UNIVERSITATEA PETRU MAIOR TG.

MURES
UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE TG.MURES

MASTERAT MANAGEMENTUL SANATATII

COMUNICAREA - UN MIJLOC DE A MÃ CUNOAªTE

Coordonator:
Conf.univ.dr.ing.AVRAM TRIPON

Masterand:
GÎRBOVAN (ZIDARU) CRISTINA

TG.MUREŞ
2006
 MANAGEMENTUL SCHIMBARII

COMUNICAREA UN MIJLOC DE A MA CUNOAªTE

"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas
neschimbat pentru a-ţi da seama cât de mult te-ai schimbat TU."
NELSON MANDELA

Oamenii nu pot pricepe multe lucruri,fiindcă ele- lucrurile depăsesc înţelederea lor
,depăşesec tiparele după care e învăţată mintea lor să gîndească.
Fiecare trăim Istoria după mintea noastră ,deci o percepem diferit.Şi totul că nu reuşim să comunicăm
bine cu noi înşine şi ce e mai important nu comunicăm la unison cu cei din jurul nostru.
Pentru a-mi îmbunătăţi comunicarea trebuie să-mi pun întrebări la care să răspund
obiectiv, despre cum am învăţat să comunic.
Mi-e teamă de ce voi descoperii căci mai mult ca sigur voi constata că am învăţat să nu comunic
şi asta penru că am fost privat de dreptul la cuvânt chiar de cei ce mă iubeau şi care ,crezând că mă
înţeleg,vorbeau în locul meu.
Asta e întrebarea care de mult mă bântuie şi pe care nu îndrăznesc s-o discut cu nimeni.
Uneori foarte rar e drept, mi se întămplă să gândesc foarte intens nişte lucruri că nu fac nici un efort
să le traduc în vorbe-să le destănui celor de lângă mine.
Dacă viaţa noastră n-ar fi atît de scurtă,m-aş apuca să studiez asiduu şi de ce nu
profesional comunicarea căci a comunica ,a avea o relaţie ,a împărţi este cel mai important lucru
,esenţial pentru existenţa cotidiană.
Cînd ne dăm seama de lacunele noastre ,avem nevoie de curaj şi de mult timp pentru a
reînvăţa ,pentru a găsi mijloacele concrete prin care să trăim mai bine ,să ne înţelegem mai bine cu
celălalt şi să-l înţelegem mai bine.
Principile de bază ale comunicării sunt uşor de enunţat dar cumplit de greu de aplicat.. Ele se
organizează în funcţie de trei poziţii fundamentale.
• Recunosc şi îi confirm celuilalt că exprimarea sa îi este proprie ,că sentimentele sau
părerile îi aparţin.
• Mă exprim vorbind despre minem afirmîndu-mi poziţia.
• Doresc să reunesc punctul tău de vedere şi pe al meu nu opunîndu-le sau confundîndu-le,
ci adunîndu-le unul lîngă celălat,confruntîndu-le.De aici se poate naşte o uniune,un
schimb.

Aceste trei poziþii au drept corolare imediate:

 Nu îl las pe celălat să vorbească despre mine în locul meu.
 Îl invit să vorbească despre el însuşi.
 Admit că « a te înţelege cu cineva » nu înseamnă a avea aceeaşi părere,aceleaşi sentimente
,acelaşi punct de vedere.
 Accept să fac diferenţa între ceea ce vine de la celălalt (şi îi aparţine) şi ceea ce simt eu ( şi
îmi aparţine).

