Capitolul 5

Capitolul 4- Gestiunea riscului manifestat în comerţul exterior (cu aplicatie la
comertul cu produse agroalimentare)
Capitolul 4
GESTIUNEA RISCUL MANIFESTAT ÎN
COMERŢUL EXTERIOR (CU APLICAŢIE LA
COMERTU DE PRODUSE
AGROALIMENTARE)
4.1. Managementul riscului manifestat în comerţul exterior
În cadrul activitatea întreprinderilor de comerţ exterior, managerii

preferă să adopte în problema riscului şi a incertitudinii o atitudine
activă, de asumare a acestora. Din studiul economistul american Zur
Shapira cu privire la percepţiile manageriale asupra riscului a reieşit
faptul că 75% dintre managerii intervievaţi consideră că în general
riscurile sunt controlabile şi ca urmare ei preferă să şi le asume 152. În
acest scop se poate recurge la un model de management al riscului,
model de concepţie proprie, care nu se doreşte a fi exhaustiv prin
tematica abordată, şi care ar putea cuprinde următoarele etape:
a) identificarea factorilor de risc;

b) stabilirea metodelor posibile de acoperire a riscului;
c) alegerea soluţiei optime de acoperire a riscului;
d) implementarea soluţiei adoptate (fig. 5.1.)
4.1.1. Identificarea factorilor de risc are în acest context

drept finalitate estimarea vulnerabilităţii întreprinderii care desfăşoară
activităţi de comerţ exterior, în raport cu posibile evoluţii nefavorabile
ale mediului extern, accentul căzând asupra posibilităţii de producere
a unor evenimente nedorite şi asupra pierderilor potenţiale. În acest
scop sunt luate în considerare caracteristicile operaţiunilor expuse
riscului.
March James G.-“Decision and organizations”, Basil Blackwell, Oxford,

152
1988, p. 84;
172
Figura - 5.1. Model de gestionare al risculuimanifestat în comerţul

exterior
Identificareafactorilor
factorilor
Identificarea
dederisc
risc
Stabilireametodelor
metodelorposibile
posibile
Stabilirea
dedeacoperire
acoperireaariscului
riscului
Alegerea soluţiei optime de

Alegerea soluţiei optime de
acoperireaariscului
riscului
acoperire
Implementareasoluţiei
soluţiei
Implementarea
adoptate
adoptate
4.1.2. Stabilirea metodelor posibile de acoperire a riscului

Universul comercial a evoluat de o manieră spectaculoasă în ultimele
trei decenii, dintr-o prezenţă discretă plasat în urma marilor sectoare
industriale şi dependent de acestea, până la ocuparea unui loc central
pe scena economiei mondiale. Creşterea continuă a volumului de
tranzacţii internaţionale presupune analiza unui număr semnificativ
mai mare de factori perturbatori ce pot afecta derularea unei tranzacţii.
În aceste condiţii devine absolut imperativă apelarea la tehnologia
informaţiei, pentru a putea prelucra aceste informaţii, şi pentru
stabilirea metodelor posibile de acoperire a acestor riscuri.
Pentru ca informaţiile analizate să constituie un element important în

fundamentarea deciziei investiţionale este absolut necesară realizarea
unei cercetări riguroase asupra factorilor de risc şi interdependenţelor
173
ce pot lua naştere intre acestia, precum şi a metodelor posibile de
acoperire a riscului.
Abordările multicriteriale şi pluridisciplinare conferă oricarui agent

economic posibilitatea de a accepta sau nu un anumit risc, de a-şi
asuma numai anumite componente ale acestuia si in functie de
aceastea sa aplice alcele metode pe care le considera optime pentru
acoperirea lui.
Utilizarea diverselor modele şi metode matematice de modelare a

fenomenelor şi proceselor economice îi conferă agentului economic
posibilitatea de identificare şi cuantificare a riscului.
Una din caracteristicile pieţelor internationale este ciclicitatea.

Utilizarea cu maximă eficienţă a modelelor matematice este posibila
în perioada în care sectorul afacerilor se stabilizează şi este
reprezentată grafic de aplatizarea curbei. Aplicarea aceloraşi modele
matematice în momentele de inflexiune ale pieţei se poate solda cu
pierderi masive pentru comercianti.
Astfel, în perioadele de stabilitate ale pieţei agentul economic se

confruntă cu riscuri reduse, dar şi cu posibilităţi de câştig mai mici; în
momentele de expansiune sau declin al unui sector de afaceri sau
subsistem economic acesta se confruntă cu situaţii neprevăzute care
presupun riscuri semnificative, dar în condiţiile în care acesta
anticipeaza corect evoluţia trendului, câştigurile sale pot fi majore.
Pentru a înţelege mai bine elementul de ciclicitate al pieţelor vom

utiliza o metodă de analiză calitativă a informaţiilor primare ce poartă
denumirea de principiul lui Heisenberg, sau principiul anticipării
fenomenelor raţionale.
174
Definim astfel, două puncte A şi B, aflate la o distanţă D unul faţă de
celălalt, unde punctul A este agentul economic şi punctul B tranzacţia
analizată. Pentru a-şi fundamenta mai bine decizia, comerciantul îşi
propune să parcurgă jumătate din distanţa (rămasă până la derularea
tranzacţiei) pe baza input-ului informaţional disponibil. La fiecare nou
pas, investitorul va parcurge jumătate din distanţa rămasă. De la un
anumit pas Xu se observă, pe de o parte, că investitorul nu va mai avea
posibilitatea să reducă definitiv distanţa dintre el şi tranzacţie (aceasta
evidenţiind faptul că este obligat să-şi asume un anumit grad de risc în
orice acţiune pe care o întreprinde), iar, pe de altă parte, tot de la un
anumit Xu agentul economic va fi suficient de aproape de momentul
tranzacţiei, astfel încât va avea capacitatea de anticipare a evoluţiei
acesteia.
Principalul scop al principiului lui Heisenberg este acela de a utiliza

funcţia de prognoză în fundamentarea deciziilor.
Reducerea distanţei dintre punctele A şi B reprezintă accentuarea

procesului de cunoaştere prin translatarea agentului economic din
calitatea de obiect faţă de macrosistem în calitatea de subiect al
acestuia, altfel spus, investitorul pe baza input-ului informaţional va
modifica, va modela macrosistemul prin deciziile sale.
Aşadar, o analiză globală a unui fenomen nu este suficientă pentru

fundamentare unei decizii şi este necesară parcurgerea celor patru faze
de analiză: fenomen, proces, eveniment, situaţia concretă.
175
Figura - 5.2.Principiul anticiparii fenomenelor rationale
Fenomen
Fenomen
Proces
Eveniment
Situaţie
concretă
B1 A
Exemple:
 criza financiară din America de Sud din 1997 (fenomen);
 criza financiară din America de Sud din 1997 a fost mai
accentuată în Brazilia (proces):
 criza financiară din America de Sud din 1997 a determinat o
devalorizare a monedei braziliene cu 40% (eveniment);
 criza financiară din America de Sud din 1997, ce a avut ca efect
devalorizarea monedei braziliene (real-ul) cu 40%, a oferit şansa
creşterii exporturilor braziliene pentru o serie de produse agricole,
pentru care cererea externă este elastică (situaţie concretă).
Utilizarea principiului anticipării fenomenelor raţionale este foarte

importantă pentru anticiparea modificărilor de structură a economiei
mondiale sau a transformărilor sistemice unor alianţe care generează,
direct sau indirect, influenţe semnificative asupra pietii internationale.
176
Cel mai răsunător eşec al utilizării unor modele matematice în
constituie fondul de investiţii LTCM – Long Term Capital
Management, care a înregistrat pierderi de 40 mld. USD în 1998, ca
urmare a crizelor financiare din 1997 – 1998, înregistrate în diferite
colţuri ale lumii, deşi a utilizat modelul VAR (Value at Risk).
Realizând plasamente de aproximativ 1000 mld USD pe pieţele
financiare internaţionale cu rezerve de capital de doar 4,8 mld. TSD.
Utilizarea principiului anticipării fenomenelor raţionale ar fi permis
observarea faptului că expunerea sistemică este semnificativă şi ar fi
determinat luarea unor măsuri de reducere a riscului.
Figura - 5.3. Cultura riscului
1 1 – risc operaţional
2 – risc legal
3 – riscul părţilor
4 4 – riscul pieţei
2
haşura – cultura riscului, abilităţile
şi instrumentele utilizate
Aşadar, se ridică întrebarea: care metode de evaluare a riscului au

eficienţă mai mare, cele cantitative sau cele calitative?
Creşterea gradului de complexitate între sistemele economice, precum

şi accelerarea fluxurilor financiare transnaţionale, obligă analistul
economic să ia în considerare atât metodele cantitative, cât şi cele
calitative de comensurare a riscului ce se manifesta în tranzacţiile
internaţionale (figura 5.3). Capacitatea de anticipare a fenomenelor
depinde în mod intrinsec de calitatea input-ului informaţional, de
177
oportunitatea acestuia, precum şi de experienţa şi intuiţia analistului.
Se observă astfel că factorul uman are din nou prioritate în faţa
factorului tehnologic.
Agentul economic are obligaţia de a-si dezvolta continuu fondul de

cunoştinţe pentru am putea permite participanţilor la viaţa economică
să identifice, să comensureze riscul şi să-şi fundamenteze acele
strategii de corijare, ajustare, minimizare a riscului în cadrul derulării
unei tranzacţii internaţionale.
5.1.4. Implementarea soluţiei adoptate cuprinde ansamblul

acţiunilor întreprinse în scopul punerii în practică a variantei optime.
În situaţia în care riscul nu a fost acoperit total, este posibilă reluarea,

prin intermediul conexiunii inverse, a întregului proces decizional,
astfel încât să poată fi adoptată şi implementată în timp util o nouă
soluţie în cazul în care apar modificări majore în problema riscului.
Pentru această abordare dinamică a incertitudinii este însă necesar ca
identificarea şi caracterizarea riscurilor să poată fi realizată suficient
de rapid pentru a permite o reacţie în timp util. În aceste condiţii
operativitatea poate deveni pentru manageri mult mai importantă
decât acurateţea acesteia.
Utilizarea unor modele matematice de management al riscului

(modelul Black-Scholes, modelul VAR, modelul Delta etc.) pot
asigura, în anumite condiţii, o operativitate ridicată în evaluarea
vulnerabilităţii. Majoritatea acestor modele însă, abordează riscurile în
mod unilateral, doar pentru anumite operaţiuni economice, nu şi
pentru ansamblul activităţii unei întreprinderi. Această limită, impusă
de dificultăţile unei evaluări globale a vulnerabilităţii, nu permite
luarea în considerare a interdependenţelor ce pot exista între diferite
activităţi. În ultimii ani, în domeniul managementului riscurilor se
poate remarca totuşi o preocupare sporită pentru abordarea completă a
vulnerabilităţii agentului economic. În acest sens, în articolul intitulat
“Meet the risk mongers” publicat în revista “The Economist” din 18-
24 iulie 1998 se poate citi: “Până acum, nimeni nu a reuşit să
178
cuprindă toate riscurile unei mari companii într-un singur model,
însă este clar că managementul riscului se îndreaptă în această
direcţie”.153 Ritmul intens de dezvoltare pe care l-au cunoscut în
ultimii ani tehnicile bazate pe inteligenţa artificială par să deschidă noi
căi de rezolvare a acestei probleme. În acelaşi articol este prezentat
cazul firmei RMS (Risk Management Solution), care a realizat câteva
aplicaţii software ce permit abordarea concomitentă a mai multor
tipuri de riscuri.
O altă limită a modelelor de management al riscului provine din faptul

că, în general, acestea au fost construite pentru a fi aplicate în condiţii
de normalitate fiind mai puţin eficiente în situaţii de instabilitate
majoră. Acest neajuns a devenit evident în timpul crizei de pe pieţele
financiare din anul 1998, când unele societăţi de valori mobiliare au
înregistrat pierderi de miliarde de dolari. De exemplu, fondul mutual
L.T.C.M. din S.U.A., care utiliza sofisticatul model VAR (value at
risk) a pierdut în octombrie 1998 mai mult de două miliarde de dolari
ca urmare a fluctuaţiilor de pe pieţele obligaţiunilor. 154 Astfel de
situaţii au relevat faptul că indiferent de complexitatea sa un model
matematic de management al riscului nu poate fi considerat infailibil.
4.1.3. Etapa de alegere a soluţiei optime de acoperire a

riscului poate fi considerată o decizie în care mulţimea variantelor
este formată din toate metodele posibile de acoperire a riscului
împreună cu soluţia de asumare a acestuia. Printre elementele care pot
influenţa adoptarea variantei optime se numără:
 indicatorii riscului: pierderea maximă, posibilitatea de

înregistrare a unor rezultate nefavorabile (vezi capitolul I)
etc.;
 caracteristicile metodelor de acoperire a riscului: costuri,
gradul de diminuare a pierderilor, gradul de diminuare a
posibilităţii de producere a pagubelor, timpul necesar
pentru implementare etc.;
 atitudinea managerilor faţă de risc: aversiune, indiferenţă
sau preferinţă (fig. 5.10).
153
Revista “The Economist” din 18-24 iulie 1998, p. 73;
154
Revista “The Economist” din 24-30 octombrie 1998, p. 97.
179
În funcţie de gradul de diminuare a vulnerabilităţii, soluţiile în

problema unui risc pot fi împărţite în trei categorii:
 acoperire totală;
 acoperire parţială;
 asumarea riscului.
Indicatori ai Caracteristic
Indicatori ai Caracteristic
riscului i ale
riscului i ale
metodelor de
metodelor de
acoperire
acoperire
Atitudinea Alegerea soluţiei

Atitudinea Alegerea soluţiei
managerilor optime în problema
managerilor optime în problema
faţă de risc riscului
faţă de risc riscului
Acoperire Acoperire Asumarea

Acoperire Acoperire Asumarea
totală parţială riscului
totală parţială riscului
Fig. 5.10. Operaţiunea de alegere a soluţiei optime în

problema riscului
Analiza evoluţiei comerţului exterior cu produse agroalimentare ne

permite să desprindem unele trăsături esenţiale şi tendinţe specifice
comertului cu astfel de produse in perioada analiazata, precum şi sa
identificam şi sa deliminam factorii de risc care au o incidenţă
directă asupra acestuia.
180
Modelată de transformările sistemice din ultimul secol, piaţa agricolă

