Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică

Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

II. Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

Introducere
Toate circuitele de amplificare care urmează a fi prezentate au prin intermediul
rezistorului de reacţie RF, o reacţie negativă. Circuitele de amplificare care urmează
a fi prezentate în următoarele 3 capitole (cursul 12-13) sunt utilizate în special în
sistemele de măsură, achiziţie de date sau control.

Întotdeauna, în sistemele electronice există o mare varietate de surse care generează

diverse semnale aleatoare, care nu poartă nici o informaţie – aceste semnale se
numesc semnale parazite sau zgomote (denumirea de zgomot sugerează tocmai
faptul că acest tip de semnale nu codează nici un tip de informaţie). În general,
variaţia maximă a acestor zgomote este redusă, aproximativ de ordinul milivolţilor.
Aceste zgomote se suprapun peste informaţia utilă, care trebuie prelucrată şi în
consecinţă, un sistem electronic incapabil să separe, în informaţia prelucrată,
informaţia utilă de zgomot, poate genera şi erori. Aceste erori devin critice în
momentul în care semnalul care reprezintă informaţia utilă are o variaţie
comparabilă ca mărime cu variaţia zgomotului.
Un exemplu de semnal a cărui variaţie este extrem de redusă, chiar mai mică decât
cea a zgomotului, este semnalul EKG, care furnizează informaţii despre bătăile
inimii. În acest caz, variaţia semnalului este de aproximativ 1mV, iar zgomotul este
mult mai mare.

Amplificatoarele prezentate în cursul precedent nu sunt capabile să “sesizeze” care

este semnalul util şi care este zgomotul din semnalul preluat la intrarea
amplificatorului respectiv. Din acest motiv, sunt necesare alte tipuri de
amplificatoare şi anume amplificatoare diferenţiale, respectiv amplificatoare în
punte.

1
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

1. Amplificatorul diferenţial
Amplificatorul diferenţial, prin caracteristicile sale, poate măsura precum şi
amplifica semnalele de variaţie redusă peste care sunt suprapuse zgomote.

Figura 1. Structura amplificatorul diferenţial.

Circuitul are structura din Figura 1 şi poate fi utilizat în două moduri diferite:
 în mod diferenţial
 în mod comun

Figura 2. Utilizarea amplificatorului diferenţial în mod diferenţial.

A. În mod diferenţial, pe cele 2 intrări ale circuitului se aplică tensiunile de intrare

vi1 şi vi2 (vezi Figura 2), iar rezultatul prelucrării acestor tensiuni este furnizat la
ieşire sub forma tensiunii de ieşire vo. Se atrage atenţia că vi1 reprezintă tensiunea
care se aplică pe intrarea inversoare, iar vi2 reprezintă tensiunea care se aplică pe

2
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

intrarea neinversoare. Diferenţa dintre cele 2 tensiuni de intrare vi1-vi2 se notează cu

viD şi se numeşte tensiune de intrare diferenţială, iar raportul dintre tensiunea de
ieşire vo şi tensiunea de intrare diferenţială viD se numeşte factor de amplificare în
tensiune în mod diferenţial şi se notează cu AVD:

vo v
AVD   o 12.1
vi1  vi 2 viD

În urma calculelor (ţinând cont de faptul că RX=R şi RY=RF, rezultă că tensiunea de

ieşire vo se poate calcula în funcţie de tensiunile de intrare vi1 şi vi2, cu relaţia de
mai jos:
R
vo  F   vi 2  vi1  12.2
R

Din relaţia de mai sus, se constată că factorul de amplificare în tensiune diferenţial

este:
R
AVD  F 12.3
R

iar circuitul generează la ieşire o tensiune direct proporţională cu tensiunea de

intrare diferenţială.

În continuare, se prezintă modul în care se poate determina relaţia de mai sus.

