Compozitie Beton Armat Si Beton Simplu 08.03.2020 PDF

3.
PROIECTAREA COMPOZIŢIEI BETOANELOR DE CLASĂ  C8/10
Proiectarea compoziţie betoanelor presupune parcurgerea a trei mari etape:

- Stabilirea datelor iniţiale.
- Stabilirea calitativă a materialelor componente (Alegerea calitativă a
componenţilor).
- Stabilirea cantitativă a materialelor componente (Rezolvarea cantitativă a
componenţilor).
3.1. STABILIREA DATELOR INIŢIALE
Pentru proiectarea compoziţiei betoanelor este necesar să se cunoască un minim de

date stabilite de proiectant şi beneficiar şi menţionate în proiectul de rezistenţă, respectiv de
către executant şi menţionate în proiectul tehnologic.
3.1.1. CLASA BETONULUI

Rezistenţa la compresiune a betonului este exprimată prin clasele de rezistenţă legate
de rezistenţa caracteristică (fractil 5%) măsurată pe cilindru fck sau pe cub fck,cube, conform
cu EN 206-1.
Clasa betonului este stabilită de către proiectant, din condiţii de rezistenţă şi
durabilitate. Condiţiile de durabilitate se referă la menţinerea caracteristicilor betonului în
limite care să asigure o comportare corespunzătoare a construcţiilor pe durata lor de viaţă.
Clasa minimă de beton din condiţii de durabilitate se stabileşte în funcţie de clasele de
expunere ale elementului (vezi pct. 3.1.2), din tabelele 37 şi 38.
Clasa betonului este specificată în proiectul de rezistenţă.
Betoanele cu densitate normală sau betoanele grele se clasifică în funcţie de rezistenţa
la compresiune, conform tabelului 1.
Pentru betoanele uşoare se aplică clasificarea din tabelul 2.
Valoarea fck,cil este rezistenţa caracteristică cerută la 28 zile, măsurată pe cilindri de
150 mm diametru şi 300 mm înălţime, şi valoarea fck,cub este rezistenţa caracteristică cerută la
28 zile, măsurată pe cuburi cu latura de 150 mm.
TABELUL 1. – Clase de rezistenţă pentru betoane cu densitate normală

Clasa de rezistenţă Rezistenţa caracteristică pe Rezistenţa caracteristică pe
2
a betonului cilindri fck cil (N/mm ) cub fck cub (N/mm2)
C8/10 8 10
C12/15 12 15
C16/20 16 20
C20/25 20 25
C25/30 25 30
C30/37 30 37
C35/45 35 45
C40/50 40 50
C45/55 45 55
C50/60 50 60
C55/67 55 67
C60/75 60 75
C70/85 70 85
C80/95 80 95
C90/105 90 105
C100/115 100 115
1
TABELUL 2. – Clase de rezistenţă pentru betoane uşoare
Clasa de rezistenţă Rezistenţa caracteristică pe Rezistenţa caracteristică pe
a betonului cilindri fck cil (N/mm2) cub fck cub (N/mm2)
LC8/9 8 9
LC12/13 12 13
LC16/18 16 18
LC20/22 20 22
LC25/28 25 28
LC30/33 30 33
LC35/38 35 38
LC40/44 40 44
LC45/50 45 50
LC50/55 50 55
LC55/60 55 60
LC60/66 60 66
LC70/77 70 77
LC80/88 80 88
Alte valori pot fi utilizate dacă este stabilită şi documentată cu o precizie suficientă o relaţie
cu valorile de referinţă pe cilindri
3.1.2. DURABILITATEA ŞI CLASELE DE EXPUNERE ALE ELEMENTULUI

O structură durabilă trebuie să satisfacă exigenţele de aptitudine de exploatare, de
rezistenţă şi de stabilitate pe întreaga durată de utilizare din proiect, fără vreo pierdere
semnificativă de funcţionalitate nici lucrari de întreţinere neprevăzute excesive.
Protecţia cerută pentru structură trebuie să fie stabilită considerând utilizarea
prevăzută, durata de utilizare din proiect (vezi EN 1990), programul de întreţinere avut în
vedere precum şi acţiunile aşteptate.
Trebuie luate în considerare posibila importanţă a acţiunilor directe şi indirecte,
condiţiile de mediu şi efectele ce rezultă.
Protecţia armăturilor contra coroziunii depinde de compactitatea, de calitatea şi de
grosimea stratului de acoperire, pe de-o parte, şi de fisurare pe de altă parte. Compactitatea şi
calitatea acoperirii sunt obţinute prin controlul valorii maximale a raportului apă/ciment şi de
conţinutul minim de ciment (vezi EN 206-1); ele pot fi asociate unei clase minime de
rezistenţă a betonului.
Condiţiile de expunere sunt condiţiile fizice şi chimice la care este expusă structura, în
plus faţă de acţiunile mecanice. Acţiunile datorate mediului înconjurător sunt clasificate în
clase de expunere şi sunt prezentate în tabelul 3.
Standardul SR EN 206-1 defineşte diferite clase de expunere în funcţie de
mecanismele de degradare ale betonului. Notaţia utilizată pentru identificarea acestor clase
este formată din două litere şi o cifră.
Prima literă este X (de la eXposure în limba engleză) urmată de o alta care se referă la
mecanismul de degradare considerat, astfel:
- C de la Carbonation (Carbonatare)
- D de la Deicing Salt (Sare pentru dezgheţ)
- S de la Seawater (Apă de mare)
- F de la Frost (Îngheţ)
- A de la Aggressive environment (Mediu agresiv chimic)
- M de la Mechanical abrasion (Atac mecanic prin abraziune)
A doua literă este urmată de o cifră care se referă la nivelul de umiditate (XC, XD,
XS, XF) sau nivelul de agresivitate (XA, XM).
În mod sintetic aceste clase de expunere la acţiunea mediului înconjurător pot fi
împărţite în clase de expunere cu risc de atac asupra betonului şi/sau armăturii, conform
tabelului 3:
2
TABELUL 3. – Clase de expunere
Clasa de expunere Descriere sumară
X0 Fără risc Nici un fel de risc de coroziune sau atac

Atac din inghet-dezghet cu
XF Inghet-dezghet Clase de expunere sau fara sare (cloruri ca
cu risc asupra agenti de dezghetare)
XA Atac chimic betonului Atac chimic
XM Abraziune mecanică Abraziune mecanică
XC Carbonatare Carbonatare
Cloruri folosite ca Clase de expunere Cloruri din alte surse
XD
agenţi de dezgheţare cu risc asupra decât apa de mare
Cloruri din apa de armăturii din oţel
XS Cloruri din apa de mare
mare
3.1.2.1. Beton în mediu fără risc

Tipurile de beton care se găsesc în mediu fără risc se găsesc în tabelul 4.
TABELUL 4. – Beton în mediu fără risc

Denumirea Descrierea mediului înconjurător Exemple informative ilustrând alegerea
clasei claselor de expunere
Nici un risc de coroziune sau atac
Beton simplu şi fără piese metalice
înglobate. Toate expunerile, cu
X0 Beton de umplutură / egalizare
excepţia cazurilor de îngheţ-dezgheţ,
de abraziune şi de atac chimic
3.1.2.2. Beton expus la carbonatare

Carbonatarea betonului este un risc major pentru betonul armat.
Atacul betonului prin carbonatare are loc în urma reacţiei dioxidului de carbon din
aerul atmosferic sau apa cu constituienţii (hidrocompusii) cimentului intărit, în special cu
hidroxidul de calciu. Se formează carbonat de calciu, foarte greu solubil în apă, care
colmatează stratul superficial al betonului realizând o anumită impermeabilizare a acestuia.
Dupa contactul între betonul proaspăt şi armătură, la suprafaţa oţelului se formează
relativ rapid un strat („film”) subţire şi stabil („de pasivare”) din oxizi care aderă puternic la
oţel şi care îi asigură protecţia faţă de coroziunea (ruginirea) caizată de prezenţa oxigenului şi
apei.
Menţinerea stării „de pasivare” este condiţionată de o valoare suficient de mare a pH-
ului soluţiei din porii pietrei de ciment din vecinătatea armăturilor. Când pH-ul acestei soluţii
se reduce, stratul protector al armăturii („de pasivare”), este înlăturat şi are loc coroziunea
oţelului (cu conditia ca sa existe oxigenul şi apa).
Carbonatarea betonului reduce pH-ul soluţiei din porii pietrei de ciment de la o valoare
(normală) cuprinsă între 12,6 şi 13,5 la aproximativ 9. Când tot hidroxidul de calciu s-a
carbonatat valoarea pH-ului se reduce la aproximativ 8,3.
Determinarea adâncimii de beton carbonatat se face prin tratarea unei suprafeţe
proaspăt desprinse de beton cu o soluţie de fenolftale în alcool diluat.
Hidroxidul de calciu se colorează trandafiriu (pentru pH mai mare de 9,5), iar
porţiunea de beton carbonatată va rămâne neafectată. Pe măsură ce carbonatarea avansează,
zona trandafirie dispare.
Viteză de carbonatare a betonului depinde mult de regimul de umiditate în care
respectiva structură este exploatată; această viteză de carbonatare este maximă în cazul unei
umidităţi situate între 50 şi 75% şi variază cu distanţa de la suprafaţa elementului.
3
Dacă suprafaţa betonului este expusă la o umiditate variabilă (umezire periodică),
viteză de carbonatare se reduce într-o anumită măsură datorită unei difuziuni mai lente a
dioxidului de carbon prin porii saturaţi din piatra de ciment.
TABELUL 5. – Beton expus la carbonatare

Denumirea Descrierea mediului Exemple informative ilustrând alegerea claselor
clasei înconjurător de expunere
Coroziunea datorată carbonatării
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate, este expus la aer şi umiditate,
expunerea trebuie clasificată în modul următor:
NOTĂ – Condiţiile de umiditate luate in considerare sunt cele din betonul ce acoperă armăturile sau piesele
metalice înglobate, dar în numeroase cazuri, această umiditate poate fi considerată că reflectă umiditatea
ambiantă. În acest caz, o clasificare fondată pe diferite medii ambiante poate fi acceptabilă. Situaţia nu poate fi
aceeaşi dacă există o barieră între beton şi mediul său înconjurător (acoperirea betonului cu un material de
protecţie).
Beton în interiorul clădirilor unde gradul de
umiditate a mediului ambiant este redus (inclusiv
XC1 Uscat sau permanent umed
bucătăriile, băile şi spălătoriile clădirilor de locuit)
Beton imersat permanent în apă
Suprafeţe de beton în contact cu apa pe termen lung
XC2 Umed, rareori uscat (de exemplu elemente ale rezervoarelor de apă) Un
mare număr de fundaţii
Beton în interiorul clădirilor unde umiditatea
mediului ambiant este medie sau ridicată (bucătării,
băi, spălătorii profesionale altele decât cele ale
XC3 Umiditate moderată clădirilor de locuit) Beton la exterior, însă la
adăpost de intemperii (elemente la care aerul din
exterior are acces constant sau des, de exemplu :
hale deschise)
Suprafeţe supuse contactului cu apa, dar care nu
Alternanţă umiditate - intră în clasa de expunere XC2 (elemente exterioare
XC4
uscare expuse intemperiilor)
Figura 1: Determinarea adâncimii de beton carbonatat
4
Într-o structură din beton protejată de ploaie (la interior) carbonatarea decurge cu o
viteză mai mare decât într-o structură expusă umezirii alternative (la ploaie). În interiorul
construcţiilor viteza de carbonatare poate fi mai mare decât în exterior dar totuşi nu sunt
aşteptate consecinţe negative în ceea ce priveşte coroziunea armăturii de oţel, în afara situaţiei
în care betonul este umezit ulterior (de exemplu apa pătrunsă dinspre exterior spre zona
carbonatată).
O temperatură mai ridicată în interiorul cladirilor sporeşte viteza de carbonatare a
betonului.
3.1.2.3. Beton expus la atacul clorurilor

Cel mai utilizat agent de dezgheţareeste amestecul de nisip şi sare.
Atacul clorurilor (în special a sării geme, NaCl) reprezintă un risc atât pentru betonul
armat cât şi pentru betonul simplu asupra căruia se impun exigenţe legate de calitatea
suprafeţei (exemplu: pavele, beton rutier, beton decorativ etc.). Atacul clorurilor se poate
manifesta separat sau impreuna cu atacul din îngheţ-dezgheţ.
Ionii de clor patrund prin stratul de acoperire şi distrug stratul de oxid stabil („de
pasivare”) de pe suprafaţa armăturilor. Consecinţă acestui atac este coroziunea puternică a
oţelului insotita de expandarea (exfolierea) betonului stratului de acoperire efect al volumului
mare al produsilor de coroziune. Proiectarea unui beton cu o impermeabilitate ridicată
împreună cu realizarea unui strat suficient de gros de acoperire a armăturilor reprezintă măsuri
constructive eficiente, de întârziere a transportului ionilor de clor. Cu cât grosimea stratului de
acoperire este mai mare şi permeabilitatea acestuia mai redusă cu atât va fi mai lung intervalul
de timp în care concentraţia de ioni de clor la suprafaţa oţelului va atinge valoarea limită
pentru distrugerea stratului „de pasivare”.
Pot fi luate, în mod suplimentar faţă de cele de mai sus, o serie de măsuri speciale de
creştere a rezistenţei oţelului la atacul clorului cum sunt introducerea de adaosuri speciale,
pentru inhibarea atacului, în compoziţia betonului, acoperiri ale armăturilor cu diverse
pelicule, protecţia catodica precum şi o serie de acoperiri de suprafaţa ale betonului (ex:
răşini) menite să-i sporească impermeabilitatea
Figura 2: Exemplu de beton corodat de atacul clorurilor
5
TABELUL 6. – Beton expus la atacul clorurilor
Coroziunea datorată clorurilor având altă origine decât cea marină
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate, este în contact cu apa având
altă origine decât cea marină, conţinând cloruri, inclusiv din sărurile pentru dezgheţare, clasele
de expunere sunt după cum urmează:
NOTĂ – În ce priveşte condiţiile de umiditate, a se vedea de asemenea secţiunea 2 din acest tabel.
Suprafeţe de beton expuse la cloruri transportate de
curenţi de aer (de exemplu suprafeţele expuse
XD1 Umiditate moderată agenţilor de dezgheţare de pe suprafaţa carosabilă,
pulverizaţi şi transportaţi de curenţii de aer, la
garaje, etc.)
Piscine, rezervoare Beton expus apelor industriale
XD2 Umed, rar uscat conţinând cloruri
Elemente ale podurilor, ziduri de sprijin, expuse
Alternanţă umiditate - stropirii apei conţinând cloruri Şosele, dalele
XD3
uscare parcajelor de staţionare a vehiculelor
Coroziunea datorată clorurilor din apa de mare
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate, este pus în contact cu cloruri
din apa de mare, sau acţiunii aerului ce vehiculează săruri marine, clasele de expunere sunt
următoarele:
Expunere la aerul ce Structuri pe sau în apropierea litoralului
vehiculează săruri marine, (agresivitatea atmosferica marina acţionează asupra
XS1
însă nu sunt în contact construcţiilor din beton, beton armat pe o distanţă
direct cu apa de mare de circa 5 km de ţărm)
XS2 Imersate în permanenţă Elemente de structuri marine
Zone de amaraj, zone
XS3 Elemente de structuri marine
supuse stropirii sau ceţei
3.1.2.4. Beton expus la atac din îngheţ-dezgheţ