Vorbim despre ceilalþi în locul lor pentru cã nu ºtim sã le vorbim despre noi,iar
exprimarea celorlalþi despre noi în locul nostru dureazã pînã la moartemdacã nu ne asumãm riscul de
a ne recuceri dreptul la exprimare.
Una dintre mizele fundamentale ale oricărei tentative de formare este să-ţi reiei în
stăpînire propria exprimare.Orice schimbare trece prin această naştere dificilă,dureroasă: să ajung la o
formă de exprimare proprie ,care să fie a mea ,diferită de a tuturor celor care m-au crescut sau mi-au
fost alături.
A comunica înseamnă a reuni,fie diferenţele,fie asemănările dintre noi, este un bilet dus-întors care
necesită etape succesive:

a) Mă exprim
b) Văd şi simt că am fost înţeles
c) Ascult,la rîndu-mi ce spune celălalt
d) Confirm că am înţeles spusele interlocutorului

Dar atenţie ! De multe ori spusele mele nu sunt percepute în sensul spus ci,după cum a
vrut celălalt să le înţeleagă ,ducând la o diferenţă enormă între ce am vrut eu să spun şi ce-a înţeles
el.Şi reciproca poate fi valabilă.

A-i aduce celuilalt o confirmare nu înseamnă nici să-l aprobi ,nici să recunoşti că opinia
sa este fundamentală ci pur şi simplu să accepţi punctul lui de vedere.
a) A vorbi altcuiva despre tine înseamnă a-ţi exprima trăirile ,sentimentele,percepţia asupra realităţii
ceea ce nu este chiar atât de uşor. De multe ori e greu să recunoşti,chir faţă de tine însuţi, ceea ce te
obsedează.
Unii oameni reproduc cu lux de amănunte,detaliat ce au văzut,ce li s-a întâmplat, ce-au
făcut-deci trăirile legate de un eveniment,de o întâlnire.
Dacă simţim că cel căruia ne confesăm este atent ,ne urmăreşte atent,se emoţionează sau
chiar lăcrimează ,această destănuire şi mai ales ascultarea este prielnică confesiunii.
Dar dacă cel căruia mă destăinui,din raţiuni ştiute numai de el (teamă,este insensibil la
emoţii,rămâne surd şi mut la cele auzite) nu mă urmăreşte ,nu mi-e aproape ,mă închistez,mă închid
din nou în carapacea zilnică ,asta ducând la un decalaj de comunicare.
De aici prăpastia; nu pot să vorbesc,să înţeleg dacă nu mă simt mai întîi înţeles căci
gîndul este evadarea cuvîntului spre orizonturi infiinite.
Uneori aşteptăm prea mult de la limbaj, de la înţelusul adevărat al cuvăntului,în vreme ce
ele, cuvintele descriu realităţi diferite pentru fiecare dintre noi.
Este o diferenţă foarte mare între ceea ce trăim cu adevărat şi ce spunem despre aceasta şi
ce înţelege din spusele noastre celălalt.
De aceea am un principiu,să vorbesc deschis cu oamenii sau să nu vorbesc deloc.
Misterul nerostit rămîne , va rămîne riscul unor neînţelegeri între:
- ceea ve gândesc,ceea ce am trăit sau trăiesc şi ceea ce pot spune.
- ceea ce spun cu propriile-mi cuvinte şi ceea ce înţelege şi reţine celălalt.
- ceea ce cred eu că a înţeles şi ce crede el că eu cred că a înţeles.

