Sunteți pe pagina 1din 4

Extindere reţea de alimentare cu apă în comuna Hida,

loc. Sânpetru Almaşului, jud. Sălaj

MEMORIU TEHNIC
Instalaţia hidraulică la rezervor , V=100 mc

1.1.1 Amplasamentul
Rezervorul este amplasat pe dealul numit Mesteceni în vecinătatea drumului comunal
de legătură dintre comuna Hida şi localitatea Sânpetru Almaşului în punctul cu cota ±0,00 =
315,10 m, pe un teren aparţinând domeniului public.

1.1.2 Instalaţia hidraulică


Instalaţia hidraulică se va executa din ţeavă de oţel şi constă în:
o conducta de alimentare PEHD Ø110 mm
o conducta preaplin OL Dn 100 mm
o conducta de golire PVC-KG-110 mm
o conducta de distribuţie PEHD, Ø110 mm
o conducta de racord PSI , Ol Dn 100 mm
Buna circulaţie a apei în rezervor se realizează prin aceea că, conducta de alimentare
traversează rezervorul şi asigură alimentarea prin 2 robineţi cu ventil şi plutitor cu diametrul
Dn=50 mm, care sunt amplasate pe partea opusă faţă de sorbul conductei de distribuţie.
Preaplinul s-a proiectat din conductă de oţel Dn100 mm, accesul apei se face printr-o
pâlnie din tablă de oţel iar conducta după ce iese din rezervor se racordează la conducta de
golireîn aval de robinetul de închidere al acestora.
Golirea rezervorului se va face într-o conductă de OL Dn100 mm, într-o başă de unde
se scurge gravitaţional în exterior prin intermediul unei conducte din PVC-KG-110 mm.
Alimentarea pompelor de incendiu (PSI) s-a prevăzut din conducta Ol Dn100 mm,
respectând STAS 9342, realizându-se printr-un racord furtun tip A.
Conducta de distribuţie, prin bucla în sus din rezervor, va asigura menţinerea rezervei
de incendiu, cât şi primenirea apei din rezervor.
Toate conductele din camera vanelor sunt prevăzute cu robinete de închidere cu
clapete fluture şi flanşe din fontă cu diametre corespunzătoare.
Materialele utilizate sunt :
o tevi din oţel
o robinete cu clapete fluture şi flanşe
o robinete de închidere cu ventil şi plutitor
o sorburi simple cu flanşe
o etanşarea golurilor pe lângă conducte la intrarea/ieşirea în, respectiv din
rezervor se face prin piese de trecere etanşe
Toate conductele din oţel din căminul vanelor se vor citoma la interior şi exterior, însă
la exterior se vor vopsi cu vopsea de ulei de culoare albastră.
Conductele şi armăturile instalaţiilor sunt prezentate detaliat în planşele aferente
volumului de piese desenate pentru Rezervor 100 mc.
Robinetele cu clapă fluture, au fost prevăzute în spaţiul restrâns al camerei vanelor
datorită corpului lor plat fără flanşă.
Manevrarea robinetelor se face cu dispozit de acţionare cu manetă şi clichet.
Datorită prevederii conductei de ocolire a rezrvorului, consumurile se compară cu
debitele de alimentare:
- la consum mai mic, diferenţa se acumulează
- la consum egal , debitul de alimentare trece direct în reţeaua de distribuţie
- la consum mai mare, rezervorul compensează diferenţa.
În primul din cazurile de mai sus, la umplerea rezervorului, în cazul unui robinet cu
plutitor defect, surplusul se evacuează prin pâlnie şi conducta de preaplin, la başa camerei
vanelor.
Consumul pentru combaterea incendiului se înmagazinează ca rezrvă intangibilă
pentru celelalte tipuri de consum.
Conducta de aspiraţie a sorbului pentru consumul menajer şi tehnologic se
dezamorsează prin conducta de legătură cu atmosfera, la coborârea nivelului apei până la
cota superioară a rezervei intangibile de combatere a incendiului sau de avarie.
Pentru susţinerea conductelor se folosesc suporturi pentru conducte în rezervoare de
apă tip brăţări zincate.
S-a considerat că apa din conducta de alimentare are presiunea necesară alimentării
rezervorului, deoarece dinstribuţia apei în conducta de alimentare a rezervorului se face din
rezervorul de 200 mc capacitate amplasat în comuna Hida care se află la cota ±0,00 =
350,00 m, peirderea de presiune de la rezervorul existent la cel proiectat fiind de cca.
20 mCA. Monitorizarea nivelului apei în rezervor se va face prin 2 traductoare de nivel.
Ventilarea rezervorului
Ventilaţia rezervorului şi a camerei de vane se face prin tuburi de ventilaţie amplasate
în plăcile de acoperire.
Izolaţia termică
Termoizolarea este necesară pentru a împiedica :
- iarna, riscul de îngheţ în situaţia stagnării apei timp de 24 ore, datorită capacităţii
calorice reduse a volumului de apă înmagazinat
- vara, creşterea temperaturii apei cu mai mult de 2ºC în timp de 24 ore, care ar
favoriza poluarea apei prin microorganismele care s-ar dezvolta (în cazul
acumulării apei potabile).
-
1.1.3 Trasarea lucrărilor
Baza topografic-geodezică a lucrărilor va asigura transpunerea pe teren a proiectului.
Trasarea lucrărilor se face astfel:
• se aplică pe teren ţăruşi în punctele caracteristice ale reţelei: intersecţii, curbe,
puncte de capăt.
• se va picheta axa reţelei între punctele caracteristice prin ţăruşii amplasaţi la
5-10 m distanţă
• se vor materializa prin ţăruşi axele căminelor de vane
• se verifică trasarea pe plan a axelor din proiectul tehnic
• se execută nivelmentul longitudinal şi transversal al terenului pe axa săpăturii
• se trasează punctele de intrare şi ieşire din curbe
• se urmăreşte executarea săpăturilor până la cotele din proiect şi pozarea
conductelor
• controlul trasării se face prin determinarea unui nivelment geometric în funcţie de
reperele aflate la suprafaţa terenului şi apoi compararea lor cu cotele din fundul
şanţului

