Educația pentru sănătate

Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a instrucţiei

generale, o ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în influenţarea
modului de viaţă modern spre conţinut favorabil sănătăţii, în realizarea de generaţii care
să aibă un comportament sanogen.
Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii, trebuie să deţină
un fond material, fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea avînd viabilitate
doar atunci când exprimarea teoretică este susţinută de un material adecvat cu caracter
educativ şi cu aplicabilitate practică.
Educaţia pentru sănătate presupune acceptabilitate, respect reciproc, informare,
mijloace pentru deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene, cooperarea receptorilor, ea
fiind totodată şi un drept al omului şi o obligaţie a societăţii, concretizată printr-o
programă analitică şcolară anuală integrată programei tuturor treptelor de instrucţie
(bazate pe mesaj educativ de cultură sanitară, imagini de exemplificare şi demonstraţii
practice).
Educaţia pentru sănătate implică, obligatoriu, cunoaşterea şi aplicarea continuă a
tehnicilor de comunicare, ca element fundamental.
Educaţia pentru sănătate are ca scop creşterea nivelului de cunoştinţe medicale ale
populaţiei îndomeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenirii bolilor; formarea şi
dezvoltarea unor deprindericorecte care să promoveze sănătatea precum şi crearea unei
poziţii active faţă de sănătatea individuală şide problemele sănătăţii publice, în sensul
atragerii şi capacitării maselor la participarea activă în vederearealizării şi consolidării
sănătăţii.
Educaţia pentru sănătate la nivelul şcolii reprezintă una dintre principalele căi de
promovare a cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi totodată de
formare a atitudinilor şi deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil şi
sănătos. În multe ţări educaţia pentru sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa
întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare
programe şi materiale didactice adecvate vârstei.
 Există mai multe argumente ce pot fi aduse în favoarea realizării educaţiei pentru
sănătate în cadrul unităţilor de învăţământ.:
 în primul rând, unul dintre scopurile în sine ale activităţii din învăţământ este
informarea autorizată a copiilor şi adolescenţilor privind diferite domenii ale culturii
şi ştiinţei, în paralel cu dezvoltarea de abilităţi practice. În acest sens, educaţia pentru
sănătate, ca parte a ştiinţelor medicale, vizează nu numai transmiterea către elevi a
unui bagaj informativ corect din punct de vedere ştiinţific, cât mai ales crearea unor
comportamente individuale sănătoase, a unor atitudini ce corespund idealului
educaţional.
 Şcoala este un loc ideal pentru difuzarea acestor cunoştinţe în rândul maselor de
tineri; nici o altă instituţie nu are abilitatea şi capacitatea de a cuprinde şi de a se
adresa, în timp, unui procent atât de ridicat din populaţie.
 Unul dintre elementele esenţiale pentru dezvoltarea impactului dorit este iniţierea şi
realizarea programelor de educaţie pentru sănătate la vârste cât mai tinere.
Conduita preventivă devine astfel un comportament care se edifică în timp în
paralel cu dezvoltarea educativă. Asupra unei persoane deja formate, adulte,
astfel de activităţi au întotdeauna un impact mai redus decât acţiunile similare, realizate la
vârste mai timpurii.
 Şcoala reprezintă, în acelaşi timp, o instituţie cu mare autoritate morală, oferind
cadrul educaţiei formale, informale şi nonformale, iar materiile de studiu oficiale din
şcoli dobândesc implicit, la nivelul psihologic individual, o importanţă mai mare
decât subiectele nesusţinute de acest for competent. Introducerea „Educaţiei pentru
sănătate” ca disciplină în şcoli reprezintă implicit recunoaşterea oficială a importanţei
acesteia pentru viaţa individului.
 Proiectele pilot realizate până în prezent în diferite judeţe ale ţării, proiecte
conduse atât prin intermediul organizaţiilor guvernamentale cât mai ales prin
organizaţii nonguvernamentale, au demonstrat succesul şi receptivitatea tinerilor pentru
acest tip de iniţiative.
 Nu în ultimul rând, impactul semnificativ al acestor activităţi a fost demonstrat deja în
alte state, prin studii şi cercetări competente, autorizate. Chiar şi în România, unde
activităţile educative de acest tip au fost punctuale, studiile efectuate demonstrează
 acest lucru. De exemplu, Studiul Sănătăţi şi Reproducerii România 1999 – studiu
naţional de mare amploare şi încredere , efectuat cu asistenţă tehnică internaţională a
arătat că „discuţiile cu părinţii şi orele de educaţie sexuală din şcoli par să fi avut un
efect notabil asupra cunoştinţelor despre utilizarea metodelor contraceptive”,
concluzionând că„eforturile de a lărgi activităţile de educaţie sexuală trebuie
continuate”.

