Aripile Copilăriei

Copilăria mea este una dintre cele mai prețuite comori, care se îmbogățește
din ce în ce mai mult și pe care nimeni nu poate să mi-o ia din suflet. Ea este cel
mai important lucru pe care l-am primit în această viață,

Deși am puțini ani de viață, am învățat să mă bucur de frumusețile lucrurilor

care mă înconjoară. Descoperirile cele mai scumpe și prețioase le găsim din
copilărie, oriunde am trăi sau când.

De mult, în trecut, după cum știu toți era o viață mai grea decât acum, mai
ales pentru copii. În zilele noastre copiii duc o viață mai ușoară, se joacă cât vor,
au condiții mai bune de trai și pot călători oriunde în lume.

Îmi aduc aminte cum într-o iarnă, m-am dus la draga mea bunică. Are o
căsuță mică, dar frumoasă. E verde ca smaraldul. Acoperișul e din țiglă castanie
care este pe o parte umbrit de un măr înalt.

Stând lângă gura sobei în care focul ardea cu flăcări fierbinți ascultam cum
bunica îmi povestea din copilăria ei. Îmi spunea că se juca cu păpuși din cârpe
pe care rareori le primea deoarece mama ei i le lua ca să muncească. Și atâta
nerăbdare aștepta să termine treaba ca, apoi să se ducă la joacă, pe uliță sau la
balta din sat. Acolo se juca de-a v-ați ascunselea sau alerga pe camp după câini
și pisici. Ea se ducea la horă, se încălța des în opincuțe sau chiar desculță,
îmbrăcată în costum popular. Și bunica dumneaei îi spunea că, la școală scria pe
o tăbliță din lut. Mi-a spus că îi pare rău ca nu a avut o copilărie așa bună ca a
mea, dar nu va uita de lucrurile bune din ea.

Într-adevăr eu mă bucur că am parte de tot ce am nevoie și chiar mai mult .

Am jucării și haine . Mă joc în parcurile mari de acum, mă dau în leagăne,
tobogane și balansoare de care bunica nu avea parte. Am caiete, cărți, stilou,
creioane și carioca, chiar dacă aș vrea să știu cum e să scrii pe o tăbliță. Am o
casă mare, cu o grădină frumoasă.

Îmi pare rău că nu toți copiii se pot bucura de o copilărie fericită și, de multe
ori, rămân în amintire doar visurile.