DREPT COMERCIAL ROMÂN

Lector Universitar Doctor:

Ioana Nely Militaru

1
 CUPRINS

Capitolul 1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL

COMERCIAL …………………………………………………………...1-5

1.1. Precizări prealabile …………………………………………..……….1-1

1.2. Obiectul dreptului comercial ………………………………………....1-1
1.3. Definiţia dreptului comercial
………………………………………...1-2
1.4. Izvoarele dreptului comercial …………………...................................2-3
1.5. Principiile dreptului comercial ………………………………….……3-4

Capitolul 2 FAPTELE DE
COMERŢ ..................................................4-15

2.1. Precizări prealabile. Noţiune. ……………………………..

………….4-6
2.2. Clasificarea faptelor de
comerţ……………………………………...6-15
2.3. Caracterul civil al operaţiunilor din domeniul agriculturii ………
15- 15

Capitolul 3 SUBIECTELE DREPTULUI COMERCIAL..………..16-31

3.1. Precizări prealabile ………………………………………………...16-

18
3.2.Comerciantul - persoană fizică autorizată - PFA, potrivit
Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008
……………………………………………………..18-19
3.3. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al
întreprinderi individuale, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr
44/2008 ………………..19-21
3.4. Întreprinderea familială ……………………………………………21-
23
3.5. Comerciantul agent permanent, potrivit Legii nr. 509/2002………23-23
3.6. Condiţiile impuse comerciantului persoană fizica
………………...23-31

Capitolul 4 OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE

2
COMERCIANŢILOR
……………………………………………….........................................
.....31-37

4.1. Precizări prealabile ………………………………………………31 – 32

4.2. Organizarea Registrului Comerţului ……………………………..32
- 33
4.3. Efectuarea înregistrărilor …………………………………………33 -
37
Capitolul 5 FONDUL DE COMERŢ ………………………………37-
43

5.1. Precizări prealabile ………………………………………………37 -

38
5.2. Delimitarea noţiunii fondului de comerţ de alte noţiuni
………...38 - 38
5.3. Elementele fondului de comerţ ………………………………… 38 -
42
5.4. Actele juridice privind fondul de
comerţ .......................................42 - 43

Capitolul 6 AUXILIARII DE COMERŢ………...............................43 -

48

6.1. Precizări prealabile ……………………………………………….43 -

43
6.2.Reprezentarea ..................................................................................43 - 44
6.3. Auxiliarii dependenţi……………………………………………..45 -
46
6.4. Auxiliarii independenţi – autonomi ……………………………...46 - 48

TITLUL II

Capitolul 1 SOCIETĂŢILE COMERCIALE ……………………48

-148

1.1. Reglementare …………………………………………………….48 - 49

1.2. Contractul de societate. Condiţii de fond. Condiţii de formă ..

3
…..49 – 61
1.3. Statutul Societăţii ……………………………………………….. 61 - 62
1.4. Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale
…….. 62 – 69
1.5 Condiţiile de formă ale contractului de societate - Formalităţile
specifice pentru constituirea societăţii pe
acţiuni ................................................ ..............69 - 77
1.6. Înmatricularea
societăţii ....................................................................77 - 80
1.7. Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a
societăţii…...…80 - 80
1.8. Condiţiile necesare constituirii sucursalelor şi filialelor
societăţilor comerciale
………………………………………………………….......................…80 – 82
1.9.Formele juridice ale societăţilor comerciale …………………….
...82 - 91
1.10. Funcţionarea societăţilor comerciale
…………………………......91-147
1.11Fuziunea sau divizarea societăţilor
comerciale…………………....147-148

Capitolul 2 OBLIGATIILE COMERCIALE…………………….....148-154

2.1 Trasaturile obligatiilor comerciale…………………………....……148-150

2.2. Fructificarea de drept a banilor
…………………………………...150-152
2.3. Neexecutarea contractelor bilaterale. Inexistenta termenului de
gratie…………………………………………………………….
….152-153
2.4. Proba obligatiilor comerciale……………………..
…………….......153-154

4
 DREPT COMERCIAL ROMÂN

Capitolul 1
Noţiuni introductive privind dreptul comercial

1. 1. Precizări prealabile

Din punct de vedere economic, comerţul este o activitate al cărei

scop este schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producători la
consumatori. Juridic, noţiunea de comerţ are un
conţinut mai larg, deoarece, pe lângă operaţiunile de interpunere
în schimb şi circulaţie a mărfurilor, cuprinde producţia de bunuri,
executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Dreptul comercial cuprinde normele juridice care
reglementează activităţile comerciale:de producere, de circulaţie
şi de prestări servicii.

1. 2. Obiectul dreptului comercial

Pentru stabilirea obiectului dreptului comercial în literatura de

specialitate s-au conturat două teorii, ce oferă criteriile de comercialitate
prin care se definesc actele, faptele juridice şi operaţiunilor economice
comerciale .
Potrivit primului criteriu, denumit obiectiv dreptul comercial are ca obiect
normele juridice aplicabile comerţului, adică actelor
juridice, faptelor juridice şi operaţiunilor economice
calificate de lege ca fiind de comerţ indiferent de persoana
care le săvârşeşte.
Potrivit celui de-al doilea criteriu denumit subiectiv dreptul comercial are ca
obiect normele juridice aplicabile comercianţilor. Din acest punct
de vedere, dreptul comercial este un drept profesional care se aplică
tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant.
Codul Comercial român are la bază sistemul obiectiv. Articolul 3
Cod com. stabileşte actele juridice, faptele şi operaţiunile
considerate fapte de comerţ cărora li se aplică dispoziţiile codului
comercial indiferent de persoana care le săvârşeşte, indiferent că
are sau nu calitatea de comerciant. Combinând cele două criterii
rezultă că dreptul comercial are ca obiect normele juridice
aplicabile atât faptelor de comerţ cât şi comercianţilor.

