Lucrarea practică 3-4

Amplificatorul operațional. Conexiuni de baza cu A.O.

Amplificatorul operaţional (AO) este un circuit integrat analogic ce face parte din categoria
circuitelor liniare. Acest lucru înseamnă că prezintă relaţii liniare între mărimile de intrare şi cele
de ieşire în domeniul de funcţionare normală. AO este un amplificator de curent continuu ce are
amplificarea în buclă deschisă (notată în lucrare cu a) foarte mare. AO sunt incluse în montaje
ce asigură o reacţie negativă. Astfel, amplificarea montajului (configuraţiei) va depinde de reţeaua
de reacţie.
Simbolul grafic utilizat pentru AO este prezentat în Fig. 1.

Figura 1. Reprezentarea A.O.

AO are două intrări, una neinversoare notată cu + şi una inversoare notată cu -. În general
AO are o ieşire (v. Fig. 1 a). Există şi AO cu două ieşiri, în care una dintre ele este ieşirea normală
şi cea de-a doua este ieşirea în antifază (ieşire reprezentată cu un cerculeţ – simbolul inversorului
– v. Fig. 1 b). AO se alimentează de la o sursă diferenţială de tensiune (simetrică) şi nu au punct
de masă propriu. Punctul de masă (nul) se consideră punctul de înseriere a surselor de
alimentare (ce formează sursa diferenţială). Unele AO au terminale suplimentare utilizate pentru
reglajul componentei continue a ieşirii (offset) şi/sau pentru compensare (v. Fig. 1).
În curent continuu şi în curent alternativ la frecvenţe joase este valabilă relaţia:

unde cu uid a fost notată tensiunea diferenţială de intrare.

AO ideal are următoarele proprietăţi:
- impedanţe de intrare infinite;
- impedanţă de ieşire nulă;
- curent de intrare (polarizare) nul;
- decalaje şi derive nule;
- amplificarea a în buclă deschisă este infinită;
- factor de rejecţie a semnalului de mod comun (CMRR) infinit;
- factor de rejecţie a variaţiei tensiunilor de alimentare (SVRR) infinit;
- bandă de frecvenţe foarte largă;
- caracteristică ideală de transfer în domeniul liniar de funcţionare.
Pe baza caracteristicilor AO ideal rezultă două consecinţe foarte importante folosite în calculele
circuitelor cu AO:
- curenţii de intrare ai AO se consideră nuli;
- diferenţa de potenţial dintre intrările AO se consideră nulă.

AO se utilizează împreună cu o reacţie negativă (o parte din semnalul de la ieşire se aduce la

intrarea inversoare). Astfel, amplificarea montajului (configuraţiei) depinde de reacţia negativă:

1
unde: A – amplificarea montajului, a – amplificarea AO în buclă deschisă (fără reacţie negativă),
F – amplificarea reţelei (divizorului) de reacţie. F se numeşte factor de reacţie.
Deoarece a este foarte mare (de obicei în domeniul 105 - 106), avem aF >> 1. Astfel, rezultă că
amplificarea montajului este practic egală cu:

În Fig. 2 se prezintă schema de modelare a unui AO.

