Virusologie – Cursul 9 – Virozele emergente

Cauzele aparitiei virozelor emergente sunt multiple. Cresterea populatiei si schimbarea

piramidei varstelor – persoanele varstnice, ce prezinta imunosenescenta/imunosupresie datorita unor
multiple comorbiditati, au ajuns la 23,1% de la 4,9%.
De asemenea, tindem sa ne aglomeram in asezari urbane, existand o migrare din mediul rural
in mediul urban. Prin aglomeratia creata, se raspandesc o serie de viroze mult mai eficient: in primul
rand, cele cu transmitere respiratorie, dar si cele cu transmitere digestiva si cele din mediul
nosocomial. Exista peste tot in lume o crestere accentuata a populatiei urbane, fiind foarte marcata in
America Latina, Africa, Asia, unde exista aproape anual in medie 10 asezari urbane noi, fara o
infrastructura corespunzatoare (practic persoanele din mediul rural sunt transplantate cu tot cu
obiceiurile care tin de cresterea animalelor, utilizarea apei curente, facilitand aparitia unor viroze noi
si neobisnuite). Chiar si in Asia, unde infrastructura e foarte dezvoltata, aceasta urbanizare fortata,
accelerata impune defrisari masive, asanari ale padurilor tropicale si o patrundere excesiva si brutala
a omului in mediul silvatic, expunandu-l la contactul cu agenti infectiosi pana atunci rari, neobisnuiti
si care se mentineau in anumite nise ecologice, cauzand sindroame emergente.
Odata cu padurile care dispar, toata fauna rezidenta trebuie sa gaseasca o noua nisa ecologica,
ceea ce inseamna, in primul rand, migratia perturbata a pasarilor, cu schimbari masive ale zonelor in
care pasarile se muta in functie de anotimp si perturbari ale populatiei de insecte, care vehiculeaza o
serie de agenti patogeni, aducandu-i in noile aglomerari urbane. Asa apar foarte multe variante de
microorganisme, care au circulat anterior in anumite teritorii geografice, deci nu sunt noi, ele fiind
initial cantonate intr-o nisa ecologica restransa, dar acum devin explozive, epidemice:
 virusurile gripale aviare, usor de preluat de la pasari in conditiile in care agricultura pe
verticala devine din ce in ce mai practicata in Asia;
 virusuri transmise prin artropode: arbovirusuri = „artropode borne”, prin tantari sau capuse,
care apar in populatia umana determinand viroze noi si severe:
o virusul West-Nile, endemic in Africa si, din 1996, intrat in Europa, prin Romania, cu
epidemie majora de meningoencefalita
o virusul Zika din America Latina, cu epidemie masiva in Brazilia, apoi in toata America
de Sud, cu cazuri de export in USA si Europa
(!) Fiecare introducere intr-un nou teritoriu si intr-o populatie foarte importanta a fost marcata
de cresterea virulentei si de schimbarea spectrului patogenic al acestor virusuri, deci o serie de
interventii umane, care par minore sau benefice, au consecinte greu de imaginat in ceea ce priveste
evolutia unor viroze cu transmitere epidemica.
Exista o serie de modificari legate si de agentii patogeni, care se adauga la cauzele facilitante
ale aparitiei virozelor emergente. Majoritatea sunt zoonoze, preluate de la animale, iar agentii cauzali
au transmitere:
 zoonotica directa, preluata direct de la animal cu aparitia unui sindrom nou pentru om;
 repetata, care duc la adaptarea virusului la o noua specie-gazda, cu aparitia unor sindroame
care vor evolua intr-o alta forma decat cea cu care eram obisnuiti anterior.
In plus, se fac vanatori semiorganizate care presupun lupte corp la corp cu animalul, cu rani
sangerande si cu posibilitatea preluarii unor agenti zoonotici neobisnuiti pentru om. Exista si consum
de vanat, care incepe sa se extinda dincolo de cazurile izolate ale unor triburi: chiar lanturi de
restaurante in Asia care comercializeaza drept un preparat exotic astfel de carne de vanat.

