Mecanica cuantică (sau Teoria cuantică) este o știință a fizicii care se ocupă cu

comportamentul materiei și a energiei la scară atomică și a particulelor subatomice

/ undelor.[1] Mecanica cuantică este esențială în înțelegerea forțelor fundamentale
din natură cu excepția gravitației.

Mecanica cuantică stă la baza mai multor discipline înrudite, incluzând fizica
materiei condensate, electromagnetism, fizica particulelor sau parțial al
cosmologiei și este instrumentul principal de investigare în biologia structurală.
Tot ea stă la baza explicării proprietăților chimice ale atomilor. În cadrul
ștințelor inginerești, mecanica cuantică joacă un rol foarte important în
dezvoltarea nanotehnologiei si electronicii.

Bazele mecanicii cuantice au fost puse la începutul secolului 20 de ideile

inovatoare ale lui Max Planck și Niels Bohr. Termenul "mecanică cuantică" a fost
inventat de către Max Born în 1924. Acceptarea mecanicii cuantice de către marea
colectivitate a fizicienilor s-a realizat datorită acurateții predicțiilor sale
asupra comportamentului sistemelor fizice, incluzând sisteme pentru care Mecanica
Newtoniană eșuează. Chiar și relativitatea generală are limitări—în moduri în care
mecanica cuantică nu le are—în sistemele care descriu structura materiei la nivel
atomic sau mai scăzut, cu nivele ale energiei foarte joase sau forte înalte, sau
cele aflate la temperaturi extrem de mici. De-a lungul unui secol de experiențe și
știință aplicată, mecanica cuantică s-a dovedit a fi acurată.