Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
91
REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
Operaționalizare conceptuală și perspective
metodologice
COORDONATORI:
Alexandru BĂNICĂ, n. 1980: Lector, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi,
Facultatea de Geografie şi Geologie. A absolvit, în anul 2003, secția de Geografie
a
acestei facultăți, iar în anul 2010 a obținut titlul de doctor în Geografie, teza
fiind
publicată în același an sub titlul „Târgu Ocna. Mediul urban și dezvoltarea
durabilă”.
Domenii de interes: geografia mediului, geografia urbană, gestionarea riscurilor,
cu o
aplecare specială spre problematica dezvoltării durabile și a sistemelor
adaptative. În
domeniul rezilienței teritoriale a publicat, începând cu anul 2013, 7 articole
științifice și
trei capitole de carte. A prezentat sau a făcut parte din colectivul de elaborare a
unui
număr de 15 lucrări axate pe conceptul de reziliență, în cadrul a 11 manifestări
științifice (inclusiv „Al doilea Congres Mondial al Rezilienței” – Timișoara, 8-10
mai
2014), patru dintre acestea având loc în străinătate. Din 2014 este implicat într-
un
program de cercetare post-doctorală finanțat prin POSDRU cu o tematică vizând
operaționalizarea conceptului de reziliență teritorială urbană.
Marinela ISTRATE, n. 1975: Lector, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi,
Facultatea de Geografie şi Geologie. A absolvit, în anul 1997, secţia de Geografie
a
acestei facultăţi, iar în anul 2006 a obţinut titlul de doctor în Geografie, teza
fiind
publicată în anul 2008 la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” cu titlul
„Relaţiile urban – rural în Moldova în perioada contemporană”. Principalele domenii
de
interes sunt geografia economică, geografia așezărilor, analiza disparităților
regionale.
Dintre lucrările publicate, amintim „(N)ever becoming urban? Romanian small towns
crisis”, în volumul „Peripherisation. The making of Spatial dependencies and Social
Injustice”, Springer, 2013 și „Forța de muncă feminină în România comunistă: de la
reziliență la discriminare profesională”, în volumul „Gen, muncă, familie și
schimbare”, Editura Institutul European, 2013.
Ionel MUNTELE, n. 1962: Profesor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi,
Facultatea de Geografie şi Geologie; Cercetător ştiinţific, Academia Română,
Filiala
Iaşi, Colectivul de Geografie. Domenii de interes: geografia populaţiei şi
aşezărilor,
geografie politică, geografie istorică, geografie culturală, geografie economică,
studii
regionale. A publicat, în calitate de autor sau coautor, 19 cărţi şi cursuri
universitare, 96
articole în reviste de specialitate şi volume colective. Implicat în 20 de proiecte
de
cercetare, dintre care 7 internaţionale şi alte 7 în calitate de director. Premiul
„Simion
Mehedinţi” pe anul 1999, acordat de Academia Română pentru lucrarea „Populaţia
Moldovei în ultimele două secole”.
Prefață 9
Irina Ungureanu
PARTEA I
INTRODUCERE
PARTEA A II-A
REZILIENȚA – EMERGENȚĂ ȘI INTEGRĂRI
ÎN DOMENII DISTINCTE
PARTEA A IV-A
CONCLUZII. PERSPECTIVE
PREFAȚĂ
21 septembrie 2015
Irina
Ungureanu
14 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
REPERE CONCEPTUALE ȘI IMPLICAȚII LA NIVEL TERITORIAL
15
PARTEA I
CAPITOLUL 1
Alexandru BĂNICĂ
1. INTRODUCERE
2. CONCEPTUL DE REZILIENȚĂ
Același Robert Mallet utiliza termenul pentru a explica de ce după marele cutremur
care a afectat orașul Napoli în 1857 foarte multe biserici și case s-au prăbușit
(Mallet, 1862). Sub această accepțiune termenul a fost introdus în Manualul de
Inginerie civilă din 1867, dar și în „Manualul de mecanica materialelor și de
grinzi, stâlpi și arbori” (Textbook on the Mechanics of Materials and of Beams,
Columns and Shafts), unde reziliența este explicit legată de capacitatea de a
suporta șocuri a unui material, dar și de elasticitatea acestuia. Astăzi, definiția
tehnică a rezilienței, pe care o regăsim în Mecanica materialelor este „capacitatea
unui material de a absorbi și a elibera energie într-un anumit interval de
elasticitate” (Gere și Goodman, 2009, p. 146).
Cu o semnificație asemănătoare, conceptul de reziliență a fost preluat în
domeniul psihologiei și psihiatriei în anii 1940, una dintre primele lucrări în
domeniu fiind cea a lui Werner și Smith care observă copii care au trecut prin
situații traumatizante și încearcă să înțeleagă de ce unii au fost mai puțin
afectați
decât alții (Werner, 1948; Werner și Smith, 1982). Reziliența era, în acest caz,
aptitudinea indivizilor de a-și restabili echilibrul emoțional, a învinge
adversitatea, a
se adapta, a trăi și a se dezvolta personal în ciuda circumstanțelor defavorabile
și a
stresului. În Franța, noțiunea de reziliență psihologică a fost introdusă de Boris
Cyrulnik, considerat un autor de referință în acest domeniu (Couvent, 2010).
„Părintele” rezilienței în sensul modern al noțiunii este C.S. Holling, un
ecolog teoretician care îl utilizează în studiul schimbărilor structurale și
funcționale
ale sistemelor ecologice supuse unor șocuri și perturbații externe. Accentul este
trecut dinspre starea de echilibru unic al materialelor, spre capacitatea
sistemelor de
a persista. Holling (1973) studiază în cadrul unor ecosisteme autonome relația
dintre
prădător și pradă, care ar trebui, conform teoriilor tradiționale, să se supună
legii
echilibrului unic: când populația pradă crește, va crește și numărul prădătorilor
și
vice-versa. În fapt, Holling demonstrează că nu este niciodată cazul, deoarece
întotdeauna anumite schimbări ce provin din exteriorul sistemului vor perturba
această relație (de exemplu comportamentele legate de reproducere) (Wikstrom,
2013).
Tot ecologii sunt cei care au pus bazele unei teorii fundamentate științific
a
rezilienței, pentru a explica dinamicile surprinzătoare și nelineare ale sistemelor
complexe adaptative (Gunderson și Holling, 2002; Walker et al., 2004; Gunderson
et al., 2010). Ulterior, teoria rezilienței a devenit baza managementului adaptativ
care integrează incertitudinea în deciziile privind organizarea sistemică.
echilibru
Reziliența capacitatea de a se persistență,
echilibru
ecologică/ecosistemică menține, a rezista robustețe
multiplu
Reziliența socială șocurilor, a-și menține
(dinamic),
funcționalitatea peisaje
stabile
Reziliență social- dezechilibre capacitate
mecanisme de
ecologică funcționale și adaptativă,
autocontrol,
(geosistemică) reorganizare, transformabilitate,
interacțiuni
sustenabilitate și capacitate de trans-
scalare
dezvoltare învățare și inovație
dinamice
a) b)
Figura 5. Modelul sistemic – bilă în bazin – model tridimensional. Legendă: a)
Momentul
inițial în care bazinele de atracție sunt separate de „cumpăna apelor”; b) Momentul
secund
în care bila rămâne în aceeași poziție, dar schimbarea condițiilor face ca forma
bazinului să
se schimbe, la fel ca și comportamentul sistemului (Sursa: Walker și Salt, 2006)
Astfel, inundațiile sau secetele pot sta la baza distrugerii creative, dar și
recesiunile economice, războaiele și moartea unor lideri importanți. Sunt
evenimente care pot avea efecte traumatizante, pot distruge proprietăți și bunuri,
dar sunt și șanse pentru noi începuturi, care pot fixa paradigme pentru următoarea
buclă frontală, prin schimbare și reformă profundă a relațiilor esențiale din
cadrul
sistemului (Walker și Salt, 2006).
3.3.1. Panarhia
Pericolul concentrării excesive pe o anumită scară de analiză constă în
pierderea din vedere a faptului că această scară este conectată cu nivelurile
36 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
componente diferite sunt, în general, mai reziliente decât cele care se bazează pe
o
singură specie.
Într-un oraș, aleile pietonale care pot lega traseele de transport public cu
autobuzul provin de la niveluri scalare diferite, dar interconectarea lor este
esențială pentru asigurarea unei funcționalități sistemice viabile. În mediul urban
se observă, în general, o conectivitate robustă a sistemelor construite, dar cea a
sistemelor naturale este mult redusă, rezultând adesea o fragmentare excesivă a
peisajului, separarea și izolarea unor procese ecologice care necesită legături și
relații directe (de pildă dispersarea și deplasarea speciilor) (Ahern, 2011). O
soluție
în acest sens o constituie organizarea unor coridoare verzi, ca un element de bază
al construirii unui spațiu urban durabil (problematică pusă în discuție într-un
capitol următor al acestui volum).
Comunitățile autonome (orașe mici, cartiere ale unor orașe mari „modulare”
se caracterizează printr-un anumit grad de independență în ceea ce privește
asigurarea necesarului de apă, energie sau alimente, integrând astfel la nivel
local
asigurarea utilităților și a necesităților curente. Aceaste trăsături se îmbină
uneori
cu o economie locală solidă și la rândul ei modularizată, care nu exclude rețelele
deschise, dar își asigură totuși sisteme proprii, circulare, formând adesea
clustere
industriale, rețele multiple integrate trans-sectorial, cu un accent pe
valorificarea
relativ rapidă a resurselor proprii într-un mod eficient. Crearea unor astfel de
entități este o formă de pregătire și planificare pentru momentele, când sistemul
ar
putea să fie indisponibilizat temporar (Ahern, 2011).
„Vulnerabil, dar
invincibil”
(titlul unei cărți scrise de Werner, E. E.
și Smith, R.S.)
4. REZILIENȚA TERITORIALĂ
Astfel, dacă unii factori perturbanți pot submina anumite grupuri sociale
sau
elemente ale infrastructurii tehnice sau ale instalațiilor productive, sistemul în
ansamblu este capabil să se reorganizeze, pentru că funcții similare pot fi
regăsite la
alte elemente de acelați tip, pe același nivel ierarhic sau la scări teritoriale
diferite.
52 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
1
Avem în vedere faptul că incertitudinea presupune și producerea „lebedelor negre”
(N. Taleb), a unor tipuri de
evenimente cu totul neașteptate, care nu au mai avut loc în forma sau la
dimensiunea respectivă.
56 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
(Şoitu, 2014; Şoitu, 2015) sau al analizei unor comunități urbane marcate de
factori
perturbatori, care le cauzează suferință/durere fiind necesare strategii de
creșterea
capacității de reziliență. Un astfel de studiu de caz se referă la un eșantion din
populația orașului Drobeta-Turnu Severin (Otovescu et al.,2015).
În domeniul economic, sunt prezente abordări conceptuale din perspectiva
rezilienței economice cu aplicații la nivel național și regional (Zăman și Vasile,
2014) sau lucrări mai specializate din domeniul financiar analizând, de exemplu,
reziliența lanțurilor de aprovizionare (Popa, 2013). Alte abordări sunt referitoare
la
reziliența populației și se referă la capacitatea comunităților de a face față
riscurilor
și amenințărilor teroriste sau crizelor provocate de dezastre naturale și de a-și
gestiona vulnerabilitatea (Soican, 2015) sau analizează rata șomajului ca un
indicator al capacității regionale de reziliență (Ion, 2015).
În arhitectură și urbanism, Cerasella Crăciun introduce în studiul
metabolismului urban termenul de reziliență, studiind rolul pe care îl joacă
mobilitatea urbană (Crăciun, 2014). De asemenea reziliența este un concept central
în analiza, mai largă, referitoare la diferite de aspecte privind transformarea
peisajelor urbane (Crăciun și Bostenaru, 2014). O nuanță mai tehnică este dată
rezilienței în studiul morfologiei structurale a clădirilor în ariile expuse
riscului de
cutremure (Mărmureanu et al., 2002; Atanasiu și Leon, 2006) unele având în vedere
evaluări pluriscalare din perspectiva amenajării spațiului urban (Boștenaru Dan,
2010).
În literatura geografică, conceptul de reziliență este menționat într-un
număr
relativ mare de lucrări fără a face însă obiectul unor studii de anvergură, și
având
accepțiuni uneori discutabile, dând naștere la confuzii. Conceptul a fost introdus
prin intermediul geografiei regionale, atrăgându-se atenția, la nivel general,
asupra
utilității termenului de reziliență în vederea ilustrării noilor provocări la nivel
mondial – schimbările climatice, criza resurselor, presiunea antropică, competiția
interregională, globalizarea, dezvoltarea durabilă (Cocean, 2005). În volumul
Geografie normativă (2008), I. Mac denumește reziliența ca fiind capacitatea
sistemelor de a anula perturbațiile ivite (sensul apropiindu-se mai mult de
noțiunea
de rezistență), în timp ce stabilitatea este exprimată „în funcție de modul în care
acesta răspunde la perturbații prin intermediul mecanismelor de autoreglare” (p.
91)
(practic incluzând, în bună măsură, reziliența). Același autor, în colaborare cu D.
Petrea, integrase anterior conceptul de reziliență în categoria termenilor care
descriu
evenimentele externe, observând polisemia, suprapunerile de sens, neclaritatea și,
ca urmare, dificultățile de ordin metodologic rezultate (Mac și Petrea, 2002).
„Reziliența” apare și în alte lucrări, de mai mare amploare, legate de
sistemele
regionale, descriind adaptarea la schimbare a sistemelor teritoriale indiferent de
mărime, structură și funcții (Cocean, 2011). Termenul este inclus și în cadrul unor
articole dedicate analizei planificării spațiale la scară (micro)regională, dar
60 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
BIBLIOGRAFIE
ADGER N.W., 2000- Social and ecological resilience: are they related? Progress in
Human
Geography 2000 24: 347.
ADGER W.N., HUGHES T.P., FOLKE C., CARPENTER S.R., J. ROCTASTROM, 2005 –
Social-Ecological Resilience to Coastal Disasters, Science 309: 1036-1039.
AGUDELO-VERA C. M., LEDUC W. R. W.A., MELS A. R., RIJNAARTS H. H. M., 2012 ‒
Harvesting Urban Resources towards More Resilient Cities, Resources,
Conservation
and Recycling 64: 3–12.
AHERN J., 2011 ‒ From fail-safe to safe-to-fail: Sustainability and resilience in
the new
urban world. Landscape and Urban Planning 100, pp. 341–343.
AINUDDIN S., ROUTRAY J. K., 2012 - Earthquake hazards and community resilience in
Baluchistan, Nat Hazards, 63, pp. 909–937.
ALLEN C., ANGELER D., GARMESTANI A. S., GUNDERSON L. H., HOLLING C.S., 2014–
Panarchy: Theory and Application, Ecosystems,17, pp. 578-589.
ANGEON V., BATES S., 2015 ‒ Reviewing Composite Vulnerability and Resilience
Indexes: A Sustainable Approach and Application, World Development, Volume 72,
pp. 140–162.
