Introducere

Dansând pe Pământ

ACEASTĂ CARTE ESTE DESPRE VINDECAREA prin conectare și

reconectare cu trupurile noastre. Este despre puterea dansului. Titlul,
Dansând pe Pământ, vorbește despre dorința și nevoia de a ne
conecta cu trupurile noastre prin găsirea a acelui ceva care ne
motivează și care ne conectează cu centrul nostru. Contribuitorii la
această carte provin din întreaga lume, aducând cu ei limbaje
diferite, experiențe, formări și concepții privind lumea. Fiecare dintre
autori oferă atât o formă diferită de dans, cât și o perspectivă diferită
asupra mișcării și a relației sale cu vindecarea.

Cuvântul „ vindecare ” este definit în mai multe moduri. Pentru

unii aceasta implică un nou mod de a vedea o situație, pentru alții
înseamnă capacitatea de a face față circumstanțelor vieții, și pentru
alții ar constitui un tratament complet și neechivoc pentru o boală.
Ca terapeuți, vedem vindecarea ca fiind un proces sau o călătorie
spre conștientizare, o creștere și un nou mod de a exista in lume.
Scopul acestei cărți este acela de a împărtăși impactul dansului
asupra vieții femeilor si de a-l oferi ca instrument terapeuților pentru
a-l recomanda clienților săi. Pentru unii, terapiile expresive cum sunt
terapia prin vorbire și dansul, pot fi o cale puternică de vindecare.
Putem descoperi, fie prin dans sau prin altă formă de expresie, o
legătură cu ceva mai mare decât noi înșine, care are puterea de a ne
face să mergem mai departe.

Fiecare dintre noi a fost chemat către această carte pe diferite căi
prin care dansul ne-a influențat și inspirat viețile. Printre multe alte
istorisiri, o găsim pe aceea a tuturor femeilor care s-au simțit reduse
la tăcere, deprimate, care și-au dorit să se simtă „ ca acasă ” în pielea
lor, să găsească fericirea și să se conecteze cu ceea ce înseamnă
Sufletul. În capitolul său, „Dansul liturgic ca o cale către Dumnezeu” ,
Kathryn Mihelick împărtășește următoarea perspectivă: „ Natura
non-verbală, viscerală, experimentală a mișcării este un limbaj al
inimii, un limbaj care nu poate fi redat în întregime prin cuvinte.”
Aceasta este puterea dansului - putere care ne conectează cu inimile
noastre, care ne învață „să ascultăm” de ceea ce simțim dincolo de
cuvinte, „să ascultăm” de lumea noastră emoțională și de corpul
nostru aflat in mișcare.

În paginile care urmează, „vocea” dansului va duce cititorul într-o

călătorie a mișcării ritmice, a înțelegerii personale si unei conexiuni
profunde. Rhavina Schertenleib împărtășește în „Dansând pentru
Pace” că, „Intenția dansului este aceea de a ne reda semnificația
unității umane, planetare și cosmice, celebrând această revoluție prin
cântat, meditație si printr-un dans puternic, vibrant.” Aici, dansul este
vehiculul pentru pace și cărarea pentru crearea conexiunii cu sinele, o
comunitate și o viziune universală mai largă.

Destul de des, femeile sunt lăsate să-și definească experiența în

tăcere tinzând să-și minimalizeze călătoria. În „Dumnezeu ne iubește
când dansăm: Mișcarea Creativă ca Agent pentru Transformare”,
Johanna Leseho observă că „Dansul oferă transformarea dintr-un
sentiment de inconsistență într-unul al cunoașterii propriei valori,
astfel fiind dispus ca, (în cele din urmă) să locuiești spațiul pe care-l
meriți.”

Menirea acestei cărți este aceea de a te celebra, a te ridica și de a

te face să-ți ocupi locul in această lume. Ca dansatori și vindecători,
te invităm pe tine, cititorule, să-ți ocupi locul in cercul nostru și să
permiți experiențelor noastre să te inspire, să te ajute să descoperi
încă o cale către tine însuți, încă o cale către ființa pasională care ești.

Cu toate că este o carte despre dans, ca fiind o cale de plenitudine și

un mijloc de expansiune, nu toată lumea își va găsi vindecarea prin
acesta. Poate că pentru tine, a-ți petrece timpul în liniște, într-o
grădină, este ceea ce-ți oferă acel sentiment profund de pace și de
împlinire. Sau poate că este cântatul in cor, atunci când vocea, corpul
si sufletul rezonează perfect cu muzica și vocile celorlalți. Indiferent
de calea ta, permite-ți să pășești ferm pe ea și să te înconjori de
puterea vindecării pe care aceasta ți-o oferă. Nu vei regreta
niciodată.

Mergi în pace,

Johanna și Sandra

CAPITOLUL UNU
 Dumnezeu Ne Iubește Când Dansăm:
Mișcarea Creativă ca Agent pentru
Transformare

Johanna Leseho

Toată viața am dansat

Aveam cinci ani, eram în tabăra de vară din Ontario, Canada: pini,
docuri din lemn, terenuri de joacă larg deschise, cântatul la orele de
masă. În fiecare vineri seara și sâmbătă dimineața sala de mese
devenea un ring de dans cu dansuri populare evreiești. Poate 150 sau
mai mulți vilegiaturiști și consilieri, cu vârste cuprinse între cinci și
cincizeci de ani, ținându-ne de mână, uniți în cercuri, cu brațele
ridicate către în sus pe măsură ce ne mișcam ca un tot unitar spre
centru, în lauda vieții. Cântând „Hava Nagila” (Let us rejoice- Să ne
bucurăm), dansam Hora și alte dansuri israeliene; învârteli, sărituri,
râs, senzație de libertate și totuși parte din întreg, conectați unul cu
celălalt, la istoria și tradiția noastră. Iubesc atât de mult să fiu în
tabăra încât refuz să merg acasă. Este necesar să se pună în cabină
încă un pat supraetajat, pentru mine, ca să pot sta acolo și în cea de-a
doua lună.

Când aveam șapte sau opt ani, am început să urmez cursuri de

dans de societate. Sâmbătă după-amiază, împreună cu fratele și sora
mea, mergem pe jos opt blocuri până la studioul de dans din America
Latină dinToronto. Abia aștept să urcăm scările. Îmi place muzica, îmi
place să învăț și să exersez pași noi în fiecare săptămână, îmi place să
mă dau mare cu frații mei la nunți si bar mitzvahs-uri (ceremonie de
inițiere a băieților care au împlinit vârsta de 13 ani și care sunt văzuți
ca fiind pregătiți să observe perceptele religioase și să ia parte la
inchinările in public). Libertatea pe care o simt atunci când îmi las
șoldurile să se balanseze dintr-o parte în alta. Să simt muzica cum îmi
mișcă corpul fără niciun efort. Să dansez cu un partener, știind că
împreună creăm o energie strălucitoare pe care toată lumea o poate
aprecia și de care se poate bucura.

La unsprezece ani, am început lecțiile de jazz și dans modern.

Senzația de libertate se extindea dincolo de visele mele. Sar pe
podea, umplu spațiul studioului și a sufrageriei mele. Muzica-mi
desenează mișcările, ducându-mă către următorul pas, apoi spre
următorul și următorul. Corpul meu se întinde si se întărește,
devenind sprinten si puternic. Încep să trăiesc în propria-mi piele, să-
mi controlez corpul și mișcarea. Mă simt liberă, veselă, vie.

Și dintr-odată totul s-a oprit, lecțiile, încurajările. Tatăl meu și-a

retras plata pentru cursuri. Mi-a spus că-i era frică că vreau să devin o
dansatoare profesionistă și că „toți animatorii au o viață foarte
tristă.” Mă salva de mine însămi. Poate. Sau poate perpetua tragedia
propriei sale vieți. A renunțat la visele sale de a deveni pianist de
concert pentru a câștiga bani pentru familia sa – mai întâi pentru
părinții lui, apoi pentru soția si copiii lui. Era sfârșitul anilor 1930 când
s-a născut primul copil al părinților mei, în Toronto. Nu era un
moment în care iți puteai permite să fii frivol. Mai bine să lucrezi la
ceva care-ți poate oferi o stabilitate financiară – mai întâi crearea
unei afaceri de imprimare, apoi o companie electrică – apoi să incerci
să-ți câștigi existența prin artă.

Dar trebuie să fie totul sau nimic? A trebuit să-și nege dragostea de
muzică? Aveam un pian mare în casa noastră la care nu l-am auzit
niciodată cântând. Nici măcar nu a pornit casetofonul. Știu că și-a
acceptat rolul de susținător al familiei și că a acționat așa dintr-un
simț de responsabilitate. Dar am văzut ce a devenit el prin faptul că
și-a negat pasiunea, pe când stătea întins în pat în ultimii 20 de ani de
viață, uitându-se la tavan, așteptând să moară. Mă întreb dacă atunci
când dansam, văzându-mi lumina strălucind, era atât de dureros
pentru el încât – inconștient – simțea nevoia să o diminueze. Cu
siguranță acesta era efectul.

Am urmat modelul tatălui meu, permițând vieții mele să ia câteva

turnuri în timpul adolescenței și a perioadei mele de tânără adultă (a
fost, la urma urmei, perioada drogurilor, sexului și rock-ului) negând
importanța dansului în viața mea. L-am considerat ca fiind ceva ce se
face la petreceri și foarte ocazional acasă, singură. Acest lucru s-a
petrecut în timpul anilor când aveam mare nevoie de ceva care să mă
propulseze pe când încercam să navighez prin anii tremurători ai
adolescenței. Nu știam că puteam folosi dansul ca un instrument care
să mă scoată din depresiile si zilele de singurătate adâncă, pe care le
experimentam mult prea des pe atunci.

După ce am mai crescut și am plecat de acasă pentru a-mi găsi

rostul în lume, tot nu știam că aș putea folosi dansul pentru a mă
ajuta să trec peste durerea de despărțiri și trădări din partea
prietenelor si iubiților mei sau ca mijloc pentru mine însămi care ar
putea să determine in mod adecvat calea profesională și spirituală pe
care să o urmez. Nesigură de cine eram, de ce vroiam si cum să le
onorez pe cele două, îmi permiteam să fiu influențată de dorințele și
nevoile altora. Nu știam că pot să dansez pentru a combate
anxietatea și frica sau să folosesc dansul pentru a-mi expansiona
bucuria.

Am căutat ani de zile o legătură cu Divinul pe diferite căi spirituale,

inclusiv Iudaism, Budism, Sufism, Spiritualitatea Zeițelor și abordarea
Diamantului (o cale spirituală care implică procese psihologice). Am
participat la numeroase ateliere de dezvoltare personală pentru a
examina propria mea natură și cum să mă deschid mai mult față de
mine însămi, față de ceilalți și față de Suflet. Am tot încercat să mă
perfecționez, să devin o persoană mai bună, să învăț mai multe. Nu
mi-a trecut nicio clipă prin cap, că, de fapt, cheia se află in mine. Și cu
toate că am învățat multe din aceste căi, dacă aș fi dat atenție la ceea
ce-mi face inima si sufletul să cânte, dacă aș fi ascultat, mi-aș fi croit
drumul prin dans către cel Iubit și astfel aș fi suferit mai puțin.

Acum știu asta. Am avut niște experiențe remarcabile care

conectau dansul cu spiritualitatea, evoluția și vindecarea. După ce am
făcut o meditație, într-o dimineață devreme, pe când eram într-o
retragere în Colorado, am ieșit afară să fim prezenți la răsăritul
soarelui. În timp ce Globul de aur se ridica deasupra munților, mi-am
simțit corpul conectându-se cu soarele și am experimentat-o ca și
cum aș fi în contact cu Sufletul. Corpul meu era dansat. Pur și simplu
am permis mișcării să curgă prin mine, am permis corpului meu să fie
mișcat de Suflet. Era o energie incredibilă – o explozie de bucurie
care radia din mine – o profundă strălucire interioară care rezona cu
puterea si căldura razelor soarelui.
 În timpul unui atelier de meditație și dans, aproape de sfârșitul
celor două ore de dans cu ochii inchiși în timp ce corpul meu încă se
mișca în mod ritmic pe muzică, am experimentat o liniște profundă în
interior. Am atins miezul ființei mele, punctul central al esentei mele.
Un canal s-a deschis în mine, din cap pana în picioare, care m-a
conectat profund cu Dumnezeu, Sufletul si Universul. Energie Divină
curgea între mine si ceruri, conectându-mi esența cu Tot Ceea Ce
Există. În timp ce mă mișcam și mă legănam, lacrimile au început să-
mi curgă pe obraji.

Fizic m-am simțit copleșită de grație în timp ce dansam pe cele 21

de Laude către Tara cea Verde (zeița budistă a compasiunii) și am fost
martoră la strălucirea divinului feminin radiind prin mine. Și am vrut
să știu dacă și alte femei simt la fel. Astfel am creat un proiect de
cercetare pentru a afla dacă alte femei experimentează, de
asemenea, dansul ca o legătură cu Divinul, ca o cale de transformare
psihică. Am vrut sa știu cum folosesc femeile dansul pentru a face
față stresului vieții, în general și pentru a-și vindeca traumele. Și ca un
consilier, educator care sunt, m-am întrebat dacă consilierul ar putea
sprijini femeile să integreze dansul în viața lor pentru a găsi
creativitate, forță și vindecare.

Cercetarea mea m-a făcut să vorbesc cu douăzeci și nouă de femei

din numeroase medii etnice, culturale și spirituale, din douăsprezece
țări (Canada, Statele Unite ale Americii, Anglia, Australia, Noua
Zeelanda, Persia, Brazilia, India, Palestina, Africa de Sud, Germania și
Japonia), angrenate în forme variate de mișcare. Femeile aveau
vârste cuprinse între douăzeci și opt de ani si șaizeci și șapte de ani și
lucrau in domenii diverse precum educație, consiliere, management,
conducere, sănătate, artă și dans.

Inserată poză pagina pagina 14 sub care scrie:

 Johanna ca Tara: Sunt în propria mea Divinitate

Am rugat fiecare femeie cu care am vorbit să-mi spună o poveste

despre modul în care participarea la mișcarea creativă a ajutat-o să
supraviețuiască provocărilor vieții și să experimenteze evoluția
spirituală. Ceea ce urmează este răspunsul lor la această explorare.
Am căutat teme care unesc femeile, sugerând experiențele lor ca
fiind relevante pentru mulți dintre noi. Istorisirile sunt prezentate
prin propriile lor cuvinte (folosind pseudonime pentru a le proteja
anonimatul) astfel putând să vorbească pentru ele însele. Am aflat că
nu sunt singura care-și găsește calea spre Divin prin dans. De
asemenea, am descoperit că este normal pentru femei să-și găsească
refugiul în mișcare pentru a face față traumelor și încercărilor vieții.
În cuvintele unuia dintre Dansurile Păcii Universale (așa cum le-a
învățat Anahata Iradah în timpul unei tabere de dans Tara) :

Cânt,

Dansez,

Eternul extaz al ființei.

Îmi chem Sufletul în bucurie.

Suferința și temerile mele au dispărut.

Corpul meu e plin de lumină!

Ce spun poveștile
Fără excepție, femeile cu care am vorbit descriu dansul ca pe o
vindecare naturală a corpului, minții și sufletului. Câteva dintre ele și-
au exprimat cu entuziasm cum, fără gândire sau planificare, corpurile
lor știau instinctiv că dansul era calea lor spre vindecare. După cum
spunea Anna:

„Fie că eram în extaz sau disperare, când era ceva de exprimat

corpul meu se mișca în mod natural.”

Unele dintre femeile cu care am vorbit, cu toate acestea, și-au

pierdut relaționarea cu dansul când viața le-a scos în cale provocări
grave sau traume, sau această relaționare a dispărut de la sine din
cauza lipsei de susținere. Cu toate acestea, odată ce dansul a devenit
parte din viața lor, procesul vindecării a început.

"Am fost înghețată de frică și durere. Apoi, într-o zi, am pornit

muzica și corpul a început să danseze din nou, și a fost ca și cum am
uitat de tot și doar am îmbrățișat bucuria mișcării. Și acesta a fost un
fel de punct de cotitură când m-am gândit că este cu siguranță un
lucru vindecător, pe care l-am abandonat dar care m-a găsit din
nou.”

Sophia a descris un moment când simțea că ar putea muri din cauza a

ceea ce a fost forțată să îndure în viața ei ca mamă a doi copilași mici,
pe când își negocia divorțul. Ea a dezvoltat „o boală care ar fi putut fi
foarte gravă... Și apoi [Eu] am început să dansez și doar să simt
această energie copleșitoare care a început să izvorască din interiorul
meu ... am simțit că lumina mea interioară începe să crească din
nou.” Prin conectarea la Sinele ei autentic, Sophia a descoperit că
dansul a dus-o spre o mare călătorie a vindecării. Odată ce ea a
identificat ceea ce era important pentru ea, celelalte aspecte ale
vieții ei, precum și problemele din corpul ei, au început să se arate și
astfel să fie rezolvate și vindecate. „Este ca și cum ușile au început să
se deschidă frumos pentru a... aduce o grămadă de lucruri care
integrau mintea, trupul și sufletul înapoi într-un loc sănătos,
echilibrat."

John Grinder, unul dintre fondatorii Programării Neurolingvistice,

spunea adesea că dacă ceva e într-adevăr blocat în psihicul tău, viața
ta, sau sufletul tău, doar să-ți miști corpul. Terapeutul de dans
Gabrielle Roth consimte că vindecarea psihologică va fi atinsă prin
mișcarea corpului. Tocmai aceasta a fost experiența participanților la
acest studiu. Ingrid, care fusese antrenată în psihologia somatică,
declara că:

„... a fost de neprețuit pentru mine să învăț cum, prin respirație și

mișcare, ne putem debloca. Există un blocaj atât de mare care apare
pentru că nu ne mișcăm. Deci, cred că este crucial, mai ales pentru
femei, deoarece avem tendința să ne facem griji...avem grijă de atât
de multe lucruri."

Relația dintre corp și minte a devenit din ce in ce mai acceptată în

cultura occidentală de masă, în ultima vreme. Înțelegem că
menținerea cronică în emoții puternice poate duce atât la stres
psihologic, cât și la boli fizice. În cartea ei, Vindecarea Prin Emoțiile
Întunecate, Miriam Greenspan susține că incapacitatea sau rezistența
simțirii emoțiilor noastre „negative" este cea care restricționează
adevărata înțelepciune emoțională și vindecarea. Mai exact, „durerea
avortată, frica și disperarea sunt la baza tulburărilor psihologice
caracteristice zilelor noastre - depresie, anxietate, dependență,
violență irațională și amorțeală psihică.” Decât să încercăm să ne
controlăm aceste sentimente dureroase, mai degrabă am putea
„folosi aceste energii pentru transformarea emoțională, spirituală și
socială.”

Dar pentru mulți, expresia verbală a sentimentelor rămâne

necunoscută, nesigură sau inconfortabilă. După cum sugera Claire, o
profesoară de belly dance (dans din buric), "Dansul ne oferă un
vehicul de exprimare a lucrurilor pe care le avem în interiorul nostru,
pe care în mod normal nu le-am exprima, și aceasta este o vindecare
minunată.” Acest mesaj a fost repetat de mai multe ori de mulți
dintre participanții la studiu, după cum arată următoarea afirmație:

„Cred, de asemenea, că atunci când dansez, uneori este o eliberare

uriașă a emoțiilor și mă trezesc țipând. Dar alte dăți este cea mai
incredibilă bucurie pe care o pot simți. Sau este ca și cum totul este în
sincronicitate cu tine. Ca și cum trupul și creierul meu și emoțiile mele
sunt toate despicate și zgâriate, dar atunci când dansez toate toate
se aliniază.”

Evenimentele se întâmplă adesea când suntem prea tineri pentru a

putea procesa semnificația lor. Psihicul va suprima gândurile,
amintirile, sentimentele care creează anxietate și îl va face pe copil
incapabil de existența sa în lume. Odată ce creștem și devenim adulți
inteligenți, competenți și responsabili, aceste amintiri ajung să
rămână inconștiente. Conform diferitelor abordări terapeutice, atâta
timp cât ceva este ascuns, nu poate fi transformat. Pentru ca
adevărata vindecare să aibă loc, sentimentele suprimate trebuie să
fie aduse în conștiința noastră, examinate și să se treacă prin ele.

Nu numai că dansul oferă o eliberare a emoțiilor, ci de asemenea,

scoate la suprafață experiențele și amintirile negative din psihic și le
expune la lumina conștiinței, astfel încât individul să poată avea
posibilitatea de a se vindeca la un nivel mai profund. După ce a
învățat un anumit dans sacru într-un atelier, Mirarida și-a reamintit
cum toate femeile din grup au fost "lovite cu o tonă de cărămizi în
acea seară. Ca și cum toată durerea lor, toate experiențele lor de
viață le-au lovit. "

În alte clase, dansatorii ar putea să plângă sau să se trezească

brusc tremurând sau să arate ca și cum se eliberează lucruri în
trupurile lor. Un canal se deschide către cele mai profunde părți ale
noastre și astfel suntem susținuți atât în vindecare cât și în integrare.
Așadar, dansul face parte din acest proces de deschidere fizică,
psihologică, spirituală, permițând acestor alte piese să facă parte din
noi.

Câteva femei au vorbit despre senzația de a deveni o persoană mai

completă. După cum a spus Selling, "Când dansez, pot să simt că
altceva în mine prinde viață.” Unele erau mai relaxate în ele însele,
mult mai fericite și mai vibrante. Viața a devenit mai ușoară, mai
plăcută și mai luminoasă. Julia și-a dat seama, după câțiva ani de
practică a diferitor forme de dans: "Era o tristețe sau o greutate și
timiditate și o mulțime de lucruri diferite pe care le-am schimbat
complet; pur și simplu au dispărut."

Un aspect foarte important transformator al dansului pentru femei

devine din ce în ce mai mult acceptat de ele însele, în special de
corpurile lor. Multe dintre femeile din studiul meu au redobândit
conexiunea cu înțelepciunea, energia și frumusețea lor feminină. Într-
o cultură în care există o viziune foarte îngustă legat de cum ar trebui
să arate o femeie, dansul permite femeilor să facă pace cu ele însele
și să se simtă confortabil în corpul lor, indiferent de forma sau
dimensiunea lor. Pentru unele, vindecarea a fost profundă.

„M-a învățat să rămân în corpul meu și să îmbrățișez acea parte

din mine cu care nu voiam să am de-a face , pentru că într-un fel am
înțeles totul greșit și dacă îți mișcai șoldurile sau aveai un corp care
arăta feminin atunci însemna că meriți ceea ce ți se petrece. Deci,
doar văzând femeile că-și mișcă șoldurile în mod controlat, era
precum puterea pe care o doream, ca trupul meu să fie de fapt
puternic.”

Negând trupurile noastre și dorindu-ne să dispărem din văzul

celorlalți este un răspuns natural la abuzul fizic și sexual și conduce
deseori la anorexie. Cu toate acestea, prin dans, Sarala a învățat să
lărgească

„...puținul spațiu pe care trebuia să-l ocupe de multă vreme. Când

dansez, accesez o zonă mare de spațiu și mișcările mele sunt, de
obicei, foarte mari și pot să cuprind întregul parc și este...un lucru
bun. Pentru că, mă refer la faptul că, mi-am petrecut viața ghemuită
fiind și ascunsă de frica de a fi găsită și rănită sau doar ghemuită pe
interior pentru că mi-era frică de lume. Și aceasta este pentru prima
oară când mi-am ocupat spațiul și nu mă simt vinovată să-l ocup.”
Este ușor să lăsăm factorii de stres și presiunile vieții să ne doboare,
să ne îndepărteze de căile noastre spirituale și să ne minimalizeze
valoarea de sine. Mulți dintre noi uităm cine suntem și ce contează
pentru noi. Ne permitem să fim controlați și manipulați de alții sau de
evenimente. Încetăm să răspundem situațiilor și, în schimb, credem
că putem reacționa numai - în mod automat, defensiv - fără gândire
sau intenție. Cu toate acestea, prin dans învățăm să ne dezvoltăm din
nou și să ne restabilim adevărata natură.

„Prin durere și prin faptul ca m-am pierdut, devenisem foarte mică

... așa că, atunci când am început din nou [să dansez], mi-am dat
seama că în mine există atât de multă ... energie și lumină ... mi-a
amintit cine sunt, pentru că am uitat."

Pentru femeile din acest studiu, dansul este o cale de întoarcere către
ele însele. Este o modalitate de a elibera stresul și tensiunile din corp.
Este o vindecare a inimii, o modalitate de a trece dincolo de mânie și
de a crește capacitatea de a avea încredere în ceilalți și în ele însele.
Poate fi un instrument pentru supraviețuire. După cum Elie declara,
„Legătura dintre trup și minte m-a împiedicat să intru în depresie.”
Dansul oferă transformarea dintr-un sentiment de inconsistență într-
unul al cunoașterii propriei valori, astfel fiind dispus ca, (în cele din
urmă) să locuiești spațiul pe care-l meriți.
 Nu Doar Când Dansăm

Deși avem tendința de a ne compartimenta viețile - aceasta este

munca, aceasta este familia, aceasta este distracția - nu funcționează
în acest fel. Tot ceea ce gândim, facem și simțim este interconectat și
ceea ce se întâmplă într-un singur domeniu al vieții noastre îi
afectează pe toți ceilalți. Având experiența de a simți libertatea și
conectivitatea în cadrul cursului de dans, știți cum să aveți acest lucru
și în afara lui. Femeile din acest studiu au fost foarte conștiente de
modul în care experiențele lor privind dansul au modificat cine sunt,
nu doar în timpul dansului, ci și în alte dimensiuni ale vieții lor.

„Și cu cât am dansat mai mult cu atât mai mult m-am vindecat, cu
atât mai mult am înțeles că pentru a dansa tango trebuie să fii pe axa
ta, în propriul tău centru și înrădacinată ... [Și este ca și cum] totul se
extinde pe tot parcursul vieții tale, astfel ca tot restul vieții tale să
revină la acel sentiment de a fi înrădăcinată , de a fi centrată, de a fi
pe axa ta proprie, astfel încât, pe măsură ce lucrurile vin spre tine și
te lovesc, tu să știi unde e centrul tău emoțional.”

Creșterea, transformarea și emanciparea erau termeni folosiți în mod

repetat. Bonney (nume real) a predat belly dance fetelor adolescente
de mai bine de zece ani. Ea a spus că au învățat să-și "onoreze
trupurile precum templele ... precum vehicule sacre pentru sufletele
noastre. [Datorită acestui fapt] niciuna dintre ele nu avea probleme
cu drogurile, niciuna nu avea probleme legate de consumul de alcool,
niciuna dintre ele nu și-a început viața sexuală decât atunci când
aveau cam nouăsprezece, douăzeci de ani. "
 Profesorii de dans mărturisesc multe experiențe de creștere și
vindecare ale studențiilor lor. Un grup de femei s-a pregătit pentru un
spectacol de dans timp de doi ani. A fost credința profesorilor lor că
dansul a putut să le aline durerea pe care o simțeau pentru soțul
muribund din cauza cancerului și pentru mama muribundă și a
transpus-o în grație ... pentru a vedea dansul ca pe un instrument de
transformare cu ajutorul căruia poți merge mai departe. Și nu este
vorba de a înlătura [durerea] , este vorba de a trece prin ea, de a o
digera și a o transforma ".

Beneficiile participării la mișcarea creativă s-au răspândit în multe

alte domenii ale vieții acestor femei. Au existat transformări în
identificarea și exprimarea emoțiilor „grele” precum furia, teama sau
tristețea; înțelegeri din interiorul lor; schimbări la nivel de încredere;
pur și simplu deschidere spre a experienta viața, precum și
îndeplinirea cerințelor vieții lor. "Când mă întorc acasă, sunt
energizată ... dansul mă hrănește să fac cu responsabilitate toate
celelalte activități pe care trebuie să le îndeplinesc". Prin dans,
aceste femei și-au dezvoltat în mod natural un stil de viață mai
sănătos. După cum spunea o femeie,

„Am reușit să mă dezvolt într-un mod care susține sănătatea mea

la un nivel biologic (spre deosebire de nivelul rațional sau moral).
Sunt mai mult de tip A. În trecut, uneori mi-era dificil să încetinesc în
fața sorții distrugerii mele, cum ar fi accidentele. Acum sunt în stare
să mă armonizez mai bine, să-mi schimb viteza ".

Cu toții avem atât caracteristici masculine (yang), cât și feminine

(yin). Calitățile masculine includ lucruri precum puterea musculară,
gândirea analitică și rațională, energia activă, asertivă și agresivă, de
asemenea și încrederea în sine și independența. Calitățile feminine
includ pasivitatea / receptivitatea, delicatețea, compasiunea,
cultivarea, gândirea intuitivă, cooperarea și reacția. Pentru ca
oamenii să fie pe deplin echilibrați, ei trebuie să aibă acces atât la
natura lor masculină, cât și la cea feminină și să fie capabili să
manifeste energii yin și yang. Indiferent de forma de mișcare
creatoare explorată de femeile din studiul meu, au existat numeroase
experiențe de expansionare a simțurilor în ceea ce le privește și a
căilor lor prin care pot exista în lume. Au ajuns să recunoască calități
și caracteristici în ele însele, care înainte erau ascunse conștiinței lor.
După cum Sherrill a observat, dansul „a adus forță și expresie
corpului meu , și aceasta mi-a arătat un aspect al meu pe care înainte
nu l exploram."

Unul dintre dansurile pe care le-am întâlnit în acest studiu a fost

Dansul Mandalei din cele 21 de laude ale Tarei, creat de Prema
Dasara (nume real) din Hawaii, ca mijloc de a încorpora o anumită
practică de meditație tibetană budistă. Tara este considerată aspectul
feminin a lui Buddha și mama tuturor Buddha-șilor. Cele 21 de laude
se referă la dansul pe pământ a calităților Tarei, calități pe care
fiecare dintre noi le putem îmbrățișa și dezvolta în noi înșine. În
dansul Mandala, femeile se mișcă formând o spirală, astfel ca fiecare
să ajungă în centru unde se naște ca Zeița Tara. După cum Prema
explica, femeile „merg în psihic, renunță la inadecvare și se identifică
cu Divinul." Janet, o altă dansatoare Tara, a descris această
experiență de dans sacru ca fiind „transformarea personală pentru
mine, îmi place să mă prezint lumii ca zeiță, că eu sunt în propria-mi
divinitate.” Mona vorbește despre ceea ce percepe ca fiind
experiența tuturor celor care participă la dansul Tara: „Și până la
sfârșitul nopții, toți cei care am venit, vorbim mai încet, ne simțim
mai ușori, problemele s-au dizolvat".
 Două dintre femeile aflate în studiu locuiesc în Brazilia. Ele au
descris cât de dificil poate fi pentru mulți care trăiesc în mahalale să
mențină acel sentiment al sacrului sau al propriei puteri. Violența și
abuzul de droguri sunt în creștere, din cauza sărăcie și a lipsei de
adăpost. Cu sprijinul sponsorilor financiari, un mic grup de oameni
tineri se antrenează să devină lideri ai Dansurilor Păcii Universale,
deoarece au descoperit că realizarea acestor dansuri aduce o
schimbare pozitivă în comunitățile lor de origine.

Dansurile Păcii Universale, formulate de Samuel L. Lewis în anii

1960, o formă a dansului spiritual meditativ, unde dansatorii se
mișcă într-un cerc în timp ce cântă fraze sacre care au fost puse în
melodii tradiționale sau contemporane într-o gamă largă de limbi,
inclusiv arabă, persană, engleză, ebraică, hawaiană și sanscrită. Mulți
cred că pacea poate fi promovată prin experiența unității, deoarece
dansatorii ajung să înțeleagă că același adevăr se găsește in inima
tuturor religiilor. În același timp, practica este menită să dezvolte
conștiința spirituală a participanților, conștientizarea propriului corp
și conștientizarea prezenței celorlalți. Câteva dintre femeile cursante
au descris experiențele lor în ceea ce privește aceste dansuri care le-
au ajutat să-și depășească problemele:

„Îmi place sentimentul pe care dansurile ni-l oferă. Când mă simt

neliniștită, cânt și dansez și așa se dizolvă, acest sentiment dispare și
mă simt ușoră, nu vreau să rămân mică, vreau să ies și să
interacționez. " (În vârstă de 16 ani)

„Dansurile Păcii Universale mă fac să simt liniștită pe interior. Ele

mă ajută să diluez toate lucrurile rele pe care le am în mine". (În
vârstă de 20 de ani)
 „Când am o problemă și dansez, în cele din urmă problema dispare!
Aceste dansuri mă ajută să-mi transform viața." (În vârstă 24 de ani)

Dansul și spiritualitatea

În cele din urmă, sunt convinsă că legătura cu sinele este cea care
infuzează dansul având puterea de a vindeca și de a transforma.
Pentru multe persoane, spiritualitatea înseamnă lucruri diferite.
Pentru unii este o legătură cu misterul vieții sau o dorință de
încredere. Alții ar putea să definească spiritualitatea raportându-se la
o dimensiune transcendentală și ca trăind o viață care este în
concordanță cu înțelegerea faptului că Sufletul locuiește în fiecare
dintre noi.

De-a lungul literaturii psihologice, cuvinte precum transcendența,

integritatea, conexiunea și semnificația apar în mod repetat în
legătură cu spiritualitatea. Carl Jung credea că imaginile de integritate
există în mintea inconștientă și că nu pot intra în conștiința noastră.

Ele ne pot sprijini în a face față provocărilor vieții, iar în cazul

dansului, ne pot ajuta să ne mobilizăm cu grație și cu o mai mare
ușurință atunci când trecem prin momente întunecate.

„A fost un fel de noapte întunecată a sufletului. Un moment atunci

când aveam 44 sau 45 de ani, când am avut un fel de trădare în
relația cu soțul meu și o trădare cu o soră ... Și prin practica acestor
forme de dans sacru ... una din căile prin care am reușit să le
traversez, a fost prin puterea pe care o simțeam atunci când îmi
accesam natura sacră, știi, adevărata mea natură sacră care-mi
permitea să merg mai departe chiar și în mijlocul unei personalități
umane care a fost foarte devastată.”

Pentru femeile cu care am vorbit, dansul era cel puțin unul dintre
mijloacele de conectare cu sacrul. Unele au vorbit despre modul în
care ele nu l-au simțit pe Dumnezeu așa cum au simțit alți oameni.
Cele care au părăsit biserica în copilărie au spus că au pierdut acea
venerare, conexiune cu Dumnezeu, dar au regăsit această legătură
prin dans. "Această eliberare pură atunci când dansezi... este atât de
aproape de venerare. Este atât de aproape de eliberarea pură a
spiritului tău, atunci când te închini, o simt ca o lumină pe interior."
Dansul a ajutat multe dintre femeile cu care am vorbit să intre din
nou în legătură cu spiritualitatea lor:

„Dansul mi-a adus întotdeauna bucurie - este un lucru plin de

bucurie. Îl găsesc ca fiind o cale spirituală de mișcare. Cred că într-un
fel îmi doream să fiu in legătură cu spiritualitatea mea și am reușit să
o regăsesc prin dans. "

De asemenea, dansul le-a repus în contact cu ele însele, lucru pe care

l-au pierdut, după cum descria această femeie:

„Este ceea ce mă conectează la cine sunt sau mă ajută să-mi dau

seama de aceasta. Și când dansez în parc simt că mă conectez cu
cerul și cu stelele și cu tot ce este acolo ... Nu știam niciodată că încă
mai există o parte din mine care ar putea simți bucuria, despre care-i
aud pe ceilalti că vorbesc, pe care mă simt atât de tristă că am
scăpat-o din vedere. Abia acum când dansez, înteleg despre ce
vorbeau.”

Pentru Laura, dansul este o expresie a spiritualității vesele, în timp ce

Berte o descrie ca pe o experiență de fericire pură. Danielle susține,

„E un lucru visceral. Cred că de fapt vine din spiritul meu și apoi se

revarsă în trupul meu ... Există o esență a ființei care îmi este
întotdeauna adusă în atenție atunci când dansez, așa că într-un fel se
aseamănă foarte mult cu meditația, îți amintește de adevăratul tău
suflet.”

Există un sentiment care întruchipează esența proprie a fiecăruia.

Multe femei folosesc dansul ca practică spirituală. „Eu o fac ca pe
ceva care îmi ajută starea de spirit, îmi ajută sufletul, mă înălță ...
Chiar și atunci când suntem singuri, suntem în compania unui suflet
mai mare. Și când dansăm, noi întruchipăm acel suflet mare care se
află în noi înșine. "

Există o veche zicală sufităi, care spune că "Dumnezeu ne respectă

când lucrăm, dar ne iubește atunci când dansăm. Se pare că natura
noastră divină simte același lucru.

****
JOHANNA LESEHO este profesor asociat la Școala de Educație a
Universității Brandon din Manitoba, Canada, și un instructor de yoga
certificat în râs. Introducerea ei în dans a început la vârsta de șase ani
și de atunci a urmat cursuri de dans ballroom, jazz, dans modern,
dans indian și african, precum și dansurile Păcii Universale, Cele Cinci
Ritmuri, Biodiversitatea, Improvizatia de Contact, Mișcarea Autentică,
Dansul Exotic și Dansul nativ. Ea este, de asemenea, studento-
profesoară a Dansului Mandalei a celor 21 de laude ale Tarei (Buddha
compasiunii în budismul tibetan). Cel mai recent proiect de cercetare
"Revenirea la viață: mișcarea creativă ca o strategie personală de
copiere pe calea spre vindecare și creștere ", a fost impulsul pentru
această carte.

CAPITOLUL DOI
 Improvizația de Contact ca Metaforă
în Relația cu Sinele și Celălalt

Jolie Pate

Descoperirea Mișcării Creative

DANSUL A FOST INTERZIS în familia mea. Părinții mei au fost amândoi

crescuți în case de creștini fundamentalisti, unde au fost învățați că
dansul este păcătos. Această interdicție mi-a fost transmisă de către
Biserica din Nazarine și de familia mea. Ca și copil, nici măcar nu
bănuiam că aș avea vreun talent pentru dans. În schimb dragostea
mea pentru mișcare s-a revelat prin faptul că eram un copil activ. Mai
degrabă am fost băiețoasă în jocurile mele de-a cowboy-ii și indienii,
polițiștii și hoții, și în cățăratul copacilor. Când eram adolescentă,
eram activă în aerobic și patinaj, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap
să explorez dansul, deși de multe ori oamenii susțineau că-mi place
mișcarea. Pur și simplu, dansul nu era o opțiune în conștiința mea.
Astăzi, după zece ani de la prima mea experiență cu dansul, rămân
recunoscătoare prietenei mele, Marilyn, care mi-a lărgit conștiința
către lumea dansului, convingându-mă să particip cu ea la unul dintre
dansurile locale. În lumea dansului, am descoperit improvizația de
contact, care mi-a influențat modul existențial în lume.

Improvizația de contact își datorează existența, viziunii fondatorului

său, Steve Paxton. Trecând printr-o serie de experimente în anii 1970
la Colegiul Oberlin din Ohio, Paxton a implicat mulți alți dansatori în
dezvoltarea sa, mulți dintre ei fiind încă implicați în predarea sa.
Paxton a început prin a explora mișcări obișnuite cum ar fi mersul pe
jos și statul în picioare. Apoi a continuat cu mișcări specifice care
rezultă din împreunarea corpurilor în condiții extreme de mișcare.
Videoclipul Magnesium documentează aceste începuturi timpurii, în
care unsprezece bărbați se află în situația repetitivă de a se ciocni
unul de celălalt,. de a aluneca și de a cădea pe saltele amortizate.
Improvizatia de contact ca formă de dans a luat naștere din aceste
experimente timpurii. Dansatorii de contact găsesc modalități de a
pivota, de a se roti, de a rămâne in echilibru și de a cădea după
senzația și impulsul corpurilor lor în mișcare, fără vreun plan
predeterminat sau un acompaniament muzical. Nancy Stark Smith a
fost o studentă care urmărea aceste mișcări asemănătoare cu aikido-
ul și l-a convins pe Steve Paxton să extindă această explorare care să
le includă și pe femei. Pregătirea ei sportivă a contribuit la
echilibrarea și recunoașterea podelei ca fiindu-i partener. Smith și
Paxton continuă să danseze și să învețe. Ei au fondat Contactul
Trimestrial, un jurnal care oferă articole despre această formă de
dans așa cum este ea astăzi și conectează această comunitate de la
distanță.

Forma a devenit o practică comunitară la nivel mondial, realizată la

dansurile locale numite jams (dans liber, competitiv, se formează un
cerc și fiecare dansator merge în centru și-și arată talentul în dans).
Acest stil de dans apare săptămânal în multe orașe mari din America
de Nord și de Sud, Europa, Asia, Israel, Australia și Africa. Grupurile
de dansatori care iubesc această formă se cunosc in comunitate. Este
o mare plăcere să vizitezi în timpul călătoriilor, alte stiluri de dans
(jams) de improvizatie de contact.

După ce am dobândit câteva abilități de începător, am participat

singură la un dans. Pur și simplu m-am întins pe podea. Stând pe
spate, am așteptat ca trupul meu să simtă nevoia de a se mișca. Nu
am avut nici o preconcepție despre cum ar arăta acest lucru. Curioasă
fiind, mi-am lăsat corpul să-și exprime dorința. În mai puțin de câteva
minute, brațele și picioarele mele au vrut să se întindă și să alunece
pe podea. Am răspuns prin mișcarea lentă a fiecărei părți a corpului
așa cum mi se cerea. De îndată m-am mișcat fără probleme, mișcările
curgând una din cealaltă, rămânând pe podea atâta timp cât corpul
își dorea. În această mișcare, pe când mă rostogoleam pe burtă, am
început să plâng, să simt un suspin adânc în interior. Pentru prima
dată din câte-mi amintesc, eram pe deplin conștientă de faptul că
eram în corpul meu. Acest contact al corpului cu podea a atins un
punct în mine, care era dincolo de dorință, dincolo de trup. Era în
sufletul meu. Era sacru. Era acasă, în sfârșit acasă, după tot acest
timp. Casa mea cea foarte primitoare.

Paradoxul acestei deosebite călătorii spre casă este acela că nu

este posibil să o realizezi singur. Fără interacțiunea cu alții ca de
exemplu profesori, parteneri de dans și martori, n-aș fi atins același
nivel de conștientizare a corpului meu în ceea ce privește podeaua de
sub picioarele mele și oamenii din jurul meu. Nu aș fi la fel de
conștientă de ritmurile din corpul meu care mi-au stabilit viteza de
mișcare sau puterea de atingere care mă ajută să găsesc limita din
propria-mi piele. Nu aș ști importanța propriul meu dans în timp ce
împărtășesc un dans cu altcineva, nu aș ști cum să am încredere în
siguranța mea în ceea ce-i priveste pe ceilalți, dacă nu mă ocup mai
întâi de siguranța mea. Am observat că stabilirea unei relații de
încredere cu tine însuți este fundamentul unei experiențe de dans
sigure și plăcute, precum și fundamentul unei relații sigure și plăcute
cu ceilalți.

Prima mea sarcină în explorarea improviza'iei prin contact era să

înțeleg ce înseamnă să fii "acasă". Pentru mine, aceasta s-a dovedit a
fi o experiență cu două înțelesuri: Prima casă era în corpul meu și a
doua casă era în spiritul meu. De îndată ce am ajuns să dansez,
conștientizarea mea s-a schimbat în momentul în care am învățat să
mă regăsesc mai întâi pe mine însămi. Înainte de această
conștientizare, dansam ca de obicei și observam totul în jurul meu. Aș
fi remarcat dansatori buni și mi-aș fi dorit să dansez ca ei. M-aș uita
prin încăpere și aș fi eliminat multe dintre posibilele dansuri pentru
că aveam impresia că dansatorii nu vor să danseze cu mine. Apoi aș fi
găsit niște chipuri prietenoase și m-aș fi alăturat dansului. M-aș fi
bucurat de mișcare și de conexiunea cu ceilalți și m-aș fi distrat
încercând noi mișcări de dans. Cu toate acestea, de multe ori aș fi
părăsit dansul neștiind dacă aș putea să fiu completă în dansul meu.
Încercam să fiu cel mai bun dansator cu putință, dar uneori mă
găseam prinsă in energia rapidă a dansului si mă trezeam că sunt
depășită de situație. Erau momente în care aș fi căzut sau mi-aș fi
întors glezna sau mi-aș fi întins un muschi, încercând să iau pe cineva
cu o greutate mai mare în spate.

În esență, eram "concentrată pe celălalt". Începeam fiecare dans

întrebându-mă cum aș putea să mă adaptez, nu cine eram si cum
voiam să mă integrez. Am învățat de atunci să intru in sala de dans și
să-i salut pe oameni în treacăt. Dar înainte de a participa la orice
dans, îmi găsesc un loc pe podea și mă întind pentru a ajunge în
corpul meu. Respir profund, relaxându-mă pe podea, lăsând toată
greutatea mea să se curgă în ea cu încrederea deplină că podeaua mă
va ține. Caut să simt mușchii care încă se îndepărtează de pe podea și
îi relaxez. Mă îndrept spre mine, ascult bătăile inimii mele și știu că
sunt separată, dar recunosc aceasta. Vreau conexiune. Simt
conexiunea corpului meu cu podeaua și legătura ei cu mine. Sunt
recunoscătoare gravitației pământului, care mă lasă să izvorăsc și să
sar, care totuși îmi menține greutatea complet fără să mai fie nevoie
de încordare. Îmi amintesc că sunt responsabilă pentru siguranța
mea.

Forțele fizice sunt profesori puternici. Mă rportez la gravitate ca

fiindu-mi prieten. Mă menține conectată cu acest pământ în timp ce
alerg și mă joc. Totuși, trebuie să rămân conștientă de direcția ei de
tragere în jos în ceea ce-mi privește corpul, pe măsură ce schimb
nivele, aterizez după sărituri sau când sunt ridicată. Mâinile și
picioarele, care sunt "uneltele mele de aterizare", trebuie să fie libere
și pregătite să intervină în orice moment. Acest lucru este esențial
pentru aterizarea în condiții de siguranță. Îmi place podeaua. Mă
întâlnește unde sunt de fiecare dată. Mă susține. Este de încredere.
În contactul cu podeaua, mă regăsesc. Mi se pare că micul meu dans
se extinde într-o gamă completă de experiențe în mișcare, fără a mă
părăsi, astfel simt cum el devine o prelungire completă a corpului
meu. Găsesc deschiderile pe care sunt dispusă să le împărtășesc
altora. Pot să-i permit spiritului meu să se înalțe. Una dintre lecțiile
mele deosebit de grele a fost să învăț să-mi las spiritul să se înalțe în
timp ce se află în limitele corpului meu. Dacă spiritul meu ajunge
înaintea corpului meu. podeaua este în permanență acolo pentru a-
mi aminti de eroarea mea printr-o lovitură. Apoi, la fel ca în loviturile
dintr-o relație, trebuie să mă scutur de praf, să investighez pagubele,
să mă adun și să mă îndrept spre plenitudine și spre o conștientizare
mai mare.
 Relația cu mine însămi necesită descoperirea și dezvoltarea
dansului meu solo. Acest dans se găsește cel mai bine prin inițierea
tuturor mișcărilor din nucleul meu, centrul meu de gravitație. Cu
ajutorul mișcării din centrul meu, găsesc marginea echilibrului și a
dezechilibrului, a flexibilității și rigidității, a forței și a slăbiciunii.
Dansul meu solo este locul în care mă întorc acasă atunci când m-am
extins prea mult sau mi-am pierdut calea. Dansul meu solo mă
centrează. Mă învață să cad ușor, să-mi urmez propriile dorințe, să
mă extind cât de mult sau cât de puțin vreau. Îmi arată adevărata
mea prelungire. Mă poate duce într-o stare de liniște absolută și de
odihnă. Este o legătură intimă cu esența mea. Forța, flexibilitatea și
echilibrul se dezvoltă în corpul meu în timp ce învăț acest dans.
Aceleași caracteristici sunt necesare într-o relație intimă cu celălalt.

A ajunge acasă la corpul meu înseamnă să mă regăsesc atât fizic cât

și emoțional. Înseamnă să îmi las dorințele și limitările să-mi ghideze
dansul. A ajunge acasă la spiritul meu înseamnă a onora cine sunt în
orice moment și astfel să dansez. Aceasta înseamnă abandonarea
planului de a arăta bine sau de a nu fi suficient de bună, înseamnă a
dansa din interior spre exterior. Este vorba de a lăsa dansul să mă
danseze. Este dansul trupului cu trupul. Este despre a dansa fără a
sexualiza, fără rușine, fără motive ascunse. Este despre a dansa fără
alt scop decât acela de a te bucura de dans, prin exprimare creativă și
printr-o experiență plină de bucurie. Acesta este un moment sacru
pentru a fi într-un dans solo sau pentru a fi sincronizat cu celălalt în
mișcare.

Dansul cu ceilalți
Ar putea fi greu să ne imaginăm că suntem în contact fizic cu
altcineva, dansând fără muzică și fără un cadru de dans tradițional.
Sentimentul acestui dans este asemănător cu sentimentul rostogolirii
pe o minge de exercitii fizice. În timp ce stai sau ești culcat pe minge,
te poți mișca înainte și înapoi, observând cum mușchii de bază
trebuie să se implice pentru a rămâne în poziție dreaptă. E ușor să
simți presiunea mingii împingandu-te in timp ce ești întins sau stai pe
minge. Cu o prelungire a imaginației, poți simți cum podeaua ține
atât mingea cât și pe tine. Trebuie să asculți prin prisma senzației
pentru a ști cum să ți menții centrul în echilibru. Poți găsi punctul de
rulare al contactului în timp ce te miști dintr-o parte în alta fiind în
contact cu mingea. Poți simți cum ești purtat de gravitate și de
impulsul de mișcare.

Atunci când dansezi cu un partener, mai degrabă decât cu o minge

de exerciții, toate aceste concepte sunt încă valabile. Diferența
principală este că o altă persoană este mai comunicativă și
autopropulsată decât o minge de exerciții, astfel încât dansul devine
un dialog bidirecțional. Mișcarea se păstrează pe măsură ce
comunicarea non-verbală construiește dansul. Conștientizarea fizică a
pielii, a mușchilor, a osului, a organelor, a respirației, a gravității, a
impulsului și a celuilalt dansator: acestea sunt straturile Improvizației
de Contact. La fel ca în dansul cu mingea, trebuie să te miști din
centrul tău pentru a menține echilibrul, a ateriza în siguranță, în timp
ce gravitatea te atrage spre pământ și să te bucuri de experiența de a
da o parte sau toată greutatea ta celuilalt.

În Improvizația de Contact, centrele dansatorilor se află în contact

fizic, iar ambii dansatori se mișcă din centrul lor. Împărțirea lcentrului
de greutate se aliniaza forțelor fizice ca un punct de sprijin. Atunci
greutatea devine mai ușor de mutat deoarece este în echilibru.
Acesta este un punct puternic la care ajungi și-ți dai seama interior
atunci când se întâmplă, e ca și cum ai lovi punctul sensibil al rachetei
de tenis. Aici, surprinzător, poate lua naștere puterea centrării. Este
un loc fascinant în care te poți afla, dar este imposibil să stai acolo tot
timpul. La fel ca în viață, de obicei ne îndepărtăm de puterea
centrului nostru doar pentru a ne întoarce din nou la el. Această
cădere și revenirea la nucleu este dansul vieții adoptat în Improvizația
de Contact. Ciclul de a fi pierdut apoi găsit este esențial pentru
procesul de a fi om. Improvizația de Contact oferă o oportunitate de
a genera aceste posibilități, pur și simplu de a fi prezent și de a
acorda o atenție deosebită experienței trăite și de a o dansa.

Inserată poză pagina 27 sub care scrie:

Conștientizarea fizică a pielii, a mușchilor, a osului, a organelor, a

respirației, a gravității, a impulsului și a celuilalt dansator.

Dansul meu solo mă însoțește întotdeauna când intru într-un dans

cu altcineva. Când încredințez greutatea mea unui partener de dans,
decid dacă să îi ofer doar o parte din ea, sau toată, așa cum făceam
cu podeaua. Este o metaforă a relației să știi cât de multă încredere și
greutate îi poți oferi partenerului tău. Trebuie să decid cât din mine,
în mod sigur, pot să-i las celuilalt să suțină. Sunt responsabilă să-mi
ofer greutatea puțin câte puțin, ca și cum aș testa apa. Acest lucru
este valabil atât în Improvizația de Contact cât și în relație.

A știi cât de multă greutate să iei de la celălalt este la fel de

important ca a decide cât de multă să dai. Aceasta include să știu cât
de mult din greutatea celuilalt sunt capabilă să țin sau chiar să vreau
să țin. Îmi permit să-mi cunosc limitele și dorințele. Unii dansatori
sunt pur si simplu prea grei pentru mine, pentru a-i ridica, alții vor
vrea să se apropie prea mult, iar alții chiar ma pot găsi în momentul
în care nu sunt pregătită să mă implic. Respectul propriilor limite,
limitări și nevoi este esențial atât într-un dans cu forțele fizice cât și
într-o relație. Casa spiritului meu se află și aici. Acest lucru înseamnă
să-mi respect adevăratele da-uri și adevăratele nu-uri, pe măsură ce
interacționez cu un alt dansator. Onorând cine sunt în fiecare
moment îmi menține trupul și spiritul în siguranță și jucăușe.

În improvizația de contact, multe dansuri sunt dansate în duete.

Metoda introducerii într-un duet se face, de obicei, fără nici un
cuvânt vorbit. O persoană poate să fie într-un dans solo care pare
impresionant pentru un alt dansator care decide să i se alătură.
Potențialul participant va dansa lângă primul, oferind o invitație de a
face dansul un duet. Primul dansator poate accepta sau nu invitația.
Potențialul participant învață să nu ia la modul personal acceptarea
sau respingerea. Primul dansator poate să nu fie pregătit să-și
părăseasca dansul solo, iar acest lucru este în regulă. Totuși, dacă
oferta este acceptată, dansatorii vor forma un duet. Mișcarea care
rezultă este pornită din punctul de contact dintre cei doi dansatori,
unde centrele de echilibru sunt conectate. Nu este neobișnuit să
vedem dueturile de contact dansate cu ochii închiși sau cu o ușoară
contemplare, observând numai formele mari și orientarea camerei,
dar nu și partenerul. Acest lucru servește pentru a evita coliziunile cu
alți dansatori și pentru a-ți menține echilibrul.

O mișcare comună se numește ‚punctul de rotire a contactului".

Dansatorii se înclină unul către celălalt, "ascultând" cu atenție câtă
greutate își pot oferi cu încredere unul altuia. Pe măsură ce
încrederea se dezvoltă, dansul poate prezenta mai multe riscuri,
trecând la niveluri diferite, dându-și unul altuia mai multă greutate
sau jucându-se cu viteza și impulsul mișcării. Contactul dintre
dansatori prezintă un aer de explorare și curiozitate. Deoarece dansul
nu este coregrafiat, cursul dansului se desfășoară prin "ascultarea
activă" în punctul de contact, unde se întâlnesc cele două corpuri.
Uneori, dansul evoluează într-un dans jucăuș și zgomotos sau, uneori,
într-o mișcare lentă, ușoară și senzuală, luându-ți timp pentru a găsi
liniște și a respira. Când mișcarea atinge cel mai înalt punct,
dansatorii caută calea pe care dansul dorește să o urmeze, fără să-i
forțeze direcția. Acest lucru se realizează prin ascultarea simultană a
sinelui și a partenerului în punctul de contact.

Inserată poză pag 29 sub care scrie:

Centre de echilibru în contact

Adevărata conversație nu este regizată. Nu este planificată dinainte.

Este un dialog construit pe ascultare și răspuns. În acest caz, natura
improvizată a dansului cu un partener este ca o conversație verbală.
Improvizația de Contact necesită ascultare cu toate simțurile.
Adevărata conversație depinde de dorința ambilor oameni să vrea
stabilirea contactului. Aceasta înseamnă cooperare și rezistență.
Depinde de capabilitatea de a pleca și de a revii. Nu trebuie să luăm
totul personal. Uneori trebuie să-l lași pe celălalt să plece chiar dacă
tu ești pregătit sau să pleci când ești pregătit. Implică să fi capabil să-
ți asumi riscul de a oferi ceva care ar putea fi respins. Îți permite să
știi ce înseamnă să fi exclus sau inclus. Implică să fii respectuos față
de celălalt, fără să-ți asumi responsabilitatea pentru el sau ea. Te
obligă să-ți stabilești limite fizice și emoționale. Se insistă să
împărtășești dansul tău solitar cu celălalt, fără a pierde niciodată din
vedere cine ești, chiar dacă dansul devine mai mare decât cei doi
dansatori și se contopește în unitate. Dansul interceptează spiritul,
dar se prăbușește rapid în trup dacă unul dintre dansatori uită să
onoreze forțele fizice. Dispozitivele de aterizare trebuie să fie
întotdeauna pregătite să intervină. Fiecare dansator este complet
responsabil pentru siguranța sa. De asemenea, toate aceste lucruri
sunt adevărate și în relații.

În ceea ce privește Improvizația de contact, la fel ca în relație, este

important să știi unde te situezi cu partenerul. În mod ironic,
siguranța dansatorilor crește atunci când aceștia se află în strânsă
legatură. Este ușor să pierzi siguranța în timpul mișcării atunci când
există un decalaj între cei doi oameni. Dacă cineva se retrage fără
avertisment sau este ambivalent în privința acordării greutății, este
greu să știi unde te afli cu acest partener. Dacă ai acordat prea mult
din centrul tău de greutate partenerului care se îndepărtează, trebuie
fie să găsești din nou contactul, fie să-ți găsești propriul centru și
flexibilitatea pentru a ateriza în siguranță pe podea.

În dansul partener, comunicarea este dată de corp, nu este o

comunicarea verbală, astfel că "ascultarea" trebuie să aibă loc în
punctul de contact. Pentru a urmări fluxul conversației, dansatorul
trebuie să fie pregătit să schimbe nivelele și să tranziteze în direcție
sau în viteză în timp ce se află în contact cu partenerul. Siguranța
conversației este construită având cât mai multă suprafață în contact
cu partenerul. Acest lucru este contrar așteptărilor. S-ar putea crede
că distanța este cheia siguranței, dar este mult mai ușor să știi unde
te afli tu și partenerul tău în relație unul cu celălalt, rămânând în
contact. Trebuie să ascult constant corpul meu și pe cel al
partenerului meu când ne aflăm în punctul de contact pentru a
decide dacă partenerul meu îmi poate menține centrul de greutate
sau dacă ar trebui să fac eu aceasta. Eu decid acest lucru nu prin a-mi
arunca, dintr-odată, întreaga greutate pe partenerul meu, ci dându-i
treptat din aceasta. Sunt responsabilă pentru efectuarea ajustării în
cazul în care brațul meu este întins într-un mod inconfortabil sau
dacă nu mă aflu în echilibru. Partenerul meu este acolo pentru a-mi
oferi susținere, dar trebuie să știu cum să alunec în siguranță pe
podea sau să mă desprind dacă mă găsesc într-o poziție nesigură.
Trebuie să simt o fundație fermă înainte să-mi încredințez siguranța
fizică altuia. Trebuie să fac ajustările necesare pe baza limitelor și
dorințelor mele. Este mult mai bine să îmi încredințez greutate în
funcție de ceea ce este, mai degrabă decât în funcție de ceea ce
vreau eu să fie. Comunicarea care se află în jurul tuturor acestor
nuanțe trebuie să fie împărtășită în mod egal. Toate acestea sunt
foarte adevărate și in relație.

În cadrele tradiționale de dans există un lider desemnat și cel care-

l urmează. De obicei, bărbatul este lider și femeia este cea care îl
urmează. În ceea ce privește Improvizația de Contact, condusul și
urmatul se desfășoară în mod egal. Cel care conduce se schimbă prin
comunicare nonverbală atunci când o persoană preia conducerea
îndepărtându-se de celălalt sau în timp ce unul predă conducerea
celuilalt. Ca aceste roluri să se schimbe, se necesită o deschidere iîn
permanență a canalelor de comunicare dintre cei doi parteneri. Acest
dans nu se poate desfășura altfel. Este cu adevărat bazat pe
improvizație. Adevăratul dialog are loc atunci când aliniezi funcția de
conducător cu fluxul dansului, mai degrabă decât cu rolurile de gen.

Dansul în Comunitate

Dansul solo se îmbogățește atunci când este împărtășit sau văzut de

către altcineva. Improvizația de contact nu este, de obicei, un
spectacol, ci este o experiență. Este o comunitate creată pe baza
iubirii față de această formă de dans, cu angajamentul de a se
respecta reciproc și de a explora creativitatea, mișcarea și legătura
reciprocă din interiorul comunității. Intenția este aceea de a dansa
fiecare dans în contextul tuturor celorlalte, nu doar cu fiecare
partener de dans.

Păstrarea unui ușor punct de vedere în timpul dansului permite

fiecărui dansator să fie conștient în ce spațiu și în ce relație se află cu
ceilalți. Dansatoarele sunt conștiente de ceilalți dansatori din cameră
nu doar din motive de siguranță fizică, ci și de siguranță emoțională și
de recunoașterea celorlalți. Ca în orice comunitate, multe tipuri de
relații se formează pe și în afara ringului de dans, astfel încât fiecare
dansator trebuie să respecte faptul că partenerul de dans poate să se
afle într-o relație dedicată și să danseze cu limitele corespunzătoare
pentru a respecta acest lucru. Așa cum este nevoie de un sat pentru a
crește un copil, este nevoie de o comunitate pentru a sprijini relațiile
create. Onorarea diferențelor individuale este esențială pentru a
menține deschisă explorarea creativității.

Un prihor rotund este o practică obișnuită a comunității

Improvizației de Contact al stilului de dans jam. Grupul creează un
spațiu deschis în centrul camerei, așezându-se într-un cerc mare pe
podea, pentru a acționa ca martori pentru dansatorii care vor dansa
în perechi și în trio-uri de tranziție. Orice dansator poate intra în cerc
și poate dansa un dans solo până când cineva simte dorința de a-l
acompania pentru a forma un duet. Când o a treia persoană ajunge,
cei trei vor dansa pentru o scurtă perioadă de tranziție până când
primul dansator pleacă și se va alătura cercului pentru a deveni
martor. Duetul nou format continuă până când un alt dansator intră
și astfel faza de tranziție se repetă. Aceasta este o experiență
frumoasă atât pentru dansatori, cât și pentru martori. Prihorul rotund
se desfășoară, de obicei, în liniște și fără muzică, pentru a deveni
astfel o experiență meditativă de a fi martor șide a experimenta, de a
intra și de a ieși, de a vedea și de a fi văzut, de a se abandona și de a
primi. Oferă dansatorilor posibilitatea de a-și depăși timiditatea și să
se întoarcă la corpul animal în care trăiesc, permițând corpului să fie
corp, permițându-i să-și arate propriile intenții. Într-un format sigur,
cum e acesta, este frumos să experimentezi procesul de a vedea și de
a fi văzut. Uneori magnific. uneori comic, uneori forme lumești sunt
făcute de aceste sculpturi în mișcare care sunt corpuri de animale
umane care experimentează bucuria de mișcare și legătura cu
celălalt, precum cățelușii care se rostogolesc unul peste celălalt.
Animalele pot face acest lucru destul de natural. Oamenii potși ei să
facă aceasta, totuși, este nevoie de a fi cu tine însuți și de uita de tine
în același timp.

Făcând parte din comunitatea Improvizației de Contact, m-a ajutat

să accept dreptul și nevoia mea de apartenență. Aparțin corpului
meu. Aparțin acestui timp și loc. Locul meu este lângă oamenii care
împărtășesc chemarea dansului. În esență, aparțin pentru că sunt aici
și simt chemarea de a fi aici. Grație comunității prin faptul că-mi
oferă respectul și recunoașterea deplină a forțelor fizice și
emoționale care sunt prezente, pot accepta invitația de a explora
cine sunt fiind conștientă că am nevoie să fiu în contact cu alții pentru
a ști unde sunt. Aparțin acestei comunități, podelei, corpului meu,
fiind eu însumi, văzând și fiind văzută.

Improvizația de Contact ca Metaforă a Vieții

Există o serie de metafore pe care le prezintă Improvizația de contact

în viața mea; acceptarea greutății mele în lume și știind că lumea o
poate ține. Este găsirea densității corpului meu și simțirea senzația de
a mișca acea densitate. Aceasta constă în conștientizare. Este despre
a fi conștientă că trupul meu este conectat la ceva mai mare decât el
însuși. Este despre a primi și a oferi sprijin. Contactul cu celălalt îmi
oferă un răspuns despre existența mea în spațiu. Sunt aici acum în
acest corp, în acest moment, în timp și spațiu. Dovada se află în
punctul de contact pe care-l simt cu podeaua sau cu partenerul meu.
Am încredere că gravitatea mă va ține în locul meu. Forța vieții se
împinge și se îndepărtează de gravitate și oferă gravitației odihnă,
încredințând că forța vieții va apărea din nou din liniște, știind că
toate începuturile provin de la sfârșituri. A trăi într-un impuls
neforțat, acesta este cu adevărat un dans cu viața.

Improvizația de Contact însoțește călătoria sufletului meu, pe

măsură ce dansez dansul meu spiritual. Am învățat că a fi cu mine
însămi este foarte diferit față de a fi singură. Descoperirile mele au
îmbogățit cu adevărat viața mea care deja era bună. M-au ajutat să
explorez sensul existenței mele, care este nici mai mult nici mai puțin
decât legătura cu ceea ce este și să aleg cât de mult vreau să o
îmbrățișez.

