Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 616.314.3-089.23

Grigoriev Vladimir

Argumentarea clinică a restaurărilor directe şi indirecte

în tratamentul anomaliilor de ocluzie clasa I Angle
la adulţi

14.00.21 – Stomatologie

Teză de doctor în medicină

Conducător ştiinţific
Şcerbatiuc Dumitru, doctor habilitat în medicină, profesor universitar

Autorul
Grigoriev Vladimir

Chişinău, 2009
 Cuprins
Introducere _________________________________________________________________4
Actualitatea temei ____________________________________________________________4
Scopul lucrării _______________________________________________________________6
Obiectivele lucrării_____________________________________________________________6
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific ________________________________________7
Noutatea ştiinţifică a lucrării __________________________________________________7
Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării ______________________________________8
Implementarea în practică _____________________________________________________8
Aprobarea lucrării ___________________________________________________________9
Postulatele de bază înaintate spre susţinere ____________________________________9
Publicaţii la tema lucrării ___________________________________________________10
Structura şi volumul lucrării __________________________________________________ 10
Cuvinte – cheie _____________________________________________________________10
Lista abrevierilor utilizate în teză ______________________________________________10
Capitolul I. Aspecte clinice şi de terapie a anomaliilor de ocluzie clasa I Angle
la adulţi __________________________________________________________________11
1.1. Dezvoltarea relaţiilor intermaxilare şi dento-maxilare _____________________________11
1.2. Etiologia şi patogenia anomaliilor de ocluzie clasa I Angle _________________________12
1.3. Manifestări clinice _______________________________________________________15
1.4. Tratamentul pacienţilor adulţi cu anomalii clasa I Angle ___________________________17
Capitolul II. Materiale şi metode de investigaţii ___________________________________24
2.1. Metoda clinico-instrumentală de examinare a pacienţilor ___________________________24
2.2 Studiul epidemiologic al anomaliilor de Clasa I Angle la adulţi şi structura lor ___________25
2.3. Radioviziografia computerizată (RVG) ________________________________________27
2.3.1. Densitometria computerizată a laminei dure a alveolelor dinţilor frontali _____________27
2.4. Biometria modelelor de diagnostic ___________________________________________30
2.4.1. Dispozitiv pentru biometria modelelor diagnostice _____________________________33
2.5. Examen microscopic _____________________________________________________35
2.5.1. Metode microscopice utilizate _____________________________________________37
2.5.1.1.Microscopia Electronică cu Baliaj (MEB) ___________________________________37
2.5.1.2.Microscopia optică ____________________________________________________38
2.6. Parodontograma după Kurleandschi __________________________________________40
2.7. Metoda de obţinere a ocluzogramei __________________________________________40

2
2.8. Metoda de modelare matematică a schimbării forţelor
asupra rădăcinii dintelui frontal după modificarea poziţiei lui prin restaurarea directă
sau indirectă_____________________________________________________________41
Capitolul III. Rezultatele examenului complex şi tratamentul pacienţilor adulţi cu
anomalii de ocluzie clasa I Angle _____________________________________________43
3.1. Epidemiologia anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi şi structura lor __________46
3.2 Studiul microscopic _____________________________________________________48
3.3.Studiul RVG ___________________________________________________________59
3.4. Rezultatele modelării matematice a biomecanicii forţelor ocluzale în dependenţă de
schimbarea poziţiei coroanei dintelui în cazul reconstrucţiei __________________________65
3.5. Metodele reconstruirii şi restaurării dinţilor separaţi sau arcadelor dentare în zona
frontală în cazul anomaliilor dentare clasa I Angle şi complicaţiilor lor __________________66
3.5.1.Descrierea metodelor propuse _____________________________________________69
3.5.1.1. Metoda de restaurare a dintelui frontal (brevet de invenţie nr. 3473) _____________69
3.5.1.2. Metoda de restaurare fără pivot a dinţilor frontali (brevet de invenţie nr. 3617) _____73
3.6 Metodele de tratament al anomaliilor de ocluzie clasa I Angle prin restaurări inderecte ____79
Capitolul IV. Deliberarea rezultatelor obţinute ___________________________________87
CONCLUZII ________________________________________________________________102
Recomandări practice __________________________________________________________103
Rezumat ____________________________________________________________________104
Резюме _____________________________________________________________________105
Summary ___________________________________________________________________ 107
Bibliografia selectivă __________________________________________________________ 108

3
 Introducere
Actualitatea temei

Una dintre cele mai actule probleme în stomatologia modernă este dereglarea esteticii. La
etapa actuală, graţie dezvoltării institutelor sociale şi tehnologiilor utilizate în stomatologie, esteticii
îi este acordată mai multă atenţie. Zâmbetul frumos a fost preţuit mereu şi constituie un instrument
destul de important în integrarea socială a omului. Dezvoltarea fructuasă a materialelor
stomatologice biometrice, care corespund celor mai estetice şi funcţionale cerinţe, a dus la
posibilitatea de a modifica mulţi parametri al sistemului oro – maxilo – facial, în dependenţă de
cerinţele fiecărui pacient în parte [15, 35, 34, 97, 98, 168].
Anomaliile de ocluzie clasa I Angle sunt caracterizate de tulburări de creştere şi dezvoltare,
cu caracter primar sau dobândit, ale sistemului dentar, alveolar şi, într-o măsură mult mai mică, ale
bazelor osoase maxilare, ceea ce determină dezechilibre majore la nivelul arcadelor dento-alveolare
şi ocluzale. Trăsătura lor comună este relaţia intermaxilară antero-posterioară normală [7, 115, 179,
217, 288, 361, 385].
Gama anomaliilor cuprinse în clasa I Angle este largă, înglobând anomalii ale sistemului
dentar, dento-alveolar, ocluzal, dar şi cele ale bazei maxilarelor. Formele clinice prezentate în
lucrările lui Dragoş Stanciu şi Valentina Scîntei-Dorobăţ [115] sunt:
- dizarmonia dento-alveolară (înghesuirea dentară, diastema);
- anomaliile verticale (ocluzia deschisă, ocluzia adâncă);
- anomaliile sagitale (angrenaje inverse);
- anomaliile transversale (ocluzia lingualizată, ocluzia inversă);
- anomaliile sistemului dentar :
1. de număr (anodonţie, pleiodonţie);
2. de volum (microdonţie, macrodonţie);
3. de formă (geminaţie, hipertrofie cingulară, tuberculi dentari (Bolk, Carabelli,
Zukerkandel), dinte cuneiform, dinţi Mosser, Turner, Hutchinson);
4. de poziţie: sagitală (vestibulo-oropoziţie, mezio-distopoziţie), transversală (vestibulo-
oropoziţie, mezio-distopoziţie), verticală (infrapoziţie, suprapoziţie);
5. de sediu (ectopie, transpoziţie, incluzie, heterotopie);
6. de structură (hipoplazii dentare);
7. tulburare de ritm (erupţia dentară întârziată sau accelerată ) [115].
Prevalenţa anomaliilor de clasa I Angle este înaltă. Studiind un grup de copii cu vîrsta
cuprinsă între 5-15 ani, Garliner constată că populaţia este afectată în 65% din cazuri (1976). Told
(1975), la rândul său, a găsit o frecvenţă de 63% la copiii de 11-12 ani, în timp ce Foster şi Day
4
(1975), la aceeaşi grupă de vârstă comunică o proporţie de 44,3% (cu referire la sursa bibliografică
[115] p.261).
Studiile efectuate în România asupra unui număr de copii din diferite regiuni prezintă
următoarele indici de prevalenţă: 41,9% (Schapira); 46,7% (Cîmpeanu A. şi colaboratorii, 1981);
40% (Boboc A., 1982) (cu referire la sursa [115]).
Indicele de prevalenţă a dezarmoniei dento-alveolare cu înghesuire după datele oferite de
Stanciu Dragoş şi Scîntei-Dorobăţ Valentina (1991) atinge la vârsta de 8-9 ani 30-40% după care la
14 ani se înregistrează o frecvenţă de numai 10-20% datorită fenomenelor de autoreglare [115].
Conform datelor lui Л. Памужак, В.Tрифан, Е. Виноградова în Republica Moldova, anomaliile
de clasa I Angle constituie 39% din toate anomaliile dento-maxilare (2001) [288].
Datele statistice prezentate sunt rezultatul cercetărilor efectuate asupra copiilor care s-au
adresat pentru tratament ortodontic, dar conform celor oferite de Г. Шилова (1971) (cu referire la
sursa bibliografică [385], p. 5), 37,8% din pacienţi întrerup tratamentul înainte de finisarea acestuia.
Reieşind din acest fapt, anomaliile dento-maxilare, care nu au fost tratate în copilărie, se păstrează
şi la adulţi. Tabloul clinic al anomaliilor ocluziei la aceşti pacienţi este mai complicat, deoarece la
problema de bază se adaugă: pierderea dinţilor, deformările arcadelor dentare şi ale maxilarelor,
supraîncărcarea funcţională a periodontului provocată de dereglări ocluzale ş.a. [385].
Micşorarea reactivităţii organismului, diminuarea plasticităţii ţesutului osos maxilar, durata
tratamentului, eşecurile dese limitează utilizarea tratamentului ortodontic după finisarea dezvotării
scheletului facial. Dificultăţile tratamentului ortodontic trezesc frica pacientului, deoarece în
procesul tratametului apare nevoia vizitării mai frecvente a medicului, utilizării aparatelor
ortodontice care provoacă defecte estetice cât şi cele ale fonaţiei şi masticaţiei. În cazul în care
pacientul totuşi a decis să înceapă tratamentul ortodontic şi nu-l finisează, apare probabilitatea
agravării stării sistemului dento-maxilar din cauza apariţiei ocluziei dezechilibrate[217, 385].
Anomaliile ocluzale de clasa I Angle pot duce la apariţia unei multitudini de complicaţii
precum: maladiile parodonţiului, ocluzii traumatice, patologiile ATM, creşterea riscului de
îmbolnăvire cu carie, etc. Ţinând cont de aceasta, menţionăm că patologia dată iese din limitele
problemelor pur estetice şi capătă o importanţă terapeutică [360, 361].
Până nu demult pacientul rămânea mulţumit de vizitele la stomatolog dacă toate manoperile
erau indolore. Astăzi multe lucruri s-au schimbat şi estetica a devenit cel mai important criteriu
pentru majoritatea pacienţilor. Reieşind din acest fapt, pacienţii doresc să aibă un zâmbet frumos,
dar nu doresc să cheltuie mult timp pentru aceasta. De aceea, deseori la adulţi, pentru tratamentul
anomaliilor clasa I Angle apare nevoia de a recurge la restaurări directe şi indirecte ce au un efect
momental(Щербаков А.С., 1987 [385]; Макеева И.М., 1997 [265]; Марк Вульфорд, 2000 [271];
Дистель В.А., 2001 [217]; Чиликин В.Н., 2001 [367]; Николишин А.К., 2001 [281]; Марек
5
Томанкевич, 2001 [270]; Burlacu V., Fala V., Cartaleanu A., 2003 [20]; Каламкаров Х.А. 2003
[237, 238]; Грютцнер Андреас, 2004 [152]; Лоренцо Ванини, 2004 [259]; Грэхэм Дж Маунт,
2005 [207]; Гришин С.Ю., 2006 [203]; Радлинский С.В., 2004 [305], Дидье Диши, 2006 [216];
Хабиев К.Н., 2007 [350]).
Un subiect de conversaţie pentru specialişti, inclusiv şi cele enumerate mai sus, este alegerea
metodicii de modificare pe cale de reconstruire directă şi indirectă a anomaliilor de ocluzie clasa I
Angle, deoarece ele au diferite caracteristici tehnice şi funcţionale. De asemenea, se deosebeşte şi
atitudinea faţă de ţesuturile dentare, ceea ce are o importanţă destul de mare pentru integritatea şi
funcţionarea ulterioară a lor.
Din punct de vedere funcţional, în alegerea oricărei variantei de tratament, este nevoie de a
respecta cerinţele de bază ale planificării reconstruirii segmentului anterior a arcadelor dentare,
astfel încât, acestea să corespundă porţiunilor lor laterale, să restabilească relieful ocluzal normal şi
să permită o reabilitare morfologică totală sistemului stomatognat a pacientului. Din punct de
vedere fiziologic, este importantă reproducerea formei anatomice şi mărimei adecvate a dinţilor
frontali, ce oferă indici estetici şi funcţionali optimi. Pentru atingerea celui mai bun rezultat în cazul
restabilirii dinţilor frontali, este nevoie de a lua în consideraţie şi de a utiliza principiile
biomimeticii, propuse de Радлинский С. В. (1998) [302 – 320], care permit obţinerea rezultatului
estetic şi funcţional maximal.
Astfel, studierea şi perfecţionarea metodelor de soluţionare a problemelor legate de
anomaliile ocluzale de clasa I Angle la adulţi, constituie un subiect actual în stomatologia modernă
şi prezintă interes ştiinţific şi practic.

Scopul lucrării

Optimizarea diagnosticării, tratamentului terapeutic, protetic şi mixt al pacienţilor maturi cu

anomalii de ocluzie clasa I Angle care nu pot fi trataţi ortodontic sau au refuzat să recurgă la acest
tratament.

Obiectivele lucrării

1. Studierea particularităţilor tabloului clinic şi perfecţionarea metodelor de diagnostic al

anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la pacienţii adulţi .
2. Aprecierea răspândirii anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la pacienţii adulţi conform
adresabilităţii.

6
 3. Fundamentarea planului de tratament selectat, luând în consideraţie individualitatea
pacientului şi preferinţele acestuia.
4. Perfecţionarea metodelor de tratament la pacienţi selectaţi prin restaurări directe şi indirecte.
5. Studierea şi raţionalizarea tratamentului mixt al pacienţilor cu anomaliile cercetate.
6. Utilizarea şi studierea tehnologiilor moderne de diagnostic şi tratament al pacienţilor cu
anomalii de ocluzie clasa I Angle.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific

La baza studiului prezent au stat concepţiile elaborate şi argumentate în lucrările ştiinţifice:

Щербаков А.С. „Аномалии прикуса у взрослых” (1987) [385]; Радлинский С. „Трансформация
зубов” (1999) [319]; Дистель В.А., Сунцов В.Г., Вагнер В.Д. „Зубочелюстные аномалии и
деформации” (2001) [217]; Радлинский С. „Металлокерамика или композит” (2002) [309];
Burlacu Valeriu, Fală V., Cartaleanu A. „Pricipiile de bază în terapia restaurativă cu compozite” (2003) [20]; Лоренцо
Ванини „Реставрация передних зубов в технике стратификации” (2004) [259]; Ломиашвили Л.,
ПогадаевД. „Пространственное ориентирование стоматологов при реконструкции зубов”
(2006) [258]; Грэхем Дж. Маунт „Стоматология минимального вмешательства: современная философия”
(2005) [205]; Дидье Диши „Клиническое применение «концепции естественной послойной реставрации»”
(2006) [216]; Frankenberger R. „Эстетика передних зубов с композитными реставрациями” (2007) [46];
Хабиев К.Н. „Реконструкция скученности во фронтальном отделе верхнего зубного ряда методом прямого
востановления” (2007) [350]; Хаито И. „Достоинства и недостатки прямых композитных
реставраций” (2007) [355]; Радлинский С. „Конструкция реставрированного зуба и адгезивный слой”
(2007) [308].

Noutatea ştiinţifică a lucrării

A) Au fost suplementate metodele de examinare a pacienţilor cu anomaliile studiate cu ajutorul

radioviziografului, prin care, pentru prima dată, au fost evidenţiate trei grupe de manifestare
clinică a dereglărilor ocluzale (brevet de invenţie nr. 3308).
B) Au fost perfecţionate metodele de examinare a modelelor diagnostice cu anomalii de ocluzie
clasa I Angle cu ajutorul programelor computerizate şi aparatului pentru măsurarea porţiunii
anterioare a maxilarelor, elaborat şi brevetat de către noi (brevet de invenţie nr. 3380).
C) A fost perfectată tehnologia tratamentului morfofuncţional direct al anomaliilor de ocluzie
clasa I Angle la adulţi printr-un algoritm nou, propus şi brevetat de către noi (brevete de
invenţie nr. 3473, 3617).
7
 D) A fost optimizată metodica de preparare a ţesuturilor dure, eficienţa căreia a fost
argumentată ultramicroscopic, microscopic şi clinic.
E) A fost modernizată utilizarea tehnologiilor şi materialelor moderne şi combinarea lor în
diferite situaţii clinice prin intermediul metodicilor de restaurări directe, propuse de către
noi.
F) Pentru prima dată au fost efectuate studiile răspândirii anomaliilor clasa I Angle la adulţi şi
formelor nozologice ale acestora în urma selectării datelor după adresabilitatea pacienţilor
primari în „Clinica stomatologică profesorului D.Şcerbatiuc” SRL.

Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării

Rezultatele investigaţiilor complexe a pacienţilor adulţi cu anomalii clasa I Angle au

permis următoarele:
• Aprecierea răspândirii anomaliilor clasa I Angle la adulţi.
• Aprecierea particularităţilor tabloului roentgenologic digital al dereglărilor ocluzale la
pacienţi cu astfel de patologii.
• Evidenţierea modificărilor roentgenologice ale ţesuturilor parodonţiului şi sistematizarea
situaţiilor clinice de risc ale relaţiilor interarcadiene în zona frontală a sistemului
stomatognat.
• Stabilirea corelaţiei dintre granulozitatea frezelor diamantate şi starea ţesuturilor dentare
preparate la nivel ultramicroscopic şi clinic.
• Perfecţionarea tehnologiei tratamentului morfofuncţional direct şi indirect în dereglările
ocluzale, ce permite medicului practician de a optimiza şi ameliora calitatea tratamentului
restaurativ.
• Obţinerea datelor obiective, necesare medicului practician în tratamentul restaurativ, despre
biomecanica distribuirii forţelor ocluzale în dependenţă de schimbarea poziţiei dintelui şi
locul de aplicare a forţei.

Implementarea în practică

Rezultatele studiului au fost implementate în activitatea clinicii stomatologice. „Clinica

stomatologică prof. D. Şcerbatiuc” S.R.L. şi a catedrelor de Chirurgie orală şi maxilo – facială,
stomatologie Terapeutică şi Protetica denatră şi ortodonţie a Universităţii de Stat de Medicină şi
Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

8
 Aprobarea lucrării

Materialele lucrării au fost prezentate şi puse în discuţie în cadrul conferinţelor ştiinţifice:

Zilele Universităţii şi Conferinţa Ştiinţifică Anuală a Colaboratorilor şi Studenţilor USMF „N.
Testemiţanu” în anii 2006 (19-20 octombrie), 2007 (16-19 octombrie), 2008 (15-17 octombrie);
Congresul XIV-lea Naţional ASRM, 10-11 septembrie 2008; Filiala din RM a Uniunii medicale
balcanice, Primul Congres al medicilor de urgenţă din Republica Moldova 2008 (16-18
septembrie);
Lucrarea a fost aprobată la: şedinţa Catedrei de Chirurgie orală şi maxilo – facială a USMF
„Nicolae Testemiţanu”, proces verbal nr. 3 din 21.09. 2008; şedinţa Seminarului ştiinţifico-metodic
de profil „Stomatologie”, proces verbal nr. 1 din 14.01. 2009.
Participarea la expoziţii naţionale şi internaţionale
• Expoziţia Internaţională Specializată „INFOINVENT-2007”, 27.06-30.06.2007, Chişinău. A
fost obţinută medalia de bronz;
• Zilele Universităţii consacrate anului „Nicolae Testemiţanu”, cu prilejul aniversării a 80 de ani
de la naştere, 16.10-19.10.2007, Chişinău;
• Salonul Internaţional de Inventică „PRO INVENT”, ediţia a VI-a, 2008, Cluj-Napoca, România
- medalia de argint;
• Salonul Expo-Transilvania, 1.04-4.04.2008, Cluj-Napoca, România.
• Salonul internaţional de invenţii şi tehnologii noi „INVENTIKA”, 7 – 11 octombrie 2008,
Bucureşti, România – medalie de aur, diplomă de excelenţă cu medalia „INVENTIKA”.
• Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii „PRO INVENT”, ediţia a VII-a, 2009,
Cluj-Napoca, România – două diplome de excelenţă şi două medalii „Proinvent”.

Postulatele de bază înaintate spre susţinere

1. Particularităţile tabloului clinic al anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi sunt

influenţate de evoluţia şi caracterul modificărilor morfologice ocluzale considerate situaţii
clinice de risc, sistematizate pentru prima dată în dependenţă de tabloul clinic şi
roentgenologic al ţesuturilor parodonţiului.
2. Particularităţile tabloului clinic al dereglărilor ocluzale la pacienţi adulţi cu anomalii de
ocluzie clasa I Angle au o valoare semnificativă pentru alegerea planului de tratament.

9
 3. Tehnologiile perfecţionate de măsurare a diferitor parametri ai arcadelor dentare în zona
frontală pe modele diagnostice facilitează elaborarea unui plan de tratament adecvat.
4. Tehnologiile perfecţionate de restaurare morfofuncţională directă şi indirectă în tratamentul
anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi contribuie la optimizarea şi ameliorarea
eficienţei tratamentului individual.

Publicaţii la tema lucrării

Rezultatele studiului au fost relatate în cadrul a 20 de publicaţii ştiinţifice în presa

republicană şi internaţională, 4 brevete de invenţie şi 5 inovaţii.
Teza a fost realizată în cadrul laboratorului de cercetări ştiinţifice pe lângă catedra Chirurgia
orală şi maxilo – facială (şef. prof. univ. D.Şcerbatiuc) a USMF „Nicolae Testemiţanu” din
Republica Moldova şi „Clinica stomatologică prof. D. Şcerbatiuc” SRL.

Structura şi volumul lucrării

Teza se compartimentează în: întroducere, 4 capitole, concluzii, recomandări practice,

rezumate în română, rusă şi engleză, indicele bibliografice. A fost expusă pe 109 pagini de text
dactilografiat, include 6 tabele, 8 scheme, 69 figuri şi un indice bibliografic, care citează 393 de
surse ştiinţifice.

Cuvinte – cheie
Anomalii de ocluzie clasa I Angle, dinţi frontali, restaurare.

Lista abrevierilor utilizate în teză

MEB – microscopia electronică cu baliaj; NICG – nivelul intensivităţii culorii gri; RVG –
radioviziografia; ATM – articulaţia temporo-mandibulară.

10
 Capitolul I
Revista literaturii
Aspecte clinice şi de terapie a anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi
1.1. Dezvoltarea relaţiilor intermaxilare şi dento-maxilare
Termenul „ocluzie” în stomatologie este de provenienţă latină – „ocluzio”, ce se traduce ca „a
închide”. La etapa actuală, ocluzia dentară poate fi prezentată în sens larg - ca relaţia intermaxilară
şi în cel restrîns – ca contactul static sau dinamic a arcadelor dentare a maxilarului şi mandibulei.
Ocluzia ortognată prezintă un tip de ralaţii interdentare care este fiziologic şi asigură la maxim
îndeplinirea funcţiilor de bază a sistemului stomatognat. La rîndul său anomaliile dentomaxilare pot
provoca dereglări estetice şi funcţionale severe în regiunea oro-maxilo-facială, care influienţează
negativ asupra stării psiho-emoţionale a pacientului şi deseori provoacă apariţia maladiilor
paradonţiului şi ATM, dereglînd concomitent funcţia masticatorică [26, 32, 89, 157].
După cum menţioneaza Şcerbatiuc D. (1987), anomaliile de ocluzie duc la supraîncărcarea
paradonţiului şi la procese inflamatorii.
Erupţia dinţilor permanenţi, se desfăşoară în contextul creşterii şi al dezvoltării oaselor
maxilare, timp în care, etapele dinamice alternează cu etapele de modelare, finalizându-se în ocluzia
permanentă, echilibrată sau dezechilibrată [89,115, 267, 386].
Erupţia dinţilor permanenţi prezintă o etapă nouă în relaţiile dento – alveolare, dento – dentare
şi intermaxilare. Incizivii centrali inferiori, erup în poziţie linguală faţă de dinţii temporali. Dar, în
momentul erupţiei, ei execută o mişcare către vestibular, sub acţiunea muşchiului limbii, astfel
mărindu-se perimetrul arcadei. Incisivii centrali superiori, erup cu un ax de înclinare mai mare decât
dinţii temporali. Această realitate are o dublă semnificaţie: în primul rând, rezolvă problema de
spaţiu (arcul arcadei fiind mai mare) şi reduce gradul de supraacoperire frontală. Evoluţia incizivilor
superiori are loc până la contactul cu incizivii inferiori, care, pentru primii, reprezintă tampoane
funcţionale [9, 89, 361].
Dezvoltarea scheletului facial este supusă influienţei diferitor factori generali şi locali.
Echilibrul lor normal asigură creşterea armonioasă a tuturor structurilor sistemului stomatognat,
ceia ce are o importanţă deosebită pentru funcţionalitatea acestui sistem din toate punctele de
vedere. În cazul dereglării interdependenţei acestor grupe de factori, pot apărea diferite tipuri de
anomalii de ocluzie [115, 361].
Calitatea relaţiilor ocluzale incizivale, este determinată de terenul pe care se dezvoltă, precum
şi de respectarea timpului de erupţie a acestor dinţi. Se consideră că regiunea frontală în această
perioadă de dezvoltare este mult mai sensibilă decât cea molară, deoarece, în cazurile când apar
condiţii anormale de erupţie, obiceiurile dăunătoare, parafuncţii musculare, etc, duc mai uşor la
diferite anomalii de ocluzie în această regiune a arcadelor dentare, decât în cele distale [217].
11
 1.2. Etiologia şi patogenia anomaliilor de ocluzie clasa I Angle

Pe baza raporturilor primilor molari, Angle a împărţit anomaliile de ocluzie în trei clase. Clasa
I, care prezintă obiect de studiu în lucrarea noastră, cuprinde ocluziile în care cuspidul mezio-
vestibular al primului molar superior articulează cu şanţul intercuspidian vestibular al primului
molar permanent inferior.
Anomaliile de clasa I Angle sunt caracterizate de tulburări de creştere şi dezvoltare, cu
caracter primar sau dobândit, ale sistemului dentar, alveolar şi, într-o măsură mult mai mică, ale
bazelor osoase maxilare, ceea ce determină dezechilibre majore la nivelul arcadelor dento-alveolare
şi ocluzale. Trăsătura comună este relaţia intermaxilară normală antero-posterioară [97, 115, 179,
217, 288, 321, 339, 361, 385].
Gama anomaliilor cuprinse în clasa I Angle este largă, înglobând anomalii ale sistemului
dentar, dento-alveolar, ocluzal, dar şi cele ale bazei maxilarelor. Formele clinice propuse de Dragoş
Stanciu şi Valentina Scîntei-Dorobăţ [115] sunt:
- dizarmonia dento-alveolară (înghesuirea dentară, diastema);
- anomaliile verticale (ocluzia deschisă, ocluzia adâncă);
- anomaliile sagitale (angrenaje inverse);
- anomaliile transversale (ocluzia lingualizată, ocluzia inversă);
- anomaliile sistemului dentar :
1. de număr (anodonţie, pleiodonţie);
2. de volum (microdonţie, macrodonţie);
3. de formă (geminaţie, hipertrofie cingulară, tuberculi dentari (Bolk, Carabelli,
Zukerkandel), dinte cuneiform, dinţi Mosser, Turner, Hutchinson);
4. de poziţie: sagitală (vestibulo-oropoziţie, mezio-distopoziţie), transversală
(vestibulo-oropoziţie, mezio-distopoziţie), verticală (infrapoziţie, suprapoziţie);
5. de sediu (ectopie, transpoziţie, incluzie, heterotopie);
6. de structură (hipoplazii dentare);
7. tulburare de ritm (erupţie dentară întârziată, erupţia dentară accelerată ).
Etiopatogenia anomaliilor dento-maxilare, inclusiv şi celor din clasa I Angle, cuprinde o
multitudine de cauze. Bazându-se pe postulatul lui Koch, cu privire la relaţia cauză-teren-boală, R.
Moyers ne demonstrează sugestiv acţiunea factorilor cauzali la nivelul tuturor structurilor: sistemul
neuro-muscular, osos, dentar şi cel al ţesuturilor moi (cu referire la sursa bibliografică [115]). Toţi
factorii care acţionează asupra aparatului dento-maxilar în perioada dezvoltării, pot fi clasificaţi în
două grupe: generali şi locali (Graber 1967) [115, 217, 246, 321, 361, 385].

12
 Factori generali

- Unul dintre cei mai importanţi factori etiologici ai anomaliilor dento-maxilare este
ereditatea. Acest fapt este argumentat de dovezile ferme ale studiilor de antropologie genetică a
individului şi populaţională. Dar până acum, nu este clar cât de mare este influienţa eredităţii asupra
apariţiei anomaliilor dento-maxilare. La momentul actual, ereditatea, ca factor etiologic, trebuie
privită ca un element al evoluţiei pe care îşi exercită influienţă factorii de mediu în perioada
morfogenezei pre- şi postnatale.
- Un capitol aparte în etiologia anomaliilor dento-maxilare, îl ocupă malformaţiile şi
maladiile ereditare, deoarece structurile cranio-maxilo-faciale sunt aproape întotdeauna interesante
(Raicu P.,1979) (cu referire la sursa bibliografică [115]). Dezvoltarea embrionului şi a fătului este
determinată de interferenţa factorilor genetici şi a celor de mediu (mediul intern-intrauterin şi
extern). Manifestările clinice ţin de tulburările de dezvoltare de la nivelul bazei craniului, afectând
creşterea dimensională şi direcţională, inclusiv relaţiile spaţiale intermaxilare şi ocluzale.
- Alţi factori care pot tulbura dezvoltarea armonioasă a sistemului stomatognat sunt
factorii de mediu intern (matern) şi extern: tulburări hormonale materne, tulburări ale mediului
intern (intrauterin), precum fibroamele uterine, care pot exercita presiuni asupra fătului, infecţii
virale şi bacteriene, factori chimici şi actinici. Tot în acest grup sunt incluse traumatismele care pot
fi obţinute atât în timpul naşterii cât şi după, prin căderi şi lovituri. Acest grup al factorilor de
mediu, poate antrena de la anomalii uşoare (intruzii ale dinţilor temporari, etc.) până la cele extrem
de grave (anchiloză temporo-mandibulară, etc.).
- În grupa factorilor infecţioşi sunt incluse două maladii însoţite de manifestări
importante în aria dento-facială:
A) Embriopatie rubeolică (sindromul Green);
B) Luesul congenital.
Aceste infecţii pot provoca malformaţii multiple în regiunea oro-maxilo-facială şi alte organe şi
sisteme ale organismului.
- Tulburări neuro-endocrine au o influenţă foarte puternică asupra dezvoltării
întregului organism şi inclusiv a aparatului dento-maxilar. Ele provoacă dezechilibrul dintre
dezvoltare şi vârstă.
- Nutriţia are un rol important în dezvoltarea aparatului dento-maxilar. Insuficienţa în
alimentaţie a câtorva substanţe poate provoca tulburări metabolice grave pe baza cărora pot apărea
anomaliile dento-maxilare. De exemplu, carenţă vitaminică D în asociaţie cu dezechilibrul
metabolic al calciului, care determină rahitismul.

13
 - Funcţii perturbate şi obiceiurile vicioase. Acest grup de factori are o importanţă
majoră, pentru că este deseori prezent la copii şi poate duce la diferite anomalii de dezvoltare a
aparatului dento-maxilar. În acest sens, Hotz B., (1967) (cu referire la sursa bibliografică [217]) ne
reaminteşte de conceptul general, conform căruia, funcţia dezvoltă, modelează şi chiar poate
schimba forma. În acest grup sunt incluse următoarele parafuncţii musculare: alimentaţia artificială
(biberonul ales incorect poate deregla sau provoca perturbarea actului de sugere), respiraţia orală
(apare la dereglarea respiraţiei nazale şi provoacă dezechilibrul dintre musculatura intra- şi
extraorală), deglutiţia atipică (distruge echilibrul în triunghiul reprezentat de muşchiul limbii,
maseter şi orbicularul oris; Garliner D., 1976) (cu referire la sursa bibliografică [115]), sugerea
degetului (are manifestări la nivelul unităţilor musculare şi scheletare), sugerea buzei inferioare
(dezechilibrul scheletar îmbracă caracterul unei tulburări de sector, mascat prin proalveolodonţia
superioară, retroalolodonţia inferioară cu inocluzie sagitală şi supraacoperirea frontală), sugerea
limbii (rezultă intruzia grupurilor dentare, sau cu proiectare palatinală, producând adâncirea bolţii
palatine şi îngustarea arcadei), obiceiurile vicioase de interpoziţie şi roadere (creion, gumă, etc.)
sunt generatoare de anomalii dentare de poziţie [115, 217, 321, 361, 385].

Factori locali

- Caria dinţilor temporari are ca efect pierderea calităţii funcţiilor majore a acestor dinţi:
masticaţie, fizionomie, menţinerea dimensiunii verticale faciale a arcadei alveolare şi a
relaţiei tridimensionale în ocluzia dentară etc.
- Pierderea prematură a dinţilor temporari determină tulburări grave tridimensionale în arcada
dentară şi ocluzie, în special dacă sunt pierdute în zonele de sprijin (Zarnea L., 1980)(cu
referire la sursa bibliografică [115]).
- Traumatismele dinţilor temporari pot duce la diferite tulburări de dinamică a evoluţiei celor
permanenţi, pot schimba direcţia lor, provoca luxaţii, pot afecta starea mugurilor dentare etc.
- Perturbarea timpului de exfoliere a dinţilor temporari poate provoca apariţia incongruenţei
dento-alveolare
- Tulburări în dinamica evoluţiei dinţilor permanenţi - întârzierile în erupţia lor pot produce
dezechilibre în arcade, prin migrările dinţilor limitrofi, mai târziu şi antagonişti.
Asincronismele în erupţia dentară pot fi cauze ale interferenţilor ocluzale cu dereglări în dinamica
mandibulară.
- Anomaliile dentare izolate (dinţii supranumerari, anodonţia, anomalii de formă) pot provoca
tulburări fizionomice, dezechilibrul relaţiei dento-alveolare şi dento-dentare, afectarea
dinamicii mandibulare.
14
 - Tulburări ale ţesuturilor moi (inserţia frenului, bridele, cicatricele) pot fi obstacole în calea
dezvoltării proceselor dento-alveolare şi ocluzale [115, 217, 321, 361, 385].

1.3. Manifestări clinice

Echilibrul facial este, în general, menţinut de buna dezvoltare la nivelul bazelor osoase, care
asigură relaţii favorabile sagitale intermaxilare. Tulburări caracteristice se produc la nivelul
relaţiilor dento-alveolare şi ocluzale, afectând dinamica mandibulară, funcţia fizionomică şi fonetică
[9, 61, 89, 115, 157, 192,].
1.Dizarmonia dento-alveolară.
Înghesuirea dentară poate fi primară, secundară şi combinată. Cea primară este expresia
dezacordului dintre mărimea maxilarului şi a dinţilor (macrodonţie). Cea secundară, este
caracterizată prin tulburarea creşterii la nivelul procesului alveolar sau maxilar (cel mai des este
provocată de pierderea timpurie a dinţilor temporari). Forma combinată apare la interacţiunea
factorilor etiologici ai celor două forme.
După gravitate, se deosebesc trei forme:
- uşoară – se caracterizează prin incongruenţa grupului frontal inferior şi a celui superior, deşi
există spaţiu pentru canini;
- moderată – erupţia centralilor inferiori cu un grad de incongruenţă mai mare, incisivii
laterali temporari pot avea un grad mărit de mobilitate necorespunzător vîrstei. Zonele
laterale sînt integre şi relaţie dintre temporar-permanent este favorabilă;
- severă – reducerea marcată a spaţiului pentru erupţia caninului, al doilea molar permanent
este în criză de spaţiu cu erupţia malpoziţionată.
Se observă tendinţa de deplasare a caninului, creându-şi un făgaş oral şi vestibular. În cazurile
grave de incongruienţe adevărate sau combinate, se observă înghesuiri marcate prin centralii
malpoziţionaţi, incisivii laterali rotaţi în opoziţie, de regulă angrenaţi invers, canini în ectopie sau
entopie înaltă, afectând fizionomia şi psihicul pacientului. În toate formele de înghesuire, dar mai
ales în cele grave, se constată prezenţa suferinţelor odonto-parodontale, marcate prin: abraziuni
dentare, afecţiuni parodontale, tartru, recesiuni parodontale în zonele de incongruienţă. Este
perturbată funcţia de dinamică mandibulară şi timpuriu pot să apară simptome ale sindromului
algodisfuncţional temporomandibular (oboseală, durere musculară, dureri în ATM).
Diastema este definită ca o entitate morfofuncţională caracterizată prin prezenţa unui spaţiu
interincisiv. Este expresia unui factor ereditar sau a unei discrepanţe în dezvoltarea dinţilor şi a
maxilarelor. După Hotz B., (1967) (cu referire la sursa bibliografică [115]), identificăm următoarele
forme clinico-morfologice:
15
 - coroanele incisivilor paralele
- coroanele incisivilor divergente
- coroanele incisivilor convergente.
Se manifestă prin diferite tulburări: centralii pot să folosească pentru alinierea lor din spaţiul
rezervat incisivilor laterali, apărând astfel incongruienţa de zonă. Se dereglează funcţia fonatorică
(prezenţa vocii siflante) şi estetică.
2. Anomalii verticale:
- ocluzia deschisă funcţională – se apreciază prin prezenţa inocluziei verticale la nivel
incisivo-canin
- ocluzia deschisă scheletală se manifestă prin tulburări ce se produc la nivel de bază osoasă
maxilară. Se observă lipsa ocluzo-articulării cu prezenţa unei inocluzii în zona latero-fronto-
laterală, contactele ocluzale sunt prezente la nivelul ultimilor molari. Se constată mărirea
etajului inferior al feţei. Se afectează funcţia fizionomică, fonatorie şi de masticaţie, pot
apărea semne de patologii parodontale.
3. Anomalii sagitale
Angrenajele inverse pot fi ca o simptomă a unei anomalii dentare de poziţie sau în cadrul înghesuirii
dentare. Cel mai des sunt angrenaţi invers incisivii laterali, centralul sau lateralul pe una din părţi.
În aceste anomalii este dereglată estetica din cauza înghesuirii. Pot fi perturbate închiderea şi
poziţionarea în ocluzie a mandibulei cu consecinţe asupra parodonţiului şi ATM.
4.Anomalii transversale
Ocluzii lingualizate sunt cauzate de dezvoltarea excesivă a maxilarului superior sau de dezvoltarea
insuficientă a mandibulei. Ele pot fi funcţionale sau scheletale. Se observă o tulburare resemţită în
funcţie de dinamica mandibulară, prin blocarea mişcărilor mandibulei cu impact defavorabil asupra
dinţilor (abraziuni) şi a parodonţiului.
5.Anomaliile sistemului dentar
Acest grup de anomalii se caracterizează prin tulburări la nivelul arcadelor şi al ocluzo-
articulării. Ele pot afecta funcţia fizionomică, fonetică şi psihică a pacientului. Ele includ
următoarele anomalii:
- Anomalii dentare de număr (produse în perioada de formare, de diviziune a lamei dentare şi
de evoluţie a germenilor dentari): anodonţia, dinţi supranumerari (pleidonţiile).
- Anomaliile dentare de formă (se produc în perioada de morfodifirenţiere). În forme uşoare
deosebim dinţi în formă de cui, făraş, clapă de pian, bilopat, în cele grave, pot apărea dinţi în
formă de „perdea” (rezultat din sudarea celor patru incisivi). Ele pot fi izolate (doar ca
anomalia sistemului dentar) sau ca un simptom a maladiei generale.

16
 - Anomalii de volum pot fi generalizate sau localizate, creează dificultăţi în armonizarea
relaţiei dento-alveolare. Ele se întâlnesc în formă de macrodonţie şi microdonţie.
- Anomaliile dentare de poziţie, provoacă tulburări ale relaţiilor dento-alveolare şi ocluzale,
ale dinamicii mandibulare şi esteticii. Aceste anomalii pot modifica drumul de închidere şi
poziţionare a arcadei mandibulare [7, 115, 179, 217, 321, 360, 361, 385].

