UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ ,,ION IONESCU DE LA BRAD’’ IAȘI

FACULTATEA ZOOTEHNIE
SPECIALIZAREA C.E.P.A.

PROIECT LA DISCIPLINA: AMBALAJE ȘI DESIGN

Coord.Asist.univer.dr.
Roxana Nicoleta RAȚU

Studenți:
Boldișor Ana
Ceremis Alina
Grupa 315, III

Iași, 2018
 Temă proiect: Confecționarea unui ambalaj
pentru pastele făinoase
 CUPRINS

INTRODUCERE ........................................................................................................4
CAPITOLUL 1 DESCRIEREA CALITĂȚII PRODUSULUI...............................5
1.1 Istoria pastelor făinoase ..........................................................................................5
1.2 Fluxul tehnologic de obținere a pastelor făinoase...................................................6
1.2.1 Pregătirea materiilor prime...................................................................................7
1.2.2 Dozarea materiilor la prepararea aluatului...........................................................7
1.2.3 Frământarea aluatului...........................................................................................9
1.2.4 Modelarea aluatului..............................................................................................9
1.2.5 Tăirea pastelor făinoase........................................................................................9
1.2.6 Pregătirea pastelor făinoase în vederea uscării.....................................................9
1.2.7 Preuscare.............................................................................................................10
1.2.8 Uscare..................................................................................................................10
1.2.9 Stabiliazarea pastelor făinoase............................................................................11
1.2.10 Ambalare și depozitare.....................................................................................11
1.3 Condiții de calitate.................................................................................................11
1.3.1 Caracteristici de calitate ale pastelor făinoase....................................................12
CAPITOLUL 2 AMBALAREA PRODUSULUI ...................................................13
2.1 Tipuri de ambalaj folosite......................................................................................13
2.1.1 Istoricul cartonului..............................................................................................14
2.2 Etichetarea produsului...........................................................................................20
 INTRODUCERE
Pastele făinoase (pasta, în italiană), sunt un produs alimentar obținut prin uscarea aluatului
nedospit de făină cu apă, la care se poate adăuga de asemenea și sare sau ouă. Pastele colorate pot
conține și zarzavaturi sau legume precum pastele verzui conțin spanac sau pastele roșiatice, roșii.
Pastele făinoase sunt tăiate în diferite forme și mărimi. Făina din care se obțin pastele în Europa este în
general cea de grâu, grâu dur.
Principalul component al pastelor făinoase îl constituie carbohidrații, în mică parte proteine (13%) și
grăsimi (1,5%). Pastele, de asemenea, mai conțin vitamine din grupa B, iar pastele care conțin
zarzavaturi, legume sau cele umplute cu carne sau brânză (ex: ravioli), pot avea valori nutritive mai
complexe depinzând de produsul care le-a fost adăugat.
Valoarea energetică a pastelor este de 350 kcal (1487 kJ) la 100g.(https://ro.wikipedia.org)

Fig 1.1 Prezentare sortimente de paste

(https://www.google.com/search?q=paste+fainoase+poze&source)

