Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Specializarea Kinetoterapie și Motricitate Specială
 

Tratamentul balneofiziokinetoterapeutic
în cazul copiilor diagnosticați cu
picior congenital strâmb

Prof. Coordonator: Drd. Dobreanu Bianca

Realizat de: Enache Medeea, subgrupa 5
 Cuprins
 Definiție
 Simptomatologie
 Cauze
 Diagnostic
 Metode de tratament
Ce este piciorul congenital strâmb?

Piciorul congenital strâmb, denumit și varus equin, este cea mai frecventă diformitate congenitală a piciorului
întâlnită în cazul nou-născuților.

Deformația survine cu o incidență de aproximativ 1% din nou-născuți și este mai frecventă la persoanele de
genul masculin în proporție de 65%, iar la cele de genul feminin de 35%. Cam 50% din cazuri sunt bilaterale, iar
în Romania se nasc anual intre 400 – 500 de copii cu varus equin.

Termenul de picior strâmb congenital corespunde malformațiilor ce modifică orientarea piciorului în raport cu
gamba.

Este o anomalie de dezvoltare care implică toate structurile inferioare genunchiului – oase, mușchi, ligamente.
Dacă este de o singură parte, gamba va fi mai subțire, iar talpa piciorului va fi mai îngustă și mai scurtă.
Diferența dintre membrele inferioare va fi undeva în jur de 1 cm - 1,3 cm la nivelul tălpii piciorului.
Equinus – flexie plantară
Varus – inversie+supinație
Simptomatologie
Se caracterizează prin:
 prezența equinului în care piciorul este în continuarea gambei cu limitarea mișcărilor normale la
nivelul gleznei;
 a varusului în care călcâiul este rotat în interior și marginea internă este orientată în sus;
 adducției în care antepiciorul este orientat în interior și cavusului în care bolta plantară a
piciorului este scobită.
Persoanele cu picior strâmb congenital au tendoanele piciorului scurtate, oasele au o formă
neobișnuită, iar tendonul lui Ahile este îngust. Piciorul este, de obicei aflat într-o inversie
accentuată, câteodată atât de tare încât arată de parcă ar fi cu talpa în sus. Mușchii de la nivelul
gambei, de la piciorul varus equin sunt de obicei subdezvoltați. Piciorul afectat poate fi mai mic cu
aproximativ 1 cm decât celălalt picior.
 Cauze
Piciorul varus equin este considerat un accident de dezvoltare. Piciorul este normal, dar în timpul celui de-al doilea trimestru al
sarcinii piciorul normal adoptă acea poziție nefirească de picior varus equin. Ecografiile din săptămânile 14-15 de sarcină pot să fie
normale, dar este posibil ca în săptamâna a 16-a să apară diformitatea la nivelul piciorului fătului;
 Transmitere genetică;
 Afecțiuni congenitale. În unele cazuri, sindromul piciorului varus equin poate fi asociat cu alte anomalii ale scheletului care sunt
prezente la naștere, cum ar fi spina bifida, un defect grav de naștere care apare atunci când țesutul ce înconjoară măduva spinării
nu se închide corect;
 Factorii de mediu, dacă mamele fumează sau suferă de diabet;
 Lichid amniotic insuficient în timpul sarcinii.

Dacă nu este tratat, piciorul varus equin cauzează probleme mai grave. Acestea pot include:
 Artrită;
 Stimă de sine scăzută. Aspectul neobișnuit al piciorului poate face ca imaginea corpului copilului să fie un aspect îngrijorător în
decursul adolescenței;
 Incapacitatea de a merge normal.
 Atrofie musculară.
Diagnostic
La naștere această afecțiune este imediat vizibilă datorită deformației caracteristice. De asemenea,
poate fi detectată înainte de naștere prin ecografia de sarcina, mai ales dacă ambele picioare sunt
afectate. Cu toate acestea, nu este posibil niciun tratament înainte de nașterea bebelușului. Dacă
boala este descoperită în timpul sarcinii sau după naștere, medicii vor recomanda mai multe teste
pentru a verifica alte probleme de sănătate, cum ar fi splina bifidă și distrofia musculară.
Fiecare din elementele constiutive ale deformației trebuie evaluate, cum ar fi: gradul de supinație,
adducție, supinație, axului dintre gamba și picior.
Ca și examinări se pot efectua:
 Examenul dinamic pasiv;
 Examenul dinamic activ;
 Radiografia;
 Ecografia efectuată prenatal
 Tomografia computerizată
 RMN
Aceste două investigații (CT și RMN) necesită o formă de sedare a copilului pentru a putea fi
efectuate și sunt costisitoare. Nu au intrat în practica curentă, fiind utlilizate ca metode de cercetare.
 Clasificare
Clasificarea piciorului strâmb congenital varus equin (Cummings) se face în funcție de gravitatea și
reductibilitatea diformității:

