Sunteți pe pagina 1din 26

Revizuit - redus

Cap.II

DISTROFII

= substratul morfologic lezional al tulburărilor metabolice

II. 1. DISTROFII PROTEICE

= Procese lezionale determinate de tulburări metabolice locale/generale, cu interesarea anumitor


substanţe / grupuri de substanţe.
Reprezintă aspecte morfologice ale afectării joncţiunilor celulare / componentelor tisulare
extracelulare în sensul suprasolicitării funcţiei celulare şi scăderea de adaptare celulară.
Categorii de leziuni distrofice proteice:
- variatii de volum,
- variatii de tinctorialitate,
- variatii ale stabilitatii coloidale la actiunea agentilor fixatori,
- stocarea excedentara a unor substante extente in mod normal,
- pierderea unor compusi fizici prezenti,
- schimbarea raportului normal al constituenţilor.
Modificari la nivel celular: membrana si matricea citoplasmatica, mitocondrii, RE, ribozomi, ap.
Golgi, lizozomi, peroxizomi, dispozitive citoplasmatice speciale, nucleul si componentele
nucleare.
Modificari la nivelul substantei intercelulare: modificarea raportului structural intre componenta
fibrilara (fibre de colagen si reticulina) si substanta fundamentala.
Distrofiile proteice sunt de doua tipuri: simple (celulare – 1. 2. 3. 4. – si intercelulare – 1. 2.) si
complxe (nucleoproteice, glicoproteice – 1. 2. 3. 4. 5 – si pigmentare – 1.a 1.b 2.).

A. DISTROFII ALE PROTEINELOR SIMPLE

A.I. DISTROFII PROTEICE CELULARE

A.I.1.Edemul celular – intumescenţa clară


Definitie: tumefiere celulara.
Cauze: leziuni hipoxice/ischemice, aport nutritional insuficient, hiperfunctie celulara, factori
fizici (caldura, radiatii ionozante), toxine bacteriene (difterie, febra tifoida, scarlatina),
substante toxice (Pb, As, CCl4), viroze.
Patogenie (mecanisme): afectarea sistemelor biochimice celulare cu scaderea producerii de ATP,
lezarea sistemelor de membrana (sub influenta actiunii enzimatice), degradarea pompei de
Na.
MO: creste volumul celular, citoplasma clara, palida, nuclei mariti, inegali, uneori fara cromatina.
ME: citoplasma transparenta, RE dilatat, dezorganizat, fragmentat, mitocondrii tumefiate, partial
balonizate.
Obs: este o leziune reversibila.

A.I.2.Intumescenţa tulbure (distrofia hidroprotidica)

Definitie: leziune a citoplasmei (descrisa de Wirchow), caracterizata prin modificari biochimice si


ale starii de agregare coloidala ce duc la lichefirea, fluidifierea complexelor moleculare, cu
citoliza si lichefiere celulara.
Etoilogie: boli toxico-infectioase, intoxicatii recente cu evolutie grava.
Patogenie: actiunea toxinelor din cursul diverselor boli duc la dezamestecare coloidala si
intumescenta, prin afectarea sistemului biochimic celular cu scaderea producerii de ATP si
lizarea sistemelor membranare sub influenta actiunii enzimatice.
Macroscopic: organe destinse, aspect tulbure observat prin transparenta capsulei/pe suprafata de
sectiune, aspect opac, laptos cu luciu disparut (apect de “carne fiarta”).
MO: citoplasma fin/grosolan granulara, reticulata, spumoasa. Cresterea in volum duce la
modificarea formei celulei, cu aspect rotunjit. Nuclei inegali, cu leziuni minime (anizocorie,
cariopicnoza – leziuni reversibile – uneori/rar, carioliza si cariorexis).
Ex: la nivelul hepatocitelor in hepatita virala A.

A.I.3.Distrofia granulara

Definitie: = faza evolutiva in cadrul intumescentei tulbure, caracterizata prin evidentierea unor
granulatii rotunde, opace ce diminua claritatea citoplasmei.
MO: granulatiile reprezinta proteine acumulate in urma tulburarilor functiei celulare ce
mascheaza nucleul care fie nu prezinta leziuni (fapt ce explica reversibilitatea leziunii), fie
prezinta leziuni grave (picnoza, carioliza) ireversibile.

A.I.4.Distrofia vacuolara

Definitie: caracterizata prin aparitia in citoplasma celulelor (mai rar in nucleu) a unor vacuole
clare ce reprezinta o accentuare a tulburarilor de metabolism celular intalnite in distrofia
granulara. Apa, continuand se se acumuleze, duce la aparitia vacuolelor (=segmente de retea
endoplasmica/mitocondrii dilatate).
Initial in citoplasma apar picaturi mici, clare care cu timpul conflueaza si apar vacuole mai mari.
Unele celule contin in citoplasma lor vacuole de dimensiuni moderate, dar numeroase ce confera
celulei un aspect spumos. Alte celule contin vacuole mai mari, clare, reduse numeric. Exista si
aspectul de celula transformata intr-o vacuola unica, clara, in care pluteste nucleul.
Atat timp cat nucleul nu prezinta modificari, leziunea este reversibila. !!! Cand nucleul
devine intumscent si cromatina “se topeste”, moartea celulei este iminenta.
Obs: pt ca aspectul MO al distrofiei vacuolare este asemanatoare cu cel al acumularilor
intracitoplasmatice de lipide, glicogen/alte substante, este necesar a se efectua reactii
histochimice in vederea excluderii (PAS pt MPZ, Sudan III/Scharlach-Roth pt lipide).

A. II. DISTROFII PROTEICE INTERCELULARE

Reprezinta depunerea de substante proteice patologice, la nivelul componentei fibrilare a


substantei fundamentale ; tulburare de metabolism cu caracter degenerativ.

A.II.1.Distrofia hialina

Definitie: depunerea/acumularea la nivelul tesutului conjunctiv a unei substante de natura


proteica = hialin.
Macroscopic: aspect omogen, sticlos.
MO: colorat roz cu HE, rosu cu pirofuxina Van Gieson. Apare astructurat, cu aspect ondulat.
Inglobeaza structurile la nivelul carora se depune astfel incit nu se mai identifica fibrele
(componenta fibrilara si substanta fundamentala formeaza o masa unica). Se pare ca ar proveni
(de cele mai multe ori) din proteine plasmatice extravazate si precipitate in peretii vasculari si in
tesutul conjunctiv inconjurator. Cea mai frecventa si importanta expresie este depunerea
hialinului la nivelul peretilor arterelor mici, arteriolelor si capilarelor.
Poate apare in cadrul arterio-/ arteriolosclerozei (= hialinoza arteriolara). Leziune mai
exprimata la cei cu HTA/diabet.
Initial procesul incepe print-o ingrosare a membranei bazale endoteliale, pe seama multiplicarii
fibrelor conjunctive. Intereseaza intreaga grosime a peretelui endotelial. Ulterior, la nivelul
acestui tesut fibros, precipita proteinele plasmatice a.i el devine hialin, peretele vacular isi pierde
structura, devine rigid, lumenul se ingusteaza progresiv. Fenomenul este grav, mai ales in
capilarele glomerulare renale.
--La cei cu HTA va apare transformarea progresiva a glomerulilor in blocuri nefunctionale de
hialin a.i. se instleaza insuficienta renala.
--Aceeasi evolutie apare si in diabet si va duce la glomeruloscleroza vasculara (leziune
Kimmelstil Wilson).
--La varstnici apar depuneri de hialin in peretii arteriali la nivelul organelor aflate in proces
involutiv (artere uterine, ovariene, mamare).
--Depozite de hialin se mai gasesc si la nivelul zonelor de necroza (infarct
miocardic/pulmonar)/in procese cicatriciale/in tumori bogate in tesut conjunctiv.
--In anumite conditii se pot intalni stucturi cu caracter hialin si la nivel intracelular
(caracteristice unor anumite stari patologice) :
-In procesele inflamatorii cronice, caracterizate prin hiperplazie de plasmocite, unele dintre
acestea pot suferi un proces distrofic hialin, transformandu-se in corpusculi ovoizi/rotunzi de
hialin (= corpi Russel). -
- La fel, in ficatul alcoolicilor, la nivelul hepatocitelor apar corpusculii Mallory.
- In boala Cushing apare un proces de hialinizare a celulelor hipofizare (= modificarea
hialina Crooke).
- In boli infectioase grave (febra tifoida) pot aparea leziuni distrofice hialine la nivelul
structurilor musculare (mm. drepti abdominali, diafragm , intercostali), care capata aspect de
ceara (= degenerescenta ceroasa Zennker).

L.p.: HIALINOZA OVARIANA

Macroscopic: ovarul cu depuneri de hialin, care este bine delimitat pe suprafata ovarului, are un
aspect sticlos, albicios, dur.
MO: diagnostic de organ – stroma bogat celulara, foliculi ovarieni, corpi albicans.
Descrierea leziunii – rare formatiuni cu contur policiclic, omogene, eozinofile, alungite,
continand rare fibrocite si vase (arteriole) cu lumen permeabil si pereti ingrosati omogen, prin
aceeasi depunere acidofila (eozinofila). Zone cu aspect de membrane ondulate, cerebriforme.
Dg +: hialinoza ovariana cu depuneri de hialin (precipitat proteic) pe cicatrici de corp galben ->
devine omogen; pe cicatrici vechi de corpi albicans -> benzi ondulate cerebriforme; la nivelul
peretilor arteriali devin ingrosati.

A.II. 2. Distrofia amiloida/amiloidoza

Definitie: degenerescenta protidica caracterizata prin depunerea de amiloid intercelular


Obs: amiloidul = substanta proteica patologica (in legatura cu componenta glucidica sulfurata a
macromoleculelor proteice). Este amorf colorat in tehnicile uzuale (HE), colorat galben cu
pirofuxina Van Giessen. Prezinta reactie metacromatica (se coloreaza rosu-violaceu cu violet-
metil/gentiana) si reactie orto/citocromatica (se coloreaza rosu cu rosu Congo). In lumina
polarizeata, dupa rosu Congo apre birefringent verde. Este fluorescent la fluorescenta.
Macroscopic: se evidentiaza prin tratare cu sol. Lugol (iodura de potasiu) cand capata o culoare
brun-acaju, apoi in prezenta H2SO4 culoarea vireaza catre albastru-violet.
MO: mase omogene asemanatoare hialinului (de aceea se impune diagnostic diferential).
ME: amiloidul este format din strucruri fibrilare (componenta majora – 90%) si o componenta
protidica minora (glicoprotidica – 10%).
In functie de conditiile de aparitie amiloidoza se clasifica in: forme generalizate
(primare/secundare), forme ereditare si forme localizate.

Amiloidoze primare:

a. Amiloidoza primara idiopatica


Se caracterizeaza prin absenta unei afectiuni preexistente/a componentei ereditare. Amiloidul nu
apare metacromatic la violet de gentiana si nu se coloreaza rosu cu rosu Congo (este de fapt un
paraamiloid). Se localizeaza in muschii tractului digestiv (duce la tulburari de tranzit si
absorbtie), limba (duce la macroglosie si dificultati de utilizare), cord (duce la
pseudohipertrofie si insuficienta cardiaca), peretii vasculari, tecile nervoase, interstitiile
organelor. Depozitele de amiloid apar nodulare. Simptomatologia clinica este variata in functie de
organele lezate – cardiomegalie, macroglosie, sindrom de malabsorbtie.

b. Amiloidoze in gamapatii monoclonale


Se intalnesc in numar redus, dar caracteristic in legatura cu organele lezate (musculatura
striata/neteda, cord, tract digestiv, sistem respirator, vase). Duce la: boli
neoplazice/paraneoplazice ale sistemului limfoid, mielom/plasmocitom multiplu,
macroglobulinemie Waldenstrom, boala lanturilor grele (de Ig)/limfom nodular.

Amiloidoze secundare

Cele mai frecvente prezinta tendinta de generalizare. Apar la intervale lungi ca urmare a unor
infectii cronice cu perturbari ale metabolismului proteic (TBC, sifilis, osteomielita, supuratii
cronice). Pot apare si in afectiuni caracterizate prin tulburari imunologice (reumatism cronic,
LES), in unele limfoame (limfom Hodgkin, hipernefrom), la narcomani (cu supuratii cutanate), la
persoane supuse timp indelungat dializei renale. Organele afectate sunt splina (100%),
suprarenalele, rinichii (cu sindrom nefrotic), mucoasa si submucoasa tractului intestinal (duce
la sindrom de malabsorbtie hemorargica), ganglonii limfatici.