4
 CAPITOLUL 1
DESCRIEREA CALTĂȚII PRODUSULUI
1.1 Istoria pastelor făinoase
Conform izvoarelor istorice existente, s-a demonstrat că pastele făinoase erau cunoscute în Sicilia
încă din anul 826 d.Hr., fiind preparate din grâul cultivat pe insula italiană.
Geograful arab cunoscut sub denumirea de Idrisi afirmă în „Cartea lui Ruggero” că în Trabia se
prepară paste în cantități atât de mari, încât ar putea hrăni cu ele atât regiunea Calabria, cât și teritoriile
musulmane și creștine dimprejur, deopotrivă.
Înainte de moartea lui Ruggero al II-lea al Siciliei s-a încheiat tratatul lui Indrisi, unde se precizează
faptul că producția de paste făinoase din insula Sicilia a crescut considerabil, ajungând să fie importate
în toată regiunea Mării Mediterane. Popularitatea acestora a crescut considerabil, ajungând să fie astăzi
unele dintre cele mai cunoscute alimente din lume.
Există voci care insistă că istoria pastelor își are originea în lumea asiatică. Istoricii contrazic
vehement miturile conform cărora pastele au fost introduse în Europa în secolul al XIII-lea, în timpul
invaziilor mongole și că au fost răspândite ulterior în Italia, unde au devenit extrem de populare. Este
important să menționăm că pastele realizate din orez sau cele făinoase din bucătăria chinezească nu au
nimic de a face cu pastele făinoase din grâu dur ce se prepară în Italia.
În zilele noastre, procesul de fabricare a pastelor s-a industrializat, ele fiind preparate în masă și
exportate în toată lumea. Totuși, dacă veți avea ocazia să vă plimbați pe străzile înguste ale oricărui
oraș din Italia, cel mai probabil aveți șanse foarte mari să vă întâlniți cu nenumărate persoane ce produc
manual valoroasele paste autentice, păstrând rețeta transmisă din generație în generație.
Pe piața de profil din Italia există paste savuroase, indiferent că sunt fabricate industrial sau
artizanal. Pe multe dintre acestea le puteți găsi în gama noastră de produse. Mai subțiri sau mai groase,
mai dure sau mai făinoase, mai scumpe sau mai ieftine, pe toate le puteți găsi în Cămara Fermecată, la
secțiunea Paste Italiene.(https://camarafermecata.ro/istoria-pastelor/)

5
 1.2 Fluxul tehnologic de obținere a pastelor făinoase

FĂINĂ APĂ OUĂ AMBALAJE

PREGĂTIREA MATERIILOR PRIME ȘI AUXILIARE

DOZAREA MATERIILOR PRIME ȘI AUXILIARE

FRĂMÂNTAREA ALUATULUI

MODELAREA ALUATULUI

PREGĂTIREA PENTRU USCARE

PREUSCARE

USCARE

PRODUS FINIT

AMBALARE

Fig 1.1 Schema tehnologică de obținere paste făinoase (Mihai Leonte; 2006)

1.2.1 Pregătirea materiilor prime

6
   Are drept scop condiţionarea în vederea unei bune omogenizări a aluatului şi a îndepărtării
eventualelor impurităţi. Astfel:
   -  făina se cerne şi se încălzeşte la o temperatură de ~25°C (mai ales pe timpul iernii);
- apa se încălzeşte la o temperatură de 20-28°C (în funcţie de calitatea făinii şi de produsul ce
urmează a se fabrica);
- ouăle se triază şi se numără pentru a stabili dozajul. Conţinutul ouălor se bate pentru a se
uniformiza şi apoi se diluează;
- pasta de tomate se diluează cu apa folosită la frământarea aluatului.
1.2.2 Dozarea materiilor la prepararea aluatului
  Prepararea aluatului pentru fabricarea pastelor fainoase se efectuează dupa procedee și in instalații
cu funcționare continua. Această situație a fost favorizata de faptul că prepararea acestui aluat se
rezumă la o intensă amestecare a componentelor, de capacitățile mari ale liniilor de fabricație și de
modificările reduse de rețetă
   Dozarea materiilor se realizează cu echipamente cu funcționare continuă. Se dosebesc dozatoare
pentru materii pulverulente și dozatoare pentru fluide (lichide).
   Dozatoarele pentru materii pulverulente folosesc la măsurarea continuă  a făinii. Ele sunt de mai
multe tipuri. În plus se mai folosește dozatorul cu buzunărașe care se compune dintr-o pâlnie de
alimentare de la care făina ajunge prin cădere liberă, în corpul dozatorului propriu-zis în care este
montat un ax, din care pornesc mai multe aripioare situate la echidistanțe ce creaza buzunarașele. Prin
rotirea axului și a buzunarașelor se preiau din pâlnia de alimentare cantități relativ egale de făină, după
care o rotire de 180 gr, se evacuează prin gura 5 în cuva de fermetare. Cantitatea de făina dozată se
reglează prin viteza de rotire a axului sau prin modificarea volumului util al buzunarașelor, cu ajutorul
unui tambur stelat, care pătrunde mai mult sau mai puțin în interiorul lui.
   Dozatoarele pentru fluide, în special apa și amestecurile de apă cu paste și praf de ouă realizează
măsurarea volumetrică prin diferite sisteme.
- dozatorul cu pompă;
- dozatorul micrometric;

