CURS 3

Absorbtia pe cale semiumeda. Aplicatie pe fumuri

a. Principiu
In procedeul uscat varul era injectat sub forma solida, iar in procedeul semiumed
sub forma de lapte de var. injectarea in reactor a laptelui de var se face fie prin
pulverizare, cu aer comprimat, fie prin atomizare mecanica (transforma lichidul in
picaturi foarte mici).
Fumurile fierbinti, ajunse in reactor, intr-un prim contact cu laptele de var,
evapora apa, ceea ce conduce la o scadere de temperatura spre 150°C, scadere
favorabila captarii compusilor gazosi de metale grele. In acest prim contact gaz-
lichid are loc neutralizarea celei mai mari cantitati de HCl de catre var, iar restul de
ne utralizari au loc ulterior in contactul gaz solide, adica dupa eliminarea apei.
Timpul mediu de stationare in reactor este de cca 10-15 s (figura 1).
Ca(OH)2 + 2HCl → CaCl2 + 2H2O
Ca(OH)2 + 2HF → CaF2 + 2H2O
Ca(OH)2 + SO2 → CaSO3 + H2O
CaSO3 + ½ O2 → CaSO4
Procedeul contine urmatoarele module:
-un reactor de neutralizare a gazelor acide (HCl, HF si SO2);
-un sistem de desprafuire, unde sunt retinute pulberile, sarurile rezultate din
neutralizarea reactivului in exces.
b. Natura reactivului
- Eficienta neutralizarii depinde de calitatea laptelui de var obtinut in
procesul de stingere a varului, care la randul sau depinde de: calitatea
varului nestins, calitatea apei si energia folosita, astfel incat sa contina 30-
150 g de var stins la litrul de var. Prepararea varului se face intr-un reactor
unde este supravegheat pH-ul, de unde este trimis spre un turn de
atomizare (atomizor sistem pentru stropit.
c. Tehnologie
Sistemul de pulverizare poate fi alcatuit din:

1
 - injector-pulverizator, unde laptele de var este injectat cu ajutorul aerului
comprimat si transformat in micropicaturi. Fata de atomizor prezinta
avantajul de a fi mai usor si mai rapid inlocuit. (atomizor sistem pentru
stropit)
- Atomizorul, construit dintr-un disc rotativ cu 16 orificii, care se rotesc cu
5000-13500 rotatii/min, cand laptele de var este pulverizat in
micropicaturi de catre fortele centrifuge.
Racirea fumurilor are loc prin injectia de apa, al carui debit este reglat separat
de cel al laptelui de var, astfel incat temperatura fumurilor sa se mentina constanta
in reactor, in intervalul 140-150°C, dupa evaporarea apei. Injectarea de lapte de var
este supravegheata prin masurarea continua a HCl la iesirea din tratament.
d. Eficacitatea tratamentului
Racirea fumurilor prin injectia de apa si prin vaporizarea laptelui de var in
reactor, imbunatateste neutralizarea si este favorabila captarii partiale a compusilor
gazosi ai metalelor grele.
e. Consumul de reactiv
Pentru o tona de deseu se consuma 16-19 kg de var si cca 0,3 m3 de apa.
f. Performantele procedeului
Procedeul semiumed permite scaderea semnificativa a continutului de HCl,
HF si SO2 si de metale grele, dar inca suficient pentru normele cele mai exigente.
g. Viitorul subprodusilor
Reziduurile rezultate din tratamentul semiumed contin pulberi, saruri de calciu si
var in exces. Fata de procedeul uscat de var, cantitatea de reziduu este mai mica.
Reziduurile solide trebuie supuse procesului de stabilizare/solidificare si
verificare, trebuie sa respecte anumite norme, inainte de a fi depozitate.