Amiloidoza eredofamiliala.

Este rara, apare doar in anumite regiuni geografice si este legata de defecte genetice.
Varietati: febra mediteraneeana familiala (se transmite AR si se caracterizeaza prin febra si
inflamatii ale cavitatilor seroase articulare; leziunile sunt predominant renale prin depunere de
amiloid) si forme cu transmitere AD, cu dispunerea amiloidului cu predilectie pe anumite organe
– rinichi, inima, SNC (amiloidoza ereditara polineuropatica, cardiomiopatica, mostenita cu
nefropatie, surditate si urticarie). Exista si o forma rara de tumora tiroidiana = carcinomul
medular caracterizat prin depunerea amiloidului in interstitiul tiroidian.

Amiloidze localizate

Depozitele de amiloid intereseaza un singur tesut/organ, sub forma de noduli vizibili cu ochiul
liber/sub forma de infiltratii microscopice. Aspectul pseudotumoral (de noduli) se intalneste in
special la nivelul limbii, laringelui, plamanului, tiroidei, vezicii urinare.
Caracteristic este faptul ca depozitele de amiloid sunt inconjurate de tesut de granulatie cu
celulele gigante de corp strain.
La persoanele varstnice amiloidul se poate dispune in miocard, creier/vezicule seminale. La
nivelul creierului depunerile de amiloid apar constant in “dementa presenila” Alzheimer
caracterizata printr-o atrofie timpurie a creierului, asociata cu tulburari functionale. Se poate pune
in evidenta amiloidul din peretele vaselor mici din scoarta si meninge (angiopatie amiloida),
precum si corpusculi de amiloid inconjurati de neutrofile degenerate (placi neuritice) atat in
scoarta, cat si in nucleii bazali.
Depozite de amiloid mai apar in tumori hormonal active: feocromocitom (SR), carcinom medular
(tiroida), tumori neuroendocrine APUD
Obs: depunerile de amiloid la nivelul organelor dau disfunctii grave.

L.P. Amiloidoza renala


Forma cea mai grava de manifestare a boli.
Macroscopic: rinichi crescuti in volum , cu consistenta crescuta, dura, de culoare cenusiu deschis,
initial suprafata e usor ondulata, corticala ingusta, iar uneori consistenta e asemanatoare
"cauciuculiui vulcanizat“. Ulterior capata aspect ceros, dur, albicios, este micsorat in volum,
retractat datorita stenozei vasculare, prin depunere de amiloid in peretii arteriolari/arteriali.
Clinic: proteinurie, cilindrii proteici (in sindrom nefrotic -> hipoalbuminemie). Obliterarea
glomerulilior duce la oligurie, sindrom nefrotic, insuficienta renala, uremie, HTA (rar).
MO: se caracterizeaza prin depuneri de amiloid, initial pe membrana bazala a anselor capilare
mezangiale, ingrosari ale membranei bazale glomerulare, ingrosari ale capsulei Bowman, ulterior
pe membrana bazala a tubilor (ingrosata), peretii vaselor mici (omogenizati), unii tubi (contin
cilindrii colorati acidofil). In final glomerulul este complet inlocuit prin depunerea amiloidului,
tubii sunt atrofiati/disparuti, iar tesutul interstitial e hiperplaziat.

LAB: AMILOIDOZA RENALA

= glomerulonefroza care survine in cadrul unei amiloidaze generalizate (leziuni multiple – rinichi,
splina, ficat, IS), caracterizata prin depuneri de amiloid la nivelul glomerulilor/peretelui
arteriolelor renale.
Macroscopic: rinichi mariti de volum, greutate crescuta si consistenta crescuta (asemanator cu
cauciucul). Pe sectiune – decapsulare usoara, sectiune lucioasa, neteda. Parenchimul – consistenta
ferma, lucios. Medulara – roz-rosiatica, net delimitata de corticala gri-albicioasa. Exista si o alta
forma macroscopica – “rinichiul amiloidotic”, are sectiunea neregulata, boselata (datorita
depresiunii amiloidului) – aspect ondulat, greutate diminuata.
MO: la nivelul capilarelor glomerulare, in MB si formatiuni tubulare si in peretii vaselor din
medulara si corticala se observa depuneri masive, omogene, anhiste, colorate in rosu-
violaceu/orange, functie de colorantul folosit. Glomerulul in care s-a depus amiloidul apare mult
marit si tumefiat. MB a ambelelor capilare din glomerul apare ingrosata sub forma de cordoane
compacte intens colorate metacromatic (violet metil)/ortocromatic (rosu de Congo) => aspect de
“capilare contopite”. La nivelul anselor capilare in care s-a depus amiloidul, nucleii celulelor
endoteliale dispar, iar spatiul subcapsular este redus, aproape complet.
Dg +: bazat pe prezenta unei mase omogene anhiste la nivelul glomerulilor, arteriolelor aferente
(peretii arteriolari) si pe MB a epiteliului tubilor, colorate metacromatic in rosu-violaceu (violet-
metil)/rosu-orange (rosu Congo).
Dg. diferential: glomerulosclerohialinoza – cu glomerul retractati sclerozati, mai deformati
(spatiu subcapsular marit), fara reactie metacromatica/ortocromatica.

. Amiloidoza splinei
Se caracterizeza prin volum crescut (splenomegalie), cu o greutate de aprox. 800g. prin depunerea
amiloidului la nivelul foliculilor apare aspectul de splina Sagu (depozitele de amolid seamana cu
boabele palmierului Sagu). Daca depunerea de amiloid este difuza, de-a lungul membranelor
bazale ale capilarelor sinusoide, sub forma unor mase albicioase cu contur neregulat de harta
geografica, atuci aspectul este slaninos (splina lardacee).

D. c. Amiloidoza hepatica
Mai rar, se carcterizeaza printr-un ficat de volum si greutate crescuta (cateva kg.), cu consistenta
crescuta, dureros, sfaramicios, de culoare cenusie, slaninos. Pe sectiune apare galben-
brun/cenusiu, cu apect ceros/lucios, transparent. Depunerile de amiloid se fac initial la nivelul
spatiilor Disse si de-a lungul capilarelor sinusoide pana la atrofia progresiva a celulelor hepatice.

B. DISTROFII ALE PROTEINELOR COMPLEXE

B.1. DISTROFII NUCLEOPROTEICE GUTA

Tulburarea metabolismului nucleoproteic duce in anumite conditii la afectarea organismului, ca


urmare a depunerii in diferite tesuturi a produsilor ultimi de degradare a acizilor nucleici (ac.
uric si sarurile sale - uratii).
Manifestarea cea mai caracteristica a cestei boli metabolice este guta, caracterizata prin cresterea
cantitatii de ac, uric in sange si depunerea sa sub forma de urati, in special la nivelul articulatiilor.
Se produc inflamatii acute, repetate, insotite de crize dureroase ce pot duce la leziuni degenerative
cronice, cu amiloidoza si impotenta functionala.
In functie de natura tulburarilor care produce hiperuricemia, guta se clasifica in forme primitive –
I/forme secundare – II.
Patogenie: in majoritatea cazurilor apare guta de tip I (guta II apare mai rar). Mai frecvent
afecteaza barbatii. Ca defecte metabolice se remarca sinteza crescuta de ac. uric, excretia scazuta
de ac. uric/ambele, iar ca deficite enzimatice totale/partiale se remarca hipoxantismul guanin-
fosfourezin-transferaza. Are caracter ereditar. Guta se datoreaza unei sinteze si degradari
exagerate de acizi nucleici si poate duce la poliglobulii, leucemie, limfoame/forme de cancer in
care, la nivelul organismului, se formeaza si se distrug celule in mod excesiv. Insuficienta functiei
renale (nefrite cronice/rinichi polichistic) duce la hiperuricemie si de aici la guta. Alte cauze ale
gutei sunt tulburarile metabolice din diabet, hipotiroidism si hiperparatiroidism. Este favorizata
de regimul carnat exagerat, sedentarism, consum excesiv de alcool, medicamente diuretice.
Ac.uric aflat in exces in sange se depune de preferinta la nivelul articulatiilor, dar si in alte
tesuturi putin vascularizate si bogate in MPZ acide. Intereseaza in special articulatiile mici, ale
degetelor (mai ales halucelui), dar pot fi interesate si glezna, calcaiul/genunchiul.
Depunerea ac. uric sub forma de urati determina o reactie inflamatorie acuta a membranei
sinoviale, ce duce la o articulatie tumefiata, rosie si foarte dureroasa.
MO: congestie, exudat bogat in leucocite si cristale de colesterol. Prin depuneri repetate apar
granulatii albe, srtalucitoare = tofi gutosi (pe suprafata cartilajelor articulare si a membranelor
sinovile). In jur se observa reactie inflamatorie, cu leucocite, macrofage, celule gigante
multinucleate si fibroblasti. Tesutul de granulatie duce la aparitia fibrozei, iar tofii au tendinta de
fuzionare => cresterea in volum
Fibroza progresiva a articulatiei, erodrea cartilajiilor articulare si erodarea tesutului osos
subiacent duc la diminuarea/suprimarea motilitatii articulare (= anchiloza).
Tofii pot fi prezenti si in alte tesuturi: cartilajele urechii/nasului, laringe, limba, valve
endocardice, aorta, sclera oculara.
Excretia crescuta de urati duce la depunerea lor in rinichi, la nivelul piramidelor => nefroza urica
-> scleroza renala si calculi de urati la nivelul cailor urinare.

B.2. DISTROFII GLICOPROTEICE


Intereseaza structurile cu compozitie glicoproteica/mucoproteica.
Tulburarile metabolismului glicoproteic se traduc prin distrofia fibrinoida, mucoida (distrofii
interstitiale), distrofia mucoasa, coloida, cheratinica (distrofii la nivelul structurilor epiteliale).

Distrofia fibrinoida

Definitie: Degenerescenta fibrinoida a tesutului conjunctiv (a fibrelor sale), caracterizata prin


pierderea structurii fibrilare ce duce la aspectul unor depozite asemanatoare fibrinei (= necroza
fibrinoida). Diferentierea fibrina-fibrinoid se face utilizand tehnici speciale: coloratia Van
Giesson (fibrinoid-galben, fibrina-rosu), impregnarea argentica (fibrinoid-da, fibrina-nu),
coloratie Weigert, specifica pentru fibrina (fibrinoidul-nu, fibrina-albastra), coloratia PAS -
fibrinoidul rosu. Interesanta prin aspectele patologige generale in legatura cu complexe tulburari
de imunitate. Apare sub forma de focare multiple in tesutul conjunctiv (cu predilectie in peretii
vaselor si capsula articulara).
MO: umflarea fibrelor conjunctive care isi pierd structura si individualitatea, transformandu-se
intr-un material amorf, uneori cu structura granulara si/filamentoasa (asemanatoare fibrinei).
ME: fibrele de colagen se tumefiaza, se cliveaza, apoi se omogenizeaza. Fata de hialin, este
prezenta in plus o reactie inflamatorie linfomononucleara.
Metode de imuno-fluorescenta: evidentiaza focarele de distrofie fibrinoasa, fibrina si Ig
complement; in jurul lor apar celule inflamatorii (PMN, limfocite, plasmocite, macrofage)
Patogenie: Modificarile mentionate sunt urmarea unei reactii imune, rezultata din contactul unor
Ag cu Ac (Ig) si complement, fapt ce induce o reactie inflamatorie. Are loc un aflux de leucocite
si permeabilizare vasculara cu extravazare de plasma si fibrinogen. Enzimele proteolitice
leucocitare duc la depolimerizare Mpz din colagen, care formeaza fibrele si substanta
fundamentala a tesutului conjunctiv. De multe ori, la baza focarelor de distrofie fibrinoida stau
reactii imune de tip particular (complexe imune, M. autoimune). Procesele patologice cu necroza
fibrinoida duc la boli ale tesutului conjunctiv (reumatism articular acut – RAA, reumatism
cronic – RC, lupus eritematos sistemic – LES, poliarterita nodoasa – PAN/PA, dermatomiozita –
DMZ, sclerodermie - Scd). Trasatura comuna a acestor boli consta in aparitia de multiple focare
de necroza fibrinoida, asociata cu reactii granulomatoase, care duce la fibroza cicatriciala, desi
aceste afectiuni difera prin etiopatogeneza (de natura probabil imuna), localizarea leziunilor si
gravitatea evolutiei. Ulterior s-a adaugat si boala mixta a tesutului conjunctiv, care consta in
combinarea simptomelor caracteristice: LES, DMS, Scd si RC. O metoda precisa de
diagnostic/confirmare de diagnostic clinic si de laborator consta in efectuarea unei biopsii
musculare cutanate (cuprinzand piele, hipoderm si tesut muscular striat).
Alte focare de distrofie fibrinoida mai apar in : forme maligne de HTA (focare multiple de
distrofie fibrinoida la nivelul peretilor arterelor mici si arteriolelor, asociate cu hemorargie si
tromboza = fibroza obliterativa, sfarsit letal), ulcer gastric/duodenal (la nivelul zonei de necroza
caracteristica ulceratiei), vilozitati coriale ale placentei (spre sfarsitul sarcinii).