Febrele hemoragice virale

Sunt produse in principal de familia Filoviridae, denumite astfel datorita aspectului lor cu
totul neobisnuit: foarte lungi, cu diametru nu foarte mare, dar cu o lungime de pana la peste 700 nm,
care apar efilate, alungite, incolacite in microscopia electronica. Au genom ARN, sunt anvelopate,
foarte stabile in medii cu concentratii proteice ridicate (sange si derivate din sange), in care rezista
saptamani si chiar luni, daca sunt stocate la 4C. In schimb, sunt sensibile la pH acid si la
dezinfectanti normali (de uz casnic si de uz spitalicesc), datorita anvelopei. Doua virusuri importante
in aceasta familie: virusul febrei hemoragice Ebola si virusul febrei hemoragice Marburg. Ele
determina sindroame foarte severe, multisistemice, cu rata de letalitate de pana la 90% si care se
caracterizeaza prin deteriorarea progresiva a intregului sistem vascular, cu hemoragii sistemice
diseminate, care duc la moartea pacientilor.
Virusul febrei hemoragice Marburg a fost primul descoperit (1967), cand a determinat o
epidemie in 2 laboratoare care procesau culturi de celule pentru fabricarea vaccinului antipolio − un
laborator in Marburg (Germania) si, simultan, intr-un laborator din fosta Iugoslavie care importase
culturi de celule din laboratorul din Marburg. Cazurile index au venit in contact cu tesuturi provenite
de la maimutele verzi africane, o specie foarte mult folosita ca sursa pentru celulele epiteliale pe
care se izolau virusurile polio. Rata fatalitatii a fost de 23%. Epidemia a fost urmata de o serie de
izbucniri in Africa, mai ales in Sud-Est, cu rate de fatalitate de pana la 70%.
(*) Cea mai importanta izbucnire a fost in Angola in 2005 (374 cazuri, rata aproape 90%).
Cea mai recenta epidemie a fost in Uganda in 2012 (20 de cazuri si 9 decese).

In 1976, a fost descoperit virusul febrei hemoragice Ebola. Au fost 2 epidemii: in nord-vestul
Zairului si in sudul Sudanului, ambele cu cateva sute de cazuri si cu rate mari de mortalitate (Zair:
90%). Epidemii mai mici survin repetat cam in aceleasi zone, iar in 1994 apare o epidemie
importanta la cimpanzei in Coasta de Fildes, cu un caz uman transmis direct de la cimpanzeii
infectati: anatomopatologul care a autopsiat cimpanzeii pentru a recolta organele infectate si a
incercat o izolare virala. Azi este endemic la cimpanzei, in special in aceasta regiune, si tinde sa duca
la extinctia cimpanzeilor ca specie, de unde apar rezervatii pentru cimpanzei in care sa nu fie
infectati cu virusul Ebola.
In anii 1990, apar noi izbucniri mai frecvente (mai ales in Gabon) care variaza intre cateva
zeci si cateva sute de cazuri umane, cu rate sub 40%, dar unele care ajung si la 80%. Epidemie mare
in Uganda, unde apare si virusul Marburg, deci au o sursa comuna de transmitere. In 2000-2001:
400+ cazuri, peste 50% mortalitate si cateva epidemii succesive pana in 2012.
Lucrurile se complica in 2014-2015, cand apare o epidemie masiva in Africa de Vest, cu
punct de plecare Guineea, care se extinde in Sierra Leone si Liberia, in total peste 28.000 cazuri, cu
peste 11.000 decese, dand multe cazuri de import in America si Europa. In 2014 e o alerta
internationala de sanatate publica in ceea ce priveste circulatia virusului febrei hemoragice Ebola.
O serie de cercetari au aratat ca sursa este intotdeauna reprezentata de o specie de lilieci salbatici
care se hranesc cu fructe tropicale, lilieci care reprezinta rezervor natural, infectati asimptomatic, dar
excreta cantitati mari de virus, infectand numeroase specii de animale care vor fi vanate de oameni si
de la care lucrurile pot evolua intr-o maniera exploziva, epidemica.
Transmiterea se face direct:
 prin penetrarile speciei umane in nisa ecologica in care traiesc aceste specii de lilieci sau
mamifere infectate de lilieci;
 prin consumul carnii animalelor infectate;
 prin transmitere percutana prin rani, zgarieturi, mici solutii de continuitate la nivelul
tegumentelor si mucoaselor.
