“E prima data cand imi inteleg esecurile, .

Pana acum n-am avut niciodata taria de a

recunoaste ca destinul meu a fost decis de esecurile mele”

“Istoria nu-i decât o poveste despre frică.”

“Ce poate urma într-o lume fără incertitudini? O asemenea lume e la fel de greu de
imaginat ca una fără Dumnezeu.”
“Copilaria e varsta de aur, tot ce urmeaza e decadere.Exil.Nostalgie a nestiintei
pierdute”
*
“Se pare ca iubim de fapt ceea ce ne lipseste.”

“As putea consimti ca m-am iubit pe mine mai mult decât am iubit adevarul si ca de aceea, sunt în
masura sa confirm ca regretele sunt uneori o forma, indirecta, de vanitate.”

“Asa e si viata. Te lasa sa crezi ca totul e normal si, pe neasteptate, îti pune gheata in gât.”
*

“Tot ce se întâmpla se întâmpla fiindca asa trebuia sa se intâmple.”

“Nici o oboseala sufleteasca nu se compara, probabil, cu una care provine dintr-o iubire ce nu se
poate consola.”

” Daca ai fi perfect, n-as avea niciun merit ca te iubesc.”

“E adevarat nu-mi pot inchipui un Dumnezeu burghez sau intelectual.In schimb un Dumnezeu taran
imi pare foarte posibil.”
*
“Dumnezeu e o absenta de care nu ne putem dispensa”

“Aş vrea să nu fi trecut degeaba prin viaţă. Ploaia care cade acum pe straşină , pe geam şi pe asfalt
şi care miroase a vară, aş vrea s-o fixez, să rămână aici, pe foaia aceasta, ca o pânză din cele
făcute să nu piară, ca să trăiesc şi eu cu ea, mereu, în fiecare din picăturile ei, şi ea prin mine, să
trecem împreună prin toate picăturile vieţilor care vor urma… şi să rămânem aici, ca acum când îi
ascult rostogolirea…”

Frunzele uscate zburate de vânt , contrastau amar cu frunzele verzi şi vii ale copacilor,
era Anotimpul Sufletului.
***
Când ieşea din casă îşi sculpta cu migală chipul(un zâmbet amabil dar sfios în colţul buzelor, puţină
indiferentă şi raceală în ridul imobil al ochiului…) şi aşa “gătita pentru lume” paşea la adăpost,
printre oameni şi pietre.

Chiar dacă mintea îi striga uneori că “Omul este cel mai mare dusman al sau”, nu vroia sa creadă , se
încăpăţana (cu preţul propriei dureri), să nu întelegă Omul.

***

Nu pleca!! aceste doua cuvinte definesc într -un strigăt curat Întregul ,  cu rezonanţa celui mai
înduioşător şi profund gest de iubire.
***

Florile de câmp nu sunt doar flori, sunt broderii migăloase, după chipul şi asemănarea cărora au luat
fiinţa toate florile lumii.
Ele poate nu strălucesc cu puterea altor flori, însă în singurătatea şi tacerea lor umilă îşi are radăcina
tot parfumul, opulenta şi gingăşia florilor lumii.

Orfane şi negrijite de nimeni

florile de câmp sunt precum ţăranul român,
îşi poartă cu modestie condiţia,
ştiind însă că mâna lui sinonimă cu mirosul pământului,
este singura mâna care dă viaţă, hrăneşte şi înalţă.
“Te urăsc cu puterea lui Eminescu de-a iubi”.
“Vorbele sunt făcute pentru minciună. Adevărul tace.”
“Viaţa mea începe cu numele ei, ca o albină născută într-o floare. Câtă otravă e în
miere”.
“Numai pe mine ai să mă iubeşti. Şi n-ai să ştii niciodată pe cine iubeşti. Asta-ţi va fi
pedeapsa. Îţi voi fura sufletul, lăsând celorlaţi numai umbra sufletului tău. Dar chiar
sufletul tău e o umbră şi luându-ţi-o, nici eu nu mai am nimic.”
“Am toate luminile întunericului. Cum vreţi să luptaţi cu mine? Piesele de şah nu se pot
opune jucătorului..”.