Andrei Pippidi | SOS Bucuresti

Ferentari
Titlul acestei rubrici, „SOS Bucureşti“, a căpătat, pentru cei care o urmăresc de vreo şase
ani, înţelesul unei rugăminţi ca să fie păstrate acele colţuri de oraş care mai amintesc de
trecutul în care s-au născut. Urgenţa disperată a apelurilor pe care le citiţi în fiecare
săptămînă se justifică prin amploarea acţiunii de demolare şi reconstrucţie prin care
numeroase iniţiative particulare s-au apucat să transforme centrul Capitalei. În afară de
semnalarea unor cazuri în care istoria locală, deşi anevoie de reconstituit, produce
argumente pentru a cruţa casa condamnată, au apărut aici diverse mărturii uitate despre
Bucureştii din ultimele două secole. Erau astfel evocate nu numai peisajul urban, ci
condiţiile de trai, contrastul dintre ambiţiile modernizării şi primitivismul majorităţii
locuitorilor. Dacă, în sfîrşit, s-a statornicit un echilibru care constituia personalitatea
distinctă a oraşului – cînd? sîntem nevoiţi a ne opri la perioada interbelică –, în situaţia
actuală zone şi clădiri caracteristice pentru acea identitate sînt pe cale de a dispărea. Dar
nevoia de intervenţie, cînd o casă veche şi frumoasă e lăsată să piară din neglijenţa voită a
proprietarilor, se simte şi cînd sărăcia duce la insule dezolante în cartiere defavorizate.
Problema se pune acolo exact invers şi intervenţia ar trebui să vizeze lichidarea unor
asemenea zone de mizerie concentrată şi integrarea locuitorilor în oraşul mai larg.
Degradarea acelor cartiere nu se datorează vechimii, ele fiind relativ recente, ci
standardului, redus din pornire, al locuinţelor, suprapopulării şi subdotării cu utilităţi
domestice. Fără exagerări patetice, un SOS este, deci, îndreptăţit. 

De aceea, astăzi va fi vorba de Aleea Livezilor. Tot ce urmează am aflat din

lucrareaComunităţi ascunse. Ferentari, coordonator Florin Botonogu, publicată la Editura
Expert (Bucureşti, 2011). Îi sînt îndatorat domnului arhitect Cătălin Berescu, autorul
capitolului care, în această carte de sociologie, a adus descrierea urbanistică a zonei şi
informaţia despre condiţiile de locuire. 

Ansamblul de 46 de blocuri cercetat sub numele de Aleea Livezilor se găseşte în sectorul 5,

între Şoseaua Giurgiului şi Calea Rahovei, la sud de Prelungirea Ferentari, fiind aşadar
situat în apropierea mahalalei Veseliei, care reprezintă un reper literar datorat piesei lui
G.M. Zamfirescu Domnişoara Nastasia. Altă referinţă literară ar putea fi Bolintineanu, în
versurile căruia, cu răsunet de tobă, intrau „ferentarii“ lui Mihai Viteazul (numele unor
lăncieri cuirasaţi). Cartierul s-a dezvoltat „în spatele unui prim rînd de străzi scurte, tipice
pentru mahalaua bucureşteană, cu locuinţe joase şi dense, amplasate pe loturi mici“. În
anii 1970-1976, construirea blocurilor urmărea crearea unui cartier-dormitor pentru zona
industrială învecinată, care astăzi este „aproape integral abandonată“. S-a creat, după
1989, un „slum“, adică un spaţiu de locuire invadat de nişte persoane fără drept de
proprietate, cărora, în consecinţă, nu li se pot instala electricitate şi apă curentă. E o
problemă legală obişnuită în Lumea a Treia. În loc să fie demolate – după un proiect
dinainte de Revoluţie –, căminele părăsite de muncitori au fost ocupate, mai mult sau mai
puţin abuziv, de către migranţi rurali, şomeri sau diverşi homleşi. Căutarea unor origini mai
vechi pentru această populaţie poate numai să explice prezenţa majoritară a romilor: într-
adevăr, se pare că locuitorii din Mahalaua Calicilor şi din Ţigănia Mitropoliei s-au scurs spre
sud, pe măsură ce, în secolele XVIII-XIX, dezvoltarea oraşului îi împingea către periferie.
Totuşi, e de reţinut faptul că peste jumătate din locuitori au declarat că sînt veniţi aici
după anul 2000. Cei care au primit o locuinţă de la Primărie nu reprezintă decît 4%, tot
atîţia fiind foşti chiriaşi ai statului care au fost evacuaţi din case retrocedate vechilor
proprietari. Doar 10% veniseră din 1980-1990. 