5
 1.3. Definiţia dreptului comercial

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de

drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea
actelor, faptelor juridice şi operaţiunilor economice considerate de
lege fapte de comerţ precum şi raporturilor juridice la care
participă persoanele ce au calitatea de comercianţi.

1.4. Izvoarele dreptului comercial

Izvoarele formale sunt : Codul comercial şi Codul civil.

În funcţie de natura lor deosebim : izvoare normative şi izvoare
interpretative.
► Izvoarele normative sunt: Constituţia-legea fundamentală a ţării
-care reglementează principiile de organizare ale activităţii
economice, Codul Comercial care cuprinde reglementarea de bază a
activităţilor comerciale şi reglementează instituţiile fundamentale:
faptele de comerţ, comercianţii, obligaţiile comerciale; legile
comerciale speciale şi Codul civil.
Pentru că nu tot dreptul comercial se află în Codul Comercial,
art. 1 Cod Com. face să se înţeleagă că principalul izvor al dreptul
comercial îl reprezintă codul comercial şi legile comerciale speciale,
care se completează cu dispoziţiile Codului civil, respectiv, legile
civile speciale. Astfel, ,,în comerţ se aplică legea de faţă (codul
comercial, n. a.), unde ea nu dispune se aplică codul civil,,.
Dintre legile comerciale - legi, decrete-legi, hotărâri şi ordonanţe de
guvern, şi norme, regulamente şi ordine adoptate de organele
competente - amintim cu titlu exemplificativ:
- Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată şi
modificată, Aceasta cuprinde reglementarea generală a asocietăţilor
comerciale;
- Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi
supravegherea asigurărilor,
- Legea nr. 26/1990, privind registrul comerţului, republicată şi
modificată;
- Legea nr. 11/1990, privind combaterea concurenţei neloiale,
modificată;

6
 - Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei;
- Decretul- lege 54/1990, privind organizarea şi desfăşurarea unor
activităţi economice pe baza liberei iniţiative, în prezent abrogat;
- Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de
credit şi adecvarea capitalului,
- Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008, privind desfăşurarea
activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale;
- Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată;
- Legea nr. 59/1934 asupra cecului, modificată;
-Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ şi industrie;
- Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor;
- Ordonanţa nr. 70/1990 privind impozitul pe profit;
- Regulamentul privind ordinul de plată nr. 8/1994, aprobat de Banca
Naţională a României;
Dintre legile civile amintim:
- Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele
juridice,
- Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă,
În privinţa aplicării Codului civil exemplificăm dispoziţiile art. 1
din Codul comercial, potrivit cărora ,,în comerţ se aplică legea de faţă
(codul comercial, n. a.), unde ea nu dispune se aplică codul civil,,.
► izvoare interpretative: au rolul de a ajuta la interpretarea voinţei
manifestate în raporturile comerciale. În această categorie
includem:
- uzurile comerciale. Uzul comercial este o regulă de conduită
născută din practica socială. În dreptul comercial român uzurile
comerciale nu sunt izvoare normative dar doctrina şi practica
juridică recunosc uzurile interpretative (convenţionale) ca
rezultând din voinţa prezumată a părţilor cu rolul de a lămuri
sensul şi limitele acestei voinţe.
- doctrina. Se admite că doctrina nu este izvor de drept, dar
este un important instrument de interpretare a legilor comerciale
şi de aplicare a acestora.
- practica judiciară. În mod tradiţional nu a fost
recunoscută ca izvor de drept, dar soluţiile date de instanţele
judecătoreşti contribuie la interpretarea legilor comerciale fără să
aibă puterea precedentului judecătoresc. Un rol important în
interpretarea legilor comerciale tinde să-l dobândească deciziile

7
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

1.5. Principiile dreptului comercial

1.Autonomia de voinţă. Dreptul civil recunoaşte libertatea

contractuală (în interpretarea actelor juridice prevalează
voinţa internă a contractanţilor, fundamentul fiind autonomia
de voinţă). În dreptul comercial însă, voinţa declarată
primează asupra voinţei interne prin utilizarea înscrisurilor
imprimate, a contractelor tip, etc.
2.Rolul aparenţei. În dreptul civil aparenţa - eroarea comună-
este producătoare de efecte juridice (error communis facit ius). În
dreptul comercial necesităţile creditului determină o
recunoaştere mult mai largă a efectelor aparenţei prin
sacrificarea realităţii. De exemplu, în cazul titlurilor comerciale de
valoare1 unde legea impune anumite condiţii de formă foarte
riguroase pentru valabilitatea titlurilor.
3.Ordinea publică. În dreptul civil libertatea contractuală
este ţărmurită de normele privind ordinea publică. În dreptul
comercial ordinea publică ca limită a libertăţii contractuale
cuprinde domenii mai largi decât în dreptul civil: controlul
judiciar al constituirii societăţilor comerciale, verificarea
condiţiilor cerute pentru desfăşurarea activităţilor
comerciale. Doctrina recunoaşte ca principii ale dreptului
2

comercial :
- în comerţ actele juridice sunt cu titlu oneros;
- în comerţ întotdeauna banii sunt fructiferi, produc
dobânzi;
- în contractele comerciale în caz de dubiu se aplică
regula care favorizează circulaţia;
- contractarea în favoarea celui de-al treilea este o activitate
obişnuită în materie comercială.

