Sunteți pe pagina 1din 2

Evaluare iniţială/clasa a VII a

Citeşte cu atenţie fragmentul şi răspunde cerinţelor:

„ Un tânăr, căruia îi plăceau pietrele preţioase, a hotărât să se facă giuvaergiu. A pornit,


aşadar, în căutarea unui meşter care să-l înveţe meseria şi a fost primit de cel mai vestit.

La prima lecţie, meşterul i-a pus în palmă o piatră de jad, i-a închis-o în pumn şi i-a spus:

- Ţine pumnul strâns vreme de un an. Cu bine.

Şi l-a trimis acasă.

Tânărul s-a întors în casa părinţilor săi, cu piatra strânsă în pumn şi tare supărat.Cum se
poate, se întreba el, ca meşterul să-mi fi cerut un lucru atât de prostesc şi atât de greu de
îndeplinit? (...) Cu toate acestea, (...) a izbutit să ţină pumnul strâns vreme de douăsprezece
luni, chiar şi noaptea, în somn.

La împlinirea sorocului, s-a dus înapoi la meşter, a desfăcut pumnul şi i-a dat piatra.

- Ce trebuie să fac acum? a întrebat el.

Meşterul i-a răspuns:

- Am să-ţi pun altă piatră în mână şi să stai aşa un an.

De astă dată, tânărul şi-a arătat mânia: Încă un an? De unde această poruncă fără rost, ivită
în mintea unui prost bătrân? El, care dorea să se facă giuvaergiu, de ce să nu înveţe meseria
cum se cuvine?

În vreme ce striga, meşterul i-a pus în mână altă piatră.

Fără să-şi dea seama, tânărul a strâns piatra în pumn şi a spus deodată:

- Piatra asta nu e jad!”

(Jean-ClaudeCarriere, Piatra de jad , în volumul

Cercul mincinoşilor.Poveşti filozofice din toată lumea)

1. Transcrie, din fragment, două cuvinte care conţin diftong şi două cu hiat.

2. Transcrie, din fragment, două structuri care să indice timpul şi locul desfăşurării
acţiunii.

3. Precizează motivul pentru care tânărul e „tare supărat” .


4. Explică, în câteva rânduri, atitudinea tânărului din secvenţa :Fără să-şi dea seama,
tânărul a strâns piatra în pumn şi a spus deodată:

-Piatra asta nu e jad!

5. Precizează tipul de narator din fragment şi motivează alegerea.

6. Analizează cuvintele subliniate din structura:...s-a dus înapoi la meşter, a desfăcut


pumnul şi i-a dat piatra(6p)

B.

Alcătuieşte un text narativ de cel puţin 10 rânduri în care să povesteşti o întâmplare petrecută
în vacanţa de vară.

!! Toate subiectele sunt obligatorii.

Din oficiu: 10p

S-ar putea să vă placă și