Sunteți pe pagina 1din 12

Ziua în care desenele

animate au prins culoare

Elina deschise ochii. Era o zi de gulerul și manșetele albe, apretate.
școală sau de sfârșit de săptămână? Veni și rândul lui Andrei. Elina îi
Așteptă câteva clipe, ascultând: în închise nasturii cămășii portocalii și
ai pantalonilor albaștri. Îi prinse la
casă era liniște. Părinții plecaseră la
gât cravata de Șoim al Patriei. Luă
serviciu. Era, totuși, o zi de școală. De
din frigider pachetele cu mâncare și
ce nu sunase ceasul deșteptător?
le puse în ghiozdane. La plecare, fata
încuie ușa și puse cheia cu șnur la
gât. Ce rău avea să fie dacă întârzia
la școală!

Își lăsă fratele la grădiniță, apoi

iuți pasul, zgribulită. Trecu pe
lângă blocurile gri, cu ferestrele lor
înghesuite, apoi pe sub bolta din
stâlpi de metal peste care, toamna,
vița-de-vie își întindea rodul. Mirosea
Șapte și jumătate! Elina sări din
a frunze uscate arse. Din depărtare se
pat. Îl trezi în grabă pe Andrei, fratele auzea lătratul unui câine. Elina intră
ei. Îmbrăcă repede uniforma pepit, în curtea școlii și străbătu grăbită
șorțul albastru, ciorapii din tricot terenul de fotbal pictat cu vopsea albă
și pantalonii. Își puse și bentița, pe asfalt. Trase ușa grea, de fier, de la

Pagina 1 din 3 vizitează twinkl.ro

Ziua în care desenele animate au prins culoare

intrare și o izbi mirosul pătrunzător - A fugit Ceaușescu, spuse Adi.

de petrosin. Vântul rămăsese afară,
Adi avea doisprezece ani și era cel
dar în școală era frig: caloriferele abia
mai mare din grup. Poate că avea
călâi nu puteau încălzi aerul rece de
dreptate, dar, dacă nu, Elina credea
decembrie. Întunericul holului era
că băiatul putea fi în pericol. Nu
întrerupt, la distanțe egale, de lumina
știa ce ar fi putut să i se întâmple,
ce se revărsa prin ușile deschise ale
dar își aminti cum, odată, ea și
sălilor de clasă – orele nu începuseră.
mama priviseră împreună prima
La școală, timpul trecu repede, iar pagină a unui dicționar, acolo unde
acasă, în așteptarea părinților, Elina se afla poza mare a președintelui
își termină temele și se jucă împreună Republicii Socialiste România,
cu Andrei. Nicolae Ceaușescu. Fata spusese că
Spre seară, când mama veni de Ceaușescu ar fi arătat mai amuzant
la lucru, cei doi frați ieșiră în fața dacă i-ar fi desenat niște ochelari
blocului. Împreună cu copiii de la și niște mustăți. Ar fi semănat cu
blocurile vecine, se jucau de obicei vecinul de la doi. Și, cine știe, poate
de-a: 9 pietre, ascunselea, prinselea, chiar vecinul ar fi putut să meargă în
șotronul sau elasticul sau se adunau locul lui Ceaușescu, la București, iar
în spatele aprozarului, unde, la ora Ceaușescu ar fi putut să se mute la ei
închiderii, una dintre vânzătoare în bloc.
venea cu o lădiță cu etichete căzute - Să nu te audă nimeni, să nu mai
de la sticle, pe care ei, copiii, le luau și
spui asta niciodată! îi strigase mama,
le puneau pe rafturile unor magazine
ridicase vocea și o privise atât de
închipuite, apoi le cumpărau cu
ferm, încât fata nu îndrăznise să mai
frunze, care erau banii. Însă astăzi nu
întrebe de ce.
erau afară decât Adi, Victor și Oana.
Nu ai voie să te joci cu pozele cu
Ceaușescu și mai bine să nu vorbești
deloc despre el, își spuse ea în gând.
Poate că lui Adi nu îi spusese nimeni că
este periculos să glumești în legătură
cu Ceaușescu.

- Și trebuie să mergem în casă, să

nu ne bombardeze avioanele, spuse
Victor, fratele lui Adi.

Pagina 2 din 3 vizitează twinkl.ro

Ziua în care desenele animate au prins culoare

dar erau numai purici. A început

o emisiune. Un bărbat a spus că a
fugit Ceaușescu. Niște oameni strigau
și manifestau pe străzi, uite-așa
mergeau.