şi alimentară mondială este caracterizată prin instabilitate, fluctuaţii
ale preţurilor, dezechilibre ale cererii şi ofertei între diferite zone
geografice ale lumii, modificări rapide ale preferinţelor
consumatorilor, preocupări ale organismelor internaţionale de
creştere a calităţii produselor şi asigurare a securităţi alimentelor.
Principalii factori de risc care a marcat esenţial evoluţia comerţului

cu produse agroalimentare, în prima parte a secolului XX, au fost
cele două conflagraţii mondiale şi criza financiară din 1929-1932,
care au dus la scăderi majore ale comerţului mondial cu produse
agricole şi alimentare. Piaţa mondială continuă să fie caracterizată
de puternice dezechilibre ale cererii şi ofertei şi în perioada 1950 –
1972. În perioada 1972-1975 s-au înregistrat numeroase crize
alimentare şi foamete în multe state ale lumii, în general în state slab
dezvoltate. State precum Zimbabwe, Sudan, Etiopia, Botswana,
Bangladesh, au fost marcate de dezechilibre alimentare ca urmare a
imposibilităţii asigurării unui minim necesar de hrană din producţia
internă sau din importuri. Cauza principală a constituit-o seceta
prelungită în Africa sub-Sahariană sau inundaţiile din Bangladesh,
care au generat reduceri ale producţiei agricole interne şi pierderea
majorităţii locurilor de muncă din mediul rural. Statele dezvoltate au
exercitat puternice presiuni asupra preţurilor cerealelor, iar SUA a
blocat exporturile de soia. Producţia mondială şi comerţul
internaţional cu produse alimentare cunosc o puternică dezvoltare în
perioada 1975 – 1994, ca urmare a modernizării industriilor de
prelucrare şi a infrastructurilor rurale. Reforma politicii agricole a
UE, cunoscută sub numele de programul McShary (1992), extinderea
programelor de sprijin pentru agricultorii americani acordate de
guvernul SUA şi accelerarea proceselor integraţioniste, toate acestea
pot fi analizate ca şi factori de risc care au distorsionat comerţul
mondial cu produse alimentare. În intervalul 1994 şi până în prezent
piaţa agroalimentară mondială a fost marcată de crizele financiare
din Asia, America Latină şi Federaţia Rusă, Argentina, care la rândul
lor au determinat reducerea exporturilor către aceste zone şi implicit
scăderea preţurilor la anumite produse.
181
Pe lângă ceilalţi factorii de risc analizaţi în capitolele doi şi trei,
comerţul cu produse agroalimentare mai poate fi influenţati şi de o
serie de alţi factori specifici precum: factorii climatici, factorii
biologici (perisabilitatea şi sezonalitatea), stocurile mondiale,
tehnologiile de ambalare şi refrigerare, costurile relativ ridicate de
stocare şi de transport. Aceştia sunt tot atâţia factori care îşi pun
amprenta asupra preferinţele consumatorilor şi implicit asupra
comerţului cu aceste produse, putând fi consideraţi în anumite
circumstanţe şi factori de risc.
a) Factorii climatici, precum uragane, taifun-uri, ploi

abundente, secete prelungite, fenomene noi ca “El Nino”, efectul de
seră ce a condus la creşterea amplitudinii temperaturilor în multe
zone ale globului în ultimii 15 ani, au incidenţă imediată asupra
culturilor agricole şi randamentelor înregistrate, determinând o
reducere semnificativă a producţiilor agricole şi implicit a comerţului
mondial cu produse alimentare. Astfel, prezenţa uraganului Mitch în
zona Americii Centrale a determinat reduceri de 19% a producţiilor
de cafea din Guatemala şi cu 54% a producţiilor de banane din
acelaşi stat şi 75% din Honduras. Seceta prelungită a generat
reducerea producţiilor de grâu în Orientul Apropiat şi Africa de Nord
(2000), reducerea producţiei de cafea în Coasta de Fildeş (1998-
1999), scăderea producţiei de ceai în India, Indonezia, Kenya şi
Bangladesh (1999). Ploile torenţiale din Europa au afectat producţia
de grâu, au dus la scăderea producţiei de cafea în Columbia cu 6%
(2000). Amplitudinea mare a temperaturilor afectează în principal
producţiile de fructe tropicale şi citrice, aşa cum s-a întâmplat în
California, unde producţia de citrice s-a redus cu până la 23%
(2000).
Este cunoscut faptul că fenomenele meteorologice afectează direct

producţiile agricole, dar în acelaşi timp factorii climatici modelează
şi evoluţia comerţului mondial cu produse agroalimentare prin
deturnarea sau retrasarea unor fluxuri comerciale, funcţie de gradul
de incidenţă pe care îl au asupra culturilor agricole.
b) Perisabilitatea este un principal factor de risc cu implicaţii

imediate asupra comerţului mondial cu produse alimentare.
Consumul de produse agroalimentare variază din punct de vedere
182
calitativ, cantitativ şi structural de la un individ la altul, dar şi pe
parcursul unui an. Principalele elemente care determină aceste
variaţii sunt legate în special de particularităţile climei (temperatură,
umiditate), dar şi de sezonalitatea producţiei agricole. În perioadele
friguroase se consumă preponderent produse alimentare cu valoare
energetică ridicată (bogate în proteine şi grăsimi) sau produse din
carne conservate, în timp ce în perioadele calde ale anului se
consumă produse alimentare cu valoare biologică ridicată (bogate în
vitamine şi minerale) şi băuturi răcoritoare. Progresul tehnic a
dezvoltat noi tehnologii de prelucrare a mărfurilor agroalimentare,
noi tehnologii de ambalare care asigură o protecţie mecanică şi
fizico-chimică a produselor şi care au un rol important de prevenire
împotriva agenţilor nocivi din mediul exterior (ex.: sistem aseptic de
tip “Tetra Pak”).
Progresul tehnico-ştiinţific a permis creşterea duratei de valabilitate

a produselor agroalimentare în condiţii calitative favorabile
consumului alimentar, minimizând pierderile cauzate de
perisabilitatea mărfurilor. În general, cerealele prezintă o rezistenţă
mai mare la procesele de recoltare, transport, depozitare şi
comercializare, generând pierderi relativ reduse, comparativ cu
legumele şi fructele care pot fi păstrate în stare proaspătă un timp
relativ redus şi în condiţii de temperatură şi umiditate specifice,
generând astfel cheltuieli suplimentare. De obicei, cota de produse
perisabile degradate se recuperează prin preţul de vânzare al
celorlalte (crescut corespunzător) cu excepţia condiţiilor în care
avantajul concurenţial nu ne obligă să nu depăşim un anumit prag al
preţurilor, înregistrând implicit pierderi.
c) Sezonalitatea constituie un alt factor de risc care

influenţează comerţului cu anumite produse agroalimentare de natură
vegetală, atât în mod direct (sub aspectul volumului schimburilor),
cât şi în mod indirect prin variaţiile semnificative de preţ.
Sezonalitatea reprezintă o consecinţă a posibilităţilor de stocare şi
depozitare în stare proaspătă şi cu cheltuieli relativ reduse.
Pentru legumele şi fructe, momentul apariţiei pe piaţă a noi recolte

are o dublă implicaţie asupra preţurilor pieţei: preţul produselor
aflate în stoc din recolta anului trecut are o tendinţă de scădere mai
183
mult sau mai puţin accentuată, iar preţul noii recolte marchează un
moment de maxim, după care apare o tendinţă de scădere pe măsura
creşterii cantităţii recoltate. Ulterior preţul cunoaşte o tendinţă de
stabilizare prezentând evoluţii uşor oscilatorii în jurul unei valori
medii, relativ scăzute, consecinţă directă a variaţiei cantităţilor de
produse recoltate şi distribuite.
Prin comparaţie, cerealele înregistrează mai puţine oscilaţii

sezoniere. În mod normal, în perioada de recoltare şi în lunile imediat
următoare se înregistrează cele mai scăzute preţuri pentru aceste
produse ca urmare a cantităţilor uriaşe ce sunt oferite spre
tranzacţionare. Ulterior preţurile au o tendinţă de creştere ca urmare
a acumulării costurilor de operare, uscare, depozitare şi
perisabilităţii, tendinţă ce se menţine până în lunile premergătoare
recoltei următoare.
d) Preţul produselor agroalimentare pot fi influenţate de toţi

aceşti factori: sezonalitatea, condiţiile climaterice, războaie,
instabilitate politică, o concurenţă intensă şi din ce în ce mai
agresivă, determinând variaţii importante ale preţului, în sens
ascendent sau descendent, într-o perioadă de timp relativ scurtă de
timp.
În domeniul agroalimentar, fie că e vorba de cultivarea cerealelor, de

creşterea animalelor, de transformare, prelucrare sau
comercializare, nu ne putem permite să nu ţinem cont de riscul de
preţ inerent activităţii desfăşurate. Riscul de preţ apare datorită
factorului timp care intervine pe parcursul derulării unei tranzacţii.
Odată cu creşterea gradului de complexitate a tranzacţiilor
internaţionale cu produse agroalimentare, mai ales în ultimii 30 de
ani, intervalul de timp dintre momentul producerii (recoltării) şi
momentul utilizării (comercializării) unei mărfi, poate varia de la
câteva săptămâni până la 1an, şi în unele cazuri chiar mai mult.
Preţul produselor de bază au fost întotdeauna instabile şi de aceea,

au fost întotdeauna incitaţii pentru studierea acestor riscuri. Piaţa
agroalimentară s-a transformat, din mai multe puncte de vedere, în
aşa fel încât aceste incitaţii au devenit şi mai puternice. De multe ori
statul a redus efectele instabilităţii preţurilor produselor
184
agroalimentare cu ajutorul programelor concepute pentru a stabiliza
aceste preţuri, randamentele sau rezultatele. Unele state chiar au
girat stocurile de cereale în scopul de a menţine preţurile acestora.
Eliminarea programelor publice de susţinere a preţurilor şi a
programele de îngheţare a lor, duc la o mai mare volatilitate a
pieţelor produselor agroalimentare, fapt ce ne obligă să efectuăm o
mai bună gestiune a riscurilor pentru a putea asigura dezvoltarea
acestui sector.
Transformările care au avut loc în Canada şi în Statele Unite au fost

spectaculoase. Astfel, în Canada, programele naţionale de susţinere
a preţurilor şi a veniturilor aferente mărfurilor agroalimentare au
început să se reducă. Şi SUA a suprimat mai multe programe, mai
ales acele programe de gestionare a aprovizionării cu cereale şi cu
grâu. Mulţi specialişti cred că, rezultatul inevitabil care se aşteaptă
în urma acestor schimbări este o creştere a fluctuaţiei suprafeţelor
semănate şi, în consecinţă, o agravare a instabilităţii preţurilor. În
această situaţie producătorii şi comercianţii trebuie să se bazeze într-
o mai mare măsură pe ei înşişi în materie de gestiune a riscurilor,
dacă vor să rămână competitivi.
Graficele de mai jos ilustrează evoluţia preţurilor contractelor la

termen în perioada 1971-1999 pentru porumbul cotat la Chicago
Board of Trade (CBOT) (figura nr.4.2.).
185
Figura nr. 4.2. Evoluţia preţurilor la termen a
contractelor futures cu diferite grade de maturitate in perioada 1971-
1999 la porumb - Cenţi/busheli
Liniile verticale ale acestor grafice simbolizează preţurile maxime şi

minime zilnice a contractelor la termen (pentru două contracte cu
perioadă de maturitate diferită), pe când liniile orizontale semnifică
cursul lichidărilor. Variabilitatea acestor preţuri este semnificativă.
Şi pe termen scurt, preţurile la produsele agroalimentare cunosc
variaţii deosebit de însemnate. Pentru contractele de grâu ele au
crescut cu 1,39 dolari, din august 1995 până în iulie 1996, pentru
contractul din septembrie 1996. În cursul celor cinci luni care au
urmat, preţurile au scăzut până la 2,60 dolari, ceea ce este o cifră
inferioară nivelelor anterioare. Pe o perioadă de 18 luni, preţurile au
variat când în creştere, când în scădere, cu peste 50% .
186
Astfel de fluctuaţii ale preţurilor, nu s-au limitat doar la un produs
agroalimentar determinat, ele s-a răsfrânt şi asupra altor cereale,
asupra pieţelor de oleaginoase, precum şi asupra pieţei de produse
agroalimentare de origine animală. Exploatarea parcurilor de
îngrăşare a bovinelor lipsite de planuri de protecţie contra riscurilor
de preţ, au avut parte de o creştere substanţială a costurilor. În mod
similar, producătorii de cereale inferioare şi oleaginoase care nu şi-
au asigurat preţurile înaintea momentului de recoltare, asigurare ce
ar fi trebuit s-o facă prin operaţiuni de acoperire- heging, au suferit o
diminuare a câştigului scontat.
Pe lângă aceste variaţiile de preţ ce pot fi analizate pe perioade lungi

de timp, produsele agroalimentare mai cunosc şi o variaţie a preţurilor
determinată de sezonalitatea acestor produse. Acesta evoluţie poate fi
analizată pe baza figurii 4.3, orizontala în origine reprezentând media
anuală a coraţiilor la cerealele exemplificate.
Figura nr. 4.3. - Evoluţia preţurilor contractelor futures la nivelul

anului 2000 pentru
porumb, soia, şi grâu
187
Exemplu de analiză a riscul de preţ în cazul porumbului şi al soiei: o

scădere de 1,00 dolari al preţului porumbului duce la o pierdere de
30.000 dolari pentru produsele comercializate care ar rezulta de pe o
suprafaţă de 500 acri. Pentru aceeaşi suprafaţă, o scădere de 2,00
dolari din preţul soiei reprezintă o pierdere de 5.000 dolari. Este
adevărat că scăderea în procente a preţului e considerabilă. Acest
lucru poate fi reflectat şi de datele privind variaţiile preţurilor
înregistrată la cerealele observate în perioada 1996-1997.
Riscul de preţ în cazul fiecărui exemplu, se manifestă doar atunci

când produsul agroalimentar în cauză se cumpără sau se vinde.
Riscul aşteptat de către producător care vinde produsul este reflectat
de posibilitatea unei scăderi a preţului, în acelaşi timp el
porumb
confruntându-se şi cu riscul creşterii preţurile intrărilor. soia
grâu
Prin efectul său asupra marjei de exploatare riscul de preţ este cu
adevărat periculos. Dacă practica ne arată că, fluctuaţiile potenţiale
ale preţurilor sunt mici în comparaţie cu nivelul lor pe ansamblu, de
cele mai multe ori ele se dovedească a fi enorme în comparaţie cu
marjele de exploatare. Prin marjă brută se înţelege diferenţa între
preţul vânzării pe unitate de produs final şi costul efectiv sau direct
de producţie pe unitate.
Cu ajutorul exemplelor de mai sus putem prevedea incidenţele asupra

marjei brute. Putem observa rapoartele în cauză referindu-ne la
următoarele trei exemple. În cazul porumbului, preţul real se
dovedeşte a fi inferior previziunilor de 1,00 dolari. Marja brută
prevăzută nu este decât de 0,50 dolari, adică 200% mai puţin din cea
prevăzută pentru primăvară. În cazul soiei, lipsa câştigului în raport
cu preţul anticipat nu este decât de 25%, ceea ce reprezintă în
realitate 115% mai puţin în raport cu marja brută prevăzută (tabelul
nr.5.1.).
188
Tabelul nr.5.1.- Riscul de marjă brută