Betonul uscat nu este afectat de fenomenul de îngheţ-dezgheţ.
Dacă elementul este supus temperaturilor negative la scurt timp de la turnare, apa
reţinută în porii capilari din piatra de ciment îngheaţă şi işi sporeşte volumul cu ~9%
producând expansiuni în masa betonului. În urma ciclurilor repetate de îngheţ-dezgheţ, aceste
expansiuni conduc la apariţia de microfisuri în masa betonului care se extind pe timpul
îngheţului şi se umplu cu apă pe timpul dezgheţului. Consecinţele atacului din îngheţ-dezgheţ
sunt vizibile, sub formă de cojiri, exfolieri etc., şi la suprafaţa elementului turnat.
Efectele distructive cumulative ale solicitărilor din îngheţ-dezgheţ pot fi apreciate prin
modificarea modulului dinamic de elasticitate al probei, prin pierderea de rezistenţă la
compresiune (eventual tracţiune) sau modificări dimensionale (o modificare dimensională
importantă este un indiciu privind fisurarea internă a betonului supus la îngheţ-dezgheţ).
Fiecare îngheţ al elementului din beton provoacă o migrare a apei, prin interiorul
betonului, către frontul de îngheţ; asistăm aşadar la deplasarea apei neîngheţate din porii fini
spre zonele în care s-a format gheaţa în porii capilari, printr-un proces de difuzie.
Utilizarea diferiţilor agenţi de dezgheţare care stagnează pe suprafaţa betonului expus
îngheţ-dezgheţului accentuează degradările. Aceştia produc o presiune osmotică având ca şi
consecinţă deplasarea apei din interiorul betonului spre stratul de suprafaţa, favorizând astfel
alimentarea frontului de îngheţ cu apă. Dacă după dezgheţ solutia rezultată (apă şi sare)
rămâne la suprafaţa betonului are loc o degradare mult mai severă decat dacă aceasta este
îndepărtată gravitaţional prin conformarea elementului (prezenţa pantelor de scurgere, spre
exemplu).
6
TABELUL 7. – Beton expus la atac din îngheţ-dezgheţ
Atac din îngheţ-dezgheţ cu sau fără agenţi de dezgheţare
Când betonul este supus la un atac semnificativ datorat ciclurilor de îngheţ-dezgheţ, atunci
când este umed, clasele de expunere sunt următoarele:
Saturaţie moderată cu apă Suprafeţe verticale ale betonului expuse la ploaie şi
XF1
fără agenţi de dezgheţare la îngheţ
Suprafeţe verticale ale betonului din lucrări rutiere
Saturaţie moderată cu apă,
XF2 expuse la îngheţ şi curenţilor de aer ce vehiculează
cu agenţi de dezgheţare
agenţi de dezgheţare
Saturaţie puternică cu apă, Suprafeţe orizontale ale betonului expuse la ploaie
XF3
fără agenţi de dezgheţare şi la îngheţ
Şosele şi tabliere de pod expuse la agenţi de
Saturaţie puternică cu apă, dezgheţare Suprafeţele verticale ale betonului
XF4 cu agenţi de dezgheţare expuse la îngheţ şi supuse direct stropirii cu agenţi
sau apă de mare de dezgheţare Zonele structurilor marine expuse la
îngheţ şi supuse stropirii cu agenţi de dezgheţare
Figura 3: Proba de beton martor şi cea supusa atacului din îngheţ-dezgheţ, cu sare.
3.1.2.5. Beton expus la atac chimic

Alegerea claselor de expunere se face în funcţie de caracteristicile chimice care
conduc la agresiunea cea mai intensă asupra betonului (vezi tabelul 8).
Când cel puţin două caracteristici agresive conduc la aceeaşi clasă de expunere,
mediul înconjurător trebuie clasificat în clasa imediat superioară, dacă un studiu specific nu a
demonstrat că aceasta nu este necesar.
În general atacul chimic al betonului conduce la descompunerea produşilor de
hidratare (a hidroxidului de calciu în special) şi la formarea de noi compuşi care, dacă sunt
solubili, sunt antrenaţi şi eliminati din beton; dacă aceşti compuşi nu sunt solubili pot acţiona
distructiv în zona în care se formează.
Valorile limită pentru clasele de expunere corespunzătoare la atacul chimic al solurilor
naturale şi apelor subterane sunt prezentate în tabelul 9.
7
TABELUL 8. – Beton expus la atac chimic
Atac chimic
Când betonul este expus la atac chimic, care survine din soluri naturale, ape de suprafaţă şi ape
subterane, clasificarea se face după cum se indică în tabelul 4. Clasificarea apelor de mare
depinde de localizarea geografică, în consecinţă se aplică clasificarea valabilă pe locul de
utilizare a betonului.
NOTĂ -Un studiu special, poate fi necesar pentru determinarea clasei de expunere adecvate în medii
înconjurătoare, în situaţiile următoare:
- nu se încadrează în limitele din tabelul 4;
- conţine alte substanţe chimice agresive;
- sol sau apă poluată chimic;
- prezintă o viteză ridicată a apei de scurgere, în combinaţie cu anumite substanţe chimice din tabelul 4.
Mediu înconjurător cu
XA1 agresivitate chimică slabă,
conform tabelului 9
agresivitate chimică
XA2
moderată, conform
tabelului 9
XA3 agresivitate chimică
intensă, conform tabelului 9
3.1.2.5.1. Atacul acid

Atacul acid produce practic dizolvarea pastei de ciment.
Betonul este atacat de toate lichidele având pH-ul sub 6,5 însă atacul se consideră a fi
sever numai la un pH sub 5,5. Dacă valoarea pH-ului scade sub 4,5 atacul se consideră a fi
foarte sever.
Consecinţele atacului acid depind de viteza apei contaminate (soluţiei acide) aflate în
contact cu betonul, de calitatea betonului, de tipul cimentului şi agregatelor folosite.
Cei mai frecvenţi acizi în pământ şi în apele naturale sunt acidul carbonic, humic şi
sulfuric. Primii doi sunt doar moderat agresivi şi nu pot avea un pH sub 3.5; acidul sulfuric
însă poate avea pH-ul sub 2.
Atacul poate fi cauzat de ape industriale sau reziduale (ape de canalizare) ce conţin
acizi organici şi anorganici precum şi de către substanţe din compoziţia unor gaze industriale.
Atacul în cazul apei menajere are loc deasupra nivelului de curgere prin canal, piatra
de ciment fiind dizolvată treptat. Apele menajere de canal, deşi sunt alcaline, degradează
betonul în special în condiţii de temperatură ridicată, când compuşii cu sulf din acestea sunt
reduşi de către bacteriile anaerobe, cu degajare de hidrogen sulfurat. Acesta în sine nu este un
agent distructiv dar este solubilizat sub formă de filme de umezeală la suprafaţa expusă a
betonului şi este oxidat de bacteriile aerobe cu formare în final de acid sulfuric.
Betonul poate fi atacat şi de ape naturale ce conţin dioxid de carbon liber aşa cum sunt
apele minerale (ce pot conţine inclusiv hidrogen sulfurat) sau cele din zona turbăriilor (care
pot fi acide, cu un pH ~4,4).
Viteza atacului acid asupra betonului descreşte atunci când a ajuns să fie expus
agregatul întrucât suprafaţa expusă atacului devine mai mică, mediul agresiv trebuind să se
deplaseze în jurul particulelor de agregat. Facem menţiunea că agregatele calcaroase şi
dolomitice sunt atacate puternic de către acizi, prin urmare utilizarea acestui tip de agregate în
medii acide este interzisă.
Prin fisurile şi porii betonului, acizii ajung la armături unde produc o coroziune
expansivă a oţelului, conducând la fisurarea şi dizlocarea stratului de acoperire.
8
Betonul, deşi este un material rezistent la atacul microbiologic întrucât pH-ul acestui
mediu nu stimulează atacul, totuşi, în condiţii deosebite (rare) unele alge, ciuperci şi bacterii
pot consuma azotul atmosferic cu formare de acid azotic.
TABELUL 9. – Valorile limită pentru clasele de expunere corespunzătoare la atacul

chimic al solurilor naturale şi apelor subterane
Mediile înconjurătoare chimic agresive, clasificate mai jos, sunt bazate pe soluri şi ape
subterane naturale la o temperatură a apei/solului cuprinsă între 5°C şi 25°C şi în cazurile în
care viteza de scurgere a apei este suficient de mică pentru a fi considerată în condiţii statice.
Alegerea claselor se face în raport de caracteristicile chimice ce conduc la agresiunea cea
mai intensă. Când cel puţin două caracteristici agresive conduc la aceeaşi clasă, mediul
înconjurător trebuie clasificat în clasa imediat superioară, dacă un studiu specific nu a
demonstrat că acesta nu este necesar.
Metode de
Caracteristici
încercări de XA1 XA2 XA3
chimice
referinţă
Ape de suprafaţă şi subterane
SO42-, mg/l SR EN 196-2 ≥ 200 şi ≤ 600 > 600 şi ≤ 3000 > 3000 şi ≤ 6000
pH ISO 4316 ≤ 6,5 şi ≥ 5,5 < 5,5 şi ≥ 4,5 < 4,5 şi ≥ 4,0
CO2 agresiv, > 100 până la
EN 13577 ≥ 15 şi ≤ 40 > 40 şi ≤ 100
mg/l saturaţie
SR ISO 7150-1
NH4 +, mg/l sau SR ISO ≥ 15 şi ≤ 30 > 30 şi ≤ 60 > 60 şi ≤ 100
7150-2
> 3000 până la
Mg2+, mg/l SR ISO 7980 ≥ 300 şi ≤ 1000 > 1000 şi ≤ 3000
saturaţie
Sol
2- a)
SO4 , mg/kg >3000c) şi ≤ >12000 şi
SR EN 196-2b) ≥ 2000 şi ≤ 3000
total 12000 ≤24000
Aciditate, > 200
DIN 4030-2 Nu sunt întâlnite în practică
ml/kg Baumann Gully
a) Solurile argiloase a căror permeabilitate este inferioară la 10-5 m/s, pot să fie clasate într-o clasă inferioară.
b) Metoda de încercare prevede extracţia SO4 2- cu acid clorhidric; ca alternativă este posibil de a proceda la
această extracţie cu apă, dacă aceasta este admisă pe locul de utilizare a betonului.
c) Limita trebuie să rămână de la 3000 mg/kg până la 2000 mg/kg în caz de risc de acumulare de ioni de sulfat
în beton datorită alternanţei perioadelor uscate şi perioadelor umede, sau prin ascensiunea capilară.
Figura 4:
Coroziunea
betonului la
atac acid.
9
3.1.2.5.2. Atacul SULFATIC
Betonul atacat de sulfaţi are un aspect lăptos („albicios”) caracteristic. Atacul sulfatic
poate fi din păcate diagnosticat doar după ce apar semnele vizibile şi specifice de degradare -
expansiuni, fisuri, eroziuni sau înmuierea pastei de ciment - începând de la colţurile
elementului.
Practic se produce dizolvarea de către agenţii agresivi a produselor de hidratare ale
cimentului, în special a hidroxidului de calciu, compusul cu solubilitatea maximă. Pe lângă
acesta pot fi dizolvaţi hidrosilcaţii de calciu precum şi agregatele calcaroase sau dolomitice.
Consecinţele atacului sulfatic sunt expandarea/fisurarea distructivă însoţită de
pierderea de rezistenţă a betonului cauzată de diminuarea coeziunii pietrei de ciment (betonul
se transformă într-un material friabil, moale) şi a adeziunii dintre aceasta şi particulele de
agregat.
Determinările de laborator au aratat că, iniţial primele efecte ale atacului sulfatului
sunt creşterea densităţii şi rezistenţei betonului, întrucât produşii de reacţie umplu spaţiile
goale (porii) din stratul de suprafaţă al betonului.
Betonul este în mod obişnuit atacat de sărurile în solutie (sulfaţii de calciu, potasiu,
magneziu etc.) care sunt prezente în mod curent în sol sau ape subterane.
Sulfaţii din apele subterane sunt de obicei de origine naturală dar pot proveni şi din
îngrăşăminte agricole sau ape reziduale/industriale cu conţinut de sulfat de amoniu care atacă
piatra de ciment cu formare de ghips; acesta are un volum mai mare decât produsul iniţial
conducând la degradarea betonului (degradări prin expansiune).
În zone industriale, în particular în zonele de zăcăminte de gaz, pot apărea pe lângă
sulfaţi şi alte substanţe agresive. De exemplu ionii de magneziu pot însoţi ionii de sulfat; prin
reacţia dintre aceştia şi hidroxidul de calciu se formează hidroxidul de magneziu (“brucit”)
care este uşor solubil, precipită în solutie şi conduce la creşterea volumului (apar adegradări
prin expansiune).
În evaluarea riscului şi consecinţelor atacului sulfatic, trebuie cunoscută şi dinamica
(direcţia de deplasare şi viteză) apei subterane. Atunci când elementul din beton este expus
presiunii apei cu sulfaţi pe una din suprafeţe, viteza atacului va fi mai mare, în mod normal,
pe această suprafaţă. Pe lângă concentraţia de sulfat, viteza cu care este atacat betonul depinde
de viteza cu care sulfatul consumat prin reacţii cu piatra de ciment poate fi refăcut.
De exemplu:
- atacul sulfatic produs prin umezirea şi uscarea alternativă a elementului turnat
conduce la o deteriorare mai rapidă a betonului;
- în anumite condiţii de amplasament şi conformare a elementului (care să
favorizeze reţinerea apei pe suprafaţa acestuia), concentraţia de sulfat în apă poate
fi mărită considerabil prin evaporare (ex: stropirea cu apă de mare pe suprafeţe
orizontale, care reţin apă).
Figura 5:
Coroziunea
betonului la
atac sulfatic.
10
În Ordinul nr. 577 din 29 aprilie 2008, se fac câteva completări la normativul NE 01-
1/2007, privind clasificarea mediilor atmosferice agresive asupra elementelor din beton armat
şi beton precomprimat supraterane.
Mediile atmosferice agresive luate în considerare în prezentul normativ se clasifică

