D.

Tipuri de liani hidrocarbonai folosii n ara noastr

In functie de origine, avem bitum de petrol, obtinut prin prelucrarea produselor petroliere in rafinarii si bitum natural rezultat prin procesul de asfaltizare a titeiului din zacaminte. Bitumul de petrol, in functtie de continutul de parafina, respectiv de natura titeiului de obtinere, poate fi: - bitum neparafinos (continut de parafina sub 2% ) ; - bitum parafinos ( continut de parafina intre 2 si 4 % ). In ceea ce priveste domeniul de aplicare, bitumul de petrol se poate utiliza sub forma de : - bitum pur ; - bitum aditivat ; - bitum modificat. Bitumul natural se gaseste sub forma de zacaminte de : - bitum ca atare ; - sub forma de roci asfaltice naturale: - nisipuri bituminoase; - calcare bituminoase; - sisturi bituminoase.

Bitumul neparafinos pentru drumuri se obine din ieiuri neparafinoase selecionate i se prezint ca o mas solid sau semisolid cu proprieti caracteristice de aglomerare. La noi n ar acestea se livreaz, dup criteriul consistenei, n ase tipuri (diferentiate dupa domeniul valorilor de penetratie, la temperatura de 250C): D 25/40; D 40/50; D 60/80; D 80/100; D 100/120; D 180/200.
Caracteristicile bitumurilor neparafinoase pentru drumuri trebuie s corespund condiiilor tehnice de calitate, prezentate n tabelul 1 pentru trei tipuri dintre ele.

Tabel 1.Tipuri de bitum si caracteristicile lor.

Caracteristici Conditii de admisibilitate Mod de verificare conform STAS D 100/120 D 60/80 Penetratie la 250C 25-40 41-50 6080 D 80/100 80-100 100-120 181-200 SR EN-1426/2002 D 180/200

D 25/40

D 40/50

Punct de inmuiere 0 C Ductilitate cm: la 50C (min)

57-67 -

55-60 -

4955 4

44-49 >5

43-46 6

38-42

SR EN 1247/2002 SR 61-97

25 - la 250C (min) Punctul de rupere Fraas, C (max) -10

70

100

>100

100

<100

SR 61-97

-12

-13

< -15

-15

-17

SR 12593/2003

EN

Punctul de inflamabilitate Marcusson, C (min)

260

260

250

>250

250

240

STAS 5489-80

Solubilitate in solventi organici, % (min)

99

99

99

> 99

99

99

STAS 115-80

Continutul de parafina, % (max)

<2

STAS 8099-74

Densitatea 15C, gr/cm3

la

0.998

0,995

> 0,992

0,992

0.990

STAS 35-81

Indice de instabilitate coloidala (max) Adezivitate pe agregate etalon* (min)

0,5

0,5

0.5

Instructiuni tehnice ind. 521/R elaborate de AND STAS 10969/3-83

80

> 80

80

Stabilitate in film subtire a bitumului la 1630C** a) metoda TFOT

(Thin Film Oven Test)

Pierderi de masa, % (max) 0,80 < 0,80 0.8 1 Instructiuni tehnice ind. 535 elaborate de AND. Determinarea stabilitatii in strat subtire a bitumului pentru drumuri. Incercarea TFOT.

Penetratie reziduala, % (min)

50

> 47

47

30

Cresterea punctului de inmuiere, C (max)

<9

10

<9

Ductilitate reziduala la 25C, cm (min)

50

> 75

75

b) RTFOT

metoda

(Roling Thin Film Oven Test)

Pierderi de masa, C (max) 0,90 < 0,90 1

Instructiuni tehnice ind. 536 elaborate de AND Determinarea stabilitatii in strat subtire a bitumului pentru drumuri. Incercarea RTFOT

Penetratie reziduala, % (min)

50

> 47

47

Cresterea punctului de inmuiere, C (max)

<9

10

<9

10

Ductilitate reziduala la 25C, cm (min)

50

> 75

75

* agregate etalon = agregate Chileni sort 5-8 ** metoda a) sau b) in functie de dotare E. Metodologia de investigare a bitumului