ARMAȘ I., 2006 – Earthquake Risk Perception in Bucharest, Romania, Risk Analysis,
vol.
26, no. 5.
BATES S., ANGEON V., AINOUCHE A., 2014 ‒ The pentagon of vulnerability and
resilience:
A methodological proposal in development economics by using graph theory.
Economic Modelling, 42, 445–453.
BĂNICĂ AL., MUNTELE I., 2013 ‒ Romanian Functional Urban Areas, On-line Proceedings
of the Resilient Cities 2013 Congress: Article 2.
BĂNICĂ AL., ȘERBAN L., 2013 – Discontinuities and Spatial Mutations as a Mark of
Urban
Resilience in Bacau Municipality, Scientific Annals of “Al. I. Cuza”
University of
Iaşi, Volume LIX, no. 1/2013, Geography series 2013, (online version) 2284-
6379 e-
ISSN.
BĂNICĂ AL., ISTRATE M., 2014 ‒ Renewable Energy Emergence– Opportunities for a
Resilient Workforce in Romania, Scientific Annals of “Al. I. Cuza” University
of
Iaşi, Volume LXI, no. 1/2014, Geography series 2014, (online version) 2284-
6379 e-
ISSN.
BĂNICĂ AL., MUNTELE I., 2015 ‒ Urban Vulnerability and Resilience in Post-Communist
Romania (Comparative Case Studies of Iași and Bacău Cities and Metropolitan
REZILIENȚA ‒ REPERE CONCEPTUALE ȘI IMPLICAȚII LA NIVEL TERITORIAL
63
CARPENTER S., WALKER B., ANDERIES J. M., ABEL N., 2001 - From Metaphor to
Measurement: Resilience of What to What?, Ecosystems (2001) 4: 765–781.
CARLSON, L., BASSETT G., BUEHRING W., COLLINS M., FOLGA S., HAFFENDEN B.,
PETIT F., PHILIPS J., VERNER D., W., 2012 - Resilience Theory and
Applications,
Argonne National Laboratory, Decision and Information Sciences Division,
ANL/DIS-12-1, Argonne, Ill, USA, Disponibil
la
http://www.dis.anl.gov/pubs/72218.pdf (Accesat la 30.06.2015).
CAZAN A.M., TRUȚA C., 2015 - Stress, Resilience and Life Satisfaction in College
Students. Revista de Cercetare și Intervenție Sociala, 48, 95-108.
CHAPIN F.S., KOFINAS G. P., FOLKE C. (ed.), 2009 – Principles of ecosystem
stewardship.
Resilience-based natural resource management in a changing world, Springer,
New
York, NY 10013, USA.
CHELLERI L.; OLAZABAL M., 2013 – Multidisciplinary perspectives on urban
resilience,
Basque Centre for Climate Change.
CHEN S.-C., FERNG J.-W., WANG Y.-T., WU T.-Y., WANG J.-J., 2008 - Assessment of
disaster resilience capacity of hill slope communities with high risk for
geological
hazards. Eng. Geol. 98, 86-101.
CHRISTMANN G., IBERT O., KILPER, H., MOSS, T. U.A., 2012 - Vulnerability and
Resilience from a Socio-Spatial Perspective.Towards a Theoretical Framework.
Working Paper, Erkner, Leibniz Institute for Regional Development and
Structural
Planning, (www.irs-net.de/download/wp_vulnerability.pdf).
CIMELLARO G.P., 2013 - Resilience-based design (RBD) modelling of civil
infrastructure
to assess seismic hazards, Woodhead Publishing Limited.
COAFFEE, J., 2008 - Risk, resilience, and environmentally sustainable cities.
Energy Policy
36(2008) 4633–4638.
COCEAN P., 2005 - The Resilience of the Geographical Region, Romanian Review of
Regional Studies, Volume I, Number 1, 2005.
COCEAN P., 2011 – Țările: regiuni geografice și spații mentale, Editura Presa
Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca.
COMFORT L.K., BOIN A, DEMCHAK C., 2010 – Designing Resilience. Preparing for
extreme events, Pittsburg, University of Pittsburg Press.
CONSTAS M., BARRETT C., 2013 - Principles of resilience measurement for food
insecurity: metrics, mechanisms, and implementation plans. Paper presented at
the
Expert Consultation on Resilience Measurement Related to Food Security
sponsored
by the Food and Agricultural Organization and World Food Program, Rome, Italy,
February 19-21, 2013.
COPACI D.L, COPACI C.A., 2011 - Algorithms for analyzing of the resilience in
communication networks and P2P overlay, Revista Megabyte, vol. 12/2011, nr. 2.
COPACI D. L., BACIVAROV A. B., 2015 – On Design of Resilient Interent Communication
Networks, Asigurarea calității, aprilie-iunie 2015, Anul XXI, nr. 82.
CORK S., WALKER B., BUCKLEY R., 2008 - How Resilient is Australia. Canberra:
Australia21.
REZILIENȚA ‒ REPERE CONCEPTUALE ȘI IMPLICAȚII LA NIVEL TERITORIAL
65
HOLLING C.S., 1995 - What Barriers? What Bridges?, in Barriers and Bridges to the
Renewal of Ecosystems and Institutions. Editat de L. Gunderson, C. S.
Holling, și S.
Light. New York: Columbia University Press.
HOLLING C.S., SANDERSON S., 1996 - Dynamics of (dis)harmony in ecological and
social
systems. In: Hanna SS, Folke C, Maler KG, editors. Rights to nature.
Washington,
DC: Island Press. p 57–86.
IANOȘ I., SAGHIN I., STOICA I. V., ZAMFIR, D., 2014 - Perennial values and cultural
landscapes
resilience, Procedia – Social and Behavioral Sciences 122 (2014) 225-229.
ION F., 2015 – Rata șomajului ca un indicator al rezilienței regionale, Studii și
cercetări de
calcul economic și cibernetică economică, nr. special 1-2/2015.
IONESCU Ș., 2013 – Tratat de reziliență asistată, Editura Trei, București.
ISTRATE M., BĂNICĂ AL., 2014 - Resilience and segregation on post-communist
Romanian
labour market, Preceedings The Second World Congress on Resilience: From
Person
to Society, 8-10 May 2014 – Timișoara (Romania), Editor Ionescu, Șerban,
Associate
Editors Tomiță, M.; Cace, S., Medimond International Proceedings, Monduzzi
Editore International Proceedings Divisio, Bologna, Italia.
JABAREEN Y., 2012 - Planning the resilient city: Concepts and strategies for coping
with
climate change and environmental risk.
Cities,
http://dx.doi.org/10.1016/j.cities.2012.05.004
JAVANBARG M.B., SCAWTHORN C., KIYONO J., ONO Y., 2009 - Minimal path sets
seismic reliability evaluation of lifeline networks with link and node
failures. In:
Proc. Lifeline Earthquake Engineering in Multihazard Environment, ASCE
Technical Council on Lifeline Earthquake Engineering, June-July, Oakland, CA.
JHA, A., MINER, T, STANTON-GEDDES, 2013 – Building Urban Resilience. Principles,
Tools, and Practices, The World Bank, Directions in Development, Environment
and
Sustainable Development.
JORGENSEN S.E. (ed.), 2008 – Encyclopedia of Ecology, Elsevier.
KÄRRHOLM M., NYLUND K., PRIETO DE LA FUENTE P., 2012 - Spatial resilience and
urban planning: Addressing the interdependence of urban retail areas. In:
Cities. In
press. Retrieved from:
http://dx.doi.org.ezp.sub.su.se/10.1016/j.cities.2012.10.012
(2013-01-25).
LANG T., 2011 – Urban Resilience and New Institutional Theory – A happy couple for
urban and regional studies, in B. Muller, German Annual of Spatial Research
and
Policy 2010, Springer-Verlag Berlin Heidelberg.
LEU L., ABBASS H., CURTIS N., 2010 - Resilience of ground transportation networks:
A
case study on Melbourne, In: Proceedings of the 33rd Australasian Transport
Research Forum Conference, Canberra, Australia, 29 September-1 October 2010.
LATORA V, MARCHIORI M., 2005 - Vulnerability and protection of infrastructure
networks. Physical Review E 2005 ;71(1).
LI Y., SHI Y., QURESHI S., BRUNS A., ZHU X., 2013 - Applying the concept of spatial
resilience to socio-ecological systems in the urban wetland interface,
Ecological
Indicators
LITTLE R. G., 2002 - Controlling Cascading Failure: Understanding the
Vulnerabilities of
Interconnected Infrastructures. Journal of Urban Technology, 9(1). 109-123.
68 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
LU P., STEAD D., 2013 - Understanding the notion of resilience in spatial planning:
A case
study of Rotterdam, The Netherlands, Cities 35 (2013) 200–212.
LUDWIG D., WALKER B., HOLLING C. S., 1997 - Sustainability, stability, and
resilience.
Conservation Ecology 1 (1): 7. http://www.consecol.org/vol1/iss1/art7/.
MAC I., 2008 – Geografie normativă, Editura Presa Universitară Clujeană, 413 p.
MAC I, PETREA D., 2002 - Polisemia evenimentelor geografice extreme, Riscuri și
catastrofe, nr. I, p. 11-23.
MACOVEI C.M., 2015 - The Brief Resilience Scale - a Romanian-Language Adaptation,
Agora Psycho-Pragmatica, Vol 9, No 1 (2015), 70-87.
MALISZEWSKI P.J., PERRINGS CH., 2012 - Factors in the resilience of electrical
power
distribution infrastructures, Applied Geography 32 (2012) 668e679
MALLET R., 1862 - Great Neapolitan Earthquake of 1857: The First Principles of
Observational Seismology. Royal Society.
MANYENA S. B., 2006 - The concept of resilience revisited, Disasters, 30 (4): 434-
450.
MARCH G., OLSEN P., 1989 - Rediscovering Institutions. Free Press, New York.
MĂRMUREANU GH., WENZEL F., IONESCU C., MĂRMUREANU A., 2002 - The
Vulnerability and Resilience of large Urban Systems (Megacities) to Strong
Vrancea
Earthquakes, în Capitolul 7:Earthquake Risk Assessment din volumul
“Earthquake
Loss Estimation and Risk Reduction“ (2002) Editori:.D.Lungu, F.Wenzel,P.
Mouroux, I.Tojo, ISBN:973-85112-9-1,Independent Film, p. 391-405;
MCASLAN A., 2010 – Community Resilience. Understanding the Concept and its
Application, Torrens Resilience Institute, Adelaide, Australia.
MENZEL BAKER S., 2009 - Vulnerability and Resilience in Natural Disasters: A
Marketing
and Public Policy Perspective. Journal of Public Policy & Marketing: Spring
2009,
Vol. 28, No. 1, pp. 114-123.
MILLER F., OSBAHR H., BOYD E., THOMALLA F., BHARWANI S., ZIERVOGEL G., WALKER
B., BIRKMANN J., VAN DER LEEUW S., ROCKSTRÖM J., HINKEL J., DOWNING T.,
FOLKE C., NELSON D., 2010 - Resilience and vulnerability: complementary or
conflicting concepts?. Ecology and Society 15(3): 11.
MILMAN A., SHORT A., 2008 - Incorporating Resilience into Sustainability
Indicators: An
Example for the Urban Water Sector, Global Environmental Change, 18(4):758-
767.
MOTCĂ GH., MARUȘCA T., CARDAȘOL V., GLĂVAN A-M, GRAMA V., UJUPAN G., 2009 -
Research Concerning the Resilience Capacity of Mountain Grasslands,
Scientific
Papers, USAMV Bucharest, Series A, Vol. LII, 2009, ISSN 1222-5339.
MÜLER B., 2011 - Urban and Regional Resilience - A new catchword or a consistent
concept for research and practice, In: Müler, B. ed., German Annual of
Spatial
Research and Policy 2010.
MUNTEANU A., MUNTEAN A., 2011 – Violență, traumă, reziliență, Colecția Collegium
Psihologie.
NEMEȘ V., SERAC C., 2012 - The City Seen as an Ecosystem. Theoretical Approach,
Analele Universităţii din Oradea, Fascicula Protecţia Mediului, Vol. XIX,
2012.
NIJKAMP P., FINCO A., SEGALE A., 1999 - Evaluation of Complex Resilience Strategies
for Sustainable Cities, Proc. of XIX Incontro di Studio del Centro Studi di
Estimo ed
Economia Territoriale (Ce.S.E.T), Padova, Mimeo, 08.10.1999.
REZILIENȚA ‒ REPERE CONCEPTUALE ȘI IMPLICAȚII LA NIVEL TERITORIAL
69
ROCHAS C., KUZNECOVA T., ROMAGNOLI F.,2014 - The concept of the system resilience
within the infrastructure dimension: application to a Latvian case, Journal of
Cleaner
Production (2014), http://dx.doi.org/10.1016/j.jclepro.2014.04.081
RODIN J., 2014 – The Resilience Dividend. Being Strong in a world where things go
wrong, Public Affairs, New York.
ROSE A., 2004 - Defining and measuring economic resilience to disasters, Disaster
Prev
Manage 13: 307-314.
ROSE A., 2014 –Economic Resilience and its contribution to the sustainability of
cities, in
Gasparini, P., Manfredi, G., Asprone, D. (ed.) (2014) – Resilience and
Sustainability
in relation to Natural Disasters: a Challenge for Future Cities, Springer
briefs in earth
sciences, Springer.
ROŞU AL., UNGUREANU I., 1977 - Geografia mediului înconjurător, Editura Didactică
şi
Pedagogică, Bucureşti, 248 p.
RUSU V., 2008 – Rezilință și precaritate, Rev. Med. Chir., Soc. Med. Nat., Iași -
vol. 112, nr.
2.
SCHEFFER M., CARPENTER S., FOLEY J. A., FOLKE C., WALKER B., 2001 - Catastrophic
shifts in ecosystems, Nature 413 (6856): 591–596.
SHIRALI G.A., MOHAMMADFAM I, EBRAHIMIPOUR V., 2013 - A new method for
quantitative assessment of resilience engineering by PCA and NT approach: a
case
study in a process industry. Reliability Engineering and System Safety,
119(C):88-94.
STÂNGĂ I. C., 2007 – Riscurile naturale. Noţiuni şi concepte., Editura
Universității
”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2007.
STÂNGĂ I. C., 2012 – Bazinul Tutovei. Riscuri natural și vulnerabilitatea
teritoriului.
Editura Universității ”Al. I Cuza” Iași
STOICAN C., 2015 – Reziliența populației: o perspectivă social asupra strategiilor
de
Securitate/ Population's Resilience: A Social Perspective on Security
Strategies,
Impactul transformărilor socio-economice și tehnologice la nivel national,
european
si mondial; Nr.1/2015, Vol. 1
STUMPP E.M., 2013 - New in town? On resilience and „Resilient Cities”. In: Cities,
vol.32,
pp.164-166.