1.4. Tratamentul pacienţilor adulţi cu anomalii clasa I Angle

Anomaliile cercetate, care aparţin clasei I Angle, apar de la vârsta infantila şi dacă nu sunt
tratate la această etapă a vieţii, ele se păstrează până în perioada matură. Tabloul clinic al lor este
mai complicat, deoarece la patologia de bază se adaugă pierderea dinţilor, deformarea rândurilor
dentare şi a maxilarelor, supraîncărcarea funcţională a parodonţiului determinată de dereglări
ocluzale. Din aceste motive, deseori, este dificil de a efectua diagnosticul difirenţial al
anomaliilor[89,217,336,385].
Cele mai convenabile variante de tratament al anomaliilor dentare sunt metodele ortodontice,
deoarece ele sunt capabile de a înlătura sau micşora acţiunea factorilor etiopatogenici şi astfel să
corecteze balanţa ocluzală a sistemului dento-maxilar. Avantajul acestor metode mai constă şi în
faptul că, tratamentul decurge cu traumare mai mică a ţesuturilor zonei oro-maxilo-faciale, deoarece
nu este necesar de a petrece manipulări destrucţionale (preparare, devitalizare, etc.) [217, 236, 385].
Posibilitatea utilizării metodelor ortodontice de tratament al anomaliilor dentare la maturi a fost
descrisă de: Ужумецкене И.И.(1970) [339], Каламкаров Х.А. (1979) [236], Гаврилов Е. И.
(1984) [192]., , Щербаков А.С.(1987) [385], Дистель В.А.(2001) [217], demonstrîndu-se că aceste
metode după finisarea dezvoltării scheletului facial sunt limitate dar normalizarea închiderii
arcadelor dentare constituie o problemă soluţionabilă. Cele mai eficiente rezultate, în cadrul tratării
anomaliilor dentare la maturi în general, precum şi al celor de clasa I Angle, pot fi obţinute, de cele
mai dese ori, doar în cazul tratamentului complex, combinând metodele ortodontice, protetice,
terapeutice şi chirurgicale [21, 22, 192, 236, 214, 243, 248].
Metodele tratamentului ortodontic la maturi sunt variate şi depind de următorii factori:
1. Finisarea formării scheletului facial.
2. Ţesutul osos la maturi mai greu cedează şi se reformează la acţiunea aparatelor
ortodontice.
3. Este micşorată capacitatea de acomodare la purtarea aparatelor ortodontice.
4. De cele mai dese ori, anomaliile dentare la maturi sunt agravate de diverse defecte şi
deformări ale arcadelor dentare.
5. Tratamentul este de o durată mai lungă decât în cazul copiilor.
17
 6. Recidivele se întâlnesc mai des decât la copii.
Menţionăm de asemenea şi faptul că, nu toate tipurile de anomalii pot fi tratate ortodontic,
deoarece la o vârstă mai mare de 18-20 de ani, este imposibil de a acţiona asupra creşterii
maxilarelor. Următoarele maladii fac dificilă aplicarea acestui tip de tatament, uneori chiar
împiedicându-l: îmbolnăvirea parodonţiului, pierderea parţială a dinţilor, deformarea arcadelor
dentare, leziunea ţesuturilor osoase ale dinţilor de provenienţă carioasă şi necarioasă, insuficienţa de
timp liber la pacient [217, 385].
Ca indicaţii pentru tratamentul ortodontic al anomaliilor de ocluzie la adulţi servesc:
1. Anomaliile de sediu ale dinţilor izolaţi sau în grup: a). înclinarea palatinală, vestibulară
sau poziţia verticală a incisivilor maxilarului superior; b). înclinarea orală, vestibulară
sau poziţia verticală a incisivilor mandibulei; c). diastema; d). înghesuirea neînsemnată a
dinţilor frontali; e). întoarcerea dinţilor după axă nu mai mult decât la 900.
2. Anomaliile arcadelor dentare în cazul unei îngustări nesemnificative a lor sau aplatizării
porţiunii frontale a maxilarelor superior şi inferior.
3. Dereglarea articulaţiei temporo-mandibulare depinde de mişcarea distală şi mezială a
maxilarului inferior.
4. Normalizarea poziţiei dinţilor în cazul parodontitelor.
Limita tratamentului ortodontic este determinată nu doar de vârsta pacientului, ci şi de
caracterul anomaliei cu particularităţile etiologiei şi patogenezei. În ceea ce priveşte profunzimea
răspândirii anomaliei, aceasta poate fi divizată în dento-alveolară, maxilară (scheletară) şi
combinată. Fiecare din ele are caracterul său morfologic şi clinic, din această cauză, este nevoia de
a elabora un plan individual de tratament pentru fiecare caz în parte [385, 386].
Este important de a specifica, că tratamentul ortodontic la un matur, trebuie să fie dus până la
capăt, deoarece întreruperea lui poate agrava starea sistemului dento-maxilar din cauza apariţiei
ocluziei disbalansate [236, 237, 238, 386].
De cele mai dese ori, pacienţii preîntâmpinaţi despre dificultăţile şi incomodităţile
tratamentului ortodontic, precum şi despre complicaţiile posibile, refuză la acest tratament şi preferă
să recurgă la tratament prin restaurări directe sau indirecte, care sunt mult mai radicale şi
traumatizante, dar au efect momental [385].
Punct de plecare pentru aceasta, a servit dezvoltarea tehnologiilor de restaurare în stomatologie.
Materialele moderne, pentru restaurări directe şi indirecte, permit de a efectua majoritatea
manipulărilor la un nivel estetic şi funcţional foarte înalt [1, 2, 8, 11, 12, 13, 15, 17, 19].

18
La etapa contemporană, se cunosc următoarele feluri de restaurare:
I. Restaurări directe:
A. Obturarea:
1. Restaurarea cavităţilor claselor I-VI după Black.
2. Restaurarea „Bat – cave”. Presupune prepararea internă a cavităţilor de orice localizare cu
acces destul de mic şi păstrarea maximă a smalţului. Eliminarea dentinei carioase, în acest
caz se face preponderent cu freze de mărimi mici, prin metoda manuală şi chimico-
mecanică.
3. Restaurarea tunelară, presupune acces intern în cavitate la suprafeţele de contact prin fosele
triunghiulare sau suprafaţa vestibulară cu păstrarea smalţului de contact şi bureletului
marginal. Pentru preparare se utilizează freze de mărimi cât de mici posibile [318].
4. Restaurarea fisurală presupune acces exterior către focarele demineralizate la suprafeţe de
contact prin cele vestibulare şi orale. Pentru prepararea cavităţii, se utilizează preponderent
instumente ultrasonore, freze finisante.
5. Restaurarea ermetizantă presupune închiderea defectelor ţesuturilor dentare fără preparare
sau atunci când ermetizarea în tehnica Total – Seal este unica posibilă[166,260 - 263,267,
298,305].
B. Restaurarea – restabilirea ţesuturilor dentare în cazul pierderii structurilor coronare
de sprijin cu ajutorul compozitului sau compomerului în tehnica bi- sau tristratală.
Restaurarea dinţilor cu pierderea structurilor coronare de sprijin constituie un obiect de
discuţii între stomatologii care lucrează doar cu restaurări directe sau indirecte.
La restaurările directe ale acestui capitol se atribuie:
1. Vinire – restabilirea doar a suprafeţei vestibulare a dintelui cu ajutorul materialelor
restaurative moderne [72].
2. Coroane artificiale – restabilirea tuturor suprafeţelor ale coroanei dentare [305].
3. Dinţi artificiali – restaurarea întregii coroane dentare. Nivelul adeziunii sistemelor inovative
de bonding permite restaurarea dintelui în cazul existenţei doar a radacinii sale, fără pivot şi
incrustaţii turnate (în condiţia utilităţii acestora pentru un astfel tip de lucrări) [122].
4. Punţi adezive – restabilirea dintelui care lipseşte, fără prepararea adâncă şi acoperirea cu
coroane artificiale a dinţilor stâlpi [305].
C. Restaurarea de artă – restabilirea ţesuturilor dentare în parametri estetici ai dintelui şi
ai arcadelor dentare cu orientarea spre cerinţele pacientului, cu ajutorul compozitului sau
compomerului în tehnica multistratală. Constituie o categorie superioară a restaurărilor
directe, efectuarea cărora necesită o specializare îngustă a stomatologului, experienţă vastă
şi capacităţi artistice:
19
 1. Restabilirea marginilor incizale şi a tuberculelor dinţilor frontali.
2. Reconstruirea dinţilor (schimbarea orientării coroanei dintelui în spaţiu). Se efectuează în
cazul dereglării izolate a situării dinţilor în spaţiu, în regiunea frontală sau laterală.
3. Reconstruirea arcadelor dentare în cazul diastemelor şi tremelor (mărirea coroanelor
dentare) şi înghesuirea (micşorarea mărimii dinţilor).
4. Transformarea dinţilor – schimbarea formei anatomice a dintelui. Acest fapt este necesar la
transpoziţiile dinţilor frontali. Acest tip de anomalii poate fi urmat de edintaţie primară, sau în
cazul existenţei tuturor dinţilor, aceştia pot fi plasaţi nu la locurile lor. Patologiile date distrug
imaginea estetică a pacientului şi necesită transformarea dinţilor.
De asemenea şi manipulările, care nimeresc în categoria „restaurarea de artă” se petrec de
cele mai dese ori într-un grup de dinţi, ele necesită cunoştinţe suplimentare şi experienţă în
normalizarea ocluziei [19, 20, 24, 33, 41, 47, 48, 53, 55, 57, 58, 64, 66, 72, 123, 126, 127, 128,
133, 174, 202, 216, 259, 281, 302 - 320, 334, 350, 355, 358, 367, 374, 375, 378, 384, 390,
391].
II. Restaurări indirecte
Confecţionarea dinţilor se efectuează în laborator de către tehnicianul dentar. Adică,
confecţionarea lor este legată de prelungirea timpului de tratament şi a numărului vizitelor. La
acestea aparţin:
1. Incrustaţii – microproteze, cu ajutorul cărora se restabileşte forma anatomică a coroanei
dintelui, distrusă în rezultatul cariei, abraziunii patologice, etc. Se utilizează în cazurile când
există posibilitatea de a crea în dinte spaţiu pentru fixarea ei sigură. Din varietatea
incrustaţiilor fac parte vinirele indirecte, care sunt confecţionate de cele mai dese ori din
porţelan şi servesc pentru restabilirea suprafeţei vestibulare. Funcţiile principale ale
incrustaţiilor sunt restabilirea formei şi funcţiei dintelui, precum şi prevenirea distrucţiei
ulterioare[89, 386].
2. Coroane de inveliş – microproteză care se utilizează pentru restabilirea coroanei lezate a
dintelui, prin metoda acoperii complete. Pentru rezolvarea problemelor legate de Clasa I
Angle la maturi, cel mai des sunt utilizate tipurile estetice ale coroanelor artificiale, care sunt
capabile nu doar să restabilească integritatea coroanei dentare în cazul lezării, dar şi să
corecteze forma, volumul, culoarea şi poziţia dintelui, restabilind nu doar funcţia dintelui dar
şi parametri lui estetici. În cazul nostru, deseori sunt utilizate coroanele fizionomice cu
carcas metalic (metaloceramice, metaloacrilice, metalocompozite) sau fără carcas (ceramice
şi acrilice). Cele mai practice sunt coroanele confecţionate cu utilizarea maselor ceramice
(cu sau fără carcas). Acest fapt este legat de un şir de avantaje:

20
 • Parametri estetici. Tehnologia prelucrării ceramice permite depunerea straturilor cu
opacitate şi culori diferite, ce ne oferă posibilitatea de a face restaurarea maximal
naturală.
• Durabilitatea culorii.
• Rezistenţa la abraziune.
• Inerţie biologică (nu elimină în cavitatea bucală şi nu absoarbe din ea nicio substanţă
chimică. Stabilă din punct de vedere chimic – nu se descompune şi nu formează
compuse chimice secundare).
• În cazul confecţionării construcţiilor cu carcas, ceramica are o rezistenţă mai mare la
unirea cu metal, datorită stratului de opac, care asigură în afară de adeziunea mecanică,
şi cea chimică. La utilizarea maselor acrilice sau compozite, există doar legătura
mecanică [88, 93].
La dezavantaje putem menţiona duritatea ceramicii şi lipsa elasticităţii, ce poate duce la
apariţia crăpăturilor şi distrucţia restaurării. De asemenea mai poate apărea abraziunea dintelui
antagonist, în cazul când acesta nu este acoperit artificial [35,36,80,89,385].
3. Coroane de substituţie – se utilizează pentru restabilirea coroanelor lezate, cu scopul
restaurării integrităţii arcadelor dentare şi permit de a utiliza concomitent rădăcina păstrată
şi parodonţiul. Rădăcina dintelui poate fi utilizată în calitate de suport al punţii dentare.
Sânt propuse multe variante de construcţii ale acestor proteze, însă parte componentă a lor
neapărat este pivotul, care intră în canalul radicular, şi coroana artificială. Cele mai
răspândite feluri de aceste lucrări protetice, sunt:
• Coroana de substituţie Ilina-Markosean
• Coroana de substituţie simplă, din acrilat
• Coroană de substituţie mixtă tip Ahmedov
• Coroana de substituţie pe bont artificial
• Coroana de substituţie tip Richmond, etc. [89,385,113,114]
4. Punţi dentare – se utilizează pentru restabilirea integrităţii arcadei dentare în cazul pierderii
unui sau mai multor dinţi. Acest tip de complicaţii se întâlneşte destul de des la pacienţii
adulţi cu anomalii de ocluzie clasa I Angle şi agravează decurgerea acestei patologii. În
cazul dat, noi suntem obligaţi să rezolvăm mai multe probleme prin intermediul punţilor
dentare.
Modificările revoluţionare tehnologice în stomatologia restaurativă contemporană, precum şi
nivelul de dezvoltare a bazei materialo-tehnice, au dus la schimbarea viziunii asupra mai multor
probleme stomatologice. Sistemele actuale de adeziune permit de a atinge un grad înalt de coeziune

21
a materialelor de ţesuturile dentare, iar ele, la rândul lor, au caracteristici înalte tehnologice, ceea ce
ne oferă posibilitatea de a efectua diferite tipuri de lucrări complicate. La etapa actuală, se observă
înlocuirea restaurărilor indirecte şi semiindirecte de către cele directe, mai ales dacă este vorba de
restaurarea ţesuturilor dentare sau restabilirea integrităţii arcadei dentare în cazul lipsei unui dinte.
[6, 14, 16, 17, 24, 25, 35, 38 – 40, 59, 65, 68 – 71, 74, 75, 78, 79, 86, 88 – 93, 95, 96, 99 - 109,
119, 121, 132, 187, 188, 190, 192, 196, 203, 222, 223, 227, 247, 269, 271, 272, 322, 335, 349, 363,
369, 371, 372, 393].
Rezumând toate cele expuse mai sus, se poate observa că anomaliile de clasa I Angle sunt
răspândite pe larg între populaţia. Ele sunt caracterizate de tulburări de creştere şi dezvoltare, cu
caracter primar sau dobândit, ale sistemului dentar, alveolar şi, într-o măsură mai mică, ale bazelor
osoase maxilare. Acest fapt determină prezenţa dezechilibrului la nivelul arcadelor dento-alveolare
şi ocluzale.
De cele mai dese ori, cauza adresării pacienţilor cu acest tip de anomalii este dereglarea
esteticii, problema faţă de care interesul populaţiei s-a majorat considerabil. Studiind tabloul clinic
al anomaliilor de clasa I Angle, devine evident faptul că problema dată, depăşeşte limitele
problemelor pur estetice. Prezenţa anomaliilor clasa I Angle, creează condiţii favorabile pentru
apariţia unui număr mare de complicaţii. Cel mai des întâlnite dintre ele sunt caria dentară şi
parodontitele, care la rândul lor pot duce la un alt şir de complicaţii grave. În special, aceste
patologii apar la pacienţii cu înghesuirea dinţilor frontali (constituie 70% din toate anomaliile clasa
I Angle) Grigoriev V. (2007) [168, 173].
Astfel, analiza mai profundă al acestui grup de anomalii, evidenţiază că ele necesită un
tratament individual, nu doar cu scopul pur estetic ci şi cu cel curativ-profilactic.
Cea mai raţională tratare a anomaliilor de clasa I Angle prin metodele ortodontice este cea
efectuată pînă la 18 ani, deoarece cu înaintarea vârstei, posibilităţile acestei metodici devin limitate.
Acest fapt este legat de micşorarea reactivităţii organismului, diminuarea plasticităţii ţesutului osos
maxilar, iar după maturizare este imposibil de a influenţa dezvoltarea maxilarelor, etc. Cu înaintarea
vârstei, creşte termenul de tratament ortodontic şi se măreşte pericolul de recidive după finisarea
acestuia.
De aceea, de cele mai dese ori, pentru corectarea anomaliilor de ocluzie clasa I Angle ale
pacienţilor maturi sunt utilizate metodicile de reconstruire directă şi indirectă. Aceste metode, sunt
mai invazive şi traumatice decât cele ortodontice, dar au un efect practic momental, care provoacă
un interes mărit al pacienţilor.
Un subiect de conversaţie pentru specialişti, este alegerea metodicii (restaurări directe sau
indercte) de modificare neortodontică a anomaliilor de clasa I Angle, deoarece ele au diferite
caracteristici tehnice şi funcţionale. De asemenea, se deosebeşte şi atitudinea faţă de ţesuturile
22
dentare, ceea ce are o importanţă destul de mare pentru întregimea şi funcţionarea ulterioară a
dinţilor şi aparatului dento – maxilar [387, 388].
Din punct de vedere funcţional, în alegerea oricărei variante de tratament, este nevoie de a
respecta cerinţele de bază ale planificării reconstruirii segmentului anterior a arcadelor dentare,
astfel încât, ele să corespundă porţiunilor lor laterale, să restabilească relieful ocluzal normal şi să
permită o reabilitare morfologică şi funcţională totală a pacientului. Din punct de vedere fiziologic,
este important de a reproduce forma anatomică şi mărimea adecvată a dinţilor frontali, care oferă
indicatori estetici şi funcţionali optimi. Pentru obţinerea celui mai bun rezultat în cazul restabilirii
directe a dinţilor frontali, este nevoie de a lua în consideraţie şi de a utiliza principiile biomimeticii,
propuse de С. Радлинский (1998-2007) [302 – 320], care permit obţinerea rezultatului estetic
maximal. În cazul reconstruirii prin metode inderecte este necesar, dacă e posibil, de a păstra
viabilitatea dinţilor şi de a utiliza metodele cât mai puţin traumatice şi minimal invazive. În ambele
cazuri este necesară respectarea cerinţilor simetriei şi proporţiei, care ne asigură obţinerea
rezultatului maximal estetic şi funcţional.
Astfel, noi considerăm că studierea şi perfecţionarea metodelor de reglare a problemelor
legate de anomaliile ocluzale de clasa I Angle, rămâne un subiect de descuţii actual în stomatologia
modernă şi prezintă interes ştiinţific şi practic.

23
 Capitolul II. Materiale şi metode de investigaţie
2.1. Metoda clinico-instrumentală de examinare a pacienţilor
În scopul realizării sarcinilor trasate au fost examinaţi în total 102 (24b. şi 78f.) de pacienţi
în vîrstă de 18-35 de ani cu anomalii de ocluzie clasa I Angle, la care au fost supuşi tratamentului
prin restaurările directe şi indirecte 312 de dinţi. 72 de pacienţi (16b. şi 56f.) din numărul total sunt
purtători ale înghesuirilor frontale, ce constituie 70,6% din numărul total al pacienţilor examinaţi.
19 pacienţi (5b. şi 14f.) sufereau de diasteme, treme şi combinaţiile lor, ceea ce constituie 18,7%
din participanţii examinării. Poziţia vestibulorizată a incisivilor laterali superiori au fost depistată la
3 pacienţi (1b. şi 2f.) – 2,9%. 2 (2f.) persoane cu tortopoziţie a caninilor superiori – 1,96% şi 1 (1f.)
pacient cu lingualizarea incisivilor laterali superiori – 0,98%. La 2 (1b. şi 1f.) pacienţi au fost
depistate anomaliile dentare în grup de poziţie – 1,96%. La 3 (1b. şi 2f.) persoane a fost evedenţiată
poziţia lingualizată caninilor superiori, ce a constituit 2,9%.
Toţi pacineţii selectaţi au fost repartizaţi în două grupe, în conformitate cu metodele de
tratament alese:
În I grupa au fost incluşi 57 de pacienţi (14 b. şi 43 f.) cu diferite tipuri de anomalii Clasa I
Angle (40 cu înghesuiri frontale, 11 cu diasteme şi treme, 3 cu poziţia vestibulorizată a incisivilor
laterali superiori, 2 cu tortopoziţie a caninilor superiori şi 1 cu lingualizarea incisivilor laterali
superiori ), care au fost reconstruite cu ajutorul restaurărilor directe.
A II grupa a fost formată din 45 de pacienţi (10 b. şi 35 f.) cu anomalii de ocluzie clasa I
Angle (32 cu înghesuiri frontale, 8 cu diasteme şi treme, 2 cu anomalie dentară în grup de poziţie şi
3 cu lingualizarea caninilor superiori ), care au fost tratate prin intermediul restaurărilor indirecte.
Din prima grupă 41 de pacienţi (71,9% din numărul pacienţilor incluşi în prima grupă) au
fost trataţi cu vinire directe; restaurări directe (7 pacienţi - 12,3%) şi la 9 pacienţi (15,8%) a fost
reconstruită partea frontală a arcadelor dentare (tabelul 3).
Pacienţii din grupa II au fost trataţi cu ajutorul vinirelor indirecte (4 persoane – 8,9% din
numărul total al pacienţilor incluşi în a doua grupă), cu coroane de înveliş metaloceramice (32
persoane – 71,1%) şi cu ajutorul punţilor dentare metaloceramice (9 persoane – 20%)(tabelul 4).
Pentru examenul clinic-instrumental al pacienţilor au fost utilizate principiile generale de
investigaţii şi completat metodelor suplementare, ce confirmau prezenţa dereglărilor de ocluzie
сlasa I Angle la adulţi.
Examenul clinic al pacienţilor sa efectuat conform schemei stabilite: examenul subiectiv şi
obiectiv (exobucal şi endobucal), urmat de examenul paraclinic. Examenul clinic subiectiv a fost
constituit pe baza motivaţiei adresării pacienţilor şi depistarea simptomelor influenţate de
dereglările de ocluzie сlasa I Angle, istoricului actualei maladii şi a modului de viaţă cu
evedenţierea maladiilor suportate, a obiceiurilor vicioase (respiraţia orală, interpoziţie şi roadere,
24
 deglutiţia atipică etc.). O deosebită atenţie se acorda evoluţiei patologiei cu precizarea caracterului
şi duratei tratamentului stomatologic (ortodontic, terapeutic, chirurgical, protetic sau combinaţia
lor). Se preciza dacă pacientul a fost supus tratamentului ortodontic, de asemenea, la ce vârstă, cât
timp a durat, dacă a fost efectuat până la sfârşit, cu ce rezultat s-a soldat, dacă a fost întrerupt,
verificam din ce motiv şi după cât timp de la începutul acestuia [89, 115, 336, 166].
În examenul obiectiv au fost încluse: inspecţia, palpaţia, percuţia. Sa atras atenţia deosebită la
structura şi simetrie feţei, poziţia buzelor, starea ţesuturilor periorale. Ulterior sa executat palparea
ATM, a muşchilor, cu studierea cinematicii mandibulare la deschidere şi închidere a cavităţii
bucale, propulsia mandibulei cu contacte dento – dentare. Examenul endobucal începea cu analiza
stării ţesuturilor şi organelor cavitatăţii bucale. La examenul dinţilor se acorda atenţie formei,
poziţiei, mărimii, culorii, integrităţii coronare. La examinarea arcadelor dentare sa atras atenţia la
forma, prezenţa breşelor, caracterul şi nivelul ariei ocluzale, raportul fiecărui dinte sau unui grup
faţă de planul de ocluzie. La sfârşiul examinării endobucale se studiau relaţiile intermaxilare în
ocluzia centrică şi funcţională [89, 115, 336, 166].
Pentru toţi pacienţii adulţi cu anomalii de ocluzie Clasa I Angle, incluşi în cercetare, a fost
întocmită fişa examinării, în care au fost introduse datele necesare, în prima şi după fiecare şedinţă:
datele personale ale pacientului, examenele subiectiv, obiectiv şi paraclinic, diagnosticul şi planul
de tratament.
Pentru fiecare caz aparte, s-au îndeplinit scheme de indicare a culorilor şi materialelor
folosite pentru restaurări directe sau indirecte (certificat de inovator Nr. 4460).

A B
Schema 1. Imaginea schematică a dinţilor din diferite grupe pentru indicarea culorilor
restaurărilor directe sau inderecte: A) în secţiunea longitudinală; B) suprafaţa masticatorică

2.2 Studiul epidemiologic al anomaliilor de сlasa I Angle la adulţi şi structura lor

Răspândirea anomaliilor de ocluzie сlasa I Angle este destul de mare. Astfel Garliner D.,
(1990), examinând copii în vîrstă de 5 – 15 ani, a stabilit că 65% din ei pot fi consideraţi purtători ai
25
acestei patologii. Dolg (1990) menţionează o frecvenţă de 63% la copii în vîrstă de 11 – 12 ani, în
timp ce Foster T. (1990) la pacienţi cu aceeaşi vârstă, a depistat anomaliile de ocluzie сlasa I Angle
în 44,3% cazuri. În România, în diferite regiuni, de către diferiţi autori au fost obţinute următoarele
date: 41,9% (Schapira); 46,7% (Câmpeanu M.) (cu referire la sursa bibliografică [115] p.261); 40%
(Boboc Gh.) [9].
Răspândirea patologiei cercetate la copii de diferite vârste este diversă, pentru că odată cu
maturizare se declanşează mecanismul de autoreglare. Acest fapt este confirmat prin cercetările
efectuate de Dragoş Stanciu şi Valentina Scînte – Dorobăţ (1991). Ei indică că la copiii de 8 – 9 ani,
înghesuirea dentară se înregistrează în 30 – 40 % de cazuri, iar la cei de 14 ani numai în 10 – 20%
de cazuri [115].
În Republica Moldova, Conform datelor Памужак Л., Трифан В., Виноградова E. (2001),
anomaliile de ocluzie сlasa I Angle se întâlnesc în 39% din numărul total al anomaliilor
dentomaxilare [288].
Datele indicate au fost obţinute la copii, iar mulţi din ei nu se adresează la medic. După
datele oferite de Şilova L. (1971) 37,8% din copiii care au început tratamentul ortodontic, îl întrerup
la diferite etape, căpătând ocluzie nebalansată, care poate agrava decurgerea patologiei de bază
[385].
În literatura accesibilă, noi nu am date insuficiente despre răspândirea acestei anomalii la
adulţi, de aceea am efectuat o cercetare epidemiologică asupra pacienţilor maturi care s-au adresat
la noi în clinică. Cercetările au avut loc în cadrul laboratorului ştiinţific pe lângă catedra Chirurgie
orală şi maxilo-facială şi „Clinica stomatologică prof. D. Şcerbatiuc” SRL.
De către noi au fost examinaţi 1005 de pacienţi primari cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de
ani, pentru că anume la aceşti maturi mai des se întâlnesc deformările arcadelor dentare, care nu
permit identificarea cu precizie a diferitor tipuri de anomalii. Studiile au avut loc pe parcursul
anului 2006. Pentru îndeplinirea sarcinii noi am elaborat fişe pentru studiul statistic, în care au fost
introduse anomaliile de ocluzie depistate la fiecare pacient primar, care corespunde grupei de vârstă
indicată mai sus. Noi am repartizat pacienţii după sex, vârstă (cuprinsă între 18 – 35 de ani),
prezenţa sau lipsa anomaliilor de ocluzie clasa I Angle. În cazul depistării patologiei care ne
interesează, a fost indicat tipul anomaliei clasa I Angle care este depistat (grupa nr. 1). Pacienţii
care au ocluzie ortognată sau alte anomalii ale ocluziei statice, au fost incluşi într-o grupă aparte
(grupa nr. 2). În grupa nr. 3 au fost incluşi pacienţii la care este imposibilă aprecierea prezenţei sau
lipsei anomaliilor de ocluzie din cauza edentităţiilor întinse, prezenţei protezelor dentare, etc.
Datele obţinute au fost prelucrate, ceea ce ne-a permis să analizăm epidemiologia şi
structura anomaliilor clasa I Angle la adulţi[168, 173].

26
 2.3. Radioviziografia computerizată (RVG)

În ultimul deceniu, graţie dezvoltării tehnologiilor computerizate, în radiologie a apărut o

ramură nouă – radiografia digitală. Deosebirea principală a acesteia, în comparaţie cu cea clasică,
este faptul că filmul radiologic este înlocuit cu sensorul fotoelectric (miniecran care conţine
lantonide – substanţe luminiscente). Informaţia de pe sensor nimereşte pe fotocatod, care transformă
imaginea analogică în torent electronic, care, la rândul său, intră în reorganizatorul analogico –
digital. În acesta semnalul electric, purtător de informaţie despre imaginea radiologică, suferă o
cauntificare (numerizare). Imaginea digitală recepţionată nimereşte în computer, unde este
prelucrată cu ajutorul programelor speciale, medicul efectuînd alegerea programului în dependenţă
de sarcinile necesare. În timpul prelucrării imaginii, dimensiunile ei pot fi mărite şi este posibilă
majorarea contrastului, transformarea imaginii negative în pozitivă, corectarea coloristică.
Prelucrarea computerizată a informaţiei permite de a îmbunătăţi considerabil calitatea imaginii.
Avantajul RVG constă şi în micşorarea gradului de iradiere a pacientului şi obţinerea imaginii
radiografice pe ecranul monitorului după câteva secunde de la momentul radiografiei. RVG la fel
permite studiul detaliat al anumitor zone, al lungimii canalelor radiculare şi al densitometriei
ţesutului osos. De asemenea, este comodă posibilitatea de a arhiva şi de a transmite prin reţelele
electronice imaginile obţinute[34, 45, 56, 118, 129, 137, 162, 189, 220, 231, 255, 256, 275, 287,
294- 297, 301, 324, 327, 332, 333, 379, 382].
Pentru obţinerea imaginilor radioviziografice ale dinţilor din zona interesului, în cercetările
noastre, noi am utilizat RVG „Trophy” înzestrat cu programul „Trophy Windows 2000”, care
permite de a obţine rezultatele avantajoase deja indicate, precum şi studiul imaginilor în diferit
regim (posibilitatea de a mări imaginea sau numai un sector al ei, obţinerea imaginelor alb-negru,
color, negative, efectuarea unor măsurări) şi determinarea densităţii optice a ţesutului osos. Prin
urmare, utilizând RVG ca metodă de investigaţie a stării ţesutului osos parodontal la toţi pacienţii,
am avut posibilitatea de a efectua studiul comparativ în dinamică (până la tratament şi la distanţă).

2.3.1. Densitometria computerizată a laminei dure a alveolelor dinţilor frontali

În normă, pereţii alveolelor sunt acoperiţi cu lamina corticală. Ea este pronunţată diferit,
în dependenţă de vârsta şi grupa dinţilor. Cea mai dezvoltată se observă la premolari şi molari
inferiori. Se consideră că diametrul şi intensivitatea laminei corticale oglindeşte schimbările forţelor
funcţionale. Astfel, în cazul schimbărilor mărimii şi orientării forţei funcţionale, care apare la
dereglări ocluzale, se dezvoltă ocluzia traumatică, care duce la schimbări structurale în lamina
corticală a alveolelor dentare. Aceste schimbări în vivo pot fi cercetate doar radiologic.
27
 Aşadar, determinarea densităţii optice a acestei structuri, recunoscută ca o metodă modernă,
obiectivă şi precisă permite evidenţierea modificărilor morfologice în fazele incipiente ale
procesului distructiv. În acest scop noi am folosit metoda de densitometrie computerizată în
programul „Trophy Windows-2000” pe filmele digitale radiografiсe dento-
parodontale[256,332,359].
În calitate de zona de cercetare noi am ales lamina corticală a alveolelor dinţilor fronali
superiori, din cauza că anume poziţia lor în special îi interesează pe pacienţii cu anomaliile de
ocluzie clasa I Angle. Toate investigaţiile s-au efectuat cu respectarea tuturor cerinţilor
metodologice şi tehnice. Determinarea densităţii optice se făcea în zonele de inters:
1) Corticalile mediale şi destale rădăcinii în porţiunea apicală (jumătatea superioară a
rădăcinii);
2) Corticalile mediale şi destale rădăcinii în porţiunea cornară (jumătatea inferioară a
rădăcinii);
3) Vârful septului interdentar.
Aceste zone au fost alese reieşind din particularităţile biomecanicii a dinţilior frontali
superiori, ţinând cont de schimbările forţelor funcţionale. Datele obţinute au fost comparate cu
indicii densitometriei în aceleaşi zone la pacienţi cu ocluzia ortognată, fara patologii concomitente.
Valorile densităţii optice sunt determinate automat de către computer după nivelul
intensivităţii culorii gri, care este flotantă în diapazonul de la 0 (negru) pînă la 256 (alb), ceea ce ne
permite să deosebim diferenţa în densitatea ţesuturilor, care constituie aproximativ 0.39 %.
Programul pentru aprecierea densităţii permite aprecierea nivelului intensivităţii culorii gri
(densitatea optică) în orice punct al imaginii cercetate. Vârfurile diagramei indică cel mai înalt nivel
al intensivităţii culorii gri (densitatea maximală a ţesutului osos). Punctele scăzute ne indică
comporativ nivelul coborât al intensivităţii culorii gri (punctele de densitatea minimală a osului).
Aşadar, in calitate de unitate pentru măsurarea densităţii obiectelor în computer este primit nivelul
intensivităţii culorii gri (NICG), în total sunt prevăzute 256 de niveluri
(figura1)[63,124,142,169,170,256,332,359].

28
 Figura 1. Densitometria laminei corticale cu ajutorul programului „Trophy Windows
2000” (radioviziograma dento – parodontală a dinţilor 12,11,21) : 1) linia trasată pe lamina
corticală medială a rădăcinii în porţiunea apicală; 2) densitometria în punctul care ne interesează;
3) diagrama intensivităţii culorii gri dea-lungul liniei trasate; 4) datele despre NICG în punctul
ales
În calitate de semne ale traumei ocluzale pe imagini radiologice pot fi considerate:
1. Discontinuitatea, pierderea sau ştergerea laminei corticale.
2. Dilatarea fisurii periodontale a dinţilor supraîncărcaţi.
3. În urma traumei ocluzale, rădăcina dintelui poate fi rezorbată, sau cu semne ale
hipercimentozei.
4. În rezultatul forţelor enorme asupra dinţilor, pot apărea periodontitele apicale, chisturi ale
maxilarelor, afecţiunile sistemice ale parodonţiului.
5. Osul alveolei în zona apicală poate fi sclerozat iar în septurile interdentare se observă
osteoporoză.
6. În pulpa dinţilor supraîncărcaţi pot fi observate denticule.
Rezumând cele expuse, putem afirma că unele dintre cele mai importante semne ale
distrucţiei în parodont, la forţele funcţionale mărite, sunt schimbările în lamina corticală a
alveolelor, gradul cărora poate fi apreciat şi înregistrat cifric cu ajutorul densitometriei
computerizate. Din acest punct de vedere, aprecierea densităţii optice a structurii anatomice date,
ne-a permis să diagnosticăm mai exact schimbările structurale, care au loc în ea, şi respectiv să
întreprindem măsuri adecvate pentru normalizarea forţelor ocluzale, de asemenea înlăturarea altor
cauze, care pot provoca schimbări în lamina corticală. Noi considerăm că cercetările influenţei
dereglărilor ocluzale asupra densităţii optice a laminei dure ale alveolelor prezintă interes practic şi
ştiinţific deosebit.
Cu scopul determinării valorilor densitometrice ale corticalelor dinţilor frontali superiori
normali şi patologici au fost aleşi 20 de pacienţi (11f. şi 9b.), cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.

29
La acest grup de pacienţi au fost obţinute imagini radiologice digitale ale dinţilor 13,12,11,21,22,23
cu ajutorul radioviziografului „Trophy”, care au fost prelucrate prin medoda descrisă. Din metodele
de cercetare suplementare noi am folosit: examinarea clinico – instrumentală, ocluziografia,
biometria modelelor de studiu. După studierea situaţiilor clinice pacienţii aleşi au fost repartizaţi în
trei grupe: 1 grupa (de control) – pacienţi cu ocluzia ortognată, fără procese inflamatorice
parodontale şi fără lezări ale ţesuturilor dentare dure în zona interesului (10 pacienţi).
grupa 2 (de studiu) – pacienţi cu inghesuirea dinţilor frontali superiori cu simptome de inflamaţia
ale ţesuturilor parodontale, dar fără afectări ale ţesuturilor dure ale dinţilor (5 pacienţi).
grupa 3 (de studiu) – pacienţi cu tratament precedent nesatisfăcător (mărginile plombelor şi
coroanelor artificiale suspendate, care traumatizau parodonţiul marginal). Timpul care a trecut de
la efectuarea acestui tratament a constituit de la 2 pînă la 5 ani (în mediu 3 ani şi 6 luni) – 5
pacienţi.
Rezultatele cercetărilor radioviziografice sunt ilucidate în următoarele capitole.

2.4. Biometria modelelor de diagnostic

Pentru toţi pacienţii au fost confecţionate modelele de diagnostic, din ghips, conform
amprentelor obţinute cu materiale de amprentare din grupul siliconilor („ZetaPlus”, „Optosil”, etc.)
până şi după tratament. Montarea în articulator a modelelelor de diagnostic ne-a oferit posibilitatea
de a analiza cu mare precizie, poziţiile dinţilor frontali, rapoartele dintre arcadele dentare,
dereglările ocluzale, relieful ocluzal şi alte detalii, care se vizionau din unghiuri diferete, ce nu este
posibil pe parcursul examenului clinic. Uneori pe modele de studiu s-a efectuat prepararea
preventivă. De asemenea cercetările pe modelele din ghips, ne-a permis să efectuăm măsurările
necesare pentru studierea gradului de dezvoltare a porţiunii anterioare a maxilarilor şi să elaborăm
planul de tratament individual[3,4,5,27,28,43,44,89,94,191].
Biometria modelelor de diagnostic a constat în determinarea indicilor lui Pont care a depistat
corelaţia dintre lăţimea arcadei dentare la nivelul primilor premolari, molari şi suma dimensiunilor
transversale ale incisivilor superiori (SI). Autorul a constatat că conform normei, suma diametrelor
maxime ale celor 4 incizivi superiori trebuie să fie între 28 – 34 mm (normodonţie). Când aceasta
este mai mică de 28 mm, situţia se consideră ca fiind microdonţie, dacă depăşeşte 34 mm –
macrodonţie. Pentru calcularea indicilor, Pont a propus următoarele formule:
IP = SI * 100 / 80
IM = SI * 100 / 64
LP = IP /2 (pentru arcada superioară)
lp = IP /2 – 2 (pentru arcada inferioară)
30
În care: IP – diametrul interpremolar: IM - diametrul intermolar; LP – lungimea premolară; lp -
lungimea premolară inferioară.
Punctele pentru măsurare sunt:
- IP se măsoară: - pentru arcada superioară, din centrul suprafeţei ocluzale a
primului premolar;
- pentru arcada inferioară, din punctul cel mai vestibular al
punctului de contact dintre premolari.
- IM se măsoară: - pentru arcada superioară, din foseta centrală a molarului prim
superior;
- pentru arcada inferioară, din vârful celui de-al doilea cuspid
vestibular, centro – vestibular sau mezio – vestibular, al primului
molar inferior.
Lungimea anterioară a maxilarelor se măsoară de la punctul incizal, pe linia mediană, până la
intersecţia cu IP.
Cu scopul simplificării utilizării metodei descrise, cercetătorul a elaborat tabelul cu indicii
obţinuţi, care poate fi folosit ca un model pentru măsurările biometrice[115,386] (tabelul 1).

Tabelul 1. Tabelul indicilor după Pont

SI, mm IP,mm IM,mm
28,0 35,0 44,0
28,5 35,5 44,5
29,0 36,0 45,3
29,5 37,0 46,0
30,0 37,5 46,87
30,5 38,0 47,6
31,0 39,0 48,4
31,5 39,5 49,2
32,0 40,0 50,0
32,5 40,5 50,8
33,0 41,0 51,5
33,5 42,0 52,3
34,0 43,0 53,0

31
 Pentru determinarea nivelului de dezvoltare a porţiunii anterioare a maxilarelor, noi am
utilizat metodica lui Korghous, care a stabilit corelaţia dintre suma diametrelor maxime ale
incisivilor superiori şi lungimea porţiunii anterioare a maxilarului superior. În măsurările lui au fost
folosite punctele interpremolare ale lui Pont şi punctul interincisal. Graţie metodicii sale, de către
autor a fost propus tabelul de măsurări, care este comod în utilizare[386] (tabelul 2).

Tabelul 2. Măsurările după Korghous

Suma diametrilor 4 incisivi superiori, mm Lungimea porţiunii anterioare a arcadei
dentare superioare, mm
28,0 16,5
28,5 16,8
29,0 17,0
29,5 17,3
30,0 17,5
30,5 17,8
31,0 18,0
31,5 18,3
32,0 18,5
32,5 18,8
33,0 19,0
33,5 19,3
34,0 19,5

Unghiul de rotaţie a dinţilor frontali a fost apreciat cu ajtorul programului de

computer „Screen Protractor 3.4”. Acest program permite analizarea unghiurilor pe imaginile
digitale a modelelor arhivate în computerul cu precizia înaltă (figura 2).

32
 Figura 2. Poza modelului de studiu analizată cu ajutorul programului de computer „Screen
Protractor 3.4”: 1) Modelul de studiu; 2) Linia sagitală desenată pe model; 3) Partea unghiului
plasată pe linia sagitală; 4) Partea unghiului plasată pe marginea incizală a incisivului lateral;
5) Datele masurării – 105,160
Manipulaţia dată este necesară pentru întocmirea planului de tratament individual, ajută la
prognozarea complicaţiilor posibile (cea mai gravă este deschiderea camerei pulpare în momentul
preparării) în timpul tratamentului şi după acesta. Metodica alesă nu necesită instrumente specifice
pentru studierea modelelor, rezultatele măsurărilor pot fi păstrate în memoria computerului şi
repetate fără păstrarea modelelor din ghips. De asemenea, ea ne permite compararea datelor
obţinute înainte şi după tratament.