Determinarile care se efectueaza asupra bitumului sunt legate de: 1. consistenta: a. determinarea penetratiei; b. determinarea vascozitatii; 2. plasticitatea: a. determinarea punctului de inmuiere; b. determinarea punctului de picurare Ubbelohde ; c. determinarea punctului de rupere Fraass; d. determinarea ductilitatii; 3. adezivitatea: determinarea adezivitatii; 4. rezistenta la imbatranire in timpul prepararii mixturilor asfaltice si in timpul exploatarii; a. determinarea pierderii de masa prin incalzire; b. determinarea stabilitatii in strat subtire a bitumului prin metodele TFOT (Thin Film Oven Test) si RTFOT (Roling Thin Film Oven Test); c. determinarea imbatranirii accelerate; In afara acestor determinari se mai efectueaza urmatoarele incercari curente standardizate: - caracterizarea proprietatilor senzoriale; - determinarea densitatii; - determinarea solubilitatii in sulfura de carbon sau tetraclorura de carbon; - determinarea punctului de inflamabilitate; - determinarea continutului de parafina. Pe baza rezultatelor privind compozitia, punctul de inmuiere (metoda inel si bila) si penetratia la 25C, se pot calcula indicii de caracterizare structurala si anume: - indicele de instabilitate coloidala, IC; - indicele de aromacitate, IA; - indicele de penetratie, IP.

F. Determinari asupra liantilor bituminosi I. Caracterizarea proprietatilor senzoriale SR EN 1425 specifica metoda pentru caracterizarea proprietatilor senzoriale (proprietati observate utilizand unul din simturi) ale bitumurilor si liantilor bituminosi la temperatura ambianta, inainte de incercarea altor proprietati.

Esantionare : probele de laborator trebuie prelevate conform SR EN 58+A1 si trebuie sa contina data, originea, tipul sau calitatea.
SR EN 58+A1 stabileste metodele pentru luarea probelor de lianti bituminosi (nu se aplica probelor de produse bituminoase fabricate continand cantitati apreciabile de

materii minerale de exemplu asfalt topit, masa asfaltoasa cu gudron sau asfalturi rulate la cald).

Aparatura : bagheta de sticla, recipient, nisa. Mod de lucru : - Se examineaza probele de incercare la, sau temperaturi mai coborate decat mediul ambiant. - Se examineaza proba in recipientul sau si se inregistreaza urmatoarele : cantitate, ambalare, etichetare. Se noteaza orice deteriorare a probei sau a recipientului probei. - Se introduce proba sub nisa daca este volatila sau pentru volatilitate necunoscuta. - Se examineaza urmatoarele proprietati senzoriale : - aspectul suprafetei (lucioasa, mata, colorata) ; -prezenta materialelor straine(apa libera, praf, rugina) ; -consistenta (lichid sau solid) ; -omogenizarea liantilor lichizi prin agitare usoara cu bagheta de sticla (se noteaza prezenta bulgarilor, a aglomerarilor, a sedimentelor) ; -mirosul (mirosul cunoscut de bitum sau alt miros caracteristic de gudron sau solvent). ATENTIONARE : incercarea frecventa a materialelor necunoscute (care pot contine gudron sau solventi nocivi) nu trebuie repetata pentru nici unul in mod special. - Daca rezultatele examinarilor senzoriale ale probei sunt conforme cu proprietatile senzoriale propuse atunci materialul din recipient are aceleasi proprietati cu proba si se accepta pentru incercarile urmatoare. II. Determinarea penetratiei cu ac SR EN 1426 specifica metoda de determinare a consistentei bitumului si liantilor bituminosi. Penetratia caracterizeaza consistenta bitumurilor plastice la temperatura obisnuita. Ea depinde de structura micelara si de gradul de oxidare al bitumului.

Prin penetratie se intelege consistenta, exprimata ca distanta in zecimi de milimetru pe care un ac standardizat o va penetra vertical intr-o proba de material, in conditii de incarcare, de timp si de temperatura definite. Aparatura : - penetrometru = dispozitiv ce permite suportului ce sustine acul sa se deplaseze vertical fara frecare masurabila si care sa permita determinarea penetrarii acului la zecimi de milimetru, avand caracteristicile conform SR EN 1426. (v. figura II.1)
NOTA : se poate inlocui cu un dispozitiv care sa controleze automat durata penetrarii. Un astfel de echipament trebuie reglat pentru a se asigura ca durata de penetrare este corecta (sistem de masurare a timpului cu o exactitate de 0.1 s).