în patru clase de agresivitate asupra elementelor din beton armat şi beton precomprimat:
XA 1b - medii cu agresivitate foarte slabă;
XA 2b - medii cu agresivitate slabă;
XA 3b - medii cu agresivitate medie;
XA 4b - medii cu agresivitate puternică
Clasa de agresivitate se stabileşte în funcţie de starea fizică şi natura factorilor

agresivi. Agenţii agresivi pot fi în stare:
- gazoasă (gaze agresive de diferite feluri, ceaţă provenită din condensul
vaporilor ce apar în urma variaţiei umidităţii sau datorită caracteristicilor de
exploatare a instalaţiilor tehnologice);
- solidă (săruri, cenuşi, praf, pământ etc.)
Clasa de agresivitate a mediilor atmosferice cu agenţi agresivi în stare gazoasă se
stabileşte în funcţie de umiditatea relativă a aerului, de temperatura mediului şi de
caracteristica gazelor agresive, conform Tabelului 10.
TABELUL 10. – Determinarea clasei de agresivitate a mediilor atmosferice cu agenţi

agresivi în stare gazoasă funcţie de umiditatea relativă a aerului, de temperatura
mediului şi de caracteristica gazelor agresive
Clasa de Umiditatea Caracteristica gazelor
Temperatura
agresivitate a relativă
mediului agresive
mediului a aerului, °C
% (vezi tabelul 11)
61 …75 max.50 fără gaze agresive
XA 1b
≤ 60 max.50 gaze agresive din grupa A
> 75 max.50 fără gaze agresive
XA 2b 61 … 75 max.50 gaze agresive din grupa A
≤ 60 max.50 gaze agresive din grupa B
> 75 max.50 gaze agresive din grupa A
XA 3b 61 … 75 max.50 gaze agresive din grupa B
≤ 60 max.50 gaze agresive din grupa C
> 75 max.50 gaze agresive din grupa B
XA 4b
61 … 75 max.50 gaze agresive din grupa C
La stabilirea clasei de agresivitate a mediului în stare gazoasă se vor avea în vedere

următoarele:
a) La temperaturi ale mediului cuprinse între 50°C şi 80°C, clasa de agresivitate din
tabelul I.1 se măreşte cu o clasă.
b) În cazul în care pe suprafaţa elementelor de construcţii este posibilă formarea
condensului, agresivitatea se măreşte cu o clasă, dacă mediul conţine gaze agresive.
c) În cazul în care concentraţiile de gaze agresive sunt mai mari decât la gazele din
grupa C şi umiditatea relativă a aerului este mai mică decât 60%, mediile respective se
consideră în clasa XA 4b.
d) În cazul în care gazele agresive sunt din grupa C şi umiditatea relativă a aerului este
mai mare de 75%,
În cazurile în care după aplicarea corecţiilor precizate la punctele a), b) şi c) rezultă o
clasă de agresivitate mai mare de XA 4b, precum şi în cazul în care concentraţiile de gaze
agresive sunt mai mari decât la gazele din grupa C şi umiditatea relativă a aerului este mai
mare de 60%, mediile respective se consideră cazuri speciale şi se analizează fiecare în parte.
11
e) În cazul prezenţei mai multor gaze agresive din grupe diferite, clasa de agresivitate
se stabileşte pentru gazul cel mai agresiv.
Încadrarea gazelor agresive în grupele A, B şi C specificate în tabelul 10 se face

conform Tabelului 11.
TABELUL 11 - Încadrarea gazelor agresive

Grupa de Denumirea gazului Formula Concentraţia gazelor
Dioxid de sulf SO2 < 0,10
Hidrogen sulfurat H2S < 0,01
Acid fluorhidric HF < 0,02
Clor Cl2 < 0,05
Grupa A
Acid clorhidric HCl < 0,05
Oxizi de azot NO, NO2 < 0,05
Amoniac NH3 < 0,10
Dioxid de sulf SO2 0,1 … 5,0
Hidrogen sulfurat H2S 0,01 … 0,5
Acid fluorhidric HF 0,02 … 0,5
Clor Cl2 0,05 … 0,5
Grupa B
Acid clorhidric HCl 0,05 … 1,0
Oxizi de azot NO, NO2 0,05 … 1,0
Amoniac NH3 0,1 … 5,0
Dioxid de sulf SO2 5,1 … 50,0
Hidrogen sulfurat H2S 0,51 … 5,0
Acid fluorhidric HF 0,51 … 5,0
Clor Cl2 0,51 … 2,0
Grupa C
Acid clorhidric HCl 1,1 … 10,0
Oxizi de azot NO, NO2 1,1 … 10,0
Amoniac NH3 5,1 … 50,0
Clasa de agresivitate a mediilor atmosferice cu agenţi agresivi în stare solidă se

stabileşte în funcţie de umiditatea relativă a aerului şi caracteristica solidului, conform
Tabelului 12 (în interiorul construcţiilor) şi Tabelului 14 în aer liber.
Caracteristica solidului se ia în considerare conform Tabelului 13.
TABELUL 12. – Determinarea clasei de agresivitate a mediilor atmosferice cu agenţi

agresivi în stare solidă funcţie de umiditatea relativă a aerului şi caracteristica solidului,
în interiorul construcţiilor
Clasa de
Umiditatea relativă
agresivitate a Caracteristica solidului(1 )
a aerului, %
mediului
61 … 75 slab solubil
XA 1b ≤ 60 uşor solubil - puţin higroscopic
> 75 slab solubil
61 … 75 uşor solubil - puţin higroscopic
XA 2b
≤ 60 uşor solubil - higroscopic
> 75 uşor solubil - puţin higroscopic
XA 3b 61 … 75 uşor solubil - higroscopic
XA 4b > 75 uşor solubil - higroscopic
(1)
Mediile cu solide cu agresivitate ridicată, notate cu asterisc în tabelul 13, conferă mediului clasa de
agresivitate XA 4b, indiferent de caracteristica solidului respectiv şi de umiditatea relativă a aerului.
12
TABELUL 13. – Caracteristica solidului
Denumirea agentului agresiv în stare solidă Caracteristica solidului
Praf de siliciu
Carbonat de calciu
Carbonat de bariu
Carbonat de plumb
slab solubil
Oxid de fier
Hidroxid de fier
Oxid de aluminiu
Hidroxid de aluminiu
Clorură de sodiu
Clorură de potasiu
Clorură de amoniu*)
Sulfat de sodiu*)
Sulfat de potasiu*)
Sulfat de amoniu*)
Sulfat de calciu*)
Azotat de sodiu*)
Azotat de potasiu*)
Azotat de bariu
uşor solubil - puţin higroscopic
Azotat de plumb
Azotat de magneziu
Cromat/bicromat de sodiu*)
Cromat/bicromat de potasiu*)
Cromat/bicromat de amoniu*)
Carbonat de sodiu
Carbonat de potasiu
Hidroxid de calciu
Hidroxid de magneziu
Hidroxid de bariu
Fluorură de calciu
Clorură de calciu
Fluorură de magneziu
Fluorură de aluminiu
Fluorură de zinc
Fluorură de fier
Sulfat de magneziu*)
Sulfat de mangan uşor solubil - higroscopic
Sulfat de zinc
Sulfat de fier*)
Azotat de amoniu*)
Fosfaţi primari
Fosfat secundar de sodiu
Hidroxid de sodiu*)
Hidroxid de potasiu*)
(*) Solide cu agresivitate ridicată faţă de beton.
13
TABELUL 14. - Determinarea clasei de agresivitate a mediilor atmosferice cu agenţi
agresivi în stare solidă funcţie de umiditatea relativă a aerului şi de caracteristica
solidului, în aer liber
Clasa de Umiditatea relativă
Caracteristica solidului (1)
agresivitate a a aerului, %
XA 1b ≤ 60 slab solubil
61 … 75 slab solubil
XA 2b ≤ 60 uşor solubil - puţin higroscopic
> 75 slab solubil
61 … 75 uşor solubil - puţin higroscopic
XA 3b
≤ 60 uşor solubil - higroscopic
> 75 uşor solubil - higroscopic
XA 4b 61 … 75 uşor solubil - higroscopic
(1)
Mediile cu solide cu agresivitate ridicată, notate cu asterisc în tabelul 13, conferă mediului clasa de
agresivitate XA 4b, indiferent de caracteristica solidului respectiv şi de umiditatea relativă a aerului.
3.1.2.6. Beton expus la abraziune mecanică

Rezistenta betonului la uzură, de fapt rezistenţa zonei de la suprafaţa acestuia, creşte cu
rezistenţa la compresiune şi vârstă. Proprietăţile acestei zone de suprafaţă sunt puternic
influenţate de operaţiunile de finisare şi tratare după executare.
În compoziţia betoanelor rezistente la uzură se utilizează cimenturi fără adaosuri de
fabricaţie sau cu adaosuri de zgură, funcţie de scopul urmărit şi de solicitări, la dozaje medii de
350Kg/m3.
Prezenţa agregatelor de concasaj din roci dure, rezistente conferă o rezistenţă superioară
la uzura. O bună compactare şi omogenitate, însoţite de o conservare în mediu umed cel puţin 7
zile, permit să se obţină o rezistenţă mare la uzură şi o bună comportare în exploatare a
îmbrăcăminţilor rutiere sub aspectul durabilităţii.
TABELUL 15. – Beton expus la abraziune mecanică

Solicitarea mecanică a betonului prin uzură
Dacă betonul este supus unor solicitări mecanice care produc uzura acestuia, atunci acest tip
de expunere poate fi clasificat după cum urmează:
Solicitare moderată de Elemente din incinte industriale supuse la circulaţia
XM1
uzură vehiculelor echipate cu anvelope
Elemente din incinte industriale supuse la circulaţia
XM2 Solicitare intensă de uzură stivuitoarelor echipate cu anvelope sau bandaje de
cauciuc
Elemente din incinte industriale supuse la circulaţia
Solicitare foarte intensă de stivuitoarelor echipate cu bandaje de elastomeri /
XM3
uzură metalice sau maşini cu şenile
Alegerea claselor de expunere depinde de cerinţele în vigoare la locul unde betonul este
utilizat. Această clasificare de expuneri nu exclude luarea în consideraţie a condiţiilor
particulare existente la locul unde betonul este utilizat, sau aplicarea de măsuri de protecţie
precum utilizarea de oţel inoxidabil sau alt metal rezistent la coroziune, şi utilizarea de
acoperiri protectoare pentru beton sau armături.
Betonul poate fi supus la mai multe din acţiunile prezentate în tabelul 3 şi detaliate în
tabelele 4÷15, în acest caz, condiţiile de mediu înconjurător la care el este supus, trebuie să fie
exprimate sub formă de combinaţii de clase de expunere.
14
Alegerea claselor de expunere se face în funcţie de caracteristicile chimice care conduc
la agresiunea cea mai intensă asupra betonului.
Când cel puţin două caracteristici agresive conduc la aceeaşi clasă de expunere, mediul
înconjurător trebuie clasificat în clasa imediat superioară, dacă un studiu specific nu a
demonstrat că aceasta nu este necesar.
În general atacul chimic al betonului conduce la descompunerea produşilor de hidratare
(a hidroxidului de calciu în special) şi la formarea de noi compuşi care, dacă sunt solubili, sunt
antrenaţi şi eliminati din beton; dacă aceşti compuşi nu sunt solubili pot acţiona distructiv în
zona în care se formează.
În tabelul 16 se prezintă combinaţii de clase de expunere separat pentru beton simplu şi

pentru beton armat şi precomprimat. În figurile 6, 7 şi 8 se dau alte exemple privind
combinaţiile de clase de expunere.
TABELUL 16. – Combinaţii de clase de expunere

COMBINAŢII DE CLASE
EXPUNERE
DE EXPUNERE
Descriere Exemple BNA (1) BA (2) / BP (3)
Interiorul clădirilor cu destinaţie
La interior X0 XC1
de locuit sau birouri
La exterior
Fără îngheţ Fundaţii sub nivelul de îngheţ X0 XC2
Cu îngheţ dar
Garaje deschise acoperite,
fără contact cu XF1 XC3 + XF1
pasaje, etc
ploaia
Îngheţ şi contact Elemente exterioare expuse la
XF1 XC4+ XF1
cu ploaia ploaie
Elemente ale infrastructurii XM2+ XD3+
Îngheţ-dezgheţ XM2+XF4
rutiere orizontale XF4+(XC4)
cu agenţi de
dezgheţare XF4+ XD3+
Verticale (în zona de stropire) XF4
XC4
Mediu marin - Fără contact cu apa de mare (aerul marin până la 5 km de coastă)
Elemente exterioare ale
XC4+ XS1+
Cu îngheţ construcţiilor expuse ploii în XF2
XF2
zonele litorale
Mediu marin - În contact cu apa de mare
XC1+ XS2+
Imersate Elemente structurale sub apă XA1 (XA2)
XA1 (XA2)
Elemente supuse XC4+ XS3+
XF4+XA2
stropirii Pereţii cheiurilor XF4+ XA2
(XA1)
(XA1)
1)
Beton nearmat
2)
Beton armat
3)
Beton precomprimat
15
Figura 6: Exemple de combinaţii de clase de expunere pentru construcţii civile
Figura 7: Exemple de combinaţii de clase de expunere pentru construcţii industriale
16
Figura 8: Exemple de combinaţii de clase de expunere
pentru diferite tipuri de construcţii şi medii de expunere
3.1.3. CARACTERISTICILE ELEMENTULUI
Caracteristicile elementului sunt foarte importante atunci când trebuie stabilită

compoziţia betonului, deoarece influentează direct viitoarele proprietăţi ale betonului, precum
şi componenţii acestuia. Aceste caracteristici sunt:
- Tipul elementului de construcţie (planşeu, grindă, stâlp, perete, fundaţie,
monolitizare etc.).
- Modul de armare şi distanţa minimă dintre armături.
- Dimensiunea minimă a elementului de construcţie şi grosimea stratului de
acoperire cu beton a armăturilor.
Acoperirea este distanţa între suprafaţa armăturii (incluzând agrafele şi etrierii, precum
şi armăturile suprafaţă dacă este cazul) cea mai apropiată de suprafaţa betonului şi aceasta din
urmă.
Acoperirea nominală trebuie să fie specificată pe planuri. Ea este definită ca acoperirea
minimă cmin plus o suplimentare care ţine seama de toleranţele de execuţie Δcdev:
cnom = cmin + Δcdev
17
Acoperirea minimă, cmin
Se va prevedea un strat de acoperire minim cmin pentru a garanta:
- o bună transmitere a forţelor de aderenţă
- protecţia de armăturilor contra coroziunii (durabilitate)
- o rezistenţă la foc convenabilă (vezi EN 1992-1-2).
Valoarea ce se va utiliza este cea mai mare dintre valorile cmin care satisfac în acelaşi
timp exigenţele privitoare la aderenţă şi condiţiile de mediu.
cmin = max (cmin,b; cmin,dur + Δcdur,γ - Δcdur,st - Δcdur,add; 10 mm)
unde :
cmin,b - acoperirea minimă faţă de exigenţele de aderenţă, vezi Tabelul 17.
cmin,dur - acoperirea minimă faţă de exigenţele de mediu, vezi Tabele 19 şi 20.
Δcdur,γ - marjă de siguranţă furnizată de Anexa Naţională a Eurocod 2.
Δcdur,add - reducerea acoperirii minime în cazul unei protecţii suplimentare, furnizată de
Anexa Naţională a Eurocod 2.
Pentru a se asigura, în acelaşi timp o transmitere fără riscuri a forţelor de aderenţă şi un

beton suficient de compact, se recomandă ca acoperirea minimă să nu fie mai mică decât
valorile cmin,b date în Tabelul 17.
TABELUL 17. – Acoperire minimă cmin,b din condiţia de aderenţă

