Astronomia în Antichitate

Stonehenge

Curiozitatea popoarelor din Antichitate asupra fenomenelor astronomice, a făcut ca aceștia să

studieze cerul și să înțeleagă formarea zilei și a nopții, rolul Soarelui și al Lunii în măsurarea timpului
și anotimpurile. Popoarele antice au observat că obiectele cerești au un comportament regular
aceasta ajutând la măsurarea timpului formând zile, luni și ani.
Soarele răsare dinspre un punct, est și apune într-un punct opus, vest, dar ziua nu are aceeași
lungime pe toată perioada anului, iar noaptea sunt vizibile grupuri de stele - constelații care urmează
același curs o dată la 365 de zile în jurul unui punct fix.
Calendarul a fost făcut după pozițiile și mișcările Lunii și ale Soarelui formând ziua, luna și anul.
Popoarele antice au asociat obiectele și fenomenele cerești, cu zei și spirite, construind temple și
aliniamente astronomice.
Cele mai vechi mărturii despre importanța pe care o dădeau oameni cerului le avem
din Sumer (circa 3500 î.Hr.), insulele Britanice (Stonehenge 8075 î.Hr., Newgrange 3200 î.Hr., Bryn
Celli Ddu mileniul 3-4 î.Hr.)[1], Egipt(piramidele de la Gizah, Saqquara și Dashur, mileniul al treilea
î.Hr.)[2] și Maya (între 1500 și 800 î.Hr.). Aceste populații au arătat un interes major în ceea ce
privește crearea de sanctuare astronomice de unde puteau urmări și măsura răsăritul unor stele sau
planete ca Sirius respectiv Venus și Mercur.

Astronomia newtoniană

Tycho Brahe - Armille æquatoriæ, model pentru ilustrare concretă și măsurători ale stelelor și planetelor

Din punct ce vedere stiințific teoria coperniciană a fost doar un rearanjament al obitelor planetelor
concepute de Ptolemeu. Din 1580 până în 1597 astronomul danez Tycho Brahe a studiat stelele
descoperind peste 700 de stele noi, și a făcut, înainte de inventarea telescopului, măsurători
astronomice precise ale stelelor și sistemului solar.
Aceste date l-au ajutat pe Johannes Kepler, astronom german, să formuleze legi despre mișcările
planetelor afirmând că „mișcările de revoluție ale planetelor nu sunt circulare ci eliptice, cu viteze
variabile și distanțe variabile față de soare”. Vezi și Legile lui Kepler.
Fizicianul englez Sir Isaac Newton a enunțat un principiu simplu pentru a explica legile lui Kepler
despre mișcările planetelor. Prin reguli matematice el a descris o forță de atracție care există între
soare și planete. Aceasta forță, care „depinde de masa soarelui și a planetelor și de distanța dintre
acestea”, a pus baza interpretărilor fizice ale legilor lui Kepler. Descoperirea matematică a lui
Newton se numește „legea gravitației universale”.