Umbra şi împărăţia ei

Redarea umbrei şi a luminii

în desen

Grigore Roibu

Umbra şi împărăţia ei, aşa şi-a intitulat Leonardo da Vinci un capitol din Tratatul de pictură. El şi-a
fundamentat matematic conceptele iar în caietele sale vorbeşte de cele zece funcţii optice ale ochiului
(lumină, întuneric, corp şi culoare, formă şi poziţie, distanţă şi apropiere, mişcare şi repaus) pe care le
considera elemente esenţiale în pictură. Leonardo descrie aceste funcţii prin prelegeri amănunţite
despre perspectivă, dând lămuriri despre sistemele perspectivei bazate pe geometrie, proporţie şi
modulaţia luminii şi a umbrei. Identifică apoi mai multe tipuri de perspectivă printre care forma
convenţională, ce are la bază un singur punct de fugă (proiecţie conică centrală), folosirea mai multor
puncte de fugă (două sau trei), precum şi perspectiva aeriană. Pe lângă aceste sisteme tradiţionale,
marele maestru al Renaşterii, explorează cu ajutorul cuvintelor şi al desenelor geometrice sau analitice
noţiuni de viziune în unghi larg, de adâncime laterală şi perspectivă atmosferică, tehnici care folosesc
voalarea şi deschiderea progresivă a tonurilor pentru a crea iluzia adâncimii în spaţiu.

Definiţia dată de Le Corbusier arhitecturii include, nu întâmplător, lumina ca factor determinant al

organizării spaţiului. Întreaga plastică a spaţiului, structura sa, depind esenţialmente de prezenţa luminii
şi de intensitatea ei. Descifrarea discursului arhitectural înseamnă a urmări decupajele luminilor şi
umbrelor care progresează, formează şi deformează, înlănţuind aparenţele. Dacă redaţi corect lumina şi
umbrele, dispunându-le după o anumită logică şi anumite calcule, desenul dumneavoastră va căpata
volum şi adâncime. Este un principiu care a fost aplicat din Renaştere până în zilele noastre.

Orice obiect este vizibil pentru că reflectă lumina. În absenţa luminii, materia, culoarea şi forma nu ar
putea prinde viaţă. Orice geneză implică şi gestul primordial al iluminării. Dematerializarea, transparenţa
şi comunicarea energiilor dintre obiecte sunt preocupări aflate în prim-planul căutărilor arhitecturii
contemporane.

Voi vorbi în continuare despre un subiect care, de multe ori, ridică anumite probleme în cadrul orelor de
desen – lumina directă, umbra proprie şi cea purtată.
Dacă interpunem între o formă plană şi o sursă de lumină un obiect de formă simplă, acest obiect,
iluminat la rândul său, în unele zone ale sale, va reţine pe suprafaţa sa razele luminoase care îl ating.
Aceste raze nu-şi vor putea continua drumul în spaţiu pentru a atinge suprafaţa formei plane, care va fi,
în acest mod, privată de o parte a iluminării sale. Zona lipsită astfel de lumină îşi delimitează clar forma
care corespunde cu exactitate proiecţiei conturului obiectului pe plan. Zona privată de lumină va
constitui ceea ce se numeşte umbra purtată (sau aruncată).

Orice corp material nu poate fi considerat ca fiind total independent de mediul şi de anturajul său. În
arhitectură, mai mult decât în oricare domeniu al artelor, există o relaţie bine definită între obiect şi
formele înconjurătoare. Toate aceste observaţii se referă la iluminarea directă a corpurilor. Dacă însă
acestea sunt situate în penumbră, adică iluminate indirect, prin difuziune, formele apar sub cu totul alte
aspecte şi comportă o gamă diferită de efecte. Luminile, de această dată, sunt provocate numai de
reflexii, în timp ce umbrele proprii şi purtate, în loc să fie diminuate sunt ranforsate şi fără o delimitare
precisă. În studiul efectelor luminii asupra formelor arhitecturale este necesar să acordăm o mare
atenţie modului de iluminare şi poziţiei centrului de emisie a razelor luminoase.

Ce trebuie să ştim despre umbre. Umbrele posedă culoarea obiectului asupra căruia este proiectată
lumina. De asemenea, umbra poate dobândi o culoare ce provine de la un obiect din vecinatăte, numită
reflexie.

Înainte de a desena un obiect priviţi de unde vine lumina şi unde cad umbrele sau stabiliţi voi acest
lucru. Direcţia luminii poate însufleţi obiectul pe care îl desenaţi. Din faţă, ea diminuează volumele şi
umbrele. Obiectul este curat, limpede şi fără mister. În contre jour obiectul nu mai emană lumină, iar
formele şi volumele devin misterioase. O sursă de lumină stabilită din lateral dă mai multă forţă
subiectului şi aduce contrast desenului. Dacă lumina provine de sus şi dintr-o parte (stânga sau dreapta)
va conferi un ecleraj uniform lucrării, iar dacă acesta vine din partea de jos (contre plongé – specifică
unui stil mai puţin folosit) va orienta toate umbrele asupra subiectului. Nestăpânirea acestui ultim efect
de lumină, mai ales în cazul portretelor, crează o imagine grotească şi demonică a figurii. Un maestru a
acestui contrast de lumină şi umbră, folosind tehnica eclerajului, a fost Caravaggio.

Ce ar trebui să ştiţi înainte de a valora o lucrare pentru a obţine volumul formelor? Primul lucru pe care
ar trebui să-l cunoaşteţi înainte de a vă apuca de valorat este cum se ţine creionul în mână. Greşeala cel
mai des întâlnită este cea de a haşura ţinând podul palmei fix pe hârtie şi mişcând creionul doar din
degete. Este de evitat trasarea liniilor dintr-o parte în alta. Nu uitaţi, trebuie să valoraţi şi nu să umpleţi o
suprafaţă! Pentru acest lucru trebuie să stabiliţi o direcţie a ductului liniilor. De exemplu pentru cei care
valorează cu mâna dreaptă ductul liniei să fie de la dreapta la stânga. Podul palmei trebuie să meargă pe
suprafaţa foii. În cazul că întindeţi urmele de grafit folosiţi o foaie ajutătoare. Ca să aplici o haşură pe o
suprafaţa mai mare, tot ce trebuie să faci este să combini rândurile de linii paralele. De obicei, haşura se
face la 45°, dar cu timpul puteţi ajunge la valoraţii complexe, cu linii combinate, verticale, orizontale şi
curbe, care urmăresc volumul spaţial al obiectului ce urmează a fi redat.

Studiul arhitectural nu este asemănător cu cel folosit în cadrul departamentelor de arte plastice.
Desenul trebuie să evidenţieze obiectul studiat prin contraste de alb-negru şi să sugereze laturile
nevăzute (din spate) ale unei forme. În cazul desenului de arhitectură sugerarea volumelor şi a
materialităţii este mult mai importantă decât expresivitatea plastică şi redarea atmosferei.