Sunteți pe pagina 1din 2

Nicolae Labiş

(1935 - 1956)

Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava, atunci în
județul Baia - d. 22 decembrie 1956, București) a fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a
supranumit „buzduganul” generației șaizeciste.

Nicolae Labiş a fost fiu de învățători, Eugen și Ana-Profira. Mama, Ana-Profira, învăţătoare, este din
Topoliţa, sat vecin cu Humulesţii, şi bunica ei, Zamfira Blendea, era înrudită cu Ştefan şi Petrea
Ciubotariul, tatăl lui Ion Creangă. Tatăl Anei-Profira, ţăran, a murit în luptele de la Mărăşeşti. Surorile
Anei-Profira au fost învăţătoare. Tatăl, Eugen Labiş, fiu de brigadier silvic, este absolvent al Şcolii
Normale din Iaşi, îndeplinind, din 1931, de-a lungul întregii vieţi, menirea de învăţător. A luptat în cel de-
al doilea război mondial. În afară de Nicolae, familia Labiş mai are două fete: Margareta şi Dorina.
Nicolae Labiș a învăţat să citească pe la 5 ani, de la elevii mamei sale. Între primele lecturi ale
sale se numără Capra cu trei iezi a lui Ion Creangă. De asemenea, începe să și deseneze.
Școala primară o începe în satul natal (în clasa mamei sale); apoi, din cauza celui de-al Doilea
Război Mondial, o continuă în refugiu, în comuna Mihăești, satul Văcarea (lângă Câmpulung-Muscel),
unde va urma clasa a III-a, obținând numai note de 9 și 10. Colegii de atunci își amintesc că scria poezii
și scenete și îi plăcea să apară în public ca recitator. În mai 1945, familia se întoarce acasă și se stabilește
la Mălini. Compunea poezii și povești încă din copilărie, iar debutul publicistic are loc la nici 15 ani, în
ziarul Zori noi - Suceava (1950) și Viața Românească (1951). A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni
(1947 - 1951).
La 13 ani a apărut în Îmblânzirea scorpiei pe o scena improvizată în satul natal. În noiembrie 1949
a început să scrie un roman, Cărări spre Victorie, pe un caiet de școală, descoperit trei decenii mai târziu.
În noiembrie 1950 a fost cel mai tânăr participant la o reuniune a tinerilor scriitori din Moldova, fiind
salutat ca o „minune locală”, unde a recitat un poem al lui. În mai 1951 a primit premiul de top în limba
română, la o Olimpiada de nivel național ce a avut loc în București. Luna următoare a debutat în Viața
Românească la București. El a început să atragă atenția personajelor literare, inclusiv Mihail Sadoveanu
și Tudor Arghezi. În următorii trei ani o sumă extinsă a poeziei lirice sale a fost publicată în reviste, dar
nu sub formă de cărți până după moartea sa.
În ianuarie 1952, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a condus în
cadrul școlii discuții literare. În vara anului 1952 a întrerupt cursurile liceale, reluându-le anul următor.
Obține nota maximă la limba română la examenul de absolvire în Fălticeni, în august 1954.
La data de 15 septembrie 1952, Labiș a intrat la școala de Literatură și Critică Literară „Mihai
Eminescu” din București. În timp ce a învăţat acolo, a citit foarte mult și a cheltuit toți banii pe cărți. El a
editat, de asemenea, secțiunea poezie din revista școlii. Printre profesorii lui au fost Mihail Sadoveanu,
Tudor Vianu și Camil Petrescu. Deși el a îmbrățișat ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-
i laude într-un număr de poezii, în timpul celui de al doilea an de școală, a devenit un lider de opinie și o
stea în cadrul partidului, care, având în vedere spiritul său liber și o demnitate incoruptibilă, a fost făcut
activist al Partidului Comunist Român. În februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la
el pentru presupusele lui „abateri de la moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în
cadrul Uniunei de Lucru a Tineretului (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre el și, cu un vot
împotrivă, s-a decis expulzarea lui din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost
confirmată de organele superioare. În această perioadă el l-a vizitat frecvent pe Sadoveanu. A recitat o
poezie în iunie 1954, la absolvire și a fost angajat de către revista Contemporanul, apoi de Gazeta
literară. Începând din toamna lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din
București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său cel mai celebru, Moartea Căprioarei, apare în
Viața Românească în acest an.
În 1955-1956, Labiș a scris opere lirice. Multe dintre ele, deși publicate în reviste, nu au făcut
parte din primul său volum, Primele iubiri, care a apărut cu întârziere în toamna anului 1956. (La scurt
timp înainte de aceasta, el a publicat o lucrare pentru copii, Puiul de Cerb). Unele dintre aceste poezii au
rămas în manuscris, fiind, în cele din urmă, publicate postum după 1962. În martie 1956, a ținut un
discurs la conferința națională a scriitorilor tineri și a continuat să scrie poezii și se pregătea activ pentru
volumul său viitor.
În noaptea de 9-10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care
petrecuse câteva ore cu cunoștințe la Casa Capșa și apoi la restaurantul Victoria, a plecat să ia un tramvai.
El a fost condus acasă de Maria Polevoi. Era după miezul nopții și mijlocul de transport public tocmai a
început să se miște de pe loc. Aparent, el și-a pierdut echilibrul și a fost prins în grilajul dintre vagoane,
lovindu-se cu capul de trotuar și fiind târât pe o distanță scurtă. O investigație oficială stabilește că
ebrietatea a fost cauza căderii lui, dosarul fiind rapid închis. Locul accidentului din Piața Universității se
afla peste drum de Spitalul Colțea unde a fost transportat imediat. Măduva spinării a fost secționată,
trupul fiind paralizat. Spre zori, el a fost dus la Spitalul de Urgență. Aici, dimineaţă, va dicta prietenului
său Aurel Covaci cele 11 versuri dintre care primul este: "Pasărea cu colţ de rubin..."

Imediat după accident, istoricul literar Alexandru Oprea a propus din nou eliminarea lui din UTM. În
ciuda eforturilor medicilor și o mobilizare spirituală enormă a colegilor, cunoștințelor și prietenilor,
starea lui s-a înrăutățit inexorabil. Pe 22 decembrie, la ora 2 dimineața, a murit. Două zile mai târziu, la
amiază, persoane îndoliate s-au adunat la Casa Scriitorilor, unde mai mulți scriitori proeminenți, precum
Eugen Jebeleanu, Gheorghe Tomozei, Paul Georgescu şi Paul Anghel. Acesta a citit și poemul său
Moartea Caprioarei. El a fost înmormântat la cimitirul Bellu, după ce procesiunea funerară a trecut prin
fața mormântului lui Mihai Eminescu.

Poezii:

Primele Iubiri (1956) Lupta cu inerţia (1958)


Moartea căprioarei Poezia
Geografia timpului Lupta cu inerţia
Încheiere Confesiuni
Mama Dans
Nourii Marină
Meşterl Am iubit...
Zurgălăul Fior
100 Dor
Pământul Am uitat
Bătrânul pădurar Morarul
Primele iubiri Odă soarelui
  Sunt douăzeci de ani...
Sunt spiritul adâncurilor