Din punct de vedere economic, ca şi în privinţa nivelului de educaţie, se constată un

amestec ciudat: aproape 30% dintre familii posedă un calculator cu Internet, dar gazele
există în numai o şesime dintre gospodării. Încălzirea cu reşou electric sau cu aerotermă, ca
fiind mai ieftină, este obişnuită în garsonierele confort 3 (concepute iniţial pentru
nefamilişti), unde se înghesuie cîte trei (minimum) persoane. În schimb, televiziunea prin
cablu este prezentă în 62,9% din cazurile luate în evidenţă! Garsonierele nu sînt singurul tip
de locuinţă, există şi apartamente cu două camere. Blocurile sînt clădite din panouri
prefabricate mari, pe modelul subsol + parter + 4 etaje. Aglomeraţia şi murdăria sînt de
neînchipuit: „o treime dintre locuitori admit că aruncă gunoiul pe fereastră... ceilalţi îl duc
lîngă bloc“. În aceste condiţii trăiesc aproximativ 100.000 de oameni. Din cauza ratei de
criminalitate şi pentru a controla traficul de droguri, numărul poliţiştilor şi al jandarmilor,
în Ferentari, este dublu faţă de celelalte cartiere din Bucureşti. 

Reabilitarea acestui teritoriu dominat de mizerie şi inevitabila violenţă care însoţeşte

mizeria ar trebui să fie pe agenda edililor noştri înainte de orice alt program ce urmăreşte
„schimbarea la faţă“ a Capitalei. Un oraş trebuie să se dezvolte armonios, nu cu insule de
lumea a treia pierdute în indiferenţa generală. 

Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.

denaturari
adăugat de schiop adi la data de 19 Octombrie 2012 02:10:53

locuiesc din 2010 pe aleea livezilor si lucrurile stau sensibil diferit fata de peisajul apocaliptic descris
in articol. in fapt, situatia realmente dramatica a celor 3 sau 4 blocuri de garsoniere e extrapolata
asupra intregii strazi, care mai cuprinde vreo 10 blocuri de familisti, de 2 sau trei camere. acum de
ex ma uit pe geam si vad asa: 14 masini bune parcate intre blocul meu si blocul de vizavi, s o singura
dacie; opt instalatii de aer conditionat; gardulete metalice, noi noute, care imprejmuiesc parcele de
pamant unde fie sunt flori, fie locuri de parcat masini. e drept, blocurile nu sunt inca reabilitate in
oribilele culori tipatoare vizibile in restul orasului, ci au in continuare griul tern al postcomunismului
(exceptia o reprezinta 2 blocuri deja reabilitate). de asemenea, e iarasi drept ca din unghiul in care
privesc pot sa numar 7 antene digi tv pe care nu stiu de ce le asociez cu saracia. 

e suficient sa pasesti pe alee ca sa ti dai seama ca exista o ruptura clara intre estul salbatic al
blocurilor de garsoniere, unde au fost izolati drogatii si dezadaptatii, si unde intr/adevar gunoaiele se
arunca pe geam, tencuiala e cazuta si cercevelele geamurilor pleznite - si restul zonei, care respira
un aer de vaga saracie sau de prosperitate caznita. de altfel, oamenii au izolat si lingvistic cele doua
zone - zonei de garsoniere i se spune simplu, la ghetouri ("unde sta amaratul asta?", "unde sa stea, la
ghetouri"). e o strada care separa cele doua zone, dar contrastul e spectaculos, intr o parte pare ca
un bombardament nuclear a distrus orasul si supravietuitorii salbaticiti si au gasit culcus acolo, in
cealalta vezi o civilizatie stangace cu miros de cocalari si working class - civilizatia usilor de termopan
alb cu interfoane, o multime de copaci care ineaca  spatiul dintre blocuri, vezi mamici care imping
carucioare, auzi larma copiilor sau hohote de adolescenti la trening care o freaca pe strada. e drept,
blocurile sunt fara balcoane, camerele foarte mici si nedecomandate, dar na, oamenii carpesc saracia
cum pot si pe scara unde stau majoritatea si au renovat apartamantele, au pus termopane si au
schimbat usile de pfl cu altele lucioase de metal. in interior, au spart pereti (inclusiv pe aia de
rezistenta) si au pus laminat pe jos. deasupra mea sta un politist care duminica se apuca sa bata cu
ciocanul in pereti sau sa bazaie cu flexul, dar nimeni n are curaj sa i spuna nimic, fiindca e politist si
ti poate face belele. sub mine sta un cuplu tanar cu un copil cu care am avut scandal fiindca stateam
pana tarziu noaptea si tranteam din greseala chestii pe jos. ea e cam nevrotica, si chiriasii dinaintea
mea au avut probleme cu ea. stau cam inghesuiti fiindca cu ei mai sta o batrana, mama ei, care are
grija de copil cand cuplul e la serviciu. 