- ac de penetrare din otel inoxidabil conform cu specificatiile din EN 10088-3 si SR EN 1426 (v. figura 2).
NOTA : Pentru penetrari de pana la 350 x 0.1 mm, lungimea acului trebuie sa fie in jur de 50 mm.pentru penetrari cuprinse intre 350 x 0.1 mm si 500 x 0.1 mm trebuie utilizate ace mai lungi respectand prescriptiile in ceea ce priveste greutatea ansamblului mobil. -

vas pentru proba de incercare (capsula), de matal sau sticla, cilindric, cu fund plat. Baia de apa cu o capacitate de cel putin 10 l capabila sa mentina temperatura probei de incercare cu o exactitate de 0.1C. Se recomanda, pentru baie, utilizarea de apa distilata sau deionizata, necontaminata cu alti agenti activi de suprafata sau orice alta substanta ce ar putea afecta valoarea de penetrare. Cuva de transfer (cristalizor) pentru scoaterea esantionului din baia de apa cu o capacitate de cel putin 350 ml. Pentru temperaturi mai mici de 25C cuva de transver trebuie sa fie de 1.5 l. Sistem de masurare a timpului cu exactitate de 0.1 s. Termometre cu coloana de mercur, sau alte tipuri de aparate de masurare dar calibrate pentru a arata aceleasi citiri cu termometrul de mercur.

Principiul metodei : Se masoara penetrarea unui ac standardizat intr-o proba. Pentru penetrari de pana la 500 x 0.1mm parametrii de operare sunt : temperatura de 25C, sarcina aplicata de 100 g si durata de aplicare de 5 secunde. Pentru penetrari mai mari

de 500 x 0.1mm, temperatura pentru incercare se reduce la 15C, sarcina si durata de aplicare raman aceleasi.

Figura II.1 Penetrometru Richardson 1 comparator; 2 suport; 3 masuta aparatului; 4 buton de declansare; 5 ac de penetratie; 6 cristalizor; 7 capsula cu bitum.

Figura II.2. Ac de penetrare.

Determinarea penetratiei se face cu ajutorul penetrometrului Richardson prezentat schematic in figura II. 1. Aparatul este format dintr-un postament metalic, prevazut cu trei suruburi de calare, un suport (2), care la partea inferioara are o masuta (3) unde se aseaza proba, un disc, avand un ac indicator, un cadran gradat si o tija dintata cu un ac de penetratie (5) din otel inoxidabil (figura II. 2), care cantaresc impreuna 100g. Acul indicator este pus in legatura cu tija dintata prin intermediul unui dispozitiv cu cremaliera. In acest fel, tija transmite miscarea verticala a acului cadranului gradat al comparatorului (1), care permite masurarea directa a adancimii de patrundere in bitum, in zecimi de milimetru. Penetratia este foarte mult influentata de temperatura, de aceea este necesar ca proba de bitum sa fie mentinuta intr-o baie de apa. Avand o capacitate calorica

mare, temperatura apei nu este influentata de variatiile de temperatura ale mediului inconjurator. Mod de lucru : Bitumul incalzit la o temperatura mai mare cu 80C pana la 90 C decat temperatura prevazuta ca punct de inmuiere (v. EN 1427) (pentru bitumuri modificate cu polimer, temperatura nu trebuie sa depaseasca 200C, indiferent de punctul de inmuiere) se introduce in capsula (7), se lasa sa se raceasca la temperatura mediului ambiant, intre 15C si 30C (pentru probe la care se preconizeaza o penetrare de 45 mm sau mai putin, timpul de racire este intre 60 min. si 90 min., pentru probe la care se preconizeaza o penetrare de la 45 mm la 60 mm, timpul de racire este intre 90 min. si 120 min., dar numai pentru probe ce nu depasesc 180 ml ; pentru probe ce au mai mult de 180 ml timpul de racire creste cu 60 min pana la 90 min. pentru fiecare 100 ml de proba in plus) si apoi se pune proba la o temperatura constanta in baie pentru o perioada de timp similara cu aceea pentru racire si se incepe incercarea. - Vasul astfel pregatit se scoate din baia de apa si se introduce in cristalizor, in care se afla apa la aceeasi temperatura (25 0.5C), avand nivelul la cel putin 10 mm deasupra nivelului bitumului ; se aseaza cristalizorul pe postamentul penetrometrului, cu capsula sub acul penetrometrului (5) fixat in tija B (figura 2). Se coboara tija pana ce varful acului atinge suprafata bitumului si se potriveste pozitia indicatorului la zero pe cadranul 1. Se lasa tija sa patrunda in bitum, 5 secunde, sub propria greutate. Dupa acest interval de timp se citeste pozitia acului de pe cadranul (1) si aceasta reprezinta penetratia, in zecimi de milimetru.
-