ȘERBAN P. R., IANOȘ I., 2014 – Social Resilience of Territorial Systems. A New
Approach,
5th Central European Conference in Regional Science – CERS, 2014
ȘERBAN P.R., TĂLÂNGĂ C., 2015 - Is social resilience an economic structure issue or
just
the ability of communities to cope with external stress ?, Journal of Urban
and
Regional Analysis, vol. VII, 1, 2015, p. 59 -68.
ŞOITU D., 2014 - Resilience, relief and development – challenges of humanitarian
aid
education for universities. The experience in EUPRHA. Analele Ştiinţifice ale
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (serie nouă). Sociologie şi
asistenţă
socială, VII(1), 129-133.
ŞOITU D., 2015 - Resilience and vulnerability : competing paradigms, Analele
Ştiinţifice
ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (serie nouă). Sociologie şi
asistenţă
socială, VIII (1), 7-14.
TAINTER J., 1988 - The Collapse of Complex Societies. Cambridge University Press,
Cambridge.
REZILIENȚA ‒ REPERE CONCEPTUALE ȘI IMPLICAȚII LA NIVEL TERITORIAL
71
TALEB N.N., 2012 – Antifragile: Things that gain from disorder, Penguin Books,
United
Kingdom în română N.N. Taleb (2014) – Antifragil. Ce avem de câștigat de pe
urma
dezordinii, Editura Curtea Veche, București
TAMVAKIS P., XENIDIS Y., 2013 - Comparative Evaluation of Resilience Quantification
Methods for Infrastructure Systems, Procedia - Social and Behavioral Sciences
74
(2013) 339 – 348.
TYLER S., MOENCH M., 2012. A framework for urban climate resilience, Climate and
Development, 4:4, 311-326, DOI: 10.1080/17565529.2012.745389
TURLIUC M.N., 2013 - Death, Loss, and Trauma. The Challenges of Adjustment,
Recovery,
and Resilience.În
UNGUREANU I., 1984 - Aspecte teoretice şi practice ale studierii dinamicii mediului
înconjurător, Lucr. Sem. Geogr. „Dimitrie Cantemir”, Iaşi, nr. 4 (1983), pp.
1-6.
UNGUREANU I., 1995 - Considérations sur certains concepts et termes utilisés dans
l’étude
du géosystème, An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi, s. II b, Geol.-Geogr., t.
XL-XLI
(1994-1995), pp. 35-40
UNGUREANU I., 2005 – Geografia mediului, Editura Universității ”Al. I. Cuza” Iași.
VALE L. J., CAMPANELLA T.,2005 - The resilient city: how modern cities recover from
disaster. Oxford University Press, New York, New York, USA.
VOGEL C., O’BRIEN K., 2004 - Vulnerability and Global Environmental Change:
Rhetoric
and Reality, AVISO – Information Bulletin on Global Environmental Change and
Human Security 13, available
at:
http://www.gechs.org/publications/aviso/13/index.html.
VULPE A., DAFINOIU I. 2012 - Positive emotions, coping strategies and ego-
resiliency: A
mediation model, Procedia - Social and Behavioral Sciences, Vol. 33, pp. 308-
312.
WALKER, B., CARPENTER S., ANDERIES J., ABEL N., CUMMING G., JANSSEN M., LEBEL
L., NORBERG J., PETERSON G. D., PRITCHARD R., 2002 - Resilience management
in social-ecological systems: a working hypothesis for a participatory
approach.
Conservation Ecology 6(1): 14.
WALKER B., HOLLING C.S., CARPENTER S. R., KINZIG A., 2004 - Resilience,
Adaptability and Transformability in Social–ecological Systems, Ecology and
Society, Ecology and Society 9 (2): 5.
WALKER B., SALT D., 2006 - Resilience thinking. Sustaining Ecosystems and People in
a
Changing World, Island Press.
WARGLIEN M., MASUCH M., 1996 - Garbage can models of decision making. In The
Logic of Organizational Disorder. W. de Gruyter, New York.
WERNER E.E., SMITH R.S., 1982 – Vulnerable but invincible: a longitudinal study of
resilient childrenand youth, New York: McGraw Hill.
WERNER E.E., 1948 – Comparative Psychology of Mental Development, New York,
International University Press.
WERNER, E. E., SMITH, R.S., 2001 - Journeys from childhood to midlife:Risk,
resilience
and recovery. Ithaca, NY: Cornell University Press.
WESTRUM R., 2006 - A typology of resilience situations. In: Hollnagel, E.,Woods,
D.D.,
Leveson, N. (Eds.), 2006 - Resilience Engineering: Concepts and Precepts.
Ashgate,
Aldershot, UK, pp. 55-65.
72 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
WIKSTROM A., 2013 – The Chalange of Change: Planning for social urban resilience.
AN
analysis of contemporary palnning aims and practices, Master Thesis in Urban
and
Regional Planning, Department of Human Geography, Stockholm University,
Uppsatser fran Kulturgeografiska Institutionem, june 2013.
WOODS, D. D., 2006 - Essential Characteristics of Resilience for Organizations. In
E.
Hollnagel, D.D. Woods and N. Leveson, eds.,Resilience Engineering: Concepts
and
Precepts. Ashgate
ZHOU H., WANG J., WAN J., JIA H., 2010 - Resilience to natural hazards: a
geographic
perspective, Nat Hazards, April 2010, Volume 53, Issue 1, pp 21-41.
ZOLLI A., HEALY A. M., 2012 – Resilience. Why things bounce back, Simon & Schuster,
New York.
*** EKOS/EDAW, 2009 - Index of Economic Resilience, Sheffield City Region Report.
Reference 208632.
*** FAO, 2011 – Measuring resilience: a concept note on the Resilience Tool, Food
Security Information for Decision Making. Concept Note.
*** INTERNATIONAL INSTITUTE FOR ENVIRONMENT AND DEVELOPMENT (IIED) (2009)
- Climate change and the urban poor. Risk and resilience in 15 of the world's
most
vulnerable cities
*** OECD, 2013 – Risk and Resilience. From good idea to practice, A scoping study
for
the experts group on risk and resilience coordinated by dr. Andrew Mitchell
*** RESILIENCE ALLIANCE, 2007 - Assessing Resilience in Social-Ecological Systems A
Workbook for Scientists Version 1.1 Draft for Testing and Evaluation June
*** RESILIENCE ALLIANCE, 2010 - Assessing resilience in social-ecological systems:
Workbook for practitioners. Version 2.0.
*** RESILIENCE ALLIANCE, 2014 – What is resilience?, www.resalliance.org/ [Accesat:
5.09.2015]..
*** BUILDING RESILIENT REGIONS, 2013 - http://brr.berkeley.edu/rci/ - Resilience
capacity index [Accesat: 5.07.2015].
*** 100 RESILIENT CITIES, 2015 - http://www.100resilientcities.org [Accesat:
5.09.2015].
*** www.reziliență.ro – Direction - Audit si consultanta pentru rezilienta.
Rezilienta pentru
individ, familie si comunitate. Rezilienta afacerilor. [Accesat: 5.09.2015].
*** www.sier.ro - Ghid de Aplicare - Calitatea Energiei Electrice. Reziliență
(accesat:
5.09.2015)
*** SIEMENS AG, 2013 - A Toolkit for Resilient Cities, Raport Siemens 2013
*** STOCKHOLM RESILIENCE CENTER, 2014 - Applying resilient thniking. Seven
principles for building resilience in social-ecological systems, - Based on
the book
Principles for building resilience: sustaining ecosystem services in social-
ecological
systems” (2014) – Cambridge University Press.
*** UN-HABITAT, 2012 – Urban Resilience Indexing
Programme,
www.unhabitat.org/publications
*** THE UNITED NATIONS OFFICE FOR DISASTER RISK REDUCTION (UNISDR), 2012 -
How To Make Cities More Resilient A Handbook For Local Government Leaders, Geneva.
PARTEA a-II-a
CAPITOLUL 2
Ionel
MUNTELE
1. INTRODUCERE
2. MATERIALE ŞI METODE
3. REZULTATE ŞI DISCUŢII
circuitele migratorii, situaţie care poate fi invocată şi pentru unele areale din
sudul
ţării.
Efectul principal al acestei veritabil „hemoragii” demografice îl constituie
scăderea ponderii populației în vârstă de muncă, mai ales în mediul rural (56,8%,
față
de mediul urban cu 66,2%), în special în Moldova și sudul țării care pot fi
considerate
din acest punct de vedere mult mai vulnerabile decât regiunile intracarpatice în
ansamblu (Muntele, Iaţu, 2008). În acelaşi timp, distribuţia valorilor poate fi
interpretată şi în cheia unei anumite rezilienţe, deloc surprinzătoare de altfel,
specifică
în primul rând capitalei dar şi oraşelor mai dinamice, mai ales din perspectiva
atractivităţii faţă de investiţiile străine directe (Clujul sau oraşele din
apropierea
frontierei vestice – Timişoara, Arad şi Oradea).
Valorile bilanţului migratoriu al populaţiei, raportate la populaţia
recenzată
(incluzând-o aşadar pe aceea temporar absentă, indiferent de perioada de timp),
ilustrează o mai mare omogenitate comportamentală în profil spaţial (Figura 4).
ajustat indicatorul menţionat mai sus la acelaşi nivel ca în anul 2003 (în anul
2013
acesta se cifra la 37,2‰ în medie), cu o creştere semnificativă a ecartului (de la
46,5
‰ în judeţul Vaslui la 28,4‰ în judeţul Gorj), demonstrând rolul politicilor
demografice bine implementate în reducerea disparităţilor regionale. Cu toate că
judeţele din Moldova au înregistrat o tendinţă de scădere continuă a acestui
indicator,
regiunea se păstrează încă la valori semnificativ superioare mediei naţionale.
Dimpotrivă, Oltenia este mult mai vulnerabilă, chiar dacă pe spaţii relativ largi a
înregistrat o uşoară redresare în anii 2004-2009, fiind profund marcată de ponderea
mai redusă a populaţiei feminine de vârstă fertilă şi de comportamentul marital
care
favorizează căsătoriile precoce şi familiile restrânse (Trebici și Ghinoiu, 1986).
a) indicatorii dinamici :
- raportul dintre fertilitatea generală (FG) a populației feminine în
perioada
2007-2011 și cel din perioada 2002-2006;
- soldul migratoriu al populației (SM) în perioada 2002-2011, raportat la
populația recenzată;
- soldul natural mediu al populației (SN) în perioada 2002-2011;
- ponderea populației plecate pentru o perioadă îndelungată (MEX).
Primii doi indicatori au fost selectaţi pentru a exprima reziliența, iar
ultimii doi
pentru a ilustra vulnerabilitatea. Plecând de la aceşti indicatori, au fost creați
doi
indici: RD, constituit prin însumarea FG și a SM (reziliența dinamică) și VD,
constituind diferența dintre SN și MEX (vulnerabilitatea dinamică). Astfel, poate
fi
pusă în evidenţă măsura în care există o discordanţă între cei doi indici, în mod
normal, în absenţa intervenţiei unor factori conjuncturali, localităţile care se
manifestă
rezilient din perspectivă dinamică ar trebui să aibă o vulnerabilitate minimă.
b)indicatorii structurali :
- raportul între grupele de vârstă 15-29 ani conform recensământului din anul
2002 și grupele 25-39 de ani, conform celui din anul 2011 (RFT), indicator
ilustrativ pentru tendința de erodare a stocului forței de muncă tinere
prin
migrație sau ca urmare a scăderii fertilităţii;
- dinamica vârstei medii a populației, conform recensămintelor din anii 2002-
2011 (DVM);
- dinamica raportului dintre grupele de vârstă de 50-65 ani, respectiv peste
65
ani, conform recensămintelor din anii 2002 și 2011 (RPV);
- dinamica indicelui de îmbătrânire a populației între 2002-2011 (DIV).
Conform aceluiaşi algoritm aplicat la setul anterior de indicatori, primii doi
exprimă reziliența, iar ultimii doi vulnerabilitatea. Au rezultat şi în acest caz,
doi
indici: RS, diferența dintre RFT și DVM (reziliență structurală); VS, suma RPV și a
DIV (vulnerabilitate structurală);
c) indicatorii economici:
- ponderea populației salariate în totalul populației în vârstă de muncă (15-
64ani, sau 59 ani pentru populația feminină);
- dinamica populației salariate între 2002-2007, respectiv 2008-2011.
Primul indicator a fost utilizat ca indice al rezilienței economice (RE), al
doilea ca indice al vulnerabilității economice (VE). Deşi acest set de indicatori
este
incomplet, motivat de imposibilitatea colectării unor informaţii referitoare la
94 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
Tipul 3, are de asemenea o pondere ceva mai redusă, dar este extrem de
regionalizat, caracterizând areale largi din partea estică a Moldovei, în special
suprapuse interiorului Podişului Bârladului sau al Câmpiei colinare a Jijiei.
Relativ
dispers este şi în restul regiunii sau în partea central-sudică a Transilvaniei.
Ceea ce
îl distinge de tipurile anterioare, de care se apropie într-o anumită măsură, este
slaba
capacitate de rezilienţă, dublată însă de o vulnerabilitate de asemenea slab
exprimată, mai ales în plan dinamic şi structural. Această discordanţă este strâns
legată de pierderea recentă a vitalităţii demografice în ariile respective, care a
redus
astfel capacitatea de rezilienţă (în special pe latura dinamică), pe fondul
păstrării
unor structuri mai degrabă favorabile, în condiţiile participării masive înainte de
1989 la exodul rural, care a redus astfel marja de acţiune a procesului de
îmbătrânire. Situate într-un context de izolare, aceste localităţi au încă şansa de
a
dispune de un anumit potenţial demografic, slab valorificat însă şi pe fondul unei
precarităţi a nivelului de trai care, cel puţin pe termen mediu nu poate conduce
decât la degradarea structurilor demografice şi la pierderea completă a
vitalităţii.
Tipurile 4 şi 5 se grupează împreună, în primul rând ca urmare a
participării
masive la migraţia forţei de muncă în străinătate, fenomen care erodează
structurile
demografice şi, în consecinţă alimentează un proces rapid de devitalizare, evoluţii
care exprimă în general o slabă capacitate de rezilienţă, dublată de o
vulnerabilitate
extremă. Primul dintre aceste tipuri caracterizează centrele urbane ori unele
comune
cu profil economic extractiv sau cu o specializare agricolă avansată înainte de
1989,
categorie care a devenit extrem de vulnerabilă în contextul tranziţiei economice.
Aparenta rezilienţă economică este dată în primul rând de o relativă îmbunătăţire a
indicatorului utilizat, pe fondul manifestării puternice a declinului general al
populaţiei (reîntoarcerea unei părţi importante din populaţie în mediul rural de
provenienţă în anii 1990-2000, urmată de migraţia masivă a forţei de muncă în
străinătate, ambele explicând scorul extrem de slab al rezilienţei dinamice).