anul trecut, pe alee, o zona virana a fost transformata intr un parculet cu bancute si cu un mic teren
de fotbal si brusc spatiul s a civilizat, seringile si drogatii au disparut si in locul lor au aparut, pe zi,
mamicile cu copii, noaptea adolescentii, in general segregati in grupri de fete si baieti. nu sunt
scadaluri pt ca toata noaptea e un bodyguard care pazeste parcul. oricum, nu am fost nicioadata
talharit in cartier, chiar si atunci cand am venit muci de beat. de fapt cei care se iau de tine sunt
gastle de adolescenti care isi impart teritoriul si se iau de figurile straine zonei. o singura data, in
primul an cand am stat aici, un pusti de asta m a abordat pe mine si pe amicul meu si, ca sa se dea
mare, a scos un cutit si mi l a plimbat pe la gat.

nu sustin insa ca zona e complet clean, sustin doar ca infractionalitatea s a civilizat si a devenit crima
organizata, deci mafie, cu alte cuvinte e parte din peisaj si contribuie si ea la mentinerea linistii in
zona. afacerile se fac pe ascuns si locuitorii sunt lasati in pace, spalatoriile de masini care infloresc in
zona spala banii din droguri sau fete. smecherii mari sunt parte dn peisaj si circula in masini negre,
pustii ii admira si fac clasamente ale celor mai tari smecheri din cartier sau din bucuresti. politia pare
mana in mana cu smecherii - un joc si mai alambicat fac serviciile de protectie si paza, senzatia mea
pe care nu o pot proba e ca sunt un fel de interfata intre politie si mafia locala. oricum, politistii sunt
la fel de golani ca smecherii, nimic nu i distinge de smecheri - acelasi limbaj, acelasi machism,
aceeasi suspiciune sau cult al familiei. anyway, cat timp nu ti bagi nasul si nu te interesezi de
chestiile murdare, nu se ia nimeni de tine. oamenii sunt paranoici si cred ca sub orice figura noua se
poate  ascunde un politist sub acoperire, motiv pentru care sunt foarte privati in discutii, iar
jurnalistii sunt prost vazuti - in primul an, cand inca mai lucram ca jurnalist, am avut probleme si
cineva cu care credeam ca m am imprietenit, pe scurt, dupa ce m a lasat vreo doua luni sa beau cu el
si sa vorbesc, a schimbat brusc foaia si m a amenintat ca o sa mi rupa picioarele daca o sa mi mai
vada mutra pe acolo.

dar, repet, smecherii sunt o parte a strazii, majoritatea sunt oameni din fosta clasa muncitoare, azi
deprofesionalizata. cei care au o calificare ii dispretuiesc pe necalificati, in special pe bodyguarzi, ca
nu stiu sa faca nimic si nu fac nimic, doar stau toata ziua cu ochii in soare pe 7 - 800 lei noi. job de
loseri cum ar veni, desi dupa criza a devenit probabil singura optiune pentru cineva fara scoala:
inainte oamenii plecau pe afara la lucru, se angajau in constructii sau in restaurante ca ospatari.
acum joburile astea au disparut si cei mai rasariti dintre ei s au angajat ca taximetristi, unde, daca
lucrezi 12 ore pe zi 6 zile pe saptamana, scoti 20 milioane.

peisajul mai contine si saraci lipiti, care scormonesc in gunoaie, cara fier vechi sau scormonesc in
gunoaie dupa mancare, sticle sau plastic. sunt insa drogati, ii recunosti dupa privirea goala, abstrusa,
si aerul de caine jigarit - cu haine murdare, de multe ori patate de sange, care atarna pe trupuri
descarnate. toti sunt ireal de slabi. uneori te opresc, tematori, pe strada sa ti vanda maruntisuri
furate. nu au curaj sa intre in magazine sau crasme, ca hotii de profesie (si care ti vand chestii
scumpe, gen adidasi, mobile, chiar laptopuri) - fiindca lumea ii uraste si ii izgoneste din spatiile astea
de socializare. exista un consens general ca drogatii sunt raul cel mare al cartierului, cel care i a
facut faima proasta. sunt insa parte din peisaj si lumea nu reactioneaza decat cand se injecteaza in
public, atunci ii alunga ca pe caini, cu suturi in cur si blesteme.  

