Sunteți pe pagina 1din 4

OLIMPIADA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Etapa locală, 05 martie 2022


Clasa a VI-a

Varianta 1

▪ Toate subiectele sunt obligatorii. Timpul efectiv de lucru este de trei ore.
▪ Punctajul total este de 100 de puncte. Nu se acordă puncte din oficiu.

Citeşte cu atenţie următoarele fragmente, apoi formulează răspunsuri pentru cerinţele date:

A.
Deşi era de departe cel mai scund dintre ei, îi domina pe toţi prin prezenţa lui. Era
exact aşa cum mi-l imaginasem: exuberant, volubil şi intimidant. La prima vedere părea un
personaj tare simpatic. Închipuiţi-vă un omuleţ vânjos, nu prea înalt, cu un zâmbet cuceritor,
care e galant şi fumează tot timpul ţigări de foi. L-aţi putea confunda cu un bătrânel
5 simpatic, pus pe şotii. Doar că el nu e pus pe şotii.
Era însoţit de o secretară în vârstă, elegantă, cu părul alb, cu o înfăţişare severă,
căreia îi dicta ceva din mers. Împreună cu el mai erau Nina, Maximilian, majordomul care
purta ceremonios pe o pernă motanul cel negru, pe Woland, încă trei bărbaţi mai în vârstă
îmbrăcaţi la costum – am aflat ulterior că erau contabilul, avocatul şi medicul personal al
10 bunicului – şi cei doi oameni de ordine plini de muşchi care, după ce au aruncat o privire ca
să se asigure că totul e în ordine, au părăsit încăperea în linişte. Trebuie să recunosc:
antipatic sau nu, bunicul ştia să-şi facă intrarea cu stil.
A terminat ceva de dictat exact în momentul când a ajuns în faţa mea. S-a oprit, m-a
măsurat grav din cap până-n picioare, apoi a rămas privindu-mă ţintă în ochi. N-am ştiut ce
15 să fac şi l-am înfruntat. Nu era uşor şi am încercat să nu clipesc – ăsta era un truc pe care-l
învăţasem tot din romanele poliţiste. Nu mă simţisem atât de expusă nici când trebuise să-mi
fac o radiografie, după ce-mi rupsesem piciorul încercând să testez covorul zburător din
sufragerie (s-a dovedit că nu era zburător, ci dimpotrivă). După câteva secunde extrem de
intense, a dat scurt din cap. Părea mulţumit de ce văzuse.
20 Mi-a luat mâna şi mi-a strâns-o. Fără să-şi dezlipească ochii de la mine, mi-a zâmbit
şi mi-a zis:
― Bine ai venit, Olguţa. Mă bucur enorm să te văd.
Avea o voce caldă, profundă, care te făcea să te simţi special, de parcă ai fi fost singura
persoană din lume care conta cu adevărat pentru el.

