6.

2 MATERIALE PENTRU CONFECŢIONAREA

MODELELOR, MACHETELOR ŞI TIPARELOR

6.2.1 MATERIALE PENTRU CONFECŢIONAREA MODELELOR

Modelul reprezintă copia pozitivă şi fidelă a câmpului protetic, înregistrată

cu maximă acurateţe de către o amprentă. Confecţionarea modelului reprezintă o
fază de laborator în cadrul realizării restaurărilor protetice. Pe modelul rezultat
se va confecţiona macheta viitoarei restaurări protetice, sau, în unele cazuri,
chiar direct restaurarea protetică propriu-zisă.
Orice model este alcătuit din două părţi, care formează un tot unitar:
1. modelul propriu–zis
2. soclul
Aceste componente au funcţii diferite şi pot fi realizate din acelaşi material
sau din materiale diferite.
Clasificarea modelelor
Modelele pot fi clasificate după :
1. materialul din care sunt confecţionate
2. tehnologia de realizare
3. destinaţie de utilizare
4. mobilitatea bonturilor
1. După materialul din care sunt confecţionate:
1.1. nemetalice
- gipsuri:
 alabastru (tip II)
 dure (tip III)
 extradure şi sintetice (tip IV)
 extradure (tipV)
- cimenturi (FOZ, silicofosfatice)
- răşini acrilice
- materiale compozite (pe bază de poliuretani, răşini epoxidice, epiminice
cu diferite umpluturi)
- mase de ambalat.
1.2. metalice
- amalgame
- aliaje:
 uşor fuzibile
 topite şi pulverizate
 metale depuse pe cale galvanică.
 2. Tehnologia de realizare a modelelor poate fi una convenţională în care se
depune un material în amprenta obţinută în cabinet şi se obţine un model fizic
sau una neconvenţională când în urma unei amprente optice se obţine un model
virtual.Modelele convenţionale, cele mai folosite, pot fi clasificate după modul
de depunere a materialului în amprentă:
2.1 prin turnare în amprentă
- gipsurile
- materialele compozite
- mase ceramice (sub formă de pastă, urmată de ardere)
2.2 prin îndesare
- amalgame
- cimenturi
2.3 depunere de metale (aliaje) prin:
- galvanizare
- pulverizare.

3. Destinaţiile de utilizare sunt diferite, acestea clasificându-se în modele

preliminare ,modele anatomice, modele de studiu, modele documentare, modele
de lucru şi modele duplicat.
4. Din punct de vedere al mobilităţii bonturilor, modelele pot fi cu bonturi
fixe sau cu bonturi mobilizabile.
Condiţii impuse
Condiţiile impuse unui material pentru modele au fost în permanentă
tendinţă de optimizare, întrucât o eroare apărută în această fază incipientă poate
atrage modificări semnificative ale produsului final (restaurarea protetică)
Exactitate dimensionalăă
Este de dorit ca materialele de confecţionat modele să nu prezinte
modificări volumetrice pe parcursul şi după terminarea reacţiei de priză. Se
consideră, în general, că materialele de amprentă suferă în cursul prizei un
fenomen de contracţie, iar materialele de confecţionat modele se dilată în cursul
prizei. În condiţii ideale, cele două procese ar trebui să se compenseze în
totalitate. În practică, neexistând această posibilitate, se tinde la reducerea pe cât
posibil a contracţiei materialelor de amprentă şi a dilatării celor de modele.
Fidelitatea
Este una din calităţile materialelor de confecţionat modele prin care acestea
pot reproduce cât mai exact detaliile înregistrate in amprentă. Fidelitatea este
dependentă de o serie de factori, dintre care menţionăm: umiditatea, stabilitatea
chimică, stabilitatea volumetrică.
Plasticitatea
Fidelitatea depinde în bună parte de plasticitatea materialului. Un material
posedă o plasticitate cu atât mai mare cu cât este mai fluid. Deci atât
plasticitatea cât şi fidelitatea depind de mărimea particulelor care alcătuiesc
materialul. Cu cât particulele acestuia sunt mai mici cu atât creşte fidelitatea.

2
 Compatibilitatea cu materialele de amprentă din punct de vedere mecanic,
fizic şi chimic.
Timpul de priză trebuie să fie suficient de mare pentru a putea realiza
manoperele de obţinere a modelului, dar să nici nu depăşească anumite valori.
Rezistenţa la rupere şi presiune
În cursul elaborării unui lucrări protetice este adeseori nevoie ca aceasta să
fie inserată şi dezinserată, de nenumărate ori, pe şi de pe model. În timpul
îndesării şi presării acrilatului la confecţionarea unei proteze acrilice parţiale sau
totale se acţionează uneori cu presiuni de câteva atmosfere.
Prelucrabilitate uşoară (facilă)
Modelele, în special cele de lucru, necesită anumite intervenţii ulterioare
(prelucrare, corectare, etc) ce trebuiesă poată fi făcute cât mai uşor.
Stabilitate chimică
Materialele utilizate la confecţionarea modelelor trebuie să nu se combine
şi să nu influenţeze calităţile, atât ale materialelor de amprentă, cât şi ale
materialelor din care se va realiza macheta.