Ambele infectii se caracterizeaza prin aparitia febrei hemoragice virale, un sindrom febril
care dureaza circa 3 zile, cu febra foarte inalta (> 38,5C), care se asociaza cu dureri abdominale
importante, cu cefalee si dureri retroorbitale si continua cu: hemoragii cutanate (aspect de rash
hemoragic sau colectii hemoragice subcutane), epistaxis, sangerari abdominale, hemoptizii, aparitia
unor hemoragii digestive superioare care sunt poate imposibil de oprit ↔ moarte.
In 2014, s-a remarcat ca exista posibilitatea transmiterii secundare a acestor virusuri,
interpersonala. Cele mai multe cazuri: prin contact direct cu sange sau alte lichide corporale cu
concentratii mari de virusuri si se produc in cursul ingrijirii bolnavilor sau prin contact cu cadavrele.
In Africa de Vest s-a produs fix asa, pentru ca acolo bolnavii nu sunt adusi la spital, ci tribul se
strange in jurul lui si vor sa aiba toti grija de el, iar inmormantarea este foarte intima ~ cu prabusiri
asupra cadavrului, etc. (am murit citind asta)
In mediul spitalicesc, exista posibilitatea transmiterii nosocomiale prin: intepaturi
accidentale, refolosirea acelor sau altor instrumente taioase, contactul direct al mucoasei
conjunctivale sau bucale cu fluide contaminate, chiar si in cantitati mici (picaturi cu concentratii
mari).
Transmiterea se poate face si sexual, virusul persistand 3 luni in lichidul spermatic de la
remiterea simptomatologiei, iar cazuri secundare la care nu a fost gasita alta sursa au fost atribuite
transmiterii sexuale.
In cursul acestei epidemii, a fost izolat un virus nou, care, in urma analizei filogenetice, a fost
gasit a fi inrudit cu virusul initial evidentiat in 1976 (specia Zair, cu letalitatea cea mai mare).
Cazurile de acum au o cauza separata: virusul acesta are o virulenta mai mare, capacitate de
transmitere mai buna catre o noua specie.
In 2014-2015, accentul s-a pus pe un diagnosticul timpuriu, insa lucrurile au evoluat fara sa
fie bagate in seama la nivel international, astfel ca diagnosticul timpuriu a ramas un fel de deziderat.
Diagnosticul timpuriu a fost foarte bine pus in cazurile de import din USA, in special misionari care
s-au intors si au facut boala – diagnosticul s-a pus in laboratoare cu nivel de securitate 4 (foarte
putine si foarte bine izolate). Numai ca, in Africa, atunci cand s-a incercat diagnosticul timpuriu, s-a
lucrat cu ce era la dispozitie – au fost folosite hote improvizate, care nu au asigurat un nivel de
protectie optim. Exista si foarte multe deseuri in astfel de epidemii („pacienti care sangereaza pe
toate partile”, care expun personalul la contactul cu produse infectioase). De asemenea, este
importanta identificarea precoce a contactilor pentru izolare, carantinare si limitarea raspandirii
infectiei, precum si incinerarea cadavrelor (recomandare OMS). (*) Insa recomandarea contravine
tuturor ritualurilor africane, localnicii ascunzandu-si bolnavii si avand grija de ei dupa traditie.
Toate acestea au dus la o serie de studii care au identificat principalii determinanti implicati
in neutralizarea Ebola: epitopi care apartin unei glicoproteine din anvelopa, care este imunogenul
tinta la ora actuala, fiind folosit pentru definirea unor noi metode terapeutice si a unor metode
profilactice in febrele hemoragice virale. Acest determinant antigenic a fost folosit inclusiv pentru
fabricarea unor vaccinuri anti-Ebola: 2 vaccinuri testate in urma epidemiei, dovedite a fi
imunogene, eficiente; dezvoltarea lor a fost insa stopata cu extinctia numarului de cazuri (au existat
trialuri, insa autorizarea mai necesita cateva etape care nu au fost posibile pentru ca s-a stopat
epidemia si interesul a scazut). (*) Exista insa 2 platforme care sunt testate, pentru ca ambele se
bazeaza pe utilizarea unor vectori virali:
 adenovirus comun care determina maximum niste infectii respiratorii usoare;
 mai nou, un adenovirus patogen doar pentru cimpanzei;
 un virus patogen doar pentru animale (ovine) la care determina stomatita veziculara,
nepatogen pentru om, dar care e foarte stabil);
Acesti vectori virali sunt transfectati cu gena care exprima aceasta glicoproteina
specifica virusului Ebola (deci nu e nici virusul viu atenuat, nici inactivat, nici cu ADN
recombinant).