Capitolul 2
FAPTELE DE COMERŢ

1 De exemplu, cambia şi biletul la ordin

2 A se vedea, Stanciu Cărpenaru, Dreptcomercial român, Editura Universul Juridic, Ediţia a VI-
a, Bucureşti, p. 24. C. Bălescu, Curs de drept comercial şi industrial, Bucureşti, 1940, p. 89.

8
 2.1. Precizări prealabile. Noţiune. Prin folosirea noţiunii de
“fapte de comerţ” legiuitorul român se îndepartează atât de
modelul său, codul de comerţ italian cât şi de codul comercial
francez (ati de commercio, actes de commerce). Pentru cei ce
apreciază că reglementarea română se deosebeşte de cea de
origine, argumentul constă în aceea că în teoria dreptului actele
juridice se disting de faptele cu semnificaţie juridică.
Actele juridice sunt manifestări de voinţă facute cu intenţia de
a produce efecte juridice, în timp ce faptele juridice (stricto sensu)
sunt acţiuni ale omului făcute fără intenţia de a produce efecte
juridice, acestea producându-se în virtutea legii, independent de
voinţa autorilor.
Utilizarea de către legiuitor a noţiunii de “fapte de comerţ”
nu ramâne fără consecinţe juridice, deoarece considerăm că
termenul ca atare are un înteles mai larg, desemnând toate
operaţiunile de comerţ.Prin urmare, noţiunea de fapte de comerţ
cuprinde atât “actele juridice de comerţ, cât si faptele juridice,
stricto sensu, de comerţ. Intenţia legiuitorului este de a supune
legii comerciale nu numai obligaţiile izvorâte din acte juridice, ci şi
obligaţiile născute din fapte juridice ilicite (îmbogăţirea fără justă
cauză, plata nedatorată şi gestiunea de afaceri) sau ilicite (fapte
de concurenţă neloială).
Reglementarea faptelor de comerţ. Interesul determinării
faptelor de comerţ permite:
- stabilirea domeniului dreptului comercial, adică faptele sau actele
de comerţ (concepţia obiectivă) şi comercianţii (concepţia
subiectivă), şi
- definirea comercianţilor, deoarece art. 7 C. com. prevede
“sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având
comerţul ca o profesiune obisnuită şi, societătile
comerciale.
Faptele de comerţ sunt reglementate în articolele 3, 4 ,6 şi
56 din Codul Comercial.
►Art. 3 C. com. prevede: “Legea consideră ca fapte de
comerţ...” şi enumera 20 dintre acestea, fără să le definească,
ca atare. În opinia pe care o îmbrăţişăm, enumerarea amintită are
caracter enunţiativ, exemplificativ iar nu limitativ. Aceasta
inseamnă că, la enumerarea facută de cod se pot adauga şi altele,
cu condiţia să aibă caracteristicile faptelor de comerţ

9
reglementate de lege. În lumina acestei opinii doctrina şi practica
judiciara au recunoscut că fapte de comerţ şi alte acte şi
operaţiuni care nu sunt prevăzute expres în Codul Comercial, dar
în condiţiile actuale îndeplinesc caracteristicile amintite:
activitatea hotelieră, publicitatea, producţia de film, televiziunea,
leasingul, franciza etc. Independent de cum este considerat
caracterul enumerării faptelor de comerţ de la art. 3 C. com.,
acestea au o caracteristică comună – sunt calificate “de comerţ”
indiferent de calitatea persoanei care le săvarşeşte, comerciant sau
necomerciant.
Iar în doctrină sunt considerate comerciale prin natura lor,
deoarece în conţinutul lor există, în mod obiectiv, una din
operaţiunile pe care legiuitorul însuşi o califica ,,de comerţ,, de
exemplu, intermedierea sau interpunerea în schimb şi circulaţie.
Şi cum potrivit sistemului (concepţiei) obiectiv, dreptul comercial
cuprinde normele juridice aplicabile comerţului, adică faptelor de
comerţ indiferent de persoana care le savarşeşte, actele şi
operaţiunile enumerate de art. 3 sunt denumite fapte de comerţ
obiective.
► Art. 4 C. com. consideră ca fiind de comerţ toate
actele juridice şi operaţiunile comerciantului, cu unele
execepţii. Şi cum potrivit sistemului subiectiv, dreptul comercial
are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor, actele
juridice îndeplinite de aceştia – cu limitele prevazute de lege –
sunt denumite fapte de comerţ subiective. În lumina acestui
articol, calitatea de comerciant a persoanei conferă natură
comercială şi actului savarşit de acesta.
Coroborând art. 3 cu art. 4 C.com., apreciem că –aşa cum s-a
afirmat şi în doctrină - Codul comercial român are la baza sistemul
obiectiv de calificare a faptelor de comerţ (art. 3 C.com.)
completat cu prezumţia de comercialitate in privinţa “celorlalte
contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant (art. 4)”.
►Art. 56 C.com. reglementează regimul juridic
aplicabil actului comercial numai pentru una dintre părţi,
stabilind legea aplicabilă acestuia.
Astfel, “dacă un act este comercial numai pentru una din
parţi, toţi contractanţii sunt supusi, în cât priveşte acest act legii
comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoană chiar a
comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel”. Actul

10
juridic avut în vedere de art. 56 C.com. este denumit mixt sau
unilateral deoarece este comercial pentru una din părţi şi civil
pentru cealaltă.
Prin urmare, putem clasifica faptele de comerţ în trei categorii:
fapte de comerţ obiective; fapte de comerţ subiective; fapte de
comerţ mixte sau unilaterale.
Încercând să definească faptele de comerţ doctrina a propus
următoarele teorii: a speculaţiei, a circulaţiei şi a întreprinderii.
Aceasta, n-a adoptat însă o unică teorie în definirea actelor de comert,
ci a facut sinteza lor folosind un criteriu mixt.
Astfel, actele de comert, sau, în sens larg, fapte de comert sunt: acte
juridice de interpunere în circulaţia marfurilor – ca
operaţiuni izolate, acte juridice îndeplinite printr-o
întreprindere - privite în sens de activitate organizată,
efectuate cu scopul de a obţine profit.