Se executa cel putin trei determinari valabile, la fiecare proba, cu trei ace separate, la minim 10 mm distanta una de alta si de marginea capsulei. Cele trei determinari se fac pe parcursul a doua minute. Cele trei determinari vor fi acceptate daca intervalul rezultatelor obtinute nu depaseste valorile de referinta date in tabelul urmator (tabel 2) :

Tabel 2. Interval maxim pentru determinari valabile

Penetratia 0.1mm Diferenta in Mai mica de 49 2 De la 50 pana la De la 150 pana la Mai mare de 250 149 249 4 6 8

maxima intre cea mai mare si cea mai mica detertminare NOTA : Daca diferenta maxima corespunzatoare este depasita, se anuleaza rezultatele si se repeta incercarea cu un al doilea vas cu proba de incercat.

- Rezultatul final este media aritmetica a trei valori determinate in paralel si care respecta conditia de mai sus. Valoarea penetratiei arata tipul de bitum; bitumurile cu penetratie mica (P<50) sunt bitumuri dure, cu penetratia cuprinsa intre 60..180 mm10-1, sunt bitumuri mijloci si bitumurile cu penetratia peste 180 mm10-1, sunt bitumuri moi. Folosirea diferitelor tipuri de bitum se face in functie de temperatura mediului ambiant si de procedeul de lucru aplicat in asfaltaj.

III. Determinarea punctului de inmuiere SR EN 1427 specifica metoda de determinare a punctului de inmuiere pentru bitum si lianti bituminosi (recuperati din mixturi bituminoase, de exemplu prin extractie), aflat intre 30C si 150C. Punctul de inmuiere desemneaza in mod conventional, temperatura la care bitumul trece din starea plastica in starea lichida. Punctul de inmuiere reprezinta temperatura la care materialul, aflat in conditiile standard de incercare, ajunge la o consistenta specificata. Aceasta constituie una din caracteristicile principale ale bitumurilor. Bitumurile pentru drumuri trebuie sa aiba punct de inmuiere suficient de ridicat pentru a nu se inmuia si deforma in timpul verii. Punctul de inmuiere se poate determina prin metoda inel si bila. Principiul metodei: Doua discuri orizontale de lianti bituminosi turnate in inele bordurate de alama, sunt incalzite in mod controlat, in timp ce fiecare sustine o bila de otel. Punctul de inmuiere este considerat temperatura la care fiecare din cele doua discuri

se inmoaie suficient pentru a permite fiecarei bile, acoperita de lianti bituminosi, sa coboare pe o distanta de 25.0 mm 0.4 mm. Aparatura si materiale : - baia de lichid apa proaspat distilata sau apa deionizata - glicerina, densitate 1250 kg/m3 10 kg/m3 la 20C, de puritate 99 % - agent de separare un amestec de glicerina si dextrina sau talc mineral, sau oricare alt agent de separare disponibil in comert.
NOTA : pentru a preveni lipirea liantilor bituminosi de placa cand se toarna discurile, suprafata de metal trebuie sa fie acoperita, chiar inainte de folosire, cu agentul de separare. Aplicarea agentului de separare se face mai usor cand placa este incalzita la 40 C.

- aparatura : - Aparat inel si bila manual, semiautomat sau automat. Aparat inel si bila (v. fig.III.5) trebuie sa contina : un stativ metalic (v. fig III.4 A), un termometru (v. fig III.5), doua inele de alama conforme cu dimensiunile aratate in figura III.1, placa de turnare (fig. III.2), doua bile de otel cu diametru de 9.5 mm 0.05mm, fiecare avand o masa de 3.50 g 0.05g, sistem de calibrare a bilelor (fig. III. 3), baia, o cuva (cilindru de sticla), conform fig. III.5, agitator (fig.III.5), cu elice care se roteste in plan orizontal, sau un agitator magnetic/ plita de incalzire care asigura o incalzire uniforma a baii. Se poate utiliza, in locul aparatelor descrise anterior, orice alt aparat automat sau semiautomat, dupa ce a fost calibrat. In caz de litigiu, metoda de referinta este cea manuala, cu aparatul prezentat in figura III.5.

