Subiecte Farmacologie LP semestru I Dr.

Luncă

Subiectul I

1.Prescrieți o soluție injectabilă în fiole

Rp Scobutil fi. 10 mL
Nr. X
Ds inj. im. o fiolă la nevoie fără a se depăși patru fiole pe zi
(Rețeta e un parasimpatolitic pentru pacient cu colică renală)

Fiolele sunt recipiente din sticlă, de formă cilindrică și terminate cu o

prelungire.Fiolele sunt o formă farmaceutică lichidă apoasă nezaharată. Conțin o
singură doză de medicament sub formă lichidă. Dacă se utilizează o cantitate mai
mică de soluție din fiolă, restul nu se mai utilizează ulterior, aruncându-se în
recipientul destinat deșeurilor medicale înțepătoare-tăietoare.
În fiole , flacoane sau borcane se înfiolează atât soluții cât și substanțe solide uscate.În
cazul din urmă soluția se prepară direct în flacon, introducând solventul prin acul de seringă
după perforarea dopului de cauciuc.Soluția injectabilă se scoate prin acul de seringă, fără a
îndepărta dopul de cauciuc.
Apa folosită pentru prepararea soluțiilor injectabile trebuie să fie proaspăt distilată și
apirogenă.Spre deosebire de celelalte preparate lichide, soluțiile injectabile se prepară la
volum și nu la greutate, datorită faptului că ele se administrează cu seringa , măsurate la
volum.Deoarece prin injectare vin în contact direct cu mediul intern, soluțiile trebuie să aibă ,
pe cât este posibil, o presiune osmotică și un pH apropiate de ale acestuia.Soluțiile injectabile
administrate în cantități mai mari de 5 mL trebuie izotonizate.Soluțiile hipotonice se
izotonizează prin adăugarea de clorură de sodiu sau alte substanțe.pH-ul soluțiilor injectabile
trebuie să fie cuprins între 2,5 și 9,5.Dacă natura substanței o permite și este asigurată
stabilitatea preparatului, soluțiile injectabile se aduc la un pH cât mai aproape de
neutralitate.Soluțiile injectabile sunt supuse sterilizării, operație prin care se distrug sau se
înlătură microoganismele și sporii lor.Cel mai obișnuit procedeu de este sterilizarea cu vapori
sub presiune, la temperatură de 115-120 oC .Soluțiile care conțin substanțe termolabile se
prepară aseptic , în camere sau boxe sterile.

2.Prescrieți o pulbere divizată în pachete

Rp Pulbere alcalină Bourget
Pachete nr. V
Ds int. se dizolvă într-un litru de apă și se bea un pahar călduț dimineața pe nemâncate
și altul după-amiază cu două ore înainte sau după masă

Pulberea alcalină Bourget e un medicament oficinal.

Un pachet de pulbere alcalină Bourget conține sulfat de Na 2g, fosfat de Na 4g, NaHCO 3
6g.Are efect antiacid, coleretic = stimulează secreția de bilă, colecistochinetic = stimulează
contracția și evacuarea colecistului.[Nu la pulberea Bourget dar există și efect coladoc =
stimulează contracția și evacuarea colecistului și a canalelor biliare] Pentru pacienți cu sindrom
dispeptic = ansamblu de simptome și semne de obicei în context alimentar cu afectare biliară
sau gastrică : balonare , greață , constipații , colici abdominale/
 Pulberile sunt FF solide obținute prin divizarea fină a uneia sau mai multor
substanțe medicamentoase solide. Sunt sisteme disperse eterogene solid în solid.
Pot fi preparate magistrale, oficinale sau industriale.
Pulberile se obțin prin mojararea(operație de fărâmițare) substanței medicamentoase
sau a amestecului de substanțe medicamentoase, urmată de trecere printr-o sită. În funcție
de dimensiunea particulelor care este necesară, se folosește o sită cu o anumită dimensiune a
ochiurilor. Există 9 tipuri de site care permit obținerea de pulberi cu fragmente mari (sita tip
1) până la pulberi extrafine (sita tip 9).
CARE SUNT AVANTAJELE PULBERILOR? Se prepară ușor.Permit realizarea unui amestec
omogen a două sau mai multe substanțe medicamentoase.Se dizolvă repede, iar soluțiile
obținute asigură o suprafață mare de contact a medicamentului cu mucoasa digestivă.Asigură
o absorbție mai rapidă a substanței active, comparativ cu comprimatele.
CARE AR FI DEZAVANTAJELE PULBERILOR? Sunt dificil de conservat, din cauza
suprafeței mari de contact cu mediul extern.Soluțiile preparate din pulberi pot avea gust
neplăcut sau pot fi iritante local.Subsanțele higroscopice (care au proprietatea de a absorbi
umiditatea din aer) nu pot fi administrate sub formă de pulbere.Dozaj inexact pentru pulberile
nedivizate.
Există 4 tipuri de clasificări ale pulberilor:
● a. după compoziție
○ simple – conțin o singură substanță medicamentoasă
○ compuse – conțin mai multe substanțe medicamentoase
● b. după origine
○ sintetice
○ naturale – de origine vegetală, animală sau minerală
● c. după modul de prescriere
○ nedivizate – toată cantitatea de pulbere se eliberează într-un singur
ambalaj (pungă/borcan). Sunt preparate magistrale, oficinale sau
industriale.
○ divizate – substanța medicamentoasă sub formă de pulbere este
împărțită în doze ambalate în pachete sau plicuri din hârtie cerată
sau siliconată; un plic conține doza pentru o dată; sunt preparate
industriale având avantajul unui dozaj exact al substanței
medicamentoase. Ex: plicuri ACC 200 mg (acetilcisteină-mucolitic;
utilizat în fluidificarea secrețiilor bronșice)
● d. după calea de administrare
○ pulberi pentru uz intern – se administrează pe cale orală, după dizolvare în
apă
○ pulberi pentru uz extern – aplicații pe tegumente sau mucoase – pudre
(utilizate în tratamentul bolilor dermatologice, putând avea acțiune
antimicrobiană, dezinfectantă, adsorbantă/absorbantă, sicativă(de
uscare)).
*adsorbant – proprietatea unei substanțe de a fixa pe suprafața sa alte substanțe
*absorbant – proprietatea unui corp de a fixa în toată masa sa diferite lichide

3.Prescrieți un colir
Rp Pilocarpină colir 1%
I fl.
Ds ext. instilații în sacul conjunctival în ambii ochi câte o picătură la fiecare oră până la
dispariția simptomatologiei
(Rețeta e un parasimpatomimetic pentru atacul de glaucom)
Stimularea receptorilor M3 determină mioză și contracția mușchiului ciliar.Inhibiția receptorilor
M3 determină midriază și cicloplegie = relaxarea mușchiului ciliar.Stimularea receptorilor α 1
determină midriază.În atacul de glaucom ochiul e hiperton.

SAU

Rp Tropicamidă colir 0,5%

I fl.
Ds ext. câte o picătură la fiecare sac conjunctival cu cincisprezece minute înainte de
examenul fundului de ochi
(Rețeta e un parasimpatolitic pentru examenul fundului de ochi)

Dintre parasimpaticolitice efectul ocular durează șapte zile la atropină, trei zile la
homatropină, o zi la ciclopentolat, maxim șase ore la tropicamidă

Soluții oftalmice (oculoguttae, coliruri) – sunt soluții sterile folosite pentru

diagnosticul și tratamentul bolilor oftalmologice. Se condiționează în flacoane de
sticlă sau plastic, care are un dispozitiv de picurare la capăt. Ambalajul se mai
numește flacon picurător. Pot fi preparate magistrale, oficinale sau industriale. (Ex.
Tropicamidă – midriatic folosit în diagnostic pentru examinarea fundului de ochi,
Tobradex® – combinație corticosteroid (dexametazonă) și antibiotic (tobramicină)
utilizată postoperatoriu sau pentru tratamentul inflamației și a unei posibile infecții
oculare, în cazuri selecționate). Instilare=modul în care se administrează o soluție
prin picurare.
Colir = soluție sau suspensie oftalmică
Instilație = administrare prin picurare
1% ,.. 10mg/mL

4.Prescrieți capsule operculate

Rp Celebrex cps. 200
I cutie
Ds int. 1 cps. pe zi
(Rețeta e pentru un coxib)

Substanța activă din Celebrex este Celecoxib

Reacții adverse : status proagregant pentru că e modificat echilibrul PGI 2 / TxA2 , dar sângerările
gastrointestinale sunt reduse
Capsulele sunt învelișuri ce conțin substanța medicamentoasă în stare solidă sau lichidă,
destinate administrării interne și care se înghit o dată cu medicamentul pe care îl conțin. În tubul
digestiv, aceste învelișuri se dezintegrează sub acțiunea HCl și a enzimelor digestive și eliberează
substanța medicamentoasă. Pot fi magistrale, oficinale și industriale.
CARE SUNT AVANTAJELE CAPSULELOR? Înlătură gustul neplăcut al subsbtanței
medicamentoase .Pot dirija absorbția medicamentului în funcție de locul unde se dezintegrează – stomac
sau intestin (gelatina formolizată asigură rezistență la acțiunea HCl din stomac și este folosită pentru
capsule gastrorezistente sau enterosolubile (termeni echivalenți) .Dozaj exact pentru capsule, în cazul
preparatelor industriale
DAR DEZAVANTAJELE ? Efectul se instalează mai lent comparativ cu cel al pulberilor, deoarece
se adaugă timpul necesar dizolvării/dezintegrării capsulei
TIPURI DE CAPSULE:
a. capsule amilacee – CAȘETE
 b. Capsule gelatinoase – sunt învelișuri din gelatină și glicerol. Sunt preparate industriale și
pot conține substanța medicamentoasă sub formă de pulbere, substanțe semisolide, lichide și
amestecuri eutectice (substanțe organice sub formă de pulberi, care amestecate în anumite
proporții trec din stare solidă în stare lichidă).
După aspect, capsulele gelatinoase se împart în:
● Capsule operculate – 2 cilindri alungiți care se închid prin suprapunere și ușoară apăsare.
Cei 2 cilindri au de obicei culori diferite, pentru a permite identificarea medicamentului.
● Perle – învelișuri continue (sudate) de formă sferică sau cilindrică.
Variante de capsule gelatinoase:
● capsule enterosolubile sau gastrorezistente – învelișuri din gelatină formolizată, rezistentă la
acțiunea HCl și care se dizolvă doar în intestinul subțire sub acțiunea enzimelor intestinale –
se folosesc pentru subsbtanțele medicamentoase inactivate de HCl (ex. omeprazol – face
parte din clasa IPP – Inhibitori de Pompă Protonică. Toți compușii din această clasă au
sufixul “-prazol”. Inhibă specific H+/K+ ATP-aza gastrică, nu direct din stomac, ci după ce se
absoarbe la nivel intestinal și ajunge la stomac prin torentul sanguin).
● spansule/capsule cu eliberare prelungită – capsule ce conțin substanța medicamentoasă
sub formă de granule (denumite și pelete, engl.pellet=alică, granulă), din care unele sunt
solubile în sucul gastric, iar celelalte în sucul intestinal. Această FF se folosește când se
urmărește o absorbție prelungită a substanței medicamentoase, rezultatul fiind un efect de
durată mai lungă. Ex. CETEBE 500 mg.

5.Clasificarea căilor de administrare

Există mai multe sisteme de clasificare, unii termeni fiind echivalenți:
1.
a. Intern – oral, per os (presupune înghițirea FF)
b. Extern – pe tegumente, mucoase (rectal, vaginal, bucal, nazal, auricular, pe suprafața
oculară)
2.
a. Enteral (la nivelul tubului digestiv)– intern, oral, rectal, sublingual, bucal
b. Parenteral (pe altă cale decât pe cea digestivă, dar se utilizează de obicei, doar pentru
administrarea injectabilă)
i. intravenos (i.v.)
ii. intramuscular (i.m.)
iii. subcutanat (s.c.)
iv. intraarterial
v. subarahnoidian (în LCR)
vi. intraarticular/intrasinovial
vii. intraocular (intracamerular-în camera anterioară, intravitreean-în cav.vitreeană) 10
viii. intraosos (în măduva hematogenă – se utilizează în urgențe, în special pediatrice,
când accesul venos este imposibil)
3. altele
a. Topic – efect local – coliruri, soluții otice, FF semisolide în dermatologie
b. Inhalator – efect local sau sistemic (anestezice inhalatorii)
c. Transdermic – efect sistemic (emplastre cu Scopolamină, Nitroglicerină, Nicotină, Estrogen)

6.Prescrieți drajeuri
Rp Distonocalm dj.
I fl.
Ds int. câte un drajeu de trei ori pe zi
Un drajeu de Distonocalm conține: Atropină - efect parasimpatolitic , Ergoton - efect β-
blocant, Propranolol, Anobarbital - efect sedativ.Derivații de secară cornută sunt
simpaticolitice care blochează receptorii α.Distonocalmul este indicat pentru distonii
neurovegetative , pentru pacienții isterici și pentru pacienții cu atacuri de panică.

SAU

Rp Clorpromazină dj. 25mg

I cutie
Ds intern câte două drajeuri de trei ori pe zi
(Rețeta e pentru un neuroleptic fenotiazinic)

Drajeurile sunt comprimate supuse procesului de drajeificare (acoperire cu un strat

de gelatină și zahăr). Drajeurile enterosolubile sunt acoperite cu un strat de
gelatină formolizată,
gluten și celuloză.
CARACTERISTICI:
- aspect: au diferite forme și culori, sunt lucioase
- au gust dulce și astfel se administrează ușor
- în funcție de soluția de drajeificare utilizată, permit dirijarea absorbției
substanței medicamentoase. Ex: Nurofen, Colebil

7.Prescrieți comprimate
Rp Paracetamol cp. 500 mg
Nr. X
Ds int. un cp. la opt ore

Comprimatele = FF solide, obținute prin comprimarea substanței medicamentoase

în stare de pulbere, ca atare sau asociată cu excipienți.
CARACTERISTICI:
● au aspect foarte variabil: discuri plate sau bombate cu diametrul între 3-15 mm, triunghiuri, cilindri
turtiți
● sunt albe sau de diferite culori
● pe suprafața lor se pot imprima diferite semne pentru identificare sau șanțuri pentru
fragmentare în 2 sau 4 părți egale
● cele din pulberi vegetale sau cele cu acțiune prelungită pot prezenta pigmentări sau
particule diferit colorate, dar omogen repartizate
● sunt preparate industriale, deci vor avea un dozaj exact
● au o suprafață mică de contact cu mediul extern – au o stabilitate îndelungată 5
● sunt ușor de manipulat și transportat
● sunt foarte ieftine, comparativ cu FF injectabile
● asigură o complianță crescută la tratament, datorită administrării facile
*Comprimatele se mai numesc și tablete, termenul fiind împrumutat din engleză(engl.
tablet), denumirea preferată fiind cea de comprimate, în România.
CARE SUNT DEZAVANTAJELE COMPRIMATELOR? Dificil de administrat la copii.Absorbția subsbanței
active depinde de viteza de dezagregare/dizolvare a comprimatului
CARE SUNT TIPURILE DE COMPRIMATE? drajeuri
● comprimate filmate
● comprimate cu acțiune prelungită
● comprimate efervescente
● comprimate bucale
 ● comprimate sublinguale
● comprimate pentru uz extern
● comprimate vaginale

8.Prescrieți comprimate efervescente

RP Acid acetilsalicilic cp. 500 mg
I folie
Ds intern câte un comprimat dizolvat în apă administrat o dată la 3 zile

Prescripția se adresează unui bolnav coronarian și are drept scop profilaxia infarctului acut de
miocard, acidul acetilsalicilic acționând prin inhibarea funcțiilor plachetare. Acid acetilsalicilic inhibă
ciclooxigenaza ireversibil și COX1 și COX2 la doze mici 75-300 mg pe zi are efect antiagregant
și efect analgezic între 500mg-2000mg, are efect antiinflamator >3g.Datorită efectului
antiinflamator , în pericardită tratamentul de elecție este aspirina. Acid acetilsalicilic doză
maxmimă 1g , doză maximă pe zi 8g.
Comprimatele efervescente sunt FF solide, alcătuite din substanță medicamentoasă
dispersată în amestecuri efervescente, de obicei acid citric și bicarbonat de sodiu, care în contact
cu apa eliberează CO2, care dezintegrează comprimatul. Permit obținerea rapidă a unei soluții
apoase, care asigură o absorbție mai rapidă a substanței active. Se preferă pentru administrarea
medicamentelor la copii. Ex: complexe vitaminice.