2.2. Clasificarea faptelor de comerţ.

Potrivit art. 3, 4 şi 56 din Codul Comercial faptele/actele de
comerţ se împart în trei categorii: obiective, subiective şi mixte.
►A. Faptele de comerţ obiective sunt acele acte sau operaţiuni
juridice prevăzute de legiuitor in art. 3 C.com. Ele sunt comerciale
indiferent de calitatea persoanei care le indeplineşte,
comercialitatea acestora rezultând din lege. Se împart în trei
grupe, pe bază unor criterii economice care au la bază: natura
comercială, funcţia economică şi forma lor:
1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra
mărfurilor şi titlurilor de credit (corespund accepţiunii
economice de comerţ);
2. Operaţiunile de intermediere în schimb purtând
asupra muncii organizate – întreprinderile (corespund
accepţiunii economice de comerţ) – prin activitatea de
intermediere – la care se adaugă criteriul forma organizatorică-
întreprinderea. Aceste două grupe sunt acte de comerţprin natura
lor.
3. Faptele de comerţ conexe (accesorii)- prin natura lor
sunt civile, devin însă comerciale pentru că se află într-o legătură
strânsă cu un act de comerţ prin natura lui .
1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra
mărfurilor şi titlurilor de credit

11
 a) Cumpărarea şi vânzarea comercială (art. 3 pct. 1 şi 2).
Potrivit art. 3 pct. 1şi 2 C.com. “Legea consideră ca fapte de
comerţ”:
- cumpărările de producte sau mărfuri spre a se revinde fie în
natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre
a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de
obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în
comerţ;
- vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în
natură sau lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau alte
titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumparate cu
scop de revânzare sau închiriere.
Potrivit art. 1294 C.civ., vânzarea este contractul prin care
una din părţi – numită vânzator – se obligă să transmită, în principal,
celeilalte parţi – numită cumpărător – proprietatea unui bun, în
schimbul unui preţ.
Definiţia prezentată este valabilă şi pentru vânzarea
comercială. Caracterul special, comercial, al vânzării-cumpărării
este dat de elementul de ordin economic, specific negoţului, şi
anume interpunerea în schimbul bunurilor, care presupune intenţia de
revânzare. Aşadar, cumpărarea este comercială dacă a fost făcută
cu intenţia de revânzare sau închiriere (după caz), iar vânzarea
este comercială dacă a fost precedată de o cumpărare
(comercială) făcută cu scop de revânzare. În doctrină s-a arătat ca
vânzarea-cumpararea comercială se prezintă ca “un inel în lanţul
producţiei şi al schimbului de mârfuri şi produse în drumul lor de
la producător la consumator”.
Intenţia de revânzare sau închiriere (considerată intenţia
iniţială, nu cea nascută spontan, ulterior), ca trasătură distinctivă
a vânzării-cumpărării comerciale: trebuie să existe la data
cumpărării; să fie manifestată în exterior de cumpărător, deci,
cunoscută de vânzător, sau să rezulte făra echinoc din
imprejurarile actului; sa poarte, în principal, asupra obiectului
cumparat.
Obiectul vânzarii-cumpărării comerciale, potrivit art. 3 pct. 1,
poate fi format numai din bunuri mobile (producte, mărfuri,
obligaţiuni ale Statului sau titluri de credit care circulă în comerţ).
Acestea pot fi revândute, astfel cum au fost dobândite, sau după
ce, în prealabil au fost prelucrate sau transformate (cofetarul

12
cumpără ingrediente pentru a le revinde sub form produsului finit –
prajituri, de exemplu).
b) Operaţiuni de punere in consignaţie a mărfurilor
sau productelor în scop de vânzare. Contractul de consignaţie
este acel contract în temeiul căruia o parte numită consignant,
încredinţeaza celeilalte părti, numită consignatar anumite bunuri mobile
spre a le revinde, în nume propriu, dar pe seama consignantului.
c) Operaţiunile pe termen asupra titlurilor de credit.
Contractul de report (art. 3 pct. 3). Operaţiunile de bursă.
Potrivit art. 3 pct. 3 C. com., sunt fapte de comerţ contractele de
report asupra obligaţiunilor de stat sau altor titluri de credit
circulând în comerţ. Contractul de report este reglementat de art.
74-76 C.com., pe care-l defineşte ca fiind cumpărarea pe bani
gata a unor titluri de credit circulând în comerţ şi revânzarea
simultanee cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi
persoană a unor titluri de aceeaşi specie. Operaţiunile de bursă se
încadrează în categoria operaţiunilor speculative de valori şi sunt
considerate fapte de comerţ alături de contractele de report.
d) Operaţiunile referitoare la subscrierea, cumpărarea
şi vânzarea de părţi sociale şi acţiuni ale societăţilor
comerciale (art.3 pct.4 C.com.). Părţile sociale sunt diviziuni ale
capitalului social al societaţii cu răspundere limitată, iar acţiunile
sunt fracţiuni ale capitalului social al societătii pe acţiuni şi în
comandită pe acţiuni. Cumpărările de parţi sociale sau acţiuni
intervin atât la constituirea societaţii comerciale şi suntem în
prezenţa unei subscrieri de părţi sociale sau acţiuni, cât şi ulterior,
pe parcursul funcţionării acesteia. În ambele situaţii, operaţiunile
de cumpărare sunt fapte de comerţ, în care cumpărătorul
dobândeşte calitatea de asociat. Vânzarea acţiunilor şi părţilor
sociale conduce la pierderea calitaţii de asociat a vânzătorului
(dacă, bine înţeles, înstrăinează tot pachetul de acţiuni sau părţi
sociale). Indiferent că operaţiunile de vânzare, de cumpărare, de
acţiuni şi părţi sociale, sunt sau nu făcute în scop de speculaţie
comercială, sunt fapte de comerţ.
e) Operaţiunile de bancă şi schimb (art.3 pct.11 C.com.).
Banii şi creditul pot constitui obiectul circulaţiei. Operaţiunile
comerciale, ce au ca obiect banii şi creditul vor fi guvernate, aşa
cum s-a precizat în doctrină, de aceleaşi principii ca şi cele care
privesc circulaţia mărfurilor şi productelor. Aceste operaţiuni

