Societatea secretă a elfilor, faunilor şi zânelor

Preambul

Natura şi acţiunile celor din subteran, a oamenilor care sunt în general invizibili şi care sunt
cunoscuţi sub numele de elfi, fauni şi zâne în rândul ţăranilor scoţieni, a celor care au o "a doua
vedere", poate fi pusă mai bine în evidenţă de către un căutător circumspect.

Societatea secretă

sau

Un tratat care înfăţişează deosebitele curiozităţi

care fac parte din viaţa oamenilor
din Scoţia de astăzi;
fapte care apar ca
ciudăţenii ale
acestei naţiuni.

Un subiect ce nu poate fi discutat de către orice

scriitor, dar care, totuşi, apare în forma unui
eseu cu scopul de a suprima neglijenţa
şi ateismul acestei ere şi de a
satisface dorinţa unora din
aleşii mei prieteni.

„Un duh a trecut pe lîngă mine ...Tot părul mi s-a sbîrlit ca ariciul ... Un chip cu o înfăţişare necunoscută
era înaintea ochilor mei.Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:
Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a fãcut?” Iov 4.15, 16

„Scrie că: Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii cari nu vor să asculte
Legea Domnului, cari zic văzătorilor: Să nu vedeţi! şi proorocilor: Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne
lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite!” Isaia 30.9, 10

„Aşa zice omul care are ochii deschişi” Numeri 24.15

„Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă” 1 Corinteni 13.12

„Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El” 1 Ioan 3,2

„Înainta lui Dumnezeu tremură umbrele supt ape şi supt locuitorii lor” Iov 26,5

Autor: Mr. Robert Kirk, preot din Aberfoill

-1691-
 Capitolul I

Despre locuitorii din subteran

Acestor siths sau spirite ale naturii li se mai spune şi Sleght Maith sau Oamenii
Buni (Good people), iar oamenii trebuie să-i îmbuneze pentru a preveni încercările
lor periculoase. Se spune că spiritele naturii sunt de natură intermediară între
oameni şi îngeri şi prezintă unele asemănări cu demonii prin faptul că sunt spirite
fluide inteligente şi au corpuri de lumină care îşi pot schimba forma (asemenea
corpurilor astrale) şi a căror compoziţie se aseamănă cu cea a unor nori
condensaţi şi care pot fi văzute cel mai bine în lumina crepusculului. Aceste
spirite îşi manevrează foarte bine aceste corpuri în subtil, căci le pot face să apară
sau să dispară după bunul lor plac. Câteva dintre ele au corpuri sau vehicule
deosebit de vaporoase, fine şi delicate şi asta datorită faptului că se hrănesc
absorbind lichide fine de o consistenţa asemănătoare aerului; altele se hrănesc cu
substanţe mai grosiere, cu licori din cereale care cresc la suprafaţa pământului şi
care sunt furate de către spiritele naturii. Raidurile lor prin lanuri sunt invizibile
sau vizibile şi se aseamănă cu cele ale şoarecilor şi ciorilor prin pagubele pe care
le produc. În zilele noastre se povesteşte despre faptul că ele frământă pâine şi
bat cu ciocanele sau fac alte treburi asemănătoare în subteranele deluşoarelor pe
care le bântuie. Unele îşi au originile în vechime, înainte ca evanghelia să
împrăştie păgânismul. Se mai spune că sunt locuri în care ele intră în case, după
ce oamenii s-au dus la culcare, şi fac curăţenie în bucătărie şi spală toată vesela.
Acestea sunt cunoscute sub numele de maronii. Când noi avem bogăţie ele au
parte de sărăcie în casele lor şi viceversa.

Trupurile lor din aer condensat sunt purtate prin văzduh în timp ce altele pot lua
diferite forme, strecurându-se prin toate crăpăturile sau fisurile din pământ prin
care poate intra şi aerul. Pământul este plin de cavităţi, astfel că se presupune că
în subteran există alte animale şi fiinţe; practic întreg universul este populat.

Capitolul II

Noi, (cei de la suprafaţă, care am însămânţat tot pământul) lucrăm şi pentru aceşti
oameni bizari, cât şi pentru noi. Totuşi, mai înainte, aveau şi ei terenuri cultivate la
suprafaţa pământului. Urmele lăsate de ei mai pot fi văzute pe culmile unor dealuri
foarte înalte.

Ei îşi mută locuinţa la începutul fiecărui sfert de an şi vor face acest lucru până în
zilele din urmă, neputând să stea într-un singur loc. Le este foarte uşor să
călătorească schimbându-şi mereu locuinţa. Când trebuie să se mute în alt loc,
trupurile lor schimbătoare, plutesc în aer, aproape de pământ, împreună cu
bagajele pe care le poartă. În asemenea momente VĂZĂTORII sau oamenii cu CEL
DE-AL DOILEA VĂZ au întâlniri terifiante cu aceştia, uneori chiar la drumul mare.
Astfel, oamenii evită să călătorească în locuri străine în acceste perioade ale
anului. În Scoţia s-a păstrat un obicei până în zilele noastre: în prima sâmbătă a
fiecărui sfert de an oamenii merg la biserică pentru a fi protejaţi atât ei cât şi
culturile şi cirezile lor de raidurile pe care le efectuează aceste triburi rătăcitoare;
mulţi din aceşti oameni superstiţioşi nu mai sunt văzuţi decât după ce a trecut alt
sfert de an. Atunci ei lasă toate treburile deoparte şi veghează în biserică pentru a
fi ocrotiţi de fiinţele care zboară prin întuneric.