Figura III.1. Inel

Fig. III.2. Placa pentru turnare

Figura III.4. Sistem de prindere a inelului

Figura III.3. Sistem de centrare a bilelor

Figura III.5. Cele doua inele asamblate

Figura III.6. Placa (pentru turnare)

Probele se preleveaza conform EN 58, iar esantioanele se pregatesc conform EN 12594.

- Se incalzesc cele doua inele bordurate, dar nu si placa de baza, cu aproximativ 90C deasupra punctului de inmuiere preconizat si se pun pe placa de baza tratata cu agentul de separare. - Se adauga o cantitate mica suplimentara de liant bituminos incalzit in fiecare dintre inele si apoi se lasa sa se raceasca in mediul ambiant cel putin 30 min. Pentru produsele care sunt moi la temperatura camerei, probele se racesc cel putin 30 min la o temperatura cu cel putin 10C mai mica decat cea preconizata ca punct de inmuiere. Intre momentul de turnare a probei si cel de incercare nu trebuie sa treaca un timp mai mare de 4 ore. Cand probele s-au racit se indeparteaza excesul de bitum, cu un cutit incalzit, astfel incat fiecare proba sa fie la acelasi nivel cu marginea de sus a inelelor. - Se asaza inelele in suportul aparatului, se fixeaza dispozitivul de centrare a bilelor si se introduce cadrul aparatului in vasul de sticla umplut in prealabil cu apa proaspat distilata, aflata la temperatura de 51C in cazul determinarii punctului de inmuiere cu valori mai mici de 80C, sau se foloseste baie de glicerina cand se determina punctul de inmuiere cu valori cuprinse intre 80C si 150C. Cand se foloseste baia de apa, se mentine temperatura apei in vas la valoarea 51C, timp de 15 minute, folosind gheata, sau se incalzeste usor lichidul din vas, pana la 30C, atunci cand se foloseste baia de glicerina.

Bilele aflate la aceeasi temperatura se introduc cu o penseta in dispozitivul de centrare avand grija ca intre bile si bitum sa nu se formeze bule de aer. Se incalzeste baia de apa astfel incat, de la temperatura de 20C sa se obtina o viteza de crestere a temperaturii de 50.5C. Determinarile la care viteza de crestere a temperaturii nu se incadreaza in conditia impusa, nu se iau in consideratie. In timpul incalzirii se urmareste determinarea citindu-se pe termometru temperaturile la care bitumul din fiecare inel atinge placa inferioara.
In cazul bitumurilor cu punct de inmuiere peste 80C, cand se foloseste glicerina in locul apei distilate, determinarea incepe de la temperatura 322C.

Temperatura la care bitumul atinge placa inferioara a aparatului reprezinta punctul de inmuiere. Ca rezultat al unei determinari se considera media aritmetica (rotunjita la 0.5C) a punctelor de inmuiere obtinuta in paralel pe cele doua inele, intre care nu se admite o diferenta mai mare de 1C. Valoarea punctului de inmuiere serveste la incadrarea bitumului analizat in categoriile standardizate. IV. Determinarea punctului de picurare Punctul de picurare este temperatura la care bitumul devine atat de fluid incat, deformandu-se sub propria greutate, trece printr-un orificiu ingust si picura.

Punctul de picurare al unui bitum este mai ridicat decat punctul de inmuiere cu aproximativ 10C. Determinarea se face cu aparatul Ubbelohde (fig.IV).

