Încheind ultima decadă a secolului al XX-lea și rezumînd rezultatele unui secol de

dezvoltare psihanalitică, printre cei mai de seamă gânditori îl putem numi cu

încredere pe Carl Gustav Jung.

Carl Gustav Jung a fost un psihiatru elvețian și psihoterapeut care a fondat

psihologia analitică.
Carl Gustav s-a născut în Kesswil, Elveția în data de 26 iulie 1875.Tatăl său a fost
păstor într-o zonă săracă, a Bisericii Reformate elvețiene,în timp ce mama lui
provenea dintr-o familie bogată de clerici înstăriți.

La vârsta de șase ani, Jung, împreuna cu părinții acestuia s-a mutat la Laufen,în
speranța unui trai și viitor mai prosper. Emilie Jung a fost o femeie depresivă
,deprimată,care a petrecut o mare parte din timpul ei în propriul ei dormitor
separat, captivată de spiritele care după spusele ei o vizitau pe timp de noapte.În
ciuda comportamentului ei normal în timpul zilei, după asfințit devenea ciudată și
misterioasă. Din cauza comportamentului ciudat al mamei, Jung avea o relație mult
mai strînsă cu tatăl său.

Emilie Jung a părăsit orașul Laufen pentru câteva luni de spitalizare pentru o
afecțiune psihică necunoscută.Absența continuă a mamei, cât și stările ei depresive
au influențat foarte mult atitudinea fiului asupra femeilor.Aceasta influență Jung a
numit-o mai tîrziu ,,handicapul cu care am pornit,,.

În copilărie Jung era un copil singuratic și introvertit.El era convins că avea două
personalități:un elev elvețian tipic pentru acea epocă și cea de-a doua, un bărbat
aristocrat și influent din trecut.
La vârsta de doisprezece ani, la scurt timp după terminarea primului an la
Humanistisches Gymnasium în Basel, C.G.Jung a fost pus la pământ de către alt
băiat, iar impactul a fost atît de puternic încât și-a pierdut temporar cunoștința. În
acel moment, a avut un gînd spontan, și anume “acum nu va mai trebui să merg la
școală”. De atunci, de fiecare dată cînd mergea spre școală sau își începea temele,
leșina. A stat acasă timp de șase luni până cînd și-a auzit tatăl vorbind cu un
vizitator despre starea acestuia. Au suspectat că are epilepsie. Jung, confruntat
fiind cu starea materială precară a familiei, a conștientizat faptul că este nevoit să
obțină rezultate academice excelente. După încă trei pierderi de cunoștință, tânărul
a reușit să-și depășească condiția.

În anii de studenție, C.G.Jung a citit, într-o măsură apreciabilă, din creațiile lui
Goethe, Kant, Schopenhauer și Meister Eckhart. El a fost interesant de ideologiile
religioase, filozofice și de arheologie, dar a ales să urmeze medicina. După
absolvirea Universității din Basel, Jung a decis să se specializeze în psihiatrie. A
acceptat un loc de munca la spitalul Burgholzli din Zurich, sub tutela lui Eugen
Bleuler. Acest spital era renumit pentru tratamentele privind schizophrenia. Aici,
hipnoza și alte forme de tratament psihoterapeutic erau încurajate, în speranța că
inventivitatea specialiștilor avea să conducă la descoperirea unor metode sau idei
revoluționare. Jung își găsise astfel casa ideală în care avea să-și înceapă munca de
o viață.

În 1906, C.G.Jung a început să corespondeze cu Sigmund Freud, cei doi devenind

apoi prieteni. Deși veneau din lumi intelectuale diferite și aproape despărțiți
temporal de o generație, aceștia au împărțit interese comune în domeniul
psihologiei, în special explorarea profundă a vieții individului.
Ruptură cu Freud este marcată de apariția lucrării Wandlungen und Symbole der
Libido (1912), în care Jung încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian
și o implicită critică a acestuia. Divergente au apărut pe seama diferențelor dintre
modul în care cei doi psihologi concepeau inconștientul. Jung consideră ca
descrierea lui Freud era incompletă și exagerat de negativă.Această ruptură îl va
duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitică, dar mai întîi
trece printr-o perioadă de dezorientare profundă. El a explorat profunzimea
propriei sale minți, a reconstituit fanteziile din timpul copilăriei, și-a studiat
amintirile și visele, încercând să-și dea seama cine era el cu adevărat.

Jung rămâne în cea mai mare măsură fidel predecesorului său.Conform teoriei lui
Jung exista 3 nivele de conștiință:conștientul, inconştientul individual(personal) şi
inconştientul colectiv cel mai profund.
Primul pilon  al personalităţii este conştientul,care cuprinde Ego-ul şi
persoana.Dacă Ego-ul este componenta care asigură o raportare raţională, ghidată
de aspectele obiective ale situaţiilor în viaţa noastră de zi cu zi,persoana este de
fapt fațetă  publică a personalităţii (de fapt un arhetip, de care suntem în cea mai
mare măsură conştienţi şi care cuprinde aspectele personale pe care le relevăm
pentru ceilalţi.Persoana este astfel masca pe care o afişăm public, cu intenţia mai
mult sau mai puţin de a ne prezenta într-o lumină favorabilă. Ceea ce este de
remarcat în teoria lui Jung aceea că el consideră că un om poate avea mai multe
astfel de „măşti”, care sunt activate selectiv, în funcţie de circumstanţele
situaţionale şi normele acceptate.