6.2.1.1 MATERIALE NEMETALICE

Gipsurile
Gipsul este un material bicomponent pulbere – lichid obţinut din amestecul
ipsosului (pulberii) cu apă. În mod eronat se atribuie denumirea de gips materiei
prime, de aici si confuzia între cei doi termeni. Din punct de vedere chimic,
ipsosul este un semihidrat al sulfatului de calciu, care, prin hidratare va da
naştere gipsului.
Normele internaţionale clasifică gipsurile dentare după ISO şi specificarea
ADA nr. 25 astfel:
I Impresion plaster – gipsul de amprentă
II Model plaster- gipsul de model
III Dental stone – gipsul dur
IV Dental stone, high strength – gipsul extradur
V Dental stone, high strength, high expansion - gipsul extradur cu
expansiune ridicată
Gipsul de amprentă – tipul I se utilizează exclusiv ca material de
amprentă în cazul unor supraamprentări ale inelului de cupru, în edentaţia totală
ca material de amprentă necompresiv sau, în urmă cu ani, pentru confecţionarea
cheilor vestibulare în edentaţia parţială.
Gipsul alabastru - tipul II (gipsul alb de model)
După reacţia de priză prezintă o structură poroasă, fiind un gips moale.
Preţul acestui tip de gips este scăzut. Structura poroasă şi rezistenţa mică la
abraziune nu permit utilizarea lui decât pentru confecţionarea modelelor mai
puţin pretenţioase, cum ar fi: modele de studiu, diagnostic, documentare şi

3
didactice, modelul dinţilor antagonişti, modele preliminare în vederea realizării
unor linguri individuale, modele pentru reparaţii de proteze.
De asemenea, cu ajutorul gipsurilor tip alabastru se fixează modelele în
articulatoare. Alabastrul poate fi utilizat şi ca masă de ambalat pentru
polimerizarea coroanelor, punţilor şi protezelor (parţiale sau totale acrilice).

Fig.39 Gips tip III

colorat în diferite nuanţe

Gipsul dur - tipul III

Pulberea, în funcţie de producător, este colorată în galben, albastru, verde,
roz etc., având o granulaţie foarte fină. Această granulaţie fină face ca pasta să
fie fluidă, redând cu mare fidelitate detaliile amprentei. Duritatea acestor gipsuri
este de 2,5-10 ori mai mare decât a gipsurilor alabastru (tip II) şi dilatarea de
priză de două ori mai mică faţă alabastru. Nu au preţ de cost ridicat, deşi
prezintă calităţi optime.
Este utilizat pentru confecţionarea modelelor de lucru cu mare precizie
(proteze unidentare, punţi, aparate ortodontice, proteze parţiale mobilizabile,
proteze totale), soclului modelelor cu bonturi mobile.
Gipsul extradur (superdur) sau sintetic - tipul IV prezintă calităţi
deosebite: timp de priză şi expansiune foarte mici, rezistenţă la încovoiere,
compresiune şi abraziune foarte mare. Datorită acestor calităţi, precum şi
datorită preţului mai ridicat gipsurile extradure şi sintetice se utilizează numai
pentru modele unde este necesară o fidelitate absolută ( incrustaţii, coroane
parţiale, punţi adezive, sisteme de menţinere şi stabilitate).
Gipsul extradur cu expansiune ridicată tipul V se utilizează în aceleaşi
situaţii ca tipul IV, având o rezistenţă la compresiune chiar mai mare decât
acesta. Este ultima noutate în familia gipsurilor, fiind introdus în urma apariţiei
unor aliaje noi, care prezintă o contracţie după topire semnificativ mai mare
decât aliajele nobile tradiţionale. Expansiunea este cuprinsă între 0,1 şi 0,3%.

Momentul confecţionării unui model din gipsuri şi factori care influenţează

calităţile modelelor
Materialul de amprentă utilizat determină momentul potrivit pentru
turnarea gipsului.

4
 În cazul materialelor de amprentă de tipul hidrocoloizilor ireversibili este
necesar ca modelul să fie turnat imediat după spălarea amprentei. Demularea se
face la o oră de la turnare, dar duritatea finală nu se atinge decât la 24 de ore de
la finalizarea turnării modelului.
Amprentele din elastomeri de sinteză, după îndepărtarea de pe câmpul
protetic, trebuie să stea 30 minute înainte de a fi turnat modelul, deoarece
prezintă o reacţie elastică întârziată care se încheie după circa 20-30 minute.
Înainte de a fi turnate, amprentele din elastomeri de sinteză care se transportă în
laborator trebuie bine răcite, apoi depozitate 30 minute la temperatura camerei
pentru a-şi compensa contracţia termic dependentă. Doar amprentele din
elastomeri de sinteză se pot păstra uscate şi depozita la temperatura camerei.
Materialele de amprentă pe bază de siliconi de reacţie de condensare şi
polisulfurile pot aştepta până la 24 – 48 de ore pentru turnarea modelului.
Materialele de amprentă pe bază de siliconi cu reacţie de adiţie şi de
polieteri pot fi păstrate timp îndelungat fără a se deteriora. La amprentele
realizate cu polieteri este necesară îndepărtarea oricăror urme de apă, dacă
acestea se păstrează un timp mai îndelungat.
Înainte de turnarea modelului este necesar ca orice amprentă elastică să fie
uscată.
Cu cât un model de gips dur se depozitează mai mult timp la temperatura
camerei, cu atât îi cresc proprietăţile de rezistenţă şi scade expansiunea de priză.
Cele mai ridicate valori de duritate şi rezistenţă se obţin după şapte zile de
conservare la 230C şi umiditate ambiantă de 50%. Expansiunea de priză creşte
timp de 24h ore, apoi modelul uscat se contractă liniar 0,05% la 23 0C şi 50%
umiditate ambiantă. Desigur că datele prezentate diferă de la un material la altul.