Scăderea
Rezultat prevăzut Marja brută rezultatului
Produsul
Marja brută reală prevăzut prin
marjă (%)
Orz 1,40 $ 0,40 $ 71%
Porumb 0,50 $ 0,50 $ 200%
Ovăz 4,75 $ 2,75 $ 42%
Soia 1,75 $ 0,25 $ 114%
4.1.2. Stabilirea metodelor posibile de acoperire a riscului

constă în ansamblul acţiunilor întreprinse în scopul diminuării
volumului pierderilor aferente sau a posibilităţii de producere a
acestor pierderi. În acest scop pot fi utilizate diferite procedee:
asigurări, garanţii, instrumente financiare etc. Etapa de analiză a
metodelor de acoperire a riscului vizează identificarea căilor prin
care riscul poate fi acoperit şi estimarea caracteristicilor metodelor
de acoperire (costuri, intervalul de timp necesar pentru
implementare, gradul de diminuare a pierderilor potenţiale, gradul
de diminuare a posibilităţii de producere a pagubelor etc).
Acoperirea riscurilor ce se manifestă în comerţul exterior cu produse

agroalimentare, în mod tradiţional, se face folosindu-se instrumente
bancare sau contracte de asigurare. Asigurarea nu poate acoperi
toate tipurile de risc. Abilitatea întreprinzătorilor de a izola şi analiza
aceste riscuri determină în ultimă instanţă succesul sau eşecul în
afaceri. Fără îndoială, unele riscuri sunt inevitabile, în schimb multe
dintre ele pot fi controlate.
5.1.2.1. Acoperirea riscul de preţ

În cele ce urmează vom prezenta câteva din tehnicile folosite pentru
acoperirea riscul de preţ care se manifestă în cardul operaţiunilor de
comerţ exterior cu produse agroalimentare.
a) Contractele futures
În ultimii ani, în toate ţările avansate s-a înregistrat o dezvoltare
explozivă a proiectelor de controlare a riscurilor. O mare varietate
de instrumente financiare au fost introduse pe piaţă sau au fost
189
revizuite pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor managementului
controlării riscului. Instrumentele financiare derivate (contractele de
bursă prin tranzacţii futures şi cu opţiuni) au apărut ca o necesitate a
gestionării riscurilor ce pot să apară, în special în cadrul comerţului
exterior cu produse agroalimentare. Pentru unele produse şi/sau
servicii aceste instrumente sunt singurele disponibile pentru
acoperirea riscurilor.
Contractele futures pe mărfuri au apărut ca o necesitate, ele având

rolul de a acoperi riscul de preţ aferent comerţului cu unele mărfuri
sezoniere. Obiectivul principal al tranzacţiilor futures îl constituie
transferul riscului de la producătorii unui anumit produs către
speculatori (sau investitori în contracte futures).
Contractul futures standardizat pe mărfuri agroalimentare se prezintă

ca fiind acel instrument tehnic care permite realizarea unui
management al riscului în strictă corelaţie cu interesele agentului
economic.
Prima piaţă organizată de tranzacţionare a contractelor futures este

bursa de mărfuri din Chicago care şi-a început activitatea, în formă
organizată, în 1928 şi este cunoscută sub numele de The Chicago
Board of Trade – CBOT. Aceasta este cea mai mare bursă de mărfuri
din lume. La concurenţă cu CBOT, se află Chicago Mercantile
Exchange – CME, în cadrul acestor două burse tranzacţionându-se
cel mai importante contracte din cadrul industriei futures. Odată cu
dezvoltarea economică şi tehnologică fără precedent înregistrată de
SUA, au apărut ca urmare a necesităţii administrării riscurilor alte
nouă instituţii bursiere futures:
 New York Coffe, Sugar and Cocoa Exchange Inc.;
 Commodity Exchange Inc.;
 New York Cotton Exchange;
 New York Futures Exchange;
 New York Mercantile Exchange;
 Kansas City Board of Trade;
 Minneapolis Cerain Exchange;
 Philadelphia Board of Trade;
 Mid – America Commodity Exchange.
190
În SUA, ţara cu cea mai mare experienţă şi cel mai perfecţionat
sistem de tranzacţii futures, pieţele comerciale pot fi clasificate în
funcţie de provenienţa mărfurilor care se tranzacţionează la termen
în: pieţe pentru mărfuri agricole (pe care se tranzacţionează futures
cerealele: porumb, grâu, ovăz, orez; seminţe oleaginoase; soia în trei
sortimente: boabe, făină şi ulei; produse animaliere: carcase de porc
congelate, vite vii); pieţe pentru mărfuri aliementare şi fibre (pe care
se comercializează zahăr, cafea, cacao, esenţă de portocale) şi pieţe
pentru mărfuri din clasa metalelor şi a produselor energetice. În
afară SUA, mai întâlnim alte 23 de pieţe futures localizate în
principalele state dezvoltate (Tokio, Zürich, Toronto, Sydney).
Dacă în anii “20 nu întâlneam cotate la bursă decât contracte futures

pe grâu, porumb, orz, odată cu dezvoltarea economică susţinută
asistăm şi la diversificarea instrumentelor financiare (astăzi sunt
cotate contracte futures şi pe valute, rata dobânzii, sau contracte
futures sau option pe indici).
Principala funcţie a pieţelor viitoare (futures) este hedgingul

(acoperirea riscului). Piaţa la termen este un instrument util atât
pentru cultivatori, cât şi pentru crescătorii de animale, atât pentru
prelucrători, cât şi pentru comercianţi de produse agroalimentare.
Riscul preţului există în orice domeniu, cu efecte pozitiv sau negative.
Întrebarea este dacă un agent economic este dispus să renunţe la
posibilele efecte pozitive ale evoluţiei preţurilor, pentru o
contracarare sigură a celor negative.
Hedgingul reprezintă cumpărarea şi vânzarea contractelor futures

pentru a compensa riscul apariţiei unor schimbări a preţurilor pe
piaţa spot (la vedere). În efortul lor de a reduce la maxim expunerea
la risc, hedgerii acceptă să piardă ocaziile favorabile în ceea ce
priveşte evoluţia preţurilor pe piaţa spot în favoarea protejării
acestor preţuri, în timp ce speculatorii sunt de acord să preia asupra
lor riscul altora, în speranţa realizării de profit.
Există numeroase exemple care pot ilustra că hedgingul este o

strategie defensivă care protejează împotriva schimbărilor
defavorabile ale preţurilor. Întâlnim în practică două tipuri de
hedging: în creştere şi în descreştere.
191
Hedgingul în creştere (sau hedgingul prin cumpărare), prezintă în
sine o operaţiune bursieră de cumpărare a contractelor la termen:
forward sau option. Hedging în creştere se utilizează în acele cazuri
când este nevoie să se asigura împotriva creşterii preţului pentru un
anumit produs agroalimentar pe care operatorul pe piaţa futures
interţionează să-l achiziţioneze în viitor. Dacă preţul creşte,
comerciantul cumpărător va trebui să plătească mai mult pentru
produsul respectiv, dar în acelaşi timp produsul respectiv va putea fi
cumpărat mai ieftin pe piaţa la vedere. Exemplu: să presupunem că la
1 iunie, un investitor achiziţionează la Bursa “Mercantile Exchange”,
un contract pe animale vii (live cattle contract), unitatea tranzacţiei
fiind de 4.000 pounds (1 pounds=453,6 grame), iar cotaţia pentru
septembrie este de 77,15 cenţi/p. Cumpărătorul pleacă de la ipoteza
ca în luna septembrie preţul futures este cu circa 7 cenţi mai mare
decât preţul cash, prin urmare dacă va cumpăra un contract de
septembrie la 77,15 cenţi/p, el va fixa un preţ la vedere cu circa 7
cenţi mai mic decât preţul cash ce operează din luna septembrie.
Dacă în perioada iunie-septembrie piaţa a crescut, operatorul ar fi
înregistrat o pierdere la marfa fizică în lipsa acoperirii contractului
pe piaţa viitoare. În situaţia dată, câştigul la bursă (a avut o poziţie
long şi preţul a crescut) va compensa pierderea rezultată prin
achiziţia contractului pe piaţa la vedere.
Hedgingul în scădere (sau hedgingul de vânzare) presupune blocarea

preţului unui produs agroalimentar, pe tot timpul deţinerii acestuia.
Dacă preţurile scad pe perioada deţinerii mărfii, comerciantul va
pierde pe piaţa la vedere, dar câştigă pe piaţa futures unde această
scădere îi va aduce un anumit câştig. Exemplu: să presupunem că un
investitor estimează în mai că recolta sa de grâu din iulie va fi de
10.000 busheli. Potrivit calculelor sale, pentru a-şi acoperi costurile
şi pentru a obţine un profit rezonabil el trebuie să vândă după
recoltare la un preţ de 3,80$/bu (cost) şi 0,20$/bu (profit), deci la un
preţ de 4,00 $/bu. În condiţiile în care grâul iulie cotează în mai la
4,00 $/bu, producătorul respectiv va vinde futures iulie, două
contracte de grâu la CBOT (2x 5.000 bu). Dacă în prioada mai-iulie
piaţa grâului scade preţul cash ajungând la 3,80 $/bu, el îşi va
compensa pierderea de la marfa fizică din câştigul obţinut în urma
vânzării contractelor futures. În cazul în care preţul cash ar fi crescut
la 4,20 $/bu, producătorul ar fi putut vinde cu 0,20 $/bu peste preţul
192
său normal, dar pierderea de pe piaţa viitoare de 0,20 $/bu (420$-
400$) i-a anulat acest câştig suplimetar. Prin operaţiunea de
headging producătorul şi-a prevăzut profitul normal, dar fără să
poată beneficia de conjunctura mai favorabilă de pe piaţa la vedere.
Folosirea hedgingului are ca obiectiv protecţia împotriva posibilelor

pierderi datorate volatilităţii preţului, dar permite şi obţinerea unor
câştiguri semnificative din amplitudinea favorabilă a preţului.
În cele două situaţii prezentate mai sus, compensarea între cele două
pieţe se realizează integral, deoarece s-a presupus că preţurile cash
şi futures evoluiază identic, ceea ce înseamnă că operatorul nu
câştigă şi nu pierde nimic faţă de profitul său comercial normal.
Acesta este cazul ideal al heaging-ului pur. În realitate din heaging se
pot înregistra, totuşi, profituri sau pierderi limitate, datorită evoluţiei
diferenţiate, deşi asemănătoare a preţurilor cash şi futures. Această
diferenţă între preţurile futures şi preţurile la vedere se numeşte bază
sau basis (figura 5.4).
Figura nr. 5.4. - Evoluţia preţurilor spot şi la termen pentru produse

agroalimentare
preţ spot
preţ futures
Preţ
Timp
193
Hedgerii sunt interesaţi cel mai mult de diferenţa dintre preţul cash şi
preţul futures. Baza este cotată de regulă ca o primă sau un discont al
preţului cash faţă de preţul futures. În funcţie de basis se iau deciziile
de efectuare a tranzacţiilor. Exemplu: să presupunem că în luna
februarie preţul cash FOB la CBOT pentru boabe de soia galben nr.2
este de 6,20$/bu şi contractul futures pentru luna mai cotează
6,50$/bu, atunci baza la acest produs pentru mai este de -0,30$
( 6,20$- 6,50$), sau cum am mai spune 30 sub (engl.30 under). În
cazul în care contractul futures ar cota la 6,00$/bu, baza ar fi de +
0,20$/bu ( 6,20$- 6,00$), sau 20 peste (engl.20 over).
Predictibilitatea bazei, arăta E.Duhnea, a permis

deţinătorilor/cumpărătorilor de marfă fizică să adopte strategia
tranzacţionării prin bază, ei urmărind odată cu fixarea în bursă a
unei anumite baze, nu atât evoluţia cotaţiilor la marfă, cât pe cea a
bazei lor. La tranzacţiile prin bază, părţile convin practic să cumpere
sau să vândă o marfă cash la un preţ stabilit, cu o marjă peste sau
sub preţul unui anumit contract futures.
Exemplu: Tabelele următoare reflectă cantităţile contractate pentru

două mărfuri agroalimentare (porumb, grâu) şi modul în care
evoluiază baza acestora la trei termene
Tabelul nr.5.2. -Baza contractelor de porumb cu data scadentă în iulie

Data Preţ în numerar Preţ la termen Baza
01.06. 2 USD/bushel 2,25 USD/bushel - 0,25
USD
15.06. 2,5 USD/bushel 2,6 USD/bushel - 0,10
USD
01.07. 2,3 USD/bushel 2,25 USD/bushel + 0,05
USD
Tabelul nr.5.3. - Baza contractelor de grâu cu data scadentă în iulie