Exigenţe faţă de aderenţă
Dispunerea armăturilor Acoperire minimă cmin,b*
Armătura individuală Diametrul barei
Pachet de armături Diametru echivalent (φn) **
*: Dacă dimensiunea nominală a celei mai mari granule de agregat este mai mare de 32 mm, se recomandă să se
mărească cmin,b cu 5 mm.
**:  n   nb  55 mm (8.14)
unde:
nb este le numărul de bare din pachet;
nb ≤ 4 în cazul barelor verticale comprimate şi a barelor din interiorul unei înnădiri prin suprapunere;
nb ≤ 3 în toate celelalte cazuri.
Notă: Valorile recomandate pentru canale pentru beton cu armătura post-întinsă sunt
următoarele :
- canale de secţiune circulară: diametrul
- canale plate: cea mai mică dimensiune sau jumătate din dimensiunea cea mai
mare, dacă aceasta este mai mare
Pentru canale de secţiune circulară sau plate nu există cerinţă mai mare de 80 mm.
Valorile recomandate pentru armăturile de precomprimare pre-întinse sunt următoarele:
- 1,5 × diametrul toronului sau sârmei netede
- 2,5 × diametrul sârmei amprentate.
Acoperirea minimă a armăturilor pentru beton armat şi a armăturilor de precomprimare
într-un beton de masă volumică normală, care ţine cont de clasele de expunere şi de clasele
structurale, este cmin,dur.
Notă : Clasa Structurală recomandată (durata de utilizare de proiect egală cu 50 de ani)
este clasa S4, pentru rezistenţele, cu titlu de indicaţie, ale betonului date în SR EN 1992-1-1,
Anexa E; Tabelul 18 prezintă modificările Clasei Structurale recomandate. Clasa Structurală
minimă recomandată este clasa S1.
Valorile recomandate ale cmin,dur sunt date în Tabelul 19 (armături pentru beton armat) şi
în Tabelul 20 (armături de precomprimare).
18
TABELUL 18. – Clasificare structurală recomandată
Clasa structurală
Criteriul Clasa de expunere după Tabelul 4.1
X0 XC1 XC2/ XC3 XC4 XD1 XD2/XS1 XD3/XS2/XS3
Durata de Majorare Majorare Majorare Majorare Majorare Majorare
Majorare cu
utilizare din cu două cu două cu două cu două cu două cu două
două clase
proiect de clase clase clase clase clase clase
100 ani
Clasa de ≥C30/37 ≥C30/37 ≥C35/45 ≥C40/50 ≥C40/50 ≥C40/50 ≥C45/55
rezistenţă 1) 2)
micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare
cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă
Element
asimilabil
unei plăci
micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare
(poziţia
cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă
armăturilor
neafectată de
procesul de
construcţie)
Control
special micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare
al calităţii de cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă
producţie a
betonului
Note: 1. Clasa de rezistenţă şi raportul a/c se consideră legate. Pentru a obţine o permeabilitate redusă se poate
considera o compoziţie specială (tip de ciment, raport a/c, părţi fine).
2. Limita poate fi redusă cu o clasă de rezistenţă dacă aerul antrenat este peste 4%.
TABELUL 19. – Valori ale acoperirii minime cmin,dur cerute de condiţia de durabilitate în
cazul armăturilor pentru beton armat conform cu EN 10080
Exigenţă de mediu pentru cmin,dur (mm)
Clasa Clasa de expunere după Tabelul 4.1
structurală X0 XC1 XC2 / XC3 XC4 XD1/XS1 XD2 / XS2 XD3/XS3
S1 10 10 10 15 20 25 30
S2 10 10 15 20 25 30 35
S3 10 10 20 25 30 35 40
S4 10 15 25 30 35 40 45
S5 15 20 30 35 40 45 50
S6 20 25 35 40 45 50 55
TABELUL 20. – Valori ale acoperirii minime cmin,dur cerute de condiţia de durabilitate în
cazul armăturilor pentru beton precomprimat
Exigenţă de mediu pentru cmin,dur (mm)
Clasa Clasa de expunere după Tabelul 4.1
structurală X0 XC1 XC2/ XC3 XC4 XD1/XS1 XD2/ XS2 XD3/XS3
S1 10 15 20 25 30 35 40
S2 10 15 25 30 35 40 45
S3 10 20 30 35 40 45 50
S4 10 25 35 40 45 50 55
S5 15 30 40 45 50 55 60
S6 20 35 45 50 55 60 65
19
Se recomandă să se sporească acoperirea cu marjă de siguranţă Δcdur,γ, furnizată de
Anexa Naţională. Valoarea lui Δcdur,g recomandată este Δcdur,g = 0 mm.
Acoperirea minimă poate fi redusă cu Δcdur,st atunci când se utilizeză oţel inoxidabil sau
atunci când se iau alte dispoziţii speciale. În acest caz, se va ţine seamă de efectele asupra
ansamblului proprietăţilor materialelor în cauză, inclusiv aderenţa. Valoarea recomandată, în
absenţa unor precizări suplimentare, este Δcdur,st = 0 mm.
În cazul unui beton ce beneficiază de o protecţie suplimentară (acoperiri, de exemplu),
acoperirea minimă poate fi redusă cu Δcdur,add. Valoarea recomandată, în absenţa unor precizări
suplimentare, este Δcdur,add = 0 mm.
În cazul unui beton turnat pe şantier în contact cu alte elemente de beton (prefabricate
sau turnate pe şantier), acoperirea minimă în raport cu interfaţa poate fi redusă la valoarea
corespunzând celei cerute pentru aderenţă, sub rezerva că:
- betonul aparţine cel puţin clasei de rezistenţă C25/30,
- expunerea suprafeţei de beton la mediul exterior este de scurtă durată(< 28 zile),
- interfaţa este făcută rugoasă.
În cazul feţelor exterioare neregulate (beton cu agregate aparente, de exemplu), se
recomandă să se sporească acoperirea minimă cu cel puţin 5 mm.
Se recomandă să se acorde o atenţie specială compoziţiei betonului (vezi SR EN 206-1
secţiunea 6) atunci când se prevede că acesta va fi expus la îngheţ-dezgheţ sau la un atac
chimic (clasele XF şi XA).
În ceea ceea ce priveste abraziunea betonului, se recomandă să se acorde o atenţie
specială agregatelor, conform cu SR EN 206-1. o opţiune constă în a ţine cont de abraziunea
betonului prin marirea stratului de acoperire (grosime de sacrificiu). se recomandă, în acest caz,
marirea stratului minim de acoperire cmin cu k1 pentru clasa de abraziune XM1, cu k2 pentru
clasa XM2 şi cu k3 pentru clasa XM3.
Valorile recomandate pentru k1, k2 şi k3 sunt respectiv 5 mm, 10 mm şi 15 mm.
Luarea în considerare a abaterilor de execuţie
Pentru calculul acoperirii nominale cnom, acoperirea minimă trebuie majorată, la nivelul
din proiect, pentru a ţine cont de abaterile de execuţie (Δcdev). Astfel, acoperirea minimă trebuie
mărită cu valoarea absolută a abaterii acceptate. Valoarea recomandată este Δcdev = 10 mm.
În anumite cazuri abaterea acceptată si în consecinţă toleranţa Δcdev, pot fi reduse.
Valorile recomandate sunt următoarele:
- atunci când fabricaţia este supusă unui sistem de asigurare a calităţii în care
supravegherea include măsurarea acoperirii, este posibil să se reducă marja de calcul pentru
toleranţele de execuţie Δcdev astfel încât: 10 mm ≥Δcdev ≥5 mm
- atunci când se poate garanta utilizarea unui aparat de măsură foarte precis pentru
supraveghere precum şi respingerea elementelor neconforme (elemente prefabricate, de
exemplu), se poate reduce marja de calcul pentu toleranţe de execuţie Δcdev astfel încât:
10 mm ≥ Δcdev ≥ 0 mm.
În cazul unui beton turnat în contact cu suprafeţe neregulate, se recomandă în general,

să se mărească acoperirea minimă luând o marjă mai mare pentru calcul. Se recomandă să se
aleagă o mărire în raport cu diferenţa cauzată de iregularitate, acoperirea minimă trebuind să fie
cel puţin egală cu k1 mm pentru un beton turnat în contact cu un sol care a fost pregătit
(inclusiv prin beton de egalizare) şi k2 mm pentru un beton turnat în contact direct cu solul. De
asemenea, se recomandă să se mărească acoperirea armaturilor pentru orice suprafaţă
prezentând iregularităţi, cum ar fi suprafeţe striate sau beton cu agregate aparente, cu scopul de
a ţine seamă de iregularitatea suprafeţei).
20
3.1.4. CONDIŢII DE EXECUTARE ŞI TEHNOLOGIA ADOPTATĂ
Condiţiile de executare se referă la punerea în lucrare a betonului în condiţii de

temperatură şi umiditate diferite, de exemplu turnarea betonului pe timp friguros sau la
temperaturi de peste 30°C etc., sau executarea elementelor masive de beton, care impun
condiţii în alegerea materialelor componente ale betonului, precum şi anumite dozaje ale
acestora.
Tehnologia adoptată se referă tehnologii specifice de punere în lucrare a betonului, de
exemplu elemente realizate cu cofraje glisante etc.
3.1.5. TRANSPORTUL, MANIPULAREA ŞI PUNEREA

ÎN LUCRARE A BETONULUI
Condiţiile de transport ale betonului depind de mijloacele şi utilajele pe care le are la

dispozitie executantul/beneficiarul/furnizorul de beton, de la statia de preparare a betonului
până la şantier, sau în incinta şantierului. Transportul se poate realiza cu autocamionul, cu
mijloace specifice de transport (autoagitator, autobetonieră), cu benzi transportoare (în general
în industria prefabricatelor), transport prin conducte (pompare sau pneumatic) etc.
Manipularea şi punerea în lucrare a betonului se referă la mijloacele de turnare propriu-
zisă, precum şi la tehnologii şi mijloace utilizate pentru compactarea betonului: compactarea
manuală, compactarea mecanizată folosind vibrarea interioară (pervibratorul), vibrarea
exterioară (placa vibratoare, rigla vibratoare, grinda vibratoare, vibratoare de cofraj), presarea,
laminarea, vacuumarea şi procedeele combinate precum vibro-presare, vibro-laminare etc.
3.1.6. GRADUL DE OMOGENITATE
Gradul de omogenitate este o măsură a staţiei de preparare a betonului şi se apreciază

astfel:
- pentru staţiile de betoane în funcţiune se consideră gradul de omogenitate din
luna precedentă pentru tipuri sau clase de beton similare, determinat în funcţie de
valorile exprimate în N/mm2 ale abaterii standard S şi a rezistenţei medii xn;
- pentru staţiile noi se apreciază în funcţie de nivelul de dotare şi calitatea
sorturilor de agregate, urmând a fi analizate de rezultatele obţinute în prima perioadă
de producere a betonului.
3.1.7. UMIDITATEA AGREGATELOR
Umiditatea agregatelor este necesar să se cunoască deoarece modifică raportul

apă/ciment şi cantitatea de apă din masa betonului.
Se stabileşte de către laboratorul autorizat al staţiei de preparare a betonului pentru
fiecare sort în parte. Minim o probă la 200 m3 de beton şi ori de câte ori se observă o schimbare
cauzată de condiţiile meteo, dar cel puţin o dată pe zi.
21
3.2 STABILIREA CALITATIVĂ A MATERIALELOR COMPONENTE (ALEGEREA
CALITATIVĂ A COMPONENŢILOR)
3.2.1 CONSISTENŢA BETONULUI
Se poate defini prin mobilitatea betonului proaspăt sub acţiunea masei proprii sau unor
forţe exterioare care acţionează asupra lui.
Se poate determina prin următoarele metode (de regulă în funcţie de diametrul maxim al
agregatelor):
- tasarea conului;
- remodelarea Ve-Be;
- determinarea gradului de compactare Waltz;
- răspândirea.
Metoda tasãrii conului: consistenţa se exprimã prin diferenţa (h, în cm) între înãlţimea
unui trunchi de con (din tablã) umplut cu betonul de încercat şi înãlţimea betonului tasat sub
greutatea proprie, dupã ce tiparul a fost ridicat. Clasele de tasare sunt exprimate în tabelul 21.
Figura 9: Determinarea consistenţei prin metoda tasării conului:

1-formă; 2-mâner de prindere; 3-plăcuţe de imobilizare; 4-placă netedă (neabsorbantă); 5-prelungitor.
TABELUL 21. – Clase de tasare

Clasa Tasarea (mm)
S1 10 ÷ 40
S2 50 ÷ 90
S3 100 ÷ 150
S4 160 ÷ 210
S5 ≥ 220
Betonul de consistenta S1 este vartos, cu aspect de pamant umed, se desface usor la

manipulare, nu separa apa de amestecare si umple cofrajul numai printr-o compactare energica.
Betonul de consistenta S2 este slab plastic sau plastic, nu curge, dar se deformeaza usor.
Avand o buna coeziune isi pastreaza omogenitatea in timpul transportului si manipularii si
umple cofrajul in urma compactarii adecvate.
Consistente mai mari ca S2 corespund unui beton fluid care curge pe jgheaburi
inclinate, iar la turnarea in cofraje pentru compactare este necesara numai inteparea cu
vergeaua sau o usoara batere in cofraje.
22
Metoda remodelãrii VE-BE: consistenţa se exprimã prin durata de vibrare (în secunde)
necesarã unui volum de beton proaspãt, cu forma de trunchi de con şi apãsat de un disc cu masã
normatã, sã se remodeleze la forma cilindricã, umplând corect un recipient cilindric.
În funcţie de gradul de compactare există clase de consistenţă date în tabelul 22.
TABELUL 22. – Clase Ve-Be

Clase Ve-Be Timp Ve-Be, în s
*
V0 ≥ 31
V1 de la 30 pana la 21
*
Figura 10: Aparat Ve-Be

1 – vas tronconic;
2 – recipient cu formă cilindrică;
3 – beton proaspăt;
4 – masă vibratoare;
5 – disc transparent;
6 – tijă gradată;
7 – braț metalic pivotant
Metoda răspândirii - această încercare determină consistenţa betonului proaspăt prin

măsurarea răspândirii betonului pe o masă plană care este supusă la un şoc brusc. Se determină
utilizând echipamentul „Set masă de răspândire”. Se măsoară diametrele turtei de beton
formată pe masa de răspândire, dintr-o masă de beton de formă tronconică, supusă la 15 şocuri.
Se calculează media aritmetică a celor doua diametre măsurate: d=[cm]. Valoarea răspândirii
este o caracteristică a betoanelor fluide. Clase de consistenţă prin metoda răspândirii sunt date
în tabelul 23.
Figura 10: Masă pentru determinarea răspândirii:

a)-Masă electrică; b)-Masă manuală.
23
TABELUL 23. – Clase de răspândire
Clasa Diametrul răspândirii (mm)
F1 ≤ 340
F2 de la 350 până la 410
F6 ≥ 630
Determinarea gradului de compactare Waltz - aplicată betoanelor vârtoase . Betonul

proaspăt este aşezat cu grijă într-un recipient, cu ajutorul unei mistrii, evitând orice fel de
compactare pe toată durata umplerii. Când recipientul este umplut, suprafaţa superioară este
rasă la nivelul părţii superioare a recipientului. Betonul este compactat prin vibrare şi distanţa
de la suprafaţa betonului compactat şi până la marginea superioară a recipientului este utilizată
pentru determinarea gradului de compactare. Se determină gradul de compactare (Gc). Gc =
raportul dintre H/h, unde H – înălţimea betonului introdus într-un recipient de formă dată, iar h
– înălţimea betonului compactat (prin vibrare) în forma dată.
nivel beton:
- laturnare,
-după
h
compactare m
 a max Va min Va max S  H H
H
recipient Gc     
 a min m Va min S  h H  h
h
masă Va max
vibrantă
Figura 11: Determinarea gradului de compactare
În funcţie de gradul de compactare există clase de consistenţă prezentate în tabelul 24.
TABELUL 24. – Clase de compactare

Clasa Indice de compactare
C0 ≥ 1,46
C1 de la 1,45 până la 1,26
C4* < 1,04
* C4 se aplică numai betonului uşor
Determinarea consistenţei prin metoda tasării conului nu este recomandată pentru

betoane cu lucrabilitate redusă. Dacă valoarea tasării conului este mai mică de10 mm, rezultatul
va fi înregistrat ca fiind inferior acestei valori şi se va utiliza o altă metodă (grad de
compactare, remodelare VE-BE etc.).
În cazul betoanelor cu lucrabilitate mare se recomandă utilizarea metodei tasării conului
sau metoda răspândirii.
În general nu există o corelare între cele patru metode, astfel consistenţa betonului fiind
stabilită de la caz la caz cu una din metodele prezentate mai sus.
Având în vedere că cea mai folosită metodă este cea a tasării conului, cu excepţia
betoanelor foarte vârtoase, referirile de consistenţă se vor face la metoda tasării.
24
Dacă prin proiect nu sunt date prevederi speciale, orientativ consistenţa se stabileşte în
funcţie de tipul elementului de beton (fundaţii, stâlpi, grinzi, diafragme, recipienţi, monolitizări
etc.), mijlocul de transport (autocamion, transportor cu bandă, autoagitator etc.) şi tehnologia
de punere în lucrare (turnare cu bena, pompare etc.).
În tabelul 25. sunt prezentate clasele de consistenţă ale betonului.
TABELUL 25. – Stabilirea consistenţei betonului în funcţie de tipul elementului