Distrofia mucoida

Definitie: forma de distrofie glicoproteica interstitiala caracteristica tesutului conjunctiv, care


consta in transformarea diferitelor varietati de tesut conjunctiv in tesut mucos/asemanator celui
mucos, sub actiunea unoor factori patogeni. Tesutul mucos este abundent la embrion, regasit la
nastere sub forma de gelatina Warthon din cordonul ombilical si nu apare in organismul adult
decat in conditii patologice. Se coloreaza metacromatic in roz/rosu, cu albastru de
toluidina/tiamina. Nu reactioneaza cu mucicarminul (subliniind diferenta structurala de mucusul
secretat de celulele epiteliale).
Patogenie: maduva hematogena si tesuturile adipos si cartilaginos, in situatia unor forme grave de
denutritie. Distrofia mucoida generalizata a tesutului celular subcutanat duce la mixedem, edem
mucos (in hipotiroidism). Tumorile constituite din tesutul mucos = tumori benigne
(mixom)/tumori maligne (mixosarcom). Zone de distrofie mucoida/mixoida mai apar in alte
tumori benigne (fibroame, condroame), tumori maligne (fibrosarcoame, condrosarcoame,
osteosarcoame, tumori maligne embrionare). Tesutul mucoid/mixoid este caracteristic celei mai
frecvente tumori a glandei salivare (adenomul pleomorf).

Distrofia mucoasa

Definitie: mucusul/mucina = substanta vascoasa produsa de diferite tipuri de celule/glande ale


mucoasei digestive, respiratorii, genitale, ce consta intr-un complex de proteine si MPZ. Se
coloreaza metacromatic in rosu cu albastru de toluidina/tionina si specific in rosu cu mucicarmin.
Reprezina o acumulare a mucusului la nivelul mucoaselor unde este secretat/in cavitatiile pe
care acestea le delimiteaza.
Patogenie:
a. Procese inflamatorii cronice: bronsita cronica (mucosa bronsica apare ingrosata, acoperita
de cantitati mari de mucus care se elimina prin expectoratie) ; gastrite cronice (la nivelul
mucoasei gastrice se observa prezenta celulelor caliciforme,( care in mod normal sunt
caracteristice IS), daca s-a produs o metaplazie intestinala a mucoasei gastrice) ; mucocelul
apendicular (prin obstruarea apendicelui de o cantitate mare de mucus vascos, care duce la
dilatarea apendicelui) ;, glandele colului uterin obstruate (dilatari chistice – ouole Naboth,
ce pot constitui surse de eroziuni si infectii) ; fibroza chistica/mucoviscidoza (bola
caracterizata printr-o secretie abundenta de mucus vascos, datorita unor deficite enzimatice
ereditare, cu acumulare in lumenele glanudulare. Duce la dilatatia chistica, asociata cu fibroza
consecutiva si apoi la atrofia mucoaselor/organelor – gl. salivre, pancreas, ficat, mucoasa
respiratorie si digestiva. Chisturile rezultate se pot complica cu infectii si supuratii +/-
evolutii grave).
b. Procese tumorale benigne/maligne: adenoame chistice mucinoase ovariene (benigne),
chistoadenocarcinoame mucinoase ovariene (maligne) ; tumori gastrice, mamare,
intestinale, pulmonare.
MO: acumularea mucusului la nivelul celulelor tumorale duce la dilaterea acestora, devenid astfel
rotunde si cu nucleul impins la periferie (aspect de celule in inel cu pecete).

Distrofia coloida

Definitie: acumularea de coloid la nivelul glandei tiroide care duce la cresterea in volum a
acesteia. Coloidul este o substanta vascoasa gelatinoasa, care in coloratia HE apare ca un material
omogen, transparent, de culoare roz, prezent in foliculuii troidieni; are o compozitie glicoproteica.
Contine hormoni tiroidieni in forma resorbita de epiteliu tiroidian si transformata prin reactii
enzimatice in tiroxina activa eliberata in sange. Acesta activitate e controlata de hormonul
stimulator al tiroidei secretat de hipofiza anterioara. in prezenta unei cantitati convenabile de iod
(o cantitate insuficienta de I2 duce la blocarea reactilor mentionate, coloidul acumulandu-se in
foliculii tiroidieni, rezultand o crestere in volum a glandei tiroide = gusa distrofica/coloida).

Distrofia cheratinica

Definitie: cresterea cantitatii de cheratina in anumite portiuni din epiderm, precum si


aparitia acestora la nivelul unor mucoase pavimentoase/in zone de metaplazie pavimentoasa
a mucoaselor glandulare.
Ingrosarea stratului cornos al pielii = hiperkeratoza.
Parakeratoza apare cand procesul de keratinizare decurge anormal, in sensul unei neconcordante
intre incarcarea celulelor cu keratina si gradul de picnoza a nucleilor/lipsa stratului granulos.
Diskeratoza apare cand keratinizarea se produce in plin strat mucos sub forma unor grupuri
celulare keratinizate “in bulb de ceapa” (perle epiteliale/globi epidermici).
Patogenie: keratoza este intalnita in piele, seroase, mucoase, ca urmare a actiunii unor factori de
natura mecanica/inflamatorie. Hiperkeretoza cutanata circumscrisa (clavus/batatura) apare ca
urmare a iritatiilor mecanice repetate. “piele de agricultor/marinar” reprezinta ingrosarea stratului
de keratina pe portiunea de piele expusa timp indelungat la soare. Procese infectioase cutanate:
rozeole sifilitice (ingrosarea stratului cornos duce la sifilide astracee), micoze cutanate
(tricofitie/microsporie), psoriazis (boala caracterizata prin aparitia la nivelul pielii de plăci
keratazice pruriginoase), ihtioza (boala ereditara ce consta intr-o hiperkeratoza cu tendinta la
generalizare – crapaturi ale epidermului/aspect de “solzi de peste”). La nivelul mucoaselor pot
aparea zone circumscrise de keratinizare impreuna cu placi albicioase usor proeminente =
leucoplazie (in mucoasa bucala, bronsica, genitala). Cantitati excesive de keratina sunt
caracteristice unor procese tumorale epiteliale benigne (papiloame, veruci, condiloame)/maligne
(carcinom sipinocelular, adenoacantom, keratoacantom).

B. 3. DISTROFII PIGMENTARE

Pigmentii = subsante colorate, de cele mai multe ori de natura proteica


(cromoproteine), fiind rezultatul unei combinatii intre structuri cromatice si o grupare
proteica. Acestia au un rol fiziologic (ex: Hb), insuficienta/producerea in exces a acestora fiind
cauza unor afectiuni. Deosebim pigmenti endogeni (ex: Hb; derivati ai pigmentilor hemoglobinici
si nehemoglobinici)/ pigment exogeni.

Pigmenti hemoglobinici

Hb este un pigment rosu cu structura tetrapirolica si continut de Fe si este responsabila in


transportul de O2 de la plaman spre tesutri (oxiHb). Se poate acumula in organism sub forma
derivatiilor sai, unii continand Fe (hemosiderina, hemomelania), altii fiind lipsiti de Fe (bilirubina
si derivati, porfirinele).

1. Hemosiderina
Este un pigment feric care la MO apare sub forma unor granule brune-negricioase, predominant
intracelular. Provine in urma degradarii Hb. Prin acumularea aceseia rezulta hemisideroza.
Aceasta poate fi locala (in diferite tesuturi/organe – in legatura cu diferite hemorargii produse la
acest nivel)/generalizata – ca urmare a hemolizei exagerate.
a. Hemosideroza localizata: apare in focare hemoragice (unde Hb din eritrocitele extravazate si
hemolizate este inglobata in macrofage), in orgenele cu staza cronica complicata cu
hemorargie (induratia bruna a plamanului, depozite centolobulare in staza hepatica
cronica)/in cicatrici postinfarct.
b. Hemosideroza generalizata: apare in diferite forme de anemie/la persoane tratate indelung cu
preparate de Fe/care au primit transfuzii repetate. Consumul exagerat de alcool favorizeaza
absorbtia exagerata a Fe. Acest sindrom este caracteristric unor triburi africane care utilizeaza
vase din Fe. Exista si o forma de hemosideroza generalizata primara = hemocromatoza,
datorata unui defect metabolic in care depunerea hemosiderinei depaseste capacitatea
macrofagica. Intereseaza parenchimul ficatului, splinei si miocardului.
La nivelul ficatului sunt interesate celulele Kupffer al caror numar creste. Dupa saturarea
capacitatii lor de fixare, hemosiderina se depune in celulele hepatice care se necrozeaza si
progresiv sunt inlocuite cu tesut conjunctiv (ciroza). Ficatul scade in volum, devine dur, cu
suprafata si marginile neregulate, datorita nodulilor formati de tesutul hepatic strangulat de zonele
de fibroza. Prezinta o culoare brun-inchisa datorita depunerii de hemosiderina (ciroza
pigmentara).
Depunera hemosiderinei se poate face si la nivelul pancreasului (in interstitiul si parenchimul
glandular), pigmentarea si fibroza consecutiva fiind asociata cu aparitia diabetului (diabet bronzat
= asocierea cu colorarea bruna tegumentelor).
Exista si alte depuneri cu coloratie bruna +/- fibroza (SR, tiroida, testicul, gl. salivare, rinichi,
tract IS, mm. scheletici).
O depunere la nivelul miocardului duce la insuficienta cardiaca.

L.p: HEMOSIDEROZA HEPATICA PERLS


Este caracterizata prin prezenta in citoplasma hepatocitelor si in celulele Kupffer a unui pigment
bogat in Fe de provenienta hemoglobinica.
Obs: Coloratia Perls – coloratie histochimica pt evidentierea Fe => coloratie albastruie.
a. Macroscopic: ficat cu talie, forma obisnuita, culoare bruna. De obicei e asociat cu
hemosideroza din alte organe (pancreas, splina, gl. salivare), in special asociat cu
hemocromatoza.
b. MO: structura lobulara bine conturata constituita din cordoane de hepatocite cu traiect in spita
de roata (din junul venei centrolobulare spre spatiile porte). In majoritatea hepatocitelor,
celule Kupffer, in special la periferia lobilor hapatici, si mai ales in apropierea polului biliar,
se afla granule (granulatii) de pigment bogat in Fe, cu reactie Perls + (coloratie albastra).
Celulele Kupffer sunt vizibile datorita continutului in acest pigment raspandit atat in celule
cat si in prelungiri. Linia de separatie intre travee/cordoanele hepatocitare, bine evidentiate,
creionate.
c. Dg. +: bazat prin prezenta granulelor de culoare albastra (Perls +), in citoplasma celulelor
hepatocitare si a cel Kupffer.

2. Bilirubina si derivatii sai


Sunt derivati ai Hb tot cu structura tetrapirolica, dar lipsita de Fe. Cand c% depaseste 2-3 mg,
tesuturile organismului se coloreaza in galben => icter. Patogenie: - hemoliza crescuta (icter
hemolitic/prehepatic),
-leziuni ale celulelor hepatice (icter hepatic/hepatocelular),
- oblitarari ale cailor biliare (icter mecanic/posthepatic).