Aceasta
este situaţia medie, pentru că în interiorul categoriei se desprind unele oraşe de
talie
mai mare (reşedinţele de judeţ în mod special) care se încadrează la limită,
prezentând unele asemănări şi cu tipul 1. Celălalt tip din acest grup, este mai
larg
reprezentat şi domină net partea vestică a Moldovei, nordul Transilvaniei,
Maramureşul şi ariile interioare ale Dobrogei de Nord, spaţii care constituie
principalul furnizor al migraţiei temporare în străinătate. Valorile medii
rezultate
sunt apropiate de cele ale tipului 4, cu excepţia rezilienţei economice care în
acest
caz are un scor slab. Rezultă astfel una din cele mai contradictorii situaţii,
aparent
extrem de nefavorabilă dar în teren dând o impresie de relativă prosperitate, prin
importanţa remitenţelor în stimularea unor sectoare de activitate precum
construcţiile sau comerţul de detaliu. Problema principală o constituie perpetuarea
acestei situaţii, remarcată încă din anul 2002, ori absenţa unor politici de
stimulare a
întoarcerii celor plecaţi, alungaţi în mare parte de precaritatea existenţei
asigurată
SISTEMUL DEMOGRAFIC ROMÂNESC ‒ ÎNTRE VULNERABILITATE ȘI REZILIENȚĂ 97
4. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL 3
Marinela ISTRATE
Alexandru BĂNICĂ
1. INTRODUCERE
2. MATERIALE ȘI METODE
3. REZULTATE ȘI DISCUȚII
de sursele energetice externe este mai mică decât cea medie la nivelul UE (21,34%
față de 53,83%, în 2011) (Sursa: Eurostat), acest grad relativ redus de dependență
crescând reziliența sistemului energetic românesc.
Craiova, CET Oradea, UTE Mintia Deva; combustibili lichizi și gaze naturale –
CET Brăila-Chiscani, CET Brazi.
O măsură urgentă care trebuie luată este retehnologizarea termocentralelor,
din necesitatea conformării la normele europene, alternativa fiind închiderea celor
vechi și neperformante. Conform Directivei 2001/80/CE de limitare a emisiilor
atmosferice acidifiante, pulberi și precursori ai ozonului, este necesară
modernizarea elementelor sistemului energetic prin instalaţii de desulfurare a
gazelor de ardere, prin arzătoare cu emisii de NOx reduse, filtre pentru
instalaţiile
mari de ardere din grupuri modernizate/retehnologizate etc. Pentru termocentralele
construite între 1987 și 2002 limitele sunt mai puțin stricte, dar pentru cele
anterioare acestui interval se impune fie retehnologizarea, fie funcționarea în
limita
a 20 000 ore pentru încă o perioadă scurtă de timp, fapt cu atât mai îngrijorător
cu
cât mai bine de jumătate dintre termocentralele românești au peste 30 de ani
vechime, iar 20% au între 20 și 30 de ani. În spiritul acestor prevederi, unele
termocentrale au fost închise (unități din Brăila, Focșani sau Onești), altele și-
au
oprit o parte din capacități (Suceava, Constanța) în timp ce altele au funcționat
cu
un număr redus de ore (Borzești) sau au fost complet retehnologizate, cu fonduri
europene (Botoșani).
a) Potențialul eolian
Potențialul eolian este foarte mare și bine valorificat, reprezentând, de
altfel,
baza energiei regenerabile din România, cu cele mai mari investiții (Figura 6). Se
remarcă o arie aproape continuă de valorificare a acestui tip de energie în sudul
și
sud-estul țării, unde au fost instalate, în ultimii 4-5 ani, numeroase capacități
eoliene. În județul Constanța, care deține 37% din puterea eoliană instalată în
România, sunt localizate și cele mai mari parcuri eoliene, Fântânele și Cogealac,
cu
o putere instalată totală de 600 MW, proiect al grupul ceh CEZ.
b) Potențialul fotovoltaic
România prezintă un potențial energetic superior mediei europene în toate
regiunile, ecartul lunar al valorilor radiației solare atingând valori maxime în
luna
iunie (1,49 KWh/mp/zi), cu un gradient teritorial nord-sud, cele mai favorabile
REZILIENȚA SISTEMULUI ENERGETIC ROMÂNESC
111
pentru captarea energiei solare fiind Dobrogea, litoralul Mării Negre și o bună
parte
din Câmpia Română. Singura tehnologie utilizată deocamdată în România este cea
fotovoltaică, care transformă radiația solară incidentă direct în electricitate.
Unitățile fotovoltaice sunt instalate în zonele cu insolație puternică din județele
Giurgiu (104 MW), Prahova (72 MW), Timiș (58 MW), Satu Mare (956 MW),
investițiile ridicându-se la sute de milioane de euro.
c) Biomasa
Biomasa este principala sursă de combustibil în mediul rural, fiind folosită
pentru încălzirea locuințelor și pentru gătit. Include, în principal, biomasa
agricolă,
forestieră și deșeuri rămase în urma valorificării industriale a lemnului. Deși cu
un
potențial însemnat (51,6% din potențialul total al energiilor regenerabile din
România, conform ANRE), valorificarea energetică modernă a biomasei este încă
incipientă, cele mai mari unități fiind instalate în județele Neamț (15,8 MW,
reprezentând 25% din totalul puterii instalate la nivelul întregii țări), Cluj (9,7
MW), Alba (8,7 MW).
d) Potențialul hidraulic
Microhidrocentralele pot reprezenta o sursă de bază în alimentarea cu
energie
electrică a zonelor rurale mai izolate sau a unor consumatori izolați (cabane de
altitudine, stații meteo etc.). Cele mai multe au fost construite în zona carpatică
și
subcarpatică aferentă județelor Vâlcea (43,5 MW, aproape 18% din puterea instalată
în microhidrocentrale în întreaga țară), Argeș (24 MW), Caraș-Severin (33 MW)
Maramureș (28 MW), Gorj (12 MW), Bistrița-Năsăud (7,7 MW). Ca și în cazul
potențialului eolian, și cel hidroenergetic economic amenajabil este mai mic decât
cel teoretic deoarece economicitatea depinde de regimul debitelor, distanța față de
rețea, necesitățile de întreținere etc.
Pentru a evidenția restructurarea sistemului energetic și noile domenii de
obținere a electricității a fost realizat un indicator general al valorificării
energiei
regenerabile (IER) în care au fost incluse capacitatea instalațiilor eoliene,
fotovoltaice, biomasa și microhidrocentralele, precum și populația totală, la nivel
de
județ (Figura 5). A fost necesară introducerea unui factor de diversificare, tocmai
pentru a sublinia gradul diferit de concentrare a unităților energetice
regenerabile la
nivelul unităților administrative (acest factor de diversificare are valoarea 1,1
pentru
prezența unui domeniu al ER, 1,2 pentru două domenii, 1,3 pentru trei domenii și
1,4 pentru prezența a patru domenii ale ER).
Factor diversificare:
1,1 - un domeniu al ER
1,2 - două domenii ale ER
1,3 - trei domenii ale ER
1,4 - patru domenii ale ER
legate de reziliență. Astfel, dacă prima afirmație este reală la nivelul României,
la
nivel regional și local realitățile pot sta cu totul diferit. Utilizarea energiei
regenerabile poate crea vulnerabilități și fragilitate sistemelor în cadrul cărora
se
inserează.
Grupul de firme CEZ din Cehia este cel mai mare investitor în domeniul
energiei regenerabile din România, cu o capacitate a instalațiilor de valorificare
a
energiei eoliene extrem de ridicată: Proiectul Cogealac-Fântânele (județul
Constanța), o investiție de 1,1 miliarde Euro, este compus din 240 turbine, fiind
cel
mai mare parc eolian de uscat (on-shore) din Europa. Acesta a generat ‒ doar în
primul an de funcționare (2013) ‒ 1,25 TWh de energie, acoperind 2,5% din
consumul energetic intern al României. Se adaugă și alte investiții în energia
regenerabilă – de această dată reprezentată de hidrocentrale: sistemul
hidroenergetic din apropierea orașului Reșița (microhidrocentralele Grebla,
Crăinicel 1, Crăinicel 2, Breazova), amenajările hidro de la Trei Ape, Gozna,
Văliug, Secu, cu o putere instalată de aproximativ 18 MW. De asemenea Grupul
CEZ a preluat compania de distribuție electricitate Electrica Oltenia, toate
acestea
făcând din CEZ un actori important/determinant pe piața energiei electrice
naționale.
Pe fondul crizei generale și modificării reglementări legislative acordarea
de
certificate verzi, compania multinațională a început să înregistreze pierderi în
România (estimate la 871 milioane lei în 2014, față de profitul net de 220 milioane
lei din 2013) luând în calcul vânzarea investițiilor și retragerea de pe piața
română.
Pot fi luate în calcul mai multe probleme legate de investițiile companiilor
multinaționale și în rolul lor de dezvoltarea (durabilă) a teritoriului de inserție
și
asigurarea unei rezistențe și reziliențe superioare a sistemului energetic. Cu
toate că
investițiile în infrastructură nu lipsesc (proiectul Cogealac-Fântânele a presupus
și
construirea a 190 km de drumuri), iar o parte din populația locală este angajată
temporar (majoritatea) sau definitiv pe perioada construirii sau funcționării
parcului
eolian, aceste avantaje sunt relativ reduse și incomparabil mai mici față de
beneficiile potențiale majore ale companiilor străine și uneori față de impactul
real
asupra mediului. Acest dezechilibru – parțial anulat, în mod brutal, de modificarea
subită a legislației certificatelor verzi de către statul român – creează
vulnerabilități
în cadrul comunităților locale care suferă din cauza externalităților de mediu
(zgomot, indisponibilizarea unor terenuri – mai ales în cazul construirii
parcurilor
solare, în mai mică măsură în cazul celor eoliene, modificarea peisajului), la care
se
adaugă impactul asupra ecosistemelor (centralele de 2,5 MW și 100 m înălțime ale
proiectului menționat, ca și liniile de transport ale energiei afectează cu
siguranță
păsările – migrația, hrănirea, reproducerea și comportamentul lor general). Din
punct de vedere social, beneficiile sunt reduse nu numai la nivel local, ci și
regional
sau național, pentru moment energia eoliană produsă contribuind doar la creșterea
114 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
4. CONCLUZII ȘI DISCUȚII
BIBLIOGRAFIE
BĂDILEANU M., BĂLEANU D., GEORGESCU L.I., 2014 – Regional disparities of the
Romanian energy system. Procedia Economics and Finance, Volumul 8, pp. 53-59.
BĂDILEANU M., 2014 – Crossroads in thepast 23 yearshistory of the Romanian energy
system. Procedia Economics and Finance, Volumul 8, pp. 60-65.
116 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
BIGOS M., QARAN W., FENGER M.,KOSTER F.,MASCINI P., VAN DER VEEN R., 2013 –
Review essay on labour market resilience, INSPIRES.
HOLLING C.S., 1973 – Resilience and Stability of Ecological Systems. Annual Review
of
Ecology and Systematics, Volumul 4, pp. 1-23.
CÂMPEANU V., PENCEA S., 2014 – Renewable energy sources in Romania: from a paradise
of investors to a posible abandon or to another boom? The impact of a new
paradigm
in Romanian renewable sources policy. Procedia Economics and Finance, Volumul
8, pp. 129-137.
CHAPPLE K., LESTER T.W., 2010 – The resilient regional labour market? The US case.
Cambridge Journal of Regions, Economy and Society, Volumul 3, pp. 85-104.
COLESCA S.E., CIOCOIU C.N., 2013 – Anoverview of the Romanian renewable energy
sector. Renewable and Sustainable Energy Reviews, Volumul 24, pp. 149-158.
DRĂGAN M., 2011 – Reziliența sistemului regional Munții Apuseni. Rezumatul tezei de
doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
DUȘMĂNESCU D., ANDREI J., SUBIC J., 2014 – Scenario forimplementation of
renewableenergysources in Romania. Procedia Economics and Finance, Volumul 8,
pp. 300-305.
GUNDERSON L.H., 2000 – Ecological Resilience – In Theory And Application. Annual
Review of Ecology and Systematics, Volumul 31, pp. 425-39.
HAMDOUCH A., DEPRET H. B., TANGUY C., 2012 – Modialisation et résilience des
territoires. Presses de l’Université du Québec.
HILL E.W., WIAL H., WOLMAN H., 2008 – Exploring Regional Economic Resilience.
Institute of Urban and Regional Development, University of California, pp. 3-
6.
MARTIN R., 2012 – Regional Economic Resilience, hysteresis and recessionary shocks.
Journal of Economic Geography, Volumul 12 (1), pp. 1-32.
MITCHEL T., HARRIS K., 2012 – Resilience: A risk management approach. Overseas
Development Institute, pp. 1-7.
MOLYNEAUX L., WAGNER L., FROOME C., FOSTER J., 2012 – Resilience and electricity
systems. A comparative analysis. Energy Policy, Volumul 47, pp. 188-201.
PENDALL R., FOSTER K.A., COWELL M., 2010 – Resilience and regions: Building
understanding of the metaphor. Cambridge Journal of Regions, Economy and
Society, Volumul 3, pp. 71-84.
PIKE A., DAWLEY S., TOMANEY J., 2010 – Resilience, adaptation and adaptability.
Cambridge Journal of Regions, Economy and Society, Volumul 3, pp. 59-70.
*** Eurostat, Disponibil la:
http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/6734513/8-
10032015-AP-EN.pdf/3a8c018d-3d9f-4f1d-95ad-832ed3a20a6b.
*** International Energy Agency (IEA). 2012. Energy balances of non-OECD countries.
*** Ernst & Young 2015. Disponibil
la:
http://www.ey.com/Publication/vwLUAssets/Renewable_
Energy_Country_Attractiveness_Index_43/$FILE/RECAI%2043_March%202015.p
df.
*** www.sier.ro – Ghid de Aplicare - Calitatea Energiei Electrice. Reziliență
(Accesat:
5.09.2015).
*** Towards a European Strategy for Energy Supply, 2000.
117
CAPITOLUL 4
Mihail EVA
Ema CORODESCU
1. INTRODUCERE
4). Cele trei caracteristici reprezintă, de fapt, răspunsul la fiecare dintre cele
trei
tipuri de factori perturbatori (Figura 3).
Conform accepțiunii oferite de Wang dimensiunii comprehensive, a asigura
reziliența rețelelor de transport înseamnă mult mai mult decât a le asigura un
caracter durabil. Dincolo de luarea în calcul a celor trei piloni care stau la baza
dezvoltării sustenabile (social, economic și de mediu), conceptul de reziliență
integrează alte două aspecte noi: capacitatea de recuperare a rețelelor de
transport în
urma perturbațiilor și fiabilitatea acestora din punctul de vedere al
conectivității
(probabilitatea atingerii destinației dorite) și al timpilor parcurși
(probabilitatea
atingerii destinației într-un timp dat). Celor două aspecte ale fiabilității,
Berdica
(2002) adaugă o treia caracteristică: fiabilitatea capacității rețelei, constând în
probabilitatea ca rețeaua să primească un anumit volum de trafic.