Aș vrea să le mulțumesc prietenilor și profesorilor mei din

comunitatea Improvizației de Contact, care au dansat cu mine și m-
au învățat atât de multe. Mă simt onorată că ne-am întâlnit acum
zece ani și vreau să continui să învăț, să cresc și să trăiesc viața prin
prisma dansului, chiar și pe măsură ce corpul meu va îmbătrâni. Mi s-
a spus că a avut loc o conversație la celebrarea a celei de-a treizeci și
șasea aniversări a Improvizației de Contact, care a avut loc la Colegiul
Juniata din centrul Pennsylvaniei, cu privire la îmbătrânire și dans.
Discuția plină de viață a dus la o concluzie din înțelepciunea populară:
"Dansați cu trupul pe care îl aveți".
 ****

JOLIE PATE lucrează ca clinician licențiat de servicii de urgență

psihiatrică într-un spital din Boston. Ea a răspuns "chemării sale la
dans" acum 10 ani când o prietenă a convins-o să experimenteze un
"dans în picioarele goale", prin participarea la continuarea "Dansului
Liber" din Boston, înființat în 1969. Crescând într-o familie a cărei
religii a interzis dansul, ea nu a învățat niciodată să danseze. Mai mult
de atât, ea a avut ideea culturală că dansul social era despre a sta în
picioare lângă zid, cu umilință și frică așteptând să fie aleasă. Cu toate
acestea, ea și-a asumat riscul. Sosind la acest stil de dans, a fosta
informată că singura regulă era că oricine se poate mișca în orice fel
dorește atâta timp cât nimeni nu este rănit. Întinsă pe podea, în
mijlocul dansatorilor care se mișcau pe muzica mondială în perechi,
solo-uri sau grupuri, și-a dat seama că a ajuns Acasă și a început să
plângă. În momentul prezent, Jolie dansează șapte ore sau mai mult
în fiecare săptămână, participă la ateliere și evenimente de dans și
performează în multe locații.

CAPITOLUL TREI
 Dans, Destin și Iubire

Bonney Meyer

Destinul

LA VÂRSTA DE DOUĂZECI ȘI NOUĂ DE ANI, căutam o direcție în viața

mea și am decis să căutam o direcție în viața mea și am decis să merg
la un medium. Femeia a fost directă, reală și simplă în ceea ce
privește viitorul meu... și am rezonat cu aproape tot ce-mi spunea.
Dar mi-a spus un lucru care a vibrat în mine precum coarda unui pian:
„Vei lucra cu fete tinere - copii și acolo vei simți multă iubire." În
capul meu mă gândeam, „Ua! E imposibil! Nu am copii, nu vreau
copii, nu vreau să lucrez cu copiii." Și de atunci nu prea m-am mai
gândit la aceste lucruri ... până când viața mi s-a schimbat din nou.

Tocmai împlinisem patruzeci și doi de ani, m-am mutat de la

Berkeley la Sebastopol, California și viața mea era plină de lucruri noi
și interesante. Am fost invitată să performez unul dintre dansurile
mele sacre, cunoscut sub numele de "Binecuvântările Zeitei Lunii", la
un eveniment din ținutul Marin. A fost o seară magică, care a
continuat să fie așa pe drumul de întoarcere spre casă. După
eveniment, am fost abordată de o femeie încântătoare, cu accent
german și ochi ridați. Numele ei era Margita și mi-a spus cât de
fericită a fost că a făcut efortul suplimentar de a veni cu autobuzul,
pentru a participa la concertul de dans. Așadar, bineînțeles, am spus.
Unde locuiesti? "Sevastopol", a raspuns ea. „Tocmai m-am mutat
acolo! Vrei să te duc acasă?”

Am urcat în mașină și am plutit spre nord, ca și cum am fi fost pe

un covor zburător setat pe pilot automat.

Margita și cu mine ne-am angrenat, deîndată, într-o discuție

intensă despre noi înșine, despre dans și despre viață. Când am lăsat-
o acasă, m-a întrebat dacă predau dansul și copiilor. Răspunsul meu a
venit mult prea repede: „Nu, nu, nu, nu, nu! Lucrez doar cu adulții și
în cea mai mare parte cu femeile." „Hmmmm", a spus ea într-un mod
ușor visător, pun pariu că ai fi o profesoară minunată pentru copiii.
"Nu, mă îndoiesc", am spus eu. "Nu am răbdarea necesară pentru
copii. Eu sunt cea mai mare dintre cei șase frați ai mei și cea mai
mare dintre cei treizeci și șase de nepoți. Timp de jumătate din viața
mea, am fost înconjurată de ei, am scăpat și nu am dorința de a fi din
nou cu ei." Ea a zâmbit duios și a spus încă o dată, Hmmm... Cred că
ai fi minunată cu fetițele. Ai atâtea de oferit. Am o fetiță în vârstă de
nouă ani. Dacă aș aranja un curs cu fiica mea și cu câteva prietene
d'ale ei, ai încerca?

Ei bine, în acest moment al poveștii, vă pot spune că Margita nu ar

fi acceptat un nu, drept răspuns. Am făcut schimb de numere de
telefon și am promis că vom vorbi pe viitor. A trecut o lună sau cam
așa ceva și m-a sunat. „Bună! Suntem pregătiți cu toții. Fetele sunt
foarte încântate să danseze, mamele așteaptă cu nerăbdare să te
cunoască, am închiriat un spațiu pentru o lună de zile ..." „Margita!"
am murmurat. „Stop. Stai. Ai închiriat un spațiu pentru dans, pentru o
lună?!"

Ea a pledat cu o voce dulce ca miere, „Bonney, te rooog? Este

vorba doar de patru săptămâni și dacă nu-ți place, nu vom mai
programa alte cursuri."

În calitate de fostă infirmieră la terapie intensivă, sunt obișnuită

să gândesc rapid și furios cu ajutorul picioarelor folosind un proces
denumit SOAP:

SUBIECTIV: Țipăt tăcut, „NUUUUuuuu! Nu vreau să fac asta!”

OBIECTIV: Sunt cu adevărat calificată să predau dans și multe alte

lucruri. Vreau să întâlnesc mai mulți oameni în comunitate și aceasta
ar fi o șansă pentru creșterea personală. Demult, am învățat că acele
lucruri de care m-am temut sau pe care le-am protestat cel mai tare,
au fost acele lucruri pe care trebuia să le fac pe viitor.

ANALIZĂ: Eu sunt aici. Margita este aici. Cursul a fost organizat,

spațiul securizat, banii strânși. Tot ce trebuie să fac este. Să mă
prezint! Ar putea acesta să fie răspunsul la rugăciunea mea sinceră și
spusă din suflet, „Zeiță, te rog, arată-mi următorul pas?" Îmi verific
semnele vitale. Temperatura: pielea caldă și roșie ca petunia. Pulsul:
galopând de-a lungul unui ritm constant de creștere. Respirația: mai
rapidă decât de obicei și puțin superficială ca imbăierea unei păsări
într-o apă adâncă de 2 cm.

PLAN: „Bine Margita, voi fi acolo, dar nu pot sa vă promit nimic

dincolo de cele patru saptamani. Voi încerca si apoi vom vedea ce se
va întâmpla.” Dragă Zeiță, nu asta aveam în plan!
 Dansul, Viața și Ceea Ce Am Învățat

Înainte de a mă întâlni cu aceste fetițe, nu am putut să nu mă întreb,

ce le voi învăța? Și cum le voi învăța? Am început această explorare
contemplând ce înseamnă dansul pentru mine. Începutul acestei
interogări poate fi asociat experienței mele avută cu un medic care a
folosit Kinetoterapia Aplicată ca metodă de testare și monitorizare a
clienților săi. Altfel spus, Kinetoterapia Aplicată (KA) este o formă de
diagnostic care utilizează testarea musculară ca mecanism de răspuns
primar pentru a examina modul în care funcționează organismul unei
persoane. Când se aplică corect, rezultatul unui diagnostic KA va
determina cea mai bună formă de tratament pentru pacient.

Într-o zi, cineva făcea teste musculare cu mine și m-a întrebat:

"Care sunt lucrurile tale preferate pe care le faci?" Scanând regiunilor
interioare ale creierului meu am răspuns, "să citesc, să mă plimb în
natură, să gătesc și să mănânc, să dansez, să râd, să meditez, să-mi
vizitez prietenii, sexul și călătoriile, nu neapărat în această ordine.”
Apoi a spus un lucru ciudat, aș vrea să testez ce procent din Spirit se
manifestă în corpul tău când faci fiecare din aceste activități. "Mi-am
întins mâna și ea a întrebat:" Ce procent din Spirit se manifestă în
corpul lui Bonney când ea (umple golul)? "Majoritatea activităților au
înregistrat undeva între 40 și 70%. Dansul a înregistrat o sută la sută.

Imediat am rezonat cu aceasta. Mă simt cea mai vie atunci când

dansez. Mintea mea se oprește și corpul meu se mișcă fără efort, așa
cum curenții grațioși de energie creează sculpturi în mișcare cu forma
mea pământeană și mă simt binecuvântat de fericită. Nu este nimic
altceva decât transcendentul. Dansul a devenit sacru pentru mine și îl
îmbrățișez ca o meditație în mișcare, ca una din practicile mele
spirituale.

Cu siguranță nu am crescut cu ideea că fie corpul, fie dansul ar fi

sacre. În schimb, educația primită în copilărie și religia mea m-au
învățat să-mi resping corpul și feminitatea. Și dansul ... a fost
considerat frivol și neimportant. În cele din urmă, am fost atrasă de
dansul din buric ca vehicul pentru vindecarea separării dintre cap,
inimă și corp și pentru a învăța cum să-mi iubesc forma feminină.

Înainte să învăț belly dance (dansul din buric), purtam haine largi
pentru a-mi ascunde formele voluptoase, îmi disprețuiam sânii mari
pentru că-mi stăteau în calea practicării sportului, îmi blestemam
menstruația, purtam părul la fel de scurt precum un spiriduș, îmi
petreceam majoritatea orelor de trezire în capul meu (Gânduri! Prea
multe gânduri!) și preferam compania bărbaților. Pur și simplu nu
înțelegeam femeile, și totuși eram captivă în acest corp de femeie! Pe
când aveam douăzeci și cinci de ani, eram la o petrecere unde cea
care anima seara, era o dansatore de belly dance. „Fascinată" este un
cuvânt bun care descrie ce simțeam când o priveam. Inima și trupul
îmi vibrau cu entuziasm, iar mintea mea a început să judece și să
critice de ce acest dans ar fi jignitor . Nu știa această dansatoare
despre emanciparea femeilor? Eram pe cale să descopăr că știa.
Secretele dansului m-ar elibera în cele din urmă din sfera prea multor
gânduri și mi-ar permite să-mi accesez simțurile, senzualitatea și
sexualitatea. În cele din urmă, dansul a început să topească
fortăreața din jurul inimii mele pentru a simți din nou. A fost nevoie
de mulți ani de dans și câțiva ani de terapie, dar în cele din urmă mi-
am redobândit întregul curcubeu al expresiei emoționale și am ajuns
să realizez că judecata și critica aduse dansului au fost pur și simplu
din cauza fricii mele de a cunoaște mai multe despre mine și despre
viață.

Reflectând mai departe la ceea ce m-a învățat dansul, am

descoperit: disciplina, practica, angajamentul, abandonul,
conștientizarea momentului prezent, limitările, expresia emoțională,
povestirea și creativitatea (aș putea fi orice vreau să fiu -de la o
muscă la o zeiță!). De asemenea, mi-a oferit ocazia de a mă conecta
cu ceilalți, dansând în timpul și spațiul care mi se ofereau. Am ajuns
de la a fi un lup singuratic la a învăța cum să fiu și să lucrez cu ceilalți.
Am învățat răbdarea, asertivitatea, flexibilitatea, sincronizarea,
limitele, respectul, împărtășirea, coeziunea grupului și cum să
dăruiesc, și am început să accept și să lucrez cu toate acestea. În cele
din urmă, prin dans am descoperit tot felul de oameni minunați,
muzică nouă, culturi exotice și modele de costume. Mi-a arătat cum o
lume cu o diversitate atât de bogată ca a noastră poate fi însoțită de
unitatea umană prin muzică și dans. Astfel am învățat compasiunea și
bunăvoința.

M-am gândit adesea că Viața este un Dans și că Dansul este Viața.

Următoarele sunt primele mele zece (plus una) din comorile mele de
înțelepciune. învățăturile care sunt aplicabile în dans și în viată:

 O minte flexibilă îți oferă un corp flexibil (și invers).

 Sincronizarea este importantă și tranzițiile au loc...în exercițiile

de dans și în viață.

 Dacă practici dansul (coregrafie), îl puteți stăpâni

(improvizație).
 Dansăm (trăim) mai bine când suntem echilibrați și centrati.
 Continuă să zâmbești chiar dacă faci o greșeală.
  Ascultă de corpul tău și ai încredere în el. Dansează cu toată
inima.
 Atunci când cazi, ridică-te și continuă să te miști.
 Fii conștient de prezența celorlalți oameni astfel încât să nu
te ciocnești cu ei.
 Fiecare pas este semnificativ și nu trebuie întotdeauna să știți
care este următorul pas.
 Fii conștient de limitările tale și lucrează cu ele. Ele te învață.
 Dacă te-ai blocat, mișcă-ți corpul. Daccă ai obosit, oprește-te.

Prin aceste revelații, adevăratul meu scop de a fi cu fetele s-a

cristalizat. Era cu două înțelesuri. Trebuia să le învăț să-și iubească
fiecare centimetru din corpurile lor inteligente, magice și frumoase
care erau ca un vehicul pentru un Suflet care este liber, vesel,
creativ și înțelept. Aș putea crea o experiență care să le permită să
știe că sunt ființe multidimensionale? Pot să le sprijin pentru a
integra aceste dimensiuni: cap, inimă și corp? Pentru că acest lucru
ar conduce la al doilea obiectiv: Întruchiparea Spiritului prin dans.
M-am întrebat și mai mult, oare iubirea trupului, sinelui și
spiritului le-ar proteja de unele dintre provocările vieții din timpul
adolescenței? Nu e o misiune ușoară! Întrebarea mea a continuat,
cum îi voi învăța pe copii toate aceste lucruri? Și am menționat
cumva, că ideea de a fi cu copiii mă stresează?

Cine Învață pe Cine?

De obicei, am mai multe întrebări decât răspunsuri, dar a trebuit

să încep de undeva. Am decis să numesc cursul "Dansul mondial
pentru copii" și să încep prin a le învăța despre trupurile lor prin
belly dance. Acest gen de dans a fost creat de femei pentru femei
și a fost transmis de la mame la fiice de mii de ani. Tehnica de
izolare a musculaturii abdominale le va ajuta în orice alt fel de
dans pe care doreau să-l exploreze mai târziu.

Era într-o zi frumoasă și caldă de vineri după-amiază. M-am

foarte pregătit pregătit, ca de obicei, pentru cursul pe care urma
să-l predau acestor șase fetițe. Margita mă aștepta în fața ușii
studioului, "Bună Bonney! Toată lumea este aici". Mi-a atins cu
blândețe mâna spunând: „Mai sunt și câteva fete care au vrut să
urmeze cursul.” Nu aveam idee la momentul acela cum trecerea
pragului ușii de la studio avea să-mi schimbe viața pentru
totdeauna. Am urmat-o pe Margita spre încăpere și am
încremenit, un simplu pas era necesar pentru a trece dincolo de
tocul ușii. Sincer, chiar nu-mi amintesc cât timp am stat acolo,
plasând scena în fața mea, numărând, "unu, doi, trei șaisprezece,
șaptesprezece, optsprezece". Cred că ea a observat lipsa
entuziasmului din corpul meu și teroarea din ochii mei pentru că
mi-a oferit reasigurare și tandrețe: "Sunt doar fetițe. Te vei
descurca de minune. Voi reveni într-o oră. Simte-te bine. Pa pa!"

Am încercat să înțeleg haosul. Optsprezece mititele cu vârste

cuprinse între șapte și zece care săreau una într-alta și pereții care
erau precum niște atomi dintr-o cutie de oțel. Ele aruncau bile
multicolore, făceau tumbe, se cățărau pe perete și săreau, cântau,
se învârteau, țipau, râdeau. Fiind jumătate de pustnică și
preferând compania pisicilor liniștite, aceasta a reprezentat în mod
clar o supraîncărcare senzorială. M-am întrebat dacă aș putea fi
trimisă la închisoare dacă aș abandona ora de dans.
 Odată ce șocul a dispărut și mi-am recăpătat simțurile, m-am
dus în centrul camerei. Eforturile mele de a face ordine în haos
erau slabe și lente. Cumva, după treizeci de minute, toate stăteau
jos, sau mai bine zis, se văicăreau, într-un cerc pe podea. M-am
prezentat, "Bună! Mă numesc Bonnie și îmi place foarte mult să
dansez. Vă rog, să-mi spuneți numele vostru și un lucru pe care vă
place să-l faceți." Precum o cacofonie a păsărilor din jungla
Amazon, toate au răspuns în același timp. Bine, greseala mea. Voi
fi mai specifică. „Pe rand!" Am implorat. Printre pauzele de mers la
baie, de înghițituri de apă și de izbucniri spontane de conversație
ale acestor păsări din junglă, am reușit să le învăț numele. Așa s-a
încheiat prima noastră întâlnire.

Presupun că aș putea spune că următoarele două clase erau

lipsite de evenimente interesante, pentru că erau foarte
asemănătoare cu cea dintâi. Am reușit să le învăț trei sau patru
mișcări de bază ale dansului din buric: poziția de bază, loviturile de
șold, răsucirile șoldului și tehnica șoldului în ridicare și în coborâre.
Am continuat să fiu absolut derutată de modul cum să le atrag și
să le mențin atenția captivată. La începutul celui de-al patrulea
curs am stat în mijlocul camerei și am spus cu blândețe și cu atîta
amabilitate: "Fetelor, vă rog să formați un cerc. Fetelor, fetelor ...
Vă roooog formați un cerc." Niciun raspuns. Haosul a continuat în
jurul meu. Când am devenit invizibilă? Eforturile mele erau învinse,
frustrată fiind, m-am așezat jos și m-am gândit dacă un părinte ar
intra acum, s-ar gândi că sunt o impostoare, ar da un telefon,
pentru a comunica mai departe că nu știam ce fac (ceea ce era
adevărat). Simțeam cum energia se intensifică în corpul meu. Am
identificat această energie ca fiind furie. Am explorat ce era în
spatele acestei mânii. Știam că fetele erau pur și simplu copii
normali, sănătoși. N-am vrut să strig. Apoi, înțelepciunea m-a lovit
cu viteza și iuțeala unui cal de curse. Mi-am dat puterea mai
departe acestor creaturi adorabile care erau fericite să mi-o ia!

Ridicându-mă în picioare, respirând abdominal cu intenția de a-

mi lua înapoi puterea, am eliberat un sunet vocal pătrunzător pe
care l-am învățat în dansul african. Probabil a fost tare, pentru că
multe dintre ele și-au acoperit urechile cu mâinile și toate au
înghețat pe loc ca și cum ar fi jucat "Statuia". Treizeci și șase de
ochi se uitau la mine, așteptându să spun ceva. Nu am spus nimic.
Una câte una, am arătat fiecărei fete și am îndrumat-o unde să
stea. Când ultima fată s-a așezat și cercul a fost complet, m-am
alăturat formației și m-am așezat printre ele cu spatele drept ca al
unei regine. Nimeni nu a spus un cuvânt. Ochii lor erau ca niște
sfere de mirare, de curiozitate și, poate, de teamă. Nu eram
sigură. Se mișcau și se zbăteau și-și aruncau priviri, dar niciuna nu
a vorbit. Timp de cinci minute, am respirat și am rămas cu ochii pe
ele, fixîndu-mi privirea asupra fiecărei fete, până când am simțit
undeva în inima mea că m-a văzut și mi-a conștientizat prezența.
M-am întrebat calm, "Ce trebuie să fac pentru a vă atrage atenția?
A urmat o pauză presărată de curentul electric al sinapselor care
șuierau. Astăzi, mi-aș dori să am o cameră de filmat pentru a
surprinde expresiile tăcute de pe fețele lor, care păreau a
transmite gânduri ca de exemplu "Huh?" "Nu știu." "Sunt
confuză." "Am terminat?" "Mă gândesc, mă gândesc!" Tăcerea a
fost spartă când Chelsea, cu ochii ei căprui și cu un zâmbet care a
radiat jucăușenia unui elf de pădure a spus: "Ei bine, ceea ce ai
făcut a funcționat destul de bine". Celelalte murmurau și dădeau
din cap fiind de acord. Râdeam pe interior, dar în același timp
păstram aspectul de influență de nepătruns al reginei.

Tensiunea din cameră se evaporă precum ceața în lumina

soarelui. Am decis să vorbesc din inimă, să-mi ofer adevărul și să le
las să decidă ce vor să facă pentru ele însele. "Îmi place să dansez.
Îmi place să predau dansul. Există multe lucruri interesante pe care
aș putea să vi le arăt și care să vă ajute. Vreau să vă simțiți bine aici
și să vă bucurați de dans la fel de mult ca mine. Și vreau și eu să
mă simt bine, pentru că dacă nu o fac, atunci nu mai vreau să fiu
aici. Ultimele două săptămâni nu au fost distractive pentru mine.
Așadar mă întreb dacă putem găsi o cale astfel încât fiecare dintre
noi să se simtă bine și să continuăm ora de dans ... dacă asta vă
doriți. Deci, haideți să vorbim despre cum putem face să fie bine
pentru noi toate și să ne înțelegem între noi."

Au început să dea afirmativ din cap și "ok-uri" verbale au

început să plutească deasupra grupului. Am continuat: "Vreau să
aud sugestiile voastre. Ridicați mâna pentru a vorbi și vă rog,
celelalte să vă focalizați atenția maximă asupra celei care vorbește.
Cine ar vrea să înceapă? În mod clar, acesta a fost un grup de
discuții. Multe mâini ridicate în aer și astfel înțelepciunea copiilor
curgea.

„Ei bine, trebuie să stăm atât de mult la școală. Cred că avem

nevoie să o luăm razna puțin."

„Sunt obosită, vreau doar să mă întind mai întâi"

„Mi-e foame după școală.”

„Ne putem juca ceva?”

„Nu vreau teme.”

„Poate am putea, odată, să dansăm afară.”

Am apreciat cu adevărat că am auzit toate ofertele lor și le-am

mulțumit. De asemenea, le-am spus că pot rezolva anumite nevoi
și dorințe ale lor, dar nu cu toate.
 Observând că au existat câteva fete care nu au scos niciun
cuvant în timpul discuției, m-am simțit nevoită să spun: „Acum vă
voi pune o altă întrebare. Luați-vă un moment să vă gândiți la
aceasta și vă rog să fiți foarte sincere când răspundeți. Indiferent
de răspunsul vostru., totul este în regulă și-l voi înțelege și susține.
Deci, următoarea mea întrebare este...câte dintre voi sunteti aici
pentru că mama sau tata și-au dorit să fiti aici, dar nu este dorința
voastră sa fiti aici?" Pentru moment, câteva mâini au fost ridicate.
Le-am multumit pentru onestitatea lor si am spus, „E în regulă.
Înțeleg că este posibil ca acesta să nu fie un curs pe care doriți să-l
urmați. Vă rog, mergeți acasă și spune-ți-le părinților că nu vreți să
urmați cursul și că profesoara este de acord cu aceasta. Și dacă au
o problemă cu asta, spune-ți-le să o sune pe Bonney.” Cred că au
fost surprinse și ușurate. Apoi am întrebat, "Câte dintre voi doriți
să urmați mai multe ore de dans? Mâini ridicate. "Atunci, ne
vedem săptămâna viitoare." Ceva mă făcea să merg mai în
profunzime în această călătorie cu fetele, dar în același timp, o
voce foarte puternică din capul meu încă protesta, "Ce faci? "

Călătoria

Brusc, mi-am trezit ideile fixe pe care le aveam despre ce și cum să

le învăț pe fete. Vedeți, eu sunt perfecționistul chintesent:
organizată, structurată, metodică, cu obiective stabilite,
conștiincioasă. Bine, ați putea spune, de asemenea, obsesivă,
pretențioasă, dependentă de muncă, critică și lipsită de
jucăușenie. Egoistul din mine s-a ciocnit cu natura acestui grup.
Virtuozitatea lor verbală m-a uimit. Într-o manieră mai articulată,
ele și-au exprimat ceea ce le plăcea și ce nu și nu aveau nicio
reținere să-mi comunice aceasta.

Ce faci cu un profesor încăpățânat și cu un grup de fete

încăpățânate? Trebuia să mă gândesc la aceasta. Era o luptă de
putere cu prichindeii care nu-mi plăcea din punct de vedere
estetic. Eram adultul și în mod clar trebuia să preiau conducerea.
Sloganurile profesorilor anteriori rulau pe ecranul minții mele:

 Dacă te opui unui lucru, acesta persistă.

 Cultivă-ți priceperea.
 Persoana cu cea mai mare flexibilitate comportamentală va
controla (îmi place să spun va ghida) orice situație dată.
 Asumă-ți vina.
 Frica este începutul înțelepciunii.
 Ceea ce crezi că este împotriva ta, de fapt este pentru tine.
 Care-ți este intenția. Și lista continuă.

Intenția. Este întotdeauna un punct bun de pornire. La început,

intenția mea a fost să le învăț pe fete cum să danseze. Acest lucru
s-a schimbat în a le accepta asa cum erau în orice moment și a le
iubi. Dansul a devenit un lucru secundar. Intenția mea pentru mine
însămi a fost să devin mai puțin perfecționistă și să devin mai
relaxată, mai jucăușă, compasivă, flexibilă și pricepută.

Pe măsura ce noul an se apropia, simțeam cum îmi satisfăceam

perfecționistul din mine, pregătindu-mă și planificând intens
fiecare clasă și îmi onoram intențiile pentru elevele mele, lăsând
lucrurile să se desfășoare în clasă, abandonând planul dacă era
necesar și făcând ceea ce părea a fi cel mai util în acest moment.
Astfel s-a născut o rutină plăcută în clasa noastră. În primele
cincisprezece minute, toate ne comportam nebunește. În
următoarele douăzeci de minute, cream împreună jocuri de
mișcare. Voi mărturisi că jocurile pe care le-am conceput erau
pentru a-si folosi cu ușurință trupurile în dans și pentru a dezvolta
abilități de viață, cum ar fi, "Cum vrea corpul tău să se miște atunci
când ești nervoasă, tristă, fericită, speriată?" În restul orei, aceste
dansatoare aspirante se concentrau frumos să învețe pașii de
dans.

La aproximativ patru luni de predat, am primit un telefon din

partea unei mame: "Ce anume predați la cursul de dans?" Inima
mea a sărit peste o bătaie. Până aici mi-a fost. Acum, toată lumea
va ști: nu predau chiar dansuri ... adică nu oricum. M-am auzit
spunând: "De ce întrebați?" Mama a răspuns spunându-mi despre
discuția de aseară de la cină: "Eram cu totii la masă, soțul meu si
cu mine am avut o discutie aprinsă. La un moment dat, fiica mea a
spus: Stop. Soțul meu și cu mine ne-am uitat uimiți la ea, "Ce?"
Fiica mea a explicat. „Asta este ceea ce face Bonney la ora de dans
atunci când suntem supărate. Luăm o pauză și respirăm și ne
scuturăm corpurile, chiar scoatem și sunete, dar fără cuvinte.
Facem aceasta până ne simțim mai bine sau mai calme. Așadar, voi
doi aveți nevoie de o pauză." Mama continuă, "Oricum, am fost
dați pe spate. Indiferent ce faceți - continuați să faceți aceasta!"
Acesta a fost începutul unei legături profunde cu mamele acestor
copii remarcabili.

Pe măsură ce anii treceau și fetele creșteau, petreceam mai

puțin timp făcând lucruri nebunești, jucând jocuri și mai mult timp
dansând. Am creat o "listă de mișcări de dans" și pe măsură ce o
fată, stăpânea o mișcare foarte bine, obținea o bifă colorată,
pentru a celebra realizarea ei. Timpul petrecut cu fiecare era
prețios, pentru că am început să le învăț punctele forte și
slăbiciunile, întotdeauna concentrându-mă asupra procesului mai
degrabă, decât asupra mișcării de izolare perfectă, și încurajându-
le să se accepte, să îmbrațișeze nivelul unde se aflau în acest
moment și să continue să practice.

Poveștile lor erau variate, unice și dezvăluite precum o floare de

primăvară. Karina era o fată înaltă, subțire, care a ajuns să plângă
în colțul camerei, "Nu pot să o fac. Nu pot să fac asta." Privindu-o
în ochi, i-am spus cu blândețe, „Karina, uită-te la mine. Nu te cred.
Ce-ar fi dacă poți să faci asta, dar nu știi încă?" Ea păru
nedumerită. „Poți să te prefaci că știi cum să faci această
mișcare?" Ea dădu afirmativ din cap. „Atunci, cu ochiul minții tale,
imaginează-ți că te vezi făcând această mișcare și spune „Pot să o
fac.”” Spiritul și fața i s-au luminat, a șoptit "Pot să o fac" și a
început să-și miște corpul astfel încât a reușit să realizeze mișcarea
propriu-zisă. „Felicitări, ai reușit." Zâmbind larg, a exclamat, „pot
să o fac." Am continuat acest schimb timp de câteva luni până
când acest „nu pot să fac asta" a dispărut pentru totdeauna.

Ellya, cu ochii albaștri și suplă, se mișca ca și cum nu avea oase.

Ea avea adesea o durere de cap, se simțea înțepată în articulații și
ușor obosită . Ani mai târziu, a fost diagnosticată cu boala Lyme.
Împreună cu celelalte studente am susținut-o pline de
compasiune, încurajându-o să stea pe tușă când se simțea obosită
sau avea dureri. Ellya ne urmărea și practica împreună cu noi,i în
minte. Când dansam, ea emana energie și bucurie. Nimeni n-ar fi
zis că se luptă cu o boală cronică.

Chelsea, a cărei față era precum a unui inger, îi plăcea să facă

coregrafii. Știa cum să asculte muzica, să audă o poveste sau o
temă în ea, și să îmbine mișcările între ele precum perlele pe un
colier. În clasa a șaptea, ea a decis că dorește să facă un dans solo
pentru concertul de primăvară. În timpul unei lecții private, am
pus-o să închidă ochii și să asculte muzica și „să vadă" povestea
muzicii, ca și cum ar fi urmărit un film. Apoi mi-a spus ce a văzut.
Am încurajat-o să „spună povestea" prin dans. Chelsea a captivat
audiența primind multe aplauze.

Andraya, inocentă, timidă și curioasă ca o căprioară, s-a

transformat de-a lungul anilor dintr-o prezență liniștită, retrasă,
într-o femeie tânără care și-a găsit glasul și puterea. Încă din liceu,
era plină de idei,sugestii și înțelegere creativă in mișcările ei de
dans. Celelalte fete o ascultau și-i respectau contribuția. Pentru
celelalte, era un model demn de urmat.

Dawn era o țigancă desăvârșită, cu o minte care călătorea

către o nouă destinație de fiecare dată când vorbeam cu ea. Era cu
doi ani mai în vârstă decât celelalte și le declara surori de suflet.
"Am mai multe în comun cu fetele decât eu cu cei din clasa mea!"
De fapt, pentru proiectul de absolvire a liceului, ea a invitat fetele
pentru a dansa împreună belly dance. În ciuda criticii pe care a
primit-o de la colegii ei, despre proiectul ei, Dawn a vorbit
elocvent despre istoria dansului din buric și despre dragostea ei
față de surorile sale de suflet. Și apoi au dansat.

Erica, palpabil de intensă, era o fetiță care vorbea puțin și, când
o făcea, era clară și la subiect. Dacă avea dificultăți în a face o
mișcare, lucram la aceasta din nou și din nou, la cererea ei, până
când știa sigur că o stăpânește. Și ea a fost prima care a spus în
cadrul grupului: „avem nevoie de mai multă practică". Nimic nu-i
stătea în calea reușitei practicării oricărui dans.

Simonei îi plăcea belly dance-ul, precum raței îi plăcea apa. Nu

învăța dansul, ea doar și-l amintea. Confortabilă cu trupul și
senzualitatea ei, se mișca de parcă dansase de când s-a născut. A
fost fascinant să-i urmăresc anii de explorare, care includeau
antropologia, studiile din Orientul Mijlociu și învățatul limbii arabe.
 Lihi s-a alăturat formației noastre de dansatoare mondiale,
câțiva ani mai târziu De mică a urmat baletul și a suferit un
accident la spate la vârsta de 12 ani. Pentru că nu mai putea
practica baletul, s-a alăturat cursului nostru de dans, în clasa a VIII-
a. Mișcările blânde, ondulatorii ale coloanei vertebrale și mișcările
fundamentare ale pelvisului i-au oferit un nou vocabular de dans
pe care să-l folosească. A integrat grația și frumusețea baletului în
belly dance. A adus eleganță tuturor mișcărilor noastre de dans.

Nu m-am așteptat niciodată să am o relație pe termen lung cu

oricare dintre aceste fete. Au fost multe lucruri care concurau
pentru timpul și energia lor, cum ar fi lecții de muzică, teatru,
sport, arte marțiale și băieți. M-am bucurat de timpul petrecut cu
ele, crezând că nu va dura mult. La începutul fiecărui an școlar,
eram încântată și puțin surprinsă că vor să studieze încă un an cu
mine. Și așa au trecut anii și noi am tot dansat.

Au inceput sa performeze dupa primul lor an de lecții. Înainte

de spectacol, stau în culise într-un cerc, ținându-se de mâini și
scandând, "Mintea noastră este limpede, dansăm din toată inima.
Așa să fie!" Corpurile lor erau electrice, luminând camera cu
bucurie. Inimile spectatorilor erau captivate și aceasta fusese
prima dintre multele spectacole din următorii șapte ani. Până și
astăzi, aceste tinere femei, continuă să scandeze, "Mintea noastră
este limpede, dansăm din toată inima. Așa să fie!", înainte de a
intra pe scenă.

La început, cream majoritatea coregrafiilor pentru fete, pentru

recitalurile de dans publice. Le dădeam mici secțiuni de muzică pe
care puteau să-și creeze propriile mișcări. Acestea erau, de obicei,
solo-uri scurte sau dueturi care aveau să alcătuiasă o piesă de dans
mai mare. Aceste fete tinere s-au dovedit a fi un grup creativ. Până
să aibă loc recitalul din ultimul an de liceu, au fost capabile să
creeze singure întreaga piesă. Rolul meu a fost, în primul rând, de
a supraveghea, de a le inspira și de a căuta împreună idei, în cazul
în care se blocau. „Fetele mele", așa cum îmi place să le numesc.
au devenit artiste experimentate, dansând pentru evenimente
școlare și comunitare, petreceri, festivaluri și în restaurante. Ele s-
au aventurat și au studiat alte forme de dans, cum ar fi dansuri de
societate, hip-hop și salsa. Unele dintre ele au fost, de asemenea,
membre ale unei trupe neobisnuite de dans salsa, care integra
mișcări de belly dance În primul an de liceu, au călătorit la New
York pentru a dansa și au fost votate "Cea mai bună trupă de
dans" din Sonoma County, California.

De la începutul relației noastre de opt ani, mi-am susținut

intenția de a preda și de a fi un model demn de urmat pentru fete,
în ceea ce privește dezvoltarea aptitudinilor de viață. Ceea ce am
văzut a fost o aprofundare a prieteniei, a surorității și înflorirea
fetelor, transformarea lor în femei care se simțeau foarte bine în
pielea lor. Ele au descoperit o anumită liniște, acceptare și
celebrare a trupurilor lor. Au învățat cum să se unească în spiritul
respectului și al sprijinului una față de cealaltă, mai degrabă, decât
comportamentul competitiv, pe care l-am experimentat la orele de
dans ca studentă. Ele au învățat cum să comunice și să-și rezolve
diferențele într-un mod care să le onoreze pe ele însele și pe
celelalte din grup. Au dezvoltat un spectru emoțional complet și
astfel au știut că dansul era o modalitate puternică de a se
exprima.

Poză pagina 44 sub care scrie:

Au început să performeze după primul lor an de curs

Fiecare dintre aceste femei tinere a dezvoltat abilitatea de a fi

lider și de a fi discipol. Ele au ajuns să fie ca o unitate atât de
pricepută, coezivă astfel încât, toate puteau să vorbească simultan.
Și se înțelegeau una pe cealaltă! Nu a fost neobișnuit pentru mine
să asist la acest lucru și să mă simt pierdută, pentru că nu
înțelegeam ce spun ele în același timp. Totuși, erau pline de
bunătate și periodic, una dintre ele îmi dădea raportul despre ce
au discutat și deciziile pe care le-au luat. Iubirea, venerația și
minunarea erau cuvintele care explicau cel mai bine ce simțeam
față de fetele mele. Adesea, cei care le vedeau dansând foloseau
cuvinte precum frumos, vesel, strălucitor și puternic pentru a le
descrie: fiecare dintre ele, cu adevărat o expresie unică de energie,
mișcare și lumină.

În momentul în care au absolvit liceul, mamele și tații lor au

răsuflat ușurați. Acest grup de fete a navigat prin ape cu potențial
primejdios cu un comportament minimal în ceea ce privește
tulburările de alimentație, fumatul, consumul de droguri și abuzul
de alcool sau sexualitate adolescentină și sarcină. Ele au menținut
niveluri ridicate de stima de sine, relații sănătoase cu părinții și
colegii, note bune și curiozitate despre viață în general.

Părinții acestor fete au format un grup atunci când copiii lor

erau în clasa a treia pentru a aborda "cum" să-ți crești fetele să
devină tinere femei sănătoase. Ei știau că ele se îndreaptă către
apele turbulente ale anilor pre-adolescenți și adolescenți. Aveau o
viziune și, pe lângă dans, aceștia au susținut multe oferte
sănătoase pentru fete prin educația Waldorf, muzică și arte,
călătorii, alimente organice și un curs de Aptitudini de Viață pe
care m-au rugat să l predau în timpul liceului . Cel mai evident
pentru mine era dragostea pe care părinții o aveau pentru copiii
lor.

După ce fetele mele au absolvit liceul, am scris această

scrisoare și am dat cate o copie fiecareia:

Fiicelor Inimii Mele,

Aș dori să-mi exprim profunda recunoștiință că v-am cunoscut

pe fiecare. Cu siguranță, acum opt ani de zile, credeam că Zeița îmi
joacă o farsă organizând un curs de dans pentru fetițe (prin
Margita)! Foarte puțin probabil, eu si fetițele! Am venit la primul
curs, cu rețineri și recunosc, cu o teamă. Nu mi-am inchipuit că
până la sfârșitul primei luni, aveam să vă îndrăgesc pe toate.
Mărturisesc că au existat momente când nu mai știam sigur cine e
studentul și cine e profesorul. Continui să fiu fascinată de
frumusețea, creativitatea și înțelepciunea voastră.

Vă rog, să vă amintiți mereu cine sunteți...zeițe a căror energii

spirituale își au rădăcina pe această planetă. Onorați-vă corpurile
(în special abdomenele!). Onorați-vă inima. Onorați-vă mintea. Și
în cazul în care uitați cine sunteți, sunați-mă! Știu că alături de
voi,am experimentat ceva rar, ceva sacru. Ceea ce simt e o
transformare pe viață. Pentru că sunteți Fiicele Dansatoare ale
Inimii mele. Vă voi iubi mereu.

Bonney Meyer
 Conștientizări

Acum, se împlinesc paisprezece ani de când ne-am întâlnit. Fetițele

pe care le-am întâlnit în 1997 au "supraviețuit" tranzițiilor,
provocărilor, ispitelor și confuziei care de obicei fac parte din viața
adolescentină. Ele s-au transformat în femei tinere, grațioase,
articulate, încrezătoare în sine și echilibrate. Toate au urmat studii
superioare. Unele se află în fazele de început ale carierei, în timp
ce altele termină școala sau își extind educația în viață călătorind.
Niciuna nu este căsătorită. Aproape toate au continuat să danseze
în timpul colegiului, susținând propriile cursuri de belly dance și
înființând trupe de dans. Ele continuă să danseze împreună la
evenimente speciale și să fie un prietene unite și apropiate. Trei
dintre ele au apărut într-un film documentar pentru un proiect de
colegiu despre belly dance.

Ele dansau și vorbeau elocvent ... Am putut observa că au

integrat nu numai dansul, ci și lecțiile de viață. Erica a absolvit
recent școala de artă din Oakland, California. Proiectul ei de
absolvire a fost un exponat de artă multimedia, care a inclus o
reprezentanță de belly dance cu prietenele ei bune Chelsea și
Andraya. Erica a făcut costumele, de asemenea a țesut materialul
din care au fost făcute centurile de șold.

M-am minunat de respectul de sine pe care aceste tinere

femei l-au demonstrat în timp ce navigau pe tărâmurile relațiilor și
sexualității, drogurilor și alcoolului, alimentației, exercițiillor fizice
și alegerilor stilului de viață. Sunt ființe creative, fericite care se
iubesc în mod clar. Această dragoste și frumusețe se revarsă
asupra tuturor celor care le cunosc. Ele sunt grijulii, dăruiesc, și, de
asemenea, sunt adepte în stabilirea limitelor sănătoase atunci
când este necesar. La cei douăzeci de ani ai lor, acestea prezintă
abilități bune de comunicare și echilibru, ceea ce eu am manifestat
abia la sfârșitul celor treizeci de ani ai mei.

Fiecare dintre ele a trebuit să-și îmbrățișeze propriile

provocări, limitările fizice proprii, variind de la astm la gât și dureri
de spate la boala Lyme, probleme de greutate, presiunea școlară și
despărțiri de iubiți, boala sau divorțul părinților etc. Și cu această
desfășurare a vieții lor, ele continuă să danseze. Pentru ele dansul
este mai mult decât o activitate. Este o formă de auto-exprimare și
conexiune cu ceilalți.

Poză pagina 47 sub care scrie:

Înflorirea fetelor în femei tinere care se simt confortabil în pielea

lor.

Următoarele sunt reflecții ale fetelor oferite într-un interviu

despre belly dance în 2008 si din documentarul în care au apărut
Chelsea, Andraya și Karina.

"Pentru mine, belly dance este o modalitate de expresie a corpului

fizic și, de asemenea, a corpului meu spiritual. Cred că pentru că
am învățat acest dans fiind atât de tânără, a fost o modalitate de
a comunica cu prietenii mei și de a învăța de la cineva care a
întrupa cu adevărat femininul, femeia. A fost o modalitate prin
care am învățat prin ea (Bonney), cum să fac față schimbărilor
care se petreceau în corpul meu și să înțeleg, că deveneam femeie,
și că nu mai eram o simplă fată. M-a ajutat să înțeleg acest lucru
cu adevărat. Și am crescut ca o comunitate, ca un grup de prietene
foarte bune. Asta a ajutat cu adevărat. De asemenea, m-a învățat
ce simt despre corpul meu. Ca fată, poate fi foarte greu și te poți
pierde în acea aparență despre cum ar trebui să arați. Belly dance
te scoate din asta. Este întotdeauna un lucru minunat, este
întotdeauna plin de căldură și invitant. Mișcările sunt despre
corpul tău și cum te simți. Suntem dansatoare care împing acel
aspect al felului în care te face să te simți, indiferent dacă te doare
sau nu sau dacă te face să te simți bine atunci când o faci. Când
dansez, mă simt frumoasă. (CHELSEA)

"Practicând belly dance, am simțit că trebuie să mă educ cu privire

la valorile de bază ale culturii dansului din buric, așa că am studiat
istoria și am studiat cum arabii și Arab-Arnericanii dansează
această formă de dans. Am început să dansez belly dance pentru
că mă simțeam foarte încrezătoare în ceea ce privește corpul meu
pe vremea când eram adolescentă așa că mama mea mi-a
cumpărat un video și niște lecții la sală. Este atât de fascinant să-ți
poți controla corpul în acest fel, să fi capabilă să-ti poți izola
gesturile, doar un umăr, doar un șold. Acest lucru anulează orice
nervozitate pe care aș putea să o manifest în fața corpului meu.
Când dansez belly dance, simt că în primul rând trebuie să mă
reprezint pe mine într-o manieră onorabilă, în al doilea rând să
reprezint belly dance-ul și cultura acestei forme de dans a
Orientului Mijlociu și în al treilea rând să reprezint femeia ca pe un
întreg. Când dansez, sunt o ființă sexuală, dar nu sunt obiectul
sexual al nimănui. (LYDIA)

„În clasa a cincea, trecem printr-o fază a vieții noastre, unde deja
eram conștiente de noi înșine, iar părinții noștri s-au gândit că ar fi
bine să ajutăm această conștientizare a trupurilor noastre,
iubindu-le. Și exact asta este ceea ce belly dance-ul a reprezentat
pentru mine ... este despre iubirea trupului în care mă aflu și
despre a dansa doar pentru că mă face fericită. Belly dance este o
formă de dans pe care am practicat-o toată viața mea, face parte
din corpul meu, se află în oasele mele. Simt că este cel mai natural
mod de a mă mișca, ceea ce este cu adevărat uimitor, nu este ceva
care se uită. Uneori văd persoane practicând alte forme de dans și
care par că se mișcă forțat. Dar am constatat că belly dance-ul
este diferit pentru fiecare persoană, este adaptat corpului fiecărei
persoane astfel încât lucrează cu structura ei specifică. Pentru
fiecare femeie, crează o experiență diferită, ceea ce-mi place tare
mult! Nu trebuie să fie același lucru, este diferit, arată diferit.
Acum, este un lucru nou pentru mine să ies și să dansez belly dance
pentru un public larg. Oamenii fie sunt copleșiți de frumusețea
dansului și de cât de fascinant este, fie au reacții precum, << Oh, ce
dans ieftin și vulgar! >> Este trist când reacționează așa.”
(ANDRAYA)

"Pentru mine, belly dance este despre comunitatea care este

formată din dansattori si pentru dansatori. Se întâmplă des în belly
dance - să fi cu oamenii pe care-i iubești și să te iubești, să te
apreciezi pe tine însăți, celebrând toate acestea cu trupul tău. Este
un lucru tehnic personal. Petreci destul de mult timp pentru a-ți
consolida centrul corpului, astfel încât să ajungi să faci acele
mișcări de belly dance până simți că este ceea ce trebuie. Dansul
nu-l faci pentru altcineva, ci pentru tine însăți. Mă îngrijorează
faptul ca oamenii sunt mai mult axați pe cum ar trebui să arate
dansul, decât pe cum ar trebui să se simtă atunci când dansează.
Când am învățat să dansăm, nu ni s-a permis să folosim oglinda –
timp de ani de zile. Pentru că dacă simți mișcarea, atunci o faci
cum trebuie. Dacă atenția ți-e distrasă de cum arată aceasta,
atunci nu o vei face corect. Dacă mișcarea este ceea ce trebuie
pentru persoana care o face, pentru cea care dansează, atunci va
arăta mai bine, va arăta frumos.” (KARINA)

"Am studiat belly dance pentru o lungă perioadă de timp. Vroiam

să învăț despre cultura din care provine această formă de dans, pe
care o iubesc atât de mult." Pentru a fi un dansator foarte bun sau
un profesor foarte priceput, trebuie să înțelegi sensul mișcării în
contextul cultural al țării din care face parte. Vreau să ajut la
dobândirea înțelegerii interculturale dintre SUA și Orientul
Mijlociu." (SIMONE)

Iată mai multe comentarii de la fetele mele despre dans și trup,

emoție, exprimare de sine, suroritate, bucurie, fericire și
spiritualitate:

 „Indiferent ce se petrece, dansul mă face fericită.”

 „Dansul îmi provoacă creierul într-un mod diferit...într-un
mod artistic.”
 „Dacă mă simt împotmolită, dansul mă ajută să mă
deblochez.”
 „Sunt o persoană mai bună datorită dansului: mult mai
armonie și conectată cu sinele, mult mai ușor să mă exprim.
Dansul mă ajută să fac față provocarilor zilei, mă centrează,
mă liniștește.”
 „Acum dansul este un instinct care mă ajută să mă păstrez
activă și în formă. Nu-l simt ca pe un exercițiu. Nu e o
corvoadă. E mai mult o bucurie, o pasiune.”

Mi-am întrebat frumaosele dansatoare, „Ce ia-ți spune unei fetițe

în vârstă de zece ani, despre dans?” Răspunsurile lor:
  "Dansul îți oferă o cale fizică de a te cultiva șia-ți exprima
emoțiile, te mișcă fizic și te face să te simți bine. Te ajută
foarte mult să fii în contact cu trupul și emoțiile tale."
 „Dansul te ajută chiar și atunci cănd nu știi ce simți sau ce se
petrece în interiorul tău. Doar te miști și te simți mai bine.”
 „Este ceva stabil pe care te poți sprijini. Oferă stabilitate în
viață atunci când lucrurile se schimbă.”
 „Simte-l în corp și vei vedea că-ți va fi mult mai ușor să înveți
lucruri noi.”
 „Mai presus de orice, am învățat să fiu constantă în intenție
și să fiu conștientă.”

Iubirea

Ca profesoară, am început să apreciez impactul pe care l-am avut

una asupra vieții celeilalte. Îmi dau seama că provenim dintr-o linie
în care mamele și-au învățat fiicele despre viață, prin muzică și
dans. Suntem o verigă din acest lanț care sărbătorește tranzițiile,
bucuriile și durerile vieții prin dans.

Într-o notă mai personală, am luat decizia de a nu avea copii la

vârsta de cincisprezece ani. Astăzi, am multe fiice. Ce festă mi-au
jucat Margita și Universul, să fiu inițiată în rolul de mamă prin ceva
atât de simplu și profund ca un curs de dans pentru fetițe. Am spus
cu greu da, responsabilității de a fi profesoară de dans și un model
demn de urmat pentru acești copii. Mi-a fost frică: frica de a mă
maturiza, de a face greseli, de a rămâne captivă. Hmmm. Poate că
mi-a fost frică să fiu prezent față de mine însămi și să mă bucur de
frumusețea fiecărui moment pe care viața avea să mi-l ofere.
Fetele mi-au dăruit acest cadou ... m-au învățat cum să fiu
prezentă. Iar lucrul de care sunt foarte conștientă, gândindu-mă la
călătoriile noastre din trecut, la conversații, speranțe și vise pentru
viitor, este profunzimea iubirii.

****

BONNEY MEYER este educatoare, autoare și antrenor personal

care trăiește în Golful Nordic din zona San Francisco în California.
După ce a lucrat ca medic specialist timp de două decenii, a urmat
o formare intensivă în modalități de consiliere care, în cele din
urmă, au dus la cariera ei de antrenor personal/spiritual. Ea este
co-autoare a cărții Bucuria în relație (Berkeley: Presa Broaștei
Săritoare, 1994), care este un pachet de 64 de cartonașe care vin
însoțite de o carte despre înțelepciune și dragoste în relații,
precum și a cărții Devenind Suflete Pereche (2001). Ca un căutător
spiritual, Bonney a petrecut ultimii 30 de ani studiind religiile lumii
și tradițiile dansului sacru, inclusiv dansul de templu și cu mască,
în Bali. Bonney a predat Dansul Orientului Mijlociu, Bulgar, African,
Dansul Pământului, Dansul Cercului și, de asemenea, Dansul
Mandalei Celor 21 de laude ale Tarei. Adresa website-ului ei este
www.bonneymeyer.com.
CAPITOLUL PATRU
 Dansul Liturgic văzut ca o Cale
către Dumnezeu

Kathryn Mihelich

FIIND COPILUL unei mame catolice irlandeze și a unui tată gennan

luteran, am fost crescută cu o apreciere pentru diversitatea căilor în
călătoria credinței, chiar și în comunitatea creștină. Cu sancțiunea
tatălui meu, cea mai mare parte a implicării mele religioase a avut loc
în Biserica Romano-Catolică. Multe experiențe ritualice și spirituale
mi-au fost imprimate fiind copil și crescând în această tradiție, pentru
a fi revizuită și hrănită pe parcursul vieții mele. Cea mai
convingătoare dintre ele a fost primirea împărtășaniei pentru prima
dată la vârsta de șase ani. Abia puteam să-mi ascund entuziasmul față
de gândul că-l voi primi pe Domnul Iisus Hristos în trupul meu, să mă
umple și să mă hrănească pentru tot restul vieții mele! Semnificația
spirituală a rugăciunii și a ritualului întrupării avea să devină una
dintre cele mai importante revelații permanente din viața mea.

Purtam o rochie frumoasă, albă, semn că sufletul și inima îmi

erau curate și pure, cu speranța, că meritam acest mare dar. Inima
îmi bătea repede în timp ce mă apropiam de balustrada de
comuniune unde aveam să îngenunchez pentru a-l primi pe Domnul,
al cărui corp - anafura - a fost așezat pe limba mea, simțind o senzație
de căldură în corpul meu; o căldură atat de mare incat mi-a fost dificil
să-mi mentin mersul echilibrat și drept înapoi până locul meu.
Momentul plecării mele din biserică, după ce s-a sfârșit Liturghia, a
fost atât de impresionant, încât cu siguranță, mi-l voi aminti mereu.

Când slujba s-a încheiat, primul nostru grup de enoriași s-a mutat
de la bănci formând un singur rând pentru a ieși în mod civilizat din
biserică. Mi-am luat locul în linie, trăind încă starea de minunare dată
de întregul eveniment. Pe măsură ce treceam prin ușile uriașe de la
intrare pe treapta cea mai înaltă a scării de beton, cu douăsprezece
trepte, care ieșea din biserică, o copleșitoare chemare îmi umplu
brusc întreaga ființă simțind că-mi pot lua zborul chiar de pe acele
trepte! Desigur, într-o clipă am fost readusă cu picioarele pe pământ,
deoarece copilul din fața mea și cel din spatele meu continuau linia
recesională pe trepte. Dar nu voi uita niciodată acea clipă scurtă,
când ochii mei priveau în sus și afară, când am simțit că, dacă mi-aș
ridica brațele, aș zbura chiar peste stradă! Sigur că a fost un moment
prețios într-o zi foarte specială.

De asemenea, am fost profund marcată de frumusețea care m-a

înconjurat în biserica mea și de abia acum am realizam că aprecierea
puterii artelor de a atinge spiritul începea să fie trezită în mine, copil
fiind. La acea vârstă fragedă, eram complet absorbită de culorile
uluitoare, luminate de razele soarelui care străbăteau ferestrele cu
vitralii, culorile lor strălucitoare izbucnind efervescent. Liniile
grațioase ale statuarului elegant mi-au amintit de femeile și bărbații
ale căror vieți pline de dragoste, slujire și devoțiune au fost modele
pentru noi, pe care încercam să le imităm pe măsură ce înaintam în
vârstă. Pereții erau decorați cu picturi elegante, punăndu-mă față în
față, pentru prima dată, cu această formă de artă. Inspirată de
această frumusețe la o vârstă atât de fragedă, nu realizam atunci că
arta dansului ar putea să-mi deschidă, într-o bună zi, atât de multe
uși spirituale și nebănuite. Credința a fost primul dintre cele două
daruri pe care le-am primit, care mi-a modelat viața și m-a
transformat în persoana care sunt astăzi. Al doilea este dansul.

Și când a început dansul să facă parte din viața mea? Mi-ar plăcea
să vă pot spune o poveste frumoasă ... ceva de genul: „că de mic copil
mi-a plăcut întotdeauna să mă învârt, zburdând pe pajiști, dansând
când auzeam muzica", dar nu pot să fac aceasta. Povestea mea nu
este fascinantă. La vârsta de trei ani, am fost înscrisă la un curs de
dans, la sugestia unui doctor, care a spus că am nevoie de mai mult
exercițiu. De mică, aveam de a face cu un sistem de excreție lent;
într-un cuvânt, eram constipată. Când a spus că dansul ar putea să
mă ajute, mama mea s-a dus direct și m-a înscris la un curs care
implica niște miscări „copilărești". Astfel, blestemul jenant al
constipației a devenit o binecuvântare deghizată, pentru că îmi
plăcea ora de dans, continuând să urmez cursuri de dans timp de
cincisprezece ani, la început step și apoi balet. Sora mea și cu mine
am luat lecții de step în particular și astfel am devenit cunoscute în
orașul nostru ca „surorile dansatoare Dengler". Pe lângă faptul că ne-
a oferit un program săptămânal excelent de exerciții fizice, dansul ne-
a oferit și multe opotunități de a performa local, în centre de
conducere, la întruniri de prânz și cină, precum și săptămânal, la un
eveniment sponsorizat performând un spectacol transmis în direct la
un cinematograf din centrul orașului. Mai presus de toate, dansul s-a
dovedit a fi de ajutor nu numai în rezolvarea problemei mele fizice, ci
și în dezvoltarea încrederii de sine față de natura mea timidă.

Inserată poză pagina 53 sub care scrie:

Dumnezeu ne-a dat fiecăruia un corp, o minte și un suflet care

împreună formează un întreg care devine palpabil prin dans.
După terminarea liceului, am urmat cursurile Universității din Ohio,
țelul meu fiind obținerea unei diplome în jurnalism. Aici am
descoperit dansul modern, care nu se preda la acea vreme în
studiouri de dans private din întreaga țară, chiar și astăzi nu este
oferit în majoritatea studiourilor comerciale. În anii 1950 și 1960,
dansul a fost văzut ca o performanță profesională în orașele mai mari
- New York, Los Angeles, Chicago, centrat pe balet, step și stilul
modern de jazz popularizat de coregrafi precum Bob Fosse și Gus
Giordano. Acest stil există și astăzi ca element esențial în producția
teatrului muzical. În aceeași perioadă, dansul modern începea să fie
stabilit ca o realizare profesională, evoluând din munca pionierilor
timpurii, cum ar fi Isadora Duncan, Martha Graham, Jose Limon și
Merce Cunningham. Ca rezultat, multe colegii și universități au
început să încludă câteva clase de acest tip în programele lor de
educație fizică. Din moment ce foarte puțini au oferit-o ca pe o temă
curriculară majoră, am continuat cu jurnalismul repetând în același
timp clasa cu mișcările de bază ale dansului modern, oferită de trei
ori pe săptămână, în cei patru ani de studenție. Formarea jurnalistică
s-a dovedit a fi foarte valoroasă ani mai târziu, când am fondat
Compania Leaven Dance și unde eram responsabilă de promovare,
comunicate de presă și sponsori.

La fel ca mulți alți studenți dansatori care au intrat la facultate,

până și-n ziua de azi, aveam nevoie să fiu convinsă de la început că
dansul interpretativ modern era într-adevăr dans. Rostogoliri pe
podea ... nu este nevoie de nici un fel de rotire a piciorului... picioare
paralele ... glezna îndoită ... un braț rigid ... corpul ghemuit ca o
minge... mers pedestru, fără degete îndoite până la călcâi ca la balet?
Acesta a fost cu siguranță un contrast al grației pe care am antrenat-o
ca să imite alte genuri de dans. Nu mi-am dat seama că această
introducere în dansul modern ar fi temelia care avea să mă conducă
la o creștere spirituală profundă, la o expresie a rugăciunii și la o
practică comunitară de dans ritual. Mișcarea și plasarea corpului
necesare în alte forme de dans, cum ar fi baletul, dansul popular și
dansul social, sunt codificate cu exactitate. Există poziții exacte ale
corpului și mișcări de tranziție dictate de fiecare formă de dans.
Această codificare poate facilita disciplina corporală, grația,
frumusețea și fluxul cuprinzând clasificări variind de la activități
recreative până la artă plastică. În dansul modern, totuși, singurele
limitări în ceea ce privește mișcarea sunt cele impuse de structura
anatomică a picioarelor. Orice tip de mișcare este valabilă dacă
descrie ceea ce dansatorul sau coregraful intenționează să comunice.
Aceasta conferă dansatorului libertatea de manifestare externă a
impulsurilor interne, a gândurilor, a înclinațiilor, a emoțiilor și a
atitudinilor, oricât de grotești sau frumoase ar fi ele. În cele din urmă
am ajuns să-mi dau seama că trăsătura oferă calitățile care fac dansul
modern o formă eficientă și semnificativă pentru rugăciune.

Dansul ca Expresie Spirituală

Prima dată când am fost rugată să dansez la o slujbă religioasă, am

fost ușor surprinsă. Dansul a fost întotdeauna asociat cu o
performanță artistică în mintea mea. Niciodată nu l-am perceput în
alt context. Înainte de căsătorie și de nașterea copiilor mei, am
dansat profesional cu Ansamblul Orchesis, Compania de turnee Heidt
și Indianapolis Starlight Musicals. Câțiva ani mai târziu, am obținut o
diplomă în teatru, cu accentul pe dans, de la Universitatea de Stat din
Kent și am fost angajată să predau în programul lor de dans de
specialitate, care pregătea studenții pentru performanțe
profesionale. Am predat tehnica dansului modern, baletul, step ,
structura și istoria dansului și dansul ca formă de artă. Postul meu la
Kent includea coregrafia și performarea în multe concerte din cadrul
facultății. Totuși, toate acestea nu m-au pregătit să știu cum ar trebui
să răspund la o cerere de a dansa în biserică.

Această cerere a venit cu 25 de ani în urmă, când un cleric diacon

din parohia mea, care știa că am predat dans la Universitatea de Stat
din Kent, m-a întrebat dacă aș dansa la o slujbă interconfesională a
comunității Vinerea Mare care va avea loc la biserica mea, în Stow,
Ohio, o comunitate suburbană de 35 000 de oameni. Am fost
ezitantă, fără să știu cum ar putea dansul să fie interpretat ca formă
de închinare. Ce ar putea însemna aceasta? Dansul ca formă de
închinare? Dansul nu este o reprezentație? Cum poate cineva să se
roage și să mediteze cu adevărat dacă se află în mișcare? Nu este
ceva ce te distrage? Nu te rogi cu trupul tău. Rugăciunea izvorăște din
minte - prin gândire și contemplare - nu învârtindu-te, sărind și
alunecând în concordanță cu un ritm.

M-am decis să cer îndrumare de la pastorul meu, capul parohiei

noastre, așteptându-mă că mă va sfătui cu privire la ce ar trebui să
fac. El era un preot remarcabil de spiritual, pentru care am avut
întotdeauna cel mai mare respect, admirație și afecțiune. După o
discuție destul de lungă, condusă cu o mare sensibilitate din partea
lui, i-am părăsit biroul și mi-am dat seama brusc că nu mi-a spus ce să
fac. În înțelepciunea lui, m-a lăsat să decid singură. M-am simțit
dezamăgită, puțin deranjată de faptul că încă eram în fața dilemei
mele, dar amuzată de cât de abil își gestionase răspunsurile legat de
preocupările mele. Mi-a lăsat libertatea de a alege.
 După o analiză mai profundă, am făcut alegerea. Era una care avea
să-mi impacteze viața pentru totdeauna, călătoria mea spirituală,
soțul și cei șase copii. Am recrutat patru studenți de la Universitatea
Kent State să mi se alăture, și am coregrafiat o interpretare prin
mișcare a imnului "Erați acolo". În procesul de interpretare a reacției
noastre la răstignirea lui Hristos, s-a întâmplat un lucru minunat.
Dansul a devenit o rugăciune.

Pe măsură ce elaboram mișcarea pentru grup, gândurile mele s-au

axat pe a fi prezentă la momentul răstignirii. Mi-am imaginat cum m-
aș simți uitându-mă la cel pe care-l iubesc, la cel care era dispus să
moară pentru mine, atârnând pe o cruce, chiar mi-am imaginat
propriul fiu pe cruce și suferința groaznică pe care trebuie să o fi
simțit mama sa, Maria. Astfel au venit răspunsurile prin corpul meu
care au dat o expresie și o formă exterioară turbulențelor interioare,
ceea ce, la rândul lor, au condus la o conștientizare sporită a
semnificației pe care acest eveniment o avea pentru mine spiritual.

Pe măsură ce fiecare repetiție progresa, exprimarea fizică pe care

dansatorii o trăiau se transforma în sentimente palpabile în ceea ce
privește răstignirea. Simțeam din ce în ce mai mult că ceea ce făceam
noi era constituirea fizică și expresivă a ceea ce păstram în mintea și
inima noastră. Aceasta a fost o revelație convingătoare pentru mine
și pentru ceilalți dansatori.

Reacția la dansul nostru a celor care au participat la slujba serii de

la Vinerea Mare a fost imediată și pozitivă. Mulți oameni au venit să-
și exprime modul prin care au fost atinși de acest moment. Unii au
spus că au simțit semnificația evenimentelor din Vinerea Mare mult
mai aproape de ei decât au experimentat vreodată. Efectul, pe care l-
a avut acest moment asupra unuia dintre tinerii studenți dansatori
din grupul nostru a fost și mai evident. M-a luat deoparte și mi-a
împărtășit faptul că nu a mai făcut parte dintr-o comunitate de
închinare, de când era copil mic și nici nu se gândise la nimic spiritual
de atunci până acum. Cu experiența acelei serii, începuse să simtă că
există ceva mult mai măreț pe care și-l dorea în viață și intenționa să
caute o comunitate bisericească în care să poată continua explorarea
acestei noi dimensiuni. Așa a început călătoria mea de a experimenta
dansul ca o manifestare a credinței mele.

Unii întreabă, așa cum am făcut-o și eu inițial, nu este dansul o

reprezentație artistică, mai degrabă decât o ofrandă pentru
Dumnezeu? Una este laică, cealaltă este sacră. Poate să fie
amândouă în același timp? Călătoria mea mi-a arătat că este într-
adevăr posibil ca dansul să fie ambele lucruri simultan și că elementul
spiritual al dansului este inevitabil experimentat când credința devine
motivația pentru mișcare. Există multe discuții între dansatorii sacri /
liturgici în legătură cu această problemă. Înainte de experiența mea
de la Vinerea Mare, am susținut că dansul nu poate fi perceput și
considerat o interpretare coregrafică dacă ar fi cu adevărat o
rugăciune; deoarece reprezentația este un scop laic, iar rugăciunea
este un scop spiritual. Dar, după acea experiență transformatoare,
pentru mine aceste două scopuri erau în continuă fuziune. Pe măsură
ce m-am implicat mai mult, această nouă perspectivă a continuat să
crească și să se contureze în mintea mea, devenind complet convinsă
că interpretarea prin dans și rugăciunea nu se exclud reciproc. Dansul
ca formă de artă constă în a lua darurile primite de la Dumnezeu și a
face tot ce se poate pentru a le folosi într-un mod cât mai eficient în
realizare și interpretare. Câtă bucurie simt atunci când dansez pentru
creatorul meu, mă ajută să fiu în comuniune cu El tot mai mult.