3. Pigmenti nehemoglobinici

Melanina este un pigment brun-negricios provenit din oxidarea tirozinei sub actiunea tirozinazei.
Rezulta dihidroxifenilalanina, care prin polimerizare si legare cu o proteina duce la aparitia unor
granule de pigment vizibile la MO. Se gaseste in special in stratul bazal al epidermului, este
produsa de melanocite.
Distrofiile, prin exces de melanina pot fi:
a. Fara semnificatie patologica:
- bronzare partiala/totala dupa expunerea la soare, 
- efelide/pistrui (aglomerari circumscrise de celule melanice in
stratul bazal), 
-lentigo simplu –( cand petele sunt mai extinse), 
- pigmentarea areolelor mamare, a organelor genitale externe, a
liniei albe abdominale si uneori a fetei (masca gravidica – in
sarcina – expresia secretiei crescute de hormoni ovarieni).
b. Cu semnificatie patologica:
- dungi/pete brune (melanodermie, in legatura cu cicatrici, dupa arsuri,
plagi si leziuni sifilitice de grad I/II), 
- prezenta la nastere/aparitia in primul an a unei pete brune in regiunea
sacrata (poate indica prezenta trisomiei 21/idioteniei mongoloide – pata
mongola), 
- in unele forme de poliploza intestinala multipla cu caracter familial,
defectul genetic este asociat cu prezenta de pete melanice la nivelul
buzelor, mucoasei bucale, degete, palme ,
- cand petele melanice intotesc leziuni si tulburari de dezvoltare sexuală (= sindromul
Albright), 
- boala bronzata Addison (insuficienta globala a gl. SR, sindromul caracteristic este tocmai
pigmentarea melanica exprimata a pielii si mucoaselor).
Cea mai importanta categorie de distrofii melanice este cea in afectarea melanocitelor
(=melanoame – tumori maligne cu evolutie grava). Aparitia melanoamelor este legata de
prezenta pe piele si unele mucoase (bucala, anala) a unor mici pete brune-negricioase, plane/usor
elevate = nevi. Transformarea lor maligna este favorizata de iritatia mecanica repetata
(traumatisme, imbracaminte) si de expunerea exagerata la soare. Unii specialisti afirma ca
inflamatia locala cu anestezice/utilizarea bisturiului rece ar favoriza malignizarea.
Cea mai exprimata transformare maligna o prezinta asa numitul lentigo senil/melanoza
pigmentara Dubreuilh/efelida maligna, care apare sub forma de pete brune-negricioase cu
diametru 2-3 cm., in special pe pielea fetei persoanelor in varsta.
Melanomul malign apare pe pielea capului, gatului si picioarelor. La MO celulele au continut de
melanina, prezentand multiple mitoze si infiltrand tesuturile inconjuratoare. Melanomul malign
metastazeaza timpuriu si dă-> metastaze in ggl. limfatici regionali, apoi, in scurt timp, apar
metastaze in majoritatea organelor, inclusiv oase, miocard/splina, dar mai ales in ficat, plamani,
creier.
Se pot intalni si distrofii melanice prin cantitate..redusa la pigment:
-leucodermia – la nivelul unor cicatrici, unde melanina lipseste, din epidermul regenerat.
-vitiligo:pete complet depigmentate, de forma si dimensiuni variate pe piele. Se presupune ca
mecanismul ar consta in diviziunea melanocitelor printr-o reactie autoimuna.
-albinism: boala genetica AR. Persoana este complet lipsita de melanina in urma unui deficit
enzimatic, in special lipsa tirozinazei. Bolnavii prezinta tulburari de vedere si predispozitie de a
dezvolta cancere cutanate in urma expunerii la soare.

DISTROFII LIPIDICE

Definitie: leziuni celulare si tisulare aparute ca urmare a unor tulburari a metabolismului


grasimilor in organism. Constau in acumulare in cantitati exagerate in tesut/organ/diminuarea lor
-> disparitie, uneori din intreg organismul. Tulburarile metabolice intereseaza grasimi simple
/grasimi complexe (cu continut de P si N2).
1. MO: pe sectiune la parafina grasimea prezinta o imagine “negativa” sub forma de vacuole =
spatiu optic clar/optic vid ce reprezinta locul ocupat de lipide in citoplasma celulei (grasimile
fiind dizolvate in reactivii in care se includ fragmente de tesut – alcool, benzen, xilol). Pt
evidentiere se foloseste sectiunea la criotom (dupa congelare) si coloratii speciale (Scharlach
– Roth: rosu; Sudan III: portocaliu; ac. osmic: negru).
I. DISTROFII LIPIDICE SIMPLE

Garsimi simple/neutre numite in comformitate cu structura lor trigliceride (TGL) – esteri ai


glicerolului cu ac. grasi; constituie 95% din totalul substantelor grase ale tesutului adipos.
Grasimile simple provin din alimente, fiind absorbite pe cale vaselor limfatice chilifere in urma
unui dublu proces de scindare si reesterificare. Sub forma de mici particule (= chilomicroni)
ajung pe calea sangelui inj diferite tesuturi, (in special in ficat), care au rolul esential in
metabolismul lipidic.
In tesutul adipos lipidele se depun sub forma de grasimi de rezerva, de unde sunt metabolizate in
functie de necesitati.
Combinate cu proteine, fosfolipide, colesterol si esteri ai colesterolului ca b-lipoproteine, sunt
preluate si metabolizate in deferite tesuturi.
In anumite imprejurari, dupa o hidroliza prealabila, ac. grasi sunt utilizati la nivelul musculaturii
scheletice ca sursa de energie.
Desfasurarea normala a acestui proces metabolic este conditionata de o serie de factori alimentari
si hormonali (insulina – favorizeaza depunerea TGL in tesutul adipos; hormonii suprarenali –
catecolamine si corticosteroizi, STH stimuleaza metabolizarea ac. grasi din depozite).
Depunerea lipidelor neutre in diferite tesuturi, inclusiv in ficat, depinde de c% lor in sange.
Tulburarile aparute la nivelul oricarei etape pot duce la acumularea excesiva de grasimi in diferite
tesuturi/organe => distrofii grase/steatoze. In functie de mecanismul de producere, distrofiile
lipidice pot fi infiltrante/degenerative.

A. Infiltrarea grasa/steatoza simpla

Aparuta in legatura cu cresterea c% grasimilor in sange, fenomen legat de un regim alimentar


bogat in grasimi si de un effort fizic scazut => substante grase aflate in exces in sange se depun in
tesuturi, in spacial in tesutul celular subcutanat => subiectul se ingrasa.
Cand acest proces devine excesiv, capata aspect patologic => obezitate (este depasita cu cel putin
20% greutatea normala).
Obs: este implicat uneori si un factor constitutional, la care se adauga factori de natura endocrina
(hormoni tiroidieni, hipofizari, suprarenali, sexuali).
Importanta obezitatii const in faptul ca in stadii mai avansate, grasimea incepe sa se depuna in
jurul organelor interne, in epiplon, spatiu retroperitoneal, rinichi, pancreas, miocard. In formele
grave grasimea se depune in parenchimul unor organe (ficat, miocard). La persoanele in cauza,
apar tumori constituite din tesut adipos = lipoame (in tesutul celular subcutanat si in grasimea
muschilor).
Obs: infiltratia apare deci, ca o forma de distrofie grasa cu evolutie critica conditionata de factori
igieno-dietetici si endocrini. De multe ori este reversibila cand se instituie un tratament
corespunzator.

B. Degenerescenta grasa/steatoza degenerativa

Este rezultatul actiunii nocive a unor factori patologici asupra metabolismului lipidic, pe care il
altereaza, producand acumularea acestor substante in anumite organe. Cand acumularea e
importanta, organul devine insuficient (miocard, ficat), iar degenerarea lor grasa devine fatala.

1. Steatoza hepatica
Reprezinta incarcarea cu grasimi neutre, TGL.
a. Patogeneza: intrarea excesiva a ac. grasi liberi in ficat si transformati in TGL – prin inanitie;
cresterea sintezei ac. grasi pe cale endogena din acetati in metabolismul alcoolului; blocarea
excretiei de lipopproteine – alcoolism; scaderea oxidarii ac. grasi liberi –> la nivelul corpilor
cetonici – DZ, alcoolism)
Acumularea lipidelor incepe in sructuri lizozomale care se unesc si formeaza vacuole de grasimi
intracitoplasmatic.
La nivelul ficatului exista trei moduri de instalare:
- centrolobular: sub actiunea factorilor toxici (CCl4, benzen, cloroform, DDT, CH4,
ciuperci), carenta de colina, stari toxico-septice (hepatita virala acuta, etilism, anemii),
steatoza de sarcina
- periportal: in carente proteice globale/izolate, in TBC
- medio si centrolobulara: steatoza din hipoxia cronica.
b. Macroscopic: ficat crescut in volum si greutate (3-5 kg.), cu consistenta redusa, margini
rotunjite, culoare galbuie. Pe sectiune apare o suprafata cu aspect lucios, urme grase pe cutit,
uneori tesutul hepatic avand aspect modificat => dilacerare la jetul de apa.
c. MO: la parafina (col. HE) hepatocitele apar vacuolizate, transparente. Uneori, cand vacuolele
ocupa intrega citoplasma, nucleul este impins la periferie => aspect de celula in “inel cu
pecete”. Sectionat la criotom si colorat specific, hepatocitele prezinta numeroase picaturi
lipidice (portocalii-rosii) intr-o singura vacuola mare. Localizarea acestor hepatocite este fie
spre spatiu port (extralobular), fie pe toata suprafata (degenerare perilobulara).
Obs: caracteristic este formarea de chisturi grase prin unirea vacuolelor mai multor celule
degenerate gras => o masa lipidica mare inconjurata de o banda citoplasmatica. Aceste chisturi
sunt friabile si pot constitui puncte de plecare pt embolii grase.
Cresterea in volum a ficatului si formarea chisturilor grase duc la distorsionarea retelelor capilare
sinusoide cu dereglarea circulatiei intralobulare.
d. Evolutie spontana: leziuni degenerative. In functie de intensitatea agentuliui nociv, tesutul
hepatocitar infiltrat cu TGL este substituit de tesut fibros => instalarea cirozei de tip
nutritional -> soc toxic (postnecrotic).

2. Steatoze extrahepatice
a. Miocard: utilizeaza ac. grasi liberi ca sursa majora de energie. Oxidarea ac. grasi liberi la
nivelul miocardului este dependenta de carnitina (efect stimulator prin formare de acetil
CoA). Stari de hipoxie/toxina difterica duc la scaderea carnitinei -> degradarea insuficienta a
ac. grasi liberi cu sinteza consecutiva de TGL, producand infiltratie grasa a celulelor
miocardice. Macroscopic – aspect de cord tigrat in hipoxie (alternanta de zone galbui –
acumulari de grasimi – cu zone roscate - normal). Cand e afectat in totalitae miocardul are un
aspect flasc, galben (in intoxicatii). La MO, lipidele din fibrele miocardului au aspect de
vacuole vizibile in coloratii speciale.
b. Rinichi: apare in asociatie cu steatoza hepatica. Este mai redus cantitativ. Picaturile lipidice
apar la nivelul glomerulilor, in nefrocite, spre polul bazal (apar descuamate in lumenul
tubular). Macroscopic rinichii sunt palizi, netezi, cu corticala ingrosata datorita incarcarii
grase a celulelor din tubii contorti.
c. Steatoza mai apare in proliferarea tumorala (gl. mamara), in macrofagele din jurul zonei de
necroza/focarelor infiltrante -> celule spumoase cu citoplasma clara.

II. DISTROFIA LIPIDELOR COMPLEXE

Lipidele complexe sunt grupuri de substante grase care cuprind coletserol, esteri ai colesterolului
si fosfolipide ce continut de P si N2 (lecitine, cefaline, sfingomeline).
Colesterolul: constituent normal al celulelor si al plasmei. Cresterea sa in sange favorizeaza
depunerea sa in tesuturi, de obicei in asociatie cu alte substante lipidice. Depuneri:
- in plicile atromatoase (ATS) – determina o reactie fibroasa la nivelul intimei vaselor mari
(aorta + ramuri) => dilatarea lumenului -> tromboza si alte tulburari circulatorii grave
(infarct)
- la nivelul mucoasei veziculei biliare -> aspect de vezicula “fraga” = colesteroza
veziculara
- la nivelul tegumentelor -> mici plici galbui = xantelasme/noduli cutanati galbui =
xantoame, formati din celule cu citoplasma spumoasa (histiocit) si celule gigante
multinucleate (cel. Torton) la DZ, hepatita.
- La nivelul unor focare vechi de hemoragii/necroza (sub forma cristalelor de colesterol).
Distrofia lipidelor complexe este o urmare a unor defecte ereditare ale metabolismului lipidic,
constand in lipsa unor enzime si depunerea in tesuturi a substantei acumulate.