Inconștientul individual se referă la experiențele și evenimentele din trecutul nostru

de care nu suntem pe deplin conștienți.

Inconștientul colectiv este cel de-al treilea nivel al conștiinței. Concepţia lui Carl
Jung despre inconştientul colectiv se bazează pe experienţa sa cu bolnavii
schizofrenici de pe vremea când lucra la spitalul de psihiatrie Burgholzli şi cu
propriul său inconştient din perioada confruntării cu imaginile şi viziunile
interioare.Inconştientul colectiv este nivelul profund şi inaccesibil al psihismului.
Umanitatea acumulează, asemeni individului, experienţe pe care le transmite
generaţiilor următoare prin intermediul inconştientului colectiv. Inconştientul
colectiv conţine astfel tezaurul de experienţe al speciei umane şi al celor
subumane. Întrucât experienţele sunt universale şi relativ neschimbate, ele devin o
parte a personalităţii fiecărui individ.

Deşi Jung a urmat iniţial teoria freudiană a inconştientului, castrat psihic format
din dorinţe refulate, mai tîrziu îşi va dezvolta propria teorie în care introduce noi
concepte. Cel mai important dintre ele este arhetipul.Arhetipurile constituie
structura inconştientului colectiv - ele sînt dispoziţii înnăscute de a experimenta şi
reprezenta situaţii şi conduite specifice umane. Astfel, relaţia mamă-copil de ex.
este guvernată de arhetipul maternal (la copil); tată copil - de arhetipul
paternal.Arhetipurile nu se formează în timpul vieții, ci sunt forme
preexistente,moștenite ereditar şi reprezintă imagini primordiale, reprezentări
colective, reziduuri arhaice, constituind zestrea culturală înnăscută  a omenirii.

Cele mai importante arhetipuri menţionate de Jung sunt:sinele-ce se relevă ca

nevoie submergentă permanentă către completitudine şi desăvârşire de tip spiritual,
cristalizând în jurul său toate forţele ce pot asigura starea de armonie a
persoanei;anima - principiul feminin care se regăsește  la orice bărbat);animus -
principiul masculin ce se regăsește la orice femeie);umbra – reflectând partea
întunecată, iraţională şi crudă umanităţii.Jung considera că a-ți cunoaște propria
umbră este o sarcină care necesită răbdare și curaj. A ne cunoaște umbra înseamnă
să dezgolești în fața ochilor tot ceea ce cu atâta grijă ascundem de noi și de ceilalți.
Invidia, egoismul, ura, gelozia, sentimente considerate imorale sunt “arhivate” într-
un spațiu dincolo de limita conștientului. Deoarece acestea rămân nerezolvate,
devin o puternică și permanentă risipă de energie.

Jung a introdus și conceptele de extraversiune si introversiune ca principalele tipuri

de orientare personală.
Introversiunea este capacitatea subiectului de a se concentra asupra propriilor
experiențe în procesul de viață, ceea ce înseamnă concentrarea asupra stării
interioare a minții ,reținere în manifestările emoționale.

Extraversiunea este mobilitatea, emoționalitatea, empatia, adaptarea ușoară în

societate, ceea ce înseamnă un număr mare de conexiuni sociale,învățare de
informații noi.

Pe langa cele doua atitudini - introvertit și extrovertit, Jung a mai dezvoltat si un

cadru de patru funcţii principale ale psihismului, şi
anume:gîndirea,sentimentul,senzaţia şi intuiția.
Aceste funcţii sunt prezente la fiecare persoană, dar cu ponderi diferite, fiind
ierarhizate
 într-o manieră particulară pentru fiecare dintre indivizi.tipuri funcționale ale
psihicului. Acestea sunt: reflexiv și afectiv,acestea ajutandu-ne sa decidem și
judeca (au fost numite functii rationale), precum și senzorial și intuitiv, despre care
Jung a spus ca sunt necesare pentru a percepe și judeca (a aduna informații și a
decide), în scopul de a supraviețui și a avea un comportament normal.
Senzaţia reprezintă constatarea a ceea ce este în jurul nostru, prin intermediul
simţurilor-este o funcţie a realului
 Gândirea indică semnificaţia obiectelor percepute, conferind percepţiilor concrete
un context logic, raţional de înţelegere – este o funcţie a raţiunii
 Sentimentul indică şi vehiculează valoarea pe care un obiect o are pentru noi – 
 este o funcţie a „inimii”, a afectului
 Intuiţia cuprinde aspectele care sunt ascunse dar care au un mare potenţial pentru
evoluţia situaţiilor, cele care nu apar explicit, la o primă vedere – este o funcţie a
înţelegerii spontane
Teoriile psihologului și medicului elvețian Carl Gustav Jung stau la baza
majorității sistemelor de personalitate de mare prestigiu de astăzi. Deși Jung este
cel mai mare teoretician din toate timpurile care și-a concentrat atenția asupra vieții
și modului în care oamenii relationeaza cu aceasta, aici vom face referire doar la
teoriile sale privind înțelegerea personalității.