Factorul decisiv care face distincția dintre dansul sacru și cel laic,
așa cum am ajuns să înțeleg, este dat de motivație și context. Scopul
interpretării dansului laic pe scenă este în general înțeles a fi un act
de divertisment în care dansatorul găsește o împlinire în realizarea
virtuozității prin pricepere și execuție, iar audiența își găsește
plăcerea în asistarea la expertiza tehnică și talentul artistic afișat.
Motivația pentru dansatorul sacru în contextul unei congregații de
închinare este destul de diferită. Aici tot ce contează este să-l slăvești
și să-l onorezi pe Dumnezeu. Cei care cred că un dansator liturgic este
doar un artist care nu se roagă, pun la îndoială motivația
dansatorului. Cine poate face această judecată, dacă nu dansatorul
însuși și Dumnezeu?

În dansul interpretativ cu intenție spirituală - fie spontan, fie

conform unei opere coregrafiate anterior - executăm o acțiune
pentru a-l slăvi și onora pe Domnul nostru și pe care o oferim întru
gloria Lui cea mare! Făcând acest lucru, "interpretăm" această
acțiune în întregime cu mintea noastră, cu trupurile, cu inimile și cu
sufletele noastre, fiind ajutați de Dumnezeu. Dumnezeul nostru
merită aceasta!

Părintele Robert VerEecke este dansator, fondator al unei

companii de dans, pastor al bisericii catolice Sf. Ignatie din Boston,
Massachusetts, și artist rezident la Colegiul Boston. Într-un articol din
revista catolică, America, el afirmă: "Liturghia este, prin natura ei, un
dialog între interpretarea prin dans și rugăciune ... Aceasta nu se
desfășoară prin natura ritualului? Predicatorii, solistul și corul, sunt
interpreți buni.” Acest dialog, pentru mine, este unul care mi-a
insuflat nu numai relația profundă pe care am menționat-o, ci și
sporirea încrederii într-un Dumnezeu care mereu mă duce acolo unde
este cel mai bine să fiu.

Corpul și Sufletul:
 Corpul ca vehicul pentru Exprimarea Spirituală

Cu aproximativ zece ani în urmă, am primit o scrisoare de la Consiliul

Artelor din Ohio pentru a organiza și a sponsoriza un concert
multicultural de dans sacru, care să fie interpretat în biserica mea din
Stow, Ohio. Concertul a inclus dansul cultural spiritual african
american, nativ american, hindus și creștin. Spre dezamăgirea mea,
am descoperit că existau unii catolici care susțineau că dansul nu era
potrivit pentru a fi interpretat într-un spațiu destinat închinării
creștine, stipulând, de asemenea, că nu ar trebui folosit pentru slujbe
de cult de orice fel.

Este corpul un mijloc adecvat pentru exprimarea spirituală?

Aspectul controversat al acestei probleme în biserica creștină este,
fără îndoială, înrădăcinat în dualismul vechi de secole, promovat de
filozofi antici precum Epictet, Plenus și Aristotel, pentru care mintea
și trupul erau considerate a fi separate și în antiteză, mintea ocupând
o poziție superioară. Cu toate acestea, ori de câte ori dansez în timp
ce venerez, simt un sentiment de integritate și unitate; tot ceea ce
corpul meu face este expresia materială a tot ceea ce simte sufletul
meu ... ele nu sunt separate.

Părintele VerEecke scrie despre experiența sa de 25 de ani în care

a organizat rugăciuni în mișcare și workshop-uri. El își exprimă
uimirea față de puterea pe care aceste experiențe o au pentru a
elibera oamenii să-l întâlnească pe Dumnezeu într-un mod nou,
dincolo de activitatea mentală. Mișcarea are propria sa limbă și
propriul mod de exprimare a ceea ce se întâmplă în interiorul unei
persoane. El a concluzionat că se petrece o adevărată revelație atunci
când rugăciunea către Dumnezeu evoluează prin exprimarea fizică în
mișcare.
Am descoperit că această "revelație", despre care vorbește părintele
VerEecke, se aplică și în cazul influenței scripturii asupra noastră.
Odată, am dansat la citirea unui pasaj din scriptură, pe care nu am
mai auzit-o exact la fel ca până atunci. Avea un nou sens, o legătură
personală. Era transmisă în ființa mea, creând un simțământ corporal
al legăturii cu sinele, cu ceilalți și cu o prezență sfântă. În parabola
despre sămânță (Matei 13: 10-23), Dumnezeu ne învață că semințele,
pentru a da roade, trebuie plantate pe soluri fertile. În felul acesta,
"înflorirea" picioarelor mele pe pământul lui Dumnezeu, se petrece
pe măsură ce dansez, propulsându-mă într-un salt care tinde să urce
către înălțimi divine, umplându-mă cu suflarea Duhului Sfânt. Ni se
arată cine suntem și ceea ce devenim prin experiențele noastre de
viață și prin relații. Și acestea sunt procesate inițial prin corp ...prin
văz, auz, miros, gust, atingere și prin simțul chinestezic cu ajutorul
cărora ajungem să ne cunoaștem relația cu spațiile în care trăim.
Dacă în copilărie eram mici mai degrabă decât mari, frumoși mai
degrabă decât urâți, agili mai degrabă decât împiedicați, vorbeam
mai încet mai degrabă decît tare, eram iubiți mai degrabă decât
violentați, împărțeam înghețata mai degrabă decât porția de spanac,
acum constat că relațiile noastre cu alții cresc în funcție de modul în
care ceilalți sunt afectați de aceste calități și acțiuni. Acest corp
"templu" - dimensiunea, forma, caracteristicile sale - influențează
cine suntem, cum putem fi percepuți de ceilalți, cum ne percepem
noi înșine, modul în care procesăm aceste percepții și, în cele din
urmă, persoana care ajungem să fim. A fost confirmată și de alți lideri
în cadrul dansului sacru.

Dansul, ca formă de exercițiu, combinat cu intenția spirituală,

poate contribui, de asemenea, la o stare de sanatate și de bine
excelente și poate avea un impact puternic asupra vindecării. Prin
combinarea funcțiilor corpului, minții și sufletului într-un întreg
ritmic, armonios, sănătatea noastră mentală și emoțională este
întărită. Dr. Herbert Benson susține că studiile sale științifice l-au
uimit demonstrând în mod convingător că trupurile noastre sunt
"conectate la credință". El a constatat că credințele cu intenție
spirituală au o influență considerabilă asupra determinării sănătății
noastre și că rugăciunea și alte exerciții de credință servesc pentru a
ne hrăni și vindeca trupurile.

Dansul ca mod de comunicare: Ritmul Vieții

Când suntem întrebați de ce dansăm în sanctuar, prin culoarele

dintre bănci, la festivități speciale, organizate în interior, în aer liber și
acasă, răspundem că dansăm în bucurie, în mulțumire, în slavă,
uneori în durere, în suferință , conectați cu Dumnezeu și cu fiecare
dintre noi, deoarece mișcarea în sine este un limbaj universal.

Mișcarea este probabil cea mai veche formă de comunicare.

Probabil era folosită ca oamenii să se conecteze unul cu altul prin
mișcare, gest și, eventual, dans, înainte de dezvoltarea limbajului
vorbit. Expresia corporală face parte din realitatea noastră pe care o
trăim. Mișcarea este înțeleasă universal, pentru că limbajul corpului
este concret, nu abstract, așa cum sunt cuvintele. Pozițiile, gesturile
și expresiile faciale dezvăluie ceea ce se întâmplă în interior.
Comunicarea non-verbală prin mișcarea corpului ajunge până în
profunzimile psihicului nostru și, în acest fel, formează conexiuni
universal înțelese dincolo de granițele culturii și națiunilor.

Aspectul vizual al dansului îl transformă într-una dintre formele

cele mai convingătoare de comunicare, mai ales în schimburile
interculturale. Imaginile vizuale persistă în mintea care conturează
realitățile inexprimabile, invizibile, dincolo de cuvinte. Dansul este
legătura noastră cu ritmul cosmic al universului, sincronizându-ne cu
pulsul întregii creații. Dansez pentru că este imposibil să nu răspund
ritmurilor care se află în jurul nostru și în noi tot timpul. Dansul este
un mister care decantează, transformă, transcende orice este
material în noi. Parafrazez, "Mișcarea este umană, dansul este divin.

Poză inserată pagina 59 sub care scrie:

Dansul este legătura noastră cu ritmul cosmic al universului

Natura non-verbală, viscerală, experimentală a mișcării face din

dans un limbaj al inimii, un limbaj care nu poate fi redat în întregime
prin cuvinte. Am ajuns să-mi dau seama că doar în inimă îl găsim pe
Dumnezeu, pentru a-l cunoaște cu adevărat. Din punct de vedere
intelectual, putem ști cine este Dumnezeu, dar îl putem cunoaște
doar fiind în conexiune cu el, prin experiențele de viață care
transcend intelectul. Maestrul Anthony DeMello spune destul de
simplu: "Rugăciunea se realizează mai puțin cu capul, și mai mult cu
inima ... Când te rogi cu trupul tău, dai putere și formă rugăciunii
tale.” Dumnezeu ne-a dat fiecăruia un corp, o minte și un suflet care
împreună formează un întreg care devine palpabil prin dans.

Dansul transpune limbajul non-verbal al mișcării în modele de fraze

secvențializate ritmic, dându-i formă și semnificație artei celei mai fin
articulate de mișcare. Fiind cea mai veche formă de artă, dansul a
fost strâns legat de impulsurile spirituale și religioase, nu numai în
culturile primitive, ci și în istorie. Cred că este un dar dat de
Dumnezeu, devenit posibil prin aceste temple minunate pe care le
numim trupurile noastre. Și astfel, noi ne dăruim Domnului de la care
primim toate binecuvântările. Se spune că picioarele tale pot învăța
pașii, dar numai sufletul tău poate dansa. Mișcarea autentică,
interpretativă are puterea de a se concentra asupra unui înțeles
interior, care transcende însăși tehnica.

Aceste atribute fac din dans o formă unică potrivită pentru

venerare. Mi se pare o bucurie extraordinară să știu că Dumnezeu mă
iubește. Cum as putea să exprim mai bine această bucurie dacă nu
prin a o lăsa să-mi umple întreaga ființă, explodând în impulsuri de
mișcare vesele. În schimb, găsesc pacea infinită știind că Dumnezeul
meu este mereu prezent să mă susțină în momente de durere,
suferință și descurajare. Cum altfel ai putea să simți această prezență
dacă nu prin a ajunge fizic să o accepți, manifestând o formă de
recunoștință prin corpul tău. Dansul se expandează și se străduiește
să elibereze sufletul, pentru extinderea energiei. De fapt este adesea
descris ca fiind o extindere a energiei în timp și spațiu. Organismul
sculptează spațiul folosind modele de timp evoluând printr-un flux
dinamic de variație a energiei. Sunt liberă, tensiunile mele sunt
eliberate, granițele mele sunt extinse și sunt purtată în afara mea.

Nucleul dansului este pur și simplu mișcarea ritmică, care în sine

este un simbol al vieții și al creației. Pentru că împarte timpul în
modele ritmice, stimulează impulsurile ritmului de bază din interiorul
nostru, care sunt sădite de Creatorul nostru. Mergem într-un ritm,
vorbim într-un ritm, inimile noastre bat într-un ritm, trimițând
sângele nostru prin vene tot intr-un anumit ritm! Oxigenul care ne
susține este ingerat în plămânii noștri în cadență ritmică. Actul însuși
al procreării umane este ritmic. Toate acestea, la rândul lor, ne unesc
cu ritmurile întregii creații: devotamentul și fluxul valului, modelul
anotimpurilor, noaptea care urmează după zi și ziua după noapte,
ciclul recurent complet al lunii în fiecare lună, migrația sezonieră a
păsărilor, evoluția planetelor. Toate creaturile vii se deplasează prin
spațiul creației, prin timpul creației, prin intermediul energiei în
creație. Dansul încorporează, reflectă și proiectează această esență.

De-a lungul anilor, am organizat multe ateliere de rugăciune prin

mișcare în biserici, centre superioare și în școli și organizații legate de
credință și am asistat la efectul pe care îl pot avea, în special asupra
adolescenților, în raport cu trupurile lor. O parte din aceste
evenimente au avut rolul de a ajuta participanții să-și privească
trupurile cu un respect mai mare ca fiind daruri de la Dumnezeu și să
devină conștienți de sacralitatea trupului ca fiind adevăratul "templu
al Duhului Sfânt. Am observat că adesea la începutul sesiunilor
existau dovezi semnificative de autocunoaștere a corpului în rândul
participanților. Am observat ezitarea cu privire la participarea deplină
la experiențele mișcării interactive - în special la cele care implică
atingere - și reticența de a permite corpurilor lor să se miște liber în
atitudini expresive.

Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere faptul că media

pune accentul pe corp ca fiind pur și simplu un instrument centrat pe
plăcerea senzuală, îmbunătățit cosmetic. centrat exclusiv pe
satisfacția sexuală fizică, și o mașină sportivă competitivă, un
instrument pentru realizarea de bani. Aceasta este o înțelegere
degradată a corpului, astăzi fiind perpetuată chiar până mai departe
prin răspândirea utilizării ilicite a drogurilor. Folosirea corpului ca
instrument de rugăciune are potențialul de a-l restabili în poziția sa
adevărată, de demnitate, ca vas sacru. Până la sfârșitul atelierelor de
rugăciune, am văzut adolescenții care se regăseau în experiențele de
mișcare din grup - chiar și cele cu o componentă a atingerii - într-un
mod mult mai deschis și confortabil, lipsit de orice stigmă sau semn
de reticență. A fost generată o nouă perspectivă asupra miracolului și
sacralității corpului.
 Dansul ca transformare

Compania de dans Leaven a fost înființată în 1989 când am fost

invitată să aduc un grup de dansatori pentru a participa la un concert
de dans sacru în Pennsylvania. În timpul călătoriei, am început să ne
împărtășim credințele în privința dansului care are un potențial
puternic ca agent al transformării, al auto-descoperirii și al păcii
personale și internaționale. Atunci mi-am imaginat nucleul unei
companii de dans emergente. Ansamblul se afla acum sub forma
convingerii că expresia creatoare, autentică a mișcării reflectă un
limbaj universal al comunicării; integrează corpul, mintea și sufletul;
și promovează unitatea între diversele populații. Numele companiei,
Leaven (aluat), este luat din Scriptură: "Domnia lui Dumnezeu este ca
aluatul, pe care o femeie l-a luat și l-a frământat în trei măsuri de
făină. În cele din urmă, toată masa de aluat a început să crească".
Toate aceste imagini, mișcarea, înălțarea și duhul, sunt simboluri ale
Pâinii vieții, care ne susține. Toate sunt metafore pentru "domnia lui
Dumnezeu". Sperăm, câtuși de puțin ca, prin ofertele noastre de
mișcare, să fim parte din aluatul care lucrează pentru a da naștere
domniei lui Dumnezeu pe pământ.

Compania de dans Leaven este un grup orientat pe proiecte, a

cărui dimensiune și program de întâlnire depind de evenimentul
pentru care ne pregătim. Există cinci membrii de bază care participă
în mod regulat din cadrul facultății din Universitatea Kent State și
studenți. Atunci când este nevoie, dansatori adiționali sunt admiși
pentru spectacole de concert și, ocazional, pentru servicii de
închinare, de la Universitatea din Akron și din nord-estul comunității
de dans din Ohio. Piesele din repertoriul companiei sunt coregrafiate
pe diferite tipuri de acompaniament, incluzând imnuri, muzică
orchestrală, lecturi din scripturi și, uneori, mișcări făcute în tăcere.

În compania noastră, prin interpretarea dansului cu privire la

citirea unui pasaj din scriptură, gesturile percussive, directe, ascuțite,
abrupte și angulare, care descriu: „El va lovi nemilosul cu toiagul gurii
Sale și cu suflarea buzelor Lui va ucide pe cei răi ", arătăm destinul
izolării pe care cei răi îl atrag către ei înșiși. Aceste gesturi sunt în
contrast puternic cu tranzițiile netede, curbate, blânde, eliptice, de la
formă la formă în interpretarea mișcării descrise în versetul: „Duhul
Domnului se va pogorî peste el, un spirit al înțelepciunii și al
înțelegerii ... al sfatului și al puterii ..." Când lectura a ajuns la
rândurile, „lupul va fi un oaspete al mielului, iar leopardul se va așeza
lângă copil ... Copilul se va juca lângă vizuina cobrei ... Nu trebuie să
existe niciun rău sau ruină pe muntele meu sfânt..." eliberarea
constantă a tensiunii în corp este transformată într-un flux armonios
de energie, care se mișcă orbește prin spațiu, în descrierea bucuriei și
a păcii care ne așteaptă căci Dumnezeu ne protejează de cei slabi.
Acum oricând aud acest lectură, corpul meu își asumă sentimentele
apărute pe care le-am experimentat nu numai cu simțul auzului, ci și
cu întreaga mea ființă, sensul lor fiind intensificat și personalizat.

Am simțit o mare bucurie și împlinire, văzând amploarea

impresionantă a dansului liturgic. Una dintre comorile mele
personale este o scrisoare scrisă de fiul meu către directorul executiv
al Biroului de Liturghie al Conferinței Episcopilor Catolici din Statele
Unite. A fost printre multele scrisori trimise de persoane care doreau
să susțină sancționarea oficială a utilizării dansului ca închinare, fiind
un răspuns la o anumită opoziție față de aceasta, care se întâmpla în
acel moment. În scrisoarea fiului meu, el a relatat experiența dansului
sacru în școala lui pentru copii, St. Michael's, în Findlay Ohio, ca parte
a unei „clase speciale de slujbă". El m-a invitat să fac acest lucru și, cu
permisiunea pașnică a pastorului, am prezentat un dans de rugăciune
care, după cum se menționează în scrisoarea fiului meu, „a fost
primit minunat de către studenți, de facultate și de alți enoriași".
Câteva luni mai târziu, munca fiului meu l-a dus din Ohio într-o
locație nouă. Scrisoarea lui către directorul liturgiei s-a încheiat cu
următoarele:

„Cât de impactant a fost acest dans sacru? Ei bine, zece ani mai
târziu, fratele meu, care trăia în Atlanta, Georgia, m-a sunat să-mi
spună că munca lui l-a dus dintre toate locurile, în Findlay, Ohio. Mi-
a spus că atunci când soția și-a înscris copiii în Școala Sf. Mihail,
secretara a recunoscut numele de familie și a întrebat dacă ea este
rudă cu mine. Când soția fratelui meu a spus că într-adevăr este
înrudită, secretara i-a spus despre ... clasa specială cu dansul liturgic!
La zece ani după această liturghie, dintre sute de liturghii și studenți ,
ea își amintea de această liturghie specială!”

„I-am spus mamei mele: Mamă, îți mulțumesc pentru impresia pe

care ați avut-o despre fiul meu și nenumărați alții din Findlay, Ohio,
acum 10 ani. Continuă să răspândești cuvântul lui Dumnezeu.”

Cu sinceritate,

David Mihelich

Dansul prezentat la acel moment, făcut pentru vocea lui Sandi Patti,
"Tu ești o capodoperă de artă", este, de asemenea, o amintire
prețioasă pentru mine; un duet care l-a implicat pe nepotul meu de
șapte ani și care descrie mesajul că fiecare copil născut în această
lume este capodopera lui Dumnezeu.
 Această capacitate pentru dansurile sufletuluii de a-i impacta pe
cei care îl văd a fost dezvăluită într-o experiență recentă a companiei
de dans Leaven. Este una pe care nu o voi uita niciodată. Terapistul
de activitate al închisorii bărbaților din Ohio a sunat pentru a cere
companiei noastre să facă parte dintr-un program pe care îl
planificase și care să includă vorbitori care se vor concentra asupra
sănătății generale și asupra HIV-SIDA. Gândindu-mă că el căuta un
element de divertisment pentru programul său, bănuiam că nu știe
despre natura lucrării noastre. Într-adevăr, când am întrebat, această
suspiciune a fost confirmată. I-am explicat că ne focalizăm pe dansul
sacru și liturgic, așteptându-mă să răspundă: "Oh, bine, bine,
mulțumesc oricum. Nu asta aveam în minte." În schimb a răspuns
destul de repede, "Oh, este în regulă." Ups! M-am întrebat în ce m-
am băgat.

Cu emoții că am pus cap la cap un program de piese, nesigură de

ce ar fi cel mai potrivit pentru un eveniment despre care știam foarte
puține și pentru o audiență foarte străină nouă. Am fost sfătuită să
nu aducem nici un fel de lucruri valoroase - incluzând poșete sau
portmonee - în închisoare cu noi, dar să le încuiem în mașinile
noastre. La sosire, am fost trecuți printr-o verificare de securitate
înainte de a intra în complexul închisorii. Conștienți de faptul că
aduceam costumele în genți de călătorie, personalul de securitate ne-
a întrebat dacă purtăm cumva ciorapi din plasă. I-am asigurat că
picioarele noastre vor fi acoperite cu dresuri opace de dans, iar
rochiile pe care le purtăm pornesc de la gât și sunt lungi până
aproape de gleznele noastre. Am fost conștienți de îngrijorarea lor în
această privință, când ni s-a spus o poveste cum că unul dintre
vorbitorii de gen feminin de reabilitare a fost informată că "fusta ei
era prea scurtă" și i s-a dat o pereche de pantaloni de la costumele de
bumbac pe care le purta personalul medical din închisoare, pentru a-i
înlocui ținuta în momentul interacțiunii cu deținuții.

Interpretările noastre au avut loc într-o secțiune a clădirii

principale, unde deținuții care au fost listați în registrul bunelor
maniere aveau permisiunea să participe la activități speciale. Trebuia
să ne îmbrăcăm într-o sală de meserii care se afla dincolo de sala
principală. În timp ce ne îmbrăcam, puteam auzi cum gardienii aduc
bărbații în cameră. Cei doi invitați care vorbeau au fost deja așezați
pe platformă și așteptau să fie prezentați. Programul nostru de dans a
fost o prezentare de patruzeci de minute, incluzând: o interpretare a
mișcării, pe muzică, a unui psalm; un trio, atingerea Duhului, pe
citirile scripturii intercalate cu muzică; un dans care ilustra un eseu
poetic; și suita istorică de dansuri de la Helen Tamiris, spiritualii negri.
Acestea ne-au fost date de către un reprezentant al Biroului de
notare a dansurilor prin intermediul unei aprobări pe care am primit-
o pentru un proiect anterior destinat sărbătorii lunii de Istorie
Neagră. Ele conțineau un mix frumos de cântece, variind de la
"Nimeni nu știe necazul pe care l-am trăit" la "Când sfinții
mărșăluiesc".

Ușa camerei unde ne schimbam se afla aproape de intrarea în

camera principală. Când programul a început cu prezentarea primului
vorbitor, am ieșit din salonul nostru și am intrat în sală. Ușa principală
fusese lăsată ușor întredeschisă și mi-am dat seama că voi putea să
stau în sală, să văd cu ușurință prin ușă fețele deținuților, în timp ce
vorbitorii invitați își prezentau discursurile. Da, într-adevăr, aceștia
erau o adunătură de personaje dure. (Imediat m-am certat pentru că
am fost atât de critică!) Pe măsură ce cei doi vorbitori își țineau
discursurile, am observat câteva fețe care prezentau o expresie a
interesului. Dar mulți se uitau în gol, iar unii căscau și se mișcau
apatici pe scaun.
 A sosit și timpul pentru intrarea în scenă a companiei de dans
Leaven. Prima piesă a fost un solo de Andrea Shearer, directorul
nostru asociat. Ea a ieșit să danseze o interpretare a unei piese scrise
de vărul ei, Tom Kendzia, "Chipul tău să strălucească deasupra
noastră, Doamne" cu versuri preluate din Psalmul 80. Muzica era
blândă și curgătoare. Toți ochii erau ațintiți asupra ei și dintr-odată s-
au auzit puternice huiduieli și un fluierat din audiență. Hohote de râs
și pălăvrăgeală, camera era cuprinsă de o atmosferă zgomotoasă.
Simțeam cum inima mi se scufundă. Mi-am dat seama că acesta era
un moment de care m-am temut subconștient. Cu răsuflarea taiată
am observat că atunci când a început să danseze, zgomotul a început
sa se diminueze.

Pe măsură ce programul continua, ori de câte ori nu dansam sau

schimbam ținute, foloseam toate ocaziile de pauză pentru a observa
reacțiile deținuților în timp ce ei urmăreau performanțele membrilor
noștri. Acei ochi, care anterior se uitau în gol în timpul prezentărilor
vorbitorilor noștri și care mai apoi străluceau la intrarea lui Andrea,
începuseră treptat să fie curios de atenți ... Îndoilelile mele au început
să dispară treptat. Cu fiecare piesă de dans, conturul expresiilor
releva o înțelegere revizuită și o percepție diferită față de ceea ce
vedeau. O atenție liniștită a crescut progresiv, pe măsură ce
concentrarea lor a fost captivată. Ei au început să răspundă cu
aplauze respectuoase. Pe măsură ce ne apropiam de finalul
programului, întreaga cameră plină de oameni se ridică în picioare în
aplauze. Aplauzele lor păreau a fi generate de un fel de entuziasm
reverențios pe care nu-l voi uita niciodată. Am avut lacrimi în ochi.
Doi dintre deținuți, însoțiți de o gardă, au avut voie să vorbească cu
noi înainte de plecare pentru a ne spune cât de mult au apreciat
programul. Acești oameni au fost marcați și schimbați. Așa am fost și
eu.
 Trupurile noastre, împreună cu mintea și sufletul, sunt daruri de la
Dumnezeu. Elementul vizual al dansului și imaginea pe care o
prezintă în comunicarea cu sufletul își validează eficiența prin
atingerea și transformarea oamenilor. Și împărtășirea acestui dar al
integrității prin arta dansului într-o liturghie de închinare sau într-o
reprezentație sacră poate avea un imens impact nu numai pentru
comunitatea cu care este împărtășită, ci și pentru dansator. Ce
altceva ar mai fi de adăugat?

„Lăudați-L cu tamburine si dans.”

****

KATHRYN MIHELICK, fost asistent universitar și coordonator al diviziei

de dans de la Universitatea de Stat din Kent, este fondatorul /
directorul companiei de dans Leaven, un ansamblu de dans
profesional din Ohio. A primit Premiul de Onoare pentru Dansul Sacru
Național în 1999 pentru "Contribuția exemplară în domeniul dansului
sacru", precum și premiul pentru "Contribuția extraordinară în
promovarea dansului ca formă de artă" în 2002 de la Ohio Dance și

În 2005 a primit de la Alianța Akron Area Arts premiul pentru cel mai
remarcabil artist dansator. A dansat impecabil alături de ansamblul
Orchesis, compania de turnee Heidt din California și Starlight
Musicals din Indianapolis; a fost coregraf rezident timp de cinci
sezoane la Teatrul Porthouse pentru Centrul musical Blossom al
Orchestrei din Cleveland. Adresa website-ului ei este
www.leavendance.org.

CAPITOLUL CINCI

Dansându-o pe Zeița Tara:

Laud-o, Întruchipeaz-o,
Descoperă-ți Propria Perfecțiune
 Prema Dasara

Mi s-a arătat ca o Zeiță dansatoare. Tara, este mama protectoare,

cunoscută pentru excelentul ei simț al umorului. Am întâlnit-o în
diverse texte și în thangka-uri sau picturi introduse de Lamași tibetani
și de asemenea în cercetarea mea hindusă despre Zeițe. Și iat-o,
dansând în fața mea, pe când mă plimbam pe dealurile de deasupra
casei mele din Maui. Nu sunt sigur cine a început să danseze mai
întâi. Posibil să fi fost eu. Antrenată în arta lui Odissi un stil indian al
dansului de templu, eram familiarizată cu întruchiparea zeiței prin
dans.

Am fost rugată de un Lama tibetan să modelez textul celor 21 de

laude către Tara în versuri, astfel încât să poată fi cântat în limba
engleză. Textul seamănă cu slokele sau cu versurile care comprimă
dansurile pe care le învățasem în India. Am fost convinsă că a mai fost
dansat înainte. Cele 21 de laude către Tara este una dintre cele mai
frecvente rugăciuni din practica budistă tibetană, înrudită cu
rugăciunea Domnului din religia creștină. Lăudările sunt scrise în
patru rânduri, descriind diferite calități și atribute ale zeiței Tara. Se
spune că atunci când Tara a atins iluminarea, întregul univers a
lăudat-o. Aceasta este sursa celor 21 de laude către Tara.

Pe când cântam laudele, ajungând la metrul perfect, am simțit cum

corpul meu formează mudre, posturi și gesturi ale mâinilor care
interpretau textul. Pe măsură ce mă familiarizasem cu fiecare laudă,
nu puteam distinge dacă imitam zeița care a apărut înaintea mea ca o
respirație curcubeică plină de lumină și bucurie sau dacă totul
provenea din cunoașterea mea profundă. A fost o experiență
transcendentă astfel că ajungeam acasă cu o stare care mă lăsase
fără sunflare și cu o stare de minunare.

Lama Sonam Tenzin, un Lama tibetan care a fost desemnat să

predea la Centrul Maui Dharma, a ajuns recent în Maui din India.
Cunoscând câteva cuvinte hinduse am reușit să comunicăm și astfel
am devenit prieteni. Tocmai ce m-am regăsit, după ce am locuit în
India timp de șase ani și m-am căsătorit cu un bărbat a cărui casă era
în Maui. Prietenii soțului meu erau interesați să experimenteze
dansul care era atât de prețios în inima mea și astfel m-am străduit să
le prezint această experiență sacră. L-am invitat pe Lama Tenzin să fie
prezent la ofrandele mele. El a fost atât de copleșit de experiență
încât m-a invitat să dansez în camera altarului din Centrul Maui
Dharma, ca o ofrandă în timpul festivalurilor tibetane. Apoi m-a rugat
să lucrez cu cele 21 de laude către Tara.

Când i-am povestit despre experiențele mele extatice în timp ce am

lucrat cu textul, l-am întrebat dacă a fost vreodată dansat în tradiția
tibetană. El era foarte sigur că nu fusese niciodată făcut. Din moment
ce părea că i-au plăcut dansurile ca ofrandă în timpul sărbătorilor, am
cerut permisiunea de a crea o piesă de spectacol bazată pe practica
pe care mi-o dăduse. Mi-a dat toată permisiunea lui.

Am abordat alți doi dansatori profesioniști crezând că vom crea

dansul împreună. Draga mea prietenă, Lauryn Galindo, a spus că a
visat-o pe Tara dansând și a interpretat visul ca fiind un semn pentru
a-I include pe toți prietenii noștri din Maui. Știind că foarte puțini
dintre prietenii noștri au avut tangențe cu dansul, nu mi-am putut
imagina cum ar putea decurge totul. Ideea mea era să coregrafiez cu
atenție fiecare laudă în funcție de posturile tradiționale și mudre sau
gesturi simbolice ale mâinilor.
 Lauryn a insistat asupra viziunii sale și a spus că o va "visa". Știam
că are visuri profunde care ofereau ghidare, așa că în dimineața
următoare am așteptat cu nerăbdare să-mi spună ce i s-a revelat în
vis. Mi-a spus, oarecum descurajată: "Nu am nimic de spus ... toată
noaptea, am visat o spirală de aur". De îndată ce a spus aceste
cuvinte, am putut vedea dansul în mod clar.

Ne-am propus să lucrăm imediat. Paisprezece prieteni s-au alăturat

pregătirii dansului. I-am rugat să aleagă o laudă pe care au vrut să o
reprezinte și i-am ajutat să creeze un dans solo pentru a o interpreta.

Vecinul meu, Jeff Munoz, m-a ajutat cu muzica. Deseori, Jeff cobora
din schitul de deasupra noastră, de care se ocupa și se alătura soțului
meu și mie, pentru a cânta melodii devoționale hinduse în timpul
nopții. Una dintre piesele noastre preferate a fost un cântec
tradițional indian către Tara pe care îl învățase de la bunul său
prieten Bhagavan Das. Folosind această melodie ca bază pentru dans
și ținând cont de raga sau de ritm, am modelat restul piesei.

Lauryn și cu mine am lucrat împreună la mișcările de deschidere. Am

început cu dansatorii aranjați într-o mandală în formă de semilună,
îndreptați cu fața spre public. Am stat în fața lor, astfel ca ei să-mi
poată urma mișcările și am abordat o versiune simplă a refugiului și a
lui Bodhicitta. Aceste rugăciuni deschid în mod tradițional orice
practică budistă tibetană. De acolo am intrat direct în muzica
Mandalei din cele 21 de laude către Tara. Începe cu invocația: "Mă
rog să vii, Arya Tara". Dansatorii ajungeau la Tara, apoi se întorceau și
formau în mod impunător și stilizat o spirală. Când au început
laudele, o dansatoare se "năștea" din centrul spiralei pentru a-și
dansa lauda în fața publicului. După ce-și termina lauda, se întorcea
în mandala la capătul spiralei. Între laude cântam mantra lui Tara,
OM TARE TUTTARE TURE SOHA. Dansatorii se întorceau pe loc
scandând mantra și avansau cu o postură, astfel că o nouă Tara se
năștea în timpul fiecărei întoarceri. Am desfăcut mandala în timpul
rugăciunii de binefacere și apoi "am dansat mantra".

  Am fost foarte inspirată de un ansamblu de lucru numit "Dansul

Sufit". Forma mantrelorr din religiile lumii au luat naștere din dansuri
simple populare, făcute într-un cerc. Kachina Palencia și Dechen
Groode au fost instruiți în acest gen, astfel încât m-au ajutat să creez
un "Dans Suffi" folosind Mantra lui Tara și trei practici tradiționale de
meditație tibetană budiste.

 În public au fost aproximativ 100 de persoane în ziua în care am

dansat pentru prima dată dansul Tarei. Am deschis programul cu mai
multe dansuri indiene. A fost cel mai remarcabil lucru când am
terminat Mandala Tarei. Dansatorii plângeau, oamenii din public
plângeau, iar ochii lui Lama Tenzin erau plini de un respect deosebit.

 Am simțit experienta ca fiind mai degrabă ciudata. Din punctul meu
de vedere, dansul nu a fost foarte interesant. Dansatorii nu au fost
antrenați. Mișcările lor nu erau foarte expresive. Nu puteam să
înțeleg de ce publicul a fost atât de impactat Imediat, toată lumea ne-
a cerut să o facem din nou. Alte femei au vrut să ni se alăture. Am
fost cu siguranță dispusă să fac acest lucru, dar am fost curioasă de ce
era această reacție mare. Mi-au trebuit câțiva ani înainte de a începe
să înțeleg baza a ceea ce faceam, ceea ce producea vindecarea,
binecuvântările, simțul împuternicirii.

Sfinția Sa Dalai Lama a fost cea care m-a ajutat să înțeleg. În 1998,
Anahata Iradah și cu mine am format un grup de 50 de dansatori din
întreaga lume pentru a dansa pentru El și pentru comunitatea
tibetană din Dharamsala. După prezentare, ne-a acordat un interviu.

  Am predat dansul grupurilor din întreaga lume mai bine de zece

ani de când am avut această întâlnire importantă. L-am întrebat: "Ori
de câte ori dansul are loc majoritatea oamenilor din publicu nu au
nicio idee despre ceea ce facem de fapt.

Insearata poza de la pagina 69 (Prema dupa dansul pentru Dalai

Lama)

Ei nu cunosc nimic despre Tara, budismul, gândirea asiatică sau

dansul sacru, dar au experiențe interioare extraordinare. Mulți dintre
ei plâng. Nu este expertiza dansatorilor cea carec îi ajută să se miște.
De multe ori, dansatorii nu sunt instruiți și adesea sunt nesiguri în
prezentările lor. Ce anume impactează atât de puternic oamenii? "

Sfinția Sa a explicat că elementul Tarei era vântul. Ea reprezenta

energia care se mișca prin corp. Mantra ei a adus binecuvântări de
vitalitate și bunăstare. "Nu trebuie să cunoașteți numele vântului
pentru a-i simți efectele".

Mi-a amintit de o vorbă pe care Bokar Rinpoche a spus-o la scurt

timp după ce un grup de dansatori din Maui i-au prezentat lui și lui
Khenpo Donyo, ca ofrandă Dansul Tarei. El ne-a spus că dansul
creează condiții favorabile. În "tradiția tibetană, acesta este un
concept foarte important. Pentru ca noi să realizăm aspirațiile
noastre spirituale cele mai înalte și pentru a avea o sănătate mintală
extraordinară, este esențial ca mintea noastră să fie stabilă și clară.
Aceasta ne permite să atragem circumstanțe benefice și inspiratoare
în noi înșine. De asemenea, ne face receptivi la aceste circumstanțe,
astfel încât să putem profita la maximum de oportunitățile pe care
acestea ni le oferă.

El a explicat: "... asocierea cu transmisia lui Tara ne permite să

înlăturăm obstacolele din viata noastra, inclusiv calamităti naturale,
epidemii, războaie și tot felul de pericole, daune si teamă ... dansul
comunică direct nu numai prin cuvinte și miscare, ci de asemenea,
prin energie, simbol și atmosferă ... dansatorii care, cu o inimă
autentică, exprimă calitățile și activitățile iluminate ale Tarei, pot fi
atât de inspirați încât să fie clarificate obstacolele din viața lor.
Aceasta dă naștere longevității, ceea ce în etapă finală permite
dansatoarei să fie înzestrată cu inspirația necondiționată a
înțelepciunii Tarei.‘’

Rinpoche a continuat să ne spună că cei care asistă la dans vor găsi

clarificări preocupărilor lor confuze și vor vedea cum obstacolele sunt
înlăturate de pe calea lor spirituală. Acest simț sublim al libertății se
petrece atunci când trăim adevărul naturii noastre interioare, care
este stimulat de Dansul Tarei. Ascultându-i pe acești mari Lamași cum
spun lucruri atât de minunate despre acest dans simplu, pe care l-am
creat, m-a forțat să reflectez la ce anume din trecutul meu m-a
pregătit să dau naștere acestei metode puternice.

Mamei mele îi plăcea să spună că am dansat încă din pântecele ei.

Îmi amintesc mereu cât de minunat mă simțeam că sunt într-un corp
uman. Adoram să-mi mișc trupul. Și iubeam muzica. Părinții mei au
fost pasionați de dansurile de societate și, încă de la o vârstă fragedă,
eram purtată în jurul camerei noastre de zi, stând pe picioarele
tatălui meu, ghidându-mă prin vals, foxtrot, rumba și cha-cha. Ei au
fost, de asemenea, pasionați de muzică. Îmi călcam hainele pe unele
dintre cele mai mari voci operatice ale timpului nostru și ștergeam
praful din camera de zi pe înregistrări ale marilor compozitori clasici.

Am urmat cursuri de balet la o vârstă fragedă și acest lucru a fost

excelent pentru a mă ajuta să-mi întăresc și să-mi pregătesc corpul
pentru mișcări de dans excepționale. Mi-am pierdut în ceea ce
privește baletul. Am descoperit că singură, în natură, puteam să=mi
mișc trupul pe ritmurile și melodiile inimii mele. Aș putea să dansez
cu vântul, să mă răsucesc cu sirenele din ocean, să vorbesc copaciilor
prin magia gesturilor mele.

Când eram deja mai mare, a existat un conflict în familia mea și

nu mă mai simțeam bine acasă. Din fericire am crescut în Miami,
Florida, care, în anii '50, a fost puțin mai mult decât un oraș. Puteam
cu ușurință să mă plimb cu bicicleta, să dansez și să visez în cele mai
frumoase locuri din natură. Acest lucru m-a menținut sănătoasă.

Am plecat de acasă la vârsta de 16 ani căutând "înțelepciunea".

Nu știam cu adevărat ce înseamnă aceata, știam doar că găsirea ei
era cel mai important lucru din viața mea. Acest lucru m-a făcut să
călătoresc în Statele Unite și Europa, în cele din urmă stabilindu-mă
în India, unde am lucrat pentru Societatea Teosofică. Rukmini Devi
mi-a deschis ochii spre o altă lume prin școala ei de dans,
Kalakshetra. Subtilitățile dansului indian m-au intrigat.

   Când am întâlnit stilul dansului Odissi, am fost încântată și

intimidată. Mișcările sinuoase, muzica lirică erau bântuioare,
fascinante, puternice. Coregrafia era complexă. Picioarele, mâinile,
abdomenul, șoldurile, capul, fața, ochii, sprâncenele se mișcau
independent și totuși erau foarte coordonate.

   Mi-au trebuit trei luni să-l conving pe Guru Ramani Ranjan Jena să
mă accepte ca studentă a lui. La insistența lui, m-am alăturat clasei
sale, dar mi-a fost imposibil să imit nuanțele stilului. În cele din urmă,
el a fost de acord să mă învețe în privat. În fiecare zi el venea la mine
acasă. Când trecea pragul ușii mele, el se închina la zeitățile pe care le
aveam în camera mea de practică. Puneam tamburul în fața lui și apoi
îi atingeam picioarele cu reverență și recunoștință.

Dansul era atât de complicat - atât de subtil - mintea mea se

concentra complet, foarte intens. Nu era loc pentru niciun gând.
Practica era o meditație puternică, atât de diferită de stilul meu
personal, abandonată, liberă. Îmi observam trupul și conștiința cum
răspuneau întotdeauna în mod excepțional.

Am ajuns să locuiesc în India din cauza unor serii de experiențe

vizionare, puternice pe care le-am avut cu un profesor numit Satya
Sai Baba. În timp ce locuiam în ashramul său din India, am fost
încurajați să ne cufundăm într-o experiență culturală cât mai
completă. Capcanele culturale din jurul lui Sai Baba erau hinduse, dar
urmăream să înțeleg că ceea ce a inventat un hindus era o provocare
uluitoare. După ani de zile în India am ajuns să înțeleg că, din punct
de vedere etimologic, un hindus este cineva care locuiește în Valea
Indusului. Varietățile de închinare și credință sunt multe.

Fiind oarecum intelectuală, aveam nevoie să înțeleg ce se întâmpla

dincolo de experiențele personale interioare, care erau destul de
neobișnuite și profunde. Mi-am concentrat atenția asupra studiului
celor patru tipuri de yoga: Bhakti -devotamentul; Karma - activitate în
slujba altora; Jnana - cunoașterea; și Raja - meditația. În ashram, am
avut ocazia să experimentăm oricare dintre acestea în funcție de ce
ne atrăgea. Pentru majoritatea dintre noi, energia devotamentului a
fost cea mai puternică. Activitatea și prezența lui Sai Baba au
încurajat acest lucru.

În fiecare zi, sub copacii din curte, ne întâlneam și cântăm melodii

devoționale diferitelor manifestări hinduse ale divinului - inclusiv Sai
Baba. Aceasta fusese o experiență extrem de satisfăcătoare. Valuri de
fericire pulsau prin mulțime. Nu conta dacă era Ganesha, zeul cu cap
de elefant, sau Kali, mama furioasă sau "încarnarea" anterioară a lui
Sai Baba ca un fachir musulman pe care-l cântăm. Valurile pline de
iubire din inimile noastre se manifestau prin adunare.
 Mi-am asumat responsabilitatea de a urmari să înțeleg cine sunt
aceste obiecte ale devotamentului nostru. Există o vastă literatură
despre zei și zeițe. Am găsit majoritatea legendelor ca fiind
copilărești, similare povestirilor grecești și romane despre
asemănările oamenilor cu zei și zeițe. Am descoperit, de asemenea,
comentarii făcute de filozofi pricepuți, atât istorici, cât și moderni,
cum ar fi Adi Shankaracharya, Vivikenanda, Sivananda,
Chidmoyananda și, bineînțeles, însuși Sai Baba, care a tradus
legendele în învățături minunate despre adevărurile profunde,
mistice și temporale. Cu toată ființa mea, încurajată de experiențe,
mi se părea normal să vreau să le dansez.

Rukmini Devi, femeia care a reînviat arta antică a lui

Bharatanatyam în Madras, locuia lângă biroul unde am lucrat pentru
Societatea Teosofică. Ne întâlneam adesea și într-o zi m-a invitat să
asist la o demonstrație / introducere a stilului de dans, făcută de unul
dintre elevii săi. A fost o revelație pentru mine ... să văd divinitățile
dansând în fața mea. Gesturile, ritmurile, ragasul erau ca un apel din
trecutul meu antic. Am hotărât să învăț arta dansului Templului
Indian.

Tai Situ Rinpoche ne-a spus odată că există o știință despre mudre,
gesturi ale mâinilor, practicate în Tibet, care permiteau mănăstirilor
îndepărtate să comunice între ele. Unul dintre călugării antrenați în
arta mudrelor găsește un loc înalt vizibil observatorului care se află
într-o anumitp zonă la distanță. Realizează mudra cu intenție.
Observatorul, instruit într-un grad înalt de receptivitate, primește
mesajul.

Profesorul meu de dans a confirmat acest lucru prin alte moduri. El

a spus că, în fiecare dintre noi, se află răspunsuri la anumite gesturi
energetice și simboluri. Dacă am sta în poziția corectă, ar influența
simbolic și energic publicul. În acest scop, am fost învățați aproape o
sută de gesturi ale mânilor, cu semnificația lor lumească și profundă.
Am fost învățați mudrele pozițiilor corpului și ale expresiilor faciale.
Fiecare dintre noi lucra cu stare, culoare, intensitate și emoție. Am
fost învățați cum să ne antrenăm ochiul să urmeze mâna, expresie
care venea din inimă, întotdeauna cu înțelegerea efectului profund
pe care conștientizarea –puterea noastră de concentrare - ar putea să
o aibă asupra audienței.

Profesorul meu a demonstrat cum anumite modele ritmice ar

determina publicul să se miște cu dansatorul, aducând un sentiment
de bucurie și bunăstare. Toate acestea erau permise de zeități,
energii active care au început să fie palpabile pentru mine.

Ori de câte ori intram în "spațiu de dans", ceream binecuvântarea

pământului. În această mișcare ritualică, am declarat în calitate de
dansatori să purtăm mereu în noi înșine rugăciunile comunității
noastre. Am cerut binecuvântare și iertare pământului, pe măsură ce
ne mișcam fără grijă deaasupra acestei mari ființe, luându-ne hrana și
sprijinul de la ea. Am invitat toate ființele nevăzute să fie prezente
pentru a binecuvânta dansul și pentru a-l orienta spre cea mai înaltă
experiență. În acest moment al rugăciunii, am simțit mereu o energie
cerească mare, încrezătoare că ființele binevoitoare, non-corporeale
au participat la bucuria pe care am experimentat-o în timpul
dansului.

După câțiva ani de antrenament, i-am spus profesorului meu că

nu eram interesată să performez în spectacole. Experiențele mele ca
interpret în partea de vest nu au fost foarte satisfăcătoare. Găseam
atmosfera școlilor de dans și a sălilor de spectacol ca fiind una
înfricoșătoare. Natura a fost un templu pentru mine. Aș putea dansa
cu integritate în îmbrățișarea lumii naturale. Spațiul de dans din casa
mea era aranjat ca un templu. Acolo am simțit profunzimea
experienței pe care mi-a oferit-o dansul. Nu mi-am putut imagina
dansul în public, fără capcana ego-ului, facându-mi griji în legătură cu
ce cred alții despre mine, despre dans. Când am dansat pentru mine,
nu-mi făceam probleme de conștiință. Era pur și simplu bucurie,
mișcările delicioase ale corpului meu fie realizau un antrenament, fie
se pierdeau în abandon. Mă răsfățam prin sentimentul de a fi în viață,
într-un corp frumos și suplu. Mintea și inima mea erau îndreptate fie
către frumusețea din jurul meu, fie către frumusețea inimii mele
sincere, deschise spre înțelepciunea, creativitatea, dragostea și
puterea ei.

De îndată ce exista un martor, experiența dansului se schimba.

Puteam să-mi mențin concentrarea dacă era vorba despre un prieten.
Experiența nu ar fi pătată dacă aș fi fost liberă să împărtășesc fără să
fiu judecată. Chiar nu mă interesau oamenii care să aibă vreun
comentariu la adresa dansului meu, determinându-i valoarea după
standardele lor. Am dansat pentru că mi-a plăcut să dansez. Când am
împărtășit aceste reflecții cu profesorul meu, el doar a zâmbit. M-a
încurajat totuși să-mi iau un costum doar în cazul în care mă voi
răzgândi.

Revenind în Hawaii, prietenii soțului meu au auzit că am studiat

dansul în India și, desigur, erau curioși. M-am gândit profund la
modul în care să le prezint dansulu, menținând totuși integritatea
experienței mele interioare. Am decis să realizez dansul în camera de
zi a unui prieten, care a fost ușor de convertit într-un templu - ca
atmosferă. Am pregătit un altar, ofrande și m-am îmbrăcat într-un
mod sacru.

Profesorul meu a binecuvântat fiecare accesoriu al costumului

meu. Dansul clasic indian, în unele tradiții, era predat ca o formă de
yoga. Când fiecare dansatoare atingea o anumită stare de trezire, i se
oferea o bijuterie care reprezenta această realizare. Fiecare piesă era
orientată către chakre, zone din corp în care se întâlnesc canale
energetice care dau naștere la o anumită măiestrie. Cele mai
importante erau ghungrul sau clopoțeii pentru gleznă. Există multe
cântece și povești devoționale despre ghungru care reprezintă un
instrument folosit de dansatoare pentru a bate propriul ei ritm pe
pământ.

De asemenea, am fost atentă să traduc piesele pe care le-am

dansat, astfel încât publicul să nu se uite doar la niște mișcări
interesante, ci să fie pe deplin informat despre cine și ce dansam.
Există mai multe aspecte diferite ale dansului clasic indian Odissi.
Uneori dansatoarea aduce laude zeității. Alteori, dansatoarea se
manifestă ca zeiță. Unele piese sunt dedicate realizărilor ritmice.
Altele sunt povești, spuse cu multă profunzime emoțională,
dansatoarea întruchipând toate aceste aspecte. Ultimul dans al
fiecărui spectacol Odissi este Moksha. Sensul literal al cuvântului este
"eliberare", iar mișcările demonstrează această realizare extatică.

Când am început să susțin mici spectacole ale stilului Odissi, am

păstrat audiența formată din oameni pe care-i cunoșteam. Am fost
încrezătoare în antrenamentul meu și în caracterul deosebit al
stilului. Știam că oamenii vor fi fascinați. Nu eram sigură dacă aș
putea menține sacralitatea muncii mele. Nu trebuia să-mi fac griji
referitor la acest aspect. De îndată ce muzica a început, intram în
acea lume, iar pregătirea și devotamentul meu interior mă purtau
către glorioasa concluzie a eliberării depline.

Primii câțiva ani de predare a dansului Tara nu au generat într-

adevăr acea conexiune transcendentă. Scopul meu era să le ofer
bazele celorlalte dansatoare, menținându-i orientați în mișcare și
coregrafie. Nu am avut timp să mă relaxez în spațiul meu sacru. Dar,
la sfârșitul fiecărui dans, exista întotdeauna un sentiment de
realizare, o bucurie cerească. Toată lumea a simțit-o.

Grație dansului, am ajuns să fiu atrasă de studierea căii tibetane.

M-am dus la fiecare clasă ținută de lamași. I-am slujit pe fiecare
dintre cei care vizitau Maui. Am citit tot ce am găsit despre acest
subiect. Am primit multe delegări. Apoi am mers în retragere. Lama
Tenzin m-a ghidat să realizez o practică simplă a Tarei. În timpul
acestei retrageri am înțeles cât de profund a fost acel dans.

Când Situ Rinpoche a asistat la dans în 1987, mi-a spus câteva

lucruri. Mi-a spus că voi călători în toată lumea pentru a preda acest
dans. El a spus că se va realiza un festival dedicat acestui dans, cel
mai probabil în mănăstirile din Tibet.

Eram reticentă. În primul rând, nu știam că dharma budistă

tibetană ar fi sursa muzicii dansului. Mi-am explicat reticența cu
privire la interpretare. Eram îngrijorată ca nu cumva ego-ul să pună
stăpânire pe dans. Și nu mi-am putut imagina că aș putea să lucrez cu
grupuri de femei; ciudatele conflicte și gelozii care păreau să apară în
jurul meu nu erau deloc interesante pentru mine. Rinpoche nici nu a
luat la cunoștiință aceste obiecții. Una câte una, de-a lungul anilor,
obiecțiile mele s-au dovedit a fi nefondate și predicțiile sale exacte.

Totul a devenit clar în prima retragere liniștită și izolată pe care

am făcut-o. A fost timp de o lună, dar mi-a revelat o înțelegere a
profunzimii practicii tibetane pe care o numesc "vedere". Mi-a arătat
modul în care metodele practicii ne permit să ne aliniem cu o
acordare interioară care, în cele din urmă, are ca rezultat o trezire
profundă. Am început să înțeleg de ce Dansul Tara avea un efect atât
de puternic asupra dansatoarelor.
 În Maui, de fiecare dată când am dansat în public, am oferit
dansul unui Lama care se afla în vizită sau unui alt demnitar spiritual.
Datorită acordării lor la spirit și energie, ei puteau să vadă dincolo de
mișcare și aceasta ne amplifica experiența proprie. Prima observație
a lui Situ Rinpoche a fost că dansul îi apărea ca fiind un devotament
profund pe care nu l-a mai văzut niciodată în forma dansului. Atât de
mult am putut să comunic prin transmisia mea studenților mei.

După prima mea retragere, am început să disec diferitele părți ale

practicii pe care le-am coregrafiat deja, dar abia acum am reușit să
înțeleg semnificația interioară. Era surprinzător cât de mult din ceea
ce fusese pus în aplicare era precis grație practicii.

Natura modului meu de a preda dansul s-a schimbat. Înainte eram

axată pe mișcări. Am început să mă concentrez asupra meditațiilor,
asupra orientării interioare. Una dintre marile descoperiri în timpul
retragerii a fost realizarea premiselor de bază ale practicii tibetane.
Este o cunoaștere culturală comună cum că toată lumea are "natura
lui Buddha". Realizăm practici pentru a descoperi acest adevăr.
Aceasta a fost o mare deviere de la îndoctrinarea pe care am primit-o
în mediul creștin. Ne-am născut păcătoși și numai prin intervenția
unui factor extern - Dumnezeu, Isus, Maria – ar putea să ne fie iertate
păcatele. Asta a fost o descoperire profundă. Această descoperire a
reprezentat o parte importantă a ceea ce trebuia să fie vindecat, în
mine, în celelalte dansatoare. Iată cum dansul, dharma, practica
adresată direct Tarei, sentimentul insuficienței ne-au impuse de către
culturile noastre.

Știm cu toții că în noi există ceva care este puternic și prețios,

înțelept și plin de compasiune. Dansându-o pe Tara, recunoscând
esența noastră ca fiind Tara, suntem capabile să atingem această
cunoaștere esențială. Cu cât ne afirmăm mai mult acest drept de
naștere, cu atât mai mult lumea devine ușor de gestionat. După ce
am inclus aceste informații în transmiterea mesajului meu prin dans,
energia dansului s-a schimbat.

În 1996 am dansat din nou pentru Situ Rinpoche. Au trecut zece

ani de la primul eveniment de dans realizat pentru el. De data
aceasta el a declarat că a văzut nu numai un vehicul al
devotamentului și o acumulare de merit, ci și o acumulare de
înțelepciune; când a urmărit dansatoarele, el a simțit că îi privește pe
Buddha și pe Dakini-uri dansând.

Una dintre provocările inițiale în alcăyuirea dansului a fost cum să

organizăm mandala. Cum să arate? Cum am aranjat douăzeci și două
de femei într-o spirală de aur? Am început cu vârful triunghiului
îndreptat către în jos, simbolul străvechi al aspectului generativ al
zeiței. În jurul acestuia, un cerc de șase femei manifestat după ochiul
meu ca fiind "Steaua lui David",simbolul uniunii masculine și
feminine, unirea contrariilor. Astfel au rămas doisprezece femei în
cercul exterior, numărul activități sacre. Douăzeci de ani mai târziu,
am descoperit că în unele tradiții hinduse aceasta este mandala
chakrei inimii. În tradiția budistă tibetană înțelepciunea se bazează pe
inimă. Această înțelepciune se bazează pe o adevărată înțelegere a
potențialului nostru ca ființe umane. Este inseparabilă de
compasiune.

Dansatoarele se nasc din centrul mandalei, din inima corpului

curcubeic al Zeiței, pentru a-și dansa lauda in fața comunității.
Provocările trecerii prin mandala cu conștiința și curajul de a dansa în
public au fost intense pentru multe femei. A fost o situație perfectă
pentru a aplica câteva dintre practicile de antrenare a minții, fapt
pentru care budismul tibetan este renumit. În primul rând, trebuie să
ne familiarizăm cu mintea noastră. Apoi trebuie să fim capabile să
discernem ceea ce este benefic și ceea ce este dăunător. Apoi trebuie
să realizăm activități care ne vor îndepărta de cele dăunătoare și ne
vor îndrepta către cele benefice.

Inserată poză pagina 76 sub care scrie

Dansatorii se nasc din inima trupului curcubeic al Zeiței.

Aceste practici asigură stabilitate și claritate. Din aceste două

comori, inspirația și adevărul izvorăsc. Mișcările, ritmul, incantațiile,
mantra, energia și sprijinul liderului și al restului cercului de dansatori
oferă o nestemată în care pot fi examinate și eliminate restricții
intense emoționale și mentale. Este extraordinar de eliberator. În
timpul dansului, dansatoarea este încurajată să-și revendice esența
Tarei. Când ea iese din mandala să-și danseze lauda, trebuie să fie
convinsă că ea este Marea Zeiță, revărsând inspirația și
binecuvântarea ei asupra lumii.

Trebuie să afirme că din ea izvorăște înțelepciunea lumii. Noțiunea

noastră confuză despre cine credem că suntem ne leagă de idea de
insuficiență. Această practică se confruntă direct cu această confuzie
de bază. Experimentând prin dans și practică ce înseamnă să se simtă
ca fiind o prezență încrezătoare, curajoasă, care posedă toate
calitățile Marii Zeite Tara, femeia nu mai poate lua niciodată în serios
impulsurile subminante ale psihicului ei fracturat.

Vindecarea pe care o oferă această experiență este monumentală.

Am primit nenumărate mărturisiri de la femei care au dansat cu mine
de-a lungul anilor. Adesea au experimentat doar un atelier de dans. Și
totuși experiența le schimba pentru totdeauna. Există o poveste
deosebit de emoționantă. Predam în Pennsylvania, la un workshop
Dansul Mandalei pentru Tara. Sâmbătă dimineața, când le înmânam
laudele, am observat că o femeie lipsește. Am găsit-o ascunsă sub
masă, îngrozită de ideea de a dărui o laudă. Am încurajat-o să iasă
afară și astfel a reușit să-și ducă la îndeplinire lauda.

Anahata și cu mine luasem un grup în India și Nepal pentru a

dansa pentru refugiații tibetani și aceeași femeie tânără a fost
convinsă să ni se alăture de un prieten în vârstă care, de asemenea,
dorea să ni se alăture, dar simțea că ea are nevoie de ajutor. De data
aceasta nu mai se putea ascunde sub masă. Pelerinajul de dans a fost
o provocare, dar ea a reușit să facă față cu succes.

După ce s-a întors acasă, am ținut legătura. Într-o zi, ea a trimis un

e-mail care ne-a spus că de ani de zile era nemulțumită de slujba ei,
lucrând într-un depozit la subsol. Ea a decis să obțină un alt loc de
muncă. Următorul lucru pe care l-am aflat era că, conducea un
camion semiremorcă prin toată țara. Ea nu era masivă și nici înaltă,
așadar gândul că această femeie care odată era timidă și care acum
conduce un camion, unul dintre acei monștri mari și se oprește pe
autostradă, era încântător. Camionul ei se numea "Star", una dintre
traducerile numelui Tara.

Dansul Tarei vindecă până la cel mai adânc nivel, ajutându-vă să

vă depășiți frica, să ieșiți din cochilie, să manifestați esența
dumnezeiască, fiind conștiente de viața voastră interioară În cultura
noastră occidentală, copiii sunt deseori învățați că nu sunt suficient
de buni. Le este prezentat un concept a ceea ce înseamnă normalul,
ideal pe care trebuie să se străduiască să-l obțină . Ei încearcă fie cu
disperare să fie "suficient de buni", fie cedează în fața sentimentului
că nu vor fi niciodată suficient de buni. Ei încearcă să se ascundă de
natura lor esențială. Frica îi acaparează, îi imobilizează și îi face să
sufere, simțind că nu au dreptul la fericire, la libertate. Ceva din
interior continuă să se afirme, să insiste că există ceva mult mai mare
în această viață. Există o cunoaștere interioară care continuă să ceară
exprimare. Dansul Tara restabilește legătura lor cu puterea și
înțelepciunea personală.

De îndată ce îți asumi să dansezi Zeița, nu poți nega ceea ce știai

dintotdeauna. Tu ești zeița, ești liberă; teama este o parte a
gravitației și a densității lumii care poate fi depășită prin
recunoașterea faptului că există mult mai mult decât această
dimensiune a conștiinței. Una dintre dansatoare mi-a trimis o
scrisoare elocventa, cu ani in urmă.

Atelierul de dans a fost captivant. Deși era o deplină concentrare și

era meditativ, nu părea o celebrare a zeității budiste, ci mai degrabă
o recunoaștere a sinelui nostru interior și a potențialului nostru
infinit, ca femei. A fost distractiv. Sophia din mine a fost încântată să
fie jucăușă, creativă și plină de realizări.

Ne-am uitat la greșelile pe care le-am făcut în forma de dans ca fiind

ingrediente necesare pentru a înțelege acceptarea jucăușă a
fernininului.

 Adesea, ar trebui să avem încredere în acest proces. O comunitate

iubitoare și de încredere se regăsea în regulile simple ale dansului. Nu
dansam pentru nimeni altcineva, noi eram Tara, colectiv, pentru noi
însene și una pentru cealaltă.

 Am plâns în fața frumuseții noastre. Tara este frumusețea de bun

augur. Am fost îmbrăcate în cea mai frumoasă tinuță feminină
inventată vreodată, sari-ul. Prema ne îmbrăca pe fiecare în timp ce
cânta sub respirația ei, "...îmbrac Zeita...”. Am pășit în mandală. La
fiecare realiniere a energiei pe care am auzit-o, spirala de aur ne-a
spus să ne trimitem energia prin spirală, să facem rolul nostru pentru
întreg. Îmi trăiam visul de redobândire a femininului. Disconfortul de
a fi femeie pe o planetă controlată de bărbați și de aspirațiile
materiale a fost uitat pe măsură ce am dansat-o pe Zeiță. Tara este
adevărul victorios.

"Credință, Abandon, Trimite lumină în exterior", cântul nostru din

mandala, abia este auzit de cei din afara mandalei. Suntem o singură
voce, o spirală de aur a luminii și a energiei. Dragostea și fericirea din
inimile noastre sporesc energia focului din fiecare soră care
întrupează calitățile Tarei.

"Spirala de Aur", trimitem această forță invizibilă, dar puternică, prin

mâini înspre inima dansatoarei pe care o urmăm. Pe măsură ce
progresăm prin mandala, infuzăm fiecare dans Tara cu puterea
noastră de femeie dătătoare de viață. Fiecare Tara care este născută
poartă energia tuturor, a celor douăzeci și unu de mame fericite,
iubitoare, care emană lumina Tarei, al femininului glorios divin,
fiecare exprimându-i calitatea astfel încât ceilalti să poată vedea și să
fie eliberati. Tara este bucuria triumfală.

Divinitatea care se exprimă prin individualitatea noastră a fost

hrănită în manifestare de prezența iubitoare, de angajamentul, de
atenția constantă a spiralei de aur a surorilor noastre. "Credință,
abandon, trimite lumină în exterior". În comunitatea spirituală creată
de dans, legăturile culturii materialiste sunt rupte. Nu mai suntem
sclave. Nu dansăm pentru a atrage protecția bărbaților. Bărbații care
ne văd nu simt poftă sau dorință, ci o realizare profundă a puterii
noastre. Tara este demnă de onoare. Plângem în această realizare.
Bărbații plâng și ei. Ne simțim fericite. Tara este Îndepărtarea
necazului. Știm cu toții că această putere, această atenție iubitoare a
minții și a inimii, această comunitate care are un înalt scop, această
naștere a Sinelui, este puterea pe care o dorim cu toții: Tara este
iluminarea completă.

Aceasta este doar o mică parte a scrisorii elocvente pe care această

femeie mi-a trimis-o. Și este una dintre miile de comunicări pe care
le-am primit spunând despre imensa schimbare pe care experiența
acestui dans le-a adus-o femeilor și bărbaților de toate vârstele și
categoriile sociale.

În timp ce corpul meu îmbătrânește, dansul se schimbă. Nu mai

pot sări și învârti. Îmi folosesc ochii, brațele, postura pentru a
exprima zeița care sunt. Muzica mă ridică și, chiar dacă șoldurile mele
nu se mai pot undui, spiritul meu poate și eu mă ridic. Vindecarea
ultimă, spune Lama Zopa, este inima deschisă în compasiune, bazată
pe înțelepciune. Sunt vindecată în fiecare moment în care mă îndrept
spre adevărul naturii mele esențiale.

Pe măsură ce lumea se învârte în jurul nostru și în noi, suntem

gata să renunțăm la confuzia noastră, la obsesiile noastre, la
nesiguranța și dansul nostru nevrotic? Să ne găsim în fiecare
moment, dansând cu orice ne oferă viața, oportunități minunate
pentru Tara înțelepciunii creative. În fiecare zi avem de a face cu o
rezistență, încercând să înlăturăm orice lucru rău din interior. Dar
dacă suntem Tara, atunci deschidem ochiul înțelepciunii din centrul
frunții, deschidem inima compasiunii și pășim în viață. Insistăm față
de noi înșine, de prietenii noștri, de iubiții noștri, de studenții noștri,
ca și ei să manifeste natura Tarei. Ne ținem unii pe alții când ne
separăm și apoi ne regrupăm. Chiar și actul morții devine sacru în
lumina înțelepciunii.