1.2.3 Framântarea aluatului

7
   Operația de frământarea aluatului se execută integrat cu modelarea lui prin presare folosindu-se în
acest scop o instalație comună. Pentru frământare se utilizează una sau mai multe cuve în care se află
axe de palete și melc care fac amestecarea și în același timp deplasarea treptată spre evacuare a
semifabricatelor. Deplasarea prin cuvă reprezintă timpul de frământare, care se reglează prin turația
axului cu palete și a inclinației acestora, dar depinde și de debitul de alimentare cu materii.
    Dupa regimul baric în care funcționează se detașeaza doua tipuri de instalații:
- cuve de frământare la presiune normala la care nu se face o etanțare a spațiului de frământare,el
fiind cel mai adesa deschis
- cuva de frământare sub vid-care are un capac etanș și transparent pentru supravegherea procesului.
Prin intermediul unei pompe în cuvă se realizează o reducere a presiunii la 500-700 mm coloana de
apă, la unele instalații vidul creat în cuva de frământare, prin efectul de aspirație, este folosit și pentru
alimentare cu făină. Avantajele calitative pe care le asigură frământarea sub vid se datoresc reducerii
tendinței aluatului de a îngloba cantități mici de aer, care determină aspectul făinos. Aluatul obținut în
vid este mai complet, se previne oxidarea substanțelor colorante din faină iar după uscare produsul are
o structură mai apropiată de cea a bobului de grâu.
Modul de circulație a semifabricatelor și construcția cuvei diferențiază frământătoarele în:
- instalații cu o singură cuvă de frământare, care primește materiile prime pe la un capat și debitează
aluat pe la celălalt capăt
- instalație cu două cuve de frământare paralele, care este destinată să acopere debitul mare de aluat
necesitat de linia de fabricație în care sunt montate.
- instalații cu două cuve suprapuse, la care semifabricatele din prima cuvă trec în cea de a doua,
prelungind și intensificând în acest mod operația de amestecare a componentelor și de umezire a făinii.
Cele mai răspândite sunt instalațiile cu o cuvă sau  cu două cuve suprapuse.
Durata şi intensitatea frământării determină într-o mare măsură calitatea aluatului. Frământarea
aluatului pentru paste făinoase durează relativ mult 15-20 min – datorită cantităţii mici de apă, care,
pentru a umezi uniform masa de făină şi a forma peliculele de gluten, necesită un timp mai îndelungat.
Durata de frământare depinde de calitatea făinii, consistenţa şi temperatura aluatului. Aluaturile
preparate din făinuri grişate (obţinute din grâne dure) necesită o durată de frământare mai mare. Pentru
aluaturile preparate din făinuri slabe, cu temperatură ridicată sau cu consistenţă mică durata frământării
se reduce.

1.2.4 Modelarea aluatului

8
 Modelarea aluatului pentru paste făinoase reprezintă faza tehnologică în care se imprimă aspectul
dorit pentru viitoarele produse și se crează forme geometrice cu secțiuni reduse ale peretelui
de aluat, ceea ce ușurează uscarea și apoi fierberea, înainte de a fi consumate.
Operațiile de modelare a aluatului constau din trefilare și tăierea firelor după anumite tehnici. Pentru
obținerea de paste făinoase cu pereți subțiri se folosesc mai multe variante tehnologice, după cum
urmează:
-  modelarea unor fire pline, cu secțiune de forme variate, care se taie la dimensiuni reduse, în cazul
pastelor scurte, la 15 - 40 cm pentru pastele medii și la mărimi de peste 40 cm pentru cele lungi, care se
modelează suplimentar.
-  modelarea unor fire cu gol interior (spaghete), care la rândul lor pot avea secțiuni de forme foarte
diverse. Prin tăierea acestora se obțin paste făinoase de forme scurte și de forme variate și paste lungi.
Execuția acestor modelări se face cu ajutorul instalațiilor de presare cu funcționare continuă, la care
elemental determinant pentru modelare îl reprezintă matrița, cu orificiile ei pentru trefilarea aluatului:
-  orificii la care, în interior, este montat un tel ce face ca aluatul modelat sa aibă un gol continuu,
care poate fi o gaură uniformă pe toată lungimea, cum este cazul spaghetelor, sau goluri cu forme
variate , in funcție de modul în care are loc curgerea.
1.2.5 Tăierea pastelor făinoase
 Scopul operației este obținerea pastelor modelate cu lungimea necesară. Pentru pastele scurte,
tăierea firelor de aluat se face pentru obținerea lungimii și formatului dorit și se poate realiza
perpendicular pe direcția de curgere a aluatului prin matriță sau oblic.
Se folosesc în acest scop cuțite rotative plasate sub matriță, a căror lamă are turația reglabilă în
funcție de lungimea dorită a pastelor.
1.2.6 Pregătirea pastelor modelate în vederea uscării
Operația urmărește așezarea pastelor modelate pe suprafetele sau dispozitive pe care se va realiza
uscarea, astfel încât  schimbul de umiditate și calitatea produsului obținut să fie optim, modul de
așezare a pastelor făinoase depinde de felul produsului și de gradul de mecanizare a instalațiilor de
uscare.