Fig. IV. Aparat Ubbelohde

Acest aparat este format dintr-un termometru de constructie speciala (1), la al carui capat inferior este introdus etans un manson metalic, prevazut cu filet, de care se insurubeaza un tub de alama nichelata (2), avand doua deschideri laterale care servesc pentru egalizarea presiunii, trei stifturi in interior, la 7 mm de la capatul partii inferioare si un niplu de cupru (3), cu un orificiu calibrat la partea inferioara, care se adapteaza perfect intre stifturile cilindrului de alama. Niplul se fixeaza in tubul metalic la care se monteaza termometrul, astfel ca partea superioara a niplului sa se reazeme de stifturi. Aparatul Ubbelohde se introduce intr-o baie de aer, realizata cu ajutorul unei eprubete de sticla (4), prevazuta cu un dop. La randul sau, eprubeta se fixeaza cu ajutorul unei cleme intrun pahar cu lichid, avand grija ca lichidul sa acopere eprubeta pe o inaltime de 150 mm. In pahar se toarna apa atunci cand bitumul are un punct de picurare sub 80C sau ulei de parafina in cazul liantilor bituminosi cu punct de picurare peste 80C. V. Determinarea punctului de rupere Fraas Punctul de rupere caracterizeaza comportarea bitumurilor la temperaturi scazute. Prin racire, la temperaturi uniforme descrescatoare, bitumul isi reduce plasticitatea, devenind fragil si poate crapa sub actiunea unei solicitari de incovoiere. Punctul de rupere reprezinta temperatura la care un strat de liant bituminos (uniform si de grosime data), intins pe o lamela metalica, se rupe in conditii definite de sarcina (crapa atunci cand este solicitat la incovoiere simultan cu scaderea temperaturii). Determinarea puncului de rupere se face cu ajutorul aparatului Fraass (fig. V) conform SR EN 12593/2003, care este format dintr-un dispozitiv de indoire (1), fixat la doua tuburi concentrice de portelan, prevazute la partea de jos cu cleme,

tubul interior avand posibilitatea de a se misca fata de cel exterior cu ajutorul unei manivele (2), ceea ce permite ca distanta dintre cele doua cleme sa fie modificata; o placuta elastica de otel inoxidabil (3), cu o grosime de 0,15 mm care se acopera cu bitum si se fixeaza intre cele doua cleme; un dispozitiv de racire, format din doua eprubete cu diametre diferite (4)si (5) introduse una in alta, in al carui interspatiu se realizeaza un amestec refrigerent din acetona (alcool) si zapada de dioxid de carbon si un termometru special (6), gradat de la -30C pana la +30C, care se fixeaza in tubul interior de portelan cu ajutorul unui dop. Aparatul se monteaza intr-un cilindru de sticla (7), in care se pune CaCl2 si se inchide cu un dop etans, astfel incat fundul sa nu atinga clorura de calciu.

Fig. V. Aparat Fraass

Mod de lucru: - Se regleaza viteza de racire la 1C/min si se incepe indoirea (flexarea) din grad in grad pornind de la 10 2oC deasupra punctului de rupere preconizat. - Pentru reglarea vitezei de racire, in acetona, pentru scaderea temperaturii, se adauga mici cantitati de CO2 solid. Primele 3 minute se folosesc pentru stabilirea scaderii temperaturii cu viteza specificata. Dupa scaderea initiala de 3oC, temperatura trebuie sa continue sa scada cu 1C la fiecare 605 secunde. Punctul de rupere Fraas se exprima in grade Celsius ca medie a 2 (4) incercari validate, rotunjita la cel mai apropiat numar intreg. VI. Determinarea ductilitatii Ductilitatea este aptitudinea bitumului de a se putea trage in fire. Aceasta da indicatii asupra plasticitatii si rezistentei la uzura a bitumurilor. Cu cat un bitum este mai ductil, cu atat va fi mai rezistent la solicitarile mecanice sau termice. Ductilitatea este in functie de compozitia chimica a bitumului. Un continut mare de parafina influenteaza negativ ductilitatea bitumului. Determinarea ductilitatii (conform SR 61-97) consta in a supune o proba de bitum de o anumita forma si dimensiuni, la tractiuni in conditii standardizate si a

masura lungimea firului in momentul ruperii. Rezultatul se exprima in centimetri. De obicei, ductilitatea se determina la temperatura de 25C, in anumite cazuri, pentru a cunoaste comportarea bitumului la temperaturi scazute, se cere si ductilitatea la 5C. Aparatura: matrita, ductilometru, baie de apa termostatata, dispozitiv de intindere, dispozitiv de masurare, termometru. Determinarea se face cu ajutorul ductilometrului Dow (fig.VI) alcatuit dintr-o cutie de lemn (1), captusita cu tabla de zinc care serveste ca baie de apa. In interiorul cutiei, pe toata lungimea ei sunt fixate doua axe filetate (2) si (3), pe care este montat un cursor (4), caruia i se da o miscare de translatie, prin invartirea axelor filetate de catre un motor sau de catre un dispozitiv cu cremaliera, actionat de o manivela. Pe placa mobila a cursorului sunt montate trei bolturi verticale (5) si un ac indicator (6) care se deplaseaza de-a lungul unei rigle gradate (7), fixata pe marginea cutiei. La capatul cutiei este montata o placa metalica, prevazuta cu trei bolturi verticale (8), corespunzatoare celor de pe cursor.