Acum există cercuri de dansatoare Tara în întreaga lume. Pentru

unele grupuri, este o practică internă și nu o performează public.
Pentru alții, este împletită cu viața comunităților lor și oferă dansul în
timpul felurilor sărbători locale. A luat naștere o organizație, Tara
Dhatu, Adevărul Pur al Femininului Iluminat, care formează lideri de
dans și organizează evenimente în cadrul unui mare festival de
rugăciune.

Marea Mamă dansează, revărsând mesajul ei de protecție. de

compasiune, de libertate, de pricepere, de frumusețe și de bucurie
asupra lumii.

Eh Ma Ho - Nemaipomenit de minunat.

OM TARE TUTTARE TURE SOHA

Marea Mama Care Îndepărtează Toate Temerile Și Care Ne Oferă

Toate Binecuvântările

Așa Să fie - Așa Este

****

PREMA DASARA: Folosind vehiculele cântecului și dansului sacru,

Prema Dasara îi invită pe toți să experimenteze puterea propriului lor
potențial uman prin aceste arte sacre. Prema a început să studieze
baletul la vârsta de trei ani. A mers în India în 1976 și a devenit
studentă a unui maestru al stilului Odissi, dansul clasic Indian de
templu. În cei șase ani petrecuți în India, a lucrat ca redactor la
Societatea Teosofică, studiind religia comparativă. În 1983 s-a stabilit
în Hawaii, unde a devenit studentă a maestrului tibetan de meditație
budistă, Lama Sonam Tenzin. El a încurajat-o să-și continue munca de
dans sacru, care a culminat cu crearea Dansului Mandala al celor 21
de laude către Tara, un ritual de grup bazat pe practicile profunde de
antrenare a minții, ale budismului tibetan. Ea a călătorit în lume
începând din anul 1986, predând acest dans și meditațiile însoțitoare.
A fost invitată să prezinte ritualul pentru mulți dintre cei mai realizați
lamasi, inclusiv pentru Sfinția Sa, Dalai Lama, care a proclamat dansul
ca fiind "minunat". Ea este directorul spiritual și creativ organizației
non-profit Tara Dhatu, care inițiază formarea dansatorilor din
întreaga lume pentru a împărtăși Dansul Mandalei, al Tarei. Ea este
autoarea cărții Dansându-o pe Tara: Un manual de practică. Site-ul ei
este: www.taradhatu.org.

CAPITOLUL ȘASE

Dansând cu (Diz)Abilități
 Sharon Took-Zozaya

nimeni nu-i știe numele.

cu toate acestea, ea vine la fântână

sperând să fie chemată să bea

sperând să-și fața în piscină

FAMILIA MEA NUMEROASĂ include oameni cu o varietate de boli

mintale și dizabilități fizice. Aceasta a fost atât o binecuvântare, cât și
un blestem, pentru că mi-a oferit conștientizarea și sensibilitatea față
de problemele implicate și, în același timp, față de cicatricile
profunde care încă se vindecă. Când eram tânără, nu mi-a fost permis
niciodată să simt și să-mi dețin furia sau să am propria mea durere și
nevoi exprimate în mod clar, deoarece adulții din jurul meu erau
consumați de propria lor durere.

Răspunsul meu la evenimentele dureroase și șocante care au

inspirat frică și alte emoții brute a fost să-mi ascund sentimentele
reale sau să le blochez. Un mod de a-mi evita sentimentele
copleșitoare era să-mi țin respirația. În ceea ce privește teama și
rezistența care limitează aspectele personale și profesionale ale vieții
mele, am început să mă identific cu alții care aveau dizabilități vizibile
și / sau "invizibile". Prin această poveste personală, am ajuns să
înțeleg că nu toate dizabilitățile pot fi văzute cu ochiul neantrenat, că
fiecare individ are experiențe unice de viață și de întrupare fizică și că
într-un fel avem cu toții nevoi sau limitări speciale.
 Venind dintr-un mediu familial dificil și instabil, când emotiile
eșuau și cuvintele nu puteau fi întotdeauna de încredere, am început
să pun întrebări filosofice dificile încă de la o vârstă fragedă, uneori
căutând răspunsurile în locuri riscante. Încercând să aflu cum să
trăiesc în lume prin, cu și în ciuda fricii și rezistențelor mele, în cele
din urmă am fost inspirată să explorez expresia creativă dincolo de
limitele lumii ale dansului formal pentru care am fost inițial
antrenată.

Am început să practic balet la vârsta de 4 ani jumătate, dar nu am

fost serioasă în ceea ce privește dansul ca și carieră până la liceu,
când un profesor inspirant pe nume Christina Botiller-Feliz mi-a
prezentat dansul modern. A fost o revelație să poți să exprimi cu
ajutorul mișcării gânduri, sentimente și idei, care proveneau din
propriile mele experiențe, concepute pentru a susține o anumită
temă. Am început să studiez dans și kinesiologie la universitate,
câștigând un B.A. în dans și un M.S. în kinesiologie de la UCLA și o
MAE în spectacole și coregrafie de la Universitatea de Stat din
Arizona. Studiile mele au inclus mai multe forme de dansuri teatrale
occidentale, printre care modern, balet și jazz. Am început apoi să fiu
coregraf și să dansez profesional.

În urma experiențelor mele de dans timpurii, am continuat să caut

căi pentru a integra mișcarea care izvorăște din surse interne, în
mișcarea învățată din surse externe, cum ar fi cursurile de dans sau
repetițiile. Sunt fascinată de relațiile dintre conținut și formă,
inspirație și tehnică, precum și de potențialul transformator al
dansului. Acest lucru m-a determinat să explorez multe abordări
diferite pentru a dansa și pentru a mă dezvolta în calitate de
dansatoare, coregraf și profesoară prin moduri neașteptate.
 Nu mi-a fost întotdeauna ușor să aleg să particip la dans și să
practic dansul pentru a depăși frica, inerția, lipsa de încredere și
depresia care m-ar putea face să renunț atât de ușor. Din fericire,
profesorii inspirați, terapeuții, mentorii, prietenii și colegii mei m-au
susținut în vindecarea și evoluția mea. Pe lângă modelarea tehnicilor
și practicilor de dans, stabilirea de sarcini și pusul întrebărilor,
acestea m-au provocat. m-au confruntat, au sprijinit și m-au susținut
atât fizic, cât și metaforic, până când am dobândit suficientă
încredere pentru a reuși să fiu pe cont propriu. Sunt profund
recunoscătoare tuturor celor care au susținut acest proces lung și
provocator, în special mentorilor mei Gary Bates și Daniel Nagrin.

Uneori prezint o mare rezistență în dans, chiar dacă știu că mă va

duce întotdeauna acasă la cel mai clar loc unde pot găsi, esența
spirituală esențială, unde arhetipurile iubirii se împletesc. Chiar și
atunci când călătoria te poartă prin mai multe straturi de durere,
explorarea fizică și provocarea rezistenței duce întotdeauna la
frumusețea și libertatea care sunt ascunse undeva sub suprafață. De-
a lungul multor ani, experiența repetată a acestei călătorii
exploratorie mi-a oferit revelații în ceea ce privește natura umanității
noastre comune și modalități de a-i sprijini pe alții să se împlinească
pe deplin prin dans, indiferent dacă au sau nu dizabilități.

De-a lungul câtorva ani de existență în comunitate la Fundația

Findhorn din nordul Scoției, am cercetat noi abordări ale mișcării pe
cont propriu și le-am împărtășit și altora, atât ca lider în ateliere de
dans, cât și ca interpret. Aceasta a fost una dintre cele mai profunde
perioade de transformare din viața mea.

Inserată poză pag 83 sub care scrie

Sharon se bucură de momentul prezent

Dansez cu ceilalți în sala de dans Cluny, la Fundația Findhorn.
Dansăm o meditație intensă, purificatoare în mișcare folosind nota de
mișcare a guru-lui Osho. Dintr-o dată, tărâmul meu imaginar este
transformat. Sunt o dansatoare hindusă, poate o zeiță, îmbrăcată
într-un sari albastru cu auriu. Aproape simt țesătura vălului diafan
care se mișcă prin aer atunci când îl ating. Centrul meu de greutate
coboară, mâinile mele articulează gesturi detaliate și picioarele mele
lovesc podeaua cu amprenta ritmică a unui indian clasic dansator.
Personal, nu am mai dansat acest stil până acum, deși l-am văzut
fiind frumos realizat de către alții la diferite ocazii. Astăzi acest dans
este realizat fără efort și este ca și cum aș fi dansată de o energie mai
mare decât mine. Dansul a continuat și după ce toți ceilalți au plecat
la masă. La un moment dat, sunt conștientă de o prezență masculină
care dansează cu mine, Shiva. Ne învârtim unul în jurul celuilalt într-
un dans senzual de uniune și terminăm pe podea într-o îmbrățișare a
iubiților. Sunt într-o stare modificată și până nu am desenat un pastel
bogat colorat al îmbrățișării noastre, nu am fost pregătită să mă
întorc la realitatea obișnuită și la restul zilei. Această experiență
arhetipală pentru mine simbolizează unirea puterii masculine cu cea
feminină, a spiritului cu trupul, a umanului cu cosmicul. Continui
restul zilei, cu un sentiment extins a cine sunt eu. mai liberă și mai
capabilă atât să mă susțin cât și să mă dăruiesc altora. Mă simt
binecuvântată.

După cum le înțeleg, dansul, imaginile, muzica și poezia pot fi

divertisment, totuși ele sunt, de asemenea, mult mai mult. Aceste
forme de artă ne fac să ne trezim la ceea ce este viu și în mișcare în
interiorul nostru, dincolo de activitățile funcționale, orientate spre a
îndeplini diferite sarcini ale mișcării, imaginilor, limbajului,și
sunetului. Artele invită explorarea intuitivă, holistică, care duce la
descoperirea a ceea ce este cel mai important. Funcționând ca un
mit, ele dezvăluie ceea ce este "adevărat" fără fie literale.
Participanții și publicul sunt invitați să se imagineze pe ei înșiși în
universuri create de lucrări.

Am început să dansez cu oameni care au nevoi speciale din

întâmplare. În timp ce locuiam în Aberdeen, Scoția la sfârșitul anilor
1990, am lucrat ca și coregraf profesionist pentru BE RIOTous, o
comunitate de dans, care săptămânal organiza spectacole de dans
desfășurate pe muzica live. Mișcarea de dans comunitar din Marea
Britanie a luat naștere inițial ca parte din mișcarea artelor comunitare
finanțate de guvern, o inițiativă pentru a acorda accesul la arte și
pentru a oferi voce grupurilor marginalizate, cum ar fi persoanele cu
dizabilități, tineri cu probleme și prizonieri. Primul grup cu abilități
mixte cu care am lucrat include persoane cu dizabilități cognitive și
întârzieri de dezvoltare. Coregraful stabilea o serie de acțiuni în
oglindă și repetitive, astfel încât distribuția să poată urmări și să-și
amintească coregrafia. Deși interacționarea cu acești dansatori era
distractivă și împlinitoare la nivel interpersonal, m-am trezit că sunt
nerăbdătoare din cauza cantității necesare de repetiții pentru a-i
învăța coregrafia. Am decis că predarea și coregrafia pentru grupurile
de nevoi speciale nu erau pentru mine. Cu toate acestea,
evenimentele ulterioare m-au făcut să-mi reconsider decizia.

Câțiva ani mai târziu, am acceptat o funcție temporară ca ofițer de

dezvoltare a dansului pentru Consiliul de Nord Ayrshire, o regiune
guvernamentală care ajuta atât economic cât și cultural locuitori
defavorizați. Postul de lucru includea furnizarea dansului pentru
clienții din Serviciul de asistență socială. Aceștia erau oameni cu o
varietate de nevoi speciale, unii aveau nevoi complexe, multiple și
aveau limitări destul de profunde. În pregătirea pentru aceasta, am
participat la ateliere de formare și am avut discuții lungi cu colegi
care au predat și au coregrafiat pentru persoanele cu nevoi speciale.
Unul dintre aceștia era Fran Stridgen, o prietenă și colegă pe care am
urmărit-o când preda dansul la un centru de zi pentru persoanele cu
dizabilități complexe și / sau condiții de sănătate mintală. Acesta a
fost contextul pentru o experiență care avea să schimbe vieți.

Sosesc la atelier și intru în sala de activitate unde văd aproximativ 30

de clienți și personalul care erau deja adunați. Fran ne cere să
formăm un cerc și apoi să parcurgem un proces de salut și o încălzire.
Apoi trece cu un săculeț de catifea pe la fiecare persoană din cerc
pentru a-l simți și apoi pune obiecte care fac zgomote în el. După
aceasta, ea își îndrumă studenții să facă instrumente muzicale de
percuție (maracas) din pahare de hârtie umplute cu orez, ale căror
mânere erau apăsătoare linguale. Apoi ne adunăm într-un cerc
restâns pentru a le folosi.

O femeie de vârstă mijlocie, pe care o numesc K, stă lângă mine. Are

o înălțime de un metru și jumătate, slăbuță iar partea superioară a
spatelui ei este rotunjită în mod clar astfel încât privirea ei e
îndreptată către podea. Se pare că se află în lumea ei,și poate e un
pic deprimată. Un membru al personalului, care pare ca un turn pe
lângă K, se apropie din spate, îi plasează un agitator în mână, își
plasează degetele în jurul celor ale lui K și îi mișcă mâna astfel încât
să agite instrumentul pentru a scoate sunete, după instrucțiunile lui
Fran.

K rămâne pasivă și aparent neimplicată, privirea ei fiind îndreptată

tot spre podea. Nu mă simt prea confortabil cu ceea ce se petrece. Mi
se pare că membrul personalului nu este cu adevărat conectat cu K,
sau că nu-i respectă autonomia. În schimb, ea o forțează pe K să
participe, făcându-o să urmeze instrucțiunile lui Fran fără să o
încurajeze să intre în contact cu propria-i voință, abilitatea care o
ajută să facă alegeri și care o ajută să-și miște propriul corp.

Îmi amintesc că primul meu profesor de kinesiologie, Sally Fitt, mi-a

spus odată o poveste de pe vremea când era studentă, care m-a
impactat destul de puternic. În timpul unei vizite la un spital de
psihiatrie, Sally s-a așezat pe o bancă, lângă o pacientă care se afla
acolo pe termen lung și care era catatonică. Femeia nu părea să o
observe pe Sally, dar continuă să se balanseze repetitiv înainte și
înapoi, așa cum o făcea dintotdeauna, după spusele membrilor
personalului. Solly s-au alăturat balansului, respectând direcția și
ritmul pacientei, care încă părea să nu o observe. După minute de
balans, Solly a început să se balanseze dintr-o parte în alta, în schimb.
În acel moment pacienta s-a ridicat în poziție verticală și părea că e
alertă, ceea ce asistentele medicale nu au mai văzut-o ca făcând
până atunci.

Amintirea acestei povestiri m-a inspirat să încerc să intru în contact

cu K prin a mă întâlni cu ea respectându-i conditiile într-un fel. Atunci
când, în cele din urmă, asistenta a plecat să lucreze cu altcineva, m-
am prăbușit în fața lui k, astfel încât să fiu în raza ei vizuală. Apoi mi-
am imaginat o coloană de lumină roz, caldă, care o înconjura, o
imagine provenită din experiența mea de meditație. Spre uimirea
mea, K își îndreaptă spatele imediat! Continui să stau acolo unde
sunt, jos și în raza ei vizuală și astfel începem o comunicare blândă
non-verbală / de dans. Gradual m-am ridicat, în timp ce ea rămânea
în poziție verticală, și am continuat așa pentru o vreme.

Această experiență puternică a rămas întipărită în mine ca o

reamintire că un ceva măreț se poate petrece privind dincolo de ceea
ce vedem sau știm din punct de vedere intelectual, dincolo de cele
cinci simțuri obișnuite pe care le avem. Nu știm niciodată ce se
petrece în interiorul unei alte persoane, mai ales că ea nu are niciun
limbaj. Această conștientizare a fost de neprețuit deoarece am
continuat să aprofundez învățătura mea în acest domeniu.

Există o dezbatere filosofică în desfășurare despre relația dintre

minte și creier. Eu personal sunt inspirată de faptul ca creierul este
un fel de calculator care interferează cu mintea și trupul. Wilder
Penfield, un neurochirurg renumit în lume care a creat hărți timpurii
ale creierului, a scris că în urma experimentelor făcute nu a găsit nicio
explicație a localizării minții, și că mintea și creierul sunt entități
distincte. Cercetările curente sunt în concordanță cu acest lucru.

Există, de asemenea, numeroase rapoarte care indică faptul că

oamenii care sunt în comă pot avea experiențe conștiente chiar dacă
nu se mișcă vizibil sau nu interacționează cu ceilalți. Îmi vine în minte
povestea lui M, un prieten, artist vizual care a fost în comă timp de o
săptămână la sfârșitul anilor 1980 ". M mi-a spus că în acest timp s-a
văzut pe sine el plutind pe tavan, complet detașat de corpul său și
totuși capabil să audă și să înțeleagă activitățile care aveau loc în
camera lui. El a spus că preotul său a stat lângă patul lui multe ore
timp de câteva zile vorbind cu voce tare, încercând să-l convingă pe
M să se trezească și să-și continue viața. M era grav bolnav și știa că
întoarcerea în corpul lui și trezirea conștiinței, ar duce fără îndoială la
simțirea unui disconfort și a unor dureri severe. Cu toate acestea, el a
decis că încă nu era momentul să moară și în mod deliberat a ales să
se întoarcă la conștiență pentru a se confrunta cu durerea din corpul
său și pentru a-și încheia viața cu un sentiment de acceptare pașnică
până la moartea sa care a avut loc câteva luni mai târziu.

Acest model al creierului văzut ca un calculator care este interfața

dintre minte și corp a fost foarte util în lucrul cu oameni care au o
mare varietate de abilități și dizabilități. Îmi amintește că, din câte
știu, ei au o viață interioară bogată chiar dacă aceștia pot părea
nefocalizați sau confuzi. Sunt surprinsă cum acest lucru mă face să
mă apropii de ei cu respect și deschidere.

Prima mea clasă de nevoi speciale din North Ayrshire a inclus un

mic grup de elevi cu nevoi complexe care foloseau scaune cu rotile și
care erau susținuți de un cuplu din personalul de la centrul diurn.
Niciunul dintre acești studenți nu folosea limbajul verbal.

P este o clientă nou la centrul de diurn și niciunul din personal nu

cunoaște informații specifice despre starea ei. Are un model ritmic
repetitiv al mișcării brațelor care nu pare să se oprească, chiar dacă
uneori este mai rapid și mai viguros decât alte dăți. Își duce dosul
mâinii la gură în mod rapid de aproximativ patru ori. Ultima dată, ea
și-a presat dosul mâinii contra dinților atât de tare încât aceasta a
devenit roșie și crudă. Nu se oprește niciodată din această activitate.
Din câte am observat este un fel de violență automată, repetitivă
care ar putea fi modul ei de a face față unei presiuni interne.
Intensitatea și viteza acestei acțiuni par să crească atât atunci când P
este nemulțumită, cât și atunci când pare să experimenteze plăcere.
Niciunul dintre brațele ei nu se ridică niciodată deasupra umărului în
timpul acestui gest și pare că este foarte tensionată.

Încep să explorez căi de a mă conecta cu P, uneori fac modelul ei de

mișcare oglindindu-i mișcările repetitive cu o dinamică mult mai
ușoară decât a ei. Drept răspuns, mișcările brațelor ei continuă, dar
un puțin mai ușor decât de obicei și astfel mișcarea devine mai
perceptibilă. Într-o zi, am adus niște eșarfe. Am încercat să flutur una
deasupra capului lui P pentru a vedea cum va răspunde. A vrut să o
dea laoparte, ridicându-și brațele mult mai sus decât de obicei și
mișcându-le ușor atât în ridicare cât și în coborâre. Acest lucru a
devenit un joc care durează cinci, zece minute, timp în care ea
continuă să-și ridice brațele destul de sus deasupra capului ei. Am
continuat această activitate, pentru a consolida calitatea relaxării și
gama sporită de mișcare pe care o folosește.

În tot acest timp, mișcările lui P au devenit din ce în ce mai blânde și

mai curgătoare. Am continuat fără eșarfă, dar cu aceeași calitate a
mișcării. Am alternat, când una dintre noi își mișca ușor brațele către
în sus, când cealaltă oglindea acțiunea. Acest "dans" în sine, mi se
pare a fi un pas valoros către înainte.

Cu toate acestea, sunt uimită de ceea ce urma să aibă loc în

continuare. Când mâna mea trece aproape de fața lui P, ea își pune
ușor obrazul în palma mea deschisă. Rămânem în acest fel preț de
câteva secunde și apoi reluăm dansul nostru. Sunt profund încântată
că pur și simplu oglindirea mișcării lui P și participarea ei la dans ar
putea să favorizeze acest tip de raport. Personalul, de asemenea,
susține că acest moment a fost unul neobișnuit. Ei nu au văzut-o
niciodată până acum pe P mișcându-se atât de bine și suav sau să
inițieze cu ușurință acest tip de contact fizic.

Inserată poză pagina 88 sub care scrie

clasa de la Cabrillo College

Prin această experiență și prin lucrul cu oamenii care aveau

caracteristici autiste, am ajuns să realizez că o persoană care are
simptome autiste poate părea că trăiește într-o lume a sa de
nepătruns, izolată. Cu toate acestea, calitatea prezenței și dorinței lor
de a interacționa cu alții se poate schimba radical atunci când cineva
li se alătură, oglindindu-le mișcarea și intrând ușor în lumea lor. Poate
că așa se petrece și cu noi toți. Când o persoană intră în lumea
noastră pentru a comunica, astfel putem să o urmăm cu ușurință
pentru a avea o viziune mai largă asupra lumii și pentru a explora noi
căi de a fi.

Momentul contactului neașteptat cu P descris mai sus a devenit în

cele din urmă inspirația de bază din care am coregrafiat un duet plin
de tandrețe numit Distanță Intimă. Această piesă descrie posibilitățile
de contact dincolo de bariere aparent imobile, și delicatețea subtilă
care poate rezulta atunci când comunicarea are loc cu adevărat.
Clienții și personalul care lucrează cu persoane care au probleme din
spectrul autistic mi-au spus că ei recunosc în această piesă, mod clar
elemente ale propriilor lor experiențe. Membrii audienței obișnuite
din Scoția și din SUA, la fiecare spectacol mi-au spus că au fost
impresionați până la lacrimi de cât de bine această piesă reflecta
propriile lor experiente.

În 2003, când m-am alăturat facultății de dans de la Colegiul

Cabrillo din Aptos, California, colegiul avea deja un program de
educație fizică adaptabil și bine respectat. Totuși nu era nimeni care
să predea dansul de adaptare. Am dezvoltat o nouă programă pentru
acesta și am predat primul meu curs de dans de adaptare acolo, în
vara anului 2004. Am început să dansăm la departamentul Concertul
Dansului de Iarnă din decembrie. La Cabrillo, considerăm că dansul
de adaptare este dansat pentru, de, și cu oamenii care au probleme
cum ar fi dizabilități fizice, întârzieri de dezvoltare, dizabilități
cognitive, tulburări senzoriale, boli, leziuni, infirmități din cauza
vârstei și / sau probleme de sănătate mintală. Dansul integrat include
dansatori cu și fără dizabilități, dansând împreună în mod egal.
 Pentru că noi credem că toată lumea poate dansa, indiferent cât de
limitată poate părea capacitatea lor de mișcare, aceste clase includ
studenți cu o mare varietate de abilități și experiențe de mișcare.
Atmosfera din clasă este oarecum diferită de cea a altor clase de dans
unde predau, deși există unele elemente comune. Elevii, personalul și
studenții care sunt asistenți voluntari colaborează pentru a crea o
comunitate de învățare susținută dansând împreună și individual.
Studenții care sunt asistenți voluntari cu și fără dizabilități îi ajută pe
toți membrii clasei să profite la maximum de activitățile pe care le
facem. O mare parte din acest lucru are loc mai degrabă prin urmarea
unui model, decât prin a-i ajuta fizic pe oameni să se miște.

Studenții asistenți susțin participanții care au abilități foarte

specifice și limitate, de asemenea și elevii care sunt „perfect
fincționali”. În cel din urmă caz, dansatori experimentați oferă un
serviciu important provocând acești studenți mai capabili să se
dezvolte dincolo de zonele lor de confort familiar. De exemplu, elevii
cu sindrom Down sunt deseori, în mod natural dansatori foarte buni,
dar uneori au nevoie de încurajare pentru a se exprima pe deplin și /
sau să exploreze noi mișcări la care nu s-au gândit înainte.

Misiunea studențiilor asistenți este aceea de a asista și de a

încuraja, susținând participanții să capete cât de multă independență
pot datorită abilităților lor. Înainte de a interveni, studenții asistenți
sunt rugați să se asigure că sunt utili și să facă minimul posibil pentru
a-și îndeplini scopurile. Ei sunt rugați să fie "reali" și să danseze cu
adevărat, orice ar înseamnă aceasta, în orice moment, precum se
așteaptă ca toată lumea din clasă să danseze pe deplin până la limita
capacității lor. În cea mai mare parte, alăturarea dansatorilor este
considerată a fi cea mai bună tactică astfel că ei folosesc comunicarea
non-verbală ori de câte ori este posibil pentru a încuraja elevii să
participe pe deplin.
Inserată poză pagina 90 sub care scrie

Personajele explorează un nou nivel de comunicare în „Distanța

intimă’

Respectarea autonomiei fiecărui individ este vitală. De exemplu,

atunci când dansați cu o persoană aflată în scaun cu rotile care ar
putea beneficia de împingere, întrebăm dacă dansatorul din scaunul
cu rotile vrea să fie împins. Când este posibil, suntem de acord cu un
sistem care permite persoanei din scaunul cu rotile să decidă încotro
să fie dus. Pe cât posibil, vorbim cu toți elevii în mod direct, mai
degrabă decât să le vorbim asistenților despre ei, chiar dacă elevii au
nevoie de ajutor pentru a răspunde sau a implementa activități.

Unul dintre cele mai mari cadouri de încurajare pe care ni le putem

da reciproc ca ființe umane este acceptarea, astfel modelăm o
atitudine care permite și acceptă. Oglindind din nou ceea ce vedem
este o modalitate de a exprima acest lucru, deoarece oglindirea este,
de asemenea, importantă în dezvoltare și învățare. Căutăm chiar și
cele mai mici răspunsuri în ceea ce privește abordarea, contactul sau
instrucțiunile noastre pentru mișcare și pentru a răspunde la aceste
indicii subtile. O mică oglindire și înfrumusețare poate să ducă la
stabilirea unei legături cu oricare dansator.

Împreună cu cinci asistenți ne-am adunat la sfârșitul clasei într-un

cerc restrâns, trei fiind în picioare și doi în scaunele cu rotile. Astăzi a
fost o zi bună. M și-a permis să fie ademenită de pe scaun și să-și
extindă filigranul prin gesturile brațului pentru a încorpora aplecări
complete ale corpului. J a dansat delicat pași adăugați prin cameră,
urmată de A într-un scaun cu rotile. T, un student autist a condus un
grup de-a lungul podelei, cu lovituri mari nesemnificative. Unul câte
unul, revizuim clasa, evaluând participarea elevilor și notăm zonele în
care să lucrăm pe viitor cu ei și cu noi înșine.

În unele zile apar revelații majore, cum ar fi ziua când aparent timid
R s-a oferit în mod neașteptat să efectueze un solo complex în fața
clasei. În cele mai multe zile, apar mici succese care se adaugă în timp
tendinței generale spre mobilitate sporită, ușurare, încredere,
echilibru și expresie creativă. Avem obiective modeste, însă știm că
această lucrare îmbunătățește calitatea vieții pentru acești studenți și
pentru noi, ca fiind parte din această comunitate de practică.
Observațiile profesorilor și personalului care aduc elevi adaptivi în
clasă, consolidează această percepție.

În ultimii șapte ani, unii dintre cei mai avansați dansatori ai

studenților s-au oferit să fie asistenți în aceste clase. Se pare că de
multe ori sunt ei, la fel ca elevii cu dizabilități care au venit să-i ajute,
cei care au primit darurile inspirației cu inima deschisă și acceptării de
sine. Câțiva dintre ei mi-au spus că această experiență a fost
transformatoare pentru ei, așa cum a fost și pentru mine. Formele
tradiționale occidentale ale dansurilor teatrale sunt deseori învățate
și repetate cu un ideal de perfecțiune și uneori de concurență. În
schimb, vindecarea pentru noi toți este să știm că dansăm ca fiind
parte a unei comunități, unde toți suntem în mod egal invitați să
contribuim cum putem mai bine la acest moment, oricât de imperfect
ar fi, și totuși frumos. După cum a scris un student din Repertoriul
Dansului Integrat:

Această clasă m-a învățat mai mult decât să mă mișc. M-a învățat
cum să am încredere și chiar să iubesc, necunoscuții. Oamenii din
această clasă mi-au făcut acest dar. Acest cadou este atemporal, o
comoară neprețuită pe care o voi păstra pentru totdeauna.

Mulțumesc.

Există întotdeauna o varietate de persoane și roluri în studioul de

dans: studenți, personalul și profesori care îi însoțesc, studenți
asistenți, și eu însămi - profesorul. În opinia mea, noi funcționăm cel
mai bine când ne strângem și ne întâlnim pe podeaua de dans ca fiind
o ființe umane cu potențial creativ și interactiv. Ocazional, totuși,
personalul de îngrijire care însoțește elevii cu dizabilități la clasă pot fi
prea preocupați să se asigure că clienții lor fac ceea ce le este cerut și,
prin urmare, poate interveni mai repede sau mai des decât este cel
mai bine pentru abilitarea studenților. Cadrul lor de referință poate fi
mai mult despre realizarea sarcinilor zilnice și protejarea clienților de
ce este rău, decât despre experimente și descoperiri.

Inserată poză pagina 92 sub care scrie

"Astfel încât lumina să poată intra, coregrafia dansului de Sharon

Took-Zozaya

Povestea despre K, expusă mai devreme în acest capitol conține un

astfel de exemplu. Chiar dacă intențiile lor sunt cele mai bune, acest
lucru poate duce, uneori, la limitarea potențialului creativ al unui
student. Dialogul dintre mine și personalul care aduce elevii face
parte, de asemenea, din clasă. Sunt în procesul de a merge mai mult
în direcția unui model integrat, pentru că este include și stimulează
mai mult simțul egalității pentru toți.
 Ce legătură are această activitate cu spiritualitatea? Totul, în ceea
ce mă privește, deoarece are potențialul de a ne aduce acasă la sinele
nostru profund și esențial și de a încuraja dezvoltarea compasiunii.
Dansul împreună, mai ales dacă improvizăm, ne cere să ne întâlnim și
să sărbătorim multele părți cunoscute și necunoscute din noi înșine.
Pe măsură ce începem să ne acceptăm pe noi înșine cu toate
mișcările și stările noastre colorate, învățăm, de asemenea, să ne
conectăm unul cu celălalt și să ne acceptăm în aceeași măsură.
Experiența mea personală a fost aceea că pe măsură ce devin
conștientă și integrez din ce în ce mai multe aspecte ale mișcării și ale
simțământului, mă simt din ce în ce mai mult acasă și mai stăpână pe
corpul meu fizic, în timp ce, de asemenea, sunt îi accept din ce în ce
mai mult pe ceilalți. Pe măsură ce dansul ne aduce acasă la sinele
nostru profund, descoperim că dincolo de separările evidente ale
personalităților de zi cu zi, suntem în mod inerent conectați prin
intermediul rețelei vieții în sine. Noi nu putem ieși din acea rețea,
indiferent cât de mult ne străduim.

Chiar dacă sunt zile când ultimul lucru pe care vreau să îl fac este să
stau în fața unui grup de studenți și să îmi asum responsabilitatea de
a-i îndruma prin experiențele lor de învățare, în general, împărtășirea
dansului cu alții este profund satisfăcătoare pentru mine. Construirea
comunității în acest mod face parte din practica mea spirituală și sunt
recunoscătoare pentru oportunitatea de a putea contribui la aceasta.

****
SHARON TOOK-ZOZAYA, director artistic la Teatrul de dans Stamping
Zebra în California, a predat, coregrafiat, și a performat într-o mare
varietate largă contexte comunitare, profesionale, universitare,
colegiale, educaționale în S.U.A., Scoția și la nivel internațional, care
lucrează atât cu cadre capabile, cât și cu handicap, ERS. Predarea și
coregrafia ei combină formarea prin dans, kineziologia și consilierea,
cu o explorare a dansului pe tot parcursul vieții ca mijloc de invocare
și sărbătorire a experienței spirituală. . În prezent, la facultatea de la
Colegiul Cabrillo din Roma Aptos, California, doamna Took-Zozaya
predă o varietate de dansuri și cursuri somatice, inclusiv dansul de
adaptare și cel integrat, pe care le-a inițiat. De asemenea a predat la
Universitatea din California, Santa Cruz și anterior a ajutat la
Programul Dansului din Scaun la Colegiul Scripps, ca profesor-asistent
de dans la Universitatea Rutgers, precum și ca membru al facultății
de educație la Fundația Findhorn din Scoția.

CAPITOLUL ȘAPTE

De Ce Dansez, pentru a Vindeca

Opeyemi Paraham
EXISTĂ CEVA ÎN MINE care este chemat să-mi danseze rugăciunea și
să mă ajute să găsesc calea către integritate prin mișcare. Am
cincizeci și trei de ani, afro-americană, și dansez extatic, excesiv, și cu
entuziasm.

Am învățat la un liceu public, predominant pentru albi într-o

suburbie din Washington, D.C., în anii 1970. Acolo, m-am simțit
ciudat și deconectată de la corpul meu. Aceasta se petrecea, în ciuda
faptului că eram majoretă, una dintre cele două afro-americane din
echipa noastră de zece oameni. Stilul de dans al majoretelor noastre
era unul specific "albilor", cu o mulțime de mișcări ale brațelor rigide,
cu super mișcări din gimnastică care includeau răsuciri și tumbe.
Chiar dacă, într-adevăr am integrat mișcări ale majoretelor specifice
"negreselor" (copiate de la echipele de peste râu din Anacostia),
totuși m-am simțit inconfortabil să-mi rotesc șoldurile și să sincopez
mișcările. Mediul meu eticheta aceste rmișcări naturale ca fiind
"greșite" și "sexuale". M-am simțit ciudat în corpul meu, în ciuda
faptului că sunt un membru al corului de dramă cu părți care implică
dans coregrafiat și, în ciuda faptului că fac parte dintr-un grup de
dans modern.

Prima oară am sesizat relația mea autentică cu dansul în colegiu;

pentru mine a fost o experiență de vindecare. Îmi amintesc, la
începutul primului semestru de la Colegiul Mount Holyoke, fiind în
autobusul colegial în drum spre un dans găzduit de o fraternitate de
negri din Amberst. Eram îmbrăcatâ frums, machiată și cu tocuri
înalte, preocupată să las o impresie bună. Apoi am avut o revelație.
Mi-am dat seama că nu mă cunosc deloc cu oamenii pe care îi voi
întâlni. Puteam să fiu oricine si oricum vroiam.
 Am ales să fiu seducătoare și cochetă, folosindu-mi corpul pentru a
vorbi cu tinerii bărbați cu care dansam. Am găsit aici o oportunitate
de a mă juca cu părți pe care nu m-am simțit în siguranță să le
explorez în lumea mea liceeală sau în sfera părinților mei. Timp de
trei ani am savurat experiențele mele la acele dansuri Afro-
Americane care aveau loc noaptea târziu. Am învățat să-mi placă
acest dans al șoldurilor, să simt apropierea altei persoane, și să
răspund prin mișcări la invitația și conversația care aveau loc grație
corpurile noastre. Am explorat cum ritmul muzicii m-a ajutat să învăț
semnalele nonverbale pentru a mă conecta cu alt om. Îmi aduc
aminte de vocea de bass a lui Barry Whitesau sau a lui Isaac Hayes ca
fiind o legătură directă pentru deschiderea celei de-a doua chakre,
asta doar dacă mă relaxam pe această muzică. În fiziologia energiei, a
doua chakră este un centru din corp care este identificată cu
sexualitatea și potențialul creativ. Muzica din timpul meu (muzica
anilor '60 și '70 de la Motown), adesea avea un crescendo în
componența ei. Stăteam în partea laterală a camerei,și așteptam ca o
umbra întunecată a unui bărbat să iasă din mulțime și să mă ia de
mâna.

Era o cultură în care foarte rar ți se cerea verbal să dansezi,

comunicarea se făcea prin subtilități. Limbajul corpului printr-o
postură deschisă, contactul vizual și zâmbetul către un coleg dansator
acestea erau indiciile. Odată ajunși pe ringul de dans, conversația
nonverbală continuă. Dansul lent Afro-american permite unora un
contact foarte, foarte excitant. Brațele lui ar aluneca în jurul meu,
rămânând pe umerii mei, pe talia mea sau pe șolduri. Alegerea
îmbrățișării înseamnă lucruri diferite, cu brațele așezate pe șoldurile
mele, este cea mai intimă dintre cele trei alegeri. La rândul lor,
brațele mele pot să îi îmbrățișeze gâtul, să se odihnească pe umerii
lui, sau să îl țină de spate. Apoi ne-am sincroniza împreună cu muzica.
O aplecare ușoară poate însemna o suficientă apropiere pentru a-i
simți respirația partenerului, piept-la-piept. Totul este despre ceea ce
se întâmplă de la om la om între coapsele superioare și abdomenul
inferior. Convenția culturală a împiedicat contactul direct al zonelor
inghinale, dar o apropiere lentă tot era posibilă.

Îmi amintesc muzica care mi-a permis să mă deschid față de

mirosul partenerului meu - o combinație obișnuită de un aftershave,
ulei de păr pentru un afro atotputernic și transpirația lui: mirosuri
bune, amestecate cu muzică bună. În conversația nonverbală, ne
putem sprijini unul pe celălalt sau putem păstra o distanță. Îmi plăcea
să mă înclin, să las muzica să-i ofere semnalul pentru a-și mișca
mâinile astfel încât să-mi țină puțim mai strâns șoldurile. Dacă
limbajul corpului meu spunea "da", atunci el putea direcționa
balansul corpurilor noastre, folosindu-și mâinile pe șoldurile mele.
Dacă acest "da" oferit cu ajutorul muzicii continuă, pot să-mi mișc
mâinile în spatele gâtului său și să-mi pun capul pe umărul lui. Putea
să răspundă, sprijinindu-și obrazul de partea laterală a capului meu.
Mai adânc și mai adânc puteam pătrunde, unul în corpul energetic /
senzorial al celuilalt, iar muzica din Motown ar fi un crescendo.

Cine avea nevoie de sex? La sfârșitul celor cinci minute petrecute

împreună, am simțit că am fost transportată într-un loc în care
plăcerea momentului este bună și sigură, și potrivită. Atunci muzica
se oprește și totul se termină. Uneori, un schimb de numere de
telefon s-ar petrece în afara ringului. Norma culturală a fost
intimitatea încheiată atunci când muzica s-a încheiat, fără întrebări.
Am dat de o cultură care permitea "dansul murdar" fără consecințe în
afara ringului de dans.

Am fost crescută având în jur mulți vecini evrei și m-am considerat

oarecum "bi-culturală" atunci când venea vorba de tradițiile evreiești.
Așa că am căutat comunitatea Hillella aproape de Muntele Holyoke.
Această comunitate mi-a prezentat dansul popular israelian, care
oferea argumente pro și contra. Argumentele pro ar putea însemna
faptul că dansul popular israelian m-a mentinut sanatoasă în primul
meu an la scoala medicala. Sătulă și traumatizată de cât de mult
aveam de memorat și de mirosul de formaldehidă din anatomia
grosolană, am creat o disciplină specială de luni-noaptea. În fiecare
săptămână lăsam cărțile deoparte, făceam duș, mă îmbrăcam într-o
fustă lejeră și mă duceam cu autobuzul în oraș pentru trei ore de
dans popular israelian. Sarind peste prima ora de lectii, ajungeam la
timp pentru lucrurile distractive. Întotdeauna când venea vorba de
corpul meu, eram un învățăcel kinestezic pentru că puteam sta în
afara cercului și să prind rapid mișcările de dans. Am putut apoi să
curg în mișcare, învârtindu-mă de la un cerc la altul. Am ajuns să fiu
atât de bună încât odată o femeie s-a apropiat de mine și mi-a vorbit
în ebraică !

Contraargumentele dansului popular israelian pentru mine constau

în faptul că servea drept moment de întâlnire pentru studenții de la
Universitatea George Washington. Am participat la dansurile în cerc,
dar întotdeauna mă simțeam dată laoparte atunci când începeau
dansurile în cuplu. Momentul de dans cu partenerul la nopțile de
dansuri populare israeliene erau despre curtenire și cuplare, o
tradiție de la care eram exculsă fiind femeie afro-americană. Până în
prezent, nu pot auzi tonul la "Seara Trandafirilor", fără să simt un
junghi de singurătate și dorință.

Oh, dar de mult m-am deschis și câte am învățat despre spațiul

inimii mele, corpului și despre muzică, explorând dansul popular
israelian! Din cauza diasporei evreiești, dansul conținea elemente ale
ritmurilor arabe sub influența debkas-urilor sau a dansului în linie
strânsă umăr-la-umăr, de multe ori cu evaluarea accentelor în
muzică. Influențele Central Europeene puteau fi detectate prin
mișcări și răsuciri ale unei astfel de energii frenetice pe care pentru a
o controla era nevoie să privesc profund în ochii partenerului meu. În
concordanță cu acestea erau elementele grecești cu pași „de viță de
vie” un dans care-mi purta picioarele înainte, apoi înapoi, apoi din
nou înainte într-o călătorie lentă și înclinândă în jurul cercului. Toate
aceste mișcări, luate din comunitățile folclorice care au practicat
aceste dansuri de sute de ani, au avut o putere mistică, magică care
m-a dus direct la a patra mea chakră (centrul energetic cel mai
adesea identificat cu deschiderea înimii). Plecam de acolo cu o stare
înălțătoare și bine hrănită. Mă întorceam la cărțile mele mult mai
fericită datorită acestei experiențe de dans care m-a împrospătat.

Dansul ca eliberare a stresului a dispărut din viața mea odată ce

m-am căsătorit la douăzeci și cinci de ani, când m-am dedicat practicii
în medicină și creșterii familiei. Dar am rămas o dansatoare
entuziastă ori de căte ori aveam ocazia. Eram cea însărcinată care și-a
dat jos pantofii și care se învârtea ușor pe ringul de dans la nunta
colegei mele de cameră din colegiu. Dansând împreună cu fiul meu
de trei ani, și în interior cu fiul meu care avea să vină pe lume în
curând, nu reușeam să rămân indiferentă pe muzica swing cântată
live de formație. În momentul in care formația a început să cânte
melodia "Sing Sing Sing", de Benny Goodman, eram foarte fericită.
Am simțit că sunt stăpânită de spiritul unui dansator adolescentin din
anii 1940. Gene Krupta era de asemeni acolo, când a început solul cu
tambur. Din fericire, mulți dintre invitați erau sub influența unui alt
tip de drog, alcool, astfel încât transpunerea mea într-o stare
modificată probabil că nu a fost atât de evidentă.

În general, de la mijlocul anilor douăzeci până la mijlocul anilor

treizeci (anii 1980) au fost ani de muncă grea, de îngrijire parentală
acerbă, și de conștientizare că pe orice cale o apucam și oriunde
mergeam nu mai auzeam muzica în viața mea. Am divorțat de soțul
meu după doisprezece ani de relație. Brusc m-am trezit singură,un
medic de familie cu normă întreagă, cu doi copii sub șapte ani. În
timp ce această alegere mi s-a părut un lucru bun pentru mine, totuși
era unul înfricoșător.

Faceți cunoștiință cu Dr. Mitchell J. Levine. Mitch mi-a fost coleg la

biroul meu medical progresiv din Cambridge, Mass. Se ținea după
mine să mergem împreună la niște dansuri săptămânale care aveau
loc vineri noaptea. Am crezut că încearcă să flirteze cu mine și cu o
inimă proaspăt divorțată, zdrobită și confuză, chiar nu vroiam să fiu
deranjată. Acest lucru a durat luni și luni. În sfârșit, Mitch m-a prins la
colț și m-a invitat la o petrecere de dans acasă la el. "Este ziua mea de
naștere ... dacă ai copiii în acea noapte, putem găsi un loc unde să
doarmă, în camera fiicei mele".Părea o invitație destul de inocentă.
Nu prea știam că voi trece un prag care avea să mă conducă în mod
ferm și irevocabil în lumea dansului extatic.

Știam că intru în Zona Crepusculară de îndată ce Mitch a răspuns la

ușă casei lui din Somerville, Mass. Nu era medicul cu care lucram, de
la nouă până la cinci în timpul săptămânii! Aici în ușă stătea un bărbat
foarte atrăgător, cu un tricou fără mâneci de un albastru deschis și
pantaloni lejeri colorați. Cred că pantalonii aveau de fapt flori pe ei.
Brațele lui erau musculoase; n-am observat niciodată până atunci
sănătatea fizică a acestui om. Mi-am pus copiii în pat la etaj, apoi m-
am alăturat petrecerii. Atunci am observat cel de-al doilea lucru
ciudat: energia dansului de la petrecere avea toate caracteristicile
prezente la petrecerile fraternității din colegiu, fără regulile
nonverbale legat de cine pe cine invită la dans.

Petrecerea prezenta acea lejeritate de spirit pe care am simțit-o la

dansurile populare israeliene de pe vremea când urmam școala
medicală, dar nu părea a fi un serviciu de întâlnire evreiască. De fapt,
dansând cu Mitch am știut că aceasta nu era comunitatea de dans
popular. Dansul pe care l-am făcut nu era o fuziune lentă, dar
conținea o energie sexuală uimitoare într-un mod sănătos și onest.
Prin Mitch, am cunoscut o comunitate care dansa extatic. Acești
oameni au dat laoparte covorul, pentru a avea un ring de dans mai
bun; acest lucru l-am experimentat doar în petrecerile de dans afro-
americane. Au fost cel puțin cincizeci de oameni, cei mai mulți albi,
toți dansând pe muzica pe care o adoram, de la "veche", cum ar fi
Aretha Franklin și James Brown, până la hiturile actuale ale lui Annie
Lennox și ale formației Talking Heads. Indiferent de muzică,
indiferent de stil, această comunitate a știut cum să trăiască
momentul prezent, cu dragoste și deschidere față de corpul lor,
conectându-se cu muzica și cu fiecare persoană de acolo.

Am trăit o stare de minunare la acea petrecere aniversară, care a

reprezentat introducerea mea în comunitatea Dance New England
(DNE). De cincisprezece ani încoace, DNE era o comunitate de oameni
îndrăgostiți de mișcare și de muzică, dar total dezamăgită de barurile
frumoase și de alte locuri disponibile pentru dansul social. Astfel au
fost create dansurile în picioarele goale; spații în sala de gimnastică
sau studiouri de dans din toată Anglia, care au fost containere pentru
alcool, fum și lipsite de droguri pentru dansurile stilului liber.
Participanții au fost bineveniți să danseze singuri sau să se apropie de
altcineva pentru un dans pe perechi. Grupurile puteau să danseze în
cercuri. Având în vedere că mulți membri ai acestei comunități aveau
abilități de improvizație de contact, dansul se petrecea pe trei nivele,
iar oamenii de multe ori se rostogoleau pe podea, sau existau
parteneri care "zburau" prin aer, în frumoase ridicări remarcabile.

M-am abonat. În fiecare vineri, îmi luam copiii și mă îndreptam

spre seara de dans de vineri, în Watertown, Mass. Ajungeam la șapte
treizeci. Copiii mei în vârstă de trei ani și șapte ani stăteau împreună
cu alți copii, într-o zonă de joacă, în timp ce aveam 90 de minute să
mă întind, să mă sincronizez cu muzica, să dansez singură sau cu alții.
"Ora mea de Cenușăreasă" era dată de comportamentul copilului
meu de trei ani; Plecam atunci când se supraîncălzea, alergând,
alergând, alergând în jurul podelei de la sala de gimnastică. După ce
plecam, o "a doua tură" de persoane fără copii sosea. În acel moment
de trecere, mă trezeam ocazional că dansez cu cineva într-un mod
care prezenta caracteristici sexuale, care să fie re-negociat în afara
ringului de dans. Spațiul meu de dans de vineri noaptea a devenit
pentru mine un loc unde puteam să mă descarc de aburul acumulat
în timpul săptămânii de a fi îngrijitor într-un birou medical de familie,
dar nu un loc pentru a agăța bărbați. Apreciez profund șansa de a-mi
înlătura stresul prin dans. Și asta era suficient.

Apoi am aflat de tabăra de vară DNE. Această comunitate de

dansatori extatici are o tabără de vară de șaisprezece zile în fiecare
an în zona rurală a lacului din Maine. Nu numai că aveau dansuri de
noapte cu picioarele goale, ci și cursuri minunate de dans toată ziua.
Și un program excelent de îngrijire a copiilor, astfel că fiul meu îmi
făcea cu mâna de fiecare dată când sosea timpul să-l iau la sfarsitul
zilei. Mă aflam într-o comunitate cu alți oameni care adorau să
danseze la fel de mult ca și mine. Acolo am fost, în compania a patru
sute de alte persoane, în atmosfera liniștită a unui lac privat din
mediul rural Maine. Am urmat trei cursuri de dans în fiecare zi,
variind de la Africa la Orientul Mijlociu, la swing și tango. Am crezut
că am murit și am ajuns în rai. Niciodată în viața mea nu am
experimentat atât de multă energie și creativitate nelimitată, grație
dansului. Am urmat cursuri toată ziua și totuși rămâneam de seara la
dansul cu picioarele goale până la miezul nopții. M-am îndrăgostit
de această comunitate.
 Fiind un capricorn practic, m-am întors de la acea experiență cu
intenția de a crea un spațiu de dans extatic în viața mea. Timp de trei
ani, am îndurat mai multe situații de viață temporare, provocatoare,
deoarece am urmărit înfăptuirea acestui vis de comunitate de dans
24/7, cumpărând teren, proiectând o casă și construind-o alături de
co-conspiratorul meu, Mitch. Doctorul cu pantalonii înflorați și cu
mine am legat o prietenie rapidă și ne-am asumat o relație platonică,
dar intimă (o ipotecă împărțită este intimă), axată pe crearea unei
familii intenționate. Dansul extatic a fost valoarea de bază a familiei
noastre. Am început noul an, 1994 în compania a aproximativ 120 de
persoane din comunitatea DNE. Am organizat o petrecere de dans
înainte de a muta mobila în casa noastră! Locuinței comunității
noastre și-a primit numele de la fiul dulgherului. Aproape de
finalizarea proiectului, acest copil de nouă ani a întrebat după ce a
petrecut o săptămână împreună cu tatăl său, construind podeaua în
stil gimnazial pentru spațiul nostru de dans sacru "Dandy când ne
întoarcem la acel palat purpuriu ?“ În lumina palidă a lui decembrie,
cu zăpada așternută pe sol, nuanța lila pe care o alesem pentru
vopseaua exterioară l-a impresionat pe acel băiețel!

Am locuit în familia mult dorită din Palatul Purpuriu pentru

următorii șapte ani. Camera de zi din casă, prevăzută cu un șemineu
și destinată unei familii care să umple canapelele, scaunele și mesele
de cafea, era păstrată goală. Acolo erau doar podeaua de lemn
arborat și difuzoarele asezate în pereți; nimic altceva. Această podea
de dans uimitoare era un spațiu pe care-l foloseam frecvent și bine.
Am dansat printre conflictele cu fostul meu soț în legătură cu
alegerile pentru stilul de viață al copiiilor noștri. Mă întorceam acasă
după o tentativă de mediere, cu o senzație de frustrare și
constrângere. Nu era nimic mai satisfăcător decât să pornesc muzica,
punând melodia Gloriei Gaynor "Voi supraviețui" cu volumul dat tare
și să dansez singură în tot acest spațiu. Am dansat printre intrigi
politice, respirând literalmente și făcând mișcări autentice, ascultând
decizia Curții Supreme după alegerile furate din 2000. Am fost în acea
sală de dans, ascultând scandările lui Deva Premal în noaptea de 11
septembrie 2001. Vecina de lângă mine, obișnuită cu muzica și dansul
în locuri ciudate și neobișnuite, traversându-i peluza și ajungând la
ferestrele ei, mi- spus a doua zi că a fost minunat de liniștitor să audă
acea muzică, în ciuda traumelor acelei groaznice zile de marți. Dansul
și mișcarea din centrul casei m-au ajutat să rămân deschisă față de
toate emoțiile mele, dobândite în urma multor experiențe
copleșitoare.

Apoi am început să îmi conectez spiritualitatea la dansul meu. La un

an după ce am găsit comunitatea Dance New England, am descoperit
mișcarea neo-păgână. Am început să explorez spiritualitatea bazată
pe pământ după ce am participat la o convenție a femeilor
universalist-unitariană în 1989. La acea convenție, Starhawk, o voce
eco-feministă și proeminentă în neo-păgânism, a fost vorbitorul
principal. Pe 22 aprilie, a bătut cu o lingură în paharul ei în cantina
cafenelei din campus la sfârșitul cinei. "Aceasta este Ziua Pământului"
a anunțat ea. "Unii dintre noi intenționează să sărbătorim cu un dans
în spirală, pe un deal puțin mai sus de drum, sub clar de luna plină.
Femeile interesate ne pot găsi acolo."

Toate cele patru sute de femei care au participat la această

conferință, inclusiv cele care erau prea infirme să danseze dansul, au
participat. Femeile mai în vârstă au fost conduse spre deal într-un
vagon de staționare și s-au așezat pe scaune în centrul cercului. N-am
mai participat niciodată la un dans în spirală; un dans în cerc,
practicat timp de secole de către poporul european al religiilor de pe
pământ. Forma dansului permite contactul vizual cu toți cei din cerc.
Nu voi uita niciodată cum stăteam pe dealul acela, în lumina lunii
pline, ținându-ne de mână într-un cerc de femei, atât de vast încât
abia puteam să văd cealaltă parte, dincolo de iarbă. Starhawk a
început să cânte aceste cuvinte:

"Ea schimbă tot ce atinge și

Tot ce atinge, se schimbă...”

Odată ce grupul a învățat acele cuvinte simple, Starhawk a lăsat mâna

femeii din dreapta ei. Întorcându-se spre femeia din stânga ei, a cărei
mâna încă o ținea, încet încet să treacă pe lângă fiecare femeie din
cerc, luând linia cu ea. A cântat un următoarea incantație:

"Se înalță, se înalță, pământul se înalță

Se întoarce, se întoarce, valul se întoarce ...”

Experiența a fost hipnotic de frumoasă și profundă, inexplicabil de

familiară. Curând, cercul a devenit o spirală, astfel încât Starhawk a
restrâns grupul din ce în ce mai mult spre centru. În centru, ea s-a
întors într-un mod magic, ținând cont de femeile mai în vârstă care
stăteau pe scaune, iar noi ieșeam brusc din această spirală, pe
măsură ce altele continuau să intre în ea. Ca un șarpe lung sinuos,
patru sute de femei cântau, dansau fiind conectate între ele și cu
pământul și cu luna, în acel dans mistic.

Mi-au trebuit trei ani să integrez în viața mea ceea ce mi s-a

petrecut pe acel deal. Experiența dansului în spirală a aprins o flacără
în inima mea. Am ajuns să înțeleg cum au fost conectate corpul,
mintea, emoțiile și spiritul meu. Starhawk ne-a spus, la începutul
dansului: "Uneori Pământul va vorbi cu voi. Ascultați ce are de spus".
Când cântarea s-a oprit și trupul mi-a rămas în liniște la sfârșitul celor
patruzeci de minute de dans pe deal, am auzit ceva; de fapt, am auzit
o voce în mintea mea, care nu era a mea, pe când m-am aplecat spre
sol și mi-am plasat mâinile pe pământ. Era o voce minimală, dar era
clară și "Altfel". Ea a spus, "Rămâi deschisă față de mine". M-am
reconectam la rădăcinile mele, ca femeie, ca afro-americană la
poporul a cărui spiritualitate inițial nu a fost creștină.

Trei ani după acel Dans în Spirală, m-am conectat la Comunitatea

Spiritului Pământului, o organizație păgână din Massachusetts.
Învățam să spun cuvintele "păgân" și "vrăjitoare" fără rușine. Atunci
m-am dus la prima mea adunare păgână găzduită de spiritul
Pământului. Aceasta a fost numită Ritualurile Primăverii și includea
un cerc de foc. Ce este un cerc de foc? În acel context, a fost făcut un
foc mare menținut în adâncurile pădurii. Toboșarii se așezau de o
parte a focului, iar oamenii erau bineveniți să danseze în jurul focului,
între toboșari și focul însuși. În 1990, aceasta a fost o nouă expresie a
unei conexiuni foarte vechi și primare. Mulți dintre tobșari băteau cu
mâinile în tobe africane, cunoscute de mine din cursurile de dans din
Africa pe care le-am urmat în tabăra de vară DNE. Eram curioasă în
legatură cu acest cerc de foc și astfel am ajuns să fiu fascinată de ceea
ce am experimentat în acel spațiu. Tot în 1990, cercul de foc se
desfășura de la circa unsprezece noaptea până la aproximativ trei
dimineața. Ceva se petrecea la aceste cercuri, care au ajuns să fie
cunoscute ca "Înclinarea de la ora două dimineața." După ore de dans
și de bătut la tobe, ceea ce rezulta era o conexiune care sfida
comunicarea verbală, o conexiune de la inimă la inimă. Atunci în
1990, era un fenomen trecător; unul care aproape că că trebuia să
fie "câștigat" sau că toate problemele și luptele trebuiau să fie arse
înainte ca această conexiune a inimii să poată avea loc. Uneori, în
jurul orei două dimineața ne "înclinăm" într-un spațiu al conexiunii
pline de iubire unii către ceilalți, timp de aproximativ cincisprezece
până la douăzeci de minute, adesea cu mișcări circulare către în sus
astfel că toți dansatorii se țin de mâini și cântă sau scot sunete în
timp ce dansează, toboșarii fiind în sincron cu mișcările noastre.

Am devenit o dansatoare a cercului de foc, învățând să simt

energia magică de conectare la acel cerc. Dacă acel dans în spirală cu
Starhawk avea o familiaritate, care era o cunoaștere profundă și
bogată, această experiență era primară. Mulți dintre toboșari au
devenit interesați de poliritmurile complexe din culturile diasporei
africane și au învățat să bată aceste ritmuri cu îndemânare și
entuziasm. Ritmurile erau menite să deschidă calea către Suflet, iar
Sufletul apărea adesea printre dansatori. În tradiția Haitiană sau
Santeriană, acest fenomen de simțire a Sufletului care se mișcă direct
prin corpul fizic al unui dansator este numit "a fi călărit" sau "a fi un
cal" pentru energia arhetipală care apare, energie a lui Dumnezeu / a
Zeiței.

Noi, neo-păgânii am fost împreună într-o aventură extraordinară;

învățând să ne reconectăm cu pământul, să onorăm pământul, să
folosim dansul ca o modalitate de conectare cu Sufletul, învățând să
ascultăm ceea ce ne-a transmis Sufletul prin dansul nostru. De-a
lungul anilor, am devenit mai conștienți de momentul în care
energia / Sufletul / chi-ul curgea în cercurile noastre și când aceasta
nu era prezentă. În timp, cercurile noastre de foc au devenit
experiențe mai lungi, mai profunde și mai puternice. Trei ore în jurul
focului, apoi cinci, apoi șapte. Uneori mă duceam în pat sau într-o
zonă cuibărită cu pături în afara cercului și așteptam ca focurile din
inimă să fie "aprinse". După ce mă odihneam bine, mă întorceam la
foc exact atunci când acea "înclinare de la ora două dimineața" avea
loc, alăturându-mă cercului și călărind valurile de fericire.
 De-a lungul anilor, am învățat să simt când să mă întorc la foc. În
mod miraculos eram în picioare. Mă deschideam spre căile prin care
știam că ceea ce mă inspira venea din trupul meu și din inima mea,
nu din capul meu. Limbajul este un instrument inadecvat pentru a
descrie aceste experiențe.

Cercul meu de foc a evoluat, trecând printr-o mini-diasporă a

acestei experiențe spirituale nou descoperite. Câțiva facilitatori ai
acelui experiment timpuriu la spiritul Pământului s-au mutat pe
coasta de vest. I-am urmat, asistând la un dans al focului timp de trei
zile anual în Munții Santa Cruz. Semințele pluteau spre est, sub forma
unui festival de foc numit Spiritul Liber. La sfârșitul anilor 90, eram
nerăbdătoare să particip timp de cinci zile la cercuri de foc care durau
toată noaptea și care aveau loc cel puțin o dată pe an. Dansul meu
din aceste spații era dat de libertatea pe care am găsit-o în
comunitatea DNE. Am fost complet relaxată în trupul meu și
încrezătoare în capacitatea fizică de a mă transporta în spații de
fericire. La festivalurile de foc, am învățat să mă deschid față de
Suflet, prin dansul meu. Am învățat să-mi deschid inima.

Și a existat mult mai mult decât atât. Practicile mele spirituale

bazate pe pământ au inclus participarea la un cerc al femeilor din
ultimii treisprezece ani. Întâlnindu-ne la fiecare două săptămâni,
aveam de multe ori o rundă de verificare și apoi punem muzică
evocatoare, genul dance / trance. Uneori, apare câte o întrebare în
timpul verificării și spațiul de dans permite răspunsurile să plutească
pe aripile Spiritului. Poate veni un răspuns prin mine pentru o soră
din grupul meu. Uneori, ea va "auzi" un răspuns / sfaturi / îndrumare
pentru mine. Îmi amintesc de seara de după Convenția internațională
privind HIV / SIDA de la Barcelona. Am ajuns la cercul femeilor,
simțindu-mă extrem de disperată, conștientă de faptul că o epidemie
de proporții asemănătoare ciumelor bubonice încă agita puțin
conștiința primelor națiuni ale lumii. Am inceput sa dansez si am
intrebat: "Ce este HIV / SIDA? Ar trebui sa plec din SUA si să-mi
manifest aptitudinile ca doctor conventional in Africa de Sud?" În
următoarele douăzeci de minute am primit un răspuns destul de
mare, pe măsură ce dansam cu surorile mele prin spațiul din camera
de zi. Am văzut și am simțit lucrurile în corpul meu; începeau înainte
de perioada mijlocie a comerțului cu sclavi. Am simțit experiența
multor fete care sunt circumcise. Am auzit Spiritul spunând: "Ați fost
eliberați în Lumea Nouă pentru a vă găsi calea sexualității întregi și
sănătoase. Nu călători în Africa pentru a ajuta această criză până
când frații tăi albi nu călătoresc și ei acolo".

În timp ce dansam / eram în transă în viitor, am văzut un întreg

subcontinent african, lipsit de Africani și ocupat de europeni, pentru
a fura resursele naturale care au rămas. Viziunea mea a arătat că
acești europenii au dezvoltat un nou cadru de afecțiuni psihologice /
spirituale legate de incapacitatea lor de a vedea, de a se conecta la
sau de a liniști spiritele morților din jurul lor. M-am văzut vindecător
în acel spațiu din viitor; un vindecător al minții, trupului, inimii și al
sufletului.

Am continuat să explorez. Am devenit practicant al celor Cinci

ritmuri, disciplina de dans a Gabriellei Roth. Autoare a Hărților
Extatice, Roth a creat o practică care se numește "nădușeala
rugăciunilor noastre". Practica celor Cinci ritmuri implică folosirea a
cinci căi distincte pe care corpul uman le poate manifesta: curgerea,
sacadarea, haosul, liricul și liniștea. Am realizat că practicând această
meditație în mișcare, sunt transportată în mod fiabil într-un spațiu de
fericire extatică. După ce dansez în jur de douăzeci de minute, termin
în liniște și simt cum Spiritul curge prin mine și în jurul meu. Este cea
mai minunată purificare / detoxificare psihică, și încerc să-mi asudez
rugăciunile într-un spațiu "al dansului bisericesc" de câteva ori pe
lună. Dansul Spiritului are loc la 30 de km distanță de casa mea din
Massachusetts, în fiecare dimineață a zilei de duminică. Acesta este
exact locul potrivit pentru a-mi asuda rugăciunile. Rugăciuni pentru
copiii mei și pentru sănătatea și bunăstarea lor. Rugăciuni pentru
prietenii mei. Rugăciuni pentru mine, pentru a mă ajuta să depășesc
acele momente din viața mea emoțională atunci când mă simt
blocată. Și rugăciuni pentru o lume care se simte adesea copleșită.

Folosind cele cinci ritmuri ca disciplină, adesea intru în drame

arhetipale specifice când dansez. Recent am desenat un cartonaș
care se găsește în zona altarului, în spațiul pentru Dansul Spiritului,
care spune "dă-ți jos pantofii". În timp ce mă concentram pe acele
cuvinte si practicam cele cinci ritmuri, mi-au apărut în minte imagini
din basmul lui Hans Christian Anderson "Pantofii Roșii”. Am simțit
cum mă mișc într-un dans arhetipal de vindecare, și am dansat
pentru toate fetele tinere din Europa Centrală care au fost rănite prin
această poveste. Povestea este despre o fetiță care își iubește
pantofii roșii mai mult decât orice și constată că este incapabilă să-și
dea jos pantofii blestemați, care o dansau sălbatic în pădure. Pantofii
roșii care o dansau sălbatic o împiedicau să mănânce sau să se
odihnească. În cele din urmă, este "salvată" de un tăietor de lemne,
care o ajută prin tăierea pantofilor roșii (și a picioarelor ei). Am
dansat un dans arhetipal și mi-am dat jos pantofii, redobândindu-mi
puterea prin dansul meu, în memoria tuturor fetelor catolice
europene și protestante cărora li s-a spus că pasiunea, pofta și
dragostea manifestate prin mișcare și culoarea erau păcătoase. A fost
un dans al vindecării, onorându-i pe cei care nu vroiau sau nu puteau
să se miște în acest mod extatic așa cum o făceam eu.