Alex Moldovan, Olguţa şi un bunic de milioane

Olimpiada de Limba și literatura română Etapa locală, 05.03.2022


Clasa a VI-a
B.
25 Din anul următor, - eu aveam aproape 6 - mama-mare a început să mă implice,
înainte de Crăciun, la pregătirea a două feluri de mâncare. De ce mă chema tocmai pe mine,
nu înţeleg. Eram cea mai mică şi n-am fost niciodată pricepută la bucătărie. Din păcate,
lucrurile nu s-au ameliorat, cu timpul. Primul fel era turta dulce: nişte turtuliţe cu miere, de
toate formele, înstelate şi înflorate, cu gaură în mijloc, de agăţat în brad, şi care aveau o
3o calitate ciudată: începeau prin a fi tari ca piatra şi se înmuiau odată cu trecerea zilelor, iar
termenul de garanţie era măcar de un an, nu se stricau, nu mucezeau. Erau mâncarea ideală
pentru depozitat, iar în vremurile pe care le străbăteam nu strica să te ştii la adăpost, spunea
mama-mare. […]
― Spală-te pe mâini, mieluşeaua mea, mi-a spus mama-mare, ca soţie de medic şi
35 noră de păstor ce era.
― Dar tocmai m-am spălat, am protestat eu.
― Nu-i nimic, mai spală-te o dată, n-o supăra pe mama-mare, a insistat ea, şi eu
m-am supus, ştiind că oricum nu am de ales.
Totul era pregătit pe masa acoperită cu o muşama curată [...] Mama-mare ştia un soi
40 de poezioară în care modul de lucru era pus în legătură cu mersul stelelor pe cer, bucătăria
fiind un semn al ordinii cosmice: „Lucrează liniştit şi frumos,/ Ca al stelelor mers armonios/
Doar aşa merită.” Mă uimea puţin acest al treilea vers concluziv, cam abrupt. Grija ei
principală era să nu arate urât masa de lucru, să fie tot timpul curată şi elegantă. Aşa
învăţase în anii ei de şcoală, pe vremea când fetele făceau la cursuri şi lucruri practice şi utile
45 pentru viaţă. Scoteam coloana vertebrală a sardinelor, scurgeam cu grijă tot uleiul, frecam
untul şi plângeam la rasul cepei pe răzătoarea mică. Operaţiunea cea mai migăloasă însă,
mai ales pentru că făceam o cantitate dublă, era trecutul ouălor fierte prin sită. Nu exista
robot de bucătărie. Ca să meargă treaba, în timp ce mă învăţa ce să fac şi era cu ochii pe
mine, mama-mare îmi spunea poveşti de familie, despre mulţii ei fraţi, care n-o prea
50 nimeriseră cu nevestele, sau despre rudele ei din ramura armenească şi jeleul de gutui,
despre tatăl ei, prefectul pe nume Adalbertus, şi frumoşii lui nasturi de la uniformă deveniţi
broşe, sau despre întâlnirea cu tata-mare. Asta îmi plăcea în mod deosebit pentru că era
chiar ca-n poveşti şi o puneam să mi-o repete.
Ioana Pârvulescu, Inocenţii

C.
Momente magice alături de bunici – legătura unică între copil şi bunicii săi
55 Prezenţa bunicilor în viaţa copiilor noştri ocupă un rol important în dezvoltarea
emoţională şi socială a acestora, deoarece bunicii sunt un izvor nesecat de dragoste, răbdare şi
înţelepciune ce oferă nepoţilor stabilitate emoţională, încredere în sine, independenţă şi o altă
viziune asupra vieţii. Legătura care se formează între nepot şi bunici este unică tocmai datorita
faptului că aceştia au timp si spaţiu, trăiesc bucuria prezentului, preţuind fiecare clipă
60 petrecută în preajma nepotului lor. Alături de bunici, copilul poate deprinde abilităţi ce îi vor fi
de folos pe parcursul întregii vieţi.
În primul rând, alături de bunici, copilul va descoperi istoria familiei şi va afla de unde
provine şi cine este el. De aceea, este important să ajutăm copilul să formeze o relaţie strânsă
atât cu bunicii din partea mamei, dar şi cu bunicii din partea tatălui. Faptul că află de unde
65 provin bunicii lui sau cum erau aceştia în tinereţe, îl ajută pe copil să înţeleagă că el este parte

Olimpiada de Limba și literatura română Etapa locală, 05.03.2022


Clasa a VI-a
dintr-un tablou mult mai mare, că aparţine unei generaţii.
În al doilea rând, prin bunici, puiul de om va înţelege că mama şi tata au fost şi ei
cândva copii şi că, în viitor, el va fi adultul ce va avea propriii copii. Bunicii ştiu lucruri despre
copiii lor pe care ei nu şi le mai amintesc, dar care îl vor amuza pe nepot.

https://www.liloo.ro/blog/Momente-magice-alaturi-de-bunici-legatura-unica-intre-copil-si-bunicii-sai