2.4.1. Dispozitiv pentru biometria modelelor diagnostice

Pentru întocmirea planului de tratament adecvat individual, deseori apare nevoia studiului
suplimentar al modelelor diagnostice în diferite situaţii clinice. În cazurile tratamentului diferitor
anomalii de ocluzie, inclusiv şi ale celor referite la clasa I Angle, practic este imposibilă elaborarea
acestui plan fără măsurările adiţionale, care ne permit identificarea cu precizie înaltă a gradului de
gravitate a patologiei şi ajută la alegerea metodelor(ortodontice, protetice, terapeutice sau
combinaţia lor) prin care poate fi soluţionată problema. Pentru biometria modelelor diagnostice au
fost elaborate diferite dispozitive, care uşurează studiul modelelor diagnostice[148,161,185,186,210
-213,218,219,240,245,274,286,290,331,365,366,380]. Dar nici unul din ele nu corespunde în
totalmente cerinţilor puse în sarcinile studiului nostru. Deoarece cu ajutorul acestor dispozitive nu
putem efectua măsurările precise, din cauză că nu ţin cont de multitudinea poziţiilor atipice a

33
grupului frontal de dinţi. De aceea noi am elaborat un dispozitiv spicific adoptat pentru măsurările
necesare în lucrarea noastră.
Aşadar, măsurările pe modelele diagnostice au fost efectuate cu ajutorul dispozitivului
elaborat şi brevetat de către noi sub denumirea „Dispozitiv pentru măsurarea porţiunii anterioare a
maxilarului superior sau inferior pe un model” (Brevet de invenţie Nr. 3380, certificat de innovator
Nr. 4515 din10.04.2007)[125].

Descrierea dispozitivului

Dispozitivul conţine rigla de măsurat 1, cu care, prin intermediul unui şurub de fixare 2, este
unită mobil o bară de măsurat 3, în care este executat un canal de ghidare 4, în canalul de blocare 6.
În căruciorul 5, cu posibilitate de deplasare verticală, este instalat un spion de măsurat 7, capătul
inferior 8 al căruia este flexat sub un unghi de 90o în direcţia spre rigla de măsurat 1. Spionul de
măsurat 7 este fixat cu ajutorul unui şurub de blocare 9. Pe căruciorul 5, vizavi de terminaţia 10 a
capătului inferior 8 al spionului de măsurat 7, este executat un reper trasat 11. Totodată, şurubul de
fixare 2, canalul de ghidare 4 şi terminaţia 10 a capătului inferior 8 al spionului de măsurat 7 sunt
amplasate în acelaşi plan, iar centrul şurubului de fixare 2 reprezintă punctul de referinţă, atât pe
rigla de măsurat 1, cât şi pe bara de măsurat 3 (figura 3, 4A,B).

Figura 3. Dispozitivul pentru măsurarea porţiunii anterioare a maxilarului superior sau

inferior pe un model, perspectiva de sus (descrierea în text)

Modul utilizării

Dispozitivul se utilizează în modul următor. Pe modelul maxilarului superior sau al celui

inferior se marchează punctele de măsurat după Pont. Pe maxilarul superior ele corespund
mijlocului fisurilor longitudinale ale primilor premolari sau ale punctului anterior de intersecţie a
fisurilor longitudinale şi transversale ale primilor molari, iar pe maxilarul inferior ele corespund

34
punctului dintre premolari sau punctului median pe suprafaţa vestibulară a primului molar pe partea
corespunzătoare a maxilarului inferior. Apoi cu ajutorul riglei de măsurat 1 se măsoară distanţa
dintre puncte după Pont, lipind rigla de acestea. De asemenea se determină linia mediană dintre
sagitală şi se instalează bara de măsurat 3 astfel încât terminaţia 10 a capătului inferior 8 al
spionului de măsurat 7 să fie lipită de partea cea proeminentă a suprafeţei anterioare a dinţilor.
Pentru aceasta căruciorul 5 cu şurubul de blocare 6 se deplasează după canalul de ghidare 4 până
când terminaţia 10 a capătului inferior 8 al spionului de măsurat 7 se va atinge de suprafaţa
anterioară a dinţilor. Apoi şurubul de blocare 9 şi şurubul de blocare 6 se fixează şi se măsoară
distanţa pe bara de măsurat 3 după reperul trasat 11, amplasat vizavi de terminaţia 10 a capătului
inferior 8 al spionului de măsurat 7 (figura 3; 4A,B).

A B
Figura 4. Dispozitiv pentru măsurarea porţiunii anterioare a maxilarului superior sau
inferior aplicat pe un model: A) perspectiva laterală; B) perspectiva de sus (descrierea în text)
Rigla de măsurat permite de a determina distanţa dintre punctele după Pont în direcţia
orizontală şi concomitent de a preciza amplasarea planului median-sagital. Posibilitatea de
deplasare verticală a spionului de măsurat în raport cu căruciorul, permite de a instala pe acesta
punctul cel mai pronunţat al dinţilor anteriori, ceea ce este un moment important pentru
determinarea exactă a dimensiunii sagitale a maxilarului, deoarece dimensiunile dinţilor şi ecuatorul
lor pentru fiecare om sunt individuale. Astfel, construcţia revendicată a dispozitivului pentru
măsurarea porţiunii anterioare a maxilarului superior sau inferior pe un model, permite de a lua în
consideraţie particularităţile anatomice individuale ale fiecărui pacient.

2.5. Examen microscopic

Tratamentul anomaliilor clasa I Angle, prin restaurările directe sau indirecte prevede
prepararea ţesuturilor dure ale dinţilor. Această manipulaţie este destul de traumatică pentru dinţi,
de aceea, actualmente se acordă o deosebită atenţie scăderii influenţei dăunătoare a procedurii de
şlefuire a ţesuturilor dure ale dinţilor. În protetica dentară, această problemă este inclusă în termenul
– „Odontoprepararea” şi este bine elucidată in lucrările lui Аболмосов Н.Т. (1967)[144], Зельтцер

35
С. (1971)[230], Клюев Б.С. (1972)[244], Большаков Г.В. (1983)[163], Арутюнов
С.Д.(1990)[160], Postolachi I.(1993)[89], David Marxkors (2003)[29], Ирошникова Е.С.
(2003)[235], Спицина Н.П.(2003)[330], Трезубов В.Н. (2003)[336], Абакумов С.И. (2006)[143],
Чудинов К.В. (2006)[368,376,377], Хабиев К.Н. (2006)[347,348]. Ei au studiat influenţa
odontopreparării asupra ţesuturilor dentare la diferite niveluri (clininic, histologic, biochimic etc.) şi
au elaborat recomandări practice pentru preîntâmpinarea diferitor complicaţii care pot fi provocate
de aceasta procedură. În stomatologia terapeutică, această manipulaţie, de asemenea, este utilizată
pe larg.
După părerea noastră, se acordă puţină atenţie preparării ţesuturilor dentare în stomatologia
terapeutică. În literatura de specialitate foarte multă atenţie se acordă formării cavităţilor favorabile
pentru obturare, dar este puţină informaţie despre influenţa preparării asupra ţesuturilor dentare. Iată
de ce noi am decis să studiem influenţa preparării cu diferite freze asupra ţesuturilor dure ale
dinţilor, la densitatea coeziunii materialului cu suprafaţa preparată, grosimea stratului de adeziv, etc.
Cu acest scop, noi am utilizat microscopia optică şi electronică, care ne-a oferit posibilitatea
studiului acestei probleme la nivel microscopic şi ultramicroscopic.
Cercetările au avut loc în cadrul laboratorului ştiinţific pe lângă catedra Chirurgie orală şi
maxilo – facială şi catedrei de Histologie şi Embriologie a Universităţii de Stat de Medicina şi
Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, şi, de asemenea, în laboratorul de cercetări ştiinţifice al
Universităţii Tehnice din Moldova.
Pentru cercetărea dată noi am luat 6 dinţi sănatoşi proaspăt extraşi cu scop ortodontic
(premolari superiori). La fiecare dinte pe suprafaţa vestibulară a fost creată o cavitate de adâncime
medie cu bizotarea marginii smalţului.
Prepararea s-a efectuat cu freze noi cu abraziune diferită, apreciată după mărimea cristalelor
de diamant:
1. 181 mcm – inelul negru
2. 125-159 mcm – inelul verde
3. 106-125 mcm – inelul albastru
4. 53-63 mcm – inelul roşu
5. 20-30 mcm – inelul galben
6. 15 mcm – inelul alb.
Din cauza abrazivităţii scăzute a frezelor sub nr. 5 şi 6, cavităţile mai întâi au fost formate cu
freze cu granulozitate mărită şi apoi finisate cu freze cu marcarea galbenă şi albă. Bizotarea tuturor
cavităţilor a fost făcută cu abrazivul cu inelul galben.
Procesul de preparare a fost efectuat conform tuturor cerinţelor stomatologiei contemporane
cu răcirea sub apă (min. 50 ml/min), cu viteza de rotaţie a frezei 250-300 mii/min. Obturarea a fost
36
făcută conform regulilor propuse de producătorul materialului restaurativ Te-Econom (Ivoclar
Vivadent), care a fost utilizat pentru toate cavităţile.
După finisarea procesului de obturare din dinţi (macropreparaţe) au fost pregătite
micropreparate (şlifuri), care au fost incluse în răşina epoxidică, pentru evitarea destrucţiei în
timpul pregătirii. Mai întâi ele aveau grosimea de 2-3 mm pentru studierea în Microscopul
Electronic cu Baliaj (MEB). După aceea ele au fost colorate în acid osmic de 2% sau reactiv Şifa
(acid fuxin-sulfuros) şi şlefuite până la grosimea de 0,1 – 0,2 mm pentru studierea în microscopul
optic.
Pentru pregătirea micropreparatelor au fost folosite pietre abrazive şi hârtia abrazivă cu
granulozitate diferită. Unele preparate au fost incluse în răşina epoxidică (figura 5).

Figura 5. Micropreparatele: 1. Coroana dintelui 11 acoperită cu vinir din compozit inclus

în răşina epoxidică, şlif longitudinal; 2. Dintele 14 cu obturaţie pe partea masticatorie, şlif
longitudinal
Pe micropreparate au fost studiate planşeul şi pereţii cavităţilor, distanţa dintre ţesuturile
dentare şi materialele de plombare, etc. În total, cu diverse sarcini necesare pentru precizia studiului
nostru, au fost pregătite 36 de micropreparate ale dinţilor obturaţi în diferite situaţii clinice. Pe
parcursul studiului au fost obţinute peste 300 de imagini ultramicroscopice şi peste 100 de imagini
ale microscopiei optice ale acestor dinţi.

2.5.2. Metode microscopice utilizate

2.5.2.1.Microscopia Electronică cu Baliaj (MEB)

Microscopia Electronică cu Baliaj (MEB) a fost aleasă din cauza că permite studierea
suprafeţelor micropreparatelor la nivelul ultramicroscopic. Imaginea de o calitate înaltă a suprafeţei
primită la MEB este lansată pe monitorul computerului. Acest fapt permite cercetătorului să
studieze imaginea suprafeţei micropreparatului vizual, conform necesităţii, pot fi făcute diferite
măsurări, posibilităţile aparatului de asemenea permit studierea compoziţiei chimice.
Pentru cercetările noastre, noi am utilizat MEB – TESCAN, Scaning Electron Microscope
VEGA TS 5130 mm. Principiul de acţiune a acestui tip de echipament, este bazat pe utilizarea

37
efectelor care apar la iradierea suprafeţei obiectului cu un fascicul de electroane subţiri focusat –
sondă. Diametrul sondei depinde de particularităţile constructive şi calitatea ansamblurilor
microscopului, în primul rând cea a opticii electronice. În MEB contemporane, este atinsă
desăvârşirea înaltă a tuturor componentelor construcţiei, ceea ce permite micşorarea diametrului
sondei până la 5–10 nm, care, la rândul său, măreşte puterea de rezoluţie a microscopului. În
rezultatul interacţiunii sondei cu suprafaţa micropreparatului, sunt generate diferite semnale. Din
ele, cele de bază, sunt cunoscute ca electroni: reflectaţi, secundari, absorbaţi, electroni Aujer, care
au trecut prin micropreparat, precum şi emisiuni de radiaţii, catodoluminiscenţă şi roentghen
(schema 2) [146,147,199,293].

Schema 2. Efectele interacţiunii sondei electronice cu obiectul. 1 - sonda electronică; 2 –

obiect; 3 – electroni reflectaţi; 4 – electroni secundari; 5 - electroni Aujer; 6 – electroni absorbaţi;
7 – electroni care au trecut prin micropreparat; 8 – radiaţia catodoluminiscentă; 9 - radiaţia
roentghen
Pentru obţinerea imaginii suprafeţei cercetate, sunt utilizaţi electroni secundari, reflectaţi şi
absorbaţi. Restul radiaţiei, este utilizat ca sursă suplimentară de informaţii.

2.5.2.2.Microscopia optică

Prezintă metodica de cercetare a microstructurilor diferitor obiecte, inclusiv ale

micropreparatelor dinţilor. Pentru aceasta, sunt utilizate diferite tipuri de microscopuri, însă
principiul lor de funcţionare rămâne unic. Razele luminii, reflectate de oglindă, se strâng cu ajutorul
condensorului. Acesta este compus din câteva lentile, montate într-un corpus metalic. Mai departe
lumina nimereşte în obiectiv, care dă imaginea reală, mărită şi întoarsă, a obiectului studiat.
Imaginea, pe care o dă ultimul, se examinează prin sistemul optic, numit ocular.
Pentru căpătarea imaginii calitative a microstructurilor obiectului cercetat, sunt utilizaţi
diferiţi coloranţi histologici. Ei se utilizează în dependenţă de structurile care trebuie să fie depistate
şi cercetate. Microscopiei optice, au fost supuse 6 micropreparate, care iniţial au fost cercetate prin
studiul ultramicroscopic după colorarea respectivă. În cazul nostru, noi am folosit acid osmic de
38
2% (expoziţia 24 ore) şi reactiv Şifa (acid fuxin-sulfuros) expoziţia 60 secunde. Microscopia optică
a fost folosită împreună cu MEB, pentru mărirea preciziei cercetării, deoarece nu toate structurile
sunt vizibile într-un microscop sau altul (figura 6,7)[233,291]. Cu alte cuvinte, rezultatele căpătate
în urma utilizării ambelor metodici, se completează reciproc şi ne ajută la căpătarea rezultatelor mai
exacte ale cercetărilor.

Figura 6. MEB (mărirea x 3650): 1) Material pentru plombare (compozit); 2) Dentină; 3)

Spaţiu dintre dentina şi compozit (vizual seamănă cu spaţiul pustiu în urma retragerii
polimerizante)

Figura 7. Microscopia optică (mărirea x 150) (tot acelaşi micropreparat): 1) Material

pentru plombare (compozit); 2) Dentină; 3) Spaţiu dintre dentina şi compozit umplut cu adeziv
(exemplul care ne arată că ambele metodici de microscopie sunt informative, au diferite posibilităţi
şi se completează reciproc)

39
 2.6. Parodontograma după Kurleandschi

Este o metodică statică de evidenţă a stării funcţionale a dinţilor. Parodontograma reprezintă

o schemă a formulei dentare unde se notează datele despre starea fiecărui dinte. Ea este completată
conform datelor examenului clinic, radiologic şi gnatodinamometriei prin semne convenţionale: N –
norma, O – lipsa dintelui; 1/4 – resorbţia ţesutului osos de gradul I; 1/2 - resorbţia ţesutului osos de
gradul II; 3/4 – resorbţia ţesutului osos de gradul III. Dacă gradul de resorbţie este mai pronunţat,
atunci dintele este considerat absent.
La alcătuirea parodontogramei, reieşim din forţele de rezervă ale parodonţiului care este egal
cu aproximativ 1/2 din posibilităţile funcţionale maxime. Starea funcţională a lui în normă este
determinată cu ajutorul coeficienţilor obţinuţi prin comparaţia posibilităţilor funcţionale determinate
în cadrul gnatodinamometriei. La mijlocul schemei este notată formula dentară, starea parodonţiului
apreciată şi coeficienţii condiţionali sunt notaţi în pătrăţelele respective. După completarea schemei
se calculează starea funcţională a parodonţiului pentru fiecare grupă de dinţi. Analiza rezultatelor,
ne permite studiul în mod cifric, ceea ce ne ajută la întocmirea planului de tratament adecvat şi
individual[89].
A fost alcătuită parodontograma după Kurleandschi pentru toţi pacienţii trataţi prin
intermediul punţilor dentare metaloceramice (9 pacienţi).

2.7. Metoda de obţinere a ocluziogramei

Rapoartele dintre arcadele dentare sunt realizate graţie contactelor dento-dentare la nivelul
ariilor ocluzale în statică sau dinamică. În cazul anomaliilor de ocluzie I cl. Angle contacte
interdentare în zona laterală sunt de tip funcţional, dereglările aparînd doar în zona frontală.
Înregistrarea şi diagnosticul contactelor dento-dentare patologice se efectuează cu ajutorul
ocluziogramei.
Ocluziograma poate fi obţinută cu ajutorul: hârtia de articulare (indigo, „Bausch”), care
poate fi studiată nemijlocit în cavitatea bucală; placă de ceară sau din acrilat. Aceste metode sunt
frecvent utilizate în activitatea medicilor şi este considerată eficientă în echilibrarea ocluziei. În
analiza ocluziogramei se atrage atenţia la numărul, localizarea şi intensitatea contactelor dentare. În
studiul nostru noi am utilizat hârtia de articulare „Bausch” cu grosimea de 200 mcm., deoarece ea
permite de a obţine imprimarea contactelor dentare în dependenţă de intensitatea lor[89,192,386].
Manipulaţia dată, a fost aplicată tuturor pacienţilor pentru depistarea supracontactelor şi
individualizarea ocluziei în timpul tratamentului prin restaurările directe şi indirecte.

40
 2.8. Metoda de modelare matematică a schimbării forţelor
asupra rădăcinii dintelui frontal după modificarea poziţiei lui
prin restaurarea directă sau indirectă
Din punct de vedere al fizicii, dinţii frontali, având o rădăcină, care se fixează de os şi
coroană, situându-se în cavitatea bucală, asupra căreia acţionează forţele masticatorii, pot fi privite
ca pârghii de gradul întâi. În situaţia dată, rădăcina situată în alveola maxilarului joacă rolul de braţ,
indicat ca b1 şi se măsoară în mm. Coroana dentară constituie al doilea braţ – b2. Respectiv, la
acţionarea forţei asupra coroanei dintelui frontal cu forţa indicată F1, atunci rădăcina fiind braţ al
aceleiaşi pârghii, va primi forţa F2 (se măsoară în Newton). Ca punct de sprijin, convenţional, putem
considera margina alveolară a dintelui cercetat. Privind poziţia dinţilor frontali în ocluzia
ortodontică, se poate spune ca pârghiile date (dinţi frontali) se află în stare de echilibru, deoarece ele
se supun regulii: „Pârghia se află în stare de echilibru atunci când forţele, care acţionează asupra ei,
sunt invers proporţionale braţelor acestor forţe”. Această regulă se poate exprima prin formula:

F1 / F2 = b1 / b2 ,
unde F1 şi F 2 – forţe, care acţionează asupra pârghiei, b1 şi b2 sunt braţele acestor forţe.
Tractarea cercetării acestei probleme, doar din punct de vedere al fizicii, nu poate fi
considerată absolut corectă, deoarece ea nu ia în consideraţie multitudinea mişcărilor maxilarului
inferior, deci şi a forţelor ce acţionează asupra dinţilor frontali. Neluat în atenţie este şi faptul că
dintele nu este un implantat absolut fix, într-un punct (la nivelul marginii alveolare), ci rămâne
suspendat cu ajutorul ţesuturilor periodontale în alveola dentară, care au capacitatea de a amortiza şi
de a repartiza forţele ce acţionează asupra dinţilor.
În lucrare, noi am vrea să studiem schimbările forţelor asupra rădăcinii dintelui frontal în
cazul modificării poziţiei coroanei prin restaurarea directă sau indirectă. În această situaţie se
modifică vectorul forţelor care acţionează asupra dintelui. Cu acest scop noi am utilizat formula sus
indicată, ţinând cont de faptul că coroana dentară a dinţilor frontali nu formează unghiuri cu
rădăcina, adică este dreaptă (schema3).

Schema 3.Imaginea schematică a contactului ocluzal şi direcţia forţei dintre incisivul central de
jos cu antagonistul de sus, care se află în protruzie (explicaţii în text)
41
 La restaurarea dinţilor distopaţi, schimbând poziţia coroanei, rădăcina rămâne la locul ei.
Astfel noi formăm un unghi anume între coroană şi rădăcina dintelui, ce în mod sigur va duce la
modificarea forţelor asupra acesteia (schema 4)

Schema 4. Imaginea schematică a contactului ocluzal şi direcţia forţei dintre incisivul central de
jos cu antagonistul de sus, după schimbarea poziţiei coroanei a ultimului (explicaţii în text)
Pentru studierea fenomenului dat, noi am utilizat următoarea formulă:

F1 = F2 b2 cos α / b1,
unde F1 şi F 2 – forţe, care acţionează asupra pârghiei, b1 şi b2 sunt braţele acestor forţe, cos α –
cosinusul unghiului pe care l-am căpătat între coroana dentară şi rădăcina dintelui[195,285].
Comparând datele calculelor obţinute înainte de restaurarea dintelui cu poziţia modificată şi
după restaurare, putem decide despre schimbările forţelor asupra rădăcinii, evidenţiate matematic.
Cu ajutorul metodelor roenthgenologice ilucidate mai înainte, putem observa modificările în
dinamica ţesutului osos a dinţilor restauraţi, în cazul că acestea apar.
Precum a fost menţionat mai sus, cea mai sensibilă structură la schimbările forţelor ocluzale
este lamina corticală a alveolelor dentare. De aceea noi am efectuat calcule matematice
condiţionale, luând diferite unghiuri posibile între coroană şi rădăcină, care apar în urma
restaurărilor. Scopul principal al acestor calcule a fost aprecierea părţii în care se modifică forţa
majorării sau scăderii acesteia. Rezultatele acestor calcule sunt ilucidate în capitolele următoare.
Presupunerile făcute pe baza modelării matematice au fost verificate cu ajutorul măsurărilor
densitometrice, care au fost efectuate la toţi 102 pacienţi selectaţi pentru studiu. Aceste măsurări se
efectuau înainte de tratament şi peste 3, 6 şi 12 luni după finisarea lui.
După opinia noastră, metodele de cercetare alese, ne-au permis studierea aprofundată şi
completă a anomaliilor cercetate. Ele au ajutat enorm la diagnostica şi alegerea unui plan de
tratament individual, întocmirea căruia ne-a oferit posibilitatea de a atinge un rezultat înalt estetic şi
funcţional. Aceste metode sunt foarte simple şi accesibile pentru fiecare medic-stomatolog.

42
 Capitolul III
Rezultatele examenului complex şi tratamentul pacienţilor adulţi cu anomalii de
ocluzie Clasa I Angle
În scopul realizării sarcinilor trasate au fost examinaţi în total 102 (24b. şi 78f.) de pacienţi
în vîrstă de 18-35 de ani cu anomalii de ocluzie clasa I Angle, la care au fost supuşi tratamentului
prin restaurările directe şi indirecte 312 de dinţi. 72 de pacienţi (16b. şi 56f.) din numărul total sunt
purtători ale înghesuirilor frontale, ce constituie 70,6% din numărul total al pacienţilor examinaţi.
19 pacienţi (5b. şi 14f.) sufereau de diasteme, treme şi combinaţiile lor, ceea ce constituie 18,7%
din participanţii examinării. Poziţia vestibulorizată a incisivilor laterali superiori au fost depistată la
3 pacienţi (1b. şi 2f.) – 2,9%. 2 (2f.) persoane cu tortopoziţie a caninilor superiori – 1,96% şi 1 (1f.)
pacient cu lingualizarea incisivilor laterali superiori – 0,98%. La 2 (1b. şi 1f.) pacienţi au fost
depistate anomaliile dentare în grup de poziţie – 1,96%. La 3 (1b. şi 2f.) persoane a fost evedenţiată
poziţia lingualizată caninilor superiori, ce a constituit 2,9%.
Complicaţiile în formă de carie dentară au fost depistate la 26 pacienţi cu înghesuirea
dinţilor frontali. Localizarea ei se observa pe suprafeţele meziale şi distale, de diferită profunzime.
Astfel, la 36,6% din pacienţi, purtători de înghesuirea dinţilor frontali, anomalia de bază este
complicată de carie dentară, sau la 25,5% din numărul total al pacienţilor aleşi. La 13 persoane cu
înghesuire frontală s-a depistat parodontită cronică marginală – 18% sau 12,7% din numărul total al
pacienţilor studiaţi. Din cele expuse mai sus, este evident că înghesuirea dinţilor frontali creează
cele mai favorabile condiţii pentru apariţia complicaţiilor, în timp ce alte anomalii incluse în clasa I
Angle sunt complicate mult mai rar cu patologiile ţesuturilor dentare sau ale parodonţiului, sau ele
lipsesc completamente.
Toţi pacineţii selectaţi au fost repartizaţi în două grupe, în conformitate cu metodele de
tratament alese:
În I grupa au fost incluşi 57 de pacienţi (14 b. şi 43 f.) cu diferite tipuri de anomalii Clasa I
Angle (40 cu înghesuiri frontale, 11 cu diasteme şi treme, 3 cu poziţia vestibulorizată a incisivilor
laterali superiori, 2 cu tortopoziţie a caninilor superiori şi 1 cu lingualizarea incisivilor laterali
superiori ), care au fost reconstruite cu ajutorul restaurărilor directe.
A II grupa a fost formată din 45 de pacienţi (10 b. şi 35 f.) cu anomalii de ocluzie clasa I
Angle (32 cu înghesuiri frontale, 8 cu diasteme şi treme, 2 cu anomalie dentară în grup de poziţie şi
3 cu lingualizarea caninilor superiori ), care au fost tratate prin intermediul restaurărilor indirecte.
Din prima grupă fac parte pacienţii care au fost trataţi cu vinire directe (41 de pacienţi),
restaurări directe (7 pacienţi) şi la 9 pacienţi a fost reconstruită partea frontală a arcadelor dentare
(tabelul 3).

43
 Tabelul 3. Structura I gr. de pacienţi după tipul lucrării efectuate
Nr.d Denumirea Numărul Dinţi supuşi tratamentului
e restaurării directe pacienţilor Devitalizaţi N-au fost Au fost Numărul
ordi pentru devitalizaţi devitalizaţi dinţilor
ne restaurare după vitali
finisarea supuşi
tratamentu tratamentu
lui lui
1 Vinire directe 41 5 63 3 71
% 7% 89% 4% 100%
2 Restaurări directe 7 2 17 2 21
% 9.5% 81% 9.5% 100%
3 Reconstrucţia 9 4 34 10 48
segmentului frontal
% 8% 71% 21% 100%
Dinţi care au fost devitalizaţi înainte de adresarea pacientului 12
% 8%
Numărul total al dinţilor trataţi în grupă 152

Pacienţii din grupa II au fost trataţi cu ajutorul vinirelor indirecte (4 persoane), cu coroane
de înveliş metaloceramice (32 persoane) şi cu ajutorul punţilor dentare metaloceramice (9 persoane)
(tabelul 4). Punţile dentare au fost utilizate în cazurile anomaliilor de ocluzie Clasa I Angle,
complicate cu edentaţii parţiale secundare, cauzate de caria şi complicaţiile ei (6 pacienţi) sau în
urma parodontitei cronice (2 persoane), în zona interesului. Cu scopul pregătirii preprotetice, la 6
pacienţi cu edintaţii parţiale în zona frontală, au fost instalate 8 implantanţi din titan într-o etapă.

Tabelul 4. Structura gr. II de pacienţi după tipul lucrării efectuate

Nr.d Denumirea Numărul Dinţi supuşi tratamentului
e restaurării directe pacienţilor Devitalizaţi N-au fost Au fost Numărul
ordi pentru devitalizaţi devitalizaţi dinţilor
ne restaurare după vitali
finisarea supuşi
tratamentu tratamentu
lui lui
1 Vinire indirecte 4 2 15 1 18
% 11% 83% 6% 100%
2 Coroane de înveliş 32 27 43 8 78
metaloceramice
% 35% 55% 10% 100%
3 Punţile dentare 9 12 22 7 41
metaloceramice
% 29% 54% 17% 100%
Dinţi care au fost devitalizaţi înainte de adresarea pacientului 23
% 14%
Numărul total al dinţilor trataţi în grupă 160

44
 Grupe de pacienţi se deosebesc statistic veridic:
• după necesitatea preparării ţesuturilor dure dentare χ2 = 23,70; p<0,001;
• după necesitatea devitalizării dinţilor pentru restaurări χ2 = 18,98; p<0,001;
• necesitatea devitalizării după tratament (în rezultatul complicaţiilor) χ2 = 0,00;
p<0,05.
Pacienţilor din prima grupă li s-a aplicat tratament prin restaurările directe, utilizând
metodele propuse de către noi. Cu scopul studierii eficienţei acestor metode, ele au fost comparate
cu metodele clasice aplicate pentru restaurarea dinţilor frontali în cazurile anomaliilor de ocluzie
clasa I Angle şi leziunilor parţiale, subtotale şi totale ale acestor dinţi, la 37 de pacienţi (14b. şi 23f.)
(aleşi retrospectiv din numărul pacienţilor primiţi preliminar). Acest număr de pacienţi a fost
apreciat ca grupa de control în care au fost incluşi pacienţi cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani (în
mediu 29,3 ani).
Restaurările directe au fost confecţionate utilizând tehnologiile contemporane, respectând
cerinţele biomimeticii şi a stomatologiei moderne. Până nu demult, pentru reconstruirea arcadelor
dentare cu anomalii de ocluzie clasa I Angle, a fost posibilă utilizarea doar a metodelor protetice.
Dezvoltarea materialelor stomatologice a permis efectuarea aceloraşi lucrări cu ajutorul lor, direct
în cavitatea bucală a pacientului, cu un efect înalt estetic şi funcţional. De aceea, rezultatele
obţinute, au fost comparate cu cele indirecte din următoarele puncte de vedere: prepararea
ţesuturilor dure dentare, necesitatea devitalizării dinţilor, timpul necesar pentru confecţionarea
restaurărilor, datele esteticii şi durabilităţii, necesitatea îngrijirii restaurării, posibilitatea reparării în
cazul necesităţii, influenţa restaurărilor directe şi indirecte asupra rădăcinii dintelui şi a procesului
alveolar al maxilarelor.
Confecţionarea oricărei din restaurări, fie a celei directe sau indirecte, începe cu prepararea
ţesuturilor dure, care se efectuează cu scopul creării condiţiilor pentru ele. Această procedură este
destul de traumatică pentru ţesuturile dentare şi necesită atenţie majoră faţă de topografia camerei
pulpare pentru prevenirea deschiderii ei sau a altor complicaţii posibile, legate de această
manipulaţie. Realizând această etapă importantă, noi ne-am orientat după datele şi recomandările lui
Аболмосов Н.(1967) [144], Клюев Б.(1972) [244], Большаков В.(1983) [163], Гаврилов
Е.(1984) [192], Postolachi I. (1993) [89], Tрезубов Б.(1999) [336], Graham J. Mount (2001, 2005)
[208, 205], David Marxkors (2003) [29], Спицина Н.(2003) [330], Каламкаров Х. (2003) [237,
238], Ржанов Е.(2006) [323]. Informaţia obţinută din aceste surse, ne-a permis să reducem
posibilitatea apariţiei complicaţiilor la minim.
Prepararea ţesuturilor dentare, în cazul anomaliilor de ocluzie clasa I Angle, pentru
confecţionarea restaurărilor indirecte, are aceleaşi principii ca şi în cazul poziţiilor normale ale
dinţilor. Diferenţa constă în faptul că în unele locuri ale coroanei dentare este necesară şlefuirea
45
mult mai adâncă (din cauza poziţiei atipice) cu scopul creării condiţiilor favorabile pentru
construcţii fixe. De aceea, pentru îndeplinirea acestei sarcini şi prevenirea accidentelor şi
complicaţiilor posibile, deseori este necesară devitalizarea dinţilor care vor fi restauraţi. Conform
datelor lui Каламкаров Х. (2003) [237], în cazul înclinării însemnate a incisivilor şi caninilor
superiori şi al poziţiei marginii incizale a dintelui distopat la distanţă mai mare de 1 mm de la
marginea incisală a antagonistului, este imposibilă păstrarea vitalităţii dintelui. Dinţii întorşi în jurul
axului necesită depulpare, dacă întoarcerea depăşeşte 30° pentru incisivi centrali superiori şi 50°
pentru incisivii laterali superiori. Dacă gradul de întoarcere este mai mic, există posibilitatea
păstrării vitalităţii dinţilor stâlpi.
La rândul său, Гаврилов Е. (1984) [192] ne indică că pentru păstrarea vitalităţii dintelui
preparat, grosimea ţesuturilor dure asupra pulpei trebuie să fie nu mai puţin de 0,8 – 1 mm. Pentru
prognozarea deschiderii camerei pulpare, ambii autori recomandă prepararea preliminară a dinţilor
situaţi atipic pe model diagnostic.
Ţinând cont de toate aceste lucruri, noi am efectuat prepararea foarte atent, corespunzător
particularităţilor topografice ale cavităţii dinţilor frontali. Prepararea preliminară pe modele de
studiu a fost efectuată în 9 cazuri la pacienţii din grupa 1 şi 12 cazuri din cea de-a doua grupă.
Această etapă a fost necesară în cazurile clinice cu dereglări de poziţie a dinţilor frontali mediu
accentuate(unghiul de rotaţie a incisivilor centrali superiori fiind 28o-32o şi 45o-55o pentru incisivii
laterali superiori), pentru elaborarea planului de tratament. În cazurile când anomaliile de ocluzie
clasa I Angle, la pacienţii din ambele grupe au avut manifestări slab accentuate sau foarte
pronunţate, nu era nevoie de preparare preliminară, deoarece în primul caz este clar că dinţii nu
necesită devitalizare, iar în cel de-al doilea, a fost evidentă necesitatea în depulparea dinţilor supuşi
tratamentului cu restaurări directe sau indirecte.
S-a observat că în cazurile anomaliilor de ocluzie clasa I Angle, în situaţii clinice cu diferit
grad de accentuare, numărul dinţilor devitalizaţi pentru restaurări directe şi indirecte nu este egal.
Acest lucru este dictat de faptul că pentru unele restaurări indirecte (coroane de înveliş
metaloceramice) există necesitatea preparării mai adânci faţă de cele directe. Datele despre numărul
dinţilor devitalizaţi pentru diferite tipuri de restaurări sunt prezentate în tabelele 3, 4.

3.1. Epidemiologia anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi şi structura lor

Noi am examinat clinic 1005 de pacienţi primari (627 femei – 62,4% şi 378 bărbaţi – 37,6%)
cu vîrsta cuprinsă între 18 – 35 de ani (vârsta medie a constituit 27,5 de ani: 27,3 la femei şi 27,6 la
bărbaţi). La 462 de pacienţi (303 femei şi 159 bărbaţi) – 45,9% s-au depistat anomalii de cl.I Angle
(grupa de evidenţă 1).
46
 În grupa 2 (în care nu sunt pacienţi cu anomalii clasa I Angle) au fost incluşi 507 de
pacienţi (303 femei şi 204 bărbaţi) – 50,4%, din numărul total de pacienţi, 36 (21 femei şi 15
bărbaţi) – 3,7% au intrat în grupa nr. 3 (pacienţi la care era imposibil de apreciat prezenţa sau lipsa
anomaliilor) (figura 8) ( χ2 = 3,75; p<0,05).

Slice 1
Slice 2
Slice 3

Figura 8. Răspândirea anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la pacienţii adulţi

1 slice – grupa №1(45,9%)

2 slice – grupa №2(50,4%)
3 slice – grupa №3(3,7%)

Analizând datele obţinute, este evident că o parte destul de mare din populaţia matură –
45,9%, au anomalii de ocluzie clasa I Angle. Ţinând cont de faptul că în grupa doi au fost incluşi
pacienţi cu alte anomalii de ocluzie şi cele cu relaţii interarcadiene normale, se poate spune cu
siguranţă că partea majoră din pacienţii examinaţi au anomalii de clasa I Angle cu gradul de
pronunţare diferit.
Mai ales că, studiind structura anomaliilor clasa I Angle, conform clasificării indicate
(subcapitol 1.2), noi am observat că cel mai des se întâlneşte înghesuirea dinţilor frontali – 324 de
pacienţi (210 femei şi 114 bărbaţi), ce constituie 70% din toate anomaliile porţiunii frontale a
arcadelor dentare şi 32,2% din numărul total al pacienţilor examinaţi. Pe locul doi se plasează
diasteme, treme şi îmbinarea lor – 84 de persoane (57 femei şi 27bărbaţi) – 18,4% din numărul total
de pacienţi examinaţi şi 8,4% din grupa 1. Alte anomalii de ocluzie din cele care se referă la clasa I
Angle, se întâlnesc mult mai rar şi alcătuiesc 11,6% din persoanele cu anomalie de interes (figura 9)
( χ2 = 0,31; p<0,05).

47
 Slice 1
Slice 2
Slice 3

Figura 9. Structura anomaliilor clasa I Angle

1. slice – înghesuirea dinţilor frontali (70%)

2. slice – diasteme, treme şi îmbinarea lor (18,4%)

3. slice – alte varietăţi care se referă la anomaliile de ocluzie cl.I Angle (11,6%).

Înghesuirea dinţilor frontali este cel mai des urmată de complicaţii din toate anomaliile de
ocluzie clasa I Angle. Cea mai frecvent întâlnită complicaţie este caria dentară, care se observă în
36,1% din toate cazurile de înghesuire. A doua complicaţie întâlnită la acest grup de patologii este
parodontita cronică de diferite graduri – 9,3%. Celelalte anomalii de ocluzie, care se referă la clasa I
Angle, sunt urmate de diferite complicaţii mult mai rar.

3.2 Studiul microscopic

Pentru examinările microscopice şi ultramicroscopice, au fost pregătite 36 micropreparate

ale dinţilor obturaţi în diferite situaţii clinice (dinţi sănătoşi înlăturaţi cu scopuri ortodontice,
devitalizaţi, rezorcinaţi), inclusiv şi cei care nu au intrat în studiul de bază, dar au fost utilizaţi ca o
sursă suplimentară de informaţie pentru mărirea preciziei cercetării. Pentru obturarea lor au fost
folosite diferite tipuri de materiale pentru obturaţii şi sisteme adezive (subcapitol 2.5). Pe parcursul
studiului au fost obţinute peste 300 de imagini ultramicroscopice şi peste 100 imagini în
microscopul optic, care ne-au permis studierea structurilor micropreparatelor cu o precizie înaltă.
Pentru evitarea greşelilor şi pentru studiul suplimentar, micropreparatele au fost examinate în
microscopul optic, cu ajutorul căruia am depistat şi studiat microstructurile preparatului, care din
motive tehnice nu pot fi vizualizate la MEB. Sintetizând tot ce a fost expus mai sus, putem
menţiona că am utilizat două tipuri de microscopii cu principiul diferit de lucru, pentru studii mai
exacte şi precise.

48
 Conform cercetărilor microscopice, după prepararea ţesuturilor dur dentare cu freze
diamantate cu inelul verde sau negru, se observă multiple microcrăpături în ţesuturile dure ale
dinţilor. Ele sunt de adâncime şi lăţime diferită şi sunt plasate sub diferite unghiuri faţă de pereţii şi
podeaua cavităţii[172,178]. (figura 10)

Figura 10. МEB a micropreparatului dintelui cu cavitatea obturată cu compozit

fotopolimerizabil Te-Econom (Ivoclar Vivadent) (mărirea - х 1640) : 1) Materialul de obturaţie;
2)Dentină; 3)Microcrăpături apărute în urma preparării cu freza diamantată (inelul verde)

Adâncimea microcrăpăturilor apărute după prepararea cu freze diamantate de granulozitate

mărită (marcare verde şi neagră) variază de la 5 - 10 mcm. până la 100 mcm. ( M=27,51 ±0,26;
p <0,001), iar lăţimea lor poate atinge 5 mcm. (M=4,87 ±0,20; p <0,001) la începutul lor (figura 11
A, B).