Data Preţ în numerar Preţ la termen Baza
01.06. 3,1 USD/bushel 3 USD/bushel + 0,1
USD
USD
194
USD
Dacă în cazul contractelor pe porumb (tabelul nr.5.2.) , are loc o

consolidare a bazei ca urmare a evoluţiei diferite a preţurilor, în
cazul contractelor pe grâu (tabelul nr.5.3.), are loc o îngustare a
bazei ca urmare a cotaţiile înregistrate pentru acest produs. În
această situaţie vorbim de obţinerea unui profit, respectiv pierdere
pentru hedger.
Pentru a vedea cât mai bine cum pot evolua preţurile spot şi cele
futures vom încerca o analiză grafică (figura5.5.) a modului în care
acestea variază pentru porumb, soia, şi grâu. Contractele la porub şi
grâu au scadenţe în lunile: martie, mai, iulie, septembrie şi
decembrie. Contractele expită la timpul t=1, iar figura ne arată
evoluţia valorică a contractelor când baza este pozitivă sau negativă,
la un anumit moment, înainte de lichidarea contractelor.
Figura nr. 5.5. - Evoluţia preţurilor spot şifutures ( 2000) la porumb,

soia, şi grâu(Cenţi/busheli)
porumb
soia
grâu
Dacă preţul spot creşte mai mult decât preţul futures, acesta va
conduce la scăderea basis-ului; invers, basis-ul creşte. Tendinţa
normală a basis-ului este să scadă, datorită reducerii cheltuielilor de
stocare, manipulare etc. Pe măsură ce se apropie luna de livrare,
195
basis-ul devine mai mic, astfel încât în momentul şi locul livrării
preţul spot şi cel futures sunt în mod normal identice. Deci la
scadenţă, basis-ul este nul.
Un operator pe piaţa futures care are o poziţie de cumpărare (a

cumpărat un contract futures) şi o poziţie de vânzare la marfă, va
câştiga dacă baza se măreşte şi va pierde dacă baza se micşorează.
Exemplu: să presupunem că un comerciant de grâu cumpără la 1
iulie de pe piaţa, în vederea unei revânzări ulterioare 15.000 busheli
grâu roşu de iarnă nr.2, la un preţ de 3,5 $/bu. La aceea dată
contractul futures de grâu decembrie la CBOT cotează la nivelul de
3,75$/bu, ceea ce înseamnă că el a cumpărat la o bază de –0,25 $/bu.
Cum în perioada de stocare a mărfii preţul grâului poate să scadă,
comerciantul deschide o poziţie short pentru decembrie la 3,75$/bu,
pentru a se proteja împotriva riscului de preţ. La data de 1 octombrie
piaţa a scăzut şi el găseşte un cumpărător pentru marfa sa, dar la
preţul cash de 3,35$/bu, adică la o bază de -0,17$/bu (la acea dată
contractul futures pe decembrie cotând la 3,52$/bu). Prin această
operaţiune comerciantul a reuşit să protejeze valoarea mărfii sale, cu
toată scăderea pieţii în perioada iulie-octombrie, deoarece baza s-a
redus. Într-adevăr, el vinde la un preţ real de 3,58$/bu şi nu la
3,35$/bu cât este preţul cash în octombrie. Altfel spus, el a obţinut un
preţ de vânzare pentru octombrie de 3,58$/bu (3,50$/bu+0,08 $/bu).
Pe lângă acoperirea riscului, comerciantul obţine în urma operaţiunii
şi un profit pe care îl economiseşte sau cu ajutorul căruia acoperă
cheltuielile de stocare a mărfii pe perioada celor trei luni.
Invers, cel care are o poziţie de vânzare pe piaţa futures (a vândut un
contract) şi o poziţie de cumpărare la marfă, va câştiga dacă basis-ul
se micşorează şi va pierde dacă el creşte. Prin urmare, un hedger
transformă riscul de preţ într-un risc privind basis-ul.
Există însă şi situaţii (în special la mărfurile agroalimentare care au

un caracter sezonier) în care basis-ul negativ este normal. În luna
mai cotaţia futures pentru grâu cu scadenţă în iulie trebuie să fie mai
mică decât cotaţia spot. Piaţa futures devine excesiv de speculativă,
motiv pentru care cotaţia futures nu mai reprezintă în totalitate
rezultatul cererii şi ofertei.
196
Luând în considerare şi componenta timp, se poate afirma că o piaţă
contango (cu basis pozitiv), este caracteristică situaţiei în care
preţurile futures cresc progresiv odată cu creşterea timpului rămas
până la expirarea contractului futures, iar o piaţă backwardation (cu
basis negativ), reprezintă situaţia în care preţurile futures scad
progresiv, odată cu creşterea timpului rămas până la expirarea
contractului futures.
Concluzionând putem spune că hedgingul se deosebeşte de speculaţie,

aceasta din urmă fiind acea activitate prin care o persoană îşi asumă
riscul în speranţa realizării de profit. Hedgingul este o strategie
destinată să protejeze agentul economic împotriva riscului de evoluţie
a preţurilor într-o direcţie nefavorabilă. Toţi cei care doresc protecţie
împotriva schimbărilor nedorite de preţ de pe piaţa spot, pot utiliza
pieţele futures pentru acoperirea riscului prin hedging (producătorii
agricoli, exportatorii, importatorii, băncile, societăţile de asigurare,
managerii de portofoliu, investitorii de pe piaţa de capital).
Un alt avantaj al hedgingului este acela că, permite producătorului

prin contractul futures să-şi acopere o cantitate de marfă care poate
să nu fie identică cu cantitatea ce trebuie protejată. Dacă un
comerciant doreşte să vândă 20.000 busheli de grâu el poate să-şi
acopere prin hedging numai 15.000 busheli, diferenţa constituind o
investiţie speculativă. Producătorul reuşeşte astfel o partiţionare a
riscului de preţ, şi deşi această tehnică nu-i oferă o acoperire totală,
dacă strategia sa a fost bine concepută, îşi poate maximiza
câştigurile. În această situaţie hedgingul constă de fapt în
translatarea fluctuaţiei preţului în variaţia bazei.
Exemplu: Metodă de acoperire a riscului de preţ prin tehnica

heagingului
Tabelul de mai jos redă cantităţile contractate pentru unele mărfuri
agroalimentare şi cotaţiile aferente acestora. Există două categorii de
actori principali ai instituţiei bursiere: producătorii/comercianţi şi
speculanţii.
Tabelul nr.5.4. –Contracte tranzacţionate la CBOT (exprimate valoric)

Marfa Bursa Cantitate Preţ Valoare contract
Porumb CBT 5.000 busheli 2,25 USD/bushel 11.250 USD
197
Soia CBT 5.000 busheli 5,6 USD/bushel 28.000 USD
Grâu CBT 5.000 busheli 3,6 USD/bushel 18.000 USD
Porci vii CME 40.000 livre 44,1 USD/CWT 17.640 USD
Vite vii CME 40.000 livre 71 USD/CWT 28.400 USD
1- 1 bushel = 27,9 Kg
CWT – Kg.- greutate în viu
Agenţii economici care îşi propun să cumpere (sau să vândă) o marfă

pe piaţa de numerar la un anumit moment în viitor, dorind să-şi
minimizeze riscul, utilizează piaţa la termen pentru a bloca un preţ
(tabelul 5.4.). Speculanţii sunt cei care preiau riscurile de preţ de la
producători-vânzători. Ei nu au intenţia de a vinde sau cumpăra
efectiv mărfuri. Dacă un producător vinde pe piaţa livrărilor la
termen, speculantul cumpără de pe aceeaşi piaţă. Producătorul
foloseşte piaţa pentru garantarea unui preţ, iar speculantul îşi asumă
riscul de preţ adoptând o poziţie opusă faţă de acesta.
b) Contracte în spread cu mărfuri agroalimentare - constau în

cumpărarea şi vânzarea simultană a unui contract; această strategie
se numeşte spread. Datorită factorilor care acţionează asupra bazei,
enumeraţi anterior, întâlnim 3 tipuri de spread:
 spread în interiorul pieţei (intra-market spread) –au fost angajate
poziţii pentru acelaşi produs agroalimentar, dar care au date
scadente diferite;
 spread inter-mărfuri (inter-commodity spread) - se angajează
două produse agroalimentare diferite dar cu aceeaşi dată
scadentă;
 spread inter-pieţe (inter-market spread); - se angajează contracte
pentru acelaşi produs agralimentar, dar pe două burse diferite155.
c) utilizarea opţiunilor pe contracte futures -un contract de

opţiune este un acord care-i dă posibilitatea uneia dintre părţi, dar
nu şi obligaţia, de a vinde sau cumpăra un contract asupra mărfurilor
agroalimentare, de livrare la termen în anumite condiţii prestabilite.
Deoarece părţile contractante au dreptul, dar nu obligaţia de a vinde
sau cumpăra, aceste contracte se denumesc opţiuni. O opţiune
funcţionează ca o poliţă de asigurare. Ea îi conferă cumpărătorului
Jacob Bernstein - „How the Futures Market work”, New York Institute of
155
Finance, 1993;
198
posibilitatea de vânzare sau cumpărare, în funcţie de fluctuaţia
preţurilor care poate genera profit sau pierdere. Opţiunea dacă este
exercitată, creează obligaţii pentru părţi. În funcţie de natura acestor
obligaţii întâlnim opţiuni de cumpărare (call) şi opţiuni de vânzare
(put) .
Tranzacţionarea opţiunilor oferă un puternic efect de levier deoarece

cumpărătorul unei opţiuni trebuie să investească o sumă redusă
pentru a controla o cantitate mare de mărfuri. Opţiunile put şi call
sunt complet separate. Unii nu înţeleg acest concept deoarece pe
piaţa vânzărilor la termen dacă ai o poziţie de cumpărare pe piaţă,
aceasta trebuie compensată cu o poziţie de vânzare, şi implicit trebuie
să livrezi sau să accepţi marfa pentru a-ţi îndeplini obligaţiile
contractuale. În cazul pieţei opţiunilor, vânzările şi cumpărările sunt
complet separate. Preţul de exercitare al unei opţiuni creşte cu o
anumită treaptă. Pentru animale vii aceasta treaptă este de 2
USD/CWT (kilogram de greutate în viu), pentru cereale este de 10
cenţi/bushel, şi pentru soia 25 cenţi/bushel. Exemplu: un investitor în
opţiuni cumpără dreptul de a vinde (put) pentru grâu la un preţ de
3USD/bushel, şi, după o perioadă de două săptămâni, optează să
exercite opţiunea când preţul grâului atinge cotaţia de 2,5
USD/bushel. În această situaţie, cumpărătorul opţiunii, devenind
short la 3USD poate compensa poziţia cumpărând la preţul curent al
pieţei de 2,5USD, obţinând un profit de 0,5USD/bushel, mai puţin
costul opţiunii şi comisioanele specifice. Vânzătorul opţiunii a ieşit în
pierdere din această tranzacţie. El a cumpărat grâu la preţul de
exercitare a opţiunii de 3USD şi a vândut la preţul pieţei de 2,5USD,
pierderea situându-se la nivelul de 0,5USD.
Din aceast exemplu, se observă că riscul pe care şi-l asumă

cumpărătorul opţiunii este foarte limitat (el cuprinde costul acţiunii
adică prima, plus comisioanele specifice), în timp ce vânzătorul
opţiunii se confruntă cu un risc semnificativ mai mare. Practica a
demonstrat că investitorii apelează la o suită de vânzări şi cumpărări
alternative, în scopul minimalizării pierderilor sau creşterii
profitului, în funcţie de strategia aleasă.
Valoarea intrinsecă a unei opţiuni nu poate fi niciodată
negativă.Valoarea intrinsecă a unei opţiuni de tip call depinde de
posibilitatea de fructificare printr-o poziţie favorabilă pe piaţa
199
livrărilor la termen. Deţinătorul unei opţiuni call, poate câştiga bani
fructificând această opţiune printr-o poziţie de cumpărător la preţul
de exercitare şi compensându-şi această poziţie cu una de vânzător
atunci când preţul la termen depăşeşte preţul de execuţie. Dacă
deţinătorul va avea o opţiune call cu un preţ de execuţie, opţiunea ar
putea fi fructificată într-o poziţie de vânzător şi compensată imediat
cu o poziţie de cumpărător.
Dacă o opţiune nu are valoare intrinsecă aceasta nu înseamnă că

prima pentru această opţiune este zero. Prima poate fi chiar
substanţială datorită faptului că mai există doi factori ce o
influenţează. Este acelaşi caz cu o poliţă de asigurare. În general,
valoarea în timp este maximă la începutul contractului de opţiuni
datorită riscului mai mare în acest moment ca preţul la termen să
varieze şi implicit, opţiunea să aibă valoare intrinsecă (tabelul
nr.5.5.)
Tabelul nr.5.5. –Valoarea intrinsecă a opţiunii

în funcţie de mai multe momente scadente (USD)
Preţ de exercitare al opţiunii 84 84 84 84
Preţ la termen 80 83,5 84 85
Valoare intrinsecă 4 0,5 0 0
Valoarea unei opţiuni este de 84 USD, iar valoarea sa intrinsecă este

de 4USD, în condiţiile în care preţul la termen este de 80 USD.
(Valoarea intrinsecă = Preţul de exercitare al opţiunii –