1.2.7 Preuscarea
9
 Pentru pastele scurte, preuscarea se realizează cu aer la temperaturi de 30 – 35 oC , iar uscarea la 40
– 55 oC pentru sortimentele mai rezistente, și la o umiditate relativă a aerului de 65 – 85% , durata
procesului fiind de 7 – 14 ore.
1.2.8 Uscarea
Scopul, operației este reducerea umidității pastelor până la o valoare care să le permită conservarea,
reducerea care să se facă cu consum minim de energie și cu obținerea pastelor de calitate. Procesul de
uscare se bazează pe migrarea umidității din interiorul pastelor la exteriorul lor și cedarea ulterioară a
acesteia mediului înconjurator. Uscarea are loc în condiții optime când cantitatea de umiditate cedată
mediului inconjurator este egală cu cantitatea de umiditate adusă din interior la exteriorul produsului.
In timpul uscării, umiditatea pastelor variază de la umiditatea inițială de 28 – 33% până la
umiditatea finală care este situată sub 13%, variație care nu reprezintă o problemă pentru tehnica
actuală de uscare.
Uscarea pastelor făinoase reduce conținutul lor în apă și le imprimă anumite însușiri calitative:
consolidează forma pe care a căpătat-o aluatul prin modelare, blochează procesele de fermentare care
duc la creșterea acidității, iar masa organică se păstrează bine, având o mare stabilitate în timp.
La uscarea pastelor intervin doua procese:
-  eliminarea unei părți de umiditate din aluat;
-  migrarea apei din zonele interioare spre cele exterioare;
Dirijarea uscării este foarte importantă pentru calitatea pastelor fainoase.
Procesul de uscare este determinat de particularitățile schimbului de umiditate dintre aluat și mediu,
de viteza de uscare și modul de așezare a semifabricatelor în fluxul de aer pentru uscare.
În general, uscarea trebuie să fie uniformă în toată secțiunea produsului. Schimbul de umiditate
dintre aluat și aer este condiționat la rândul său, de umiditatea relativă și temperatura aerului. Prin
reducerea umidității relative și prin creșterea temperaturii aerului, capacitatea lui de a absorbi vaporii
de apă din aluat crește.
Umiditatea finală până la care se conduce uscarea se stabilește în funcție de umiditatea mediului în
care se transportă și se depozitează, deoarece pastele făinoase pot  absorbi sau pot ceda umiditate
mediului înconjurător, până la atingerea umidității echilibrului higrometric.