9.Prescrieți supozitoare vaginale

Rp Meclon ovule 100 mg / 500 mg
I cutie
Ds se introduce intravaginal profund un ovul pe zi , preferabil seara
(Rețetă pentru tratamentul vulvo-vaginitelor, vulvitelor , perivulvitelor)

Meclon este o asociere de metronidazol (500 mg) și clotrimazol (100 mg).Meclon este indicat în
tratamentul vulvo-vaginitelor, vulvitelor, perivulvitelor, determinate de Trichomonas vaginalis, chiar şi în
cazurile în care germenul se asociază cu Candida albicans, Gardnerella vaginalis şi alţi germeni sensibili.
Supozitoarele sunt FF solide destinate administrării externe (pe mucoase) – rectal, vaginal
sau uretral. Conțin substanța activă înglobată în excipienți, numiți baze de supozitor, care au
proprietatea de a fi în stare solidă la temperatura camerei și în stare lichidă la temperatura corpului.
Exemple de baze de supozitor: butir cacao, grăsimi sintetice.
Supozitoare vaginale – au formă sferică (globule), ovoidală (ovule) sau cilindro-conică
(asemănătoare supozitoarelor rectale). Se folosesc pentru administrarea de substanțe
medicamentoase cu efect strict local. Ex: miconazol – antimicotic

10.Prescrieți aerosoli
Rp Ipratropiu aerosol 20μg pe puf
I fl. pres.
Ds inhalator, câte un puf de trei ori pe zi, fără a se depăși doisprezece pufuri pe zi
(Rețeta e pentru un parasimpatolitic în bronșita cronică)

Soluțiile extractive uleioase folosesc uleiurile ca agenți de extracție.Sunt de 2 tipuri:

1. Gaze și lichide volatile – se administrează pe cale inhalatorie, folosint aparate care asigură un debit
măsurabil și constant. Ex. Anestezicele inhalatorii – halotan, izofluran
2. Aerosoli sau sprayuri – sunt reprezentate de particule foarte fine, solide sau lichide
dispersate în gaz. Pentru administrarea inhalatorie, dimensiunile particulelor dispersate nu
 trebuie să depășească 5 µm, în timp ce în cazul administrării externe (tegumente și
mucoase), dimensiunea particulelor este de aproximativ 30 µm. În cazul administrării
inhalatorii, aceasta se realizează cu ajutorul unor flacoane presurizate și dozate (MDI –
metered-dose inhaler). Ca și excipienți se folosesc agenții propulsori (gaze). La fiecare
apăsare pe flacon (un puf) se eliberează o cantitate fixă de substanță medicamentoasă /
amestec de substanțe medicamentoase, propulsată de agentul propulsor

11.Prescrieți un sirop
Rp Nurofen sirop 200 mg / 5 mL
I fl.
Ds int. câte o linguriță de trei ori pe zi
Rețetă pentru un AINS la pacient de 2 ani cu viroză respiratorie

Siropurile sunt FF lichide apoase reprezentate de soluții concentrate de zahăr, care conțin
substanța medicamentoasă și sunt destinate administrării interne. Concentrația în zahăr a unui
sirop este mai mare de 40%, siropul simplu folosit ca vehicul având 64% zahăr. Se conservă în
flacoane de cel mult 1000 grame, bine închise și complet umplute. Zahărul în concentrație peste 60
% este conservant, iar sub 60% fermentează. De aceea, pentru siropurile cu concentrații între 40%
și 60%, se adaugă conservanți. Sunt preparate magistrale, oficinale sau industriale.

12.Prescrieți un hidrolat
Rp Iodură de potasiu 6g
Apă de mentă ad 20 g
Ds intern, câte 20 picături de 3 ori pe zi (în ceai dulce)
(Rețetă pentru prescriere de preparat magistral expectorant)

Apă de mentă = Hidrolat de mentă

Prescripția se adresează unui bolnav cu bronșită cronică, iodura de potasiu având proprietăți
expectorante și congestive la nivelul mucoasei traheobronșice.Cele 20 de picături (1 mL), administrate o
dată, conțin 0,3 g iodură; doza de iodură de potasiu pentru o zi este de circa 1 g.
Soluțiile extractive sunt FF lichide obținute prin extragerea cu ajutorul unui solvent a unor
substanțe din diferite produse vegetale (rădăcină, tulpină, frunzele sau florile unei plante).
Există 3 tipuri de soluții extractive, în funcție de natura solventului folosit:
● Hidrolate – solventul este apa
● Tincturi – solventul este alcoolul etilic
● Soluții extractive uleioase – solventul este un ulei (frecvent de floarea soarelui)
Hidrolatele (soluții extractive apoase) pot fi obținute prin 3 procedee:
● Macerare – peste produsul vegetal mărunțit, se adaugă apă rece și se menține la temperatura
camerei (20-24°C) timp de 7 zile
● Infuzie – peste produsul vegetal mărunțit se adaugă apă fierbinte și se lasă în contact 30 de
minute.
● Decoct – produsul vegetal mărunțit este menținut pentru 30 minute în baia de apă în fierbere.
**Specii = amestecuri de plante / părți de plante uscate și mărunțite, care servesc la
prepararea soluțiilor extractive apoase.

13.Prescrieți un unguent de tip suspensie:

Rp Cicatriol pastă cutanată 10 mg / g
Nr. I
Ds aplicare topică , pe zonă curățată și debridată o dată sau de două ori pe zi cu o spatulă
 sterilă sau cu mânuși de unică folosință, până la cicatrizarea plăgii

● Unguentele – FF de consistență moale, destinate aplicării pe tegumente sau mucoase, în

scop terapeutic sau de protecție. Sunt alcătuite din excipienți, numiți baze de unguent și
substanța activă.
● Bazele de unguent sunt de 3 tipuri:
○ Liposolubile – grăsimi naturale - animale sau vegetale (se utilizează mai puțin, deoarece se
alterează mai repede) și grăsimi de sinteză – hidrocarburi (vaselina, parafina)
○ Hidrosolubile – excipienți (polimeri) miscibili în apă, cu care formează geluri coloidale:
polietilenglicolii și coloizii natural/sintetici hidrofili (amidon, pectine, argile)
○ Siliconate (pe bază de silicon) – formează o peliculă cu proprietăți hidrofobe și protectoare
față de diferite substanțe hidrosolubile.
● Tipuri de unguente:
○ Unguente propriu-zise (pomezi)
○ Unguentele de tip emulsie – CREME
○ Unguentele de tip suspensie – PASTE – conțin mai mult de 25% pulberi, reprezentate
în general de talc sau oxid de zinc. Au efect protector, sicativ și calmant. Favorizează
uscarea leziunilor exsudative.

14.Prescrieți o pulbere divizată în cașete

Prescrieți o cașetă antinevralgică:
Rp Acid acetilsalicilic 300mg
Codeină fosfat 10mg
Pentru o cașetă f. as. nr. XX
Ds int. o cașetă la nevoie fără a depăși 4 cașete pe zi

Acid acetilsalicilic inhibă ciclooxigenaza ireversibil și COX1 și COX2 la doze mici 75-300
mg pe zi , are efect antiagregant și efect analgezic între 500mg-2000mg, are efect
antiinflamator >3g.În pericardită tratamentul de elecție este aspirina. Codeina se extrage din
opiu.Opiul conține morfină, papaverină și codeină.Papaverina nu are efect analgezic dar are
efect antispastic.Codeina împreună cu morfina au trei efecte efect analgezic, efect antidiareic,
efect antitusiv
● Pulberile sunt FF solide obținute prin divizarea fină a uneia sau mai multor substanțe
medicamentoase solide. Sunt sisteme disperse eterogene solid în solid. Pot fi preparate
magistrale, oficinale sau industriale.
● După modul de prescriere :
○ Nedivizate – toată cantitatea de pulbere se eliberează într-un singur ambalaj
(pungă/borcan). Sunt preparate magistrale, oficinale sau industriale.
○ Divizate – substanța medicamentoasă sub formă de pulbere este împărțită în doze
ambalate în pachete sau plicuri din hârtie cerată sau siliconată; un plic conține doza
pentru o dată; sunt preparate industriale având avantajul unui dozaj exact al
substanței medicamentoase. Ex: plicuri ACC 200 mg (acetilcisteină-mucolitic; utilizat
în fluidificarea secrețiilor bronșice)

15.Prescrieți o tinctură
Rp tinctură Davila
I fl.
Ds int. câte cincisprezece picături în puțină apă de două ori pe zi
Tinctura Davila are efect antidiareic , antispastic și analgezic.Conține tinctură de opiu (0,75%
morfină), care dă efectele antidiareic și analgezic, și tinctură de mentă care dă efectul antispastic
 Soluțiile extractive sunt FF lichide obținute prin extragerea cu ajutorul unui solvent a unor
substanțe din diferite produse vegetale (rădăcină, tulpină, frunzele sau florile unei plante).
Extractele vegetale se obțin prin concentrarea unei soluții extractive prin evaporarea
solventului acesteia.
Există 3 tipuri de soluții extractive, în funcție de natura solventului folosit:
● Hidrolate – solventul este apa
● Tincturi – solventul este alcoolul etilic
● Soluții extractive uleioase – solventul este un ulei (frecvent de floarea soarelui)
Tincturile sunt soluții extractive care folosesc ca solvent alcoolul etilic diluat. Se obțin prin:
● Macerare – produsul vegetal și alcoolul etilic se pun într-un recipient închis ermetic timp de
10 zile. Se amestecă de 3 ori pe zi.
● Percolare – treceri succesive ale solventului (lichidului extractiv) printr-un strat de produs
vegetal.
*Tinctura de Iod – este o soluție alcoolică, fiind impropriu denumită tinctură. Denumirea corectă este
de soluție alcoolică de iod-iodurat. Conține iod și iodură de potasiu și este un preparat oficinal (modul de
preparare este descris în Farmacopee).

16.Prescrieți o soluție injectabilă în flacon

Rp 1) Penicilină G solidă fl. 400000UI
Nr. XX
Ds inj. im. un flacon la șase ore
2) Ser fiziologic fi. 9 mg/mL
Nr. XX
Ds pentru dizolvat penicilina

Soluții destinate administrării parenterale

○ Soluții injectabile – sunt divizate în flacoane, fiole sau seringi. Sunt preparate industriale.
■ Flacoanele sunt recipiente din sticlă sau plastic, cu capacitate
variabilă, având orificiul închis cu un dop din cauciuc, ce este fixat
cu o garnitură metalică. Pot conține una sau mai multe doze de
medicament sub formă de pulbere (se prepară prin dizolvare în
ser fiziologic și agitare înainte de momentul administrării) sau
lichid.

17.Prescrieți supozitoare
Rp Papaverină hidroclorică 100 mg
Extract de beladonă 50 mg
Fenobarbital 30 mg
Excipient q.s.
pt. un supozitor, f. as. nr. X
Ds extern, rectal, câte un supozitor la nevoie fără a depăși trei pe zi

Prescripția se adresează unui bolnav cu dureri spastice de exemplu, diskinezie biliară de tip
hiperton.Papaverina este un antispastic musculotrop (acționează direct pe mușchiul neted visceral), iar
extractul de de beladonă, prin atropina conținută (0,75 mg într-un supozitor), este antispastic, neurotrop
(efect anticolinergic).Fenobarbitalul în doza prescrisă are efect sedativ slab.
Sunt FF solide destinate administrării externe (pe mucoase) – rectal, vaginal sau uretral.
Conțin substanța activă înglobată în excipienți, numiți baze de supozitor, care au proprietatea de a
fi în stare solidă la temperatura camerei și în stare lichidă la temperatura corpului. Exemple de baze
de supozitor: butir cacao, grăsimi sintetice.
 ● Supozitoarele rectale – au formă cilindro-conică (torpilă). Se folosesc pentru acțiune locală
(laxativă, antihemoroidală) sau sistemică (evitarea parțială a fenomenului de prim pasaj
hepatic). Vena rectală superioară drenează în circulația portală (prim pasaj hepatic), iar
venele rectale inferioare și medii drenează în circulația sistemică (vena cavă inferioară).
Absorbția este relativ lentă. Ex: supozitoarele cu AINS (AntiInflamatoare NeSteroidiene) –
diclofenac.
● Supozitoare vaginale – au formă sferică (globule), ovoidală (ovule) sau cilindro-conică
(asemănătoare supozitoarelor rectale). Se folosesc pentru administrarea de substanțe
medicamentoase cu efect strict local. Ex: miconazol – antimicotic
● Supozitoare uretrale BUJIURI – sunt lungi și subțiri; se folosesc pentru administrarea de antibiotice,
doar atunci când antibioticele administrate oral sau injectabil au fost ineficiente.

18.Prescrieți o poțiune
Rp Cloralhidrat 3g
Julep gumos
Sirop simplu aa 30g
Apă distilată ad 100g
Ds int., câte două linguri seara , cu jumătate de oră înainte de culcare.

Prescripția se adresează unei persoane cu insomnie.Doza de cloralhidrat, cuprinsă într-o lingură,

este de circa 0,5 g.Julepul gumos previne efectele iritante locale ale cloralhidratului la nivelul mucoasei
gastrice.Deoarece forma medicamentoasă prescrisă este o poțiune (care fermentează cu timpul),
cantitatea prescrisă nu trebuie să depășească doza pentru trei zile.
Poțiunile sunt FF apoase, moderat zaharate, destinate administrării interne, cu o
concentrație a zahărului mai mică de 20%. Sunt preparate magistrale sau oficinale și se prescriu
numai pentru 2-3 zile, deoarece fermentează.