Figura 11. A.) МEB a micropreparatului dintelui cu cavitatea obturată cu compozit

fotopolimerizabil Te-Econom (Ivoclar Vivadent) (mărirea - х 1570) : 1) Materialul de obturaţie;
2)Dentină; 3)Microcrăpătura apărută în urma preparării cu freza diamantată (inelul negru)

49
 Figura 11. B). Tot acelaşi micropreparat în microscopul optic (mărirea х 60). În centrul
imaginii este clar vizibilă microcrăpătura în peretele cavităţii

Până acum, problema apariţiei microcrăpăturilor a fost elucidată în literatura de specialitate,

din punctul de vedere al proteticii dentare în subdiviziunea odontoprepararea. În sursele
bibliografice de stomatologie terapeutică, este menţionată doar bizotarea marginilor smalţului
înainte de obturare. Noi am acordat atenţie acestei probleme, deoarece prepararea dintelui pentru
protezarea şi formarea cavităţii este un proces asemănător, deseori pentru ultima sunt implicate
straturile de dentină cu mult mai profunde decât în momentul odontopreparării. Dar dacă este vorba
despre schimbarea poziţiei a unui sau mai multor dinţi prin restaurări directe, procesul de prelucrare
abrazivă a ţesuturilor dure puţin diferă de cel în cazul preparării pentru restaurări indirecte.
Astfel, datele obţinute de noi arată că la prepararea ţesuturilor dure ale dintelui cu freze
diamantate marcate cu culoarea neagră sau verde, sunt supuse unei prelucrări aspre, care au un efect
traumatic pentru ele. Pentru comparaţie, studierea pereţilor cavităţilor formate sau finisate cu freze
diamantate cu inelul albastru, roşu, galben sau alb, arată că numărul microcrăpăturilor scade cu
micşorarea abrazivităţii frezei, ajungând pînă la 1-2 pe un perete (pentru freze galbene). Adâncimea
lor de asemenea este mai mică şi nu depăşeşte 3-4 mcm. (M=3,47 ±0,118; p <0,001), iar lăţimea
constituie 0,5-1 mcm. (M=0,74 ±0,069; p <0,001) în cazul prelucrării cu freza diamantinată cu
inelul galben. Acest fapt ne arată că, cu cât este mai mic diametrul pulberei de diamant, cu atât
şlefuirea este mai cruţată. Faptul că în cavităţile care au fost finisate cu freze marcate cu alb,
microcrăpăturile se întâlnesc mai des decât în cele finisate cu inelul galben este explicat prin aceea
că toate cavităţile au fost formate cu aceeaşi freză, în cazul utilizării abrazivelor marcate cu negru,
verde, albastru şi roşu. Iar freze cu granulozitate super- şi ultramăruntă nu sunt prevăzute pentru
preparare, de aceea, cavităţile în acest micropreparat, au fost formate cu freza marcată verde. Apoi,

50
pereţii şi planşeul cavităţii lor au fost finisaţi cu abrazive cu inelul galben şi respectiv alb. Cu alte
cuvinte, noi am încercat să înlăturăm straturile superficiale cu aceste instrumente. Este evident că
frezele cu granule supermărunte au înlăturat stratul superfecial (cu microcrăpături) mai bine decât
cele cu granule ultramărunte.
Reieşind din cele expuse mai sus, faptul că microcrăpăturile se întâlnesc mai des după
finisare cu freza marcată alb în comparaţie cu cea galbenă noi explicăm prin aceea că primul, având
capacităţile abrazive scăzute nu are posibilitatea de a înlătura definitiv stratul de ţesuturi dure
preparate care conţin microcrăpături. De aceea, noi considerăm că pentru prepararea finisantă,
trebuie să fie utilizate frezele diamantate cu granulozitate supermăruntă (galbene).
Prevenirea apariţiei microcrăpăturilor ţesuturilor dure în momentul preparării sau înlăturarea
lor prin prelucrarea abrazivă finisantă, are o însemnătate mare. Microcrăpăturile, după opinia
noastră, sunt nu doar semne ale traumei ţesuturilor preparate, ci şi microcavităţi adăugătoare, în care
pot rămâne microorganisme şi particule ale ţesuturilor dure traumate, acestea, decolând de la locul
lor, rămân fără alimentare şi sunt supuse necrozei. În astefel de caz, ele pot servi ca mediu nutritiv
pentru microorganisme, care au rămas sau au nimerit în profunzimea microcrăpăturilor, fapt care
poate duce la un şir de complicaţii (pulpită, carie secundară, etc.). Trebuie să ţinem cont de faptul că
la preparare microparticulele şi microorganismele pot nimeri în canaliculele dentinale la adâncimea
până la 40 mcm., iar în microcrăpăturile care au diametrul şi lungimea cu mult mai mare, după
opinia noastră, ele pot pătrunde evident mai adânc, unde ele vor fi inaccesibile pentru antiseptici.
Astfel, noi propunem să delimităm prepararea ţesuturilor dure în două etape: de bază şi
finisante. Prima presupune excizia rapidă şi maximal necesară a ţesuturilor dentare cu ajutorul
frezelor diamantate cu abrazivitate mărită. A doua etapă, are ca scop excizia minimală a ţesuturilor
dure, iar maximal, sunt înlăturate straturile de ţesuturi dentare care conţin microcrăpături.
Alt aspect care a fost examinat cu ajutorul metodelor microscopice reprezintă problema
stratului de adeziv.
Durabilitatea plombelor şi restaurărilor directe depinde în marea măsură de capacităţile
adezive ale materialului folosit. Sub adeziune se subînţelege legătura dintre diferite suprafeţe în
corespundere cu natura materialelor aduse în contact apropiat (Д. М. Каральник, 1985, [241], В.
И. Бок, 1998, cu referire la sursa bibliografică [281]), care nu provoacă microscurgeri şi apare ca
rezultatul acţiunii legăturilor intermoleculare şi puterilor interacţiunii chimice.
Condiţia care asigură apariţia adeziunii, este păstrarea aderării strânse dintre particulele
corpurilor osculatoare. Cel mai important criteriu al calităţii plombelor este posibilitatea
materialului de a se uni maximal de strâns cu ţesuturile dure ale dintelui.
Fixarea compozitului pe ţesuturile dure se efectuează din contul a trei variante de legături:
1. Chimică.
51
2. Fizico-chimică – se efectuează cu ajutorul legăturilor helate ale materialului cu calciul smalţului
şi al reacţiei eterului acidului metacrilic al compozitului cu grupele aminice, ghidroxilice şi
carboxilice ale fibrelor colagenice ale dentinei.
3. Micromecanică – legătura compozitului cu ţesuturile dure ale dintelui.
Stratul gros de adezivul rămas formează linia slăbită a restaurării. Aceasta are loc din cauza că
însuşi adezivul nu este un material rezistent la diferite forţe.
În literatura accesibilă noi nu am găsit informaţii despre dependenţa aderării compozitului la
ţesuturile dure şi abraziunea frezelor diamantate, utilizate pentru prepararea cavităţii.
Pentru cercetările suplimentare, au fost pregătite 6 macropreparate (şlifuri transversale ale
dinţilor proaspăt înlăturaţi). Suprafeţele lor au fost prelucrate abraziv cu freze diamantate cu
granulozitate diferită, care au fost utilizate şi pentru prepararea cavităţilor în micropreparate.
Fiecare suprafaţă prelucrată a fost împărţită în două părţi. Dintr-o parte din şlifuri s-a făcut gravaj
acidic, prelucrarea adezivă şi polimerizarea. A doua parte a rămas fără intervenţii suplimentare.
Pentru acest experiment noi am utilizat adezivul Te-Econom (Ivoclar Vivadent). Şlifturile
macropreparatelor au fost studiate vizual cu ajutorul unei lupe standard cu mărirea de 15 ori.
La introducerea adezivului în cavitate sau pe suprafaţa dintelui preparat, acesta se prelinge şi le
acoperă, avînd la bază fenomenul fizic – higroscopicitatea (Zisman W. A.(1964)[138]). Umezirea
substratului cu adeziv permite absorbţia lui de către suprafaţă. În ultimul timp, şcoala americană
recomandă pensularea sistemei de bonding în pereţii cavităţii, argumentînd că manipulaţia dată
permite penetrare mai adîncă a ei. În studiile noastre a fost utilizată metodica prin umezirea
suprafeţelor preparate ale ţesuturilor dentare dure.
Formarea bulelor de aer în bonding duce la scăderea retenţiei dintre el şi pereţii cavităţii,
deoarece se micşorează aria de contact cu dentină şi smalţ (Shwartz A. M. şi Galligan J. D., 1966)
[110]. Acest fapt, în final duce la scăderea durabilităţii legăturii cu ţesuturile dentare şi ruperea
plombei. De asemenea, autorii menţionaţi indică că ţesuturile gravate creează condiţii mai
favorabile pentru adeziune, decât mărirea ariei de contact cu materialul de plombare din contul
creării suprafeţii mai rugoasă.
O altă cauză a scăderii adeziunii poate deveni lichidul dentinal, care se mişcă cu o viteză de 4
mm/h în direcţia centrifugă sub influenţa presiunii intrapulpare (24 mm st. Me.) şi forţei capilare.
Aceasta duce la umiditatea permanentă a dentinei cavităţii[261,262,263]. În procesul de cercetare a
micropreparatelor, noi am observat conglomerate în stratul de bonding, care, după opinia noastră,
pot fi formate în rezultatul amestecării adezivului cu lichidul dentinal la frontiera plombei cu
dentină. Considerăm că, ele pot duce la formarea zonelor de slăbiciune a restaurării. Aceste obiecte
au fost observate doar în microscopul optic (figura 12).

52
 Figura 12. Microscopia optică a frontierei dintre plombă şi dentină.
Colorarea cu acidul osmic de 2 %, mărirea x 160. 1)Materialul pentru obturare, compozit
fotopolimerizabil; 2) Dentină; 3)Stratul de adeziv cu conglomerate

Cercetând micropreparatele în MEB, pe marea majoritate din ele, noi am observat distanţa
dintre compozit şi pereţii cavităţii. Această distanţă, nu se observă pe toată suprafaţa frontierei
dintre dentină şi obturaţie, în unele locuri ea se schimbă cu punctele lipirii strânse. Mărimea ei în
diferite preparate, precum şi în diferite sectoare ale obturaţiei variază de la 0,9 până la 38,5 mcm.
(M=14,8 ±0,74; p<0,001) şi nu este sistematică (figura 13,14 )

Figura 13. MEB (mărirea x 2410) preparatului cu suprafaţa frontierei materialului compozit
1) cu peretele cavităţii; 2) şi cu distanţa minimă dintre ele (0,902 mcm.)

53
 Figura 14. MEB (mărirea x 525) preparatului cu suprafaţa frontierei materialului compozit
1) cu peretele cavităţi;i 2) şi cu distanţa maximă dintre ele (38,5 mcm.).

La început spaţiile descrise de către noi au fost apreciate ca locuri de decolare a materialului
de obturaţie de la pereţii cavităţii ca rezultat al contracţiei de polimerizare. Însă, cum au arătat
cercetările precedente, efectuate cu ajutorul microscopului optic, spaţiile date sunt umplute cu
bonding, şi nu constituie viduri, deci ele nu pot fi privite ca locuri de rupere a obturaţiei, ele
reprezintă stratul de adeziv (figura 15).

Figura 15. Microscopia optică a frontierei dintre plombă şi dentină.

Colorarea cu acid osmic de 2 %, mărirea x 160
1) Dentină; 2) Materialul pentru plombare, compozit fotopolimerizabil; 3).Stratul de adeziv.

Cercetând micropreparatele pregătite, noi am confirmat presupunerile noastre şi am

determinat că, stratul cel mai gros de adeziv s-a format în cavitatea preparată cu ajutorul frezei
diamantate cu granulozitatea supermare (inelul negru) – în mediu 14,8 mcm. (±0,74; p <0,001), iar

54
cel mai subţire - în cavităţile prelucrate cu abrazivul supermărunt (inelul galben) – în mediu 3,93
mcm. (±0,081; p <0,001). Cum se observă din datele obţinute, cu cât granulozitatea frezei folosite la
preparare este mai mică, cu atât mai subţire este stratul de bonding. Bazându-ne pe datele prezentate
anterior, putem presupune că, cu cât aceest strat este mai subţire, cu atât mai sigură este unirea
compozitului cu ţesuturile dentare[171].
La studierea macropreparatelor dinţilor, noi am efectuat caracteristica comparativă dintre
suprafaţa prelucrată cu adeziv şi fără ea în limitele unui preparat. Paralel, noi am comparat aceleaşi
suprafeţe ale diferitor macropreparate între ele. În rezultatul cercetării, noi am observat că dintele
după preparare are suprafaţă rugoasă, corespunzător mărimii granulozităţii frezei diamantate. După
gravaj acidic, aplicarea sistemului de adeziv şi polimerizarea lui, s-a observat diferenţa dintre
suprafeţele diferitor preparate. Astfel, bondingul având capacitate de fluiditate, se răspândeşte în
mod egal pe toată aria şlifului. La aplicarea primară a lui (cu surplus), suprafeţele prelucrate capătă
capacităţi lucioase şi netede. La această etapă, bondingul umple toate neuniformităţile rămase după
prelucrarea abrazivă, acoperind chiar şi crestele brazdelor formate de frezele de mărime mare a
granulelor de diamant. După suflarea uşoară cu curent de aer se proeminează relieful brazdelor la
preparatele căpătate cu ajutorul frezelor cu marcare neagră, verde şi albastră. Adâncimea brazdelor
variază în dependenţă de abrazivul utilizat (cu cât cristalele sunt mai mari, cu atât brazda este mai
adâncă). Este important de menţionat că pe suprafeţele create de freze cu inelul roşu, galben şi alb,
după prelucrarea adezivă şi suflarea cu curent slab de aer, rămâne suprafaţă lucioasă şi netedă. După
fotopolimerizarea bondingului schimbările descrise ale reliefului se păstrează.
Comparând suprafeţele primelor trei preparate (formate cu ajutorul frezelor marcate cu negru,
verde şi albastru) imediat după preparere şi după prelucrarea adezivă se observă că, în rezultatul
aplicării bondingului, relieful se netezeşte. Acest fapt, arată că, după suflarea cu curent de aer se
înlătură surplusul de adeziv, iar cel rămas, se răspândeşte pe suprafaţă, scurgându-se de pe pereţii
brazdelor spre planşeul lor, formând un strat minimal în regiunea crestei şi maximal în cea a
podelei. După opinia noastră, pe imaginile MEB, locurile lipirii maximale ale compozitului de
ţesuturile dure, corespund vârfurilor brazdelor, iar segmentele cu distanţa maximală între ele
corespund suprafeţei, unde se depozitează stratul cel mai mare de adeziv. Tot aceasta explică şi
faptul că, la prelucrarea cu freze de granulozitate mică, ţesuturile dure capătă rugozitate minimală şi
răspândirea sistemei de adeziv decurge mai egal, iar stratul ei devine mai subţire. Pe macropreparate
acest fapt se confirmă cu formarea suprafeţei netede după aplicarea şi polimerizarea bondingului,
iar pe micropreparate, cu unire mai strânsă a materialului de plombare cu ţesuturile dure
(schema 5 A,B )[171].

55
 A. B.

Schema 5. Imaginea schematică a şlifului transversal al brazdelor pe suprafaţa dentinei,

formate la prepararea cu freze diamantate cu granulozitate mare (A) şi mică (B), explicaţie în text.
1. Dentin; 2. Stratul hibridic; 3. Brazdă formată la preparare umplută cu adeziv

Precum se observă din schemele 5A şi 5B, adezivul umple brazdele, căpătate în rezultatul
prelucrării cu freze de diferită granulozitate. Pe schema 5A, în regiunea planşeului brazdei, stratul
de adeziv este semnificativ mai mare, ceea ce duce la o oarecare îndreptare a reliefului şi creşterea
grosimii adezivului cu durabilitate scăzută, care acoperă toată suprafaţa cavităţii. Pe schema B, este
arătat faptul că, la prepararea cu abrazivele cu granulozitate mică pe suprafaţa ţesuturilor dure se
formează brazde cu adâncime mai mică. Graţie dimensiunii lor mici şi tensiunii superficiale,
adezivul netezeşte complet relieful. În acest caz, grosimea bondingului este de asemenea mai mare
în regiunea suprafeţei brazdei şi mai mică în regiunea crestei, dar din cauza adâncimii lor mici,
stratul comun este semnificativ mai subţire decât acel arătat în schema 5A, de aceea şi lipirea
materialului este mai strânsă fără formarea liniei slabe a restaurării.
La unii pacienţi, în urma tratamentului prin restaurările directe, poate apărea
hipersensibilitatea dinţilor obturaţi. Acest fenomen poate fi provocat de mai mulţi factori care
influienţează la diverse etape ale tratamentului. Pe baza cercetărilor microscopice, noi am observat
că prepararea ţesuturilor dentare dure cu freze diamantate cu granulozitate mică duce la micşorarea
cantităţii microcrăpăturilor, care pot, după opinia noastră, la fel influienţa sensibilitatea
postoperatorică, de aceea noi am verificat presupunerea dată.
Pentru cercetare au fost aleşi 100 de pacienţi (67 femei şi 33 bărbaţi) cu vârsta de la 21 până
la 35 de ani, trataţi la noi în clinică de carie medie cronică unui dinte (loturile se deosebesc statistic
veridic: χ2= 2,72; p<0,05). Categoria dată de vârstă, a fost aleasă reieşind din faptul că, la această
etapă de viaţă, procesele de dezvoltare a ţesuturilor dentare sunt finisate, iar semnele modificărilor
de vârstă nu sunt evidente sau lipsesc. Pentru exactitatea cercetării, pacienţii aleşi, în perioada
examinării (1 lună), aveau arcade dentare întregi, fără simptome de dereglare a ocluziei, de
56
asemenea nu aveau alte patologii ale ţesuturilor dure dentare, care ar putea influenţa rezultatele
tratamentului. Cu scopul de a reduce la minim erorile în rezultate, pacienţii n-au fost supuşi
manipulărilor stomatologice pe parcursul unei luni după tratament.
Persoanele selectate au fost împărţite în două grupe:
I grupă (de cercetare), în ea au fost incluşi 50 de pacienţi (35 femei şi 15 bărbaţi), cărora li s-a
tratat caria medie cronică la 16 dinţi frontali şi 34 laterali. Prepararea cavităţilor carioase, la grupul
dat, s-a petrecut cu luarea în consideraţie a tuturor regulilor cunoscute, însă după excizia ţesuturilor
nevitale ale pereţilor cavităţii, ei au fost expuşi suplimentar curăţirii abrazive cu ajutorul frezelor
diamantate de mărime mică a granulelor de şlefuire, produse de firma Mani (marcare galbenă).
II grupă (de control) – 50 de pacienţi (27 femei şi 23 bărbaţi) au fost aleşi retrospectiv, din
numărul pacienţilor primiţi recent, în ceea ce priveşte tratamentul aceleiaşi patologii a 14 dinţi
frontali şi 36 laterali, prin metoda alegerii ocazionale. La grupul dat, prepararea decurgea luând în
consideraţie toate regulile şi cerinţele, însă fără curăţarea suplimentară cu freze finisante. În acest
caz, prelucrarea abrazivă se limita doar la excizia de bază a ţesuturilor carioase cu freze diamantate
de la firma Mani, ce corespunde marcării verzi.
Tuturor pacienţilor, din ambele grupe, li se aplica tratamenul cariei cronice medii. Pregătirea
cavităţii şi plombarea ce urma să fie efectuată cu compozite fotopolimerice decurgea luând în
consideraţie toate regulile şi recomandările producătorului. În calitate de material pentru restaurări
directe a fost utilizat compozitul microhibrid fotopolimerizabil Te-Econom (Ivoclar Vivadent) şi
sistemul adeziv universal, cu aceeaşi denumire şi acelaşi producător, care s-a utilizat fără abtoraţie
izolantă-curativă. Perioada de examinare a constituit aproximativ o lună.
Analizând rezultatele tratării pacienţilor din grupa de control, noi am observat că, chiar la
respectarea minuţioasă a tehnologiilor de obturare cu compozitele fotopolimere, la 11 pacienţi
(22%) apar senzaţii de durere în prima zi după tratament, care pot avea caracter destul de pronunţat.
De cele mai dese ori, a doua zi durerile dispar, deşi la unii pacienţi (8 persoane-16%) rămâne
sensibilitate ridicată la unii factori iritanţi. Încă la 4 pacienţi (8%), hipersensibilitatea a apărut în
ziua a 2-3-a, fără sindromul preventiv de durere. Sumînd cele spuse, menţionăm
căhipersensibilitatea postoperatorică a apărut la 12 pacienţi, ceea ce a constituit 24% din numărul
total de pacienţi din acest grup. În ceea ce priveşte sensibilitatea postoperatorică mărită, trebuie să
acordăm atenţie faptului că de cele mai deseori ea se manifestă ca o reacţie la rece (11 cazuri – 92%
din numărul total de pacienţi la care a apărut această complicaţie şi 22% din toţi cei care au intrat în
grupa de control) şi, rareori, în cazul iritaţiei mecanice (1 caz, ceea ce constituie 8% şi 2%
respectiv). Observaţia în dinamică a pacienţilor a arătat că, în cazul acoperirii zilnice a dinţilor cu
preparate ce conţin fluor, hipersensibilitatea dispare, în mediu pe parcursul a 2–3 săptămâni.

57
 În grupa de cercetare au fost obţinute următoarele rezultate: senzaţiile de durere, în prima zi
după finisarea tratamentului, au apărut la 3 pacienţi (6%), la doi dintre care acestea au dispărut a
doua zi. La unul din ei durerile acute au dispărut, însă a rămas sensibilitatea mărită la rece, care s-a
diminuat pe parcursul a 2 săptămâni. La 2 pacienţi (4%), hipersensibilitatea postoperatorică a apărut
în cea de-a doua şi a treia zi fără sindromul de durere. Trebuie de menţionat faptul că, în grupa dată,
hipersensibilitatea apărea doar ca o reacţie la rece, ceea ce constituie 100% din toate cazurile de
complicaţii şi 6% din numărul total de pacienţi din acest grup. Tuturor pacienţilor cu
hipersensibilitate postoperatorică s-au administrat aplicaţiile cu preparate ce conţin fluor, ceea ce a
permis înlăturarea senzaţiilor neplăcute timp de 1,5 – 2 săptămâni. Datele obţinute în rezultatul
cercetărilor sunt reprezentate în tabelul 5.
Tabelul 5. Frecvenţa apariţiei hipersensibilităţii la pacienţii studiaţi (explicaţii în text)

Nr. grupei Pacienţii cu sindromul Pacienţii la care Pacienţii la care

dolor, care a apărut sindromul dolor a fost hipersensibilitate a
imediat după tratament şi urmat de apărut fără sindromul
nu a fost urmat de hipersensibilitate dolor după tratament
hipersensibilitate
numărul % numărul % numărul %
1
De 3 6% 1 2% 3 6%
cercetare
2 11 22% 8 16% 12 24%
De control
Datele
prelucrării χ2 = 5,32; p<0,05 χ2 = 5,98; p<0,05 χ2 = 6,35; p<0,05
statistice

Analizând datele obţinute, se vede că în grupa de cercetare, periodicitatea apariţiei

hipersensibilităţii postoperatorice (6%) este preponderent mai joasă decât în cea de control (24%).
Din rezultatele prezentate se vede că, senzaţiile de durere, în prima zi după plombare, în grupul de
cercetare, constituie 6%, ceea ce este cu mult mai puţin decât în cea de control – 22%. Toate aceste
fapte, probabil confirmă presupunearea expusă de noi anterior, că în cazul fisurării dentinei, în
momentul preparării, creşte considerabil riscul de apariţie a hipersensibilităţii după obturare, chiar
dacă toate etapele de tratament au fost efectuate în conformitate cu recomandările producătorului
materialelor şi cu cerinţele stomatologiei moderne. Preum s-a evidenţiat, cantitatea şi adâncimea
58
microcrăpăturilor în ţesuturile preparate, depinde de abrazivitatea frezei utilizate. Astfel, utilizând
prepararea de finisare, excizăm stratul ţesuturilor dure traumat de instrumente cu granulozitate
înaltă în timpul preparării de bază. Micşorând, astfel, cantitatea crăpăturilor în pereţii cavităţii, noi
micşorăm şi riscul de apariţie nu doar a hipersensibilităţii, ci şi a altor complicaţii postoperatorice.
Înterpretând datele cercetărilor microscopice şi ultramicroscopice recent căpătate, precum şi
presupunerile făcute pe baza lor, noi am găsit confirmare în cercetările clinice.

3.3 Studiul RVG

Dereglările ocluzale ale relaţiilor intermaxilare, reliefului ocluzal, pierderea dinţilor sunt
situaţii patologice de bază, care provoacă schimbări morfologice şi funcţionale în toate structurile
sistemului stomatognat.
După efectuarea densitometriei laminei corticale a dinţilor frontali superiori şi analiza
datelor obţinute, au fost stabilite următoarele rezultate:
În 1 grupa densitatea optică medie a laminei dure a constituit
• în jumătatea apicală a rădăcinilor (porţiunea superioară):
- incisivii centrali – 200 (180-212) NICG,
- incisivii laterali – 172 (133-199) NICG,
- caninii – 178 (160-206) NICG,
în mediu – 183 NICG (±5,408; n=36; p<0,05).
• în jumătatea coronară a rădăcinilor (porţiunea inferioară):
- incisivii centrali – 151 (100-187) NICG,
- incisivii laterali – 150 (101-191) NICG,
- caninii – 165 (131-184) NICG,
în mediu – 155 NICG (±6,41; n=36; p<0,05).
• în regiunea vârfurilor septelor interdentare ale procesului alveolar:
- între incisivii centrali superiori – 81 (33-142) NICG,
- între incisivii centrali şi laterali superiori – 101 (55-143) NICG,
- între incisivii laterali şi canini superiori – 91 (50-114) NICG,
în mediu – 91 NICG (±13,51; n=9; p<0,05).
Trebuie să menţionăm că, lamina corticală, la pacienţii din grupa dată, pe tot parcursul ei,
este bine pronunţată, are limitele neîntrerupte şi clare. Vârfurile septelor interdentare au o formă
triunghiulară, formată din lamine corticale ale alveolelor.
În cea de-a 2 grupa densitatea optică medie a laminei dure a constituit
• în jumătatea apicală a rădăcinilor (porţiunea superioară):
59
 - incisivii centrali – 193 (187-202) NICG,
- incisivii laterali – 171 (150-188) NICG,
- caninii – 180 (147-212) NICG,
în mediu – 181 NICG (±3,83; n=36; p<0,001).
• în jumătatea coronară a rădăcinilor (porţiunea inferioară):
- incisivii centrali – 136 (128-142) NICG,
- incisivii laterali – 140 (131-152) NICG,
- caninii – 140 (111-155) NICG,
în mediu – 139 NICG (±3,17; n=36; p<0,001).
• în regiunea vârfurilor septelor interdentare ale procesului alveolar:
- între incisivii centrali superiori – 46 (0-72) NICG,
- între incisivii centrali şi laterali superiori – 45 (0-76) NICG,
- între incisivii laterali şi canini superiori – 45 (0-71) NICG,
în mediu – 45 NICG (±11,51; n=9; p<0,001).
La această grupă de pacienţi, lamina corticală este bine pronunţată, are o structură omogenă,
grosimea ei este puţin mai mică comparativ cu cea din prima grupă. Vârfurile septelor interdentare
la trei pacienţi au formă clară triunghiulară. La un pacient, vârful septului are contur iregular între
dinţii 13 şi 12. La un alt pacient, vârfurile septelor interdentare în zona cercetată lipsesc (au o formă
a triunghiului trunchiat, laminele dure ale pereţilor alveolari nu se unesc şi, astfel nu formează
vârful).
În cea de-a 3 grupa densitatea optică medie a laminei dure a constituit
• în jumătatea apicală a rădăcinilor (porţiunea superioară):
- incisivii centrali – 141 (118-154) NICG,
- incisivii laterali – 137 (119-170) NICG,
- caninii – 160 (115-220) NICG,
în mediu – 146 NICG (±8,44; n=36; p<0,001).
• în jumătatea coronară a rădăcinilor (porţiunea inferioară):
- incisivii centrali – 111 (90-123) NICG,
- incisivii laterali – 93 (64-122) NICG,
- caninii – 132 (82-182) NICG,
în mediu – 112 NICG (±7,34; n=36; p<0,001).
• în regiunea vârfurilor septelor interdentare ale procesului alveolar:
- între incisivii centrali superiori – 0 NICG,
- între incisivii centrali şi laterali superiori – 0 NICG,
- între incisivii laterali şi canini superiori – 0 NICG,
60
 în mediu – 0 NICG.
La pacienţii din grupa a treia, lamina corticală este subţire, slab pronunţată, pe alocuri se
întrerupe. La un pacient, în jumătatea apicală din partea distală a rădăcinilor 13 şi 23 lamina dură
practic lipseşte pe tot parcursul. Vârfurile septelor interdentare sunt şterse, fapt observat la toţi
pacienţii din această grupă.
Lamina corticală a alveolelor dinţilor studiaţi a fost examinată în zonele indicate precedent.
În rezultatul cercetării au fost obţinute datele reflectate în diagrame (figura 16, 17).

250
200
1grupa
150
2grupa
100
3grupa
50
0
1 2 3 4 5 6

Figura 16. Datele densitometriei laminei corticale a alveolelor dinţilor frontali superiori la
diferite niveluri (descrierea în text)
1- NICG jumătaţii apicale a rădăcinilor incisivilor centrali superiori;
2- NICG jumătaţii coronare a rădăcinilor incisivilor centrali superiori;
3- NICG jumătaţii apicale a rădăcinilor incisivilor laterali superiori;
4- NICG jumătaţii coronare a rădăcinilor incisivilor laterali superiori;
5- NICG jumătaţii apicale a rădăcinilor caninilor superiori;
6- NICG jumătaţii coronare a rădăcinilor caninilor superiori.

120
100
80 1 grupa
60 2 grupa
40 3 grupa
20
0
1 2 3

Figura 17. Valorile medii ale densităţii optice a vârfurilor septelor interdentare frontale
superioare (descrierea în text)
1- NICG vârfurilor septelor interdentare între incisivi centrali superiori;
2- NICG vârfurilor septelor interdentare între incisivi centrali şi laterali superiori;
3- NICG vârfurilor septelor interdentare între incisivi laterali şi caninii superiori.

Analizând datele obţinute, noi am stabilit că la pacienţii cu ocluzia ortognată, dinţii frontali
superiori sunt sănătoşi, fără semne de inflamaţie a parodonţiului marginal (1 grupa de pacienţi),
densitatea laminei corticale nu este egală pe tot parcursul ei. Indici maximali ai densităţii sale optice
61
se observă în regiunea apicală a rădăcinii (183 NICG) (±5,408; n=36; p<0,05), iar minimali – în
regiunea vârfurilor septelor interdentare (91 NICG) (±13,51; n=9; p<0,05). Astfel, densitatea
laminei corticale se micşorează de la partea superioară (apicală) spre cea inferioară (coronară). La
această grupă de pacienţi, trecerea dată este uniformă, fără salturi stridente.
La pacienţii din grupa 2, semnele sus-numite sunt păstrate, iar indicii medii ai densităţii laminei
corticale sunt puţin micşoraţi: în regiunea jumătăţii apicale a rădăcinii – cu 2 NICG, în jumătatea
coronară – cu 16 NICG, iar în regiunea vârfurilor interdentare – cu 46 NICG.
La pacienţii din grupa 3, semnele generale ale imaginii radiologice stabilite în prima grupă sunt
păstrate, deşi grosimea laminei corticale este mai mică, existând unele locuri unde ea totalmente
lipseşte. Vârfurile septelor interdentare sunt resorbate. Ceilalţi indici medii, sunt evident micşoraţi
comparativ cu grupa de control: în regiunea jumătăţii apicale a rădăcinii – cu 37 NICG (în
comparaţie cu grupa 2 – cu 35 NICG), în regiunea jumătăţii inferioare a rădăcinii – cu 43 NICG (în
comparaţie cu grupa 2 – cu 27 NICG).
Comparând datele obţinute, am ajuns la concluzia că, la stările patologice şi la dereglări
ocluzale, se modifică în primul rând densitatea vârfurilor septelor interdentare spre micşorare, până
la pierderea ei totală. În aceleaşi situaţii, la fel de semnificativ, sunt evidenţiate schimbările laminei
dure în jumătatea coronară a rădăcinii, şi doar în ultimul rând este supusă distrucţiei lamina
corticală în regiunea jumătăţii apicale a rădăcinii. Este clar că, dauna considerabilă este adusă de
tratamentul incorect, care combină în sine câţiva factori negativi: trauma ocluzală şi traumarea
nemijlocită a parodonţiului marginal de către marginile obturaţiilor sau coroanelor artificiale, care
rezultă în dezvoltarea proceselor inflamatorice de diferite grade, ceea ce accelerează procesul de
resorbţie a laminei corticale.
Noi am observat că, densitatea optică se modifică în dependenţă de vechimea apariţiei
dereglărilor indicate recent. Analiza rezultatelor densitometriei computerizate confirmă mesajele
despre faptul că manifestările clinice ale ocluziei traumatice reflectă schimbările morfologice în
ţesuturile parodonţiului dinţilor supraîncărcaţi, care, cu timpul, sub influenţa forţei funcţionale
mărite progresează şi includ în procesul patologic nu doar parodonţiul dinţilor vecini ci şi cel al
dinţilor antagonişti.
Analiza comparativă a datelor despre caracterul densităţii optice a regiunilor studiate luând în
consideraţie vechimea dezvoltării dereglărilor funcţionale ocluzale, după opinia noastră, poate servi
drept criteriu pentru diagnostica precoce a proceselor distructive în ţesuturile osoase ale
parodonţiului, cauzate de dereglări ocluzale.
Bazîndu-ne pe datele obţinute, noi am elaborat o metodică de diagnostic a dereglărilor ocluzale
cu ajutorul densitometriei optice pe imaginile roenthgenologice digitale (brevet de invenţie Nr.
3308, certificat de innovator Nr. 4443 din 18.06.2006). Metoda propusă, permite depistarea traumei
62
ocluzale primare sau secundare după semnele roenthgenologice ale proceselor distructive în ţesutul
osos al parodonţiului, de aceea, ea poate fi folosită pentru diagnostica ultimelor şi în supraveghere
în dinamică pe parcursul tratamentului şi după el. Comparând metoda dată cu alte metode de
diagnostic al corelaţiilor ocluzale ale dinţilor, au fost evidenţiate 3 grade de dereglări ocluzale:
1. Gradul I se caracterizează prin micşorarea densităţii optice a zonelor studiate până la
135...150 NICG pentru dinţii frontali şi până la 85...100 NICG pentru dinţii laterali. Se constată în
cazul dereglărilor ocluzale nesemneficative, şi anume al unor obturaţii puţin ridicate (într-un singur
punct), al construcţiilor ortopedice şi ortodontice cu ocluzie incomplet individualizată, al
dereglărilor ocluzale slab pronunţate ale dinţilor, care nu-i provoacă pacientului senzaţii subiective
neplăcute (figura18).

Figura 18 . Pacientul S., 23 de ani. Densitometria laminei dure a dintelui 11. Dintele este
restabilit cu ajutorul pivotului metalic cu opt luni în urmă. Se observă pierderea conturului vârfului
septului interdentar, densitatea optică medie constituie 144 NICG. Clinic s-a depistat un
supracontact în ocluzia dinamică, care nu provoca senzaţii neplăcute la pacient

2. Al II-lea grad se caracterizează prin micşorarea densităţii optice a zonelor studiate până la
120...134 NICG pentru dinţii frontali şi până la 70...84 NICG pentru dinţii laterali. Se constată în
cazul dereglărilor ocluzale de proporţii medii, şi anume: obturaţii ridicate în 2 – 3 puncte,
construcţii ortopedice şi ortodontice cu ocluzie neindividualizată (supracontactele se determină în
anumite variante ale ocluziei dinamice), dereglări ocluzale de grad mediu ale dinţilor, care-i
provoacă pacientului senzaţii de disconfort doar atunci când face anumite mişcări
masticatorii(figura 19).

63
 Figura 19 .Pacientul D., 28 de ani. Densitometria laminei dure a dintelui 21.Cu opt luni în
urmă prin obturaţie a fost tratată caria, care provoca disconfort la mişcări de propulsie. Se
observă lipsa subtotală a conturului vârfului septului interdentar, dilatarea fisurei periodontale.
Densitatea optică medie constituie 126 NICG

3. Al III-lea grad se caracterizează prin micşorarea densităţii optice a zonelor studiate până la
maximum 119 NICG pentru dinţii frontali şi la maximum 69 NICG pentru dinţii laterali. Se
constată în cazul dereglărilor ocluzale grave, şi anume: obturaţii ridicate pe toată suprafaţa,
construcţii ortopedice şi ortodontice cu ocluzie neindividualizată (punctele puţin ridicate sunt
identificate la orice tip de ocluzie dinamică precum şi unii dinţi sau grupuri de dinţi cu
supracontacte, care nu contactează cu antagoniştii lor), dereglări ocluzale cu grad pronunţat ale
dinţilor, care-i provoacă disconfort pacientului (până la senzaţii de durere în locurile cu ocluzie
dentară ridicată) în procesul masticaţiei; deseori masticarea se produce foarte dificil, nefiind
posibilă alunecarea arcadelor dentare una în raport cu cealaltă(figura 20).

Figura 20 .Pacientul A., 25 de ani. Densitometria laminei dure a dintelui 22. Dintele a fost
depulpat din cauza apariţiei simptomelor de periodontită. Cu un an în urmă, a fost tratată caria
prin obturaţie, care n-a fost individualizată ocluzal adecvat. Se observă lipsa conturului vârfului
septului interdentar, delatarea fisurei periodontale. Densitatea optică medie constituie 117 NICG.

64
 3.4. Rezultatele modelării matematice a biomecanicii forţelor ocluzale în
dependenţă de schimbarea poziţiei coroanei dintelui în cazul reconstrucţiei

Efectuând reconstruirea arcadei dentare, în cazul anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la

maturi, deseori, noi suntem nevoiţi să schimbăm poziţia a unei sau mai multor coroane ale dinţilor
frontali. Concomitent, noi formăm un unghi dintre coroana şi rădăcina dintelui. Poziţia ultimului
rămâne neschimbată. Această manipulaţie duce nemijlocit la modificarea forţelor asupra rădăcinii.
Cel mai mult, aceste schimbări sunt pronunţate la reconstruirea dinţilor situaţi în protruzie sau în
poziţia lingualizată.
Să examinăm presupunerea noastră pe exemplul protruziei incisivului central superior
utilizând formula propusă mai sus: F1=F2b2cosα/b1. Unde F1 şi F2 – forţele care acţionează asupra
rădăcinii (F1) şi coroanei (F2), b1 şi b2 – braţele acestor forţe: rădăcina b1 şi coroana b2; cosα –
cosinusul unghiului pe care îl obţinem dintre coroana dentară şi rădăcina. După cum se vede din
formulă, noi trebuie să calculăm forţa F1 pentru a cunoaşte forţa care influenţează asupra rădăcinii.
Forţa care influenţează asupra coroanei dintelui (F2) rămâne egală indiferent de unghiul care se
formează dintre coroana şi rădăcina dintelui. Condiţional, să luăm în calitate de exemplu F2 =1N,
deoarece noi trebuie să aflăm cum se schimbă forţa în dependenţă de unghiul creat în urma
reconstrucţiei, ci nu datele sigure. Din literatura de specialitate, ştim că lungimea incisivului central
superior constituie, în mediu, 24mm, lungimea rădăcinii (b1) – 13,3 mm şi cea a coroanei (b2) – 10,7
mm. Cosinusul depinde de unghiul format şi se ia din tabelul standard sau se calculează cu ajutorul
calculatorului. Aşadar, dacă noi formăm un unghi egal cu 160˚, cosinusul lui constituie 0,94.
Înlocuim datele cunoscute în formula şi căpătăm următorul rezultat;
F1=F2b2cosα/b1=1N·10,7mm·cos160˚/13,3mm=1N·10,7mm·0,94/13,3mm=0,756N
Dacă construim un unghi dintre rădăcina şi coroana dintelui egal cu 150˚, adică mai ascuţit
în comparaţie cu exemplul precedent. Obţinem rezultatul:
F1=F2b2cosα/b1=1N·10,7mm·cos150˚/13,3mm=1N·10,7mm·0,87/13,3mm=0,7N
Din exemplele prezentate se vede că, cu cât mai ascuţit iese unghiul dintre rădăcina şi
coroana dintelui, cu atât forţa asupra rădăcinii scade.
Această opinie a fost verificată şi confirmată cu ajutorul examinărilor roenthgenologice şi
densitometrice computerizate sistematice în perioada de supraveghere, după reconstrucţiile
arcadelor dentare în cazul anomaliilor dentare clasa I Angle la adulţi, efectuate cu restaurări directe
şi indirecte. S-a observat că tabloul roethgenologic rămâne neschimbat în mai multe cazuri (92%),
iar în unele cazuri se îmbunătăţeşte (8 %).
Aceste fapte sunt legate de înlăturarea ocluziei traumatice şi scăderea forţelor care
acţionează asupra rădăcinii dintelui reconstruit. Din datele expuse, reiese că normalizarea poziţiei
65
dinţilor frontali, în cazul anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi rezolvă nu doar problema
esteticii, ci şi cea curativ-profilactică.

3.5. Metodele reconstruirii şi restaurării dinţilor separaţi sau arcadelor dentare în zona
frontală în cazul anomaliilor dentare clasa I Angle şi complicaţiilor lor

Cerinţele contemporane faţă de estetică cresc pe zi ce trece. Această tendinţă este mai
evidentă în special la sexul feminin, care poate jertfi mult pentru frumuseţe. Studiind datele
statistice obţinute, am observat că dereglările estetice cauzate de anomaliile clasa I Angle, sunt
foarte răspândite. De aceea, este clară cauza creşterii interesului faţă de corectarea acestui tip de
anomalii. Este cert faptul că, e mai bine să le corectăm prin metode ortodontice, iar precum arată
practica, creşterea ritmului vieţii, dezvoltarea tehnologiilor restaurative directe şi indirecte, îi face
pe pacienţi să refuze la acest tratament, care durează mult timp şi poate provoca incomodităţi. În
unele cazuri, metodele ortodontice sunt contraindicate sau neefective.
Netratarea la timp a anomaliilor studiate poate duce la un şir de complicaţii (cariesogene,
ocluzie traumatică, parodontite, etc.), care sunt capabile să ducă la lezarea totală sau subtotală a
coroanei dentare. În astfel de situaţii, restabilirea este posibilă doar prin restaurările directe sau
indirecte.
Actualmente, graţie dezvoltării materialelor restaurative şi a sistemelor de bonding, care pot
atinge putere înaltă de adeziune faţă de ţesuturile dure ale dintelui, avem posibilitatea de a
reconstrui porţiunea majoră a dinţilor prin metoda directă. De aceea astăzi, s-au micşorat
semnificativ indicaţiile pentru confecţionarea coroniţelor de înveliş, incrustaţiilor, coroanelor de
substituire şi a altor microproteze care sunt utilizate pentru restabilirtea coroanelor dentare sau a
arcadelor. La rândul lor, indicaţiile pentru metodele terapeutice în tratamentul patologiilor
susnumite, s-au lărgit.
În activitatea noastră, noi preferăm restaurările directe pentru reconstruirea arcadelor dentare
în cazurile anomaliilor de clasa I Angle la adulţi, pentru că acestea au o mulţime de avantaje faţă de
cele indirecte:
1. Gradul înalt de adeziune permite confecţionarea restaurărilor directe rezistente din punct de
vedere mecanic.
2. Materialele contemporane restaurative oferă posibilitatea de a obţine rezultate maximal
estetice cu durabilitate înaltă.
3. Nu necesită prepare masivă, ce păstrează ţesuturile dentare şi viabilitatea dintelui.
4. Termenul de funcţionare, după datele diferitor autori, poate atinge până la 10 ani, fără
schimbarea completă, care este practic egală cu restaurările indirecte.
66
 5. Ele pot fi reparate şi corectate în scurt timp, fără demontare completă.
6. Economiseşte timpul pacientului, graţie confecţionării într-o etapă clinică, etc.
La etapa actuală, sunt cunoscute diferite metodici de restaurări directe, propuse de către
diferiţi autori, care permit obţinerea rezultatelor maximale estetice şi funcţionale. Majoritatea lor
sunt complicate şi ocupă mult timp. Metodele propuse de noi, pentru refacera dinţilor cu leziuni
odontale coronare totale sau subtotale (brevet de invenţie nr. 3473 şi 3617), au fost folosite în
studiul efectuat şi au arătat rezultate înalte în ceea ce priveşte calitatea necesară şi economisirea de
timp al pacientului şi medicului. Diferenţa principală a metodelor propuse faţă de cele existente
constă în schimbarea ordinii de depunere a straturilor de compozit a restaurării, care este ilucidată în
scheme (schema 6,7).