restaurante nu sunt in zona, decat fastfooduri, motiv pt care saracia a inceput sa arate ca afara, cu
supraponderali. chiar daca beau mult, oamenii nu si permit restaurante - cand beau, o fac in fata
blocului sau a magazinelor alimentare, stand pe lazi de bere. beau bere la pet, doar haladitii isi
permit bere la sticla; cei mai smecheri isi iau bere la 0,33 asa, de fitza. sunt si trei crasme (nici una
intre blocuri, doar la sosea, pe prelungire), una are aspect de boacaza comunista de tabla, cu doua
mese inghesuite dar o plasma imensa tronand pe un perete al barului. cealalta functioneaza in acelasi
timp ca magazin, si permite clientilor  sa cumpere si bere la pet de un litru. cea mai haladita e la
baiatu, pe zetarilor, care are si biliard si pana anul trecut a avut si lautari de manele (au disparut
insa, pt ca nu le iesea banul). de fapt mint, la crasma-magazin alimentar canta doi lautari old school,
de muzica lautareasca, care se acompaniaza singuri cu acordeonul. e mai ieftin sa canti lautareasca,
nu ti trebuie orga, instrumente de amplificare - doar un acordeon. crasma asta are personalitate, o
terasa incredibil de frumoasa, cu mese amarate de plastic, buda turceasca si o vie care o acopera in
totalitate. am incercat sa l conving pe patron sa fac un eveniment acolo, sa aduc oameni din oras sa i
auda pe lautarii aia batrani care iti canta pe 5 lei dedicatia, dar m a refuzat. mi a zis ca nu are
nevoie de vizibilitate, ii ajunge cat castiga si sa mi vad de treaba. in realitate, rulajul de marfa e slab
si marfa rareori e trecuta prin casa de marcat. patronii si oamenii in general sunt foarte suspiciosi in
cartierul asta, vor doar sa fie lasati in pace; nu stiu in ce masura mafia mai incaseaza taxa de
smecherie (mai repede nu), stiu insa ca politia o face - un patron mi s a plans de asta si la un moment
dat, din chioscul de alimente de langa mine, politaiul a plecat cu portbagajul plin. 
in concluzie, nu stiu pe baza a ce documentare sau ce metodologii a fost facut studiul pe care l
citeaza articolul de mai sus, dar in mod evident sunt exagerari jenante, chiar tendentioase. imi pare
rau de catalin berescu, ca s a bagat in treaba asta, pe restul nu i cunosc desi stiu ca florin botonogu e
ceva ong ist. e sfasietor de trist sa vezi ca, din dorinta de a atrage finantari, ongistii fac jocul
rechinilor imobiliari - fiindca a exgera problemele sociale ale  unei comunitati e cel mai sigur mod de
a atrage bani. o simpla plimbare pe aleea livezilor ar darama tot esafodajul argumentativ al studiului
din care se citeaza, atat, o simpla plimbare. mi e teama ca genul asta de articole pregatesc
gentrificarea cartierului, aflat la doar doua statii de metrou de unirii si cu preturi imobiliare la
jumatate fata de restul orasului (20.000 euro pt un apartament de doua camere, ca in oraselele
moarte din provioncie). in ferentari sunt zone industriale enorme, unde se demoleaza in draci... or sa
se construiasca parcuri? ceva imi spune ca nu, ca in cativa ani acolo or sa apara zveltele blocuri ale
tinerei, impetuasei si lacomei noastre clase de mijloc. si ca, dupa ce o sa se izoleze in comunitati
inchise si pazite, care o feresc de saracia din jur, poate ca or sa apara si ceva parculete. fireste, tot
in interiorul acestor gated community. acum ma uit din nou pe geam, soarele se cerne moale printre
crengile copacului de vizavi, un vecin si-a pus covoarele persane la uscat pe un gard si le pazeste, 
jucand table cu un alt vecin. mi se rupe inima cand ma uit pe geam si vad un cartier in care tipa viata
si culoarea, probabil singurul cu individualitate din bucuresti, distrus bucata cu bucata de ong-istii
care ar trebui sa l apere.