Tema Patrimoniul

Notiunea

Reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale ce apartine unei persoane

determinate. (wikipedia-Patrimoniul este totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare
economică și a bunurilor materiale ce aparțin unei persoane fizice sau juridice.)

Observăm că o componentă esenţială a obiectului dreptului civil o constituie raporturile

patrimoniale. Este patrimonial acel raport al cărui conţinut este apreciat în monedă (în bani, în
arginţi). Pentru exemplificare, arătăm ca fiind raporturi juridice de drept civil cu conţinut patrimonial:
dreptul de proprietate născut ca urmare a constituirii unei case; cel născut din contractul de vânzare-
cumpărare a unui bun oarecare; cel dobândit de beneficiarul unui legat particular dispus prin
testament; cel izvorât din dreptul de a pretinde daune materiale ca urmare a unui fapt cauzator de
prejudicii.
Dimpotrivă, raporturile juridice care în conţinutul lor sunt lipsite de o echivalenţă economică, valorică,
sunt nepatrimoniale. Pentru exemplificare, arătăm ca fiind raporturi juridice nepatrimoniale: dreptul
la reputaţie, la demnitate, la nume, la domiciliu, la sediu etc.

Caracterele juridice ale patrimoniului

5.1. Patrimoniul este o universalitate juridică, adică un ansamblu juridic având o unitate abstractă.
Existenţa patrimoniului, apreciat în calitatea sa de universalitate, este independentă de bunurile care
compun patrimoniul. El rămâne ca o existenţă abstractă, indiferent de schimbările suferite în privinţa
numărului bunurilor, a cantităţii şi calităţii elementelor sale. Transformările care intervin nu sunt de
neglijat, dar ele nu fac decât să modifice compunerea patrimoniului şi conţinutul său, care însă în
abstracţiunea lui rămâne neatins.
5.2. Orice persoană are în mod necesar un patrimoniu. Este un adevăr de necontestat că orice
persoană fizică sau juridică are un patrimoniu. Existenţa unei persoane este de neconceput fără
patrimoniu, pentru că persoana având calitatea de subiect de drept, această calitate presupune în
mod necesar existenţa unor drepturi şi obligaţii.
 5.3. Unicitatea şi divizibilitatea patrimoniului. Înţelegem prin acest caracter că o persoană nu poate
avea decât un singur patrimoniu. Logica impune o singură universitas juris, dacă am reţinut că orice
persoană are un patrimoniu, atunci în mod simetric un subiect de drept nu poate avea decât un
singur patrimoniu.
5.4. Inalienabilitatea patrimoniului. Reprezintă legătura indisolubilă dintre patrimoniu şi persoana
căreia îi aparţine, durând atâta timp cât ea există ca subiect de drept civil. În principiu, toate
elementele componente ale patrimoniului pot fi înstrăinate, fără ca prin aceasta să se înstrăineze
însuşi patrimoniul, care este o noţiune juridică, un perimetru al titularului din care pot lipsi mai multe
sau mai puţine valori, fără ca el să-şi piardă entitatea.

Functiile patrimoniului
Categoria juridică de patrimoniu răspunde, în ultimă instanţă unei necesităţi practice şi anume, privit
ca universalitate, îndeplineşte trei funcţii importante, care permit şi explică producerea unor
consecinţe juridice necesare circuitului civil. Ele sunt:

 patrimoniul constituie obiectul gajului general al creditorilor chirografari;

 patrimoniul explică şi face posibilă transmisiunea universală şi cu titlu universal;
 patrimoniul explică şi face posibilă subrogaţia reală cu titlu universal.

Creditorii chirografari sunt acei creditori care, fără să dispună de o garanţie reală ori privilegiu, care
să le asigure creanţa pe care o au, împotriva debitorului, au în schimb, un drept de garanţie asupra
întregului patrimoniu al debitorului privit în ansamblu său ca o universalitate juridică. 
În virtutea funcţiei de gaj general al creditorilor, patrimoniul constituie singura garanţie generală a
tuturor creditorilor titularului său. Cu alte cuvinte, obiectul dreptului de gaj general al creditorilor
chirografari îl constituie însuşi patrimoniul debitorului şi nu bunurile individuale care îl compun.

Transmisiunea universală şi cu titlu universal. Noţiunea de patrimoniu stă la baza transmisiunii

universale şi cu titlu universal. Aceasta presupune că patrimoniul în întregul său ori, după caz, o
cotă parte sau fracţiuni matematice, poate fi transmis de la o persoană la alta.

Transmisiunea universală,  intervine atunci când se transmite întregul patrimoniu, nefracţionat, de la

personă la altă personă. Ea are loc în cazul transmiterii moştenirii, întrucât are ca obiect patrimoniul
persoanei fizice decedate, ca universalitate juridică, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au
valoare economică şi care au aparţinut defunctului.

Transmisiunea cu titlu universal constă în transmiterea fracţionată a întregului patrimoniu al unei

persoane către mai multe persoane, sau desprinderea unei părţi dintr-un patrimoniu spre a reveni
altei persoane.
La persoanele fizice, transmisiunea cu titlu universal are loc atunci când patrimoniul persoanei
decedate este dobândit pe cote părţi de către doi sau mai mulţi moştenitori legali sau testamentari
cu vocaţie universală. În cazul persoanelor juridice, transmisiunea cu titlu universal se realizează cu
prilejul reorganizării lor, prin divizare totală sau parţială.

Subrogaţia reală constă în înlocuirea unei valori cu altă valoare, a unui bun cu un alt bun. Ex: dacă
un autoturism este dat în schimbul unei motociclete şi al unei sume de bani, locul bunului înstrăinat
este luat de bunul primit şi diferenţa de preţ încasată şi asistăm astfel la fenomenul subrogaţiei
reale.
Subrogaţia reală este universală când se produce în cadrul patrimoniului şi este cu titlu
particular când se referă la un bun ut singuli.
Subrogaţia reală cu titlu universal se explică prin noţiunea de patrimoniu, ea este reală pentru că se
referă la bunuri, ea este universală pentru că se produce în cadrul patrimoniului, făcând abstracţie
de felul şi natura bunului înlocuit şi de modalitatea juridică în care ea a avut loc.

Drepturile patrimoniale ca drepturi subiective se clasifică în două mari categorii: drepturi reale şi
drepturi de creanţă.
 
1.Drepturi reale – jus iure – sunt acele drepturi subiective civile cu conţinut patrimonial în virtutea
cărora titularul lor poate exercita în mod direct şi nemijlocit anumite prerogative asupra unui bun,
fără concursul altcuiva. Toţi ceilalţi, priviţi erga omnes, sunt obligaţi să se abţină de la orice acţiune
care ar putea împiedica în vreun fel exerciţiul liber şi deplin al acestor drepturi de către titularii lor.
 
2.Drepturile de creanţă – jus ad rem – sunt  acele drepturi patrimoniale în virtutea cărora subiectul
activ, numit creditor, poate pretinde o anumită conduită subiectului pasiv, numit debitor, să dea, să
facă sau să nu facă ceva, îndreptăţindu-l pe titular la forţa de constrângere în cazul opunerii.
Drepturile de creanţă mai sunt denumite şi drepturi personale (jus ad personam), întrucât poartă
asupra unei anumite persoane care este debitorul. De pildă, în cazul contractului de vânzare-
cumpărare, dreptul vânzătorului de a primi preţul este un drept de creanţă, remiterea sumei
reprezentând preţul impune un raport şi un concurs între vânzător şi cumpărător.