Preţul la termen)
Această valoare poate influenţa valoarea în timp a unei opţiuni. Dacă

grâul se tranzacţionează la 2,5 USD, o opţiune put de 3 USD are o
valoare intrinsecă de 0,5 USD. Dacă grâul se tranzacţionează la 3,5
USD, opţiunea put nu are valoare intrinsecă. Întâlnim în practică 3
cazuri:
 opţiunea este „în afara banilor”(aut of the money) dacă preţul de
execuţie este mai mic decât preţul la termen (pentru o opţiune put)
şi, dacă preţul de execuţie este mai mare decât preţul la termen
(pentru o opţiune call).
200
 opţiunea este „at the money” – dacă preţul de execuţie este egal
cu preţul la termen, atât pentru opţiunea put cât şi pentru
opţiunea call;
 opţiunea este „în bani”(in the money) dacă preţul la execuţie este
mai mare decât preţul la termen (pentru opţiunea put), şi preţul
de execuţie este mai mic decât preţul la termen.
Avantajul deţinerii unei opţiuni put este posibilitatea de a fi protejat

de scăderea preţurilor, dar ne permite să nu fim blocaţi la un anume
preţ în cazul creşterii lui. Din acest motiv, atunci când există o marfă
spre vânzare, putem cumpăra o opţiune put pentru a bloca un preţ
minim de vânzare. Şi pentru a fi avantajat de cazul creşterii
preţurilor. Ca deţinător al unei acţiuni put se disting trei variante
investiţionale:
 dacă preţurile scad se poate fructifica opţiunea pe piaţa livrărilor
la termen;
 compensare (offset): vinde opţiunea şi încasează prima;
 aşteaptă expirarea termenului opţiunii şi pierde prima.
Exemplul 1. Acoperirea riscului de preţ printr-o operaţiune de

cumpătare de opţiuni
Cumpărarea unei opţiuni de cumpărare (poziţie long pe call). În
această situaţie cumpărătorul îşi va exercita dreptul de cumpărare,
numai dacă cursul creşte. Riscul este limitat la mărimea primei, iar
câştigul creşte cu cât cursul se îndepărtează de valoarea zero (figura
nr.5.6.).
Câştig (+)
Câştigă vânzătorul de call
3,75
2,5 3 USD
3,25 Curs curent
Prima
Punct mort
201
Câştigă cumpărătorul de call
Pierdere (-)
Figura nr. 5.6. – Acoperirea riscului de preţ prin

cumpărarea unei opţiuni de cumpărare
Punctul mort = preţul de exercitare + prima
PM – punct în care nivelul cursului nu generează nici

pierdere, nici câştig.
PM = PEx + Prima
t0 : 5.000 busheli……….3USD/bushel grâu
t1 : 5.000 busheli……….3,25USD/bushel grâu
Prima = 0,5 USD/bushel x 5000 = 2.500USD
t1 : 5.000 x (3,25-3) –2.500 = -1.250USD

t2 : 5.000 x (3,75-3)-2.500 = +1.250USD
t3 : 5.000 x (2,5-3)-2.500 = -3.750USD
La cotaţia existentă pe piaţă în momentul t 3 cumpărătorul opţiunii va

plăti prima deoarece are valoarea mai mică decât pierderea
înregistrată.

vânzare a unei opţiuni de cumpărare - Vânzarea unei opţiuni de
cumpărare (poziţie short pe call). În această situaţie vânzătorul
câştigă dacă preţul scade sub preţul de exercitare. Câştigul e limitat
la mărimea primei (figura nr.5.7.).
t0: 5.000 b………….3USD

t1: 5.000 b………….3,25USD
t2: 5.000 b………….3,75USD
202
t3: 5.000 b………….2,5 USD
Prima = 5000 x 0,5 = 2.500
PM = PE + Prima
t1: 5.000 x (3-3,25)+2500 = 1.250USD
t2: 5.000 x (3-3,75)+2500= -1.250USD
t3: Cumpărătorul nu îşi exercită opţiunea deoarece cursul a

scăzut.Vânzătorul încasează prima de 2.500.
Câştig (+)
Câştigă vânzătorul de call
Punct mort
Prima
Curs curent
Câştigă cumpărătorul de call
Pierdere (-)
Figura nr. 5.7. – Acoperirea riscului de preţ printr-o operaţiune de

vânzare a unei opţiunide cumpărare

cumpărare a unei opţiuni de vânzare - Opţiunea de vânzare îi
limitează pierderea la primă şi-i oferă posibilitatea unui câştig
semnificativ în cazul scăderii cursului (figura nr.5.8.).
t0: 5.000 b………….3USD

t1: 5.000 b………….3,75USD
t2: 5.000 b………….3,25USD
t3: 5.000 b………….3,25 USD
Prima = 5000 x 0,5 USD = 2500 USD
203
PM = PEx - Prima
t1: 5000 x (3-3,75)-2500 = -1250 USD
t2: 5000 x (3-2,25)-2500= +1250 USD
La momentul t3 cursul grâului este mai mare decât cursul cotat şi

cumpărătorul renunţă pentru că ar trebui să cumpere cu 3,25 şi să
vândă cu 3,00 USD. Tranzacţia nu are sens, iar pierderea este egală
cu prima.
La momentul t2 cotaţia grâului a scăzut la 2,25 USD/b; cumpărătorul

îşi exercită contractul la 3 USD/b. Câştigul său este în această
situaţie de 1.250 USD.
În momentul t1cumpărătorul îşi poate exercită opţiunea, pentru a-şi

limita pierderea. Pierderea este mai mică decât prima.
Câştig (+)
Câştigă cumpărătorul de
put
2,25
Punct mort
3
Cotaţie curentă
2,75 Prima
Câştigă vânzătorul de put
Pierdere (-)

cumpărare a unei opţiunide vânzare

vânzare a unei opţiuni de vânzare -Vânzătorul încasează prima şi
204
speră că preţurile titlurilor vor creşte. Cumpărătorul poate obţine un
câştig limitat la mărimea primei, iar pierderea poate fi semnificativă
(figura nr.5.9.).
t0: 5.000 b………….3USD

t1: 5.000 b………….3,5USD
t2: 5.000 b………….2,75USD
t3: 5.000 b………….2,25 USD
Prima = 5.000 x 0,5 USD = 2.500 USD
PM = PEx - Prima
t2: 5.000 x (2,75-3)+2500 = 1.250 USD
t3: 5.000 x (2,35-3)+2500= -1.250 USD
La momentul t1 cotaţia fiind superioară, vânzătorul va încasa prima,

deoarece cumpărătorul opţiunii renunţă pentru că ar însemna să
vândă cu 3 USD/b grâu care valorează 3,5 USD/b.
În momentul t3 contractul va fi executat de cumpărător, iar vânzătorul

va avea o pierdere de 1.250 USD.
La momentul t2 cumpărătorul îşi exercită opţiunea pentru a-şi

minimiza pierderea, iar vânzătorul câştigă 1.250 USD.
Câştig (+)
Câştigă cumpărătorul de put
3,5
Punct mort 2,75
Prima
3 Cotaţie curentă
2,25
Câştigă vânzătorul de put

205
Pierdere (-)

vânzare a unei opţiunide vânzare
Din analiza exemplelor de mai sus rezultă că industria futures oferă

posibilitatea acoperirii expunerii faţă de riscul de preţ prin operaţiuni
specifice. În cadrul acestor operaţiuni are loc un transfer de risc de la
producătorii de mărfuri agroalimentare la speculatori.
5.1.2.2. Acoperirea riscul valutar

Mediul de afaceri este afectat şi de riscul valutar în măsura în care
tranzacţiile comerciale au un caracter de extraneitate (şi nu numai).
Pentru a evidenţia modul de manifestare a riscului valutar în
tranzacţiile exterioare cu produse agroalimentare putem lua exemplu
schimburilor comerciale ce se derulează între SUA şi Canada.
Proporţia în care se schimbă dolarii americani în ultimii ani a
devenit o preocupare foarte importantă pentru cumpărătorii şi
vânzătorii canadieni ca urmare a creşterii variabilităţii valorii
dolarului canadian. La un moment dat, o apreciere suficient de bună
poate avea un efect nefavorabil asupra preţurilor bunurilor produse
în Canada.
Proporţia în care se schimbă dolarul american poate fi cotată în două

moduri. Dacă dolarul american se negociază la 1,3699 dolari
canadieni, aceasta înseamnă că e nevoie de 1,3699 dolari canadieni,
pentru a cumpăra 1,00 dolar american. Dacă dolarul canadian se
negociază la 0,7300 dolari americani, aceasta înseamnă că e nevoie
de 0,7300 dolari americani pentru a cumpăra 1,00 dolar canadian. În
general se cotează cursul de schimb în cenţi americani pentru dolari
canadieni.
Exemplul - Acoperire a riscului valutar prin contracte la termen

Dacă în septembrie, un crescător de bovine decide să se protejeze
împotriva riscurilor reducerii preţurilor de vânzare a bovinelelor
206
prevăzute pentru luna martie, el va vinde contracte la termen pentru
bovine cu scadenţa în aprilie. În momentul contrapartidei, (contractul
pentru bovine din luna aprilie), vânzarea se negociază la 94,50 dolari
canadieni (70,00 dolari americani ) pe 100 lb, pe când dolarul
canadian se negociază la 0,74 dolari americani, aproximativ 1,35
dolari canadieni. La sfârşitul acestui exemplu, putem presupune că
baza locală ajustată pentru următorii cinci ani ar fi de 5,00 dolari
canadieni pe 100 lb, sub preţul contractului la termen din luna
aprilie. În consecinţă, agricultorul poate să prevadă că contrapartida
îi va oferi un preţ net pentru bovine de 89,50 dolari canadieni pe 100
lb.
Acest „ preţ prevăzut” se calculează în felul următor:

 la 1 septembrie, vânzarea din aprilie la 70,00 dolari americani
pe lb. La cursul de schimb 1,35 dolari canadieni, preţul ţintă este
următorul :
70,00 dolari americani x 1,35 dolari canadieni /dolar

american = 94,50 dolari canadieni pe 100 lb.
Bază medie ajustată 5,00 dolari canadieni /
100 lb
Preţ prevăzut 89,50 dolari canadieni
/lb
Notă : Preţul în Statele Unite poate fi convertit de asemenea în dolari

canadieni divizându-l la cursul de schimb în dolari americani, 70,00
dolari americani (0,70 dolari americani /dolar canadian ).
Pentru moment, comerciantul nu este ameninţat de nici un risc, atâta

timp cât baza ajustată rămâne constantă şi cât cursurile de schimb nu
variază. El vinde bovinele sale pe piaţa locală de numerar la preţuri
curente şi răscumpără contractul la termen de pe 15 martie. Tabelul
nr.5.6. reprezintă rezultatul contrapartidei în cazul în care preţurile
scadente din aprilie pentru bovine vor creşte atingând 114,75 dolari
canadieni /100 lb sau vor descreşte până la 81,00 dolari canadieni
/100 lb (60,00 dolari americani /100 lb) . În ambele cazuri,
producătorul s-a asigurat în prealabil cu un preţ de 89,50 dolari
canadieni /100 lb şi toată pierderea (sau câştigul ) pe piaţa locală de
numerar se găseşte în echilibru printr-un câştig (o pierdere) pe piaţa
207
la termen. Baza rămâne constantă la 5,00 dolari canadieni,
inferioară de această dată.
Tabelul nr.5.6. -Vânzarea bovinelor pe piaţa la termen în luna aprilie

la 70,00 dolari americani (curs de schimb = 1,35 dolari
canadieni )
15 martie: Creşterea preţurilor Descreşterea preţurilor
a. Cumpărare în aprilie 114,75dolari canadieni 81 dolari canadieni /100 lb
/100 lb
b. Baza = c-a (5,00) dolari can/100 lb (5,00) dolari can/100lb
c. Preţ de vânzare în numerar 109,75 dolari can/100 lb 76,00 dolari cand/100 lb
d. Câştig (pierdere) pe piaţa la
(20,25) dolari can/100 lb 13,50 dolari can/100 lb
termen*
e. Preţ net = c+d 89,50 dolari can/100 lob 89,50 dolari can/100 lb
*Câştig (pierdere) = (70,00 dolari americani /100 lb - preţ la termen (scadent) din
aprilie (dolar american /100 lb ) în martie ) x 1,35 dolari canadieni /dolar
american, iar (70,00 dolari – 85,00 dolari ) x 1,35 = 20,25 dolari canadieni
Presupunem, în cadrul aceluiaşi exemplu, că dolarul canadian în

martie atinge un curs de schimb de 0,80 dolari SUA sau 1,25 dolari
canadieni (tabelul nr.5.7.). Preţul în numerar al bovinelor este mai
redus în cele două variante (106,25 dolari în loc de 114,75 dolari şi
75,00 dolari în loc de 81,00 dolari), dat fiind faptul că este nevoie de
mai puţini dolari canadieni pentru a cumpăra dolari americani.
Trebuie să ne amintim că preţul bovinelor canadiene este bazat pe un
preţ în dolari americani. Baza ajustată rămâne identică. Schimbarea
valorii poziţiei la scadenţă, din septembrie în aprilie, odată convertită
în monedă canadiană, este diminuată în urma aprecierii dolarului
canadian şi nu compensează complet întreaga schimbare a preţului în
numerar.
Tabelul nr.5.7. - Vânzarea bovinelor pe piaţa la termen în luna

aprilie
(Curs de schimb = 1,25 dolari americani )
15 martie: Creşterea preţurilor Descreşterea preţurilor
a. Cumpărare în aprilie
106,25 dolari can/100 lb 75,00 dolari can/100 lb
208
b. Baza = c-a 5,00 dolari can/100 lb 5,00 dolari can/100 lb
c. Preţ de vânzare în numerar 101,25 dolari/100 lb 70,00 dolari can/100 lb
d. Câştig (pierdere) pe piaţa la
(18,75 dolari can)/100 lb 12,50 dolari can/100 lb
termen*
e. Preţ net = c+d 82,50 dolari can/100 lb 82,50 dolari can/100 lb
*Câştig (pierdere ) = (70,00 dolari SUA / lb – preţ la scadenţă din aprilie (dolar
american/100 lb) în martie ) x 1,25 sau
(70,00 dolari – 85,00 dolari ) x 1,25 = 18,75 dolari canadieni
La un nou curs de schimb, comerciantul încasează un preţ net cu o

acoperire de 82,50 dolari canadieni /100 lb în timp ce baza rămâne
constantă. Scăderea de 7,00 dolari canadieni /100 lb a preţului de
89,50 dolari canadieni/100 lb este rezultatul unui curs de schimb mai
mare. În această situaţie agentul economic pierde 2.800,00 dolari
canadieni pentru 40.000 de bovine. Această sumă ar putea reprezenta
totalitatea sau o mare parte a marjei brute a agricultorului.
5.2. Riscul comercial generat de caracteristicile fitosanitare ale

produselor agroalimentare
Comerţul mondial cu produse agroalimentare are ca obiect toate acele
produse agricole mai puţin cele care sunt utilizate ca material săditor
şi cele improprii consumului alimentar uman. Produsele agricole, cu
mici excepţii, nu pot fi consumate în starea în care au fost obţinute şi
nu pot fi păstrate decât o perioadă relativ scurtă de timp, astfel încât
pentru a putea fi oferite consumatorului final este necesar să parcurgă
anumite etape de transformare a acestora dintr-o stare primară într-o
stare intermediară şi apoi finală.
În prezent, în ţările puternic industrializate producţia agricolă este