19.Prescrieți un unguent - cremă

Rp Negamicin B unguent
I tub
Ds ext., pentru piele, se aplică în strat subțire, de câteva ori pe zi

Prescripția se adresează, de exemplu, unui bolnav cu piodermită.Asociația neomicină-bacitracină

realizează un spectru larg de activitate antimicrobiană.
Unguentele – FF de consistență moale, destinate aplicării pe tegumente sau mucoase, în
scop terapeutic sau de protecție. Sunt alcătuite din excipienți, numiți baze de unguent și substanța
activă
Tipuri de unguente:
● Unguente propriu-zise (pomezi)
● Unguentele de tip emulsie – CREME – conțin mai mult de 10 % apă și sunt alcătuite dintro
bază grăsoasă, o bază apoasă și emulgatori. În funcție de baza predominantă, emulsiile pot fi
de tip U/A(ulei în apă) sau A/U(apă în ulei).
○ Emulsii A/U – lanolină(latină lano=lână +lat. Oleum=ulei; deumită popular și bursuc,
este o ceară naturală secretată de glandele sebacee ale ovinelor), alcooli de lână
(proveniți din lanolină), esteri ai acizilor grași -- determină frecvent reacții de
hipersensibilizare (fiind produși animali).
○ Emulsii U/A – emulgatori ionici: stearina, laurilsulfatul de sodiu. (*Emulgatorii sunt
molecule cu un capăt hidrofil și unul hidrofob; datorită lor este posibilă dispersia
uleiului în apă și invers, rezultând o emulsie omogenă, stabilă).
 Cremele favorizează pătrunderea substanței medicamentoase în tegument, deoarece se
amestecă cu grăsimile de pe suprafața pe care le emulsionează, iar apa înmoaie epidermul.
Se utilizează în dermatite pruriginoase, dermatoze cronice/subacute și în cosmetică,
deoarece pătrund foarte repede în piele.
● Unguentele de tip suspensie – PASTE

20.Prescrieți un preparat oficinal

Rp Pulbere alcalină Bourget
Pachete nr. V
Ds int. se dizolvă într-un litru de apă și se bea un pahar călduț dimineața pe nemâncate
și altul după-amiază cu două ore înainte sau după masă
(Rețeta este pentru un preparat oficinal)

Un pachet de pulbere alcalină Bourget conține sulfat de Na 2g, fosfat de Na 4g, NaHCO 3
6g.Are efect antiacid, coleretic = stimulează secreția de bilă, colecistochinetic = stimulează
contracția și evacuarea colecistului.[Nu la pulberea Bourget dar există și efect coladoc =
stimulează contracția și evacuarea colecistului și a canalelor biliare] Pentru pacienți cu sindrom
dispeptic = ansamblu de simptome și semne de obicei în context alimentar cu afectare biliară
sau gastrică : balonare , greață , constipații , colici abdominale.
După modalitatea de preparare, medicamentele se împart în 3 categorii:
Preparate industriale – realizate de industria farmaceutică pe baza unei formule
stabilite, înscrisă în fișa de fabricație și aprobată de MS și ANMDM. Sunt cele mai utilizate în
prezent, au compoziție fixă, valabilitate mare.
Preparate magistrale – realizate în farmacie (oficină) conform indicațiilor medicului care
stabilește compoziția, cantitățile și forma farmaceutică.
Preparate oficinale – realizate în farmacie (oficină) conform indicațiilor din
Farmacopee. (ex. apă oxigenată (peroxid de hidrogen – H2O2 concentrație între 3-
10%, tinctură de iod)

21.Prescrieți un preparat magistral

Rp Acid salicilic 0,4g
Vaselină ad 20g
Ds ext. pentru a se unge local seara
(Rețeta este pentru un unguent pomadă / vaselină salicilică 2% / un preparat magistral)

Acidul salicilic are proprietăți keratolitice și se recomandă unui pacient cu psoriazis

pentru îndepărtarea scuamelor.Vaselina e excipient.
După modalitatea de preparare, medicamentele se împart în 3 categorii:
Preparate industriale – realizate de industria farmaceutică pe baza unei formule
stabilite, înscrisă în fișa de fabricație și aprobată de MS și ANMDM. Sunt cele mai utilizate în
prezent, au compoziție fixă, valabilitate mare.
Preparate magistrale – realizate în farmacie (oficină) conform indicațiilor
medicului care stabilește compoziția, cantitățile și forma farmaceutică.
Preparate oficinale – realizate în farmacie (oficină) conform indicațiilor din Farmacopee.
(ex. apă oxigenată (peroxid de hidrogen – H2O2 concentrație între 3- 10%, tinctură de iod)
Subiectul II

22.Prescrieți un parasimpatomimetic util în glaucom

Rp Pilocarpină colir 1%
I fl.
Ds ext. instilații în sacul conjunctival în ambii ochi câte o picătură la fiecare oră până la
dispariția simptomatologiei

Stimularea receptorilor M3 determină mioză și contracția mușchiului ciliar.Inhibiția

receptorilor M3 determină midriază și cicloplegie = relaxarea mușchiului ciliar.Stimularea
receptorilor α1 determină midriază.În atacul de glaucom ochiul e hiperton.
Administrat oftalmic medicamentul produce efecte muscarinice tipice, care constau în
contracția mușchiului circular al irisului cu producerea de mioză, contracția mușchiului ciliar
cu bombarea cristalinului și fixarea vederii pentru privirea de aproape (falsă miopie), și
favorizarea resorbției umorii apoase cu scăderea presiunii intraoculare, care este, în
fapt, efectul terapeutic căutat în tratamentul glaucomului.

23.Prescrieți un parasimpatolitic util în ulcerul duodenal

Rp Pirenzepină cp. 25 mg
Nr. LX
Ds ext. câte două comprimate de două ori pe zi

Variantele de parasimpatolitice de prescris în ulcerul duodenal sunt propanterina, butanterina și

pirenzepina.
SAU

Rp Atropină sulfurică 20mg

Apă ad 20g
Ds intern, câte 10 picături dimineața, la prânz și după amiază (cu ½ oră înainte de mese) și
20 picături la culcare

Prescripția se adresează unui bolnav ulceros în perioadă activă.Soluția 1% recomandată, conține 1

mg atropină la 1 mL sau 20 picături soluție.
Asupra aparatului digestiv , la nivelul stomacului, atropina inhibă secreția clorhidropeptică și
motilitatea.Este inhibată mai mult secreția bazală decât secreția provocată.Scade în principal secreția
produsă în faza cefalică, mai puțin cea produsă în faza gastrică și foarte puțin cea din faza
intestinală.Aciditatea gastrică scade mai puțin , comparativ cu scăderea secreției de acid clorhidric,
deoarece este redusă, de asemenea secreția ionilor bicarbonat.Se reduce, de asemenea secreția de
mucus care are rol în protector pentru mucoasa gastrică, dar efectul scăderii secreției de mucus este însoțit
de scăderea secreției de pepsină.Scăderea secreției clorhidropeptice permite utilizarea atropinei
pentru tratamentul ulcerului gastric sau duodenal. Utilizarea atropinei în tratamentul ulcerului
gastric sau duodenal sau în tratamentul bolii Parkinson a fost practic abandonată prin apariția unor
medicamente mai eficace și mai bine suportate.

24.Indicațiile atropinei
Principalele indicații ale atropinei sunt ca preanestezic sau pentru prevenirea reflexelor vagale în
cursul unor intervenții terapeutice sau diagnostice (endoscopii, puncții diverse, administrarea de substanțe
de contrast etc.), tratamentul intoxicațiilor cu substanțe organofosforice sau cu ciuperci care conțin
muscarină, tratamentul colicilor sau spasmelor diverselor organe cavitare (aparat urinar, tub digestiv
și sistem biliopancreatic, aparat genital, etc.) , bradicardie sau bloc atrioventricular, în special cele
produse de digitalice.Mai rar se utilizează ca antidiareic sau în hipersudorație.Utilizarea atropinei în
tratamentul ulcerului gastric sau duodenal sau în tratamentul bolii Parkinson a fost practic abandonată prin
apariția unor medicamente mai eficace și mai bine suportate. Profilaxia sinechiilor in irite.

25.Contraindicațiile atropinei
Medicamentul este contraindicat în glaucom, hipertiroidie, adenom de prostată, ileus paralitic,
stenoză pilorică, tahicardie, infarct miocardic acut (cu excepţia controversată a bradicardiei excesive) şi la
femeile care alăptează (medicamentul se excretă în laptele matern), cei cu reflux gastro-esofagian,
esofagita peptica de reflux.

26.Efectele atropinei la nivel digestiv

Asupra aparatului digestiv efectele atropinei sunt multiple. La nivelul cavităţii bucale medicamentul
scade secreţia salivară, uscăciunea gurii fiind un efect nedorit comun al medicamentului. Uneori scăderea
secreţiei salivare este atât de importantă încât determină tulburări de vorbire.
La nivelul stomacului inhibă secreţia clorhidropeptică şi motilitatea. Este inhibată mai mult secreţia
bazală decât secreţia provocată. Scade în principal secreţia produsă în faza cefalică, mai puţin cea
produsă în faza gastrică şi foarte puţin cea din faza intestinală. Aciditatea gastrică scade mai puţin
comparativ cu scăderea secreţiei de acid clorhidric deoarece este redusă, de asemenea, secreţia ionilor
bicarbonat. Se reduce, de asemenea, secreţia de mucus care are rol protector pentru mucoasa gastrică,
dar efectul scăderii secreţiei de mucus este însoţit de scăderea secreţiei de pepsină. Scăderea secreţiei
clorhidropeptice permite utilizarea atropinei pentru tratamentul ulcerului gastric sau duodenal. În ultima
vreme însă medicamentul este foarte puţin utilizat în acest scop, datorită efectelor nedorite şi apariţiei altor
medicamente antiulceroase mai active şi mai bine suportate. Scăderea motilităţii propulsive a stomacului
este însoţită de creşterea tonusului sfincterului piloric şi mult mai puţin a tonusului sfincterului cardial.
Aceasta întârzie golirea stomacului şi favorizează refluxul gastro-esofagian. Întârzierea golirii stomacului a
fost considerată utilă terapeutic în tratamentul ulcerului gastric sau duodenal, deoarece prelungea timpul de
acţiune al medicamentelor antiacide asociate atropinei şi care acţionează numai la nivelul stomacului.
Favorizarea refluxului gastro-esofagian face ca atropina să agraveze esofagita peptică de reflux, boală în
care medicamentul este contraindicat.
Asupra intestinului, atropina scade motilitatea propulsivă, creşte tonusul sfincterelor şi scade
secreţia intestinală. Scăderea motilităţii digestive este mai intensă decât scăderea secreţiei glandelor
intestinale. Diminuarea tranzitului intestinal permite utilizarea atropinei ca antidiareic. În alte condiţii,
diminuarea tranzitului intestinal determină constipaţie ca reacţie adversă. Diminuarea tranzitului intestinal
produsă de atropină nu este însă niciodată atât de intensă încât să apară ileus paralitic, probabil datorită
faptului că acetilcolina nu este singurul neurotransmiţător prin intermediul căruia este controlată motilitatea
tubului digestiv.

27.Prescrieți un ganglioplegic
Rp Dysport
500 unități (unitățile sunt specifice acestui medicament și se calculează în funcție de
greutatea pacientului)
Ds inj. i.m. o nouă injecție se face atunci când efectul injecției anterioare s-a diminuat dar nu
mai devreme de 12 săptămâni

Substanța activă din Dysport este toxina botulinică A.

Împiedicarea eliberării de acetilcolină în fanta sinaptică este posibilă, de asemenea, prin
toxina botulinică dar, în acest caz, toxina acţionează asupra proteinelor implicate în procesul de
eliberare a acetilcolinei (a se vedea 9. Influenţarea farmacologică a sistemului nervos). Prin acest
mecanism toxina botulinică produce paralizia sinapselor colinergice. În doze mari moartea se
produce prin paralizia muşchilor respiratori. În doze mici, administrate local, toxina botulinică poate
fi însă utilă terapeutic. Se poate utiliza pentru tratamentul unor contracturi patologice ale
musculaturii striate, cum se întâmplă, spre exemplu, în torticolis sau în parezele spastice, în
combaterea unor stări de hipersecreţie sudorală, cum se întâmplă în dishidroză, sau în cosmetică
pentru combaterea ridurilor.
Din punct de vedere terapeutic cel mai important medicament ganglioplegic este trimetafanul.
Administrat intravenos el determină o scădere marcată a tensiunii arteriale care se instalează în 2-4 minute
şi durează mai puţin de 10 minute. Aceasta face ca efectul său să fie foarte controlabil. Medicamentul se
administrează obişnuit în perfuzie intravenoasă continuă în situaţii în care este nevoie de o scădere
marcată şi rapidă a tensiunii arteriale cum ar fi crizele hipertensive majore, anevrismul disecant de aortă în
criză dureroasă, realizarea unei hipotensiuni arteriale controlate pentru limitarea sângerărilor în plagă în
cursul unor intervenţii chirurgicale foarte sângerânde. Latenţa şi durata foarte scurtă a efectului fac ca
debitul perfuziei să fie reglat în practica clinică în funcţie de efectul căutat - aducerea tensiunii arteriale la
valori normale sau la valori suficient de mici pentru a limita sângerarea în plagă sau pentru a opri durerea
produsă de procesul de disecţie a aortei. Efectul încetează practic odată cu încetarea perfuziei. Principalele
riscuri sunt cele cardio-vasculare: hipotensiune arterială până la colaps, agravarea unei ischemii cerebrale
sau miocardice, eventual aritmii cardiace. Aceste riscuri sunt mult diminuate de caracterul foarte controlabil
al efectului medicamentului dar impun ca administrarea să se facă în mediu spitalicesc sub strictă
supraveghere medicală. Alte reacţii adverse nu intră practic în discuţie datorită faptului că administrarea
medicamentului se face pe o perioadă limitată de timp (nu putem vorbi spre exemplu de instalarea unei
constipaţii într-o oră de perfuzie sau de hipotensiune ortostatică la bolnavul perfuzat). Mai sunt autorizate în
lume preparate de pentametoniu, cu aceleaşi indicaţii ca şi trimetafanul, sau de mecamilamină care se
poate administra pe cale orală la bolnavi cu hipertensiune arterială foarte severă care nu răspund la alte
tratamente. Utilizarea acestora este însă extrem de limitată.

28.Prescrieți un antispastic
Rp Papaverină clorhidrat 80mg
Extract de beladona
Fenobarbital aa 20mg
M. f. pilulae f. as. nr. XX
Ds int. câte o pilulă de trei ori pe zi

Papaverina și beladona sunt medicamentul de bază.Papaverina are efect antispastic

musculotrop, adică acționează direct pe fibrele musculare netede.Atropina blochează
receptorii muscarinici. Fenobarbitalul este medicament adjuvant.Are rol de inductor
enzimatic, adică stimulează activitatea citocromului P450 , a glucuronil transferazei și a
enzimelor implicate în hemoliză / hemosinteză? astfel accelerând metabolizarea unor
medicamente.