Cimenturi. Utilizarea cimenturilor ca materiale de confecţionat modele are

mai mult o valoare istorică. Cimenturile, amalgamele şi răşinile acrilice se
foloseau pentru confecţionarea modelelor mici şi într-o tehnologie părăsită de
confecţionare a bonturilor mobile, când amprentele se luau cu mase
termoplastice în inel de cupru.

Răşini acrilice. Răşinile acrilice, utilizate la un moment dat pentru

confecţionarea unor modele de lucru mici, au dispărut din această sferă datorită
contracţiei lor mari. Ele se mai folosesc uneori pentru confecţionarea modelelor
didactice, aşa-zisele "modele fantomă".

Materiale compozite. Dintre toate materialele compozite, cele pe bază de

răşini epoxidice sunt singurele care prezintă o precizie dimensională acceptabilă.
Proprietăţi
- fidelitatea răşinilor epoxidice este satisfăcătoare, ea putând fi mult
îmbunătăţită prin turnarea şi apoi centrifugarea materialului compozit în
amprentă. Astfel, detaliile care au putut fi reproduse au atins mărimea de 25μm.

5
 - rezistenţă la abraziune foarte mare
- contracţie mică: 0,05%;
- rezistenţă la încovoiere bună;
- rezistenţă la temperaturi înalte.
Printre produsele cele mai cunoscute şi recunoscute se numără şi
EXPOXY-DIE al firmei IVOCLAR. Este un sistem bicomponent, fiind
constituit din materialul de bază (răşină epoxidică) şi activatorul. Se livrează în
două culori - verde sau bej. Pentru a accelera întărirea, polimerizarea se poate
efectua în aparatul IVOMAT timp de şapte minute, la 120 0C şi presiune de 6
bari. În final, modelul se lasă să se răcească lent la temperatura camerei.

Mase de ambalat. În tehnologiile actuale din laboratorul de tehnică

dentară, modelul duplicat ocupă un loc privilegiat. Modelul duplicat se obţine
prin amprentarea modelului de lucru, special pregătit în acest scop cu o masă
duplicatoare de tipul hidrocoloizilor reversibili, în care se toarnă masă de
ambalat. Modelul obţinut din masă de ambalat foloseşte la realizarea machetei
componentei metalice şi constituie parte din tipar. După această tehnică macheta
nu mai este detaşată de pe model pentru ambalare, manevră însoţită de multe ori
de deformarea acesteia. Masele de ambalat se aleg în funcţie de aliajul folosit
pentru a obţine piesa finită.

6.2.1.2 MATERIALE METALICE

Amalgame. Modelele de amalgame se pot realiza numai atunci când amprentele
se iau cu mase termoplastice în inel. Oricum acest procedeu de amprentare se
utilizează mai rar, şi modelele din amalgam se confecţionează episodic.

Depunerea metalelor pe cale galvanică (galvanoplastia) asigură o mare

fidelitate a detaliilor reproduse prin amprentare.
Aceste modelele au o stabilitate volumetrică acceptabilă (coeficient de
contracţie 0,2-0,3%) şi o duritate de suprafaţă remarcabilă.
Principiul metodei se bazează pe depunerea electrolitică pe pereţii
amprentei a unui strat metalic (0,5-1 mm) de Cu++, Ag+ sau Ni++.
Obţinerea unui model prin galvanoplastie necesită parcurgerea a trei faze:
a) pregătirea suprafeţelor amprentei în vederea depunerii şi fixării
straturilor de ioni metalici;
b) depunerea propriu-zisă a ionilor metalici;
c) definitivarea modelului prin completarea cu gips dur.
Baia de galvanizare constă dintr-un vas de sticlă sau material plastic în care
se pune soluţia electrolitică. Curentul electric de intensitate mică este furnizat
de o sursă de curent de tensiune continuă, reglabilă în funcţie de numărul
bonturilor. Ca orice baie galvanică şi aceasta are doi electrozi, un anod şi un

6
catod. Amprenta se plasează la catod (-), anodul fiind reprezentat de o placă de
cupru, argint sau nichel.

Fig.40 Baie galvanică utilizată în

vederea depunerii unui strat de
metal în interiorul amprentei

Depunerea aliajelor prin pulverizare. Sistemul Metallomat

Metallomat-ul este un aparat cu ajutorul căruia se pot obţine modele prin
depuneri de metale. Aparatul este prevăzut cu un pistol special, care
pulverizează un aliaj uşor fuzibil, pe bază de zinc şi bismut. Într-un
compartiment închis al aparatului, prevăzut cu două orificii pentru mâinile
operatorului şi o vizetă, se "stropeşte" amprenta cu aliajul uşor fuzibil adus în
stare lichidă prin încălzire la 3000C. Această operaţiune durează câteva minute,
până când stratul de metal atinge grosimea de circa 1 mm. În timpul suflării, pe
suprafaţa internă a amprentei se depune un strat de metal omogen şi uniform, în
timp ce la nivelul de contact cu materialul de completare (gips dur, superdur sau
răşini epoxidice) apar mici perle metalice, care facilitează legătura mecanică la
interfaţă.