1.1.4 Programul de execuţie a lucrărilor, graficele de lucru, programul de recepţie


Programul de execuţie a lucrărilor se va urmări conform Organogramei, care trebuie
să indice următoarele: ordinea activităţilor, începerea şi terminarea lucrărilor, viteza de
progresare în activitate.

1.1.5 Măsurarea lucrărilor


Se realizează zilnic prin măsurarea cu ruleta a tronsoanelor finisate, începute şi
neterminate pentru a se cunoaşte volumul de lucru pentru zilele următoare.

1.1.6 Laboratoarele contractantului şi testele care cad în sarcina sa


În cazul în care executantul nu dispune de laboratoare proprii, determinările privind
calitatea terenului se vor face în laboratoare de specialitate contra cost. executantul va ţine
evidenţa încercărilor efectuate şi va informa beneficiarul.
După ce pozarea şi îmbinarea unei secţiuni s-a finalizat se va face testarea, conform
STAS 3051.
Teste care se efectueză :
• Se verifică trasarea. direcţia conductei, aspectul suprafeţelor interioare şi
exterioare, îmbinarea
• Se efectuează proba de presiune

1.1.7 Protejarea lucrărilor executate şi a materialelor din şantier

Toate conductele din şantier sau de la punctele de lucru în aşteptare sau gata
maontate vor fi protejate prin plăci avertizoare pentru a nu fi răsturnate sau mişcate din locul
pus în lucru.
Pentru transportul tuburilor se folosesc camioane sau platforme, aşezate pe suporturi
din lemn.
În timpul transportului se vor asigura materialele împotriva deteriorărilor fără ca
acestea să atârne pe platforme. Nu se vor folosi cârlige care să agaţe pereţii interiori ai
conductelor (la capete).
Se interzice aruncarea conductelor, lovirea una de alta, rostogolirea liberă sau târârea
pe pământ.
Echipamentele de manevrare a conductelor vor fi menţinute în bună stare de
funcţionare. Se impun precauţii la încărcare, transport, descărcare, depozitare astfel încât
conductele să-şi păstreze calităţile de la fabricant până la punerea în operă.
Este interzisă descărcarea conductelor prin cădere liberă sau prin aruncare de la
înălţime. La manipulare tuburile se prind cu chingi speciale, fiind interzisă folositrea cablurilor
sau a lanţurilor.
Lansarea conductelor va fi condusă şi supravegheată în permanenţă de un specialist
în acest gen de lucrări.
Conductele vor fi testate în fabrică, iar pe şantier vor fi supuse testelor hidraulice şi de
impact, respectându-se caietul de sarcini.