29.Prescrieți un antidiareic din clasa parasimpatoliticelor

Rp Scobutil compus supozitor 10mg
Metamizol sodiu 1g
I cutie
Ds intrarectal unu-trei supozitoare pe zi

SAU

Rp Buscotil cp. 10 mg
 ?? I cutie ??
Ds int. , unu-două comprimate administrate oral de 3-5 ori pe zi

Butilscopolamina poate fi utilizată pe cale orală , probabil pentru tratamentul colicilor intestinale sau
ca antidiareic.

30.Prescrieți un medicament util pentru examenul fundului de ochi

Rp Tropicamidă colir 0,5%
I fl.
Ds ext. câte o picătură la fiecare sac conjunctival cu cincisprezece minute înainte de
examenul fundului de ochi

Dintre parasimpatolitice efectul ocular durează șapte zile la atropină, trei zile la
homatropină, o zi la ciclopentolat, maxim șase ore la tropicamidă.
O a doua direcţie de dezvoltare a medicamentelor parasimpatolitice a reprezentat-o
utilizarea acestora pentru efectele lor oculare. În acest domeniu au apărut o serie de
medicamente antimuscarinice de tip atropinic care însă, spre deosebire de atropină ale cărei
efecte se menţin mai mult de 7 zile, au o durată scurtă de acţiune dacă se administrează în
instilaţii conjunctivale. Astfel sunt homatropina, ale cărei efecte oculare se menţin 1-3 zile,
sau tropicamida, ale cărei efecte se menţin aproximativ 6 ore. Aceste medicamente sunt
avantajoase faţă de atropină în oftalmologie pentru examenul fundului de ochi
(oftalmoscopie) deoarece efectele nedorite caracteristice parasimpatoliticelor administrate în
instilaţii conjunctivale dispar mult mai repede. Totuşi, pentru profilaxia sinechiilor în irite,
unde este necesar un efect susţinut, rămâne preferată atropina, tocmai datorită duratei sale
lungi de acţiune. Parasimpatoliticele cu durată scurtă de acţiune pot fi utilizate însă
dacă se tentează ruperea unor sinechii deja constituite. În această situaţie se
administrează alternativ parasimpatolitice care produc midriază şi
parasimpatomimetice care produc mioză, spre exemplu pilocarpină, în speranţa că
variaţiile de diametru pupilar vor conduce la ruperea sinechiilor.

31.Prescrieți un parasimpatolitic util în astmul bronșic

Rp Ipratropiu aerosol 20μg pe puf
I fl. pres.
Ds inhalator câte un puf de trei ori pe zi fără a se depăși doisprezece pufuri pe zi

În fine, o ultimă direcţie de dezvoltare a medicamentelor parasimpatolitice a constituit-o utilizarea

acestora ca antiastmatice. Principalul medicament utilizat în acest scop este ipratropiul, care este un
compus cu structură cuaternară de amoniu care se administrează pe cale inhalatorie. Administrat
pe această cale medicamentul realizează concentraţii active la nivelul bronhiilor dar, având
moleculă polară, practic nu se absoarbe prin mucoasa bronşică. De la nivelul bronhiilor
medicamentul este preluat de escalatorul mucociliar şi transportat la nivelul faringelui de unde, prin
înghiţire, ajunge în tubul digestiv şi este, în acest fel, eliminat prin scaun. Deşi bronhiile sunt foarte
bine inervate colinergic, eficacitatea ipratropiului în tratamentul astmului bronşic este în general
mai mică decât eficacitatea simpatomimeticelor. Medicamentul este însă probabil foarte activ în
anumite situaţii de bronhospasm cu o importantă componentă colinergică cum ar fi astmul reflex, astmul de
efort, astmul la frig, bronhospasmul apărut la bolnavii cu bronşită spastică. Datorită faptului că
medicamentul nu se absoarbe, el este practic lipsit de reacţii adverse sistemice. Singurele
inconveniente sunt cele care pot să apară la nivelul aparatului respirator, respectiv scăderea
secreţiilor bronşice, creşterea vâscozităţii acestora şi scăderea activităţii escalatorului mucociliar
dar şi uscăciunea gurii uneori. Extrem de rar, în caz de leziuni ale mucoasei tubului digestiv, au fost
descrise fenomene atropinice sistemice.

32.Prescrieți o leptocurară - precizând indicația pentru care o prescrieți

Rp Lysthenon 0,1 g / 5 mL
Ds. inj.iv. (doza se calculează în funcție de vârsta și greutatea pacientului)

Substanța activă din Lysthenon este clorura de suxametoniu. Lysthenon este utilizat exclusiv în
timpul anesteziei generale pentru a facilita intubația endotraheală, în faza de inducție secvențială
rapidă când este necesară relaxarea musculară rapidă în timpul intervențiilor chirurgicale: ocluzie
intestinală, abdomen acut, operație cezariană, proceduri în situații acute la pacienți care au
consumat alimente și pentru a atenua spasmele în timpului terapiei electroconvulsive.
Dintre leptocurare, practic singurul medicament utilizat la ora actuală este suxametoniul
(succinilcolina). Din punct de vedere chimic substanţa este compusă din 2 molecule de acetilcolină unite la
capătul opus grupării cuaternare de amoniu astfel încât prezintă două grupări cuaternare de amoniu unite
printr-un lanţ de 10 atomi, chiar dacă nu toţi sunt atomi de carbon (doi dintre ei sunt atomi de oxigen).
Aceasta este în foarte bună concordanţă cu proprietăţile agoniste asupra receptorilor nicotinici musculari
ale acestei substanţe. Pe de altă parte, structura chimică foarte asemănătoare cu cea a acetilcolinei face
ca acest medicament să fie metabolizat foarte rapid în sânge de către pseudocolinesterază. În aceste
condiţii, efectul medicamentului se instalează foarte repede, latenţa paraliziei musculare fiind de
aproximativ un minut, paralizia musculaturii striate este precedată de contracţii musculare vizibile clinic
uneori, în special în zona muşchilor deltoizi, sub forma unor fasciculaţii musculare, iar durata efectului este
foarte scurtă, de aproximativ 5-10 minute. Există unele persoane care prezintă deficit genetic în
pseudocolinesterază. Aceste persoane metabolizează foarte greu medicamentul, ceea ce face ca efectul
suxametoniului să fie foarte intens şi de lungă durată, dozele terapeutice obişnuite putând să determine o
paralizie a muşchilor respiratori, inclusiv a diafragmului, periculoasă. Utilizarea suxametoniului în condiţii de
siguranţă (în condiţii de spitalizare, în secţii specializate şi dotate corespunzător cu posibilităţi de respiraţie
asistată, şi de către personal medical competent) limitează foarte mult consecinţele apneei toxice. Există şi
posibilitatea dozării pseudocolinesterazei serice înaintea deciziei de a se administra suxametoniul, dar
frecvenţa deficitului genetic în pseudocolinesterază este atât de mică încât, practic, dozarea
pseudocolinesterazei serice nu se justifică din punct de vedere economic. Fasciculaţiile musculare produse
de suxametoniu pot fi cauză de dureri musculare ulterioare actului curarizării (postanestezice). De
asemenea, activitatea musculară exagerată produsă de suxametoniu înaintea instalării paraliziei musculare
poate determina eliberarea unor cantităţi mari de potasiu din fibra musculară striată şi creşterea
potasemiei. Există autori care afirmă că aceste fenomene ar putea fi combătute, cel puţin parţial, prin
administrarea de curarizante antidepolarizante înaintea administrării de suxametoniu. Totuşi, dacă se
administrează în prelabil curarizante anidepolarizante, dozele de suxametoniu necesare curarizării
convenabile sunt în general cu 30- 50% mai mari. Suxametoniul se utilizează, în principal, pentru a facilita
intubaţia traheală, cel mai adesea în vederea unei anestezii generale, dar şi în alte condiţii care impun o
astfel de manevră. În caz de supradozare, singura măsură care poate fi luată este menţinerea respiraţiei
asistate până la dispariţia efectului medicamentului (recuperarea se face, în principiu, fără consecinţe
biologice). După cum se arăta mai sus, anticolinesterazicele nu antagonizează efectul suxametoniului ci
dimpotrivă, îl amplifică.

33.Prescrieți o pahicurară - precizând indicația pentru care o prescrieți

Rp Nivacurium fi. 10 mg
Nr. II
Ds inj. iv. lent o fiolă odată

Se administrează pentru o intervenție de scurtă durată.

 Pahicurarele acţionează ca blocante ale receptorilor nicotinici de tip NM, împiedicând
acţionarea receptorilor respectivi de către acetilcolina endogenă şi, implicit, depolarizarea
membranei postsinaptice. Din acest motiv pahicurarele se mai numesc şi curarizante
antidepolarizante. Aceasta determină paralizia sinapsei neuromusculare cu scăderea marcată
a tonusului muscular şi paralizia musculaturii striate. Efectul poate fi antagonizat competitiv
prin creşterea cantităţii de acetilcolină în fanta sinaptică spre exemplu, dacă se administrează
substanţe anticolinesterazice, cum ar fi neostigmina. La doze mari intervine probabil şi o
blocare a canalului de sodiu, posibil prin pătrunderea moleculelor respective în interiorul
acestui canal, astfel încât în cazul dozelor mari efectul acestor medicamente este antagonizat
numai parţial de substanţele anticolinesterazice.
Pahicurarele produc paralizia a musculaturii striate care se instalează în aproximativ 5-
6 minute şi durează, în funcţie de medicament, între 30-60 de minute. Efectul lor este, cel
puţin parţial, antagonizat de anticolinesterazice cum ar fi neostigmina. Dacă se impune
administrarea de neostigmină, de exemplu în caz de supradozare, este de preferat ca
neostigmina să se asocieze cu atropină pentru a contracara efectele muscarinice ale
neostigminei şi a limita astfel efectele nedorite ale neostigminei (a se vedea mai jos).

34.Prescrieți un anticolinesterazic util în tratamentul miasteniei gravis

Rp Neostigmină cp. 15 mg
III cutii
Ds int. un comprimat la patru ore

Neostigmina creşte disponibilul de acetilcolină la nivelul sinapselor

colinergice având, în acest fel, efecte colinomimetice. Aceste efecte se manifestă, în primul
rând, la nivelul musculaturii striate, tubului digestiv şi vezicii urinare. La nivelul
musculaturii striate, creşterea disponibilului de acetilcolină şi a persistenţei
acetilcolinei în fanta sinaptică neuromusculară facilitează transmisia sinaptică
colinergică. Aceasta permite utilizarea acestui medicament pentru tratamentul
miasteniei gravis, boală datorată scăderii numărului de receptori N M , probabil
printr-un mecanism imunologic (se produc autoanticorpi îndreptati împotriva
subunităţilor 1 ale receptorilor nicotinici musculari, subunitatea 1 neexistând în
compoziţia altor tipuri de receptori nicotinici) şi caracterizată printro oboseală
musculară patologică. Administrarea neostigminei înlătură manifestările clinice ale
miasteniei. Efectul este atât de caracteristic încât medicamentul poate fi utilizat şi ca test
diagnostic. Dacă un astfel de test diagnostic este pozitiv, tratamentul cu neostigmină este pe
o durată lungă de timp şi asigură o activitate a musculaturii striate apropiată de normal, fără
să influenţeze însă evoluţia bolii. Uneori la neostigmină se asociază alte medicamente de
natură să influenţeze evoluţia bolii, cum ar fi cortizoni sau medicamente imunosupresoare,
dar aceste medicamente, deşi ar putea influenţa evoluţia bolii, practic nu influenţează
simptomatologia acesteia aşa cum o face neostigmina. Neostigmina este medicamentul
esenţial pentru tratamentul miasteniei.

35.Listați liniile de tratament urmate în intoxicația cu organofosforice

Intoxicația cu organofosforice se recunoaște după : Persoana intoxicată prezintă fenomene
colinergice generalizate de o mare gravitate, intoxicaţia fiind letală. Tipic, bolnavul este în comă, prezintă
hipotensiune arterială cu bradicardie (semn patognomonic), pupilele sunt miotice şi prezintă
hipersecreţie abundentă a tuturor glandelor exocrine: hipersudoraţie, hiperlacrimaţie, sialoree,
rinoree, bronhoree, etc. Tubul digestiv este stimulat prezentând diaree, uneori cu incontinenţă fecală şi
urinară. Poate prezenta fasciculaţii musculare şi chiar convulsii care, ulterior, pot evolua către paralizia
musculaturii striate.
 Tratamentul intoxicaţiei cu organofosforice presupune măsuri specifice şi măsuri generale. Cea mai
importantă măsură specifică constă în administrarea de atropină în doze foarte mari. Cel mai adesea se
administrează injecţii intravenoase cu 1-2 mg atropină repetate la fiecare 5-10 minute până la apariţia
fenomenelor de atropinizare (spre exemplu midriaza). Atropina înlătură toate manifestările muscarinice ale
intoxicaţiei şi are importanţă vitală în tratamentul acestei intoxicaţii.
O altă măsură specifică constă în administrarea de reactivatori de colinesterază (oxime) care
sunt utili şi necesari dar probabil importanţa lor este mai mică decât importanţa atropinei în această terapie.
Oximele par să aibă un rol în refacerea funcţiei sinapselor nicotinice musculare, unde nu acţionează
atropina, şi previn complicaţiile cerebrale tardive ale intoxicaţiei. Oximele trebuiesc administrate precoce,
înaintea instalării fenomenului de îmbătrânire a enzimei.
Dintre măsurile generale un loc important îl ocupă înlăturarea toxicului prin mijloace adaptate
căii de pătrundere a toxicului în organism. Întrucât cel mai adesea toxicul pătrunde prin tegumente sau
mucoase, un loc important îl ocupă înlăturarea îmbrăcăminţii şi spălarea tegumentelor (şi a părului capului).
Poate să fie nevoie, de asemenea, de spălături gastrice în funcţie de situaţie.
Alte măsuri terapeutice se aplică în funcţie de necesităţi: aspiraţie traheobronşică sau chiar
respiraţie asistată, menţinerea tensiunii arteriale, anticonvulsivante, etc. Aprecierea generală este că
acestă intoxicaţie este letală dacă nu se tratează, dar este tratabilă

36.Care sunt indicațiile Neostigminei?