Schema 6 . Stratificarea schematică în majoritatea metodelor de restaurări directe existente.

Direcţia depunerii straturilor de compozit este indicată cu săgeţi

Schema 7 . Stratificarea schematică în metodele de restaurări directe propuse.

Direcţia depunerii straturilor de compozit este indicată cu săgeţi

Precum reiese din scheme, în majoritatea metodelor existente de restaurări directe, straturile
de compozit se depun de la centru spre periferia restaurării, conform cerinţelor biomimetice.

67
În metodele noastre noi am schimbat rândurile de straturi, neafectând cerinţele de bază ale
biomimeticii. După opinia noastră, aceste schimbări duc la uşurarea efectuării restaurărilor directe
fără pierderi în calitatea acestora.
Sisteme adezive contemporane permit utilizarea compozitelor pentru reconstruirea dinţilor
aflaţi în înclinare, tortopoziţie, migraţi, înghesuiţi în cazurile diastemelor şi tremelor, etc. La fel de
actuală rămâne recostruirea arcadei dentare în zona frontală cu restaurări indirecte, care permit
atingerea unui rezultat înalt în domeniul esteticii şi durabilităţii.
La efectuarea reconstrucţiilor dentare, medicul trebuie să ţină cont de semnele anatomo-
topografice ale dinţilor, care la diferite grupe de dinţi sunt exprimate diferit.
În cercetările noastre, la reconstrucţiile arcadelor dentare noi ţinem cont de regulile
proporţiei de aur (C. B. Радлинский (1998)[315], Е.Н. Жулев (2007)[226] ). Esenţa ei, constă în
împărţirea proporţională a segmentului în părţi, în corelaţie cu faptul că tot segmentul se referă la
partea majoră, care, la rândul său, se referă la cea minoră. În corelaţie matematică, această afirmaţie
se exprimă în felul următor:
S : L =1 : 0, 68
unde S – lungimea totală a segmentului, L – lungimea părţii majore a segmentului.
Utilizând această formulă noi putem calcula lăţimea incisivilor pentru crearea situaţiei
estetic ideale. Pentru aceasta, trebuie să măsurăm distanţa dintre suprafeţele mediale ale caninilor.
Această proporţie poate fi formulată în cifre: 1 : 1,3 : 1,3 : 1. Incisivul lateral se referă la cel central
precum este arătat în formula matematică, obţinând în sumă cu coeficientul 4,6.
Pentru a calcula dimensiunile incisivilor care vor fi maximal proporţionale, mai întâi se
măsoară distanţa dintre suprafeţele meziale ale caninilor. Împărţind cifra obţinută la coeficientul
4,6, obţinem lăţimea presupusă a coroanei incisivului lateral. Dar când înmulţim lăţimea incisivului
lateral cu coeficientul 1,3, obţinem lăţimea incisivului central. Reconstrucţia începe cu incisivii
laterali.
Pentru studierea eficienţei metodelor propuse au fost aleşi 82 de pacienţi (37 b. şi 45 f.) cu
vîrsta medie de 33,4 de ani, căror le-a fost aplicat tratamentul cariei dinţilor frontali (III şi IV cl,
după Black), prin metodica restaurării directe. În total, în cercetare au fost incluşi 103 de dinţi
frontali. Toţi pacienţii au fost repartizaţi în 2 grupe, în dependenţă de metodica restaurării utilizată.
1grupa (de control) a fost constituită din 47 de pacienţi (19 b. şi 28 f.). La aceşti pacienţi,
tratamentul cariei dinţilor frontali, III şi IV cl. după Black (39 de dinţi) şi restaurăraţi în cazul
anomaliilor de ocluzie clasa I Angle (17 dinţi), a fost efectuat după metodica clasică (straturi de
compozit se introduceau de la centru spre periferie, respectând cerinţele biomimeticii). În total, la
acest grup de pacienţi, au fost trataţi 56 de dinţi.

68
 În a 2grupa (de cercetare) au fost incluşi 35 pacienţi (18 b. şi 17 f.). La ei au fost trataţi dinţii
frontali cu carie, clasele III şi IV Black (32 de dinţi) şi restaurăraţi în cazul anomaliilor de ocluzie
clasa I Angle (15 dinţi), prin metodicile propuse de către noi, în număr de 47 de dinţi.
După finisarea restaurărilor, culorile şi nuanţele compozitului au fost introduse în schema
propusă de către noi (certificat de inovator nr. 4460, eliberat 19.07.2007, USMF „N. Testemiţanu”).
Această schemă, de asemenea, a fost utilizată şi pentru restaurările indirecte în calitate de
recomandări pentru tehnicianul dentar, ceea ce ne-a permis să obţinem rezultate estetice înalte.
Completarea schemei pentru indicarea culorilor, ne-a permis să arhivăm informaţiile despre
materialele folosite pentru restaurare şi culorile lor.
Cu scopul depistării avantajelor şi dezavantajelor metodelor propuse de restaurări directe,
rezultatele tratamentului pacienţilor din ambele grupe au fost comparate şi analizate conform
următorilor criterii:
1. verificarea prezenţei marginilor suspendate şi a calităţii punctelor de contact cu
ajutorul floselor dentare.
2. redactarea relaţiilor ocluzele cu ajutorul hârtiei de articulaţii „Baush”.
3. evaluarea clinică a parametrilor estetici şi funcţionali ai tratamentului efectuat
imediat după finisare, peste 7 zile, 6 luni şi un an.
4. timpul cheltuit pentru efectuarea restaurărilor directe în ambele grupe.
5. control roenthgen.

3.5.1.Descrierea metodelor propuse

3.5.1.1. Metoda de restaurare a dintelui frontal (brevet de invenţie nr. 3473)

1. De la început se efectuează studierea clinică (examinare, sondaj, percuţie) şi radiologică a

ţesuturilor dentare rămase, cu scopul de a depista şi înlătura procese posibile patologice capabile să
influenţeze rezultatele tratamentului. Tot aici, se determină utilitatea rădăcinii şi a marginilor ei
proeminente pentru restaurare. Criterii de apreciere a acesteia servesc următorii indici: marginile
trebuie să fie proeminente faţă de nivelul gingiei, care este de dorit, să fie intactă, fără semne de
inflamare; canalul radicular trebuie să fie bine plombat, iar însăşi rădăcina să nu aibă procese
inflamatorii în regiunea apexului. Această contraindicaţie este relativă, deoarece canalul poate fi
retratat, iar problemele în regiunea apexului pot fi soluţionate cu ajutorul metodelor de tratament
terapeutice sau chirurgicale. Ultimile pot fi aplicate şi după finisarea restaurării (dacă este vorba de
procese inflamatorii cronice sau alte patologii).
2. După selectarea informaţiei despre starea ţesuturilor dentare rămase şi a rădăcinii, se excizează
dentina rămolită şi se pregătesc marginile rădăcinii dintelui pentru restaurare, se prelucrează treimea
69
 exterioară a canalului radicular pentru fixarea în el a pivotului (metalic sau din fibră de sticlă), care
se ajustează şi se fixează cu ajutorul cementului glasionomer. Se corectează forma pivotului după
lungime şi grosime. El trebuie să fie mai scurt şi mai subţire decât limitele exterioare ale viitoarei
restaurări cu 1-1,5 mm. Această condiţie trebuie să fie îndeplinită pentru obţinerea unui efect estetic
înalt (figura 21, 22).

Figura 21. Starea incipientă Figura 22. Pivot instalat

3. Aplicarea koferdamului (metodica permite efectuarea lucrului şi fără utilizarea lui, doar cu condiţia
gingiei neafectate).
4. Efectuarea pregătirii adezive a ţesuturilor dure care vor fi în contact cu compozitul.
5. Instalarea matricei dentare. Pentru acest scop, noi recomandăm să fie utilizate lamele de polietilenă
transparente cu grosimea de cel mult 0,5 mm şi lăţimea ce depăşeşte înălţimea coroanei dintelui
restabilit. Lamela selectată se instalează din partea orală a suprafeţelor şi cele laterale ale marginilor
rădăcinii, introducând-o în şanţul gingival, şi se lipeşte de defect cu ajutorul degetului arătător de la
mâna neimplicată în lucru (pentru dreptaci – de la mâna stângă şi invers). Convexitatea falangei
distale a degetului acoperită cu matricea dentară serveşte pentru crearea concavităţii orale a dintelui
restaurat. Cu ajutorul fuluarului se îndreaptă suprafaţa matricei astfel încât ea să adere la suprafeţele
laterale ale dinţilor vecini. Pe matricea instalată se aplică un strat de compozit care corespunde
culorii şi grosimii smalţului, astfel încât el să umple toată suprafaţa orală a dintelui restaurat şi să
treacă pe suprafeţele laterale. La această etapa, se creează suprafaţa orală a dintelui şi suprafeţele lui
laterale cu puncte de contact. Forma obţinută seamănă cu o ladă. După fotopolimerizare matricea
dentară se înlătură (figura 23).

Figura 23 Formarea părţii palatinale a restaurării şi obţinerea formei asemănătoare cu o ladă

70
6. În carcasa preparată, creată din prima porţie de material, pe straturi se aplică materialul în
conformitate de culoarea şi structura dinţilor vecini. Pentru a obţine un aspect estetic optim vom
utiliza metodica de aplicare pe straturi a materialului de la centru spre suprafaţă, conform
principiilor biomimetici. Pivotul se maschează prin acoperirea lui cu compozit de culoare deschisă
cu opacitate mărită (figura 24).

Figura 24. Mascarea pivotului

7. După terminarea lucrării se efectuează prelucrarea de finisare a coroanei restaurate a dintelui, care
include corecţia formei dintelui restaurat şi a corelaţiilor lui ocluzale cu dinţii vecini şi antagonişti
(figura 25).

Figura 25. Restaurare finisată

Caz clinic Nr.1 Pacient I., 20 de ani (fişa de observaţie Nr. 324) s-a adresat cu acuze la distrucţia
totală şi subtotală a dinţilor frontali, dereglări estetice, miros neplăcut din cavitatea bucală.
Anamneza actualei maladii: dinţii în cauză au fost înghesuiţi şi afectaţi de carie dentară
complicată. Din motivul acesta cu 3 ani în urmă d. 11, 21 au fost devitalizaţi şi obturaţi. La
momentul actual s-a adresat din cauza fracturării coroanei d. 21.
Anamneza vieţii: la moment maladii infecţioase inclusiv hepatita – lipsesc. Pacientul suferă de
diabet zaharat (forma insulindependentă).
Examenul exobucal: fără schimbări evidente.
Examenul endobucal: parodontita cronică pe fon diabetic, depunirile dentare dure şi moi
multiple.

71
 Formula dentară:
C C C Pt Pt C Ob Ob L
18 17 16 15 14 13 12 11 I 21 22 23 24 25 26 27 28
--------------------------------------------------------------
48 47 46 45 44 43 42 41 I 31 32 33 34 35 36 37 38
Ob Ob Ob Ob
Dinţii: 11 este obturat cu compozit modificat în culoare cu prezenţa contracţiei materialului în
volum, se observă caria dentară secundară; 21 lezat subtotal în urma cariei complicate. Ambii dinţi
sunt devitalizaţi cu obturarea satisfăcătoare a canalelor radiculare (datele radioviziografiei).
Afectarea suprafeţelor proximale de contact de carie.
Tipul de ocluzie: anomalia de ocluzie clasa I Angle – înghesuirea dinţilor frontali superiori.
Datele ocluziografiei şi ale studiului pe model: distanţa între suprafeţele meziale a caninilor
superiori constituie 31mm. Cu ajutorul formulei prezentate mai sus noi am calculat că lăţimea
incisivilor laterali, pentru proporţia ideală, trebuie să fie 6,7mm. (în realitate ea constituie 6,8mm),
iar lăţimea incisivilor centrali trebuie să fie 8,7mm. (în realitate ea constituie 8,9mm). Analizând
datele obţinute, vedem că pentru distanţa dintre suprafeţele meziale ale caninilor superiori lăţimea
incisivilor este prea mare, şi pentru atingerea efectului maximal estetic aceştia trebuie să fie
îngustaţi cu 0,1mm. şi 0,2mm. respectiv. După efectuarea măsurărilor după Pont s-a depistat că
IP=38mm.(norma 39,5mm.)(este mai mic cu 1,5mm.), după Korghous s-a stabilit că lungimea
porţiunii anterioare a arcadei dentare superioare este micşorată cu 0,5mm. şi
constituie17,8mm.(norma 18,3mm.).
Diagnosticul: anomalia de ocluzie clasa I Angle – înghesuirea dinţilor frontali superiori,
leziunea odontală coronară totală d.21, cu modificări în culoare şi volum al obturaţiilor în d. 11,
dereglări ocluzale.
Planul tratamentului. Înlăturarea obturaţiilor din dintele 11, prelucrarea mecanică a
ţesuturilor dure rămase a d. 21 şi restaurarea formei lor anatomice cu material composit
fotopolimerizabil prin metoda directă propusă de noi (figura 26 – 29).

Figura 26. Starea ţesuturilor dure Figura 27. Pivot din fibră de sticlă
ale dinţilor afectaţi după preparare instalat în canalul radicular

72
 Figura 28. Pivot individualizat după Figura 29. După finisarea restaurărilor
lungime. Gravarea cu acid fosforic
– 37%
Acest caz clinic ne arată avantajele restaurărilor directe în cazurile anomaliilor cercetate
agravate de carie şi complicaţiile ei. De asemenea, este evident că în cazurile destrucţiei totale a
coroanei dentare este rentabilă utilizarea pivotului din fibră de sticlă, care are un şir de avantaje faţă
de cele metalice. Metodica propusă şi ilucidată de către noi, având proprietăţile sale avantajoase,
permite obţinerea rezultatului înalt din punct de vedere estetic şi funcţional.

3.5.1.2. Metodă de restaurare fără pivot a dinţilor frontali (brevet de invenţie nr. 3617,
certificat de inovator Nr. 4499 din 09.02.2007) .

Metoda dată este asemănătoare cu cea descrisă mai sus şi se utilizează în cazurile lezării totale
sau subtotale ale coroanelor dinţilor frontali.
Ca şi metoda precedentă, ea poate fi utilizată pentru reconstrucţia arcadelor dentare în zona
frontală, în cazurile anomaliilor dentare clasa I Angle, cea care a fost implementată în practica
noastră. Metoda include următoarele etape:
1. Ca şi în metodica cu pivot, mai întâi, dinţii din zona de interes, se examinează clinic şi
radiologic. Pe baza acestor studii se trag concluzii despre starea lor şi se întocmeşte planul
de tratament adecvat.
2. Excizia ţesuturilor dure rămolite în cazul lezării coroanei dentare, sau înlăturarea ţesuturilor
dure sănătoase ale dintelui, în limitele necesare pentru reconstruirea arcadei dentare în zona
frontală sau a dintelui distopat în cazul anomaliilor de ocluzie clasa I Angle.
Următoarele etape coincid cu cele expuse mai sus, referitor la metodica restaurării cu ajutorul
pivotului. Etapele metodicii descrise sunt prezentate în următoarele scheme (figura30 – 33).

73
 Figura 30. Starea coroanei dentare după excizia ţesuturilor rămolite sau înlăturarea ţesuturilor
dure sănătoase cu scopul reconstrucţiei

Figura 31. Forma dintelui după restaurarea peretelui oral şi mezial cu punct de tangenţă.
Obţinerea formei asemănătoare cu lada ( corespunde etapei 5 din metodica de restaurare cu pivot)

Figura 32. Aplicarea materialului pe straturi corespunzător cerinţelor biomimetice (corespunde

etapei 6 din metodica de restaurare cu pivot)

Figura 33. Starea finală a restaurării

Caz clinic nr. 2. Pacienta A., 32 de ani (fişa de observare nr. 215) s-a adresat cu acuze la dereglări
estetice cauzate de descementarea coroanei de înveliş de acrilat a dintelui 11.
Anamneza actualei maladii: după anchetarea pacientei, am aflat că ea a suferit de o diastemă
la dinţii superiori. Incisivii central şi lateral superior din dreapta au fost afectaţi de caria dentară. În
timpul tratamentului, 4 ani în urmă, caria dentară a dintelui 12 a fost tratată prin obturare din
74
compozitul autopolimerizabil. Dintele 11 a fost devitalizat şi acoperit cu coroana de înveliş din
acrilat cu scopul închiderii diastemei.
Anamneza vieţii: la moment maladiile infecţioase inclusiv hepatita lipsesc.
Examenul exobucal: fără schimbări evidente.
Examenul endobucal: starea mucoaselor vizibile fără schimbări. Nivelul igienei – satisfăcător,
sunt depistate depunerile dure neînsemnate, situate pe suprafaţa orală a incisivilor interiori şi pe cea
vestibulară a primilor molari superiori

Formula dentară:
Ob Co L
18 17 16 15 14 13 12 11 I 21 22 23 24 25 26 27 28
--------------------------------------------------------------
48 47 46 45 44 43 42 41 I 31 32 33 34 35 36 37 38
C L L C
Dinţii: 12 este obturat cu compozit modificat în culoare cu prezenţa contracţiei materialului în
volum; 11 este devitalizat, cu obturarea canalului satisfăcătoar (datele radioviziografiei), şi preparat
pentru coroana de înveliş din acrilat. La momentul actual coroana lipseşte din cauza descementării.
Între dinţii 12 şi 21 se observă spaţiu mai mare decât lăţimea incizivului central, ceea ce este
caracteristic pentru diastemă.
Tipul de ocluzie: anomalia de ocluzie clasa I Angle – diastemă frontală superioră.
Datele ocluziografiei şi ale studiului pe model: distanţa între suprafeţele meziale a caninilor
superiori constituie 29mm. Cu ajutorul formulei prezentate mai sus noi am calculat că lăţimea
incisivilor laterali, pentru proporţia ideală, trebuie să fie 6,3mm. (în realitate ea constituie 6,2mm),
iar lăţimea incisivilor centrali trebuie să fie 8,2mm. (în realitate ea constituie 7,9mm). Analizând
datele obţinute, vedem că pentru distanţa dintre suprafeţele meziale ale caninilor superiori lăţimea
incisivilor este insuficientă, şi pentru atingerea efectului maximal estetic aceştia trebuie să fie lărgiţi
cu 0,1mm. şi 0,3mm. respectiv. După efectuarea măsurărilor după Pont s-a depistat că
IP=38mm.(norma 36mm.)(este mai mare cu 2mm.), după Korghous s-a stabilit că lungimea
porţiunii anterioare a arcadei dentare superioare este normală şi constituie17mm.
Diagnosticul: anomalia de ocluzie clasa I Angle, diastemă frontală superioră, modificări în
culoare şi volum al obturaţiilor în d. 12, dereglări ocluzale.
Planul tratamentului. Înlăturarea obturaţiilor din dintele 12, prelucrarea mecanică a
ţesuturilor dure rămase a d. 11 şi restaurarea formelor lor anatomice cu material composit
fotopolimerizabil prin metoda directă propusă de noi. Închiderea diastemei prin mărirea lăţimii
incisivilor centrali superiori, până la limitele calculate în formula sus-numită (figura 34 – 42).

75
 Figura 34. Starea incipientă, Figura 35. Starea incipientă, în ocluzie
aspect frontal, d. 11 după înlăturarea
coroanei de înveliş din acrilat

Figura 36. D. 12 după înlocuirea Figura 37. Restabilirea suprafeţei

obturaţiei palatinale a d. 11

Figura 38. Formarea pereţilor: Figura 39. Formarea centrului alb şi

meziali şi palatinal şi aplicarea straturilor de compozit corespunzător
obţinerea formei asemănătoare cu o ladă dentinei

Figura 40. Aplicarea straturilor de compozit Figura 41. Aplicarea straturilor de compozit
corespunzător dentinei corespunzător smalţului
76
 Figura 42. Rezultatul final
Cu părere de rău, pacientul nu s-a prezentat pentru finisarea lucrării de reconstruire a dintelui
21 care a fost propusă şi inclusă în planul de tratament, întocmit la început.
Metodica ilucidată în scheme şi prin caz clinic prezentat arată simplicitatea utilizării. Ea
permite efectuarea restaurărilor directe la nivel estetic şi funcţional înalt cu economisirea esenţială a
timpului de lucru.
Caz clinic Nr.3. Pacienta S, 33 de ani, s-a adresat cu acuze la înghesuire frontală, stare
nesatisfăcătoare a obturaţiilor în incisivii laterali superiori (12, 22).
Anamneza actualei maladii: dinţii în cauză sunt înghesuiţi, dinţii 12 şi 22 au fost afectaţi de
carie dentară, care s-a tratat prin obturaţie 3, 5 ani în urmă. La momentul actual s-a adresat din
cauza stării nesatisfăcătoare a obturaţiilor în incisivii laterali şi dereglări estetice legate de poziţia
incorectă a dinţilor frontali superiori.
Anamneza vieţii: la momentul actual maladiile infecţioase inclusiv hepatita lipsesc.
Examenul exobucal: fără schimbări evidente.
Examenul endobucal: mucoasele vizibile fără schimbări evidente. Se observă înghesuirea
dinţilor frontali superiori. Starea nesatisfăcătoare a obturaţiilor în incisivii laterali superiori.
Formula dentară:
L CoCoCo Ob Ob Co L
18 17 16 15 14 13 12 11 I 21 22 23 24 25 26 27 28
--------------------------------------------------------------
48 47 46 45 44 43 42 41 I 31 32 33 34 35 36 37 38
L CoCo CoCo L
Tipul de ocluzie: anomalia de ocluzie clasa I Angle – înghesuirea dinţilor frontali superiori.
Datele ocluziografiei şi ale studiului pe model: distanţa între suprafeţele meziale a caninilor
superiori constituie 26mm. Cu ajutorul formulei prezentate mai sus noi am calculat că lăţimea
incisivilor laterali, pentru proporţia ideală, trebuie să fie 5,7mm. (în realitate ea constituie 6,3mm),
iar lăţimea incisivilor centrali trebuie să fie 7,4mm. (în realitate ea constituie 8,9mm). Analizând
datele obţinute, vedem că pentru distanţa dintre suprafeţele meziale ale caninilor superiori lăţimea
incisivilor este prea mare, şi pentru atingerea efectului maximal estetic aceştia trebuie să fie
77
îngustaţi. După efectuarea măsurărilor după Pont s-a depistat că IP=32mm.(norma 33mm.)(este mai
mică cu 1mm.), după Korghous s-a stabilit că lungimea porţiunii anterioare a arcadei dentare
superioare este micşorată cu 1mm. şi constituie15,5mm.(norma 16,5mm.).
Diagnosticul: anomalia de ocluzie clasa I Angle – înghesuirea dinţilor frontali superiori.
Planul tratamentului: reconstruirea segmentului frontal al arcadei dentare superioare cu
scopul ameliorării poziţiei incisivilor. Pentru atingerea scopului dorit, se preconizează micşorarea
lăţimii incisivilor pînă la mărimi calculate cu ajutorul formulei de mai sus (figura 43 – 48).

Figura 43. Starea incipientă, Figura 44. Starea incipientă în ocluzie

aspect frontal

Figura 45. După schimbarea obturaţiilor în incisivii laterali superiori. Incisivii

frontali superiori preparaţi pentru reconstruire

Figura 46. Starea finală în ocluzie Figura 47. Starea finală, aspect frontal
(imediat după finisarea lucrării) (imediat după finisarea lucrării)

78
 Figura 48. Starea finală, aspect frontal (după 7 zile)
Reieşind din descrierea metodelor propuse şi din cazurile clinice prezentate, se observă că
ele sunt simple în utilizare, economisesc timpul de lucru al medicului. Concomitent, sunt respectate
toate cerinţele stomatologiei contemporane şi ale principiului biomimetic. În urma efectuării lucrării
se obţine rezultat estetic şi funcţional înalt. După opinia noastră, metodele propuse de către noi,
graţie caracteristicilor lor, pot fi utilizate pe larg în practica zilnică a fiecărui stomatolog.

3.6 Metodele de tratament al anomaliilor de ocluzie clasa I Angle prin restaurări

inderecte

Protezele fixe metaloceramice la momentul actual rămân cele mai utilizabile pentru
recuperarea diferitor probleme stomatologice din numărul restaurărilor indirecte. Ele sunt deseori
utilizate şi pentru reconstruirea segmentului frontal în cazul anomaliilor de ocluzie clasa I Angle.
Coaroanele de înveliş sau punţi din metaloceramică au proprietăţi convenabile pentru efectuarea
lucrărilor în toate zonele ale arcadelor dentare, de aceea ele sunt cele mai populare cât între medici,
atât şi la pacienţi. Neluând în consideraţie opinia lui Эвальд Варес [387, 388], care consideră
construcţia de înveliş din metaloceramică ca fiind un “sarcofag” care acoperă coroana dintelui pe
toate suprafeţele şi nu are niciun efect în afară de cel dăunător, ele, în unele cazuri, rămân practic
unica soluţie pentru restaurarea dintelui(Cazuri clinice 4,5).
Noi suntem de acord cu autorii care folosesc tehnici restaurative directe Чиликин В.Н.,
2001[367]; Николишин А.К., 2001[281]; Марек Томанкевич, 2001[270]; Burlacu V., Fala
V.2003[20], Грютцнер Андреас, 2004[152]; Лоренцо Ванини, 2004[259]; Радлинский С.Н.,
2004[305], Грэхэм Дж Маунт, 2005[207]; Дидье Диши, 2006[216]; Хабиев К.Н., 2007[350] şi
alţii care menţionează că la momentul actual, indicaţiile pentru confecţionarea coroanelor artificiale
singulare sunt reduse la minim. Acest fapt este posibil graţie tehnologiilor moderne în sistemele de
adeziune şi compozitele fotopolimerizabile. Iar cercetând reconstruirea arcadelor dentare, în
cazurile anomaliilor de ocluzie clasa I Angle sever pronunţate, noi am făcut concluzia că în aceste
cazuri, restaurările indirecte sunt practic unicile care pot fi folosite, fără a acorda atenţie

79
neajunsurilor lor (necesitatea frecventă a devitalizării, prepararea adâncă, etc.). Aşa situaţii sunt
ilucidate în cazurile clinice 4 şi 5 prezentate de noi.
Caz clinic Nr.4 Pacienta N., 27 de ani, s-a adresat cu acuze la dereglări estetice legate de
poziţia incorectă a dintelui 13.
Anamneza actualei maladii: pacienta consideră că anomalia dată este ereditară, din cauza
prezenţei patologiei asemănătoare la mama ei. Conform informaţiilor obţinute de la pacientă,
caninul superior din dreapta s-a erupt la 14 ani având poziţia palatinală. La medici - stomatologi nu
s-a adresat, de aceea până atunci nu a avut loc niciun tratament îndreptat spre corectarea acestei
anomalii de poziţie a dintelui 13.
Anamneza vieţii: la momentul actual maladiile infecţioase inclusiv hepatita lipsesc.
Examenul exobucal: fără schimbări evidente.
Examenul endobucal: mucoasele vizibile fără schimbări evidente. Se observă poziţia
palatinală a dintelui 13, dintele 12 se află în poziţie vestibulară uşoară, dintele 43 este migrat spre
sus faţă de planul ocluzal al arcadei dentare inferioare, fiind supus fenomenului Popov – Godon.
Formula dentară:
L L
18 17 16 15 14 13 12 11 I 21 22 23 24 25 26 27 28
--------------------------------------------------------------
48 47 46 45 44 43 42 41 I 31 32 33 34 35 36 37 38
L L
Tipul de ocluzie: anomalia de ocluzie clasa I Angle – anomalie dentară de poziţie izolată.
Datele ocluziografiei şi ale studiului pe model: după măsurările efectuate pe modelul de
studiu, au fost obţinute următoarele date: lăţimea incisivilor centrali constituie câte 7.8 mm., a celor
laterali câte 6.9mm., a caninilor câte 7.3mm. Mărimile dinţilor frontali superiori din ambele părţi
sunt egale. Distanţa dintre incisivul central şi primul premolar de sus din dreapta a constituit 13.9
mm. Studierea modelului de studiu a arătat că anomalia de ocluzie Clasa I Angle este izolată şi
situată în regiunea dinţilor 12,13, din partea opusă, poziţia dinţilor frontali nu este schimbată.
Analizând datele obţinute vedem că distanţa dintre suprafaţa mezială a dintelui 14 şi distală a
dintelui 11 (13,9 mm.) practic este destulă pentru canin şi incisivul lateral, lăţimea comună a cărora
constituie 14,2 mm. (dificitul spaţiului-0.3mm). De aceea a fost luată decizia că reconstruirea
dinţilor 12 şi 13 în poziţie normală este posibilă fără atingerea dinţilor vecini, în afara dintelui 43,
care trebuie să fie şlefuit selectiv pentru nivelarea planului ocluzal.
Diagnosticul: anomalia de ocluzie clasa I Angle – (anomalia dentară izolată de poziţie)
poziţia palatinală a dintelui 13.
Planul tratamentului: şlefuirea selectivă a dintelui 43 pentru lichidarea fenomenului Popov
– Godon, reconstruirea dintelui 12 în poziţia normală prin restaurarea directă cu compozit
80
fotopolimerizabil, transformarea caninului superior din dreapta în premolar prin restaurarea
indirectă după metodica propusă de noi (certificat de inovator Nr. 4516, din 10.04.2007). Din cauza
preparării enorme dintele 13 trebuie să fie devitalizat (figura 49 – 61).

Figura 49 Situaţia clinică incipientă, Figura 50 Situaţia clinică incipientă,

aspect inferior aspect lateral

Figura 51 Starea după reconstruirea d.12 Figura 52 Starea după reconstruirea d.12
prin restaurarea directă, aspect frontal prin restaurarea directă, aspect inferior

Figura 53 Situaţia clinică după restaurarea d.12 Figura 54 Dintele 13 depulpat şi preparat
şi şlefuirea selectivă a d. 43 în ocluzie centrală, pentru coroana de înveliş metaloceramică,
aspect lateral aspect inferior

81
 Figura 55 Dintele 13 după preparare în poziţia Figura 56 Forma microprotezei fixe pentru
de ocluzie centrală, aspect lateral transformarea d. 13 din metaloceramică

Figura 57 Microproteza confecţionată pe model Figura 58Microproteza confecţionată pe modele

de lucru, aspect ocluzal. Caninul este transformat de lucru în poziţia de ocluzie centrală
în premolar aspect lateral

Figura 59 Proba microprotezei în cavitatea Figura 60 Ocludograma în timpul probei

bucală, aspect frontal microprotezei, aspect inferior

82
 Figura 61 Situaţia finală, aspect frontal
Acest caz clinic ne arată succesiunea combinării deferitor metode de tratament – dintele 12
este reconstruit prin restaurarea directă, iar 13 prin indirectă. Combinarea acestor metode ne-a
permis să obţinem un rezultat estetic şi funcţional înalt, respectând cerinţele stomatologiei
contemporane, în special principiul de invaziune minimală posibilă. După opinia noasră,
transformarea caninului prin restaurarea directă nu putea să ne ofere durabilitatea necesară a
construcţiei. În acest caz de restabilire, partea vestibulară, fiind suspendată, joacă rolul de pârghie
de gradul doi, ceea ce măreşte pericolul de rupere. Din aceste motive noi am ales ca metodică de
reconstruire al dintelui 13 – restaurare indirectă.

Caz clinic Nr.5 Pacienta M., 22 de ani, s-a adresat cu acuze la dereglări estetice legate de
poziţia incorectă a dinţilor frontali.
Anamneza actualei maladii: anomalia dată este ereditară (situţia clinică asemănătoare a fost
depistată la fratele mai mic al pacientei), s-a dezvoltat treptat. Cu 3 ani în urmă la dinţii 11,12 s-a
depistat caria dentară, care a fost tratată prin restaurări directe. Tratament îndreptat spre corectarea
poziţiei dinţilor frontali n-a fost aplicat precedent.
Anamneza vieţii: la moment, maladiile infecţioase inclusiv hepatita lipsesc.
Examenul exobucal: fără schimbări evidente.
Examenul endobucal: mucoasele vizibile fără schimbări evidente. Se observă poziţia
palatinală a dinţilor 21, 22, dintele 11, 12 se află în poziţie vestibulară uşoară.
Formula dentară:
L L
18 17 16 15 14 13 12 11 I 21 22 23 24 25 26 27 28
--------------------------------------------------------------
48 47 46 45 44 43 42 41 I 31 32 33 34 35 36 37 38
L L
Tipul de ocluzie: anomalia de ocluzie clasa I Angle – anomalia dentară în grup de poziţie .
Datele ocluziografiei şi ale studiului pe model: după măsurările efectuate pe model de studiu
au fost obţinute următoarele date: distanţa dintre suprafeţele meziale ale caninilor superiori a
constituit 27 mm., lăţimea sumară a incisivilor superiori – 31mm. Reieşind din acestea se vede că

83
există deficit de spaţiu, egal cu 4mm. După formula prezentată în subcapitolul 3.5 au fost calculate
diametrele maximale ale incisivilor superiori ideale pentru spaţiu existent între canini superiori.
Lăţimea incisivului lateral a constituit 5,9 mm., iar a celui central 7,5 mm. Aceste mărimi au fost
respectate la confecţionarea restaurării inderecte, care a fost utilizată pentru tratament în acest caz
clinic. Dintele 23 se află în poziţie vestibulară şi pentru obţinerea efectului maximal estetic ar fi de
dorit, de la început, de corectat poziţia dintelui, dar pacienta a refuzat categoric la intervenţiile
asupra lui. De aceea noi am fost nevoiţi să ne orientăm după suprafaţa mezială a dintelui 23 în
poziţia existentă. Măsurările efectuate pe model de studiu după metodica lui Korghous ne-au arătat
că dintele 11 este situat cu 1,8 mm. mai vestibular de poziţia normală (calculată după indecele lui
Korghous), iar dintele 21 cu 1,1 mm. este situt mai palatinal.
Diagnosticul: anomalia de ocluzie clasa I Angle – anomalia dentară de poziţie în grup.
Planul tratamentului: din cauza prezenţei anomaliei grave ca metodică de tratament a fost
alesă restaurarea indirectă (coroane de înveliş metaloceramice). După măsurările efectuate pe model
de studiu noi am tras concluzia că dinţii 11 şi 12 necesită preparare mai profundă din partea
vestibulară, iar suprafaţa palatinală poate fi şlefuită minimal. Dinţii 21 şi 22 din contra trebuie să fie
preparaţi mai mult din partea palatinală şi mai puţin din cea vestibulară. Calculele efectuate, pe baza
datelor obţinute în urma măsurărilor pe modelul de studiu, ne-au arătat că în cadrul pregătirii
preprotetice, aceşti dinţi necesită devitalizare. În dinţii 11 şi 12 trebuie să fie schimbate obturaţiile şi
tratată caria secundară. (figura 62 – 67).

Figura 62 Situaţia clinică incipientă Figura 63 Situaţia clinică incipientă

aspect inferior în ocluzie

Figura 64 Modele de studiu, Figura 65 Model de lucru cu carcas

situaţia clinică incipientă metalic al coroanelor de înveliş metaloceramice
84
 Figura 66 Situaţia finală, aspect frontal Figura 67 Situaţia finală, linia zâmbetului
(imediat după fixare)
Precum se vede din cazurile clinice prezentate, în astfel de situaţii, utilizarea restaurărilor
directe nu este rentabilă din cauza dereglării severe a poziţiei dinţilor, care insistă necesitatea
aplicării straturilor groase de compozit, ceea ce micşorează brusc durabilitatea restaurării. De aceea,
noi am folosit proteze fixe din metaloceramică care prin carcasul metalic, sunt mai rezistente la
forţele masticatorice şi prezintă durabilitate mărită şi capacităţi estetice înalte.
Toate restaurările indirecte au fost făcute după metodele contemporane, utilizând ceramica
„Noritache” (Japonia) [19, 24, 33, 42, 58, 93, 101-109 …]. Acest material a fost utilizat din cauza
că are proprietăţi chimice şi fizice necesare pentru astfel de lucrări. De asemenea, este convenabil
că firma Noritache propune mase ceramice pentru restaurări indirecte cu carcas metalic şi fără el,
ceea ce ne-a permis utilizarea lor în toate situaţiile clinice care au fost tratate cu ajutorul protezelor
fixe. Încă un avantaj al acestui produs este gama variată de culori. Acest fapt este foarte satisfăcător,
deoarece lucrând în zona frontală a maxilarelor, problema esteticii este prioritară.
În toate cazurile tratamentului estetic al pacienţilor, s-au completat scheme de indicare a
culorilor (certificat de inovator Nr. 4460 din 03.11.2006). Ele ne-au permis arhivarea datelor despre
materialele şi culorile folosite pentru restaurări directe sau inderecte. În cazul tratamentului protetic,
această schemă a servit ca o recomandare pentru technicianul dentar în alegerea culorii. Acest fapt a
permis obţinerea unui rezultat estetic maximal (figura 68,69; schema 8).

Figura 68 Situaţia clinică incipientă după Figura 69 Situaţia clinică finală,integrarea

înlăturarea lucrărilor protetice vechi completă a protezelor fixe din metaloceramică

85
 Schema 8 Varianta completării schemei de indicare a culorilor pentru restaurări inderecte

Schema completată se păstrează in fişa de observaţie a pacientului prezentînd informaţie

suplimentară.
Toate metodele ilucidate şi propuse de către noi au fost studiate, implementate în practică,
supravegheate la distanţă şi sperăm că au o valoare aplicativă pentru practica zilnică a medicilor
stomatologi.