1. Boala Gaucher.
Boala AR, manifestata prin deficit de glucocerebrozidaze si acumulare de glucocerebrozide (b-
glucozidaza).
a. Clinic: se manifestea prin spleno si hepatomegalie si leziuni osoase.
b. Macroscopic: splina este marita de volum si greutate (8-10 kg), cu consistenta moale, de
culoare gri-rosiatica. Pe sectiune prezinta noduli albiciosi.
c. MO: celulele histiocitare sunt mari, rotunde/ovalare, cu citoplasma clara cu striatii (=
kerazina), cu 1-2 nuclei. Se numesc si cel. Gaucher.
Se mai manifesta si prin leziuni la nivelul SNC (la nivelul neuronilor, perivascular si HT), si la
nivelul ganglionilor, mediastin, maduva hematogena, piele, conjunctiva.

2. Boala Neimann-Pick
Afectiune determinata genetic ce apare in primul an de viata si conduce la moarte iminenta. Se
datoreaza unui deficit enzimatic complex, lipsa sfingomielinazei ce duce la avcumularea
sfingomielinei la nivelul histiocitelor si in celulele nervoase.
a. Clinic: semne neuro-deficiente mintale, icter, hepato si splenomegalie.
b. Macroscopic: splina crescuta in volum si greutate, de aspect slaninos, pestrit. Ficat crescut in
volum si greutate prin acumulare la nivelul celulelor Kupffer a sfingomielinei. Ggl.
hipertrofiati.
c. MO: macrofage hipertrofiate cu citoplasma vacuolara, continand material PAS + si Sudan +.
d. ME: vacuolele = lizozomi dilatati ce contin depozite de sfingomielina.
Alte organe afectate sunt: leziuni cerebrala (depunere de sfingomielina in histiocitele
perivasculare – creier si leptomeninge, leziuni nervose,), sfingomielina in endoteliu vaselor,
plamen, rinichi, SR, piele.

3. Boala Tay-Sachs
Idiotia familiala amauratica = tezaurismoza caracterizata prin acumulare de gangliozide datorita
deficitului de hexozaminidaza. Acumularea de gangliozide la nivelul celulelor nervoase din creier
si celulelor epiteliale viscerale duc la leziuni distrofice si la necroza.
Clinic se manifesta prin pierderea in primul an de viata a fortei de contractie musculara,
incoorcondanta motilitara, surditatesi orbire. La acestea se adauga tulburari mintale => idiotia
amauratica.

DISTROFII GLUCIDICE

Se manifesta prin variatii a cantitatii de glucide din diverse tesuturi si organe, in special ale
glucozei si polimerilor sai, glicogenul siMPZ.
Glicogenul este un polimer hidrosolubil constituit exclusiv din glucoza. E prezent in ficat si
muschi, dar in acantiati mici si in alte organe. Cea mai mare parte a glicogenului se prezinta sub o
forma labila ce poate fi usor descompusa in glucoza in functie de necesarul energetic al
organismului. Depolarizarea glicogenului se produce sub actiunea fosforilazelor. Exista si o
forma stabila de glicogen prezenta in cantitati mici in unele tesuturi (neuroni, tesutul
excitoconductor al inimii) si care creste in cursul tulburarilor de metabolism. Solubilitatea
glicogenului in apa impune necesitatea fixarii tesutului in alcool, apoi colorare cu metode
histiocitare specifice (iod – brun-roscat; carmin Best – rosu-carmin; PAS - rosu).
Obs: cresterea cantitatii glucozei din sange duce la acumularea glicogenului in doferite tesuturi si
organe = glicogenoze. Acestea pot fi infiltrative (DZ), ereditare (deficite de enzime) si
degenerative (in neoplazii maligne).

DIABETUL ZAHARAT

Boala complexa cu evolutie cronica ce intereseaza metabolismul glucidic, lipidic protidic/proteic,


caracterizat prin utilizarea defectuoasa a glucozei (=> hiperglicemie) pe seama unui raspuns
secretor insulinic insuficient/inadecvat.
1. Morfopatologie: infiltrarea cu glicogen a unor organe, urmare a hiperglicemiei persistente.
2. Tipuri: DZ I, idiopatic, grad heterogen, avand drept trasatura comuna hiperglicemia/DZ II,
dupa procese inflamatorii, timori, medicamente, toxine, posthemocromatoza,
postpancreatoctomie. DZ I difera dupa modul de transmitere in DZ I 1 (insulinodependent) si
DZ I 2 (noninsulinodependent).
a. DZ I TIP 1: DZ juvenil, cu tendinta la cetoza. Caracteristic este lipsa insulinei prin
descresterea progresiva pana la disparitia celulelor b-insulinice. Apare prin trei mecanisme
patologice: susceptobilitatea genetica (apartenenta in familie de DZ), autoimunitate fata de
celulele b-unsulinice si factori de mediu.
b. DZ I tip 2: noninsulinodependent/de maturitate. Se descriu tip obez, tip neobez, DZ al
tinerilor cu debut la maturitate. Ca patogeneza se remarca secretia insulinica intarziata,
insuficienta pt nivelul glicemiei si incapacitatea tesuturilor de a raspunde la insulina
(rezistenta la insulina). Pe termen lung apar complicatii: afectiuni ale vaselor/leziuni la
nivelul achilor, cordului, rinichilor si nervilor.
3. Modificari patologice in DZ:
a. Pancreas: apare scaderea si numarul insulelor pancreatice, insulele pancreatice endocrine
devin cordoane subtiri separate de stroma fibroasa => fibroza extensiva. Celulele b-
pancreatice sunt degranulate, apare depunerea de amiloid iar la periferie apare infectia de
limfocite T (halou periferic), cu fenomen de insulinita.
b. Microanginopatia diabetica: complicatie a capilarelor venulelor si arteriolelor ce se
caracterizeaza prin ingrosarea difuza a membranei bazale (MB) in capilarea pielii, mm.
striati, retina, glomeruli si tubi renali. Vizibila la MO ca substanta PAS + si la ME ca aspect
lameral, stratificat.
c. Arteroscleroza hialina = depozit de hialin in intima arteriolelor -> ingustarea lumenului =>
HTA. La MO aspect omogen, PAS +.
d. Macroangiopatie diabetica: leziuni ATS la nivelul aortei, cu plici de aterom, dar si cu unele
complicatii (ulceratie, hemorargii, ruptri => tromboze, embolii, anevrisme).
e. Nefropatia diabetica: afectiune maxima la nivelul glomerulilor prin leziuni ale arterelor =>
nefroscleroza benigna.. se manifesta si prin leziuni inferioare (pielonefrita cronica, necroze
papilare). Glomerulopatia diabetica contabilizeaza glomeruloscleroza difuza -> operatie
nodulara -> in final leziuni exudative cu proteinurie si insuficienta renala (IR). Se
caracterizeaza prin infiltrare cu glicogen, mai ales in forme grave => nefroza glicemica
Armani Ebstein cu hiperglicemie si glicozurie masiva. Cantitatea mare de glicogen din
epiteliu tubilor renali (TCP, anse Henle) duc la clarificarea citoplasmei cu persistenta
nucleilor impinsi intr-o pozitie bazala.
Obs: este vorba de glicogenul provenit din glucozareabsorbita din urina.
f. Retinopatia de fond: prezinta leziuni caracteristice microanginopatiei cu ingrosarea MB a
capilarelor din retina si degenerarea pericitelor din jurul vaselor (rol de mentinere a
contractilitatii in arteriole). In timp apar aspecte anevrismo-arteriolare ce determina implicit
cresterea permeabilitatii capilare a.i. se stabilesc sunturi arteriolo-venoase. La examenul fund
de ochi (FO) apar pete albicioase pe retina (=exudate focale seroase) ce au corespondent in
clinica cu scotoamele/pierderile punctiforme de camp vizual. Microanevrismele apar ca
microhemorargii retiniene (ce se pot manifesta si ca microtromboze anevrismale). La nivelul
vaselor apare depunere de hialin (in cadru procesului de arterioloscleroza) cu obstructia
sectiunii +/- tromboza (in special la nivelul venelor centrale retiniene). Functia vizuala este
afectata si prin leziuni ale cristalinului = hipertridotoare ce duce la opacifiere treptata.
Aceasta forma de rinopatie este caracteristica prin microangiopatie. Evulueaza treptat spre
retinopatie proliferanta.
g. Retinopatia proliferanta: apar retele de capilare de neoformatie mai ales la interfata dintre
retina si corpul vitros, asemenea unei panza = “retinis proliferans”. Aceste capilare se pot
rupe usor => hemorargie “in panze”, urmate de reparatia lor (proliferrare, fibroblastice) si
formarea de aderente fibroase la acest nivel.in timp aderentele se retracta => tractiuni ale
vitrosului pe retina si dezlipiri parcilare de retina (foarte grav de tratat in caz de DZ) urmate
de cecitate. Concomitent se asociaza leziuni la nivelul nervului optic (complicatie ale
leziunilor complexe) => cecitate finala.
h. Neuropatia diabetica: afecteaza mai ales nervii periferici somatici (cu predilectie nervii MS)
= neuropatie periferica sistemica/ nervii vegetativi = neuropatie vegetativa => tulburari in
motricitatea vezicii urinare (“vezica autonoma”), gastrointestinale si dinamica sexuala.
Patologia evidentiaza hiperhidratarea celulelor Schwan, degenerarea mielinei si leziuni
axonale. La nivelulSNC apar complicatii microangiopatice si de ateromatoza cu cresterea
incidentelor accidentelor vasculare cerebrale.

DISTROFIILE SUBSTANTELOR MINERALE

Este o afectiune aparuta in urma tulburarii metabolismului substantelor minerale. Prezinta doua
aspecte importante: distrofii calcare si boala litiazica (calculi).

I. DISTROFII CALCARE

Metabolismul Ca (metabolit cu atributii importane in fiziologia organismului) se desfasoara sub


influenta:
- hormonului parotidian: ‘+‘ creste nivelul Ca in sange prin mobilizarea lui din depozitele
osoase intensificarea absorbtiei intestinale
- calcitonina tiroidiana: ‘-’ inhiba mobilizarea Ca
- vit.D: ‘-‘ prin catiunea sa reglatoare asupra Ca si P, favorizeaza mineralizarea naturala a
oaselor.
Decurge in strnsa legatura cu metabolismul K si P. distrofiile calcare const in cresterea/scaderea
Ca in diferite tesuturi, dar in primul rand in oase.