1.1.8 Curăţenia pe şantier


Se va asigura ordinea şi curăţenia pe toată suprafaţa şantierului ce urmează să fie
ocupată de diferite operaţii şi va fi întreţinută corespunzător.
Lucrările se vor menţine în permanenţă curate, eliberate de moloz sau alte resturi
materiale. Materialele rezultate după curăţire se vor îndepărta în spaţiile destinate în acest
scop.
Se vor asigura în timpul lucrărilor de execuţie, întreţinerea şi curăţirea instalaţiilor
sanitare pentru uzul angajaţilor. Nu este permis a se murdări proprietăţile învecinate.
La terminare toate drumurile de acces temporare vor fi curăţate, iar zona se va aduce
la starea iniţială.

1.1.9 Serviciile sanitare


Executantul va organiza, furniza şi întreţine în locuri accesibile, atât pe şantier, cât şi
la toate puncturile de lucru, posturi sanitare de prim ajutor pe toată durata şantierului.

1.1.10 Relaţiile dintre contractant, consultant şi învestitor


Se vor practica relaţii loiale în baza atribuţiilor legale ale fiecăruia. În cazul unor
modificări faţă de prevederile proiectului, acesta se va face cu acordul beneficiarului şi
consultantului.
Contractantul va preda lunar un raport de producţie.
Raportul va fi în concordanţă cu cerinţele beneficiarului şi va include o copie a
programului aprobat plus programul curent descrisă.
Contractantul va executa lucrările în aşa fel încât să evite întreruperea sau deranjarea
reţelelor existente de acest fel .
Contractantul va executa lucrările în aşa feş încât să evite întreruperea sau deranjarea
reţelelor existente de acest fel.
Contractantul va anunţa cu 7 zile înainte de începerea lucrărilor – deţinătorii de reţele
şi altţi proprietari despre faptul că încep lucrările care ar putea afecta instalaţii existente.
Dacă apar deteriorări ale reţelelor existente din cauza lucrărilor de execuţie
contractantul va lua următoarele măsuri:
• Să anunţe beneficiarul şi posesorul reţelei deteriorate
• Să stabilească modul de remediere al defecţiunilor împreună cu posesorul şi să
achite toate cheltuielile pentru reparaţii.
Nici o lucrare nu va fi acoperită cu pământ fără aprobarea beneficiarului, care va
examina lucrările fără să afecteze execuţia în continuare a lucrărilor

A. Măsuri de protecţia muncii.


La elaborarea proiectului s-au respectat prevederile legale pe linie de protecţia
muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor.
Atât la execuţie, cât şi în exploatare se vor respecta următoarele:
- Normele republicane de protecţie a muncii. aprobate prin Ordinul comun al
Ministerului Muncii şi Sănătăţii nr. 34/20.02.1975, respectiv 60/20.02.1975 ;
- Norme specifice de protecţie a muncii pentru activitatea întreprinderilor de
construcţii montaj şi de deservire, aparţinând Centralei de Construcţii-Montaj
Bucureşti.
Din cadrul normelor specifice de protecţie a muncii se vor respecta în mod deosebit
prevederile din următoarele capitole :
- cap. I Generalităţi
- cap. II Îndatoririle administraţiei şi ale angajaţilor
- cap. III Instructajul de protecţie a muncii
- cap. IV Echipamentul de protecţie
- cap. VI Organizarea şantierului
- cap. IX Măsuri privind activitatea pe timp friguros
- cap. X Lucrări de încărcări şi descărcări ale materilelor
- cap. XI Executarea transportului
- cap. XII Lucrări de depozitare a materialelor
- cap. XIII Electrosecuritate
- cap. IV Scule şi dispozitive
- cap. VI Utilaje şi mecanisme de ridicare, macarale şi dispozitive anexe
- cap. VIII Utilaje şi dispozitive de construcţii
- cap. XXI Lucrări de terasamente
- cap. XVIII Utilaje şi dispozitive de construcţii
- cap. XXXVIII Lucrări de izolaţie
- cap. XLIII Dispoziţii finale

Întocmit
ing. Constantin Runcan

S-ar putea să vă placă și