86
 Capitolul IV
Deliberarea rezultatelor obţinute
În baza analizei surselor bibliografice consacrate diferitor aspecte ale problemei anomaliilor
de ocluzie clasa I Angle, putem concluziona că patologia dată este foarte răspândită la populaţie şi
are mai multe aspecte clinice şi sociale. Studierea acestei probleme în cadrul cercetărilor noastre şi
în literatura de specialitate ne-a arătat că de cele mai dese ori, pacienţii cu anomalii de ocluzie clasa
I Angle, se adresează la medic cu acuze la dereglări estetice (88%). În 12% din cazuri, pe pacienţi îi
deranjează urmările legate de acest tip de anomalii: caria şi complicaţiile ei (pulpite, periodontite,
etc.) şi parodontite. În primul caz, pacienţii se adresează după ajutor medical din cauza durerilor, în
al doilea caz, acuzînd la mirosul neplăcut din cavitatea bucală şi sângerarea gingiilor. Indiferent de
motivele adresării, acest grup de pacienţi necesită corectarea poziţiei dinţilor frontali paralel cu
tratamentul diferitor complicaţii legate cu anomaliile date. Precum s-a menţionat în capitolul I,
pacienţii adulţi, cu anomalii de ocluzie clasa I Angle, de cele mai dese ori refuză tratamentul
ortodontic, care este cel mai acceptabil, din punct de vedere medical. Dar deseori, pacienţii nu sunt
de acord, în primul rând, cu termenele tratamentulul, în cel de-al doilea, cu incomodităţi care apar în
timpul tratamentului ortodontic, legate de purtarea aparatelor fixe sau mobilizabile, şi în sfârşit, pe
pacienţi îi deranjează probabilitatea apariţiei recidivelor după finisarea tratamentului [217, 237, 238,
385]. De aceea, frecvent, pacienţii adulţi cu anomalii de ocluzie clasa I Angle îşi caută rezolvarea
problemelor prin alte metodici (terapeutice, protetice, chirurgicale sau îmbinarea lor) şi necesitatea
intervenţiilor asupra altor dinţi, uneori destul de profunde nu îi opreşte pe pacienţi.
Metodele de reconstruire directă şi indirectă a segmentului frontal, au un şir de avantaje faţă
de cele ortodontice şi în primul rând avînd în frunte timpul scurt necesar pentru tratament. În al
doilea rând, graţie dezvoltării tehnologiilor restaurative directe sau indirecte, noi putem propune
pacienţilor o gamă destul de largă de metodici, care pot fi utilizate pentru rezolvarea sarcinilor
propuse cu efecte estetice şi funcţionale înalte [9, 16-20, 31, 37-41, 58, 102-109,...].
Până nu demult, reconstruirea arcadelor dentare era posibilă practic doar prin restaurări
indirecte, deoarece ele aveau durabilitate necesară pentru acest tip de lucrări. Iar acum, situaţia s-a
schimbat radical datorită apariţiei sistemelor moderne de bonding, care oferă adeziune mai mare de
20 Mpa pentru compozite, ceea ce permite efectuarea restaurărilor directe complicate cu efect
estetic înalt, durabilitate mărită şi permit intervenţii invazive minimale în ţesuturile dure ale dinţilor
[257, 259, 304, 308, 311]. De aceea, la momentul actual, indicaţiile pentru confecţionarea
coroanelor singulare s-au redus maximal, având multe dezavanteje faţă de restaurările directe. Unii
autori (Эвальд Варес [387]) chiar au o poziţie severă faţă de acest tip de microproteze. Părerea
noastră, nu este atât de strictă, deoarece noi, analizând retrospectiv rezultatele obţinute în urma
tratamentului prin restaurări directe sau indirecte al tuturor pacienţilor primiţi de către noi, inclusiv
87
şi pacienţii care au intrat în studiul actual, considerăm că tehnologiile restaurative contemporane au
lărgit spectrul metodelor care pot fi utilizate pentru atingerea sarcinilor propuse ducînd cont de
faptul că fiecare pacient necesită tratament individual. Medicul, înainte de a lua decizia referitor la
metodica de tratament, trebuie să analizeze toţi factorii care pot influenţa negativ restaurările directe
sau indirecte (obiceiuri vicioase, tip de masticaţie, nivelul educaţiei igienice, modul de viaţă,
atitudinea faţă de anomalia prezentă şi respectarea recomandărilor prescrise de medic) şi să
stabilească care dintre aceste metodici vor fi mai rezistente pentru fiecare caz în parte.
Pentru studierea complexă a pacienţilor incluşi în cercetare, au fost completate fişe de
examinare. Ele au fost alcătuite pa baza principiilor generale, cu accentuarea momentelor de o
importanţă majoră pentru cercetarea sarcinilor propuse. Acest document medical a fost întocmit în
prima şedinţă, iar după fiecare vizită, au fost adăugate alte date necesare. Studiul complex şi
întocmirea fişei medicale ne-au oferit posibilitatea de a elabora planul individual de tratament. De
asemenea, introducerea datelor după fiecare vizită a pacientului, a facut posibilă analizarea
rezultatelor de tratament efectuat imediat după finisarea lui şi după o perioadă de timp. Toate
acestea, au ajutat mult în studierea rezultatelor obţinute şi permiţîndu-ne formularea părerii
respective.
Cu scopul cercetării mai profunde a anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi şi
eficienţei diverselor metodici neortodontice de tratament al acestei anomalii, noi am studiat
complex 102 (24 b. şi 78 f.) de pacienţi cu vîrsta cuprinsă între 18-35 de ani. Concomitent, în
studiu a fost utilizată analiza retrospectivă a rezultatelor de tratament al pacienţilor care nu au fost
incluse în studiul de bază, iar acest lucru a fost necesar pentru conturarea concluziilor corecte în
lucrarea noastră. Persoanele repartizate în grupurile de cercetare de bază au fost divizate în: prima
grupă – 57 de pacienţi trataţi prin intermediul restaurărilor directe şi cea de-a doua - 45 de pacienţi
trataţi prin intermediul rstaurărilor indirecte. Pacienţii au fost examinaţi complex, trataţi nprin
utilizarea metodelor protetice, terapeutice şi îmbinarea lor şi supravegheaţi timp de o perioadă de 2
ani.
Grupe de pacienţi se deosebesc statistic veridic:
• după necesitatea preparării ţesuturilor dur dentare χ2 = 23,70; p<0,001;
• după necesitatea devitalizării dinţilor pentru restaurări χ2 = 18,98; p<0,001;
• necesitatea devitalizării după tratament (în rezultatul complicaţiilor) χ2 = 0,00; p<0,05.
Divizarea numărului total de pacienţi în 2 grupe, după metodele de tratament utilizate, ne-a
permis să facem o analiză de succesiune a tratamentului pacienţior din ambele grupe, să comparăm
rezultatele de tratament imediat după finisarea lui şi la distanţă. Concomitent, acest fapt ne-a dat
posibilitate de a elabora unele aspecte noi ale metodelor de restaurări directe, să le implementăm în

88
practică şi să facem o analiză comparativă a pacienţilor din grupa 2 cu rezultatele retrospective ale
tratamentului pacienţilor terapeutici primiţi preliminar.
În orice cercetare medicală, un rol important îl are studiul epidemiologic. Analiza literaturii
de specialitate ne-a prezentat multă informaţie referitor la răspândirea anomaliilor de ocluzie clasa I
Angle la copii şi foarte puţine date despre situaţia epidemiologică la adulţi. De aceea, noi am decis
să efectuăm studiul epidemiologic al anomaliilor date la adulţi. În paralel cu aceasta, noi am
cercetat structura patologiilor date şi frecvenţa apariţiei unor complicaţii legate de netratarea lor.
În studiu au luat parte 1005 de pacienţi primari (627 femei şi 378 bărbaţi) cu vârsta cuprinsă
între 18-35 de ani. S-a observat că la 45,9% din ei, sunt prezente diferite forme clinice ale
anomaliilor de ocluzie clasa I Angle. Acest fapt ne arată că anomaliile cercetate ocupă primul loc
după răspândire la populaţia cu vârtsa cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Vom menţiona, că studiul a
fost efectuat în cadrul clinicilor din or. Chişinău, prezentînd majoritatea pacienţilor ca orăşeni.
Reieşind din acest fapt, putem spune că datele noastre ilucidează mai mult situaţia anomaliilor de
ocluzie clasa I Angle la populaţia orăşenească ( χ2 = 3,75; p<0,05).
Analiza structurii de ocluzie clasa I Angle la adulţi, ne-a arătat că cel mai des se întâlneşte
înghesuirea dinţilor frontali-70% din numărul purtătorilor acestei patologii şi 32,2% din numărul
total al pacienţilor care au intrat în studiu. Noi am observat că, această formă clinică a anomaliilor
date, în comparaţie cu alte forme clinice, este cel mai des întâlnită şi supusă diferitor urmări precum
caria dentară şi complicaţiile ei, care se întâlnesc la 36,1% din cazurile înghesuirii. A doua
patologie care este asociată cu înghesuirea dinţilor frontali reprezită diferite forme de parodontite,
ce constituie 9,3%. Celelalte anomalii care se referă la clasa I Angle, sunt urmate de complicaţii
mult mai rar.Pe locul doi după frecvenţă, dintre anomaliile de ocluzie clasa I Angle, sunt plasate
diastemele, tremele şi îmbinarea lor. Ele constituie 8,4% din numărul total al pacienţilor studiaţi şi
18,4% din numărul pacienţilor cu anomalii de ocluzie clasa I Angle. Celelalte anomalii se întâlnesc
mult mai rar şi constituie 11,6% din toate anomaliile de interes ( χ2 = 0,31; p<0,05) (figura 8,9)
[168, 173].
Tratamentul anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi prin restaurările directe sau
indirecte este destul de larg utilizat la etapa actuală. În literatura de specialitate, noi am găsit un şir
de metodici propuse pentru rezolvarea acestei probleme. Ele toate reprezintă valoare practico-
ştiinţific şi au efecte înalte estetice şi funcţionale. Indiferent de metodica aleasă pentru tratament în
fiecare caz concret, una din primele etape a fost şi rămâne pregătirea abrazivă a ţesuturilor dentare
dure pentru restaurarea directă sau indirectă. În practica dentară, această etapă poartă denumirea de
odontopreparare şi este ilucidată în lucrările multor autori: Аболмасов Н.Т.(1967) [144], Зельтцер
С. (1971)[230],Большаков Г.В. (1983) [163], Postolachi I. (1993) [89], David Marx Kors (2003)
[29], Ирошникова Е.С. (2003) [235], Каламкаров Х.А. (2003) [238], Спицина Н.П. (2003)
89
[330], Tрезубов В.Н. (2003) [336], Абакумов С.И.(2006) [143], Хабиев К.Н. (2006) [347, 348],
Чудинов К.В.(2006) [368, 376, 377] etc. În practica stomatologiei terapeutice, prepararea
ţesuturilor dure dentare, de asemenea, este pe larg utilizată şi studierea ei rămîne actuală şi la etapa
contemporană. Graţie dezvoltării tehnologiilor, se schimbă şi viziunile cu privire la mai multe
aspecte ale preparării în stomatologia terapeutică. Evoluţia părerilor se vede începând cu concepţia
lui Black, care are deja mai mult de 100 ani şi terminând cu cele ale autorilor contemporani:
Боровский Е. В. (1998) [166], Луцкая И.К. (2002) [263], Эвальд Варес (2003) [387], Попова
Т.Д. (2004) [298], Радлинский С. (2004) [305], Грэхем Дж. Маунт (2005) [205-208],
Максимовский Ю.М. (2005) [267], Ржанов Е.А. (2006) [323], Николаев А.И. (2007) [279], şi alţii.
Toţi autorii menţionaţi mai sus, lucrând cu tehnicile restaurative directe şi indirecte, au
studiat etapa preparării din diverse puncte de vedere şi au elaborat recomandări practice concrete,
pe unele dintre care noi ne-am bazat în lucrările noastre. Majoritatea lor se referă la prepararea
ţesuturilor dentare dure din punct de vedere microscopic (forma cavităţii, forma frezei pentru
şlefuire, zonele siguranţei, etc.). În opinia noastră, puţină atenţie a fost acordată studiului
microscopic al ţesuturilor dure abraziv prelucrate pentru diferite tipuri de restaurări şi influeneţei
preparării asupra ţesuturilor dure.
De aceea noi am efectuat studiul macroscopic, microscopic şi ultramicroscopic al ţesuturilor
dure şlefuite pentru diferite scopuri (prepararea suprafeţelor dintelui pentru tratamentul protetic sau
terapeutic).
Pentru examinările microscopice şi ultramicroscopice, au fost pregătite 36 de micropreparate ale
dinţilor cu diferite situaţii clinice (subcapitolul 3.2). Aceste micropreparate au fost studiate cu
ajutorul microscoapelor optic şi electronic, două tipuri de microscopii folosite pentru evitarea
greşelilor posibile.
Prepararea ţesuturilor dentare este un proces traumatic de excizie, care are o acţiune
negativă asupra dintelui. De aceea, studiul nostru microscopic, ca unul efectuat cu scopurile
cercetării a avut sarcina de a controla şi cerceta influenţa frezelor diamantate cu granulozitate
diferită asupra ţesuturilor preparate. În urma examinării imaginilor obţinute cu ajutorul MEB şi al
microscopiei optice, s-a observat că după prepararea cu freze diamantate în ţesuturile dure apar
microcrăpături. Lăţimea, adâncimea şi cantitatea lor are o corelaţie directă cu mărimea granulelor
frezei utilizate pentru prelucrarea abrazivă. Astfel, în pereţii cavităţilor preparate cu freze
diamantate cu inelul negru sau verde se observă microcrăpături multiple cu o adâncime de la 5-10
mcm., până la 100mcm.( M=27,51 ±0,26; p <0,001), iar lăţimea lor poate atinge 5 mcm (M=4,87
±0,20; p <0,001) (figura 10, 11A,B). În cazul preparării cu freze cu granulozitate mai mică,
cantitatea microcrăpăturilor scade până la 1-2 pe peretele cavităţii, adâncimea lor nu depăşeşte

90
3-4 mcm.(M=3,47 ±0,118; p <0,001), iar lăţimea constituie 0,5-1 mcm. (M=0,74 ±0,069; p <0,001)
(aceste măsuri sunt caracteristice pentru freze cu inelul galben). Acest fapt, ne arată că, cu cât mai
puţin abrazivă este freza, cu atât mai puţin traumatică este prepararea.
Aceste cercetări, ne-au oferit posibilitatea să examinăm efectul clinic al acestei opinii.
Pentru acest studiu, au fost alese 100 de persoane împărţite în 2 grupe: 1grupa (de cercetare)-50 de
pacienţi, în tratamentul cărora în urma preparării cavităţilor de carie medii, au fost utilizate freze
diamantate cu inelul galben; grupa 2 (de control)-50 de persoane, prelucrarea abrazivă a cavităţilor
cariate ale cărora a fost efectuată cu freze cu inelul verde. La ambele grupe de pacienţi, au fost
respectate minuţios toate cerinţele tehnologice faţă de prepararea şi plombarea cavităţilor.
Noi am observat că, hipersensibilitatea postoperatorică apare de 4 ori mai rar la pacienţii la
care prepararea a fost terminată cu freza finisantă cu inelul galben. Acest fapt ne confirmă
presupunerile făcute pe baza cercetărilor microscopice. Prepararea finală a cavităţilor cu freze
diamantate cu granulozitate mică, permite excizia ţesuturilor dure traumate în timpul preparării de
bază cu freze diamantate cu inelele verde sau negru. Observaţiile la distanţă, au arătat că înlăturarea
stratului superfecial al pereţilor cavităţilor preparate cu freze finisante permit prevenirea
complicaţiilor posibile, precum hipersensibilitatea postoperatorică, caria secundară, pulpita, etc. De
asemenea, cu ajutorul metodicilor microscopice, noi am examinat dependenţa grosimii stratului de
adeziv de granulozitatea frezelor diamantate folosite pentru prepararea cavităţilor. Acest fapt este
interesant din punct de vedere ştiinţific şi practic deoarece sistema de adeziv joacă un rol foarte
important în stabilitatea obturaţiei. Este cunoscut faptul că grosimea mare de adeziv are un efect
negativ asupra durabilităţii legăturii plombei cu ţesuturile dure, deoarece formează linia slabă a
restaurării. Aceasta are loc din cauza că însuşi adezivul nu este un material rezistent la diferite forţe.
Stratul gros de adeziv poate duce la apariţia bulelor de aer în el, ceea ce duce la scăderea retenţiei,
din cauza micşorării ariei de contact cu dentină şi smalţ (Schwartz A. M. şi Galligan I. D., 1996)
[110]. Tot aceşti autori menţionează că gravarea ţesuturilor dure creează condiţii mai favorabile
pentru adeziune, decât formarea rugozităţii suprafeţelor cavităţii.
Studiind comparativ micropreparatele în MEB şi microscopul optic, am observat că distanţa
dintre materialul de plombare şi pereţii cavităţilor nu este egală în limitele unui micropreparat şi atât
mai evident se observă diferenţa acestei distanţe la micropreparate cavităţile cărora au fost formate
cu freze diamantate cu granulozitate diferită. Spaţiul descris pe imaginile obţinute la MEB, mai întâi
a fost apreciat ca loc pustiu (linia ruperii materialului de la ţesuturile dure în urma contracţiei
polimerizante a compozitului) (fig. 13, 14). Acest fapt a fost respins cu ajutorul microscopiei optice,
care ne-a arătat că acest spaţiu nu prezintă un loc pustiu, ci este umplut cu adezivul, care nu este
vizibil la MEB (fig. 12, 15). Aceste date ne-au permis să tragem concluzia că diferenţa distanţei
observate la micropreparate este diferenţa de grosime a stratului de adeziv, care variază pe toată
91
suprafaţa frontierei ţesuturilor dure dentare – obturaţie. Cercetările următoare au arătat că cel mai
gros strat de bonding se formează în cavităţile preparate cu freze cu inelul negru sau verde (în
mediu el constituie 14,8 mcm.(±0,74; p<0,001)). Cel mai subţire strat de adeziv se formează în
cavităţile prelucrate cu abrazivul supermărunt (inelul galben) - în mediu 3,93 mcm. (±0,081;
p <0,001).
Reieşind din datele prezentate putem trage concluzia că dacă cel mai subţire strat de adeziv
se formează la prepararea cu freza cu inelul galben, atunci şi unirea compozitului cu ţesuturile dure
este mai sigură.
Pentru studierea calităţii umezirii suprafeţelor preparate cu diferite freze diamantate au fost
pregătite macropreparate ale dinţilor. Suprafeţele şlefuite au fost comparate între ele, în acelaşi timp
făcîndu-se comparaţia texturii suprafeţei înainte şi după prelucrarea cu bonding. S-a constatat că
după prelucrarea abrazivă, suprafaţa dintelui are rugozitatea corespunzătoare mărimii granulelor de
diamant ale frezelor folosite pentru această manipulaţie. După gravare cu acid ortofosforic 37% şi
prelucrare adezivă s-a observat că bondingul, având capacitate de fluiditate, se răspândeşte pe
suprafaţă şi umple microspaţiile obţinute pe toate macropreparatele. După suflarea uşoară cu jet de
aer, relieful suprafeţelor prelucrate la dinţii şlefuiţi cu freze diamantate cu inelul negru, verde şi
galben proeminează, iar la cele preparate cu abrazive cu inelul roşu, galben şi alb, suprafaţa rămâne
netedă şi lucioasă (adezivul umple complet microbrazdele create la şlefuire). Acest fapt ne arată că
după suflarea jetului de aer, se înlătură surplusul de adeziv, iar cel rămas, se răspândeşte neregulat
pe microreliful suprafeţei preparate. Bondingul se scurge pe pereţii microbrazdelor, formând stratul
minimal la nivelul crestelor şi cel maximal pe planşeu. În opinia noastră, acest fenomen se observă
şi pe imaginile MEB, deoarece se manifestă prin grosimea diferită a stratului de adeziv. Aceste
cercetări ne mai demonstrează că la micro şi macropraparate rugozitatea iese mai mică şi stratul de
bonding mai subţire în cazurile preparării cu freze cu granule mici de diamant (inelul roşu, galben şi
alb). (schema 5A, B).
Cele observate şi descrise mai sus au fost depistate cu ajutorul tehnicilor histologice şi aparate
speciale. Unul din neajunsurile acestei metodici este imposibilitatea studierii fenomenelor descrise
în vivo, ceea ce este foarte important. De aceea, pentru cercetările noastre noi am folosit
radioviziografia de rând cu alte metode, graţie căreia am avut posibilitatea de a studia sistemul
stomatognat în vivo.
Această metodică ne oferă toate posibilităţile roenthenologiei analogice cu avantajele
tehnologiilor digitale [56, 118, 124, 142, 169, 189, 220, 332,...]. Metodicile roenthgenologice
practic sunt unicile cu ajutorul cărora este posibilă depistarea diferitor patologii osoase, dentare,
inclusiv şi celor legate de dereglările relaţiilor ocluzale. Ultimele, deseori, sunt reflectate în

92
schimbările morfologice şi funcţionale ale sistemului stomatognat. Mai detaliat toate avantajele şi
dezavantajele radioviziografiei computerizate sunt descrise în subcapitolul 2.3.
Ca obiect de studiu în cercetările noastre roenthgenologice, noi am ales lamina corticală a
alveolelor dinţilor frontali superiori. Această formaţiune este practic cea mai sensibilă la
schimbările forţelor masticatorii şi la dereglări ocluzale. De aceea, studiul ei, permite depistarea
precoce a ocluziilor traumatice după diferite semne (discontinuitatea, pierderea sau ştergerea
laminei corticale ş. a.). Pe imaginile roenthgenologice analogice este posibilă analiza vizuală a
laminei dure a alveolelor dentare, de aceea, utilizând radioviziografia noi am primit posibilitatea
utilizării densitometriei optice a acestei formţiuni. Această metodă permite depisterea cifrică a
tuturor schimbărilor în lamina dura, ceea ce face posibilă diagnostica în timpul examinării sau
tratamentului şi evidenţa în dinamică, la distanţă, după tratament. Studiind o mulţime de imagini
radioviziografice, inclusiv cele care nu au intrat în cercetările de bază, s-a observat că odată cu
schimbările forţelor ocluzale se modifică şi densitatea optică a laminei corticale a alveoleor dentare,
spre scăderea ei.
În calitate de zonă de cercetare, noi am ales lamina dură a alveolelor dinţilor frontali
superiori, din cauza că anume poziţia acestor dinţi îi deranjează în special pe pacienţii cu anomalii
de ocluzie clasa I Angle. Pentru mărirea exactităţii studiului nostru, lamina dură a fost studiată în
trei zone:
1) Corticalele mediale şi distale ale rădăcinii în porţiunea apicală (jumătatea superioară a
rădăcinii);
2) Corticalele mediale şi distale ale rădăcinii în porţiunea coronară (jumătatea inferioară a
rădăcinii);
3) Vârful septului interdentar.
Aceste zone au fost alese reieşind din particularităţile biomecanicii dinţilor frontali superiori,
ţinând cont de schimbările forţelor funcţionale. În literatura de specialitate, noi am găsit date despre
densitatea optică a laminei corticale, de aceea noi am efectuat mai întâi studiul acestui parametru la
dinţii frontali superiori, care au o poziţie ortognată, fără patologii concomitente. Acest lucru ne-a
permis să apreciem limitele normei densităţii optice a laminei corticale a dinţilor frontali superiori.
După aceasta, obţinând datele densitometriei laminei dure, în diferite situaţii clinice, noi am putut să
le comparăm cu parametrii normali, apreciaţi de noi în prealabil.
Pentru comoditatea cercetării au fost selectaţi 20 de pacienţi (11 f. şi 9b.), cu vîrsta cuprinsă
între 18–35 de ani, şi cu ajutorul radioviografului „Trophy” am obţinut imaginile radiologice
digitale ale dinţilor 13, 12, 11, 21, 22, 23 la ei. Aceste imagini au fost prelucrate cu ajutorul
programei Trophy Windows-2000, apreciindu-se funcţia ei densitometrică. După studierea detaliată
a situaţiilor clinice ale acestor pacienţi, ei au fost împărţiţi în 3 grupe:
93
1-a grupa (de control) – pacienţi cu ocluzia ortognată, fără procese inflamatorii parodontale şi fără
lezări ale ţesuturilor dure, în segmentul frontal superior (10 pacienţi);
a 2-a grupa (de studiu) – pacienţi cu înghesuirea dinţilor frontali superiori cu simptome de
inflamaţii ale ţesuturilor dure ale dinţilor (5 pacienţi);
a 3-a grupa (de studiu) – pacienţi cu tratament precedent nesatisfăcător (marginile plombelor şi
coroanelor artificiale suspendate, care apăsau pe parodonţiul marginal). Timpul care a trecut de la
efectuarea acestui tratament a constituit de la 2 pînă la 5 ani (în mediu 3 ani şi 6 luni) – 5 pacienţi.
Datele obţinute sunt incluse în tabelul 6 (desfăşurat acestea sunt prezentate în subcapitolul
3.3.)
Tabelul 6. Datele densitometriei optice obţinute în diferite zone de cercetare
Nr.grupei 1 2 3
Zona cercetării Datele densitometrice în NICG
Jumătatea apicală a 183 181 146
rădăcinii ±5,408; n=36; p<0,05 ±3,83; n=36; p<0,001 ±8,44; n=36; p<0,001

Jumătatea coronară 155 139 112

a rădăcinii ±6,41; n=36; p<0,05 ±3,17; n=36; p<0,001 ±7,34; n=36; p<0,001

Vârful septului 91 45 0
interdentar ±13,51; n=36; p<0,05 ±11,51; n=36; p<0,001

Vom menţiona că paralel cu diferenţa datelor densitometrice, la grupele de pacienţi s-a

observat diferenţa şi la etapa examinării vizuale a imaginilor radioviziografice. Astfel, la pacienţii
din 1grupa lamina corticală pe tot parcursul său este bine pronunţată, are limitele neîntrerupte şi
clare. Vârfurile septelor interdentare au o formă triunghiulară, compusă din lamine corticale ale
alveolelor. La a doua grupă de pacienţi, precum se vede din tabelul 6, datele densitometriei sunt
scăzute. Lamina corticală, de asemenea, este bine pronunţată, cu structura omogenă, iar grosimea ei
este puţin mai mică comparativ cu cea din prima grupă. Vârfurile septelor interdentare, nu la toţi
pacienţii au forma clară triunghiulară (doar la 3 pacienţi), la un pacient s-a observat conturul
vârfului septului interdentar iregular între dinţii 13 şi 12. La un alt pacient, vârfurile septelor
interdentare în zona de cercetare lipsesc, având forma triunghiului trunchiat. Din tab.6 şi figurile 16,
17, se vede că cele mai pronunţate schimbări au fost depistate la gr.3. Lamina corticală este subţire,
slab pronunţată, pe alocuri se întrerupe şi chiar lipseşte. Vârfurile septelor interdentare sunt şterse la
toţi pacienţii.
În urma cercetărilor noastre, s-a stabilit că la dinţii frontali superiori, în poziţia normală şi
fără semne de patologii concomitente (1grupa de pacienţi) densitatea optică a laminei corticale nu
este egală pe tot parcursul ei. Indicii maximali se observă în regiunea apicală a rădăcinii şi în mediu
94
constituie 183 NICG, iar cei minimali – în regiunea vârfurilor septelor interdentare (91 NICG). Cu
alte cuvinte, densitatea optică a laminei dure a alveolelor dinţilor frontali superiori în normă se
micşorează de la partea superioară (apicală) spre cea inferioară (coronară). Trecerea dată este lentă,
fără salturi esenţiale.
La pacienţii din grupa a doua, semnele sus-numite sunt păstrate, iar parametrii medii ai
densităţii optice a laminei corticale sunt puţin mai scăzuţi faţă de grupa 1, s-a observat că scăderea
indicilor nu este egală în diferite zone de cercetare: în regiunea jumătăţii apicale a rădăcinii – cu 2
NICG, în jumătatea coronară – cu 16NICG, iar în regiunea vârfurilor interdentare – cu 46 NICG.
La pacienţii din grupa a treia, semnele generale ale imaginii radiologice, stabilite în prima
grupă, sunt păstrate. Scăderea grosimii laminei corticale pe tot parcursul ei este evidentă. Se
observă locuri de lipsă totală sau parţială a laminei dure. Vârfurile septelor interdentare sunt
resorbate. Indicii medii ai densităţii optice sunt scăzuţi pronunţat comparativ cu cei din gr. de
control: în regiunea jumătăţii apicale a rădăcinii – cu 37 NICG (în comparaţie cu gr.2 – cu 35
NICG), în regiunea jumătăţii inferioare a rădăcinii – cu 43 NICG (în comparaţie cu gr.2 – cu 27
NICG).
Analizând datele şi observaţiile obţinute, noi am tras concluzia că structura cea mai sensibilă
la dereglări ocluzale şi stările patologice este vârful septului interdentar, deoarece anume în această
zonă se observă cele mai evidente modificări (scăderea densităţii optice până la nulizarea ei în
resorbarea totală a acestei formaţiuni anatomice). La fel de semnificative sunt schimbările laminei
corticale în jumătatea coronară a rădăcinii şi doar în ultimul rând, este supusă distrucţiei lamina
corticală în regiunea jumătăţii apicale a rădăcinii.
Din datele prezentate, este evident că cea mai pronunţată daună o aduce tratamentul
incorect, care combină în sine câţiva factori negativi: trauma ocluzală şi traumarea nemijlocită a
parodonţiului marginal de către marginile plombelor sau coroanelor artificiale. Aceşti factori
negativi duc la excitarea mecanică a ţesuturilor care îconjoară dintele şi de regulă pe acest fon apar
procesele inflamatoare care, la rândul lor, accelerează resorbţia laminei corticale.
De asemenea, noi am observat că gradul de scădere a densităţii optice este în dependenţă
directă de vechimea apariţiei factorului cauzal.
Analiza comparativă a datelor despre caracterul densităţii optice a regiunilor studiate, luând
în consideraţie vechimea dezvoltării dereglărilor funcţionale ocluzale, în opinia noastră, poate servi
drept criteriu pentru diagnostica precoce a proceselor distructive în ţesuturile osoase ale
parodonţiului, cauzate de dereglări ocluzale.
Pe baza datelor obţinute şi cercetărilor suplimentare care n-au intrat în această lucrare, noi
am elaborat o metodă de diagnostic a dereglărilor ocluzale cu ajutorul densitometriei optice pe
imaginile roenthgenologice digitale (brevet de invenţie nr. 3308).
95
 Metodica propusă permite depistarea traumei ocluzale primare sau secundare după semnele
roenthgenologice ale proceselor distructive în ţesutul osos al apofizelor alveolare şi în special al
laminei corticale. Graţie tehnologiilor digitale, imaginile şi datele obţinute pot fi arhivate în
memoria computerului, ceea ce va permite supravegherea în dinamică înainte de tratament şi la
distanţă după el [34, 45, 56, 118, 124, ...].
Comparând metodica dată cu ocludografia şi studierea modelelor de studiu, care permite
examinarea corelaţiilor ocluzale ale dinţilor, au fost evidenţiate 3 grade de dereglări ocluzale:
Gradul I se caracterizează prin micşorarea densităţii optice a zonelor studiate până la
135...150 NICG pentru dinţii frontali şi până la 85...100 NICG pentru dinţii laterali. Se constată în
cazul dereglărilor ocluzale nesemnificative, cauzate de plombe puţin ridicate (într-un singur punct),
construcţii ortopedice şi ortodontice cu ocluzie incomplet individualizată; dereglări ocluzale slab
pronunţate ale dinţilor, care nu provoacă pacientului senzaţii subiective neplăcute (figura12).
Gradul al II-lea se caracterizează prin micşorarea densităţii optice a zonelor studiate până la
120...134 NICG pentru dinţii frontali şi până la 70...84 NICG pentru dinţii laterali. Se constată în
cazul dereglărilor ocluzale de proporţii medii, cauzate de plombe puţin ridicate (în câteva puncte),
construcţii ortopedice şi ortodontice cu ocluzie neindividualizată (supracontactele se determină în
anumite variante ale ocluziei dinamice), dereglări ocluzale de grad mediu ale dinţilor, care-i
provoacă pacientului senzaţii de disconfort doar atunci când face anumite mişcări masticatorii
(figura 13).
Gradul al III-lea se caracterizează prin micşorarea densităţii optice a zonelor studiate până la
maximum 119 NICG pentru dinţii frontali şi la maximum 69 NICG pentru dinţii laterali. Se
constată în cazul dereglărilor ocluzale grave, cauzate de plombe puţin ridicate (pe toată suprafaţa),
construcţii ortopedice şi ortodontice cu ocluzie neindividualizată (punctele puţin ridicate sunt
identificate la orice tip de ocluzie dinamică, la fel ca şi unii dinţi sau grupuri de dinţi cu
supracontacte, care nu contactează cu antagoniştii lor), dereglări ocluzale cu grad pronunţat ale
dinţilor, care-i provoacă disconfort pacientului (până la senzaţii de durere în locurile cu ocluzie
dentară ridicată) în procesul masticaţiei; adeseori masticarea se produce foarte dificil, nefiind
posibilă alunecarea arcadelor dentare una în raport cu cealaltă (figura 14).
Cum se poate observa, metodologia este simplă şi foarte informativă, deoarece oferă
posibilitatea măsurărilor cifrice ale densităţii optice a laminei corticale ceea ce ne permite
depistarea dereglărilor ocluzale şi gradul lor fără metode suplimentare. Acest fapt permite
diagnosticare simplă şi precisă, care economiseşte timpul de lucru.
Tratamentul anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la maturi prin restaurări directe sau
indirecte deseori este legat de schimbarea poziţiei coroanelor dentare, în timp ce rădăcinile rămân în
poziţia incipientă. Acest fapt este unul din momentele prin care aceste metode se deosebesc de cele
96
ortodontice, când pentru normalizarea poziţiei dintelui este mişcată coroana cu rădăcina, adică
dintele întreg. Schimbând poziţia coroanelor dinţilor frontali, prin metode neortodontice, noi
neapărat formăm un unghi dintre coroana dintelui şi rădăcina lui, ceea ce duce la schimbarea
forţelor asupra rădăcinii. Cu ajutorul formulei prezentate în subcapitolul 3.4 şi al metodelor
roenthgenologice digitale, noi am verificat presupunerile noastre. În urma modelării matematice,
noi am obţinut datele care ne arată că schimbarea forţelor depinde de unghiul format dintre coroană
şi rădăcină, şi anume, cu cât el este mai ascuţit, cu atât mai mult scade forţa asupra rădăcinii.
Această opinie a fost verificată şi confirmată cu ajutorul examinărilor roenthgenologice şi
densitometrice computerizate dinamice la distanţă după reconstrucţiile arcadelor dentare la pacienţii
care au fost incluşi în studiul nostru. Corectitudinea acestei presupuneri este confirmată prin faptul
că după finisarea tratamentului, tabloul roenthgenologic rămâne neschimbat în mai multe cazuri, iar
la unii pacienţi se ameliorează. Acest fapt ne arată că după înlăturarea traumei ocluzale,
formaţiunile osoase se restabilesc foarte greu sau nu se restabilesc deloc, iar lipsa semnelor de
progresare a resorbţiei laminei corticale ne convinge că prin normalizarea ocluziei noi stopăm
procesele negative legate de ocluzia traumatică. Din datele expuse, se vede că tratamentul
anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi în afară de scopul estetic manifestă şi rezultat curativ
– profilactic.
Graţie dezvoltării tehnologiilor în stomatologiea contemporană, noi dispunem de un şir de
posibilităţi pentru reglarea planului ocluzal cu calităţi estetice înalte. La momentul actual, au crescut
mult cerinţele pacienţilor faţă de estetica dentară [8, 17, 22, 33, 38, 67, 68, 305, ...]. Interesul mărit
faţă de această problemă depinde de creşterea informatizării populaţiei legată de mijloace mass-
media. Anume prin intermediul lor, oamenii află despre posibilităţile metodelor noi de tratament şi
foarte des vin la medicul stomatolog cu rugăminţi concrete.
În cazurile anomaliilor de ocluzie clasa I Angle, este evident, că cele mai potrivite metode
de tratament sunt cele ortodontice, iar precum arată practica, creşterea ritmului vieţii, dezvoltarea
tehnologiilor restaurative directe şi indirecte îi face pe pacienţi să refuze la tratamentul ortodontic.
De obicei, pacienţii maturi cu acest tip de anomalii vor să devină deţinători ai unui zâmbet frumos şi
sănătos în timp scurt, ceea ce nu poate fi efectuat prin metode ortodontice, care necesită timp
îndelungat de tratament plin de incomodităţi, cu complicaţii şi recidive posibile. În unele cazuri, ele
în general sunt contraindicate sau neefective în cazul maturilor. Toate aceste dificultăţi practic şi
duc la refuzul la tratament ortodontic şi căutarea altor metode de soluţionare a problemei, deşi ele
sunt mai traumatice pentru ţesuturile dentare şi parodonţiu.
Pentru reconstruirea arcadelor dentare sau restaurărilor dinţilor singulari sunt utilizate
metodici directe sau indirecte, precum a fost menţionat mai sus. Actualmente, graţie dezvoltării
materialelor restaurative şi a sistemelor de bonding, care pot atinge putere înaltă de adeziune faţă de
97
ţesuturile dure ale dintelui (peste 20 mPa), avem posibilitatea de a reconstrui porţiunea majoră a
dinţilor prin metoda directă. Acest fapt a stimulat dezvoltarea metodelor de tratament prin restaurări
directe şi în multe cazuri a înlocuit metodele indirecte de tratament. Astfel, semnificativ s-au lărgit
indicaţiile pentru tratament prin restaurările directe şi s-au micşorat indicaţiile pentru cele indirecte,
în special dacă este vorba de dinţi singulari, care necesită restabilire [207, 302-320, 326, 387, 388].
În lucrul nostru, noi preferăm utilizarea metodelor directe pentru reconstruirea arcadelor
dentare, în special dacă ele sunt întregi. La etapa actuală, sunt cunoscute diverse metode de
restaurări directe, propuse de către diferiţi autori, care permit obţinerea rezultatelor maximale
estetice şi funcţionale [46, 72, 152, 202, 259, 265, 302-320, 358, 367]. Majoritatea din ele, sunt
complicate, necesită aptitudini speciale şi mult timp. Pe parcursul cercetării noastre, am elaborat
metodici de rastaurări directe, care au fost studiate şi aplicate (brevete de inveţie nr. 3473, 3617). În
urma investigaţiilor, metodele propuse de către noi, au arătat rezultate estetice şi funcţionale bune.
Ele sunt mai simple în utilizare şi mai econome în timp, comparativ cu cele cunoscute. Diferenţa de
bază constă în schimbarea ordinii de aplicare a straturilor restaurării directe (scheme 6, 7).
Precum este arătat în scheme, straturile se suprapun mai întâi de la partea orală spre centru şi
apoi de la centru spre suprafaţa vestibulară. Schimbând ordinea aplicării straturilor, noi respectăm
strict cerinţele biomimeticii, propuse de С. Радлинский [315], graţie cărora se obţine un efect
maximal estetic şi funcţional.
În urma studiului efectuat, s-au observat rezultate bune estetice ale restaurărilor la pacienţii
din ambele grupe. În toate cazurile, noi am obţinut coinciderea culorii şi a transparenţei părţii
restaurate cu ţesuturile dure rămase şi cu dinţii vecini.
Pe plan funcţional, de asemenea, au fost obţinute rezultate practic egale în ambele grupe.
Noi am observat destratificări de compozit ca rezultat al restaurărilor în regiunea marginii tăietoare
la trei dinţi din prima grupă de pacienţi (5,3%) şi la doi dinţi din cea de-a doua (4,2%), care au
apărut fără cauze evidente, conform spuselor pacienţilor, în primele 6 luni după finisarea
tratamentului. În perioada de la 6 luni până la un an acest fel de complicaţii nu s-a inregistrat. În
baza acestor date putem presupune că destratificările compozitului au fost rezultatul defectelor
ascunse, care nu au fost observate în timpul efectuării restaurărilor sau după finisarea lor
(micropori, zone de tensiune internă a copozitului ect.).
Pe parcursul perioadei de studiu, restaurările au demonstrat nivel bun de stabilitate a culorii
şi rezistenţă. În ambele grupe, după 6 luni s-a înregistrat scăderea neînsemnată a luciului
suprafeţelor restaurate, care a fost înlăturată cu ajutorul lustruirii.
După finisarea lucrărilor de restaurare, în unele cazuri, au fost depistate marginile
suspendate neînsemnat, fără diferenţă la pacienţii din prima grupă şi cea de-a doua, care au fost uşor

98
înlăturate cu ajutorul frezei finisante cu forma conică şi ştripselor interdentare cu granulozitate
diferită.
Timpul pierdut pentru restaurări, a fost înregistrat în fişa de observaţie. Pentru pacienţii din
prima grupă, în mediu, au fost cheltuite 72 de minute (M=72,41; ±0,78) (de la momentul reparării
pînă la finisarea lucrării finisante), iar pentru grupa a doua, acest timp a constituit în mediu 48 de
minute (M=47,94; ±0,74).
Examinarea roenthgenologică, ne-a ajutat în aprecierea calităţii tratamentului efectuat
(depistarea marginilor suspendate, aderarea marginală, etc.). În urma acestei examinări au fost
depistate diferenţe dintre pacienţii din ambele grupe.
Analizând datele obţinute, putem afirma că metodica propusă nu este mai puţin efectivă
decât cea clasică după oricare criteriu, deoarece ea se efectuiază cu respectarea tuturor cerinţelor
stomatologiei restaurative contemporane. Ea se bazează pe regulile biomimeticii cu schimbarea
ordinii de introducere a straturilor de compozit. Cum a fost descris recent, formarea peretelui
posterior şi a suprafeţelor aproximale, se efectuează cu stratul de compozit – enamel corespunzător
nuanţei necesare. Această etapă permite obţinerea concomitentă a unei carcase pentru restaurare şi a
punctelor de contact cu dinţii vecini. În afară de aceasta, poziţia descrisă a matricei ajută la evitarea
formării marginilor suspendate a obturaţiei, iar în timpul lucrului fără koferdam, ea serveşte pentru
evacuarea lichidului gingival pe suprafaţa posterioară a plăcuţei din polietilenă. Astfel, după
înlăturarea matricei, chiar dacă rămâne eliminarea lichidului din festonul gingival ea nimereşte pe
suprafaţa posterioară, deja polimerizată şi lipită de ţesuturile dure, fără a crea obstacole pentru
lucrul de mai departe. Alt moment pozitiv, al începerii restaurării în modul descris, este faptul că
câmpul de lucru rămâne uscat şi izolat de respiraţia pacientului, ceea ce permite efectuarea
lucrărilor fără koferdam. Straturile următoare se introduc în carcasul obţinut corespunzător dentinei
şi smalţului respectând cerinţele biomimeticii, conform schemei 7.
Opiniile noastre în ceea ce priveşte metodele de restaurări directe sunt confirmate prin
cercetările respective, utilizate în practica zilnică pe parcursul multor ani.
Tratamentul pacienţilor din grupa a doua,din studiul de bază, (45 de persoane) a fost efectuat
prin restaurări indirecte clasice (venire, coroane artificiale de înveliş din metaloceramică, punţi
metaloceramice).
În urma acestui tratament au fost obţinute rezultate bune din punct de vedere estetic şi
funcţional. Studierea acestui număr de pacienţi a fost importantă pentru noi, deoarece am avut
posibilitatea comparării metodelor directe şi indirecte utilizate pentru tratamentul neortodontic al
anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi. Metodele protetice sunt mai traumatice pentru
ţesuturile dentare şi ale parodonţiului. Acest fapt este susţinut de mai mulţi savanţi stomatologi şi
este oglindit în cercetările noastre. Cel mai evident fapt este elucidat de necesităţile depulpării
99
dinţilor care sunt supuşi tratamentului (tab. 3, 4). Precum este arătat în tabelul 6, necesitatea
depulpării pentru tratamentul terapeutic a apărut în 7,4% din numărul total al dinţilor vii (148 de
dinţi) supuşi tratamentului, încă 10,1% din ei au fost devitalizaţi după tratament din cauza apariţiei
complicaţiilor. În total au fost depulpaţi, înainte şi după tratamentul de bază, 26 de dinţi – 17,5%
(din numărul total de dinţi vii supuşi tratamentului). Calculând datele elucidate în tabelul 4,
observăm că pentru tratament protetic, anticipat, au fost devitalizaţi 41 de dinţi, ceea ce constituie
29,9% (din 137 de dinţi vii care au fost incluşi în tratament). După finisarea tratamentului au fost
devitalizaţi încă 11,7% din dinţii protejaţi. În total, devitalizării au fost supuşi 41,6% din dinţi vii,
pentru tratamentul restaurativ indirect şi în urma lui.
Datele prezentate ne arată că pentru soluţionarea problemelor legate de anomalii de ocluzie
clasa I Angle la adulţi există o necesitate mărită în devitalizarea dinţilor supuşi tratamentului, din
cauza poziţiei incorecte a dinţilor în arcada dentară şi ca urmare necesitatea preparării mai
profunde. Studiul ne arată că în cazul utilizării refacerilor directe, necesitatea de a devitaliza este de
17,5% din dinţii supuşi tratamentului, iar în cazul utilizării restaurărilor indirecte este necesar de
depulpat 29,9% din dinţii vii luaţi în calitate de stîlpi pentru dispozitive protetice, ceea ce este
practic de două ori mai mult. Prognozarea devitalizării precoce este un moment foarte important
pentru succesul tratamentului viitor, mai ales dacă este vorba de restaurări indirecte. În primul rând
este necesar de ţinut cont de această manipulaţie la etapa elaborării planului de tratament cu scopul
evitării complicaţiilor posibile. În cel de-al doilea rând, posibilităţile de tratament al complicaţiilor
după finisarea lucrărilor de bază sunt diferite. În cazul utilizării restaurărilor directe, acest fapt nu
prezintă dificultăţi, pentru că ele sunt uşor reparabile fără urme. Dacă au fost alese metodele
indirecte, devitalizarea după finisarea tratamentului nu este complicată doar dacă au fost utilizate
venire indirecte. În cazul utilizării altor microproteze, această manipulaţie este legată de dereglarea
integrităţii, sau distrugerea lor completă. De aceea noi recomandăm şi utilizăm fixarea temporară a
lucrărilor protetice pe două-trei săptămâni, în cazul păstrării vitalităţii dinţilor stâlpi. Acest lucru
permite supravegherea dinţilor vii după tratament şi în cazul apariţiei complicaţiilor există
posibilitatea înlăturării lor fără a dăuna microprotezei.
Observaţiile la distanţă după restaurările directe sau indirecte au arătat că restaurările
estetice indirecte sunt mai rezistente la factorii negativi care acţionează în timpul exploatării. În
primul rând, aceasta se referă la igiena cavităţii bucale. S-a depistat că uneori, restaurările directe, în
mediu peste 6 luni, îşi pierd luciul şi necesită lustruiri suplimentare. Acest fenomen poate fi legat nu
doar de nerespectarea cerinţelor igienice, dar şi de utilizarea pastelor de dinţi cu abraziunea mărită,
care produc microzgârâituri pe suprafaţa compozitului. Aceste observaţii coincid cu cele ilucidate în
literatura de specialitate [50, 87, 111, 112, 260, 340-346].