(*) In cursul epidemiei, s-au folosit Ac monoclonali impotriva aceleiasi glicoproteine de
suprafata, care au fost produsi ulterior epidemiei in cantitati mai mari in fabrici de plante care pot fi
transfectate cu gene straine si care exprima proteina in lastari foarte usor de recoltat, iar produsul
poate fi purificat si comercializat.

SARS (sindrom acut respirator sever)

Al doilea caz de viroza emergenta este legat de aparitia unor noi coronavirusuri umane.
Coronavirusurile sunt niste patogeni umani care determina raceli banale. Sunt atat de
raspanditi si cu o evolutie atat de usoara, incat lumea nu le da niciun fel de importanta. Exista 2
coronavirusuri noi, care apar dupa anul 2000 si care determina infectii respiratorii severe, cu evolutie
extraordinar de grava, care nu au nimic in comun cu modul normal de evolutie a infectiei cu
coronavirus: SARS (sindromul acut respirator sever) si varianta MERS (Middle East respiratory
syndrome). Acesti agenti etiologici care apar in regiuni geografice izolate sunt exportati extrem de
rapid, prin transport aerian pe distante foarte mari. Practic, virusul SARS a aparut in 2002 in China,
in regiunea rurala Guangdong, in care se practica agricultura pe verticala. Au inceput sa apara cazuri
de pneumonie foarte severa, atipica, deosebita de cea indusa de patogenii deja cunoscuti. Lucurile au
evoluat foarte mult pana ca autoritatile de sanatate publica sa sesizeze ca este ceva neobisnuit. In
luna februarie 2003, s-au raportat cazurile la OMS, dar in acel moment fusesera deja 300 de cazuri
cu 5 decese. In luna martie 2003, a fost o alerta globala data de OMS. Pana la finalul lui 2003 >
8.000 de cazuri confirmate pe toate continentele (25 tari cu peste 770 decese).
Cazul index a fost un doctor care ingrijea pacienti in Guangdong si care a dezvoltat boala, iar
in perioada de incubatie a fost la un congres in Hong Kong, unde a venit in contact cu multi oameni,
generand un numar mare de cazuri secundare, atat intraspitalicesti in Hong Kong, dar si la distanta,
cazurile dezvoltand simptomatologia fie in cursul zborului de intoarcere catre casa, fie odata ajunsi
in regiunea de provenienta. Astfel s-a obtinut un numar enorm de cazuri secundare.
In urma acestor episoade, s-a impus o serie de restrictii pentru traficul aerian: controale in
momentul imbarcarii, chiar si controale facute in avion inainte de decolare, iar aeroporturile candva
extraordinar de aglomerate au devenit pustii → moment de rascruce din punct de vedere economic,
industria de transport aerian a pierdut cateva sute de miliarde de dolari.
 La sfarsitul anului 2003, s-a identificat virusul cauzal intr-un nou coronavirus uman:
coronavirusul SARS. Gazda naturala nu este cunoscuta sigur, dar posibil tot niste specii de lilieci,
pentru ca a fost identificat la lilieci capturati in regiunea respectiva; este de constatat faptul ca acesti
lilieci vin din ce in ce mai mult la marginea regiunilor urbane.
Pentru transmitere se stie sigur ca veriga intermediara a fost o zibeta − animal celebru pentru
ca exista 2 specii foarte interesante pentru industrie:

 cele africane servesc pentru extractia esentelor de mosc naturale ← din glandele perianale se
recolteaza substanta care sta la baza prepararii tuturor cosmeticelor, lumanarilor parfumate,
etc.;
 cele asiatice sunt asociate cu procesul de prelucrare a celei mai scumpe cafele din lume (Kopi
Luwak); au o predilectie pentru arborele de cafea, digerand doar partial boabele de cafea, care
sunt purificate din materiile fecale ale zibetei si folosite in industria cafelei.
(*) In Asia, zibeta este un animal de companie si un animal pentru dresaj, in targuri si piete.
La toate persoanele investigate din acest context economico-geografic s-au gasit titruri foarte mari de
Ac anti-coronavirus SARS.
