Sunteți pe pagina 1din 5

LEGEA nr.

339 din 29 noiembrie 2005


privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și
psihotrope
În sensul larg al cuvântului, prin drog se întelege orice substanta utilizata în
terapeutica, datorita unor proprietati curative, dar al carei efect este, uneori, incert si
nociv pentru organismul uman. În vorbirea curenta prin droguri întelegem produsele
stupefiante sau toxice, definite astfel si prohibite de legislatiile nationale si
internationale. În sensul strict farmaceutic, drogul este materia prima de origine
vegetala, minerala sau animala din care se prepara anumite medicamente, iar
stupefiantele sunt definite ca substante care inhiba centrii nervosi, producând o stare
de inertie fizica si psihica.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) include în categoria drogurilor orice
substanta chimica absorbita de organism care genereaza schimbari în starea
emotionala, în comportamentul si functionarea acestuia, dar nu toate substantele la
care O.M.S. se refera pot fi considerate stupefiante în adevaratul sens al cuvântului.

Stupefiante şi psihotrope - Termeni specifici:


 prescripţie medicală - document scris, semnat şi parafat de un medic care
recomandă un tratament medical unui pacient clar identificat şi care
autorizează eliberarea de către farmacist a unei cantităţi determinate de
medicamente aflate sub controlul legislaţiei naţionale în domeniu;
 substanţă stupefiantă – produse şi substanţe toxice care inhibă centrii nervoşi
provocând o stare de inerţie fizică şi psihică.
 abuz - consumul plantelor, substanţelor şi preparatelor ce conţin substanţe
stupefiante şi psihotrope
♦ CUPRINDE:
 Capitolul I – Dispoziţii generale
 Capitolul II – Clasificarea plantelor, substanţelor, şi preparatelor stupefiante şi
psihotrope
 Capitolul III – Cultivarea plantelor ce conţin substanţe stupefiante şi
psihotrope
 Capitolul IV – Producerea, fabricarea şi distribuţia plantelor, substanţelor, şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope
 Capitolul V – Importul/exportul şi tranzitul cu plante, substanţe, şi preparate
stupefiante şi psihotrope
 Capitolul VI – Transportul plantelor, substanţelor, şi preparatelor stupefiante
şi psihotrope
 Capitolul VII – Utilizarea medicală şi distribuţia substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope
 Capitolul VIII – Obligaţii ale persoanelor autorizate să efectueze operaţiuni cu
plante, substanţe, şi preparate stupefiante şi psihotrope
 Capitolul IX – Cercetări medicale, ştiinţifice şi învăţământ
 Capitolul X – Sancţiuni
 Capitolul XI – Dispoziţii tranzitorii şi finale
ANEXE de interes pentru farmacişti şi asistenţii medicali de farmacie:
 Anexa 5 – cerere pentru eliberarea autorizației pentru deținere de plante,
substanțe și preparate stupefiante și psihotrope;
 Anexa 8 – preparate stupefiante şi psihotrope care pot fi conţinute în trusele
de prim ajutor;
 Anexa 9: – formular pentru prescripţiile de preparate cuprinse în tabelul II
(formularul galben); – formular pentru prescripţiile de preparate cuprinse în
tabelul III (formularul verde);
 Anexa 11 – modelul condicii de prescripţii medicale, al condicii de aparat şi al
registrului pentru evidenţa stupefiantelor din condica de aparat;
 Anexa 13 – registrul de evidenţă zilnică a mişcărilor produselor şi substanţelor
stupefiante ( pentru farmacia de circuit închis şi cea de circuit deschis ).
Producerea, fabricarea şi distribuţia plantelor, substanţelor şi preparatelor
stupefiante şi psihotrope
 Este interzisă fără autorizaţia eliberată de M.S.
 Autorizaţiile sunt eliberate dacă utilizarea plantelor, a substanţelor şi a
preparatelor prevăzute în tabelele II şi III din anexă este limitată în scopul
utilizării în industrie sau pentru producerea de sămânţă, precum şi pentru uz
medical, ştiinţific sau tehnic.
 Valabilitatea autorizaţiei nu poate depăşi termenul autorizaţiei de funcţionare.
Utilizarea medicală a substanţelor şi a preparatelor stupefiante şi psihotrope
 In baza autorizaţiei de funcţionare
 Achiziţionarea de plante, substanţe şi preparate (în tabelele II şi III din anexă)
poate fi efectuată numai de la o persoană juridică autorizată,
 Preparatele şi substanţele stupefiante şi psihotrope pot fi utilizate în scop
medical numai pe baza prescripţiilor medicale,
 Prescrierea substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelul II din anexă se
face pe formulare speciale, securizate

Anexă:
– Tabelul I – Plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope interzise şi
lipsite de interes recunoscut în medicină;
Exemple: STUPEFIANTE: Heroină, Etorfină, Cetobemidonă, Acetorfină,
Dezomorfină, Tiofentanil etc.
PSIHOTROPE: Brolamfetamină, Catinonă, DET, DMA, DMT,
DOET,Parahexil, Tenamfetamină etc.
Chiar şi în secolul al XX-lea s-au menţinut în terapie substanţe medicamentoase
şi forme farmaceutice al căror principiu activ şi mod de administrare generează
un grad crescut de toxicitate. Căteva situaţii cu menţionarea ultimei farmacopei în
care figurează ca monografii: Hydrargyrum (F.R. VII, 1956), Hydrargyrum
bichloratum (F.R.VIII, 1965) Morphinum diacetylatum chloratum (clorat de
heroină) (F.R. VI, 1948), Natrium cacodylicum (F.R. VIII, 1965), Novarsenolum
(F.R. VII, 1956), Comprimata hydrargyri bichlorati 0,50 aut 1g (F.R. VII, 1956),
Injectio bismuthi salicylici oleosa 5% (F.R. VIII, 1965), Injectio natrii cacodylici
10% (F.R. VII, 1956), Injectio strychnini sulfurici composita (Injectio neurotonica)
(F.R.VIII, 1965).