100
 Restaurările indirecte din ceramică sau cu înveliş din ceramică au demonstrat rezistenţă mai
înaltă faţă de abraziune. Luciul efectuat în timpul glazurării se păstrează pe toată perioada de
exploatare a microprotezelor.
În urma cercetărilor noastre este evident că nu există soluţie ideală pentru tratamentul de
refacere directă şi indirectă al anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi. Orice restaurare directă
sau indirectă are avantajele şi dezavatajele sale, pe care specialiştii, trebuie să le cunoască şi să le
utilizeze sau să le prevenim pentru obţinerea rezultatului înalt din toate punctele de vedere.
Cercetările efectuate, ne-au convins că elaborarea planului de tratament în cazul anomaliilor
cercetate, e necesar să fie strict individual, luându-se în consideraţie cerinţele pacientului,
posibilităţile tehnologiilor stomatologice contemporane, situaţia clinică şi nivelul experienţei
medicului stomatolog.
Problema alegerii nu este simplă şi nu pot fi elaborate recomandări unice, capabile să
uşureze luarea deciziei referitor la planul de tratament. De aceea sperăm că cercetările realizate vor
deschide posibilităţi şi cunoştinţe suplimentare în acest domeniu, şi vor fi de folos ştiinţei şi
practicii.

101
 CONCLUZII
1. Anomaliile de ocluzie clasa I Angle la adulţi, deseori sunt agravate cu diverse complicaţii
(caria dentară, pulpita şi periodontita apicală, parodontite, deformări ale arcadelor dentare,
etc.) care crează dificultăţi în diagnosticarea acestor patologii şi necesită tratament
combinat. În cadrul perfecţionării metodelor de diagnostic a fost elaborat dispozitivul pentru
măsurarea porţiunii anterioare a maxilarului superior sau inferior pe model (brevet de
invenţie Nr. 3380).
2. Răspândirea anomaliilor de ocluzie clasa I Angle la adulţi constituie 45,9%. Cel mai
frecvent întâlnită este înghesuirea dinţilor frontali – 70%. Pe al doilea loc se plasează
diastemele, tremele şi îmbinarea lor – 18,4%. Alte varietăţi ale anomaliilor date reprezintă
11,6%( χ2 = 3,75; p<0,05).
3. Criteriul principal în selectarea planului de tratament rămîne a fi individualitatea şi
preferinţele pacientului. Sarcina medicului constă în satisfacerea maximală a cerinţelor
pacientului şi minimalizarea complicaţiilor posibile. La îndeplinirea acestor sarcini ajută
studiul microscopic şi roenthgenologic. Datele obţinute cu ajutorul microscopiei optice şi
MEB au arătat că prepararea ţesuturilor dure cu freze diamantate cu granulozitatea scăzută
(inelul galben sau alb) reprezintă următoarele avantaje:
a. micşorează cantitatea microcrăpăturilor în ţesuturile şlefuite;
b. măreşte compacticitatea aderării compozitului faţă de ţesuturile dure din contul
scăderii grosimii stratului de adeziv;
c. duce la micşorarea apariţiei complicaţiilor în timpul apropiat după tratament şi la
distanţă după acesta.
4. Elaborarea algoritmului nou de restaurări directe ale dinţilor frontali permite economisirea
timpului de lucru al stomatologului, fiind simplu în utilizare şi cu efect funcţional şi estetic
maximal. De asemenea permite respectarea cerinţelor biomimeticii şi a regulilor
stomatologiei contemporane.
5. Din cauza prezenţei frecvente a diferitor complicaţii ale anomaliilor de ocluzie clasa I Angle
la adulţi, este necesară efectuarea tratamentului mixt, care prevede utilizarea concomitentă a
metodelor protetice, terapeutice şi uniori chirurgicale. Pentru raţionalizarea tratamentului
mixt, ordinea utilizării a acestor metode poate fi modificată în dependenţă de situaţia clinică
şi preferinţele pacientului. De aceea, un algoritm universal de tratament combinat nu poate fi
elaborat.
6. Radioviziografia digitală permite studierea imaginilor obţinute din mai multe aspecte cu
ajutorul programelor speciale de computer. În urma studiului densitometric pe imagini
roenthgenologice digitale au fost evidenţiate III grade de dereglări ocluzale.
102
 Recomandări practice

1. La etapa examinării modelelor de studiu, recomandăm utilizarea dispozitivului propus de

către noi (brevet de invenţie Nr. 3389).
2. Prepararea ţesuturilor dure ale dinţilor cu ajutorul frezelor diamantate cu granulozitatea
scăzută, duce la micşorarea numărului de microcrăpături în ţesuturile şlefuite, ceea ce
permite scăderea hipersensibilităţii postoperaţionale ale dinţilor şi serveşte pentru profilaxia
diferitor complicaţii posibile.
3. Utilizarea frezelor diamantate cu inelul galben sau alb pentru prelucrarea abrazivă a
ţesuturilor dure, permite micşorarea grosimii stratului de adeziv, ceea ce duce la aderarea
mai compactă a compozitului către dentină şi smalţ.
4. Metodica roenthgenologică digitală pentru aprecierea dereglărilor ocluzale, propusă (brevet
de invenţie Nr. 3308), poate fi utilizată în practica zilnică a fiecărui medic stomatolog,
pentru depistarea şi reglarea acestor situaţii clinice. De asemenea, graţie posibilităţii de a
arhiva, datele obţinute în timp diferit pot fi comparate, ceea ce este foarte important pentru
diagnostica şi aprecierea calităţii tratamentului efectuat.
5. Metodicile de restaurări directe, propuse (brevete de invenţie Nr. 3473, 3617) sunt simple în
realizare, economisesc timpul de lucru şi nu necesită utilaj suplimentar. Ele permit obţinerea
rezultatului estetic şi funcţional înalt, neafectând cerinţele biomimeticii.

103
 Rezumat
Argumentarea clinică a restaurărilor directe şi indirecte în tratamentul anomaliilor de ocluzie
clasa I Angle la adulţi
În lucrare sunt prezentate rezultatele examenului complex şi particularităţile tabloului clinic al
102 (24 b., 78 f.) de pacienţi cu anomalii de ocluzie clasa I Angle, în vârstă de 18-35 ani, la care au
fost supuşi tratamentului neortodontic 312 de dinţi. În baza rezultatelor investigaţiilor clinice şi
paraclinice au fost elaborate principii şi metode noi de restaurare şi recunstruire directă a
segmentului frontal al arcadelor dentare în cazul anomaliilor de ocluzie clasa I Angle, la adulţi, cu
evaluarea rezultatelor obţinute.
În urma cercetărilor efectuate, au fost obţinute date epidemiologice ale răspândirii anomaliilor
de ocluzie clasa I Angle la populaţia matură. De asemenea a fost studiată structura acestor anomalii
şi complicaţiile cel mai des întâlnite la acest grup de pacienţi.
Pe parcursul cercetărilor a fost elaborat şi aprobat un dispozitiv pentru biometria modelelor din
ghips, care măreşte precizia măsurărilor necesare pentru diagnosticarea şi elaborarea planului de
tratament în cazurile anomaliilor studiate, şi care este foarte simplu în exploatare.
Au fost examinate, la nivel macro- şi microscopic, suprafeţele ţesuturilor dure, şlefuite cu
ajutorul frezelor diamantate cu granulozitate diferită . S-a depistat că, la preparare, în aceste ţesuturi
apar microcrăpături, adâncimea şi numărul cărora este în dependenţă directă de granulozitatea
frezei. Presupunerile, bazate pe studiul microscopic, au permis modernizarea procesului de
prelucrare abrazivă a ţesuturilor dure, care au fost verificate cu succes prin studiul clinic. De
asemenea, cercetările macro- şi microscopice, ne-au permis studierea grosimii stratului de adeziv,
dintre ţesuturile preparate cu freze diamantate cu granulozitate diferită şi compozit. Acest fapt, ne-a
oferit posibilitatea de a obţine un strat minimal de bonding, utilizând pentru prepararea ţesuturilor
dure freze diamantate cu granulozitate scăzută.
Au fost determinate şi studiate modificările roenthgenologice de structură a laminei corticale
dure a alveolelor dinţilor frontali. Cercetările au permis sistematizarea dereglărilor ocluzale în zona
frontală a arcadelor dentare în trei grupuri în dependenţă de gradul de exprimare al acestor dereglări
pe radioviziogramă.
În rezultatul cercetărilor efectuate, au fost elaborate şi studiate metode noi de restaurări directe
şi indirecte ale dinţilor frontali, care au arătat rezultate înalte estetice şi funcţionale. Avantajul lor
constă în economisirea timpului de lucru, simplicitate şi lipsa necesităţii utilajului suplimentar.

104
 РЕЗЮМЕ
Григориева В. Диссертация доктора медицины.
Специальность 14. 00. 21 - Стоматология
Клиническое обоснование прямых и непрямых реставраций в лечении аномалий
прикуса I класса Энгля у взрослых
В работе представлены результаты комплексного обследования и особенности
клинической картины у 102 (24 м. и 78 ж.) пациентов с аномалиями прикуса I класа Энгля, в
возрасте 18-35 лет, у которых было подвержено неортодонтическому лечению 312 зубов. На
основании результатов клинических и параклинических исследований были выработаны
новые принципы и методы прямой реставрации и реконструкции фронтального сегмента
зубных рядов в случае аномалии прикуса I класа Энгля у взрослых, с последующей оценкой
полученных результатов.
В результате проведённых исследований, были получены эпидемиологические
данные распространённости аномалий прикуса I класа Энгля среди взрослого населения.
Также, была исследована структура исследуемых аномалий и осложнения наиболее часто
встречающиеся у данной группы пациентов.
На протяжении исследований был разработан и испытан прибор для биометрии
гипсовых моделей, который увеличивает точность измерений, необходимых для постановки
диагноза и выработки плана лечения в случае интересующих нас аномалий. Данный прибор
имеет несложную конструкцию и прост в использовании.
Были исследованы, на микро- и ультрамикроскопическом уровне, поверхности
твёрдых тканей зубов, отпрепарированных с помощью алмазных боров различной
зернистости. Обнаружено, что при шлифовке, в данных тканях образуются микротрещины,
глубина и количество которых находится в прямой зависимости от абразивности бора.
Предположения, основанные на микроскопическом исследовании, позволили
модернизировать процесс образивной обработки твёрдых тканей зуба, которые были с
успехом подтверждены клиническим исследованиям. Также, макро- и микроскопические
исследования позволили изучить толщину адгезивного слоя между твёрдыми тканями зуба,
препарированными борами различной абразивности, и композитом. Эти данные дали нам
возможность получить минимальную толщину бондинга, используя для препарирования
боры с невысокой абразивностью.
Были выявлены и изучены рентгенологические изменения структуры кортикальной
пластинки альвеол фронтальных зубов. Данное исследование позволило систематизировать
окклюзионные нарушения в переднем участке зубных дуг и объеденить их в три группы, в
зависимости от степени выраженности данных нарушений на радиовизиограммах.
105
 В результате проведённых исследований, были разработаны и изучены новые методы
прямых и непрямых реставраций передних зубов, которые показали высокие эстетические и
функциональные результаты. Их положительными сторонами является экономия рабочего
времени, простота выполнения и отсутствие необходимости в дополнительном
оборудовании.
Ключевые слова: аномалии прикуса I класса по Энглю, фронтальные зубы, реставрация.

106
 Summary
V. Grigoriev. Thesis for the degree of Doctor of Medicine.
Speciality 14.00.21 – Stomatology
Clinical grounding of direct and indirect restorations in treatment of I class Angle bites
anomalies in adults.
The given work describes the results of a complex examination and features of clinical
picture in 102 patients (24 men and 78 women) with anomalies of the I class Angle bite, of 18-35
years old, whose 312 teeth had been subjected to nonorthodontical treatment. Based on clinical
findings and paraclinical researches, new principles and methods of direct restoration and
reconstruction of the frontal dental arcade’s segment in case of I class Angle’s bite in adults were
worked out, with the further evaluation of the obtained results.
As the result of the researches, epidemiological findings of the I class Angle’s bite
anomalies spread among the adult population were obtained. The structure of the investigated
anomalies has also been examined, as well as the complications which are often found in this group
of patients.
A biometrical apparatus which is easy to handle has been worked out and tested in order to
increase the measuring precision necessary for diagnosing and working out of a plan for treatment
of anomalies we are interested in.
Hard tissues ground surfaces were investigated at micro- and ultramicroscopical level with
diamond dental drills of various grain. It was found out that some microcracks appeared in tissues
when grinding the depth and the number of which directly depends on the abrasion of the drill.
Based on microscopic investigation, the suppositions permitted to improve the process of
processing the hard tissues of the tooth, which have been clinically proved. Also a macro- and
microscopic investigation permitted to study the adhesive thickness of the layer between hard
tissues of the tooth, drills of different abrasion and composite. This information gave us the
possibility to receive a minimum of bonding thickness when using drills of low abrasion.
Roentgenologic changes of cortical lamina of frontal alveolar teeth were revealed. This
given research allowed us to systematize abnormal occlusions in frontal area of dental arcades and
unite them into three groups according to the complications’ degree on radioviziograms.
As the result of the investigations performed, new methods of direct and indirect restoration
of the frontal teeth were worked out and studied; these methods showed high esthetical and
functional results. Their advantage is that they save time; they can be easily applied and do not
require any additional equipment.
Key words: I class Angle bites anomalies, frontal teeth, restoration.

107
 Bibliografie selectivă

1. AHMAD I., Anterior dental aesthetics: Historical perspective, British Dental Journal, Vol. 198, 12/2005. p. 737
– 742.
2. AHMAD I., Aterior dental aesthetics: Facial perspective, British Dental Journal, vol. 199, 1/2005. p. 15 – 21.
3. ARNDT C., LUDWIG A., TROMBIN M., Модели в зуботехническом производстве,часть 2, Новое в
стоматологии, 2/134/2006. с.118 –125.
4. ARNDT C., LUDWIG A., TROMBIN M., Модели в зуботехническом производстве, часть 3, «Новое в
стоматологии», 1/141/2007. с. 114 – 125.
5. ARNDT C., LUDWIG A., TROMBIN M., Модели в зуботехническом производстве, часть 4, «Новое в
стоматологии», 3/143/2007. с. 122 – 125.
6. BARSTIES R., Временные реставрации длительного ношения из Acetal, Новое в стоматологии,
2/134/2006. с.110 – 117.
7. BATTE A., Tooth discolouration and staining: a review of the literature, British Dental Journal, Vol.190,
3/2001. p. 309 – 316.
8. BIEKERT P., Совершенство и эффективность, Новое в стоматологии, 8/148/2007. с. 116 – 125.
9. BOBOC Gh., Aparatul dento-maxilar. Formare şi dezvoltare, Bucureşti, 1996. 445 p.
10. BOER W., Tetric Evo Ceram – эволюция классики, Новое в стоматологии, 2/134/2006. с. 88 – 90.
11. BRATU D., LADISLAU M., MUNTEANU D., Tehnici adezive în stomatologie, ed. Facla, Timişoara 1982,
p.359.
12. BRIOSCH M., Стоматологический интелект, часть I, Новое в стоматологии, 6/146/2007. с. 104 – 126.
13. BRIOSCH M., Стоматологический интелект, часть II, Новое в стоматологии, 7/147/2007. с. 84 – 92.
14. BRIX O., EDELHOFF D., Следующее поколение, Новое в стоматологии, 1/141/2007. с. 80 – 88.
15. BRIX O., Эстетика – продукт естественной красоты, формы и функциональности, Новое в
стоматологии, 2/142/2007. с. 32 – 45.
16. BROSCH V., Цельнокерамический, качественный, Новое в стоматологии, 7/147/2007. с. 122 – 127.
17. BRUGUERA A., Виниры – новейшие тенденции, Новое в стоматологии, 1/141/2007. с. 102 – 113.
18. BULTMANN M., Естественные реставрации с опорой на имплантаты, Новое в стоматологии,
6/146/2007. с. 86 – 99.
19. BURKHARDT H.-J., Магия цвета, Новое в стоматологии, 6/146/2007. с. 36 – 44.
20. BURLACU VALERIU, FALA V., CARTALEANU A., Principiile de bază în terapia restaurativă cu
compozite, Business şi Medicină, 2003/1. p. 10-11.
21. BURLIBAŞA C., Chirurgie orală şi maxilofacială, сhirurgia proprotetică, Editura
medicală, Bucureşti, 2001. p. 139-221.

108
22. CORTAZAR F.F., MENDIZABAL R.A., HERNANDES de la HERA J.S., SAN SEBASTIAN M.C.,
Хирургическое «Удлинение» коронок зубов, Новое в стоматологии, 4/136/2006. с. 26 – 38.
23. DARONCH M., RUEGGEBERG F., M. De GOES, Конверсия мономеров в предварительно нагретом
композите, ДентАрт, 1/2007. с. 55 – 61.
24. DI FELICE A., Эстетика зубов, Новое в стоматологии, 7/147/2007. с. 34 – 51.
25. DIETER SCHULZ, Dr. OLAF WINZEN, Планирование лечения при изготовлении реставраций с
превосходными функциональными и эстетическими характеристиками, часть I, Новое в
стоматологии, 2/102/2002. с. 59 – 64.
26. DIETER SCHULZ, Dr. OLAF WINZEN, Планирование лечения при изготовлении реставраций с
превосходными функциональными и эстетическими характеристиками, часть II: Регистрация
особенностей динамической окклюзии. Технология изготовления реставраций методом
естественного наращивания (NAT) , Новое в стоматологии, 4/104/2002. с. 72 – 76.
27. DIETERCH H., Изготовление прецизионных слепков, Новое в стоматологии, 2/134/2006. с. 4 – 25.
28. DIETERCH H., Основы планирования. Диагностическая модель, перевод с
немецкого, Новое в стоматологии, 1(133)2006. с. 36 – 54.
29. Dr. DAVID MARXKORS, Dr. REINHARD MARXKORS, Препарирование зубов для фиксации
коронок (главы из монографии), Новое в стоматологии, 1/109/2003. с. 73 – 76.
30. Dr. Dr. DIETER H. EDINGER, Компьютерные технологии в имплантологии, Новое в стоматологии,
1/101/2002. с. 15 – 20.
31. Dr. KRASIMIRA KRASTEVA, Безметалловые штифты уравновешивают прочность на разрыв и
силу давления, предупреждая раскол корня, ДентАрт, 1/2001. с. 48 – 51.
32. Dr. P. PREOSCHEL, T. MORNEBURG, A. HUGGER, B. KORDAB, P. OTTL, W. NIEDERMEIER, M.
WICHMANN, Articulator - related registration – A simple concept for minimizing eccentric occlusal errors in
the articulator, The International Journal of Prosthodontics, Vol. 15, 3/2002. p. 289 – 294.
33. Dr. VALTER DEVOTO, Цвет и свет в эстетической стоматологоии, Новое в стоматологии,
4/112/2003. с. 23 – 27.
34. DUQUESNOY B., MARCHANDISE X., Methodes actuelles de mesure de la densite osseuse, la Presse
Medicale, Tome 17- nr.39-5XI, 1988. p.2059-2061.
35. EGGER B., Послойная облицовка каркасов из прессованной керамики, часть 1, Новое в стоматологии,
2/142/2007. с. 98 – 104.
36. EGGER B., Послойная облицовка каркасов из прессованной керамики, часть 2, Новое в стоматологии,
3/143/2007. с. 108 – 121.
37. ELIZABETH C WEEKS, SUSAN M POWER, Клиника и лечение перемещённых зубов, ДентАрт,

109
 1/1998. с. 47 – 51.
38. ENSSLE A., B. van der HEYD, Естественная реставрация, часть I, Новое в стоматологии,
7/147/2007.с. 20 – 33.
39. ENSSLE A., B. van der HEYD, Естественная реставрация, часть II, Новое в стоматологии, 8/148/2007.
с. 52 – 74.
40. FISCHER C., ZIERZ M., «Путь к цели» - эстетически совершенные стоматологоические реставрации
на основе металлокерамики (1): Форма каркаса реставрации и её модели должны характеризоваться
мягкими, сглаженными очертаниями, Новое в стоматологии, 5/105/2002.с. 64 – 66.
41. FISCHER F., Хорошая комбинация, 3/143/2007. с. 90 – 105.
42. FISCHER J., Зубной техник будующего – конструктор или творец, Новое в стоматологии, 1/133/2006.
с. 97.
43. FIUSSENICH C., LUDVIG A., TROMBIN M., Модели в зуботехническом производстве, часть V,
Новое в стоматологии, 5/145/2007. с. 104 – 108.
44. FIUSSENICH C., LUDVIG A., TROMBIN M., Модели в зуботехническом производстве, часть VI,
Новое в стоматологии, 8/148/2007. с. 141 – 148.
45. FLOREA FILDAN, HEDESIU MIHAELA, Imagistica stomatologică de ultimă oră-Radiologia digitală,
Busuness şi Medicină, 2003/1. p.12-13.
46. FRANKENBERGER R., Эстетика передних зубов с композитными реставрациями, Новое в
стоматологии, 3/143/2007. с. 1 – 8.
47. GEONSLER W., Коффердам, часть II., Новое в стоматологии, 5/145/2007. с. 50 – 64.
48. GERHARD F. HETZ, «Белые» материалы: проблема или шанс, Новое в стоматологии, 4/112/2003. с. 18
– 21.
49. GERHARD F. HETZ, Die Krone der Sanierung, Dental Spiegel, 6/2001. www.dpi-dental.com
50. GERHARD F. HETZ, Was ist eigentlich «Estetic dentistry»?, Dental Spiegel, 2/2002. www.dpi-dental.com
51. GERHARD F. HETZ, Современные методы пломбирования: проблема выбора..., Новое в
стоматологии, 4/112/2003. с. 14 – 15.
52. GHICAVÎI V. şi coautori, Farmacoterapia afecţiunilor stomatologice (Ghid), Tipografia Centrală, Chişinău,
1997. p. 25-31.
53. GIRINIS H., Абсолютно индивидуально, Новое в стоматологии, 7/147/2007.с. 104 – 121.
54. GRAHAM J. MOUNT, Адгезия стеклоиономерных цементов, Новое в стоматологии, 4/112/2003. с. 52
– 55.
55. GRAHAM J. MOUNT, Минимальная интервенция в стоматологии, Новое в стоматологии, 1/125/2005.
с. 68 – 73.

110
56. GRANCEA V., Bazele radiologiei şi imagisticii medicale, Editura Medicale
AMALTEA, Bucureşti, 1996. p.26-28.
57. HAJTO J., Достоинства и недостатки прямых композитных реставраций, часть 2, Новое в
стоматологии, 2/142/2007. с. 1 – 18.
58. HARDERS J.-W., Индивидуальная эстетика, Новое в стоматологии, 3/135/2006. с. 16 – 22.
59. HEIN S., Зуб против зубного техника, Новое в стоматологии, 7/147/2007. с. 70 – 83.
60. HOHLBEIN S., Только белое, Новое в стоматологии, 2/134/2006. с.126 – 130.
61. HRDINA R., Прикладная биомеханика, Новое в стоматологии, 3/143/2007. с. 10 – 27.
62. IVO KREJCI, MIRKO PLACEK, MINOS STAVRIDAKIS, Nove perspektivy v dentinove adhezi. Ruzne
druhy vazby, Progresdent, 4/2001. s. 6 – 9.
63. KAHRI P, Цифровые технологии в стоматологической практике, Стоматология
длявсех, 1/2003. с.12 – 14.
64. KARLHEINZ KIMMEL, «Oralmedizinische Rekonstruktionstherapie» - Die Zukunft hat begonnen…, Dental
Spiegel, 6/2001. www.dpi-dental.com
65. KARLHEINZ KIMMEL, Fiullingstherapie: Neue Aspekte, Untersuchungsergebnisse und Erfordernisse,
Dental Spiegel, 6/2002. s. 28, www.dpi-dental.com
66. KARLHEINZ KIMMEL, Стоматология и качество жизни, Новое в стоматологии, 4/112/2003. с. 13.
67. KARRER M., Красивое лицо, Новое в стоматологии, 8/148/2007. с. 1 – 16.
68. KINA S., BRUGUERA A., Выдающиеся оптические свойства, Новое в стоматологии, 2/142/2007. с. 82
– 86.
69. KOLAHDOOZAN J., RANKE M., Прессованные и индивидуально облицованные цельнокерамические
реставрации, Новое в стоматологии, 6/146/2007. с. 128 – 132.
70. KRENZ E., TRIMPOU G., WEIGL P., Востановление и интеграция, Новое в стоматологии, 2/142/2007.
с. 20 – 26.
71. KRUEGER-JANSON U., BRIX O., Индивидуальная реставрация, Новое в стоматологии, 6/146/2007. с.
50 – 76.
72. KRUEGER-JANSON U., Прямые композитные виниры, Новое в стоматологии, 1/141/2007. с. 4 – 13.
73. KULLMER D., Эволюция прецизионного инструмента – структуры поверхности окклюзии, Новое в
стоматологии, 1/141/2007. с. 64 – 74.
74. LEN D. CRUZ, A hospital attachment in restorative dentistry: a valuable but rare opportunity for general dental
practitioners, British Dental Journal, Vol. 183, 8/1997. p.313-315.
75. LEOKAMP M., Два клинических случая из практики зубного техника, Новое в стоматологии,
8/124/2004. с. 95 – 105.
111
76. LUDEK PERINKA, Novy pohled na polymeraci kompozitnich material, Progresdent, 2/2002. s. 14 – 17.
77. MAHONY D., Востановление физиологического вертикального размера окклюзии у пациентов с
глубоким прикусом, Новое в стоматологии, 1/141/2007. с. 56 – 63.
78. MALAMENT K.A., SOCRANSKY S.S., TOMPSON V., REKOW D.,
Долговечность и клинические риски, характерные для реставраций,
изготовленных из IPS Empress, перевод с немецкого, Новое в стоматологии,
1(133)2006. с. 16 – 26.
79. MANFRED KERN, RALPH G. LUTHARDT, Современный уровень CAD/CAM – технологий
изготовления стоматологических реставраций, Новое в стоматологии, 6/114/2003. с. 57 – 60.
80. MARTELLI R., CASTELLINI L., Эстетика цельнокерамических реставраций, Новое в стоматологии,
6/146/2007. с. 78 – 84.
81. MARXKORS R., Изготовление слепков для постоянных реставраций, Новое в стоматологии,
4/136/2006. с. 40 – 50.
82. MARXKORS R., Что такое проблемный пациент в клинике?, Новое в стоматологии, 7/147/2007. с. 14 –
18.
83. MASUR R., Имплантология – «игра» в команде, Новое в стоматологии, 1/133/2006. с. 65 - 72.
84. MATCOVSCHI C., PROCOPIŞIN V., PARII B., Ghid Farmaco-Terapeutic, Tipografia Centrală, Chişinău,
2004. p.696.
85. MATCOVSCHI C., PROCOPIŞIN V., PARII B., Medicamente omologate în Republica Moldova, Tipografia
Centrală, Chişinău, 1999. p. 747-748.
86. O. van IPEREN, Новая концепция – эстетический результат, Новое в стоматологии, 7/147/2007. с. 94 –
102.
87. PETRONE D.M., ChAKNIS P., PETRONE M., DEVIYIO W., VOLPE A.R., Сравнительная оценка
клинического воздействия новой мануальной зубной щётки на удаление зубного налёта и снижение
интенсивности прявлений гингивита, Новое в стоматологии, 3/135/2006. с. 56 – 58.
88. POLLETER H., Естественные многослойные виниры, Новое в стоматологии, 5/145/2007. с. 84 – 91.
89. POSTOLACHI I. şi coautori, Protetică dentară, Ştiinţa, Chişinău, 1993. p.137-183.
90. POURGARDIRI M., LONGRUST P., WATSON T. F., A new technique for the controlled removal of mottled
enamel: measurement of enamel loss, British Dental Journal, Vol. 184, 5/1998. p.239-241.
91. PRADELLA S., MARCHINI C., Эстетическая реставрация центральных резцов верхней челюсти,
Новое в стоматологии, 8/148/2007. с. 34 – 49.
92. PRINDL S., Путь к цели, Новое в стоматологии, 3/135/2006. с. 4 – 14.
93. RATHKE A., Клинические и технические аспекты изготовления металлокерамических мостовидных
112
 протезов, Новое в стоматологии, 1/141/2007. с. 4 – 13.
94. RAYMOND C. THUROW, Edgewise orthodontics, The c.v. mosby company, Saint
Louis, 1972. p. 111 – 112.
95. RODERICH BLOME, Изготовление единичных реставраций в области передних зубов. Система
бокового анкерного крепления bloLINK, Новое в стоматологии, 2/102/2002. с. 65 – 67.
96. ROMERO J.B., OLAY S., RODRIGUEZ M.P., Устранение одиночного дефекта зубного ряда верхней
челюсти, Новое в стоматологии, 2/134/2006. с. 38 – 49.
97. ROY SABRIN, DDS, MS, Treatment of a Class I crowded malocclusion with an ankylosed maxillary central
incisor, AJO-DO (American Journal of Orthodontics & Dentofacial Orthodontics), vol. 122, nr. 5, November
2002. p.557-565.
98. RUSSEL O. GILPATRICK, JUDITH A. ROSS, RICHARD J. SIMONSEN, Прочность адгезионных
соединений пластмассы с эмалью при различном времени травления, Квинтесенция, 3/1991. с. 217 –
220.
99. SCHENK H., Эстетика оксида циркония, Новое в стоматологии, 4/136/2006. с. 96 – 104.
100. SCHMIDT R., Опыт использования нового быстротвердеющего материала для изготовления
временных коронок и мостовидных протезов, Новое в стоматологии, 4/136/2006. с. 70 – 71.
101. SCHULZ D., NAT – Технология естественной реставрации.Часть XII, перевод с
немецкого, Новое в стоматологии, 1(133)2006. с. 103 – 109.
102. SCHULZ D., NAT – Технология естественной реставрации. Часть III, Новое в стоматологии,
8/124/2004. с.106 – 115.
103. SCHULZ D., NAT – Технология естественной реставрации. Часть IV, Новое в стоматологии,
8/124/2004. с.116 – 122.
104. SCHULZ D., NAT – Технология естественной реставрации. Часть V, Новое в стоматологии,
1/125/2005. с.110 – 115.
105. SCHULZ D., NAT – Технология естественной реставрации. Часть VI, Новое в стоматологии,
1/125/2005. с.116 – 123.
106. SCHULZ D., NAT – Технология естественной реставрации. Часть XII, Новое в стоматологии,
1/133/2006. с.103 - 109.
107. SCHULZ D., NAT – Технология естественной реставрации. Часть XIII, Новое в стоматологии,
2/134/2006. с.132 – 142.
108. SCHULZ D., NAT – Технология естественной реставрации. Часть XIV, Новое в стоматологии,
3/135/2006. с.108 – 115.
109. SCHULZ D., NAT – Технология естественной реставрации. Часть XV, Новое в стоматологии,

113
 4/136/2006. с.106 – 111.
110. SCHWARTZ A.M., GALLIGAN J.D., Tooth conditioning agents for promoting adhesion in restorative
materials, in ref. 37, 1966.
111. SCOTT S., Don’t forget the hygienist, Dental Business, august/1997. p.11-13.
112. SELMAN H., Есть ли что – нибудь более приятное на вкус?, Новое в стоматологии, 2/134/2006. с. 84 –
86.
113. SIGNORE A., BENEDICENTI S., Междисциплинарная методика санации одного зуба, Новое в
стоматологии, 8/148/2007. с. 18 – 30.
114. SMANIOTTO P., TURA F., Результат совместных усилий, Новое в стоматологии, 5/145/2007. с. 66 –
82.
115. STANCIU D., SCÎNTEI-DOROBĂŢ V., Ortodonţie, Editura medicală,Bucureşti,
1991. 351 p.
116. STANISLAV DRAPAL, «Хамелеоновые» стоматологические материалы?, Новое в стоматологии,
4/112/2003. с. 81 – 85.
117. STANISLAV DRAPAL, Оптические характеристики стоматологических материалов, Новое в
стоматологии, 4/112/2003. с. 75 – 81.
118. STOICA ZOIA, Imagistica prin computer, tomograf şi rezonanţă magnetică,
Editura medicală universală, Craiova, 2005. 84p.
119. TATARCIUC M., VIŢALARIU A., DIACONU D., Exigente estetice în reabilitarea protetică fixă metalo –
ceramică, Medicina Stomatologică, ianuarie 2007. p., 33 – 35.
120. TEITH K. M. E., RICKETTS D. N. Dj., HIGGINS A. Dj., Weakened anterior roots – intraradicular
rehabilitation, British Dental Journal, Vol. 198, 10/2005. p.247-257.
121. TEMPERANI M., MARICINI C., Технология послойного восстановления анатомической формы зуба
при облицовывании каркасов реставраций из пресованной керамики, Новое в стоматологии, 3/135/2006.
с. 68 – 81.
122. TERRY D.A., Изготовление реставраций на основе корневых штифтов, Новое в стоматологии,
4/136/2006. с. 16 – 25.
123. TROMBIN M., WEGENER J., От гипоплазии эмали к привлекательной улыбке, Новое в стоматологии,
8/148/2007. с. 76 – 86.
124. V.GRIGORIEV, A.POSTOLACHI, Metodica diagnosticării dereglărilor ocluzale,
Intelectus, 2/2007. p. 64 – 67.
125. V.GRIGORIEV, D.ŞCERBATIUC, P.GODOROJA, I.LUPAN, V.TRIFAN, M.GRIGORIEV,
Dispozitiv pentru biometria modelelor diagnostice, Medicina Stomatolgică, 4/2007. p. 39 –
41.
114
126. V.GRIGORIEV, Metodica de restaurare directă a dinţilor frontali cu ajutorul pivotului,
Medicina Stomatolgică, 4/2007. p. 41 – 44.
127. V.GRIGORIEV, Unele aspecte noi în metoda de restaurare directă a dinţilor frontali,
Curierul Medical, 1(301)2008. р. 17 – 20.
128. VIŢALARIU A., TATARCIUC M., Meta – analiză asupra longevităţii clinice a dinţilor cu reconstituiri corono
- radiculare, Medicina Stomatologică, ianuarie 2007. p., 11 – 13.
129. VOLNEANSCHII V., MATCOVSCHII S., DIONIDIS I., GÎTLAN I.,
Radiodiagnostic, Radioterapie, Centrul Editorial-Poligrafic Medicina al USMF,
Chişinău, 2000. p.26-28; 101-117.
130. WERNER E., Комбинация керамики и композита, Новое в стоматологии, 2/142/2007. с. 109 – 126.
131. WOLFGANG FISCHER, Modelace v souladu s prirodou, Progresdent, 5/2001. s. 26 – 27.
132. WOLFGANG MOSEBACH, Индивидуальный подход к изготовлению металлокерамических
реставраций, Новое в стоматологии, 2/102/2002. с. 55 – 58. www. MOSBY.com/AIDO.
133. YIP H-K, SMALES RJ., Fluoride release, weight loss and erosive wear of modern aesthetic restoratives, British
Dental Journal, Vol. 187, 5/1999. p.239-241.
134. YONG K.C. & STEPHEN K.W., Bond strenght of tissure sealant to variously etched enamel surface,
JDREAF, 54, Abstr. 348, 1975.
135. YONG K.C., HUSSEY M., GILLESPIE F.C. & STEPHEN K.W., In vitro studies of physical factors affecting
adhesion of tissure sealant to enamel, in ref. 813, 1975. p. 50-62.
136. ZA WOLFGANG-M. BOER, Светоотверждаемые пломбировочние материалы,
перевод с немецкого, Новое в стоматологии, 1(133)2006. с. 4 – 14.
137. ZDENEK HAVRANEK, Radiologicky kongres dal medicine nove rozmery, Progresdent, 2/ 2004. s. 27 – 29.
138. ZISMAN W.A., Relationship of equilibrium contact angle to liquid and solid constitution, in contact Angle,
Wettability and Adhesion, no. 43 din Adv. Chem. Ser, Am. Chem. Soc., Washington, D.C., 1964. p.112.
139. ZILIO A., Альтернативная технология – рациональная работа, часть I, Новое в стоматологии,
8/148/2007. p. 126 – 140.
140. ZUHR O., SCHOBERER U., FICKL S., WACHTEL H., BOLZ W., HEORZELER M.D., Критический
анализ современных технологий, используемых для изготовления одиночных реставраций с опорой на
имплантаты в эстетически значимой области, Новое в стоматологии, 1/141/2007. p. 38 – 51.
141. ZUHR O., Эстетика в отрыве от здоровья и медицины? , Новое в стоматологии, 3/135/2006. p. 28.
142. А. ПОСТОЛАКИ, Г. НИКОЛАУ, Д. ЩЕРБАТИУК, И. ПОСТОЛАКИ, В. ГРИГОРИЕВ,
П. БОТНАР, Компьютерная денситометрия кортикальной пластинки альвеол боковых
зубов нижней челюсти с помощью радиовизиографа «Trophy Windows 2000», Anale

115
 ştiinţifice ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, vol. 3B
„Probleme actuale în medicina internă (zilele Universităţii consacrate jubileului 60 de ani ai
învăţămîntului medical superior din Republica Moldova)”, 3-7 octombrie 2005, Ediţia VI,
Chişinău. с.514 – 519.
143. АБАКУМОВ С.И., Заметки практикующего врача о твёрдосплавных борах,
www.sswhite.ru , 12.09.2006.

144. АБОЛМОСОВ Н.Т., Зоны безопасности в твёрдых тканях передних зубов и их

клиническое значение, Дис. канд.мед.наук – Калинин,1967г.
145. АБОЛМОСОВ Н.Т., БАДЕНКИНА Т.И., ИСАГЕНКОВ В.И., Замещение дефектов и
профилактика деформаций зубных рядов при полном разрушении коронок у лиц
различного возраста, Стоматология, 3/1990. с. 53 – 56.
146. АВТАНДИЛОВ Г.Г., Новые методы и техника гистологических исследований,
Нальчик, 1960. 89 с.
147. АЛЕКСИНА Л.А., Модификация некоторых окрасок гистологических срезов хрящей и
костей, Медицина, Архив анатомии, гистологии и эмбриологии, 6/1988. с. 79 – 80.
148. АЛИМОВА М.Я., Измерительное устройство, RU 2166300 C1 2000.05.10.