13
însă, nefiind definite de Codul Comercial, urmează a fi precizate
conform O.U.G. nr. 99/2006 privindinstituţiile de credit şi adecvarea
capitalului. Activitatea bancară este realizată de Banca Naţională a
României şi de societaţile bancare. Operaţiunile de bancă constau
în: depozite de sume de bani sau de titluri, acordare de credite,
operaţiuni asupra titlurilor de credit, efectuarea de plăţi,
plasament financiar. Operaţiunile de schimb sunt operaţiuni de
schimb valutar: schimbul de monede, de bilete de bancă naţionale
sau străine, transmitere de fonduri, etc. Regimul valutar este
reglementat prin Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/
2004 privind efectuarea operaţiunilor valutare.
f) Cambiile sau ordinele în producte sau mărfuri (art. 3
pct. 14). Cambia şi biletul la ordin sunt fapte de comerţ prin natura
lor, indiferent dacă părţile sunt sau nu comercianţi sau dacă sunt
emise pentru acte civile sau comerciale. Cambia şi biletul la ordin sunt
reglementate de Legea 58/ 1934, modificată. În doctrină s-a
precizat că ordinul în producte sau mărfuri, este tot o cambie care
prezintă particularitatea că obligaţia ”de plată” are ca obiect nu o
sumă de bani, ci o cantitate de producte sau de mărfuri.
g) Operaţiunile asupra imobilelor în scop de
speculaţie. În concepţia Codului comercial român, vânzarea-
cumpărarea comercială nu poate avea ca obiect bunuri imobile. S-
a formulat în doctrină, opinia ca legiuitorul român a înlăturat
operaţiunile imobiliare din categoria faptelor de comerţ de la art.
3 C.com., deoarece valoarea imobilelor este mult mai mare decât
cea a mobilelor. Aceasta excludere nu se mai justifică, s-a precizat
într-o altă opinie, deoarece în prezent există unele bunuri mobile
cu valoare mult mai mare decât a unor bunuri imobile. In
sustinerea acestei opinii, s-au adus dispoziţiile art. 1 lit. e din
Legea 298/ 2001, potrivit cărora imobilele sunt incluse în fondul
de comerţ. Prin urmare, excluderea operaţiunilor cu privire la
imobile din categoria faptelor de comerţ, nu se mai justifică.
2. Acte de intermediere în operaţiunile de schimb
purtând asupra muncii organizate – intreprinderile.
Noţiunea de întreprindere, nefiind definită de Codul comercial, care
doar enumeră categoriile de întreprinderi ca fapte de comerţ,
urmează a fi precizată conform Legii 346/ 2004. Astfel, potrivit art.
2 din lege prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare
a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată

14
potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul
obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv ,societăti
comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară
activitaţi economice în mod independent şi asociaţii familiale
autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Potrivit art. 3
C.com. întreprinderile se împart în două categorii: de producţie şi
de prestări servicii.
Întreprinderile de producţie.
a) Intreprinderile de construcţii (art. 3 pct. 8
C.com.).Întreprinderea de construcţii are ca obiect de activitate :
construirea, amenajarea, transformarea, reparaţia imobilelor, etc.
Acestea organizează forţa de munca, pe care o speculează în
scopul obţinerii de profit. Întreprinderea se interpune între client
(beneficiar) şi lucrători. Ea este considerată faptă de comerţ, atât
în cazul în care întreprinzătorul procură materialele, cât şi în cazul
în care materialele sunt procurate de beneficiar. Toate actele şi
faptele juridice savârşite pentru realizarea lucrărilor de construcţii
au caracter comercial, de exemplu: contractele de vânzare-
cumparare pentru procurarea materialelor, contractele de
antrepriza încheiate cu clienţii etc.
b) Întreprinderile de fabrici, de manufactură (art. 3 pct. 9). Acest tip
de întreprindere are ca obiect transformarea materiilor prime,
materialelor, inclusiv prelucrarea lor în vederea obţinerii unor
produse finite. Procurarea materiilor prime şi materialelor poate fi
făcută atât de întreprinzător cât şi de beneficiar. În doctrină s-a
arătat că, sunt comerciale şi acele întreprinderi care transformă
(lucreaza materia primă oferită de client (beneficiar), chiar dacă
activitatea lor nu este de “producţie” ci de prestări servicii,
deoarece clientul plăteşte manopera.
Întreprinderi de prestări servicii
c) Întreprinderile de imprimerie (art. 3 pct. 9), au ca obiect
operaţiunile de multiplicare a operelor stiinţifice, literare şi
artistice, prin folosirea oricărei forme de multiplicare, manuală sau
mecanică.
d) Întreprinderile de furnituri de lucruri sau mărfuri.
Întreprinderea de furnituri presupune o activitate organizată, prin
care, în schimbul unui preţ stabilit anticipat, întreprinzătorul
asigură prestarea unor servicii sau predarea (livrarea) unor produse
la termene succesive pe baza unui contract de furnizare. Contractul de furnizare are