destinată transformării în produse cu un grad ridicat de prelucrare într-
un procent foarte mare, şi, nu întâmplător, industria şi comerţul cu
produse agroalimentare deţin o pondere importantă atât prin
contribuţia la formarea PIB, cât şi prin populaţia ocupată în acest
sector de activitate.
209
Implementarea progresului tehnic şi ştiinţific în industria
agroalimentară ridică probleme atât în plan legislativ, cât şi în planul
securităţii alimentare a consumatorilor. Transformările pe care le
suferă produsele agroalimentare au antrenat deja o schimbare vizibilă
a sistemelor de concepere, producere şi conservare a acestora, sisteme
ce utilizează atât materii prime naturale, cât şi materii prime obţinute
prin sinteză sau chimice.
Pentru un produs agroalimentar, caracteristicile fizico-chimice

influenţează consistenţa alimentară, toxicitatea, şi perioada de
valabilitate a acestuia. Ţinând cont de aceste caracteristici,
neîndeplinirea unui set de condiţii de către produsele comercializate
pe plan internaţional se constituie într-o paletă de riscuri ce
influenţează nemijlocit comerţul exterior cu produse agroalimentare.
Aceste riscuri neevaluate din punct de vedere al impactului asupra
unei tranzacţii comerciale, pe fondul creşterii în ultimii 20 de ani a
rolului şi importanţei barierelor comerciale netarifare comparativ cu
cele tarifare (se au în vedere măsuri de control sanitare şi fitosanitare),
pot determina costuri suplimentare sau chiar blocarea operaţiunii
comerciale. De aceea, considerăm oportună dezvoltarea unor criterii şi
modele de evaluare a produselor agroalimentare în scopul minimizării
şi eliminării factorilor de risc ce afectează calitate şi implicit
comercializarea acestora.
5.2.1. Modelul “Hazard Analysis Critical Control Point” de

analiză a riscurilor determinate de caracteristicile
fitosanitare ale produselor agroalimentare
Pe plan internaţional, lider al măsurilor ce vizează creşterea gradului
de securitate a consumului de produse agroalimentare este SUA. În
vederea reducerii riscurilor de natură fitosanitară care afectează
comerţul şi producţia cu acest tip de produse, acest stat foloseşte
modelul HACCP – Hazard Analysis Critical Control Point, model
dezvoltat de NASA, şi care care s-a dorit a fi un program care să
garanteze „zero defecte” pentru produsele consumate de către
astronauţi în spaţiu. Odată ce s-a stabilit că acest model oferă un grad
sporit de siguranţă în consumul alimentar, după 1971, gradual, a
devenit utilizat pe scară largă din ce în ce mai mare în SUA.
210
Modelul HACCP, deşi nu este un model matematic, presupune
parcurgerea următoarelor etape:
 Identificarea riscului.- această etapă are în vedere identificarea

tuturor categoriilor de risc ce pot afecta produsele agroalimentare:
fizice, chimice, biologice, ecologice, atât în procesul producţiei,
cât şi în procesul de stocare şi comercializare;
 Stabilirea punctului critic de control al riscului- sau acel pas,

etapă sau procedură care, aplicată controlului produselor
agroalimentare, determină prevenirea, eliminarea sau reducerea
riscului până la un nivel acceptabil. Acestea se referă la proceduri
specifice de depozitare, conservare, preparare, transport şi control
vamal a produselor agro-alimentare, igiena angajaţilor şi a
mediului de lucru;
 Definirea unor măsuri preventive de stabilire a unor limite

critice asociate fiecărui punct critic de control al riscului -
definirea unor limite în care apariţia riscului nu afectează
semnificativ consumul mărfurilor alimentare, avându-se în vedere
următorii parametri: temperatură, dimensiuni fizice, umiditate,
aciditate, concentraţia de sare, PH, timpul de livrare, documente ce
însoţesc mărfurile;
 Cuantificarea abaterilor înregistrate în afara limitelor

definite- are în vedere înregistrarea factorului de risc aferent
categoriei ce a afectat consumul de produse agroalimentare;
 Stabilirea acţiunilor corective pentru revenirea în interiorul

limitelor critice definite- are în vedere toate acele acţiuni care
determină revenirea factorului de risc aferent categoriei ce a
afectat consumul, în interiorul unor limite admise;
 Alcătuirea unui dosar (registru) cu datele înregistrate-date

referitoare la procesarea produselor, ambalare, depozitare,
distribuţie, deviaţia înregistrată şi acţiuni corective;
211
 analiza proceduri de verificare a fiecărei etape în care se
stabileşte dacă sistemul a funcţionat corect.
Observaţii culese Identificarea Dezvoltarea unor reguli de

Observaţii culese Identificarea
strategiilor Dezvoltarea unor reguli de
pe teren şi în strategiilor acţiune
pe teren şi în de risc acţiune
laborator de risc
laborator
Cuantificarea Stabilirea gradului Evaluarea impactului

Cuantificarea Stabilirea gradului Evaluarea impactului
informaţiei prin de risc pentru acţiunilor asupra mediului
informaţiei prin de risc pentru acţiunilor asupra mediului
extrapolare la fiecare categorie social, politic, economic şi al
extrapolare la fiecare categorie social, politic, economic şi al
întregul examinat în parte sănătăţii publice
întregul examinat în parte Caracterizare sănătăţii publice
Caracterizare
a ariscului
riscului
Măsuri propuse, Expunerea
Măsuri propuse, Expunerea
caracteristici ale impactului
caracteristici ale impactului
populaţiei măsurilor propuse Acţiuni şi decizii ale
populaţiei măsurilor propuse Acţiuni şi decizii ale
examinate organizatorilor care verifică
examinate organizatorilor care verifică
rezultatele procesului de
rezultatele procesului de
minimizare a riscului
minimizare a riscului
Figura nr. 5.11. – Modelul “Hazard Analysis Critical Control Point”
Principala trăsătură a modelului HACCP156 (figura nr.5.11.) o

constrituie caracterul preventiv al acestuia. Utilizarea pe o scară largă
a acestui model este esenţială, în condiţiile în care în SUA se
înregistrează anual 5.000 de morţi157, 325.000 spitalizări şi 73
milioane de îmbolnăviri ca urmare a consumului în condiţii
necorespunzătoare de produse agroalimentare. Cel mai elocvent
156
Karon L. Hulebals - Wayne Schosser - „HACCP History and Conceptual
Overview”;
157
Michael R. Taylor - „Reforming Food Safety: A model for the future”,
2002;
212
exemplu de păstrare a încrederii consumatorilor de mărfuri
agroalimentare îl constituie incidenţa agentului patogen Salmonella
asupra consumului. În fabricile de procesare a cărnii se înregistrează
contaminări ale carcaselor în proporţie de 50% în 1975, iar după
introducerea acestui model în sistem aceatea au scăzut sub 0,1%.
Aceasta a determinat totodată şi o reducere a costului de procesare a
cărnii şi implicit a preţului de comercializare.
Din analiza modelului H.C.C.P. putem concluziona că înafară de

cerinţele consumatorului, în analiza riscului trebuiesc luate în
considerare toate reglementările şi regulamentele care au incidenţă
asupra produselor agroalimentare comercializate pe pieţele
internaţionale. Deosebim aici 4 factori de risc care pot afecta
comercializarea produselor agroalimentare (figura nr.5.12.).
SECURITATE NUTRIŢIE
PRODUS
AGROALIMENTAR
CALITATE FUNCŢIONALITATE
Figura nr. 5.12. –Factori de risc ce pot afecta comercializarea

produselor
 Securitate: reflectă realizarea standardelor ce au în vedere riscurile
toxicologice şi instituirea tuturor procedurilor şi practicilor
necesare pentru a fi siguri de respectarea acestor standarde.
 Nutriţia: are în vedere menţinerea nivelului nutrienţilor în

ingredientele alimentare şi realizarea acelor alimentelor, care cu
profilul lor nutriţional care să contribuie la interesarea
consumatorilor în ceea ce priveşte alimentaţia.
 Calitatea: are în vedere reflectarea tuturor caracteristicilor

senzoriale şi fizico-chimice, fără abateri de la valorile prescrise în
documentele normative.
213
 Funcţionalitatea: furnizarea de către produsele agroalimentare a
acelor caracteristici necesare pentru creşterea utilitatăţii şi
avantajul economic al consumatorului şi se referă la: ambalare,
comoditate în preparare, etc.
Factorii de risc enumeraţi ţin cont atât de interesele consumatorilor,

cât şi de ale guvernelor şi producătorilor din industria alimentară.
Stabilirea unor standarde alimentare, care să faciliteze comerţul
mondial cu produse agroalimentare, cade în sarcina organismelor
guvernamentale şi interguvernamentale, naţionale şi internaţionale.
5.2.2. Model de eliminare a factorilor de agresiune a

produselor lansate pe piaţă
În cazul în care o întreprindere de comerţ exterior doreşte să să ţină
cont de totalitatea regulilor, regulamentelor şi instrucţiunilor de
comercializare cerute de un partener comercial, şi care au în vedere
comercializarea unui produs agroalimentar între două state diferite,
aceasta trebuie să parcurgă următoarele etape:
 Cercetarea pieţei -este necesar pentru producător să cunoască ce

marfă este cerută de către consumatorul final pe pieţele de export.
Aceasta se realizează prin intermediul cercetării pieţei. Pentru
unele produse autorităţile pieţelor – ţintă pot stabili o serie de
regulamente care, combinate cu informaţia obţinută în urma
studierii pieţii pot constitui un punct de pornire pentru următoarea
etapă de minimizare a riscurilor;
 Realizarea produsului agroalimentar-personalul implicat în

realizarea produsului, a designului, are responsabilitatea
transmiterii informaţiei obţinute în urma cercetării pieţei printr-un
concept de prezentare a produsului. De asemenea, trebuie luate în
considerare resursele disponibile, procesele de concepere şi
producţie, experienţa acumulată de către producătorul respectiv;
 Tehnologia producţiei depinde de toleranţa procesului de

fabricaţie folosit în relaţie cu o toleranţa reglementată de
standardele internaţionale (se iau în considerare restricţiile apărute
214
în comercializarea produsului pe plan internaţional, precum şi de
exigenţa procesului de inspectare şi verificare a produsului finit) ;
 Marketingul-selecţia echipei de vânzare şi a canalelor de

distribuţie are în vedere nu numai procesul strict al vânzării-
cumpărării produselor, dar şi anumite servicii post-vânzare
acordate. Aici trebuie incluse şi acţiunile de promovare a unor
produse şi formarea de noi preferinţe pe pieţele ţintă.
Parcurgerea acestor etape permite producătorului sau comerciantului

de produse agro-alimentare să identifice, cuantifice şi să-şi
minimizeze factorii de agresiune ce au incidenţă asupra produsului din
momentul conceperii până în momentul consumului (figura nr.5.13.).
Utilizarea unui model general al condiţiilor şi factorilor de risc care au
incidenţă asupra comerţului cu produse agroalimentare ne va permite
să conştientizăm mult mai bine factorii de agresiune probabili şi în
măsura în care sunt cunoscuţi să încercăm o minimizare a acţiunii
acestora.
În atenţia tuturor activităţilor de control alimentar rămân securitatea şi

calitatea produselor. Pe fondul acordurilor semnate (Rundey Uruguay
1994), se observă o creştere a importanţei barierelor comerciale
netarifare, ţările dezvoltate punând în practică o serie de măsuri severe
cu privire la caracteristicile tehnice şi de calitate care trebuie
îndeplinite de produsele agro-alimentare importate, dar şi de către cele
din producţia indigenă. Deosebim următoarele categorii de bariere
netarifare:
 norme sanitare şi fitosanitare:
- obstacole chimice;
- obstacole microbiologice;
Natura biologică a
Natura
- obstacole biologică a
materiilor legate
prime de prezenţa insectelor şi a rozăroarelor;
materiilor prime
- obstacole legate de etichetaj;
 norme de Condiţiile
securitate:în care se produc
Condiţiile în care se produc
materiile
- materiile
condiţii deprime
calitate;
prime
- prescripţii tehnice de igienă;
- condiţii deînsecuritate
Condiţiile a muncii;
care materiile
Condiţiile în care materiile
prime sunt recoltate şi
prime sunt recoltate şi
stocate
stocate
Condiţiile în care materiile PRODUS
Condiţiile în care materiile PRODUS
prime sunt transportate AGROALIMENTAR
prime sunt transportate 215 AGROALIMENTAR
Condiţiile în care
alimentele sunt prelucrate
alimentele sunt prelucrate
şi ambalate
şi ambalate
alimentele prelucrate sunt
alimentele prelucrate sunt
transportate şi depozitate
transportate şi depozitate
alimentele sunt
alimentele sunt
comercializate
Figura nr. 5.13. –Etape de analiza a factorilor de risc şi care apar

din momentul conceperii până în momentul consumului
5.2.3. Identificarea modului în care riscurile sanitare şi
fitosanitare influentează comerţul cu produse agricole de
origine animală
Exemplu: Normele sanitare şi fitosanitare au influenţat în mod
dramatic comerţul exterior cu produse agroalimentare de origine
animală (carnea de vită) în perioada 1996-2000. În 1996, Marea
Britanie a anunţat că este posibilă o legătură între “encefalita
spongiformă la bovine”, cunoscută ca “boala vacii nebune” şi
sindromul Jacob Creutzfeldt, întâlnit la oameni. Această boală rară
ce cauzează deteriorarea iremediabilă al creierului uman a cauzat
moartea a 87 de persoane în Marea Britanie, două în Franţa şi una în
Irlanda în perioada 1995-2000. În aceiaşi perioadă s-au descoperit
29 cazuri de encefalită spongiformă în Germania, iar consumul
acestui produs agroalimentar a scăzut cu 25% în aceeaşi perioadă.
Deşi ştiinţa nu poate oferi încă dovada transmiterii bolii la om, mulţi
savanţi apreciază ca aceasta ar fi posibilă prin consumul diverselor
produse din care de vită bolnave de encefalită spongiformă.
216
Imediat după anunţul făcut în 1996, comerţul exterior al acestei ţări