Odata introdus in populatia umana, coronavirusul s-a transmis foarte rapid interpersonal, pe
cale respiratorie (picaturile Pflugge sau particule aerosolizate, mai ales in sectiile de ATI unde
pacientii cu insuficienta respiratorie erau puncte de plecare pentru epidemii). (!) Ulterior, cazurile de
SARS au devenit mai reduse (transmitere initiala perpetuata, dar virusul nu s-a adaptat speciei
umane).
In 2013-2014, se repeta acelasi episod, dar doar in Orientul Mijlociu: multe cazuri care s-au
exportat si au aparut iar pe toate continentele: peste 1.600 cazuri cu 584 decese (rata mortalitate mult
mai mare). In continuare, mai sunt diagnosticate cazuri, dar nu este epidemie. A fost caracterizat si
alt coronavirus (urmare a introducerii continua a acestor virusuri in populatia umana), numit virusul
MERS, foarte apropiat genetic de virusul SARS, ambele fiind foarte apropiate de coronavirusurile
izolate de la lilieci.
Virusul SARS foloseste un receptor ce se gaseste in concentratii mari pe celulele ciliate
(permite raspandire foarte usoara a virusului), iar virusul MERS foloseste un receptor de pe epiteliul
bronsiolar, mai profund → da cazuri mai severe, dar care se transmit mai dificil.

Zika
Virusul febrei galbene, care circula si a circulat si in populatia umana in special in 1950-1980
in Africa si Asia, producea niste infectii respiratorii banale. In 2007, apare o epidemie majora intr-o
zona geografica izolata (insulele din statul Yap din Micronezia: 6.700 de locuitori), o epidemie Zika
cu manifestari respiratorii si uneori neurologice la un total de 5.000 de cazuri (rata foare mare de
atac). Se repeta in 2013-2014, cand apare o epidemie in aceeasi regiune, in Oceanul Pacific, in
Polinezia Franceza, cu peste 34.000 cazuri cu aceleasi manifestari severe. In 2015 apare marea
epidemie din Brazilia, incepand din nord-est si extinzandu-se in toata tara si apoi la vecini. In
prezent, virusul Zika este endemic in toata America Centrala si America de Sud. In total: 1,3
milioane de cazuri, iar 73 tari au raportat cazuri de import. Astazi, in America Centrala si de Sud se
raporteaza periodic cazuri de Zika cu transmitere mediata de tantari.
(*) Exista cateva sute de specii de tantari foarte bine cartografiate, cu areale geografice foarte
clare si cu moduri de inmultire caracterizate: nu exista 2 specii absolut identice, fiecare avand o
anumita preferinta (unii circula mai ales ziua, altii mai ales seara; unii traiesc in regiuni deschise si
calatoresc pe distante lungi, altii traiesc doar in interiorul locuintelor si calatoresc pe distante scurte;
unii se inmultesc foarte bine in regiuni cu vegetatie multa, in timp ce altii se inmultesc foarte bine in
regiuni mai aride, etc.).
2 specii de tantari sunt responsabili de vehicularea acestui arbovirus:
 Aedes aegypti (vectorul principal in Brazilia)
o traieste in spatii libere, circula pe distante mari;
o prefera regiunile insorite;
o ataca specia umana mai ales ziua;
o s-a deplasat foarte mult d.p.d.v. al regiunii geografice prevalente, odata cu despaduririle
masive; (*) roiuri de tantari s-au deplasat pe distante din ce in ce mai mari: astfel, un virus
care a circulat mai mult in Africa a ajuns, prin tantar, in America de Sud, pentru ca
tantarul a trebuit sa caute alta nisa ecologica.
 Aedes albopictus (vector mai recent, care incepe sa patrunda in regiuni urbane)
o prefera mediul urban;
o se inmulteste in special in anumite containere in care se aduna apa de ploaie (zone masive
de inmultire a acestora, de la care se ajunge la transmiterea unor agenti infectiosi catre
specia umana);
De obicei, determina o infectie autolimitanta cu simptomatologie absenta sau minora (febra,
conjunctivita, adenopatii – caracteristic in infectia cu virusul Zika). Se poate insoti de rash (!) mai
caracteristic pentru Zika decat pentru alte arbovirusuri; este destul de discret, macular, pe membre si
palme, pasager, dispare in 3-4 zile si se poate insoti si de artralgii si mialgii.