10
1.2.9 Stabilizarea pastelor făinoase.
După uscare, pastele făinoase se supun operației de stabilizare, în scopul repartizării uniforme a
umidității în produs. Operația se realizează în condiții în care sa permită scăderea treptată a
temperaturii pastelor până la temperatura depozitului. Răcirea bruscă poate conduce la fisurarea lor.
Operația durează câteva ore (7 – 10).
1.2.10 Ambalarea și depozitarea
După uscare, înainte de ambalare, pastele se țin circa 24 h la 32 - 34 grade ‫ﹾ‬C, pentru stabilizarea
lentă a umidității. Ambalajul asigură protecția și prezentarea produselor. Se folosesc cutii de carton
simple sau caserate, pungi și plicuri, iar pentru consumuri colective, lăzi și cutii de 10 - 25 kg.
Produsele preambalate se introduc în lăzi de lemn, cutii de carton ondulat sau direct în palete,
containere pentru protecție suplimentară și ușurarea manipulării. Se întâlnește un grad ridicat de
mecanizare a ambalării pastelor făinoase.
Dupa ambalare, pastele se depozitează în încăperi uscate, fără mirosuri străine, la 18 - 20 ‫ﹾ‬C
și 60 - 65 ‫ﹾ‬C umiditate relativă a aerului. Lăzile se sticuiesc pe grătare de lemn.
1.3 Condiții de calitate
Din punct de  vedere organoleptic, pastele făinoase trebuie să prezinte suprafață netedă, fără urme
de făină, cu aspect sticlos în secțiune, pentru pastele extra sau super, de culoare uniformă alba/alb-
galbuie. După fierbere trebuie sa fie elastice și să nu se lipească între ele. 
Din punct de vedere fizico-chimic, se apreciază umiditatea, aciditatea, însușirile culinare.
În ce privește aspectul se are în vedere ca produsele să fie netede, mate, fără urme de făina
nefrământată, fără deformări vizibile, elastice, rezistente la rupere și sticloase în secțiune. Gustul și
mirosul sa fie plăcute, caracteristice pastelor făinoase. Nu se admit nici un fel de corpuri străine sau
infestate de orice formă. La pastele ambalate se examinează starea pungilor sau a cutiilor, precum și
datele marcate specificate în normele de ambalare, depozitare și transport a produselor.
Pastele făinoase au o conservabilitate de 10-12 luni, în cazul pastelor făinoase din făina de grâu,
porumb sau orez și de 4-8 luni la cele cu diferite adaosuri ca: ouă, tomate, spanac. Pastele de bună
calitate își măresc volumul de cel puțin 2,5 ori, nu se lipesc la fierbere, apa de fierbere este puțin
opalescentă și sedimentul redus.

11
1.3.1 Caracteristici de calitate ale pastelor făinoase
     Obișnuite:
 – aspect: suprafață netedă, fără urme de făina, fără crăpături;
        – culoare: albă, uniformă;
        – miros-gust: caracteristic plăcut, fără gust și miros străin;
        – corpuri străine: lipsă;
        – infestare:  nu se admite prezența insectelor;
        – comportarea la fierbere:  dupa fierbere, pastele trebuie sa fie elastice, sa nu se lipească între ele;
        – creșterea în volum la fierbere: (minimum) – 2,5 ori.
    Extra:
 – aspect: suprafață netedă, translucidă, în ruptură au un aspect sticlos;
         – culoare: alb-gălbuie uniformă;
         – miros-gust: caracteristic, plăcut, fără miros și gust străin;
         – corpuri străine:  lipsă;
         – infestare : nu se admite prezența insectelor;
         – comportarea la fierbere: după fierbere, pastele trebuie sa fie elastice, să nu se lipească între ele;
         – creșterea în volum la fierbere (minimum) – 4 ori.
Super
– aspect: suprafață netedă translucidă, în ruptură au aspect sticlos;
        – culoare: gălbuie-aurie uniformă;
        – miros-gust : caracteristic, plăcut, fără gust și miros străin;
        – corpuri străine : lipsă;
        – infestare : nu se admite prezența insectelor;
        – comportarea la fierbere: după fierbere, pastele trebuie sa fie elastice, să nu se lipească între ele;
        – creșterea în volum la fierbere (minimum) – 4 ori.
  