1. se determină curenţii prin rezistoarele

circuitului: mai întâi se notează cu i1
curentul prin R şi cu i2 curentul prin RX;
apoi, se ţine cont de faptul că i- şi i+ sunt
egali cu zero, fiind curenţi de intrare în
AO; rezultă pe baza TK1 aplicată în nodul
la care este conectată intrarea inversoare,
respectiv neinversoare a AO-ului, rezultă
că prin RF curentul este tot i1, iar prin RY curentul este tot i2, respectiv:
2. deoarece AO-ul are reacţie negativă (prin RF), tensiunile de intrare de la cele 2 intrări ale
amplificatorului sunt egale:

3
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

vi  vi 12.4

unde vi- este tensiunea din nodul la care este conectată intrarea inversoare a AO-ului, până
la masă, iar vi+ este tensiunea din nodul la care este conectată intrarea neinversoare a AO-
ului, până la masă.
3. aplicând legea lui Ohm pe toate rezistoarele rezultă:

v v  v   vo v v  v  0
i1  i1 i si i1  i i2  i 2 i si i2  i
R RF RX RY
Ţînând cont în relaţiile de mai sus de egalitatea 12.4, rezultă că vo se poate calcula în
funcţie de vi1 şi vi2 cu relaţia:

R  R   RY  
vo    F  vi1  1  F      vi 2 
 R  R   RX  RY  
R
Dar, deoarece RX=R şi RY=RF, rezultă: vo  F   vi 2  vi1 
R

B. În mod comun, cele 2 intrări ale circuitului sunt conectate împreună astfel încât
circuitul are o singură intrare, iar la aceasta se alică tensiunea de intrare, numită în
acest caz tensiune de intrare de mod comun, notată viC (vezi Figura 4).

Figura 4. Utilizarea amplificatorului diferenţial în mod comun.

Raportul dintre tensiunea de ieşire vo şi tensiunea de intrare de mod comun viC se

numeşte factor de amplificare în tensiune în mod comun şi se notează cu AVC:
v
AVC  o 12.5
viC

4
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

Valoarea lui AVC se poate determina pe baza relaţiei de calcul 12.2, observând că în
acest mod de funcţionare, de fapt, pe cele 2 intrări ale amplificatorului diferenţial se
aplică o tensiune comună viC, deci, tensiunea de ieşire vo se poate calcula din relaţia
12.2, particularizată pentru condiţia:

vi1  vi 2  viC 12.6

Rezultă că, în cazul în care se aplică pe cele 2 intrări o tensiune comună, valoarea
tensiunii de ieşire este zero, iar
AVC  0 12.7

CONCLUZIE: amplificatorul diferenţial amplifică doar semnalele de mod diferenţial

în timp ce pe semnalele de mod comun le REJECTEAZĂ (le elimină = nu le lasă să
ajungă la ieşirea sa). Atenţie, nu oricare amplificator cu 2 intrări este diferenţial.

2. Rejectarea zgomotelor în amplificatoarele diferenţiale

Pentru a înţelege modul în care sunt rejectate zgomotele într-un amplificator
diferenţial se va face o analiză comparativă între cazul unui amplificator
convenţional (care, în discuţia care urmează se consideră că are o singură intrare) şi
cazul amplificatorului diferenţial.

Figura 5. Rejectarea zgomotelor în amplificatoarele convenţionale.

Primul caz este ilustrat în Figura 5.a. La alimentarea amplificatorului, acesta devine
conectat, prin priza cu împământare, la pământ. La intrarea sa se conectează un

5
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

generator de tensiune, care generează o tensiune electrică vi – acesta este semnalul

util, numai acesta ar trebui amplificat. Ca şi amplificatorul, la alimentarea
generatorului de tensiune, acesta devine conectat, prin priza cu împământare, la
pământ. Există diverse surse care generează zgomot, efectul net al acestor surse
fiind modelat în Figura 5.a prin intermediul unei surse de zgomot notate vZ. Deci
sursa vZ generează un semnal parazit, care nu codează nici o informaţie şi în
concluzie, acest semnal NU trebuie amplificat.
Din punctul de vedere al MASEI AMPLIFICATORULUI, sursa de zgomot vZ este
conectată în serie cu generatorul de semnal vi, la intrarea amplificatorului, aşa cum
este sugerat în Figura 5.b. În consecinţă, în acest caz, tensiunea de la ieşirea
amplificatorului (care nu este figurată în Figura 5.b) va fi:

vo  AV   vi  vZ  12.8

unde AV este amplificarea în tensiune a amplificatorului. După cum se remarcă din

relaţia de mai sus, în tensiunea de ieşire se regăseşte şi tensiunea de zgomot
amplificată, ceea ce alterează acurateţea cu care la ieşirea amplificatorului se obţine
informaţia utilă.