Se poate complica cu infectii respiratorii severe (bronhopneumonii), manifestari neurologice
(meningite). In ultima epidemie, aceste manifestari au devenit din ce in ce mai frecvente odata cu
transmiterea interpersonala secundara. (!) Pana acum era vehiculat intr-un ciclu silvatic, cu medierea
unor vectori virali de tipul tantarilor, dar ajunge in ciclu de transmitere interumana, fara veriga
intermediara. Astazi exista 12 tari cu transmitere interpersonala documentata, cu infectii severe. Se
poate transmite:
 sexual, persista mai ales in lichidul spermatic, dar si in secretiile vaginale, pana la 60 zile
dupa infectie;
 prin transfuzii de sange (in USA s-a propus testarea obligatorie a unor mini-pools de la
donatori pentru infectia cu acest virus);
 mai ales materno-fetal: o noua cale de transmitere → in special in utero (perinatal doar
foarte rar; prin alaptare, desi a fost sugerata, nu a fost demonstrata), mai ales la sfarsitul
trimestrului 1 si inceputul trimestrului 2 de sarcina (determinand microcefalie si anomalii
neurologice foarte grave: ventriculomegalie, calcificari difuze intraparenchimale, cu glioza si
degenerescenta cerebrala, atrofie cerebrala ce poate fi identificata in cursul sarcinii chiar si in
absenta microcefaliei, anomalii oculare severe, pana la degeneresecenta corioretiniana cu
orbire permanenta), dar si mai tarziu in sarcina, fara consecinte severe pentru fat;
In afara unei noi cai de tranmsitere a virusului (cea materno-fetala), a mai fost constatat ca, in
cursul acestei epidemii, neurotropismul e mult mai accentuat − complicatiile erau initial de tip
meningita, meningoencefalita, iar apoi din ce in ce mai grave − mielita acuta, (!) miniepidemii de
sindrom Guillain-Barre (sindrom autoimun care consta in neuropatie periferica progresiva
demielinizanta si care poate sa apara ca o complicatie severa si la virusurile gripale). Aceasta
miniepidemie de sindrom Guillain-Barre a fost evidentiata mai ales la tulipinile virale de dupa 2007,
care au si potential de transmitere epidemica si care cauzeaza transmiterea materno-fetala. (*) Rata
mare de mortalitate (5%) si 20% cazuri au ramas cu sechele neurologice permanente.
Deci s-a constatat o virulenta deosebita a acestor tulpini, cu noi cai de transmitere si afinitate
pentru noi tesuturi, in care replicarea se soldeaza cu aceste complicatii grave. (!) Nu se stie exact ce
determina aparitia acestei neuropatii, se pare ca nu este un efect citopatic, ci un fenomen de
mimetism molecular: anumite proteine din structura virusului cross-reactioneaza cu epitopi celulari
importanti care se regasesc in structura gangliozidelor din teaca de mielina, iar Ac anti-Zika ataca
eronat si aceste proteine umane, determinand demielinizarea si degenerescenta progresiva, cu
sindroame paralitice reversibile sau cu sechele permanente.

Noi virusuri
Virozele emergente pot presupune si aparitia unui agent nou, transmis zoonotic, de obicei, dar
care se adapteaza pentru transmitere in specia umana si devine patogen strict uman, foarte sever de
cele mai multe ori.
De exemplu, infectia HIV − virusul, preluat de la cimpanzeu, s-a adaptat la specia umana,
adaptarea fiind treptata: cazuri existau inca din 1950, probabil fiind introdus la inceputul anilor 1900,
dar initial a determinat niste cazuri sporadice, nediagnosticate; cand a inceput populatia sa se stranga
in orase, cand au aparut comportamente sexuale cu risc, injectarea de droguri si cai noi de
transmitere → virusul s-a raspandit exploziv, s-au diagnosticat mai multe cazuri si virusul a fost mai
bine studiat si identificarea a fost posibila.
//Al doilea caz de astfel de adaptare: prionii.
(!) Nu sunt virusuri, ci agenti infectiosi foarte asemanatori structural. Foarte mici,
ultrafiltrabili, paraziti strict intracelulari, care nu au propriile mecanisme de replicare si care
depind complet de o celula-gazda. (!) Ce ii diferentiaza de virusuri este absenta unui acid nucleic
identificat. Se pare ca prionii sunt de natura strict proteica (exista oare un acid nucleic foarte mic
pe care nu il putem identifica? dilema). Sunt foarte rezistenti, rezista la majoritatea metodelor de
inactivare, fiind distrusi doar prin denaturanti strict proteici → argument pentru natura lor strict
proteica.
