CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE”R.

PACALO”

SUPORT TEORETIC

„TRAUMELE NATALE ALE NOU-NĂSCUTULUI”

Profesor G.Arhirii
 Traume natale ale nou-născutului.
Definiţie: reprezintă trauma mecanică (în urma compresiei, tracţiei) la care nou-născutul a
fost supus în procesul travaliului şi naşterii.
Factorii de risc ai traumelor obstetricale:
 Macrosomia, în special greutatea copilului circa 4500g;
 Naşterile instrumentale, în special forcepsul (în cavitatea medie) sau vacuumul;
 Naşterea în prezentaţie pelviană;
 Tracţia anormală sau excesivă în naştere.
În calitate de factori predispozanţi se disting:
 Primiparitatea;
 Disproporţia cefalo-pelviană,
 Statura joasă a mamei ( 150 cm),
 Anomaliile pelviene la mamă;
 Naşterea prolongară sau rapidă,
 Naşterea obstructivă;
 Oligoamniosul;
 Prezentările anormale (pelviene),
 Utilizarea forcepsului, vacuum-extracţia,
 Versiunea şi extracţia,
 Nou-născutul cu greutate foarte mică la naştere sau cu prematuritate extremă,
 Macrosomia fătului,
 Dimensiunile mari ale capului nou-născutului;
 Anomaliile fetale.

Cefalohematomul reprezintă o colectare a sîngelui provenită din hemoragia vaselor

sangvine situate între periost şi osul cranian, delimitată de suturile craniene.
Cefalohematomul poate avea dimensiuni diferite şi fi chiar bilateral. Mai frecvent este
parietal, ocazional poate fi observat în regiunea occipitală.
Cauze:
 Cefalohematomul se dezvoltă ca urmare a naşterii obstructive şi folosirii
intervenţiilor instrumentale în naştere.
Manifestări clinice:
 hemoragia este delimitată de suturile craniene, adesea reprezintă o inflamaţie
fluctuantă, care nu iese din limitele ce corespund suturilor. Inflamaţia de obicei
se manifestă peste câteva ore după naştere, deoarece sîngerarea subperiostală este
un proces lent şi de durată.
Complicaţii:
 hemoragia severă poate cauza anemiei şi hipotensiunii. Se poate complica cu
hemoragii intracraniene. Reabsorbţia sângelui din hematom timp de câteva
săptămâni este asociată cu hiperbilirubinemie, care, la rândul ei, prelungeşte
durata icterului neonatal. Rareori cefalohematomul se poate complica cu
meningită sau osteomielită. În 5-20% cazuri se poate asocia cu fracturi lineare ale
craniului.
Diagnostic:
 nu necesită de obicei examinări de laborator. Dacă sunt prezente semlele
neurologice sau dacă fractura craniului este prin compresie, se efectuează
radiografia craniului sau tomografia computerizată.
Managementul:
 în cazul dimensiunilor mici şi evoluţie necomplicată nu este nevoie nici de un
tratament în afară de observare, convorbire cu părinţii şi calmarea lor. De obicei
cefalohematomul se reabsoarbe timp de 2 săptămîni pînă la 3 luni. Icterul cauzat
de reabsorbţia sângelui din hematom poate necesita fototerapie. Dacă colecţia
sângelui este mare poate fi nevoie de transfuzie de sânge. Oricare tratament cum
ar fi aspiraţia, drenarea, aplicarea pungii cu ghiaţă şi alte procedee, sunt
contraindicate, pot fi periculoase în plan de reapariţie a hemoragiei sau infectare.
Este necesar de a stimula contactul cât mai timpuriu între mamă şi nou-născut şi
alăptarea precoce.
Pareza nervului facial.