Tocmai celor dragi le rezervăm partea cea mai rea din noi înşine,mai ales în relaţiile de
iubire. Ne purtăm ca şi cum dragostea ne-ar da dreptul să poluăm persoana pe care o iubim.
O comunicare subtilă între două fiinţe care se ascund în ele însele face ,de multe ori ,să fii
singur în prezenţa celuilalt.
Comunicarea liberă are la bază acceptarea şi plăcerea de a fi duplicitar; viaţa mea cu
celălalt, cu ceilalţi şi o altă viaţă numai a mea, în care îmi sunt suficient cu adevărat mie însumi.
A ″ nu spune ″ -a nu comunica porneşte din această capacitate de izolare spirituală, într-o
lume proprie de comunicare.
Oamenii urăsc ceea ce le provoacă teama pentru că în ură se află totul; dragoste,invidie,
ignoranţă, mister dar şi înfrigurarea da a cunoaşte,precum şi stăpinirea de sine deci izbînda asupra
suferinţei. Suferinţa e întotdeauna o vină a noastră căci nu am reuşit s-o stăpînim,s-o înfrîngem.
Este imposibil ca doi oameni să se exprime simultan, din moment ce ei nu se pot asculta
decît alternativ.
Stabilim legături personale pentru a nu pluti în derivă într-o lume nesigură , la limita
unui univers necunoscut.Legăturile noastre cu ceilalţi se formează pe un fond interior de dorinţe ,
goluri , temeri ,nevoi şi aşteptări.Toate acestea dau senzaţia unui labirint în vare este practic imposibil
să înţelegi substraturile unei legături.Tot ce sesizăm este că legăturile , precum un organism viu , se
nasc , se dezvoltă şi mor , fără a-şi dezvălui misterul.O legătură poate fi nefericită , reuşită sau
nereuşită m pe cale să se destramare.Şi totuşi , o legătură aparent ruptă nu dispare definitiv.Adoarme ,
se sedimentează şi rămîne în memoria sau în inconştientul celor pe care i-a marcat. Tocmai acest
mecanism al transpunerii în noi a ceea ce are mai bun celălalt va da naştere atîtor noi puncte de
plecare şi sprijin în aventura vieţii.
O legătură ,acest organism viu , această structură subtilă ce necesită atîta energie şi
cunoaştere , se prezintă ca o terţă entitate între două sau mai multe persoane.
Această legătură poartă diferite nume : iubirea noastră , prietenia noastră , relaţia noastră ,
ataşamentul dintre noi , grupul nostru ...
Atunci cînd nu mă simt ascultat,înţeles,îmi pun întrebarea-unde am greşit? Poate nu m-am
exprimat destul de clar,de direct ,poate nu am îndrăznit să-mi fac clară dorinţa.
Uneori suntem destul de inconştienţi încît nu ne cunoaştem absolut de loc posibilităţile
decizionale şi ,din această cauză, ne uităm temători în jurul nostru după reguli ,după ajutor, după legi
scrise sau nescrise care ne-ar putea scoate din impas.
Asta se datorează, în mare parte ,educaţiei primite şi înşuşite în familie , în şcoală, în
societate şi pentru că nu ne încredem îndeajuns în propile noastre puteri.
Avem nevoie în acest caz de o reorientare,de o schimbare, de un îndemn, de un impuls
spontan şi hotărîtor din partea inconştientului-să nu cădem pradă contrariilor să reuşim să ne
cunoaştem temeinic pe noi înşine.
O astfel de autocunoaştere este necesară, pentru că numai prin ea ne putem apropia de
nucleul naturii umane şi ce e mai important ne putem armoniza şi integra cu cei din jurul nostru.
E necesar să ne învingem teama ,de tracul de auditoriu ; să ne punem în pielea lui tocmai
pentru a putea simţi cum suntem percepuţi de cei din jurul nostru,cum suntem înţeleşi de cei din jur.
A înţelege nu înseamnă a răspunde şi totuşi răspunsul meu va indica ce am înţeles şi ce nu.
Valoarea ascultării depinde în bună măsură de felul în care îmi fac simţită prezenţa.
Pentru a îmbunătăţi abilitatea de comunicare, trebuie în primul rînd să ştiu să ascult o cerere,o nevoie,
o dorinţă, fără a mă obliga s-o împlinesc ;pur şi simplu să ascult şi să arăt că am înţeles.
Ceea ce exprim printr-o izbucnire firească nu este decât o părticică a Eului meu.
Sentimentele şi trăirile depind de momentul în care se petrec; exorimarea lor este asemenea
coloritului naturii, care se schimbă odată cu lumina, dar ,mai ales ,cu anotimpurile.
Dar toate converg spre a-mi răspunde în legătură cu comunicarea cu mine însumi.Astfel
va trebui să recunosc ce simt, prin ce trec atunci cînd mi se întâmplă ceva; plăcere sau neplăcere,
tristeţe,mâniesau bucurie,fericire,iubire,sentimentul împlinirii supreme sau nimic.
Toate acestea nu le recunoaştem uşor căci am învăţat să ne negăm, să ne ascundem, să ne
cenzurăm sentimentele şi emoţiile.În plus emoţiile noastre se amestecă, se interpătrund în
voie,ajungând să ne deruteze percepţiile.
-Tristeţea mea se împleteşte adesea cu fericirea de a da frîu liber lacrimilor ,de a uita de mine
însumi.
-Atunci cînd sunt la o petrecere,deşi mă plictisesc mă prefac că mă simt bine pentru a-i face pe
plac partenerului.
-Mînia va da naştere numai la senzaţii profunde şi revigorante că exist, că mă lupt , că izbutesc.
Şi astfel ne înşelăm prea uşor asupra adevăratelor noastre sentimente.Mînia care la început a fost
doar un semnal , îmi spune apoi că în mine a existat întîi aşteptarea , apoi frustarea ,apoi o dezamăgire
profundă legată de ce-am visat, ce am aşteptat.Asta-mi dovedeşte că am ceva de modificat în Eul meu
, în comportamentul meu. Pentru a face posibil aceasta am nevoie de multă atenţie, de o nouă ţinută
,de un nou Eu.
Să-mi recunosc adevăratele sentimente înseamnă să intru într-o stare de echilibru care să-
mi confirme capacitaea de a trăi normal într-o lume normală.
Să vreau şi să pot să mă definesc aşa cum sunt în realitate,nici mai bun , nici mai rău.
Transformarea interioară , schimbarea din relaţiile şi evenimentele cotidiene sunt ca doi
poli legaţi între ei , prin fire invizibile .
Schimbarea personală e singura aventură inepuizabilă pe care ne este dat să o trăim , o
aventură înscrisă în tatonările şi entuziasmul cotidian.
Schimbarea e o chemare din noi , o mişcare interioară , irezistibilă , uneori dureroasă , căreia îi cedăm
în lumina descoperirilor sau căreia dimpotrivă , îi rezistăm , crispaţi în temererile şi convingerile
noastre.
Dacă văd viaţa ca pe ceva ce poate fi învăţat şi dacă mă pot descoperi , aceasta viaţa
devine fascinantă chiar şi prin suferinţele care o marchează precum şi prin multiplele şi subtilele
metamorfoze ale maturizării.