Recent, am descoperit o nouă comunitate de dans. Am participat

la Dansul Pădurii, o adunare de aproximativ o sută de dansatori și
toboșari extatici, care se desfășura la aproximativ treizeci de minute
de unde locuiesc acum, într-o comunitate care susținea agricultura
fiind "în afara rețelei". Vârsta medie a participanților a fost de
aproximativ treizeci de ani iar la cei 52 de ani ai mei eram considerată
Înțeleaptă în acel cerc. Primul a început la miezul nopții și a continuat
până la răsărit. "Înclinarea de la ora două dimineața" a durat de la
deschiderea cercului până la închiderea lui. În cea de-a treia noapte a
adunării, dansatorii și toboșarii erau capabili să dea naștere celui mai
frumos și profund cerc de vindecare. Muzica, ritmurile,și pasi de dans
ale culturilor din Africa, Europa Centrală, Orientul Mijlociu și America
Nativă se învârteau și se complimentau reciproc în armonie, mai
degrabă decât într-o cacofonie de sunet și senzație. La un moment
dat, aproape de răsăritul soarelui, îmi amintesc că mergeam de jur
împrejurul cercului, făcând un pas de viță de vie pe muzica
acordeonului, cu ritmurile tobei care ancorau experiența.

Îmi amintesc că în perioada școlii medicale, în acea lume a

dansurilor populare israeliene, acolo era o femeie inspirată. Era mult
mai în vârstă decât studenții de douăzeci și ceva de ani, însă dansa cu
o grație și fluiditate uluitoare. Era conectată cu muzica și cu ceilalți
dansatori, dar, de asemenea, părea că dansul o transportă în altă
parte; ea părea să fie "mai mult" decât dansatorul din fața mea. Îmi
amintesc că am vrut să fiu ca ea, atunci când aveam să fiu mare. Sunt
așa acum. Și sunt mult mai mult decât atât.

****

OPEYEMI PARHAM este fost medic de familie, de origine afro-

americană în vârstă de 54 de ani, care la momentul actual oferă
sesiuni de educație pentru sănătate, consultări holistice de sănătate
și de medicină intuitivă in vestul Massachusetts-ului si în sud-estul
Vermontului. Ea folosește ceremonia pentru a crea spații sacre
pentru ca oamenii să exploreze sentimente profunde; pentru a
facilita aceasta ea a devenit ministru interconfesional. Ea se
considera un artist al vindecării. Adresa website-ului ei este
www.ceremonybeals.com. Susține un spectacol radio de o oră care
se numește "În contact cu inspirația" cu o temă despre minte / corp /
spirit prin care invită ascultătorul să-și danseze întreg corpul
(vizitează siteul www.archive.org pentru fișiere audio ale transmisiilor
acestui program)

CAPITOLUL OPT

Dansul în Transă folosit ca Portal

 Pentru Cunoașterea de Sine

Sandra McMaster

DANSUL A FOST PARTE INTEGRANTĂ A VIEȚII MELE sub diferite

forme de-a lungul anilor. Mi-ar plăcea să spun că dansez în fiecare zi
și că trăiesc și respir dansul. Cu toate acestea, nu este așa. Dansul
pentru mine a fost ceva la care m-am întors în momente de stres
fiind un mod de a mă elibera de tensiunile din viața mea. Când eram
mai tânără, acest lucru însemna mersul în cluburile de noapte să
dansez singură sau cu alții în mijlocul volumului dat tare, fumului și
alcoolului. În anii următori, am urmat cursuri și am participat la
retrageri, o încercare de a-mi găsi din nou centrul.

În calitate de consilier la o universitate, îi susțin pe ceilalți care trec

prin momente dificile, stresante și de transformare. Această muncă
este foarte plină de satisfacții având multe oportunități pentru a
sărbători cu studenții atunci când obțineau rezultate semnificative și
pozitive, transformatoare în viața lor. De asemenea, poate fi și foarte
epuizant. Instruirea mea nu m-a pregătit niciodată pentru terenuri
alunecoase și pentru arsuri. Auto-îngrijirea nu era un cuvânt de
acțiune în timp ce eram la universitate și, deși am auzit destul de des
acest cuvânt, rar se discuta despre ce înseamnă cu adevărat sau cum
să-l practicăm.

Se pare că îngrijirea de sine era unul dintre acele lucruri pe care-l

învățai pe teren. Trebuie să recunosc că, în acest moment al carierei
mele, apreciam rolul de a avea nevoie de experiență pentru a
înțelege ce ar putea însemna pentru mine îngrijirea de sine; cu toate
acestea, învățând mai mult prin formare, în special de la consilierii
veterani, mă putea ajuta pe viitor.

De-a lungul anilor, am urmat cursuri de aerobic, yoga, meditație,

de alergare. M-am îndrăgostit de dansul din buric, de cele cinci
ritmuri, de dansul african și de dansul extatic. În viața mea spirituală,
călătoriile intuitive și șamanice au jucat din ce în ce mai mult un rol
important în evoluția mea. Deși yoga a reprezentat coloana
vertebrală a practicii mele de îngrijire de sine, dansul prin formele lui
multiple era ca o casă la care reveneam adesea, folosindu-l ca o
modalitate de reîntoarcere la mine însămi.

Din experiența mea, arsurile resimțite în interior sunt precum o

broască care se află într-o oală a cărei căldură crește încet până când
este prea târziu și îți dai seama că deja ești fiartă. Cu toate că sunt
fericită să spun că nu am fost complet „fiartă", m-am putut observa
ocazional cum am tendința de a mă arunca cu capul înainte pentru a
mă arde, însă am reușit să mă redresez și să nu fac aceasta. Printr-o
astfel de situație tocmai trecusem când timp de patru luni de zile
eram singurul consilier al campusului nostru de 3000 de studenți. În
acel moment, mi s-a părut că biroul meu avea o ușă rotativă pe
măasură ce mă ocupam de toate problemele de zi cu zi ale
studenților și facultăților, precum și de urgențe. Instruirea noului
consilier, în timp ce continuam să port aceeași încărcătură de până
atunci, a adus și mai mult stres în viața mea.

Era octombrie 2008 când m-am trezit pe punctul de a fi o femeie

care se retrage în Minnesota, cu speranța că aș putea găsi acolo un
loc pentru a mă reface. Cu câteva luni înainte, prietena mea, Jocelyn,
mi-a povestit despre Fundația Primelor Femei care organiza retrageri
de două ori pe an și mi-a sugerat să merg cu ea la adunarea din
toamnă. A avut loc la Resortul Maplelag de lângă Lacurilor din
Detroit, care era amplasat în pădure. Ea a descris acest weekend ca
fiind o minunată ocazie de reîntinerire în compania altor femei. A
explicat că weekend-ul a fost proiectat astfel încât participantele să
poată alege tipul de retragere de care aveau nevoie prin frecventarea
atelierelor programate și prin sesiuni diverse oferite de alte
participante sau doar prin intermediul unor întâlniri. De asemenea a
menționat și de borcanul interminabil de dulciuri care reprezenta o
adevărată atracție.

Pe drumul către destinația noastră, am dat de niște panouri

neobișnuite despre care spuneam că ar fi bine să fie plasate de-a
lungul autostrăzii Trans Canada. "FI BUN", "FI RECUNOSCĂTOR" și, "FI
AMABIL", erau notificări pline de inspirație despre cât de simplă
poate fi viața. Cât de greu poate fi să urmezi astfel de direcții de
bază? Nu este oare ceva ce toți învățăm atunci când suntem copii?
Am descoperit că practicarea acestor lucruri este foarte simplă atunci
când este îndreptată spre ceilalți și destul de dificilă de aplicat pe
mine însămi. Gândindu-mă la nevoia mea de a-mi consolida practica
de îngrijire de sine și relația pe care o am cu mine însămi, aceste
declarații simple dar totuși profunde păreau să fie baza pentru
această retragere.

Sosind în stațiune chiar înainte de ora cinei, ne-am acomodat în

camera noastră. După o vreme provocatoare de care am avut parte,
am fost încântate să ajungem în timp util. Jocelyn mi-a arătat
împrejurimile și mi-a explicat cum să-mi "proiectez" retragerea. Am
luat în considerare numărul de ateliere programate, inclusiv o
descriere intrigantă a sesiunii de dans în transă. Înainte de a mă uita
peste toate opțiunile mele, am fost îndrumate către sala de mese
unde am dat peste un număr mare de femei primitoare.
Inserată poză pagina 107 sub care scrie

Ghidarea în viață poate lua forme interesante și inspiratoare

La cină, au fost prezentate introduceri, posibilitățile din weekend, au

avut loc reconectări și discuții pline de viață pe măsură ce
participantele se acomodau cu grupul. Printre noi erau nou-venite,
printre care și eu; totuși, erau multe femei precum prietena mea,
care nu erau pentru prima dată acolo. Se simțea ca o reîntoarcere
acasă cu multe râsete și cu multe conversații de recuperat. În acele
situații, am avut tendința de a avea un sentiment ca și cum sunt o
străină și am observat acest lucru în timp ce priveam primirile
călduroase de care se bucurau cele care au revenit aici. Am hotărât
repede că nu trebuie să cad în acest vechi obicei și să caut o soluție,
mai degrabă decât să mă retrag și să vorbesc cu celelalte, să pun
întrebări și să stau cu diferite persoane de fiecare dată când luam
masa. Deși știam că am nevoie de solitudine, totuși în interiorul meu
simțeam că am făcut bine și că ceea ce era important de explorat in
acel weekend, era această balanță a conexiunii.

Mai târziu, energia mare a fost adusă în cercul de deschidere unde

am fost întâmpinate de fondatoarea acestei retrageri Margie Stillwell,
de asemenea, cunoscută și sub numele de "Cei doi bucătari." Cercul
de deschidere reprezenta momentul de creare a spațiului sacru în
care urma să aibă loc retragerea. Am fost invitate să aducem câte
ceva să punem pe altar pentru acest weekend. Am observat cum
altarul a crescut de la sosirea noastră și părea să contribuie la
construirea energiei și la crearea unui sentiment de apartenență. La
întâmpinare, Margie a menționat că se împlinesc 10 ani de când
Fundația Primelor Femei organizează astfel de retrageri. Era
momentul sărbătoririi.
 Păstrătorul cercului s-a prezentat și, la rândul ei, ne-a cerut să ne
prezentăm și noi. Optzeci de femei împărtășeau cine erau și ceea ce
le-a atras la această retragere. Apoi am fost rugate să ne stabilim
intenția pentru acest weekend. "Hmmm", mi-am spus, "doar am
nevoie să întineresc." Când m-am uitat în jurnalul pe care-l păstram la
acea vreme, ceea ce scrisesem era mult mai mult decât atât.
"Intenție? Intenția mea pentru acest weekend este să-mi găsesc din
nou centrul, să fiu centrată în sine, știi, acel lucru pe care-l predai
clienților." Plină de umilință și totuși fermă. Încă o dată trebuia să
revizuiesc fiecare lucrul pe care-l predam elevilor mei, cât de
important este să te întorci la sine, să fii "centrat în sine". De câte ori
trebuia să învăț această lecție?

În prima seară, cercul s-a încheiat cu sunete de tobe. Optzeci de

femei au început să bată în tobe la unison. Sunetul era din ce în ce
mai tare, intensitatea creștea. Femeile au pășit în interiorul cercului
pentru a dansa, pe măsură ce vocea tobei le făcea semn. Am rămas
un privitor și mă trezeam uneori cum cad iar în acel sentiment de a fi
o străină. Pe măsură ce băteam toba, îmi întăream convingerea că
locul meu este în acel cerc.

Următoarea zi pentru mine a adus o stare de echilibru pentru că m-

am integrat în comunitate și astfel puteam să mă bucur de solitudine.
Zona de agrement a resortului era ocazia perfectă pentru mine să mă
aprofundez și să acord atenție la ceea ce am nevoie; o altă lecție care
mi se cerea să o pun în practică din nou. După ce am petrecut timp
stând pe pământ, scriind, reflectând și meditând a sosit momentul să
mă întorc în lumea celorlalți oameni. M-am înscris la sesiunea de
dans în transă oferită de Suzannah Martin. Încă o dată, trebuia să mă
confrunt cu mine însămi și să renunț la orice sentiment de noțiune
preconcepută despre ce s-ar putea întâmpla. Am avut experiențe
anterioare în ceea ce privește dansul în transă, dansul extatic și
călătoria șamanică, care predomina în mintea mea. Am fost foarte
conștientă de faptul că acest obicei mă transpunea în afara
experienței, mai degrabă decât să fiu ferm ancorată în ea. Eram
determinată să particip la această experiență.

Sala în care am intrat era mare, cu scaunele mutate către în spate

pentru a avea suficient spațiu să dansăm. Suzannah ne-a explicat
procesul care urma să se desfășoare și care se aseamăna cu o
călătorie șamanică. Mi-am spun că am fost acolo, am făcut aceasta,
cu rezultate mici. În mod tradițional, călătoria șamanică se face fiind
întins la sol. De îndată ce intri într-o stare de relaxare profundă sau
de transă, imaginația și bătăile de tobe repetitive și rapide, ajută
individul să intre în alte tărâmuri pentru a descoperi lucruri precum
spirite menite să te ajute sau ghizi sub formă animală. În experiența
mea trecută, mintea mea alerga în mod agresiv, supra-analizând,
creând liste de lucruri care trebuiau făcute și astfel nu coopera. De
obicei, la testimoniale, toată lumea părea că pătrunde fără efort în
călătorie și că-și descoperă cu succes animalul forță. Din nou mă
simțeam ca fiind un străin.

Bine, întoarce-te la non-judecată. Poate cu mișcare, aș putea să am

șansa de a experimenta ceva diferit. Suzannah ne-a spus că va reda
muzica, iar asta ar schimba tempo-ul și starea de spirit pe parcursul
sesiunii. De asemenea, eram legate la ochi. Muzica și legatul la ochi
se vor sincroniza cu bătăile tobelor pentru a ne ajuta să ne menținem
o atenție interioară. Ne-a cerut să numim intenția care avea să ia
forma dansului. A mea a fost aceeași, să-mi regăsesc centrul. De
asemenea, ne-a cerut să chemăm orice ghid sau ajutor care ar putea
să ne însoțească. Lupul, un totem familiar, mi-a venit imediat ca ghid
și protector. Milo, prietena mea care a murit nu cu mult timp în
urmă, din cauza cancerului, a apărut în mod surprinzător în gândurile
mele și astfel a devenit al doilea ghid al meu.
 Am găsit un spațiu în cameră, din care să încep și mi-am pus
eșarfa la ochi. Muzica a început și ușor ușor i-am permis corpului meu
să se miște și minții mele să se oprească. Deși corpul meu a cooperat,
mintea mea nu a renunțat cu ușurință la controlul său. În paralel cu
mintea mea care-și urma pista ei obișnuită, negativă, m-am simțit din
ce în ce mai frustrată din cauza faptului că alți dansatori intrau în
mine. Îmi părea ciudat, deoarece camera era așa de mare, cu mult
spațiu astfel încât fiecare dintre noi putea dansa cu ușurință. Mă
simțeam îngrădită ca și cum nu aveam loc, astfel că verificam spațiul
prin atingere și prin întinderea brațelor mele imprejur. Mă loveam de
celelalte, deranjându-le procesul, iar discuțiile din mintea mea și-au
luat zborul.

Am rugat-o pe prietena mea Milo să mă ajute și a venit la mine sub

forma unui leu. Am înțeles de la ea că nu și-a eliberat grijile și că nu
se mai afla în echilibru iar toate acestea au îmbolnăvit-o. Simțeam că
trebuie să dansez pentru a-mi salva sufletul, pentru a menține starea
de sănătate și bunăstare a corpului meu. Dansam pentru a aduce
armonie în viața mea, armonie în relația cu mine însămi, cu
partenerul meu și familia mea. Dansam pentru a-mi găsi centrul.
Pentru a-mi găsi centrul era nevoie să-mi consolidez relația cu sinele
meu adevărat. Am vrut să mă opresc, să stau jos și să fiu supărată,
dar muzica m-a împins să continui și o voce ușoară m-a încurajat să
„trec prin asta.”

În timp ce mă străduiam să-mi țin mintea sub control și să rămân

prezentă în fața corpului meu, o imagine terifiantă a apărut în
viziunea mea interioară. Era o haită de câini sălbatici, furioși și răi,
înconjurându-mă, cu dinții la vedere, dornici să ucidă. M-am forțat să
mă uit la acele bestii amenințătoare și am fost șocată să descopăr că
de faptul că ele erau schelete - oase - înghețate în trecut. Era posibil
ca acestea să reprezinte credințe vechi, care încercau să se mențină
vii prin faptul că mă păstram într-o stare de frică? Acest lucru a
rezonat puternic și clar. Cu cât mă uitam mai mult la aceste creaturi,
cu atât vedeam mai mult. Erau doar niște oase vechi albite, ele nu
aveau putere decât în acel gând vechi. În dansul meu, mi-am dat
seama că nu aveam nevoie de ele în jurul meu, astfel că le-am învins.

Oasele s-au împrăștiat pe sol și am rămas uluită de cât de multă

putere aveau asupra mea aceste credințe vechi. Credințe precum că
nu eram destul de bună, suficient de demnă, eram neimportantă, de
neobservat și lipsită de valoare. De unde veneau? Nu conta. Cu toate
acestea, conștientizarea prezenței lor a avut importanță, căci odată
cu această conștientizare, creștea puterea mea interioară. Mi-am
simțit corpul plin de emoție și de o ușurare intensă. Pe măsură ce
dansul se apropia de final și ne-am adunat într-un cerc pentru a
împărtăși, tot ce puteam face era să las lacrimile să curgă.

Dansul în transă m-a impactat într-un mod neașteptat. A fost o

experiență profundă care s-a întors la mine din nou și din nou pe
măsură ce revizuiam lecțiile în ceea ce privește grija și iubirea de sine.
Experiența trecută mi-a arătat că acest tip de practică nu a funcționat
pentru mine,din nou, simțindu-ma proscrisă. Cumva de data asta mi-
am găsit drumul, am lăsat dansul să-și exercite magia și să deschidă
un portal către sinele meu adevărat. În lunile care au urmat, am
căutat modalități de a mă conecta cu mine însămi, să-mi ofer respect
și să fiu în armonie. Întoarcerea la mișcare văzută ca o cale către
îngrijirea de sine a fost un pas important în propria mea vindecare.

Un mod foarte concret care mi-a arătat faptul că sunt serioasă în a

avea grijă de mine a fost să-mi reorganizez programul de zi cu zi
pentru a elimina sindromul ușii rotative care s-a stabilit singur. Am
limitat numărul de sesiuni de consiliere pe zi și mi-am făcut timp
pentru celelalte sarcini, care includeau scrierea de rapoarte,
consultarea și lucrul la alte proiecte. De asemenea, am început să mă
duc la un studio local de dans pentru a participa la dansul extatic și la
clasele de dans mondiale. În cadrul descoperirii mele, am realizat că
unii dintre elevii pe care i-am văzut ar putea avea multe beneficii
practicând dansul și, după caz, aceasta ar încuraja indivizii să
exploreze rolul pe care dansul l-ar putea avea pentru ei. Deși dansul
în transă a acționat ca un portal pentru mine, sugestiile care veneau
în mod natural pentru studenții mei, erau acelea de a-i încuraja să
experimenteze diversitatea formelor de dans, fiind atenți la cum se
simțeau în momentul practicării lor.

În redactarea acestui capitol, am revizuit jurnalul pe care l-am avut

pe tot parcursul retragerii mele. Am fost ușor jenată să observ că
temele de acum doi ani continuă până și-n prezent. Se pare că este o
caracteristică umană să te întorci la lecțiile importante din nou și din
nou. Sunt fericită să observ că pot identifica când mă aflu în acea
circumstanță și să constat că acum am capacitatea de a-mi controla
mai bine gândurile într-un mod eficient. Se pare că spunând lucrurilor
pe nume (cum ar fi oasele albite), acea „influență asupra ta” poate fi
eliminată și astfel să-ți redobândești puterea interioară.

Când m-am întors acasă, am ales să creez un colaj ca o modalitate

de conectare la viața mea armonioasă. După dans, am scris aceste
cuvinte în jurnal și vi le ofer vouă ca o rugăciune care ar putea să vă
ajute să vă regăsiți valoarea:

Mă accept aici și acum

așa cum sunt cu toate darurile pe care le am pentru a le oferi acestei

lumi,

pe cele pe care le cunosc și pe cele pe care tocmai le-am aflat

 Mă apreciez și știu că am un loc în această lume,

În acest moment,

doar pentru că sunt aici.

Și astfel,

Întotdeauna fac tot ce-mi stă-n putință.

Învăț și râd.

Mă relaxez în viața mea și mai ales în acest corp,

acest templu care poartă sufletul meu.

Tind să-l respect și să-l îngrijesc în cel mai frumos mod.

FII BUNĂ FII RECUNOSCĂTOARE FII AMABILĂ

inserată poză pagina 111 sub care scrie

Integrarea învățăturilor din experiența dansului în transă

prin crearea unui colegiu

****

SANDRA MCMASTER este consilier la Universitatea Brandon din

Manitoba, Canada. Ea este, de asemenea, studentă a terapiei
Hakomi, o consiliere care abordează centrarea în Sine. Sandra a găsit
întotdeauna în mișcare o cale către cunoașterea de sine, pe care a
accesat-o prin practica yoga și prin multe experiențe de dans. Ea a
practicat cele Cinci Ritmuri și a participat la Dansul Mandalei celor 21
de laude către Tara. Prin consilierea și dansul ei, Sandra a ajuns să
cunoască puterea transformatoare a reînnoirii și redobândirii relaței
noastre cu trupurile noastre.

CAPITOLUL NOUĂ

Dansând Pentru Pace

Rhavina Schertenleib
AM LOCUIT ÎN VALEA ITAMBOATA, în Simões Filho, Bahia, din Brazilia
timp de aproximativ 16 de ani și am participat la proiectul Dansurile
pentru Pace din cadrul Fundației Terra Mirim (TMF). Terra Mirim este
un sat ecologic fondat în 1992, care promovează proiecte de
dezvoltare comunitară și dezvoltare durabilă în regiune. Am venit
pentru prima dată în sat în 1995, la invitația fondatorului său, Alba
Maria Nunes Santos, șaman, pentru a participa la un atelier de dans
sacru numit Dansurile Sacre și cele Patru Elemente. În timpul acestui
atelier de dans, am avut sentimentul că sufletul meu se reconecta cu
spiritele strămoșilor mei și m-am simțit profund legată de natură.
Experiența a fost oarecum uimitoare și chiar înfricoșătoare, dar
profund spirituală și foarte frumoasă. A fost un moment
transformator pentru mine.

    Participarea la aceste dansuri sacre mi-a dat motivația de a

dezvolta în continuare aceste dansuri prin practicarea șamanismului,
ca studentă și membru al grupului de cercetare, studiind etnografia
ritualurilor șamanice conduse de Alba Maria. Am văzut potențialul
acestei munci drept o modalitate de a investiga dansul ca o strategie
de sporire a capacității simțurilor umane prin ritualuri și experimente
cu cele patru elemente primare ale naturii: pământ, foc, apă și aer.

   În ritualul șamanic, se pune accentul pe timpul mitic, cunoscut și ca

timp sacru sau fără timp, care favorizează recuperarea unității cu
natura și cu liniile noastre ancestrale. Într-o stare modificată a
conștiinței, o identitate "nouă" este creată și legată de realitățile
paralele în care contactul cu aceste "alte lumi" dezvăluie un vehicul
puternic care unește simultan prezentul, trecutul și viitorul. Ritualul
șamanic devine apoi un spațiu sacru pentru dans / reprezentație în
care individul se poate conecta la aceste realități paralele și să
acceseze „un sine” multiplu, rezultând din expansiunea percepției
prin corp și minte. Acesta este un spațiu impresionant în care
dansatorii se pot cufunda în explorarea mișcării.

Terra Mirim

De-a lungul anilor petrecuți la Terra Mirim, am fost atrasă de bogăția

oportunităților de dezvoltare creativă și spirituală oferită membrilor
și oamenilor pe care îi deservește. Terra Mirim a fost creată dintr-un
vis, o inspirație cultivată adusă în inima orașului Alba Maria. Intenția
inițială a fost cultivarea unui teren care avea nevoie de îngrijire și
care putea fi transformat într-un loc de educație și vindecare pentru
oameni din întreaga lume. În plus, ar putea oferi un loc pentru o
manifestare umană deplină sub atenta supraveghere a Planetei
Mamă, ghidată de ființele și elementele care fac parte din natură.

     Aproximativ patruzeci de persoane formează grupul de bază al

membrilor și angajaților (rezidenți și nerezidenți) ai Fundației Terra
Mirim. Mulți au o experiență profundă de viață și se dedică valorilor
și viselor comune. Ei și-au dedicat viețile pentru a trăi în mod colectiv
o experiență dinamică și pentru a învăța să-și identifice locul în
această lume. Resursele și sarcinile legate de comunitate sunt
împărțite pentru a face lucrurile să se petreacă; tensiunile personale
și colective se rezolvă împreună. Timp de 18 ani, membrii TMF au
reușit să se ocupe de tot felul de crize, observând că adevărul stabilit
în spiritul Terra Mirim, pe care noi îl numim scop, unifică grupul și îl
ajută să meargă mai departe. Una dintre cele mai mari provocări este
încercarea de auto-sustenabilitate a fundației și a indivizilor. O mare
parte din activități sunt voluntare sau au un randament financiar
redus, ceea ce duce adesea la necesitatea ca unii membri să găsească
modalități exterioare de a susține financiar comunitatea. Acest lucru
pune la încercare credința și răbdarea grupului în fiecare zi. Pentru a
construi autosuficiența și durabilitatea, Terra Mirim pune în practică
câteva principii ale economiei de solidaritate, cum ar fi împărțirea
cheltuielilor, cumpărăturile colective, asistența reciprocă și
dezvoltarea parteneriatelor în proiectele principale.

     Un principiu major al Fundației Terra Mirim este "Ecologia

integrativă". Este întemeiat pe convingerea că protecția naturii și
dezvoltarea umană sunt un singur proces interconectat. În Ecologia
Integrativă,

Natura interioară a ființei umane și natura exterioară sunt

considerate interdependente în dimensiunile fizice (pământ),
emoționale (apă), mentale (aer) și spirituale (foc), în vederea
asigurării că vindecarea planetei se face prin intermediul vindecării
ființei umane.

În același timp, este un principiu etic și o vocație politică, pentru că

ne oferă direcția de a ne exercita cetățenia globală în dialog direct cu
realitățile care ne înconjoară.

    Un aspect important al principiilor lui Terra Mirim este

spiritualitatea. Văzută ca instrument pentru crearea conexiunii
comunității, spiritualitatea este percepută ca fiind flacăra sacră care
zilnic oferă ssusținere fiecărui membru și fiecarei activități. Deși
comunitatea este deschisă tuturor tipurilor de tradiții și maeștri
spirituali, șamanismul este sursa principală a viziunilor și practicilor
sacre. Percepția șamanică asupra sacralității naturii și abordării sale
multidimensionale față de realitate, ne dezvăluie un mare potențial
nu numai pentru a ne face mai receptivi față de natura noastră
spirituală, ci și pentru a ne ajuta să ne accesăm senzitivitatea fizică.
Ritualurile și viziunile șamanice existente la Terra Mirim au devenit
astfel un laborator unic de experimentare a tuturor expresiilor
artistice, în special a dansului.

                                Practica șamanică și Dansul

În tradiția șamanică, în timpul ritualurilor de inițiere, corpul

abordează o coregrafie estetică foarte asemănătoare cu cea realizată
într-un spectacol de dans. Ritualurile tradiției șamanice pot stimula o
dimensiune fizică care generează starea corpului imaginar în timpul
practicilor lor. De exemplu, nu persoana este cea care dansează, ci
corpul; calitățile focului sfânt sunt exprimate într-un foc ritualic.
Aceasta poate reprezenta expansionarea dimensiunii fizice a
persoanei care este receptivă la această experiență. Următorul
fragment din jurnalul meu descrie o experiență șamanică din
noiembrie 2007:
Noaptea și-a făcut apariția. Am reușit să aprind un foc mic și mai
târziu prezența nopții m-a trezit. Am simțit cum spațiul de vindecare
s-a creat, am început să tremur în interiorul sacului de dormit din
cauza ploii, ceea ce m-a făcut să dansez. Ghidarea mi-a expansionat
senzația corporală, m-am simțit mai mare, ocupând un cerc enorm,
unde am dansat în sferele nopții, eliberându-mă de temeri și
atașamente.

Ritualul șamanic devine un exercițiu care permite participanților să

acceseze părți neexplorate ale ființei lor. Acest aspect important
creează posibilitatea de a recupera spațiul pentru corpul imaginar. În
acest fel, reproiectarea și reconstrucția imaginii corpului în timpul
dansului oferă o experiență perceptibilă extinsă. Există potențialul de
auto-prospecție prin sporirea auto-cunoașterii care poate duce la
expansiunea conștiinței corpului. Într-o mențiune în jurnal, din mai
2008, Issue prezintă o altă experiență personală a dansului șamanic:

Am dansat mult timp, am dansat în ploaie, permițându-mi să mă

abandonez senzațiilor corporale. Ploua și era frig, dar acest lucru nu
conta. Libertatea corpului gol care pășea pe solul umed împreună cu
respirația conștientă și postul mi-au amplificat percepția, oferindu-mi
o stare de unitate a corpului/ a naturii. Trecând peste nevoile de
bază: cald sau rece, foame și somn insuficient, întuneric, ne permitem
să ne aprofundăm în aceste stări ale corpului care reflectă
expansiunea conștientă.

Toată experiența șamanică, cu îndrumarea primită din partea Albei

Maria, mi-a arătat că există o mare legătură între suflet și trup în arta
dansului. M-am deschis în fața manifestării senzitivității mele,
devenind, de asemenea, mult mai receptivă la natura și la alte ființe
umane.

Proiectul Dansurilor Păcii Universale

În acest context, am devenit membru a unui grup care se întâlnea

săptămânal pentru a studia Dansurile Păcii Universale (DUP) și
tradițiile și instrucțiunile care fac parte din această practică. Prezența
luminoasă a Albei Maria la aceste întâlniri m-a inspirat să am
încredere că pot dezvolta un nou mod de a fi, care să contribuie la
vindecarea lumii prin mijloace creative și transformatoare.

    DUP au fost create de maestrul Sufit Samuel Lewis, care a fost

inspirat de Ruth St. Denis, unul dintre predecesorii dansului modern
din Vest. Pe lângă sufism, Lewis a studiat misticismul evreiesc și
Kabala. Lewis a trăit în perioada celor două mari războaie mondiale și
s-a simțit motivat să pună bazele unui mod de înțelegere a păcii între
tradițiile religioase folosind frazele lor sacre în dansuri. Ideea lui a
fost de a da naștere înțelegerii păcii prin mișcări simple, însoțite de
fraze sfinte ce aparțin diferitelor tradiții spirituale ale lumii. DUP
stimulează o comuniune mai profundă cu trupul, făcând posibilă
intrarea în stări de transă și meditație profundă. Intenția dansurilor
este de a ne reda sensul unității umane, planetare și cosmice,
sărbătorind această revoluție prin cântări, meditații și dansuri
puternice și vibrante.

    Scopul practicării acestui dans este acela de avea acces la învățături

și de a înțelege ordininea mistică. Această practică a fost interzisă în
trecut, fiind oferită doar celor inițiați prin gesturi, simbolism, mișcări
și întruchiparea expresiilor sacre. Acum, prin această practică,
aspiranta este capabilă să treacă prin etapele dezvoltării spirituale
prin folosirea conștientă a respirației, concentrare, coordonare și
încredere. Se pare că această practică ajută participantele să se
dezvolte pe mai multe niveluri personale și colective.

Inserată poză pagina 116 sub care scrie

Dansând pentru Pacea Braziliei

În Terra Mirim, proiectul Dansurile Păcii Universale a început în 2006,

la unsprezece ani după ce sămânța originală a fost sădită în grupul
nostru de studiu. La acea vreme am fost desemnată să fiu
coordonator de dans la TMF. Împreună cu Anahata Iradah (o maestră
și mentor a DUP și o prientenă cooperantă din cadrul TMF) am
organizat o serie de ateliere de dans pentru grupuri de adolescente
din comunitățile publice vecine interesate să cunoască și să practice
dansurile sacre.

   Am organizat ateliere de lucru în școlile publice și în cadrul

asociațiillor adulte din comunitatea Dandá quilombola, Escola Amélia
Rodrigues și Escola Sepram. (O quilombola este o comunitate
tradițională braziliană formată în principal din descendenți africani
care au scăpat din sclavie.) Am mai oferit și ateliere de lucru pentru
asociația bătrânilor și pentru grupurile de tineri ale Bisericii Catolice
din comunitatea Palmares, asociația rezidenților și școala publică a
comunității din Outeiro. și pentru copiii școlii ecologice din cadrul
TMF. Toate aceste acțiuni au avut ca efect dobândirea încrederii
oamenilor din Valea Itamboatá, în special în rândul adolescențiilor și
copiilor. Ajutând la amplificarea potențialului individual, aceste
proiecte de dans au căpătat și o dimensiune politică, socială și
culturală.

   Regiunea Simões Filho este marcată de probleme serioase sociale,

economice și de mediu, printre acestea numărându-se și traficul de
droguri, substanțele chimice de contrabandă, sarcinile la vârste
fragede și prostituția. Deși aceste condiții extrem de dezechilibrate se
petreceau încă din perioada colonială, procesul de industrializare
doar a intensificat problemele. Împreună cu creșterea sărăciei și a
violenței, modernizarea regiunii (și a țării) a forțat comunitățile să se
rupă de rădăcinile lor culturale, care erau în mod tradițional legate de
pământ și au îmbrățișat o spiritualitate sinergetică. Pentru a face față
acestor condiții extreme și neplăcute, Terra Mirim a dezvoltat
numeroase activități adresate populației locale. Ca și în cazul
celorlalte activități, am aflat că aceste ateliere de dans împlinit o
nevoie imensă în comunitate. Ele nu numai că au ajutat adolescenții
să aibă noi perspective asupra vieții lor personale, ci au și contribuit
la consolidarea simțului lor de implicare comunitară și politică.

Începând cu anul 2005, prin proiectul "Cultura: Dreptul tuturor" s-a

stabilit ca Terra Mirim să fie centru cultural în Bahia, cu un impact
considerabil educațional, social și cultural asupra oamenilor implicați.
Atelierul de lucru a unit peste 600 de oameni în mișcări ale dansului
sacru, inclusiv din rândul copiilor, adolescenților și bătrânilor.
Cursurile de dans au loc săptămânal timp de trei ore. De asemenea,
au loc întâlniri lunare pentru un grup de adolescenți din comunitățile
quilombola la periferia localității Simões Filho. Acețti tineri asimilează
în mod rapid experiența dansului nostru, oferind cursuri pentru copii
la Școala Ecologică din cadrul Fundației Terra Mirim precum și în
comunități.
    Valoarea atelierelor de dans este dată de implicarea tinerilor din
comunitatea quilombola din Simões Filho, care au dezvoltat Proiectul
Arta pentru Pace. Ei s-au implicat în acest proiect utilizând principiilor
metodologice ale DUP care erau interconectate cu elementele sacre
ale tradiției șamanice: pământ, foc, apă și aer. Adolescenții nu numai
că erau curioși, dar erau gata să își schimbe viața. Conștiința spiritului
civic în comunitate, în mediul înconjurător și în cultura largă a fost
cultivată în rândul tinerilor prin intermediul atelierelor de dans.
Fetele și băieții de la favelas (din mahalale) întâmpină obstacole
uriașe când vin să participe la orele de dans și muzică sau să
mediteze. Prin aceste cursuri, ei devin mai constienti de trupurile si
de stările lor, descoperind singuri cum să-și creeze propria mișcare
prin dans.

    În acest context, arta educației produce o integrare conștientă a

corpului / naturii prescrisă de filozofia ecologică integrativă.
Experimentele șamanice cu elementele lor îi fac mai conștienți de
legătura intrinsecă dintre dimensiunile multiple ale corpului lor (fizic,
emoțional, mental și spiritual) și mediul înconjurător. Această
abordare nu numai că generează o sensibilitate ecologică în ei, ci și
sporește interacțiunea lor socială și dezvoltarea multor alte abilități.

     Proiectul social și cultural al Fundației Terra Mirim cu tinerii

cuprinde șaizeci de participanți. Dintre cei șaizeci, există zece
participanți, cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, implicați în mod
special în DUP. Ei sunt profund conștienți de corp și mișcare, de
capacitatea creativă și de autonomie. Ei au dezvoltat un simț colectiv
și de solidaritate în relațiile interpersonale, astfel că grupul ca întreg
a devenit mult mai centrat. Unii dintre ei au demonstrat, de
asemenea, o creștere a încrederii în aptitudinea lor ca și lideri.
 În timpul procesului de de instruire din cadrul DUP cu tinerii de la
Terra Mirim, am observat că cinci dintre tinerele femei și-au arătat
interesul și talentul de a deveni lideri de dans. Aceste femei tinere fac
parte din cazurile socio-economice dificile care se confruntă cu o
creștere a violenței în comunitățile lor. Ele au fost încântate să
prezinte noi posibilități creative pentru familiile și comunitățile lor,
diferite de cele disponibile în mod normal pentru persoanele aflate în
situația lor.

   Implicarea în procesul de "dansare a corpului" a permis tinerilor să

acceseze propria matrice culturală și să-și trezească propria lor
creație, fără a fi nevoie să fie dansatori profesioniști. Personal, a fost
o mare sursă de inspirație să lucrez cu aceste femei tinere, pe lângă
dezvoltarea capacității lor muzicale, coordonarea motorie, ritmul,
concentrarea și încrederea, acest proces stimulează creativitatea și
capacitatea artistică interioară. Mărturiile lor vorbesc despre
transformările lor comportamentale, despre care ele susțin că sunt
rezultatul implicării lor în dans. Îmbunătățirea încrederii și autonomia
au ajutat să fie mult mai responsabile în ceea ce privește
angajamentul, participarea, respectarea unui program,
disponibilitatea și deschiderea pentru a învăța noi exerciții, mișcări și
abordări. Ele își asumă numeroase responsabilități, sunt
supraveghetori ai noilor grupuri și sunt îndrumători pentru copiii de
la Școala Ecologică din TMF și în comunitățile lor. Ele sunt în mod clar
implicate și interesați să devină agenți pentru schimbarea socială.

            

  Importanța Dansurilor Păcii Universale

Cinci participante cheie, care sunt acum colaboratoare în cadrul TMF,
predau DUP și alte abordări în domeniile educațional și de mediu
pentru a sprijini dezvoltarea sănătoasă a vieții tinerilor. Ce urmează
sunt câteva dintre observațiile și comentariile pe care le-au făcut cu
privire la experiența lor în proiectul Dansurile Păcii.

    Ana Paula este membru a comunității quilombola din Dandá și

participă la un proiect ecologic în care oamenii se reunesc pentru a
discuta aspecte importante precum mediul, cetățenia, accesul la
cultură, cultura pentru pace și îmbunătățirea condițiilor socio-
economice. Intrând într-un rol de conducere, a început să predea
practici de dans în mod regulat în școala publică din comunitatea ei.
Aici, Ana Paula își exprimă sentimentul impactului pe care dansul îl
are asupra comunității sale:

La fiecare întâlnire cu adulții asociației sau cu copiii școlii, simt că

aceste dansuri aduc o energie pozitivă în grup și plec cu această
energie transpunându-o în viața mea.

Inserată poză pagina 119 sub care scrie

Silvia și Camilla

Fiecare întâlnire alături de comunitatea mea este minunată, pentru

că sărbătorim, dansăm și cântăm împreună. Întotdeauna includem o
samba de roda (samba într-un cerc) la sfârșitul Dansurilor Păcii,
pentru a face copiii să înțeleagă valoarea culturii lor și pentru a ne
uni, astfel încât să putem exprima cultura noastră într-un mod
frumos. Acest proiect îmi amplifică simțul de a trăi.
Este important să subliniem faptul că aceste tinere provin din
comunități în care tradițiile dansului afro-brazilian, precum dansurile
orixas din candonble și alte expresii, sunt încă prezente. La început,
unele dintre aceste fete, printre care și Eliandra Moreno, o altă
studentă a DUP, au avut mari dificultăți în a împărtăși cu grupul
participarea mamelor și bunicilor lor la aceste manifestări culturale.
Era clar, de exemplu, că unele erau jenate în timp ce priveau
dansurile strămoșilor lor din cadrul festivalurilor candomble din
regiune. Cu toate acestea, după o perioadă intensă de reflecții
colective, ateliere de dans, și dobândirea familiarității față de
comunitatea Terra Mirims, s-a produs o transformare puternică în
acceptarea și înțelegerea mediului lor cultural. Acum ele își ajută
mamele și bunicile în ritualurile candomble. Eliandra, care a devenit
asistent al clasei și profesoară de dans la Școala Ecologică Terra
Mirim, observă:

În timpul atelierelor de dans din școala ecologică, o dată la două

săptămâni, văd transformarea care se produce în copii. Cunoașterea
Dansurilor Pacei Universale, unită cu metodologia de învățare a Școlii
Ecologice, aduce ceva nou în viața mea și a copiilor. Această
cunoaștere îmbunătățește mișcarea prin Dansurile Păcii Universale.

Silvia Santos și Camila Santana, membri ai grupului, conduc dansuri în

mod frumos, cu umor și har. Silvia descrie efectul dansului asupra ei
și a studenților săi:
Practicarea Dansurilor Păcii Universale în comunitatea mea și în
Școala Ecologică încurajează dezvoltarea mea personală și a copiilor.
Modul lor de a asculta muzica se schimbă atunci când ei practică
mișcările astfel că mesajul păcii intră în corpurile lor ... Mă simt mai
încrezătoare atunci când mă concentrez asupra practicii. Văd
strălucirea în ochii copiilor, schimbarea comportamentului lor. Acest
lucru are o însemnătate puternică pentru mine. Sufletul meu se
odihnește simțindu-se în siguranță. Am compus deja un repertoriu de
dansuri și simt că astfel pot răspândi fericirea pe care o experimentez
în viața mea de zi cu zi

Camila și-a exprimat, de asemenea, angajamentul față de mișcare,

subliniind oportunitățile apărute:

După ce am intrat în lumea dansului, multe uși mi s-au deschis. Acum

cunosc oameni minunați și am reușit să vizitez locuri frumoase și să
am experiențe fantastice grație invitațiilor pe care le-am primit. Mi s-
a cerut să predau Dansurile Pacei Universale unui grup de adolescenți
ai Bisericii Catolice și unei asociații de bătrâni din comunitatea mea.
Le plac Dansurile Păcii Universale și adoră faptul că există o tânără în
comunitate care pune accentul pe mesajele păcii survenite prin
dansuri.

Experiența acestor femei tinere ne arată că dansurile șamanice,

inspirate de contactul cu elementele sfinte ale naturii, creează un
spațiu ritualic, oferind fiecărei dansatoare posibilitatea de a-și
identifica locul în cosmos și de a întineri. Dansurile promovează
dezvoltarea culturii păcii și ajută la dizolvarea conflictelor. Mesajul lor
este accesibil la scară largă și oferă o mai mare apreciere a altor
tradiții, în timp ce prezintă o înțelegere mai profundă a tradițiilor
culturale locale, care în Brazilia sunt profund sincretice. Identitatea
braziliană este un compus mozaic format din diferite patrimonii
culturale: creștinismul catolic, adus de colonizarea portugheză,
riturile africane, cultele și zeitățile aduse de sclavii africani în timpul
coloniilor și toată înțelepciunea, practicile și tradițiile indigene care
existau înainte de invazia străină a acestui pământ. Din acest amestec
amplu și intens, am fost făcuți. Din această amalgamare, istoria
Braziliei și a poporului său continuă să fie inspirată. Pentru a înțelege
istoria noastră, este necesar să o vedem prin aceste expresii colorate,
revizuind amintirile noastre trecute și prezente. Este despre a realiza
o călătorie în centrul sufletului nostru, o bogăție culturală
manifestată în dansuri, muzică, ritmuri și toate artele și creativitatea
prezente în țara noastră.

     Dansul, în cultura braziliană, este o modalitate de auto-exprimare

și de comunicare. Statul Bahia, de exemplu, pulsează în multe ritmuri
diferite, care includ gesturi și simboluri care se manifestă prin
limbajul dansului. Dansul pare a fi o modalitate braziliană de a-ți
exprima creativitatea și preocupările, precum și o cale pentru
recepționarea informațiilor. Deși există și alte limbi artistice, dansul a
devenit o modalitate importantă de exprimare și de redobândire a
puterii interioare în culturilor locale. Ne ajută să înțelegem mai bine
rădăcinile și trecutul nostru, deoarece evocă frumusețea senzorială și
bogăţia eterică.

     De-a lungul anilor, Terra Mirim, ca organizație socială, nu numai că

a recunoscut importanța acestei moșteniri, dar a devenit și un spațiu
deschis pentru manifestarea ei în regiune. Intervenția de la Școala
Ecologică, care include clasele de dans, consideră această vocație
artistică o remarcabilă caracteristică a populației locale. Sub
coordonarea orașului Mynuska de Lima și grație legăturilor directe cu
alte zone organizatorice ale TMF, Școala Ecologică reușește să
realizeze un număr mare de servicii zilnice intense, care cere
participanților o credință puternică în scopul Terra Mirim. Proiectele
și activitățile de dans fac parte din acest vis mare. Este o credință în
trezirea adevăratului potențial în fiecare persoană, chiar și în cei care
suferă de condiții sociale dezagregate. Este o credință cum că,
ajutându-i pe indivizi să se exprime pe deplin, acest lucru îi va ajuta,
de asemenea, să-și exprime sentimentele lor de iubire și de păsare
față de alții și față de natură, într-un dans cosmic frumos și sacru. Eu
am experimentat-o și am asistat la transformarea în grupurile noastre
a multor copii și adolescenți.

   Dacă, de asemenea, credeți în aceste posibilități, puteți colabora cu

noi ajutând dansul sau alte proiecte educaționale / artistice ale TMF.
Vă rugăm să ne contactați: ravina@terramirim.org.br sau la
www.terramirim.org.br

****

RHAVINA SCHERTENLEIB a studiat dansul la Școala de Dans din cadrul

Fundației Culturale a Statului Bahia din Brazilia și la Universitatea
Federală din Bahia, concentrându-se pe dansurile sacre și native ale
diferitelor tradiții, specializându-se pe cele șamanice. Din 2003, a
susținut ateliere de dans șamanic și orixas în Elveția și Germania. Ea
este membru al rețelei braziliene de Dansuri ale Păcii Universale și
este creatorul și supraveghetorul proiectului "Arta pentru pace" din
Bahia, Brazilia. Adresa website-ului ei este www.terramirim.org.br.

CAPITOLUL ZECE

Dansul Soarelui ca Ofrandă adusă

Planetei Mamă și Întregii Creații

Barbara Waterfall
Booshoo. Waabshki mshkode bzhiki kwe ndizhinikaaz. Zabawa nimkii
aankwad kwe ndizhinikaaaz. Waabsbki jijaawk ndoodem. Sf. Iosif,
Lacul Huron ndoogibaa.

Vă salut conform obiceiului poporului meu Anishnabec: Mi s-au dat

două nume, Femeia Bizon Alb și Femeia Nor de Furtună Galben. Sunt
educatoare și vindecător. Fac parte din Clanul Cocorului Alb și provin
din malurile lacului Huron.

      Sunt o femeie din rasa Métis, o combinație între Anishnabe /

Ojibwe, strămoșul francez și german. Ca persoană Métis, nu sunt
înregistrată în statul indian în conformitate cu prevederile Actului
indian din Canada (1876). Sunt o dansatoare a Soarelui si am reușit să
duc la indeplinire țelul meu initiala de a participa la patru Dansuri ale
Soarelui avute loc în mod succesiv. Forma specifică de dans pe care
am interpretat-o a fost Dansul Soarelui Războinic. Rolul războinicului
în societatea Anishnabec este de a proteja poporul și de a ne păstra
patrimoniul și tradițiile culturale. Experiențele Dansului Soarelui au
avut efecte profunde și neprevăzute asupra vieții mele, căci aceste
experiențe mi-au dat puterea de a-mi păstra în mod ferm identitatea
și de a-mi asuma rolurile și responsabilitățile sacre pe care Creatorul
mi le-a oferit. Acest lucru a avut loc în ciuda unor forțe reale și
impunătoare care ar fi dorit să acționez altfel.

     Sunt foarte conștientă că trăiesc într-un context colonial și

patriarhal dominant în care exercitarea puterii spirituale tradiționale
a femeii Métis este un lucru contestat. Prin rigorile Dansului Soarelui,
am fost testată și am atins puncte pe care le credeam imposibil de
accesat de condiția umană. Experientele mele cu privire la Dansul
Soarelui m-au învățat importanța abandonului minții, emoțiilor,
trupului și a vieții mele, în mod continuu, pentru a sluji Creatorul. În
acest sens, am învățat despre puterile spirituale imense pe care noi,
ca ființe umane le putem accesa, atât în interiorul, cât și în afara
corpului fizic. De asemenea, am realizat că aceste puteri spirituale
vaste și expansive pot face ca toate lucrurile să devină posibile.

Am fost încântată și onorată când mi s-a propus să contribui la

această carte despre experiențele femeilor cu privire la tradițiile și
practicile Dansului Sacru din întreaga lume. Am ajuns să cred că
există o sursă mare de putere care ne aduce împreună prin diverse
experiențe, în special atunci când această diversitate provine atât din
integritate și respect, cât și din scopul de a dobândi o mai bună
înțelegere și armonie. Într-adevăr, visul tuturor popoarelor, din toate
națiunile care se reunesc de dragul armoniei globale, este un scop și
o învățătură de bază al Dansului Soarelui.

     Trebuie să spun că particip la această scriere într-un mod umil,

știind că nu vorbesc în numele Métis-ilor și / sau Poporului
Anishnabec. Respectând protocolul indigen nord-american cu privire
la scrierea despre fenomenele indigene din America de Nord, nu
împărtășesc detalii intime despre Dansurile Soarelui, din respect
pentru puterea și utilitatea tradiției orale și pentru sacralitatea
ceremoniei Dansului Soarelui. Având în vedere acești parametri în
ceea ce privește scrierea Anishnabec, relatez informații care au fost
înregistrate în textul scris anterior, precum și înțelegerile orale
pentru care mi s-a dat permisiunea să le exprim în scris. În același
timp, vorbesc din spațiul autorității mele - inima mea - despre ceea
ce înțeleg ca fiind o experiență subiectivă a adevărului. Am vorbit
anterior despre cunoașterea subiectivă a inimii ca o reflecție a unei
epistemologii a cunoașterii interioare. Leilani Holmes susține această
înțelegere și cunoașterea spirituală / din inimă ca fiind baza
epistemologică legitimă de a spune adevărul.
     Motivația mea pentru scrierea acestui capitol are două scopuri. În
primul rând, doresc să aduc lumină în ceea ce privește situația
trecută și cea actuală a existențelor Métis-ilor / Poporului Anishnabec
pentru ca audiența largă să le înțeleagă. Mai doresc să promovez
conștiința și respectul pentru puterea și utilitatea culturilor și
tradițiilor Métis / Anishnabec și, în special, Dansul Soarelui ca fiind o
practică spirituală. Este un fapt știut că formele istorice și în curs de
colonizare au ca scop eradicarea, devalorizarea și inferiorizarea
popoarelor Métis / Anishnabec și a felului lor de a exista în lume,
incluzând filosofiile, viziunile asupra lumii, metodologiile și practicile
noastre. După cum Maffie a observat, discursurile dominante ale
culturii moderne poziționează adesea superioritatea cunoașterii
tehnologice occidentale peste înțelegerile indigene locale. În acest
context, scriu pentru a valorifica practicile culturale marginalizate ale
poporului Anishnabec, folosind mai degrabă o abordare discursivă
decât una teoretică. Fac referire printr-un cadru discursiv la contextul
social în care trăim, precum și la istoricul și experiențele noastre
trăite care se schimbă în mod constant pentru a face loc înțelegerilor
holistice și interconexiunilor indigene. "

Colonialismul nu este ceva ce a existat numai în trecut. Sistemul de

rezervare din Canada care există și la momentul actual, vorbește
despre experiențele din prezent cauzate de colonialism. Prin urmare,
folosesc înțelegeri anti-coloniale pentru a centra actualul proiect al
rezistențelor populației indigene și opoziția acesteia față de
colonialism. Cadrul discursiv anti-colonial poate fi definit în trei
moduri. Acesta prevede absența impunerii coloniilor, agenția pentru
Popoarele Indigene care să ne guverneze propriile vieți și practica
unei asemenea agenții bazată pe modalitățile de susținere a vieții
strămoșilor noștri indigeni. Acest cadru de lucru face loc dezvoltării
pozițiilor și abordărilor pozitive și proactive ale poporului Anishnabec.
      Cunoașterile indigene au fost conceptualizate ca un corp al
Înțelepciunilor asociat cu Ocuparea pe termen lung de către un popor
a unui anumit loc. Se spune că aceste cunoașteri indigene sunt
imprimate în spiritul și sângele pământului prin oasele strămoșilor
noștri. De asemenea, acestea izvorăsc din relațiile noastre și
legăturile de rudenie cu toate ființele vii, inclusiv din forțele spiritului
elementar și energiile vitale ale pământului. Aceste cunoașteri au fost
acumulate în timp, transmise din istoria noastră pe cale orală și
scrisă, prin diferite moduri cum ar fi desenele noastre pictoriale,
legendele, povestirile, proverbele, cântecele, ceremoniile și
dansurile. De asemenea, ele pot fi dobândite prin observație empirică
și prin surse spirituale, cum ar fi comuniunea cu spiritele strămoșilor
și prin viziuni și vise. Aceste învățături cuprind înțelegeri
experiențiale, calitative și subiective. Cunoaștererile indigene prin
natura lor sunt holistice, incluzând conexiunea minții cu trupul și
spiritul.

      

  Istoria Poporuluii Métis / Anishnabec

                                     O moștenire de reziliență

Popoarele Anishnabec au o istorie bogată. Pergamentele noastre din

scoarță de mesteacăn arată originile popoarelor Anishnabec pe acest
continent înca de pe vremea erei glaciare, cu aproximativ un milion
de ani în urmă. Cunoașterile și practicile Anishnabeciene rezistă până
și-n ziua de azi, fiind scrise în limbile Anishnabec și Métis, în istorii
orale, legende, cântece, dansuri, ceremonii și în cadrul pictorialelor
scrise.
    Poporul Anishnabec credea, din punct de vedere istoric că
Pământul este o planetă feminină și că existența noastră pre-
colonială a fost organizată de o etică bazată pe pământ, cunoștințe,
sisteme și căi de practică. Wub-e-ke-niew observă că Anishnabecii
erau în mod tradițional non-violenți, întreținându-se cu ajutorul
grădinăritului și a ceea ce le oferea mediul permacultural. Poporul
Anishnabec trăia în armonie strânsă cu natura. Viața se desfășura în
jurul unei etici de administrare a pământului. După cum sugerează
Wub-e-ke-niew, oamenii din Anishnabec aveau grijă de casele,
grădinile, pădurile lor, sporindu-și în același timp subzistența prin
pescuit și vânătoare. El susține, de asemenea, că în acest context s-a
dezvoltat o literatură orală prolifică. Femeile aveau un rol esențial și
central în cultură. Această înțelegere este susținută de bibliotecile
sau desenele pictografice înregistrate, precum și de învățăturile orale
ale bătrânilor noștri. Wub-e-ke-niew este de acord, afirmând că
bărbații și femeile Anishnabec au avut roluri și relații complementare
și respectuoase.

Eu provin din Poporul Anishnabec-Ojibwe. Sunt și o femeie Métis.

Înțelegerea mea despre a fi Métis este dată de propria mea istorie
locală. Cuvântul „Métis“ este un termen originar din perioada
colonială timpurie pe acest pământ și se referea inițial la descendenții
femeilor indigene din America de Nord și bărbaților francezi.
Rădăcinile mele de Métis provin din această perioadă colonială foarte
timpurie, când strămoșii mei au ajuns să fie socotiți de autorități
coloniale, altele decât cele ale poporului Anishnabec sau Ojibwe. Din
această cauză, pentru că am fost construiți ca fiind un "altul
hibridizat", nu am fost definiți ca fiind în mod legitim un "adevărat"
Anishnabec / Ojibwe. Odată cu stabilirea colonialismului pe acest
pământ, toate popoarele indigene din America de Nord, din Canada
au fost nevoite să trăiască sub amprenta segregației rasiale. A fost
creat un sistem de rezervări, conform căruia persoanele care erau
definite ca fiind în mod legitim indigene erau alungate și obligate să
locuiască pe terenuri mici, denumite rezerve. Cei care nu erau
considerați a fi indigeni au fost plasați în rezervă și li se permitea
accesul limitat să-și vadă rudele neamestecate din rasa Anishnabec.

    Impactul pe care acest sistem de segregație rasială l-a avut asupra

poporului meu a fost acela că am separați și izolați, în mod strategic,
de oamenii Anishinabe. De-a lungul timpului, mulți oameni au
considerat acest sistem și legislația legitimă a identității indigene ca
fiind ceva lipsit de importanță. Impactul acestei istorii pentru mine
personal a fost că adesea eram provocată (uneori violent) și mă
confruntam cu faptul că nu am drepturi de a participa și de a practica
tradițiile Anishnabec. Tânără fiind, capacitatea mea de a trăi conform
propriului meu simț de cunoaștere, integrității și puterii mele
interioare, a fost grav perturbată. Cu toate acestea, pe măsură ce am
deconstruit și revizuit în mod critic istoria poporului meu, am
conștientizat că, în ciuda forțelor de colonizare, am fost crescută ca
un copil Métis într-un context în care am crescut să învăț despre
multe cunoașteri Anishnabeciene. Am fost crescut într-un mediu
agricol umil, trăind pe baza a ceea ce oferea pământul. Am fost
învățată cum să trăiesc în conformitate cu ritmurile și ciclurile
mediului natural, am învățat cum să respect pământul și să-l păstrez
pentru viitoarele generații. De asemenea, am învățat despre
proprietățile vindecătoare ale multor plante.

     Educația mea timpurie a fost întemeiată pe baza existenței

Anishnabecă și, ca adult, prioritatea mea a fost să caut, să particip și
să susțin revitalizarea tradițiilor culturale Anishnabec. Prin asistența
bătrânilor din Anishnabec, am reușit să mă ocup de responsabilitățile
sfinte, ceea ce însemna să fiu o educatoare indigenă și să-i asist pe
ceilalți în calitate de vindecător. Prin urmare, în ciuda barierelor și a
provocărilor destul de reale care au fost impuse de legislația
colonizatoare, identitatea mea și capabilitatea de a-mi exercita
darurile naturale primite de la Creator rămân neclintite. Eu susțin că
această realitate se referă la rezistența culturală a spiritului unei
femei Métis / Anishnabe.

Cosmologia Anishnabec:

                       Suntem cu toții conectați și înrudiți

Organizarea Dansului Soarelui reflectă o înțelegere cosmologică a

tradiției Anishnabece. Poporul Anishnabec cred că o entitate
androginală a creat viața și lumea în care trăim. Mulți atribuie acestei
ființe sau entități, numele de Kitche Manitou sau Marele Mister.
Oamenii din Anishnabec cred, de asemenea, că, Creația nu reprezintă
o serie de evenimente care s-au petrecut în trecut, ci reflectă mai
degrabă un proces care are loc în mod continuu. De asemenea, nu
suntem percepuți ca fiind niște recipiente pasive, ci mai degrabă
agenți activi ai Creației noastre care este în curs de desfășurare.

     Implicația înțelegerii participării noastre la creație vine cu o

responsabilitate mare, pentru că trebuie să luăm serios în
considerare ce fel de lume creăm în mod activ. Trebuie să ne
întrebăm: creăm armonie și pace sau dizarmonie și discordie?
Lucrăm pentru libertatea și egalitatea tuturor sau suntem doar
preocupați de propriile noastre acțiuni individualiste? Apelăm la
simțul dreptății sau permitem apatiei și indiferenței să ne împiedice
din a lua atitudine? Lucrăm activ pentru a ne asigura că pământul,
aerul și apele noastre sunt curate și pure sau preferăm să lăsăm o
lume poluată viitoarelor generații? Din punctul de vedere al unui
Anishnabec acestea sunt întrebări serioase asupra cărora trebuie să
reflectăm, deoarece, în cele din urmă, suntem cu toții responsabili
pentru viitorul care se desfășoară în jurul nostru.

    Pentru poporul Anishnabec, viața este înțeleasă că existând într-o

cosmologie circulară. Această înțelegere cosmologică este
reprezentată în cadrul ceremoniei de Dans al Soarelui, pe măsură ce
Loja acestui dans este construită într-un cerc. Cercul reflectă un
truism Anishnabec cum că "suntem cu toții conectați și înrudiți".
Această înțelegere este în concordanță cu principiul fundamental
Anishnabec care susține că noi, ca ființe umane, suntem
interconectate cu tot ceea ce înseamnă viața printr-o rețea bogată de
relații de rudenie. Antone, Miller și Myers explică faptul că există
relații complementare bazate pe clanuri între oameni și altele arii ale
creației. De asemenea, ei afirmă că rolul nostru uman în creație este
limitat, deoarece existența noastră depinde de alte ființe și de forțe
care dau naștere vieții. Un exemplu concret al acestei înțelegeri este
reflectat în relația noastră cu Soarele. Poporul Anishnabec se
raportează la Soare ca fiind Bunicul nostru și este, de asemenea, pe
deplin conștient de dependența noastră de Soare, pentru că dacă
Soarele nu ne-ar mai susține, viața nu ar mai exista.

Etica tradițională Anishnabecă, sistemele, practicile

ceremoniologice, inclusiv Dansul Soarelui și relațiile sociale de zi cu zi
erau organizate pentru a asigura și menține un spirit de coexistență
respectuos cu toată Creația. Din perspectivă tradițională, se
presupune că ființele umane trebuie să-și trăiască viața în mod
echilibrat. Adică, prin efortul conștient depus în toate aspectele vieții
lor, oamenii sunt responsabili pentru menținerea echilibrului în
interiorul lor și în lumea din jurul lor. Ceremoniile Anishinabece,
inclusiv Dansul Soarelui, sunt de o importanță deosebită în această
viziune mondială, pentru că sunt realizate pentru a asigura
menținerea acestui echilibru ecologic cu Toată Creația. Lucrăm în
primul rând cu energia provenită de la razele soarelui și suntem în
armonie cu alte forțe elementare, astfel, Dansul Soarelui asigură
căldura soarelui ca rămânând mereu prezentă, iar seceta este
împiedicată. Având în vedere că, în prezent trăim într-o lume cu
tendințe de încălzire globală, practica Dansului Soarelui are o
importanță deosebită.

            

 Importanța ceremoniilor Indigene / Anishnabece

                     în menținerea echilibrului întregii creații

Bătrânii mei mi-au împărtășit faptul că ceremoniile indigene din

întreaga lume au un rol și un scop aparte. Așa cum unul dintre
profesorii mei din trecut, Oh Shinnah Lup Rapid a scris, ceremoniile
lucrează cu și influențează poliii electromagnetici ai Pământului, în
sud, nord, est și vest. Oh Shinnah, de asemenea, ne învață că axa
Pământului în acest moment în ceea ce privește dezvoltarea
Pământului se schimbă și, ca o consecință, este extrem de important
ca popoarele indigene să continue să realizeze ceremoniile pentru a
facilita un rezultat pozitiv asupra acestor schimbări. Ea prezice că,
dacă polii majori sunt perturbați în timpul schimbării axei, câmpul
electromagnetic al Pământului este de asemenea puternic afectat.
Dacă acest lucru este adevărat, fără o intervenție spirituală drastică,
un posibil rezultat ar putea fi distrugerea vieții pe Pământ.
     Nu împărtășesc această posibilă realitate pentru a evita frica. Mai
degrabă, eu doar împărtășesc ceea ce mi-au transmis Bătrânii, pentru
că este foarte clar că am ajuns într-un punct critic pe această Planetă
Mamă. Într-adevăr, Înțelepții din Anishnabec au afirmat că ne aflăm
într-un moment nou și schimbător pe Pământ. Multe popoare
indigene au descris contextul în care trăim ca fiind perioada Marii
Purificări. Poporul Anishnabec vorbește despre această perioadă ca
fiind lumina celui de-al optulea foc, prin care noi, ca popoare umane,
avem un potențial enorm de a învăța să respectăm coexistența în
armonie cu lumea naturală din jurul nostru. Bătrânii noștri susțin, de
asemenea, că am ajuns într-un punct crucial în ceea ce privește
dezvoltarea noastră pe această planetă, unde au loc transformări și
modificări considerabile.

