Sunteți pe pagina 1din 14

Prezentare realizată de elevul

Nistor Tatiana

Verificat Nicolaev Daniela


• Universul este întreaga lume înconjuratoare,

nemărginită spaţial sau temporal şi aflată în

permanentă mişcare şi transformare, aşadar,

în continuă evoluţie.

• Originea universului este considerată “Big

Bang”- ul sau Marea Explozie ceea ce

dovedeşte expansiunea acestuia.*

*O astfel de explozie vor să creeze şi oamenii

de ştiinţă din Geneva cu ajutorul celui mai

mare accelerator de particule din lume (L.H.C.

– Large Hadron Colider) testat anul trecut.


• Conform acestei teorii universul era format

iniţial din particule şi antiparticule într-un

spaţiu redus, totuşi la o temperatură extrem

de mare, iar deoarece creştea foarte repede,

acest fapt a fost numit “Marea Explozie”.

• Expansiunea acestui miez a cauzat răcirea

acestuia şi astfel la o temperatură de câteva

mii de grade, nucleele şi electronii se unesc

formând atomii.

• Când expansiunea a încetinit datorită

gravitaţiei, s-au format galaxii.


• La circa 10-35 s de la Marea Explozie, când universul atingea

dimensiunea unui graunte de nisip, energia a scazut sub nivelul critic

de ~1015 GeV (~1028 K) si a putut lua nastere energia nucleara tare,

care mentine stabilitatea nucleului, legând protonii si neutronii, si

forta electroslaba. Prin energia eliberata, s-a produs o inflatie

cosmica accelerata de la 10-35 s la cca 10-32 s si o enorma cantitate

de materie.
• Expansiunea universului a dus la scaderea energiei cu un

factor de 1013 la ~102 GeV (~1015 K). La 10-10 s, a avut loc o

alta faza de tranzitie, care a impus separarea fortei

electroslabe în fortele electromagnetice, care actioneaza

asupra particulelor încarcate electric, si fortele nucleare slabe

prezente în radioactivitate. La acest stadiu se diferentiasera

toate cele patru forte fundamentale în mentinerea stabilitatii

la nivel macrocosmic si microcosmic. Spre deosebire de

stadiul initial de evolutie, în care aparitia de noi forme se face

prin disociere, în etapele ulterioare evolutia universului are la

baza procesul de colectare si sinteza, fara a readuce însa

universul în stadiul initial, de unitate nedivizata. Continua

scadere a densitatii energetice a universului determina legarea

particulelor stabilizate în noi forme compozite, de la quarci la

nucleoni, nuclee si electroni, formând atomi. Stabilitatea si

identitatea proprie a existentelor complexe are la baza strânsa

legatura dintre parti si relativa izolare a sistemelor

individualizate fata de mediul de existenta.


• O data cu manifestarea gravitatiei ca forta dominanta,

dupa un miliard de ani de la Marea Explozie, fluctuatii

mici în distributia gazului de H si He, au reprezentat

atractori gravitationali care au condus la condensarea

si încalzirea unor nori gigantici separati de imensitatea

spatiului. Au luat nastere structuri imense, decuplate

gravitational unele de altele. Prin actiunea gravitatiei,

aceste structuri s-au organizat în galaxii si grupuri

galactice. În cadrul galaxiilor, tendinta evolutiei spre

temperaturi si densitati scazute s-a inversat, dând

nastere unei forme dinamice de creativitate fara

precedent în istoria universului, stelele, care

concentreaza pâna la 99,9% din materia galactica.


Totalitatea elementelor existente în univers au

luat nastere prin combinarea diferita a

hidrogenului primordial, în

cicluri care au avut si mai au înca loc în

interiorul stelelor gigant. În plasma din centrul

sorilor are loc transformarea

hidrogenului în heliu în cursul unui proces

termonuclear cu o durata de 107 ani.

• “Arderea” heliului produce carbonul în 105 ani. Acesta se combina cu alte nuclee

de heliu, generând oxigen în 103 ani. Din “arderea” oxigenului ia nastere neonul,

acesta trece în magneziul, din magneziu în siliciu, iar prin arderea siliciului, apar

elementele grele pâna la fier. Aceste transformari au loc numai în interiorul


stelelor

gigant, care pot oferi temperaturile si presiunile enorme solicitate, procesele fiind

concentrate în învelisuri succesive. Când, în urma arderii siliciului, nucleul devine

feros, se trece în asa-numitul stadiu de racire a nucleului. Printr-un proces înca

insuficient cunoscut, gigantica stea intra în colaps gravitational, urmat de o


explozie

uriasa (supernova), care raspândeste în spatiul interstelar elementele produse în

interiorul sau. Aceste elemente stau la baza cresterii prin acretie a corpurilor

planetare, care ar ramâne însa reci fara aparitia unei generatii secundare de sori,

specifici doar galaxiilor spiralate.