Neostigmina este medicamentul esenţial pentru tratamentul miasteniei.Se poate utiliza și ca
test diagnostic al miasteniei gravis.
În supradozarea curarizantelor antidepolarizante creşterea disponibilului de acetilcolină produsă de
neostigmină determină deplasarea prin competiţie a moleculelor de curarizant de pe receptorii NM
înlăturând în acest fel efectele acestor curarizante ceea ce permite utilizarea neostigminei ca
decurarizant.
Asupra tubului digestiv, creşterea disponibilului de acetilcolină determină accelerarea tranzitului
gastro-intestinal şi creşterea secreţiilor digestive, inclusiv a secreţiei de acid clorhidric. Creşterea tranzitului
intestinal poate fi utilă terapeutic pentru tratamentul atoniilor intestinale şi ileusului paralitic. În ileusul
mecanic însă, accelerarea tranzitului intestinal produsă de neostigmină poate fi atât de importantă
încât să evolueze, în condiţiile prezenţei unui obstacol mecanic, cu ruptură intestinală, astfel încât
neostigmina este contraindicată în ileusul mecanic. Pe de altă parte, în tratamentul miasteniei gravis
diareea este o reacţie adversă frecvent întâlnită. De asemenea, prin creşterea secreţiei de acid clorhidric,
neostigmina poate agrava ulcerul gastric sau duodenal.
Asupra vezicii urinare efectele colinergice ale neostigminei constau în favorizarea golirii vezicii
urinare şi pot fi utile pentru tratamentul atoniilor vezicale cum sunt, spre exemplu, cele întâlnite după
unele intervenţii chirurgicale (atonii vezicale postoperatorii).
De asemenea, neostigmina este contraindicată relativ în astmul bronşic şi unele boli cardiace cum
ar fi blocul atrio-ventricular sau bradicardia.

37.Prescrieți un simpatomimetic util în șocul anafilactic

Rp Adrenalină fi. 1mg/mL
Nr. II
Ds inj. iv. lent o jumătate de fiolă odată diluată în ser fiziologic sub supravegherea
medicului, se poate repeta după treizeci de minute

Utilizarea terapeutică a adrenalinei este limitată datorită spectrului larg de acţiune, efectelor brutale
şi duratei scurte de acţiune. Principala indicaţie a medicamentului o constituie şocul anafilactic în care
adrenalina contracarează principalele manifestări ale acestei condiţii patologice: redresează tensiunea
arterială, înlătură bronhospasmul şi descongestionează prin vasoconstricţie mucoasa laringo-traheo-
bronşică
38.Prescrieți un alfa 1 antagonist util în tratamentul adenomului de
prostată
Rp Tamsulosin cps. 0,4 mg
I cutie
Ds int.o capsulă pe zi după micul dejun sau după prima masă a zilei

Tamsulosinul este un alt alfa-1 blocant care, spre deosebire de prazosin, blochează cu mult mai
mare selectivitate receptorii alfa-1A şi alfa-1D decât receptorii alfa-1B. Aceasta face ca acest
medicament să fie eficace în tratamentul hipertrofiei benigne de prostată, fără să scadă foarte mult
tensiunea arterială. Faptul se datorează, foarte probabil, particularităţii că, la nivelul fibrelor
musculare netede ale prostatei, există receptori alfa-1A adrenergici a căror blocare relaxează
respectivii muşchi netezi prostatici ceea ce scade rezistenţa la fluxul urinar, manifestare
caracteristică hipertrofiei benigne de prostată. Medicamentul nu afectează mult tensiunea arterială
deoarece, la nivelul vaselor de sânge, predomină receptorii alfa-1B, receptorii alfa-1A fiind foarte
puţin prezenţi. Teoretic, şi prazosinul ar trebui să fie eficace în tratamentul hipertrofiei benigne de
prostată, dar scăderea tensiunii arteriale este foarte probabil un efect limitant al dozei

39.Prescrieți un beta 1 blocant util ca antihipertensiv

Rp Atenolol cp. 100 mg
I cutie
Ds int. , un comprimat pe zi , preferabil dimineața

Există, de asemenea, unele blocante selective pentru receptorii beta-1 adrenergici numite uneori şi
blocante cardioselective, deoarece acţionează numai asupra cordului şi asupra zonei juxtaglomerulare de
la nivelul rinichiului. Astfel sunt medicamente precum atenololul, metoprololul, acebutololul ş. a. În
general, se apreciază că au aceleaşi indicaţii şi aceeaşi eficacitate cu blocantele adrenergice
neselective dar pot fi utilizate şi la bolnavii cu astm bronşic şi alte forme de bronhospasm, precum
şi la bolnavii cu sindroame de ischemie periferică. Totuşi, în aceste condiţii patologice, administrarea
trebuie să se facă cu prudenţă deoarece la doze terapeutice mari selectivitatea dispare, la aceste doze
mari medicamentele putând să blocheze şi receptorii beta-2 adrenergici şi să agraveze bolile respective.

40.Prescrieți un beta 2 simpatomimetic pentru tratamentul astmului

bronșic
Rp Astmopent flacon presurizat dozat
Nr. I
Ds inhalații , un puf o dată , se poate repeta după 3 ore fără a depăși 8 doze pe zi

Substanța activă este orciprenalină sulfat în soluție 1,5% (flacon de 20 mL).Un puf conține
aproximativ 750 μg orciprenalină.Prescripția se adresează unui bolnav astmatic.Orciprenalina
conținută acționează ca un bronhodilatator simpatomimetic; are oarecare selectivitate de acțiune
asupra receptorilor β adrenergici de la nivelul bronhiilor.Simpatomimeticele beta-2 selective sunt un
grup de medicamente care prezintă un radical la gruparea aminică mai voluminos decât radicalul izopropil,
ceea ce creşte intensitatea efectelor beta-2 adrenergice atât de mult încât celelalte efecte devin neglijabile,
aceste medicamente acţionând în principal asupra receptorilor beta-2 adrenergici. Astfel sunt
medicamente precum salbutamolul (albuterol), fenoterolul, orciprenalina,
terbutalina,etc.Simpatomimeticele beta-2 selective au ca principal efect farmacodinamic
bronhodilataţia, ceea ce permite utilizarea lor pentru tratamentul astmului bronşic. Produc, de
asemenea, vasodilataţie prin stimularea receptorilor 2 adrenergici de la nivelul vaselor sanguine
41.Prescrieți un betasimpatomimetic pentru tratamentul crizei de astm
bronșic
Rp Ventolin Inhaler flacon presurizat dozat pentru aerosoli salbutamol 100 μg / doza (flacon
cu 200 doze)
Nr. I
Ds inhalații , două pufuri pentru tratamentul crizelor de astm și două pufuri de trei-patru ori
pe zi pentru profilaxia de durată a crizelor

42.Prescrieți ibuprofen
Rp Nurofen sirop 200 mg / 5 mL
I fl.
Ds int. câte o linguriță de trei ori pe zi

Ibuprofenul este un derivat de acid fenilpropionic, cu o potenţă de 2 ori mai mare decât a aspirinei,
dar cu efecte similare acesteia şi cu reacţii adverse inferioare. Are mai puţine efecte iritante gastrice, fiind
considerat un ”antireumatic de cursă lungă”. Pe lângă indicaţiile comune clasei de AINS, este eficient
pentru favorizarea închiderii ductului arterial la nou-născuţii prematuri, pe cale intravenoasă sau orală. Se
mai aplică topic, în terapia locală antiinflamatorie, sub formă de creme sau geluri, precum şi la nivelul
cavităţii bucale, sub forma unui gel lichid, în durerile dentare postoperatorii. Este relativ contraindicat la
pacienţii cu polipi nazali, sau cu un istoric de angioedem sau de bronhospasm la aspirină.

43.Prescrieți codeină
Rp Codeină cp. 15 mg
I cutie
Ds int. , un comprimat de trei ori pe zi

Prescripția se adresează unui pacient cu tuse.Tot ca antitusive se pot prescrie morfina , la pacienți cu
fracturi costale de exemplu, sau dextrometorfan.

Rp Acid acetilsalicilic 300mg

Codeină fosfat 10mg
Pentru o cașetă f. as. nr. XX
Ds int. o cașetă la nevoie fără a depăși 4 cașete pe zi

Prescripția i se adresează, de exemplu, unui pacient cu nevralgie intercostală. Acid

acetilsalicilic doză maxmimă 1g , doză maximă pe zi 8g.Acid acetilsalicilic inhibă
ciclooxigenaza ireversibil și COX1 și COX2 la doze mici 75-300 mg pe zi , are efect
antiagregant și efect analgezic între 500mg-2000mg, are efect antiinflamator >3g.În
pericardită tratamentul de elecție este aspirina.Codeina se extrage din opiu.Opiul conține
morfină, papaverină și codeină.Papaverina nu are efect analgezic dar are efect
antispastic.Codeina împreună cu morfina au trei efecte efect analgezic, efect antidiareic, efect
antitusiv

Codeina are risc de dependență scăzut , din acest motiv se administrează maxim 10
zile.Efectele codeine sunt antitusiv, antidiareic, antalgic. Codeina este un agonist al tuturor receptorilor
opioizi care seamănă foarte bine din punct de vedere al structurii chimice cu morfina. Practic codeina este
metilmorfină. Codeina se găseşte ca atare în opiu dar obişnuit se prepară industrial plecând de la morfină.
În organism codeina se poate transforma în morfină prin demetilare şi este posibil ca unele efecte ale
codeinei să fie de fapt efecte ale morfinei formată în organism prin demetilarea codeinei. Codeina diferă
relativ mult de morfină din punct de vedere al efectelor sale asupra organismului. Efectul analgezic
al codeinei este slab comparativ cu al morfinei, apreciindu-se că efectul analgezic al codeinei este
aproximativ de aceeaşi intensitate cu efectul analgezic al paracetamolului sau aspirinei, iar riscul
codeinei de a produce toxicomanie şi dependenţă este practic neglijabil. Au fost semnalate şi cazuri
de toxicomanie şi dependenţă la codeină dar acestea sunt foarte rare, apar numai la utilizarea îndelungată
a unor doze foarte mari şi este posibil să fie datorate morfinei formate în organism prin metabolizarea
codeinei. În schimb codeina menţine un intens efect antitusiv şi un efect de încetinire a tranzitului
intestinal. Efectul antitusiv al codeinei se manifestă la doze mai mici decât efectul analgezic, dozele de
codeină utilizate ca antitusiv fiind de 15-30 mg pe când dozele de codeină utilizate ca analgezic sunt de 30-
60 mg. Efectul antitusiv constituie principala utilizare terapeutică a codeinei, medicamentul fiind
indicat în tratamentul tusei seci, spastice, iritative. Efectul de încetinire a tranzitului intestinal
permite utilizarea codeinei în tratamentul anumitor cazuri selecţionate de boli diareice iar într-un alt
context, constipaţia este una din reacţiile adverse comune ale codeinei. Codeina este de asemenea
utilizată ca analgezic, fie în compoziţia unor preparate numite antinevralgice, când medicamentul se
utilizează în general în doze mici de 10-30 mg în combinaţie cu alte analgezice de tip antipiretic
antiinflamator, fie ca atare, mai ales în oncologie, când se utilizează în doze relativ mari, de 30-60
mg pentru o dată, cel mai adesea înaintea introducerii morfinei ca analgezic curent în terapia
acestor bolnavi. Mai există şi alte medicamente foarte asemănătoare cu codeina cum ar fi dihidrocodeina,
hidrocodona sau oxicodona, aceasta din urmă având un efect analgezic ceva mai intens decât codeina, dar
în nici un caz de intensitatea efectului analgezic al morfinei.

44.Prescrieți metamizol
Rp Algocalmin fiole 2 mL
Nr. V
Ds inj. , i.m. , o fiolă la nevoie

Fiolele a 2 mL de algocalmin conțin 1 g metamizol.O cutie de fiole are 10 sau 100

fiole.Prescripția se adresează, de exemplu, unui bolnav cu o colică biliară, preparatul având, alături de
efectul analgezic și o slabă acțiune antispastică.Metamizolul sodic (noraminofenazonă, algocalmin,
dipironă) este un derivat de aminofenazonă bine solubil în apă, ceea ce permite prepararea de soluţii
injectabile. Are efect analgezic intens şi se utilizează şi ca antipiretic, dar efectul său antiinflamator
este slab. În comparaţie cu aminofenazona, nu prezintă risc cancerigen dar poate declanşa
agranulocitoză la bolnavii cu alergie la derivaţi de pirazol sau cu antecedente de agranulocitoză, la
care administrarea sa este total contraindicată.

45.Prescrieți carbamazepină
Rp Carbamazepină cp. 200mg
Nr. LX
Ds int. câte un comprimat de două ori pe zi

Prescripția se adresează unui pacient cu crize convulsive tonico-clonice sau

mare rău / grand mal epileptic.
tonus = contracție
clonus = relaxare
În marele rău epileptic sunt utile următoarele:
● Blocante canale Na : Sunt ineficace în micul rău / petit mal epileptic.Exemple
includ carbamazepina , care se folosește și ca anticonvulsivant la convulsii
neepileptice dar și pentru tratamentul nevralgiei de trigemen, fenitoida ,
utilizat și ca antiaritmic dar care are reacția adversă de hipertrofie gingivală
 ● Substanțe care potențează sau cresc disponibilul de GABA : Exemple sunt barbituricele
(BT) și benzodiazepinele (BZD) , ambele clase de medicamente acționând pe situsuri
alosterice specifice clasei respective de pe receptorul GABA A .
● Substanțe cu mecanism complex sau spectru larg: Un exemplu este acidul
valproic.Mecanismele prin care acționează aceste substanțe includ acțiune ?blocantă?
asupra canalelor Cat = canale Ca tranzitorii , acțiune ?blocantă? asupra canalelor de
Na, creșterea disponibilului de GABA și scăderea disponibilului de glutamat.

46.Prescrieți loratadină
Rp Claritine cp.10 mg
I Cutie
Ds intern, 1 cp. pe zi

Substanța activă din Claritine este loratadina , ce se caracterizează prin lipsa efectului sedativ, față
de generația I de antihistaminice .Claritine este indicat pentru tratamentul simptomatic al rinitei alergice și al
urticariei cronice idiopatice la adulți și copii cu vârsta mai mare de 2 ani și greutatea corporală mai mare de
30 kg. Antihistaminicele mai noi, de generaţia a doua, au avantajul că nu determină, la majoritatea
pacienţilor, efecte sedative şi nici anticolinergice şi au efect de lungă durată, putându-se administra în priză
unică zilnică. Din aceste considerente, ele sunt des folosite în prezent înlocuindu-le practic pe cele clasice,
care rămân rezervate cazurilor în care, seara, se urmăreşte un efect sedativ, calmant. Dintre cele mai
utilizate medicamente, sunt de menţionat cetirizina (zyrtec), levocetirizina (xyzal), fexofenadina (telfast),
loratadina (claritina), desloratadina (aerius) etc

47.Prescrieți un antiagregant plachetar din clasa AINS.