     Când ne uităm la lumea naturală din jurul nostru, vedem această

înțelegere reflectată în evenimentele curente. Legende ale poporului
Anishnabec vorbesc despre acest moment, în care forțele naturale,
cum ar fi uraganele, tornadele, valurile mării, inundațiile,
cutremurele, incendiile forestiere și vulcanii, vor reda Planetei
Pământ și popoarelor sale echilibrul necesar. În fiecare zi când citim
sau ascultăm știrile, ni se amintește de această realitate. Nu numai
poporul Anishnabec, ci toate popoarele, sunt afectate de aceste
schimbări. Uraganul Katrina de pe Coasta Golfului și marile incendii
din diverse părți ale globului sunt exemple ale acestor efecte care se
resimt în întreaga lume. Înțelepții Anishnabeci ne spun că, deși aceste
evenimente sunt tragice, ele sunt mijloacele prin care Pământul este
capabil să se vindece și să își restabilească echilibrul. Ca specii umane,
ni se cere să trăim în armonie cu cele patru mari forțe: aer, apă,
pământ și foc. Înțelepții spun, de asemenea, că există în cele din
urmă două căi de alegere în viață. Una este calea tehnologiei
moderne, care este ghidată numai de un profit economic. Un
exemplu petrecut recent, al ramificațiilor și al consecințelor acestei
căi economice, a fost dezastrul petrolier din Coasta Golfului. Cealaltă
cale este o cale indigenă bazată pe spirit, de coexistență pașnică și în
armonie cu lumea din jurul nostru.

    Bătrânii Anishnabeci, ca și canale ale înțelepciunii de susținere a

vieții indigene, cer întregii omeniri, cât mai repede, să ajungă să fie în
echilibru cu Pământul. Ei avertizează, de asemenea, că, dacă oamenii
continuă să urmeze o cale care este motivată numai de câștigul
economic, omenirea va avea mai multe dezastre naturale, cu o
frecvență mai mare, ceea ce va duce la o catastrofă de proporții mari.
Bătrânii indigeni din întreaga lume afirmă că popoarele indigene
păstrează înțelepciunea integrantă a vieții. Bătrânii indigeni vorbesc
despre nevoia urgentă, cu privire la popoarele indigene din întreaga
lume, de a se întoarce la învățăturile lor tradiționale și la practicile
ceremoniale. Acest lucru, implică să participăm la ceremoniile
noastre, precum Dansul Soarelui, prin care cu ajutorul energiilor de
vindecare și de refacere facilităm astfel un proces vindecător în
această etapă critică a dezvoltării Pământului.

Istoria și semnificația

                  Ceremoniei Anishnabece a Dansului Soarelui

Ceremoniile Dansului Soarelui au loc în multe locuri sacre din

America de Nord, vara când soarele este foarte fierbinte. Se face
referire la practica spirituală a Dansului Soarelui în Poveștile noastre
Anishnabece despre Creație, care inițial purta denumirea de Dansul
Setei. Acest dans a fost considerat ca fiind cel mai sfânt dintre toate
ceremoniile. Dansul Soarelui sau Dansul Setei se desfășoară într-un
cerc, reflectând înțelegerea noastră cosmologică circulară despre
univers și circulația și ciclicitatea caracteristicilor vieții. În centrul
cercului se află un Plop, reprezentând Copacul Vieții, precum și un
punct focal pentru a întra în comuniune cu Creatorul.

    Dansul Soarelui a fost și continuă să fie o ceremonie riguroasă și

una care nu ar trebui să fie luată în derâdere. Unii dintre Înțelepți au
spus că: "Nu voi sunteți cei care alegeți să fiți Dansatori ai Soarelui";
ci mai degrabă, "Dansatorul Soarelui este ales de Creator". Unele
dintre scopurile importante ale acestui dans promovau relațiile
pașnice și armonioase, darurile ca donații și sărbătorirea unor
evenimente importante. A fost de asemenea recunoscut faptul că
participarea la Dansul Setei deschide oamenii către iubire și
neprihănire. Așa cum a fost indicat anterior, Dansul Soarelui
stabilește și asigură menținerea unui echilibru ecologic delicat cu
lumea naturală și cu forțele sale vitale.

     Este bine știut faptul că fizic este imposibil să duci la bun sfârșit
Dansul Soarelui fără un ajutor supranatural. Dansatorii Soarelui sunt
chemați în cerc, în jurul Arborelui, la începutul dansului de către
conducătorul ceremoniei. Ei rămân în acest cerc în arșița soarelui fără
a consuma alimente și apă timp de două până la patru zile. În
Dansurile Soarelui la care particip, dansatorii sunt scoși afară din Lojă
când soarele apune și li se dă posibilitatea să se odihnească sau să
doarmă în timpul serii. Dimineața, ei sunt chemați înapoi în cerc
pentru a relua dansul.

      Pentru ca acest dans să fie realizat cu succes, dansatorul trebuie

să renunțe la ego-ul și la fizicul său limitat, în favoarea obținerii
puterii incomensurabile din partea forțelor spirituale. Dansatorul
Soarelui devine apoi un releu al puterilor spirituale și îi este dată
rezistența pentru a finaliza dansul. Ca un vas al energiilor spirituale,
dansatorul poate beneficia de informații spirituale de la Strămoși și
alte forme ale Spiritului, viziuni, experiențe auditive și visuri. Natura
acestor mesaje poate fi folosită în scop personal. Cu toate acestea,
mulți oameni primesc mesaje pentru binele familiilor, a comunităților
și a Națiunilor, precum și pentru binele întregii Creații.

Dansul Setei sau Dansul Soarelui au fost interzise de către legislația

canadiană în 1880. Cu toate acestea, istoria orală a poporului
Anishnabec atestă că, în timp ce practica a fost declarată oficial
ilegală, unii oameni Anishinabeci au continuat să țină această
ceremonie și alte ceremonii "în secret" departe de ochiul autorităților
coloniale. Această înțelegere a fost, de asemenea, înregistrată în
relatări scrise, care atestă astfel rezistența culturală a poporului
Anishnabec. Cu toate acestea, deoarece Dansul Soarelui a fost
interzis, posibilitatea de a menține această practică a fost drastic
limitată.

                         

 Practicile și rezultatele actuale ale

                       Dansului Soarelui din tradiția Anishnabecă

S-a constatat, după cel de-al doilea război mondial, o revitalizare a

spiritului anti-colonial care a prins rădăcini în multe comunități
indigene din America de Nord. Adică veteranii indigeni din America
de Nord în timpul războiului au experimentat aceleași drepturi ca și
tovarășii lor non-indigeni. Revenind la casele lor, după război, acestor
veterani le era imposibil să trăiască de a trăi în condiții de segregație
rasială și de alte forme de opresiune colonială. Ca răspuns la
rezistențele anti-coloniale, au fost invocate unele schimbări, cum ar fi
înlăturarea interdicției ceremoniilor indigene din America de Nord. În
prezent, există o renaștere și o revitalizare a ceremoniilor indigene
din America de Nord, inclusiv a ceremoniei de Dans al Soarelui din
tradiția Anishnabecă.

Am asistat la trei rezultate pozitive ale Dansului Soarelui, așa cum

este el practicat astăzi de oamenii Anishnabeci. În primul rând,
ceremonia a creat un mediu pentru vindecarea și redobândirea
puterii interioare a multor oameni Anishnabeci. Asta înseamnă, ca
acestor oameni li s-a dat un loc, și un spațiu pentru s-și rezolva
senzațiile de durere și traume asociate cu experiența colonialism. În
acest fel, mulți Anishnabeci sunt capabili să-și elibereze sentimentele
negative și să înțeleagă în mod pozitiv impactul opresiunii noastre
coloniale. Duran, Duran, Cal Galben – Inimă Curajoasă si Cal Galben-
Davis, referindu-se la experienta Lakota de revitalizare a Dansului
Soarelui, citează un rezultat similar pentru Oamenii lor. Prin rigorile
Soarelui, am observat că mulți oameni Anishnobeci câștigă dreptul de
a-și asuma responsabilități sacre, cum ar fi asumarea rolului de
conducători spirituali și de purtători ai ceremoniilor Anishnabece.

     În al doilea rând, în timpul Dansurilor Soarelui, la care am

participat, au fost invitați să participe oameni din diverse medii și
culturi. Am observat că oameni din întreaga lumea participă la
Dansurile Soarelui și, în acest fel, a luat naștere un spirit al
respectului, armoniei și păcii mai mare între popoarele Anishnabece
și cele non-Anishnabece și cunoașterile au fost dobândite . În al
treilea rând, trăind în condițiile actuale fenomene precum încălzirea
globală și alte schimbări climatice, Dansul Soarelui se bazează pe
energiile Soarelui pentru a ajuta la restabilirea echilibrului planetei
noastre. Într-adevăr, am observat imediat cum condițiile de
intensificare a căldurii văratice fără precedent s-au atenuat grație
Dansului Soarelui care a adus cu sine spiritul ploilor răcoritoare.
Adică, chiar dacă raportul meteorologic nu a prezis ploaia, bătrânii
mei mi-au spus că, prin rugăciunile intense ale unora dintre
dansatorii soarelui, scopul de a ploua a fost atins.

    Împărtășirea motivațiilor mele în ceea ce privește Dansul Soarelui

                    și Procesul de Pregătire pentru acesta:

Asumarea rolului de Războnic al Luminii care slujește Planeta Mamă

                                       și Întreaga Creație

Am aflat prima dată despre practica Anishinabe a Dansului Soarelui în

urmă cu șaptesprezece ani. În acel moment am șimțit dorința de a
afla mai multe despre Dansul Soarelui, dar de asemenea știam că era
o ceremonie la care pentru a putea participa, trebuia să fiu invitată.
Am fost foarte bucuroasă când mi s-a cerut să particip la un Dans al
Soarelui în urmă cu nouă ani, ca ajutor pentru o femeie care și-a
făgăduit să practice acest dans. Am fost ajutor timp de doi ani, la
început pentru gătit și curățenie pentru liderul dansului și asistenții
săi, precum și pentru toboșa și cântăreți și pentru alte persoane care
au venit să susțină Dansul Soarelui din exteriorul cercului. A fost o
experienta transformatoare să asist la angajamentul asumat al
Dansatorilor Soarelui. Am fost conștientă de faptul că dansatorii se
rugau pentru binele poporului lor, pentru întreaga umanitate și
pentru perpetuarea a tot ce este bun și adevărat pe acest Pământ. În
acel moment am știut cu adevărat că vreau să devin o Dansatoare a
Soarelui, iar la scurt timp după aceea, am intrat în contact cu oameni
care m-au susținut în primul meu Dans al Soarelui, în calitate de
dansatoare.

Motivele mele pentru decizia de a devini o Dansatoare a Soarelui

au provenit din conștiința mea profundă a tuturor binecuvântărilor
pe care le-am primit în viața mea. Eram conștientă că Creatorul m-a
înzestrat cu multe daruri și talente și că am o familie și o comunitate
de prieteni care m-au respectat și mi-au oferit ocazia să folosesc
aceste daruri și talente. Eram conștientă de faptul că mulți oameni
Anishnabeci și Métisi trăiesc pe acest pământ în condiții de oprimare
extremă și de sărăcie, dar nu era așa și-n cazul meu. În timp ce în
prima parte a vieții mele am trăit mult sub ceea ce se numește "linia
sărăciei", crezând ferm că studiile universitare erau "biletul de ieșire
din sărăcie", cu toate acestea am dobândit o educație foarte bună
prin standardele occidentale. Drept urmare, acum nu am doar
venituri din clasa de mijloc, dar am și o carieră de viitor. Am trăit în
confortul unei case frumoase, iar toate nevoile mele fizice au fost
ușor îndeplinite.

    Tânără fiind mi-am dedicat viața slujirii poporului Anishnabec și

Métis ca activist comunitar și vindecător. Cu toate acestea, eram
profund convinsă că pot face mult mai multe în slujba Creatorului,
Planetei Mamă și a întregii creații. M-am întrebat: "Ce pot face
pentru a-i mulțumi Creatorului pentru tot ce mi-a dăruit? Cum pot
arăta Creatorului cât de mult îmi pasă?" Eram conștientă ca și
Dansatoare a Soarelui, că-mi pot consacra viața ca rugăciune. Aș
putea să-mi ofer corpul, renunțând la confort, cum ar fi un pat
confortabil și la multa mâncare și apă pe perioade intense și
concentrate și, prin urmare, să postesc dansând în soarele fierbinte în
slujba rugăciunii. Aș putea deveni un războinic al rugăciunii, rugându-
mă pentru renașterea modului tradițional de viață Anishnabec și
pentru sfârșitul tuturor formelor de opresiune colonială pe acest
pământ. M-aș putea ruga pentru vindecarea Planetei Mamă și a
tuturor relațiilor interumane. M-aș putea ruga ca omenirea să învețe
să trăiască într-un spirit de coexistență respectuos cu tot ceea ce
există în cercul vieții. De asemenea, am văzut numeroși Dansatori ai
Soarelui, care și-au consacrat în mod profund viața acestui ritual și
știam că dacă Creatorul mi-ar cere să fac și eu la fel, l-aș asculta.

Poate că, mai ales prin Dansul Soarelui, aș putea să mă dedic

Marelui Serviciu, fiind dispusă să-mi asum un rol de războinic cu orice
preț pentru mine personal. Așadar, m-aș putea folosi de pozițiile
privilegiate pe care le-am ocupat în viață pentru a vorbi împotriva
opresiunilor și nedreptăților, chiar dacă asta ar însemna pierderea
securității financiare sau a confortului material pe care viața mi le-a
oferit. Aș putea fi un model demn de urmat care folosește toate
darurile și talentele primite în slujba tuturor oamenilor și a relațiilor
mele, nu doar în scop propriu.. Aș putea învăța oamenii despre ceea
ce înseamnă să trăiești conform principiului coexistenței
respectuoase cu Toată Creația. Aspir să trăiesc o viață impecabilă, să-
mi asum responsabilitatea de conducător sacru față de Pământ
pentru păstrarea vieții pe această planetă.

Am afirmat anterior că Dansul Soarelui este considerat ca fiind cel

mai sfânt dintre toate ceremoniile și că trebuie să abordăm această
ceremonie cu umilință profundă și respect. Trebuie să se înțeleagă că
pregătirea pentru rigorile Dansului Soarelui durează un an întreg.
Fiecare ceremonie a Dansului Soarelui are propriul protocol de
pregătire, care provine din istoria orală de unde își are originea
ceremonia. Unele dintre căile prin care am fost instruită să mă
pregătesc pentru Dansul Soarelui au fost următoarele: în fiecare zi
trebuia să mă trezesc înainte de răsărit să mă rog și să meditez,
consacrându-mi ziua Creatorului. De asemenea, era recomandat să
mănânc alimente hrănitoare și să postesc fără apă timp de cel puțin o
zi în fiecare lună. De asemenea, trebuia să particip la numeroase loje
de purificare pe parcursul întregului an, ajutându-mă astfel să renunț
la orice blocaje emoționale sau limitări fizice care puteau să fie un
obstacol în abilitatea de a realiza Dansul Soarelui. În primăvară, de
asemenea, eram dusă pe teren, ghidată de unu vârstnic, și posteam
fără apă timp de patru zile. După ce am rămas fidelă acestui
regiment, de îndată ce vara a sosit, mi-am câștigat dreptul de a intra
în Loja Sacră a Dansului Soarelui ca Dansatoare a Soarelui.

               

        Împărtășirea profundă a învățăturilor cu privire la

                     experiențele mele ca Dansatoare a Soarelui

Voi împărtăși într-un mod foarte general despre Dansurile Soarelui la

care am participat. Este important să înțelegeți că există multe
modalități sau practici ale acestui dans. Conform modalității pe care o
practic, Dansul Soarelui începe în iulie sau august, în momentul în
care Luna - pe care o numim Bunica noastră - este plină. În acest fel,
principiile masculine și feminine ale vieții sunt în armonie sau sunt
echilibrate. În seara dinaintea dansului, dansatoilor, li se pregătește o
sărbătoare pentru a mânca multe alimente nutritive. După această
sărbătoare, începem postul nostru și intrăm pe terenurile Dansului
Soarelui unde rămânem pentru o perioadă de patru zile și patru
nopți. Când soarele răsare în ziua următoare, dansatorii, sunt treziți și
trebuie să intre într-o cabană de purificare, pentru a ne asigura că
sunt cu adevărat în inimă atunci când vor intra în Loja Dansului
Soarelui. După purificare, ne pregătim pentru ziua noastră în
rugăciune și meditație liniștită și apoi suntem chemați în Loja
Dansului Soarelui de către de Conducătorul dansului.

     Scopul acestui dans este să te rogi pentru Popor. Am fost sfătuită

să mă rog în prima zi pentru vindecarea și binecuvântarea tuturor
oamenilor de pe Pământ. Rămânem în lojă și dansăm pe bătaia tobei,
dansând până când Conducătorul Dansului Soarelui ne cheamă afară
din lojă pentru a face o pauză. Într-un fel, prima zi mi se pare a fi cea
mai grea, deoarece sunt încă foarte conectată la planul fizic și, ca
atare, sunt conștientă de mici dureri și junghiuri, precum și de
senzațiile de foame și sete pe care corpul meu le simte. Cu toate
acestea, am aflat că secretul succesului în Dansul Soarelui este de a
vă abandona propriile nevoi fizice și, astfel, să vă concentrați asupra
rugăciunilor voastre pentru bunăvoința celorlalți. Prin urmare,
atenția mea nu mai este îndreptată asupra corpului meu limitat, ci
mai degrabă asupra a ceea ce mi-am promis să fac. La sfârșitul zilei,
este o binecuvântare să fiu chemată afară din Loja Dansului Soarelui
și să mi se permită să mă retrag pentru restul serii.

În cea de-a doua zi și în fiecare zi după aceea, dimineața începe în

mod obișnuit, fiind trezită pentru a intra în cabana de purificare. În a
doua zi de dans, mă rog pentru propriul meu popor. Ca Métis, am
spus, rugăciuni specifice nevoilor popoarelor Anishnabec și Métis, și
tuturor popoarele indigene din America de Nord ale acestui pământ.
Fiind de rasă mixtă, m-am rugat și pentru rudele mele din rasa albă și
pentru popoarele europene în general. M-am rugat în mod special ca
popoarele indigene din America de Nord să se vindece de toate
durerile și traumele care sunt rezultatul colonizării noastre. De
asemenea, m-am rugat ca popoarele Anishnabec și Métis să fie
capabile să-și ocupe locul pe acest pământ și să-și susțină
responsabilitățile. M-am rugat ca divizările dintre oameni, care au
fost create de segregația rasială și de alte impuneri coloniale, să fie
vindecate și să învățăm să ne tratăm unul pe celălalt ca frați. M-am
rugat, de asemenea, ca popoarele europene / occidentale să vadă de
ce nu a fost pozitivă colonizarea căilor și să învețe să trăiască în
armonie cu noi toți.

    A doua zi a fost, din punct de vedere istoric, o zi foarte

emotionantă pentru mine. Este și ziua în care pot să-mi abandonez
corpul fizic și să-i permit spiritului să conducă dansul. Aceasta este o
zi palpitantă, căci atunci magia începe să se petreacă. Devin deschisă
față de puterile spirituale imense care provin de la strămoșii mei, față
de ajutoarele duhovnicești și ghizi. La sfârșitul celei de-a doua zi, cel
puțin în Dansurile Soarelui la care am fost participat, li s-a organizat
dansatorilor o sărbătoare de fructe și legume proaspete. Acestea
oferă trupurilor hrana necesară și, de asemenea, ajută la curățarea
toxinelor din corp.

    În cea de-a treia zi a Dansului Soarelui, mi-am dedicat rugăciunile

clanului meu, atât familiilor mele de peste hotare, cât și celor
apropiate. Aceasta este o zi când mă concentrez asupra nevoilor
individuale de vindecare ale persoanelor pe care le iubesc și le
prețuiesc profund. Poate fi un moment în care am experiențe și
înțelegeri spirituale profunde, deoarece sunt în acord deplin cu
spiritele dansului. Într-adevăr, pe tot parcursul dansului, în timpul
perioadelor de odihnă am experimentat numeroase vise instructive,
am primit informații auditive și am avut viziuni. Dansul Soarelui este
despre aprofundare și cu cât mă concentrez mai mult pe Copacul
Vieții și pe rugăciunile mele pentru Popor, cu atât mai mari sunt
recompensele spirituale.

A patra și ultima zi a dansului este una de mare sărbătoare. Simt

deseori în a patra zi, că ating o stare înaltă spirituală și că dobândesc
o putere spirituală pe care pot să o dansez zile la rând. Limitele și
oboseala corpului omenesc par a fi departe, iar lumea spiritului (lor)
este acum centrul atenției. Este un moment de mare bucurie. Ziua a
patra oferă, de asemenea, un sentiment profund de împlinire,
deoarece sunt conștientă că mi-am îndeplinit țelul de Dansatoare a
Soarelui pentru tot anul. Am experimentat o mare încântare, fericire,
precum și ușurință în dans. În cea de-a patra zi, având în vedere că în
toate celelalte zile au loc rugăciuni pentru nevoile celorlalți, se spune
că dansatorul a câștigă dreptul de a se ruga pentru el sau ea. Am aflat
că a patra zi, odată cu rugăciunile pentru Sine, aduce claritate și scop.
Odată cu aceste rugăciuni pentru Sine are loc un angajament reînnoit
de a trăi conform principiilor și valorilor spirituale și de a trăi în slujba
Creatorului, pentru Planeta Mamă și pentru întreaga Creație. În cea
de-a patra zi a celui de-al patrulea Dans al Soarelui, am promis că voi
continua să dansez atât timp cât îmi permite Creatorul să facă acest
lucru.

     Când dansul ajunge aproape de final, devin profund conștientă de

faptul că la fel de riguros ca Dansul Soarelui, este și dansul în sine,
care este pur și simplu o reprezentare a nivelului profund de
dedicație și angajament necesar pentru a trăi o viață spirituală pe
această Planetă în acest moment al dezvoltării Pământului. Asta
înseamnă că am devenit conștientă promisiunea mea de a dansa și că
viața unui Dansator al Soarelui este o călătorie nesfârșită de slujire și
angajament față de Pământ și de toate relațiile noastre. Am aflat că,
în contextul dansului, noi, ca dansatori ai Soarelui, indiferent dacă
suntem sau nu înrudiți, facem parte din familia Dansului Soarelui. Am
învățat, de asemenea, în mod profund, prin experimențele din cadrul
acestui dans că suntem într-adevăr cu "toții conectați" cu Planeta
Mamă, printr-o rețea interconectată de legături de rudenie. Această
înțelegere imbracă o responsabilitate profundă, pentru că, în calitate
de rude, toți suntem obligați să avem grijă de Planeta Mamă și de
toată Creația, pentru viitoarele generații.

     La încheierea Dansului Soarelui, are loc o altă sărbătoare. Este un

moment al "donațiilor", în cazul oameniilor care au finalizat cel de-al
patrulea an de Dansuri ale Soarelui, când oferă cadouri pe care le-au
făcut cu ocazia împlinirii celor patru ani de dans.

     Sfârșitul Dansului Soarelui este un moment de sărbătoare, totuși,

așa cum am simțit, există, de asemenea, o conștientizare că
adevăratul scop a Dansului Soarelui se află în fața noastră. Abia
acum, ca dansator spiritual, începe adevărata muncă de Războinic.
Fiind conștientă de spiritul anti-colonial, promisiunea mea făcută la
Dansul Soarelui invocă manifestarea visului de realități și moșteniri
anti-coloniale din perspectiva coexistenței respectuoase cu toată
Creația. Făcând astfel, mă străduiesc să manifest în planul fizic visul
Creatorului de a trăi în pace și armonie cu Planeta Mamă și Întreaga
Creație.

     Am prezentat perspectiva că popoarele Anishnabec / Métis sunt

rezistente prin bogatele istorii culturale. Am împărtășit cu voi
semnificația istorică și actuală a Dansului Soarelui Anishinabec atât
din perspectiva istoriei înregistrate, cât și din cunoașterea mea
subiectivă interioară. Scopul meu principal de vă prezenta toate
acestea, este pentru a promova o mai bună înțelegere și respect față
de poporul meu și față de tradițiile culturale Anishnabece. Este cea
mai profundă aspirație pentru mine că am împlinit acest scop. Într-
adevăr, sper că acest discurs promovează o bază mai largă de
susținere din partea persoanelor care devin aliate în luptele
poporului meu și ale altor popoare indigene, așa după cum sugerează
spiritul Annei Bishop, în lucrarea Devenind un Aliat.

Am prezentat perspectiva că practica Dansului Soarelui este o

ceremonie foarte sfântă și una care trebuie abordată cu venerație și
respect. De asemenea, m-am bazat pe propria experiență în ceea ce
privește pregătirea și participarea la Dansul Soarelui care, în acest
scop, intenționează să descrie profunzimea care însoțește această
distinctă practică spirituală anishnabecă. Am susținut că există o
mare utilitate în păstrarea practicilor ceremoniale Anishnabece, cum
ar fi Dansul Soarelui, deoarece aceste practici promovează
vindecarea pentru popoarele Anishnabec și Métis, și de asemenea
contribuie la echilibrul ecologic în aceste vremuri de schimbări
planetare critice care au loc pe Pământ. Am participat la Dansuri ale
Soarelui, la care populații non-Anishnabece au fost invitate să
participe. Am înțeles că împărtășirea respectuoasă a experiențelor
anishnabece spirituale, profunde promovează relațiile umane
pozitive, precum și un nivel mult mai mare de conștiință, pace și
prietenie. Consider că aceste tipuri de experiențe interculturale
creează posibilități viitoare de coexistență respectuoasă.

     Sunt conștientă de faptul că idealul coexistenței respectuoase este

un scop nobil, deoarece noi, ca popor Anishnabec / Métis, continuăm
să trăim într-un mediu colonizat. Într-adevăr, întrucât realitățile
acestei lumi includ poluarea, lupta, lăcomia și dictatura corporativă,
există multe modalități pentru a crea o lume a armoniei și a păcii. În
cele din urmă, forțele oprimării trebuie să se abandoneze în fața
voinței autorităților divine și justițiare. În urma experiențelor mele
din cadrul Dansului Soarelui, am dobândit în interiorul meu un simț
profund de datorie și obligație. Astfel, îmi asum puterea și autoritatea
de a vorbi și de a susține adevărul așa cum știu să o fac mai bine. De
asemenea, mă implic în ceea ce privește rezistențele anti-coloniale,
lucrând activ pentru a corecta dezechilibrele din lumea în care
trăiesc. Intenționez să fiu un exemplu de putere sau un far de lumină
slujind Poporul meu, Planeta Mamă și întreaga Creație. Închei acest
discurs cu privire la calea sacră a Dansului Soarelui într-un mod
obișnuit Anishnabec prin afirmarea înțelegerii noastre cosmologice.
Kina dewa we maag sau Tuturor relațiilor mele.

****

Barbara WATERFALL este o femeie Métis-Anishnabe-Kwe și Bunică.

Ea este de asemenea un vindecător Anishnabe. A fost instruită atât
ca asistent social, cât și ca un vindecător tradițional Anishnabe. Ea a
menținut o practică de vindecare și consiliere în ultimii douăzeci de
ani, infuzând spiritualitatea în practica ei. Barbara este o scriitoare
împlinită, care a publicat articole și capitole despre subiecte precum
predarea activismului, includerea spiritualității în curriculum și
pedagogie, redobândirea identităților indigene și a cunoștințelor
femeilor native și decolonizarea învățământului superior indigen. Ea
este, de asemenea, cântăreață și un compozitor desăvârșit.
Organizează numeroase ateliere de lucru pe teme precum „Terapia
prin Muzică” și "Găsirea propriul mod de vindecare și de redobândire
a puterii interioare”. Barbara este profesoară în specializările
indigene BSW si MSW și asistență socială la Universitatea din Victoria.
 CAPITOLUL UNSPREZECE

Dansuri ritualice pentru femei:

O sursă străveche de vindecare
în vremurile noastre

Laura Shannon
KYRIA LOULOUDA își cheamă sora pentru a o ajuta să-și înfășoare
brâu țesut cel foarte lung, în jurul taliei mele. Degetele bătrâne, dar
încă puternice ale Kyriei Stella, îndoaie strâns capătul brâului,
netezind țesătura pe care ea și Loulouda au împletit-o. Acest brâu
imens îmi sprijină spatele și mă încurajează să-mi păstrez spatele
drept cu mândrie. În timp ce mă ajutau cu această înfășurare
complexă și cu pliurile rochiei de festival și-mi legau cu grijă basmaua
cu flori, observam chipurile lor obosite și ridate cum se luminau de
bucurie și încredere. Când erau mulțumite de rezultat, mă întorceau
spre oglindă, zâmbind. Ne uităm la noi, un rând de trei femei,
îmbrăcate la fel. Șimțeam că ne-am transformat, precum fluturii
brodați în mătasea strălucitoare de pe materialul întunecat al
corsetului.. Mâncarea este pregătită, treburile casnice sunt
terminate, animalele îngrijite pentru această noapte; celelalte femei
ne așteaptă în piața unde, prin tradiție, vor deschide dansul, așa cum
au făcut de nenumărate ori pe tot parcursul vieții. Ne aflăm în satul
Pentalofos, în Tracia greacă la începutul secolului al XXI-lea, trăind o
scenă atemporală care a fost repetată de-a lungul generațiilor de
sute, poate de mii de ani.

Din 1985 am cercetat dansurile populare balcanice și le-am predat în

cercurile femeilor din întreaga lume. Simbolurile comune ale acestui
dans, motivele textile și artefactele arheologice din Europa de Sud-Est
au rămas aceleași din cele mai vechi timpuri până în prezent, ceea ce
mă face să spun că dansurile pot îzvorî din practici ritualice care
datează din epoca neolitică. În opinia mea, aceste tipare reprezintă
un limbaj simbolic, exprimând respect pentru ciclul vieții. Subliniind
legătura și continuitatea, revenirea la domiciliu și susținerea,
dansurile ritualice ale femeilor pot reaprinde valorile vechi ale
durabilității, empatiei și egalității și oferă un antidot înstrăinării de
sine care este o epidemie în lumea occidentală. În cei 20 de ani de
predare, am descoperit că femeile din întreaga lume consideră aceste
dansuri ca fiind instrumente valoroase pentru vindecare și auto-
descoperire. Una dintre studentele mele descrie:

Pentru mine, dansul este o conexiune între trup și suflet, între energia
mea feminină și celelalte femei, între cultura mea scandinavă și
celelalte culturi, era mea urbană și cele agricole.

                                                                  (SUSANNA HELSING, SUEDIA)

Textele existente și dovezile arheologice arată că dansul ritualic era

un mijloc primar de închinare a femeilor în Europa antică. Imaginile
femeilor care dansau cu mâinile unite erau descrise prin arta în
piatră, fragmente de ceramică, vase și fresce, acum zece mii de ani
înaintea erei noastre. Au fost descoperite fluiere din oase de animale,
datînd de la 35 000 la 40 000 de ani; muzicienii acompaniau deseori
dansul. Numeroasele portrete ale femeilor care dansau și băteau
tobele indică faptul că aceste activități au fost considerate ca fiind
importante încă din timpul celor mai vechi civilizații. Mai mult,
imaginile dansului ritualic al femeilor din antichitate sunt adesea
reflectate direct în obiceiurile care există și-n zilele noastre, în Europa
de Est.

   Înregistrările arheologice confirmă importanța dansului pe o arie

extinsă din Europa de Est și din Orientul Apropiat. În inima acestei
regiuni se află zona cunoscută sub numele de Europa veche, locul de
naștere al agriculturii, în care locuitorii indigeni au trăit în
așezămintee agrare pașnice timp de de mii de ani. Excavațiile au
descoperit nenumărate figuri de zeițe în oase, lemn, piatră și
ceramică, datând de la originea agriculturii cu aproximativ 8000 de
ani în urmă și chiar din perioada Paleoliticului, acum 25 de mii de ani.
Deoarece zona în care figurile zeiței sunt cele mai răspândite
corespunde zonei în care se află tradițiile dansului în cerc sunt încă
cele mai concentrate și mai intacte, sugerez că dansurile femeilor
care există până și astăzi pot fi văzute ca niște rămășițe vii ale culturii
Zeitei Europene Antice , care au rezistat de peste douăzeci de mii de
ani.

    Potrivit arheologului Marija Gimbutas, zeița civilizațiilor vechi

europene a fost o divinitate a nașterii, morții și regenerării. Teologul
feminist Carol P. Christ identifică o funcție esențială a simbolului
Zeiței pentru femei, ca afirmare a corpului feminin și a ciclului de
viață încorporat în el. Această legătură cu ciclul vieții este, de
asemenea, un aspect-cheie al dansurilor ritualice ale femeilor.

Dansurile ritualice ale femeilor

Aș dori să clarific termenul de "dansuri ritualice ale femeilor". Din

cercetările mele profunde, dansurile în cerc provin din zonele din
Europa de Est și Orientul Apropiat, unde dansul este încă o parte
integrantă a vieții oamenilor. Există mai multe motive pentru care
dansurile în cerc și tradițiile folclorice înrudite au continuat să
prospere în Europa de Est, mult după ce au dispărut în mare parte din
Occident, incluszând izolarea culturală și ritmul lent al industrializării
în cei 500 de ani de regim otoman. Faptul că Biserica Ortodoxă nu a
avut o Inchiziție a fost de asemenea important, deoarece vindecătorii
din mediul rural și "femeile înțelepte" nu erau persecutați sau să fie
arși pe rug așa cum se petrecea în cazul vrajitoarelor, iar astfel dansul
nu a fost interzis. Eliberați de această persecuție sistematică, care în
Europa Occidentală a durat câteva secole, femeile din Europa de Est -
deși au suferit alte forme de opresiune patriarhală - au putut să-și
păstreze intacte practicile de dans și ritual.

    Dansurile în cercurile balcanice făceau parte din sărbătorile

ritualice din cele mai vechi timpuri, cum ar fi lunile de miere, sau
pregătirea unei nunți, plantarea sau recoltarea și perioadele de
secetă ca rugăciune pentru ploaie. Unele forme sunt dansate exclusiv
de femei, în anumite momente și în grupuri mixte sau de bărbați în
alte momente. Chiar și atunci când dansurile ritualice ale femeilor
împărtășesc aceiași pași precum cei dansați la ocazii nespecifice sau
în cercuri mixte, ele sunt diferențiate la evenimentele ritualice prin
intenție și de context.

     Dansurile ritualice ale femeilor se disting, de asemenea, prin

aspecte ale muncii și culturii femeilor, care sunt interconectate cu
experiența de dans a femeilor. Aceste aspecte servesc scopului de
afirmare a conexiunii și participării femeilor la ciclul sacru al vieții. La
evenimentele unde dansurile ritualice sunt dansate, cum ar fi
sărbătorirea logodnei, nuntă sau botez, femeile poartă rochia festivă
specifică satului lor, la fel cum făceau strămoșii lor. Aceste costume
se deosebeau de hainele de zi cu zi, printr-un decor mai elaborat,
încărcat cu un vocabular specific de motive estetice și cu semnificație
simbolică corespunzătoare. Toarsă, țesută și brodată de femei care
folosesc propria lor lână, in, bumbac sau mătase, îmbrăcămintea le-a
demonstrat propriile abilități, astfel că modelele replicative stricte au
au fost transmise din generație în generație, fără modificare. Astfel,
textilele au servit atât pentru a exprima identitatea și abilitățile
individuale, cât și pentru a afirma codul culturii.

    Mâncarea servită la ocazii în care avea loc dansul ritual era, de

asemenea, pregătită de femei din roadele propriilor pământuri
muncite de mâinile lor, practic legătura lor cu munca agricolă ciclică -
din nou, în mare parte făcută de femei - sprijinea întreaga
comunitate. Pâinile și dulciurile rituale puteau include simboluri
identice cu cele brodate pe haine și care erau codate în pașii de dans.
Femeile tinere prezente asimilau aceste abilități practice și ritualice
de la cele care, la rândul lor, au învățat de la proprii lor bătrâni.

Sarcinile femeilor, cultivarea și pregătirea alimentelor, crearea și

decorarea hainelor, aducerea pe lume și creșterea copiilor și
transmiterea traditiilor de la mamă la fiică sunt astfel intrinseci
experienței dansului ritualic al femeilor. Deoarece bărbații nu fac
astfel de lucruri, dansul lor poate servi altor scopuri ritualice, dar nu
se referă în mod inerent la această matrice de sarcini ritualice și
practice, așa cum o fac dansurile femeilor. Prin urmare, folosesc
expresia "dans ritual al femeii" pentru a mă referi la pașii de dans ai
femeilor întrepătrunși cu alte aspecte ale culturii lor, ca o întrupare a
afirmării ciclului de viață care susține femeile dansatoare

    Aceste tradiții ale femeilor comunică valorile egalitare, cooperative

și pașnice ale societăților profund legate de pământ și apreciative ale
artei. Aceste calități - legătura, egalitatea, incluziunea, echilibrul,
durabilitatea, empatia și reciprocitatea – sunt principiile
parteneriatului, așa cum le-a propus Riane Eisler sau Belonging, sau
cum îl numește Carol Lee Flinders, și sunt, de asemenea, valorile
culturii matrifocale ale Zeitei Europene Antice după cum susține
Marija Gimbutas. Cred că dansurile ritualului feminin pot fi de mare
folos dansatorilor din zilele noastre, pentru a-și întări credința în
aceste valori atunci când se află într-un moment critic din viața lor.

    

Aceste dansuri conțin o cantitate enormă de înțelepciune pentru

vârsta noastră actuală. Acestea ar putea fi despre o viață sezonieră
pe care nu o mai trăim la suprafață și care se conectează la ritmurile
noastre mai profunde și la experiența nașterii și morții noastre într-un
mod care nu poate fi niciodată învechit.

                                                                     (CLAIRE HAYES, SCOȚIA)

                                   

  Călătoria spre vindecare

Am întâlnit pentru prima dată, dansurile tradiționale în cercuri, la

începutul anilor 1980, în grupurile de dansuri populare internaționale
din S.U.A. unde am crescut și în Comunitatea Findhorn din nordul
Scoției. Dansurile folclorice cu conținut simbolic au fost aduse în
Findhorn în 1976 de către maestrul german de dans Bernhard Wosien
și fiica sa Maria-Gabriele Wosien, și de acolo s-au răspândit în
întreaga lume. Sub numele de Dans Sacru, formele populare au fost
adaptate pentru a încuraja conștientizarea grupului și pentru a facilita
o legătură conștientă cu divinul.

     Făcând anumite cercetări și studiind despre diverse forme de dans

popular și dans sacru, m-am oprit, practic, în mod accidental asupra
dansurilor tradiționale ale femeilor. La vârsta de douăzeci de ani, am
un accident grav la genunchi amenința să pună capăt carierei mele de
dansatoare. Singurele dansuri în cerc pe care am putut să le realizez
erau cele mai lente și cele mai simple, care s-au dovedit a fi dansuri
pentru femei. Nu știam prea multe despre acestea la acel moment și
am fost surprinsă de cât de captivante erau. Fără variații complicate
care să mă distragă de la mine însămi, am învățat să permit repetării
pașilor, precum repetarea unei mantre, să mă pună în contact cu
sinele meu autentic și cu cele mai profunde simțăminte. La fel ca în
meditație, acest proces simplu și totuși puternic a creat o atmosferă
asemănătoare transei, care mă invita să fiu pe deplin prezentă.

Dansurile ritualului feminin m-au chemat cu blândețe înapoi în

corpul meu. În tiparele antice, am simțit că pot să văd prezența vie și
compasiunea bunicilor familiei umane care au inițiat dansurile și le-
au transmis. În același fel în care practica meditației este susținută de
un sangha sau de o comunitate, am putut simți cum un cerc de
femei, care dansau în mod identic, permite fiecărei femei să se simtă
profund susținută. Unitatea kinestezică a cercului transcende
diferența fără a o nega, concurența și conflictul fiind transformate în
co-creație. Dansurile m-au conectat în mod profund la o înțelegere
sacră a vieții - în toată varietatea ei, cu toate urcușurile și
coborâșurile ei. Senzația energetică, care mă străbătea în timp ce
dansam în acest mod meditativ, alături de străfulgerări intense și
intuitive și de conștientizări practice neașteptate, în cele din urmă m-
au reconectat la rețeaua vieții.

     Deși specialiștii mi-au spus că nu voi mai dansa niciodată, blândul

"tratament" al dansurilor ritualice ale femeilor mi-a ajutat genunchiul
să se vindece fără intervenție chirurgicală și m-au scos din
depresiunea care a survenit în urma accidentării. Dansul reprezintă
centrul vieții mele. Profund fascinată de dansuri și de ceea ce am
perceput a fi potențialul lor vindecător, mi-am folosit antrenamentul
ca pe un terapeut al mișcării prin dans pentru a mă concentra cât mai
mult pe utilitatea terapeutică a dansului în cerc și mi-am consacrat
fiecare moment liber acestei căutări pline de devoțiune pentru tot
restul vieții mele. Pe măsură ce petreceam din ce în ce mai mult timp
studiind și predând aceste dansuri în Europa și în întreaga lume, am
constatat că acestea mi-au împlinit dorința profundă de a avea o
legătură semnificativă. M-au readus în echilibru cu mine însămi, cu
alte femei și cu o străveche linie a femeillor dansatoare care vin din
trecut. Privind înapoi, mă simt profund recunoscătoare pentru criza
inițială de vindecare care m-a determinat să descopăr puterea
ascunsă a dansurilor ritualice feminine.

     De-a lungul timpului, am văzut că au îndeplinit dorințe

asemănătoare și altor femei, chiar și pentru femeile care provin din
zone mult mai îndepărtate de zonele din Europa de Est și Orientul
Apropiat, unde dansurile își au originea. Aceste experiențe m-au
determinat să mă concentrez pe munca conștientă cu dansurile din
grupurile de femei ca instrumente pentru a accesa o sursă de
înțelepciune mult mai mare decât noi înșine. Așa cum dansurile
ritualice ale femeilor sunt diferențiate de alte dansuri prin contextul
unei ocazii ritualice, în cercurile mele contextul îl creăm prin dansul
nostru și prin conștiința pe care o aducem acestuia, ceea ce
facilitează o experiență de dans pe care o putem numi sacră.
Dansurile nu sunt o performanță; toate participantele prezente
dansează. Dansăm pentru noi înșine și nu pentru o audiență. În
absența unei priviri venite din exterior a privitorilor, atenția noastră
este îndreptată dincolo de preocupările legate despre modul în care
arătăm și de ceea ce cred alții, către o focalizare conștientă mult mai
mare asupra propriei noastre ființe interioare. Paradoxal, această
focalizare interioară ne poate ajuta să ne conectăm cu ceva mult mai
mare decât noi înșine, un simț al unității cu întreaga viață.

Dansurile lente, simple, de trei măsurători au reprezentat o parte

importantă a călătoriei mele de vindecare împotriva cancerului. Când
eram foarte obosită, mă concentram să permit energiei pământului
să urce prin pașii mei. Când îmi era frică, mă îndreptam către dansuri
care îmi aminteau de rezistența și demnitatea mea chiar și în
contextul pierderii. Dansul mă reconecta în mod direct la bucuria și
încrederea în forța vieții într-un fel cum nimic altceva o poate face.

                  (EMILY JARRET HUGHES, MINNESOTA, S.U.A.)

                                      

                                      Un limbaj nescris

Mulți savanți consideră că simbolurile artei neolitice au fost folosite

ca limbaj și scriere a civilizației primitive. Etnografii bulgari, mamă și
fiică, Anna Ilieva și Anna Shturbanova, descriu simbolurile
arheologice și mitologice în dansul ritual ca fiind un mijloc prin care
dansurile vii continuă să transmită mesaje integrate în ele încă din
antichitate. Hazrat Inayat Khan scrie despre simboluri că sunt
manuscrise vii care servesc pentru a păstra intacte înțelepciunea
antică, transmițând idei în formă nescrisă, având o vârstă mult mai
mare decât cea a profesorului. Jean Shinoda Bolen vorbește despre
imagini poetice ca fiind informații comprimate, extrase din nivelul
simbolic al psihicului, în timp ce Marion Woodman numește limbajul
simbolic al inconștientului "limba maternă originală". După părerea
mea, pașii de dans, modelele de broderie și textele cântecelor pot fi
văzute ca niște forme vechi ale „poeziei” femeilor, care conțin
informații comprimate sau codificate, transmise mai multor generații.

    Multe secvențe de dans încorporează simboluri clar identificabile în

mișcările lor. Zigzagul, de exemplu, este un model desenat frecvent
pe pământ prin pași de dans care se mișcă atât către centru cât și
departe de centru, precum și în jurul cercului. Gimbutas și alții
interpretează simbolul zigzag-ului ca fiind șarpele, fulgerul, apa
curgătoare, ritmurile soarelui și lunii și anotimpurile anului, precum și
ciclul vieții care conține toate misterele nașterii, morții și regenerării.
Destul de des, zigzagul apare alături de descoperirile figurilor Zeiței
sculptate sau pictate pe obiecte din lut.

     Alte simboluri cheie găsite în dansuri includ cercul, crucea,

semiluna, șarpele, spirala, meanderul, triunghiul și Arborele Vieții.
Aceleași motive sunt descrise pe figurile străvechi ale zeiței și pe alte
artefacte găsite în întreaga zonă a Europei Antice și a Orientului
Apropiat, unde, după cum am văzut, Zeița era venerată timp de mii
de ani în cele mai timpurii civilizații europene indigene. Par a fi
aproape neschimbate de la era neolitică la cea contemporană, în
artele folclorice, inclusiv țesut, broderie, ceramică, bijuterii, sculptură
în lemn, pâine ritualică și ouă de Paști, oriunde se găsesc dansurile.
Etnologii observând această continuitate a motivelor populare din
epoca neolitică până în prezent, sunt de părere că aceste motive sunt
originare din Europa și din Orientul Apropiat, nefiind importate prin
comerț. Chiar dacă fenomenele efemere ale pașilor de dans nu pot fi
datate în carbon, acest lucru sugerează că dansurile își pot avea
rădăcinile în, cultura autohtonă, originală a Zeiței Europei Antice, și
pot fi cel puțin la fel de vechi ca și celelalte arte populare în cauză.

Faptul că dansuri, melodii și ritmuri similare se găsesc în rândul

tuturor grupurile etnice și religiilor din această vastă zonă geografică,
sugerează de asemenea un patrimoniu comun care predă diviziuni
religioase. În mod similar, dansurile pot avea diferite semnificații
pentru femeile din ziua de azi, indiferent de credințele lor personale,
deoarece natura nescrisă a simbolurilor le fac, în mod unic, să fie
rezistente la interpretările dogmatice. Dansurile adoptă o atmosferă
de acceptare, în care experiența fiecăreia este în mod egal valabilă,
fiecare având locul ei în grup. Aceste calități ale incluziunii și
respectului pentru diversitate sunt aspecte-cheie ale paradigmei
Zeiței antice.
Nu este vorba doar despre a dansa cu celelalte, ci despre a dansa
pașii strămoșilor noștri; mă ajută să-mi amintesc că cei care s-au
aflat aici înaintea noastră au trecut prin multe cicluri: suișuri,
coborâșuri, valuri, răstălmăciri, ceară și declin. Orice s-ar întâmpla,
nu suntem singure în această călătorie.

                                         (KAREN FLEISCHER, CALIFORNIA, SUA)

                                      "Textul" materialelor textile

După cum am văzut, liniile radiante, zigzag-urile și meandrele

subliniate în "costumele" incizate ale zeițelor neolitice apar de
asemenea în materialele textile contemporane și antice din Europa
de Est. Alte motive neolitice reprezentate frecvent sunt plantele,
semințele, păsările, simbolurile cosmologice, figurile feminine sau
zeițele și adesea un arbore central puternic accentuat. Fluturele sau
toporul dublu reprezintă unul dintre cele mai răspândite motive
asociate figurilor preistorice ale Zeiței, care datează de cel puțin opt
mii de ani; Gimbutas îl identifică ca fiind un simbol al transformării și
al epifaniei Zeiței. Până și astăzi, îsi are locul de mândrie pe costumul
femeilor din Pentalofos.

    Este clar că simbolurile aveau semnificație pentru cei care le-au

menținut în viață prin generații; semnificația motivelor este subliniată
de cât de bine s-au păstrat în timp și de frecvența cu care apar încă.
Susțin că aceste texte și semnificațiile lor codificate pot fi considerate
ca fiind o formă de text, pot fi "citite" de cei care au ochii să le vadă.
În satul Soufli din Tracia greacă, de exemplu, șorțurile de mireasă cu
Zeița onorată și simbolurile fertilității sunt cunoscute sub denumirea
de gramménes sau șorțuri "scrise". În satele Vologda din Rusia,
festivalul de iarnă a "broderiei" a unit toate femeile tinere în
apropierea unei biserici unde cele mai bătrâne femei din sat le
examinau bluzele, rochiile și șorțurile frumos brodate și le explicau
semnificația modelelor antice. În felul acesta, atât motivele, cât și
semnificațiile au fost transmise prin generații. Linda Walters spune
că, crearea și utilizarea îmbrăcămintei ritualice, împodobită cu astfel
de simboluri pentru a promova fertilitatea reprezentau un act de
emancipare pentru femei. În culturile în care femeile erau adesea
analfabete, inteligența și rafinamentul înțelepciunii femeilor nu doar
că au fost codificate ci și transmise mai departe în moduri
nonverbale.

Inserată poză pagina 145 sub care scrie

Fluturii brodați ai Zeiței pe cămașa femeii,

Pentalofos, Tracia, Grecia

Procesul de transmitere este frumos ilustrat de modelul Zeiței

Născătoare, găsit în nenumărate exemple de broderie și țesături
balcanice. Acest motiv, datând din timpul neoliticului, de pe
reliefurile de perete de la Çatal Hüyük, prezintă un lanț vertical de
zeițe mamă-fiică, unul mai mic decât celălalt și portretizat la
adăpostul pântecelor ei sau între picioarele ei. În mod similar,
Copacul Vieții poartă adesea unul sau mai mulți copaci mai mici,
coborând vertical din figura centrală, care poate să descrie linia de
coborâre matrilineală, transmiterea informațiilor sau binecuvântarea
strămoșilor. Mary Kelly scrie că motivul Zeiței Născătoare a
supraviețuit destul de bine în secolul al XX-lea, datorită credinței de
neclintit a femeilor în puterea sa de a proteja fertilitatea.

Fertilitatea a reprezentat o preocupare principală în culturile est-

europene, unde necesitatea de a trăi pe pământ a dat naștere unui
respect elementar pentru lumea naturală, iar invocarea și protecția
fertilității era un obiectiv central al ritualului popular. Carol P. Christ
identifică fertilitatea ca fiind un principiu universal al vieții, morții și
renașterii, care cuprinde toată existența cunoscută. "Fără să se
limiteze doar la reproducere, fertilitatea era suma totală a puterii
generale a femeilor - exprimată în culegerea și depozitarea
alimentelor, purtarea în pântece și creșterea copiilor, protejarea
plantelor și a animalelor, îndeplinirea obligațiilor ritualice și
asigurarea hranei, adăpostului și îmbrăcămintei. Prin urmare, munca
femeii a fost cheia supraviețuirii continue a comunității umane, ceea
ce rezonează cu afirmația lui Gimbutas potrivit căreia Zeița venerată
în antichitate nu era doar o Zeiță Mamă care dă naștere, ci chiar
întruparea creației, sursa tuturor.

               

  Dansul viu al Zeiței Preotese

Din experiența mea, când Kyria Loulouda și Kyris Stella m-au îmbrăcat
în costumul specific satului lor, pot spune că straturile bine învelite
ale rochiilor populare tradiționale conturează în mod evident postura
și mișcările femeilor care le poartă. Variații costumului de la sat la sat
corespund în mod natural variațiilor din stilul dansului, date, de
exemplu, de fuste lungi sau scurte, înguste sau largi. Dansul și
costumul purtat în timpul dansului sunt astfel inseparabile. După cum
am văzut, aceleași simboluri și modele pot fi exprimate în ambele
forme, astfel încât unul ne ajută să-l înțelegem mai bine pe celălalt.
La fel cum stilul dansului depinde de costum, costumul este de
asemenea dependent de dans, deoarece detaliile, cum ar fi franjurile,
capetele eșarfei, bijuteriile și podoabele de pe cap, își arată efectele
cel mai bine în mișcare.

    Relația dintre costum și dans este accentuată în motivul comun

brodat, cunoscut în Bulgaria ca fiind horo sau dans. Modelul, arătând
un rând de figuri feminine identice ținându-se de mâini, oglindește cu
grijă rândul de femei îmbrăcate identic în linia dansului. Figurile
Zeiței, atât în broderie, cât și în arheologie, au tendința de a fi lipsite
de trăsături faciale, indicând faptul că ele nu erau concepute ca
portrete ale femeilor individuale. În mod similar, dansul cercului
ritualic, în care toate femeile sunt îmbrăcate în mod asemănător,
încorporează și caracteristici individuale. Sugerez că acest lucru este
destinat să ajute femeile să depășească limitele personalității și să
slujească la diferite ocazii ritualice ca reprezentante arhetipale ale
femininului. Din punctul meu de vedere, dansurile ritualice pot
facilita o experiență atât a transcendenței, cât și a imanenței:
dansatoarele devin conștiente de femininul divin întrupat în ele, ca
fiind o forță mult mai mare decât ele însele, dar din care ele fac
parte.

Cercetătorul de materiale textile, Sheila Paine identifică figuri

feminine brodate, "zeițe", care apar în modele simetrice repetate,
cum ar fi motivul boro descris mai sus sau care prezintă ele însele o
poziție ritmică simetrică, orientată central. Modelele repetitive
simetrice, gesturile ritmice și poziția ritualică sunt caracteristicile de
bază ale dansurilor tradiționale în cercuri. Prin asumarea acestor
atribute, cred că dansatoarele sunt capabile să-și depășească
individualitatea și să intre într-o stare care "provine de la Zeiță". După
cum Iris Stewart evidențiază, încă din cele mai vechi timpuri acesta a
fost rolul preotesei, care a procurat rochia ritualică, bijuteriile,
podoabele pentru cap, pentru a trece dincolo de identitatea
personală și a întruchipa astfel o putere mai mare.

Inserată poză pagina 147 sub care scrie

Bunica dansatoare cu brațele ridicate, Razgrad, Bulgaria

Zeița Soarelui

Podoaba de pe cap, întotdeauna o caracteristică a costumului

popular, încurajează femeile să pară mai înalte și să stea în poziție
verticală pe tot parcursul dansului. Multe broderii ale Zeiței descriu
energia care iese din cap ca un halou sau aură, iar multe stiluri de
podoabe capilare au obiecte strălucitoare, cum ar fi mărgele, paiete
și monede, împreună cu franjuri.

   Conform credinței bulgare, această fuziune a soarelui și ploii

reprezenta căsătoria divină între cer și pământ și aducea
binecuvântarea fertilității. Reproducând calitatea "răsăritului de
soare", a divinităților brodate, aceste podoabe capilare elaborate
transformă purtătoarea într-o întruchipare a Zeiței, direcționând
asupra ei forțele binevoitoare ale soarelui și ploii spre a beneficia de
casă și de comunitate.

    Energia radiantă a soarelui, atât de clar descrisă în artefacte

arheologice și în costume ritualice, poate fi experimentată și în dans,
așa cum am descoperit în timpul recuperării mele după boală și
accident. Foarte des, participantele la atelierele mele experimentează
o senzație tangibilă de căldură sau energie în cerc. Această senzație
de căldură interioară este mai ușor de perceput în mișcările de dans
ale femeilor care sunt mai mici și mai restrânse; este destul de
distinctă de căldura exercitării aerobice care rezultă din mișcările mai
energice și mai atletice ale dansurilor mixte sau ale bărbaților. Mulțe
participante o aseamănă cu energia kundalini sau chi în yoga, t'ai chi,
reiki și alte discipline ale corpului meditative sau de vindecare. În
mod interesant, în multe stiluri de dans popular ridicarea și
coborârea călcâiul stimulează, într-un fel anume, zona centrală a
piciorului, punctul de acupresie cunoscut în medicina chineză ca
rinichi 1 sau Izvorul Efeverscent. Considerat a fi sursa energiei fertile,
creative și sexuale și punctul nostru de legătură cu pământul și cu
strămoșii noștri, acest punct poate fi activat prin terapia shiatsu sau
acupunctură pentru a induce o senzație de căldură în tot corpul. În
opinia mea, această energie sau chi este aceeași cu forța radiantă
ilustrată și protejată prin dansuri și costume.

     Prin urmare, sugerez ca dansurile ritualice ale femeilor, prin

disciplina lor strictă, transmiterea, utilizarea simbolurilor și activarea
energiei interioare, pot fi înțelese ca o formă antică de pregătire fizică
și spirituală. Cu toate acestea, spre deosebire de sistemele de yoga și
de meditație transmise de o elită masculină, aici femeile sunt
profesorii, venind pe rând la conducerea dansului și apoi întorcându-
se la locul lor în corpul cercului sau dansând într-un cerc închis în
întregime fără un lider. Împărtășirea egalitară a rolului de lider
asigură faptul că, conducerea în dans nu este un rezultat al regulilor
codificate de putere și rang în societatea în sine. Această calitate
egalitară sau de parteneriat este un aspect central al dansurilor
ritualice ale femeilor și o valoare cheie a culturii Zeiței.

Practicând dansurile ritualice ale femeilor cu Laura, a dezvoltat în

mine o nouă relatie cu trupul meu si cu traditiile susțin dansurile. Sunt
conștientă de esența mea sau de centrul puterii mele și de felul prin
care dansurile îl împlinesc și îl întăresc. Drept rezultat, mă simțeam
mult mai înaltă și mai încrezătoare. Sunt plină de recunoștință față
de femeile care au învățat aceste dansuri de-a lungul generațiilor și
care ne-au binecuvântat cu o asemenea bogăție.

                                               (CATHERINE SUTTON, CALIFORNIA, S.U.A.)

Sunetul Sacru

Liniile energetice strălucitoare care se deplasează de la cap în figurile

brodate ale Zeițe și care se fac vizibile în podoabele capitale, pot fi de
asemenea percepute ca valuri sonore. Dansurile femeii au fost inițial
însoțite de cântări ale femeilor. Dând voce iubirii, dorinței, pierderii,
durerii, bucuriei și celebrării, cântecele de dans afirmă integritatea
care vine din îmbrățișarea și integrarea întregii game de experiențe
umane.

     Cântecele populare redau adesea frumusețea unei femei cu

imaginile de copaci, flori, păsări, câmpuri fertile sau alte atribute ale
naturii, fiind chiar motivele care apar pe hainele pe care le poartă.
Aceste metafore desenează paralele între femeie și simbolurile
culturale-codate ale Zeiței, care, prin costumul său festiv, ea este
îmbrăcată pentru a semăna. Cântecele balcanice, grecești, turcești și
armeene se pot adresa direct mamei divine fie prin personificare
creștină ca Maria, fie prin referire simbolică la Afrodita, Zeița iubirii
sau prin misterele morții și învierii ale Persefonei și Demetrei. Alte
cântece prezintă păsări sau animale asociate cu Zeița, copaci cu
caracteristici specifice în limbajul mitului și poeziei populare sau
aspecte ale peisajului, cum ar fi altare sfinte, dealuri sacre, izvoare,
puțuri sau râuri. Aceste cântece adesea însoțesc cele mai vechi și mai
simple dansuri tradiționale, ritualice ale femeilor.

                           Zeița și Copacul vieții

Dansurile mă fac să mă simt completă și armonioasă, în special

dansurile Copacului Vieții, unde se întâlnesc opozițiile și se creează
sinteze.

                                                                            (EVA ULLNER, SUEDIA)

Imaginea copacului este prezentă și ea în multe cântece ale dansului,

astfel că, Arborele Vieții este unul dintre cele mai importante și
răspândite simboluri care apare în textele, artefactele vechi și în cele
contemporane. Copacii erau venerați ca surse de hrană, leac, umbră,
lemn pentru foc, furaje și materiale de construcție, dar și ca repere,
marcaje de graniță și ca delimitatori pentru locuri sacre ritualice. Încă
din era neoliticului, Copacul Vieții era identificat cu conceptul de
Zeița, sursa vieții; țesute sau brodate motivele cu arbori și flori care
seamănă cu sau încorporează figurile Zeiței sunt încă extrem de
răspândite, după cum am văzut.

Inserată poză pagina 150 sub care scrie

Zeița brodată / Copacul Vieții pe costumul femeii,

Sinasos, Cappadocia

Copacul vieții simbolizează echilibrul cosmic al lumilor de sus și de

jos, văzute și nevăzute. Unirea pământului cu cerul, orizontalul cu
verticalul, reprezintă, de asemenea, intersecțile bătrânei Zeițe
Hecate. Marion Woodman descrie această răscruce ca fiind un loc
simbolic unde se întâlnesc conștiința și inconștiența și unde egoul
trebuie să fie abandonat unei puteri mult mai mari. În același mod,
noi, ca dansatoare, trebuie să ne abandonăm individualitatea pentru
a întrupa o putere mai mare decât noi înșine, și anume, înțelepciunea
Zeiței.

     Cred că modelul de dans celor trei măsuri (de departe cea mai
populară formă de dans din Europa de Est și din Orientul Apropiat)
este o reprezentare codificată a motivului vizual al Arborelui Vieții.
Am ajuns la această concluzie în 1991 prin observația mea despre
modelele de dans cu trei măsuri și prin raportarea frecvenței crescute
a dansurilor cu trei măsurători la ocazii ritualice la frecvența ridicată a
simbolului Arborelui Vieții pe textilele ritualice.
Inserată poză pagina 151 sub care scrie

Inel de sigiliu de aur de la mormântul din IsoPata lângă Knossos,

Creta, cca. 1500 î.H., care prezintă preotese dansatoare cu brațele
ridicate, prin care coboară Zeița și Arborele Vieții

Modelul de bază al dansurilor Copacului Vieții, așa cum îmi place să le

numesc, încorporează o odihnă automată: pășirea înapoi către stânga
oferă o pauză în ritmul de dinaintea dansului, pe care o putem
considera ca fiind un timp pentru reflecție și reînnoire a impulsului
spre creștere. Este ca o iarnă liniștită după activitatea de primăvară,
vară și toamnă; un somn de noapte după o zi lucrătoare completă;
sau o zi de sărbătoare în sezonul de recoltă aglomerat, în care toată
lumea trebuie să-și împartă munca și să se alăture dansului. Aceste
momente de odihnă sunt esențiale pentru sănătatea noastră și, de
asemenea, ne permit să ne bucurăm de bucurie, conectându-ne
reciproc prin dansurile și energiile divine ale pământului, cerului și
fertilității și prin forțele cosmice ale vieții binevoitoare.

     Văd dansurile cu trei măsurători ca o mantră ascunsă a Zeiței,

vorbită în secret prin atingerea moale a picioarelor noastre de pe
pământ, urmând pași stabiliți pentru noi de femeile străvechi. Când
practic dansurile Copacului Vieții împreună cu grupurile mele, simt că
și noi repetăm această mantră, afirmând în mod conștient mesajul
etern al Zeitei: ne amintim ritmul vieții, echilibrul vieții; ne amintim
bucuria vieții, conexiunea cu viața. Pe măsură ce dansăm, ne
recunoaștem că fiind fiicele Zeitei, scriind în tăcere numele ei în prin
pașii de dans, care dispar fără urmă, după ce cercul se dispersează,
fără a lăsa nici un semn exterior.
                                             Dansul în oglindă

Mișcarea sincronizată oferă fiecărei femei o experiență kinestezică

similară. Kyria Loulouda, ca și mama și bunica ei, poate să se uite în
jurul cercului de dans și să-și vadă vecinele, prietenele și rudele
îmbrăcate la fel ca ea, care se mișcă la fel ca ea, simțind ceea ce simte
și ea. Când toate femeile sunt îmbrăcate la fel, costumul lor asigură
un stil de dans unificat și creează o imagine vizuală coerentă care
mărește armonia mișcării colective. Cercul femeilor îmbrăcate identic
reflectă rândurile zeițelor dansatoare radiante brodate pe costumele
lor, invocând energia universală a femininului divin care transcende
identitatea individuală.

     Cercetările recente privind funcțiile neuronale ale femeilor arată

că gesturile în oglindă, pozițiile corpului și expresiile faciale reprezintă
o modalitate pentru femei de a discerne ceea ce simt alții, prin
senzații fizice care transmit semnificație anumitor părți ale creierului.
Neurologii au descoperit că abilitățile de empatie, observare și
oglindire apar mai ușor în creierul feminin decât în cel masculin.
Acesta este baza fiziologică a intuiției feminine.

    Rețelele neuronale numite neuroni oglindă ne permit să urmărim și

să imităm acțiunea altcuiva și, prin urmare, să învățăm. Mecanismul
oglindirii creează o punte între creierele individuale pentru
comunicare și conexiune pe mai multe nivele și facilitează o
înțelegere directă experiențială a actului, intenției sau emoției unui
alt individ. Acest proces neural asigură că sensul în cadrul mesajului
este același pentru expeditor ca și pentru destinatar, în timp ce nici
un acord anterior între indivizi nu este necesar pentru ca aceștia să se
înțeleagă reciproc. Acest acord este stabilit prin mișcarea comună și
prin observarea reciprocă și reflectată în organizarea neurală a
ambilor oameni. Acest lucru poate fi o cheie pentru înțelegerea
modului în care transmisia nonverbală a conținutului semnificativ în
evenimentul de dans poate să aibă loc, până și-n ziua de astăzi, în
rândul femeilor.

Inserată poză pagina 153 sub care scrie

Bunicuțele Dansatoare, Rodopi, Bulgaria

Dansul în grup creează astfel o stare comună de congruență

emoțională și înțelegere reciprocă. Acest lucru aduce beneficii
colectivității prin stabilirea unui sistem de empatie și sprijin reciproc,
care este mereu revigorat și întărit în rândul femeilor care dansează
împreună în mod regulat. Era un imperativ social pentru femeile din
culturile din Balcani să danseze împreună, asigurându-se că repetarea
stilului de mișcare și de dans unificat ar putea întări automat
sentimentul de armonie socială și comunitară.

     Învățăm dansuri într-un cerc, de la femei care le-au învățat într-un

cerc, de la altele care le-au învățat într-un cerc și așa mai departe în
timp, ceea ce înseamnă că modelele kinestezice experimentate în
dansuri au fost imprimate prin picioarele în mișcare, prin ochii și
mâinile adunate într-o linie neîntreruptă de sute, poate de mii de ani.
Cred că experiența fizică și neuromusculară comună a dansului în
cerc este un mecanism care permite transmiterea informațiilor
nonverbale pe parcursul mai multor generații în dans.
                                     Rezervorul de vindecare

Când realizez un dans tradițional al femeilor, sentimentele variază de

la putere și mândrie la căldură și sensibilitate. Uneori primesc
informații sau primesc mesaje. Mă conectez cu un sentiment de
compasiune pentru femeile din alte vremuri și pentru femeile din
viața mea. Simt un sentiment puternic al comunității și al destinului
comun.