Adi și Victor porniră să se plimbe

încoace și-ncolo. Mărșăluiau și își
ridicau mâinile în aer, amenințători.
Se prefăceau că purtau niște pancarte
și strigau „Jos Ceaușescu, trăiască
poporul!”. Elina și Andrei îi mai
priviră o vreme, apoi urcară în casă,
pentru a duce vestea mai departe.
- Nu, Victor! îl contrazise Adi. Tata
a spus: la Timișoara și la București, pe În noaptea aceea, când închise
străzi, se trage cu pistolul. Ceaușescu ochii, Elina visă un televizor pe al
a fugit cu un elicopter. E revoluție! cărui ecran dănțuiau purici albi și
Asta a spus. Dar la noi în oraș nu negri. Văzu cum puricii erau, de fapt,
trage nimeni. oameni, întâi mici și apoi tot mai
mari. Printre oameni erau Adi și Victor
- De unde știi că a fugit Ceaușescu,
și bărbatul care spunea că aceea era
Adi? întrebă Oana, vecina lor de la
Revoluția. Și mai visă că ei, copiii
etajul trei.
din fața blocului, erau toți acolo, pe
- Am văzut la televizorul lui Nicu. străzi, cu doamna învățătoare. Ea le
Am mers să-l iau la fotbal, dar avea spunea că nu mai trebuie să stea la
teme. Nicu are televizor. L-am pornit rând pentru pâine, lapte și brânză și
și am așteptat să înceapă știrile, că desenele animate vor fi color.

Pagina 3 din 3 vizitează twinkl.ro

Ziua în care desenele animate au prins culoare

Întrebări
1. Cum și-a dat seama Elina că era o zi de școală?

2. Cu ce s-au îmbrăcat Elina și Andrei?

3. De ce era frig în școala Elinei?

4. Ce jocuri se jucau copiii afară, în fața blocului?

5. Cum crezi că s-a simțit mama când Elina a făcut o glumă despre Ceaușescu?

6. Ce făceau oamenii pe străzi în timpul revoluției?

Pagina 1 din 2 vizitează twinkl.ro

7. Cum crezi că se simțeau copiii când Adi le povestea despre revoluție?

8. Scrie o întrebare pe care ai dori să i-o adresezi unuia dintre copiii din fața blocului.

Pagina 2 din 2 vizitează twinkl.ro

Răspunsuri

Elina a ascultat atentă și și-a dat seama că părinții ei erau plecați la serviciu.
Acest lucru însemna că era o zi din cursul săptămânii. (Răspunsurile pot varia.)

2. Cu ce s-au îmbrăcat Elina și Andrei?

Elina s-a îmbrăcat cu uniforma, șorțul, ciorapii și pantalonii. (Răspunsurile pot
include sau nu bentița, gulerul și manșetele.) Andrei s-a îmbrăcat cu pantaloni și
cămașă. (Răspunsurile pot include sau nu cravata de Șoim al Patriei.)

3. De ce era frig în școala Elinei?

În școala Elinei era frig deoarece caloriferele erau călâi și nu puteau face față
aerului rece de iarnă.

4. Ce jocuri se jucau copiii afară, în fața blocului?

În fața blocului, copiii se jucau de obicei de-a: 9 pietre, ascunselea, prinselea,
șotronul sau elasticul.

5. Cum crezi că s-a simțit mama când Elina a făcut o glumă despre Ceaușescu?
Mamei Elinei i-a fost frică atunci când fata a făcut o glumă despre Ceaușescu.
(Răspunsurile pot varia – acceptați orice răspuns care face trimitere la sentimentul
de teamă.)

6. Ce făceau oamenii pe străzi în timpul revoluției?

În timpul revoluției, oamenii strigau și manifestau pe străzi. (Un alt răspuns posibil
este: „La Timișoara și la București, pe străzi, trăgeau cu pistolul.”, iar un răspuns
complet le include pe amândouă.)

7. Cum crezi că se simțeau copiii când Adi le povestea despre revoluție?

Răspunsurile vor varia – acceptați orice răspuns care se referă la sentimente.

8. Scrie o întrebare pe care ai dori să i-o adresezi unuia dintre copiii din fața blocului.
Răspunsurile vor varia – toate răspunsurile sunt corecte.

vizitează twinkl.ro
Ziua în care desenele animate au prins culoare

Întrebări
1. Cu ce s-au îmbrăcat Elina și Andrei?

2. Folosește două adjective pentru a descrie drumul Elinei spre școală.

3. Ce jocuri se jucau copiii afară, în fața blocului?

4. Cum crezi că s-a simțit mama când Elina a făcut o glumă despre Ceaușescu?

5. Ce făceau oamenii pe străzi în timpul revoluției?

6. Cum crezi că se simțeau copiii când Adi le povestea despre revoluție?

Pagina 1 din 2 vizitează twinkl.ro

Ziua în care desenele animate au prins culoare

7. Scrie o întrebare pe care ai dori să i-o adresezi unuia dintre copiii din fața blocului.

8. Scrie trei lucruri despre care ai citit în text că erau diferite în viața copiilor înainte de
revoluție. 

Pagina 2 din 2 vizitează twinkl.ro

Ziua în care desenele animate au prins culoare

Răspunsuri
1. Cu ce s-au îmbrăcat Elina și Andrei?
Elina s-a îmbrăcat cu uniforma, șorțul, ciorapii și pantalonii. (Răspunsurile pot
include sau nu bentița, gulerul și manșetele.) Andrei s-a îmbrăcat cu pantaloni și
cămașă. (Răspunsurile pot include sau nu cravata de Șoim al Patriei.)