Figura 2 Modelarea unui amplificator operational

Caracteristicile grafice ale AO

Ca la orice circuit sau dispozitiv electronic analizat până în acest moment, şi pentru AO
trebuie cunoscute caracteristicile grafice care îi caracterizează funcţionare. Astfel:
- caracteristica de intrare care reprezintă dependenţa curentului de intrare ca funcţie de
tensiunea de intrare; această caracteristică nu prezintă importanţă deoarece curenţii de
intrare sunt aproape zero (datorită impedanţei mari de intrare).
- caracteristica de ieşire care reprezintă dependenţa curentului de ieşire ca şi funcţie de
tensiunea de ieşire în condiţiile date de semnalul de intrare; nici această caracteristică nu
prezintă importanţă deoarece impedanţa de ieşire are valoare foarte mică, iar caracteristica
depinde exclusiv de sarcină.
- caracteristica de transfer care reprezintă caracteristica grafică între mărimile de intrare şi cele
de ieşire. În general mărimea de intrare este tensiunea diferenţiala de intrare Vd  V  V , iar
mărimea de ieşire este tensiunea de ieşire care în cazul unui AO ideal este V0  A  Vd , unde
A este amplificarea AO.
În Fig.3 se prezintă caracteristica de transfer a AO. Pe această caracteristică se poate
observa că există trei zone de funcţionare a amplificatorului
Regiunea de saturaţie negativă reprezintă zona pentru care AO are la ieşire tensiunea
V0min adică tensiunea maximă de valoarea negativă pe care o poate avea la ieşire indiferent de
valoarea tensiunii de intrare. Această zonă poate fi caracterizată de relaţia de mai jos.
V0 min
Vd 
A
unde A este amplificarea AO
În această zona tensiunea de ieşire nu depinde de tensiunea de intrare, iar tensiunea de
ieşire este aproximativ egală cu tensiunea negativă de alimentare EE.
Regiunea liniară reprezintă zona în care AO funcţionează ca amplificator după relaţia:
V0  A  Vd
Amplificarea poate fi de finită ca fiind egală cu: A  tg ( ) . Doar în această regiune AO
funcţionează ca şi amplificator.
Regiunea de saturaţie pozitivă reprezintă zona pentru care AO are la ieşire tensiunea
V0max adică tensiunea maximă de valoarea pozitivă. Această zonă poate fi caracterizată de
relaţia:
V0 max
Vd 
A
2
 Pentru această regiune tensiunea de ieşire nu depinde de tensiunea de intrare, iar
tensiunea de ieşire este aproximativ egală cu tensiunea pozitivă de alimentare E C.

Figura 3. Caracteristica de transfer a AO.

Avantajele utilizării amplificatoarelor operaţionale

Amplificatoarele operaţionale moderne, precum modelul popular 741, sunt circuite

integrate de o înaltă performanţă şi ieftine pe de altă parte. Impedanţele lor de intrare sunt foarte
mari, curenţii pe la bornele acestora se situează în jurul valorii de 0,5 mA pentru modelul 741, şi
mult mai puţin pentru AO cu tranzistori cu efect de câmp la intrare. Impedanţa de ieşire este
de obicei foarte mică, aproximativ 75 Ω pentru modelul 741, multe modele având protecţie
integrată la scurt-circuit, ceea ce înseamnă că ieşirile acestora pot fi scurt-circuitate fără ca acest
lucru să afecteze circuitul intern al amplificatorului. Cu un cuplaj direct între etajele interne cu
tranzistori ale AO, acestea pot amplifica semnale de c.c., precum şi de c.a. Costurile de timp şi
de bani pentru proiectarea unui circuitu amplificator utilizând componente discrete se ridică mult
peste costului unui amplificator operaţional. Din aceste motive, AO au scos aproape complet din
uz amplificatoarele de semnal folosind tranzistori discreţi.

Structura unui circuit integrat

În diagrama alăturată sunt prezentate conexiunile pinilor pentru un singur AO (la fel şi pentru
modelul 741) dintr-un circuit integrat DIP (Dual Inline Package) cu 8 pini.

Unele circuite integrate conţin două AO într-un singur pachet, incluzând modelele populare TL082
şi 1458. Aceste unităţi „duale” sunt împachetate tot într-un integrat DIP cu 8 pini.

Factorul de amplificare

AO practice au un factor de amplificare în tensiune în jurul a 200.000 sau chiar mai mult, ceea
ce înseamnă că sunt inutile ca şi amplificatoare diferenţiale în sine. Pentru un AO cu o amplificare
în tensiune, AV = 200.000, şi o tensiune maximă de ieşire între +15V şi -15V, o diferenţă de
tensiune de doar 75 µV între cele două intrări este suficientă pentru intrarea amplificatorului în
saturaţie sau blocare.