 Piciorul strâmb postural este rar; clinic poate fi corijat pasiv cu ușurință, iar radiografic, cu unghiul
astragalo-calcanean este normal atât de față cât și de profil.
 Piciorul strâmb congenital varus equin moderat este relative suplu, nu are șanț adânc medio-
plantar, iar radiografic unghiurile sunt modificate. Este grupul cel mai frecvent întâlnit și răspunde
adesea la manipulări și realinieri blânde, urmate de aplicarea unui aparat ghipsat corector.
 Piciorul strâmb congenital varus equin sever este mai puțin frecvent decât cel moderat. Piciorul
apare scurt, lărgit, prezintă un șanț supracalcanean posterior și altul medio-plantar foarte profund.
Răspunde prost la tratamentul conservator. (Dinu M. Antonescu, 2008, p. 625)
Metode de tratament
 Tratamentul ortopedic, unde se utilizează metoda Ponseti:
Tratamentul începe imediat după naștere și își propune să restaureze o anatomie cât mai apropiată de
normal posibil, cu o bună mobilitate articulară. Reeducarea blândă și netraumatică trebuie să realizeze
alungirea structurilor fibroase retractate fără a zdrobi sau deforma scheletul, care în mare măsură este
cartilaginos (Masse).
Metoda Ponseti este o procedură nedureroasă care implică manipularea piciorului, aplicarea unor
aparate gipsate succesive și posibil eliberarea tendonului lui Ahile.
 Tratamentul chirurgical
Dacă tratamentul conservator nu a realizat o corecție bună până la 3 luni, este foarte probabil ca
acesta nu o va putea obține nici în continuare. Intervenţia chirurgicală devine indicată. Majoritatea
ortopezilor amână intervenţia chirurgicală până la 2 luni (McKay), 3 luni (Bensahel, Dimeglio,
Metaizeau), 10 luni (Seringe), sau 12 luni (Turco). Simons crede că mărimea piciorului este mai
importantă decât vârsta copilului si recomandă intervenţia când piciorul are cel puţin 8 cm
lungime. În plus, anestezia este mai sigură la un copil mai mare, modificările patologice sunt mai
aparente, iar încărcarea precoce a piciorului operat va ajuta la menţinerea corecției.
Postoperator se imobilizează piciorul într-un aparat ghipsat femuro-podal, pentru 6 săptămâni. Apoi
într-un ghips gambiero-podal pentru următoarele 6 săptămâni. Broşele de fixare sunt extrase la 6
săptămâni (odată cu schimbarea aparatului ghipsat). După îndepărtarea ghipsului, este reco-
mandată utilizarea unei atele de noapte pentru mai multe luni.
La sfârşitul tratamentului. piciorul trebuie să fie corectat, suplu, de aspect apropiat de normal, să
poată fi încălţat cu o încălţăminte convenţională şi să nu determine durere sau disconfort în timpul
mersului.
Bibliografie
- T. Sbenghe – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor- Editura medicală,
București 1981
- Dinu M. Antonescu – Patologia aparatului locomotor Vol. II – Editura Medicală, București 2010
- Walter B. Greene - Netter’s Orthopaedics
- https://
www.reginamaria.ro/articole-medicale/piciorul-stramb-varus-equin-are-o-solutie-optima-metoda-
ponseti
- https://www.romedic.ro/piciorul-varus-equin-piciorul-stramb-congenital
- https://
www.reginamaria.ro/articole-medicale/tratamentul-piciorului-stramb-varus-equin-prin-metoda-po
nset
i