2. Folosește două adjective pentru a descrie drumul Elinei spre școală.

Răspunsurile vor varia – acceptați orice răspuns justificat de context.

3. Ce jocuri se jucau copiii afară, în fața blocului?

În fața blocului, copiii se jucau de obicei de-a: 9 pietre, ascunselea, prinselea,
șotronul sau elasticul.

4. Cum crezi că s-a simțit mama când Elina a făcut o glumă despre Ceaușescu?
Mamei Elinei i-a fost frică atunci când fata a făcut o glumă despre Ceaușescu.
(Răspunsurile pot varia – acceptați orice răspuns care face trimitere la sentimentul
de teamă.)

5. Ce făceau oamenii pe străzi în timpul revoluției?

În timpul revoluției, oamenii strigau și manifestau pe străzi. (Un alt răspuns posibil
este: „La Timișoara și la București, pe străzi, trăgeau cu pistolul.”, iar un răspuns
complet le include pe amândouă.)

6. Cum crezi că se simțeau copiii când Adi le povestea despre revoluție?

Răspunsurile vor varia – acceptați orice răspuns care se referă la sentimente.

7. Scrie o întrebare pe care ai dori să i-o adresezi unuia dintre copiii din fața blocului.
Răspunsurile vor varia – toate răspunsurile sunt corecte.

8. Scrie trei lucruri despre care ai citit în text că erau diferite în viața copiilor înainte de
revoluție.
Înainte de revoluție părinții plecau la serviciu și copiii rămâneau singuri în casă;
la școală, copiii purtau uniforme (descrierea unifomei), iar la grădiniță, costume
de Șoimi (descrierea costumului); caloriferele erau călâi. (Răspunsurile vor varia –
acceptați orice răspuns care își are acoperirea în text.)

vizitează twinkl.ro
Ziua în care desenele animate au prins culoare

Întrebări
1. Cu ce s-au îmbrăcat Elina și Andrei? Scrie răspunsul, apoi subliniază substantivele.

2. Folosește două adjective pentru a descrie drumul Elinei spre școală.

3. Ce jocuri se jucau copiii afară, în fața blocului? 

4. Scrie, pe scurt, despre jocul tău preferat care poate fi jucat în aer liber.

5. Cum crezi că s-a simțit mama când Elina a făcut o glumă despre Ceaușescu?

6. Ce făceau oamenii pe străzi în timpul revoluției?

Pagina 1 din 2 vizitează twinkl.ro

Ziua în care desenele animate au prins culoare

7. Cum crezi că se simțeau copiii când Adi le povestea despre revoluție?

8. Scrie trei lucruri despre care ai citit în text că erau diferite în viața copiilor înainte de
revoluție. 

Pagina 2 din 2 vizitează twinkl.ro

Ziua în care desenele animate au prins culoare

Răspunsuri
1. Cu ce s-au îmbrăcat Elina și Andrei?
Elina s-a îmbrăcat cu uniforma, șorțul, ciorapii și pantalonii. (Răspunsurile pot
include sau nu bentița, gulerul și manșetele.) Andrei s-a îmbrăcat cu pantaloni și
cămașă. (Răspunsurile pot include sau nu cravata de Șoim al Patriei.)

2. Folosește două adjective pentru a descrie drumul Elinei spre școală.

Răspunsurile vor varia – acceptați orice răspuns corect în context.

3. Ce jocuri se jucau copiii afară, în fața blocului?

În fața blocului, copiii se jucau de obicei de-a: 9 pietre, ascunselea, prinselea,
șotronul sau elasticul.

4. Scrie, pe scurt, despre jocul tău preferat care poate fi jucat în aer liber.
Răspunsurile vor varia – acceptați orice răspuns corect în context.

5. Cum crezi că s-a simțit mama când Elina a făcut o glumă despre Ceaușescu?
Mamei Elinei i-a fost frică atunci când fata a făcut o glumă despre Ceaușescu.
(Răspunsurile pot varia – acceptați orice răspuns care face trimitere la sentimentul
de teamă.)

6. Ce făceau oamenii pe străzi în timpul revoluției?

În timpul revoluției, oamenii strigau și manifestau pe străzi. (Un alt răspuns posibil
este: „La Timișoara și la București, pe străzi, trăgeau cu pistolul.”, iar un răspuns
complet le include pe amândouă.)

7. Cum crezi că se simțeau copiii când Adi le povestea despre revoluție?

Răspunsurile vor varia – acceptați orice răspuns care se referă la sentimente.

8. Scrie trei lucruri despre care ai citit în text că erau diferite în viața copiilor înainte de
revoluție.
Înainte de revoluție părinții plecau la serviciu și copiii rămâneau singuri în casă;
la școală, copiii purtau uniforme (descrierea unifomei), iar la grădiniță, costume
de Șoimi (descrierea costumului); caloriferele erau călâi. (Răspunsurile vor varia –
acceptați orice răspuns care își are acoperirea în text.)

vizitează twinkl.ro

S-ar putea să vă placă și