Nr. Clasa de
Tipul de elemente Tasare (mm)
crt. consistentă
S1 sau 10 ÷ 40
1 Fundaţii din beton simplu sau slab armat, elemente masive
S2 50 ÷ 90
S2 sau 50 ÷ 90
2 Fundaţii din beton armat, stâlpi, grinzi, pereţi structurali
S2/S3 100 ÷ 150
3 Idem, realizate cu beton pompat, recipienţi, monolitizări S3 100 ÷ 150
Elemente sau monolitizări cu armături dese sau dificultăţi de
4 S4* 160 ÷ 210
compactare, elemente cu secţiuni reduse
Elemente, pentru a căror realizare, tehnologia de execuţie
5 S5* ≥ 220
impune betoane foarte fluide
* Este obligatorie utilizarea de aditivi superplastifianţi.
OBSERVAŢII:
1. Betoanele având clasa de consistentă S1, se pot transporta de regulă cu autocamionul şi cu
transportorul cu bandă.
2. Betoanele având clasa de consistentă mai mare de S2, se pot transporta cu autoagitatorul sau
cu autobetoniera.
3.2.2. ALEGEREA TIPULUI DE CIMENT

Cimentul trebuie ales dintre cele a căror aptitudine de utilizare este stabilită, luând în
considerare :
- tehnologia de executare a lucrării;
- utilizarea finală a betonului;
- condiţiile de tratare (de exemplu tratament termic);
- dimensiunile structurii (dezvoltarea căldurii de hidratare);
- agresiunile mediului înconjurător la care este expusă structura;
- reactivitatea potenţială a agregatelor faţă de alcaliile din materiale componente.
Tipurile de ciment fabricate în România sunt prezentate în Tabelul 26.
Domeniile de utilizare ale cimenturilor sunt prezentate în Tabele 27÷30.
Tabelul 27 prezintă anumite caracteristici ale unor cimenturi fabricate în România, cu
indicarea unor aptitudini de utilizare şi a unor domenii în care utilizarea este contraindicată.
Exemple de utilizare a unor tipuri de cimenturi pentru diferite combinaţii de clase de
expunere sunt prezentate în tabelele 32 si 33.
Când temperatura la punerea în lucrare, înainte de decofrare şi/sau la punerea în serviciu
se încadrează în intervalul de la 5°C până la 25°C, betonul nu este destinat să fie în contact cu
agenţi agresivi (sulfaţi, săruri de dezgheţare etc.) şi elementele din beton au dimensiuni
normale, cimenturile se pot utiliza conform tabelului 30, în funcţie de atingerea rezistenţei la 28
zile.
În cazul turnării betonului pe timp friguros (< +5°C), se recomandă utilizarea
cimenturilor conform tabelului 31.
Dacă betonul se pune în lucrare pe timp călduros (> +25°C), cimenturile se vor utiliza
conform recomandărilor tabelului 36.
25
OBSERVATIE :
Simbolurile care definesc un anumit ciment sunt:
- I, II, III, IV şi V – reprezintă tipul principal de ciment;
- 32,5; 42,5 şi 52,5 – sunt clasele de rezistenţă standard la compresiune la 28 zile
exprimate în MPa şi determinat în conformitate cu SR EN 196-1:1995;
- N şi R – simboluri pentru rezistenţa la compresiune iniţială uzuală (N) şi pentru
rezistenţă la compresiune iniţială mare (R), determinate în conformitate cu
standardul SR EN 196-1:1995 fie la 2 zile, fie la 7 zile.
TABELUL 26. – Tipuri de ciment

Adaos
Tip Tip ciment
% Tip
CEM I Ciment Portland - -
amestec de : zgură, silice, cenuşă,
CEM II/A-M Ciment Portland compozit puzzolană, şist, calcar
CEM II/A-S Ciment Portland cu zgură zgură granulată de furnal
CEM II/A-V Ciment Portland cu cenuşă cenuşă zburătoare silicioasa
CEM II/A-W Ciment Portland cu cenuşă cenuşă zburătoare calcica
Ciment Portland cu
CEM II/A-P puzzolană naturală puzzolană naturală
6÷20
CEM II/A-L Ciment Portland cu calcar calcar
CEM II/A-LL Ciment Portland cu calcar calcar
Ciment Portland cu
CEM II/A-Q puzzolană puzzolană naturală calcinată
Ciment Portland cu şist
CEM/II A-T calcinat şist calcinat
Ciment Portland cu silice
CEM II/A-D ultrafină 6÷10 silice ultrafină
amestec de : zgură, silice, cenuşă,
CEM II/B-M Ciment Portland compozit puzzolană, şist, calcar
CEM II/B-S Ciment Portland cu zgură zgură granulată de furnal
Ciment Portland cu
CEM II/B-P puzzolană naturală puzzolană naturală
CEM II/B-L Ciment Portland cu calcar calcar
CEM II/B-LL Ciment Portland cu calcar calcar
Cimen Portland cu cenuşa 21÷35
CEM II/B-V zburătoare cenuşa zburătoare silicioasă
Cimen Portland cu cenuşa
CEM II/B-W zburătoare cenuşa zburatoare calcica
Cimen Portland cu
CEM II/B-Q puzzolana puzzolana calcinată
Ciment Portland cu şist
CEM II/B-T calcinat şist calcinat
CEM III/A Ciment de furnal 36÷65 zgură granulată de furnal
CEM III/B Ciment de furnal 66÷80 zgură granulată de furnal
CEM III/C Ciment de furnal 81÷95 zgură granulată de furnal
CEM IV/A Ciment puzzolanic 11÷35 puzzolană şi cenuşă
CEM IV/B Ciment puzzolanic 36÷55 puzzolană şi cenuşă
amestec de zgură granulată de furnal,
CEM V/A Ciment compozit 18÷30 puzzolană, cenuşă
amestec de zgură granulată de furnal,
CEM V/B Ciment compozit 31÷50 puzzolană, cenuşă
H II A-S 6÷20
H II B-S Ciment cu zgură 21÷35 zgură granulată de furnal
H III A 36÷65
SR I Ciment fără adaos - -
SR II A-S Ciment cu zgură 6÷20 zgură granulată de furnal

SR II A-P Ciment cu puzzolană 6÷20 puzzolană naturală
SR II B-S Ciment cu zgură 21÷35 zgură granulată de furnal
SR III A Ciment cu zgură 36÷65
26
TABELUL 27. – Domenii de utilizare pentru cimenturi conform standardelor SR EN
197-1, SR 3011, STAS 10092, SR 7055 şi SR EN 206-1, pentru clasele de expunere X0,
XC, XD şi XS.
Clasele de expunere
Nici un Coroziune datorată clorurilor
risc de
Coroziune indusă prin Cloruri din alte
Tip ciment coroziune Cloruri din apa de
carbonatare surse decât apa de
sau atac mare
mare
chimic
X0 XC1 XC2 XC3 XC4 XD1 XD2 XD3 XS1 XS2 XS3
CEM I X X X X X X X X X X X
SR I X X X X X X X X X X X
CD 40 X X X X X X X X X X X
I A 52,5c X X X X X X X X X X X
A /B S X X X X X X X X X X X
H II A S X X X X X X X X X X X
A /B V X X X X X X X X X X X
A L X X X X X X X X X X X
CEM II B L X X X O O O O O O O O
A X X X X X X X X X X X
L
B X X X O O O O O O O O
A Se utilizează în conformitate cu prevederile tabelelor 29 şi 32
M
B Se utilizează în conformitate cu prevederile tabelelor 29 şi 32
CEM III A X X X X X X X X X X X
TABELUL 28. – Domenii de utilizare pentru cimentul de tip II M conform standardelor

cu SR EN 197 – 1 şi SR EN 206-1, pentru clasele de expunere X0, XC, XD şi XS.
Clasele de expunere
Nici un risc Coroziune datorată clorurilor
de coroziune Coroziune indusă prin Cloruri din alte Cloruri din
Tip ciment
sau atac carbonatare surse decât apa apa de
chimic de mare mare
X0 XC1 XC2 XC3 XC4 XD1 XD2 XD3 XS1 XS2 XS3
S-D; S-T; S-LL;
D-T; D-LL; X X X X X X X X X X X
T-LL
A S-P; S-V; D-P;
D-V; P-V; P-T;
X X X X X X X X X X X
P-LL; V-T;
CEM V-LL
M
II S-D; S-T; D-T X X X X X X X X X X X
S-P; D-P; P-T X X X X X X X X X X X
S-V; D-V; P-V;
B X X X X X X X X X X X
V-T
S-LL; D-LL;
P-LL; V-LL; X X X 0 0 0 0 0 0 0 0
T-LL
27
TABELUL 29. - Domenii de utilizare pentru cimenturi conform standardelor SR EN
197-1, SR 3011, STAS 10092, SR 7055 şi SR EN 206-1, pentru clasele de expunere XF,
XA şi XM.
Clasele de expunere
Tip ciment Atac îngheţ-dezgheţ Atac chimic Atac mecanic
c) c)
XF1 XF2 XF3 XF4 XA1 XA2 XA3 XM1 XM2 XM3
CEM I X X X X X X X X X X
SR I X X X X X X X X X X
CD 40 X X X X X X X X X X
I A 52,5c* X X X X X X X X X X
A/B S X X X X X X X X X X
H II A S X X X X X X X X X X
A X 0 X 0 X X X X X X
V
B X 0 0 0 X X X X X X
A X X X X X X X X X X
CEM II LL
B 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
A 0 0 0 0 X X X X X X
L
B 0 0 0 0 0 0 0 0 0 O
A Se utilizează în conformitate cu prevederile tabelelor 25, 26 şi 28
M
B Se utilizează în conformitate cu prevederile tabelelor 25, 26 şi 28
CEM III A X X X Xb) X X X X X X
X = Se poate aplica.
0 = Nu se aplică.
* - Ciment alb
a) Prezentul tabel prezintă domeniile de utilizare a unor cimenturi fabricate în conformitate cu SR EN 197-1 şi
standardele naţionale. Condiţiile de utilizare a cimenturilor sunt formulate la 5.1.2.
b) Se utilizează CEM III având clasa de rezistenta ≥ 42,5 sau ≥ 32,5 cu zgură în cantitate ≤ 50 % din masă, in
cazul demonstrării comportării corespunzătoare la acţiunile de îngheţ-dezgheţ şi agenţi de dezgheţare sau apa
de mare.
c) Când prezenţa de SO42- conduce la o clasă de expunere XA2 şi XA3 este esenţial să fie utilizat un ciment
rezistent la sulfaţi. Dacă cimentul este clasificat după rezistenţa la sulfaţi, trebuie utilizate cimenturi cu o
rezistenţă moderată sau ridicată la sulfaţi pentru clasa de expunere XA2 (şi clasa de expunere XA1 este
aplicabilă) şi trebuie utilizat un ciment având o rezistenţă ridicată la sulfaţi pentru clasa de expunere XA3.
TABELUL 30. – Domenii de utilizare pentru cimentul de tip II M conform standardelor

cu SR EN 197 – 1 şi SR EN 206-1, pentru clasele de expunere XF, XA şi XM.
Clasele de expunere
Tip ciment Atac îngheţ-dezgheţ Atac chimic Atac mecanic
XF1 XF2 XF3 XF4 XA1 XA2a) XA3a) XM1 XM2 XM3
S-D; S-T; S-LL; D-T;
D-LL; T-LL
X X X X X X X X X X
A S-P; S-V ;D-P; D-V;
P-V ;P-T; P-LL; X 0 X 0 X X X X X X
V-T; V-LL
S-D; S-T; D-T X X X X X X X X X X
CEM II M
S-P; D-P; P-T X 0 X 0 X X X X X X
S-V; D-V;
B P-V; V-T
X 0 0 0 X X X X X X
S-LL; D-LL;
P-LL; V-LL; 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
T-LL
0 = Nu se aplică.
a)
Când prezenţa de SO42- conduce la o clasă de expunere XA2 şi XA3 este esenţial să fie utilizat un ciment
rezistenţă moderată sau ridicată la sulfaţi pentru clasa de expunere XA2 (şi clasa de expunere XA1 este
28
TABELUL 31. – Caracteristici ale unor tipuri de cimenturi din România
Sensibilitatea Degajare Observaţii
Tip ciment Utilizare* Preferenţială Contraindicaţii
la frig de căldură particulare
Elemente monolite si Betoane Destinat în special
CEM I
Insensibil Ridicată prefabricate Betonare pe masive**, elementelor
52,5R
timp friguros mortare, şape prefabricate;
Elemente monolite si Betoane Pe timp călduros
CEM I trebuie luate masuri
Insensibil Ridicată prefabricate Betonare pe masive**,
42,5 R speciale
timp friguros mortare, şape
Destinat în special
Betoane
I A 52,5c Insensibil Ridicată Elemente prefabricate elementelor
masive**
prefabricate;
Betoane rezistente la
SR I Insensibil Redusă
sulfaţi
CD 40 Insensibil Redusă Betoane de drumuri
CEM II A–S Puţin
Redusă Beton, beton armat
32,5 N sau R sensibil
CEM II A–S Puţin
Medie Beton, beton armat
42,5 N sau R sensibil
Puţin
H II A S Redusă Betoane masive
sensibil
CEM II B 32,5 Necesită o tratare
Sensibil Redusă Beton, beton armat
N sau R prelungită
CEM II B 42,5 Necesită o tratare
Sensibil Redusă Beton, beton armat
N sau R prelungită
CEM III A Foarte Beton, beton armat Betonare pe Necesită o tratare
Redusă
32,5R sensibil Betonare pe timp călduros. timp friguros prelungită
* In conformitate cu tabelele 25, 26, 28, 29, 33 şi 34

** La turnarea elementelor masive (având grosimea egală sau mai mare cu 80 cm) se recomandă utilizarea
cimenturilor cu degajare redusă de căldură.
TABELUL 32. – Exemple privind utilizarea cimenturilor de tip CEM II-M (funcţie de
componenţa principalilor constituenţi), fabricate conform standardului SR EN 197-1
CEM II-M
Clase de S-D S-T S-P S-V D-P
expunere S-LL D-T D-V P-V S-LL
A A S-V
Component / Construcţie relevante D-LL P-T P-LL D-LL
D-V
pentru T-LL V-T V-LL B B P-LL
P-V
proiectare V-LL
S-D S-T D- V-T
B B S-P D-P P-T T-LL
T
Beton simplu (nearmat) X0 X X X X
Elemente protejate împotriva
XC1, XC2,
îngheţului (în interior sau în X X X X3)
XC3, XC4
apă)
Elemente exterioare XC, XF1 X X X 0
Construcţii hidrotehnice XC, XF3 X X 0 0
Elemente exterioare supuse la
XC, XD,
îngheţ-dezgheţ şi agenţi de X 0 0 0
XF2, XF4
dezgheţare
XC, XS,
Structuri marine X X 0 0
XF2, XF4
1)
Atac chimic XA X X X 0
Zone cu trafic XF4, XM X2) 0 0 0
Abraziune fără îngheţ XM X X X 0
0 = Nu se aplică.
1) In caz de atac chimic sulfatic, peste clasa de expunere XA1 se va utilizează ciment rezistent la sulfaţi.
2) Nu este permisă utilizarea pentru beton de drumuri.
3) Nu se utilizează pentru clasele de expunere XC3 si XC4.
29
TABELUL 33. – Exemple de utilizare a unor tipuri de cimenturi pentru diferite
combinaţii de clase de expunere
Clase de CEM
CEM II
expunere III
Component / IA
relevante CEM I SR I CD 40 STD V2)
Construcţie 52,5c B-LL
pentru A-LL H II A-L3) A-M B-M A
proiectare B-L
AS P/Q
Beton simplu
X0 X X X X X X X X
(nearmat)
Elemente protejate
împotriva XC1, XC2,
X X X X X X X5 X
îngheţului (în XC3, XC4
interior sau în apă)
Elemente
XC, XF1 X X X X X X 0 X
exterioare
Construcţii Se utilizează
XC, XF3 X X X X X X 0 în X
hidrotehnice
Elemente conformitate
exterioare supuse la cu
XC, XD, prevederile
îngheţ-dezgheţ şi X X X X X 0 0 X1)
XF2, XF4 tabelului 28
agenţi de
dezgheţare
XC, XS, X1)
Structuri marine X X X X X 0 0
XF2, XF4
Atac chimic4) XA X X X X X X 0 X
Zone cu trafic XF4, XM X X X X X 0 0 X1)
Abraziune fără
XM X X X X X X 0 X
îngheţ-dezgheţ
1) Pentru expunere în clasa XF4: se va utiliza, in cazul demonstrării comportării corespunzătoare a betonului
aflat supus acţiunilor de îngheţ-dezgheţ si agenţi de dezgheţare sau apa de mare, numai CEM III/ A cu clasa de
rezistenţă ≥ 42,5 sau ≥ 32,5 R cu zgură în cantitate ≤ 50 % din masă.
2) CEM II/B-V nu se va utiliza pentru clasa de expunere XF3.
3) Nu se utilizează pentru clasele de expunere XF1 şi XF3.
4) În caz de atac chimic sulfatic peste clasa de expunere XA1 este obligatorie utilizarea cimenturilor rezistente la
sulfaţi.
5) Nu se utilizează pentru clasele de expunere XC3 si XC4.
Când temperatura la punerea în lucrare, înainte de decofrare şi/sau la punerea în serviciu

se încadrează în intervalul de la 5°C până la 25°C, cimenturile se pot utiliza conform tabelului
34, în funcţie de atingerea rezistenţei la 28 zile.
TABELUL 34. – Indicarea tipului de ciment funcţie de atingerea rezistentei la 28 zile

