Sunteți pe pagina 1din 1

În 1984 Stere Gulea a propus Consiliului de Stat pentru Cultură și Artă realizarea filmului Moromeții.

Scenariul filmului a fost scris de Stere Gulea după volumul I al romanului Moromeții de Marin Preda.


Acțiunea cărții se petrece în anii '30 ai secolului al XX-lea la Siliștea Gumești, satul natal al
scriitorului Marin Preda. Localitatea se schimbase însă destul de mult în cei 50 de ani care trecuseră de
la momentul descris în carte, chiar scriitorul afirmând în volumul Imposibila întoarcere că „…ăsta nu e
satul meu”. Regizorul a vizitat mai multe sate pentru a găsi unul care să semene cu satul descris de
Marin Preda în roman, alegând în final satul Talpa, tot din județul Teleorman. [1] Au fost găsite două
case nelocuite alăturate, despărțite de un gard, înspre marginea satului, care au fost alese pentru a fi
casa lui Bălosu și a lui Moromete. [2] În curțile celor două case nu era însă niciun salcâm, așa că a fost
adus unul tocmai din Alexandria.[3]
Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. La realizarea
filmului au fost folosiți pe post de consultanți Răzvan Ciucă (consultant etnografic) și Mihai
Ungheanu (consultant literar). Regizor secund a fost Jana Dochița-Badea, iar operator filmări combinate
Nora Irimescu. Filmul a fost filmat pe peliculă alb-negru.
Filmările au durat timp de două luni [3] și au avut loc în vara anului 1985 în satul Talpa. Echipa de filmare
era cazată la Hotelul Parc din Alexandria, de unde făcea zilnic naveta o distanță de 80 de km până în
satul Talpa. [2][4] Condițiile din camerele de hotel erau mizerabile: pe lângă faptul că era foarte cald, în
încăperi mișunau gândaci, muște și țânțari. [3]
Satul în care se filma era destul de izolat. Casele au fost închiriate de la săteni și există și în prezent.
Strada pe care s-a filmat a fost denumită ulterior strada Moromeții. Sătenii i-au privit pe actori ca pe
vecinii lor. Victor Rebengiuc a afirmat că a fost impresionat profund că localnicii cunoșteau romanul pe
dinafară. [2] Echipa de filmare aducea țăranilor zilnic pâine, că acolo nu se găsea. Întreg satul aștepta
autobuzul cu echipa de filmare de la Alexandria. [3] În schimb, sătenii le aduceau actorilor și celorlalți
membri ai echipei de filmare ouă, brânză și alte produse și le făceau de mâncare la prânz. [2]
Scenariul a fost îmbunătățit în timpul filmărilor fără a se modifica litera cărții și spiritul ei. La cererea
Comisiei ideologice, a trebuit refilmată o secvență în care legionarii îl bat pe Dumitru lui Nae. [2]
Muzica filmului a fost compusă de Cornelia Tăutu după ce au fost montate imaginea, dialogul și
zgomotele. Ea a studiat atmosfera creată de operator, jocul actorilor și ritmul montajului. Cu toate
acestea, compunerea muzicii acestui film a fost mai dificilă decât la alte filme, din cauza faptului că a
trebuit să se apropie de realitatea țărănească descrisă. [5] Muzica a fost interpretată de Orchestra
simfonică a Radioteleviziunii Române dirijată de Ludovic Bács (creditat pe generic ca Ludovic Baci),
interpretul la taragot fiind Dumitru Fărcaș (creditat Dumitru Fărcașu).

https://ro.wikipedia.org/wiki/Morome%C8%9Bii_(film)

S-ar putea să vă placă și