Fig. 41 Aparatul Metallomat cu

ajutorul căruia se pot obţine
modele prin pulverizări de metale

7
 6.2.2 MATERIALE PENTRU CONFECŢIONAREA MACHETELOR
Macheta reprezintă reproducerea din ceară sau mase plastice a viitoarei
piese protetice, la scară 1/1 (formă şi dimensiuni identice).
Materialele utilizate pentru obţinerea machetelor pot fi clasificate în
materiale de machetare propriu-zise şi materiale ajutătoare în confecţionarea
machetelor.
În funcţie de compoziţia şi structura lor, materialele pentru machete se
clasifică în:
1. ceară
 naturală
 sintetică
 dentară
2. polimeri
 răşini acrilice autopolimerizabile
 materiale compozite fotopolimerizabile

Materialele ajutătoare la confecţionarea machetelor sunt reprezentate de

către nylon, firul de păr (de cal), tija metalică ceruită, retenţiile sub formă de
perle, etc.
Pentru a putea fi utilizate la realizarea machetelor protezelor dentare,
materialele din această grupă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să fie sau să devină plastice după o încălzire parţială;
 să fie uşor de modelat la temperatura camerei sau a cavităţii bucale, fără
a se deforma după finalizarea machetării;
 să nu impună, pe cât posibil, condiţii speciale de depozitare sau
transport;
 să se adapteze cu uşurinţă şi corect la suprafeţele machetate;
 să permită dezinserarea facilă de pe model
 să nu fie casante;
 să se plastifieze şi solidifice într-un interval de timp acceptabil, necesar
modelării, fără modificarea proprietăţilor;
 să prezinte o contracţie termică cât mai mică posibil;
 să ardă fără reziduuri, atunci când sunt utilizate ca materiale de machetă
pentru componente metalice;
 să se îndepărteze cu uşurinţă, fără a impregna tiparul atunci când se
utilizează ca machetă pentru lucrări polimerice;
 să prezinte o stabilitate chimică şi volumetrică
 să fie colorate dar să nu coloreze sau să intre în combinaţie cu
materialele utilizate pentru modele şi tipare, schimbându-le astfel proprietăţile
lor fizico-chimice;
 să se prezinte sub diverse forme şi culori uşor de distins şi de memorat,
în funcţie de destinaţia acestora (ceară de colet, ceară de imersie, etc)

8
Fig.42 Machete ale unor lucrări protetice fixe pregătite în vederea ambalării confecţionate
din ceară
CERURI DENTARE
Ceara dentară se obţine din diferite tipuri de ceară, ce se poate combina
realizându-se amestecuri care prezintă proprietăţi deosebite ca: plasticitate,
ductilitate, aderenţă, interval de topire. Cerurile dentare sunt amestecuri de
ceruri naturale (parafină, ceară de albine, ceară Carnauba, ceară de balenă,
ceresină), ceruri sintetice, răşini naturale, uleiuri, grăsimi (acid stearic, gume
(gumă arabică) şi coloranţi. Calitatea superioară a cerii dentare este asigurată de
conţinutul, în special, de ceruri sintetice de mare puritate.

Proprietăţile cerurilor dentare

Proprietăţile cerurilor utilizate în laboratorul de tehnică dentară sunt
influenţate atât de calităţile componentelor sale cât şi de distribuţia lor
procentuală (proporţia în care sunt amestecate componentele variază de la un tip
de ceară la altul şi de la un producător la altul).
Intervalul de topire. Temperatura de topire a cerurilor dentare este
apropiată de temperatura de topire a componentelor sale. În realitate nu se poate
vorbi de o temperatură de topire, ci de un interval al punctelor de topire denumit
şi interval de topire.
Dilatarea termică. Ca şi alte materiale, cerurile se dilată în momentul
creşterii temperaturii şi se contractă în momentul răcirii. Această proprietate
fundamentală se poate modifica cu uşurinţă în funcţie de compoziţia cerii
respective. Orice modificare a compoziţiei conduce şi la modificarea
coeficientului de dilatare termică a amestecului, fiecare componentă a cerurilor
dentare având un coeficient propriu de expansiune termică.
Fluajul. Fluajul se defineşte prin capacitatea de curgere, respectiv de
alunecare a moleculelor una faţă de alta. Cerurile prezintă valori diferite ale
fluajului, în funcţie de tipul de ceară şi de temperatură. Astfel, ceara galbenă de
albine nu curge până la temperatură de 380C, iar la 400C fluajul este de
aproximativ 7%.
Tensiunea reziduală. În funcţie de tehnica utilizată la realizarea unei
machete de ceară, în material pot să apară tensiuni interne. Când răcirea cerii se
realizează în condiţiile comprimării ei, contracţia sa termică va fi mai mare
decât la răcirea în condiţii normale.

9
 Deformarea. Ceara este un material care prezintă o conductibilitate termică
scăzută, ceea ce face ca încălzirea ei să fie neuniformă şi conduce la apariţia
contracţiilor şi deformărilor în interiorul acestui material.

