ŞOVEA ANDREEAV

GRUPA 57, SERIA E

SUSTENABILITATEA FISCALĂ A SISTEMULUI DE SĂNĂTATE IN EUROPA

Sectorul public joacă un rol major în finanțarea serviciilor de sănătate: în două treimi din
statele membre, mai mult de 70 % din cheltuielile cu sănătatea sunt finanțate de sectorul public.
Această situație riscă să pună în pericol sustenabilitatea finanțelor publice, în special în contextul
îmbătrânirii populației.Figura 1 arată ponderea finanțării publice și private a sistemelor de
sănătate din țările UE. Statele membre în care o pondere relativ mare a cheltuielilor cu sănătatea
provin din mediul privat sunt Bulgaria (46 % din cheltuielile totale pentru sănătate), Grecia (peste
41 %), Cipru (54 %), Letonia (44 %) și Malta (43 %).Statele membre în care cheltuielile pentru
sănătate sunt finanțate preponderent de guvern sunt Republica Cehă (83 %), Danemarca (84 %),
Germania (85 %), Luxemburg (83 %), Țările de Jos (81 %) și Suedia (84 %).

Figura 1 - Cheltuielile cu sănătatea în funcție de agentul de finanțare – Sursa: OCDE, Eurostat,

OMS – date din 2016 sau mai recente

Figura 2 indică nivelurile cheltuielilor publice cu sănătatea în statele membre ale UE,
exprimate atât ca procentaj din PIB, cât și ca procentaj din cheltuielile publice generale totale. În
2015, cheltuielile publice cu sănătatea s-au ridicat la 7,8 % din PIB-ul UE în ansamblu. În opt
state membre, raportul dintre cheltuielile cu sănătatea și PIB este cel puțin egal cu media
ponderată a UE: Belgia, Danemarca, Germania, Franța, Țările de Jos, Austria, Suedia și Regatul
Unit. Statele membre cu cea mai mică pondere a cheltuielilor publice pentru sănătate au fost
Cipru și Letonia (3,5 %), iar țările cu un procentaj mai mic de 5 % au fost Bulgaria, Estonia,
Lituania, Ungaria, Polonia și România. În medie, cheltuielile publice cu sănătatea au reprezentat
15 % din totalul cheltuielilor publice din UE în 2015. Statele membre care au depășit valoarea
medie a UE au fost Republica Cehă, Germania, Croația, Irlanda, Lituania, Țările de Jos, Austria,
Slovacia și Regatul Unit. Statele membre cu cele mai mici valori au fost Cipru (7,2 %) și
România (8,4 %), urmate de Grecia, Letonia, Ungaria, Polonia (toate sub 11 %) și Luxemburg
(11,5 %).

Figura 2 - Cheltuielile publice cu sănătatea ca procentaj din totalul cheltuielilor publice și din
PIB, Sursa: Eurostat, Divizia de statistică a ONU; date din 2013 sau mai recente – calculele
serviciilor Comisiei
Pentru guverne, cheltuielile publice cu sănătatea se numără printre elementele de cheltuieli
cele mai mari și cu creșterea cea mai rapidă. Presiunea în sensul unor cheltuieli mai mari în
domeniul sănătății nu va dispărea. În conformitate cu Raportul din 2015 privind îmbătrânirea,
este de așteptat ca până în 2060 ponderea cheltuielilor publice pentru sănătate raportate la PIB să
crească și mai mult. Principalii factori care determină această creștere sunt: creșterea veniturilor
și așteptările din ce în ce mai mari față de servicii medicale de înaltă calitate, îmbătrânirea
populației, progresele tehnologice. Conform „scenariului de referință al Grupului de lucru
privind îmbătrânirea (Ageing Working Group – AWG)”, cheltuielile publice în sectorul sănătății
în UE vor crește cu 0,9 puncte procentuale din PIB până în 2060 (figura 3). În „scenariul de risc
al AWG” se estimează o creștere medie de 1,6 puncte procentuale a acestor cheltuieli până în
2060. Un obiectiv esențial al UE este asigurarea sustenabilității finanțelor publice, inclusiv pe
termen mediu și lung. În multe țări din UE, riscurile pentru sustenabilitatea finanțelor publice
sunt legate în mare măsură de impactul estimat al cheltuielilor publice cu asistența medicală și
îngrijirea pe termen lung ca urmare a îmbătrânirii populației. Pe lângă dificultățile de natură
fiscală, sistemele de asistență medicală și de îngrijire pe termen lung se confruntă adesea cu
probleme structurale comune, legate de distribuția și utilizarea ineficientă a resurselor în diversele
domenii funcționale de cheltuieli. OCDE estimează că o cincime din cheltuielile cu sănătatea
contribuie puțin sau deloc la îmbunătățirea sănătății populației. În unele cazuri se ajunge chiar la
o stare de sănătate mai precară. Țările ar avea potențialul de a cheltui semnificativ mai puțin
pentru asistența medicală fără ca prin aceasta să se înrăutățească performanțele sistemului sanitar
sau starea de sănătate a oamenilor.
Există și alte probleme: accesul inegal la asistența medical, derapajele fiscale frecvente,
presiunile fiscale concurente din partea diferitelor ministere, schimbarea priorităților în materie
de politici, fraudele sau corupția și lipsa de informații privind rentabilitatea investițiilor în
sistemele de îngrijire a sănătății și de îngrijire pe termen lung.
Figura 3 – Situația de referință și cheltuielile estimate pentru asistența medicală în țările UE în
perioada 2013-2060

1.https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/file_import/european-semester_thematic-factsheet_health-
systems_ro.pdf
2.Baza de date în domeniul sănătății a OCDE
3. http://www.oecd.org/health/tackling-wasteful-spending-on-health-9789264266414-en.htm