Clasa de
CEM I CEM II A CEM II B CEM III A
rezistenţă
Viteza medie de
Viteza medie de Viteza medie de
atingere a
32,5 atingere a rezistenţei atingere a rezistenţei
rezistenţei la 28 zile
N sau R la 28 zile (beton de la 28 zile (beton de
(beton de clasă
clasă până la C25/30) clasă până la C25/30)
până la C25/30)
Viteză mare de Viteză mare de Viteză mare de
atingere a atingere a rezistenţei atingere a rezistenţei
42,5
rezistenţei la 28 zile la 28 zile (beton de la 28 zile (beton de
N sau R
(beton de clasă de clasă de peste C clasă de peste C
peste C25/30) 25/30) 25/30)
Viteză foarte mare
52,5
de atingere a
N sau R
rezistenţei la 28 zile
30
În condiţiile în care punerea în lucrare a betonului se face pe timp friguros (< +5°C), se
recomandă utilizarea cimenturilor conform tabelului 35.
Dacă punerea în lucrare a betonului se face pe timp călduros, cand temperatura mediului
este > +25°C, utilizarea cimenturilor se face conform recomandărilor tabelului 36.
Recomandările sunt pentru betoane care nu sunt în contact cu agenţi agresivi (sulfaţi,
săruri de dezgheţare etc.) şi elementele din beton au dimensiuni normale.
TABELUL 35. – Recomandări de utilizare a cimenturilor pentru turnarea betonului pe

timp friguros (< +5°C).
Clasa de
rezistenţă
32,5 N sau R Recomandabil Puţin recomandabil Puţin recomandabil
42,5 N sau R Foarte recomandabil1) Recomandabil Recomandabil
52,5 N sau R Foarte recomandabil1)

1)
A se vedea anexa E 8.5 a SR ENV 13670-1 „Execuţia structurilor de beton - Partea I: Generalităţi”.
TABELUL 36. – Recomandări de utilizare a cimenturilor pentru turnarea betonului pe

timp călduros
Clasa de
rezistenţă
Foarte
32,5 N sau R Recomandabil Foarte recomandabil1)
recomandabil1)
42,5 N sau R Puţin recomandabil Recomandabil Recomandabil
52,5 N sau R Puţin recomandabil

1)
A se vedea anexa E 8.5 a SR ENV 13670-1 „Execuţia structurilor de beton - Partea I: Generalităţi”.
31
3.2.3. DOZAJUL MINIM DE CIMENT DIN CONDIŢII DE DURABILITATE
Dozajul de ciment minim, se stabileşte în funcţie de clasele de expunere ale elementului
de beton, conform tabelelor 37 şi 38.
TABELUL 37. – Valorile limită recomandate pentru compoziţia şi proprietăţile
betonului pentru clasele de expunere X0, XC, XD si XS
Clasele de expunere
Nici un Coroziune datorata clorurilor
risc de
Coroziune indusă prin
coroziune carbonatare Cloruri din alte surse Cloruri din apa de
sau atac decât apa de mare mare
chimic
X0a) XC1 XC2 XC3 XC4 XD1 XD2 XD3 XS1 XS2 XS3
Raport
maxim - 0,65 0,60 0,60 0,50 0,55 0,50 0,45 0,55 0,50 0,45
apă/ciment
Clasa
minimă de C8/10 C16/20 C16/20 C20/25 C25/30 C30/37 C35/45 C35/45 C30/37 C35/45 C35/45
rezistenţă
Dozaj
minim de
- 260 260 280 300 300 320b) 320b) 300 320b) 320b)
ciment
(kg/m3)
Conţinut
minim de
aer - - - - - - - - - - -
antrenat
(%)
Alte
- - - - - - - - - - -
condiţii
a) Pentru beton fără armătură sau piese metalice înglobate.
b) La turnarea elementelor masive se recomandă cimenturile cu căldură redusă de hidratare. Pentru
elemente masive (grosimea elementelor mai mare de 80 cm) trebuie să se adopte un dozaj de ciment de 300
kg/m3 .
TABELUL 38. - Valorile limită recomandate pentru compoziţia şi proprietăţile

betonului pentru clasele de expunere XF, XA si XM
Clasele de expunere
Atac îngheţ-dezgheţ Atac chimic Atac mecanic
c) c)
XF1 XF2 XF3 XF4 XA1 XA2 XA3 XM1 XM2 XM3
Raport maxim
0,50 0,55a) 0,50 0,55a) 0,50 0,50a) 0,55 0,50 0,45 0,55 0,55 0,45 0,458
apă/ciment
Clasa minimă de
C25/30 C25/30 C35/45 C25/30 C35/45 C30/37 C25/30 C35/45 C35/45 C30/37 C30/37 C35/45 C35/45
rezistenţă
Dozaj minim de
300 300 320 300 320 340 300 320 360 300 300 320 320
ciment (kg/m3)
Conţinut minim de
- a - a - a - - - - - - -
aer antrenat (%)
Ciment Tratare
Agregate rezistente la îngheţ-
Alte condiţii d rezistent la supraf.
dezgheţ conform SR EN 12620 betonb)
sulfaţi
a) Conţinutul de aer antrenat se stabileşte în funcţie de dimensiunea maximă a granulei în conformitate cu
tabelul 46. Dacă betonul nu conţine aer antrenat cu intenţie, atunci performanţa betonului trebuie să fie măsurată
conform unei metode de încercări adecvate, în comparaţie cu un beton pentru care a fost stabilită rezistenţa la
îngheţ-dezgheţ pentru clasa de expunere corespunzătoare.
b) De exemplu tratare prin vacuumare.
c) Când prezenţa de SO42- conduce la o clasă de expunere XA2 şi XA3 este esenţial să fie utilizat un ciment
rezistenţă moderata sau ridicată la sulfaţi pentru clasa de expunere XA2 (şi clasa de expunere XA1 este
d) In cazul expunerii in zonele marine se vor utiliza cimenturi rezistente la acţiunea apei de mare.
32
3.2.4. AGREGATELE
Agregatele sunt materiale granulare naturale (de balastieră sau concasaj) sau artificiale,
care constituie materia primă cu ponderea cea mai mare la fabricarea betoanelor.
Tipul, dimensiunile şi categoriile de agregate privind de exemplu, aplatizarea, rezistenţa
la îngheţ-dezgheţ, abraziunea, rezistenţa, conţinutul de fin, etc. trebuie să fie selecţionate ţinând
seama de:
- execuţia lucrării;
- utilizarea finală a betonului;
- cerinţele de mediu înconjurător la care va fi supus betonul;
- toate cerinţele pentru agregatele aparente sau agregatele pentru betonul decorativ.
a) Tipul agregatelor - pot proveni din sfărmarea naturală a rocilor (de râu, de
balastieră) sau din concasarea acestora (granit, bazalt, etc.) ;
b) Dimensiunea maximă a granulei agregatelor - se stabileşte în funcţie de:

- tipul elementului de beton (stâlp, grindă, diafragmă, placă, recipient,
monolitizare etc.), astfel:
 Dmax  1/4 din dimensiunea minimă a elementului;
 Dmax  1/3 din grosimea plăcii;
 Dmax  1/6 din grosimea pereţilor recipienţilor şi/sau din dimensiunea
minimă a monolitizărilor;
- distanţa dintre barele de armătură:

 Dmax  distanţa minimă dintre armături - 5 mm.
În cazuri curente distanţa minimă dintre armături este de:
 25 mm la partea inferioară şi 30 mm la partea superioară la grinzi ;
 50 mm la stâlpi ;
 75 mm la plăci şi diafragme.
- grosimea stratului de acoperire cu beton a armăturilor:
Dmax  1,3 × grosimea stratului de acoperire cu beton a armăturii.
- transportul şi punerea în lucrare a betonului:

În cazul transportului prin pompare
 Dmax  1/3 din diametrul conductei de transport a betonului şi de regulă
maximum 32 mm.
În final, dimensiunea maximă a agregatului se stabileşte ca fiind dimensiunea care
îndeplineşte simultan toate condiţiile prezentate mai sus şi alegând una din valorile
standardizate: 8, 16, 22. 32, sau 63 mm.
c) Compoziţia granulometrică a agregatelor utilizate la prepararea betonului

Compoziţia granulometrică a agregatelor care se utilizează la prepararea betoanelor este
descrisă prin procentul de masa al agregatului trecut prin sitele cu ochiuri pătrate cu dimensiuni
de 0,125 (mm), 0,25 (mm), 0,5 (mm), 1 (mm), 2 (mm), 4 (mm), 8 (mm), 16 (mm), 22 (mm)
respectiv 32 (mm) şi 63 (mm).
Compoziţiile granulometrice ale agregatelor individuale sau compuse sunt determinate
având în vedere SR EN 933-1 pe site conform SR ISO 3310.
Figurile de 12 ÷ 16 prezintă zonele de granulozitate funcţie de dimensiunea maximă a
agregatelor.
NOTA 1 : Pentru fractiunea de agregat 0 ÷ 0.125, se va face o determinare grafica a
valorilor.
NOTA 2 : Nisip = agregatul cu sortul 0 ÷ 4 (mm) ;
Pietriş = agregatul cu dimensiunea minimă mai mare de 4 (mm) şi dimensiunea
maximă de 63 (mm).
33
Figura 12: Zone de granulozitate pentru dimensiunea maximă a agregatelor de 8 mm
34
35
d) Rezistenţa la reacţia alcalii-silice

Când agregatele conţin varietăţi de silice susceptibile la atacul alcaliilor (Na2O şi K2O
prezente în ciment sau având alte surse) şi când betonul este expus la umiditate, trebuie
întreprinse acţiuni pentru a preveni o reacţie dăunătoare alcalii-silice, utilizând proceduri cu
eficacitate stabilită.
3.2.5. APA DE AMESTEC
Apa reprezintă ca şi cimentul respectiv agregatul, un constituent de bază al betonului,

influenţând toate proprietăţile acestuia atât în stare proaspătă cât şi în stare întărită.
Ea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
- să nu conţină materiale în suspensie (să fie limpede);
- să nu aibă gust şi miros (evitarea apelor sălcii şi mirositoare, ce conţin săruri, cloruri sau
sulfaţi);
- să se înscrie în parametrii normali de bazicitate, aciditate şi alcalinitate (obligatoriu prin
analize de laborator).
La nivel de şantier, se poate determina (în afară de testele de culoare, gust şi miros) şi
testul de timp de priză a pastei de ciment preparată cu apă potabilă (sau distilată) şi apa
nepotabilă din sursa ce se va utiliza. Pentru diferenţe sub ¼ de oră la timpii de început şi sfârşit
de priză şi ±10% din rezistenţa mortarului, apa poate fi utilizată.
Aptitudinea generală de utilizare a apei de amestec este reglementată în conformitate cu
standardul SR EN 1008.
În vederea utilizării la prepararea betoanelor, se recomandă analizarea caracteristicilor
apei în laboratoare de specialitate.
3.2.6. RAPORTUL APĂ-CIMENT MAXIM
Pentru asigurarea condiţiilor de durabilitate, raportul maxim apă-ciment se stabileşte în

funcţie de clasa de expunere, din tabelele 37 şi 38.
36
3.2.7. ADAOSURILE
Adaosurile sunt substanţe inerte din punct de vedere chimic care se adaugă la
prepararea betonului, în vederea îmbunătăţirii (ameliorării) unor proprietăţi la nivel de
amestec proaspăt şi întărit.
Este acceptată realitatea că este dificil să se proiecteze compoziţii de beton alcătuite
numai din ciment, agregate şi apă, capabile să satisfacă exigenţele tehnico-economice ale
betoanelor, de aceea folosirea diferitelor adaosuri sub un control tehnic riguros, a devenit o
practică curentă.
Generic, prin denumirea lor, adaosurile pentru prepararea betoanelor includ diverse
grupe de subproduse industriale, preparate special în acest scop şi unele tipuri de fibre
naturale, minerale şi organice.
Din aceste motive, nu există o clasificare generală unanim acceptată, dar adaosurile
pot fi enumerate după unii autori după ponderea utilizării lor astfel:
- cenuşă volantă uscată, de la centralele termoelectrice. Cantităţile utilizate la 1 m3 de
beton diferă în funcţie de caracteristicile cimentului şi ale cenuşilor precum şi de
condiţiile de expunere a betoanelor ;
- zgura granulată de furnal înalt (măcinată sau nemăcinată) se utilizează pe bază de
încercări preliminare şi reprezintă un înlocuitor al agregatelor naturale grele (până la
70% pentru nisipuri) ;
- silicea ultrafină sau silicea amorfă (SUF) este un subprodus din industria
ferosiliciului, sub formă de microsfere amorfe, cu compoziţie oxidică şi diferite
proprietăţi fizice. SUF are o activitate puzzolanică foarte bună, fapt care conduce la
creşterea în timp a rezistenţelor betoanelor preparate cu acest material. În combinaţie
cu diverşi aditivi, SUF conferă diferite proprietăţi pozitive betonului întărit, în special
în privinţa rezistenţei la compresiune. Din acest motiv, SUF este utilizat curent la
betoanele de clase superioare şi în mod deosebit în industria betoanelor prefabricate.
Cantităţile de adaosuri tip I şi tip II, pentru a putea fi utilizate în beton, trebuie să facă
obiectul încercărilor iniţiale.
Este necesar să fie luată în considerare influenţa cantităţilor ridicate de adaosuri
asupra altor proprietăţi decât rezistenţa (de exemplu durabilitatea).
Adaosurile de tipul II, pot fi luate în consideraţie în compoziţia betonului, cu
respectarea conţinutului de ciment şi a raportului apă/ciment, şi trebuie utilizate dacă
aptitudinea lor de utilizare a fost stabilită.
Aptitudinea de utilizare a conceptului referitor la coeficientul k este stabilită pentru
cenuşile volante şi silicea. Dacă alte concepte, aşa cum este conceptul de performanţă
echivalentă sau alte modificări ale regulilor conceptului referitor la coeficientul sau utilizarea
altor adaosuri inclusiv de tipul I, sau de combinaţii de adaosuri, trebuie să fie utilizate, atunci
trebuie să fie stabilită aptitudinea lor de utilizare.
Stabilirea aptitudinii de utilizare se poate face pe una din următoarele căi:
- pe baza unui agrement tehnic european care se referă la utilizarea adaosurilor în beton
conform SR EN 206-1 ;
- pe baza unui standard naţional corespondent sau de prescripţii în vigoare la locul unde
este utilizat betonul, care se referă în special la utilizarea adaosurilor în beton conform
SR EN 206-1.
Utilizarea cenuşilor ca adaosuri în betoane trebuie sa se facă pe baza avizelor sanitare
eliberate de organismele abilitate ale autorităţii de reglementare din domeniul sănătăţii şi
numai pe baza rezultatelor unor cercetări experimentale prin care să se demonstreze
comportarea betonului expus în anumite medii specifice în ceea ce priveşte caracteristicile de
rezistenţă şi durabilitate în conformitate cu cerinţele SR EN 206-1. De asemenea, betonul
care conţine cenuşă trebuie să fie evaluat continuu datorită variaţiilor adaosurilor, pe centre
de colectare (CET-uri) de adaosuri.
37
Conceptul referitor la coeficientul k permite luarea în considerare a adaosurilor de tip
II prin:
- înlocuirea termenului „raport apă/ciment”, cu „raport apă/(ciment + k x adaos)”;
- pentru cerinţa referitoare la dozajul minim de ciment.
Valoarea reală a lui k depinde de adaosul specific.