 În cazul parezei nervului facial nou-născutul nu este în stare să închidă ochiul, să

încreţească fruntea pe partea afectată, în timpul alăptării copilul nu poate lua bine
pieptul şi laptele se prelinge din guriţă. În anamneză se stabileşte naşterea
obstructivă şi trauma feţei ca urmare a aplăcării forcepsului.
Îngrijirea nou-născutului cu pareza nervului facial cuprinde următoarele măsuri:
 În cazul impoisibilităţii de a închide ochiul pe partea afectată, se aplică după
pleoapa inferioară unguent (de tetraciclină sau eritromicină) de patru ori pe zi,
 este necesar de a ajuta mama copilului să găsească poziţia cea mai comodă pentru
aplicarea copilului la piept.
 Dacă copilul nu este în stare să sugă pieptul, se recomandă de a-l alimenta cu
lapte stors de mamă cu ajutorul unei metode alternative.
 Dacă la copil lipsesc alte probleme, el poate fi externat la domiciliu. Se
recomandă de a examina copilul peste 2 săptămâni, de obicei manifestările
parezei de obicei dispar către acest timp.
 Dacă mişcările feţei nu se restabilesc la un an de viaţă atunci trebuie de explicat
părinţilor că pareza este permanentă.
Pareza plexului brahial este condiţionată de tracţia exagerată a capului şi gâtului
copilului în naştere.
 Adesea este întâlnită la copiii macrosomi (cu greutatea circa 4 kg), născuţi la
termen cu deficultăţi de degajare a umeraşilor.
 Incidenţa este de 0,5-2,0/1000 copii născuţi vii.
 Pareza plexului brahial este asociată cu următoarele traumatisme: fractura de
claviculă, fractura de umăr, subluxaţia vertebrelor cervicale, leziunea măduvei
spinale în regiunea cervicală şi paralizia nervului facial.
Diagnosticul precoce:
 în paralizia Erb (C5-C6) la copil lipsesc mişcările spontane în umăr
unilateral din cauza insuficienţei motilităţii centurii scapulare/cot după
naştere. Mâinuţă lezată este deflectată, stă întinsă de-a lungul corpului, este
 rotată intern, în adducţie şi pronaţie. Aşa nou-născuţi nu pot îndoi şi ridica
mâinuţa. Mişcările palmei şi degetelor sunt în volum deplin, este prezent
reflexul de apucare.
 Adesea slăbiciunea în umăr trece pe parcursul unei săptămâni după naştere,
iar mişcările şi forţa în articulaţia umărului se restabilesc la o lună de viaţă.
Îngrijirea nou-născutului cu paralizia plexului brahial cuprinde
următoarele măsuri:
 Susţinerea umărului copilului în timpul îmbrăcării lui (în timpul alăptării,
îmbrăcării) pentru a preveni trautatizarea ulterioară,
 Imobilizarea mâinii ca şi în cazul fracturii claviculei în prima săptămână
după naştere, Dacă la copil lipsesc alte probleme, el poate fi externat la
domiciliu,
 Se recomandă un examen la 1 săptămână după externare şi dacă mişcările
în umăr nu s-au restabilit, mama poate fi consiliată de a efectua mişcări
pasive în articulaţia umărului nou-născutului,
 De obicei mişcările se restabilesc peste 6-9 luni,
 Dacă în procesul supravegherii nu are loc restabilirea mişcărilor atunci
copilul trebuie îndreptat într-un servciu specializat de nivelul III.
 Dacă mişcările nu se restabilesc la un an de viaţă atunci părinţilor trebuie
de explicat că pareza este permanentă.