3
 1. Conexiunea inversoare.
Pentru a obţine o conexiune inversoare, se conectează borna de intrare neinversoare la
masă, iar borna de intrare inversoare la o sursă de tensiune. Schema trebuie să dispună şi de
reacţie negativă. Schema este prezentată în Fig.1.

Fig.1. Conexiunea inversoare a AO.

În această schemă apar rezistenţele R1 care are rol de limitare a semnalului de intrare şi
R2 care are rol de reacţie negativă.
Dacă se aplică teoremele de calcul electric pe acest circuit va rezulta relaţia:
R2
VO    U in
R1
de unde se constată că:
V0 R
A  2
U in R1
Semnul minus din relaţia amplificării indică că tensiunea de ieşire este defazată cu 180°
faţă de tensiunea de intrare ceea ce justifică denumirea de amplificare inversoare.
2. Conexiunea neinversoare.
Pentru a obţine o conexiune neinversoare, se conectează borna de intrare neinversoare
la sursa de tensiune, iar borna de intrare inversoare la masă printr-o rezistenţă. Schema trebuie
să dispună şi de reacţie negativă. Schema este prezentată în Fig.2.

Fig.2. Conexiunea neinversoare a AO.

În această schemă atât rezistenţa R1 cât şi rezistenţa R2 au rol de reacţie.

Dacă se aplică teoremele de calcul electric pe acest circuit va rezulta relaţia:
 R 
VO  1  2   U in
 R1 
de unde se constată că:
V0 R
A  1 2
U in R1
Se poate observa că de această dată semnalul de ieşire este în fază cu semnalul de
intrare, de unde rezultă că amplificarea este neinversoare.

4
 3. Conexiunea diferenţială.
Pentru a obţine o conexiune diferenţială avem nevoie de două surse de semnal, una
care se conectează la borna de intrare neinversoare, iar cealaltă care se conectează la borna
de intrare inversoare. Schema este prezentată în Fig.3.
În această schemă atât rezistenţa R1 cât şi rezistenţa R2 au rol de reacţie, iar R3 şi R4,
au rol de divizor pentru intrarea neinversoare cu rol de polarizare.

Fig.3. Conexiunea diferenţială a AO.

Dacă se aplică teoremele de calcul electric pe acest circuit va rezulta relaţia:

 R  R4 R
VO  1  2    U 2  2  U1
 R1  R3  R4 R1
Dacă realizarea circuitului se face astfel încât:
R2 R4

R1 R3
Rezultă:
R2
VO   U 2  U1 
R1
Din relaţia de mai sus se poate observa că amplificatorul amplifică tensiunea obţinută ca
şi diferenţă dintre tensiunile de intrare de unde vine şi denumirea de AO diferenţial.
4. Circuit sumator.
Circuitul sumator este un circuit care are la ieşire suma semnalelor de intrare. Pentru
aceasta se porneşte de la o conexiune inversoare, doar că la borna inversoare se conectează
toate sursele de semnal (Fig.4).

Fig.4. Conexiunea sumatoare a AO.

În această schemă rezistenţele R11 … R1n au rol de limitare a curenţilor furnizaţi de

sursele de semnal, iar rezistenţa R2 are rol de reacţie.
Dacă se aplică teoremele de calcul electric pe acest circuit va rezulta relaţia:
n
Ui
VO   R2  
i 1 R1i

5
 Dacă realizarea circuitului se face astfel încât toate rezistenţele de limitare a semnalului
să fie egale:
R11  R12  ...R1n  R1
Rezultă:
R2 n
VO    U i
R1 i 1
Din relaţia de mai sus se poate observa că amplificatorul amplifică suma tensiunilor de
intrare. Semnul minus semnifică faptul că tensiunea de ieşire este defazată cu 180° faţă de
tensiunea rezultată ca sumă a tensiunilor de intrare.

Modul de lucru:
1. Se realizează conexiunile necesare folosind rezistenţe și fire de conectare.
2. Se verifica circuitul