A. Depunerea Ca in anumite tesuturi (calcinoza/calcificare)

Se produce in doua conditii:


1. in cazul unei c% excesive in sange, Ca poate precipita in tesuturi cu structura normala (=
infiltratie calcara/calcifiere metastatica). Poate aparea in doua imprejurari:
a. Absorbtia crescuta de Ca in tubul digestiv (poate aparea la copii tratati cu doze excesiva de
vit. D) duce la o hipercalcemie consicutiva => eliminari crescute de ca prin urina si formarea
de calculi renali (+/- aparitii de leziuni renale).
b. Mobilizarea excesiva a Ca din oase in situatii multiple: bolnavi imobili timp indelungat in
urma unor fracturi/boli cronice, tulburari aparute la cosmonautii aflati in imponderabilitate
indelungata, tumori primare/metastarice osoase, sarcoidoza cu interesare osoasa. Insoteste
tulburari hormonale precum hipertiroidism/boala Addison. Hiperparatiroidismul este cea mai
grava forma si apare atunci cand mobilizarea Ca din oase este excesiva => calculi urinari si
nefroza calcara, depunerea calcara in peretii arteriolelor, tub digestiv, miocard.
2. Ca, in c% normale in sange, este precipitat in urma reactivitatii pe care o are pentru anumite
tesuturi modificate patologic (= degenerescenta calcara/calcifiere distofica). Apare sub forma
de depozite amorfe de saruri calcare in diferite tesuturi, modificate de actiunea unor factori
patologici. Initial depunere se evidentiaza la MO, iar ulterior se poate vedea cu achiul liber.
Tesuturile interesate capata o consistenta dura si o culoare albicioasa. Intereseaza focare de
fibroza/zone de necroza.
a. Tesutul necrotic se observa in leziuni complexe, zone de infart, necroza grasoasa (citosteata -
necroza), chisturi parazitare (toxoplasma, trichineloza, echinococoza) ipregnati cu Ca, zona
de necroza tubulara renala produsa de sublimati.
b. Tesutul fobrohialin: este mmediu in care precipota Ca sub forma de depozite, in diferite
cicatrici, dar si in trombii organizati (fleboliti, arterioliti). Ca se depune si in organe fibrozate
ale persoanelor in varsta (valvule endocardice, tendoane, capsule articulare, dura-mater). Mai
apare si in unele tumori (fibroame, meningioame – corpusculi – carcinoame
tiroidiene/ovariene, tumori nervoase – neuroblastom, oligodendrogitom).
Cea mai importanta depunere calcara este cea produsa in tesutul fibros care incolaceste progresiv
musculatura arteriolelor de calibru mijlociu (umerala, radiala, femurala, tibiala, temporala), la
persoanele in varsta, in urma uzurii functionale favorizata de HTA/formatiuni = scleroza
calcificata a mediei (Monckeberg) si reprezinta menifestari ale arterioslerozei la nivelul arterelor
respective.
Depuneri nodulare de Ca pot fi intalnite si in piele/ tesutul celular subcutanat, mai ale la nivelul
degetlor, urmata de ulcerare si eliminare de material dur (= carcinoza circumscrisa).
Rar se poate constata depunere multipla interesand muschii/tendoanele (= calcinoza generala).
Uneori asociaza si fenomen de osificare patologica in care, in tesut, mai apare si tesut osos care
contine in lamele solutie de tesut hematogen. Apare in organe diverse (muschi, rinichi, ochi,
valve endocardice, miocard, aorta, plamani), fiind o urmare a calcificarii leziunilor cicatriciale
produse de diverse organisme patologice.
O forma de boala ereditara = miozita osificanta progresiva, cu debut in copilarie, in care diversi
muschi scheletici prezinta diverse focare de fibroza cu osificare => imobilizarea corpului prin
rigiditate musculara -> deces prin insuficienta musculara respiratorie.
Osteoporoza (boala Albers-Schanberg) = osificarea exagerata -> hipertrofia scheletului cu
compresiunea grava a SNC si a muschilor emergenti + distrugerea meduvei hematogene.

B. Disrofii prin cantitati insuficiente de Ca

Apare cu predilaectie la copii si batrani, dar uneori si in plina perioada de viata activa.
Rahitismul = boala caracteristica copiilor indusa de insuficienta de conversie tegumentara a
precursorilor vit. D activa/printr-un deficit alimentar de vit. D. se produce astfel o
mineralizare defectuasa/insuficienta cu tulburari consecutive de crestere a oaselor. Survine
intre 6 luni-2 ani, uneori mai tarziu. Este favorizata de imaturitate, expunerea insuficienta la
soare (incidenta mare in tarile nordice = boala englezeasca) si alimentarea prelungita la san.
Mineralizarea insuficienta a oaselor duce la cresterea excesiva de tesut osteoid si apare
deformarea caracteristica.manifestari:
a. mai putin de 1 an: baze frontale proeminente, fantanele largite, carniotobes (consistenta
elastica/moale a oaselor craniului), eruptie dentara intarziata si deformari ale dintilor, torace
turtit, stern proeminent (“in carena”), articulatii condro-costale maritye in volum (ca
margelele = matanii costale).
b. dupa merrs: accentuarea curburilor coloanei vertebrale (cifoza, scolioza, lordoza), deformari
ale bazinului, deformari ale oaselor lungi, in special la nivelul tibilor (in X = tibii vara
rahitice).
c. la adult: - osteomalacie (scaderea rezistentei osoase cu cresterea incidentei fracturilor). Apare
la gravide, subsalini, malalas, rezectie gastrica, cosmonauti. Caracterizata prin scaderea
generala a densitatii osoase (ostoporoza) si scaderea duritatii osului. Pot aparea deformari ale
scheletului, in special la nivelul bazinului, coloanei vertebrale si colului femural.
- osteoporoza reprezinta o demineralizare osoasa aparuta la femeile de peste 50
ani. Se pare ca o dat cu varsta, fibrele colagene ale substantei intercelulare a osului, isi pierd
capacitatea de a retine Ca. Este responsabila de turtirea corpurilor vertebrale cu compresiunea
nervilor rahidieni.
Simptome asemanatoare rahitismului si posteomalaciei pot aparea si in osteodistrofia renala
(rahitism renal) ce nu raspunde la tratament cu vit. D. se intalneste la bolnavii cu leziuni renale,
ducand la insuficienta functionala a organului si eliminarea crescuta de fosfati, in spacial in
glomerulonefrita cronica.
Uneori simptomele se datoreaza unui defect congenital al tubilor renali care nu reabsorb fosfati
(osteodistrofie renala tubulara).
Sindromul Fanconi – deficienta tubulara congenitala se extinde si la glucoza, ac. aminati, K.
Obs: osteodistrofia fibrochistica generala Rechinghansen = urmarea hiperfunctiei gl. tiroide.
Mobilizeaza Ca din oase => aparitie de numeroase cavitati in substanta osoasa, umplute cu tesut
conjunctiv. Oasele devin fragile, se fractureaza spontan/la traumatisme minore. Morfologic se
caracterizeaza prin hiperplazie/tumora paratiroidiana.

II DISTROFIA HIDROPICA RENALA (NEFROZA OSMOTICA)

Este o degenerescenta hidropica datorata unei perturbari a mediului ionic cellular, caracterizata
printr-o absenta sporita de Na si apa, cu pierderi de K, tradusa morfologic printr-o tumefiere,
balonizare celulara (citoplasmatica).
Este considerata patologica, doar daca exista absorbitie nicleara si citoplasmatica concomitrenta
(hiperabosrbtia hidrica nucleara izolata poate fi si fiziolgica).
a. Etiopatologie: boli toxicoinfectioase, septicemii, intoxicatii cu evolutie grava, tulburari
circulatorii (edem), tulburari hidroelectrolitice generalizate (hiperhidratarea organismului cu
dezechilibrare hidroelectrolitica), hipoxie, inhibitia enzimatica toxica (Hcl), inhibitia
enzimatica a fosforilazei oxidative (intoxicatii cu barbiturice).
b. Morfologie: rinichi – mariti de volum, tumefiati. Capsula fibroasa, subtire, destisa, sub
tensiune. In sectiune – parenchimul razbrazeaza, consistenta scade, fiabilitatea creste.
Cantitatea de sange scade => o culoare palida => aspect tulbure, umed de “carne fiarta”.
c. MO: glomerulul isi pastreaza structura histologica. Sunt balonizati, tumefiati => spatiu
subcapsular redus. Leziuni evidente la nivel tubular, cu diametru marit si lumen ingustat.
Celule epiteliale (nefrocite) cu citoplasma bogata, tumefiata, palid eozinofila (celule
intumescente). In unele celule apar granulatii fine intracitoplasmatice (distrofie granulara).
Limite celulare sterse, usor confluente. Unele celule contin in citoplasma mici vacuole
(degenerescenta valvulara) optic clare. Apar leziuni nucleare minime/reversibile (anizocorie
si cariopignoza) sau grave/ireversibile (cariolexis si cariolisis).
d. Imagine histologica: dominata de olumul sporit a citoplasmei celulare, epiteliului tubular
(nefroficetol), colorata palid eozinofila, cu vacuolizari si prezenta de granulatii fine, imagine
ce da aspectul de “cordoane fine” a tubilor renali

NECROZA

Reprezinta moartea unui tesut/organ intr-un organism viu.