Figura 6. Rejectarea zgomotelor în amplificatoarele diferenţiale.

Al doilea caz, cel al utilizării amplificatorului diferenţial, este ilustrat în Figura 6.a.
La alimentarea amplificatorului diferenţial, acesta devine conectat prin priza cu
împământare, la pământ. Pentru a putea fi eliminate zgomotele, generatorul de

6
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

tensiune, care generează tensiunea electrică vi, trebuie conectat între intrările
amplificatorului; astfel, tensiunea de intrare vi devine tensiune de intrare
diferenţială (vezi Figura 2).
Ca şi amplificatorul, la alimentarea generatorului de tensiune, acesta din urmă
devine conectat, prin priza cu împământare, la pământ.
Cu generatorul astfel conectat, se constată că, din punctul de vedere al MASEI
AMPLIFICATORULUI, sursa de zgomot este conectată cu generatorul de semnal vi ca
în Figura 6.b. În continuare, se va determina expresia de calcul a tensiunii de ieşire
vo a amplificatorului. Pentru aceasta se va aplica teorema suprapunerii efectelor,
deoarece discuţia de faţă are loc, presupunând că amplificatorul diferenţial lucrează
liniar.

Figura 7. Aplicarea teoremei suprapunerii efectelor pentru Figura 6.b.

Astfel, prin pasivizarea lui vZ, se poate determina valoarea notată voi a tensiunii de
ieşire vo, în funcţie de vi. Deoarece, în acest caz (Figura 7.a), vi=viD, din 12.1 rezultă
că:
voi  AVD  viD  AVD  vi 12.9

Apoi, prin pasivizarea lui vi, se poate determina valoarea notată voZ a tensiunii de
ieşire vo, în funcţie de vZ. În acest caz, se remarcă faptul că tensiunea de zgomot
este o tensiune de mod comun pentru amplificatorul diferenţial (Figura 7.b),
vZ=viC. Din 12.5 rezultă că:
voZ  AVC  viC  AVC  vZ  0 12.10

Conform teoremei suprapunerii efectelor,

7
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

vo  voi  voZ 12.11

Deci, ţinând cont de rezultatele de mai sus,

vo  AVD  vi 12.12

de unde se observă că tensiunea de ieşire vo nu mai conţine tensiunea de zgomot.

OBSERVAŢIE: amplificatorul diferenţial are 2 dezavantaje majore:

1. rezistenţa de intrare a celor 2 intrări este egală cu R (se poate arăta prin
procedeul prezentat în cursul precedent); dacă această rezistenţă este mică, atunci
vor exista pierderi de tensiune la intrările amplificatorului.
2. în cazul unor aplicaţii care necesită modificarea factorului de amplificare în
tensiune, realizarea acestei operaţiuni este dificilă; modificarea acestui parametru
presupune modificarea lui RF sau a lui R, dar, deoarece rejectarea semnalelor de
mod comun are loc numai dacă RX=R şi RY=RF, rezultă că rezistenţele RX şi RY ar
trebui să “urmărească” simultan valorile lui R, respectiv RF – lucru dificil de realizat
în circuitele practice.

3. Amplificatorul de instrumentaţie
Este unul din cele mai utile, precise şi versatile amplificatoare, utilizat în principal
în sistemele de achiziţie de date. Structura amplificatorului de instrumentaţie este
prezentată în Figura 8.