Într-o accepție diferită, dar cu unele puncte comune (Figura 4b), Wang și Ip
(2009, p. 167) consideră că reziliența unei rețele logistice depinde de trei
factori
fundamentali: (1) redundanța resurselor, (2) multitudinea surselor furnizoare
(ofertă
descentralizată) și (3) existența a mai mult de un canal fiabil de distribuție.
Primul
factor (redundanța resurselor) asigură existența unui surplus disponibil în
momentele de criză, atunci când se pierd parțial resursele, în timp ce ceilalți doi
măresc probabilitatea ca resursele să fie operaționale, prin elementele de
localizare
ale acestora. Distribuția spațială dispersată/descentralizată a surselor furnizoare
mărește probabilitatea ca resursele suplimentare disponibile să nu fi fost afectate
de
situația de risc, iar existența canalelor fiabile multiple pentru distribuție
facilitează
livrarea rapidă a acestor resurse. Asemenea modele logistice sunt asociabile mai
ales serviciilor publice de interes general, care dețin anumite arii de deservire,
precum serviciile pentru situații de urgență (salvare, pompieri, poliție etc.).
REZILIENȚA REȚELELOR DE TRANSPORT
125
3. OPERAȚIONALIZAREA ȘI INSTRUMENTALIZAREA
CONCEPTULUI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
5. CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ALBERT R., JEONG H., BARABÁSI A.-L., 2000 - Error and Attack Tolerance of Complex
Networks. Nature 406 (6794): 378–82. doi:10.1038/35019019.
REZILIENȚA REȚELELOR DE TRANSPORT
133
ASH J., NEWTH D., 2007 - Optimizing Complex Networks for Resilience against
Cascading
Failure. Physica A: Statistical Mechanics and Its Applications 380 (1-2):
673–83.
doi:10.1016/j.physa.2006.12.058.
BARABÁSI A.-L., OLTVAI Z. N., 2004 - Network Biology: Understanding the Cell’s
Functional Organization. Nature Reviews Genetics 5 (2): 101–13.
doi:10.1038/nrg1272.
BENSON M. H., CRAIG R.K., 2014 - The End of Sustainability. Society & Natural
Resources 27 (7): 777–82. doi:10.1080/08941920.2014.901467.
BERDICA K., 2002 - An Introduction to Road Vulnerability: What Has Been Done, Is
Done
and Should Be Done. Transport Policy 9: 117–27.
BERKES F., COLDING J., FOLKE C., 2003 - Navigating Social-Ecological Systems:
Building Resilience for Complexity and Change. Cambridge University Press.
BRUNDTLAND G. H., 1987. Our Common Future (cunoscut ca „Raportul Brundtland”).
New York: Oxford University Press. Disponibil la: http://www.un-
documents.net/our-common-future.pdf.
BULDYREV S.V., PARSHANI R., PAUL G., STANLEY H.E., HAVLIN S., 2010 - Catastrophic
Cascade of Failures in Interdependent Networks. Nature 464 (7291): 1025–28.
doi:10.1038/nature08932.
COX A., PRAGER F., ROSE A., 2011 - Transportation Security and the Role of
Resilience:
A Foundation for Operational Metrics. Transport Policy 18 (2): 307–17.
doi:10.1016/j.tranpol.2010.09.004.
C.R.E.D., 2015 - Emergency Events Database EM-DAT. Centre for Research on the
Epidemiology of Disasters (C.R.E.D.). Disponibil
la:
http://www.emdat.be/disaster_trends/index.html.
DALL’ASTA L., BARRAT A., BARTHÉLEMY M., VESPIGNANI A., 2006 - Vulnerability of
Weighted Networks. Journal of Statistical Mechanics: Theory and Experiment,
nr. 4.
doi:10.1088/1742-5468/2006/04/P04006.
DERRIBLE S., KENNEDY C., 2010 - The Complexity and Robustness of Metro Networks.
Physica A: Statistical Mechanics and Its Applications 389 (17): 3678–91.
doi:10.1016/j.physa.2010.04.008.
E.R.T.R.A.C., 2011 - European Roadmap. Climate Resilient Road Transport. European
Road Transport Research Advisory Council. Disponibil
la:
http://www.ertrac.org/uploads/docume
ntsearch/id18/Climate%20Change%20Resilient%20Transport.pdf.
FIKSEL J., 2006 - Sustainability and Resilience: Toward a Systems Approach.
Sustainability: Science, Pracice & Policy 2 (2): 14–21.
FLYNN S.E., BRUKE S.P., 2012. Critical Transportation Infrastructure and Societal
Resilience. Center for National Policy. Disponibil la:
http://cnponline.org/wp-
content/uploads/2014/04/Critical-Transportation-Infrastructure-and-Societal-
Resilience.pdf.
GAO J., BULDYREV S.V., STANLEY H.E., HAVLIN S., 2012 - Networks Formed from
Interdependent Networks. Nature Physics 8 (1): 40–48. doi:10.1038/nphys2180.
HOLLING C.S., 1973 - Resilience and Stability of Ecological Systems. Annual Review
of
Ecology and Systematics 1: 1–23.
134 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
HUDSON B., 2002 - Critical Dialogue Online: Personas, Covenants and Candlepower, în
Rudestam K.E. și Schoenholt-Read J. (ed.) - Handbook of Online Learning:
Innovations in Higher Education and Corporate Trening. Thousand Oaks, CA:
Sage,
pp. 53-90.
HUGHES J.F., HEALY K,. 2014 - Measuring the Resilience of Transport Infrastructure.
New
Zeeland Transport Agency Research Report 546. Wellington: New Zeeland
Transport Agency. Disponibil
la:
http://www.nzta.govt.nz/resources/research/reports/546/docs/546.pdf.
IP W.H., WANG D., 2011 - Resilience and Friability of Transport Networks:
Evaluation,
Analysis, Optimization. IEEE Systems Journal 5 (2).
JENELIUS E., 2009. Network Structure and Travel Patterns: Explaining the
Geographical
Disparities of Road Network Vulnerability. Journal of Transport Geography 17
(3):
234–44. doi:10.1016/j.jtrangeo.2008.06.002.
JENELIUS E., PETERSEN T., MATTSSON L.-G., 2006 - Importance and Exposure in Road
Network Vulnerability Analysis. Transportation Research Part A: Policy and
Practice
40 (7): 537–60. doi:10.1016/j.tra.2005.11.003.
MÄLER K.-G., 2008 - Sustainable Development and Resilience in Ecosystems.
Environmental and Resource Economics 39 (1): 17–24. doi:10.1007/s10640-007-
9175-7.
MARTIN-BREEN P., ANDERIES J.M., 2011 - Resilience: A Literature Review (Draft). New
York: The Rockefeller Foundation.
MARTIN H.V., 1982 - Communications Vulnerability. Military Science & Technology 2
(44).
MILLER F., OSBAHR H., BOYD E., THOMALLA F., BHARWANI S., ZIERVOGEL G.,
WALKER B., 2010. Resilience and Vulnerability: Complementary or Conflicting
Concepts? Ecology and Society 15 (3): 11.
MILLER-HOOKS E., ZHANG X., FATURECHI R., 2012 - Measuring and Maximizing
Resilience of Freight Transportation Networks. Computers and Operations
Research
39 (7): 1633–43. doi:10.1016/j.cor.2011.09.017.
M.P.G.T.R., 2015 - Master Plan General de Transport Al României. Variantă Finală
Revizuită a Raportului Privind Master Planul Pe Termen Scurt, Mediu și Lung.
București: Ministerul Transporturilor. Disponibil
la:
http://www.mt.ro/web14/strategia-in-transporturi/master-plan-general-
transport/docu
mente-master-plan.
MUNTELE I., TUDORA D., 2012 - Indicatorii Vulnerbilității Geografice a Rețelei
Rutiere
Majore Din Moldova. În Coeziune Teritorială și Disparități în Moldova.
Disparități
Induse de Infrastructura de Transport - Disfuncții și Măsuri de Ajustare,
coord. de
Muntele I. Vol. I. Iaşi: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
MURRAY-TUITE P.M., 2006 - A Comparison of Transportation Network Resilience under
Simulated System Optimum and User Equilibrium Conditions. Pp. 1398–1405.
doi:10.1109/WSC.2006.323240.
NAGURNEY A., QIANG Q., 2009 - Fragile Networks: Identifying Vulnerabilities and
Synergies in an Uncertain World. New Jersey: John Wiley & Sons, Inc.
ÖSTH J., REGGIANI A., GALIAZZO G., 2015 - Spatial Economic Resilience and
REZILIENȚA REȚELELOR DE TRANSPORT
135
CAPITOLUL 5
1. INTRODUCERE
2. MATERIALE ŞI METODE
3. REZULTATE ŞI DISCUŢII
Staţiile de vid mari au, în general, costuri electrice pe conexiune mai mici.
S-
au raportat costuri lunare de energie pe conexiune ce variază de la 1,66-3,34 $
(Buchanan et al., 2010).
Pentru ca orice sistem de canalizare să fie eficient şi să furnizeze
beneficii
economice şi ecologice, sunt stabiliţi indicatori specifici relevanţi pentru
performanţă.
În Tabelul 1 este prezentată o analiză comparativă pentru a sublinia
avantajele
competitive ale sistemului de canalizare în vid în comparaţie cu sistemul
alternativ
clasic de colectare a apelor uzate şi cu sistemul de canalizare a efluentului.
Nu există sistem de
exfiltrări) PAFSIN, instalare
ridicat de energie; gaze cu efect de seră din monitorizare;
PVC, PEID
Costuri asociate cu cauza vitezei reduse de Dificil de controlat
uzata;
Riscuri pentru
personal (emisii de
gaze de canalizare)
2 Sistem de La maximum PVC, PEID Max. 250 1 sau 2
staţii de vid Fără mirosuri; Riscuri scăzute de Robustețea,
canalizare în 1,5m; mm în
funcție de Sistem perfect închis; producere a poluării;
Redundanța,
vid Costuri scăzute numărul
de Timp de retenţie scurt al apei Economii în asigurarea Caracterul
inovativ și
de construcţie
consumatori în reţea; costurilor de
Rapiditatea
de canalizare
Tabelul 1. Analiza comparativă a sistemului de
canalizare gravitaţional şi a sistemului de canalizare în vid
146 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
4. CONCLUZII
dezvoltare urbană trebuie evaluat atât din perspective economice, cât şi sub
aspectul protecţiei mediului, social și al rezilienței sistemului. Sustenabilitatea
implică consum minim de materie primă şi energie, pe cât posibil regenerabilă, şi
generarea unei cantităţi minime de deşeuri şi emisii de-a lungul tuturor fluxurilor
diferitelor etape ale ciclului de viaţă al sistemului de canalizare.
Procesul de planificare poate indica opțiunile de proiect care prezintă cele
mai
multe beneficii prin raportare la costurile investiției și la cele operaționale,
fără a
eluda conceptul de reziliență, care ar trebui să devină operațional și în România.
BIBLIOGRAFIE
BERKES F, FOLKE C., 1998 - Linking sociological and ecological systems for
resilience
and sustainability. In: Berkes F, Folke C, editors. Linking Social and
Ecological
Systems. Management Practices and Social Mechanisms for Building Resilience.
Cambridge: Cambridge University Press; 1998. p. 1–25.
BRUNEAU, M., CHANG, S., EGUCHI, R., LEE, G., O’ROURKE, T., REINHORN, A.,
SHINOZUKA, M.,TIERNEY, K., WALLACE, W., VON WINTERFELT, D., 2003. A
Framework to Quantitatively Assess and Enhance the Seismic Resilience of
Communities, EERI Spectra Journal, Vol.19, No.4, pp.733-752.
BUCHANAN J.R., DEAL N.E., LINDBO D.L., HANSON A.H., GUSTAFSON D.G., MILES
R.J., 2010 - Vacuum sewer systems, On line
at:
www.werf.org/c/DecentralizedCost/C4_Vacuum_Sew ers.aspx.
CABEZAS J., MARTINEZ A., JONES K., RATHIBANDLA S., BOSWELL, J., 2005 -
Performance Evaluation of Biofilters for Wastewater Lift Station Emissions,
Lucrarea #1252 în Proceedings of the 98th A&WMA Conference, June 21-24,
Minneapolis, MN.
CIOBOTICI TERRYN I.C., LAZAR I., NEDEFF V., LAZAR G., 2014. Conventional vs.
vacuum sewerage system in rural areas - An economic and environmental
approach.
Environmental Engineering and Management Journal 13 (8), 1847-1859. Disponibil
la: http://omicron.ch.tuiasi.ro/EEMJ/.
FOLEY J., YUAN Z., LANT P., 2009 - Dissolved methane in rising main sewer systems:
field measurements and simple model development for estimating greenhouse gas
emissions Water Science & Technology. 60 (11), 2963–2971.
FRED T., 2003 - Hydrogen sulfide survey for wastewater pumping stations in Helsinki
Water, Nionde Nordiska Avloppskonferences, Stockholm in Andersson Chan,
Hanæus, J., (2006), Odorous wastewater emissions, Vatten 62, 227-236.
GUISASOLA A., SHARMA K.R. KELLER J., YUAN.Z., 2009 - Development of a model for
assessing methane formation in rising main sewers, Water Research 43, 2784-
2884
DE HAAS, D., LANT, P. 2009. Energy and greenhouse footprints of wastewater
treatment
plants in South-East Queensland. www.urbanwateralliance.org.au.
LEICHENKO R. 2011. Climate change and urban resilience. Current Opinion on
Environmental Sustainability 3, 164–168.
PERFORMANȚA SISTEMULUI DE CANALIZARE ÎN VACUUM
151
LISTOWSKY A., NGO H.N, GUO, W.S, VIGNESWARAN S., SHIN H.S, MOON H., 2011 -
Greenhouse gas (GHG) emissions from urban wastewater system: Future assesment
framework and methodology.
PANFIL C., MIREL I., SZIGYARTO I., ISACU M., 2013 - Technical, economical, social
and
ecological characteristics of vacuum sewage system, Environmental Engineering
and
Management Journal, 12, 1017-1022.
RASHID M.M., HAYES D.F., 2011 - Needs- based sewerage prioritization: Alternative
conventional cost benefit analysis, Journal of Environmental Management, 92,
2427-
2440.
SHORT M.D., DAIKELER A., PETERS G.M., MANN K., ASHBOLT N.J, STUETZ R.M.,
PEIRSON W.L., 2013 - Municipal gravity sewers: An unrecognised source of
nitrous
oxide. Science of the Total Environment. 468-469 (2014), 211-218.
WALKER B., HOLLING C. S., CARPENTER S. R., KINZIG A., 2004 - Resilience,
adaptability and transformability in social–ecological systems. Ecology and
Society 9(2): 5. [online] URL:
http://www.ecologyandsociety.org/vol9/iss2/art5/ .
*** IPCC. 2007. Contribution of Working Group I to the Fourth Assessment Report of
the
Intergovernmental Panel on Climate Change. Solomon, S., Qin, D., Manning, M.,
Chen, Z., Marquis, M., Averyt, K.B., Tignor, M. and Miller, H.L. (eds), IPCC,
Cambridge, United Kingdom and New York, NY, USA.