15
deci ca obiect livrarea de produse sau prestarea de servicii, în baza unui
contract de locaţie de servicii. În cazul livrării, întreprinderea are
obligatia de a transmite dreptul de proprietate asupra mărfurilor
(obligatie de a da), de a le preda şi de a răspunde pentru vicii şi
evicţiune (obligaţii de a face) ca şi la vânzare-cumparare. Spre
deosebire de vânzare-cumpărare, predarea produselor (furnizarea
de electricitate, a gazului metan, de exemplu) se face la mai
multe termene succesive, iar preţul serviciilor şi produselor este
stabilit anticipat. În cazul prestării de servicii, întreprinderea are
obligaţia de a face, adică de a presta servicii cu caracter continuu
pe baza unui contract de locaţie de servicii (de exemplu ridicarea
gunoiului menajer).
e) Întreprinderi de spectacole publice (art.3 pct.6). Întreprinderile de
spectacole publice pun la dispoziţia publicului, producţiile
culturale, sportive, în vederea obţinerii unui profit. În doctrină s-a
arătat că specificul acestei întreprinderi este de a specula talentul
artiştilor sau spotivilor şi curiozitatea publicului. Întreprinderile de
spectacole publice organizează munca altora interpunându-se
între artist (sportiv) pe de o parte şi spectator, pe de altă parte.
Toate actele şi faptele juridice îndeplinite pentru realizarea
spectacolului: închirierea de săli, contracte de publicitate, contracte
cu artiştii, procurarea recuzitei, etc., sunt calificate drept fapte de
comerţ.
f) Întreprinderile de comision, agenţii şi oficii de
afaceri (art.3 pct.7). Încheierea tranzacţiilor comerciale se face de
cele mai multe ori printr-un intermediar a cărui activitate este
organizată în acest scop. În concepţia legii, sunt fapte de comerţ
numai operaţiunile de intermediere realizate printr-o întreprindere.
Întreprinderile ”de comision” încheie afaceri (contracte de
vânzare-cumpărare, de transport etc.) în nume propriu, dar pe
seama comitentului. Un act izolat de comision nu este act de
comerţ. Agenţiile şi oficiile de afaceri intermediaza afaceri între
comercianţi şi clientelă: procurarea de clienţi, obţinerea de
informaţii, mijlocire în afaceri etc. Întreprinderile de agenţii şi oficii
de afaceri sunt organizate în diverse domenii: turism, publicitate,
imobiliar etc. Întreprinzatorul intermediar poate fi comisionar,
mandatar sau mijlocitor, cu toate consecinţele ce rezultă din
calificarea respectivă.
g) Întreprinderile de editură, de librărie şi de vânzare

16
a obiectelor de artă (art.3 pct.9). Întreprinderea de editură are ca
obiect reproducerea şi difuzarea operei. Activitatea acesteia se
întemeiază pe contractul de editare, în baza căruia autorul unei
opere stiinţifice (literare sau artistice) cedează întreprinzatorului
(editorul), în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi
de a difuza opera. Întreprinderea de editură este un intermediar
între autorul operei, pe de o parte şi întreprinderea de reproducere a operei
(tipografia) şi întreprinderea de difuzare (libraria) pe de altă parte.Dacă
autorul, publică opera pe riscul lui încheind direct contracte cu
tipografia şi librăria, nu savarşeşte ”fapte de comerţ”, deoarece
lipseşte elementul de interpunere specific ”comerţului”.
Întreprinderea de vânzare a operelor de artă este faptă de
comerţ dacă se interpune între autor şi cumpărător, deoarece
legea cere ca întreprinzătorul să fie o altă persoană decât autorul
operei. Vânzarea operei de artă direct de către autor nu este faptă
de comerţ ci act civil, prin interpretarea ”per a contrario” a art. 3 pct. 10
C.com. “când altul decât autorul sau artistul vinde”.
h) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de
lucruri pe apă sau pe uscat (art.3 pct.13 C.com.). Deşi Codul
comercial reglementează transportul pe apă şi pe uscat - prin
enumerarea formelor de transport cunoscute la data adoptarii
sale - considerăm că şi transportul aerian poate fi avut în vedere,
deoarece Codul comercial, apreciem că avut intenţia de a
reglementa transportul în general, indiferent de calea pe care se
realizează. Prin urmare, si transportul aerian de persoane şi
mărfuri constituie faptă de comerţ. Operaţiunile de transport sunt
fapte de comerţ dacă sunt exercitate în condiţiile unei
întreprinderi. Activitatea de transport se desfaşoară, în principal în
baza contractelor de transport. Toate actele şi faptele juridice
efectuate în cadrul acestei activitaţi sunt comerciale. Contractul de
transport este reglementat de Codul comercial în art.413 – 411
C.com. Prin contractul de transport de mărfuri, întreprinderea de
transport numita cărăuş se obligă în schimbul unui preţ, faţă de
expeditor, să transporte anumite mărfuri, pe care să le elibereze la
destinaţie. Contractul de transport are ca obiect şi persoanele. În
acest caz întreprinderea de transport (cărăuşul) se obligă, faţa de
o persoană să o transporte până într-un anumit loc în schimbul
unui preţ.
i) Întreprinderile de asigurare (art.3 pct.17 – 18 C.com.). Sunt