Spre deosebire de moartea integrala a organismului, cand toate tesuturile acestuia se descompun,
in necroza este caracteristioca reactia organului viu fata de componentele necrozate. Apare in
conditii patologice, fiind de multe ori stadiu final al unor modificari distrofice.
Se deosebeste de moartea fizica a celulelor uzate functional (eritrocite, limfocite, celule
epiteliale), care se produc intr-un ritm ordonat ce permite inlocuirea cu celulele tinere.
Totalitatea modificarilor suferite de celule din momentul mortii lor pana cand aceasta devine
aparenta (in special prin disparitia nucleului) reprezinta necrobioza. Necroza este produsa de: -
factori directi: macanici (traumatisme – rupturi/zdrobiri), fizici (caldura, frig excesiv, radiatii),
chimici (acizi/baze puternice, saruri), biologici (toxine microbiene/parazitare, venin de
insecte/serpi).
- factori indirecti: tulburari neurotrofice ale circulatiei (necroza e urmarea unor
leziuni SNC/ale nervilor pariferici in urma carora apar tulburari functionale ale vaselor nutritive),
tulburari circulatorii propiu-zise (leziunile peretilor vasculari => tromboze, compresiuni
extrinseci ai peretilor vasculari – responsabile de suprimarea circulatiei intr-un anumit teritoriu
=> necroza).
1. Morfologie: tesutul necrotic poate suferi diverse modificari in functie de imprejurari a.i
existz mai multe aspecte ale necrozei:
a. Necroza umeda/de lichefiere/colicvatie: apare in tesuturi bogate in apa (tesut nervos). Este
urmarea procesului de digestie enzimatica autolitica/heterolitica a tesutului necrotic, ducand
la lichefierea lui. La nivelul creierului necroza substantei cerebrale, in urma obliterarii unei
ramuri arteriale, urmata de inmuierea zonei necrozate (ramolisment cerebral), se lichefiaza si
se transforma intr-o cavitate cu lichid. Cand sunt mai multe astfel de cavitati = porencefalia.
Mai intereseaza tumorile maligne, fetii miorti retinuti intrauterin (se produce lichefierea lor
prin imbibarea cu lichid amiotic => maceratie), in infarturi organice (mai ales cel
suprainfectat), in unele leziuni TBC.
b. Necroza uscata/de…: in organe cu structura compacta (miocard, rinichi, mm. scheletici),
interesate de tulburari circulatorii (infarte), procese inflamatorii cronice (TBC),
toxifieri/intoxicatii cu substante corozive/caustice.
Tesutul necrozt apare macroscopic de culoare cenusie, uscat, sfaramicios, cu structura
asemanatoare cu proteinele coagulate prin caldura/fixate in formol.
1. MO: structura tesutului este disparuta (complet/partial). Cu timpul, tesutul necrozat se poate
lichefia/este pigmentat si reabsorbit de leucocite.
Obs: in TBC se produce o forma practic de necroza uscata, in care, sub actiunea toxinelor
celulelor inflamatoare (care formeaza infiltrate granulomatoase), tesutul se necrozeaza si se
transforma intr-un material albicios, uscat, sfaramicios, cu aspect branzos= necroza cazenoasa.
Necroza totala a tesutului (t.) inflamat, inclusiv al fibrelor, are aspectul unui material eozinofil
omogen/fin granulat, inconjurat de o regiune granulomatoasa cu aspect caracteristic.
O necroza asemanatoare apare la nivelul leziunilor sifilitice, insa mai putin sfaramicios, mai
elastica (datorita persistentei fibrelor elastice) -> o consistenta asemanatoare gumei (gome
sifilitice).
La nivelul musculaturii striate, necroza poate determina modificari asemanatoare hialinului =>
necroza ceroasas Zenker (mai frecventa la nivelul mm. abdominali in febra tifoida).
Distrofia fibrinoida apare in boli de colagen/in alte conditii, cand e considerata o necroza
fibrinoida.
In desemnarea necrozei care intereseazaz placile Payer hipertrofiate in cursul febrei tifoide
(conferindu-le aspectul unor cruste) = necroza crustoasa, care prin eliminarea (detasarea
crustelor) duce la ulceratii intestinale.
c. Necroza groasa/steatonecroza: intereseaza t. adipos. Este determinata de:
- traumatisme = distrugerea celulelor adipoase din t. celular subcutanat, cu o regiune
inflamata, cu celule gigante, multinucleate (= lipofage) constituid granulomul
lipofagic/lipogranulomul. Evolueaza spre fibroza. In lipsa unui traumatism evident sugereaza
si alte mecanisme de producere, in special ruperea unui chist cu continut lactescent.
- actiunea unor enzime = necroza groasa enzimatica. Apare in leziunile pancreatice care
permit o activitate intrepancreatica a lipazei. In t. adipos peripancreatic, pe suprafata
peritoneului si a epiplonului apar focare de necroza grasa sub forma unor pete albicioase,
opace, consistente, bine conturate, cu aspect de “picatura de lumanare”, constand in grasimi
saponificate, in jurul carora se produce o reactie inflamatoare= pete de ……
d. Necroza gangrenoasa/gangrena: aspectul si evolutia sunt conditionate de contactul cu mediul
extern. Exista mai multe forme:
- Gangrena osoasa/mumifierea: caracteristica prin uscarea progresiva a t. necrotic expus la
aer. Apare la nivelul extremitatilor inferioare (degete, picior), ca urmare a unor tulburari
circulatorii (leziuni ale peretilor arteriali, cu tendinta obliterativa, arterioscleroza, DZ,
tromangeita obliteranta), tulburari neurotrofice (boala Raymand – expus actiunii aerului, t.
necrotic se usuca progresiv dand un caracter pergamentos/cartonat). Are o culoare
negricioasa-verzuie (datorata modificarilor suferite de Hb = gangrena neagra/cu asect de
mumie). La limita cu t. normale, exista o zona de delimitare, constituita din t. de granulatie.cu
timpul, portiunea din t. necrotic se elimina sub forma de sfacele/daca sunt formate din t. osos
= sechestre. In leziunea vasculara produsa in sifilis, necroza poate lua un aspect particular =
ulcer perforant, ce porneste de la nivelul plantei si intereseaza piciorul in toata grosimea sa.
- Gangrena umeda: = necroza complicata cu infectie microbiana, care, prin producerea
exudatului, da leziuni cu aspect umed. Este intalnita la nivelul extremitatiilor si organele
interne care vin in contact cu agentul microbian (plamani, intestin). Datorita suprainfectarii, t.
necrozate se tumefiaza, capata o culoare verzuie-rosiatica si, pa lange eliminarea de sfacele,
lasa sa se scurga un lichid murdar cu miros fetid. Progresarea procesului inflamator duce la
disparitia linei care delimiteaza necroza de t. normale. Uneori, in organele interne, este greu
de diferentiat de inflamatia putedra/gangranoasa care poate complica prin suprainfectarea cu
germeni anaerobi.
- Noma = forma de gangrena umeda intalnita la copii debilitati, in cursul unor boli
infectioase pe mucoasa (fata interna) a obrajilor. Este ca o ulceratie ce evolueaza rapid si
duce la distrugerea obrazului (in toata grosimea sa) => o comunicare larga cu exteriorul.
- Gangrena gazoasa – alta forma de gangrena umeda care este de fapt o inflamatie
gangrenoasa a partilor moi/a unor organe interne, in urma patrunderii a germanilor anaerobi
din sol/tubul digestiv.reprezinta prin excelnta o complicatie a plagilor eccidentale.
Macroscopic este extrem de afectata, foarte edematiata. La palpare se percep crepitatii
determinat de prezanta gazaeloremanate in urma procesului de fermentatie si
putrefactie.tegumentele sunt livide initial, iar apoi devin verzui-negriciose. Ulcereaza si
elimina sfaceluri cenusii murdare si secretii brun –verzuie cu miros fetid.
- Necroza de decubit/escave: forma intalnita practic la bolnavii cronici imobili perioade
lungi de timp. Poate imbraca aspecte combinate intre gangrena umeda si gangrena gazoasa.
Compresiunea partilor moi intre schelet si asternut dau tulburari de circulatie cu aspect de
zona de necroza uscata care se elimina progresiv. Apar ulceratii care de obicei se infecteaza si
supureaza, mar. progresiv -> OS. Se intalnesc la nivelul omoplatilor, sacrului, trohanterelor si
calcailor.
2. Evolutia necrozei este diferita:
- cea mai frecventa alternativa este organizarea zonei de necroza si transformarea ei in t.
conjunctiv, procedeu ce urmeaza unei autolize si heterolize a necrozei, cu rezorbtia ei de catre
leucocite si inlocuirea ei cu t. de granulatie, care cu timpul se transforma in t. conjunctiv
fibros => cicatrici retractile. Acest tip de evolutie se intalneste la nivelul unor zone de
necroza cu extindere limitata, care nu vin in contact cu exteriorul/cu cavitati septice. Se
intalneste in special in infartul miocardic.
- Necrozele mai extinse sunt de obicei incapsulare in urma transformarii tesutului de
granulatie de la periferia necrozei, in t. consunctiv fibros. Astfel delimitata zona de necroza,
in functie de conditiile locale, se resoarbe => cavitati pline cu lichid (creier)/se impregneaza
cu saruri de Ca -> calcifiere.
- O evolutie practic, la nivelul t. dure (osos, cartilaginos) unde demarcarea intre t. necrotic
si cel reactiv este atat de exprimata incat primul se separa sub forma de fragment independent
(sechestru) tinde sa fie eliminata. De obicei eliminarea se face pe calea unui traiect patologic
=> fistula care comunica cu exteriorul/unele cavitati. Eliminarea t. necrotic se poate face si in
urma lichefierii sale pri procedee litice -> scurgerea la suprafata corpului prin fistule. Acest
tip de evolutie este intalnit mai ales in necrozele cazeoase din infectia TBC, la nivelul oaselor
(vertebre)/ de la nivelul ggl. Colectia de material lichid/granulos albicios duce la abces rece.
- Suprainfectarea duce la gangrena umede/gazoasa = cea mai grava forma de evolutie.

ATROFIA
Reprezinta scaderea in volum a unor organe/intregului organism in urma diminuarii
dimensiunilor si numarului de celule cat si a altor elemente structurale, fara sa existe modificari
importante ale compozitiei chimice (nu sunt distrofii). Este o urmare a unor tulburari
metabolicedeterminate de numerosi factori:
1. Atrofii fizice = involutii. Programate de legile dezvoltarii organismului, ducand la o scadere
in volum pana la disparitia unor organe/t., al caror rol diminueaza/inceteaza intr-o anumita
perioada a viatii.
2. Atrofii patologice: sunt numerice/dimensionale, dupa cum se produc prepoderent pe seama
scaderii in volum a numarului de celule/a dimensiunii organului.
- Cand nu se insoteste de modificarii chimice = atrofie simpla/pura. Alte ori scaderea in
dimensiune se asociaza cu depunerea unor substante = atrofia bruna (a organelor batranilor,
cu depunere de lipofuxina).
- Sunt vitale cand in organul cu parenchim dimunuat, creste cantitate de t.
conjunctiv/adipos/poate aparea t. mucoid => atrofii fibroase/grasoase/mucoide. Inmultirea
stromei conjunctive/adipoase a organului atrofiat, poate duce la cresterea in dimensiuni,
constituind o pseudohipertrofie (pseudohipertrofia grasoasa a pancreasului la persoanele
obeze si instalarea de DZ).
- In organele cavitare, atrofia peretilor duce la relaxarea lui, cu cresterea in volum a
cavitatii respective = atrofie excentrica. Cand, concomitent se produce fibroza => retractia
peretilor organului atrofic = atrofia concentrica.
- Suprafata organului atrofiat poate ramane neteda (= atrofie neteda)/sa capete un aspect
granulos (= atrofie granuloasa) in urma inmultirii cicumscrise a t. conjunctiv.
Organul atrofiat apare diminuat in volum, cu suprafata zbarcita, iar vasele suparficiale au un
traiect sinuos.

Atrofia patologica

1. Caractere generale:
a. Atrofia generala: intalnita in starile de subalimentatie grava/inanitie, cu disparitia completa a
t. adipos, cu atrofia musculaturii scheletice si a organelor interne. Aspect asemanator apare in
starile de casexie/marasm, caracteristic fazelor terminale a unor boli incurabile (cancer.
SIDA).
b. Atrofia localizata/regionala: este de mai multe tipuri:
- atrofia de inactivitate: datorata diminuarii/suprimarii functiilor unor organe in imprejurari
diferite (imobilizarea prelungita a unei extremitati in cazul unor fracturi => atrofie musculara
si osteoporoza).
- Atrofia neurotica: in cazul de leziuni nervoase cu distrugerea neuronilor motori (in
special in mm. scheletici in poliomielita/alte leziuni nervoase – inflamatorii, tumorale,
traumatisme).
- Atrofia endocrina: urmarea functionarii insuficiente a unor glande endocrine, cu efect
stimulator asupra altor organe/glande.
- Atrofia ischemica: aportul scazut de sange in unele organe, consecinta leziunilor arteriale
distrofice (ATS)/inflamatilor.
- Atrofia prin compresiune: in urma compresiuni exercitate de formatiunea patologice
vecina organului (chisturi, tumori, anevrisme).
Obs: in conditii particulare, atrofia grava a unui organ, cu o importanta diminuare a celulelor
parenchimatoase, este urmarea radiatiilor ionizante/a unor substante toxice.
Atrofia trebuie diferentiata de:
- Aplazie/agenezie: lipsa completa a dezvoltarii unor t./organe (lipsa congenitala a unui
rinichi, testicul).
- Hipoplazie/hipogenezie:dezvoltarea insuficienta a unui organ in timpul viatii
intrauterine/in copilarie (de multe ori fiind vorba de o insuficienta endocrina). Ex:
insuficienta hipofizara => nanism si hipoplazie genitala.

HIPERTROFIA
Reprezinta cresterea in volum si greutate a unui organ/t., pe seama cresterii in volum a celulelor
componente, cu conservarea structurilor histologice normale. Cand cresterea in volum a organului
se face numai pe seama cresterii in volum a elementelor celulare componente, fara o inmultire a
acestora = hiprtrofie pura.
De multe ori, cresterea in volum a unui organ este urmarea hipertrofiei celulelor componente,
asociata cu cresterea lor numerica = hiperplazie.
1. Hipertrofia fizica: intalnita frecvent la nivelul musculaturii scheletice, in urma unor exercitii
fizice/effort repetat. In aceste situatii apare si o hipertrofie a miocardului, care se pastreaza in
limite fiziologice (= inima de sportivi).
2. Hipertrofia patologica: apare in conditii variate:
a. Hipertrofia prin cauze mecanice este intalnita:
- La nivelul miocard: datarmina stenoza/insuficienta ale aparatului valvular. Initial e
segmentara, mai apoi devine globala. Cand timp aceste hipertrofii sunt eficiente, reusind sa
asigure o circulatie normala a sangelui, ingrosarea peretilor ventriculari duce la o diminuare a
cavitatii ventriculare => hipertrofie concentrica. Cand capacitatea de hipertrofie a
miocardului este depasita, inima trebuie sa se dilate pentru a face fata cantitatii crescute de
sange => hipertrofie excentrica. Acest aspect exprima descompunerea/ insuficienta cardiaca.
Obs: cu timpul, hipertrofia si dilatarea inimii stangi duc la aparitia dilatarii inimii drepte => o
dilatare globala a cordului (= “cord bovin”).
- La nivelul musculaturii gastrice: in cazul unor leziuni stenozante ale pilorului (in
ulcer)/hipertrofii segmentare ale musculaturii intestinale, in conditiile unor leziuni stenozante.
- La nivelul cailor urinare: hipertrofia vezicii urinare in caz de stenoza uretrala.
b. Hipertrofii compensatorii/ vicariante: incearca sa suplineasca scoaterea din functiune a unui t.
identic. Ex: hipertrofia rinichiului restant dupa nefrectomie/hipertrofia t. pulmonar dupa
lobectomii.
c. Hipertorofiile endocrine: secretie exagerata de hormoni. Poate fi locala (hipertrofia gl.
mamare la femei)/generale (gigantism, acromegalie).
Obs: hipertrofia trebuie deosebita de pseudohipertrofie prin examen MO.
3. Hiperplazia: = inmultirea celulelor sub actiunea stimulentilor persistenti. Reprezinta o
modalitate de adaptare a organismului la anumite conditii. Se caracterizeaza prin sistarea
inmultirii la incetarea actiunii stimului (o diferentiaza de neoplazie).
Obs: exista posibilitatea ca o hiperplazie prelungita sa se transforme intr-o neoplazie.
Reprezinta principalul mecanism de regenerare a unor t. lezate functional (piele, mucoase, t.
hematopoietic) si de reparare a unor distrugeri tisulare (cicatrizarea plagilor, vindecarea
fracturilor). Cala mai importante hiperplazii sunt cele aparute in cursul procesului inflamator/
a reactiei imune, constand in inultirea celulelor capabil;e sa neutralizeze functia patologica.

