Instrumente optice:

ochiul, luneta, telescopul,

aparatul fotografic
Proiect realizat de Suliman Octavian
Andrei și Roman Radu-Ioan (cls. a IX-
a A)
Ce sunt instrumentele optice?
Un instrument optic este un asamblu de lentile, oglinzi
și diafragme cu ajutorul căruia obținem imagini ale unor
obiecte astfel încât privirea acestor imagini să prezinte
unele avantaje față de privirea directa.
Mărimi fizice caracteristice:
1) Mărimea liniară: se definește ca fiind raportul dintre o
anumită dimensiune liniară a imaginii (y2) și dimensiunea
corespunzătoare a obiectului (y1). Deoarece numai imaginile
reale pot să aibă dimensiuni liniare măsurabile direct, rezultă
că mărirea liniară se definește doar pentru aparatele optice
obiective. (M=)
2) Puterea: este dată de P= , unde α reprezintă unghiul
sub care se vede prin instrument obiectul liniar de
mărime y1.
3) Grosismentul: este dat de relația G=, unde α2 reprezintă unghiul sub care se
vede prin instrument obiectul, iar α1 unghiul sub care se vede cu ochiul liber același
obiect, situat la distanța optimă de vedere δ.
Pentru un ochi normal se consideră δ = 25 cm, deci între putere și grosisment
se poate stabili relația: G=Pδ=
4) Puterea separatoare: reprezintă proprietatea pe care o are un aparat optic de a vedea
distinct prin el două puncte apropiate ale obiectului. În cazul microscopului, puterea
separatoare este cea mai mică distanță dintre două puncte ale obiectului pentru ca
acestea să se vadă distinct prin aparat - putere separatoare liniară. Dacă punctele sunt
prea apropiate, atunci acestea se suprapun. În cazul lunetei puterea separatoare este
determinată de unghiul minim dintre două raze care vin de la două puncte luminoase
(de exemplu de la două stele) pentru care ele să dea imagini separate - în acest caz
putem vorbi de putere separatoare unghiulară.
5) Câmpul unui aparat optic este regiunea din spațiu pe care o poate explora
instrumentul. Se poate vorbi de:
-câmp de lărgime: cu dimensiunile perpendiculare pe axul optic al aparatului;
-câmp de adâncime: cu dimensiunile pe direcția axului optic.
6) Claritatea unui instrument optic: reprezintă raportul fluxurilor luminoase trimise
ochiului de suprafețe egale din obiect și din imagine. La aparatele cu putere mică
pentru îmbunătățirea clarității se caută să se mărească fluxul luminos care pătrunde.
Ochiul:
Ochiul este un organ a cărui principală funcție este cea de a detecta lumina. Se
compune dintr-un sistem sensibil la schimbările de lumină, capabil să le
transforme în impulsuri nervoase. Ochii simpli nu fac altceva decât să
detecteze obiectele din jur care sunt luminate sau obscure. Ochiul nu
detecteaza doar lumina ci si culoarea si miscarea vietatilor din jur. Iar durerile
de cap pot fi uneori si de la ochi fiindca acestea se trag de la mult citit de carte
sau de la multa lumina ( calculator telefon s.a. )
Luneta/ocheanul
• Luneta sau ocheanul este un instrument optic alcătuit din mai multe
lentile folosit la observarea obiectelor îndepărtate. Ca orice instrument optic
în care se privește direct, luneta deviază razele de lumină paralele care
sosesc de la obiect, acestea fiind focalizate pe retina ochiului
observatorului. Cu cât această schimbare de direcție (unghi) a razelor
paralele prin sistemul lenticular al lunetei este mai mare, în același raport
crește imaginea obiectului vizat în lunetă, și cu cât densitatea razelor de
lumină ajunse pe retină e mai mare, cu atât imaginea va fi mai luminoasă.
• Galileo Galilei a introdus utilizarea lunetei în astronomie. Cu luneta
construită de el în 1609, savantul italian a descoperit munții de pe Lună,
natura stelară a Căii Lactee, patru sateliți ai lui Jupiter și petele de pe Soare.
De la apariția și perfecționarea lunetei, au contribuit mai mulți inventatori
ai epocii, mai ales că instrumentul era deja cunoscut și utilizat într-o formă
primitivă în Olanda și în Franța.