SUBIECTUL I 20 de puncte

A. Scrie pe foaia de examen numărul cerinței și litera corespunzătoare răspunsului


corect.
1. Sunt despărțite corect în silabe cuvintele din seria:
a) ex-u-be-rant, im-pli-ce, ra-dio-gra-fi-e, a-me-li-o-rat.
b) e-xu-be-rant, im-pli-ce, ra-di-o-gra-fi-e, a-me-lio-rat.
c) e-xu-be-rant, im-pli-ce, ra-di-o-gra-fi-e, a-me-li-o-rat.
d) ex-u-be-rant, im-pli-ce, ra-dio-gra-fi-e, a-me-lio-rat. 2 puncte
2. În enunțul: Avea o voce caldă, profundă, care te făcea să te simţi special, de parcă ai fi fost singura
persoană din lume care conta cu adevărat pentru el., există:
a) patru predicate verbale și un predicat nominal;
b) cinci predicate nominale;
c) un predicat verbal și patru predicate nominale;
d) cinci predicate verbale. 2 puncte
3. Sinonimele contextuale ale cuvintelor imaginasem, cuceritor, migăloasă, din rândurile 2, 3, și 46, sunt
în ordine:
a) închipuisem, fermecător, inexactă.
b) fabulasem, biruitor amănunţit.
c) fabulasem, biruitor, avantajosă.
d) închipuisem, atrăgător, meticuloasă. 2 puncte

B. Scrie pe foaia de examen răspunsurile corecte ale cerințelor de mai jos:


4. Precizează câte sunete au cuvintele: picioare, expusă, el, făcea din rândurile 14-25. 2 puncte
5. Transcrie, din rândurile 25-30, un cuvânt care conțin diftong și un cuvânt care conține triftong.
2 puncte
6. Construiește un enunţ în care cuvântul piatră să fie folosit cu sens figurat. 2 puncte
7. Precizează cazul următoarelor substantive: la bucătărie (n-am fost niciodată pricepută la bucătărie),
bunicilor (prezenţa bunicilor în viaţa copiilor). 2 puncte
8. Notează funcția sintactică a substantivelor subliniate: să testez covorul zburător din sufragerie.
2 puncte
9. Transcrie un enunț din rândurile 10-15 în care verbul a avea să fie verb nepredicativ. 2 puncte
10. Rescrie următorul enunţ, corectând greşelile de orice natură:
Mi-ar place să î-mi vizitez bunici pe care nu i-am mai văzut demult timp. 2 puncte

SUBIECTUL AL II-LEA 40 de puncte


Scrie răspunsul, în enunțuri, pentru fiecare dintre întrebările de mai jos:
1. Precizează o trăsătură morală a unui personaj din textul A. Motivează cu o secvenţă comentată din text.
8 puncte
2. Dacă ai avea posibilitatea să întâlneşti unul dintre personajele textelor suport (A sau B), pe care ţi-ai
dori să îl cunoşti? Motivează răspunsul, în 30-50 de cuvinte, valorificând textul ales. 8 puncte

Olimpiada de Limba și literatura română Etapa locală, 05.03.2022


Clasa a VI-a
3. Evidențiază, în 30 – 50 de rânduri, o asemănare și o deosebire dintre textul literar și cel nonliterar, pe
baza textelor support B şi C. 8 puncte
4. Transcrie, din textul A un cuvânt/o secvență care se referă la spaţiul acțiunii, iar din textul B un
cuvânt/o secvenţă care se referă la timpul acțiunii. 6 puncte
5. Prezintă într-un text de 30-50 de cuvinte prin ce se deosebeşte bunicul din textul A de mama-mare din
textul B. 6 puncte
6. Enumeră două motive pentru care nepoţii ar trebui să-şi petreacă timp cu bunicii lor, aşa cum reiese din
textul C. 4 puncte

SUBIECTUL AL III-LEA 40 de puncte

Imaginează-ţi că ai plecat împreună cu Olguţa într-o aventură pe covorul zburător din sufragerie.
Redactează o compunere narativă, de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare amuzantă la
care aţi luat parte.
În redactarea textului, vei avea în vedere:
- relatarea unei întâmplări, respectând succesiunea logică a evenimentelor;
- prezentarea a două repere spațio-temporale;
- includerea unei secvențe descriptive;
- folosirea a două figuri de stil diferite;
- adecvarea conținutului la cerință.

NOTĂ! Din cele 40 de puncte, vei primi 28 de puncte pentru conținutul compunerii și 12 puncte pentru redactare.
Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte şi dezvoltă subiectul
propus.

Olimpiada de Limba și literatura română Etapa locală, 05.03.2022


Clasa a VI-a

S-ar putea să vă placă și