2
Atomizor recipient pentru pulverizarea fina a unui lichid
Fig. 1 Procedeul semiumed
h. Perspective de dezvoltare a procedeului semiumed
Depoluarea prin acest procedeu nu satisface exigentele cele mai severe, de aceea i s-
au adus imbunatatirile legate de: un mai bun contact intre reactii (in strat fluidizat)
si utilizarea unui var de mare suprafata specifica.
Folosirea unui reactor, care asigura un strat fluidizat, intre fumuri si var, si
injectia de var spongios a reusit sa obtina un randament de captare a HCl sub 99%.
De asemenea, injectia de pulbere de carbune activ in reactor a adus imbunatatiri
importante in retinerea metalelor grele si a dioxinelor/furanelor.
Reziduul rezultat dupa tratarea cu var a gazelor de ardere a carbunilor,
contine CaSO₄. Acest reziduu imbunatatit cu verniculit (roca poroasa) sau cu perlit
(material anorganic granular ce contine siliciu) a fost raspandit cu bune rezultate pe
solurile acide. S-a constatat ca o buna parte din compusii de aluminiu, toxici pentru
plante, sunt indepartati din sol prin transformarea lor in complecsi AlSO₄, solubili
in apa.

ABSORBŢIA PE CALE UMEDĂ. APLICAŢIE PE FUMURI

Procedeul de absorbţie de gaz într-un lichid se mai numeşte şi spălare de gaz.
Gazul de depoluat este pus în contact cu un lichid (solvent sau soluţie) în urma

3
căruia poluantul este reţinut în lichid, fie prin dizolvare, fie prin reacţie. Produsul
obţinut trebuie să fie netoxic, uşor eliminabil din lichid sau reciclabil.
Absorbţia de gaz are două etape:
- absorbţia propriu-zisă. Lichidul se divizează în micropicături în absorbere,
turnuri, contactoare, scrubere sau coloane, şi prin suprafaţa de contact gaz-
lichid, gazul trece în lichid.
- separator de picături. După absorbţie, gazul încărcat cu micropicături este
răcit şi traversează de jos în sus sau orizontal obstacole, gazul trece liber,
dar micropicăturile, prin inerţie, lovesc obstacolele, se aglomerează în
picături mari şi curg prin gravitaţie.
Parametri importanţi pentru o bună eficacitate a separării sunt:
- viteza gaz-lichid. Este dependentă de energia pusă în acţiune; cu cât viteza
este mai mare cu atât picăturile sunt mai fine;
- pulverizarea. Cu cât este mai fină cu atât suprafaţa de contact gaz-lichid
este mai mare şi eficacitatea depoluării mai bună;
- cantitatea de lichid. Este calculată ţinând seama de cantitatea de poluant din
gaz şi gradul de depoluare solicitat;
- condensarea vaporilor. Particulele fine de lichid cresc, se unesc, şi astfel
sunt transformate în lichid, proces favorizat şi de lovirea picăturilor de
obstacole. Astfel, în jurul picăturilor creşte turbulenţa, ce are ca rezultat o
captare mai bună de poluant;
- solubilitatea poluantului în fază lichidă sau viteza de reacţie. Ele pot fi
îmbunătăţite prin alegerea solventului, a pH-ului, a temperaturii etc.
Elemente de tehnologie
Alegerea procedeului trebuie să ţină seama de: natura poluanţilor şi
eficacitatea dorită; alegerea tipului de coloană; dimensionarea instalaţiei, care
trebuie să fie tradusă în costuri de investiţie; consumul energetic; natura solventului
şi consumul de solvent şi de reactivi; viitorul reziduurilor.
Dimensionarea instalaţiei are la bază:
- estimarea de date, care să permită efectuarea bilanţurilor de materiale şi
energetice;
4
 - calcule privind dimensionarea coloanei de absorbţie;
- calcule privind pierderile de sarcină în diferitele etape ale instalaţiei.
Alegerea solventului
Trebuie avut în vedere următorii factori:
- solubilitatea poluantului în solvent să fie cât mai mare, pentru a creşte
eficacitatea şi a minimiza cantitatea de solvent;
- volatilitate (se evapora cu usurinta) cât mai mică, pentru a nu genera o
poluare secundară;
- să fie inert faţă de materialele utilizate în instalaţie;
- preţ de cost mic;
- vâscozitate scăzută;
- să ude suprafeţele pe care trebuie să se etaleze;
- stabilitate chimică ridicată faţă de materialele cu care intră în contact;
- netoxic şi să nu spumeze.
Cel mai folosit solvent este apa şi soluţiile apoase cu: acizi (HCl, H 2SO4),
baze (NaOH, KOH), oxidanţi (H2O, acid hipocloros – HClO), reducători (NaHSO3
bisulfit de sodiu), consolvent (glicoli). Ca solvenţi organici pot fi utilizaţi :
hidrocarburi saturate, derivaţi ai etilenglicolicului (polietilenglicol – PEG),
etanolamine, uleiuri de siliconi.
Alegerea coloanei (absorberului)
Tipul de coloană are rol important în transferul poluanţilor din fază gazoasă
în fază lichidă, în strânsă legătură cu timpul şi suprafaţa de contact dintre faze,
precum şi cu proprietăţile fizico-chimice şi termodinamice ale poluanţilor de tratat.
Principalele tipuri de coloane sunt: coloane cu umplutură, coloane cu talere, coloane
cu pulverizare sau cu atomizare, coloane tip „Amazon”, coloane cu rotor, coloane
cu perdea de lichid, amestecătoare statice.
a) Coloane cu umplutură
Funcţionează în contracurent, au un preţ de cost scăzut.
Ele sunt constituite din:
- o coloană cu umplutură într-unul sau în mai multe straturi;