17
fapte de comerţ, potrivit art. 3 pct.17 – 18 C.com. ”asigurările
terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii”,
precum şi asigurările chiar mutuale contra riscurilor navigaţiei”.
Deşi legiuitorul foloseşte termenul ”asigurări”, sinonim cu
”operaţiuni”, în doctrina comercială s-a apreciat pe de o parte că
nu se pot concepe asigurări fără existenţa unei întreprinderi, iar
pe de altă parte că întreprinderea de asigurare este conformă
evolutiei comerţului de asigurare. Activitatea de asigurare este
realizată numai de către societăţile de asigurare ce se constituie
şi funcţionează pe baza Legii nr. 32/ 2000, modificată, şi a Legii nr.
31/ 1990, republicată şi modificată. Asigurările sunt: obligatorii (au ca
izvor legea) şi facultative (au ca izvor convenţia părţilor). Codul
comercial la pct. 17 – 18 are în vedere numai asigurările facultative. Acestea
se realizează în temeiul contractului de asigurare potrivit Legii
136/ 1995, privind asigurările şi reasigurările în România,
modifictă. În cadrul asigurărilor facultative, codul comercial
prevede ca fiind fapte de comerţ şi asigurările mutuale. Acestea
se realizează între mai multe persoane expuse unor riscuri
similare, toate părţile contractante (asociaţii) obligându-se la plata
primei de asigurare – numită cotizaţie – în vederea realizării unui
fond comun, din care urmează să plătească la survenirea cazului
asigurat, îndemnizaţia de asigurare, asociatului în cauză sau altor
persoane îndreptaţite.
j) Depozitele în docuri şi antrepozite (art. 3 pct. 20). Sunt
fapte de comerţ ”depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi
toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi
asupra scrisorilor de gaj liberate de ele”. Textul codului comercial
are în vedere, pe de o parte, activitatea de depozitare a mărfurilor în
întreprinderi specializate, cum ar fi docuri, antrepozite, silozuri
şi,pe de alta parte operaţiunile de depozitare care privesc
documentele de depozit şi scrisorile de gaj emise de
întreprinzătorul acestor stabilimente. Documentele ce formează
obiectul operaţiunilor prevăzute în textul acestui articol şi care
dovedesc existenţa mărfii în depozit sunt:
-recipisa de depozit, care se eliberează deponentului
(proprietar), atestă dreptul de proprietate al titularului acestui
înscris asupra mărfii depozitate;
-warantul sau scrisoarea de gaj, atestă că marfa este gajată,
titularul warantului are un drept de gaj asupra mărfii depozitate;

18
 -talonul, rămâne la administraţia depozitului.
3. Faptele de comerţ conexe (accesorii). Faptele de
comerţ conexe sunt acte juridice sau operaţiuni care dobândesc
caracter comercial datorită legăturii lor cu un fapt de comerţ, prin
natura lui, potrivit principiului ”accesorium sequitur principale”.
Au caracter accesoriu următoarele acte juridice:
a) Operaţiunile de mijlocire (sămsărie) în afaceri
comerciale (art. 3 pct. 12 C. com.). Mijlocirea constă într-o acţiune de
intermediere între două persoane, în scopul de a înlesni
încheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate.
Operaţiunile de mijlocire sunt fapte de comerţ numai dacă privesc
afaceri comerciale. Prin urmare, caracterul comercial al actului
juridic mijlocit determină, prin conexiune, comercialitatea acţiunii
de mijlocire. Mijlocitorul, fără a fi un reprezentant al părţilor, face
demersuri pentru a pune în legatură două persoane, în vederea
încheierii actului juridic comercial, care este principalul.
b) Expediţiunile maritime şi toate contractele
privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţiune (art.3 pct.15 si
16 C.com.). Sunt fapte de comerţ, potrivit legii comerciale, toate
operaţiunile ce privesc comerţul pe mare şi navigaţia: construirea
de vase pentru navigaţie, cumpărarea şi vânzarea vaselor, actele
juridice referitoare la echiparea, dotarea şi aprovizionarea vaselor.
Sunt calificate ca fiind comerciale: expediţiile maritime şi
închirierile de vase (pct. 16), împrumutul maritim şi ipoteca
maritimă etc. Cum activitatea principală este comerţul pe mare,
operaţiunile în legătură cu această activitate, devin comerciale,
prin conexiune, potrivit regulii amintite.
c) Depozitele pentru cauza de comerţ (art. 3 pct. 19).
Aceste depozite (contracte de depozit) – ca operatiuni izolate –
sunt fapte de comerţ, numai dacă au cauza comercială, adică, ori
de câte ori, privesc depozitarea unor mărfuri care au fost
cumparate în scop de revânzare. În acest caz, contractul
comercial de vânzare-cumpărare este faptul principal, iar
depozitul este accesoriul, care devine “fapt de comerţ” prin
legătura cu actul principal.
d) Contul curent şi cecul (art. 6 alin 2). ”Contul curent şi
cecul nu sunt considerate ca fiind fapte de comerţ în ceea ce
priveşte pe necomercianţi”, afară dacă ele nu au cauza
comerciala. Înseamna că, per a contrario, contul curent şi cecul sunt