12
 CAPITOLUL 2
AMBALAREA PRODUSULUI
2.1 Tipuri de ambalaje folosite
Institutul din Marea Britanie furnizează trei direcții de definire a ambalării:
- sistem coordonat de pregătirea mărfurilor pentru transport, distribuție, vânzare cu amănuntul și
consum;
- cale de asigurare a distribuției la consumatorul final, în condiții optime și cu costuri minime;
- funcție tehnico economică, care urmărește minimalizarea costurilor la livrare.
În România conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un ,,mijloc’’ (sau ansamblu de
mijloace) destinat să învelească un produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecția
temporară, din punct de vedere fizic, chimic, și biologic în scopul menținerii calității și integrității
acestora, în decursul manipulării transportului, depozitării și desfacerii până la consumator sau până la
expirarea termenului de garanție.
Tot în conformitate cu standardul amintit, ambalare este definită ca fiind ,,operație, procedeu sau
metodă , prin care se asigură cu ajutorul ambalajului , protecția temporară a produsului’’.
Ambalajele pot fi:
 ambalaje primare - sunt amabalaje care intră în contact direct cu produsul (ex: cutii metalice,
butelii de sticlă, pungi de polietilenă etc.);
 ambalaje secundare - sunt formate din unul sau mai multe ambalaje primare, având rol în
transport și distribuție (ex: cutii de carton, navete din material plastic);
 ambalaje terțiare - cuprind mai multe ambalaje secundare (ex: paleta pentru stivuirea cutiilor
sau a baxurilor);
Ambalajul pastelor făinoase va fi realizat din carton.
2.1.1 Istoricul cartonului
Cartonul este un material lejer și rigid de ceeași origine cu hârtia obișnuită dar care se îndepărtează
de caracteristicile și folosințele acesteia printr-o compoziție, grosimea și structură diferită.
În general tehnicile de laminare ale hârtiei au evoluat, satisfăcând astfel aspectul și nevoile variate
de rezistență.

13
 Cartonul este în principal folosit în ambalare, în industria editării, și în toată industria cartonului
datorită proprietăților sale de izolare fonică, mecanică și electrică.
Încă de la originele sale, este utilizat ca material suport artistic în amabalările de lux.
Cartonul este un material ecologic, reciclabil și netoxic, cartonul ondulat fiind unul dintre cele mai
ecologice și solide materiale de ambalare, nedepășit din punct de vedere al performațelor economice și
ecologice de niciun alt material. Cartonul este flexibil, ușor, igienic, apt pentru a veni în contact cu
alimentele, se caracterizează prin rigiditate și rezistență foarte bună, fiind rezistent la grăsimi, gaze,
hidrocarburi, acizi (hârtia tratată prin acoperire și laminare).
Cartonul reprezintă o hârtie groasă și rigidă. Un m2 de carton cântărește peste 250 g.
Fabricarea lui este similară cu cea a hârtiei obișnuite. După destinație se deosebesc:
 carton pentru izolații termice, acustice, și electrice;
 carton de galanterie , folosit la căptușirea genților, servietelor etc.;
 carton de construcții, întrebuințat la căptușeala pereților și la confecționare acoperișurilor;
 carton pentru matrice, folosit la confeționarea matricelor tipografice;
Cartonul reprezintă o aglomerare de fibre celulozice rezultate din prelucrarea materiilor prime
vegetale cum ar fi paie de cereale, coceni de porumb, stuf, lemn de brad, pin, fag, plop etc. El este o
hârtie groasă, compactă și foarte puțin flexibilă.
În zilele noastre există o varietate foarte mare de producători de carton iar inovațiile în domeniu
îmbunătățesc constant utilizarea la confecționarea ambalajelor și ajută în același timp la protejarea
mediului înconjurător.
Principalele tipuri de cartoane utilizate la confecționarea ambalajelor sunt:
 Cartonul plat – se deosebește de hârtie prin faptul că este un strat mai gros și mai rigid;
 Cartonul duplex – este format din două straturi diferite de material fibros unite în stare umedă
prin presare;
 Cartonul triplex – este format din trei straturi diferite de material fibros unite în stare umedă prin
presare;
 Cartonul ondulat – format din patru straturi netede și trei straturi ondulate unite între ele printr-un
adeziv;
 Cartonul microondulat – este ușor, are o rezisență bună în plesnire și este un bun înlocuitor al
cartonului duplex și triplex.