– Tabelul II – Plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope care


prezintă interes în medicină şi sunt supuse unui control strict;
Exemple:
STUPEFIANTE: Cannabis, rezină de canabis, extracte şi tincturi de cannabis
Cocafrunze,Cocaină,Codeină,Dihidromorfină,Ecgonină,Metadonă,Morfină,Remife
ntanil,Sufentanil etc.
PSIHOTROPE:Amfetamină,Dexamfetamină,Dronabinol,Fenetilină,Levamfetamin
ă,Levometamfetamină,Meclocvalon,Metamfetamină etc.

– Tabelul III – Plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope care


prezintă interes în medicină şi sunt supuse controlului.
Exemple:
STUPEFIANTE:Acetildihidrocodeină,Codeină,Dihidrocodeină,Etilmorfină,Nicocod
ină,Nicodicodină,Norcodeină,Folcodin etc.
PSIHOTROPE:Allobarbital,Lorazepam,Alprazolam,Medazepam,Amfepramon
Meprobamat,Amobarbital,Pentazocin,Barbital,Tetrazepam,Benzfetamină,Bromaz
epam,Buprenorfină,Butalbital,Butobarbital,Ciclobarbital,Clorazepat,Clotiazepam,
Diazepam etc.

Preparatele şi substanţele stupefiante şi psihotrope pot fi utilizate în


scop medical numai pe baza prescripţiilor medicale, în conformitate
cu normele metodologice de aplicare a prezentei legi .
Prescrierea substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelul II din anexă se face
pe formulare speciale, securizate, sau în condici de prescripţii medicale ori
condici de aparat, destinate exclusiv prescrierii acestora, în cadrul unităţilor
sanitare umane sau veterinare, în condiţiile prevăzute în normele metodologice
de aplicare a prezentei legi.
Prescrierea substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelul III din anexă se face
pe formulare care se reţin la eliberare, în condiţiile prevăzute în normele
metodologice de aplicare a prezentei legi.
Plantele şi substanţele prevăzute în tabelele II şi III din anexă pot fi prescrise
pacienţilor în conformitate cu prevederile legii numai sub formă de preparate
farmaceutice, realizate industrial sau în farmacie, de către:  a) medicii titulari ai
autorizaţiei de liberă practică, în conformitate cu normele metodologice de
aplicare a prezentei legi;
 b) medicii veterinari titulari ai autorizaţiei de liberă practică, în conformitate cu
normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Pacienţii aflaţi în tratament cu medicamente care conţin substanţe stupefiante
sau psihotrope prevăzute în tabelul II din anexă pot deţine cantitatea prescrisă
numai în baza prescripţiei medicale.
Farmaciile comunitare și de spital, îşi desfăşoară activitatea cu substanţe şi
preparate stupefiante şi psihotrope în baza autorizaţiei de funcţionare, conform
normelor metodologice de aplicare a legislației în vigoare.

Aspecte ale activităţii cu stupefiante şi psihotrope în farmaciile de


circuit deschis
 prescripţia medicală = document scris, semnat şi parafat de medic care
recomandă un tratament medical unui pacient clar identificat.
Prescripţia medicală autorizează eliberarea de către farmacist a unei cantităţi
determinate de medicamente aflate sub controlul legislaţiei naţionale în domeniu;
 substanţele şi preparatele stupefiante şi psihotrope pot fi utilizate în scop
medical numai pe bază de prescripţie medicală ;
 medicul - uman sau veterinar - care prescrie produsele aflate sub incidenţa
legii 399/2005, trebuie să deţină autorizaţia de liberă practică ;
 orice pacient – uman sau animal – poate beneficia în ambulatoriu de
prescripţie medicală pentru preparate stupefiante şi psihotrope dacă medicul
consideră necesar. Responsabilitatea revine în totalitate medicului .

Prescripţia medicală pentru preparatele stupefiante şi psihotrope se


emite în patru exemplare:
 unul destinat pacientului
 unul va rămâne în farmacia care eliberează produsul
 unul destinat Casei de Asigurări de Sănătate (poate fi anulat şi păstrat în
carnetul de prescripţii al medicului dacă preparatul se ridică contra cost)
 unul rămâne ataşat la carnetul de prescripţii al medicului care a scris reţeta

Culoarea formularelor pentru prescrierea stupefiantelor şi


psihotropelor:
 galben – pentru preparatele stupefiante şi psihotope din tabelul II al anexei
legii 339/2005
 verde - pentru preparatele stupefiante şi psihotope din tabelul III al anexei legii
339/2005

Completarea formularului prescripţiei de către medici:


 integral şi lizibil
 se admit maxim două modificări (în condiţiile în care nu afectează lizibilitatea),
confirmate prin semnătură şi ştampilă  se admite prescrierea a maxim trei
preparate ( poate fi acelaşi DCI în forme farmaceutice diferite)
 cantitatea maximă prescrisă poate fi cea necesară tratamentului pentru 30 de
zile.

S-ar putea să vă placă și