Cãci viaþa e o luptã continuã pentru viaþã ;e frumos sã trãieºti , pentru cã a trãi înseamnã
a începe , mereu , zi dupã zi , în orice clipã o altã luptã , un nou început....cu tine însuþi , în
concordanþã cu ceilalþi.
Cum toţi deţinem un număr de roluri diferite în viaţă şi în societate-domenii care
presupun o serie de responsabilităţi e firesc ca fiecare dintre noi să privească gradual, deci diferit
problemele ce se ivesc pe parcursul existenţei cotidiene.
Uneori am simţit o urmă de regret,un vag sentiment de vinovăţie că nu am luat
atitudine,că nu am apucat "taurul de coarne"-cum se zice-la timp,că ne-am complăcut în derizoriu,că
nu am clarificat lucrurile la timpul oportun.
Asta pentru că realitatea a fost ignorată din cauza percepţiilor limitate-o realitate critică
tot atât de greu de înţeles ca cea întâlnită deseori în viaţa noastră.
Etica personalităţii este iluzorie şi înşelătoare iar tentativa de a obţine rezultate nu ne este
întotdeauna la îndemână.Nu e deloc uşor să recunoaştem nici în faţa propriului nostru eu
-că nu am putut-sau nu am vrut să clarificăm,să rezolvăm situaţiile incerte.
Dacă nu-i dai posibilitate profesorului să cunoască nivelul la care te afli,fie punând o
întrebare,fie de cele mai multe ori recunoscându-ţi neştiinţa,nu vei învăţa să te îndrepţi,să progresezi.
Doar cunoscându-ne suficient de bine,doar lucrând asupra modului nostru de cunoaştere,a
dorinţelor noastre, ne croim drumul spre ceea ce tindem să realizăm.
Trăind intr-o lume a interdependenţelor suntem nevoiţi să ne raportăm la ea zi de zi.
Astfel devenim subordonaţi acestei interdependenţe care ne distanţează enorm de
dependenţa primară ,după cum urmează:

Dependenţă
.
fii proactiv începe cu finalul

REUªITÃ PERSONALÃ

planificã în funcþie de importanþã

Independenþã

raţionează avantaj/avantaj

cautã sã înþelegi ºi apoi sã fii înþeles acþioneazã sinergic

REUŞITĂ PUBLICĂ
 Interdependenţă

Trebuie să privim în trecut şi să ne amintim cât de greu a fost să desluşim limbajul

literelor, să învăţăm să vorbim,să scriem,să citim.Dar oare în acest interval am învăţat să şi ascultăm
cu adevărat ?
Pentru a reuşi să avem o relaţie bună cu cei din jur,cu cei apropiaţi,trebuie mai întâi de
toate să-i înţelegem.
Trebuie să reuşim să inspirăm încredere auditorului,prin noi înşine,prin felul nostru de a fi
pentru a inspira încrederea necesară pentru a-şi deschide sufletul.faţă de noi ca şi cum s-ar produce un
schimb ,de la suflet la suflet.
De multe ori greşim,vrem să fim noi înţeleşi şi apoi să-i înţelegem pe cei de lângă noi .
Ne simţim,cel mai adesea perfect îndreptăţiţi de a gândi cum gândim,nu cunoaştem decât
propria-ne biografie.
De multe ori conversaţiile noastre devin nişte monologuri colective.Nu înţelegem cu
adevărat ce se întâmplă cu cel de lângă noi.
Când vorbeşte altcineva,"ascultăm"de obicei pe unul dintre cele patru nivele:
➔ fie ignorăm interlocutorul,neascultându-l de fapt
➔ fie ne prefacem că-l ascultăm
➔ fie ascultăm selectiv, fragmentar din cele spuse
➔ fie îl ascultăm cu atenţie,cu interes

Foarte rar există şi al cincelea nivel-cel al ascultării empatice ,care presupune imitarea celor spuse
de interlocultor.
E drept că a încerca mai întâi să înţelegi,să pui diagnosticul înainte de a prescrie, e un lucru greu,
dificil.
Pentru a înţelege cu adevărat,pentru a exercita o influenţă, trebuie să te laşi influenţat.
Niciodată nu vom putea pătrunde în sufletul cuiva, nici vedea lumea aşa cum o vede până nu vom
dori sincer să-l înţelegem.
Pentru a demonstra toate acestea trebuie să ne cultivăm înşuşirile inimii,să respectăm cuvântul
dat,să ducem pînă la capăt obiectivul stabilit pentru a descoperi-în final pacea lăuntrică.
Precum spunea Emerson:"Nimic nu-ţi poate aduce pacea-doar tu însuşi şi triumful principiilor
tale."
Biliografie:

1. Covey R. Stephen.„ Eficienţa în şapte trepte sau Un Abecadar al Înţelepciunii”,Editura ALL,1999;

2. Covey R. Stephen. „Managementul timpului sau Cum ne stabilim priorităţile”Editura
ALLFA2000
3. Tripon Avram „Managementul scimbării şi inovării în organizaţie”Editura Univ„.Petru
Maior”Târgu-Mureş
4. Anderson W.„Curs practic de încredere” Editura Curtea Veche,1999