14
În funcție de forma ambalajelor confecționate din carton distingem:
 cutii din carton;
 tăvi, tăvițe din carton;
 lăzi (cutii mari) din carton;
 tuburi din carton;
 separatoare din carton;
 colțare din carton;
 plăci din carton;
 role din carton;
Cutiile din carton sunt cele mai utilizate ambalaje din carton și sunt disponibile într-un număr foarte
mare de forme și dimensiuni, cu multe utilizări, de la cutii de cereale pentru micul dejun la cutii pentru
sucuri de fructe și până la cutii pentru cele mai sofisticate aparate electronice ca telefoanele mobile sau
pentru electrocasnice de mari dimensiuni.
Cartonul folosit pentru ambalarea pastelor făinoase este un carton ondulat. Clasificarea cartonului
ondulat are la bază mai multe criterii, dintre care cele mai importante sunt destinația ambalajului, tipul
cartonului ondulat și mărimea ondulei.
Ținând cont de scopul amabalajului obținut în urma procesării cartonului ondulat se deosebește
ambalajul de transport, de desfacere și de prezentare.
În funcție de numărul de straturi de hârtie, se deosebesc mai multe tipuri de carton ondulat:
Tip II, III, V, VII, denumite și CO2, CO3, CO6, CO7.

 tipul II - este compus dintr-un capac și o hârtie miez, unite prin linii de lipire între vârfurele
ondulelor și capac

15
 tipul III - este compus dintr-un strat ondulat prins între două straturi netede

 tipul V-este compus din două straturi ondulate și trei straturi netede

 tipul VII - este compus din trei straturi ondulate și patru straturi netede

16
 Un alt criteriu de clasificare este mărimea ondulelor, definită prin înălțimea (h) și pasul
(p) ondulei din hârtia miez
După mărimea lor ondulele pot fi:
 mari: tip C (h cuprins între 3,5-3,7 mm) şi tip A (h cuprins între 4,5-4,8 mm);
 medii: tip B (h cuprins între 2,3-3,2 mm);
 fine: tip E (h cuprins între 1,1-1,2 mm);
 microondule: tip F (h = 0,76 mm);

Cutiile cu autoformare sunt cutii din carton de tip clasic produse din diferite tipuri de carton
MICRONDUL, CO3, CO5, în funcţie de utilizare.

Figura 2.1 Cutie tip clasic (www.cartonajul.ro)

Acest tip de cutie este produsă dintr-o singură bucată de carton de lucru cu îndoituri şi margini care
nu se lipesc. Sunt cutii uşor de asamblat, fundul cutiei este îndoit pentru a forma pereţii şi capacul iar
autoformarea face ca o parte din pereţii cutiei să fie dublaţi oferind astfel o ţinută şi o protecţie mai
bună a produselor.
Hârtia este utilizată pe scară largă la ambalarea unei game variate de produse. Astfel, se
încurajează utilizarea ambalajelor biodegradabile. Mai precis, se pot executa o gamă variată de pungi
simple, pungi cu fald şi pungi cu fald şi talpă. Acestea ocupă un volum redus, sunt rezistente, pot fi
reciclate şi au costuri reduse. În plus, ambalajele din hârtie rezistă la variaţiile de temperatură, fără să
intre în reacţie cu produsele.

17
Ambalajele din carton prezintă următoarele avantaje în utilizare:
 sunt materiale ecologice, reciclabile şi netoxice; cartonul ondulat este unul dintre cele mai ecologice
şi solide materiale de ambalare, care nu este depăşit din punctul de vedere al performanţelor
economice şi ecologice de nici un alt material;
 sunt flexibile, uşoare, igienice, apte pentru a veni în contact cu alimentele;
 se caracterizează prin rigiditate şi rezistenţă foarte bună;
 sunt rezistente la grăsimi, gaze, hidrocarburi, acizi (hârtia tratată prin acoperire şi laminare);
 pot fi tipărite;
 sunt uşoare, ceea ce le face confortabile în procesele de ambalare, încărcare şi descărcare;
 materia primă necesară pentru fabricarea cutiilor din carton ondulat este destul de ieftină, ceea ce
face ca aceste cutii să fie accesibile la preţ în comparaţie cu alte alternative disponibile pe piaţă;
 cutiile din carton ondulat se pot imprima mul mai uşor, prin urmare pot fi instrumente eficiente de
marketing şi de promovare a brandului;
 cutiile din carton ondulat sunt disponibile în diverse forme, dimensiuni, culori şi modele;
 sunt complet reciclabilie în natură, ceea ce le face să fie ecologice.
Dezavantajele cutiilor din carton ondulat:
 Pot să nu fie inadecvate pentru pentru împachetarea unor produse deosebit de grele . Cartonul
ondulat se poate deforma la o presiune extrem de mare sau atunci când sunt stivuite multe cutii
unele presate peste altele