Fracturile. Cauze: adesea se întâlnesc la copiii macrosomi, de obicei în caz de

naştere complicată (distocie umeraşilor, prezentaţie fesieră).
Diagnostic: se confirmă cu ajutorul examinării Roentghen, dacă este posibilitate.
Îngrijire: susţinerea copilului în cazul întoarcerii lui, a evita mişcările pe partea
fracturii pe măsura posibilităţilor
Tratamentul cuprinde următoarele:
 În caz de sindrom algic pronunţat este nevoie de a minimiza durerea şi
discomfortul. Imobilizarea extremităţii bolnave pentru reducerea durerii.
 În cazul lipsei altor probleme copilul poate fi externat la domiciliu.
  Este nevoie de a explica mamei că peste 2-3 săptămâni în locul fracturii se
formează calusul osos.
 Se recomandă de a examina copilul peste o lună şi dacă extremitatea nu a
concrescut sau s-au format deformări pronunţate în locul fracturii copilul trebuie
să fie referit în secţia de ortopedie specializată pentru nou-născuţi.
Fractura umărului/claviculei.
Cauze: Fractura umărului/claviculei se întâlneşte destul de frecvent la nou-născut, în
special la nou-născuţii macrosomi. Acest lucru are loc în cazul distociei umeraşilor sau
în naşterea în poziţie fesieră.
Manifestările clinice:
 Fractura claviculei este de tipul „crenguţei verzi”, adesea decurge asimptomatic.
Câte odată mişcările în mânuţă pe partea fracturii sunt reduse sau lipsesc, în
timpul mişcărilor în umăr apare durerea.
 Dereglările integrităţii claviculei se palpează în formă de iregularităţi de-a lungul
claviculei. Câte-odată sunt însoţite de dislocarea osului mai jos de claviculă,
poate fi auzită crepitaţia.
Tratamentul include:
 Imobilizarea mâinuţei bolnave pentru reducerea durerii cu aducerea ei la corpul
copilului sub un unghi de 90º.
 Între mîinuţă şi trunchi până la cot trebuie aplicată vată sau tifon. Ombilicul nu
se acoperă cu pansament.
 Este necesar de a verifica starea degetelor membrului imobilizat pentru cianoză şi
edem şi de a slăbi pansamentul până la dispariţia semnelor menţionate. În cazul
lipsei altor probleme copilul poate fi externat la domiciliu.
 În cazul fracturii umărului mama este invitată pentru scoaterea pansamentului
peste 10 zile, iar în cazul fracturii claviculei – peste 5 zile.
 Se recomandă de examinat copilul peste o lună şi dacă clavicula nu a concrescut
sau există feformaţii însemnate în locul fracturii copilul trebuie îndreptat în secţia
de ortopedie specializată a Centrului de chirurgie pediatrică „Natalia Gheorghiu”.
 Fractura femurului. Tratament:
 Copilul este instalat în decubit dorsal, picioruşul bolnav este imobilizat cu
ajutorul unei atele de la nivelul taliei pînă mai jos de genunchi.
 Atela trebuie să fie fixată la corpul copilului în jurul taliei cu un bandaj
elastic, de asemenea piciorul bolnav trebuie bandajat de la şold până mai jos
de genunchi.
 Ombilicul nu se acoperă cu pansament. Este nevoie de 2 ori pe zi pe parcursul
a 3 zile de a controla starea degetelor membrului imobilizat pentru cianoză şi
edem şi de a slăbi pansamentul până la dispariţia stărilor menţionate.
 Copilul poate de asemenea sî fie externat la domiciliu, dacă mama lui are
posibilitate să revină la spital în termenii stabiliţi. În cazul fracturii femurului
mama copilului este invitată pentru înlăturarea atelei şi scoaetrea
pansamentului peste 14 zile.
Prevenirea traumatismului obstetrical
Este dovedit că una dintre intervenţiile cele mai importante pentru bunăstarea mamei
şi copilului este asistenţa calificată în timpul naşterii. Personalul calificat poate conduce
corect naşterea în diverse situaţii, inclusiv şi în cazul disproporţiei cefalo-pelviene.
Pentru a preveni complicaţiile naşterii există două strategii de asigurare a naşterii
sigure (fără complicaţii): а) utilizarea adecvată a partogramei şi b) prezenţa persoanei de
contact la naştere care contribuie la reducerea folosirii intervenţiilor instrumentalee în
naştere. Nu mai puţină importanţă pentru profilaxia traumatismului obstetrical îl are şi
monitoringul perioadei a doua a naşterii.