Prezentarea cerurilor pentru modelaj

Datorită multitudinii de lucrări protetice utilizate în stomatologie, este
normal ca şi materialele destinate machetării lor să se prezinte într-o gamă largă,
atât din punct de vedere al consistenţei, dar şi din punct de vedere al indicaţiei
de utilizare.
Ceara roz: se prezintă sub formă de plăci rectangulare şi calibrare. Se
utilizează pentru modelajul bazelor şi al şeilor protezelor pe care vor fixaţi dinţii
artificiali. Se caracterizează printr-o modelare uşoară şi stabilitate la temperatură
în timpul probei. Ceara roz pentru bază se fabrică în două variante, conform
climatului în care va fi folosită, deoarece comportamentul ei este mult influenţat
de temperatură. Se poate prezenta şi sub formă de plăci trapezoidale pentru
maxilarul superior şi sub formă de potcoavă pentru mandibulă.
Ceara de cofrare se prezintă sub formă de plăcuţe şi bastonaşe de culoare
roşu închis.
Ceara inlay se comercializează, în general, sub formă de batoane de 7,5 cm
lungime şi un diametru de 0,64 mm, de culoare albastru închis, roşu închis,
verde închis. Ceara inlay poate fi comercializată şi sub formă de sfere, conuri
sau ambalată în recipiente.
Ceara pentru turnare se prezintă sub formă de:
- Plăci rectangulare netede, de 17,5x8 cm cu grosimi variabile
(precalibrate): 0,25 mm; 0,3 mm; 0,4 mm; 0,5 mm; 0,6 mm; 0,8 mm, de culoare
verde; 15 plăci/pachet.
- Tije de ceară verde cu o lungime de 17 cm. Se fixează uşor şi aderă bine
la model. Ard fără reziduuri, fiind utilizate pe scară largă pentru turnarea
diferitelor profile
- Benzi terminale cu retenţii se utilizează la modelajul bazei protezelor
scheletale maxilare. Se prezintă sub formă de benzi cu retenţii din ceară de
culoare roz.
- Profile din ceară pentru croşete – la molari şi premolari, cu forma în
secţiune de “jumătate de picătură”.
- Croşete prefabricate din ceară, pentru molari şi premolari; prin utilizarea
lor se obţine o economie de timp şi un maxim de exactitate.
Ceara pentru lipit: are o aderenţă foarte bună, arde fără reziduuri şi se
îndepărtează cu uşurinţă. Se prezintă sub formă de blocuri şi poate avea culoarea
roz sau galbenă.
Ceara pentru val de ocluzie: se prezintă sub formă de val de ocluzie
conformat anatomic, cu dimensiuni corespunzătoare zonei frontale şi laterale. În
ambalaje există, pe lângă valurile de ceară, şi clamele de fixare. În general,

10
firmele producătoare livrează acest tip de ceară în trei sortimente: medie (roz),
dură (roşie), moale (galbenă).
Profile de ceară pentru canale de turnare: se prezintă sub formă de
batoane pline sau goale, cele din urmă având avantajul că în timpul preîncălzirii
şi încălzirii nu exercită presiune asupra tiparului şi ca atare nu determină apariţia
fisurilor.
Machetele de ceară prefabricate: sunt cele mai utilizate în modelajul
machetelor scheletului metalic al construcţiilor protetice metalo-ceramice. Se
prezintă într-o gamă foarte variată pentru: coroane de înveliş , suprafeţe
ocluzale, feţe orale, coroane parţiale, faţete vestibulare.

MASE PLASTICE
Masele plastice utilizate pentru machetarea lucrărilor protetice se pot
clasifica în funcţie de compoziţia chimică în:
 răşini acrilice autopolimerizabile
 mase plastice pe bază de:
o policlorură de vinil;
o poliacetat de vinil;
o polistiren;
o răşini acrilice.
 răşini sintetice fotopolimerizabile
 mase termoplastice

Masele plastice sunt indicate în:

 confecţionarea machetelor prin metodele directă şi indirectă pentru
dispozitive corono-radiculare (DCR), coroane parţiale, inlay-uri
 macheta bazei protezelor parţiale scheletate
 machete prefabricate pentru proteza scheletată: croşete, retenţii, plăci cu
relief, conectori, sisteme de culise etc.
 machete prefabricate pentru: corpuri de punte, coroane provizorii, cape
pentru protecţia bonturilor
 tije pentru canale de turnare (principale şi secundare)

Răşini acrilice autopolimerizabile

În general, s-a constatat o contracţie mare a acestor materiale, ceea ce a
condus la diminuarea volumului lucrărilor protetice finite faţă de machete cu 2-
4%. Cu cât pereţii machetelor sunt mai subţiri, cu atât valorile contracţiei sunt
mai reduse.
Comportamentul în momentul arderii are o importanţă deosebită în
utilizarea maselor plastice ca materiale de machetă. Practic, aceste materiale
îndeplinesc condiţiile de a arde fără a lăsa reziduuri.

11
 Fig. 43 Machete confecţionate din răşini
compozite fotopolimerizabile în scopul
obţinerii unor cape de zirconiu

Mase plastice fotopolimerizabile

Se caracterizează printr-o contracţie la polimerizare foarte scăzută faţă de
răşinile autopolimerizabile. Sunt materiale care asigură atingerea unei precizii de
modelaj egală sau chiar superioară celei atinse cu cerurile tradiţionale.
Rigiditatea tipică pentru aceste răşini sintetice are ca efect ridicarea de pe
model a machetei fără deformare sau fracturare.
Materialul prezentându-se sub formă monocomponentă, nu necesită o
preparare îndelungată, fiind permanent gata de utilizare, păstrându-şi constante
proprietăţile.
Materialul este uşor translucid, oferind astfel posibilitatea unei vizualizări
optime a machetei pe model. Prin fotopolimerizare, timpul de manipulare al
materialului este crescut faţă de cel al răşinilor acrilice.