18
PAȘII ÎN REALIZAREA CUTIEI PENTRU PASTELE FĂINOASE

19
2.2 Etichetarea produsului
Etichetarea prezintă totalitatea informaţiilor care însoţesc produsul alimentar respectiv şi care sunt
de regulă înscrise pe ambalaj şi care oferă consumatorului detaliile privind caracteristicile
produsului cum ar fi data de expirare, lista de ingrediente, numele şi adresa producătorului etc.
Este foarte important să i se ofere consumatorului aceste informaţii deoarece numai în urma
cunoaşterii carcasteristicilor alimentului respectiv, consumatorul poate lua o decizie, să cumpere
acel produs sau să nu-l cumpere, şi să aleagă acel produs ce corespunde cu exigenţele sau pofta lui
de moment.
Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat care conţine
elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la acesta.
Conform Art. 3 al normelor metodologice privind etichetarea alimentelor (din HG 784 din 1996),
scopul etichetării alimentelor este de a furniza consumatorilor toate informaţiile necesare,
verificabile şi uşor de cumpărat, pentreu ca aceştia să poată efectua în cunoştinţă de cauză o alegere
corectă, alegând acel produs care corespunde cel mai bine cu nevoia lor, cu exigenţa lor, cu
posibilitatea lor financiară. De asemenea, eticheta trebuie să informeze consumatorii asupra
riscurilor la care aceştia ar putea fi expuşi.
Produsele ambalate în recipiente de plastic şi de sticlă au o etichetă aplicată şi este reprezentată de
un material scris şi imprimat pe o folie din material plastic care este aderentă la recipient.
Eticheta îndeplineşte atât funcţia de informare şi protecţia consumatorului cât şi funcţia de reclamă
şi promovare a produsului.
Elementele informaţionale care se găsesc pe eticheta produselor sunt următoarele:
 denumirea produsului: paste făinoase;
 numele şi adresa producătorului, distribuitorului;
 descrierea sortimentului;
 data de expirare: a se consuma de preferinţă înainte de...;
 ingrediente;
 valoare nutritivă;
 numărul standardului şi al documentului normativ al produsului;
 instrucţiuni de păstrare şi utilizare: a se păstra în spaţii curate, uscate, aerisite, ferite de
razele solare la temperaturi între 5-25 0 C şi umiditate relativă a aerului de max.75%.

20
Alegerea produsului optim de către consumator este condiţionat în primul rând de către preferinţele
acestora în ceea ce priveşte calitatea, însuşirile produsului respectiv dar nu în ultima instanţă şi
modul de prezentare, de aceea ambalajul reprezintă un element tratat ca fiind la fel de important
pentru producător ca şi calitatea conţinutului.

21
 BIBLIOGRAFIE
1. Tehnologia produselor făinoase – Gheorghe Moldoveanu, Editura didactica și pedagogica
București, 1971;
2. Utilajul și tehnologia panificatiei și produsele făinoase – Gh. Moldoveanu, M. Dragoi, N. Niculescu,
Editura pedagogica și didactică București, 1993;
3. Biochimia și tehnologia panificației - Conf. Dr. Ing. Ec. Mihai Leonte, Editura Milenium Piatra-
Neamț,2000;
4. Tehnologii, utilaje, rețete și controlul calității în industria de panificație, patiserie, cofetărie,
biscuiți și paste făinoase, Coacerea și uscarea aluatului - Conf. Dr. Ing. Ec. Mihai Leonte, Editura
Milenium Piatra-Neamt, 2006;
5. Tratat de industria alimentara , Editura ASAB, București, 2009;
6. Ambalajul Atitudine pentru calitate, Editura Expert, Anca PURCĂREA;
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Paste_f%C4%83inoase;
8.https://www.google.com/search?
q=paste+fainoase+poze&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjo0ryiwNneAhWEjiwKHcA
hCbcQ_AUIDigB&biw=1366&bih=626#imgrc=PQuuATkvgzgoHM ;
9.https://camarafermecata.ro/istoria-pastelor/ ;

 
 

22
                              

23