Se observă că amplificatorul de instrumentaţie are pe cele 2 intrări 2 repetoare de

tensiune. Aşa cum s-a precizat în cursul precedent, rezistenţa de intrare a
repetoarelor de tensiune este infinită, deci şi amplificatorul de instrumentaţie are
rezistenţe de intrare infinite (foarte mari), motiv pentru care nu vor exista pierderi de
tensiune la intrările acestui amplificator. Totodată, se observă că ieşirile celor 2
repetoare de tensiune sunt conectate la intrările unui amplificator diferenţial. Din
acest motiv, toate avantajele specifice amplificatorului diferenţial sunt moştenite şi
de către amplificatorul de instrumentaţie. Deci, amplificatorul de instrumentaţie
amplifică numai semnalele de mod diferenţial, realizând rejecţia semnalelor de mod

8
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

comun (considerate, aşa cum s-a explicat în discuţia de mai sus, ca fiind semnale
parazite = zgomote). În plus, aşa cum se va deduce din expresia factorului de
amplificare în tensiune, valoarea acestuia poate fi modificată foarte uşor, prin
intermediul unui potenţiometru (potenţiometrul = o rezistenţă a cărei valoare poate
fi reglată de către utilizator prin intermediul unui al 3lea terminal, denumit cursor).

Figura 8. Amplificatorul de instrumentaţie.

Aşa cum sunt aplicate cele 2 tensiuni de intrare în Figura 8, amplificatorul

funcţionează în mod diferenţial. Se poate demonstra foarte uşor că, tensiunea de
ieşire a amplificatorului depinde de tensiunile de intrare conform relaţiei

 R 
vo  1  2     vi1  vi 2  12.13
 RA 

de unde, factorul de amplificare în tensiune este

R
AV  AVD  1  2  12.14
RA

9
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

Doarece RA este potenţiometru, rezultă că valoarea factorului de amplificare în

tensiune se poate regla foarte uşor.
La fel ca şi pentru amplificatorul diferenţial, în cazul în care amplificatorul de
instrumentaţie funcţionează în mod comun, tensiunea de ieşire vo devine egală cu
zero.
În continuare, se prezintă determinarea factorului de amplificare în tensiune.

Figura 9. Circuitul de calcul al amplificatorului de instrumentaţie.

În primul rând, deoarece al 3lea AO este utilizat în configuraţie de amplificator diferenţial,

pentru exprimarea expresiei tensiunii de ieşire vo se poate utiliza relaţia12.2, în care se fac
înlocuirile RFR, vi2vo2 şi vi1vo1, deoarece tensiunile vo1 şi vo2 sunt tensiunile de intrare
în acest amplificator. Deci,

R
vo    vo 2  vo1  12.15
R

În continuare, se vor exprima tensiunile vo1 şi vo2 în funcţie de tensiunile de intrare vi1 şi vi2.
1. se notează cu i1 curentul prin rezistorul R care aparţine lui AO1. Apoi se aplică TK1 în
nodul la care este conectată intrarea inversoare a lui AO1. Deoarece curentul notat i1- este
curentul prin intrarea inversoare a lui AO1, acesta este zero, deci curentul prin

10
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

potenţiometrul RA rezultă că este tot i. Apoi, se aplică TK1 în nodul la care este conectată
intrarea inversoare a lui AO2. Deoarece curentul notat i2- este curentul prin intrarea
inversoare a lui AO2, acesta este zero, deci curentul prin rezistorul R a lui AO2 rezultă că
este tot i.
2. AO1 are reacţie negativă, datorită rezistorului R conectat între ieşirea şi intrarea sa
inversoare. Rezultă că tensiunile de pe cele 2 intrări ale sale, notate vi1- şi vi1+ sunt egale:

vi1  vi1

Dar, deoarece pe intrarea neinversoare este aplicată tensiunea de intrare a amplificatorului,

notată vi1, rezultă că vi1  vi1 . Astfel, în final se ajunge la relaţia vi1  vi1 .

AO2 are reacţie negativă, datorită rezistorului R, conectat între ieşirea şi intrarea sa
inversoare. Rezultă că tensiunile de pe cele 2 intrări ale sale, notate vi2- şi vi2+ sunt egale:

vi 2   vi 2

Dar, deoarece pe intrarea neinversoare este aplicată tensiunea de intrare a amplificatorului,

notată vi2, rezultă că vi2  vi 2 . Astfel, în final se ajunge la relaţia vi 2   vi 2 .