Fig. 44 Confecţionarea macroretenţiilor pentru o punte mixtă metalo-acrilică

MATERIALE PENTRU MACRORETENŢII

Macheta componentei metalice a coroanelor mixte metalo-polimerice
trebuie să prezinte un sistem de retenţii cu ajutorul cărora se va putea asigura o
legătură optimă între componenta fizionomică. În acest scop se utilizează şi
macroretenţiile.
Materialele utilizate pentru machetarea macroretenţiilor sunt reprezentate
de ceară, mase plastice, cristale solubile şi insolubile.
În general există o gamă largă de sisteme de microretenţii. Cele mai
utilizate sunt: perlele, ansele, butonii, solzii de peşte, coada de şoarece, plasele,
cavităţile retentive, cristalele.
La ora actuală se utilizează retenţii prefabricate din mase plastice. În
general se comercializează retenţii perlate cu dimensiuni de 0,2mm; 0,4 mm;
0,6mm; 0,8mm însoţite de un lichid adeziv

12
 Cristalele funcţionează asemănător cu perlele dar şi de două ori mai
eficient. Există numeroase firme care comercializează acest sistem de retenţie cu
dimensiuni de 0,2 mm; 0,5 mm şi 0,8 mm, care se lipesc pe faţa vestibulară a
machetei din ceară cu ajutorul unui adeziv. Acesta dezvoltă parţial cristalul,
după care îl mobilizează puternic. După ambalare şi turnare, aceste cristale se
transformă într-un relief pronunţat retentiv situat pe suprafaţa vestibulară a
scheletului metalic.

6.2.3 MATERIALE PENTRU CONFECŢIONAREA TIPARELOR.

MASELE DE AMBALAT
Tiparul este o cavitate de formă şi dimensiune egală cu macheta ce se
obţine prin operaţiunea de ambalare a machetei, urmată de eliminarea acesteia.
Această operaţiune constă în acoperirea machetei cu un material care să
permită eliminarea prin spălare a materialului de machetare (pentru machetele
protezelor unidentare acrilice şi protezelor mobilizabile, parţiale sau totale) sau
evacuarea prin ardere a acestuia (pentru machetele protezelor unidentare
metalice, scheletelor şi punţilor din metal). Aşa cum reiese din cele de mai sus,
tiparul se obţine în laboratorul de tehnică dentară, el fiind necesar atât la
confecţionarea lucrărilor metalice cât şi a unor lucrări nemetalice. Condiţia
esenţială a succesului este folosirea unei mase de ambalat corespunzătoare cu
materialul ce urmează a fi depus în tipar.

Condiţii impuse
Pentru a putea fi utilizate, masele de confecţionat tipare trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
 iniţial, să prezinte o stare de plasticitate necesară pentru acoperirea
suprafeţelor machetei şi de reproducere a celor mai mici detalii;
 după priză să devină o masă solidă, nedeformabilă;
 materialul să prezinte un timp de priză adecvat, relativ scurt;
 să fie uşor de manipulat;
 să aibă o granulaţie foarte fină pentru a reda cu maximă precizie
toate detaliile machetei;
 să reziste la temperatura de topire a aliajelor din care se
confecţionează proteza metalică;
 să sufere o dilatare egală cu a aliajului în stare topită, pentru ca
după răcire să compenseze contracţia acestuia;
 să nu se combine cu metalul sau aliajul şi să nu-i influenţeze
compoziţia şi structura, deci să prezinte stabilitate chimică;
 să fie poroase pentru a permite ieşirea gazelor când metalul topit
pătrunde în tipar;

13
  să reziste la presiunea de introducere a metalului fluid la şocuri,
fără să se fisureze sau să se spargă;
 după formarea tiparului şi turnarea piesei metalice, masa de
ambalat trebuie să poată fi îndreptată rapid de pe suprafaţa metalului;
 deoarece tiparul este întotdeauna distrus după procesul de turnare,
materialul de ambalat trebuie să prezinte un preţ de cost accesibil.
Acestea reprezintă cerinţe pentru o masă de ambalat ideală. Până în prezent
nu se cunoaşte nici un material care să îndeplinească singur toate aceste condiţii.
Clasificarea materialelor pentru confecţionat tipare se poate realiza în
funcţie de următoarele criterii:
1. în funcţie de liantul conţinut în masa de ambalat
2. în funcţie de materialul din care va fi confecţionată proteza
3. în funcţie de aliajul ce urmează a fi turnat în tipar
1.În funcţie de tipul de liant conţinut, masele de ambalat se clasifică în:
 mase de ambalat pe bază de sulfaţi
 mase de ambalat pe bază de fosfaţi
 mase de ambalat pe bază de silicaţi
 mase de ambalat pa bază de oxid de magneziu
 alte sisteme
2. Din punct de vedere al materialului din care sunt confecţionate protezele,
masele de ambalat se clasifică în două categorii:
 pentru proteze acrilice
 pentru proteze metalice

Fig. 45 Confecţionarea
tiparului pentru o
incrustaţie metalică,
respectiv o coroană acrilică

3. În funcţie de aliajele utilizate la turnare:

 mase de ambalat pentru aliaje nobile
 mase de ambalat pentru aliaje nenobile
 mase de ambalat pentru lipire cu loturi
Mod de prezentare
Masele de ambalat, indiferent de compoziţia lor chimică, se prezintă în
general în sistem bicomponent, pulbere (de granulaţie diferită) şi lichid (special
sau apă). Proporţia de pulbere şi lichid este indicată de fabricant, fiind diferită de

14
la un tip de masă de ambalat la altul. Prin amestecarea pulberii masei de ambalat
cu lichidul, se obţine o substanţă vâscoasă în fază plastică, care, ulterior, face
priză. Există mase de ambalat care fac priză rapid (5 min) şi lent (25 min).