In limita cunostintelor, se pare ca sunt niste forme conformational modificate ale unor
proteine celulare normale, care se afla fiziologic in concentratii crescute pe suprafata membranei
neuronale si pe suprafata unor celule limfatice, in special cele care populeaza MALT (mai ales
GALT). Proteina prionica normala, pe care o gasim pe celulele noastre, in mod normal, are o
structura secundara de α helix, in timp ce proteina prionica patogena are o structura secundara de
β sheet, deci o singura modificare conformationala la nivelul structurii secundare. Cand o proteina
se pliaza ca β sheet, proteina respectiva induce modificarea tuturor proteinelor invecinate (fenomen
cunoscut sub numele de principiul domino-ului). Aceasta schimbare determina un fel de inghetare a
membranei neuronale, care nu mai poate sa propage impulsul nervos si duce la aparitia unor
encefalopatii. Proteinele modificate prionice tind sa agrege si sa formeze niste structuri patologice
care, in timp, inlocuiesc structura normala corticala, formand asa-numitele (?) neurofibrile
(structuri lungi, rigide) sau placi de amiloid.
Modificari;e care caracterizeaza infectia prionica sunt de tip encefalopatii spongiforme
transmisibile. Acestea se gasesc la mai multe specii, iar la specia umana a fost descrisa sub
denumirea de varianta a bolii Creutzfeld Jakob (un fel de dementa presenila, care seamana cu
Alzheimer, apare dupa 60 de ani, cu evolutie foarte rapida: in cateva luni se instaleaza dementa
progresiva, insotita de semne neurologice – pareze si paralizii –, iar aspectul histopatologic al
cortexului arata doar demielinizare). Noua varianta a bolii Creutzfeld Jakob: varsta de debut la 28-
30 ani, evolutie mai lenta, dominanta simptomelor psihiatrice (modificari comportamentale majore),
semne neurologice care se instaleaza mult mai tarziu; intotdeauna la autopsie se constata inlocuirea
structurii normale corticale cu aceste formatiuni patologice care contin proteine aberant
impachetate: (?) neurofibrile si placi de amiloid.
(*) Este prezenta si la alte specii, care fac encefalopatii spongiforme, la care se identifica
aceleasi proteine patologice. Prima diagnosticata a fost la oi: scrapie (triburile din Australia
numeau „scrapie” ~ tremuraturile). Simptomatologie: mioclonii care impuneau o tremuratura
accentuata permanenta progresiva, care se solda cu manifestari neurologice de tip paralizie si care
duceau la exitus).
(*) Problema s-a manifestat si la bovine: „boala vacii nebune” (isi schimba
comportamentul, devenea foarte agitata, cu tremuraturi de tip mioclonii permanente), care a aparut
epidemic in UK, cand s-a decis suplimentarea hranei bovinelor cu un concentrat proteic din faina de
oase. Aceasta faina de oase era produsa din carcasele ramase de la ovine importate din Australia
(colonie britanica), ovine infectate probabil cu scrapie, pentru ca toate aceste carcase contin
reziduuri de tesut limfatic, tendoane si alte celule pe care se gaseste aceastra proteina modificata si
rezistenta. Astfel, apare un prim lant de transmitere.
(*) Problema cea mai semnificativa a fost cand au fost diagnosticate cazuri de encefalopatie
spongiforma transmisibila la om: noua varianta a bolii Creutzfeld Jakob, cu cazuri legate de
industria carnii, creierelor si viscerelor de la bovine, bovine ulterior diagnosticate cu encefalopatie
spongiforma: o noua traversare a barierei de specie. Responsabil de epidemia umana a fost
burgerul, industria fast-food avand de suferit. Prepararea burgerului era o procedura greu de
imaginat: se realiza o pasta de oase. Dupa ce se lua toata carnea, tot ce ramanea (resturi de carne,
tendoane, viscere) era aspirat in niste aparate foarte puternice si transformat intr-o pasta colorata
si condimentata. In urma epidemiei, s-au facut modificari − au aparut burgeri de pui (McPuisor,
McChicken), au aparut restrictii in ceea ce priveste aspirarea resturilor, etc.