*** ROEDIGER, 2013 - Roediger Vacuum GmbH, Disponibil la: http://www.roevac.com/
*** ROMANIAN GOVERNMENT, (2010), Government Decision No. 328 of 31 March 2010
updating the specific contribution amount for management of water resources,
tariffs
and penalties with inflation index, published in Romanian Official Monitor,
Part I,
No. 279 of 29/04/2010.
*** ROMANIAN GOVERNMENT, (2005b), Decision No. 352 of 21 April 2005 amending
and supplementing Government Decision no. 188/2002 approving the rules on the
conditions for discharge of wastewater into the aquatic environment. NTPA
Standard
002-2005 on wastewater discharge conditions in the local sewerage networks
and
directly in treatment plants, published in Romanian Official Monitor, No.
398/11.05.2005.
152
CAPACITATEA DE REZILIENȚĂ A ARIILOR METROPOLITANE DIN ROMÂNIA
153
PARTEA a III-a
CAPITOLUL 6
Alexandru
BĂNICĂ
Ionel
MUNTELE
1. INTRODUCERE
2. METODOLOGIE
procent al valorii
luate
în considerație
ca
nivel al rezilienței
pentru
fiecare
indicator.
Indexul rezilienței economice
EDAW- Un indicator al Șase domenii finale:
Indicatorii au fost
AECOM, robusteții economiilor Diversitatea socială,
standardizați și
Raportul locale care evaluează Calitatea forței de muncă,
scalați de la 1 la
privind capacitatea a 13 regiuni Spiritul de antrepriză, Piața 100,
dându-li-se
regiunea urbane din Anglia de a muncii, Scară și proximitate,
ponderi în funcție
urbană face față recesiunilor Bunuri și infrastructură. de
importanța lor
Sheffield, sau crizelor economice/
relativă.
2011 metropolitan,
regional.
Indexul rezilienței la dezastre
Cutter, Evaluează condițiile de Cinci domenii, 36 de
Variabilele au fost
Susan et bază care conduc la variabile grupate în anumite
scalate și
al., 2010 reziliența comunitară. categorii: reziliența socială,
normalizate
Scopul este de a oferi reziliența economică,
utilizându-se
un indicator compozit reziliența instituțională, schema
minim-
care să atragă atenția reziliența infrastructurii și maxim
de
publicului interesat capitalul comunitar.
rescalare.
asupra reducerii
Agregarea s-a făcut
pierderilor în caz de prin
însumarea
dezastru și de a oferi o mediei
scorurilor
posibilitate de măsurare sub-
indicilor care
utilă în procesul de au
primit ponderi
luare a deciziilor/ local, egale.
regional.
CAPACITATEA DE REZILIENȚĂ A ARIILOR METROPOLITANE DIN ROMÂNIA
159
Regionale
Egalitatea veniturilor
Acesta este un indicator calculat în funcție de veniturile medii pe tipuri
de
activități economice, raportate la populația totală, luând în considerare și
remitențele externe ale emigranților, veniturile din asistență socială și
veniturile
echivalente din activități de subzistență (în special în mediul rural unde
veniturile
monetare sunt foarte limitate uneori, dar sunt înlocuite cu producția proprie).
Egalitatea veniturilor reflectă capacitatea comunităților de a se recupera în cazul
manifestării unui hazard făcând apel la propriile resurse (bani economisiți, bunuri
etc.) – fiind legat de redundanță.
162 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
Diversificarea economică
Reperul acesta a fost obținut prin adaptarea indicelui Simpson, luându-se în
considerare 11 domenii care țin de activitățile agricole, industriale și de
servicii care
includ ponderi de peste 3% din numărul total de angajați din fiecare unitate
teritorială. Diversificarea este un indicator al capacității comunităților de a
valorifica opțiuni multiple fără a depinde de o singură activitate. În mod cert
indicatorul are directă legătură cu diversitatea și duplicarea – caracteristici ale
sistemelor reziliente.
Bunăstarea relativă
Calculat în funcție de procentul din venituri cheltuit pentru plata
utilităților de
bază (apă, canalizare, electricitate, încălzire), acest indicator ține cont și de
dotarea
locuințelor cu bucătărie și baie. Rezultatul reflectă diferențierile în ceea ce
privește
posibilitățile populației de a câștiga destui bani, astfel încât să economisească,
respectiv să consume în alte scopuri, dar este și o indicație privind accesul la
utilități publice, care poate contribui la creșterea calității vieții.
Stabilitatea metropolitană
Indicatorul include rata generală de creștere a populației având în vedere
sporul migratoriu și bilanțul natural în două perioade intercensitare (1992-2001,
2002-2011). Rezultatul reflectă atașamentul locuitorilor față de propriile
localități,
dar și vitalitatea populației, ambele aspect fiind importante atunci când este
necesară o capacitate de recuperare sporită.
Frecventarea învățământului
Indicatorul acesta este obținut ca medie ponderată a valorilor procentuale
ale
populației peste 25 de ani care a absolvit studii universitare, liceale, școală
secundară sau primară. Accesul la educație îi face pe oameni să fie mai informați
și,
teoretic, mai capabili să reacționeze prompt atunci când are loc un dezastru.
Populația mai educată este, de asemenea, mai ușor de reconvertit spre alte domenii
de activitate dacă o anumită perturbație face ca unele activități economice să nu
mai
poată fi desfășurate.
CAPACITATEA DE REZILIENȚĂ A ARIILOR METROPOLITANE DIN ROMÂNIA
163
Participarea la vot
Indicatorul include rata de participare la alegerile parlamentarele din
decembrie 2012. Oarecum limitat prin caracterul lor punctual/momentan (de aceea
primind o pondere foarte mică în indicatorul final), reflectă totuși gradul în care
comunitățile se implică în luarea deciziilor, ca indicator al guvernanței
teritoriale.
4
La limită, poate fi calculat și ca procent din populația totală care cheltuiește
lunar mai mult decât venitul
minim garantat.
164 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
Poate uneori duce în eroare, deoarece rate ridicate ale participării la vor se
suprapun
uneori prezenței unor minorități sau prezenței populației sărace, mai ușor
manipulabile.
Infrastructura civică
Are în vedere numărul de asociații intercomunale care includ localitățile
din
ariile studiate raportat la numărul total de localități ale unităților de referință
(zone
metropolitane). Reflectă capacitatea autorităților și a comunităților locale de a
se
asocia, de a crea rețele și de a depune proiecte intercomunitare, ca o măsură a
abilității lor de a se menține, a se recupera sau de a inova și a-și îmbunătăți
condițiile de viață.
3. REZULTATE
Efectele de metropolizare sunt mai evidente în acest caz: București și Cluj, dar și
Timișoara, Brașov sau Constanța reușesc să difuzeze capacitatea de reziliența
teritoriului din jur. Pe de altă parte, în alte cazuri, și efectele de periferizare
sunt de
asemenea mai vizibile: ariile nemetropolitane rurale din exteriorul arcului
carpatic
par să fie în mai mică măsură conectate cu polii urbani și mai puțin reziliente, în
ansamblu, la provocările actuale, în unele cazuri orașele mari absorbind cea mai
mare parte a energiilor și a resurselor din cadrul regiunii (de exemplu Craiova în
regiunea istorică a Olteniei). Excepțiile nu lipsesc: Suceava, Prahova sau Argeș
sunt
județe mai echilibrate, din acest punct de vedere, și mai omogene.
3. CONCLUZII
garantează că, în viitor, respectivele entități spațiale vor fi în mod necesar mai
performante. Capacitatea de reziliență nu este o precondiție și nici o garanție că
respectivele teritorii vor gestiona cu succes viitoarele crize cu care se vor
confrunta, dar implică faptul că ariile în cauză dețin factorii și condițiile
necesare
pentru o performanță superioară celorlalte, în cazul necesității refacerii post-
traumatice după o catastrofă sau după acțiunea îndelungată și destructivă a unui
fenomen cu caracter de stres.
Este cu totul necesară o reiterare a indexului, pentru o integra mai bine
indicatori care reflectă rolul factorilor mediu, precum și a celor referitori la
capacitatea de guvernanță. Astfel, cei 12 indicatori vor trebui reevaluați și
completați, pentru o integrare mai completă a trăsăturilor generatoare de
reziliență,
încât rezultatul final să poată fi un instrument decizional și de planificare
teritorială
eficient, în vederea înscrierii pe un traseu favorabil dezvoltării durabile și
adaptative a orașelor și a ariilor lor înconjurătoare. În același timp este
necesară
validarea modelului prin evaluarea unor tendințe pe termen lung și a performanței
reale a regiunilor urbane în cazul manifestării unor crize majore.
BIBLIOGRAFIE
ABBOTT J., 2009 - Planning for Complex Metropolitan Regions: A Better Future or a
More
Certain One? Journal of Planning Education and Research 2009, 28: 503
ADGER W. N., 2000 - Social and ecological resilience: are they related? Progress in
Human
Geography 2000, 24: 347.
AHERN J., 2011 - From fail-safe to safe-to-fail: Sustainability and resilience in
the new
urban world. Landscape and Urban Planning 100 (2011) 341–343.
AINUDDIN S., ROUTRAY J. K., 2012 - Earthquake hazards and community resilience in
Baluchistan, Nat Hazards (2012) 63:909–937.
BOGUNOVICH D., 2009 - From planning sustainable cities to designing resilient urban
regions, Sustainable Development and Planning IV, vol. 1, WIT Transactions on
Ecology and the Environment, vol. 120, WIT Press.
BRIGUGLIO L., CORDINA G., FARRUGIA N., VELLA S., 2008 – Economic vulnerability and
resilience: Concepts and measurement series, WIDER Research Paper, vol.
2008/55.
CRABTREE M., 2012 - Measuring Urban Resilience and Sustainability Policies in
Israeli
Cities, Presentation, Resilient Cities Forum, Bonn, 2012.
CHELLERI L., 2010 - From the «Resilient City» to Urban Resilience.A review essay on
understanding and integrating the resilience perspective for urban systems,
Documents d’Analisi Geografica 2012, vol. 58/2, 287-306.
CUMMING G. S., 2011 - Spatial Resilience in Social-Ecological Systems, Springer,
ISBN:
978-94-007-0306-3 (Print) 978-94-007-0307-0 (Online).
170 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
CUTTER S., BURTON C., EMRICH C. T., 2010 - Disaster Resilience Indicators for
Benchmarking Baseline Conditions, Journal of Homeland Security and Emergency
Management, vol. 7, Issue 1, art. 51.
JABAREEN Y., 2012 - Planning the resilient city: Concepts and strategies for coping
with
climate change and environmental risk.
Cities,
http://dx.doi.org/10.1016/j.cities.2012.05.004.
FOLKE C., 2006 - Resilience: The emergence of a perspective for socio-ecological
systems
analyses, Global Environmental Change 16 (2006) 253-267.
FOSTER K., 2007 - A Case Study approach to understand regional resilience, Working
Paper 2007 – 08 Institute of urban and Regional Development, University of
California, Berkley.
FOSTER K., BARNES W., 2011 - Regional problem solving: A fresh look at what it
takes,
National League of cities. Center for Research and Innovation.
ISTRATE D.-I.; ALUPULUI, C., 2012 - Metropolisation and the metropolitan space: the
practice of horizontal partnerships at local level, CES Working Papers, 532:
540.
LAVELL A., 1996. Degradación ambiental, riesgo y desastre urbano. Problemas y
conceptos: hacia la definición de una agenda de investigación. În Fernandez
M.A.
(ed.), Ciudades en Riesgo, La RED-USAID, Lima, Peru, pp. 21-59.
ORENCIO P., FUJII M., 2013 - A localized disaster-resilienceindex to assess coastal
communities based on an analytic hirarchy process (AHP), International ournal
of
Disaster Risk Reduction 3 (2013) 62-75.
OTTO-ZIMMERMANN K., 2011 - Resilient Cities. Cities and Adaptation to Climate
Change.
Proceedings of the Global Forum 2010, Springer Dordrecht Heidelberg London New
York.
PENDALL R; FOSTER K.; COWELL M., 2010. Resilience and Regions: Building
Understanding of the metaphor, Cambridge Journal of Regions, Economy and
Society, 3(1): 71-84.
RUSU R., MOLDOVAN C., PETREA, D., 2012 - Premises for shaping metropolitan areas in
Romania, Romanian Review of Regional Studies, vol. VIII, nr. 2, 2012.
SWANSTROM T., 2008 - Regional resilience: a critical examination of the Ecological
Framework, Working Paper 2008-07, Berkley Institute for Urban and Regional
Development.
WALKER B.; HOLLING C.S., CARPENTER S. R., KINZIG A., 2004 - Resilience,
Adaptability
and Transformability, in Social–ecological Systems, Ecology and Society,
Ecology
and Society 9(2): 5. [online] URL:
http://www.ecologyandsociety.org/vol9/iss2/art5/
*** EKOS/EDAW, 2009 - Index of Economic Resilience, Sheffield City Region Report.
Reference 208632.
*** Resilience Alliance, 2007 - Urban resilience. Research Prospectus, CSIRO,
Australia –
Arizona State University, USA – Stockholm University, Sweden.
*** UN-HABITAT, 2012 – Urban Resilience Indexing
Programme,
www.unhabitat.org/publications.
REZILIENȚA URBANĂ ȘI TRNSFORMĂRILE ORAȘULUI POST-SOCIALIST
171
CAPITOLUL 7
Lucian
ROȘU
1. INTRODUCERE
tumultoasă pe plan regional (şi chiar european) s-a datorat intersecției a două
mari
rute comerciale, situaţie care a facilitat iniţial procesul de urbanizare, prin
apariția
unor funcţii tipice pentru perioada medievală (prezența unei vămi în 1408,
existenţa
unei curţi domneşti în 1434). Din primele secole de dezvoltare urbană se păstrează
o
serie de construcţii, multe cu funcție religioase (Biserica Armeană, Biserica
Sfântul
Nicolae Domnesc, Mănăstirea Golia, Mănăstirea Trei Ierarhi, Sinagoga Mare, Casa
Dosoftei etc.), cu un rol deosebit în creionarea peisajului urban.
Odată cu acordarea statutului de capitală (1564), importanţa sa crește
semnificativ, populaţia sporind substanţial între 1564 și 1770 (cu 233%) ca şi
suprafața (cu 531%) (conform surselor prelucrate de Stoleriu, 2008). Restricțiile
manifestate în evoluţia oraşului au fost mai degrabă impuse de favorabilitatea
cadrului natural, care a imprimat o tendinţă de extindere tentaculară, plecând de
la
nucleul axat pe amplele terase ale Bahluiului, unde se întâlneau și axele de
comunicație (Figura 2). Pe de altă parte, datorită instabilității politice
accentuate
din acele timpuri (invazii, războaie, incendii, foamete, răscoale) centrul oraşului
a
fost într-o modificare continuă, fiind ajustat de fiecare dată când un eveniment
important avea loc (incendiu, război, inundații). Aceasta explică slaba conservare
a
unor ansambluri urbanistice distincte, cu excepţia câtorva relicte, de regulă
impunându-se stilul arhitectonic al perioadelor mai recente (secolele XIX-XX).