MODIFICARI DE CRESTERE SI DIFERENTIERE CELULARA

1. HIPERPLAZIA
Cresterea in volum aunui organ/tesut, prin cresterea numarului de celulenormale.
Poate fi:
a. Reversibila: dupa incetarea solicitarii functionale, se produce in timp o revenire la normal.
b. Ireversibila/permanenta: care poate fi:
- Hormonala: la nivelul gl. endocrine si alte organe. Au un caracter circumscris, nodular,
hormonodependent/difuz, cu cresterea globala a volumului la nivelul organelor.
- Inflamatorie/leucoplazie: hiperplazie epiteliala cu keratinizare superficiala. Este localizata in
mucoasa bucala, faringe, vagin, col uterin, vezica urinara. Etiologie – iritatii, infectii, mase
chimice, carente vit. A. se prezinta ca plagi usor proeminente de la cativa mm. la 1-2 cm. In
diametru, bine delimitate, multiple, cu tendinta de confluare si suprafata neteda/neregulata.

1. METAPLAZIA
Transformarea unui t. adult in alt t. tot de tip adult (dupa nastere), in cadru fenomenului de
regenerare/in urma unui proces de diferentiere si proliferare a unei populatii celulare ectopice.
Ex: - epiteliu cilindric ciliat al mucoasei bronsice se poate metaplazia in epiteliu stratificat =
metaplazie epidermoida. Apare in cursul unei iritatii cronice/a unei ….
- epiteliu mucoasei gastrice in gastrite cronice (….) poate suferi o metaplazie de tip intestinal
(celulele…sunt inlocuite cu epiteliu cilindric inalt “in perie”).
- La nivelul endocolului celulele cilindrice sunt inlocuite cu epiteliu pluristratificat pavimentos =
metaplazie epidermoida.

2. DISPLAZIA
Caracteristica leziunii in dezvoltare, diferentiere/…celulara.
Aspect anormal in ceea ce priveste caracterele morfologice ale celulelor, precum si dispozitia lor
arhitectonala.
In functie de intensitatea ei, poate fi simpla (anomalii putin proeminente) si severa/agravata
(anomalii exprimate).
Importanta displaziei consta in faptul ca formele severe prezinta tendinta de transformari
neoplazice maligne => considerata stare precanceroasa.

3. ANAPLAZIA
Leziune de displazie si diferentiere cu inlocuirea celulelor adulte cu celule tinere, nediferentiate,
de tip embrionar = boala cu modificari grave a citodiferentierii = boala canceroasa.

PROCESE DE REGENERARE SI REPARATIE TISULARA

REGENERAREA = procesul de inlocuire a celulelor si tesuturilor alterate/necrozate cu celule si


tesuturi tinere.
Cand sunt inlocuite celule si tesuturi uzate functional = regenerare functionala.
Ex: - regenerarea continua a epiteliilor pavimentoase de la suprafata corpului si a unor cavitati
mucoase, prin hiperplazia stratului bazal si descuamarea straturilor superficiale.
- la nivelul epiteliilor glandulare -> regenerarea lunara a mucoasei endometrialeiale in cursul
perioadei de viata sexuala activa a femeii
- in maduva hematogene si tesuturile limfoide -> procesul de hiperplazie este responsabil de
regenerarea celulelor sangvine (cu durata de viata limitata).
Cand prin regenerare sunt inlocoite tesuturi distruse in cadru unor procese patologice (tulburari
circulatorii, distrofii, inflamatii) cu repararea leziunilor aparute = regenerare reparatorie/reparatie.
Acest proces decurge pe seama hiperplaziei parenchimului si pe seama proliferarii t. conjunctiv.
De cele mai multe ori ea se caracterizeaza prin hiperplazia in exces a t. conjunctiv care
prolifereaza mai usor decat componenta epiteliala. Reparatia in care componenta conjunctiva este
predominanta, constituie o reparatie cicatriciala.
In functie de capacitatea de regenerare, tesuturile organismului pot fi clasificate in: labile, stabile
si permanente.

1. TESUTURILE LABILE
Epiteliile pavimentoase si glandulare (de la nivelul pielei si a diverselor mucoase), maduva
hematogena si t. limfoide au capacitatea de regenerare in tot timpil vietii.
Se refac cu usurinta in urma distrugerilor survenite in cazul proceselor patologice.
2. TESUTURILE STABILE

Regenerarea fiziologica inceteaza/este diminuata in adolescenta, dar isi mentin propietatea de a


prolifera.
Caracteristic: proliferarea lor este indusa de distrugeri tisulare cu declansarea unor mecanisme
care permit in acelasi moment reprimarea capacitatii proliferative.
In aceasta categorie intra organele glandulare si t. conjunctive, cartilaginoase si osoase.
Ex de regenerare a celulelor stabile:
-evidentiata la nivelul ficatului (care se poate regenera chiar si in conditii de excizie de 90%).
-In patologia inimii regenerarea este satisfacatoare cu conditia conservarii stromei reticulare
(aceasta fiind importanta pt refacere cat mai exacta a arhitecturii).
-Modificarile regenerative se traduc prin cresterea numarului de celule bi-/trinucleate si cresterea
numarului de mitoze.
-In conditiile modificarilor patologice ale fibrelor de reticulina: refacere cu aspect particular, fara
restabilirea arhitecturii hepatice normale. In aceasta situatie apare o proliferare a canaliculelor
biliare in spatiile porte si proliferarea nodulara… (ex: ciroza hepatica).
In ceea ce priveste t. conjunctiv, se caracterizeaza prin capacitatea exprimata de proliferare la
nivelul unor zone de necroza pe care le inlocuieste in cadru proceselor de reparatiecicatriciala.
Celulele conjunctive tinere/fibroblastii prezinta o mare capacitate de metaplazie (= transformarea
in celule ale altor varietati de tesut – adipos, cartilaginos, osos – in functie de necesitatiile
reparatorii ale unor astfel de tesuturi).

3. TESUTURI PERMANENTE
Caracterizate prin incapacitate de reparare dupa nastere (sistemul nervos).
Regenerarea reproduce etapele histologice si de organ ale genezei normale.
Histogeneza regenerarii (comparabila cu histogeneza normala) comporta fenomene de
multiplicare (prin mitoze tipice si diviziuni), crestere si diferentiere celulara.
Cresterea implica diviziuni celulare cu cresterea numarului de celule (= hiperplazie), cresterea
volumului celular si asociaza diferentierea (= maturarea celulelor) cu specializarea functionala.
In procesul de regenerare se produc fenomene de crestere (proliferare) dependente de factorii de
regenerare.

VINDECAREA/CICATRIZAREA PLAGILOR

Exemplu caracteristic si frecvent de proces reparator.


Plagile = solutii de contiguitate la nivelul tesuturilor aparute in urma actiunii unor agenti
favorizanti.
Vindecarea este precedata de doua procese: formarea t. de granulatie si contractia plagii.

1.FORMAREA T. DE GRANULATIE
Proces de neoformare tisulara in care un rol important il au vasele mici si t. conjunctiv
inconjurator.
Vasele mici formeaza initial mici solzi, care treptat se tumefiaza si se umplu cu sange, in
continuare cu vasele tisulare locale. Datorita proliferarii, zona respectiva este tapetata in vase de
culoare rosie si aspect granular.
MO: numeroase vase capilare si infiltrat inflamator cronic cu limfocite, plasmocite, monocite,
fibroblasti si fibrocite + fibre de reticulina = t. de granulatie cu aspect normal caracteristic,
datorita prezentei vaselor.

2. CONTRACTIA PLAGILOR

Contribuie esentialin procesul de vindecare (demonstrat experimental in plagi cutanate la


sobolani).
In plagile cutanate, fibroblastii tesutului de granulatie prezinta urmatoarele modificari:
-Prezenta de benzi (fibrile) in citoplasma
-Modificari nucleare comparabil cu nucleul fibrelor mm. sriati
-Apar legaturi intercelulare asemanatoare desmozomilor.
Toate aceste modificari demonstreaza ca fibroblastiit. De granulatie au propietati asemanatoare
fibrelor musculare.
Rezulta fibroblasti modificati = miofibroblasti, implicati in procfesul de contractie a t. de
granulatie din plagile aflate in curs de vindecare.
In fuctie de caz deosebim vindecare per primam / secundam intentionem

a. Vindecarea I: se realizeaza cand plaga nu este mare, infectatasi marginile plagii sunt
apropiate (conditii intalnite in cazul plagilor liniare vindecarea se face rapid (fara pierdere de
substituenti/cu pierderi foarte reduse) printr-un proces primar, in mai multe etape:
- formarea unui cheag sangvin (rezultat din injurie) ce protrejeaza plaga de deshidratare si
infectie
- formarea unui exudat (redus cantitativ), care la suprafata se usuca => crusta ce protejeaza
procesul de reparatie
- aparitia unei reactii inflamatorii acute la marginile plagii => neutrofile, monocite si macrofage
tisulare
-curatirea plagii de resturi tisulare prin actiunea de fagocitare a neutrofilelor si mecrofagelor
-invadarea (dupa aprox. 5 zile) a cheagului sangvin de catre histiocite si fibroblasti ce vor da
nastere la vase de neoformatie si aparitia t. de granulatie
-consecutiv apare proliferarea epiteliului superficial si refacerea constituentilor + migrarea
celulelor epidermice, care acopera treptat fundul plagii
-organizarea are loc in locusul protejat de epiteliul nou format (capata aspect asemanator cu
epiteliu din vecinatatea plagii – in 7 zile)
in 3-4 saptamani t. de granulatie rezultat din procesul de organizare diminua si apoi dispare.

b. Vindecarea II: cand plaga este mare, cu margini deformate (neregulate, anfractuoase si baze +
margini edematiate, rosii /complicatii ale procesului de necroza/reparatie cand bazele prezinta
un exudat galbui-rozat (bogat in proteine care coaguleaza).
Vindecarea se face mai lent, printr-un proces secundar. Incepe de la baza plagii, etapele fiind
asemanatoare celui I. Inflamatia acuta si eliminarea resturilor celulare necrotice este insotita de
migrarea epidermului cu formarea unui strat epitelial ce separa restul de materialul vechi din
plaga.
Suprafata t. de granulatie este rosie, granulara, moale. Epiteliul migrat de la marginile plagii
acopera t. de granulatie => o cicatrice proeminenta, rozata initial, palida-albicioasa odata cu
diminuarea vascularizatiei.
Aceasta evolutie se traduce macroscopic prin modificarea caracterului suculent (moale) si a
culorii roz a t. de granulatie, in aspectul dur, retractil al t. cicatricial.
Obs: in conditiile producerii in exces de t. conjunctiv fibros se vorbeste de cicatrice
cheloida/cheloid.
In cazul consolidarii fracturilor, repararea solutiei de continuitate la nivelul; oaselor, parcurge
urmatoarele etape:
- in primele 5 zile se constata transformarea hematomului (aparut la nivelul fracturii)in t. de
granulatie = procalus
- in zilele urmatoare se observa transformarea t. de granulatie in t. fibros => aparitia calusului
provizoriu/fibros
-dupa 2 saptamani in substanta fundamentala conjunctiva se depun siruri de lame a.i. calusul ia
un aspect osteoid cu transformarea celulelor conjunctive in osteoblaste si osteocite => se
constituie astfel calusul osos primitiv
-prin remanierea t. osteoid si transformarea lui in t. osos apare calusul definitiv care reface solutia
de continuitate a osului.
-In anumite conditii calusul se dezvolta excesiv => deformarea osului si compresiunea tesuturilor
invecinate = calus exuberant.
Alteori, la indivizii in varsta/la cei cu sifilis, DZ/in cazul unor deplasari importante ale capetelor
fracturii, acestea nu sunt unite prin t. osos, aparand o pseudoartroza (falsa articulatie) => se
impune reducerea K.