Aplicarea conceptului referitor la coeficientul k la cenuşi volante conform SR EN 450
şi la silicea ultrafină conform SR EN 13263-1, utilizate împreună cu un ciment de tip CEM I
conform SR EN 197-1, este definită în paragrafele următoare. Conceptul referitor la
coeficientul k poate să fie aplicat la cenuşile volante şi la silicea ultrafină utilizate cu alte
tipuri de ciment, precum şi alte adaosuri, în măsura în care aptitudinea de utilizare este
stabilită.
Conceptul referitor la coeficientul k pentru cenuşi volante conform SR EN 450

Cantitatea maximă de cenuşă volantă de luat în considerare pentru conceptul referitor
la coeficientul k, trebuie să respecte cerinţa ca cenuşa volantă/ciment ≤ 0,33 (în masă).
Dacă se utilizează o cantitate mai mare de cenuşă volantă, excedentul nu poate fi luat
în consideraţie, pentru calculul raportului apă/(ciment + k × cenuşă volantă), şi nici pentru
stabilirea dozajului minim de ciment.
Următoarele valori ale lui k sunt permise pentru un beton care conţine ciment tip CEM
I conform SR EN 197-1:
- CEM I 32,5 k = 0,2
- CEM I 42,5 şi clasele superioare k = 0,4
Conţinutul minim de ciment, necesar pentru clasa de expunere corespunzătoare, poate
să fie diminuat cu o cantitate maximă de k × (conţinutul minim de ciment – 200) kg/m3. În
plus, cantitatea de ciment + cenuşă volantă nu poate să fie mai mică decât conţinutul minim
în ciment.
Aplicarea conceptului referitor la coeficientul k nu este recomandată în cazul
betoanelor conţinând o combinaţie de cenuşă volantăşi de ciment CEM I, rezistent la sulfaţi,
pentru clasele de expunere XA2 şi XA3, unde substanţa agresivă este sulfatul.
Conceptul referitor la coeficientul k pentru silicea ultrafină conform SR EN 13263

Cantitatea maximă de silice ultrafină, ce poate fi luată în consideraţie, pentru calculul
raportului apă/ciment şi pentru conţinutul minim în ciment, trebuie să respecte cerinţa:
- silice ultrafină/ciment ≤ 0,11 (în masă)
Dacă se utilizează o cantitate mai mare de silice ultrafină, excesul nu trebuie luat în
consideraţie în conceptul referitor la coeficientul k.
Valorile următoare ale lui k sunt permise, pentru un beton preparat cu ciment de tip
CEM I, conform EN 197-1:
- pentru un raport apă/ciment specificat ≤ 0,45; k = 2,0
- pentru un raport apă/ciment specificat > 0,45; k = 2,0, cu excepţia claselor de
expunere XC şi XF, unde k = 1,0
Cantitatea de (ciment + k × praf de silice), nu trebuie să fie inferioară cerinţei privind
dozajul minim de ciment, pentru clasa de expunere corespunzătoare (a se vedea 5.3.2).
Conţinutul minim de ciment nu trebuie diminuat cu mai mult de 30 kg/m3, în betoanele
destinate a fi utilizate în clase de expunere pentru care dozajul minim de ciment este ≤ 300
kg/m3.
Conceptul de performanţă echivalentă a betonului

Conceptul de performanţă echivalentă a betonului permite modificări ale cerinţelor
enunţate în acest normativ, în ceea ce priveşte conţinutul minim de ciment şi raportul maxim
apă/ciment în cazurile în care un adaos specific este utilizat cu un ciment specific având clar
definite şi documentate, caracteristicile pentru fiecare sursă de fabricaţie.
Conform cerinţelor de mai sus, trebuie demonstrat că betonul are performanţe
echivalente cu cele ale betonului de referinţă, în special în ce priveşte comportamentul
38
acestuia la agresiunile mediului înconjurător şi durabilitatea sa, conform cerinţelor pentru
clase de expunere la care se referă.
Când betonul este confecţionat după aceste proceduri, el trebuie supus unei evaluări
continue, ţinând seama de variaţiile cimentului şi adaosului.
Valabilitatea conceptului de performanţă echivalentă a betonului este stabilită dacă
cerinţele menţionate mai sus sunt respectate.
3.2.8. ADITIVII
Aditivii sunt substanţe chimice inerte care introduse în compoziţia betoanelor, asigură
unele proprietăţi acestora, fie în stare proaspătă sau întărită, fie în ambele stări.
Funcţiile aditivilor şi gradul de manifestare a acestora sunt influenţate în mod direct
de următorii factori :
- dozajul de aditiv şi dozarea compoziţiei betoanelor;
- caracteristicile cimentului din compoziţie;
- condiţiile de preparare a amestecurilor şi respectarea lor;
- condiţiile de transport şi punere în lucrare a betoanelor;
- tratarea ulterioară a betoanelor.
Cantitatea totală de aditivi utilizaţi nu trebuie să depăşească dozajul maxim
recomandat, de producătorul de aditivi şi nu trebuie să fie mai mare de 50g aditiv (în stare de
livrare) pe kg de ciment, în afară de cazul când s-a stabilit influenţa unui dozaj mai ridicat
asupra performanţelor şi durabilităţii betonului.
Aditivii utilizaţi în cantitate inferioară valorii de 2g/kg ciment nu sunt admişi decât
dispersaţi într-o parte din apa de amestec.
TABELUL 39. – Condiţii de utilizare a aditivilor

Nr. Tip beton, tehnologie si condiţii
Aditiv recomandat Observaţii
crt. de turnare
Betoane de rezistenţă având
După caz :
1 clasa cuprinsă intre C8/10 şi Plastifiant
Superplastifiant
C30/37 inclusiv
Betoane supuse la îngheţ –
2 Antrenor de aer
dezgheţ repetat
După caz : - intens
Betoane cu permeabilitate Reducător de apă / reducător de
3
redusă plastifiant apă/superplastifiant -
impermeabilizator
După caz : - intens
Betoane expuse in condiţii de
Reducător de apă / reducător de
4 agresivitate intensă şi foarte
plastifiant apă/superplastifiant -
intensă
inhibitor de coroziune
Betoane executate monolit Superplastifiant / intens
5
având clasa ≥ C 35 / 45 reducător de apă
6 Betoane fluide superplastifiant
Betoane masive, Betoane turnate (Plastifiant) superplastifiant
7 prin tehnologii speciale + întârzietor de priză
(autocompactante)
Intârzietor de priză +
8 Betoane turnate pe timp călduros superplastifiant (Plastifiant)
Antigel + accelerator de
9 Betoane turnate pe timp friguros
priză
Betoane cu rezistenţe mari la Acceleratori de întărire fără
10
termene scurte cloruri
39
Dacă cantitatea totală de aditiv lichid (în soluţie), este superioară valorii de 3 l/m3 de
beton, conţinutul său de apă trebuie luat în consideraţie la calculul raportului apă/ciment.
Când sunt utilizaţi mai mulţi aditivi, compatibilitatea lor trebuie verificată atunci când
se efectuează încercările iniţiale.
NOTĂ - Betoanele de consistenţă ≥ S4; V4; C3 sau ≥ F4 trebuie fabricate cu aditivi
puternic reducători de apă sau cu superplastifianţi.
Betoanele trebuie sa fie preparate cu aditivi. Condiţiile de utilizare a aditivilor sunt
prezentate în tabelul 39.
3.2.9. CONŢINUTUL DE CLORURI
Pentru conţinutul maxim de cloruri al agregatelor se consideră următoarele limite:

- maximum 0,15 % pentru beton fără armătură sau alte piese metalice înglobate
- maximum 0,04 % pentru beton armat şi cu piese metalice înglobate
- maximum 0,02 % pentru beton precomprimat.
Pentru cimentul CEM III conţinutul de clor trebuie să fie de maximum 0,10 % pentru
toate tipurile de betoane.
Conţinutul de cloruri al unui beton, exprimat ca procent de masă al ionilor de clor faţă
de masa cimentului, nu trebuie să depăşească pentru clasa selecţionată valorile date în tabelul
40.
TABELUL 40. – Conţinutul maxim de cloruri din beton

Conţinutul maxim de
Utilizarea betonului Clasa de Cl- raportat la masa
cloruria) cimentuluib)
Beton care nu conţine armături de oţel, sau alte Cl 1,0 1,0%
piese metalice înglobate (cu excepţia pieselor
de ridicare rezistente la coroziune)
Beton conţinând armături de oţel sau piese Cl 0,20 0,20%
metalice înglobate Cl 0,40 0,40%
Beton conţinând armături de precomprimare de oţel Cl 0,10 0,10%
Cl 0,20 0,20%
a)
Pentru o utilizare specifică a betonului, clasa de utilizare este în funcţie de prevederile
valabile pe locul de utilizare a betonului
b)
Când sunt utilizate adaosuri de tip II şi sunt luate în calculul conţinutului de ciment,
atunci conţinutul de cloruri este exprimat ca procent din masa ionilor clor faţă de masa
Clorura de calciu şi aditivii pe bază de cloruri nu trebuie utilizaţi în betonul ce

conţine o armătură de oţel, o armătură de precomprimare de oţel sau piese metalice înglobate.
Pentru a determina conţinutul de cloruri din beton trebuie calculată suma contribuţiilor
materialelor componente, cu ajutorul uneia dintre metodele următoare sau prin combinarea
lor;
- calculul bazat pe conţinutul maxim în cloruri al componenţilor dacă este stabilit prin
standardul de component sau cel declarat de către producător pentru fiecare dintre materialele
componente;
- calculul bazat pe conţinutul de cloruri al materialelor componente, calculat lunar din
suma mediilor ultimelor 25 determinări a conţinutului de cloruri, majorat de 1,64 ori abaterea
standard pentru fiecare constituent.
NOTĂ - Această ultimă metodă se aplică în special agregatelor extrase din mare, pentru
cazurile în care valoarea maximă nu este standardizată sau declarată .
40
3.3. STABILIREA CANTITATIVĂ A MATERIALELOR COMPONENTE
Determinarea cantităţilor componenţilor se face pentru 1 m3 de beton. Agregatele se

presupun perfect uscate, urmând ca în final să se facă corecţiile corespunzătoare în funcţie de
umiditatea efectivă a acestora.
3.3.1. APĂ
Din tabelul 41, cantitatea orientativă de apă de amestecare (A) se determină în funcţie
de clasa betonului şi de consistenţa sa. Această cantitate, urmează să fie corectată cu un
coeficient (c) stabilit în funcţie de dimensiunea maximă a agregatului şi un coeficient (c’)
funcţie de tipul agregatului (de concasaj) :
AI = A × c × c’ [l/m3]
TABELUL 41. – Cantitatea orientativă de apă de amestecare

Clasa Cantitatea de apă (AI) - l/m3, pentru clasa de consistenţă
betonului S1 S2 S2/S3 S3
C 8/l0  C 20/25 170 185 200 220
≥ C 25/30 185 200 215 230
OBSERVAŢIE: Valorile privind cantitatea de apă de amestecare prevăzute în tabel sunt valabile în
cazul agregatelor de balastieră 0...32 (mm).
Corectarea cantităţii de apă orientativă (A) se va realiza prin reducere sau sporire, cu ajutorul
coeficientului (c) funcţie de dimensiunea maxima a agregatului, si prin sporire cu coeficientul (c’)
funcţie de natura agregatului (de concasaj – piatra spartă) după cum urmează :
 reducere 10% în cazul agregatelor 0 ÷ 63 mm ;
 reducere 10÷20% în cazul folosirii de aditivi ;
 spor 20% în cazul agregatelor 0 ÷ 8 mm ;
 spor 10% în cazul folosirii pietrei sparte (agregat de concasaj).
3.3.2. RAPORTUL APĂ-CIMENT

Din tabelul 42, în funcţie de clasa betonului, clasa cimentului şi gradul de omogenitate
al betonului, se determină valoarea raportului apă-ciment (A/C).
TABELUL 42. – Valorile maxime ale raportului A/C pentru realizarea condiţiei de
clasă (pentru efectuarea încercărilor preliminare)
Clasa Clasa cimentului
betonului 32,5 42,5 52,5
C 8/10 0,75
C 12/15 0,65
C 16/20 0,55 0,65
C 20/25 0,50 0,60
C 25/30 0,45 0,55 0,60
C 30/37 0,47 0,53
C 35/45 0,40 0,47
C 40/50 0,45
C 45/55 0,42
C 50/60 0,40
OBSERVAŢII:
1. Valoarea maximă a raportului A/C pentru realizarea clasei betonului se stabileşte în funcţie
de clasa cimentului şi gradul de omogenitate al betonului, conform tabelului 42, cu
următoarele precizări :
- valorile din tabel sunt valabile pentru gradul II de omogenitate al betonului;
- pentru gradul I, valorile cresc cu 0,05 ;
41
- pentru gradul III, valorile , scad cu 0,05 ;
- în cazul utilizării agregatelor de concasaj, valorile din tabel se măresc cu 10%;
- în cazul accelerării întăririi betonului prin tratare termică, ţinând seama de reducerea
rezistenţelor finale, valorile raportului A/C prevăzute în tabel, vor fi considerate
valabile pentru gradul I de omogenitate, urmând ca pentru gradul II să fie diminuate cu
0,05.
2. Pentru asigurarea cerinţelor de durabilitate, în funcţie de clasa de expunere, valoarea
maximă a raportului A/C nu va depăşi valorile din tabele 37 şi 38.
A/C = min [(A/C)calitativ ; (A/C)cantitativ ]
3. În cazul în care betoanele trebuie să îndeplinească, condiţii speciale, în ceea ce priveşte
gradul de impermeabilitate, nu se admite ca raportul A/C să depăşească valorile:
- 0,60 pentru gradul de impermeabilitate P410;
- 0,55 pentru gradul de impermeabilitate P410, în cazul betoanelor simple expuse la
agresivitate;
- 0,50 pentru gradul de impermeabilitate P810;
- 0,45 pentru gradul de impermeabilitate P1210.
3.3.3. CIMENTUL (Kg/m3)
Cantitatea de ciment se evaluează, aplicând relaţia:
AI
CI  [kg/m3]
A
C
Unde: AI – cantitatea de apă de amestec determinată conform punctului 3.3.1 (cantitatea
orientativă de apă de amestec – tabel 41, afectată cu eventualele corecţii).
A/C – valoarea cea mai mică a raportului A/C maxim pentru asigurarea cerinţelor de
rezistenţă (clasă) şi durabilitate (valoarea A/C stabilita la punctul 3.3.2.)
Această cantitate se compară cu valoarea minimă a dozajului de ciment determinată la
punctul 3.2.3. din tabelele 37 şi 38, şi dintre cele două se ia valoarea maximă.
C = max (Ccalitativ ; Ccantitativ) [kg/m3]
Cantitatea totală de părţi fine (ciment + nisip < 0,125 mm) se recomandă să nu
depăşească în funcţie de dozajul de ciment valorile din tabele 43 şi 44.
Dacă dozjul de ciment este mai mare decât conţinutul maxim în părţi fine, din
compoziţia betonului se va elimina agregatul fin 0 ÷ 0,125.
TABELUL 43. - Conţinutul maxim admis de părţi fine în betonul preparat cu agregate
având dimensiunea granulelor cuprinsă de la 16 mm pana la 63 mm pentru betoane de
clasă ≤ C50/60 şi LC ≤ 50/55
Dozaj ciment (kg/m3) Conţinut maxim în părţi fine (kg/m3) < 0,125 mm
≤ 300 400
300 ÷ 400 Dozaj de ciment + 100
≥ 400 500
42
TABELUL 44. - Conţinutul maxim admis de părţi fine în betonul preparat cu agregate
având dimensiunea granulelor cuprinsă de la 16 mm până la 63 mm pentru betoane de
clasă > C50/60 şi LC > 50/55
Dozaj ciment (kg/m3) Conţinut maxim în părţi fine (kg/m3) < 0,125 mm
≤400 500
400···450 Dozaj de ciment + 100
450··· 500 550
≥ 500 600
3.3.4. AGREGATE (Kg/m3)