s-au redus sever, determinat fiind de vânzările interne din Marea
Britanie au scăzut cu 40% într-o lună, şi de consumul de carne de
vită al gospodăriilor care s-a redus cu 26% faţă de anul anterior
(tabelul nr.5.8.). Exporturile britanice de carne de vită au fost
interzise în toate ţările europene, iar Marea Britanie a fost nevoită
să-şi sacrifice o mare parte din animale. Pierderile economice
suferite de Marea Britanie, prin interzicerea comerţului cu aceste
produse la export, sunt estimate între 740 milioane lire sterline şi 980
milioane lire sterline158. Pierderile totale în economie au fost estimate
la 3,5 miliarde lire sterline în intervalul 1996-2000. Numărul
îmbolnăvirilor de encefalită spongiformă au scăzut continuu de la
semnalarea primul caz în 1992. În această situaţie din august 1999,
exporturile de carne de vită a Marii Britanii au fost permise din nou
pe pieţele europene. Cu toate acestea vânzările după această
perioadă s-au situat la un nivel scăzut, în principal datorită lipsei de
încredere a consumatorilor. În afara pierderilor financiare, impactul
provocat de mass-media asupra populaţiei a fost imens, mai ales prin
îngrijorările generate de faptul că nu se ştie pe ce cale se transmite la
om. Oricum, după trecerea impactului mediatic, consumul de carne
de vită a crescut cu 4% în luna mai a anului 2000 comparativ cu anul
anterior, iar gospodăriile au consumat cu 1% mai mult decât în
aceeaşi perioadă. Trebuie precizat că acest nivel al consumului este
cu 4% sub cel din anul 1995, înainte de producerea evenimentului.
Ca urmare a crizei “boala vacii nebune”, guvernul britanic a decis
să implementeze o serie de măsuri care să elimine această maladie şi
să protejeze consumatorii interni şi externi de efectele acestei boli.
Tabelul nr. 5.8 - Exportul de carne de vită şi viţel din Marea Britanie
(1990-1999)159
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
Carne de vită şi 141.70 148.30
81.837 80.252 74.419 117.771 31.893 269 995 322
viţel (MT) 6 4
Valoare (1000 29.232 270.04 288.53 353.597 486.21 531.06 105.08 832 2.799 1.400
158
Michelsen J, U Hamm, E Wznen and E Roth – “The European Market for
Organic Product: Grawth and Development”, Organic Farming in Europe:
Economics and Policy, Vol.7, Stuttgart, 1999;
159
Sursa: FAOSTAT, Agricultural Data, 2001;
217
USD) 3 5 4 6 4
Vite (capete) 35.101
399.99 429.12
424.589
468.71 392.15
57.067 36 126 17
0 9 5 7
Valoare (1000 110.44 133.11 103.02
77.826 88.740 126.217 13.276 5 36 4
USD) 4 9 7
.
Guvernul britanic a acordat şi va continua să mai acorde încă ajutor
financiar fermierilor până în 2005, datorită preţului scăzut pe piaţa
internă şi a consumului intern care nu şi-a revenit încă la nivelul
celui din 1995.
5.3. Transportul-factor de risc în comerţul exterior cu produse

agroalimentare
5.3.1. Cheltuielile de transport si comertul cu produse

agroalimentare
Transportul reprezintă unul din factorii ce afectează direct comerţul
internaţional cu produse agroalimentare prin nivelul costului care se
regăseşte în preţul mărfurilor comercializate.
Pentru mulţi producători, comercializarea produselor perisabile pe

pieţe de pe alte continente a fost o vreme imposibil de realizat, sau a
implicat costuri prohibitive până când noile tehnologii de transport
dezvoltate în ultimii 30 de ani au permis acest lucru.
Inovaţiile în domeniul ambalării şi refrigerării fructelor şi legumelor,

dezvoltarea biotehnologiilor (unele produse, precum tomatele, sunt
culese cu 10 –14 zile înainte de a fi coapte astfel încât atunci când
ajung pe pieţele externe sunt numai bune de consumat) şi a altor
tehnici de reducere a deteriorării calităţii produselor a permis
transportatorilor să-si extindă cota de piaţă a produselor perisabile
comercializate. Ca urmare a acestor transformări exporturile de
produse agroalimentare se realizează la distanţe din ce în ce mai mari.
Exemplu: Produsele perisabile de pe piaţa americană sunt orientate

în principal către acele segmente de populaţie care prezintă un venit
mediu şi ridicat din ţările Asiei de Sud şi SUD – EST, America de
218
Nord şi, în secundar către ţările europene. Astăzi, carnea de porc şi
vită din zona centrală a SUA este congelată şi conservată în depozite
regionale, situate de-a lungul principalelor rute comerciale cu
Mexicul sau în porturile de pe Coasta de Vest şi este transportată pe
mare în Japonia şi Coreea de Sud. Broccoli proaspăt pleacă pe mare
din California către Japonia, iar cireşele proaspete traversează
oceanul din statul Washington. Produse perisabile ca avocado,
mango, spanac şi nectarine sunt transportate constant pe mare din
USA către Asia şi Europa şi către USA de la principalii furnizori ca
Mexic şi Chile.
Costurile de transport transoceanice rămân ridicate pentru majoritatea

produselor perisabile (figura 5.14. şi 5.15.) comparativ cu produsele
agricole neprelucrate, brute (cum este bumbacul) sau cu produsele
non-perisabile (cum sunt alunele, arahidele sau stafidele). Oricum,
dezvoltarea noilor tehnologii de transport trans–oceanice au făcut
posibilă conservarea calităţii produselor perisabile în timpul
transportului şi menţinerea la un nivel redus a costurilor de transport.
Dezvoltarea tehnologiile de ghidare prin satelit, cum este sistemul

global de poziţionare – GPS, au permis transportatorilor să-şi
urmărească electronic marfa oriunde în lume. Alte tehnologii
electronice au permis expeditorilor şi transportatorilor să monitorizeze
calitatea produselor, să reducă riscul ce cade în sarcina lor şi mai ales,
au permis reducerea timpului de livrare. Profitabilitatea comerţului cu
produse perisabile a crescut pe măsură ce tehnologiile de transport
transoceanic au continuat să se adapteze la cerinţele speciale ale
produselor horticole şi animaliere.
219
Fistic
Migdale
Carne de pui
Grep fruits
Mere
Cartofi
0 100 200 300 400
$ SUA/tona
Figura nr.5.14. - Valoarea transportului pentru produse
agroalimentare
Cheltuielile de încărcare şi descărcare a mărfurilor au reprezentat

întotdeauna o parte importantă din totalul costurilor de transport
constituindu-se si acestea intr-un important factor de risc. Utilizarea
containerelor a redus radical aceste costuri. Containerizarea a condus
la apariţia unei noi forme de transport: transportul inter-model. Acesta
reprezintă deplasarea mărfurilor de la expeditor la destinatar prin
utilizarea a două sau mai multe forme de transport (pe cale ferată,
rutieră, fluvială, maritimă sau aeriană).
220
Fistic
Migdale
Carne de pui
Grep fruits
Mere
Cartofi
0 5 10 15 20 25
Figura nr.5.15. - Raportul cheltuieli de transport şi valoarea FOB al

produselor agroalimentare(Sept.”00)%
Tabelul nr.5.9. -Timpul şi costul de transport

Timp Cost
Etapă
(ore) (USD)
Transportul containerului de la rampa de încărcare la 1 80
depozitare
Timpul de aşteptare al containerului pentru a fi ridicat 48 12
Încărcarea containerului pe un mijloc de transport rutier 1 62
Transportul de la depozit la terminalul portuar 33 360
Transferul de la mijlocul de transport la depozit (terminal) 0 80
Timp de aşteptare în terminal 146 40
Transfer la terminalul de încărcare - 88
Transfer/încărcare pe vas (navă) - 240
Timp de transport al unui container (New York-Rotterdam) 154 1840
Descărcare de pe navă 1 192
Transfer către terminalul de încărcare 0 60
Timp de aşteptare în terminal (depozit) 106 30
Transfer de la terminal la mijlocul de transport rutier 0 60
Curăţare şi inspectarea mărfii 2 10
Transportul de la terminal la depozitul din interiorul ţării 14 220
Perioada de depozitare 30 0
Transferul containerului la unitatea de desfacere 2 40
221
Sursa: Costul operaţiunilor şi timpul pentru încărcare, „Best Practices Manual and
Technical Report”
Containerizarea este recunoscută ca principalul factor care a

determinat reducerea costurilor de transport începând din 1950.
Totuşi, pentru mărfurile perisabile, creşterea manevrabilităţii
produselor şi reducerea costurilor de transport prin intermediul
containerizării nu sunt suficiente. Principalul element care a permis
dezvoltarea comerţului internaţional cu mărfuri perisabile îl
reprezintă dezvoltarea unui tip nou de container ce prezintă posibilităţi
proprii de refrigerare şi climatizare. Aceste containere dispun de surse
proprii de energie electrică ceea ce permite adaptarea climatizării la
caracteristicile mărfurilor transportate160. Dezvoltarea unor sisteme de
răcire performante a permis stabilirea temperaturii pentru acest tip de
containere cu o mare acurateţe: plus/minus un sfert de grad celsius.
Mai mult apariţia unor tehnologii de reglare a presiunii atmosferice în
containere a determinat extinderea duratei de viaţă a mărfurilor
perisabile fără o degradare a acestora din punct de vedere calitativ.
Tehnologiile de reglare a presiunii atmosferice în containere au permis

operatorilor de transport să monitorizeze şi să corecteze nivelul de
oxigen, bioxid de carbon şi nitrogen din interiorul containerelor. În
acest fel, aceste tehnologii încetinesc procesul de maturare a fructelor
şi legumelor, reduc procesul de pierdere a culorii naturale a acestor
produse şi asigură menţinerea pentru o serie de produse perisabile ca
spanac, asparagus, piersici, mango şi avocado, lucru ce nu ar fi posibil
pentru un container obişnuit. Dar nu toate aceste tehnologii prezintă
aceleaşi caracteristici: există containere care sunt dotate cu sisteme
sofisticate de menţinere a umidităţii la un anumit nivel, umiditatea
fiind un factor crucial pentru o serie de produse ca broccoli,
grapefruite şi drupe; de asemeni, există sisteme de control şi ajustare a
etilenei, un gaz natural care accelerează procesul de maturare a
fructelor şi legumelor proaspete. În plus, aceste containere sunt dotate
cu un sistem de monitorizare care colectează şi transmite electronic
Nicole Ballenger, Bill Coyle, William Hall. (consultanţi portuari), Brian

160
Mc Gregor şi Roy Hawkins. - „Transportation Technology Eases the

Journey for Perishables Going Abroad”, Agricultural Outlook, January-
February 1999;
222
date despre mediul fizic din interior, lucru care nu ar fi posibil pe
alocuri. De asemeni, acest sistem este dotat cu o alarmă care, atunci
când apar modificări ale mediului pe mare sau în jurul containerului,
permite minimizarea pierderilor. Se estimează că în prezent în USA,
containerele cu sisteme de răcire transportă 22 milioane tone mărfuri
anual, cele cu sisteme speciale de climatizare transportă 28 milioane
tone produse perisabile.
Concomitent cu dezvoltarea sistemelor de răcire şi climatizare a

containerelor are loc şi dezvoltarea unor nave specializate numai în
transportul de containere. Aceste tipuri de navă încep să fie construite
la capacităţi din ce în ce mai mari, devenind din ce în ce mai
competitive comparativ cu tradiţionalele nave frigorifice.
5.3.2. Modelul Paul Krugman de optimizare a costurilor de

transport
De-a lungul timpului distanţa a reprezentat o problemă importantă
pentru valorificarea optimă a produselor agroalimentare. Specialiştii
în comerţ internaţional au tratat doar punctual probleme de geografie
economică şi elemente de economie spaţială şi au dezvoltat un model
de echilibru spaţial pentru costul de transport.
Paul Krugman în lucrarea „Geografia Comerţului” (1996) – prof.

univ. dr. La MIT – aprecia că 35% din costurile de transport se
datorează poziţionării geografice a centrelor urbane şi a bazelor de
materii prime.
SUA Paţa mondială Anglia
Sb
ES
Sa
Pcif
Pfo
b Db
ED
Da
Qt Qo
223
Figura nr.5.16. -Model de echilibru spaţial referitor la costuri de

transport
unde:
Pe – reprezintă preţul de echilibru pe piaţa mondială grâului, este
situat la intersecţia cererii cu oferta mondială pentru respectivul
produs
Qt – cantitatea de mărfuri comercializată incluzând şi costurile de
transport
Qo – cantitatea de mărfuri comercializată excluzând costurile de
transport
Pfob – preţul fob al exportatorului
Pcif – preţul cif al importatorului
Tc = Pcif – Pfob : costul transportului
Obs. : Preţul mărfii se consideră constant, ceea ce variază fiind costul

transportului ca parte componentă a preţului CIF sau FOB .
Importatorul (Anglia) achiziţionează grâu de pe piaţa mondială la

preţul de Pcif, incluzând astfel şi costurile de transport (Tc).
Cantitatea de marfă ce ar putea fi achiziţionată de pe piaţa mondială se
reduce astfel de la Qo la Qt. Preţul de echilibru pe piaţa Angliei (situat
la intersecţia cererii cu oferta pentru grâu în această ţară) se va forma
la un nivel superior Pcif de pe piaţa mondială, deoarece preţul de pe
piaţa Angliei implică şi o anumită marjă de profit.
Exportatorul SUA vinde o marfă pe piaţa mondială la preţul său Pfob

mondial (ceea ce reprezintă Pcif pentru el), incluzând şi costurile de
transport. Cantitatea de marfă vândută se reduce astfel de la Qo la Qt.
Preţul de echilibru pe piaţa SUA se va forma la un nivel inferior Pfob
mondial deoarece acesta implică excluderea marjei de profit.
Variaţia preţului FOB sau CIF pe piaţa mondială pentru o marfă ca
urmare a modificării costurilor de transport poate fi asemuită cu o
reducere a tarifelor normale între diverse grupări economice.
224
De-a lungul timpului transportul a reprezentat un factor de risc
important în comercializarea mărfurilor între diferiţi agenţi economici.
Fără o analiză riguroasă şi sistematică a factorilor ce influenţează
costul de transport nu ar fi fost posibilă o dezvoltare fără precedent a
comerţului internaţional de bunuri.
Factorii ce favorizează comerţul internaţional cu produse

agroalimentare :
 peste 80% din comerţul internaţional se realizează pe cale
maritimă şi fluvială datorită costurilor de transport reduse;
 dezvoltarea unor element de propulsie performante pentru nave a
determinat creşterea vitezei acestora şi mărirea randamentului
motoarelor, deci implicit scăderea costului de transport;
 dezvoltarea unor sisteme de răcire, aclimatizare şi refrigerare din
ce în ce mai sofisticate pentru navele de transport;
 apariţia şi dezvoltarea sistemului de transport containerizat şi
intermodal;
 creşterea veniturilor pentru segment importante de populaţie din
America de Nord, UE şi Asia de Sud;
 reducerea barierelor comerciale între cele trei centre de putere
economică ,ca urmare a acordurilor încheiate în ultimii 15 ani, a
accelerat schimburile comerciale.
Factori ce restricţionează comerţul internaţional cu produse