                                                    (MARIA MARTA SUAREZ, ARGENTINA)

Dansurile au un efect puternic asupra creierului și corpurilor noastre,

la fel ca și pentru femeile din trecut, dar ne folosesc într-un mod
diferit. În timp ce dansurile din satul Ialkan au servit pentru a sublinia
valorile culturale ale comunității, solidarității și interdependenței,
cultura occidentală modernă a subliniat prioritățile opuse, oferind
celor mai multe dintre noi un sentiment excesiv de "libertate" și
drepturi. Acest lucru determină multe femei din lumea modernă să
sufere de un sentiment critic al singurătății și alienării.

     Marion Woodman observă că femeile moderne pot fi prea

conștiente, intelectuale și controlate în maniera masculină pe care
cultura noastră a învățat femeile să o copieze și ne îndeamnă să
învățăm din nou să ne abandonăm inconștientului vindecător care
este ca o sursă de legătură cu ceva nemuritor, mai mare decât noi
însene. Ritualul dansului în cerc ne poate permite să facem exact
acest lucru, deoarece dansurile ne ajută să ne conectăm una cu
cealaltă în timp ce sărbătorim unicitatea noastră și a altora.

     Rezervorul de siguranță al experienței dansului este creat prin

spațiul de susținere al cercului și structura neschimbătoare a pașilor
și stilului de dans. Mișcările repetitive simple invocă universalitatea
experienței umane în timp și spațiu. Dansul în cerc invocă cercul
cosmosului, simbolul universal al unității și totalității, și servește ca
un fel de mandală, care permite fiecărei dansatoare să se centreze pe
sine însăși în timp ce aduce diferitele energii ale dansatorilor
individuali într-un echilibru complet. Mișcările rămân în mod obiectiv
la fel pentru toate femeile, în timp ce percepția subiectivă a fiecărei
femei despre dans și semnificația pe care o poate avea pentru ea
sunt unice.

Inserată poză pagina 154 sub care scrie

Atelierul de dans pentru femei cu Laura Shannon, Schlehdorf,

Germania, cu muzicianul Kostantis Kourmadias

Această experiență - că diferitele puncte de vedere ale individului

și colectivului nu se exclud reciproc, ci se afirmă și se întăresc reciproc
- poate să fie ca o revelație pentru multe femei. Multe dintre noi nu
am simțit până acum că ne-am putea conecta, pe deplin, la sinele
nostru, decât dacă am fi fost singure, departe de privirile altora;
multe dintre noi încă mai simțim că nu putem fi în acord cu ceilalți
decât dacă suprimăm o mare parte din adevărul nostru interior așa
cum am învățat să facem în copilărie. Acest tip de dans poate
transforma și vindeca ambele dezechilibre și le poate readuce în
echilibru.

    Cu cât aducem mai multă conștiință iubitoare sentimentelor,

amintirilor și speranțelor noastre unice, cu atât mai mult fiecare
femeie poate fi prezentă în cerc. Un cerc complet prezent, la rândul
său, susține pe deplin fiecare femeie, creând o buclă de răspuns
pozitiv. Nivelul de bucurie crește și devine palpabil. Îl recunoaștem.
Știm că suntem binevenite exact așa cum suntem noi. Suntem
invitate să venim cu toate părțile din noi însene, să primim și să
oferim acceptare, să ne simțim în siguranță când ceilalți ne văd așa
cum suntem noi. Acest lucru ne deschide către o experiență profundă
de dragoste care poate dizolva blocajele din trecut și elibera un val de
sentimente, devenind una cu viața. Acesta este mesajul dansurilor,
teritoriul care ne arată calea reconectării cu noi însene, cu viața. În
felul acesta ne oferă oportunitatea, așa cum descrie Woodman, de a
aduce lumina conștiinței în calea femininului divin și de a restabili
echilibrul în corpul și sufletul nostru în cel mai profund mod
vindecător.

                                        

   

 Odihnește-te în ritm

Permițându-mi să "ascult" mișcările, îmi apar înțelesuri care mă

ghidează în viața mea de zi cu zi: cu atât de mulți pași înainte,
amintindu-mi de multe ori să mă opresc, să fac un pas în spate sau în
latteral. Nu mă grăbesc să înaintez, fără odihnă sau contemplare.

                              (EVELYN TORTON BECK, WASHINGTON, D.C., S.U.A)

Când Kyria Loulouda și celelalte femei din Pentalofos celebrează o zi

festivă, prin dans și cântec, măncare și băutură și îmbrăcându-se în
cele mai frumoase haine, ele se supun unei cerințe culturale de a se
odihni în mod regulat în ritmul vieții lor. După cum indică dansurile cu
trei măsurători, necesitatea de odihnă periodică este oglindită în
modelele de dans în sine, care ne învață să ne odihnim, să facem o
pauză de la locul de muncă și să ne conectăm cu alte femei la surse
de bucurie. Nu numai că acesta este dreptul nostru din naștere, dar,
după cum sugerează cercetările Barbarei Ehrenreich, spiritul
celebrării dionisiene exprimat în dans, poate fi de fapt cheia
succesului societății umane. Bucuria este un alt aspect al energiei
sacre al vieții Zeiței. Este destul de simplu, dansul ne face fericite și
de aceea dansăm.

Din păcate, experiențele obișnuite de bucurie și odihnă care erau

obligatorii în societățile anterioare au devenit practic imposibil de
realizat în societatea noastră. Femeile din ziua de azi, care suferă de o
epidemie de izolare, arsură și epuizare, înțeleg deja în trupurile lor că
ritmul vieții moderne nu este sustenabil. El consumă prea mult din
propria noastră energie și nu ne permite timp pentru reîncărcare, nici
acces la sursele de alimentare. Captive într-un sistem economic și
social liniar, patriarhal, condus de iluzia creșterii infinite a
"progresului”, cu mare cost la resursele finite ale planetei noastre și
ale societății noastre, constatăm că resursa prețioasă a energiei
noastre vitale a fost puternic – exploatată.

      Dansurile ritualice ale femeilor oferă un ritm ciclic, durabil al vieții,

interconectat cu toate aspectele muncii și culturii femeilor. Ele
reflectă modele vechi legate de Zeiță și susțin un simț al comunității,
la fel de valabil și pentru femeile care dansează în zilele noastre. Ele
oferă un rezervor al siguranței pentru experiențele noastre, ne
ghidează prin pasajele vieții și facilitează conștientizarea și
înțelegerea profundă.

Inserată poză pagina 156 sub care scrie

Dansând pe Pământ: Laura Shannon in Findhorn

În trecut, femeile dansau pentru a-și asigura propria supraviețuire

și cea a familiilor și comunităților lor; în zilele noastre, ceea ce este în
joc este supraviețuirea pământului și a tuturor ființelor vii. Abilitățile
pe care dansurile ne pot ajuta să le dezvoltăm sunt necesare acum,
nu numai pentru propria transformare, ci și pentru redobândirea
siguranței și păcii în lume. Dansurile ritualice ale femeilor ne pot ajuta
să ne reconectăm, pline de bucurie, cu viața - cu viziunea asupra lumii
în inima culturii indigene a Europei Antice, pe care noi, în societatea
modernă, trebuie să o recuperăm acum, dacă planeta și cei care
trăiesc pe aceasta vor supraviețui generațiilor viitoare.

  Văd dansul ca fiind o tapițerie vastă și complexă, colorată, plină de

frumusețe, bucurie, pasiune și durere. Sunt conectată cu oricare altul,
chiar dacă unii au plecat înaintea mea și alții încă n-au ajuns. Sunt
mai puternică grație susținerii oferite în jurul meu. La rândul meu,
ofer susținere. Știu că nu sunt și nu am fost niciodată singură. Fiecare
dansatoare mi-a împărtășit bucuriile și necazurile sau o va face în
viitor. A fi femeie și a practica dansurile ritualice, este o
binecuvântare.

                                                                  (DEBBY FLAWELL, AUSTRALIA)

****
LAURA SHANNON este un terapeut de mișcare prin dans și
profesoară de dans, cunoscută în întreaga lume pentru munca ei,
explorând dansurile tradiționale în cercuri ca sursă de vindecare și
transformare. Inspirată de mama ei, o pianistă care umplea zilnic casa
cu muzică și ritm, Laura a absolvit studiile interculturale și terapia de
dans, iar în SUA și Europa a studiat intens dansurile moderne,
africane, orientale, balcanice, expresive și sacre precum și dansul
ecstatic cu Zuleikha și Mișcarea autentică cu Janet Adler. De mai bine
de douăzeci de ani, Laura a cercetat și a predat dansuri grecești,
armenești, balcanice, rome și kurde, în special dansuri ritualice ale
femeilor, încercând să reaprindă viziunea asupra comunității și
durabilitatea pe care dansurile tradiționale o integrează. Laura oferă
ateliere și cursuri de formare în douăzeci de țări, iar scrierile sale
despre dans au fost traduse în mai multe limbi. Lucrează la facultatea
de dans sacru la Fundația Findhorn din Scoția și locuiește atât în
Findhorn, cât și în Grecia. Adresa website-ului ei este
www.laurashannon.net
 CAPITOLUL DOISPREZECE

Kathak, Dansul Vindecării

Deepti Gupta
KATHAK ESTE o formă de dans clasic din nordul Indiei. Este o tradiție
de dans complexă, evoluată și bogată, cu secole de istorie în spatele
ei. Fiind o combinație sublimă de muzică, poezie, percuție și dramă,
Kathak s-a dezvoltat în temple și la curți regale. În timpul evoluției
sale, a îmbibat pasiunea și vigoarea Indiei rurale, precum și nuanțele
subtile și estetica înaltă a culturii curții Mughal. Astăzi, este practicată
ca formă scenică contemporană cu un repertoriu bogat și variat. Are
o tehnică codificată bazată pe modele de ritm, iar repertoriul său are
un context cu multe alte forme de artă indiene, toate inspirate din
mitologia indiană și din textele sanscrite antice.

Am fost în India în 1984 pentru a participa la o instruire intensă de

șase luni în dansul Kathak. Eram deja o practiantă de dansuri
moderne și Bharatanatyam, dans clasic sud-indian, având și câteva
cunoștințe de bază despre Kathak. Șase luni ar fi trebuit să fie
suficiente pentru a înțelege tehnica, mă gândeam eu. Nu știam atunci
că dansul indian, în special Kathak, va deveni o călătorie minunată și
o forță puternică de vindecare în viața mea, care continuă până și în
ziua de azi. Când am început practica dansului, pentru mine era o
forma de exprimare artistică. Nu aveam noțiunea de dans ca fiind o
artă vindecătoare sau ca având calități terapeutice.

Și totuși, conceptul de dans ca o artă vindecătoare sau cu abilități

de vindecare nu a fost niciodată mai puternic pentru mine decât
acum... o dansatoare s-a vindecat de cancer de sân. Dansul a jucat un
rol important în întâlnirea mea cu această boală teribilă și de
asemenea pe parcursul întregului meu proces de vindecare. Această
experiență scos la suprafață și a întiparit foarte clar un proces care se
desfășura subtil în interiorul meu. Această criză de sănătate m-a
ajutat să experimentez modul în care fiecare aspect al dansului m-a
ajutat să devin mai sănătoasă, mai puternică, mai conștientă și mai
vie. Capitolul acesta se concentrează în mod special pe experiența
mea cu dansul Kathak. Unele dintre aceste analize s-ar putea aplica și
altor forme clasice de dans indian.

Instruirea:

O călătorie in lumea dansului Kathak

Formarea mea a început în 1984 cu câteva lecții private în casa

doamnei Reva Vidyarthi, una dintre primii mei profesori din Delhi.
Habar nu aveam, când am intrat în camera de zi pentru prima mea
lecție, că relația mea cu dansul urma să fie transformată. Primul
indiciu a venit când mi-a cerut să stau cu ea în fața unui altar mic de
pe dulapiorul ei. Eram amândouă în picioarele goale și mi-a înmânat
câteva flori proaspete. M-a ghidat apoi într-o rugăciune către
Saraswati, zeița sanscrită protectoare a artiștilor, zeița cunoașterii și a
învățării. Am repetat cuvintele grele și expresiile ciudate după ea, cu
puțină înțelegere a ceea ce spuneam. Am înțeles atunci că dansul pe
care urma să-l interpretăm este într-un fel un ritual sacru. În timpul
rugăciunii de deschidere, ea a pronunțat cuvintele ta thei tat care
reprezentau sămânța, beej, silabele din Kathak și pe care trebuia să le
consider mantra mea. Ta thei tat sunt silabe ritmice și sunt baza
pentru compozițiile de ritm din Kathak. Silabele sunt repetate de
nenumărate ori de către dansatoare, în timp ce aceștia învață
ritmurile dansului.

    Nici măcar studiourile de dans pe care le frecventasem în Canada

nu mă pregătiseră pentru asta. Nu am avut nici o speranță că dansul
ar avea dimesiuni sacre sau spirituale. Acum știu că poezia sanscrită o
laudă in mod intim pe Saraswati și că s-a dansat pe poezia ei de
nenumărate ori într-o mare varietate de coregrafii solo sau de grup.
După douăzeci și cinci de ani de practică, încă mai profit de această
mică rugăciune. Această stare de rugăciune nu s-a încheiat cu mica
ceremonie de închinare prin care mi-am început drumul în dansul
Kathak. S-a impregrant în fiecare aspect al studiului meu, al practicii
și al nivelului energetic.

   Sanscrita este o limbă străveche și este limba scripturii indiene. Nu

am studiat niciodată sanscrita dar totuși prin dans am reușit să învăț
câteva versuri sanscrite care invocă puterile și binecuvântările
diferitelor divinități ale panteonului hindus. Astfel de invocări sunt o
parte obișnuită a repertoriului Kathak și sunt dansate la începutul
unui recital pentru a crea o stare de spirit și pace, atât pentru
dansatoare, cât și pentru audiență. Noțiunile mele de dans erau deja
contestate. Dansând aceste invocări, învățam despre divinitatea artei
și despre modul în care dansul ne conectează cu divinitatea din noi
înșine.

Ce semnifică salutul?

Primul lucru pe care un student al lui Kathak îl învață, înainte de

primul pas sau mișcare de dans, este salutul, care se face înainte de
fiecare curs, fiecare sesiune de practică, de fiecare dată când cineva
începe să danseze. Salutul namaskar sau bhoomi pranam, cerând
binecuvântarea pământului, este o frază de mișcare coregrafică, cu
mici variații de la o școală de dans la alta, dar cu multe elemente
comune. Mișcările grațioase ale brațelor constituie o rugăciune către
puterile divine din cer, lume, la același nivel cu dansatoarea,
incluzând publicul, profesorul, muzicienii și colegii, și în cele din urmă
către pământ. Dansatoarea îngenunchează de fapt să atingă
pământul. În cele din urmă, ea se ridică și stă cu ochii închiși într-un
moment intim de rugăciune cu mâinile la nivelul pieptului și apoi bate
din piciorul drept pentru a semnala începutul dansului. Guru-ul meu
obișnuia să spună că atunci când intrăm în sala de curs să dansăm,
trebuie să lăsăm în urmă toate gândurile și problemele. În fiecare
dimineață ea se ruga cand intra in clasă, înainte de a începe orice
activitate. Astfel, noi, elevii intram întotdeauna într-o cameră cu
aromă de tămâie și o atmosferă plină de respect față de puterea
divină a artei.

     Mișcările simple ale salutului efectuate de toată lumea devin o

meditație temporară pentru dansatoare, purifică mintea de
distragerea atenției și o ajută să fie concentrată asupra dansului. De-
a lungul anilor, acest gest devine obișnuintă, dar în același timp
impactul său se adâncește. Efectuate zi și zi, la începutul și la sfârșitul
fiecărei sesiuni de dans, fie că este vorba de practică in clasă sau de
repetiție, contribuie cu eficacitate în a ajuta dansatoarea să se fie
atentă in totalitate asupra dansului. De asemenea, el îmbibă întreaga
practică cu un sentiment de respect, atât pentru sine, cât și pentru
cei din jurul nostru. Fără intenție sau realizare, am învățat și am
dezvoltat un obicei de a medita, obicei care m-a ajutat să-mi golesc
mintea de dezordine și să îmi unească energiile minții, corpului și
sufletului de fiecare dată când începeam să dansez.

                                Elementele dansului

Fiind adânc cufundată în studiu și în performarea dansului Kathak la
nivel profesionist, niciodată nu am realizat că dansul are putere.
Acesta te face sa-ți redobândești puterea interioară, să devii
conștientă, să fii inteligentă, să te vindeci, sa întinerești. Mai mult
decât un dans, Kathak este o vidhya, o formă de înțelepciune sau un
sistem de cunoaștere. Este o formă antică de învățare care
funcționează pe mai multe niveluri. Studiul dansului Kathak oferă o
gamă solicitantă de practici care ne dezvoltă și ne întăresc la nivel
fizic, intelectual, emoțional și, de asemenea la nivel spiritual.

     Tehnica de bază a dansului Kathak are trei componente principale:

mișcarea, jocul ritmic de picioare și expresia dramatică sau mima. În
combinație, aceste elemente de dans necesită o implicare comună a
corpului, a minții și a spiritului pentru a performa corespunzător.
Procesul de pregătire este foarte dezvoltat și tratează lucrurile în pași
simpli și ușori. Mai degrabă, este un meniu complet care îl include pe
elev cu toate nivelele dintr-o dată: fizic, intelectual și spiritual. Fiecare
aspect al acestui dans este complex, încâlcit și provocator pentru a fi
învățat. Prin implicarea mentală-trupească-spirituală a practicantului,
dansul oferă o practică holistică pentru dezvoltarea sinelui. În acest
sens, este asemănător cu yoga din punct de vedere al abordării. În
acest capitol mă voi refer la aspectele majore ale tehnicii și la modul
în care instruirea și practica ulterioară a dansului Kathak pot să
promoveze vindecarea puternică și să deservească pentru a ne
dezvolta ca ființe umane.

Tatkar: Puterea ritmului

Fundamentul de formare a ritmului Kathak se numește tatkar.
Dansatoarea poartă pe glezne sute de clopoței de aramă și învață să
le joace ca un instrument de percuție prin ștergerea ritmurilor cu
picioarele. Imaginați-vă că numărați lanțuri lungi de ritmuri complexe
prin memorare, tic-tic-ul măsurat al unui metronom, cu precizia unui
baterist principal. Apoi, imaginați-vă aceleași compoziții cu picioarele
goale pe podea. Stăpânirea layei, tempo-ului sau curgerea timpului
este o abilitate primară în Kathak. Dansatoarele trebuie să
stăpânească modele ritmice dificile care sunt executate cu precizie
pentru acompanierea ritmului viu prin tabla sau prin tobe indiene.

     Acest tip de interacțiune cu ritmul necesită o disciplină

extraordinară a minții și a corpului. În Kathak, această disciplină se
realizează mai întâi prin munca picioarelor, care este o caracteristică
unică, puternică și pervazivă a formei. Antrenamentul picioarelor este
un proces îndelungat care necesită determinare. Dansatoarele petrec
în fiecare zi ore memorând și perfecționîndu-și modele
antrenamentului picioarelor. Această practică zilnică care are loc
dimineața devreme este numită riyaz.

     În primul an de antrenament, am fost inspirată de dedicația

colegilor mei de cămin care se trezeau în fiecare dimineață la ora
5:30 pentru a practica antrenamentul picioarelor. Am aflat că
dedicarea este necesară pentru a lucra la o practică care durează ani
până la perfecționare. În timp, am observat că o concentrare
repetată și prelungită asupra ritmului și tempo-ului ascute intelectul
și focalizează mintea. Odată ce mintea este pe deplin adaptată la
curgerea exactă a ritmului, atunci practica picioarelor devine o
meditație pe timp și sunet.

     Adesea practicamantrenamentul picioarelor pe bătăi ale tobelor,

realizând un ciclu de timp fix sau la un metronom. În orice moment în
timpul practicii, dansatoarea se concentrează pe tempo-ul dat de
acompaniamentul extern, modelul pe care îl controlează, tempo-ul și
stresurile și nuanțele inerente ale picioarelor dansând astfel
modelele. Modelele sunt realizate la viteze mari și includ diviziuni
dificile de timp, cum ar fi 5/8 timpi, 6/8 timpi, și 7/8 timpi.
Compozițiile sunt aranjate în lanțuri lungi cu multe permutări și
combinații ale unui model de ritm de bază. În cele din urmă,
dansatoarele învață să improvizeze într-o rețea ritmică și numai
atunci când dansatoarea are o înțelegere profundă a ritmului și a
activității picioarelor, i se predau mișcările.

Atenția disciplinată asupra ritmului este o adevărată provocare

pentru mintea distrasă și poate fi foarte dificil de susținut. Din
proprie experiență, am descoperit că, pe măsură ce practicam
modele tot mai complexe și mai lungi, intram într-o stare de transă,
pe măsură ce mintea mea era fascinată de ritmul și curgerea
timpului. De fiecare dată când practicam, concentrarea mea se
îmbunătățea și, în câteva momente, sunetul tobei și sunetul
clopoțeilor mei se îmbinau perfect. Era ca un exercițiu mental
puternic care-mi făcea mintea să fie clară, proaspătă și destul de
ascuțită.

     În plus, practicând modelele cu picioarele goale reprezenta un

proces incredibil împământare, care ne conectează cu pământul în
timp ce întărește și flexibilizează fiecare mușchi mic al picioarelor.
După cum știm din reflexologie, tălpile picioarelor sunt cunoscute ca
având terminații nervoase care sunt conectate la întregul corp.
Practica Kathak a oferit picioarelor mele un antrenament grozav,
acestea căpătând un aspect și mi se părea „inteligent” și expresiv. Nu
voi uita niciodată remarca unei profesoare canadiene de dans care
m-a văzut interpretând acest dans, o dată în Montreal. Ea a spus că
nu a văzut niciodată astfel de picioare expresive!
                                       Arta alinierii

Ce este minunat despre acest dans este că implică direct corpul.

Primul și cel mai important aspect al dansului este alinierea. Fiecare
dansatoare lucrează pentru a echilibra, întinde și ajusta corpul până
când se elimină deficiențele, obiceiurile fizice proaste și devine aliniat
corespunzător. Dansul indian clasic are posturi de bază puternice,
care aliniază corpul și, de asemenea, îi dau energie. Multe dintre
aceste posturi sunt antice și derivate din practici de artă marțială sau
yoga sau imită posturi ale figurilor divine. Pozițiile de bază sunt
descrise în textele vechi despre arta dramatică, cum ar fi Natya
Shastra, care codifică detaliile minuscule ale poziționării corpului,
inclusiv mâinile, picioarele, umărul, gâtul etc.

      În dansul indian, alinierea ia forma ang shuddhi sau membrelor

pure. Simplul înțeles al cuvântului shudb este curat sau pur. În timp
ce dansatoarea indiană lucrează pentru a atinge perfecțiunea fizică,
ea crează de fapt o fizicalitate care este pură, fără negativitate,
slăbiciune și erori. Acest lucru are efectul de a angrena atât mintea
cât și corpul într-un proces pozitiv, în timp ce consolidează corpul, și
îmbunătățește fluxul de energie.

     Mai mult, dansul clasic indian este unic prin faptul că nu se oprește
asupra părților corporale brute atunci când detaliază pozițiile și
alinierea. Atât de meticuloasă este înțelegerea și taxonomia că trupul
este împărțit în ang, membrele mari, în upang și pratyang, membrele
mici și de sprijin. Tehnica de dans implică mișcări modificate pentru
fiecare dintre aceste părți ale corpului, care se extind la membrele
minore evidente, cum ar fi mâinile, dar și la părți mai puțin evidente
ale corpului, cum ar fi ochii, sprâncenele, încheieturile, obrajii și
multe altele. Efectul general este o simfonie a mișcărilor părților
corpului mai mari și mai mici în fiecare frază a dansului.

Pe măsură ce am studiat Kathak-ul, noțiunea mea despre corp s-a

transformat într-o conștientizare mai bună a multor părți ale corpului
și a modului în care acestea lucrau împreună. Am fost provocată să-
mi măresc atenția asupra mai multor sarcini, coordonând mișcările
izolate ale ochilor, mâinilor și gâtului, cu mișcări mai mari ale
trunchiului și picioarelor, în timp ce dansam cu picioarele și
mențineam o expresie corectă a feței. Dar, treptat, am descoperit că
diferitele părți ale corpului meu prindeau viață și o energie clară
curgea prin ele.

Inserată poză pagina 163 sub care scrie

Dansul clasic indian are posturi de bază puternice

care aliniază corpul, oferindu-i energie.

Alinierea corectă și pregătirea corpului pentru dans necesită

implicarea activă a fiecărei părți a corpului și este, de asemenea,
impregnată cu o expresie sau atitudine. Această atitudine este de
ang shuddhi sau puritate, și, de asemenea, dezvoltă puritatea și
claritatea minții. De îndată ce picioarele, mâinile, umerii și toate
celelalte părți ale corpului lucrează împreună, simt cum puterea
ritmurilor și a expresiilor se mișcă prin mine, în timp ce mintea mea
rămâne clară și liniștită.

                              
   Mudrele: Inteligența mâinilor

Cea mai cunoscută dintre modelele de mișcare codificată este o serie

de gesturi ale măinilor numite mudre. Mudrele sunt gesturi străvechi
ale mâinilor și sunt descrise detaliat într-o varietate de texte
sanscrite. În 1999, în timp ce pregăteam o clasă de copii de cinci ani
în Delhi, am decis să le predau mudrele așa cum sunt descrise în
textul dramatic Abhimaya Darpan din secolul al X-lea. Cele 28 de
gesturi ale unei singure mâini și cele 25 de gesturi ale ambelor mâini
sunt complicate ca și execuție și au nume sanscrite dificile. Clasa mea
foarte tânără m-a uimit prin abilitatea lor de a executa fizic mudrele,
precum și de a le recita numele în câteva zile. Păreau brusc încărcați,
concentrându-se pe mâini și degete într-un mod detaliat, astfel
practica obișnuită a mudrelor le-a îmbunătățit concentrarea. Părinții
lor reveneau cu relatări precum îmbunătățirea comportamentului
copiilor lor la școală și și cât de îndrăgostiți sunt cei mici de această
nouă abilitate de a realiza forme frumoase cu mâinile. Nu ne gândim
niciodată la mâini ca fiind inteligente, dar, desigur, ele sunt. Gesturile
antice ale mâinii lucrează mâinile și degetele împreună cu toate
articulațiile, folosindu-le pentru expresii multiple și complexe. Aceste
mudre sunt benefice pentru sistemul nervos.

    Desigur, există texte care înregistrează, de asemenea, mudre care

sunt specifice practicii yoghine și concepute pentru a produce
vindecarea în organism. Mudrele de dans sunt concepute în primul
rând pentru valoarea lor decorativă și pentru potențialul expresiv,
descriind imagini din natură și formând un limbaj mimetic sau
evocator pentru povestiri. Adesea ele sunt folosite pentru
frumusețea lor fizică pentru a împodobi mișcările grosiere ale
corpului.
    Cu toate acestea, pentru a învăța mudrele, mintea și corpul trebuie
să lucreze împreună într-un proces al rafinamentului. Aceasta nu
presupune exersarrea mâinilor pentru putere și flexibilitate, ci mai
degrabă, presupune implicarea pe deplin a minții în verbalizarea
numelor sanscrite și crearea de imagini multiple doar cu o mișcare a
unui deget. Astfel, mâinile devin metode puternice de comunicare.
Din nou apare shuddhi ang, prin care dansatoarea stăpânește fiecare
mudră distinctă și aspiră la o reprezentare fizică perfectă. Există un
strat suplimentar de implicare mentală și emoțională, care
împrospătează fiecare gest cu emoția și expresia corespunzătoare
pentru a completa imaginea sugerată de mudră. De exemplu, o
ploaie liniștită este ilustrată de mâini care vibrează ușor, coborând în
mudra pentru ploaie. În același timp, ochii clipesc ca și cum ar ține
afară picăturile de ploaie și picioarele tropăie ușor, însoțite fiind de
sunetul clopoțeiilor gleznei.

În timpul recuperării din tratamentul cu chimioterapie, mi s-a

oferit ocazia de a preda mudre și de a cânta la un institut de yoga din
Toronto. Am descoperit că practica zilnică a mudrelor îmi
imbunătățea circulația sângelui în degetele și brațele mele umflate.
Încercarea de a executa fiecare configurație a degetelor în ordinea
corectă și repetarea numelui sanscrit al fiecărui gest a fost o
provocare pentru creierul meu afectat chimic și totuși, după câteva
zile, era ca și cum o ceață se ridica. În curând, mintea mea a
recuperat amintirea orelor de practică, iar mudrele prindeau viață
înfățișând păsări, animale sau vălul unei femei. Mi-am amintit de
elevii mei de cinci ani și mi-am dat seama că atenția mea mentală
creștea pe măsură ce mă concentram pe detaliile fizice și expresive
ale vârfurilor degetelor mele.
Inserată poză pagina 165 sub care scrie

Exprimând iubirea divină și dragostea lumească

Producerea energiei: Tukras

Mișcările tehnicii ale dansului Kathak sunt fluide, rapide, puternice și

precise. Repertoriul tehnic constă în mișcări expresive și piruete
rapide, care sunt compuse precum o serie de poeme ale ritmului și
mișcării numite tukra. Tukra este în esență o piesă care este ruptă
dintr-un întreg. Sunetul poemului tukra este alcătuit din silabe de
ritm scurt și este compus în conformitate cu regulile matematice
stricte. Fiecare dansatoare învață mai întâi să recite verbal, în metrul
corect, o tukra. Odată ce a fost memorată și asimilată precum o
poezie sonoră, dansatoarea învață coregrafia mișcării și astfel dă
naștere atât fizic cât și vizual, ritmului.

    Există multe varietăți de poezii ritmice în cadrul categoriei largi de

tukre. Acestea se disting prin tipurile de silabe utilizate și regulile de
structurare a compoziției. Ele pot fi inspirate de muzică, de natură
sau de orice altă viziune a compozitorului. În acest fel, compozițiile
Kathak sunt un fel de sunet abstract al poeziei, pe care dansatoarele
trebuie să le dedice memoriei. Cele mai multe dansatoare se
mândresc cu asimilarea unui vast repertoriu al acestor compoziții
scurte și sunt capabile să le realizeze oricând pe acompaniamentul
ritmului de bază.

    Recitarea tuturor compozițiilor din Kathak este un aspect

fundamental al practicii, precum și transmiterii orale a acestei tradiții.
În timpul recitării, metrul este menținut de un sistem de bătaie din
palme și numărare, care este complicat, dar foarte logic. Recitarea
chiar și a celor mai simple compoziții în acest fel presupune,
coordonare și o minte echilibrată. Încă o dată, acest tip de
antrenament a reprezentat o provocare pentru creierul meu.
Învățarea recitării compozițiilor cu orice intricație ritmică intactă a
fost precum învățarea integrală a unei noi limbi cu un accent nou. În
timp ce mă străduit să-mi memorez oral repertoriul, mi-am dat
seama că procesul mi-a ascuțit intelectul, mi-a îmbunătățit memoria
și mi-a cerut să fac mai multe sarcini în același timp, menținând
simultan modelele divergente cu mâinile, mintea și vocea.

    Repertoriul tehnic al dansului Kathak este realizat în conformitate

cu o matrice strictă de ritm și melodie creată de două instrumente de
acompaniament. Un instrument de percuție, de obicei o tobă, oferă
un ciclu de timp repetat al unui număr fix de bătăi. Melodia este
furnizată de un instrument cu coarde, un instrument precum o vioară
curbată, cum ar fi un sarangi care redă un refren melodic, care imită
ciclul ritmic. Compozițiile complicate de tukra sunt executate cu
viteză și precizie în acest cadru ritmic și formează adesea un
contrapunct interesant pentru ritmul de bază. Dansatoarea trebuie să
rămână vigilentă pentru a începe și a termina fiecare compoziție pe
prima bătaie a unui ciclu ritmic.

    În practica realizată la cursuri, precum și în spectacole, această

cerință structurală creează suspans și entuziasm pentru dansatoare și
public. Dansatoarea este provocată să execute cu precizie tukra
pentru a ajunge la primul ritm în același timp cu percuționistul.
Audiența așteaptă cu respirația la gură, pe măsură ce dansatoarea se
mișcă în ritmuri complexe aproape competitiv cu percuționistul și
apoi ambii ajung la finalul compoziției într-un punct culminant al
bravurii virtuozice.
 Fizicitatea dansului se învârte în jurul spiralelor și cercurilor. Deși
dansatoarea este ferm înradăcinată prin jocul de picioare, corpul,
brațele și mâinile creează multiple spirale curbate în aer. Mișcările
sunt executate ca un continuum neted și intercalate cu cercuri rapide
pe care dansatoarea le realizează întorcându-se pe axa piciorului
stâng, călcâiul stâng fiind ferm ancorat în podea. Este o reminiscență
a rotirii sufite. Multe compoziții tradiționale par să mărească energia
dansatoarei în spiralele ascendente și apoi să se combine într-o serie
de răsuciri care trimit energia către în sus.

                     Thumri: Cea mai dulce melodie de dragoste

Nu s-ar putea spune nimic concret despre Kathak dacă nu ar există

aspectul expresiv sau dramatic al dansului. În încarnările sale
timpurii, atât în mediul rural, cât și la curți, Kathak era o artă a
povestirilor, delectând publicul cu povești din religile epice ale Indiei
și din literatura mitică. Această artă rustică a fost deosebit de
îmbogățită prin mișcarea bhakti; o mișcare religioasă care a parcurs
nordul Indiei în perioada medievală. Filosofia bhakti se baza pe
devotament și dragoste ca fiind o expresie religioasă centrală a
devotatului. Cântecele de dragoste atât în manifestările seculare, cât
și în cele religioase au devenit o bază a repertoriului Kathak.

    Thumri are un loc special în acest repertoriu de cântece de

dragoste; o formă muzicală originară din cântecele folclorice
sufletești și pasionale din nordul Indiei rurale, dar modelate cu
sensibilitățile rafinate ale muzicii clasice și ale esteticii curții.
Subiectul unei thumri este dragostea eroinei pentru iubitul ei. Poezia
unei thumri exprimă nenumărate nuanțe de dragoste în fiecare
moment, în fiecare anotimp, în unire și separare și în fiecare
schimbare de ritm a bătăii inimii iubitei care îi duce dorul iubitului ei.

     Odată ce dansatoarea a stăpânit mișcarea, ritmul și gestul, tehnica

este folosită pentru a exprima dragostea divină și dragostea
lumească. Acesta este apogeul artei și măiestriei dansatoarei, care
necesită mai mult decât o simplă precizie, disciplină și pricepere
fizică. Acesta presupune o implicare emoțională și o explorare a
spiritului uman în cele două aspecte: unitatea, unicitatea și unirea și
separarea și despărțirea de iubitul ei. Această explorare filosofică se
află în centrul dansului Kathak ca o practică și transformându-o în
sadhana sau în practică spirituală.

     Dansul indian se bazează pe conceptul de unitate sau de unicitate,

pe muzică și ritm ca fiind impulsuri și fenomene cosmice; de
asemenea și pe unitate cu divinul în formă și în emoție. Practica artei
tradiționale a dansului Kathak este aceea de a deveni una cu soarele
și laya care poate fi în mare măsură tradusă ca fiind muzică și ritm.
Sur este atât un discurs, cât și muzicalitate, în timp ce laya este o
trecere măsurată a timpului, este pulsul. Ansamblul corp-minte este
un instrument care trebuie instruit pentru a deveni unul cu aceste
două fenomene cosmice și pentru a-și exprima misterul prin sunet și
mișcare. În acest fel, Kathak este o meditație pe care am
experimentat-o pe măsură ce am dobândit fiecare element al
dansului. Treptat, mintea mea a devenit una cu ritmurile și muzica,
până când eu, dansatoarea umilă, am dispărut și astfel a rămas doar
dansul.

În thumri și în alt repertoriu de povestiri, dansatoarea folosește

acest sentiment de unitate la un nivel alegoric, căutând unitatea în
expresia iubirii, adesea evocând imagini ale divinului. O thumri este
plină de imagini ale frumuseții din natură, fiind metafore pentru
emoțiile profunde umane. Reprezentarea unei emoții simple, cum ar
fi tachinarea iubitul, capătă o multitudine de nuanțe în interpretările
subtile ale dansatoarei. Într-una din compozițiile mele preferate,
eroina își așteaptă iubitul care călătorește în țările îndepărtate. Ea
compară ochii ei plini de lacrimi cu norii plini de ploaie și imploră
norii să transmită mesajul lacrimilor sale iubitului ei. Pe măsură ce
lacrimile ei coboară în râu, ea imploră râul ca să fie un mesager al
iubirii ei. Apoi, floarea pe care o poartă în părul ei, o aruncă în apa
curgătoare, trimițând-o ca pe o solie a iubirii ei. Si așa mai departe. În
acest fel, descopăr moduri prin care inima găsește ecouri ale iubirii
sale în tot ceea ce atinge. În cea mai bună tradiție a teatrului grecesc,
interpretarea sau urmărirea unui spectacol de thumri generează o
stare emoțională, profundă de catharsis.

                                        Dansul Zeiței Durga

Toate aceste experiențe ale dansului ca o practică fizică, intelectuală

și spirituală le-am cunoscut în iunie 2008, când am învățat un dans de
cinci minute care descria și o laudă pe zeița Durga. Durga este o zeiță
hindusă, puternică, războinică, faimoasă pentru înfrângerea
demonilor și stabilirea binelui în univers. Ea este descrisă călătorind
pe un leu cu zece brațe, având în fiecare mână câte o armă diferită.
Cu toate acestea, în legenda zeițeii Durga, care ucide demonul
puternic, cu înfățișare de taur, însăși zeița este zâmbitoare, calmă și
copleșitoare.
    Dansul care o sărbătorește pe zeița Durga a fost prima piesă pe
care am încercat să o învăț după o pauză de un an, în timpul căreia
urmam gamă largă de tratamente pentru cancer, începând cu
intervenții chirurgicale, prin radiații și chimioterapie. Am ales aceasta
să fie prima mea piesă pentru a relua dansul sperând că mă va inspira
să câștig lupta împotriva demonilor mei.

     Dansatoarea care descrie numeroasele atribute, caracteristici și

forța zeiței Durga, trebuie să personifice zeița prin posturi și acțiuni.
Mai mult ca niciodată, eram conștientă de forța de care aveam
nevoie pentru a bate din picioare precum o zeiță puternică sau
pentru a-mi fixa privirea într-un punct îndepărtat, ca un devotat plin
de venerație. În timp ce-mi ridicam piciorul stâng și brațele pentru a-
mi folosi arma iconică, tridentul, în poziția chintesentă a zeiței,
trebuia să invoc senzația reală de putere și victorie care aparținea lui
Durga.

Imnul o descrie ca pe o distrugătoare a răului și ca fiin cea care le

dă putere adepților. Într-o singură linie, ea este lăudată în timp ce
ține capul tăiat a doi frați demoni Shumbh și Nishumbh. Dansatoarea
mimează mișcarea de tăiere a sabiei și ține de păr capul tăiat.
Dobândirea și îndeplinirea executării acestor mișcări cu încredere, a
fost o terapie puternică pentru mine, imaginându-mi că distrug răul
în jurul meu și în mine. Forța și puterea au revenit în corpul meu pe
măsură ce practicam. În timp ce-mi duceam mâinile la buze în mudra
reprezentând cochilia ei, am fost conștientă de puterea vibrațiilor
sale cosmice, care-mi curăța mediul plin de negativitate. Am
vizualizat celulele bolnave, întunecate care erau incinerate prin
strălucirea câmpului ei vibrațional. Când am dansat și mi-am imaginat
forma cosmică cu brațele multiple, cu cel de-al treilea ochi interior și
cu distrugerea nemiloasă a răului pe care o realiza, am devenit
conștientă atât de puterea ei minunată, cât și de binecuvântările ei.
În același timp, la fiecare rând al cântecului, dansatoarea devotată
este conștientă de starea ei de umilință în fața formei cosmice
minunate a zeiței Durga și cere să fie cufundată în strălucirea ei. A
fost o revenire la dans, puternică, care a vindecat simțul neputinței
survenit din abandonul în fața unui proces lung și dăunător de
tratament medical.

                                                   Rezumat

În cei mulți ani de practică, de interpretare și de învățare a dansului

Kathak, am descoperit o imensă împlinire ca artistă. M-am bucurat de
mișcări, am fost provocată de ritmurile complicate și profund
copleșită de mituri și poezii. Dar niciodată până atunci, nu am fost
atât de conștientă de puterea intrinsecă de vindecare a acestei forme
de dans a cărei frumusețe am considerat că mi se cuvine. Pe măsură
ce m-am întors la practică și predare, am simțit că dansul trăiește în
mine ca o forță vitală, puternică. Riyaz sau picioarele au dobândit
rigoare intelectuală. Mudrele mi-au provocat vindecarea mâinilor și
m-au făcut conștientă de extremitățile mele. Încercarea de a memora
și de a recita compoziții m-a ajutat să-mi recapăt memoria și să fiu
conștientă de respirația mea. Învățând să dansez melodii de dragoste
și cântece devoționale m-a ajutat să mă concentrez asupra emoțiilor
pozitive și astfel, am creat un cadru al minții plin de compasiune și
recunoștință.

    Nu există nici o îndoială că orice formă de auto-exprimare artistică

îi dă artistului un sentiment de încredere. Realizarea dansului oferă și
un sentiment de bucurie și entuziam. Repertoriul Kathak plin de
cântece de dragoste, invocări și povestiri mitologice m-a imbătat cu
simțul frumuseții, iubirii și devotamentului. Toate acestea sunt
impregnate de amprentele filosofice ale unui proces care ne
determină să aspirăm în permanență spre unitate și perfecțiune și să
ne curățăm continuu corpul, mintea și sufletul de tot ceea ce este
negativ.

Într-adevăr, există multe de învățat în această tradiție în ceea ce

privește literatura, muzica, percuția și mișcarea. Se pot face multe
analize profunde pentru a afla mai multe despre modul în care
diferitele aspecte ale dansului Kathak dau naștere vindecării. Există,
de asemenea, multe aspecte ale predării tradițiilor și ale reprezentării
actuale a dansului Kathak care merită explorate pentru capacitatea
lor de vindecare. Dar nu există nicio îndoială că aptitudinile și
atitudinile, pe care le-am asimilat în studiul meu despre Kathak, au
fost instrumente puternice în redobândirea sănătății mele, în fața
cărora îmi manifest cu adevărat recunoștiința.

****
DEEPTI GUPTA este un exponent al stilului elegant de dans Kathak din
nordul Indiei. Este director artistic al Teatrului de dans Arzoo din
Toronto, Canada, o organizație dedicată creării de noi lucrări de dans
care depășesc granițele geografice și culturale. A cântat la scară largă
în Canada, India, S.U.A. și Marea Britanie. A primit numeroase premii,
inclusiv un premiu Dora Mavor Moore și premiul MyBindi.com pentru
cea mai deosebită dansatoare clasică. Ea a efectuat cercetări ample
privind predarea dansului clasic indian în comunitățile diasporei și a
creat numeroase opere contemporane pentru copii și profesioniști,
care au fost realizate în cadrul unor importante festivaluri și în locații
de dans din Canada. SUA și India. Adresa website-ului ei este
www.deeptigupta.com.

CAPITOLUL TREISPREZECE

Vindecarea și Construirea Comunității

Prin Arta Hula

Māhealani Uchiyama
"A'a i ka hula, waiho ka hilahila i ka hale.”
„CÂND VREI SĂ DANSEZI HULA, TREBUIE SĂ-ȚI LAȘI TIMIDITATEA ACASĂ.”

SUNT UN KUMU HULA, profesoară de dans hawaian. Unele dintre

studentele mele sunt din insule. Nu au învățat niciodată să danseze
hula în timp ce locuiau în Hawaii spuneau ele, pentru că era ceva
obișnuit ce aparținea locului, la fel cum era și vremea. Unele dintre
studentele mele s-au îndrăgostit de hula după ce au petrecut vacanțe
în Hawai. Altele nu au fost niciodată dincolo de apă.

   Femeile erau atrase de hula din mai multe motive. Unle au început
cursurile pentru că au vrut să învețe să-și miște șoldurile atât de
frumos, la fel precum dansatoarele din spectacolele lu'au din
Honolulu. Altele căutau doar o scuză pentru a purta o fustă din paie
asemănătoare cu cea din filme. Elevele mai tinere sunt aduse la
cursuri de către părinții lor, care ar fi învățat hula în tinerețe, dacă ar
fi avut această oportunitate. Majoritatea studentelor mele sunt de
vârstă mijlocie. După ce și-au întemeiat o familie și au lucrat din greu
ani de zile, acum au reușit în sfârșit să facă ceva și pentru ele însele.

   Am studente care mi-au spus că nu au crezut niciodată că vor putea

fi capabile să danseze, pentru că nu aveau constituția corporală,
tipică formelor de dans occidental sau li se spunea că au două
picioare stângi. Am la fel de multe studente care credeau că nu pot să
cânte, care acum învață să cânte la mica chitară hawaiană sau la tobe
și care sunt încurajate să cânte sau să scandeze alături de dansurile
învățate.

Studentele mele sunt de origine mexicană, filipineză, hawaiană,

chineză, japoneză, indiană, afro-americană, caucaziană, americană
sau oricare mixt din aceste nații care ar putea exista. Cursantele mele
sunt lesbiene și heterosexuale, bătrâne, copii, adolescente și tinere
adulte. Ele sunt avocate, profesoare, ingineri, medici, bucătari
gurmanzi și florărese. Am studente care sunt hinduse, evreice,
musulmane, creștine, budiste și celebrante ale religiilor pământului.

    Eu însămi sunt de origine afro-americană și nativ-americană.

Ceea ce cu toate avem în comun este dragostea și respectul nostru

pentru de hula și cultura din care acest dans a evoluat. Am format
bogate și diverse comunități în jurul aprecierii unei forme de artă pe
care puține dintre noi o pot revendica ca fiind o parte a moștenirii
noastre culturale. Cu toate ne-am asumat o disciplină care presupune
un program regulat de practică în fiecare săptămână, plus multe
eforturi colaborative axate pe necesități practice, precum să ne
ajutăm reciproc în crearea costumelor și să avem grijă una de
cealaltă. Ce anume din această practică hula - o formă de dans dintr-
un grup de insule din mijlocul Oceanului Pacific - ne-a unit pe toate ca
și kaiaulu, ca și comunitate?

     Hula este o punte între lumea materială și lumea strămoșilo

noștrir. Prin imersia metaforelor unui timp din trecutul îndepărtat,
hula ne învață cum să absorbim energiile sublime ale pădurii, vântului
și valurilor. Exprimând aceste energii puternice cu mâinile, picioarele,
șoldurile, ochii și vocea, învățăm să percepem lumea strămoșilor
noștri. Practica hula ne-a expus diferitelor forme de artă aferente
care susțin dansul, aprofundând respectul pentru o tradiție atât de
variată. Învățăturile despre istoria recentă a exploatării tradiției și
despre eforturile enorme făcute pentru a-i regăsi locul potrivit în
societatea modernă, mi-au dat speranța că și alte tradiții culturale,
similare din alte părți ale lumii vor supraviețui. În plus, hula ne
încurajează să ne ocupăm locul pe acest pământ, nu ca proprietari ai
pământului, ci ca parte integrantă a creației.

                                      Tradiția Hula

Kuni nu kalima, helenă kamaka.

" MÂINILE SE MIȘCĂ, OCHII LE URMEAZĂ."

Hula este cea mai bogată formă de expresie artistică a Hawai-ului. Ea

a evoluat din practica spirituală și este un sistem complex de
conservare a înregistrărilor și legendelor istorice, de onorare a
conducătorilor și de celebrare a frumuseții pământului. Hula are o
natură duală, care se manifestă atât prin rugăciune, cât și prin
spectacol. Nașterea, iubirea, războiul, moartea, migrațiile epice și
vechile legende sunt toate comemorate în cîntecul ei poetic. Spre
deosebire de dansatorii din alte tradiții teatrale care devin
personajele unei povești, dansatoarea hula îmbogățește povestea
gesturile mâinilor sale. Ea devine manifestarea vizuală a poeziei și a
rugăciunii. În acest fel, hula creează o legătură între lumea spirituală
și cea naturală.

Ho'ola i nämanu i ke aheahe.

"PĂSĂRILE ZBOARĂ LINIȘTITE ÎN BRIZA UȘOARĂ A VÂNTULUI.".

Hula a fost concepută de către na Kanaka Maoli, poporul indigen din
Hawaii. Prin meditația realizată în mediul lor natural, acest popor a
învățat să imite mișcarea și ritmul valului și legănatul frunzelor din
pădure cu ajutorul mâinilor ridicate. În vremurile antice, dansul a fost
predat în bālau (templul hula) dedicat zeiței Laka, cea care proteja
dansul hula, condus de kumu hula (sursa dansuui) care era membru
al clasei religioase și care era susținut de regalitatea care menținea
instituția pentru onoarea și prestigiul curții. Templul hula era o zonă
separată de alte gospodării unde stilul de viață, protocolul și
abilitățile hula au fost predate unui număr restrîns de oameni.

    Zeița Laka se manifesta prin prosperitatea verde a pământului.

Anumite plante erau sacre pentru ea și le folosea pentru a împodobi
gleznele, încheieturile, gâtul și capul unei dansatoare hula, oferindu-i
binecuvântarea, iar artista devenea plin de viață, dansând în kuabu
(altarul, reședința zeități). Un al doilea kuabu către Laka este ridicat
în bālau ( templul hula) și plasat în cea mai estică a zidului. Al treilea
și cel mai mare altar este pădurea însăși. Mișcările dansului au
reflectat întotdeauna energia naturii.

     Hula este o fuziune a artelor; dansatoarele cântă muzica, iar

cântăreții se mișcă pe ritm, în timp ce acestea îi acompaniază.
Practicantele Hula învață cum să își construiască instrumente
muzicale frumoase și complexe făcute din elemente găsite în natură.
Hula reprezintă un mod de a trăi, iar dansatoarea este un instrument
al divinului, transmițând frumusețea lumii.

     Hula nu a evoluat dintr-o formă de artă solo, ci din una care

cuprinde o masă mare de dansatoare care se mișcă precum un tot,
sincronizîndu-se împreună, precum vâslele într-o barcă canoe. În
esența sa, hula nu este o formă de dans competitivă, comercială sau
egoistă. Este o disciplină a corpului, minții și spiritului. Energia
dansului este centrată în partea inferioară a trunchiului, în zona din
spatele piko-ului (ombilicului), numit nă'au, unde toate gândurile
sunt simțite și de unde începe toată viața.

     Până în epoca modernă nu a existat niciun concept de lecții la

cerere. Femeile ucenice erau alese la naștere și urmau să fie instruite
ca olapa sau dansatoare consacrate. Aceste inițiate trăiau împreună
ca o familie hula, cu kumu hula (sursa dansului) care era ghidul lor în
această lume sacră. Aici, ele și-au început antrenamentul, învățând
cum să se miște și cum să răspândească bogăția acestei tradiţii prin
viu grai. Deoarece corpul dansatoarei este repertoriul sacrului, au
fost de asemenea instruite să se privească una pe celaltă cu respectul
cuvenit.

După ce Hawai a fost adus în atenția lumii occidentale la sfârșitul

anilor 1700, împărăția insulei a fost acoperită de valuri de nou-veniți,
dintre care majoritatea au înțeles greșit multe aspecte ale culturii
indigene, inclusiv hula. Clasa conducătoare a fost forțată să-și retragă
sprijinul din templul hula, iar fără susținere conducătorilor,
comunitatea dansatoarelor s-a confruntat cu alegerea dificilă de
înfometare sau de compromitere a integrității dansului lor sacru. Din
moment ce mulți ali'i (șefi) nu mai susțineau alaiul de dansatoare,
vânătorii de balene, marinarii, comercianții și alți vizitatori, erau cei
care erau foarte dispuși să plătească pentru a viziona femeile
indigene cum își mișcau șoldurile. Dansul sacru din Hawai a devenit în
cele din urmă respins în zonele de activități ilicite care s-au dezvoltat
în toată zona Honolulu. Mulți dintre noii veniți s-au căsătorit cu cei
din clasa conducătoare. Pe măsură ce creștinismul s-a răspândit pe
toate insulele, în cele din urmă predarea și reprezentațiile hula au
devenit ilegale. Când regele David La'amea Kamanakapu'u
Mahinulani Naloiaehuokalani Lumia lani Kalākaua a venit la tron în
1874, națiunea hawaiană era în criză. Populația Hawai'i a fost
decimată de bolile străine și a fost forțată în continuare, de
încercările concurente ale unor expatriați puternici, să-și reprime
toate practicile culturale indigene. Ca răspuns, regele Kalākaua a
inițiat multe reforme, inclusiv restaurarea dansului la curtea regală.
În acest timp, însă, artele spectacolului acelei epoci reflectau
numeroasele influențe occidentale care au devenit omniprezente în
insule; cum ar fi utilizarea tobei, chitarei și alte instrumente europene
în muzica populară hawaiană. În plus, dansatoarele erau îmbrăcate
din cap până în picioare în îmbrăcăminte largă mu'umu'u, și realizau
un stil hula mai delicat, mai puțin lumesc.

     Până în anii 1900, hula a fost din nou considerată o parte

acceptabilă a vieții din Hawaii, datorată în mare parte turiștilor
americani și europeni care au răspuns cu entuziasm acestei noi forme
occidentale de dans. De asemenea, Hawai a atras atenția Hollywood-
ului în epoca postbelică a celui de-al doilea război mondial, iar mulți
animatori alogeni au făcut din dans mai puțin abstract și mai ușor de
înțeles pentru cei care nu vorbeau limba hawaiană. Lumea exterioară
a preferat adesea această formă mai senzațională a dansului, iar
cererea turistică a dus la o perioadă lungă de timp când artiștii de
divertisment hawaiani realizau dansuri pentru melodiile cântate în
limba engleză despre teme care nu reflectau valorile culturale
hawaiiene.

     În urma mișcărilor de autodeterminare din anii 1960 și 1970,

hawaiienii au dobândit de atunci o acceptare populară a tuturor
artelor tradiționale din Hawaii, inclusiv hula. Acum este ceva obișnuit
să găsim temple tradiționale pe toate insulele și sunt copleșite de
studente dornice să se supună rigorilor unui antrenament serios de
dans. Există, de asemenea, comunități de temple, devotate și
înfloritoare în Mexic, Japonia, Canada, continentul american și în
întreaga lume. Prin structura hula și a templului, valorile tradiționale
hawaiiene ale lõkahi, kuleana și kaiaulu sunt difuzate în comunitatea
mondială.

Lõkahi: Relația dintre toate lucrurile

Conceptul de lökahi este esențial pentru spiritualitatea hawaiană. Se

referă la integrarea deplină a celor fizici, emoționali și spirituali, a
tinerilor, adulților și bătrânilor și a Creatorului, a lumii naturale și a
omenirii. În orice adăpost mare, absența oricărui element menționat
mai sus duce la dizarmonie. Atât de integrat este conceptul de lõkahi
încât rugăciunile sunt deseori repetate de trei ori. "La ce e bun un
scaun cu un singur picior?" unul dintre kumu mi-a spus odată. "Dacă
aveți un scaun cu două picioare, îl puteți sprijini împotriva unui
perete, dar numai un scaun cu trei picioare va putea să vă susțină".

     În paradigma hălau, lõkahi este conceptualizată ca fiind un

triunghi. Vârful triunghiului este Akua (creatorul), verticala stângă
este Natura, iar verticala dreaptă, Ohana (familia). Triunghiul este
împărțit în patru secțiuni; vârful cel mai înalt este adăpostul
conștiinței spirituale, așa cum este reprezentat de kumu. Cel de-al
doilea nivel este cel al împlinirii mentale și este reprezentat de
ho'opa'a, sau de antrenorii și cântăreții instruiți. Al treilea este
fizicitatea și este reprezentat de 'olapa sau de dansatorii instruiți.
Stratul de bază este fundația, locuința omului sau a studenților.
Împreună, aceste patru niveluri reprezintă echilibrul corespunzător.
Unul fără altul nu poate exista. Nu trebuie să le suprapunem.

     Înainte de a începe practica, rugăciunile sunt scrise pentru a invoca

un simțământ de lökahi pentru a deveni manifestare în hålau. Aceste
rugăciuni, repetate de trei ori, permit dansatoarei să lase stresul lumii
exterioare la ușă și să-și deschidă inima și mintea pentru învățarea
hulei:

"E hőmai ka 'ike mai luna mai e

I na mea huna no'eau o na mele e

E ho mai, e ho mai, e hő mai e "

"DĂ-MI CUNOAȘTEREA DE MAI SUS

A ÎNȚELEPCIUNII SACRE DIN CÂNTECE

DĂ-MI ACEASTA, DĂ-MI ACEASTA, DĂ-MI ACEASTA !

Atunci când sunt cântate conștient și cu intenție, dificultățile

colegiale, un conflict mare și alte frustrări ale vieții de zi cu zi se
estompează în fundal.

Kuleana

Un halau este o comunitate de oameni care au în comun dragostea

pentru dans și pentru muzică și recunoașterea valorii culturii
indigene, a comunității în general și a lor. Membrii unui halau sunt
încurajați să recunoască darurile unice pe care le aducem fiecare, să
împărtășească în mod liber acele daruri și, la fel de important, să
accepte darurile celorlalți. Suntem fiecare importanți și implicarea
noastră este nu numai necesară, ci și foarte apreciată. Recunoașterea
responsabilității personale față de comunitate conferă un sentiment
de apartenență la acea comunitate. Haumana (studenții) sunt
încurajați să intre în comunitatea lor prin prisma unei culturi care
recunoaște interdependența oamenilor și a naturii. Ei ascultă profund
multiplele voci ale vântului, călătoresc ușor pe traseele naturale și
îndepărtează gunoaiele lăsate de alții. Când este timpul să adune
materiale pentru împodobiri, ei iau doar ceea ce este necesar, după
ce au cerut permisiunea Spiritelor naturii și oferă întotdeauna o
rugăciune de mulțumire. Acest concept hawaian de responsabilitate
personală este cunoscut sub numele de kuleana.

"E hana me ka 'oia'i'o

E hana me ka ha'aha'a

E'olelo pono kākou "

"LĂSAȚI-NE SĂ LUCRĂM CU SINCERITATE

SĂ LUCRĂM CU SMERENIE

SĂ VORBIM ORICÂND CU BUNĂTATE."

Este vorba despre kuleana din haumana (elevii) pregătită să învețe, la

timp și cu o atitudine pozitivă. Grupul nostru (bătrânele) are
responsabilitatea de a transmite cunoștințele lor generației
următoare, precum și de a oferi ospitalitate oaspeților hålau. Este
kuleana lor pentru a se asigura că protocoalele corespunzătoare sunt
respectate, astfel încât oaspeții sunt bine îngrijiți pentru tot parcursul
șederii lor acolo. Este kuleana kuamo'o (coloana vertebrală,
organizatorii templului) pentru a susține viziunea kumu și a bătrânilor
și a organiza activitățile hālau. Laulima sunt cei care asistă la acea
muncă și sunt întotdeauna gata să acorde o mână de ajutor.

     Poopua sunt managerii halau-ului. Kuleana lor este să rămână în

fruntea multor detalii. Ele sunt "mâna dreaptă" a kumu-ului. Alakai
sunt asistentele didactice. Ele modelează stilul și executarea dansului
pentru celelalte studente. Este vorba de kuleana "obamei" (familiei)
pentru a-și susține membrii familiei în timpul pregătirii lor. Kumu este
sursa cunoașterii haloului. Este kuleana lui sau ei pentru a se asigura
că integritatea tradiției este susținută în orice moment.

Puterea de transformare dansului Hula

"Ukuli'i ka pua, onaona i ka mau'u.

"MICUȚĂ ESTE FLOAREA ȘI TOTUȘI MIREASMA EI ESTE SIMȚITĂ PESTE TOT ÎN JUR."

Începutul nostru haumana ajunge mai întâi la hålau dornice să învețe

cum să danseze. Elevii de vârstă mijlocie și 'alaka'i sunt la îndemână
pentru a le ajuta să-și construiască echipamentele de practică și să-și
organizeze materialele de studiu. Ei sunt încurajați să se cunoască
reciproc, să lucreze împreună și să se considere reciproc frați și surori
hula. În timp ce învață fiecare un nou dans, li se oferă informații
despre contextul istoric, localizarea și mediile naturale. Ei pot învăța
un pic despre ce fel de ploaie și vânt se găsesc în acel loc, precum și o
legendă locală. Ei sunt încurajați să cânte și să scandeze poezia. Ei au
posibilitatea de a învăța cum să construiască un o tobă din tărtăcuță
și să ia semințele pe care le scot din tărtăcuță pentru a le planta în
grădinile lor. Unii pot fi chiar inspirați să învețe cum să cânte la
chitara hawaiană. Haumana sunt încurajați să se întâlnească unul cu
celălalt și să exerseze în afara halau-ului pentru a consolida
învățăturile.

Inserată poză pagina 177 sub care scrie

Dansatori tradiționali Hula,

Compania de Dans din Polinesia KaUaTuahine

Când ne pregătim pentru o interpretare, descoperim că există unii

care au un interes să învețe cum să vopsească și să mânuiască
țesăturile folosite pentru a face regalia dansului. Alții se pot bucura
de cultivarea unei grădini de plante medicinale utilizate în practicile
medicinale hawaiiene, sau a tărtăcuților folosite pentru a face
instrumente sau, probabil, unele dintre plantele sacre ale tradiției
noastre. Există întotdeauna o nevoie de lomilomi sau hakihaki, forme
de masaj tradițional hawaian, pentru a hrăni mușchii și pentru a
pregăti corpul pentru rigorile dansului. Unii descoperă că le place să
învețe despre bucătăria insulară și să împărtășească experimentele
lor cu surorile și frații lor hälau recunoscători. Odată ce este un
interes sau talent identificate într-un om, sunt cultivate și sunt
încurajați să-și împărtășească darul cu comunitatea halau.

    O dată pe an, avem o perioadă de examinare. Elevii sunt testați nu

numai prin tehnica de dans, ci și prin cunoștințele lor de bază. Ei sunt
învățați să cânte rugăciuni ceremoniale potrivite pentru a se duce în
natură și cer Spiritului permisiunea de a aduna frunzișuri pentru a le
face ghirlande. Elevii în vârstă predau noilor haumana cum să-și
construiasca prima lor fustă de paie.

    Invităm obana extinsă pentru a sărbători nașterea noului nostru

haumana. Noi toți contribuim la o sărbătoare gustoasă, iar haumana
mai tineri sunt încurajați să-i slujească în primul rând pe bătrânii lor.
Achizițiile noastre (bătrâni) sunt prețuite și ținute la înaltă valoare ca
exemple pentru noi toți. Suntem o comunitate crescândă de
practicanți hula și poeți, iar noi suntem recunoscători că nú kupuna
vin să mărturisească și să recunoască realizările dansatorilor, pe
măsură ce își iau locul ca păstori ai tradiției hula.

"Kukulu ka īke i ka 'opus."

"REVELAȚIILE SE GĂSESC ÎN NORI".

Părinții noștri ne povestesc despre vremurile tinereții lor când

înțelegerea profundă a mediului înconjurător era ceva obișnuit față
de cum este astăzi. La un moment dat, oamenii hawaieni au studiat
fazele lunii. Fiecare noapte a lunii are un nume diferit și este asociată
cu tradițiile despre ce și când să planteze, să pescuiască sau să
strângă recolta. Un an mai târziu, haumana noastră novice a învățat o
hula care descrie diferitele faze ale lunii. O studentă a memorat
întregul calendar al lunii hawaiiene și, după ce privea luna care se
ridica peste dealurile din estul Golfului, putea să numească acea
noapte și apoi să recitească tipurile de plante care puteau fi recoltate
și dacă era sau nu o perioadă bună de pescuit . Ea a fost aplaudată în
timpul bo'ike, așa cum a fost recunoscută în fața hålau cu numele
Mähinahina, "lumina strălucitoare a lunii". Împreună cu colegii ei de
clasă cărora li s-au dat și nume hawaiiene, ei au fost primiți în hälau
ca dansatori care și-au dezvoltat relația personală cu unul dintre
multele aspecte ale culturii hawaiiene care fac parte din hula.

Numele meu, Måhealani, este numele hawaian pentru "a doua

noapte a lunii pline". Este a șaptesprezecea noapte a lunii și cea mai
completă apariție a lunii. Plantele sunt, de asemenea, mari în această
zi și pescuitul este bun. Oamenii născuți din Mahealani sunt cunoscuți
că se străduiesc din greu prin eforturile lor.

    După câteva luni dificile de pregătire și direcționare a halau-lui

printr-o competiție, soțul meu și cu mine am vizitat insulele pentru o
odihnă mult meritată. Șederea a avut loc la Terasa Moana de la
Waikiki Beach Marriott, în prezența multor prieteni vechi și noi, briza
oceanului și a cerului din timpul nopții. Și muzicienii, dintre care unul
s-a dovedit a fi un vechi coleg, prieten de-ai mei, care de atunci a
devenit unul dintre cei mai importanți artiști cheie ai timpurilor
noastre! Am fost invitată să dansez și i-am auzit glasul îndreptându-
ne atenția spre cerul nopții, menționând frumoasa lună plină, o lună
Mahealani, în a doua noapte a plinătății sale. Și pentru a auzi vocea
unui alt Mhehealani care cântă din toată inima o melodie aleasă ca
un tribut, iubitei lui Kahana'olu, o fostă haumană a hălau-lui meu.