Principalele teme abordate în cadrul programului „Educaţiei pentru Sănătate în Şcoala

Românească” sunt:
- Noţiuni elementare de anatomie şi fiziologie, etapele creşterii şi dezvoltării
organismului.
- Igiena personală (mâini şi unghii, dinţi, nas şi gură, păr, îmbrăcăminte).
- Activitate fizică şi odihnă.
- Sănătatea mediului (locuinţa, poluarea etc.)
- Sănătatea mentală (apartenenţa la un grup, politeţe şi regulile sale, roluri sociale, relaţii
interpersonale, stresul etc. ).
- Sănătatea alimentară (clasificarea alimentelor, piramida unei alimentaţii
echilibrate, protecţia consumatorului etc.).
- Sănătatea reproducerii (ciclul menstrual, metode de contracepţie, infecţii
transmisibile pe cale sexuală).
- Bioetică.
- Consumul şi abuzul de substanţe toxice – drogurile, alcoolul, tutunul precum şi
consecinţele ce derivă din acestea cum ar fi: absenteism şi abandon şcolar, delincvenţă
juvenilă (comportamente cu risc).
- Accidente, violenţă, abuz fizic (inclusiv reguli de acordare a primului ajutor), violenţa
în familie.
Aceste teme vor fi abordate gradual, în concordanţă cu ciclurile de dezvoltare fizică şi
psihică ale elevilor.

Beneficiari:
 Educaţia pentru sănătate face parte din viaţa culturală a fiecărei ţări, deci
organizarea şi propagarea noţiunilor de ocrotire a sănătăţii, a sanogenezei, nu revine
exclusiv sectorului sanitar ci, în egală măsură, trebuie să participe şi alte sectoare ca:
învăţământul, organizaţii civice, biserica, diverse asociaţii, unităţi productive sau
comerciale de stat ori particulare, toate având anumite responsabilităţi în acest sens.
Programul Naţional "Educaţia pentru sănătate în şcoala românească" şi este
adresată în special cadrelor didactice care doresc să îşi asume roluri de formatori şi
facilitatori ai dezvoltării armonioase a copilului şi adolescentului, a stării lui de bine şi a
unei calităţi superioare a vieţii. Ea constituie un instrument util în realizarea la clasă a
activităţilor de educaţie pentru sănătate. In acelaşi timp programul se adresează elevilor,
părinţilor acestora şi întregii comunităţi

Obiectivele urmărite în cadrul Programului Naţional "Educaţia pentru

sănătate în şcoala românească" vizează:
1. promovarea sănătă ţii şi a stării de bine a elevului, respectiv:
• funcţionarea optimă din punct de vedere somatic, fiziologic, mintal,
emoţional, social şi spiritual;
• formarea unui stil de viaţă sănătos.
2. dezvoltarea personală a elevului, respectiv:
• autocunoaşterea şi construirea unei imagini pozitive despre sine;
• comunicare şi relaţionare interpersonală;
• controlul stresului;
• dezvoltarea carierei personale.
3. prevenire, respectiv:
• prevenirea accidentelor şi a comportamentelor cu risc pentru sănătate;
• prevenirea atitudinii negative faţă de sine şi viaţă;
• prevenirea conflictelor interpersonale, a dezadaptării sociale şi a situaţiilor de criză.
• Programul naţional şi curriculum-ul de Educaţie pentru sănătate urmăresc:
• să asigure educarea populaţiei şcolare pentru un stil de viaţă sănătos;
• să faciliteze accesul la o informaţie corectă, avizată, atât în mediul urban cât şi în
mediul rural;
• să realizeze, în mod indirect, educaţia adulţilor;
• să conducă la diminuarea numărului de îmbolnăviri şi reducerea comportamentelor cu
risc
pentru sănătate;
• să contribuie la creşterea calităţii actului medical
Pentru a-si atinge scopurile, programul educational trebuie aplicat:
La nivel comunitar: diverse domenii de actitate, mass-media
» La nivelul asistentei medicale: primare, (care sa organizeze actiuni de promovare a
sanatatii, de screening si evaluare a starii de sanatate a populatiei, de interventie
terapeutica si monitorizare a factorilor de risc) si secundare si tertiare (implicate in
actiunile curative ale patologiei meolice si astfel in preventia secundara a bolilor
cardiovasculare).

Populatia tinta este reprezentata de:

- Populatia generala, unde se doreste promovarea sanatatii, prin implementarea stilului de
ata sanatos ;
- Populatia aflata la risc, unde optimizarea stilului de ata
este in principal metoda profilactica, cu certe beneficii, in unele situatii putand deveni
terapeutica ;
- Populatia cu patologie prezenta, la care modificarile comportamentale pentru
optimizarea stilului de ata den metode terapeutice, procesul educational integrandu-se in
managementul clinic;
- Personalul medical, in cadrul programelor de educatie medicala continua