agroalimentare
 utilizarea pe scară largă a sistemelor de răcire, climatizare şi
refrigerare presupun anumite costuri care nu se justifică pentru
orice tip de produs, sau de navă;
 acordurile internaţionale cu privire la emisia de compuşi poluanţi
de natura HCFC (hidro-cloro-fluoro-carbon), freon etc. (vezi
acordul de la Kyoto) restricţionează expansiunea acestora;
 nu există o strategie eficientă la nivel instituţional, informaţional şi
de infrastructură care să acomodeze diferiţii parametri tehnici ai
porturilor cea ce face ca, costul de transport să varieze în funcţie
de ruta comercială;
În opinia mea, dezvoltarea tehnologiilor de transport în următoarele

două decenii vor constitui principalul factor de dezvoltare al
comerţului internaţional cu produse agroalimentare prin reducerea
225
timpului de livrare, menţinerea calităţii produselor şi reducerea
costului de transport. Cu toatea acestea transportul a fost şi va
continua să rămână un principal factor de risc în cadrul comerţului
exterior, mai ales în cazul produselor agroalimentare perisabile.
5.4. Preferinţele consumatorilor - factor de risc în comerţul

exerior cu produse agroalimentare
5.4.1. Preferintele consumatorilor cu privire la produsele

agroalimentare
Produsele agroalimentare sunt destinate, în special, satisfacerii unei

nevoi determinate fiziologic. Cu excepţia oxigenului şi parţial al apei
produsele agroalimentare asigură furnizarea materialului nutritiv
necesar organismului uman. Deşi fiecare individ prezintă
particularităţi, cercetările au arătat că nevoile fiziologice de consum
alimentar variază funcţie de mai mulţi factori: vârstă, dimensiuni
corporale, sex, efort fizic depus pe parcursul zilei, mediul în care se
lucrează, climă, metabolism etc. Aşa cum aprecia Ph. Kotler “deşi
nevoile sunt puţine, dorinţele unui om sunt foarte diferite şi apar în
permanenţă modelate de forţe şi instituţii sociale precum biserica,
şcoala, familia şi marile corporaţii”161
Atitudinea omului fată de produsele agroalimentare este determinată

de proprietăţile senzoriale ale acestora (aspect, aromă, culoare,
gust,consistenţă). Prin aceste însuşiri produsele acţionează în plan
psihologic asupra omului, determinând o serie de senzaţii, de la
agreabil până la dezagreabil. În alegerea alimentelor consumatorul ştie
foarte puţin despre nevoile sale fiziologice, dar este atras de dorinţa şi
de placerea consumului alimentar. Caracteristicile senzoriale, în
special cele olfactiv-gustative, influenţează hotărâtor apetitul şi, în
modul acesta ele intervin în structurarea consumului aliementar.
161
Kotler, Ph., Armstrong, G., Saundres, J., Wong, V. - “Principiile
marketingului” Ed.Teora, Bucureşti, 1998;
226
5.4.2 Model de analiza al preferintelor consumatorilor
Preferinţele consumatorilor americani sunt centrate în general pe
consumul tradiţional de carne. Este ceva obişnuit a se consuma la
fiecare masă diferite sortimente de şuncă, sandwisch-uri cu carne,
cârnaţi sau alte preparate din carne.
La începutul secolului XXI americanii consumă o cantitate de carne

superioară celei din trecut, în conform datelor oferite de
Departamentul pentru Agricultură în perioada 1970 – 2000, dar
evoluţia consumului a fost diferită pentru fiecare tip de carne: de
porc, de vită, de pasăre.
În anul 2000, americanii au consumat cu 19 lb (livre) mai multă

carne roşie (berbec, miel, viţel, vită) şi de pasăre (pui şi curcan)
decât în 1970. În acest interval de timp, 1970-2000, s-au observat
modificări: consumul de carne de pasăre a crescut cu 34 lb (livre) per
individ, în timp ce consumul de carne de vită şi viţel a scăzut cu 15 lb;
consumul de carne de porc a crescut cu 1 lb, iar cel de carne de miel
şi berbec a scăzut cu 1 lb. În timp ce în 1970 consumul de carne roşie
reprezenta 79% din consumul total de carne, 30 de ani mai târziu
acesta a scăzut la 64%. În sens invers a evoluat consumul de carne de
pasăre, care în 1970 reprezenta 21% din consumul de carne, iar în
prezent a crescut la 37% din consumul total (figura 5.17.).
Unul din factorii care au determinat această schimbare a consumului

tradiţional de carne de vită o reprezintă o modificare de fond apărută
în preferinţele consumatorilor. Creşterea preferinţei consumatorilor
americani pentru carnea de pasăre este datorat caracteristicilor mai
sănătoase pe care le prezintă această, comparativ cu carnea de vită:
un nivel mai scăzut de grăsimi animale, un nivel mai scăzut de
colesterol.
227
50%
45%
40%
35%
30%
25%
20% 1970
15% 2000
10%
5%
0%
Carne de Carne de Carne de Carne de
pasare vita si vitel porc miel si
berbec
Fiugura nr. 5.17. -Structura consumului de carne pentru miel, berbec

şi porc şi pasăre
Sursa: Economic Research Service, USDA.
Preferinţele consumatorilor
P
C1 Q0
C0
A1
P1
A0
P0 Figura nr. 5.18- evidenţieze legătura dintre preferinţele
consumatorilor şi cantitatea de carne consumată
În figura 5.18. am încercat să construiesc un model care să

evidenţieze legătura dintre preferinţele consumatorilor şi cantitatea
de carne consumată. Astfel, modificarea preferinţelor consumatorilor
Q0 Q1 Q
Cantitatea de carne
228 consumată
în favoarea unui anumit tip de carne (de la P0 la P1) determină o
creştere a cantităţii de carne consumate (de la Q0 la Q1) prin
translatarea dreptei C1. Implicit, reducerea preferinţelor pentru
consumului unui anumit tip de carne determină o scădere a cantităţii
de carne consumate.
Unde:
C – dreapta cererii
O – dreapta ofertei
OQ – cantitatea de carne consumată
OP – preferinţele consumatorilor.
Un alt factor care a generat această schimbarea structurii

consumului de carne o constituie modificarea statutului femeii în
societatea americană. Dacă în 1970 aproximativ 40% din femeile
americane erau angajate în economie, 30 de ani mai târziu peste 60%
din ele activau în diverse sectoare ale economiei. De asemenea, dacă
în 1970 multe dintre femei erau angajate cu normă parţială de lucru
sau cu posibilitatea de a lucra la domiciliu, în anul 2000 femeile au
ajuns să lucreze, în proporţie majoritară, mai mult de 40 ore pe
săptămână.
Principalul efect al acestei modificări îl constituie reducerea timpului

acordat familiei şi implicit pentru prepararea hranei. Deoarece
mâncarea tradiţională din carne de vită necesită un timp de
preparare mai mare, a apărut elementul de substituţie cu carnea de
pasăre, care se găseşte în diverse forme preparată sau semipreparată
(carne fără piele, carne dezosată, carne conservată, preparate pentru
cuptorul cu microunde etc.) şi dezvoltarea consumului de tip fast-food
(nugget, sandwich), toate acestea implicând un consum de timp mult
mai redus.
Scăderea preţurilor la carnea de pasăre a avut la bază

implementarea într-un mod accelerat a noilor tehnologii în industria
avicolă, comparativ cu industria de carne de vită.
Scăderea preţurilor ca urmare a creşterii eficienţei utilizării

factorilor de producţie a generat un consum mai mare, consum care a
fost satisfăcut prin obţinerea unor producţii mai mari de carne de
pasăre. Aşadar, modificarea ofertei de carne de pasăre permite
229
înţelegerea transformărilor survenite în perioada 1970.2000 în
consumul american.
consumatorilor
Preferinţele
Of0
Of1
P1
Figura
P0 nr. 5.19- evoluţia ofertei ca urmare a adoptării de noi
tehnologii de către industria de carne de pasăre
Ce0
Figura nr. 5.19. ilustrează evoluţia ofertei ca urmare a adoptării de
noi tehnologii de către industria de carne de pasăre. Acest proces de-
a lungul a trei decenii a avut implicaţii
Q0 Qşi asupra comerţului mondial Q
1 Cantitatea
cu carne. În acest sens, dacă în 1975 SUA nu exporta carnededecarne
pasăre
consumată
decât în valoare de aproximativ 50 milioane USD, în prezent
exporturile americane depăşesc cu uşurinţă 2 miliarde USD annual.
Principalele pieţe de desfacere rămân Rusia şi pieţele asiatice.
Alt factor care a determinat modificarea structurii consumului de

carne o constituie reducerea preţului în perioada 1970-2000 pentru
carnea la pasăre. În acest context, creşterea consumului de carne de
pasăre şi reducerea consumului de carne de vită nu constituie decât o
simplă aplicaţie a unei axiome a microeconomiei: scăderea preţului
la un produs determină creşterea consumului pentru acel produs.
Între 1970-2000 preţul per livră de carne de pasăre a scăzut de la
3,70 USD/lb la 2,70 USD/lb, favorizând consumul de carne de
pasăre.
consumaccocconsumat
orilorconsumatorilor
Preferinţele
230
P
P1 A0
P0 A1
Ce
Q0 Q1 Q
Figura nr. 5.20- reducerea preţului pentru carnea la pasăre
În urma acestei scurte analize reţinem factorii care au generat

transformările în consumul de carne:
 modificarea preferinţelor consumatorilor determinate de
caracteristicile calitative ale produsului (grad de colesterol);
 modificarea preferinţelor consumatorilor determinate de reducerea
preţurilor pentru un anumit tip de carne;
 modificarea preferinţelor consumatorilor determinate
demodificarea statutului femeii în societate;
231

Capitolul 5

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 5

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 4- Gestiunea riscului manifestat în comerţul exterior (cu aplicatie la

comertul cu produse agroalimentare)

4.1. Managementul riscului manifestat în comerţul exterior

În cadrul activitatea întreprinderilor de comerţ exterior, managerii

a) identificarea factorilor de risc;

4.1.1. Identificarea factorilor de risc are în acest context

March James G.-“Decision and organizations”, Basil Blackwell, Oxford,

Figura - 5.1. Model de gestionare al risculuimanifestat în comerţul

Alegerea soluţiei optime de

4.1.2. Stabilirea metodelor posibile de acoperire a riscului

Pentru ca informaţiile analizate să constituie un element important în

Abordările multicriteriale şi pluridisciplinare conferă oricarui agent

Utilizarea diverselor modele şi metode matematice de modelare a

Una din caracteristicile pieţelor internationale este ciclicitatea.

Astfel, în perioadele de stabilitate ale pieţei agentul economic se

Pentru a înţelege mai bine elementul de ciclicitate al pieţelor vom

Principalul scop al principiului lui Heisenberg este acela de a utiliza

Reducerea distanţei dintre punctele A şi B reprezintă accentuarea

Aşadar, o analiză globală a unui fenomen nu este suficientă pentru

Figura - 5.2.Principiul anticiparii fenomenelor rationale

Utilizarea principiului anticipării fenomenelor raţionale este foarte

Figura - 5.3. Cultura riscului

Aşadar, se ridică întrebarea: care metode de evaluare a riscului au

Creşterea gradului de complexitate între sistemele economice, precum

Agentul economic are obligaţia de a-si dezvolta continuu fondul de

5.1.4. Implementarea soluţiei adoptate cuprinde ansamblul

În situaţia în care riscul nu a fost acoperit total, este posibilă reluarea,

Utilizarea unor modele matematice de management al riscului

O altă limită a modelelor de management al riscului provine din faptul

4.1.3. Etapa de alegere a soluţiei optime de acoperire a

 indicatorii riscului: pierderea maximă, posibilitatea de

În funcţie de gradul de diminuare a vulnerabilităţii, soluţiile în

Atitudinea Alegerea soluţiei

Acoperire Acoperire Asumarea

Fig. 5.10. Operaţiunea de alegere a soluţiei optime în

Analiza evoluţiei comerţului exterior cu produse agroalimentare ne

Modelată de transformările sistemice din ultimul secol, piaţa agricolă

Principalii factori de risc care a marcat esenţial evoluţia comerţului

a) Factorii climatici, precum uragane, taifun-uri, ploi

Este cunoscut faptul că fenomenele meteorologice afectează direct

b) Perisabilitatea este un principal factor de risc cu implicaţii

Progresul tehnico-ştiinţific a permis creşterea duratei de valabilitate

c) Sezonalitatea constituie un alt factor de risc care

Pentru legumele şi fructe, momentul apariţiei pe piaţă a noi recolte

Prin comparaţie, cerealele înregistrează mai puţine oscilaţii

d) Preţul produselor agroalimentare pot fi influenţate de toţi

În domeniul agroalimentar, fie că e vorba de cultivarea cerealelor, de

Preţul produselor de bază au fost întotdeauna instabile şi de aceea,

Transformările care au avut loc în Canada şi în Statele Unite au fost

Graficele de mai jos ilustrează evoluţia preţurilor contractelor la

1999 la porumb - Cenţi/busheli

Liniile verticale ale acestor grafice simbolizează preţurile maxime şi

Pe lângă aceste variaţiile de preţ ce pot fi analizate pe perioade lungi

Figura nr. 4.3. - Evoluţia preţurilor contractelor futures la nivelul

Exemplu de analiză a riscul de preţ în cazul porumbului şi al soiei: o

Riscul de preţ în cazul fiecărui exemplu, se manifestă doar atunci

Cu ajutorul exemplelor de mai sus putem prevedea incidenţele asupra

Tabelul nr.5.1.- Riscul de marjă brută

4.1.2. Stabilirea metodelor posibile de acoperire a riscului

Acoperirea riscurilor ce se manifestă în comerţul exterior cu produse

5.1.2.1. Acoperirea riscul de preţ

Contractele futures pe mărfuri au apărut ca o necesitate, ele având

Contractul futures standardizat pe mărfuri agroalimentare se prezintă