Copilăria...

În rochiță de mătase cu buline colorate, Alergam prin troscot verde, pe carările

crăpate. Si eram mai mult desculță, nu-mi păsa de n-am sandale, Când stârneam pe drumuri
colbul și căței din mahalale. Cautam “colacul babei” pe sub gard și prin ogradă, Și rupeam
susanu-n două, ca să-l îndulcesc în grabă... Da, smulgeam din toți copacii, fructe verzi si
poame acre, Le-adunam pe toate-n poală...erau mare bunătate! Scotoceam pe mal de râpă,
căutam comori ascunse Și crezându-mă o zână, ascundeam la sân broscuțe... Nu scăpa de
mângâiere, nici pisică și nici câine, I-aduceam pe toți acasă și-i hrăneam pe-ascuns cu pâine...
La bunica în gradină, m-ascundeam prin păpușoi, Ratacindu-mă, adesea, nu găseam drumu-
napoi. Împleteam cosițe multe din mătăsuri de știuleți Și-mi făceam păpuși frumoase, să mă
laud la baieți... De copacul cel de șorcov, îmi plăcea să mă apropii, Dar aveam un fel de frică,
să nu dau de “calul popii”... Fructele erau gustoase, rămâneau mereu pe dinți, Mă uitam cu
“ochi-n patru”, să nu dau peste omizi… Și eram așa de mândră, cu cireșe la urechi, Împleteam
din flori coroane, fluturând din sfoare vechi! Și când, mă ruga bunica, îmi părea ceva normal, Să
alerg cu căldărușa… după balegă de cal… Mai furam capșuni mustoase, câte-o data… la
vecini, Că erau un pic mai coapte și mai bune la străini… Și când mama, mânioasă mă striga
cu-atâta zor, I-aduceam din scai buchete și credeam că-s dalbe flori… Doamne, buni erau
vărzarii, cei cu vișină aleasă, Ne-ntreceam la ploi de sâmburi cu amicii după casă. Aveam urme
de plăcinte de la gură la urechi, Si purtam o pălărie dintr-o frunză de curechi… Dar în rest eram
cuminte, ajungeam în vârf de nuc, Sa cobor îmi era teamă, însă nu și să mă urc… Cu umbrela
și cu perna mă găsea în vie mama, Când pitită pe sub tufe, îmi făceam căsuțe vara… Mă
-ntreceam ades cu vântul, când să șuier mă-nvățam, Și din sâmburi de caise, șuieracuri
meșteream… Îmi făceam tartine-alese din pâinică cu zăhar, Și-așteptam să vină cioara, să-I
aduc un dinte-n dar… Răscoleam prin poiețică, prin cuibare, după ouă Și-mi sărea în cap
cocoșul cu picioarele-amândouă! Nu eram fricoasă fată, doar putin, poate oleacă… Și-alergam
în râu de lacrimi la bunica, sa mă scoată… Am cântat și la chitară din vioara lui bunicu… Și i-am
pieptănat arcușul, să văd unde-I scârțăitul?! Spuneam numai adevărul cu ochi negri de cărbuni,
Și-ascundeam cu palma ceafa, unde-i “groapa cu minciuni”. Număram pe boltă stele, ce
dorințele veghează Când amurgul cel de basme licuricii luminează. Chiriecii erau sfetnici, ce
cântau sub clar de lună Și mă trimiteau acasă cu un marș de noapte bună… Și treceam ca
eroina pragul casei părintești, Unde mama supărată, îmi da pilde din povești… Și pe fonul de
mustrare, ca o muzica curată, Eu făceam bulbuci din spumă în ligheanul cel cu apă… Azi, mi-
aduc aminte gustul răsăritului de vară, Și mărarul din plăcinte, și pelinul cel de țără… A plecat
copilăria…și zâmbind s-a dus departe În rochiță de mătase, cu buline colorate… scris de Diana
Sava Daranuța