149. АНДРЕАС ГРЮТЦНЕР, ИксПи Бонд – универсальная адгезивная система для техники
тотального протравливания. Краевое прилегание и микроморфология, ДентАрт, 3/2007.
с. 49 – 55.
150. АНДРЕАС ГРЮТЦНЕР, ИксПи Бонд – универсальная адгезивная система для техники
тотального протравливания, ДентАрт, 2/2007. с. 49 – 57.
151. АНДРЕАС ГРЮТЦНЕР, Калибра – эстетический цемент для фиксации непрямых реставраций,
ДентАрт, 1/2000. с. 41 – 55.
152. АНДРЕАС ГРЮТЦНЕР, Клинические исследования и техника применения нанокерамического
материала Церам – Икс, ДентАрт, 4/2004. с. 41 – 47.
153. АНДРЕАС ГРЮТЦНЕР, Прайм энд Бонд Эн – Ти следующий шаг к совершенству, ДентАрт,
4/1998. с. 41 – 51.
154. АНДРЕАС ГРЮТЦНЕР, Физические свойства микроматричного композита Эстет –
Икс, ДентАрт, 3/2000. с. 41 – 51.
155. АНДРЕАС ГРЮТЦНЕР, Эн-А-Си / NRC – Несмываемый кондиционер, ДентАрт, 1/1999.
с. 41 – 54.
156. АНИСИМОВ М., Анестетики: безопасность – красивая работа, ДентАрт, 4/2005,
с. 27 – 28.
116
157. АНТОНИК М., Клинический функциональный анализ зубочелюстной системы, ДентАрт, 4/2006.
с. 70 – 73.
158. АНТОНОВ М.Е., Отдалённые результаты и ошибки в реставрациях при замещении единичного
отсутствующего зуба, Клиническая стоматология, 1/2002. с. 16 – 118.
159. АРНОЛЬД ПЕТРИКАС, ЕРМИЛОВА К., ДУБОВА М., КАСЬЯНОВА Т., БЕРЕЖНАЯ Н.,
Клиническая эффективность и безопасность обезболивания пульпы и твёрдых тканей зуба
современными местными анестетиками, ДентАрт, 1/2005. с. 35 – 40.
160. АРУТЮНОВ С.Д., Профилактика осложнений при применении металлокерамических
протезов, диссертация на соискание степени кандидата медицинских наук, Москва,
1990. с. 203.
161. БАРАШКИН А.П., Устройство для измерения нёбно – глоточного расстояния, UA
65465 А 2004.03.15.

162. БЛИНОВ Н.Н. Основы рентгенодиагностической техники. Учебное пособие,

Медицина, Москва, 2002, 392с.
163. БОЛЬШАКОВ Г.В., Одонтопрепрароирование, Саратов,1983. с.6.
164. БОРИСЕНКО А.В., Новые композитные материалы фирмы „Ardent” (Швейцария),
www.ardent.com.ua

165. БОРНКЕССЕЛЬ Б., Убистезин и мепивастезин – обеспечение высокой безопасности

местной анестезии, Современная стоматология 3/99. с.66 – 69.
166. БОРОВСКИЙ Е. В., Терапевтическая стоматология, Медицина, Москва, 1998.
с. 1 - 454.
167. БУШАН М. Г., Ошибки и осложнения при зубном протезировании и их профилактика,
Кишинэу, 2000. с.72-114.
168. В. ГРИГОРИЕВ, Исследование распространенности аномалий прикуса I кл. Angle у
взрослых, „Bioetica, Filosofia, Economia şi Medicina în strategia de asigurare a securităţii
umane”, Materialele conferinţei a XII-a Ştiinţifice Iternaţionale, dedicată semicentinarului
catedrei Filosofie şi Bioetică şi jubileului de 70 de ani a prof. universitar, dr. hab. în filosofie
Teodor N. Ţîrdea, Chişinău, 28 -29 august 2007. p. 386 – 387.
169. В. ГРИГОРИЕВ, А. ПОСТОЛАКИ, Д. ЩЕРБАТЮК, И. ПОСТОЛАКИ, Денситометрия
кортикальной пластинки альвеол фронтальных зубов, Curierul Medical, 5(293)2006.
с. 23 – 27.
170. В. ГРИГОРИЕВ, А. ПОСТОЛАКИ, Д. ЩЕРБАТЮК, И. ПОСТОЛАКИ, Компьютерная
денситометрия кортикальной пластинки альвеол фронтальных зубов верхней челюсти

117
 с помощью радиовизиографа «Trophy Windows 2000», „Anale ştiinţifice”, ediţia a VII-a,
volumul IV „Probleme clinico-chirurgicale (zilele Universităţii consacrate celor 15 ani, de la
proclamarea independenţei Republicii Moldova)”, Chişinău, 19 – 20 octombriе 2006, p. 369 –
375.
171. В. ГРИГОРИЕВ, Взаимосвязь между зернистостью алмазных боров и плотностью
прилегания композита к твёрдым тканям зубов, Curierul Medical, 3(303)2008. с. 124 –
128.
172. В. ГРИГОРИЕВ, Возможное образование трещин в твёрдых тканях зубов при
препарировании полостей алмазными борами различной зернистости, Anale
ştiinţifice ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”,
ediţia a VIII-a, vol. 4 „Probleme clinico - chirurgicale” , „Zilele Universităţii consacrate
anului „Nicolae Testemiţanu”, cu prilejul aniversării a 80 ani de la naştere” , Chişinău, 16-
19 octombrie 2007. p.529 – 533.
173. В. ГРИГОРИЕВ, Распространенность и структура аномалий прикуса I кл. Angle у
взрослых , Buletinul academiei de ştiinţe a Мoldovei, Ştiinţe medicale, 1(10)2007.
с. 189 – 191.
174. В. ГРИГОРИЕВ, Методика прямой реставрации передних зубов, Anale ştiinţifice
ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, ediţia a VIII-a, vol.
4 „Probleme clinico - chirurgicale” , „Zilele Universităţii consacrate anului „Nicolae
Testemiţanu”, cu prilejul aniversării a 80 ani de la naştere” , Chişinău, 16-19 octombrie
2007.p.447 – 452.
175. В. ГРИГОРИЕВ, Снижение эффективности местной анестезии у пациентов
принимавших Кетанов, Curierul Medical, 2(296)2007. с. 74 – 76.
176. В.ГРИГОРИЕВ, Химический и механический метод защиты витальных зубов,
отпрепарированных под металлокерамические коронки, Curierul Medical,. 6(300)2007.
стр. 30 – 34.
177. В.М.ГРИГОРИЕВ, И.В.КУРОВ, Р.Г.МЕШТЕШУК, Б.М. МЕШТЕШУК,
М.Т.ГРИГОРИЕВ, Некоторые аспекты правовых отношений между врачом –
стоматологом и пациентом, Curierul Medical, 3(297)2007. с. 52 – 57.
178. В.М.ГРИГОРИЕВ, Растрескивание дентина при препарировании полостей алмазными
борами различной зернистости, Curierul Medical, 5(299)2007. с. 9 – 13.
179. ВАРАВА Г.М., СТРЕЛКОВСКИЙ К.М., Ортодонтия и протезирование в детском
возрасте, Медицина, Москва, 1979. с. 12 – 16.

118
180. ВАСИЛЕНКО З.С., Комплексное лечение вторичных деформаций зубных рядов и
прикуса, Методические рекомендации, Киев, 1988. 36 с.
181. ВВЕДЕНСКАЯ С., Выбор пломбировочного материала для восстановления зубов, Новости
Dentsply, 11/2005. с. 18 – 21.
182. ВВЕДЕНСКАЯ С., Долговечная реставрация, мифы и реальность, Новости Dentsply,
12/2006. с. 24 – 26.
183. ВЕЙН А.М., АВРУЦКИЙ М.Я., Боль и обезболивание, Медицина, Москва, 1997. с.280.
184. ВЕЛИЧКО Л.С., Профилактика и лечение артикуляционной перегрузки пародонта,
Беларусь, Минск, 1985. 141с.
185. ВИДЖИС А.Л., Измерительное устройство для зубочелюстных моделей, SU 1380742
A1 1988.03.15.

186. ВОВК Ю.Н., Стоматологическое измерительное устройство, UA 67909 А

2004.07.15.

187. ВОЛЬФГАНГ ВЕДЕНИГ, Опаковые колпачки Финесс Ол Серамик, ДентАрт, 2/2002. с. 35 – 40.
188. ВОЛЬФГАНГ ВЕДЕНИГ, Опаковые колпачки Финесс Ол Серамик, ДентАрт, 3/2002. с. 31 – 35.
189. ВОРОБЬЁВ Ю.И., ЛЕСНЯК В.Н., Компьютерная томография в диагностике заболеваний
челюстно-лицевой области, Стоматология, 2/1988. с.89 - 92.
190. ВУЛФОРД МАРК, Цельнокерамические коронки, ДентАрт, 3/2000. с. 59 – 63.
191. ГАВРИЛОВ Е.И., Протез и протезное ложе, Медицина, Москва, 1979. с.264.
192. ГАВРИЛОВ Е.И., ЩЕРБАКОВ А.С., Ортопедическая стоматология, Медицина,
Москва, 1984. 576с.
193. ГЕОРГИЕВСКИЙ А.С., Методология и методика научно – исследовательской работы
в медицине, Медицина, Ленинград, 1981. 253 с.

194. ГЕРМАН ХАРНИНГ, Свет и цвет в стоматологической практике, ДентАрт, 3/1999. с. 23 – 28.
195. ГЛАЗЕР Р, Очерк основ биомеханики, Мир, Москва, 1988. 128 с.

196. ГЛАЗОВ О.Д., Предпочтение – металлокерамике, Стоматология для всех, 1/2001. с. 10.
197. ГЛЕБСКАЯ А.В., ТАРАСОВА Е.В., ЛЕВИЦКИЙ В.В., Эстетическое шинирование при
дефектах зубного ряда, сопрвождающихся заболеваниями пародонта, Уральский
стоматологический журнал, 2/2003. с.51 – 55.
198. ГОВАРД ГЛЭЙЗЕР, XXI век известил приход 7 – го поколения адгезивных систем,
Клиническая стоматология, 2/2003, www.stident.ru

119
199. ГОЛЬДИН Л.С., Основы гистологической техники электронной микроскопии,
государственное издательство медицинской литературы, Москва, 1963. 242 с.
200. ГРАБКОВ Ю., Система координат лицевой симметрии как фундамент эстетичности реставрации,
ДентАрт, 2/2005. с. 13 – 18.
201. ГРЕЧКО В.Е., ПУЗИН М.Н., СТЕПАНЧЕНКО А.В., Одонтогенные поражения
системы тройничного нерва, Медицина, Москва, 1988. с.100.
202. ГРИБАН А.М., Способ восстановления зуба, SU 1463274 A1 07.03.89.
203. ГРИШИН С.Ю., Непрямые реставрации inlay, onlay, overlay. Клинический опыт
применения микрогибридного композита «Enamel Plus HFO», Новое в стоматологии,
2/134/2006. с.76 – 78.
204. ГРЭХЕМ ДЖ. МАУНТ, Значимость водного баланса для стеклоиономерных цементов,
ДентАрт, 3/2003. с. 13 – 19.
205. ГРЭХЕМ ДЖ. МАУНТ, Стоматология минимального вмешательства:
препарирование полости, ДентАрт, 4/2005. с. 12 – 17.
206. ГРЭХЕМ ДЖ. МАУНТ, Стоматология минимального вмешательства: развитие
кариозного поражения, ДентАрт, 2/2005. с. 24 – 29.
207. ГРЭХЕМ ДЖ. МАУНТ, Стоматология минимального вмешательства: современная философия,
ДентАрт, 1/2005. с. 55 – 60.
208. ГРЭХЕМ ДЖ. МАУНТ, ХАЕН НГОУ, Минимальная интервенция: новая концепция
оперативной стоматологии , ДентАрт, 2/2001. с. 12 – 20.
209. ГРЭХЕМ ДЖ. МАУНТ, Техника ламинирования стеклоиономерного цемента композитом,
ДентАрт, 4/2004. с. 21 – 25.
210. ГУБАНОВА Г.Л., Измерительный инструмент, 293593 1971.1.26.

211. ГУБАНОВА О.И., Ортодонтическое измерительное устройство, UA 47312 А

2002.06.17.

212. ГУСЕВ Ю.П., Измерительный ирструмент, 300177 1971.04.07.

213. ГУСЕВ Ю.П., Ортодонтический штангельциркуль, 309705 1971.VII.26.

214. ГУЦАН А. Э., Челюстно-лицевые операции (справочник), Белмедкнига, Витебск, 1997.

с. 10-39; 204-209.
215. ДАНЕЛЯН С., АБОВЯН Р., Способ фотоингибирования радикальной полимеризации. «Сотовая»
полимеризация, ДентАрт, 2/2007. с. 37 – 41.

120
216. ДИДЬЕ ДИШИ, Клиническое применение «концепции естественной послойной реставрации»,
Новости Dentsply, 12/2006. с. 10 – 15.
217. ДИСТЕЛЬ В.А. и соавторы, Зубочелюстные аномалии и деформации, «Медицинская
книга», Москва, 2001. 99 с.
218. ДОЙНИКОВ А.И., Устройство для измерения диагностической модели челюсти, SU
1122314 A 1984.11.07.

219. ДОМБРОВСКИЙ Ф.И., Ортодонтический штангенглубиномер, А 61 С 19/04 971307

220. ДУГЛАС С. КАЦ, КЕВИН Р. МАЕ, СТЮАРТ А. ГРОСКИН, Секреты рентгенологии,

Пер.с англ., СПб., Москва, 2003. 704 с.
221. ДУГЛАС ТЕРРИ, Принципы прямого моделирования штифтовой конструкции на
основе волоконноупрочнённого композитного материала, Kerr Focus, осень – зима
2004. с. 13 – 19.

222. ДЬЯКОНЕНКО Е., Дефекты керамики: виды, причины возникновения, пути исправления, Новое в
стоматологии, 8/108/2002. с. 58 – 69.
223. ДЬЯКОНЕНКО Е., Современные требования к эстетике металло- и цельнокерамических зубных
ротезов. Керамика – идеальный материал для воспроизведения любых индивидуальных и возрастных
особенностей зубов пациентов, Новое в стоматологии, 4/104/2002. с. 61 – 68.
224. ДЭН НАТАНСОН, Сила сцепления с дентином двух однокомпонентных адгезивов, ДентАрт, 2/1998.
с. 26 – 27.
225. ЕРМИЛОВ Д., Пакуемые композиты, www.dantist.stom.ru, 2004.
226. ЖУЛЕВ Е.Н., ЯКУНИНА А.В., ЛЮТОВ С.И., Анализ взаимосвязи
антропометрических параметров лица и передних зубов с использованием
автоматизированной оценки данных, Стоматология, том 86, 4 – 2007. с. 50 – 54.

227. ЗАВАДКА А., ВЫДЫБОРЕЦ Е., Техника стратификации и оптическая модель зуба,
www.stamil.com.ua
228. ЗАКУСОВ В.В., Клиническая фармакология, Медицина, Москва, 1978. с.140-162.
229. ЗАХАРОВ П.А., Эстетическая реставрация зубов 11 и 14, www.sswhite.ru ,12.09.2006.
230. ЗЕЛЬТЦЕР С., БЕНДЕР И., Пульпа зуба (клинико – биологические параллели),.Пер.с
англ., Москва, 1971. 124 с.
231. ЗИНОВЬЕВА О.Е., Опыт комплексного использования радиовизиографии и электрометрии на
эндодонтическом приёме, Новое в стоматологии, 1/125/2005. с. 24 – 26.

121
232. ЗОРЯН Е., АНИСИМОВА Е., МОСКОВЕЦ О., РАБИНОВИЧ С., Артикаиновые анестетики –
препараты выбора в современной стоматологии. Клинико – фармакологический аспект
применения артикаинсодержащих анестетиков, Новое в стоматологии, 6/106/2002. с. 15 – 19.
233. ИВАНОВ В.Б., Активные красители в биологии, Наука, Москва, 1982. с. 154 – 156.
234. ИОНГ ВОН ПАРК, Сочетание оттенков в послойной технике, ДентАрт, 3/2002. с. 41 – 45.
235. ИРОШНИКОВА Е.С., Т.П.ТИМОФЕЕВА-КОЛЬЦОВА и др., Безопасные режимы
препарирования зубов, Материалы научно-практической конференции
«Одонтопрепарирование», Москва, 2003. с.33-35.
236. КАЛАМКАРОВ Х.А. и соавторы, Ортодонтическое лечение зубо – челюстных
аномалий у взрослых, Методические рекомендации, Москва, 1979. 38 с.
237. КАЛАМКАРОВ Х.А. Ортопедическое лечение с применением металлокерамических
протезов, Медицинская книга, Москва, 2003. 215с.

238. КАЛАМКАРОВ Х.А., Избранные лекции по ортопедической стоматологии,

Медицинское информационное агенство , Москва, 2003. с.1-36.
239. КАЛЮЖНЫЙ Л.В., Физиологические механизмы боли и аналгезии, Физиологический
журнал СССР имени И.М.Сеченова, том 77, 4/1991. с.123-133.
240. КАМЫШОВА Л.И., Устройство для измерения апикального базиса на модели
челюсти, SU 1088716 A 1984.04.30.

241. КАРАЛЬНИК Д.М., Адгезия – актуальная проблема пломбировочных материалов,

Медицина, Москва, 3/1985. с. 90 – 91.
242. Кетанов, www.medi.ru
243. КИБЕНКО И., Раббердам – система полной изоляции рабочего поля. Компоненты
системы, ДентАрт, 4/2005. с. 30 – 40.
244. КЛЮЕВ Б.С., Толщина стенок полости жевательных зубов человека и её изменения с
возрастом, Стоматология, 3/1972. с.54-58.
245. КОПЕЙКИН В.Н., Измерительный инструмент для моделей зубочелюстной системы,
SU 1026798 A 1983.07.07.

246. КРИШТАБ С.И., СТРЕЛКОВСКИЙ К.М.,ВАРАВА Г.М., Ортодонтия и

протезирование в детском возрасте, Вища школа, Киев, 1987. с. 13 – 39.
247. КУРЛЯНДСКИЙ В.Ю., Керамические и цельнолитые несъёмные зубные протезы,
Медицина, Москва, 1978. с.31-86.

122
248. КУЩ А., Художественная реставрация и ортодонтическая трансформация – взаимодействие и
приоритеты, ДентАрт, 2/2006. с. 67 – 71.
249. ЛЕВИН Б., Красивая десна – ключевой элемент эстетически привлекательной улыбки, ДентАрт,
1/2007. с. 20 – 30.
250. ЛЕВИН Б., Оптические свойства реставраций, или что беспокоит пациентов?, ДентАрт, 4/2004.
с. 30 – 33.
251. ЛЕОНОВА Л.Е., ЖЕЛЕЗНИЦКИХ М.В., МАКСИМОВСКАЯ Л.Н., Молодёжная мода и эстетика
улыбки, Клиническая стоматология, 1/2002. с. 8 – 11.
252. ЛЕОНТЬЕВ В., Гарантии в стоматологии: сущность понятия, механизм разработки и
реализации, ДентАрт, 3/2000. с. 27 – 29.
253. ЛЕПОРСКАЯ Л., ЛЕПОРСКИЙ Д., Информационно – диагностические системы в стоматологии,
ДентАрт, 3/1998. с. 21 – 25.
254. ЛЕПОРСКАЯ Л., Современные методы диагностики в ортодонтии,ДентАрт, 3/1996. с. 10 – 14.
255. ЛИНДЕБРАТЕН Л.Д., КОРОЛЮК И.П., Медицинская радиология и рентгенология, Медицина,
Москва, 1993. с. 67.
256. ЛИЧ Х.А., АЙЕРЛЕНД А. ДЖ., ВЕЙТС И., Рентгенологическая диагностика резорбции корня
при ортодонтическом лечении, ДентАрт, 2/2002. с. 46 – 53.
257. ЛОМИАШВИЛИ Л., ПОГАДАЕВ Д., Востановление формы зубов – есть путь к совершенству и
гормонии!, ДентАрт, 1/2005. с. 18 – 24.
258. ЛОМИАШВИЛИ Л., ПОГАДАЕВ Д., Пространственное ориентирование стоматологов при
реконструкции зубов, ДентАрт, 4/2006. с. 32 – 39.
259. ЛОРЕНЦО ВАНИНИ, Реставрация передних зубов в технике стратификации, ДентАрт, 4/2004.
с. 36 – 40.
260. ЛУКИНЫХ Л.М., Лечение и профилактика кариеса зубов, НГМА, 1999. 168 с.

261. ЛУЦКАЯ И.К., А.С.АРТЮШКЕВИЧ, Руководство по стоматологии, Феникс, Ростов-

на-Дону, 2000. с.302-326.
262. ЛУЦКАЯ И.К., Практическая стоматология, Беларуская навука, Минск, 1999.
с. 140-162.
263. ЛУЦКАЯ И.К., Практическая стоматология, Феникс, Ростов-на-Дону, 2002.
с. 318-342.
264. МАЗУР И.П. и соавторы, Прогрессирующая убыль твёрдых тканей зубов:
диагностика, клиника, лечение, Современная стоматология, 3/1999. с. 31 – 35.

123
265. МАКЕЕВА И. М., Восстановление зубов светоотверждаемыми композитными
материалами, ОАО «Стоматология», Москва, 1997. 70 с.
266. МАКСИМОВА О.П., Окклюзионное редактирование реставрированных зубов, Клиническая
стоматология, 1/2002. с. 22 – 24.
267. МАКСИМОВСКИЙ Ю.М., Фантомный курс терапевтической стоматологии,
Медицина, Москва, 2005 г. 325с.
268. МАНДРА Ю.В. и соавторы, Эффективность использования постбондинга при
реставрации зубов, www.stomatburg.ru
269. МАРВИН А., ФАЙЕР П., Совершенство в эстетике, ДентАрт, 2/2002. с. 43 – 45.
270. МАРЕК ТОМАНКЕВИЧ, Современные композитные материалы в стоматологической
практике, Wydawnicto Crelej, Lublin, 2001. 130с.
271. МАРК ВУЛФОРД, Керамические виниры как метод выбора реставрации зубов, ДентАрт, 2/2000. с.
37 – 40.
272. МАРКОВ Б., ГЛЕБСКАЯ – РОДИОНОВА А., ПАН Е., КУДИНОВ А., Эстетическая непрямая
реставрация вкладками и мостовидными пртезами из композиционного материала belleGlass HP,
Новое в стоматологии, 1/101/2002. с. 4 – 8.
273. МЕЗИНА Е., Гармония в реставрации зубов, ДентАрт, 1/2005. с. 63 – 66.
274. МИРГАЗИЗОВ М.З., Угломерный механизм, 324031 1971.12.23.

275. МИРГАЗИЗОВ М.З., ШАКЕРОВ И.И., Изучение кортикального слоя кости лунки зуба
с целью оптимизации методики имплантации (cообщение I), Нижегородский
медицинский журнал, 2/ 2002. с.15 – 19.
276. МИТЧ КОНДИТ, КАРЛ ЛЕЙНФЕЛДЕР, Улучшение полимеризации композитов, ДентАрт,
2/2007. с. 31 – 34.
277. МИХАЙЛОВИЧ В.А., ИГНАТОВ Ю.Д., Болевой синдром, Медицина, Ленинград, 1990.
334 с.
278. МОРОЗ Б.Т., Эстетические основы формообразования зубов, Стоматология для всех,
1/ 2001. с. 12 - 15.
279. НИКОЛАЕВ А.И., ЦЕПОВ Л.М., КУЗЬМИНСКАЯ О.Ю., МИХЕЕВА Е.А., СТЕПАНОВА Т.С.,
Унификация техники препарирования полостей и обработки реставраций при востановлении зубов
композитами, часть I, Новое в стоматологии, 8/148/2007. с. 32 – 33.
280. НИКОЛАЕНКО С., МАНАШЕВ Г., Исследование действия термоциклических нагрузок на адгезию
композиционных пломбировочных материалов, Новое в стоматологии, 4/112/2003. с. 69 – 70.

124
281. НИКОЛИШИН А. К., Восстановление (реставрация) и пломбирование зубов
современными материалами и технологиями, Полтава, 2001. 174 с.
282. НОВИКОВ В., Выбор материалов для реставрации зубов, ДентАрт, 4/2000. с. 9 – 16.
283. НОВИКОВ В., Особенности использования самопротравливающей адгезивной системы
Xeno III, Новости Dentsply, 12/2006. с. 16 – 18.
284. НОВИКОВ В.С., Самопротравливающая адгезивная система – XENO III,
www.glavmed.ru, 06.2004.

285. ОБРАЗЦОВ И.Ф., Проблемы прочности в биомеханике, Высшая школа, Москва, 1988.
311 с.
286. ОБРАЗЦОВ Ю.Л., Устройство для измерения длины апикального базиса на модели
челюсти, SU 1412770 A1 1988.07.30.
287. ОГАНОВ В.С. и соавторы, Минеральная плотность костей скелета у человека при
моделировании сниженной гравитационной нагрузке, Космическая биология и
авиакосмическая медицина, Медицина, Москва, 5/1989. с. 43 – 46.
288. ПАМУЖАК Л, ТРИФАН В., ВИНОГРАДОВА Е., Особенности лечения аномалий I
класса по Энглю, Problemele actuale de stomatologie, Chişinău, 2001. с.87.
289. ПАНЧЕНКО A.M., Непосредственное протезирование - мера профилактики
травматической окклюзии, Probleme actuale de stomatologie(Culegere de lucrari
inchinată aniversării a 50 de ani de la fondarea Policlinicii municipale or. Chişinău), Chişinău,
2005. с. 115-117.

290. ПАРШИН В.Н., Паралелометр, 195047, 1967.4.12.

291. ПЕТРОВСКИЙ Б.В., Шифа реактив, Большая Медицинская Энциклопедия, Москва,

1986, том 27. с.446.
292. ПЕТУХОВ С.В., Биомеханика, бионика и симметрия, Наука, Москва, 1981. 240 с.
293. ПИЗ Д., Гистологическая техника в электронной микроскопии, издательство
иностранной литературы, Москва,1963. 159с.
294. ПОДОЛЯН В., Цифровой датчик: устройство и характеристики, Новое в стоматологии, 1/109/2003.
с. 56 – 58.
295. ПОДРУШНЯК Е. П. , СУСЛОВ Е.И., Методы исследования костной системы, Здоровья, Киев, 1975. с.
21-25.
296. ПОНАМОРЕНКО С.Н., Adobe Photoshop, CS. - СПб.: БХВ - Петербург, 2004. 928 с.
297. ПОПОВА И.И., БОРОВСКИЙ Е.В., МЫЛЗЕНОВА Л.Ю., РАБУХИНА Н.А., Рентгенологический
контроль на этапах эндодонтического лечения, Клиническая стоматология, 1/2002. с. 36 – 39.
125
298. ПОПОВА Т.Д., Ошибки и осложнения, возникающие при лечении кариеса,
www.32zuba.net, 2004.

299. ПУТЬ В.А., Оценка состояния пульпы опорных зубов под искусственными коронками
методом радиоволновой диагностики, Автореферат, Москва, 2003, www.lido‐zel.ru
300. РАБИНОВИЧ С., МОСКОВЕЦ О., ЛУКЬЯНОВ М., Что беспокоит практикующих
стоматологов больше всего? Актуальные аспекты безопасности местной анестезии в
стоматологии, Новое в стоматологии, 4/104/2002. с. 4 – 9.

301. РАБУХИНА Н.А., АРЖАНЦЕВ А.П., Ренгенодиагностика в стоматологии, Мед.

информ. агенство, Москва, 1999. 452с.
302. РАДЛИНСКИЙ С., Адгезивные мостовидные конструкции, ДентАрт, 2/1998. с. 28 – 40.
303. РАДЛИНСКИЙ С., Анатомия стоимости реставрации зубов, ДентАрт, 3/2000. с. 31 – 40.
304. РАДЛИНСКИЙ С., Биомеханика зубов и реставраций, ДентАрт, 2/2006. с. 42 – 48.
305. РАДЛИНСКИЙ С., Виды прямой реставрации зубов, Дент Арт, 1/2004. с.33-40.

306. РАДЛИНСКИЙ С., Востановление длины нижних передних зубов, ДентАрт, 4/2003. с.33 – 40.
307. РАДЛИНСКИЙ С., Востановление длины передних зубов, ДентАрт, 1/2003, с.27 – 38.
308. РАДЛИНСКИЙ С., Конструкция реставрированного зуба и адгезивный слой, ДентАрт, 1/2007.
с. 40 – 48.
309. РАДЛИНСКИЙ С., Металлокерамика или композит, Дент Арт, 1-2002. с.34-40.

310. РАДЛИНСКИЙ С., Опаковость оттенков в реставрационной конструкции, ДентАрт, 2/2001.

с. 35 – 40.
311. РАДЛИНСКИЙ С., Прочность и эластичность зубных тканей и прямых реставраций, Новости
Dentsply, 12/2006. с. 4 – 9.
312. РАДЛИНСКИЙ С., Раббердам: нестандартные ситуации, ДентАрт, 3/2002. с. 37 – 40.
313. РАДЛИНСКИЙ С., Реставрация зубов и пародонт, ДентАрт, 3/2001. с. 34 – 40.
314. РАДЛИНСКИЙ С., Реставрация зубов изменённых в цвете, ДентАрт, 1/1998. с. 30 – 40.
315. РАДЛИНСКИЙ С., Реставрация передних зубов, Дент Арт, 3-1998. с.7-18.

316. РАДЛИНСКИЙ С., Реставрация передних зубов, ДентАрт, 3/1998. с. 29 – 40.

317. РАДЛИНСКИЙ С., Системное восстановление высоты всех зубов при повышенной стираемости,
ДентАрт, 3/2007. с.38 – 48.
318. РАДЛИНСКИЙ С., Тоннельная реставрация зубов, ДентАрт, 3/1999. с. 34 – 40.
319. РАДЛИНСКИЙ С., Трансформация зубов, ДентАрт, 1/1999. с. 32 – 40.
126
320. РАДЛИНСКИЙ С., Финишная отделка реставраций, ДентАрт, 4/1998. с. 26 – 40.
321. РАЛЬФ Е. МАК-ДОНАЛЬД, ДЕЙВИД Р. ЭЙВЕРИ, Стоматология детей и
подростков, Медицинское информационное агенство, Москва, 2003. с.72 – 94,
373 – 399.
322. РЕВА А.В., ДОЛГОВ А.А., Лечение первичной адентии боковых резцов верхней челюсти, Новое в
стоматологии, 7/147/2007. с. 1 – 4.
323. РЖАНОВ Е.А., АПОКИН А.Д., Микропрепарирование, www.sswhite.ru , 22.12.2006.
324. РИЧАРД ХИРШЛАНД, Рентгендиагностика в стоматологии вступает в новую эру., Клиническая
стоматология, 1/2002. с. 70 – 73.
325. РОГОЖНИКОВ Г.И. и соавторы, Реставрация твёрдых тканей зубов вкладками,
Медицинская книга, Москва, 2002. с.152.

326. РОНЬ Г.И. и соавторы, Композитные материалы в вопросах и ответах, www.vmk‐

med.com

327. СЕМЕНЮК В.М., Влияние частичной утраты зубов и ортопедического лечения на

состояние минеральной фазы и оптической плотности костной ткани нижней челюсти
человека , VIII всесоюзный съезд стоматологов. Волгоград, 30 сентября - 2октября 1987.
Организация стоматологической помощи и вопросы ортопедической стоматологии.
Тезисы. Том I., Москва, 1987, с.247-248.
328. СКРИПНИКОВА Т., БОГАШОВА Л., Причины малоэффективного местного обезболивания,
ДентАрт, 1/2001. с. 15 – 18.
329. СОРОКО Э.М., Структурная гармония систем, Наука и техника, Минск, 1984. 264 с.

330. СПИЦИНА Н.П., Сравнительная характеристика поверхности зуба при

одонтопрепарировании, Материалы научно-практической конференции
«Одонтопрепарирование», Москва, 2003. с.82-84.
331. СТУПНИЦКИЙ Р.Н., Устройство для определения параметров альвеолярного
отростка, UA 61283 А 2003.11.17.

332. ТЕСАКОВ Д.К., НАУМОВИЧ А.С., Использование денситометрии для определения

оптической плотности костной ткани по рентгенограммам, Здравоохранение
Белоруссии, Полымя, Минск, 9/1985. с. 30 – 32.
333. ТОМАС ШИФФ, Цифровая рентгенография, ДентАрт, 3/2002. с. 46 – 48.
334. ТОХ ЧУЙ ГАЙТ, Решение эстетических проблем при помощи современных материалов, Новости
Dentsply, 11/2005, с. 14 – 16.

127
335. ТРЕЗУБОВ В., Ортопедическая стоматология - прикладное материаловедение ,
Специальная литература, Санкт-Петербург, 1999. с. 5-45, 46-67, 68-96, 148-170.
336. ТРЕЗУБОВ В.Н., МИШНЕВ Л.М. и др., Ортопедическая стоматология. Пропедевтика и
основы частного курса, Учебник для медвузов, СПб., 2003. 352с.
337. ТРОЯНСКИЙ Г.Н., История советской стоматологии, Медицина, Москва,1983. 143 с.

338. УВЕ БЛУНК, Адгезивные системы: обзор и сравнение, ДентАрт, 3/2003, с. 25 – 30.
339. УЖУМЕЦКЕНЕ И.И., Методы исследования в ортодонтии, Медицина, Москва, 1970.
190 с.
340. УЛИТОВСКИЙ С., Взаимосвязь между состоянием реставрации и гигиеной полости рта, Новое в
стоматологии, 2/134/2006. с. 79 – 81.
341. УЛИТОВСКИЙ С., Взаимосвязь между состоянием реставрации и гигиеной полости рта, ДентАрт,
4/2005. с. 63 – 66.
342. УЛИТОВСКИЙ С., Особенности гигиены полости рта у пациентов с композитными реставрациями
зубов, ДентАрт, 1/2005. с. 27 – 32.
343. УОЛЗ Э.У.Д., ДЖ. ЛИ и ДЖ. Ф. МАК КЕЙБ, Адгезия композита к влажной эмали, ДентАрт,
3/2002. с. 54 – 58.
344. ФЁДОРОВ Ю.А., Гигиена полостирта, Медицина, Ленинград, 1987. с. 23 – 56.
345. ФЁДОРОВ Ю.А., Гигиенические средства для ухода за полостью рта, Медицина,
Ленинград, 1984. с. 27 – 94.
346. ФЁДОРОВ Ю.А., Корень В.Н., Основы гигиены полости рта, Медицина, Ленинград,
1973. с. 78 – 80.
347. ХАБИЕВ К.Н., ЛАВРОВ А.А., Особенности одонтопрепарирования с использованием
силиконовых ключей, www.sswhite.ru ,12.09.2006.
348. ХАБИЕВ К.Н., ЛАВРОВ А.А., Признаки совершенства в одонтопрепарировании,
www.sswhite.ru ,12.09.2006.

349. ХАБИЕВ К.Н., ЛАВРОВ А.А., Цельнокерамические коронки – естественная гормония,

www.sswhite.ru ,12.09.2006.

350. ХАБИЕВ К.Н., Реконструкция скученности во фронтальном отделе верхнего зубного ряда методом
прямого востановления, Новое в стоматологии, 1/141/2007. с. 20 – 36.
351. ХАБИЕВ К.Н., ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Диагностика скрытых кариозных
полостей с помощью боров Fissurotomy компании SS WHITE, Новое в стоматологии,
2/134/2006. с.92 – 93.

128
352. ХАБИЕВ К.Н., ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Использование золотой пропорции в
эстетическом лечении, www.sswhite.ru ,18.12.2005.
353. ХАБИЕВ К.Н., ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Удлинение клинической коронки в целях
достижения наилучшего эстетического результата, www.sswhite.ru ,18.12.2005.
354. ХАБИЕВ К.Н., ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Удлинение клинической коронки в целях
достижения наилучшего эстетического результата, Новое в стоматологии, 5/145/2007.
с. 30 – 31.
355. ХАИТО И., Достоинства и недостатки прямых композитных реставраций, Новое в
стоматологии, 2/142/2007. с. 1 – 18.

356. ХАРКЕВИЧ Д.А., Фармакология, Медицина, Москва, 1981. с.52-61,155-162.

357. ХИДИРБЕГИШВИЛИ ОТАРИ, Научное обоснование использования адгезивных систем и
подкладок, Новое в стоматологии, 5/105/2002. с. 30 – 33.
358. ХИДИРБЕГИШВИЛИ ОТАРИ, Современные аспекты сэндвич – техники, Новое в стоматологии,
4/112/2003. с. 35 – 38.
359. ХОМЯКОВ Ю.С., Индекс оптической плотности кости, Вестник рентгенологии и радиологии,
Медицина, Москва, 3 /1975. с.25-27.
360. ХОРОШИЛКИНА Ф.Я., ПЕТРОВА Ю.К., Диагностика и лечение глубокого прикуса,
Учебное пособие, Москва, 1989. 72 с.
361. ХОРОШИЛКИНА Ф.Я., Руководство по ортодонтии, Медицина, Москва, 1999. 798 с.
362. ХЭММСФАР ПОЛ. Д., МАЙКЛ Т. О КОННОР, КСЮЛИНГ ВАНГ, Технология светового
отверждения: прошлое, настоящее и будущее, ДентАрт, 4/2006. с. 64 – 69.
363. ЦУКОР С.В., Реставрация центральных зубов верхней челюсти керамическими
коронками, изготовленными по системе Wol-Ceram, www.rusdent.com.

364. ЦЫРДЯ Ф.Н., Информатизация, познание, социальное управление. Философские

очерки, Штиинца, Кишинёв, 1992. 181 с.
365. ЧЕРЕМНОВ Н.Ф., Устройство для измерений на ортодонтических моделях, SU
1364332 A1 1988.01.07.

366. ЧЕРНЯВСКИЙ Ю.П., Дентальный измеритель, BY 1335 U 2004.03.30.

367. ЧИЛИКИН В.Н., Реставрация зуба с использованием внутриканального штифта из синтетических

материалов типа Коннект или Констракт, Клиническая стоматология, 1/2002. с. 20 – 21.

129
368. ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Алмазный или твёрдосплавный: какой бор лучше?,
www.sswhite.ru

369. ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А.,Клинический пример изготовления

металлокерамической коронки на каркасе из гальванического золота, www.sswhite.ru ,
20.02.2006.
370. ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Особенности быстрого востановления сколов
металлокерамики, www.sswhite.ru , 21.12.2005.
371. ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Особенности восстановления корней фронтальной
группы зубов, разрушенных ниже уровня десны, цельнокерамическими конструкциями
зубных протезов, Новое в стоматологии, 3/143/2007. с. 40 – 41.
372. ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Особенности изготовления безметалловых
конструкций зубных ротезов с опорой на ранее ортопедически восстановленные зубы,
Новое в стоматологии, 8/124/2004. с. 90 – 92.
373. ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Особенности подготовки зуба под overlay из
современных композитов, www.sswhite.ru ,18.12.2005.
374. ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Современное лечение фиссурного кариеса зубов с
использованием боров Fissurotomy, Новое в стоматологии, 6/146/2007, с. 11 – 12.
375. ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Финишная обработка придесневых участков
реставрации, как основной этап в создании долгосрочного эстетического результата,
www.sswhite.ru ,12.09.2006.

376. ЧУДИНОВ К.В., Одонтопрепарирование ортопедического профиля, www.rusdent.com

377. ЧУДИНОВ К.В., Теоретические предпосылки рационального одонтопрепарирования
ортопедического профиля, www.SS White.ru.
378. ЧУДИНОВ К.В., ЛАВРОВ А.А., Закрытие диастемы методом эстетической
реставрации, www.sswhite.ru , 18.03.2006.
379. ШАВЛАДЗЕ З.Н., НАЛАПКО В.И., РАБУХИНА Н.А., КУЛАКОВ А.А., ДМИТРОВА
А.Г., Использование рентгенологических методов в дентальной имплантологии,
Стоматология, 6/2002. с.34-37.
380. ШАМСИЕВ Х.Н., Измерительный инструмент, 254003 1969.10.07.

381. ШАРОВА Т.В., РОГОЖНИКОВ Г.И., СИДОРЕНКО И.В., Факторы нарушения

окклюзии и методы её нормализации, Пермское книжное издательство, 1990.
с. 126 – 128.

130
382. ШАХТЕР И.А., ВОРОБЬЁВ Ю.И., КОТЕЛЬНИКОВ М.В., Атлас рентгенограмм зубов
и челюстей в норме и патологии, Медицина, Москва, 1968. с. 26 – 27, 44 – 46.
383. ШВАРЦ А.Д., Биомеханика и окклюзия зубов, Москва, 1994. 208с.
384. ШПАК Т.А., Возможности эстетической реставрации материалами компании Kerr
HAWE, Kerr Focus, осень-зима 2004. с.22-25.

385. ЩЕРБАКОВ А.С. , Аномалии прикуса у взрослых, Медицина, Москва, 1987. с..12.

386. ЩЕРБАКОВ А.С., ГАВРИЛОВ Е.И., ТРЕЗУБОВ В.Н., ЖУЛЕВ Е.Н., Ортопедическая
стоматология, ИКФ Фолиант, Санкт – Петербург, 1999. с. 368 – 450.

387. ЭВАЛЬД ВАРЕС, Металлокерамические зубные протезы – не достижение, а преступление в

стоматологии, ДентАрт, 3/2003. с. 57 – 60.
388. ЭВАЛЬД ВАРЕС, Эмаль зубов – это рецептор, определяющий твёрдость тела, Дент
Арт, 4/2006. с.18-26.
389. ЭНДРЮС Ф., Цифровая фотография. Практическое руководство, пер. с англ.
А.И.Жиганова, Росмэн-издат, Москва, 2004. 192 с.
390. Эстет - Икс, свойства, реставрация (клинический случай), www.32zuba.net

391. ЮСТ РОЙТЕРС, НИК ОПДАМ, Прямой адгезивный подход в лечении патологической
стираемости зубов в следствие эрозии, ДентАрт, 2/2007. с. 58 – 66.
392. ЯКОВЛЕВА В.И., ДАВИДОВИЧ Т.П., ТРОФИМОВА Е.К., ПРОСВЕРЯК Г.П.
Диагностика стоматологических заболеваний, Выш. шк., Минск, 1986. 207с.
393. ЯМАДА К., НАКАМУРА С., Разработка и клиническое применение светопропускающих
фарфоров взаимодополняющих расцветок и фарфоров с повышенной интенсивностью окраски.
Наборы «Экранирующий фарфор Screening Noritake» и «Новые расцветки EX – 3 Noritake»,
перевод с японского языка, Новое в стоматологии, 5/105/2002. с. 43 – 61.

131