Sunteți pe pagina 1din 4

Reflexia luminii

Cu trei secole î.Hr., Euclid, în lucrarea „Optica“, a arătat că


lumina se deplasează în linie dreaptă și a descris legile
reflexiei. El a susținut că vederea se datorează razelor de
lumină care merg de la ochi la obiectul văzut.
Pentru ca ochiul uman să „vadă“ corpurile din mediul
înconjurător, este nevoie ca acestea să fie luminate de o sursă
de lumină. Ce traiectorie au razele de lumină emise de sursa de
lumină pentru a vedea obiectele așa ca în imaginile 1 – 4?
Realizează pe caiet un desen explicativ și denumește
fenomenul optic care permite observarea obiectelor ca în aceste
imagini.

Când vedem obiectele din mediul înconjurător, razele de


lumină emise de sursa de lumină (Soarele, în cazul
imaginilor menționate) cad pe suprafața obiectelor, care le
reflectă, iar în continuare aceste raze de lumină reflectate
ajung în ochii observatorului. În funcție de proprietățile
optice ale corpurilor, acestea pot absorbi anumite culori
din lumina incidentă, iar pe restul culorilor le reflectă
(vezi cele trei scheme de mai jos). Ochiul observatorului
este un analizor vizual care are rolul de a detecta obiectele
din jur cu ajutorul luminii. În imaginea 2 se observă atât
obiecte din jur, cât și o a doua imagine a obiectelor,
imaginea muntelui și a copacilor în apa lacului. Imaginea 3 prezintă reflexiile

clădirilor și cerului în apa adunată după ploaie. Tot prin intermediul


fenomenului de reflexie, obiectele din spatele unei mașini se pot vedea de către
șofer cu ajutorul oglinzilor retrovizoare (imaginea 4).
1
Activitate experimentală

Imaginea obiectelor în diferite suprafețe reflectătoare

Materiale necesare:

o lingură din metal lucios, o lanternă, laser, bile lucioase din metal sau din
sticlă, o oglindă plană, o coală de hârtie.

Mod de lucru:

 Privește în suprafața concavă (adâncită) a


lingurii și observă cum apare imaginea unei
căni în lingură (răsturnată sau dreaptă, mai
mare sau mai mică?). Apropie lingura și
apoi depărteaz-o de cană. Notează în caiet
observațiile.
 Privește în suprafața convexă (bombată) a
lingurii și observă cum apare imaginea unei
căni în lingură (răsturnată sau dreaptă, mai
mare sau mai mică?). Apropie lingura și
apoi depărteaz-o de cană. Notează obser-
vațiile în caiet.
 Documentează-te și află în ce scopuri sunt utilizate oglinzile curbate (sferice
de exemplu).
 Pune pe coala de hârtie lingura sprijinită pe o parte și trimite lumina de la
lanternă către lingură, atât pe suprafața concavă, cât și pe suprafața convexă.
Observă cum este reflectată lumina de către cele două suprafețe ale lingurii.
Desenează pe caiet traseul razelor de lumină reflectate de cele două suprafețe.
 Repetă experimentul anterior utilizând laserul. Atenţie! Utilizează cu atenție
laserul astfel încât să nu îndrepți raza laser către ochi!
 Privește către suprafața bilei lucioase din poziții diferite față de bilă. Ce
observi? Compară imaginile observate pe suprafețele lingurii cu cele
observate pe suprafața bilei și formulează concluzii.
 Trimite lumina de la lanternă și apoi de la laser către oglinda plasată vertical
pe coala de hârtie. Modifică direcția fasciculului de lumină ce cade pe
oglindă. Ce se întâmplă cu lumina după ce a atins oglinda? Desenează ce
observi.

2
Concluzii

 Imaginea observată în suprafața


concavă a lingurii este
răsturnată și micșorată, iar pe
măsură ce lingura se apropie de
obiect, imaginea se mărește, dar
rămâne în permanență mai mică
decât obiectul.
 Imaginea observată în suprafața
convexă a lingurii este dreaptă
și micșorată, iar pe măsură ce se
apropie lingura de obiect,
imaginea se mărește, dar rămâne în
permanență mai mică decât obiectul.
 Oglinzile convexe sunt utilizate ca oglinzi
retrovizoare pe șosele, deoarece oferă o
vedere amplă a zonei din spatele acestora. De
asemenea, oglinzile conve xe sunt utilizate pe
drumurile publice acolo unde vizibilitatea este
mică.
 Oglinzile concave pot fi utilizate pentru a
concentra razelor de lumină și a găti
alimentele pe un așa-numit „cuptor solar“.
 Fasciculul de lumină ce cade pe oglindă se
întoarce în mediul din care a venit, pe altă
direcție; dacă fasciculul de lumină cade perpendicular pe oglindă, acesta se
întoarce pe aceeași direcție.

REȚINEȚI:
Fenomenul de reflexie constă în întoarcerea razelor de lumină după ce
întâlnesc suprafața de separație dintre două medii.

3
Exercițiu:
Luna este o sursă de lumină? Luna poate fi văzută în orice condiții? Explică.

Răspuns:
Luna nu emite lumină - o vedem doar datorită faptului că fiind luminată de
Soare, împrăştie (reflectă) lumina primită de la Soare. Când e întuneric,
noaptea, putem vedea obiectele din jur doar dacă ele primesc si împrăştie
lumina provenită de la o sursă de lumină (reţeaua de iluminat, Lună, etc) si pot
fi văzute numai după ce o parte din lumina răspândită (reflectată) de ele ajunge
la ochiul nostru.

S-ar putea să vă placă și