Începând cu secolul al XVIII-lea, orașul şi-a impus statutul de principal
centru
politic, cultural şi economic al principatului, fapt fundamentul pentru apariţia
orașului modern. Inserţia unor facilităţi moderne (spitale, școli, aducțiuni cu
apă),
apariţia breslelor meşteşugăreşti și intensificarea activităților comerciale
(interne și
externe), în paralel cu creșterea demografică și extinderea spațială l-au
transformat
în cel mai important centru urban Moldovei istorice (Barbu și Ungureanu, 1987). La
începutul secolului XIX, contextul politic (ocupaţia austriacă a Bucovinei,
anexarea
Basarabiei de către Rusia ţaristă) nu a fost de natură să modifice semnificativ
importanța orașului, aria sa de polarizare devenind tot mai largă. Pe de altă
parte,
structura internă a fost profund marcată de transformarea orașului într-un centru
cultural și universitar, după pierderea statutului de capitală în 1862. S-au pus
astfel
bazele statutului la care aspiră orașul – acela de capitală culturală a României,
prin
prezenţa multor instituţii de importanţă naţională sau regională (religioase,
administrative, culturale etc.).
Secolul al XIX-lea a reprezentat perioada cea mai importantă din punctul de
vedere a dezvoltării oraşului modern. Dacă în prima parte a acestei perioade se
reconfirmă atractivitatea orașului (imigrarea masivă a evreilor la începutul
secolului, stabilirea în număr mare de „sudiţi” italieni, germani, francezi etc.,
rapid
asimilaţi), în cea de-a doua jumătate a secolului XIX apar şi evoluţii negative, cu
efect pe termen lung. Printre acestea putem enumera: emigrarea progresivă a
evreilor, marginalizarea orașului în cadrul sistemului urban românesc, tot mai
REZILIENȚA URBANĂ ȘI TRANSFORMĂRILE ORAȘULUI POST-SOCIALIST
177
centrat în jurul capitalei naţionale, dar mai ales consecinţele celor două războaie
mondiale care au condus la distrugerea masivă a spaţiului construit.
Impunerea sistemului politico-economic centralizat și emergența planificării
comuniste, în perioada postbelică, reprezintă un punct de cotitură pentru orașul
actual, cu efecte profunde, vizibile, dificil de adaptat conform exigenţelor
actuale.
Centrul istoric, modificat profund (cu stilul arhitectural specific unei societăți
totalitare) sau aflat parţial într-o avansată fază de degradare, este martorul cel
mai
fidel al acestor transformări. Arhitectura specifică regimului totalitar a invadat
cea
mai mare parte a orașului, în detrimentul clădirilor de patrimoniu sau al
cartierelor
tradiţionale. Inserția planificării urbane comuniste pe toate palierele spațiului
urban
a schimbat structura și funcționalitatea internă a orașului. Centrul istoric își
pierde
din importanță (demolarea multor clădiri de patrimoniu, naționalizarea și ocuparea
unor ansambluri urbanistice tradiţionale de către grupuri sociale vulnerabile), în
favoarea cartierelor noi (de tip dormitor cel mai adesea), care deplasează în
această
direcţie centrul puterii comuniste (cea mai mare parte a populației fiind
localizată
aici).
5. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
MULȚUMIRI
Această lucrare a fost elaborată și publicată sub auspiciile Institutului de
Cercetare
a Calității Vieții, Academia Română ca parte a proiectului co-finanţat de Uniunea
Europeană prin Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-
2013 în cadrul proiectului Pluri și interdisciplinaritate în programe doctorale și
postdoctorale Cod Proiect POSDRU/159/1.5/S/141086.
BIBLIOGRAFIE
JABAREEN Y., 2013 - Planning the Resilient City: Concepts and Strategies for Coping
with
Climate Change and Environmental Risk, Cities 31: 220–29.
MARTIN R., 2012 - Regional Economic Resilience, Hysteresis and Recessionary Shocks,
Journal of Economic Geography 12 (1): 1–32.
PARKINSON M., MEEGAN R., KARECHA J., EVANS R., JONES G., SOTARAUTA M.,
RUOKOLAINEN O., ET AL. 2012. “Second-Tier Cities and Territorial Development
in
Europe: Performance, Policies and Prospects.” Luxembourg: ESPON.
PELLING M., 2003 - The Vulnerability of Cities: Natural Disasters and Social
Resilience.
Earthscan.
QUINLAN A.N., 2003 - Resilience and Adaptive Capacity: Key Components of
Sustainable
Social-Ecological Systems, IHDP–UPDATE–Newsletter of the International Human
Dimensions Programme on Global Environmental Change. Edition 2: 2003.
SIMMIE J., MARTIN R., 2010 - The Economic Resilience of Regions: Towards an
Evolutionary
Approach, Cambridge Journal of Regions, Economy and Society 3 (1): 27–43.
STOLERIU, O., 2008 - Evoluţia uman-geografică şi urbanistică a oraşului Iaşi în
perioada
postbelică, Terra Nostra, Iași.
SYKORA L., BOUZAROVSKI S., 2012 - Multiple Transformations: Conceptualising the
Post-
Communist Urban Transition.” Urban Studies 49 (1): 43–60.
SỲKORA L., 2009 - Post-Socialist Cities, International Encyclopedia of Human
Geography 8:
387–95.
TAMMARU T., 2001 - Suburban Growth and Suburbanisation under Central Planning: The
Case
of Soviet Estonia, Urban Studies 38 (8): 1341–57.
UNGUREANU, IRINA, 1977 - Rolul Factorilor Antropic in Morfogeneza Actuala a
Teritoriului
Municipiului Iași, Analele Univ. AI Cuza din Iași 23 (IIb): 122–24.
WILBANKS, T., 2007 - The Research Component of the Community and Regional
Resilience
Initiative (CARRI), Presentation at the Natural Hazards Center, University of
Colorado-
Boulder. November 1.
*** RESILIENCE ALLIANCE,. 2007 - Urban Resilience Research Prospectus: A Resilience
Alliance Initiative for Transitioning Urban Systems Towards Sustainable
Futures.”
Australia/USA/Sweden: CSIRO/Arizona State University/Stockholm University.
*** REZULTATE | RECENSAMANT 2011., 2015 - Accessed February
25.
http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/.
186
REZILIENȚA INFRASTRUCTURII URBANE DE BAZĂ ÎN ORAȘELE DIN ROMÂNIA 187
CAPITOLUL 8
Alexandru BĂNICĂ
Ionel MUNTELE
Mihail EVA
1. INTRODUCERE
unor comunicații, respectiv a unor fluxuri susținute, a unei mobilități sigure care
să
susțină conectivitatea dintre locuri, oameni și servicii stă la baza unui mediu
urban
rezilient (Rockefeller și ARUP, 2014). Sistemele de transport și tehnologiile de
informații și telecomunicații (ICT) sunt fundamentale pentru a asigura
conectivitatea intra-urbană, intra-metropolitană și inter-urbană. Gradul de
acoperire
a rețelelor de transport, calitatea serviciilor și suportabilitatea acestora din
punctul
de vedere al veniturilor sunt componente esențiale ale dezvoltării urbane. În egală
măsură transporturile, atât cele de călători cât și cele de marfă, au nevoie de o
infrastructură de rulare cu o anumită capacitate, sigură și eficientă. Trebuie însă
să
se țină cont și de impactul social-economic (efectul de tunel, mărirea unor
disparități sociale) și de mediu (poluarea, fragmentarea habitatelor) al
construirii de
noi rute. În sens mai larg, pot fi incluse aici toate categoriile de
telecomunicații:
radio, internet, telefonie etc., toate capabile să micșoreze distanțele și să
creeze
fluxuri și proximități urbane chiar în spațiile mai îndepărtate. Complementar,
trebuie ținut cont de necesitatea funcționării autonome, descentralizate, modulare
a
unor subsisteme de infrastructură, prin capacitatea de a supraviețui variațiilor
fluxurilor exterioare de materie, energie sau informație sau chiar izolării
temporare
de celelalte subsisteme. Comunitățile autonome (orașe mici, cartiere ale unor orașe
mari) „modulare” se caracterizează printr-un anumit grad de independență în ceea
ce privește asigurarea necesarului de apă, energie sau alimente, integrând astfel
la
nivel local asigurarea utilităților și a necesităților curente. Aceste trăsături se
îmbină
uneori cu o economie locală solidă și, la rândul ei, modularizată care nu exclude
rețelele deschise, dar își asigură totuși sisteme proprii, circulare, formând
adesea
clustere industriale, rețele multiple integrate trans-sectorial, cu un accent pe
valorificarea resurselor proprii într-un mod eficient. Crearea unor astfel de
sisteme
este o formă de pregătire și planificare pentru momentele când sistemul ar putea să
fie indisponibilizat temporar (Ahern, 2011).
După 1989, orașele din România au suferit transformări multiple, fiind supuse
unor procese și fenomene adesea contradictorii, aleatorii și în totală
neconcordanță
cu necesitățile lor funcționale. Evoluțiile social-economice demonstrează
înscrierea
în modelul general al statelor foste comuniste care au fost marcate de tranziția de
la
un sistem centralizat la o economie de piață. La nivelul orașelor acestea s-au
transpus în dezindustrializare, șomaj, creșterea diferențelor sociale,
periurbanizare,
emigrare în arealul rural sau în alte țări, dar și terțiarizare, inovare și
modernizare.
Dinamica sistemului social-economic nu și-a găsit întotdeauna expresie în
modificări și inovații la nivelul rețelelor publice edilitare sau al rețelelor de
REZILIENȚA INFRASTRUCTURII URBANE DE BAZĂ ÎN ORAȘELE DIN ROMÂNIA 193
2. MATERIALE ȘI METODE
3. REZULTATE ȘI DISCUȚII
unor orașe din spațiul extracarpatic ‒ Suceava, Ploiești sau Pitești, adăugându-se,
dacă avem în vedere doar ponderea intravilanului din orașe, Bacăul și Brăila. În
aria
montană se observă, din contră, existența unor resurse semnificative de teren, în
special la Sibiu, Miercurea-Ciuc sau Reșita dintre ariile metropolitane, în timp ce
orașele-reședință situate relativ periferic (Tulcea, Alexandria) sau secundare ca
putere de atracție (Slobozia) au, de asemenea, rezerve importante de teren
utilizabil.
Un indicator al redundanței sistemelor de alimentare cu apă a orașelor
studiate
este capacitatea de rezervă pentru producerea apei potabile (CPA) și arată o
situație avantajată pentru orașe în care, fie resursele de apă disponibile sunt
mari, fie
există capacități construite în trecut (mai ales în perioada comunistă) pentru
utilizări
industriale, rămase astăzi nefuncționale (Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Giurgiu
sau Călărași), în timp ce unitățile administrative care folosesc la maximum
capacitățile disponibile sau chiar au nevoie de capacități din exterior sunt
capitala,
dar și Satu Mare, Slobozia sau Iași.
Dacă avem în vedere cheltuielile publice pentru servicii de alimentație
publică și locuințe din totalul cheltuielilor autorităților locale, se remarcă o
situație
contrastantă între Slatina (31%), Giurgiu, Constanța și Deva (20-25%), pe de o
parte, și Bacău, Zalău și Craiova (sub 10%), pe de altă parte. La polul opus, un
indicator al lipsei de capacitate de reziliență socială la nivel metropolitan,
ponderea
cheltuielilor pentru utilitățile curente pe gospodărie (CUG), este o măsură a
securității economice, reflectând gradul în care veniturile pot asigura și plata
altor
cheltuieli sau economisirea, după achitarea facturilor. Indicatorul are valori mari
în
arii de influență urbană predominant agricole: Călărași, Slobozia, Alexandria,
Giurgiu, dar și în Suceava. Faptul că o parte dintre proprietarii de locuințe
urbane
nu au veniturile necesare pentru a face fața creșterii costurilor serviciilor și
întreținerii acestora, contribuie la degradarea generală a fondului de locuințe
(CCASP, 2015)
Nu în ultimul rând, infrastructura critică urbană contribuie la fragmentarea
peisajului, astfel diminuând capacitatea de reziliență a ecosistemelor naturale,
fapt
care poate fi pus, de exemplu, în legătură cu scăderea alarmantă a efectivelor
faunei
sălbatice la nivelul continentului european (EEA, 2011). De asemenea, zgomotul și
poluarea cauzată de trafic amenință bunăstarea oamenilor, diminuând calitățile
estetice și recreative ale peisajului. Valorile indicatorului final (gradul de
fragmentare a peisajului - FP_I) indică faptul că cele mai fragmentate cu elemente
de infrastructură sunt, în special, ariile de convergență sau de contact, precum
Constanţa (unde se suprapune și funcția portuară), Pitești, Târgu Jiu, Târgoviște,
Galați sau Oradea, în timp ce Drobeta-Turnu Severin, Zalău sau Miercurea-Ciuc se
caracterizează printr-o mai mare omogenitate a peisajului.
REZILIENȚA INFRASTRUCTURII URBANE DE BAZĂ ÎN ORAȘELE DIN ROMÂNIA 201
4. CONCLUZII
REZILIENȚA INFRASTRUCTURII URBANE DE BAZĂ ÎN ORAȘELE DIN ROMÂNIA 209
BIBLIOGRAFIE
DE ROO, G., MILLER, D., 2000 – Introduction – Compact Cities and Sustainable
Development, in Compact Cities and Sustainable Urban Development – A critical
assessment of Policies and Plans from International Perspective, de Roo G.
and
Miller, D (eds.), Ashgate, Aldershot 1 – 13.
DRAGAN M., 2011 – Reziliența sistemului regional Munții Apuseni, Teză de doctorat,
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, coord.
Pompei
Cocean.
FOSTER K. A., 2011 - Resilience Capacity Index, Data, maps and findings from
original
quantitative research on the resilience capacity of 361 U.S. metropolitan
regions,
online at http://brr.berkeley.edu/rci.
FRANCIS R., BEKERA B., 2014 - A metric and frameworks for resilience analysis of
engineered and infrastructure systems, Reliability Engineering and System
Safety
121 (2014) 90–103.
GHEORGHE A.V., VAMANU D.V., 2004. Complexity induced vulnerability. International
Journal of Critical Infrastructures 1, 76–84.
GOPALAKRISHNAN K., PEETA S., 2010 – Sustainable and Resilient Critical
Infrastructure
Systems. Simulation, Modeling, and Inteligent Engineering, Springer.
GUTHRIE P., KONARIS T., 2012 – Infrastructure resilience, Reposr produced for the
Government Office of Science, Foresight project ‘Reducing Risks of Future
Disasters: Priorities for Decision Makers’, UK.
HARLEY M., HORROCKS L., HODGSON N., VAN MINNEN J., 2008 - Climate change
vulnerability and adaptation indicators. ETC/ACC Technical Paper.
HELLSTROM T., 2007 – Critical infrastructure and systemic vulnerability: towards a
planning framework, Safety Science 45 (2007) 415-430.