Rp Acid acetilsalicilic cp. 500 mg
I cutie
Ds int., un cp. la nevoie fără a depăși șase cp. pe zi

Efectul acidului acetilsalicilic este dependent de doză.Are 3 efecte : la 75-325 mg are efect
antiagregant plachetar, între 500 mg - 2 g are efect analgezic și antipiretic iar peste 3 g are efect
antiinflamator.De exemplu pentru efectul antiinflamator în pericardită este indicat 5-6 g pe zi.Mecanismul
de acțiune este blocarea COX neselectiv și ireversibil.Reacțiile adverse posibile sunt sângerările
gastrointestinale.Acidul acetilsalicilic (aspirină, aspenter, aspirin cardio) este o substanţă din grupa
salicilaţilor cu efect antiagregant plachetar de lungă durată. Doza la care apare efectul antiagregant
palchetar este mică (75-150 mg/zi) în comparaţie cu dozele la care are efect anlagezic, antipiretic,
antiinflamator (a se vedea 69.1. Salicilaţii). Mecanismul de acţiune constă în inhibarea ireversibilă, prin
acetilare, a ciclooxigenazei 1 (COX 1) de la nivel plachetar. Consecutiv scade sinteza de TXA2, cu
inhibarea agregării plachetare şi prelungirea timpului de sângerare pe o durată de 5-6 zile. Nu influenţează
aderarea plachetară. Inhibarea COX 1 se produce şi la nivelul celulelor endoteliale, ceea ce ar putea limita
efectul antiagregant. Întrucât celula endotelială este nucleată, în condiţiile administrării de doze mici de acid
acetilsalicilic, este posibilă resinteza ciclooxigenazei endoteliale şi consecutiv sinteza de prostaciclină. La
doze mari de acid acetilsalicilic (peste 2-3 g/zi) scade semnificativ sinteza de prostaciclină, cu consecinţe
proagregante. De menţionat că alţi salicilaţi sau alte antiinflamatoare nesteroidiene inhibă reversibil COX 1
pentru un interval scurt, întrucât nu produc acetilarea acesteia.
Ca antiagregant plachetar, acidul acetilsalicilic se administrează oral, în doze zilnice de 75- 325
mg/zi sau discontinuu în doze de 250-500 mg de 2 ori pe săptămână. Este indicat în tratamentul infarctului
miocardic acut sau al anginei instabile, studii clinice demonstrând că scade semnificativ mortalitatea în
aceste afecţiuni. Se utilizează curent şi în profilaxia primară a infarctului miocardic acut şi a
accidentului vascular cerebral, îndeosebi la bolnavii cu factori de risc cardio-vascular (hipertensiune
arterială, fumat, dislipidemie, etc.). Se indică de asemenea la bolnavii cu areteriopatie periferică. Se
poate asocia, dacă este cazul, cu alte antitrombotice şi are avantajul unui preţ de cost redus. La dozele
menţionate este în general bine tolerat, cu reacţii adverese relativ puţine. Sunt posibile însă sângerări
digestive la persoane cu ulcer, gastrită. Riscul de sângerare creşte dacă se asociază anticoagulante sau
fibrinolitice. Alergia la salicilaţi, sângerările recente, ulcerul în evoluţie, reprezintă contraindicaţii.

48.Prescrieți fenobarbital
Rp Extraveral cp.
I fl.
Ds int. un comprimat de două ori pe zi

Un comprimat de Extraveral conține: fenobarbital 20mg și extract de

valeriană 80mg.Extraveralul se prescrie pacienților nevrotici și are efect
sedativ.Fenobarbitalul este un barbituric cu acţiune lentă şi prelungită (efectul apare la
circa l oră de la administrarea orală şi se menţine 8 ore sau mai mult). Este folosit ca hipnotic
pentru menţinerea somnului (100 mg la culcare), ca sedativ (15-30 mg de 2 - 3 ori/zi) şi
ca anticonvulsivant în tratamentul epilepsiei (în marele rău) sau în alte stări convulsive acute
(injectat intramuscular sau intravenos dacă forma farmaceutică o permite).

49.Prescrieți diazepam
Rp Diazepam fi. 5 mg/mL
Nr. II
Ds inj. iv. lent o fiolă la nevoie se poate repeta după patru ore

Se prescrie pentru tratamentul de urgență al convulsiilor la pacienții

spitalizați.Se poate prescrie și fenobarbital injectabil intramuscular.Există și
supozitoare sau clisme medicamentoase cu diazepam pentru tratamentul
convulsiilor , acestea fiind utile în special pentru copiii mici cu convulsii secundare
febrei.
Diazepamul injectat intravenos lent (0,3 - 0,5 mg/kg) provoacă, în 1 - 2
minute, somnolenţă, apoi pierderea conştienţei. Relaxează musculatura striată
spastică (prin acţiune centrală), fără să influenţeze efectul curarizantelor.
Influenţează puţin circulaţia (produce o uşoară scădere a tensiunii arteriale) fără să
influenţeze cordul. Deprimă moderat respiraţia (scade volumul respirator curent şi creşte
frecvenţa respiratorie). Sensibilitatea centrului respirator la bioxidul de carbon este micşorată
proporţional cu doza. Injectarea intravenoasă rapidă poate fi cauză de apnee trecătoare.
Greţurile şi vărsăturile postoperatorii sunt rare. Nu se produc fenomene vegetative nedorite.
Folosirea diazepamului permite micşorarea dozelor de anestezice inhalatorii.
Diazepamul, ca şi alte benzodiazepine, traversează bariera placentară. Injectat înaintea
naşterii poate provoca, la copil, dificultăţi cardiorespiratorii, deprimarea termoreglării şi
letargie, care se pot menţine câteva zile.
Soluţia de diazepam este iritantă (prin solvenţi) şi poate provoca durere şi flebită
locală.

50.Prescrieți zolpidem
Rp Zolpidem (Stilnox) cp. 10mg
I fl.
Ds int. 1 cp. seara la culcare
 Zolpidem este un hipnotic nebarbituric.Zolpidemul (derivat imidazopiridinic) este folosit ca
hipnotic administrat intern (5 - 10 mg, înainte de culcare). Grăbeşte instalarea, creşte durata şi ameliorează
calitatea somnului. Nu are efect anxiolitic, anticonvulsivant, miorelaxant. Deşi structural diferit, mecanismul
acţiunii este asemănător benzodiazepinelor la nivelul receptorului GABA-ergic, medicamentul acţionând
însă numai pe subtipul BZ1 sau omega de receptori benzodiazepinici. Are toleranţă bună, risc de
dependenţă mic.

51.Prescrieți un barbituric util în tratamentul icterului la nou-născut

Rp Extraveral cp.
I fl.
Ds int. un comprimat de două ori pe zi

Un comprimat de Extraveral conține: fenobarbital 20mg și extract de

valeriană 80mg.
Fenobarbitalul este un barbituric cu acţiune lentă şi prelungită (efectul apare la circa l
oră de la administrarea orală şi se menţine 8 ore sau mai mult). Este folosit ca hipnotic pentru
menţinerea somnului (100 mg la culcare), ca sedativ (15-30 mg de 2 - 3 ori/zi) şi ca
anticonvulsivant în tratamentul epilepsiei (în marele rău) sau în alte stări convulsive acute
(injectat intramuscular sau intravenos dacă forma farmaceutică o permite).
Există situaţii în care este necesară şi o terapie fetală. Aceasta implică administrarea de
medicamente la femeia însărcinată, cu efecte terapeutice asupra fătului. Spre exemplu se utilizează
glucocorticoizi pentru stimularea maturării pulmonare când se preconizeaza o nastere prematura.
Fenobarbitalul administrat femeii însărcinate în apropierea termenului, poate creste activitatea
enzimelor microzomiale hepatice responsabile de conjugarea bilirubinei cu scăderea consecutivă a
incidenţei icterului neonatal comparativ cu femeile care nu au primit fenobarbital în apropierea
nașterii.

52.Prescrieți un anxiolitic din clasa benzodiazepine

Rp Oxazepam cp. 10mg
I fl.
Ds intern un comprimat de două ori pe zi

Oxazepamul nu are nevoie de metabolizare hepatică deoarece se elimină doar

prin glucuronoconjugare odată cu bila.Acest fapt reprezintă un avantaj la pacienții
vârstnici cu funcție hepatică redusă. Benzodiazepinele reprezintă la ora actuală
principala grupă chimică cu proprietăţi anxiolitice. Nu toate medicamentele cu structură
benzodiazepinică pot fi încadrate însă categoric în categoria medicamentelor anxiolitice, în
sensul că înlătură anxietatea la doze care sunt slab sedative. Cele mai tipice anxiolitice cu
structură benzodiazepinică sunt considerate clordiazepoxidul, diazepamul, oxazepamul,
medazepamul şi altele precum lorazepamul, prazepamul, alprazolamul, halazolamul,
clobazamul, etc. Benzodiazepinele sunt utilizate în primul rând în tratamentul anxietăţii în
condiţiile arătate mai sus. Cel puţin unele din benzodiazepine, cum este alprazolamul, sunt
considerate, de asemenea, eficace în tratamentul atacului acut de panică şi agorafobiei.
Marele avantaj al medicamentelor benzodiazepinice este acela că au efect foarte rapid, chiar
de la prima administrare, chiar dacă pot dezvolta ulterior toleranţă. Sunt principalele
medicamente utilizate pentru tratamentul acut al anxietăţii, dar se recomandă ca durata
tratamentului să nu fie mai lungă de 2 luni, dacă este posibil.
Toate benzodiazepinele posedă şi alte proprietăţi farmacodinamice cum ar fi sedarea, relaxarea
musculaturii striate, sau efectul anticonvulsivant, şi deci este de aşteptat ca inclusiv benzodiazepinele
anxiolitice să posede aceste proprietăţi, deşi indicaţia lor principală o reprezintă stările de anxietate. Pentru
unele din medicamentele respective unele din celelalte proprietăţi sunt clar exprimate. Spre exemplu,
diazepamul este categoric şi un bun anticonvulsivant. Cel mai utilizat anxiolitic rămîne probabil diazepamul
care se administrează obişnuit în doze 5-10 mg de 3 ori pe zi, deşi are un timp de înjumătăţire lung, iar ca
hipnoinductor în doză de 10 mg seara la culcare. Celelalte anxiolitice se administrează după un regim
asemănător dar în doze corespunzătoare fiecărui produs în parte.

53.Prescrieți fluoxetină
Rp Fluoxetină cps. 20 mg
I cutie
Ds int., o capsulă pe zi

Doza recomandată este de 20-60 mg fluoxetină pe zi.Doza inițială recomandată este de 20 mg

fluoxetină pe zi.Dozele vor fi revizuite și ajustate, dacă este necesar, la 3-4 săptămâni de la inițierea
tratamentului precum și, ulterior, conform evaluării clinice.
Antidepresivele inhibitoare specifice ale recaptării serotoninei (selective serotonin reuptake
inhibitors, SSRI) cuprind o serie de medicamente, mai recent intrate în terapeutică, care inhibă în mod
specific recaptarea serotoninei, fără să inhibe recaptarea noradrenalinei, şi, de obicei, fără să aibă
efecte antimuscarinice, -adrenolitice sau antihistaminice H1. Astfel sunt medicamente precum
fluoxetina, sertralina, paroxetina, fluvoxamina, citalopramul, sau izomerul său, escitalopramul.
Eficacitatea acestor medicamente în tratamentul depresiei majore este probabil comparabilă cu a
medicamentelor antidepresive triciclice. Există unele studii clinice care sugerează că aceste
medicamente ar putea fi mai eficace decât antidepresivele triciclice în tratamentul fobiilor sociale. Neavând
însă efecte antimuscarinice, -adrenolitice sau antihistaminice H1 şi neinfluenţând mediaţia
adrenergică şi dopaminergică, aceste medicamente sunt mult mai bine suportate de bolnav şi
prezintă mult mai puţine reacţii adverse comparativ cu antidepresivele triciclice. Nu prezintă nici
efect chinidinic asupra fibrelor miocardice şi deci nu prezintă risc de aritmii. Ele pot creşte însă
transmisia serotoninergică la nivelul aşa-numitului sistem nervos enteric (constituit din plexurile Meisner şi
Auerbach cu conexiunile funcţionale dintre ele şi bogat în sinapse serotoninergice) ceea ce poate fi cauză
de reacţii adverse digestive manifestate în principal prin greţuri şi, mai rar, diaree, care apar repede după
debutul tratamentului şi dispar, de regulă, după 1-2 săptămâni de tratament. La doze mari, vărsăturile şi
diareea pot fi, de asemenea, datorate stimulării receptorilor serotoninergici 5-HT3 din creier. Stimularea
excesivă a receptorilor 5-HT2 cerebrali poate fi cauză de insomnie, anxietate, iritabilitate, disfuncţii sexuale,
agravarea unor manifestări ale depresiei. Aceaste fenomene de hiperactivitate serotoninergică pot fi
agravate de asocierea cu antidepresive IMAO (a se vedea mai jos). Oprirea bruscă a tratamentului cu
antidepresive inhibitoare specifice ale recaptării serotoninei poate fi cauză de sindrom de abstinenţă
caracterizat prin tremor, cefalee, greţuri, nervozitate, insomnie. Întrucât un sindrom de abstinenţă este cu
atât mai sever cu cât t1/2 al substanţei este mai scurt, pentru unele asemenea medicamente din această
grupă un asemenea sindrom de abstinenţă practic nu poate fi observat. Astfel este, spre exemplu,
fluoxetina care are un t1/2 de 2-3 zile şi care generează un metabolit activ, norfluoxetina, posibil chiar mai
activ decât fluoxetina, care are un t1/2 de 6- 10 zile. Astăzi medicamentele inhibitoare specifice ale
recaptării serotoninei sunt cele mai prescrise medicamente antidepresive. Totuşi, aceste medicamente
sunt, în general, mai scumpe decât antidepresivele triciclice, astfel încât antidepresivele triciclice nu au fost
scoase din uz. Dacă se începe tratamentul cu antidepresive triciclice, antidepresivele inhibitoare specifice
ale recaptării serotoninei se utilizează, de obicei, atunci când medicamentele antidepresive triciclice nu pot
fi suportate din cauza reacţiilor adverse.

54.Prescrieți un antimaniacal
Rp Carbamazepină cp. 200mg
Nr. LX
Ds int. câte un comprimat de două ori pe zi
 Despre carbamazepină există studii clinice care arată că nu există diferenţe
semnificative statistic între efectul antimaniacal al carbamazepinei şi efectul
antimaniacal al litiului, deşi carbamazepina lasă impresia că ar fi mai puţin eficace
decât litiul. Există însă, de asemenea, studii clinice care arată că asocierea carbamazepinei
la litiu are efect superior oricăruia din cele două medicamente administrate separat, precum
există şi studii clinice care arată că administrarea de carbamazepină poate fi eficace la
bolnavii cu manie acută care nu au răspuns nici la tratament cu litiu nici la tratament cu acid
valproic. Asocierea antipsihoticelor atipice creşte efectul antimaniacal al carbamazepinei. În
plus de aceasta, efectul antimaniacal al carbamazepinei pare să aibă o latenţă mai scurtă
decât în cazul litiului şi se însoţeşte de un efect sedativ benefic bolnavilor cu manie

55.Prescrieți un antiepileptic util în marele rău epileptic

Rp Carbamazepină cp. 200mg
Nr. LX
Ds int. câte un comprimat de două ori pe zi

tonus = contracție
clonus = relaxare
În sistemul nervos central ioni și substanțe cu rol stimulator , adică depolarizant sunt
Na+ , Ca2+ , glutamat.Ioni și substanțe cu rol inhibitor, adică hiperpolarizant sunt K + , Cl- ,
GABA.
În marele rău epileptic sunt utile următoarele:
● Blocante canale Na : Sunt ineficace în micul rău / petit mal epileptic.Exemple
includ carbamazepina , care se folosește și ca anticonvulsivant la convulsii
neepileptice dar și pentru tratamentul nevralgiei de trigemen, fenitoida ,
utilizat și ca antiaritmic dar care are reacția adversă de hipertrofie gingivală
● Substanțe care potențează sau cresc disponibilul de GABA : Exemple sunt barbituricele
(BT) și benzodiazepinele (BZD) , ambele clase de medicamente acționând pe situsuri
alosterice specifice clasei respective de pe receptorul GABA A .
● Substanțe cu mecanism complex sau spectru larg: Un exemplu este acidul
valproic.Mecanismele prin care acționează aceste substanțe includ acțiune ?blocantă?
asupra canalelor Cat = canale Ca tranzitorii , acțiune ?blocantă? asupra canalelor de
Na, creșterea disponibilului de GABA și scăderea disponibilului de glutamat.