5
 - un picior la baza coloanei cu un rezervor lichid, ce este recirculat cu o
pompă,
- un grătar suport, care să suporte greutatea umpluturii şi a lichidului, şi care
să asigure distribuţia lichidului spre rezervorul de lichid.
- o intrare de gaz; viteza gazului este mare, în jur de 5 m / s;
- un sistem de distribuţie a lichidului (pulverizatoare), cu un debit în jur de 10
kg/m3 de gaz de tratat.
Umplutura se comercializează în vrac sau compactă. După formă şi suprafaţa
activă, cea în vrac poate fi:
- corpuri suprapuse (inele Raching, Pall), se caracterizează printr-o anumită
formă geometrică, la care suprafaţa geometrică diferă de suprafaţa activă.
Forma favorizează scurgerea lichidului pe căi preferenţiale şi o centrifugare
a lichidului spre pereţi;
- corpuri încastrate (şei Intalox, Chem Pack); nu sunt caracterizate prin
suprafaţa lor ci prin numeroase puncte de contact şi constituie suprafaţa
activă. Nu favorizează scurgerea lichidului pe căi preferenţiale.

Fig. 2 Tipuri de umplutură

Fiecare tip de umplutură este caracterizată şi prin următorii parametrii:
dimensiune, suprafaţă specifică, indice de goluri şi factorul de umplere (F) (tabelul
1).
Tabelul 1 Principalele tipuri de umpluturi utilizate în absorbţii
Tipul Dime Densit S Indice F
ns. . [m2/m3 de [m2/m3]
[mm] [kg/m ] goluri
3
] [%]
Inele Rasching din ceramică 6 96088 794 62 5250
12 06706 368 64 2100
25 50 190 71 525
50 95 74 210
Inele Rasching din metal d ≤ 25, h 12 1200 417 85 980
6
 = 0,8 mm d > 25, h = 1,6 mm 50 590 102 92 190
76 400 72 95 105
Inele Pall din polipropilenă 25 88 207 90 170
50 68 102 92 82
Şei Intalox din ceramică 12 730 71 660
38 620 194 76 170
Inele Hy pak din metal Nr. 1 96 207 90 210
Şei din plastic 25 300 75 110
Umplutură compactă Durapak 280 82

Factorul de umplere, F, este dat:

sup rafata , m 2
S
F   volumulmaterialului
, se exprimă în m2/m3
P goluri, m 3
volumulmaterialului