Fig. 46 Modul de prezentare al maselor de ambalat

Masele de ambalat pe bază de sulfaţi
Masele de ambalat pe bază de sulfaţi sunt indicate pentru:
 confecţionarea tiparelor protezelor acrilice;
 confecţionarea tiparelor protezelor metalice realizate din aliaje nobile
pe bază de aur;
 unirea şi fixarea într-o anumită poziţie a pieselor protetice metalice
care trebuie lipite;
Tiparul protezelor acrilice se realizează folosind drept masă de ambalat
gipsurile utilizate şi pentru confecţionarea modelelor, fiind recomandate tipurile
II (mai rar) şi III.
Pentru tiparele protezelor metalice realizate din aliaje pe bază de aur se
utilizează o gamă variată de mase de ambalat.
Proprietăţi
Duritatea şi rezistenţa masei de ambalat. Duritatea masei de ambalat,
obţinută după priză, are o importanţă deosebită, de ea depinzând rezistenţa
pereţilor tiparului la procesul de încălzire şi la forţa mecanică de pătrundere a
aliajului topit. Duritatea şi rezistenţa depind de următorii factori: felul şi
cantitatea liantului, adaosurile ce cresc duritatea, mărimea particulelor şi de
proporţia lichid/pulbere (L/P). Cu cât proporţia de gips este mai mare cu atât
masa obţinută este mai dură şi se preferă pulberea cu granulaţie fină.
Porozitatea, mărimea particulelor de pulbere şi structura la suprafaţă.
Pereţii tiparului trebuie să aibă o anumită porozitate pentru a permite eliminarea
gazelor în timpul preîncălzirii şi încălzirii.Gradul de porozitate depinde de:
compoziţia masei de ambalat, dimensiunea particulelor de cuarţ şi raportul
lichid/pulbere. Pe de altă parte, pulberea masei de ambalat trebuie să fie
suficient de fină pentru a putea reda detaliile fine de suprafaţă şi în acelaşi timp
să fie şi rezistentă. Şi de aici rezultă necesitatea respectării cu rigurozitate a
raportului lichid/pulbere. Când cantitatea de lichid este prea mare se obţine o
masă poroasă, iar suprafaţa tiparului nu va fi netedă, ceea ce duce la obţinerea

15
unei piese cu defecte. Dacă pulberea adăugată este în exces, amestecul va fi prea
dens şi gazele nu pot ieşi la preîncălzire, exercitând presiuni asupra pereţilor
tiparului, care se pot fisura sau fractura.
Modificări de volum. Obiectivul principal al procesului de turnare este
obţinerea unei piese finite cât mai fidele machetei ambalate. În acest sens trebuie
avute în vedere două aspecte:
a) contracţia machetei de ceară - depinde de prelucrarea cerii şi este în
medie de 0,5% liniar;
b) contracţia aliajului topit în timpul solidificării - în funcţie de compoziţia
aliajului, aceasta este între 1,25-1,8% liniar.
Pentru a compensa aceste contracţii, este necesar ca pereţii tiparului să fie
constituiţi într-o masă care să prezinte fenomenul de expansiune (dilatare).
Modificarea de volum a masei de ambalat cuprinde:
a) expansiunea de priză, o dilatare liniară care se produce în timpul prizei
normale, a masei de ambalat şi expansiunea higroscopică care se produce atunci
când masa de ambalat este în contact cu apa, provenită din orice sursă în timpul
procesului de priză
b) expansiunea termică apre când masa de ambalat, după priză, este supusă
proceselor de preîncălzire şi încălzire
c) contracţia termică apare când masa de ambalat este pregătită pentru răcire.
Mase de ambalat pe bază de fosfaţi
Cele mai multe aliaje utilizate pentru componentele metalice ale protezelor
scheletate şi cele ale coroanelor mixte metalo-ceramice, au o temperatură de topire
ridicată. Ele trebuie să fie topite şi turnate la o temperatură a tiparului mai mare de
7000C, de aceea masele de ambalat care conţin ca agent de legătură sulfatul de
calciu nu sunt utilizate pentru turnarea acestor aliaje.
Compoziţia pulberii este identică cu cea a maselor de ambalat pe bază de
sulfaţi, cu excepţia liantului, care este reprezentat de fosfaţi.
Acest tip de masă de ambalat este indicat cu precădere pentru
confecţionarea tiparelor în care se toarnă aliaje cu punct de topire ridicat:
 oţeluri inoxidabile,
 stelite (aliaje de Co-Cr),
 aliaje pentru tehnica metalo-ceramică,
 aliaje pe bază de paladiu-argint.
Masele de ambalat pe bază de fosfaţi sunt cele mai frecvent folosite astăzi,
fiind produse pe o scară largă de un număr mare de firme datorită posibilităţilor
multiple de utilizare.
Proprietăţi
Expansiunea de priză, termică şi higroscopică. Coeficientul de expansiune
poate creşte considerabil prin utilizarea soluţiei de silice coloidală în locul apei.
Această substituţie permite pentru masele de ambalat fosfatice ca expansiunea să
poată fi controlată până la o valoare semnificativă.