Fig. VI. Ductilometrul Dow. Matrite

Bitumurile obisnuite pentru drumuri trebuie sa aiba, la 25C o ductilitate de cel putin 100 cm, iar la temperatura de 0C de cel putin 1,5.8 cm, in functie de consistenta bitumului. VII. Stabilitatea bitumului la imbatranire Pentru a se cunoaste modul de comportare al bitumului in timp si tendinta de imbatranire se provoaca o imbatranire artificiala a acestuia, supunandu-se proba unei incalziri prelungite. Sub influenta temperaturii ridicate, se creeaza conditii favorabile volatilizarii hidrocarburilor usoare si se grabesc fenomenele de oxidare, condensare si polimerizare. Astfel, in urma modificarii compozitiei bitumului se modifica valorile unor caracteristici ale probelor supuse incercarii cum ar fi:

punctul de inmuiere, penetratie, punct de rupere Fraas, pierdere de masa prin incalzire. Primele trei determinari au fost prezentate, iar pierderea de masa prin incalzire va fi discutata in cele ce urmeaza. Metoda consta in determinarea pierderii de masa a bitumului dupa ce a fost supus incalzirii timp de 5 ore, la 163C. Materiale si aparatura: -bitum -vase cilindrice de alama cu fundul plat -etuva termoreglabila -exicator Mod de lucru: Bitumul topit se toarna in capsule dupa care se lasa sa se raceasca la temperature camerei. Capsula cu bitum se cantareste si se obtine o masa M1. Dupa introducerea in etuva, unde se pastreaza timp de 5 ore la temperatura163C, se scoate, se introduce intr-un exicator unde se raceste pana la temperatura camerei. Se recantareste capsula cu bitum si se noteaza cu M2. Pierderea de masa se calculeaza cu relatia:

(M1-M2) x 100 / M1 , exprimandu-se in procente.

Materialul ramas in capsule, dupa determinarea pierderii de masa, se topeste, prin introducerea in etuva, la 160C (cel mult 15 minute), se amesteca, se raceste, iar ulterior, dupa cerinte, se determina urmatoarele caracteristici: punctul de inmuiere, penetratie, punct de rupere Fraas.

VIII. Determinarea continutului de substante solubile in sulfura de carbon.

Materiale si aparatura: -bitum -sulfura de carbon -filtru -balanta Mod de lucru: Se cantareste o cantitate de bitum (M, grame) si se dizolva in sulfura de carbon. Se filtreaza solutia obtinuta printr-un filtru de masa cunoscuta (M1, grame). Se usuca si se cantareste hartia de filtru (M2, grame), si diferenta M2 M1 reprezinta cantitatea de substante insolubile din bitum. Se calculeaza cantitatea de substante solubile cu relatia: M (M2 M1) = M - M2 + M1 = a, si se raporteaza procentual.

G. Determinari asupra mixturilor asfaltice - constau in determinarea dozajului de liant, absorbtiei de apa, adancimii de patrundere a unui poanson sub sarcina constanta, granulozitatea agregatelor, rezistente mecanice etc. In aceasta lucrare se descrie numai determinarea dozajului de liant. Materiale si aparatura: -mixtura (mortar sau beton asfaltic) -sulfura de carbon -aparat Soxhlet (fig VII).

Fig VII Aparat Soxhlet

Mod de lucru: Se marunteste si se cantareste o cantitate de mixtura dupa care se introduce in cartusul 1 care este asezat in cilindrul de sticla 2. Cilindrul de sticla 2 comunica, la partea inferioara, cu balonul 3 in care se gaseste solventul, iar la partea superioara cu refrigerentul ascendent 4. Acest refrigerent este racit cu apa care circula in sensul cd. Se incalzeste balonul cu solvent pana la fierbere; vaporii de solvent circula prin tubul lateral in sensul aratat de sageata. Vaporii se condenseaza in refrigerentul 4 si cad peste mixtura din cartusul 1 dizolvand bitumul. Din cilindrul 2 solventul revine in balonul 3 prin traseul b. Operatia se repeta pana ce solventul care circula pe traseul b este incolor, adica nu mai antreneaza bitum din mixtura. Se demonteaza balonul 3, se distila solventul si se determina prin cantarire cantitatea de bitum existenta in mixtura.