Aceste fiinţe sunt distibuite în triburi şi ordine şi au copii, doici, se căsătoresc,

mor, se îngroapă şi fac aceste lucruri în aparenţa asemenea nouă (doar dacă nu
fac acest lucru pentru spectacol sau pentru a vesti viitoare evenimente care se
vor petrece în lumea noastră).

Capitolul III

Ei sunt văzuţi de către oamenii cu CEL DE-AL DOILEA VĂZ cum mănâncă la
funerarii şi banchete aşa că mulţi dintre scoţieni şi irlandezi nu gustă din
mâncărurile de la aceste mese pentru a nu rămâne captivi în lumea lor sau pentru
a nu fi otrăviţi de către aceştia. Adesea aceştia sunt văzuţi printre ceilalţi oameni
pământeni, cum cară berea sau cafeaua în cupe spre mormânt. Câţiva oameni
care au această vedere exaltată (fie naturală, fie dobândită prin efort), mi-au
povestit că au văzut la aceste întâlniri un Doubleman (om dublu), o formă de om
care apare în acelaşi timp în două locuri cu două înfăţişări identice şi care
locuieşte atât în subteran cât şi la suprafaţă. Forma care apare ca o copie a unui
om de pe Pământ poate fi cu uşurinţă distinsă de originar prin anumite operaţiuni
menite să o dea în vileag. Ei susţin cu tărie că fiecare element sau fiecare fiinţă
are o astfel dublură. Uneori unii peşti pot lua forma unor călugări cu glugi din
vechile ordine. Ei fac referire la această dublură cu numele de Reflex-man (Omul-
reflexie) sau Co-walker (Însoţitorul) şi susţin că acesta îşi urmăreşte fratele
geamăn sau companionul atât înainte cât şi după moartea originalului. Uneori
această copie este vâzută cum trece printr-un loc la câteva zile după ce a trecut şi
originalul. Această copie, ecou sau imagine vie se duce în cele din urmă la locul
care îi este destinat. Ea a însoţit o o persoană atât de mult, încât şi după moartea
acesteia rămâne să supravegheze anumite secrete ascunse de persoana în cauză,
secrete pe care ceilalţi tânjesc să le descopere sau să ducă la îndeplinire anumite
lucruri care se cereau îndeplinite de respectiva persoană. Cert este că multe
dintre istorisirile vechilor vrăjitoare ţin să afirme, dincolo de orice îndoială, că toţi
aceşti oameni sau spirite cu corpuri uşoare şi aerate sau corpurile care au intrat
în posesia unor spirite străine, găsesc o plăcere în a sări şi a face tumbe
asemenea satirilor, la sabaturile lor lipsite de sfinţenie (din durere sau din
melancolie). Dacă sunt invitaţi şi li se cere pe un ton serios, ei se pot face
cunoscuţi oamenilor şi pot deveni familiari; fiind totuşi într-o diferită stare sau
element al existenţei, nu este foarte uşor să conversezi cu ei. Ei susţin că un
heluo, sau un Great-eater (Mare-mâncăcios) are ca însoţitor un elf vorace, denumit
Join-eater (Însoţitorul-mâncăcios) sau Just-halver şi se hrăneşte cu esenţa a ceea
ce mănâncă omul. Aceştia se aseamănă cu nişte vulturi sau bâtlani a căror apetit
este de nestăvilit; totuşi se pare că ei transportă o mică partea din această
substanţă în alt loc, căci ei mănâncă şi în locuinţele lor subterane; acolo,
mâncarea este foarte curată şi este servită de către copii încântători care se
aseamănă cu nişte păpuşi magice. Esenţa care este extrasă din mâncarea noastră
este transportată în casele lor pe căi secrete, asemenea femeilor înzestrate, care
reuşesc să aducă prin procedee magice, laptele vacilor vecinilor lor, de la mare
distanţă, drept în casa lor.

Capitolul IV

Casele lor sunt mari şi luminoase şi (cu excepţia unor cazuri ciudate)
imperceptibile ochilor vulgari. În Rachland şi în alte insule încântătoare, aceştia
au lămpi care funcţionează în continuu şi focuri care ard fără a fi susţinute de
vreun combustibil. Sunt femei care încă mai trăiesc şi care povestesc despre
faptul că au fost luate şi duse lângă pătuleţe de copii pentru a avea grijă de copiii
zânelor, în locul acestor doici fiind lăsate dubluri care se mişcau încet şi se
comportau anormal (acestea apăreau asemenea unor reflexii într-o oglindă) şi
care (asemenea unor spirite cu o poftă nestăvilită de mâncare), pline de viclenie,
devorau toată mâncarea pe care o găseau, apoi îşi părăseau trupul prin
intermediul unei morţi cât se poate de comună şi naturală. Doica era întâmpinată
cu mâncare, foc şi copilul de care trebuia să aibă grijă, dar nu ştia nimic de ceea
ce se petrecea în celelalte camere ale locuinţelor în care intra. Când copilul
ajungea la o vârstă mai mare, doica murea ori era adusa înapoi pe pământ sau i se
dădea posibilitatea să aleagă să rămână acolo.

E:\Documente\Mihai\Celtic\sce\sce14.htm