Astazi avem metode mult mai bune de diagnostic.//

Titlu informativ
Infectie cu un virus foarte cunoscut in patologia veterinara, considerat pana acum nepatogen
pentru om, este cea cu virusul Borna (descris prima data la finalul anilor 1920), care infecteaza, de
obicei, calul: infectii neuronale persistente, cu afectare comportamentala si anomalii neurologice, cu
fatalitate > 90%.
Aceasta patologie a patruns si la om (2013-2014): encefalite fatale intr-un minifocar la
crescatori de veverite care faceau schimb de veverite si care erau frecvent zgariati de acestea.
Identificarea agentului infectios s-a facut prin analiza metagenomica: evidentierea in creierul tututor
celor 3 crescatori (care au murit de encefalita de cauza necunoscuta) a unui bornavirus nou, care se
transmite de la veverite. S-au prelevat tesuturi cerebrale care au fost inghetate si toate produsele
patologice de la decedati pastrate, pe de o parte, iar pe de alta parte au fost luate biopsii de la
veveritele din crescatorii. Secventierea de noua generatie (care sta la baza analizei metagenomice) a
permis analiza unui numar urias de secvente scurte de ADN (maximum 700 pb) care singure nu ar
spune nimic, dar care, suprapuse, pot furniza un acid nucleic complet. A fost identificata o secventa
care a dat identitate de 90% cu un bornavirus. Acelasi virus a fost identificat si la veverite, acesta
fiind argumentul pentru transmiterea zoonotica in acest caz. Secventa a fost folosita pentru fabricarea
unor primeri cu care s-a facut un PCR clasic pentru a identifica acidul nucleic viral in biopsiile
cerebrale de la veverite si de la cei 3 oameni. Aceasta secventa codifica o proteina care a fost
identificata prin imunohistochimie in creierul veveritelor si celor 3. Este o tehnica utilizabila mai ales
cand se doreste identificare unui material genetic dintr-o proba preluata direct din ecosisteme izolate
sau din produse patologice din care nu s-a identificat patogenul prin tehnici clasice.
Metagenomica a fost folosita si pentru caracterizarea microbiomului si viromului (toti
microbii saprofiti in care survin tot felul de modificari ale materialului genetic), care par sa stea la
baza unor procese metabolice, cronice sau degenerative (diabet, Alzheimer, etc.). Secventierea de
noua generatie permite identificarea unor virusuri noi si necunoscute.
Au fost descoperite niste virusuri gigante > 700 nm, izolate initial din apa din turnurile de
racire, care a fost sursa pentru o epidemie de pneumonie in UK. Agentul infectios a fost identificat in
interiorul unor amoebe care populau aceasta apa si a fost numit Mimivirus (pentru ca mimeaza
bacteriile ca dimensiune). Are o structura mai complicata decat a virusurilor clasice, insa pastreaza
dependenta de celula-gazda si necesitatea folosirii mitocondriilor si ribozomilor celulari pentru
replicare. Se cunosc 4 familii de virusuri gigante (Pandoravirus fiind cea mai nou descrisa: forma
aerodinamica, foarte spatiala, care contine enzime foarte asemanatoare cu cele celulare).
Au fost descoperite virusuri mai mici in interiorul Mimivirusurilor: virofagi. In 2008: primul
virofag descoperit a fost numit „Sputnik”. Virofagul reprezinta practic o specie noua pentru ca el
depinde pentru replicare de buna functionare a Mimivirusului care, la randul lui, depinde de aparatul
celular din amoeba. (*) Cand amoeba se inmulteste exagerat in ape reziduale, va permite
transmiterea virofagilor si Mimivirusurilor la specia umana.
Apar 2 fenomene interesante:
 replicarea virofagului determina intotdeauna niste asamblari gresite executate de Mimivirus,
niste forme defective, ceea ce inseamna ca, teoretic, putem utiliza virofagi cu care sa
infectam virusurile patogene pentru om si sa tratam virozele umane;
 o parte din genele virofagului nu seamana cu nimic altceva, dar par sa fie derivate direct din
genele caracteristice virusurilor gigante, deci ar putea sa existe un transfer orizontal de gene
intre virusuri, ceea ce deschide porti noi despre originea virusurilor umane (degenerescenta
mitocondriilor, individualizarea secventelor genice din ADN uman). Se pare ca virusul a
aparut la inceput cand totul era ARN si diverse formatiuni si-au transmis genele de la unele la
altele pana s-a ajuns la formele cunoscute azi).