F se determină experimental şi este utilizat în calculul diametrului coloanei,

Dc. Alegerea diametrului corpurilor din umplutură, du, este legată de diametrul
coloanei astfel:

Dc
12   60
du
Lichidul stropit pe corpurile umpluturii trebuie să formeze un film continuu la
suprafaţa lor, pentru a se asigura o absorbţie cât mai bună.
Gazul în circulaţia lui va antrena picăturile fine de lichid. Picăturile de lichid
trebuie separate de gaz pentru a nu polua gazul curat obţinut şi pentru a recupera
lichidul ce este reutilizat. În acest scop se foloseşte un separator de picături, unde
gazul cu micropicături, eventual răcit, se loveşte de diferite obstacole (şicane,
lamele, ţesături, saltele). Gazul este mai uşor şi îşi continuă drumul pe când lichidul,
mai greu, posedă o energie cinetică mai mare , pe care o transferă obstacolului,
rămâne în faţa obstacolului întâlnit, formând astfel picături mari şi în final curge
prin gravitaţie.
b) Coloane cu talere perforate
Acest tip de coloană este utilizat când coloana cu umplutură nu este eficientă
adică: se colmatează, debitul de lichid este insuficient pentru a uda umplutura,
necesită încălzirea sau răcirea lichidului, are loc o absorbţie însoţită de o reacţie
lentă.
7
 Are un cost ridicat, prezintă unele dezavantaje: tendinţa de a forma spume sau
emulsii stabile, are pierderi mari de sarcină şi foloseşte volum mare de lichid.
Metoda prezintă unele avantaje:
- o pierdere bruscă de sarcină, care creează o detentă, ce favorizează difuzia
poluanţilor în lichidul de absorbţie;
- un contact intim între gaz şi lichid;
- timpul de contact dintre faze este constant şi nu există riscul unei scurgeri
preferenţiale a lichidului;
- puţin sensibilă la colmatare.

Fig. 6 Talere perforate cu şicane Fig. 7 Spălător Amazon

c) Coloane cu pulverizare sau cu atomizare

Este coloana cea mai simplă, constituită dintr-o coloană goală în care
micropicăturile de lichid, obţinute cu pulverizatoare sau atomizoare, plasate în
centru sau la periferie, cad în contracurent cu gazul care se ridică. Micropicăturile
trebuie să aibă un diametru mic (0,1-1mm) să nu fie antrenate de gaz, iar viteza
gazului este cuprinsă între 0,5 şi 2 m /s. Un separator de picături este plasat după
coloană, pentru a capta lichidul antrenat de gaz.
Coloanele cu atomizare au o pulverizare performantă a lichidului. Atomizorul
este de tip Venturi, în care lichidul la nivelul difuziei este pulverizat cu un gaz sub
presiune, care-i provoacă o atomizare. Se obţin astfel diametre de 20-50 μm, pentru
un lichid vâscos, de tipul polietilenglicolilor (PEG).
d) Coloane tip „Amazon”

8
 Sunt constituite din fascicule dense de cabluri, din fire textile sintetice, întinse
vertical între două suporturi paralele. Gazul circulă perpendicular pe cabluri (fig. 6).
Absorberul este alimentat cu lichid la nivelul suportului superior. O ghenă de lichid
se formează în jurul fiecărui cablu, care se scurge sub efectul gravitaţiei; aceste
ghene sunt continue şi stabile datorită efectelor tensiunii superficiale. Ansamblul
acestor ghene oferă o suprafaţă importantă de contact gaz-lichid , de 100-110 m2/m3
de cablu.
e) Coloane cu rotor
Se pot obţine picături foarte fine forţând gazul să traverseze lichidul dintre un
stator şi un rotor în rotaţie rapidă. Adesea lichidul este injectat în axă: el trece între
barele rotorului şi cele ale statorului. Viteza gazului este de cca 80 m /s.
f) Coloane cu perdea de lichid
Gazul traversează o perdea dintr-un lichid care curge. Pierderea de sarcină la
un astfel de sistem poate atinge 150-500 mbar şi are o eficienţă satisfăcătoare.
g) Amestecătoare statice
Sunt sisteme consumatoare de energie, dar sunt utilizate în instalaţii compacte
şi / sau când reacţiile chimice sunt rapide.