16
 Timpul de priză. Spre deosebire de masele de ambalat pe bază de sulfaţi,
priza maselor de ambalat fosfatice este puternic influenţată de temperatură.
Porozitatea. Masele de ambalat pe bază de fosfaţi, după priză, prezintă un
anumit grad de porozitate, similar maselor de ambalat pe bază de sulfaţi. Dacă
se utilizează cantităţi crescute de lichid special, se obţine o porozitate scăzută.
Rezistenţa. Rezistenţa masei de ambalat după priză creşte în timpul
încălzirii. Maximul de rezistenţă, la încălzire, se obţine la o temperatură în jur de
9000C şi scade la temperaturi mai ridicate.Nu pot fi utilizate pentru turnarea
unor aliaje ce necesită pentru topire temperaturi mai mari de 13750C.
Mase de ambalat pe bază de silicaţi
Acest tip de masă de ambalat este mai puţin utilizat deoarece comportă
procedee de utilizare mai complicate. Este totuşi utilizat pentru obţinerea
componentei metalice a unei proteze scheletate, când se foloseşte un aliaj cu
interval de topire ridicat.
Masele de ambalat pe bază de silicaţi conţin ca agent de legătură gelul de
silice care se transformă la încălzire în cristobalit.
Indicaţii:
 ambalarea machetei componentei metalice a protezelor scheletate,
realizată din aliaje de aur;
 ambalarea machetelor pieselor protetice care vor fi realizate din
aliaje cu interval de topire ridicat.
Proprietăţi
Modificări dimensionale. Expansiunea de priză a maselor de ambalat pe
bază de etilsilicat este cuprinsă între 0,3-0,4%. Expansiunea termică este
pronunţată la acest tip de mase de ambalat este posibil de controlat între 1,7-
2,1%, la temperaturi mai mari de 2600C.
Porozitate. Masele de ambalat pe bază de etilsilicaţi sunt foarte permeabile,
de aceea este posibilă obţinerea unor detalii fine şi precise ale piesei turnate.
Rezistenţa. Acest tip de masă de ambalat prezintă o rezistenţă foarte
crescută în stare iniţială (crudă). Aceste mase de ambalat sunt predispuse la
fracturi în timpul procesului de încălzire şi turnare.

Mase de ambalat pe bază de oxid de magneziu

Aceste mase de ambalat sunt considerate ca fiind deosebit de rezistente la
temperaturi foarte înalte. Ele se utilizează pentru confecţionarea modelelor pe
care se vor arde direct masele ceramice utilizate pentru construcţii protetice
integral ceramice. Masele de ambalat utilizate pentru realizarea restaurărior
ceramice sunt fabricate pe bază de oxid de magneziu, care acţionează atât ca
agent de legătură cât şi ca masă refractară. Altă metodă pentru realizarea
restaurărior ceramice utilizează masa de ambalat fosfatică, dar pe machetă se
aplică mai întâi un strat subţire de oxid de magneziu, zirconiu sau itriu.

17
 Materiale pentru sablare
După turnarea pieselor metalice şi dezambalarea lor se pune problema
curăţirii resturilor de masă de ambalat de pe suprafeţele metalice. În acest scop
se utilizează diferite procedee, unul dintre acestea fiind sablarea. Sablarea se
practică însă şi pentru condiţionarea suprafeţelor metalice în vederea placării cu
materiale compozite sau în vederea arderii maselor ceramice.
Sablarea constă în bombardarea suprafeţelor metalice cu un jet de particule
de diferite tipuri care sunt proiectate cu ajutorul unei coloane de aer comprimat
având o presiune de 4-6 bari. În funcţie de structura suprafeţelor metalice de
sablat se utilizează pulberi care conţin particule din diferite materiale: corund,
cuarţ, polimetacrilat de metil, având diferite dimensiuni (25 -500 microni), care
în funcţie de presiunea coloanei de aer sunt proiectate cu viteze variabile (circa
130 m/sec) pe suprafeţele metalice.

Fig.47 Sablatorul utilizat în vederea îndepărtării resturilor de masă de ambalat de pe

suprafeţele metalice

De reținut!
Modelul reprezintă copia pozitivă şi fidelă a câmpului protetic al
pacientului, înregistrată cu maximă acurateţe de către o amprentă. Astfel după
primirea amprentei obținute în cabinetul de medicină dentară, în laboratorul de
tehnică dentară se toarnă un model confecționat cel mai frecvent din gips.
Normele internaţionale clasifică gipsurile dentare în 5 clase. Pentru
confecționarea modelelor se utilizează gipsurile de clasă II-V; gipsurile din
clasele superioare sunt mai rigide, dar mai scumpe. Pe modelul rezultat se va
confecţiona macheta viitoarei restaurări protetice, sau, în unele cazuri, chiar
direct restaurarea protetică propriu-zisă.
Macheta reprezintă reproducerea din ceară sau mase plastice a
viitoarei piese protetice, la scară 1/1 (formă şi dimensiuni identice). Cerurile
dentare sunt amestecuri de ceruri naturale, ceruri sintetice, răşini naturale etc.
Calitatea superioară a cerii dentare este asigurată de conţinutul, în special, de
ceruri sintetice de mare puritate.
Tiparul este o cavitate de formă şi dimensiune egală cu macheta ce se
obţine prin operaţiunea de ambalare a machetei, urmată de eliminarea acesteia.

18
 Această operaţiune constă în acoperirea machetei cu un material care să
permită eliminarea prin spălare a materialului de machetare sau evacuarea
prin ardere a acestuia. Aşa cum reiese din cele de mai sus, tiparul se obţine în
laboratorul de tehnică dentară el fiind necesar atât la confecţionarea lucrărilor
metalice cât şi a unor lucrări nemetalice. Condiţia esenţială a succesului este
folosirea unei mase de ambalat corespunzătoare cu materialul ce urmează a fi
depus în tipar. Cele mai utilizate la ora actuală sunt masele de ambalat pe bază
de sulfați pentru protezele acrilice și masele de ambalat pe bază de fosfați
pentru restaurările metalice.

19