Inserată poză pagina 179 sub care scrie

Dansul care umple sufletul

Cele trei luni. Toate fac parte dintr-un întreg mai mare. A fost un
moment de magie, plin de mana (esența divină) in acel mod unic
hawaian care imi umple sufletul.
 Ca po'e hula, suntem legați de spiritualitatea noastră prin căutarea
noastră pentru ike (înțelepciune), pono (neprihănire) și, în cele din
urmă, lõkabi (armonie). Dacă reușim, halaul este un loc unde nu
numai că învațăm dansul și muzica, ci și respectul pentru cultură și
lumea naturală, înțelegerea mai bună a comunității, încrederea în
sine, conștiința de sine și conducerea. Hula este o călătorie spre sine
și își are un loc în comunitatea noastră. Ea se adresează dansatorului
și recunoaște ce cadou aduce acesta colectivului. În dans, este
dăruirea de sine Spiritului și comunității în timp ce dansatorul este
adus în plenitudinea ei.

                              Glosar de cuvinte hawaiene

Alaka'i - Leader, să conducă

Ali i - șef

Hälau - Casa lungă, un loc de învățare

Haumana - student

Ho'ike - Pentru a testa, a arăta

Ho'opa'a - Cântăreț și baterist; lit. „Statornic“

Hula - Dans, dansator hula, cântec folosit pentru hula

'lke - Să vadă, să știe sau să simtă; cunoaștere, înțelepciune

Kaiaulu - Comunitate
Kanaka Maoli - Hawaiană

Kuahu - Altar

Kuamo'o - coloană vertebrală, șira spinării

Kuleana - Responsabilitate, dreptate, autoritate

Kumu - Fundația, baza, trunchiul unui copac; profesor; sursă

Kumu Hula - Profesor de Hula

Laka - numele divinității Hula

Laulima - Să lucreze împreună (lit. "multe mâini")

Lõkahi - Echilibru, unitate

Lõ'au – șorț folosit în bucătărie; Sărbătoarea hawaiană numită pentru

șorțuri

Mana - Putere supranaturală sau divină

Mele - cântec

Mu'umu'u - rochie lungă

Nau - Intestine, minte, inima

Ohana - Familie

Olapa - dansator

Po'e Hula - Comunitatea practicanților hula

Piko - ombilic

Pono - Corect, drept

Ukulele - Instrument de origine portugheză popularizat în Hawai (lit.

"purice săritor")
 ****

MAHEALANI UCHIYAMA este o dansatoare, muzician, compozitoare și

profesoară. Un avocat al înțelegerii culturale, este fondatorul
Centrului pentru Dansul Internațional (M.U.C.I.D.) și este Kumu Hula
(profesoară hula) al lui Halau KaUaTuahine. Simte dansul ca fiind o
manifestare a spiritului uman, încurajând studenții ei să exploreze și
să sărbătorească diferențele lor culturale și umanitatea comună.
Deține o diplomă de licență în etnologia dansului și o diplomă de
masterat în studiile asupra Insulelor din Pacific, de la Universitatea
din Hawai, la Manoa. Mahealani a fost instruită în hula și ori
tradiționale din Hawai și Tahiti. Kumu-ul ei era Joseph Kamoha'i
Kaha'ulelio. Ea a produs numeroase înregistrări ale muzicii
tradiționale hawaiiene și tahitiene. CD-ul său "O plimbare pe mare"
este o compilație a sunetelor patrimoniului său cultural și spiritual și
a primit premiul "Hawai'i Music Award" pentru cel mai bun album de
muzică mondială din 2007. Ultimul său CD de muzică Mbira, "Ndoro
dze Madzinza" este în prezent pe Lista de intrare a celor 53 de premii
anuale Grammy. Mähealani este membru al personalului World Arts
West, producătorii Festivalului de dansuri etnice din San Francisco.
Adresa website-ului ei este www.mahea.com.
 CAPITOLUL PAISPREZECE

Dansul Lotușilor

Shahrazad Catharina Huisman

 De la boboc la floare

Călătoria mea în Dans

FIIND O FETIȚĂ DE ÎN VÂRSTĂ DE TREI ANI din Olanda am învățat

primii pași de dans de la tatăl meu stând cu picioarele peste
picioarele lui în timp ce mă ținea de mâini. Mi-am simțit șosetele
alunecâd pe pantofii lui, menținaâdu-mi echilibrul si ritmul, iar in
același timp , încercam să înteleg tiparul obișnuit al miscărilor lui ,
simțindu-mă protejată , înălțată, iubită. O statuie înaltă, întunecată,
din lemn, a zeiței Quan Yin din China, moștenită de la bunica mea, a
declanșat în mine dragostea față de culturile orientale. Dorința mea
ascunsă era de a fi o dansatoare de templu, dar simțeam că mă aflu
la o distanță de ani lumină de îndeplinirea ei.

    Influența mamei și a tatălui meu pe calea dansului a fost

semnificativă. Amândoi au cântat la pian, am crescut cu muzica lor
care-mi mângâia corpul și inima. Acasă, dansam în mod liber fiind
inspirată de colecția de înregistrări a tatălui meu și de partiturile
cântate la pian de părinții mei. În casa noastră aveau loc ocazional
expoziții de artă și concerte de jazz pe care preoții și artiștii excentrici
le frecventau. Acest loc era un teren fertil pentru mine, sora mea mai
mică și cei trei frați ai mei, pentru a ne dezvolta artistic în multe
feluri.

    Baletul a fost primul meu stil de dans învațat, pe care il găseam ca

fiind plictisitor. La vârsta de paisprezece ani, am înceeput să
frecventez discotecile și astfel, ușor, ușor am descoperit că talentul
meu privind dansul era mai mult decât mediocru. La vârsta de
șaisprezece ani, m-am eliberat de timiditatea pubertății și de
frustrarea de a aștepta și de a nu fi invitată de un băiat la dans, așa
cum era obiceiul pe atunci. Când imi plăcea muzica, eram prezentă pe
ringul de dans să mă manifest. Această "manifestare" era o
combinație între dansul sufletului meu și ceea ce am citit despre
dansul indian de templu, într-o carte pe care tatăl meu a primit-o de
la profesorul său indian Dr. Ronald Sequeira din Bombay, pentru a
compara științele religioase.

    Această carte, Dansul Sacru, mi-a permis să mă apropii de scopul

meu secret de a fi o dansatoare de templu. Această carte mi-a oferit
descrieri complexe despre pași și posturi, gesturi ale mâinilor și
mimică , atitudini devoționale interioare și reguli disciplinare ale
dansatorilor. Imaginile frumoase, pline de culoare mi-au arătat
fiecare detaliu al costumelor, bijuteriilor și machiajului.

Inserată poză pagina 183 sub care scrie

Dansul mitic

Practic, am învățat cartea pe de rost, fiind pictată cu stele pe ochii și

pe frunte, cu o costumație de basm si astfel dansam, dansam,
dansam în discotecile locale. Oamenii marocani credeau că dansul
meu seamănă cu dansurile din țara lor, în timp ce alții spuneau că
dansez "paradisiac și infernal în același timp." Când dansam, oamenii
se dădeau la o parte sa stea pe scaun și să mă privească timp de unul
sau două dansuri. Nu eram atentă la ei însa am simțit că privirile lor
erau îndreptate asupra mea. Adesea dansam ore in șir. Fără să imi
dau seama, intram într-o stare de transă prin dans, stare care m-a
transformat treptat. Mințile oamenilor au devenit mai clare pentru
mine. Dansul m-a deschis calea accesării unor stări care sunt dincolo
de realitatea e zi cu zi.

    În 1974, am călătorit timp de două luni pe teritoriul Turciei,

Iranului, Afganistanului, Pakistanului, iar în India am rămas alte două
luni. Povestea acestei călătorii ar putea umple, bineînteles, un întreg
capitol. Dați-mi voie să vă spun doar că vizitarea acestor țări în acea
perioadă a avut un impact considerabil asupra mea, mi-a lăsat
impresia că distanța dintre oamenii din acea parte a lumii și mine
este foarte mică în mintea mea. Simt că parcă acele locuri fac parte
din mine și eu din ele. Aceste experiențe timpurii au constituit baza
carierei mele viitoare în dans, unde abilitatea improvizaționale în
dans și adaptarea intuitivă la culturi străine și genuri de muzică erau
foarte importante.

    La vârsta de 22 de ani, m-am întors în Olanda pentru a studia artele

plastice.

    În primii ani petrecuți în academie eram precum un pustnic,

meditam mult și studiam budismul în timpul liber. L-am întâlnit pe al
16-lea Gyalwa Karmapa din Sikkim și am fost secretară la mai multe
organizații budiste.

    Primul meu profesor de dans a fost Dr. Ronald Sequeira din

Bombay, fiind omul care i-a daruit tatălui meu cartea despre dansul
indian. El m-a învățat mai mult decât să dansez. Din păcate, după doi
ani de studiat dansul clasic indian, am fost singura care a rămas din
cei 40 de studenți. Cum doctorul Sequeira nu putea să țină un curs
doar pentru mine; a fost necesar să găsim o altă clasă de dans. Acesta
a fost momentul în care dansul din Orientul Mijlociu a ajuns în viața
mea. Noua mea profesoară, Samyra, mi sa părut a fi o prințesă
dansatoare. Am descoperit că acestui dans îi lipsea spiritualitatea
dansului indian, dar a fost distractiv! A fost mult mai ușor în
comparație cu dificultatea clasicului Bharat Natyam. După un an, am
avut prima mea reprezentație. Oamenii au aplaudat cu apreciere!

     Cariera mea a început odată cu acceptarea unei oferte de a dansa

săptămânal într-un mic restaurant tunisian. Învățam practicând și
luam parte ocazional la ateliere în Germania pentru a-mi îmbunătăți
tehnica de dans. Această țară "m-a descoperit" și m-a susținut, așa că
m-am mutat la Köln. Am dansat la nunți și gale turcești, la petreceri
pentru ambasadele a 15 țări, în magazine exclusive de covoare
persane, la festivități de circumcizie, la petreceri, la concerte arăbești
si iraniene de Anul Nou, la deschiderea de noi expoziții, la petreceri
private cu toate tipurile de oameni , în timpul pauzelor spectacolelor
de modă, în restaurante mici, pe stadioane și în toate tipurile de
teatre, inclusiv la Royal Albert Hall din Londra. În cele din urmă am
dansat la aproape orice ocazie posibilă, chiar și la înmormântări.

Câteodată, oamenii venea la mine și-mi spuneau ce simt. O femeie

și-a rănit gâtul într-un accident. Ea a intrat purtând un guler
medicinal special. În timpul dansului meu, l-a scos și nu l-a mai pus
înapoi, simțind că nu mai are nevoie de el. A plâns când mi-a spus că
tocmai a văzut cea mai frumoasă interpretare de dans din viața ei.
Am fost foarte surprinsă și recunoscătoare. Am început să mă rog ca
vindecarea să se întâmple mai des în timpul spectacolelor mele, așa
cum era în cazul faimoasei Isadora Duncan, oamenii aveau paturile și
scaunele cu rotile poziționate în fața scenei, ca aceștia să fie vindecați
prin dansul ei . Într-adevăr, mulți mi-au spus despre emoții puternice
care i-au curățat și i-au schimbat, uneori ani la rând după ce acest
lucru s-a petrecut. Am început să observ relația dintre timpul
petrecut în meditație înaintea unui spectacol și intensitatea reacțiilor
ulterioare ale oamenilor. De atunci, considerat că este de datoria
mea să meditez inainte de a dansa.
     În 1989, am deschis un studio de dans alături de colegul meu
Hayat și am început să călătoresc în alte orașe și in alte țări pentru a
preda și a interpreta. Prin munca din Studio-ul nostru Mashallah din
Köln, am reușit să formez o trupă cu cei mai buni studenți ai mei și să
dansăm împreună. Am organizat spectacole mari care includeau
muzica live și dansatori-invitți speciali. La început, acestea au fost
spectacole orientale pure, cu toate acestea, ele au evoluat mai târziu
în mai mult decât atât. Am creat un spectacol african-oriental, un
spectacol Chakra numit "Povestea Lotusului", în timp ce "Visele păcii"
și "Lumea Tarei" erau despre Zeița budistă a compasiunii. Fiecare
dintre aceste spectacole a avut un concept și o poveste. Temele
mitologice și dezvoltarea istorică au fost împletite în dansuri colorate
cu mesaj. Am învățat extraordinar de mult în timpul procesului de
coregrafie și de prezentare a acestor spectacole. Ceea ce mi s-a părut
a fi cel mai frapant a fost procesul de transformare, de a deveni mult
mai completă și vindecarea care se petrecea adesea în rândul
elevilor și membrilor trupei mele, atunci când aceștia se aflau la
cursuri sau pe scenă. Ceea ce urmează sunt câteva dintre
experiențele lor.

                                        Deschiderea lotusilor:

                        Transformarea și vindecarea prin dans

Primii ani de predare au fost dedicați în principal dansului din

Orientul Mijlociu. Femeile care au venit la studioul nostru, Mashallah,
au fost foarte dornice să învețe dansul egiptean cunoscut sub numele
de Raqs Sharqi sau dansul oriental. Acest lucru însemna că ele
trebuiau să își flexibilizeze trupurile, să învețe un nou repertoriu de
mișcări și mai presus de toate, să devină elegante și flexibile în
mintea și sufletul lor. Ele aveau nevoie să înțeleagă muzica arabă și să
învețe cum să o interpreteze prin propriul corp și cu expresiile feței.
Fiecare parte a corpului poate fi văzută ca o cutie de comori a puterii,
frumuseții, bucuriei, luminii, binecuvântării și medicinei. În schimb,
poate fi și o închisoare în care pot fi ascunse frustrări, dureri, umilințe
și temeri vechi.

Când predau o mișcare, pot vedea care parte a corpului este

rigidă. Pot vedea un blocaj la nivelul pieptului, șoldurilor, gâtului,
umerilor sau mâinilor. Este posibil să existe și o lipsă a ritmului sau
incapacitatea de a zâmbi. Este datoria mea să ajut studenta să
înteleagă de ce corpul ei este așa cum este și cum poate să îi
îmbunătățească starea. Există exerciții fizice, cum ar fi întinderea și
antrenamentul pentru coordonare, care ajută. Uneori un blocaj este
foarte încăpățânat. Trebuie să fii fluent pentru a fi un bun dansator.
De exemplu un piept blocat arată frica și lipsa încrederii în sine.
Șoldurile blocate pot fi efectul unui abuz din copilărie, în timp ce
mâinile rigide trădează o minte rigidă. Umerii și gâturile înțepenite
sunt adesa rezultatul grijilor, probemelor si muncii asidue. Există
multe elemente subtile, invizibile la prima vedere, care trebuie
conștientizate. Acest lucru permite corpului să devină instrumentul
perfect pentru un dans perfect, sau cel puțin să fie într-o formă
suficient de bună pentru prima performanță scenică. Mintea și
sufletul trebuie să fie și ele în formă.

     Christa, o femeie care părea mult mai în vârstă de 45 de ani, a

început să frecventeze orele de dans. Nu zâmbea, era foarte rigidă și
nu vorbea cu ceilalți studenți. Nu eram conștientă de faptul că și-a
parcat mașina sport la câteva străzi depărtare, astfel încât să nu fie
văzută în ea. De asemenea, nu știam că ea conducea o sută de
kilometri pentru a ajunge la lecții și încă o sută pentru a se întoarce
acasă la micul ei castel și la soțul ei bogat, pe care îi era frică să îl
piardă.

     Când m-am apropiat de Christa pentru a-i corecta poziția, am

încercat să îi explic importanța zâmbetului cald, în primul rând în fața
partenerei de dans care se va bucura că aceasta îi zâmbește și apoi în
fața publicului care nu ar putea să se bucure de spectacol dacă
dansatorul nu zâmbește. I-am arătat multe exerciții pentru mâini și,
uneori, îi frecam mâinile și degetele pentru a-i îmbunătăți
flexibilitatea, deoarece nu putea să-și deschidă mâinile complet. Am
vorbit despre flexibilitatea interioară și exterioară. Orice-i spuneam,
alegeam să o fac întotdeauna prin cuvinte diferite și vorbeam încet,
ea îmi răspundea rar. Cu toate acestea ea a continuat să vină la
cursuri și puțin câte puțin a invățat să danseze. După aproximativ
cinci ani, din această clasă făceau parte doisprezece femei. Ele au
învățat un dans minunat al folclorului egiptean, "Shamadan". Având
un candelabru pe cap. Christa nu se gândise niciodată să danseze pe
scenă, dar coregrafia a fost concepută astfel încât grupuri de doi și
patru dansatoare să formeze diferite struncturi, iar dacă ea nu ar fi
dansat, celelalte unsprezece ar fi avut o problemă. Am convins-o să o
facă.

    Am cumpărat un costum turcoaz pe care l-am pregătit pentru ea,

pentru spectacol. În seara în care a venit în casa mea pentru
pregatire, ea a început să vorbească în cele din urmă și am fost
complet năucită. Mi-a spus că nimeni nu a reușit să ajungă la ea, să
ajungă la inima ei, cu excepția mea. Nu avea prieteni și nu avea
încredere în nimeni, cu excepția mea. A spus că, mai ales la început,
de fiecare dată după ore, pleca acasă, plângând și se gândea la ceea
ce ce-i spuneam. Plângea în timp ce îmi împartășea determinarea ei
de a se transforma și cât de greu a găsit această cale. Dansul era
medicamentul de care ea avea nevoie. Corpul ei s-a înmuiat, mâinile i
se deschideau și ea a început să zâmbească.

Inserată poză pagina 187 sub care scrie

"Shamadan"

Ea a dansat bine în spectacol și, din acel moment, a început să

arate mai tânără de fiecare dată când o vedeam. A fost cu adevărat
uimitor. A învățat dans după dans, și-a făcut costume frumoase și a
început să performeze pentru soțul și prietenii acestuia. Relația cu
soțul ei a fost îmbunătățită. Ea a început să-și facă noi prieteni și să
aibă un stil de viață sănătos. Christa a crescut în multe feluri,
redobândindu-și puterea interioară, valoarea de sine și sursa
creativității. Când a participat la un seminar timp de o săptămână în
Austria, am lăudat-o, spunându-i că arăta ca o adolescentă de
optsprezece ani în noul ei costum rusesc de păun. A râs și a spus că
probabil mă voi aștepta să vină la ore cu o sticlă pentru înțărcare! Ea
este acum o doamnă generoasă, cu inima caldă, cu multe idealuri
care se bucură de viața ei extraordinară.

     Inițial am învățat dansul dervișelor rotitoare în 1980. Prima mea

profesoară a acestui dans a fost Mira Bai, o dansatoare franco-
indiană a stilului Kathak, care a învățat dansul de la un șeic derviș
turc. Acest lucru a fost neobișnuit, pentru că femeile nu se învârteau
în Turcia în acea perioadă. El o învățase pentru că ea deja dansa
Kathak, un stil indian nordic de dans indian de templu, in care se
folosesc foarte multe învârtiri. Kathak a fost influențat foarte mult de
conducătorii moguli musulmani. Ei au forțat dansatorii Kathak să
înlocuiască părțile poveștilor hinduse ale dansului prin abstratul joc
rimat de picioare si învărtiri . Pentru Mira Bai, componenta spirituală
a învârtirii Sufite era evidentă. Am rămas în casa ei din Amsterdam,
învățând timp de trei zile și trei nopți.

În 1982, când am vizitat pentru prima oară Egiptul, am studiat o

formă egipteană de dans Sufit și m-am învârtit în timpul lunii
Ramadanului. Această formă specială de dans Sufit este o pregătire
pentru a vă învârti perfect timp de cel puțin 10 minute. Este compusă
dintr-o rotire completa spre stânga și una spre dreapta in mod
repetat, folosind o mișcare precisă a piciorului și a brațului, precum
și fixarea și închiderea ochilor în mod alternativ. În 1985, am început
să predau acest dans, mai întâi unui grup fix de 16 dansatoare din
orașul Dusseldorf, observând foarte atent stările lor de spirit de
fiecare dată când ne învarteam și întrebându-le despre experiența
traită. Am inițiat sute de femei în tehnica de învartire. În 2005, am
călătorit la Istanbul pentru a învăța de la faimoasele dansatoare
derviș Mevlevi care păzesc tradiția lui Jalaluddin Rumi. Au început să
învețe alte femei doar din 2004. Acest dans este o formă de
rugăciune, devoțiune și meditație, înrădăcinată cu vechile practici
shamanice, care induc starea de transă pentru vindecarea spirituală.
Femeile dansează îmbrăcate în costume de un alb imaculat, deoarece
albul reprezintă lumina sufletului etern.

    Dansul dervișurilor a oferit studentelor mele șansa de a

experimenta transformarea personală. Am petrecut ceva timp în
domeniul artei dansului Sufi și al învartirii și am început să îl predau în
1995. În fiecare an, predam timp de două sau trei săptămani, în
nordul Germaniei într-un loc numit Hof Oberlethe, seminarii
intensive care includeau diferite tipuri de dans. În timpul uneia dintre
acele săptămâni, am combinat învârtitul zilnic cu studiul sistemului
indian al chakrelor care explică anatomia diferitelor forme de energie
din corpul nostru. Chakra înseamnă roată sau centru energetic. În
fiecare zi, participanții purtau câte o culoare diferită, culoare care
corespundea chakrei cu care lucram în acea zi, începând cu roșu, apoi
cu portocaliu, galben și așa mai departe până când am ajuns la alb în
ultima zi. În fiecare zi, ne-am învârtit în același timp, în același loc și
am observat schimbările produse în mințile și corpurile noastre.
Învârtitul dura 20-30 de minute. Grupul a fost împărțit în două și, în
timpul exercițiului pregătitor, un grup se învârtea în timp ce celălalt îl
veghea ca și cum ar fi îngeri păzitori. Apoi rolurile se inversau. Odată
cu trecerea zilelor, am observat apariția telepatiei spontane. Grupul
evolua din ce în ce mai mult.

    Una dintre dansatoare, Rosel, nu putea să se roteasca, deși este o

dansatoare foarte bună. Celelalte s-au îngrijorat din ce în ce mai
mult. Am descoperit că neputința ei de a se învârti, chiar și după
exercițiul pregătitor, se baza pe lipsa încrederii fundamentale în
univers, adesea cauzată de experiențele timpurii și de traume. Grupul
a început să se roage pentru ea. Rosel înseamnă micul trandafir. O
femeie a avut o viziune cu Rosel ca fiind „Trandafirul din deșert”, o
structură de cristal în formă de trandafir care tinde să apară atunci
când cristalele se află in condiții aride, nisipoase, ceea ce înseamnă că
Rosel a împietrit o parte din sufletul ei. O altă femeie a spus că există
plante în deșert care pot părea ca fiind moarte, care chiar dacă sunt
complet acoperite de nisip ani la rând, pot înflori rapid și în
abundență după ploaie.

Cu toții ne-am rugat să plouă ca acest trandafir din deșert să

înflorească, iar acest lucru s-a petrecut. În cea de-a șasea zi, Rosel a
încercat să se învârtă din nou și de data aceasta a funcționat. Și-a
permis în sfârșit să plângă. Ea și-a udat batista și ne-a spus că nu a
mai plâns așa de când avea patru ani, acum 40 de ani, când mamei ei
nu-i era milă de ea. La anumite festivități, mama ei dorea ca Rosel să
fie mai frumoasă și a folosit o pereche de clești calzi pentru a face ca
părul blond al fetiței să fie buclat, după ultima modă. Rosel a plâns
foarte mult pentru că pielea capului ei a fost arsă de-a lungul
timpului. A implorat-o pe mama ei să se oprească, dar aceasta a
continuat și astfel Rosel și-a promis să nu mai plângă niciodată.

    În a șaptea zi, Rosel s-a învârtit în ambele direcții indiferent de

viteză timp de o jumătate de oră. Ea și-a strâns prețioasele lacrimi
într-o batistă și a spus că vrea să le îngroape în grădina ei. O altă
femeie s-a oferit imediat să trimită lui Rosel un pachețel de semințe
de flori care rămân înflorite tot anul. Am fost profund impactate de
această experiență puternică; totuși, momentul cel mai izbitor urma
să se petreacă. Rosel a dansat într-unul dintre spectacolele mele,
"Visul păcii", iar mama ei a venit la teatru să-și vadă fata dansând
pentru prima dată. În timpul spectacolului mama ei a plâns, acest
lucru fiind ceva ce Rosel a spus că nu a văzut niciodată. Am fost
uimite și recunoscătoare.

Lecțiile despre chakre au dat naștere unui spectacol al chakrelor

intitulat "Povestea lotusului". Acesta se baza pe trei componente: 1)
sistemul indian al chakrelor, 2) dezvoltarea spirituală a femeilor, și 3)
dezvoltarea spirituală a omenirii, reflectată de istoria dansului
oriental. Producția completă a ajuns pe scenă în 1995 și a inclus o
orchestră arabă cu nouă muzicieni, un ansamblu de douăzeci și una
de dansatoare și anumiți actori. Au fost efectuate aproximativ
douăzeci și patru de dansuri. Prin cele șapte scene care
corespundeau chakrelor, am ilustrat dansuri mitologice faraonice,
dansuri indiene de templu, dansuri ale puterii mongole, dans țigănesc
oriental, dansuri ale curții persane și arabe și dansuri din noua eră. A
fost pentru prima dată când am realizat o producție atât de mare, în
ideea de a educa și distra publicul în același timp.
    Înaintea spectacolului, am explicat publicului sistemul chakrelor
într-o prelegere de 15 minute și le-am oferit o broșură pentru a o citi
mai târziu. În acele vremuri, puțini oameni știau despre acest sistem
de chakre. Spectacolul a avut loc în multe orașe mari, cu o audiție de
la 400 la 1000 sau mai mulți oameni la fiecare spectacol. Pentru
dansatoarele mele, care nu erau profesioniste dar foarte devotate, a
fost o provocare destul de mare să intre în diferitele roluri pe care le
dansau. Desigur, ele au trebuit să înțeleagă și anatomia lor
energetică. Unle au trecut prin multe crize personale înainte de a-și
da seama de creșterea enormă pe care o experimentau; altelei s-au
lăsat duse de val. Orele de dans nu mai erau doar ore de dans. Toate
ne aflam în școala vieții.

Cel mai mare potențial de învățare și cea mai mare provocare

pentru studente a fost atunci când le-am cerut să facă un solo special
pentru a 5-a chakra (comunicarea), în care fiecare a povestit o mică
poveste prin dans și pantomimă. O reprezentație, Cele Șapte Dansuri
ale celor Șapte Prințese, s-a bazat pe o poveste a poetului Nizami din
secolul al XII-lea. Fiecare prințesă provenea dintr-o altă țară, avea
propriul pavilion decorat cu planeta și culoarea specifică, pe care
regele o vizita în ziua specifică ei din săptămână. Dansatoarele
trebuiau să părăsească zona de confort a grupului și să îmbrace o
nouă piele, cultură, să abordeze un nou vocabular de pași si gesturi,
să joace rolul cu expresia facială necesară. Toate au reușit să facă
acest lucru foarte frumos.

    Abilitatea de a deveni altcineva a apărut si mai mult in "Lumea

Tarei", care o descrie pe Tara din Himalaya, Zeița budistă a
compasiunii. În show-ul multimedia, am combinat diferite stiluri de
dans pentru a crea o producție teatrală cu material religios budist,
care putea fi înțeleasă și apreciată de un public occidental. În 21 de
dansuri, am arătat originea Tarei din lacrimile lui Bodhisattva,
diferitele forme prin care ea este venerată, ceea ce ea reprezintă în
această perioadă modernă. Fiecare dansatoare din trupa mea a
interpretat o anumită formă a Tarei, bazată pe tradiționalele 21 de
Laude către Tara din cadrul practicii budiste.

      Să dansezi o prinșesă este un lucru, dar să dansezi o Zeiță este

altceva, așa că, în timp ce învățau coregrafia, dansatoarele au fost
cufundate într-un proces de introspecție și meditație. Mergeam acasă
la fiecare dansatoare și o instruiam personal, astfel am ajuns să le
cunosc mai bine. Am ales rolurile astfel încât să se potrivească perfect
caracterelor dansatoarelor. Erau cele care o dansau pe: Tara de Aur,
cea subțire și elegantă; pe Tara cea Roșie și Neagră, cea puternică și
inaltă; Tara cea Albă, cea introspectivă și concentrată; și Tara cea
Portocalie, cea vitală. Heidi, mama a șapte copii, și Steffie au dansat
în calitate de gardieni ai Tarei, Ashokakanta Marichi și Ekajata. Karin
și Marita erau personaje speciale: Bodhisattvas Avalokiteshvara și
Manjushree, care simbolizează Compasiunea și Înțelepciunea, de
asemenea o întruchipau pe Tara cea Neagră, în aspectul ei teribil. Era
fascinant să vad ce se petrece cu aceste femei germane, odată ce
erau machiate, costumate și purtau pe cap coroane și peruci. Au
trecut peste propriile lor umbre și și-au dezvăluit potențialul enorm.

     Am folosit ajutorul puternic al mantrei Tarei, OM TARE TUTTARE

TURE SOHA, pentru îndepărtarea nenumăratelor obstacole din calea
realizării acestor dansuri. Au avut loc numeroase minuni mici și ne-au
fost trimise multe ajutoare. În seara premierei din Köln Hürth în
1999, a fost ca și cum întreaga planetă a participat la evenimentul
nostru. Spectacolul a fost splendid iar noi ne aflam în spatele scenei
încă in costumele argintii ale Tarei de la momentul final al
spectacolului, îmbrățișându-ne una pe cealaltă și plângând cu emoție,
eliberate fiind de tensiunile acumulate în timpul pregătirilor lungi,
moment în care afară tocmai se potolise o furtună incredibilă.
Furtuna a inundat străzile din jurul teatrului, astfel încât oamenii nu
își mai puteau conduce mașinile pentru că nu vedeau încotro se
îndreptau. Oamenii mi-au spus că așteptau în mașinile lor, în spatele
parbrizelor protectoare și meditau până când aceasta s-a oprit! Unii
oameni au venit să vadă spectacolul de trei ori pentru a-l înțelege mai
bine. Mulți oameni ne-au povestit despre experiențele lor
emoționante care au avut loc după acest spectacol.

Inserată poză pagina 191 sub care scrie

Zeița Tara și toate calitățile ei

O formă mult mai pământească a dansului oriental este stilul de

dans tribal american al belly dance-ului, care a apărut în California în
anii șaptezeci și și-a găsit treptat calea pe toate continentele, în
special în ultimii 10 ani. Ideea principală era să expună dansuri care
arătau ca și cum ar fi provenit din triburi antice. Costumele erau
compuse din tot felul de articole de îmbrăcăminte și bijuterii care
erau vechi sau arătau vechi, acestea provenind din țările Orientulului
Mijlociu, cum ar fi Marocul, Egiptul, Turcia, Afganistan și Yemen. La
fel ca în spectacolul Tara, a existat factorul schimbării identității prin
costumare. Coroanele Tarei de aur care acundeau părul blond sau
roșu, erau înlocuite aici de turbanele negre cu podoabe argintii care
transformau cu succes identitatea dansatoarelor. Acest stil a atras
femeile care nu au avut sau au avut foarte puțină experiență in dans
și le-a unit în "triburi" nou formate. Au găsit puterea de a se uni în
jurul unui stil de dans unde, în loc de coregrafii, codul dansului
presupunea un sistem de improvizație de grup cu anumite reguli.
     În timp ce în orașe stilul s-a dezvoltat în ceea ce se numește
Fuziune Tribală, o formă mult mai dificilă, de înaltă tehnologie a
dansului (care nu mai este improvizată), "triburile" din zonele rurale
au rămas unite și și-au dezvoltat propriile idei creative . Am ajuns să
cunosc multe dintre aceste dansatoare tribale și am observat cât de
mult au evoluat. De la existențe destul de izolate și uneori frustrante,
de gospodine, situațiile lor de viață au căpătat o nouă calitate grație
acestei experiențe de dans in comunitate. Visele copilăriei de a
deveni dansatoare, care au fost îngropate din cauza regulilor stricte,
lipsa banilor sau doar pentru că aveau loc la o distanță prea mare de
casa lor, au revenit la suprafața conștiinței lor. Unele femei au avut
probleme în a-și accepta propriul corp fizic și au crezut că pentru a
dansa, trebuie să fii slabă și frumoasă. Dar, odată ce au văzut triburi
minunate, cum ar fi cel al dansului "Ganesh", a cărui dansatoare
cântăreau cel puțin 80 de kilograme, au decis să încerce și ele însele.
Îmbrăcate în haine superbe, confecționate din mult material, purtând
curele care necesită șolduri puternice pentru a susține greutatea
tuturor acelor monede de argint și ciucuri de lână, ele transpirau,
aveau obrajii roz și se distrau din plin.

Inserată poză pagina 192 sub care scrie

Energiile vindecătoare ale dansului

Mulți dintre acești factori s-au întâlnit și în Heidi, gardianul Tarei pe

care am menționat-o mai devreme. Aceasta locuiește într-un sat mic,
cu doar câteva ferme în jurul ei, într-o casă veche germană, cu o
grădină imensă. Când am întâlnit-o pentru prima oară, era însărcinată
cu cel de-al șaselea copil. Cocea produse de patiserie pentru toți
elevii de la atelierele pe care le-am susținut și la care a participat.
Spăla vasele și rămânea pe margine. În interiorul ei se ascundea o
dansatoare valoroasă, înțeleaptă, și creativă. Dar a ajuns să
descopere aceasta abia după mulți ani de dans în umbră, grație
seminariilor mele despre dans și spiritualitate din Hof Oberlethe.
Acum ea predă dansuri, și a înființat o trupă care performează în
satele protestante din zona ei, unde dansul nu mai era demult ceva
practicabil și unde dansul femeii spirituale era echivalent cu vrăjitoria
și blasfemia. Ea a dansat ca un șaman mongol și s-a auto-intitulat
"Solongau" (Curcubeu), reprezentativ ființei sale colorate. Ea
dansează învârtindu-se cu mai multe voaluri sau cu lumânări, și este
de asemenea, cunoscută ca fiind Femeia Lup . Danseaza în "Cele 4
anotimpuri" împreună cu prietenii ei, ea fiind mama tiganilor. Ideile
ei creative sunt fără de sfârșit, are idei inclusiv pentru sarbătorile
bisericești.

   În contrast este Ute, o femeie bancher, profesionistă, subțirică,

frumoasă, cu părul roșcat, care în timpul liber este o dansatoare de
succes a stilurilor de dans de societate și care a câștigat multe premii
înainte să practice dansul din Orientul Mijlociu. Spiritualitatea nu era
punctul ei forte; ea venea la atelierele de dans machiată si îmbrăcată
în diferite costumații și discuta despre prețul celor mai bune pietre
prețioase. După ce și-a perfecționat tehnica acestei artei dansului
oriental datorită seminariilor ținute la Hof Oberlethe și în alte părți, a
început să descopere fundația adâncă de sub vârful aisbergului. Acest
lucru se petrecea pentru că ea avea capacitatea de a nu-și arăta
emoțiile . Deși această mască a absenței emoțiilor îi folosea cu succes
în cariera ei bancară, pentru interpretarea muzicii arabe este neceară
expresivitatea emoțională și o inimă caldă. Genele false pot
îmbunătăți expresivitatea, insă nu o pot crea.

     Dansul în sine induce starea de transă dacă se face cu suficientă

vigoare și pentru un timp suficient de lung. Acesta este calea către
transformare care poate elimina chiar și cele mai rigide condiționări.
Asadar, Ute a descoperit că există ceva mult mai mult decât cel mai
sexy costum. Am văzut transformarea ei într-un curs despre
interpretarea cântecelor arabe și descoperirea poeziei profunde care
atinge sufletul uman, indiferent de naționalitatea persoanei care o
aude. Prin participarea ei la exercițiile de învartire, coconul ei
materialistic a început să se deschidă. Ea a devenit curioasă de
seminariile spirituale și a participat intensiv la "Chakrele și zeițele" și
"Zânele dansatoare". Studioul ei de dans se mândrește cu două statui
mari de aramă cu Tara și multe alte obiecte indiene. În timpul
echinocțiului de toamnă din 2009, ea a realizat pe scenă un spectacol
al Zeiței în care zeițe din toate culturile au fost prezentate în ipostaze
spectaculoase performând dansuri foarte frumoase. În timp ce lumea
bancară se prăbușea în uriașa criza financiară, Ute a interpretat-o pe
zeița sumeriană Inanna ridicându-se din lumea subterană.

     Capacitatea dansului de a vindeca a devenit prezentă din ce în ce

mai mult în rândul elevilor mei. Karla, care suferea de dureri de cap
severe de la vârsta de 14 ani, împărtășește experiența ei despre
puterea vindecătoare a dansului:

Nu mă pot gândi la numărul de terapii pe care le-am urmat. Am

încercat aproape tot, de la pregătirea autogenică până la terapia
neurală foarte dureroasă. Nimic nu m-a ajutat pe termen lung.
Originea durerilor este un defect de la naștere, o deplasare a coloanei
vertebrale. Viața mea de zi cu zi este uneori foarte grea din cauza
aceste dureri de cap, la care se adaugă și atacuri acute de migrene
care pot dura până la trei săptămâni. Desigur, aceste dureri acute îmi
afectează psihicul, adesea simțindu-mă slăbită și neajutorată. La
vârsta de 19 ani, am descoperit dansul oriental. De atunci, dansul a
devenit profesia mea și energia mea vitală. Dansul oriental mi-a
permis să am o înțelegere complet diferită în ceea privește corpul
meu.

    Durerile mă fac să mă simt rigidă, imobilă, plină de teamă și

captivă. Atunci când dansez, nu deficiența este cea care se află în
centrul atenției, ci puterea mea, ușurința și agilitatea corpului meu,
de care am uitat complet până în acel moment. Când dansez, abia
mai simt durerea sau nu o simt deloc. Mă simt liberă si întreagă , in
comuniune cu mine însămi. Îmi simt corpul și sufletul curate. îmi simt
corpul ca fiind pozitiv si puternic. În același timp, pot spune că "Mă
simt vindecată".

    Atunci când dansez, energia care curge prin corpul meu o simt ca
fiind o energie vindecătoare. Uneori este ca și cum nu dansez, ci sunt
dansată. Mai ales când improvizez și când practic dansul Dervish,
învârtindu-mă, simt foarte puternic această energie cosmică, uneori
chiar și în diferite situații pe scenă, simt ca și cum mă dilat fizic. Îmi
dă putere în momentele când nu mă simt bine - nu este numai
despre momentele în care dansez. Dansul mi-a oferit multe clipe
prețioase pe scenă, în timpul spectacolelor, în timpul
antrenamentelor, în experiențele cu alți oameni, care sunt absolut o
comoară în viața mea. Când mă simt mai puțin bine, uneori mă uit la
înregistrările video ale spectacolelor anterioare. De multe ori plâng la
astfel de ocazii, datorită sentimentelor profunde care se dezlănțuie în
mine. Dansul imi dă putere și motivație de a continua în ciuda
durerilor!

     Unde aș fi fără dans? Nu-mi pot imagina, nu îmi pot imagina

viața mea fără dans. A devenit energia vitală și vindecătoare a
sufletului meu și, prin urmare, a corpului meu. Este un proces care,
prin straturile sale multiple, nu se termină niciodată.
Birgit, Karla și Marita au fost studentele mele timp de zece ani. Ele au
experimentat, de asemenea, puterea transformatoare a dansului.
Birgit obișnuia să fie bolnavă și deprimată din cauza muncii sale
nedrepte ca funcționar public în departamentul de șomaj. Și-a părăsit
slujba și a devenit o dansatoare orientală fantastică și un profesor de
dans cu creații unice inspirate din culturile europene medievale,
celtice, mayașe, indiene și alte culturi. Marita era foarte, foarte
timidă, se ascundea undeva în spatele clasei, un obicei pe care l-a
depășit. Toate cele trei sunt acum foarte împlinite ca dansatoare
având diferite nume de scenă. Aceastea realizează spectacole de
dans oriental, amuzante și ingenioase, reîmprospătând scena
dansului german cu performantele lor neconvenționale și
strălucitoare. Ca și în cazul acestor trei, multe dintre fostele și
actualele mele studente au ânființat trupe proprii. Observ că aceleași
procese de transformare au loc în studenții și membrii trupei lor.
Dansul a creat o comunitate din care îzvorăște prietenia, colaborarea
și generozitatea inimii.

După cum puteți vedea, dansul își desfășoară călătoria atât în

interiorul cât și în exteriorul nostru. Am descoperit că, în calitate de
dansatori, avem capacitatea de (re)conectare cu oricine și orice,
pentru că atunci când dansăm, permitem vieții să curgă prin noi. Ne
percepem ca fiind un microcosmos, învârtindu-ne și dansând în acest
univers uimitor, pe această planetă frumoasă și îi mulțumim lui
Dumnezeu pentru ce reprezintă dansul pentru noi: Rugăciune,
Ofrandă, Dar și Remediu.

****

SHAHRAZAD CATHARINA HUISMAN s-a născut și a crescut în Olanda

ca fiică a unui bijutier filozof și a unei mame dansatoare de balet și
cântăreață la pian. Copil fiind, a experimentat compunerea muzicală
si dansul ca parte a vietii de zi cu zi. Hobby-urile ei, dansul clasic
indian și dansul din Orientul Mijlociu au devenit profesia ei, acestea
fiindu-i predestinate. În paralel cu dansul, ea și-a dezvoltat
spiritualitatea studiind în profunzime mai multe religii. În prezent
trăiește în Germania unde predă dansul și este una dintre cele mai
cunoscute dansatoare orientale din Europa; a realizat spectacole în
27 de țări. Ea combină dansul și spiritualitatea în cursurile și
performanțele ei; vorbește fluent cel puțin 8 limbi și este și instructor
de yoga calificat. A primit premiul "Halima" în 2003 în Germania
pentru activitățile sale de pionierat în dansul din Orientul Mijlociu și ]
n 2008 pentru munca alături de trupa ei de dans.

CAPITOLUL CINCISPREZECE

Dansul Transcendental De Vindecare

Iris J. Stewart
DANSURILE TRANSCENDENTALE au fost cunoscute de aproape toate
culturile care au existat. Unul dintre scopurile acestor dansuri a fost
detensionarea generală sau vindecarea unei anumite boli. De vreme
ce intrarea în starea extatică se petrece spontan, se spune că una
eliberarea de tensiuni sau vindecare sunt preluate de aceste puteri.
Se spune că, cunoașterea vindecării era mai demult deținută de
preotese sau femei sfinte. Ajutorul cerut Zeiței se realiza prin diverse
ceremonii, prin puterea mainilor; incantații sau rugăciuni; folosirea
amuletelor, talismanelor, inelelor sau pietrelor prețioase; prin
concentrarea pe relicve și imagini; și prin dans. Desenele sau statuile
dansatoarelor au fost găsite în sanctuarul interior al templelor,
reprezentând preoteasa care transcende realitatea trupului ei, pe
măsură ce capătă o dimensiune arhetipală, ceea ce implică replicarea
unei stări interioare prin psihic și suflet pentru a fi transmisă
participanților. Ritualurile includeau o formă de liminalitate (legată
de pragul senzorial) sau evocarea limitelor stării materiale.

    Dansul vindecării aparține celei mai vechi forme de medicină

combinată și psihoterapie, în care exaltarea concentrată și eliberarea
tensiunilor au transformat suferința fizică și psihică într-o nouă
viziune asupra vieții. Ritmul și dansul au un efect vitalizant așa cum
au și cântatul și muzica. Mișcarea, combinată cu stimularea ritmică
prin tobă sau zgomot, determină corpul să treacă temporar prin
schimbări dramatice, neuro-fiziologice. Energiile colective ale celor
care dansează sau se mișcă împreună, amplifică și susține energia
individului, ajutându-l să aibă capacitatea de a accesa stări înalte de
conștiință.

Dansul, religia, muzica și medicina erau inseparabile în trecut. Se

foloseau adesea ierburi speciale, precum și curățarea, postul și
sugestia hipnotică. Cu toate acestea, schimbările fiziologice nu pot
produce experiența spirituală. Focalizarea energiei acumulate sau
mana este factorul cheie care transformă experiența fiziologică în
vindecare. Focalizarea prin ritual este încorporată în toate tradițiile
sacre care au existat de-a lungul istoriei. Formele variază foarte mult,
unele sunt simple, unele sunt foarte elaborate, iar unele sunt secrete
păstrate cu grijă.

    Conform tradiției antice a Ayurvedei, toată creația ia naștere din

vibrații primordiale sau sunete ale naturii care aparțin unui câmp
universal nevăzut în care materia și energia sunt unite. Cu toate
acestea, există un element cu o frecvență infinită care completează
fiecare vibrație specifică, de la subtil la brut, pe care unii îl numesc
Fericire. Acest lucru se realizează prin antrenarea sistemului nervos
pentru a-și modifica funcționarea prin tehnici de respirație, mișcare și
ascultare de ritmuri. Impulsurile care în cele din urmă se diversifică
într-o formă de manifestare - cum ar fi o sămânță sau o persoană - își
au originea în această stare de unitate cunoscută în tradiția ayurvedă
ca samhita. Fericirea, extazul și transa duce la atingerea unei stări de
eliberare față de simțuri, golind temporar vasul pentru ceea ce am
putea numi reprogramare sau reîncărcare. Prin același proces,
vindecarea are loc atunci când mintea și corpul sunt reconectate sau
mai degrabă. când memoria conexiunii este restabilită, când corpul
individual își recapătă corpul cosmic. Fericirea este mesagerul.
Psihicul pus în mișcare începe să se vindece. Mișcarea eliberează
emoții blocate, îngropate de demult și uitate. Dansul se bazează pe
energii care nu sunt accesibile prin alte mijloace astfel că atunci când
aceste emoții sunt eliberate și exprimate, începe vindecarea.

     Când am experimentat calitățile pure ale dansului în viața mea, nu

aveam de unde să știu ce înseamnă sau dacă li s-a petrecut și altor
oameni. Acum știu că nu a fost o coincidență faptul că problemele de
sănătate copleșitoare pe care le aveam la acea vreme au precedat o
transformare precipitată cu ajutorul dansului. Ani mai târziu, am
ajuns să înțeleg că totul face parte din proces. În multe tradiții,
pentru a deveni un medium, o persoană trebuie să fie chemată de
spirit printr-o perturbare directă în viața ei. Aceasta ar putea include
o boală gravă sau o experiență apropiată morții; o răsturnare de
situație majoră în cadrul unei familii, relații sau carieră; sau pierderea
persoanei iubite. Cu toate acestea, nu întotdeauna trebuie să fie o
experiență traumatizantă. O trezire treptată poate avea loc în timp ce
învățăm să înțelegem semnificațiile schimbărilor vieții naturale, cum
ar fi atingerea menopauzei, plecările de acasă ale copiiilor noștri care
au devenit adulți și observarea diminuării vanității și egou-lui nostru
pe măsură ce puterea noastră interioară crește.   

Scopul și concentrarea reprezintă renunțarea la personalitatea sau

simțul ego-ului pentru a deveni receptiv la o putere mult mai mare
care există. Semnificația constă în modul în care ne reconectăm la
sursa universală de putere prin repetarea mișcării și a ritmului.
Dansurile de exorcizare urmăresc eliminarea unui spirit negativ din
corpul participantului, care de fapt este cel mai probabil o atitudine a
noastră negativă. (Cuvântul "spirit" ar putea fi văzut ca un alt mod de
abordare a ceea ce noi acum numim tipare de energie blocată,
probleme psihologice sau "partea noastră întunecată", dar care nu
face parte în totalitate din noi înșine).

În procesul de vindecare, dansul vizează să vindece – umplând

vasul care acum este gol - devenind astfel un schimb echilibrat de
energie. De exemplu, dacă sunteți deprimat și dansul înlătură
depresia (ceea ce inevitabil se petrece), veți fi, de asemenea, umpluți
cu o altă energie: pace, calm, chiar bucurie. Ca și acupunctura care
eliberează energia blocată, astfel încât să fie atrasă în noi o energie
benefică. Din cauza modernizării, oamenii din mediul urban au un
astfel de schimb minim de energie cu mediul natural și cu alți oameni,
devenind "disritmici", desincronizați, cu un flux ritmic blocat,
lipsindu-le simțul ordinii și al armoniei. Efectul dansului este
reconectarea cu centrul nostru, acea scânteie de lumină din interior.
Este regretabil faptul că nouă, celor din Vest, ne lipsește ghidul –
preoteasa - care să ne ghideze prin transformările noastre.

    Este, de asemenea, posibilă accesarea stărilor extinse de conștiință,

descrise ca fiind extatice, transcendente sau cosmice, prin meditație,
yoga, respirație, scandări, rugăciune și mișcare. Prin contrast, stările
contractate de conștiință rezultă din dependențe, tulburări de
alimentație, dependență de muncă, violență, constrângeri sexuale și
consum excesiv.

    Cultura noastră modernă, occidentală a devenit atât de orientată

spre control, încât am uitat ce înseamnă să-i permitem vieții să se
miște, "să lăsăm să se facă Voia Lui Dumnezeu". Suntem atât de
ocupați să identificăm, să găsim soluții și să realizăm obiective pe
care le avem, încât am uitat că poate exista o altă agendă care să
funcționeze la o scară mai largă. Încercăm atât de mult să ne îndesăm
viețile în cutiile pe care noi le creăm, încât forțăm canalele naturale
de energie din corpul nostru să devină canale prea înguste și drepte
pentru a trăi viața în mod limitat.

    Atingerea extazului nu înseamnă scăpare; trebuie să fim conștienți

să experimentăm divinul. Conștiința este mai mult decât un fenomen
chimic din creier; există o mare diferență între a dansa extazul și "a te
păcăli" prin consumul de droguri, care poate duce la dezvoltarea
paranoiei sau psihozei. În societățile tradiționale în care uneori pot fi
folosite ierburi, există o cunoaștere, disciplină și îndrumare care
lipsesc în societatea noastră.
                 Dansul Transcendental în Culturile Tradiționale

Dansurile transcendentale au fost cunoscute de aproape fiecare

cultură care a existat. Se pot realiza face singur sau cu alții și, în
general, sunt făcute pentru eliberarea proprie, sau pentru a vindeca o
anumită boală. Drogurile nu sunt necesare pentru a induce starea de
transă, și nici măști nu sunt folosite pentru a ascunde identitatea
participanților. Dansul se bazează pe ritmuri, bătăi din palme,
respirație și mișcare fizică pentru a obține transcendența. Astfel de
forme de dans nu sunt doar o formă liberă sau o eliberare explozivă.
Deși uneori par să fie sălbatice sau iraționale în percepția noastră,
semnificația lor constă în modul în care dansatorul se reconectează la
sursa universală de putere prin repetarea ritualului. Vindecarea
implică tot grupul și pe măsură ce grupul se vindecă, la fel se petrece
și cu fiecare individ, prin ceremonia disciplinată a colectivului.

Există un dans de vindecare în Egipt, care a atras atenția istoricilor,

antropologilor, cercetătorilor de dans, etimologilor, reformatorilor și
birocraților guvernamentali. Se numește Zar, ceea ce înseamnă cerc.
(Tsar înseamnă lider al cercului.) Zar-ul femeiilor este atât un dans,
cât și o ceremonie privată. Nu se știe de unde a venit acest dans sau
cum și când a ajuns în Egipt. Ceremonii asemănătoare cu Zar se
găsesc în multe locuri din Africa, inclusiv Tunisia (numită Stambali) și
Nigeria, precum și printre etiopienii creștini și în Azande din Sudan.

     Zar a fost, de asemenea, practicat în Maroc, Yemen, Turcia, Arabia

Saudită și sudul Iranului. Oriunde a apărut, există două lucruri care
sunt clare: provine din timpuri străvechi, înainte de apariția religiilor
iudaice-creștine-musulmane și este un ritual de vindecare al femeii.
Pe scurt, ritualurile Zar includ dans, invocări sau rugăciuni, tămâie și
incantații. Ceremonia poate dura de la o zi la mai multe zile. Destul
de des, pacienta cere această ceremonie, deoarece simte că a
dezvoltat o maladie tulburătoare provocată de un "spirit rău". În
termenii psihologici de astăzi, probabil că am numi-o deprimare.

     Cu tobe și instrumente muzicale, sheika sau shayka (preoteasa),

cunoscută și sub numele de kodia, va conduce pacienta sau
participanta pe parcursul dansului. Când pacienta este capabilă să
identifice spiritul (proces care uneori este ajutat prin purtarea unor
costume diferite), se va produce un dialog. Parfumul sau tămâia oferă
o ambianță care le liniștește atât pe participante, cât și pe spirit.
Scopul ritualului nu este acela de a "alunga", ci de a împăca pacienta
cu spiritul care o vizitează sau o "posedează", prin rugăciune și
potolire. Folosirea repetiției și creșterea constantă a muzicii și a
mișcărilor creează un efect hipnotic atât asupra dansatoarei, cât și
asupra spectatorului. Mișcările dansatoarei se sincronizează cu
bătăile tobelor. Amortizarea și călcarea, care înseamnă un pas țopăit
pe oricare picior făcut în combinație cu un pas-alunecând, fie înainte,
spre lateral, în spate, fie învârtindu-se, cresc constant în intensitate.
Arcuirea-și-contracțiile cutiei toracice și / sau a abdomenului aparent
pun stăpânire pe dansatoare. În genunchi, având capul și umerii
îndreptați ușor către în față, participanta poate crea un arc și o
contracție mai mare care implică întreg trunchiul superior, îndoindu-
se de la talie, lăsând capul să stea în față și apoi balansându-l dintr-o
parte în alta într-un semicerc sau un cerc.

    Pe măsură ce dansatoarea simte totul din ce in ce mai intens sau

prezintă o reacție mai aparte la un cântec, kodia și asistenții ei stau
direct peste ea, bâtând în tobe și cântând, încurajând participarea
maximă la dans, intensificând atmosfera încărcată, festivă și
asigurând succesul ceremoniei Zar. În cele din urmă, dansatoarea
intră în transă iar în cele din urmă își revine. Prin atmosferă sigură cu
femei susținătoare și prin ceremonia disciplinată, concentrată a
grupului, are loc o vindecare atât a individului cât și a grupului.

Din păcate, Zar a suferit din cauza unei reputații proaste. Femeile
din Zar au fost etichetate ca magzoub în arabă. Înțelesul este similar
cu ceea ce grecii ar numi maenads sau "femei nebune". Profesiile
medicale au etichetat femeile ca fiind nevrotice. Teologii, desigur, le-
au condamnat ca fiind asemănătoare cu diavolul sau cu răul. Islamul
a simțit o anumită stânjenire în legătură cu întreaga practică, iar
guvernele au încercat timp de câteva sute de ani să o suprime sau să
o scoată în afara legii. Totuși, aceasta încă se desfășoară pe ascuns și
în intimitatea locuințelor.

    Psihiatrii, sociologii și antropologii au studiat diferite aspecte ale

stimulului de transă din perspectiva proprie de specialitate. În timp ce
scopul mișcărilor, cum ar fi învârtitul, numit gurri, este, în mod
evident, pentru a induce o stare de epuizare totală sau catharsis,
verbiajul nostru occidental poate atribui înțelesuri eronate aici. Este
mult mai probabil ca rezultatul să fie acela de a confuza mintea
liniară suficient de mult încât să se producă "deconectarea" fluxului
de conștiință care ne copleșeste pe fiecare dintre noi din când în
când... pentru a goli mintea, vasul, și a simți în final pacea.

     Prima dată când am văzut o ceremonie Zar, am simțit că am mai

văzut ceva de genul acesta înainte. Mi-a luat ceva timp să-mi
amintesc exact unde și când. Deși nu a fost niciunde la fel de
elaborată sau ceremonioasă, totuși îmi amintea de contactul meu din
copilărie cu slujbele bisericii penticostale. Nu aveam de unde să știu
că ceea ce văzusem atunci era o legătură care mă conecta la expresii
străvechi ale dansurilor din alte țări.

    Ca și muzica arabă și africană, muzica religioasă este vie, și este mai
mult decât ceva de auzit. Cere răspuns și participare. Slujba
religioasă este teatru. În această atmosferă, există o implicare și un
abandon total, un bun exemplu al "publicului susținător". În slujba
religioasă nu există nici un mod de ascultare pasivă; când urechea
aude, corpul trebuie să se miște.

     Credința penticostală se bazează pe explicarea Bibliei în ceea ce

privește Rusaliile, când Duhul Sfânt s-a așezat pe capetele
credincioșilor și toți cei prezenți s-au umplut de El și au început să
vorbească "cu alte limbi", aceasta fiind cu siguranță ceva caracteristic
transei. Cretansii, care au fost identificați ca practicând dansul
transcendental, se spune că au fost la sărbătoarea Rusaliilor. Sfântul
Petru a prorocit întâmplări extraordinare: "În acea zi, Duhul se va
revărsa asupra tuturor trupurilor, iar fiii voștri și fiicele voastre vor
proroci." Nu este lipsit de importanță faptul că aici apar cuvintele "și
fiicele", care indică prezența profeților de sex feminin în primele zile
ale creștinismului.

     Profeții din Vechiul Testament erau oracole care practicau dansuri

extatice. În imaginile biblice, Duhul poate fi puterea care emană de la
Dumnezeu sau este descris ca membru al Trinității, al Duhului Sfânt.
Spiritul viu implică imagini ale respirației, vântului, puterii invizibile și
acțiune, pneuma elenă. Ca și în religia Zeiței, a fost adesea
reprezentată ca o pasăre în zbor, un porumbel, precum și flăcări -
toate imaginile feminine.

Modul în care spiritul se manifestă pe pământ este acela de a

"lucra" prin oameni. Lucrarea sau serviciul provine din cuvântul
"liturgie", leitourgia în limba greacă, tradus ca muncă sau serviciu
pentru popor și pentru spirit, fiind o relație reciprocă între
comunitate și spirit. Unul dintre modurile prin care prezența spiritului
se exprimă este rugăciunea comunală, invocarea, muzica și mișcarea.
    Multe alte tradiții culturale practică ritualuri de dans extatic. De
exemplu, Berberii, originari din Maroc, practică un dans numit
guedra, numele său este derivat din toba folosită pentru cadența
ritmului (ritmul bătăilor inimii). Scopul geudrei este acela de a-i
învălui pe toți cei prezenți cu energie bună, pace și iubire spirituală.
Pentru oamenii din Chleuh, acesta este un dans solo interpretat de o
femeie, în timp ce femeile și bărbații, aranjați într-un cerc, scandează
și cântă, bâtând din palme după ritmul guedrei. Accentul principal al
dansului îl reprezintă mișcarea hipnotică a mâinii și degetului, ale
căror înțelesuri au o semnificație. Scandările și bătăile din palme
ajută dansatoarea să atingă starea de transă. Bătăile din palme sunt
similară cu cele ale stilului Flamenco, fiind în contradicție cu bătăile
tobei (sunt în sau în afara ritmului). Cântecele mai lungi sunt folosite
la început, în timp ce dansul se termină cu cântecele mai clare și mai
scurte ritmul rămânând constant. Toboșarul și cântărețul se
sincronizează cu dansatoarea pentru a se schimba la momentul
potrivit și la unison.

      Spre sfârșit, dansatoarea se apleacă pe spate până când capul

atinge pământul și apoi se îndreaptă încet. Arcuirea și contractarea
pieptului, legănarea capului în semicerc până la cadență, părul liber,
împletiturile sale lungi biciuind de jur imprejurul feței ei, pe măsură
ce intensitatea controlată a tobei, bătăile din palme și solicitările de
încurajare din partea publicului creșteau la maxim. Pe măsură ce
ritmul se intensifică, dansatoarea devine din ce în ce mai animată. În
bucurie, ea își aruncă toată energia rămasă într-un efort final, care
aduce o stare extatică pe măsură ce dansatoarea se prăbușește la sol.
Folosirea repetării modelelor de ritm, vocile, aplauzele din partea
publicului și mișcările, toate acestea generează un efect hipnotic atât
asupra spectatorilor, cât și asupra dansatoarei, ducând treptat la
participarea tutror la acest proces. Aplecându-se în față, aceștia
urmează în mod aproape involuntar mișcări similare alături de
dansatoare.

     Ceea ce au în comun toate aceste dansuri este balansarea capului

dintr-o parte în alta și în jurul unui cerc, arcuirea și contracția
trunchiului, centrându-se pe energiile care curg de-a lungul coloanei
vertebrale și curățând această cale puternică. Din păcate, tot ceea ce
cunoaștem despre dansul, pe care noi o numim transă sau posesie,
este limitat deoarece vine spre noi de la cei din exterior. Punerea în
practică este cel mai adesea motivată de interesele externe. Câțiva
străini, totuși, au fost motivați de dorința de înțelegere mai profundă.

   Din păcate, unii spectatori și istorici au etichetat femeile care

dansau în transă ca fiind "orgiastice", ceea ce implică abatere
sexuală, care nu este altceva decât ignoranță sau neînțelegere, cel
puțin, și, cel mult, este propagandă grosolană. Un exemplu specific al
acestei percepții greșite ar fi în dansul guedrei. Dansatoarea începe
din genunchi, complet acoperită cu unul sau două voaluri negre. Ea
se dezvăluie încet și progresiv în timp ce își extinde brațele către
înainte. Această dezvăluire este deseori eronat interpretată de către
scriitorii occidentali ca fiind un spectacol de streaptease.

La fel cum energia kundalini se ridică pe coloana vertebrală,

mișcările de respirație și arcuire ale dansului extatic pot fi văzute ca
un "orgasm eteric". Așa cum a explicat un participant modern într-o
congregație afro-americană: "Nu-ți pierzi controlul minții, ești
conștient de ceea ce se întâmplă, dar dintr-odată nu mai ești în
control. Când spiritul își face apariția, el preia controlul și nu poți opri
dansul până când nu te eliberează.”

    Vechiul Testament vorbește despre ritualuri similare în

comunitatea spirituală israelită. Saul, primul rege, a fost inițiat și în
această privință. Proorocul Samuel îl unsese spunându-i: "Vei întâlni
un grup de proroci care coboară de pe deal, cântând la psaltieră, la
tamburină, din fluier și la harpă și prorocesc în timp ce vin. În acel
moment, Spiritul Domnului se va pogorî cu putere asupra ta și vei
propovădui cu ei și vei simți și vei acționa ca o persoană complet
diferită. Din acel moment, deciziile tale trebuie să se bazeze pe tot
ceea ce este bun în orice circumstanțe, căci Domnul te va călăuzi."

    Contrar reputației sale de magie neagră, religia profund pluralistă a

voodoo-ului vizează vindecarea care are loc în relațiile dintre
popoare, între vii și spirite, între lumile văzute și nevăzute și nu-i
vizează pe indivizi sau actele lor. Spiritele devin disponibile
participantului prin intermediul posesiei preotesei care conduce
procesul. Rolul ei ca chwal (cal sau purtător al spiritelor) este înțeles
ca fiind unul pasiv. Sunt necesare multe instruiri pentru a învăța cum
să invoci spiritele, cum să intri în transă și, astfel, să renunți mai ușor
la controlul ego-ului în fața spiritelor și cum să împiedici transa atunci
când este necesar. O preoteasă avansată a explicat că ea comunică cu
Spiritele, sau cu puterile universului, prin mișcarea corpului, așa cum
noi comunicăm prin limbaj, prin mișcarea stiloului în mână pe hârtie.
Ea comunică prin mișcările picioarelor ei – limbajul comunicării este
reprezentat de dimensiunea și direcția pasului ei.

                         Dansul de Vindecare și Lumea Modernă

Trupurile noastre poartă în ele o istorie a tuturor experiențelor

noastre de viață și răspunsurile la acestea. Corpurile noastre au, de
asemenea, puterea de a dezvălui, de a exprima și de a vindeca. Din
experiența mea cu depresia, am descoperit că ritmul și dansul au un
efect vitalizant. Mișcarea fizică îmbunătățește cumva emoțiile și
mărește fluxul vieții. Creierul eliberează, de asemenea, endorfine,
care oferă în mod natural un nivel ridicat al stării de bine și care
energizează anumite celule imune. Scriind pentru Jurnalul American
al Terapiei prin Dans, Guindy și Schmais vorbesc despre participarea
și observarea în cadrul unei ceremonii Zar în Cairo. Recomandând
dansul / mișcările terapeuților din spital pentru a beneficia de tipul
procesului de vindecare disponibil în Zar, ei spun,

Când am analizat Zar-ul și alte dansuri de vindecare, am descoperit

că există multe de învățat din această abordare antică a vindecării.
Prin stimularea simțului auditiv, vizual, olfactiv, gustativ, precum și
simțului kinestezic, Zar oferă o experiență multi-senzorială
participanților săi. Aceste mijloace senzoriale puse într-un context
familiar sunt reținute de memoria corpului / minții și creează un
sentiment de continuitate pentru individ și pentru grup. Prin
adaptarea ritualurilor și practicilor din culturile anterioare, cum ar fi
Zar, terapia prin dans / mișcare poate deveni o experiență mai
eficientă și mai inspirată.

Dansul este un instrument puternic; are implicații profunde pentru

vindecare, în psihoterapie, în evoluția spirituală și în desfășurarea
deplină a potențialului uman. Atunci când poți să "te abandonezi în
fața vieții", fluxul natural de energie te dansează, îți deschide
canalele corpului pentru a îndepărta vechile blocaje emoționale,
sistemele de convingeri depășite și amintirile nefolositoare pe care
corpul le-a ținut în el mult timp. Trebuie să-i permitem vieții să ne
danseze din nou.
 ****

IRIS J. STEWART a predat dans și a ținut conferințe despre subiecte

pentru femei de mai bine de douăzeci de ani. Ea este autoarea cărții
Femeia Sacră, Dansul Sacru: Trezirea Spiritualității prin Mișcare și
Ritual (Rochester, Vermont: Tradiții interioare, 2000). Doamna
Stewart locuiește în Golful de Nord, din zona San Francisco Bay.
Adresa website-ului ei este www.sacreddancer.com.