HOLLING C.S., 1973 - Resilience and stability of ecological systems. Annu Rev Ecol
Syst,
1973; 4:1–23.
IORGA E., ERCUȘ L., 2011 - Serviciile publice municipale - bilanţ la 3 ani de
mandat,
Institutul pentru Politici Publice, București.
ISTRATE D.-I.; ALUPULUI C., 2012 - Metropolisation and the metropolitan space: the
practice of horizontal partnerships at local level, CES Working Papers, 532:
540.
JENKS M., BURTON E., WILLIAMS K., 1996 - The compact city: Ustainable urban form. E
and FN Spon, London, UK.
JHA, A., MINER, T, STANTON-GEDDES, 2013 – Building Urban Resilience. Principles,
Tools, and Practices, The World Bank, Directions in Development, Environment
and
Sustainable Development.
JINGNAN H., LU X. X., SELLERS J. M., 2007 - A Global Comparative Analysis of Urban
Form: Applying Spatial Metrics and Remote Sensing, Landscape and Urban
Planning 82 (4): 184–97.
KLEIN R.J.T., 2011 - Adaptation to climate change: more than technology. In
Climate:
Global Change and Local Adaptation, edited by I. Linkov and T.S. Bridges, pp.
159–
170. Berlin: Springer-Verlag Berlin.
KRONENBERG, T., KUCKSHINRICHS, W., 2011 – Demography and Infrastructure. National
and Regional Aspects of Demographic Change, Springer
212 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
LUCA O., 2009 - Urban Regeneration Process in Romania, Theoretical and Empirical
Researches in Urban Management, no. 1(10)/2009
MĂRMUREANU GH., WENZEL F., IONESCU C., MĂRMUREANU A., 2002 - The
Vulnerability and Resilience of large Urban Systems (Megacities) to Strong
Vrancea
Earthquakes, în Capitolul 7:Earthquake Risk Assessment din volumul “Earthquake
Loss Estimation and Risk Reduction“ (2002) Editori:.D.Lungu, F.Wenzel,P.
Mouroux, I.Tojo, ISBN:973-85112-9-1, Independent Film, p. 391-405.
OMER, M; MOSTASHARI, A., LINDEMANN, U., 2014 – Resilience Analysis of Soft
infrastructure Systems, Procedia Computer Science 28 (2014) 873 – 882.
OUYANG M., DUENAS-OSORIO L., MIN X., 2012 - A three-stage resilience analysis
framework for urban infrastructure systems, Structural Safety 36–37 (2012) 23–
31.
PALUTIKOF J, BOULTER S., BARNETT J., RISSIK D., 2015 – Applied Studies in Climate
Adaptation, Wiley Blackwell.
RAMASWAMI A., WEIBLE C., MAIN D., HEIKKILA T., SIDDIKI S., DUVALL A., PATTISON
A., BERNARD, M., 2012 – A Social-Ecological-Infrastructural Systems Framework
for Inter linary Study of Sustainable City Systems, Journal of Industrial
Ecology.
RINALDI S.M., PEERENBOOM J.P., KELLY T.K., 2001 - Identifying, understanding, and
analyzing critical infrastructure interdependencies. IEEE Control Systems
Magazine
2001; 21(6): 11–25.
ROCHAS C., KUZNECOVA T., ROMAGNOLI F., 2014 – The concept of system resilience
within the infrastructure dimension: application to a Latvian case, Journal of
Cleaner
Production (2014) 1-11.
RUFAT S., 2009, Bucarest entre inertie et résilience, în Vallat C., Le Blanc A.,
Pérennité
urbaine 1 – Traces, Paris, L’Harmattan, 92-101.
RUFAT S., 2012, Existe-t-il une « mauvaise » résilience ?, in Djament-Tran G. et
Reghezza
M. (dir), La résilience urbaine. Les villes face aux catastrophes, Paris,
Editions Le
Manuscrit, p.195-241.
MILMAN A., SHORT A., 2008 ‒ Incorporating Resilience into Sustainability
Indicators: An
Example for the Urban Water Sector, Global Environmental Change, 18(4): 758-
767.
MOLYNEAUX L., WAGNER L., FROOME C., FOSTER J., 2012 ‒ Resilience and electricity
systems. A comparative analysis, Energy Policy, 47(0), pp. 188-201.
MURRAY A., GRUBESIC T., 2007 – Overview of Reliability and Vulnerability in
Critical
Infrastructure, dans Murray A, Grubesic T (ed.) – Critical Infrastructure
Reliability
and Vulnerability, Springer.
NING, X., LIU, Y, CHEN, J., DONG, X, LI, W, LIANG, B., 2013 – Sustainability of
urban
drainage management: a perspective on infrastructure resilience and
thresholds,
Front. Environ. Sci, Eng, 2013, 7(5), 658-668.
SCHWARZ N., 2010 ‒ Urban Form revisited—Selecting Indicators for Characterising
European Cities, Landscape and Urban Planning 96 (1): 29–47.
TYLER, S, MOENCH, M., 2012 – A framework for climate resilience, Climate and
Development, 4:4, 311-326.
YOHA, G., 2010 – Risk assessment and risk management for infrastructure planning
and
investment, in the Bridge, 40 (3), 14-21.
REZILIENȚA INFRASTRUCTURII URBANE DE BAZĂ ÎN ORAȘELE DIN ROMÂNIA 213
CAPITOLUL 9
1. INTRODUCERE
Multifunţionalitate
În oraşele viitorului, din ce în ce mai compacte, specialiştii în planificare
şi
proiectare vor fi provocaţi să identifice noi modalități de a asigura servicii
ecosistemice durabile într-un spaţiu limitat. Multifuncţionalitatea se poate obţine
prin combinarea funcţiilor, suprapunerea sau decalarea în timp. Inerent, se ajunge
la
eficiență economică şi spaţială, şi se beneficiază de susţinerea actorilor sociali
și ai
celor afiliați multiplelor funcţii îndeplinite. Multifuncţionalitatea asigură
diversitatea de răspuns pentru funcţiile asigurate.
Redundanţă şi modularitate
Redundanţa şi modularitatea se obţin atunci când elemente sau componente
multiple asigură funcţii identice, similare sau de rezervă (back-up). Redundanţa şi
modularitatea dispersează riscul în timp, spaţiu şi în cadrul mai multe sisteme. Un
serviciu sau o funcţie urbană majoră furnizată de o entitate sau o infrastructură
centralizată este mai vulnerabilă la dezechilibru. Când aceeaşi funcţie este
asigurată
de un sistem modular sau descentralizat, aceasta este mai rezistentă la
perturbaţii.
Redundanţa şi modularitatea sunt strategii de evitare a centralizării şi de
pregătire și
planificare în avans pentru momentul în care în sistem se va produce un
dezechilibru.
2. MATERIALE ȘI METODE
5
Populaţia după domiciliu la 1 ianuarie 2015 - baza de date TEMPO, Institutul
Național de Statistică.
222 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
2.3. Metode
6
Open Street Map, Corinne Land Cover 2006, ASTER Global Digital Elevation Model,
Sistemul Român de
Taxonomie a Solurilor 2003, Limitele Siturilor Natura 2000 din România.
CORIDOARE VERZI PENTRU REZILIENȚĂ URBANĂ ȘI DURABILITATE
223
rang /
Factori
0,00 0,25 0,50 0,75 1,00
Ponderea
factorului
1 Mărimea 0 1,2 4,6 10,8
24,5
fragmentului de - - - -
- 0,38
peisaj (km2) 1,2 4,6 10,8 24,5
45,75
moderat
2 Solurile nepretabile
pretabile 0,29
pretabile
3 Distanța față de
> 1km 0,5-1km
<0,5km 1,00
cursurile de apă
4 Tip de proprietate privată
publică 0,48
5 Zonele naturale în interior în
exterior 0,97
6 Ariile de atrac-
tivitate ale în interior în
exterior 0,53
spațiilor verzi
7 Înclinarea 11,5-
>15% 8-11,5% 5-8%
<5% 0,81
terenului 15%
8 Densitatea 1 000 8 000 15
000
5
populației 0-5 - -
- 0,59
- 1 000
(loc./km2) 8 000 15 000 44
000
7
Aerofotograme ortorectificate 2006.
224 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
3. REZULTATE ȘI DISCUȚII
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
AHERN J., 1995 ‒ Greenways as a planning strategy. Landscape and urban planning,
Volumul 33, pp. 131-155.
AHERN J., 2011 – From fail-safe to safe-to-fail: sustainability and resilience in
the new
urban world. Landscape and Urban Planning, Volumul 100 (4), p. 341–343
AHERN J., 2013 ‒ Urban landscape sustainability and resilience: The promise and
challenges of integrating ecology with urban planning and design. Landscape
Ecology, 28, p. 1203–1212.
CONINE A., XIANG W.-N., YOUNG J., & WHITLEY D., 2004 ‒ Planning for multi-purpose
greenways in Concord, North Carolina. Landscape and urban planning (68), p.
271-
287.
DE VASCONCELOS DA SILVA P. R., 2006 ‒ Greenways, a Path Towards Urban
Sustainability. disertație, Lisboa.
GROZA O., COUDROY DE LILLE L., PAFTALĂ-CIUBOTĂRIŢA M., 2010 ‒ Spatial
Coordinates in Building the Brand Image of Regional Metropolises. The Case of
Iaşi
Municipality, pp. 3-14 in Journal of Urban and Regional Analysis, vol. II, 1.
JAEGER, J. A., BERTILLER, R., SCHWICK, C., MULLER, K., STEINMEIER, C., EWALD, K.
C., 2008 ‒ Implementing Landscape Fragmentation as an Indicator in the Swiss
Monitoring System of Sustainable Development (MONET). Journal of
Environmental Management, nr. 88, p. 737-751.
LITTLE C., 1990 ‒ Greenways for America. The Johns Hopkins University Press,
Baltimore.
TURNER T., 1998 ‒ Landscape Planning and Environmental Impact Design. London: UCL.
TURNER T., 2004 ‒ Greenway planning in Britain: recent work and future plans.
Landscape
and Urban Planning, 76 (1-4), p. 240-251.
WALKER B., SALT D., 2006 ‒ Resilience thinking: sustaining ecosystems and people in
a
changing world. Island Press, Washington, DC.
*** COMISIA EUROPEANĂ, 1996 ‒ Report of the Expert Group on the Urban Environment.
Luxemburg: Office for Official Publications of the European Communities
*** EUROPEAN ENVIRONMENT AGENCY (EEA), 2006 ‒ Urban sprawl in Europe The
ignored challenge., raport EEA, nr. 10/2006, Copenhaga.
*** EUROPEAN ENVIRONMENT AGENCY (EEA), 2009 ‒ Ensuring quality of life in
Europe's cities and towns., Copenhagen.
PARTEA a IV-a
CONCLUZII. PERSPECTIVE
Alexandru BĂNICĂ
Ionel MUNTELE
Despre volum
*
”Studiul elaborat de un colectiv de autori, coordonaţi de două cadre
didactice
cu realizări şi potenţial remarcabile, aduce în literatura geografică românească
puncte de vedere asupra unuia dintre cele mai vehiculate concepte: rezilienţă. Deşi
în alte domenii ştiinţifice acest concept este de multă vreme utilizat, multe din
noile
interpretări ale acestuia îi fac tot mai vizibilă dimensiunea operaţională.
Ambiţia,
declarată din titlu a autorilor, este de a demonstra că rezilienţă şi teritoriul
merită a
fi analizate din punct de vedere conceptual de o manieră operaţională, iar de aici
la
identificarea unei metodologii de abordare nu este decât un pas.
Trăim într-o lume a proiectelor, într-o lume în care producţia de cunoaştere
solicită, în mod necesar, depistarea valenţelor teoretice şi aplicative ale noilor,
dar şi
mai vechilor concepte. Rezilienţă reprezintă un concept redescoperit şi amplificat,
mai ales de ştiinţele mediului. Acestea au profitat de consecvenţa redusă a
geografiei în a-şi promova propriile concepte (geosistemul), pentru a lansa un
concept identic ca şi conţinut, dar relativ diferit ca formă: sistemul social-
ecologic.
Noul concept a atras utilizarea altor concepte suport ca cel de rezilienţă, care,
se
pare, nu numai că aduce un plus de claritate în cercetarea sistemelor complexe, dar
pare a oferi elemente fundamentale pentru creşterea eficienţei în exploatarea
raţională şi durabilă a resurselor acestora (...).
(...) felicit colectivul de autori pentru această iniţiativă, producătoare
de
cunoştinţe teoretice şi aplicate, care se poate transforma într-un impuls pentru
geografi la a continua şi aprofunda cercetările pentru individualizarea clară a
limitelor unui asemenea concept, pentru a evita excesele de limbaj fără acoperire
ştiinţifică riguroasă, pentru a face ca geografia să fie tot mai mult respectată de
politicieni, de alte ştiinţe şi de practicieni. Aportul de originalitate, maniera
sistemică de analiză şi impactul anticipat al unui asemenea studiu sunt atuuri care
recomandă această lucrare pentru publicare”. (prof. univ dr. Ioan Ianoș,
Universitatea din București)
**
”Volumul intitulat Reziliență și teritoriu. Operaționalizare conceptuală și
perspective metodologice reprezintă o contribuție așteptată, apreciată și cu
siguranță
binevenită în geografia românească contemporană, un adevărat exercițiu de
geografie modernă, pe care iată, școala geografică ieșană îl propune și îl
realizeză
cu brio și de această dată. Coordonatorii volumului, consacrați cercetători în
domenii geografice distincte, adesea contradictorii, sub pretextul declarat al
248 REZILIENȚĂ ȘI TERITORIU
***
”Lucrarea se înscrie pe linia unor preocupări ştiinţifice relativ recente
privind
conceptul de reziliență, furnizând un material convingător pentru ca acesta să
devină mai consistent științific, mai vizibil şi mai funcţional în spațiul public,
politic-administrativ, instituțional, prin deschiderea unei perspective
integratoare,
dinamice, favorabile analizei geosistemice. (...) lucrarea preia critic
bibliografia
internaţională şi românească privind conceptul de reziliență, pornind de la
înțelesul
originar al acestuia, punctând modificările de conținut căpătate de-a lungul
timpului
în diferite domenii, până la accepțiunea mai cuprinzătoare din domeniile social și
economic. Alături de partea teoretică, lucrarea include și una cu caracter
”operațional”, cu aplicații în diferite domenii care se sprijină, la nivel
conceptual, pe
termenul de reziliență, orientată, în special, spre problematica spațiilor urbane
și a
capacităților acestora de a absorbi perturbațiile, de a se transforma și a se
adapta în
consecință. Sunt astfel supuse analizei domenii precum procesele demografice,
sistemul energetic, transporturile și sistemele de canalizare, cu referință la
nivel
general sau prin intermediul unor studii de caz specifice pentru spațiul românesc
sau
referitoare la mediul urban (fie al orașelor propriu-zise, fie al ariilor
metropolitane).” (prof. dr. Adrian Grozavu, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”
din Iași)