Telescopul
• Telescopul este un instrument care colectează lumina de la un obiect îndepărtat, se concentrează într-
un punct (numit focar), și produce o imagine mărită. Deși se indică cu termenul „telescop”, de obicei,
telescopul optic, care operează în frecvențele luminii vizibile, există, de asemenea, telescoape
sensibile la alte frecvențe ale spectru După principiul de funcționare există două tipuri principale de
telescoape optice: reflector și refractor. În telescopul reflector imaginea observată este reflectată de o
oglindă intr-un sistem de prisme si apoi la o lentilă ocular, așezată de obicei pe partea laterală a
instrumentului. În telescopul refractor se folosește refracția în lentile. Întrucât luneta astronomică se
bazează pe refracția în lentile a luminii este cunoscută și sub numele de telescop refractor (în engleză
refracting telescope), sau pur și simplu: refractor, în opoziție cu telescoapele bazate pe reflexia
luminii (realizată cu obiective construite din oglinzi parabolice sau sferice), cunoscute și sub numele
de telescoape reflectoare (în engleză reflecting telescope). lui electromagnetic.
• Nașterea telescopului refractor este de obicei atribuitǎ lui Galileo Galilei, care a arătat prima
aplicație în Veneția în 1609. De fapt, primele lentile au fost construite în 1607 de către artizani
olandezi care le-au aplicat instrumentelor rudimentare cu putere de rezoluție foarte mică. Proprietățile
lentilelor, oricum, erau cunoscute de ceva timp și trebuie să fie atribuit lui Galileo meritul de
îmbunătățire și prima utilizare astronomică. Deși se pare că primul telescop refractor a fost construit
în 1608 de către olandezul Hans Lippershey (circa 1570-1619), alte surse îi atribuie inventarea
primului telescop lui Joan Roget, fabricant de ochelari din Girona, Catalonia, care a trăit în jurul
anului 1600.
Aparatul fotografic
Aparatul fotografic (sau aparat de fotografiat) este un aparat optic cu
ajutorul căruia pot fi obținute imagini reale ale obiectelor. La aparatele
clasice, fixarea acestor imagini se făcea pe plăci sau filme acoperite cu un
strat de emulsie fotografică. În urma revoluției digitale, majoritatea
aparatelor de fotografiat transformă informația vizuală în informație
digitală, cu ajutorul unui senzor de imagine.
Părțile principale sunt:
-obiectivul fotografic (fix sau interschimbabil);
-obturatorul(controleaza timpul in care filmul a fost expus la lumina. Este
un mecanism complex care poate functiona in modul automat sau manual,
putand controla timpul in care acesta sta deschis.);
-camera obscură (rigida sau pliabilă);
-caseta materialului fotosensibil (fixă sau interschimbabilă);
Ochelari
Ochelarii sunt instrumente optice alcătuite dintr-o ramă și două lentile sau prisme
purtate în fața ochilor pentru corectarea unor defecte ale vederii, protecție sau cu rol
estetic.
Cele mai vechi lentile au fost descoperite în ruinele orașului asirian Ninive, acestea
fiind confecționate din cristal șlefuit. În secolul I, împăratul roman Nero urmărea
luptele de gladiatori cu ajutorul unui smarald șlefuit, pe post de lentilă. În secolul IX,
învățatul arab Abbas Ibn Firnas a realizat lentile corective, pe care le-a numit „pietre
pentru citit”. În secolul al XIII-lea, la Florența, fizicianul Salvino degli Armati a pus la
punct o pereche de ochelari a căror grosime și curbură putea mări obiecte și text. În
secolul XV au apărut lentilele concave, pentru miopie, iar în secolul XVIII brațele
ramelor de ochelari. Ochelarii propriu-ziși, ca și mijloc de corecție vizuală, se pare că
nu au existat în antichitate. Anume Plinius, povestește în scrierile sale ca Nero, care
după toate caracterizările vremii era miop, pentru că nu vedea bine la distanță, urmărea
luptele dintre gladiatori privind printr-un smarald. Pe de altă parte, există o figurină
descoperită de arheologii japonezi, ce datează de acum cinci milenii, care are pe față
două lentile uriașe, a căror formă se aseamănă oarecum cu ochelarii din zilele noastre.