Cantitatea de agregate în stare uscată (Ag) se evaluează, aplicând relaţia:
Ag = ag (1000 – C / c - AI – P) [kg/m3]
Unde: c - densitatea cimentului, egală cu circa 3,0 kg/dm3;

ag - densitatea aparentă a agregatului (conform tabelului 45.), în kg/dm3;
P - volumul de aer oclus, egal cu circa 2% respectiv 20 dm3/m3; în cazul utilizării
aditivilor antrenori de aer; aerul antrenat se stabileşte conform tabelului 46.
TABELUL 45. – Densitatea aparentă a agregatelor

Tipul rocii Densitatea aparentă - ag (kg/dm3)
Silicioasă (agregate de balastieră) 2,7
Calcaroasă 2,3...2,7
Granitică 2,7
Bazaltică 2,9
Conţinutul de aer al betonului trebuie determinat, prin măsurare conform SR EN 12350-

7, pentru beton de masă volumică normalăşi beton greu şi conform cu ASTM C 173, pentru
beton uşor. Conţinutul de aer antrenat este prescris printr-o valoare minimă. Limita superioară
pentru conţinutul de aer este valoarea minimă specifică plus 4% în valoare absolută.
Valorile minime ale aerului antrenat1) sunt prezentate în tabelul 46 în funcţie de
dimensiunea maximă a agregatelor.
1)
În conformitate cu tabelele 37 şi 38.
TABELUL 46. – Valori minime ale aerului antrenat funcţie de dimensiunea maximă a
agregatelor
Dimensiunea maximă Aer antrenat Aer antrenat
a agregatelor (% volum) (% volum)
(mm) valori medii valori individuale
8 ≥ 6,0 ≥ 5,5
16 ≥ 5,5 ≥ 5,0
22 ≥ 5,0 ≥ 4,5
32 ≥ 4,5 ≥ 4,0
63 ≥ 4,0 ≥ 3,5
43
3.3.5. ÎMPĂRŢIREA AGREGATULUI TOTAL PE SORTURI (AG/PE SORTURI)
În funcţie de limitele zonelor de granulozitate alese (conform punctului 3.2.4.c), se
stabileşte o valoare pentru fiecare sort de agregat, cuprinsă între limita maximă şi cea minimă,
aceasta reprezentând procentul de treceri în masă prin sita respectivă.
Apoi se calculează cantitatea de agregat pentru fiecare sort, folosind relaţia:
p  p i 1
Agi  Ag i [kg/m3]
100
Unde: Ag - cantitatea totală de agregat în stare uscată, în kg ;

pi - procentul de trecere prin sită „i”;
p i-1 - procentul de trecere prin sită „i-1”;
3.3.6. CORECTAREA CANTITĂŢII DE APĂ

În funcţie de umiditatea efectivă a agregatului (nisip şi pietriş), se calculează cantitatea
suplimentară de apă cantonată in masa acestuia :
n
ui
A   Agi [l/m3]
i 1 100
NOTĂ : Relaţia se aplică atât pentru sorturile de nisipuri, ţinând cont de umiditatea naturală a
acestora (uN), cât şi pentru sorturile de pietrişuri, ţinând cont de umiditatea naturală a acestora
(uP).
 A =  AN +  AP [l/m3]
Unde: Agi - cantitatea de agregat în stare uscată din sortul "i', în kg ;

ui - umiditatea sortului "i", în %;
n - numărul total de sorturi.
A* = AI - A [l/m3]
NOTĂ : Cantitatea de apă A' reprezintă cantitatea de apă dozată prin apometru.
3.3.7. CORECTAREA CANTITĂŢILOR DE AGREGAT PE SORTURI

Cantităţile corectate de agregat, pe sorturi, se stabilesc astfel:
A*gi = Agi (1 + ui / 100) [kg/m3]
Unde: A*gi - cantitatea de agregat umed pentru sortul „i”, în kg ;

Agi - cantitatea de agregat uscat pentru sortul „i”, în kg ;
ui - umiditatea efectivã a agregatului de sort „i”, în %.
NOTĂ : Relaţia se aplică atât pentru sorturile de nisipuri, ţinând cont de umiditatea naturală a
acestora (uN), cât şi pentru sorturile de pietrişuri, ţinand cont de umiditatea naturală a acestora
(uP).
A*gN =  A*giN =  AgiN (1 + uN / 100) [kg/m3]
A*gP =  A*giP =  AgiP (1 + uP / 100) [kg/m3]
Unde: A*gN şi A*gP sunt cantităţile corectate de agregat pentru sorturile de nisipuri şi pietrişuri
(umede), în kg;
44
3.3.8. CANTITATEA TOTALĂ CORECTATĂ DE AGREGAT
Cantitatea totală corectată de agregat se determină cu relaţia:
A*g = A*gN + A*gP [kg/m3]
3.3.9. DENSITATEA APARENTĂ A BETONULUI

Densitatea aparentă a betonului se calculează cu relaţia:
b = A*g + C + A* sau b = Ag + C + AI [kg/m3]
3.3.10. ÎNCERCĂRI PRELIMINARE

Pentru stabilirea corectă a cantităţilor componenţilor, este absolut necesar să se facă
unele verificări experimentale, prezentate în continuare:
a) Se preparã un amestec de beton de minimum 30 l, cu cantităţile pentru ciment şi

agregat uscat, stabilite conform punctului 3.3.3. şi 3.3.5. la care se introduce apa de
amestecare treptat până la obţinerea consistenţei dorite, determinându-se astfel
cantitatea de apă A (stabilitã conform punctului 3.3.1.);
b) Se determină experimental densitatea aparentă b' ;
A
c) Se recalculează cantitatea de ciment : C I  [kg/m3] ;
A
C
d) Se recalculează cantitatea de agregate : Ag = [(b' + b) / 2] – A – C [kg/m3] ;
Unde: b' - densitatea aparentă determinată experimental;

b - densitatea aparentă determinată prin calcul;
OBSERVAŢIE: Atât la prepararea amestecului informativ cât şi a amestecurilor preliminare

se vor utiliza agregate uscate.
e) Se prepară 3 amestecuri de beton de maximum 30 litri pentru trei compoziţii:

 cea de bază;
 o compoziţie cu dozaj de ciment mărit cu 7% dar cu minimum 20 kg/m3 dar
cu minimum 20 kg/m3 faţă de cel al compoziţiei de bază, dar menţinând
cantitatea de apă şi de agregat conform compoziţiei de bază;
 o compoziţie cu dozaj de ciment redus cu 7% dar cu minimum 20 kg/m3 dar
cu minimum 20 kg/m3 faţă de cel al compoziţiei de bază, dar menţinând
cantitatea de apă şi de agregat conform compoziţiei de bază;
f) Din fiecare cele 3 amestecuri se confecţionează minimum 12 epruvete

(confecţionarea epruvetelor se va face conform prevederilor STAS 1275-88);
g) Câte 6 epruvete din fiecare compoziţie se vor încerca la vârsta de 7 zile (păstrarea şi
încercarea epruvetelor se vor efectua conform prevederilor STAS 1275-88),
adoptându-se drept compoziţie preliminară cea pentru care rezistenţele determinante
sunt cel puţin egale cu valorile indicate în Codul de practică NE 012-1/2007;
45
h) Se încearcă restul de 6 epruvete la vârsta de 28 de zile, rezultatele obţinute fiind
analizate în vederea definitivării compoziţiei. Rezistenţa medie pe fiecare
compoziţie fbm se va corecta pentru fiecare compoziţie în funcţie de rezistenţa
efectivă a cimentului, aplicând relaţia:
1,15clasa..cimetului
f cori  xf bmi
rezistenta..efectiva..a..cimentului
i) Se adoptă compoziţia pentru care valoarea rezistenţei corectate este cel puţin egală
cu rezistenţa la 28 zile, indicată în tabelul 47.
TABELUL 47. – Rezistenţa la compresiune la 28 de zile minimă pentru încercări

preliminare
fc preliminară (N/mm2)
Clasa betonului
cilindru cub
C 8/10 14,5 18
C 12/15 19 23,5
C 16/20 23 29
C 20/25 29 36
C 25/30 33,5 42
C 30/37 38,5 48
C 35/45 45 56,5
C 40/50 50 62,5
C 45/55 54 67,5
C 50/60 58 73
OBSERVAŢIE: Valorile sunt valabile pentru gradul II de omogenitate.
j) Pentru gradul I, respectiv II de omogenitate la valorile prevăzute în tabelul 47, se

scad, respectiv se adaugă valoarea , conform tabelului 48.
TABELUL 48.
Clasa betonului  (N/mm2) (cilindru)  (N/mm2)(cub)
C 8/10  C 20/25 2,5 3
C 16/20  C 30/37 3 4
C 35/45  C 45/55 4 5
C 50/60  C 100/115 6 x)
OBSERVAŢIE: x) Societăţile ce asigură în producţia betoanelor gradul III de omogenitate nu
le este permisă să execute prefabricate din beton de clasele C 50/60…C 100/115.
k) În cazurile urgente, se poate adopta preliminar compoziţia betonului pe baza

rezistenţei obţinute la vârsta de 7 zile, dacă aceasta atinge cel puţin următoarele
procente din rezistenţa la 28 zile prevăzută în tabelul 47, sau apreciată după caz
conform punctului (j):
 55% pentru cimenturi tip H, II B, SR;
 65% pentru cimenturi tip CEM II, CEM I;
 75% pentru cimenturi tip R.
l) Compoziţia astfel stabilită se va corecta pe baza rezultatelor încercărilor la vârsta de

28 zile.
46

Compozitie Beton Armat Si Beton Simplu 08.03.2020 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Compozitie Beton Armat Si Beton Simplu 08.03.2020 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3.

PROIECTAREA COMPOZIŢIEI BETOANELOR DE CLASĂ  C8/10

Proiectarea compoziţie betoanelor presupune parcurgerea a trei mari etape:

3.1. STABILIREA DATELOR INIŢIALE

Pentru proiectarea compoziţiei betoanelor este necesar să se cunoască un minim de

3.1.1. CLASA BETONULUI

TABELUL 1. – Clase de rezistenţă pentru betoane cu densitate normală

3.1.2. DURABILITATEA ŞI CLASELE DE EXPUNERE ALE ELEMENTULUI

Clasa de expunere Descriere sumară

X0 Fără risc Nici un fel de risc de coroziune sau atac

3.1.2.1. Beton în mediu fără risc

TABELUL 4. – Beton în mediu fără risc

3.1.2.2. Beton expus la carbonatare

TABELUL 5. – Beton expus la carbonatare

Figura 1: Determinarea adâncimii de beton carbonatat

3.1.2.3. Beton expus la atacul clorurilor

Figura 2: Exemplu de beton corodat de atacul clorurilor

3.1.2.4. Beton expus la atac din îngheţ-dezgheţ

3.1.2.5. Beton expus la atac chimic

3.1.2.5.1. Atacul acid

TABELUL 9. – Valorile limită pentru clasele de expunere corespunzătoare la atacul

Mediile atmosferice agresive luate în considerare în prezentul normativ se clasifică

Clasa de agresivitate se stabileşte în funcţie de starea fizică şi natura factorilor

TABELUL 10. – Determinarea clasei de agresivitate a mediilor atmosferice cu agenţi

La stabilirea clasei de agresivitate a mediului în stare gazoasă se vor avea în vedere

Încadrarea gazelor agresive în grupele A, B şi C specificate în tabelul 10 se face

TABELUL 11 - Încadrarea gazelor agresive

Clasa de agresivitate a mediilor atmosferice cu agenţi agresivi în stare solidă se

TABELUL 12. – Determinarea clasei de agresivitate a mediilor atmosferice cu agenţi

3.1.2.6. Beton expus la abraziune mecanică

TABELUL 15. – Beton expus la abraziune mecanică

În tabelul 16 se prezintă combinaţii de clase de expunere separat pentru beton simplu şi

TABELUL 16. – Combinaţii de clase de expunere

Figura 7: Exemple de combinaţii de clase de expunere pentru construcţii industriale

3.1.3. CARACTERISTICILE ELEMENTULUI

Caracteristicile elementului sunt foarte importante atunci când trebuie stabilită

cmin = max (cmin,b; cmin,dur + Δcdur,γ - Δcdur,st - Δcdur,add; 10 mm)

Pentru a se asigura, în acelaşi timp o transmitere fără riscuri a forţelor de aderenţă şi un

TABELUL 17. – Acoperire minimă cmin,b din condiţia de aderenţă

Luarea în considerare a abaterilor de execuţie

În cazul unui beton turnat în contact cu suprafeţe neregulate, se recomandă în general,

Condiţiile de executare se referă la punerea în lucrare a betonului în condiţii de

3.1.5. TRANSPORTUL, MANIPULAREA ŞI PUNEREA

Condiţiile de transport ale betonului depind de mijloacele şi utilajele pe care le are la

3.1.6. GRADUL DE OMOGENITATE

Gradul de omogenitate este o măsură a staţiei de preparare a betonului şi se apreciază

3.1.7. UMIDITATEA AGREGATELOR

Umiditatea agregatelor este necesar să se cunoască deoarece modifică raportul

3.2.1 CONSISTENŢA BETONULUI

Figura 9: Determinarea consistenţei prin metoda tasării conului:

TABELUL 21. – Clase de tasare

Betonul de consistenta S1 este vartos, cu aspect de pamant umed, se desface usor la

TABELUL 22. – Clase Ve-Be

Figura 10: Aparat Ve-Be

Metoda răspândirii - această încercare determină consistenţa betonului proaspăt prin

Figura 10: Masă pentru determinarea răspândirii:

Determinarea gradului de compactare Waltz - aplicată betoanelor vârtoase . Betonul

Figura 11: Determinarea gradului de compactare

În funcţie de gradul de compactare există clase de consistenţă prezentate în tabelul 24.

TABELUL 24. – Clase de compactare

Determinarea consistenţei prin metoda tasării conului nu este recomandată pentru

TABELUL 25. – Stabilirea consistenţei betonului în funcţie de tipul elementului

3.2.2. ALEGEREA TIPULUI DE CIMENT

AgN =  AgiN =  AgiN (1 + uN / 100) [kg/m3]

AgP =  AgiP =  AgiP (1 + uP / 100) [kg/m3]

Ag = AgN + A*gP [kg/m3]

b = Ag + C + A sau b = Ag + C + AI [kg/m3]