3. se aplică legea lui Ohm pe rezistoarele R conectate între ieşirea şi intrarea inversoare a
amplificatoarelor AO1 şi AO2 şi pe RA şi se ţine cont de rezultatele de la punctele 1 şi 2:

vo1  vi1 vo1  vi1 vi1  vi 2 vi1  vi 2 vi 2  vo 2 vi 2  vo 2

i  si i   si i  
R R RA RA R R

 R  R  R  R
De unde rezultă: vo1  1    vi1   vi 2 si vo 2  1    vi 2   vi1
 RA  RA  RA  RA

aceste rezultate se vor înlocui în expresia12.15, iar expresia lui vo va rezulta:

 R  R  R  R
vo  1   vo 2  vo1   1    vi 2   vi1  1    vi1   vi 2
 RA  RA  RA  RA
 R 
vo  1  2     vi1  vi 2 
 RA 

4. Amplificatoare în punte cu amplificatoare operaţionale

Acest tip de amplificatoare sunt utilizate pentru, măsurarea/determinarea valorii
mărimii electrice generate la ieşirea unui traductor, care, în acest caz reprezintă un
dispozitiv care realizează conversia variaţiei unei mărimi fizice a mediului ambiant

11
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

într-o variaţie R a unei rezistenţe. De exemplu, termistorul este un traductor a

cărui rezistenţă variază cînd temperatura de lucru variază. De asemenea, o celulă
fotoconductivă reprezintă un traductor a cărei rezistenţă variază în funcţie de
intensitatea luminoasă.

Figura 10. Amplificatorul în punte.

Structura amplificatorului în punte este prezentată în Figura 10. În circuitul din

Figura 10, traductorul este reprezentat prin intermediul unei rezistenţe nominale
RNOM sumată cu variaţia acesteia RNOM, unde RNOM reprezintă valoarea nominală a
rezistenţei traductorului (valoarea acestei rezistenţe în absenţa mărimii fizice
monitorizate), iar RNOM reprezintă variaţia rezistenţei nominale RNOM, cauzată de
variaţia mărimii fizice monitorizate.
Structura de bază a amplificatorului în punte este reprezentată în Figura 10.
Primul amplificator operaţional, notat AO1, formează, împreună divizorul rezistiv
compus din rezistoarele RREF1, RREF2 şi potenţiometrul RREF, o referinţă de tensiune.
Referinţa de tensiune reprezintă o sursă de tensiune (în acest caz continuă, dar
poate fi şi variabilă) şi este necesară pentru funcţionarea punţii amplificatorului.

12
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

Puntea amplificatorului este compusă din rezistenţa traductorului, precum şi

rezistoarele R şi potenţiometru RNOM.
Revenind la referinţa de tensiune, aceasta trebuie să genereze la bornele sale de
ieşire o tensiune VREF, a cărei valoare să nu depindă de circuitul extern, conectat la
bornele sursei respective. Pentru satisfacerea acestei condiţii, este necesar ca sursa
de tensiune să fie caracterizată de o rezistenţă de ieşire foarte mică (în acest caz,
mai mică decât RNOM a traductorului), ideal de valoare zero. Din acest motiv,
amplificatorul operaţional AO1 este conectat în conexiune de repetor de tensiune.
Rezistenţa de ieşire a referinţei de tensiune este chiar rezistenţa de ieşire a
repetorului de tensiune, care, aşa cum s-a arătat în cursul precedent, are valoare
zero. Totodată, datorită faptului că rezistenţa de intrare a repetorului de tensiune
este infinită, valoarea tensiunii generate la bornele de ieşire ale sursei depinde
numai de valorile elementelor RREF1, RREF2 şi poziţia cursorului RREF.
Se poate demonstra că valoarea tensiunii generate la bornele de ieşire ale sursei
de tensiune VREF poate fi reglată în domeniul de valori:

 RREF  RREF 1 RREF  RREF 2 

VREF    VEE   VCC  12.16.a
 RREF  RREF 1  RREF 2 RREF  RREF 1  RREF 2 

Pentru amplificatorul în punte, se poate demonstra că tensiunea de la ieşirea

acestuia vo este direct proporţională cu variaţia RNOM a rezistenţei traductorului:

VREF
vo    RNOM 12.16.b
RNOM  R

de unde rezultă că acest circuit măsoară, prin intermediul variaţiei RNOM, variaţia
mărimii fizice monitorizate. În cazul în care rezistenţa traductorului se află exact la
valoarea nominală RNOM, se spune că sistemul de măsură = amplificatorul se află
într-o stare de echilibru. În acest caz, RNOM este zero, iar tensiunea de ieşire vo a
amplificatorului are valoarea zero. Amplificatorul sesizează şi măsoară ieşirea
sistemului de măsură din această stare de echilibru, deoarece numai în acest caz
RNOM este diferită de zero.

13
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

Modul de utilizare a acestui circuit implică realizarea unui reglaj pentru calibrare,
înainte de oricare operaţiune de măsurare şi anume, care presupune operaţiile:
1. plasarea traductorului în mediul în care se urmăreşte monitorizarea unei
mărimi electrice.
2. ajustarea poziţiei cursorului potenţiometrului RNOM până când valoarea
tensiunii de ieşire vo este zero.
În continuare, se prezintă modul în care ecuaţia 12.16 de funcţionare a
amplificatorului este dedusă. Pentru simplificarea analizei, în circuitul de calcul,
referinţa de tensiune este înlocuită între bornele sale de ieşire cu o sursă de
tensiune continuă de valoare VREF.

Figura 11. Circuitul de calcul al amplificatorului în punte.

1. Se stabilesc curenţii prin rezistenţele circuitului. Mai întâi se notează cu i1 curentul pin
rezistenţa R la care este conectată intrarea inversoare a AO-ului. Aplicând TK1 în nodul la
care este conectată intrarea inversoare, ţinând cont de faptul că valoarea curentului i- prin
intrarea inversoare este zero, rezultă că prin traductor curentul este tot i1. Apoi, se notează
cu i2 curentul pin rezistorul R la care este conectată intrarea neinversoare a AO-ului.
Aplicând TK1 în nodul la care este conectată intrarea neinversoare, ţinând cont de faptul că
valoarea curentului i+ prin intrarea neinversoare este zero, rezultă că prin potenţiometrul
RNOM curentul este tot i2.
2. deoarece AO-ul are reacţie negativă (prin traductor), tensiunile de intrare de la cele 2
intrări ale amplificatorului sunt egale:
vi  vi 12.17

14
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

3. se aplică legea lui Ohm pe toate rezistenţele circuitului, ţinând cont de curenţii stabiliţi
mai sus:

VREF  vi  vi   vo
i1  si i1  12.18.a
R RNOM  RNOM

VREF  vi  vi   0 vi 
i2  si i2   12.18.b
R RNOM RNOM

Dacă se ţine cont de relaţia 12.17, rezultă:

RNOM RNOM
VREF   VREF  VREF  vo
R  RNOM R  RNOM 12.19.a

R RNOM  RNOM

VREF
De unde rezultă: vo    RNOM
RNOM  R

Figura 12. Amplificatorul în punte – varianta cu traductor conectat la masa circuitului.

Revenind la amplificatorul în punte, în unele aplicaţii este necesar ca traductorul să
fie conectat la masa circuitului. În acest caz, rezultă varianta de amplificator în
puncte din Figura 12, unde sursa de tensiune continuă VREF se poate construi ca în
Figura 10.

Pentru această variantă de amplificator, se poate demonstra că ecuaţia de

funcţionare este următoarea:

15
 Dispozitive Electronice şi Electronică Analogică
Suport curs 12 Amplificatoare diferenţiale şi în punte cu AO.

VREF
vo    RNOM 12.20
RNOM  R

Din relaţia de mai sus se observă că tensiunea de ieşire vo depinde NELINIAR de

variaţia rezistenţei traductorului RNOM.
În multe aplicaţii, pentru prelucrarea mai simplă a informaţiilor, sunt utilizate
circuite de liniarizare. În cursul următor vot fi prezentate 2 din cele mai des utilizate
circuite de liniarizare.

16