a) Absorbţie cu un singur etaj

Coloanele de absorbţie cu un singur etaj sunt în general utilizate pentru
captarea de HCl, dacă normele nu pretind o reţinere avansată de SO2.
În cazul tratării cu var, coloana nu are umplutură, datorită riscului de
colmatare (umplere). Suspensia este pulverizată la presiune mare, în picături fine,
de la diferite înălţimi ale coloanei (fig. 5).
Utilizarea sodei îmbunătăţeşte mult reţinerea de SO2, dar rămâne limitată
pentru o coloană cu un singur etaj. Soluţia de absorbţie este trimisă în coloană şi
recirculată continuu. Reactivul este adăugat în sistemul de circulaţie al lichidului,
astfel încât să se menţină un pH constant. Pentru a evita concentrarea soluţiei de
absorbţie, datorită proceselor de absorbţie şi de neutralizare, care au loc în coloană,
o parte din lichidul din sistem este extras în continuu şi trimis la tratare (fig. 5).

9
 Absorbţia cu un etaj permite atingerea unei bune reţineri de HCl, de HF şi de
metale grele, pe când SO2 este mai puţin reţinut.

Fig. 5 Coloană de absorbţie cu un singur etaj

b) Absorbţie cu două etaje
Pentru o bună absorbţie de SO2, faţă de absorbţia cu un singur etaj,
constructorii au propus sisteme de absorbţie cu două etaje, fiecare dintre ele având
funcţii precise:
- primul etaj (etajul acid) pentru absorbţia de HCl , HF şi de metale grele;
- etajul doi (etajul bazic) pentru absorbţia lui SO2 şi a restului de HCl, ce nu
a fost reţinut în primul etaj.
Cele două etaje pot face parte din două coloane diferite, plasate în serie, sau
dintr-o singură coloană cu două etaje, suprapuse şi distincte (fig. 6), în vederea
obţinerii unei instalaţii compacte, dar cu o pierdere importantă de sarcină.
Fumul de tratat este mai întâi răcit în quench (racire rapida), apoi trece
succesiv în etajul acid şi apoi în cel bazic. Soluţia de absorbţie din fiecare etaj este
recirculată în mod independent. Un taler recuperator, situat între cele două etaje,
evită transferul de soluţie de la etajul superior spre cel inferior.
Etajul acid utilizează ca lichid de absorbţie apa; se cheamă acid, deoarece
soluţia după absorbţie devine acidă. Iniţial apa, sau ulterior soluţia recirculată, este
injectată pe la partea superioară a etajului acid şi întâlneşte gazul ascendent în
contracurent. În urma contactului cu apa, HCl, HF şi unii compuşi ai metalelor grele