• Sistemul solar este o componentă a Căii

Lactee ce s-a format acum circa 4,5 mld. de

ani in urma şocului unei Supernove cu un nor

protosolar.

• Astfel s-au format un protosoare ce a dus la

formarea stelei mature de astăzi şi planetoizi

ce aveau orbite diferite devenind, prin

evoluţie, planetele Sistemului Solar: Mercur,

Venus, Terra, Marte(planete solide), Jupiter,

Saturn, Uranus, Neptun(planete gazoase) şi

Pluto(acum neconsiderată planetă a acestui

Sistem).
1. Date astrofizice

Vârsta …………………………..4,5 miliarde ani

Raza ……………………........…700 000 km

Masa…………………………….2 • 1027t

(1,989 quadriliarde tone)

Densitatea medie ……….....1,4 g/cm3

Temperatura la suprafata ………..5 770 K

Temperatura în centru …....15 milioane

grade K

Durata de rotatie la ecuator ……..25,03

zile Miscarea de rotatie este diferita,

fiind de 25 – 27 de zile la ecuator

si de 35 – 37 de zile în zonele polare.

Diferenta este determinata de structura

sa gazoasa si face ca turtirea la poli

sa fie aproape neglijabila.

Distanta pâna la Pamânt …………150

mil.km
• Soarele a fost deseori cunoscut ca “forţa primară”

care conduce toată natura de pe Pământ.

• Acesta “conduce” întreg Sistemul Solar prin uriaşa

sa gravitaţie şi masă (aproximativ 99,86% din

întregul Sistem) de circa 330.000 de ori mai mare

decât a pământului

• Raza acestuia este de 696.350 km. de aproape 110

ori mai mare ca a Pământului.

• 99% din masă este format din două gaze(cele mai

uşoare) Hidrogen (H) şi Heliu (He), ceea ce

dovedeşte şi densitatea de 1,4g/m. cub.


• În interior, Soarele concentrează aproape toată

masa acestei stele şi este predominant Hidrogenul.

Acesta se caracterizează prin temperaturi foarte

ridicate si presiuni, de asemenea, prin temperaturi

foarte ridicate si presiuni, de asemenea, prin

temperaturi foarte ridicate si presiuni, de

asemenea, foarte mari.

• Coroana solară este învelişul exterior ce acoperă

atmosfera având o lungime de ordinul milioanelor

de kilometri. Este alcătuit din gaze ionizate

(plasmă) foarte rarefiate ce ajung la o temperatură

extremă.
• Orice miscare a materiei este însotita de o miscare a liniilor de forta magnetica si

invers. Câmpul magnetic al Soarelui functioneaza ca un dipol prin care intra si ies

liniile de forta magnetica. Liniile de forta polare se deschid larg catre spatiul

interplanetar. Ca urmare, în dreptul polilor, în coroana se formeaza „gaurile


coronale”,

principalele surse ale vântului solar. În dreptul planului ecuatorial, în coroana se

formeaza o pânza neutra unde câmpul magnetic se inverseaza. Aceasta pânza,


din

cauza rotirii Soarelui, capata forma unor pliuri spiralate. În afara zonelor polare,
liniile

de forta se închid sub forma de bucle sprijinite de Soare. Materia din coroana

urmeaza aceste linii de forta, particulele sale deplasându-se în spirala în jurul lor.

Deasupra gaurilor coronale vântul solar, respectiv plasma în expansiune,


antreneaza si

liniile de forta magnetica spre exterior. De aceea gaurile devin sursa de baza a

vântului solar. În restul coroanei, structura în bucle închise a câmpului magnetic

prinde ca într-o capcana plasma coroanei, retinând-o. Zona neutra ecuatoriala a


fost

asemuita dupa forma cu o „rochie de balerina”, cu pliuri foarte largi. Cauza


acestui

aspect se gaseste în evolutia gaurilor polare sub impulsul rotirii, care se


deformeaza.

Marimea unei ondulari la nivelul pânzei neutre ecuatoriale este de ±150 pe


latitudine,

în momentele de activitate solara minima. Ca urmare pliurile vor trece de o parte


si de

cealalta a planului ecuatorial, facând ca în aceasta zona sa alterneze sectoare de

polaritati diferite.
• Originea acestui câmp se gaseste sub atmosfera

solara, în masa gazoasa ce se roteste în timp diferit

în jurul propriei axe. Electronii si protonii

genereaza în deplasarea lor un curent electric, care

induce un câmp magnetic. Rotirea fiind însa

diferentiata, atât pe verticala, cât si pe orizontala,

câmpul magnetic va suferi modificari. Diferenta de

rotatie între Ecuator si poli transforma câmpul

magnetic poloidal, când undele au o desfasurare

directa de la un pol la altul, într-unul toroidal unde

liniile au un mers aproape paralel cu ecuatorul.

Viteza de rotatie mai mare în zona ecuatoriala

antreneaza si liniile magnetice, deformându-le.


•Vă mulțumesc

pentru atenție!

S-ar putea să vă placă și