56.Prescrieți un antiepileptic util în micul rău epileptic

Rp Etosuximidă cps. 250 mg
Nr. XC
Ds int. o capsulă de trei ori pe zi

Etosuximida blochează canalele de Cat.Specifică crizelor de mic rău epileptic este

existența unui generator de ritm = pacemaker talamic cu rol în deschiderea
canalelor de Cat .Din acest motiv substanțele antiepileptice cu mecanism complex ,
care acționează și asupra acestor canale ?blocându-le?, sunt eficace și în micul rău
epileptic.

57.Prescrieți levodopa
Rp Madopar cp. 125mg
V cutii
Ds int. un comprimat de trei ori pe zi

Un comprimat de Madopar 125 mg conține 100 mg levodopa și 25 mg benserazidă. Boala

Parkinson se caracterizează printr-un sindrom hiperton hipokinetic.Metabolizarea levo-DOPA
are loc prin DOPA-decarboxilază. Levo-DOPA se asociază cu carbidopa sau benserazidă ,
aceștia sunt inhibitori ai DOPA-decarboxilazei.În această asociere crește cantitatea de levo-
DOPA ce ajunge în creier din cantitatea totală administrată de la 1-2% la 10%.Deoarece
absorbția levo-DOPA are loc cu ajutorul LAT= levo aminoacid transporter acest tratament
necesită și un control al alimentației proteice din cauza competiției levo-DOPA cu aminoacizii
levogiri din alimentație.Administrarea aceleiași doze zilnice în mai multe prize este foarte
eficace pentru ameliorarea fenomenelor on-off.În boala Parkinson trihexifenidilul nu este
eficace dar trihexifenidilul este eficace în parkinsonismul dat de neurolepticele tipice.

58.Prescrieți un neuroleptic de tip incisiv

Rp Haloperidol sol. orală
I fl.
Ds int. zece picături de patru ori pe zi

Haloperidolul este un neuroleptic butirofenonic de tip incisiv , adică cu

potență mare.
Antipsihoticele butirofenonice sunt reprezentate, în primul rând, de haloperidol care
este un neuroleptic de tip incisiv, cu potenţă mare, foarte activ ca antipsihotic, cu proprietăţi
sedative relativ slabe, dar care prezintă frecvent fenomene extrapiramidale.

59.Prescrieți un neuroleptic de tip sedativ

Rp Clorpromazină dj. 25mg
I cutie
Ds intern câte două drajeuri de trei ori pe zi

Fenotiazinele sunt una din structurile chimice de referinţă în domeniul antipsihoticelor. Nucleul
fenotiazinic este o structură triciclică constituită din două nuclee fenolice (feno) unite printr-un atom de sulf
(tia) şi un atom de azot (azo). Atomul de azot, situat în poziţia 10 a nucleului fenotiazic, prezintă un
substituent cunoscut sub numele de catenă laterală şi care poate fi alifatic, piperidinic sau piperazinic. La
unul din inelele benzenice, în poziţia 2 a nucleului fenotiazinic, există uneori un radical avid de electroni şi
care creşte eficacitatea. Se apreciază că această structură se suprapune parţial peste structura dopaminei,
ceea ce explică faptul că aceste medicamente blochează receptorii dopaminergici. Toate antipsihoticele
fenotiazinice au proprietăţile caracteristice medicamentelor antipsihotice tipice, dar există unele
particularităţi legate, în special, de natura catenei laterale.
Fenotiazinele cu catenă laterală alifatică, care prezintă la azotul din poziţia 10 o catenă
propilaminică, sunt antipsihotice de tip sedativ şi au, în general, potenţă mică. Blocarea - adrenergică
este relativ puternică ceea ce face ca hipotensiunea arterială ortostatică să fie relativ frecventă. Cele mai
cunoscute medicamente din această grupă sunt clorpromazina şi levomepromazina. Medicamentul
de referinţă este clorpromazina şi are ca unitate de doză 25 mg. Ca antipsihotic se utilizează în doze
de ordinul 200-800 mg pe zi. Ca antivomitiv se utilizează în doză de 25 mg la nevoie, putându-se merge
până la, cel mult, 100 mg pe zi.

60.Prescrieți un AINS cu efect antiinflamator semnificativ

Rp Diclofenac cp.50 mg
Nr. XX
Ds int., un cp. de două ori pe zi

Pe lângă diclofenac alte AINS cu efect foarte intens sunt indometacin, piroxicam și fenilbutazonă.
Diclofenacul, un derivat arilacetic, este un antiinflamator activ, cu eficacitate asemănătoare
indometacinei, dar cu o toleranţă mai bună decât a acesteia. Datorită frecvenţei de 20% a reacţiilor
adverse gastrointestinale există în uz un preparat care asociază diclofenac şi misoprostol (analog de
PGE1) cu rol de reducere a incidenţei ulcerului gastric şi duodenal. De asemenea, prezintă un risc mai
mare decât alte antiinflamatoare nesteroidiene de creştere a transaminazelor serice.
În plus faţă de condiţionarea sa sub formă de comprimate sau fiole, există şi soluţii oftalmice care
sunt indicate pentru prevenirea inflamaţiei oculare postoperatorii, creme sau geluri pentru acţiune locală,
antireumatică, sau apă de gură pentru utilizare post intervenţii stomatologice, ca analgezic şi antiinflamator
local.

61.Prescrieți acid acetilsalicilic

Rp Acid acetilsalicilic cp. 500 mg
I cutie
Ds int., un cp. la nevoie fără a depăși șase cp. pe zi

62.Prescrieți un AINS la un copil de 2 ani cu viroză respiratorie

Rp Nurofen sirop 200 mg/ 5 mL
I fl.
Ds int., câte o linguriță de trei ori pe zi

Ibuprofenul este un derivat de acid fenilpropionic, cu o potenţă de 2 ori mai mare decât a aspirinei,
dar cu efecte similare acesteia şi cu reacţii adverse inferioare. Are mai puţine efecte iritante gastrice, fiind
considerat un ”antireumatic de cursă lungă”. Pe lângă indicaţiile comune clasei de AINS, este eficient
pentru favorizarea închiderii ductului arterial la nou-născuţii prematuri, pe cale intravenoasă sau orală.s Se
mai aplică topic, în terapia locală antiinflamatorie, sub formă de creme sau geluri, precum şi la nivelul
cavităţii bucale, sub forma unui gel lichid, în durerile dentare postoperatorii. Este relativ contraindicat la
pacienţii cu polipi nazali, sau cu un istoric de angioedem sau de bronhospasm la aspirină.

63.Prescrieți paracetamol
Rp Paracetamol cp. 500 mg
Nr. X
Ds int. un cp. la opt ore

Paracetamolul (acetaminofenul), principalul produs de metabolizare al

fenacetinei, este în prezent foarte utilizat ca analgezic în dureri uşoare sau
moderate, precum şi ca antipiretic. Deoarece are efecte analgezice şi antipiretice
similare cu ale acidului acetilsalicilic, se preferă la pacienţii cărora nu li se poate
administra aspirină: alergie sau intoleranţă la salicilaţi, hemofilie, antecedente de ulcer
gastric, artrită gutoasă, copii cu infecţii virale. Nu se utilizează în manifestări inflamatorii
deoarece nu posedă efect antiinflamator la concentraţiile realizate de dozele terapeutice.
Acest fapt poate să aibă mai multe explicaţii. Pe de o parte, paracetamolul se leagă într-o
proporţie mică de proteinele plasmatice şi tisulare, concentrându-se slab în lichidul sinovial,
iar pe de altă parte are o capacitate slabă de inbibare a COX în prezenţa unor concentraţii
ridicate de peroxizi, care sunt găsite la locul procesului inflamator. S-a sugerat că inhibarea
COX ar putea fi mai pronunţată în creier, ceea ce explică eficacitatea sa ca antipiretic. În plus,
paracetamolul nu inhibă agregarea plachetară.
 Paracetamolul este mai bine tolerat decât fenacetina. Poate provoca reacţii alergice,
trombocitopenie, dar nu produce decât excepţional anemie hemolitică sau
methemoglobinemie. Poate afecta rinichiul, chiar la doze uzuale, şi ficatul (creşterea
transaminazelor). În intoxicaţia acută, pe lângă ameţeli, stare de excitaţie, dezorientare
temporo-spaţială, poate apărea o citoliză hepatică masivă, uneori fatală. Deoarece toxicitatea
hepatică este probabil datorată metabolitului său toxic, care este inactivat de către glutation,
se administrează doze mari de compuşi tiolici – de tip acetilcisteină – care sunt sursă de
glutation pentru ficat.
Paracetamolul se administrează oral, având o biodisponibilitate bună, atingerea
vârfurilor plasmatice (între 30 şi 60 minute) fiind dependentă de viteza de golire a stomacului.
Se leagă în proporţie mică de proteinele plasmatice şi se metabolizează de către enzimele
microzomiale hepatice. Are un metabolit toxic (acetil-benzochinona) responsabil de afectarea
renală şi hepatică. Dozajul variază între 325- 500 mg de 4 ori/ zi, maxim 2,5 g/ zi, iar la copii
dozele utile sunt de 125-250 mg o dată, în funcţie de vârstă.

64.Prescrieți un coxib
Rp Celebrex cps. 200 mg
I cutie
Ds int., o cps. pe zi

Substanța activă din Celebrex este celecoxib.Reacțiile adverse ale medicamentului sunt
reprezentate de un status proagregant deoarece este modificat echilibrul PGI2 / TxA2 .O altă grupă de
AINS este cea a inhibitoarelor selective ale COX-2, denumite în mod generic coxibi. Dintre aceştia, cei
mai cunoscuţi sunt celecoxib, etoricoxib şi parecoxib (produs administrat injectabil). Aşa cum s-a
menţionat şi în partea introductivă, avantajul major al inhibitoarelor selective de COX-2 constă în reducerea
incidenţei şi a gravităţii reacţiilor adverse digestive, atât de frecvente în cazul antiinflamatoarelor clasice,
neselective. Aceasta are valoare cu atât mai mare, cu cât este demonstrat faptul că inhibarea selectivă a
COX-2 se asociază cu efecte antiinflamatorii, analgezice şi antipiretice comparabile cu ale celorlalte
antiinflamatoare nesteroidiene. La efectul antiinflamator contribuie şi legarea relativ mare de proteinele
plasmatice (peste 80%). Deoarece nu inhibă COX-1, această clasă de medicamente nu are efect
antiagregant plachetar şi nu prezintă risc de sângerări.

65.Prescrieți un medicament util în tratamentul dismenoreei

Rp Nurofen sirop 200 mg / 5 mL
I fl.
Ds int. câte o linguriță de trei ori pe zi

Ibuprofenul, acidul mefenamic, naproxenul, sunt eficace în tratamentul dismenoreei.Ibuprofenul

este un derivat de acid fenilpropionic, cu o potenţă de 2 ori mai mare decât a aspirinei, dar cu efecte
similare acesteia şi cu reacţii adverse inferioare. Are mai puţine efecte iritante gastrice, fiind considerat un
”antireumatic de cursă lungă”. Pe lângă indicaţiile comune clasei de AINS, este eficient pentru
favorizarea închiderii ductului arterial la nou-născuţii prematuri, pe cale intravenoasă sau orală.s Se mai
aplică topic, în terapia locală antiinflamatorie, sub formă de creme sau geluri, precum şi la nivelul cavităţii
bucale, sub forma unui gel lichid, în durerile dentare postoperatorii. Este relativ contraindicat la pacienţii cu
polipi nazali, sau cu un istoric de angioedem sau de bronhospasm la aspirină.
66.Prescrieți morfină pentru un pacient cu cancer
Rp Morfină fi. 20 mg (douăzeci miligrame)
Nr. X (zece)
Ds inj.s.c. , o jumătate de fiolă la nevoie fără a se depăși 4 (patru) administrări pe zi

Principala utilizare terapeutică a morfinei este ca analgezic. Este cel mai puternic analgezic şi este
mai eficace în durerile cronice decât în durerile acute. Efectul analgezic al morfinei este maxim la cca. o
oră de la administrare şi se menţine aproximativ 4-6 ore. Dintre durerile cronice răspund relativ slab la
morfină durerile reumatice, care răspund mult mai bine la analgeziceantiinflamatoare. Doza analgezică
obişnuită este de 10 mg administrată de obicei pe cale subcutanată. Absorbţia digestivă a morfinei este
relativ slabă şi variabilă. Se apreciază că doza de 10 mg administrată prin injecţie subcutanată este
aproximativ echivalentă din punct de vedere analgezic cu doza de 60 mg administrată pe cale orală.
Administrată la intervale regulate de timp pe cale orală, absorbţia digestivă a morfinei creşte astfel încât se
poate ajunge ca doza de 10 mg morfină administrată prin injecţie subcutanată să fie echivalentă cu doza
de 30 mg morfină administrată pe cale orală.
Eliminarea morfinei din organism se face prin metabolizare hepatică, având un timp de înjumătăţire
de aproximativ 3 ore. Prin metabolizarea morfinei se produc glucuronil-3-morfina (G3M), glucuronil-6-
morfina (G6M) dar şi alţi metaboliţi mai puţin importanţi, care se elimină din organism prin excreţie urinară.
G3M are efecte excitante nervos centrale, probabil printr-un mecanism GABA-ergic. G6M are efect
analgezic de 4-6 ori mai intens decât morfina. În cazul administrării orale creşte mult concentraţia G6M în
sânge astfel încât este posibil ca, în aceste condiţii, acest metabolit să contribuie semnificativ la efectul
analgezic al morfinei. În caz de insuficienţă renală creşte atât concentraţia de G6M cât şi concentraţia
G3M, acest din urmă metabolit putând produce stări de excitaţie psihomotorie şi chiar convulsii.
Morfina se utilizează în principal ca analgezic pentru tratamentul durerilor intense care nu răspund
la alte mijloace terapeutice. Obişnuit se administreză prin injecţii subcutanate în doză de 10 mg pentru o
dată. Există şi preparate orale de morfină utilizate în general în tratamentul durerilor cronice. Dozele sunt
de regulă de 60 mg pentru o dată, dacă medicamentul se administrează rar, la nevoie, sau de 30 mg
pentru o dată dacă medicamentul se administrează pe termen lung la intervale regulate de timp. Există şi
preparate orale de morfină cu absorbţie controlată care se pot administra la intervale de 12 ore. În durerile
neoplazice cronice morfina se poate administra, de asemenea, în mod continuu cu ajutorul pompelor
automate de perfuzie, fie pe cale sistemică, fie peridural. În analgezia la naştere morfina se poate
administra intrarahidian sau peridural, în doze mai mici decât cele administrate subcutanat şi conferă o
foarte bună analgezie fără să producă deprimarea respiraţiei nou-născutului.
Există şi posibilitatea administrării morfinei pe cale orală sub formă de preparate galenice
standardizate de opiu cum ar fi pulberea de opiu care conţine 10% morfină sau tinctura de opiu care
conţine 1% morfină. În ultima vreme aceste preparate sunt din ce în ce mai puţin folosite ca analgezice. Ele
pot fi însă utile ca antidiareice în cazuri selecţionate de boală. La noi în ţară se utilizează prin tradiţie
tinctura Davila care conţine 0,17% morfină şi care, utilizată pe cale orală, are efect antidiareic fiind practic
lipsită de reacţii adverse datorită absorbţiei reduse a morfinei.