10
sunt absorbiţi, ceea ce produce o scădere a valorii pH-ului, adică a creşterii treptate
a acidităţii, cu efect favorabil asupra reţinerii tot mai avansate a metalelor grele.
Soluţia recuperată în piciorul coloanei este reciclată în permanenţă. Pentru a evita
supraconcentrarea soluţiei, o parte din ea este extrasă în continuu (purjată) şi trimisă
spre tratare.
Etajul bazic utilizează o soluţie de sodă (NaOH), care prezintă o bună
capacitate de neutralizare a SO2. Cantitatea de NaOH, necesară neutralizării, este
legată de pH-ul soluţiei rezultate, care trebuie să fie în jur de 7-8,5. Soda este
adăugată într-o buclă de circulaţie a lichidului, în avalul pompei sau în rezervorul de
neutralizare.
Fumurile ascendente, ieşite din etajul acid, intră în etajul bazic, unde
întâlnesc în contracurent soluţia de bază. Soluţia după absorbţie este recuperată la
etajul bazic şi recirculată continuu.
Reacţiile care au loc în acest etaj sunt:
SO2  H 2 O  H 2 SO3
1
Acid sulfuros H 2 SO3  O2  H 2 SO4
2
H 2 SO4  2 NaOH  Na 2 SO4  2 H 2 O
Reacţiile între HF, HCl, rămaşi nereacţionaţi, în primul etaj şi NaOH conduc
la săruri solubile în apă:
HCl  NaOH  NaCl  H 2 O
HF  NaOH  NaF  H 2 O
SO2  NaOH  Na 2 SO3  H 2 O
Pentru evitarea supraconcentrării soluţiei, o parte din lichid, în urma
analizelor, este extrasă continuu în buclă, purjată (curatata de impuritati), şi trimisă
spre tratare.
Un conţinut mare de HCl în fumurile de depoluat reduce pH şi eficienţa
captării SO2. În astfel de cazuri se preferă absorbere cu două etaje sau menţinerea
unui nivel scăzut de HCl cu adaos de acid adipic (Acid adipic = acid bibazic
saturat, folosit ca materie primă pentru fabricarea unor fibre sintetice poliamidice),
ca tampon de pH.

11
 Adăugarea de Cl- în suspensia din reactor, sub formă de CaCl2-2H2O,
(cristalorhidrat) conduce la o creştere importantă a reţinerii lui SO2, datorită creşterii
suprafeţei de contact gaz-lichid, prin formarea de spumă.

Fig. 6 Coloană de absorbţie cu două etaje şi cu racitor

Purjare evacuarea lichidului, curatarea, tratarea
NaOH soda pentru curatarea
c) Performanţele absorbţiei umede cu două etaje
Acest procedeu umed conduce la emisii care satisfac normele europene
privind depoluarea gazelor rezultate din incinerarea deşeurilor menajere (tabelul 1).
Tabelul 1
Poluantul Concentraţia la Concentraţia la Norme Norme
intrare ieşire franceze din româneşti
[mg/Nm3] [mg/Nm3] 1991 Ordinul
[mg/Nm3] 462/1993
[mg/Nm3]
HCL 1500 <5 50 5
HF 10 1 2 1
SO2 300 < 20 300 25
Pulberi 5000 <5 30 5
Particule de 40 5 0,5
metale grele
12
As + Ni 12 <1 1 0,5
Hg + Cd 0,5 <1 0,2
Cd + Ti < 0,1 0,05
Hg 0,05

Din tabelul 1 se constată că reţinerea metalelor grele este încă insuficientă, de

aceea a fost necesară utilizarea de tehnici complementare de tratament ca, de
exemplu, injecţia de reactiv adsorbant (cărbune activ, cox de lignit).
d) Viitorul efluenţilor lichizi ieşiţi din absorbţie
Din procedeul umed cu două etaje, rezultă ca reziduu lichid, soluţiile acide şi
solutiile bazice purjate. Se obţin astfel:
- soluţia reziduală acidă, care conţine ioni Cl-, F- şi de metale grele;
- soluţia reziduală bazică, care conţine, în principal, Na2SO4.
Aceste soluţii sunt transferate într-o fosă şi supuse unui tratament, ce are ca scop:
- neutralizarea;
- transformarea compuşilor metalelor grele din solubili în insolubili;
- separarea prin filtrare-presare a precipitatului sub forma unui reziduu
solid.
Neutralizarea se realizează între reziduurile lichide (de purjare) din cele două
etaje, eventual se corectează cu lapte de var sau cu sodă. Soda este mai reactivă
decât varul dar mai scumpă; corectarea (finalizarea) neutralizării cu lapte de var
prezintă dezavantajul de a conduce la mult reziduu solid (nămol), care conţine
ghips.
Pentru precipitarea ionilor F- se adaugă CaCl2, deoarece CaF2 este mai puţin
solubilă decât CaCl2 (solubilităţile: CaCl2 la 200C, 74,5 g/100mL apă şi CaF2, la
180C, 0,0016 g/100mL apă).

13