67.Prescrieți un analgezic opioid

68.Prescrieți un antagonist opioid util în tratamentul deprimării cardio-

respiratorii ce apare în supradozajul de opioizi
Rp Forvel 0,4 mg / mL
Ds inj. i.v. (Doza este stabilită pentru fiecare pacient în parte pentru a obține răspunsul
optim respirator în timpul menținerii unei analgezii adecvate)

Substanța activă din Forvel este naloxona.Indicațiile sunt : inversarea completă sau parțială a
efectelor deprimante asupra SNC, în special deprimare respiratorie, determinate de opioizi naturali sau de
sinteză ; confirmarea diagnosticului în cazul suspiciunii unui supradozaj acut cu un opioid sau intoxicației
cu opioid ; inversarea completă sau parțială a deprimării respiratorii și efectelor deprimante asupra SNC , la
nou-născuții ale căror mame au primit opioizi.
Naloxona este medicamentul prototip al acestei grupe. Ea este un blocant pur al tuturor receptorilor
opioizi cu excepţia receptorilor ORL. Administrată la omul normal, naloxona nu produce practic nici un
efect, dar antagonizează toate efectele tuturor opioizilor, atât ale agoniştilor (de tipul morfinei) cât şi
efectele k ale agoniştilor-antagonişti (de tipul pentazocinei). Se apreciază că 1 mg de naloxonă
antagonizează complet efectele a 25 mg heroină. La persoanele dependente de opioizi, naloxona
declanşează un sever sindrom de abstinenţă.
Faptul că naloxona nu are efecte la omul normal sugerează că opioizii endogeni se eliberează în
organism mai degrabă de o manieră fazică, fără să existe probabil un tonus opioidergic.
Naloxona se absoarbe bine din tubul digestiv, dar este complet metabolizată la primul pasaj
hepatic, astfel încât nu este eficace în administrare pe cale orală. Se absoarbe foarte bine în urma injecţiei
intramusculare.
Naloxona se utilizează pentru tratamentul intoxicaţiei acute cu opioizi cum ar fi supradozarea
apărută la morfinomani în toxicomania de stradă, deprimarea respiratorie a nou-născutului din
mamă care a primit opioizi la naştere sau deprimarea respiratorie produsă de opioizi administraţi
intraoperator.
În cazul administrării postoperatorii pentru combaterea deprimării respiratorii produsă de opioizii
administraţi intraoperator naloxona, spre deosebire de nalorfină, are dezavantajul că înlătură nu numai
deprimarea respiratorie, ci şi efectul analgezic. În fapt administrarea de naloxonă la persoanele aflate sub
efectul unor agonişti ai receptorior opioizi provoacă fenomene de rebound. Spre exemplu, frecvenţa
respiraţiei scăzută sub efectul unui opioid, în urma administrării de naloxonă dobândeşte valori mai mari
decât înaintea administrării opioidului. Uneori se produc şi creşteri ale tonusului adrenergic cu
hipertensiune arterială, tahicardie şi chiar aritmii cardiace.
La morfinomani în supradoză, dacă se administrează doze mari, poate declanşa un sindrom
de abstinenţă.
Naloxona se administrează injectabil intravenos sau intramuscular, în doze în jur de 0,5 mg şi
antagonizează toate efectele agoniştilor opioizi. Efectul naloxonei se instalează în 1-2 minute de la
administrare şi durează cca. 2-4 ore. În cazul în care bolnavul este intoxicat cu opioizi cu durată de acţiune
mai lungă decât durata efectului naloxonei, bolnavul trebuie urmărit atent şi, în caz de reapariţie a
deprimării respiraţiei, repetată administrarea de naloxonă.

69.Prescrieți un antitusiv din clasa opioizilor

Rp Codeină cp. 15 mg
I cutie
Ds int., un cp. de trei ori pe zi

Din clasa opiozilor se pot prescrie ca antitusive dextrometorfan , codeina , morfina.Morfina la

pacienți cu fracturi costale. Codeina are risc de dependență scăzut , din acest motiv se
administrează maxim 10 zile.Efectele codeine sunt antitusiv, antidiareic, antalgic.
Codeina este un agonist al tuturor receptorilor opioizi care seamănă foarte bine din punct de vedere
al structurii chimice cu morfina. Practic codeina este metilmorfină. Codeina se găseşte ca atare în opiu dar
obişnuit se prepară industrial plecând de la morfină. În organism codeina se poate transforma în morfină
prin demetilare şi este posibil ca unele efecte ale codeinei să fie de fapt efecte ale morfinei formată în
organism prin demetilarea codeinei. Codeina diferă relativ mult de morfină din punct de vedere al
efectelor sale asupra organismului. Efectul analgezic al codeinei este slab comparativ cu al morfinei,
apreciindu-se că efectul analgezic al codeinei este aproximativ de aceeaşi intensitate cu efectul analgezic
al paracetamolului sau aspirinei, iar riscul codeinei de a produce toxicomanie şi dependenţă este practic
neglijabil. Au fost semnalate şi cazuri de toxicomanie şi dependenţă la codeină dar acestea sunt foarte
rare, apar numai la utilizarea îndelungată a unor doze foarte mari şi este posibil să fie datorate morfinei
formate în organism prin metabolizarea codeinei. În schimb codeina menţine un intens efect antitusiv
şi un efect de încetinire a tranzitului intestinal. Efectul antitusiv al codeinei se manifestă la doze mai
mici decât efectul analgezic, dozele de codeină utilizate ca antitusiv fiind de 15-30 mg pe când
dozele de codeină utilizate ca analgezic sunt de 30-60 mg. Efectul antitusiv constituie principala
utilizare terapeutică a codeinei, medicamentul fiind indicat în tratamentul tusei seci, spastice,
iritative. Efectul de încetinire a tranzitului intestinal permite utilizarea codeinei în tratamentul anumitor
cazuri selecţionate de boli diareice iar într-un alt context, constipaţia este una din reacţiile adverse comune
ale codeinei. Codeina este de asemenea utilizată ca analgezic, fie în compoziţia unor preparate numite
antinevralgice, când medicamentul se utilizează în general în doze mici de 10-30 mg în combinaţie cu alte
analgezice de tip antipiretic antiinflamator, fie ca atare, mai ales în oncologie, când se utilizează în doze
relativ mari, de 30-60 mg pentru o dată, cel mai adesea înaintea introducerii morfinei ca analgezic curent în
terapia acestor bolnavi. Mai există şi alte medicamente foarte asemănătoare cu codeina cum ar fi
dihidrocodeina, hidrocodona sau oxicodona, aceasta din urmă având un efect analgezic ceva mai intens
decât codeina, dar în nici un caz de intensitatea efectului analgezic al morfinei.

70.Prescrieți un antidiareic din clasa opioizilor

Rp Loperamid (= Imodium) cps. 2 mg
I cutie
Ds int., o cps. la nevoie putând se repeta după patru ore fără a depăși șase cps. pe zi

Loperamidul nu trece de bariera hematoencefalică ceea ce înseamnă că nu dă efecte pe sistemul

nervos central.Atunci când moleculele de loperamid străbat bariera hematoencefalică sunt scoase din
sistemul nervos central de către glicoproteina P.Verapamilul blochează glicoproteina P ceea ce înseamnă
că nu e bine să se asocieze verapamil cu loperamid din cauza efectelor centrale ale loperamidului. Din
clasa opioizilor se pot prescrie ca antidiareice codeină , loperamid și tinctură Davila.

71.Prescrieți un glucocorticoid util în tratamentul șocului anafilactic

Rp Hemisuccinat de hidrocortizon fi. 25 mg
Nr. XVI
Ds injectabil, i.v. lent , câte opt fiole odată, putându-se repeta la patru-șase ore

Glucocorticoizii se pot folosi în tratamentul unor reacţii alergice grave. În şocul anafilactic,
după injecţia de adrenalină, care rezolvă situaţia de urgenţă, se injectează intravenos un preparat
cortizonic, care preia controlul simptomelor după un interval de 2 ore (necesar începerii efectului
glucocorticoid).

72.Prescrieți un preparat cortizonic pentru administrare orală

Rp. Prednison cp. 5 mg
I fl.
Ds intern, câte două-trei comprimate, dimineața la trezire

Tratament de întreținere – cronic , spre exemplu la un pacient cu poliartrită reumatoidă , se

administrează dimineața pentru a respecta orarul secreției fiziologice de glucocorticoizi.

73.Prescrieți un glucocorticoid util în tratamentul astmului bronșic (admin.

inhalatorie)
Rp Becloforte flacon presurizat dozat
I fl
Ds inhalator, un puf de două ori pe zi
 Substanța activă din Becloforte este beclometazonă.Preparatele cortizonice pentru inhalaţie, sub
formă de aerosoli, de felul beclometazonei dipropionat, au acţiune, în mare parte, limitată la bronşii. Sunt
utile pentru profilaxia crizelor de astm şi evitarea exacerbărilor în astmul cronic, permiţând evitarea
cortizonilor pe cale sistemică. Sunt mult mai bine suportaţi, comparativ cu preparatele sistemice având un
risc minim de a produce corticodependenţă sau alte reacţii adverse specifice glucocorticoizilor. Totuşi pot
produce unele reacţii adverse cum ar fi favorizarea dezvoltării candidozei orofaringiene şi pot produce
disfonii. În plus, uneori poate apare o exacerbare a astmului bronşic la oprirea tratamentului cu
glucocorticoizi inhalatori, ceea ce face necesară reluarea tratamentului şi scăderea progresivă a dozelor.

74.Prescrieți un antihistaminic cu efect sedativ

Rp Emetostop cp. 30 mg
I Cutie
Ds intern, un cp. cu o oră înainte de plecare, apoi poate fi repetată la fiecare douăzeci și
patru de ore pe toată durata călătoriei

Atenție, nu poate fi prescris unui șofer , din cauza efectului sedativ al meclozinei – substanța activă,
efectul sedativ fiind caracteristic antihistaminicelor de gen.I.Alternativă pentru răul de mișcare – plasturi cu
scopolamină – parasimpatolitic

75.Prescrieți un antihistaminic fără efect sedativ

Rp Claritine cp.10 mg
I Cutie
Ds intern, 1 cp. pe zi

Substanța activă – Loratadină – lipsa efectului sedativ, față de generația I de

antihistaminice.Claritine este indicat pentru tratamentul simptomatic al rinitei alergice și al urticariei cronice
idiopatice la adulți și copii cu vârsta mai mare de 2 ani și greutatea corporală mai mare de 30 kg.
Antihistaminicele mai noi, de generaţia a doua, au avantajul că nu determină, la majoritatea pacienţilor,
efecte sedative şi nici anticolinergice şi au efect de lungă durată, putându-se administra în priză unică
zilnică. Din aceste considerente, ele sunt des folosite în prezent înlocuindu-le practic pe cele clasice, care
rămân rezervate cazurilor în care, seara, se urmăreşte un efect sedativ, calmant. Dintre cele mai utilizate
medicamente, sunt de menţionat cetirizina (zyrtec), levocetirizina (xyzal), fexofenadina (telfast), loratadina
(claritina), desloratadina (aerius) etc

76.Prescrieți un antiemetic din clasa antihistaminicelor

Rp Romergan dj.
I fl.
Ds int. , un cp. pe zi

Un drajeu de Romergan conține 30 mg prometazină maleat iar un flacon conține 20 de

drajeuri.Antagoniştii receptorilor H1 sunt utili în profilaxia răului de mişcare, în tulburările
vestibulare din boala Menière, în vărsăturile din sarcină şi în vărsăturile produse medicamentos (de
opioide, de anestezice generale). Efectul antiemetic este datorat unei acţiuni H1 blocante şi probabil
şi anticolinergică la nivelul centrului vomei şi la nivelul nucleilor vestibulari.
Utilizarea terapeutică a unor astfel de compuşi poate determina reacţii adverse ca: sedare,
somnolenţă, tulburări atropinice (uscăciunea gurii, etc.). Printre antihistaminicele folosite ca antiemetice
sunt: prometazina, difenhidramina, feniramina, ciclizina, buclizina, meclozina
77.Descrieți un test de evaluare non-clinică a farmacodinamiei
medicamentelor antialgice
Testul plăcii încălzite
● Se înregistrează 2 comportamente:
○ Linsul lăbuțelor – este o măsură a percepției minime a durerii
○ Saltul – este o măsură a suportabilității durerii, adică a percepției intensității durerii
percepută ca fiind pericol vital
● Testul plăcii încălzite (Hot plate) permite diferențierea între efectul morfinei și al ibuprofenului.
Morfina crește mai mult latența medie până la apariția saltului, adică va crește suportabilitatea
stimulului algic, ceea ce se corelează cu efectul clinic al morfinei – pacienții simt durerea, dar nu-i
mai deranjează.

78.Descrieți un test de evaluare non-clinică a farmacodinamiei

medicamentelor sedative
Testul de explorare simplă
● Animale de experiență: șoareci de laborator albinoși
● Materiale: cutie paralelipipedică de plexiglass de dimensiuni 50x40x30 cm, pe podeaua căreia au
fost marcate carouri de dimensiuni 10x10 cm.
● Animalul de experiență se plasează în cutie și se lasă să exploreze spațiul timp de 5 minute, timp în
care se cuantifică numărul de carouri străbătute cu toate cele 4 lăbuțe simultan.
● Se consideră că un animal este prezent într-un carou, dacă toate cele 4 lăbuțe se găsesc simultan
în acel carou.
● Interpretarea rezultatelor:
○ Creșterea numărului de carouri traversate în 5 minute, reprezintă un efect de stimulare
psihomotorie sau de creștere a stării de vigilență.
○ Scăderea numărului de carouri traversate în 5 minute, este expresia unui efect sedativ.
● În urma aplicării acestui test, putem spune dacă o substanță are efect stimulant psihomotor sau
efect sedativ.