19
fapte de comerţ dacă au cauză comercial. Cauza comercială, s-a
arătat în doctrină, poate consta, de exemplu, în contractul de cont
curent încheiat de părti în vederea prestaţiilor reciproce rezultate
din contracte comerciale, sau în cazul cecului emis pentru plata
unor mărfuri cumpărate în scop de revânzare.
e) Contractul de garanţie reală mobiliară şi contractul
de fidejusiune. Aceste contracte sunt fapte de comerţ când
obligaţia garantată este o obligaţie comercială. Comercialitatea
obligaţiei principale garantate determină comercialitatea şi a
contractului de garanţie reală mobiliară sau a contractului de
fidejusiune, prin accesorietate. Potrivit art. 14 din Legea nr. 99/ 1999, privind
unele măsuri de acelerare a reformei economice, contractul de
garanţie reală mobiliară este contractul în temeiul căruia se
constituie o garanţie reală în bunuri sau drepturi în benefciul unui
anumit creditor. Fidejusiunea este reglementată de art. 1652 C.civ. şi
reprezintă contractul prin care o persoană, numită fidejusor, se
obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia
debitorului, dacă acesta nu o va executa. Doctrina comercială a
încadrat în categoria faptelor de comerţ accesorii
urmatoarele:acte juridice, precum, promisiunea unilaterală de a
cumpăra un fond de comerţ, contractul comercial de mandat;
fapte juridice ilicite, precum, gestiunea de afaceri comerciale, plata
nedatorată a unei datorii comerciale, îmbogatirea fără justa
cauză; fapte juridice ilicite (delicte şi cvasidelicte)de exemplu,
fapte de concurenţă neloială.
►B. Fapte de comerţ subiective. Potrivit art. 4 C.com.: “Se
socotesc afară de acestea (adică acelea prevazute la art. 3, n.a.),
ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale
unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă
contrariul nu rezultă din insuşi actul. Prin urmare, faptele de
comerţ subiective sunt acele fapte juridice sau operaţiuni care
dobândesc caracter comercial datorită calitaţii de comerciant a
persoanei care le îndeplineşte. Legiuitor ul stabileşte în art. 4
Cod.com. o prezumţie iuris tantum, de comercialitate, cu privire la toate actele
juridice ale unui comerciant. Prezumţia de comercialitate este înlaturată
dacă obligaţia ce rezultă din actul juridic, are caracter civil sau
necomercialitatea rezultă din însusi actul îndeplinit de comerciant.
În prima categorie de acte intră actele juridice civile săvârşite
chiar de comerciant. Doctrina comercială a precizat că includem

20
în această categorie actele de drept privat care prin structura şi
funcţia lor esenţială nu se pot referi la activitatea comercială şi
care rămân civile indiferent de calitatea pesoanei care le
savârşeşte – comerciant sau necomerciant. Amintim în acest sens:
căsatoria, adopţia, testamentul, acceptarea sau renunţarea la
moştenire, recunoaşterea unui copil din afara căsatoriei, etc.
Referitor la cea de-a doua categorie de acte a caror
necomercialitate rezultă din chiar actul îndeplinit de comerciant,
art. 5 C.com. prevede că “nu se poate considera că faptă de
comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar
face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, ori a
familiei sale; de asemenea, revânzarea acestor lucruri şi
nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau
cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de
dânsul. Prin urmare, sunt acte civile - actele juridice care
vizează nevoile personale ale cumpărătorului sau familiei sale –
uzul sau consumaţiunea individuala – chiar îndeplinite de un
comerciant – actele juridice de vânzare ale proprietarului sau
cultivatorului de teren agricol, ce au ca obiect rezultatul culturilor
agricole: cereale, fructe, legume.
În legătura cu intreprinderea agricolă, opinia majoritară înclină
spre caracterul civil al acesteia datorită caracterului imperativ al
dispoziţiilor art. 5 C. com. care precizează că activitaţile agricole nu
sunt fapte de comerţ. Legea 36/ 1990 cu privire la societăţile
agricole şi alte forme de asociere în agricultură a creat o situaţie
specială, deoarece aceste entitaţi juridice sunt considerate
comerciale chiar dacă obiectul social al lor este civil. În acest caz,
comercialitatea societătii rezultă nu din obiectul acesteia ci din
forma sa juridică.
►C. Faptele de comerţ mixte sau unilaterale. Potrivit art.
56 C. com. ”dacă un act este comercial numai pentru una din
parţi, toţi contractanţii sunt supuşi în ce priveşte acest
act, legii comerciale afară de dispozitiunile privitoare la
persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea
nu dispune altfel. Din textul codului comercial rezultă că: un
actul de comerţ numai pentru una dintre parţile raportului juridic –
numit mixt sau unilateral, este supus legii comerciale cu doua excepţii:
legea comercială nu se aplică comercianţilor; legea comerciala nu se
aplica atunci când legiuitorul prevede expres acest lucru.

21
 Referitor la prima excepţie, în doctrina juridică, s-a arătat că
legea comercială reglementează numai actul juridic încheiat de
părţi, iar în privinţa statutului juridic al părţii pentru care actul
juridic nu este de comerţ, nu are nici o consecinţă juridică. Prin
urmare, necomerciantul oricâte acte juridice ar încheia, nu devine
comerciant. Referitor la a doua excepţie, un caz în care dispoziţiile
legii comerciale nu se aplică este acela al faptelor de comerţ
unilaterale care privesc obligaţiile cu pluralitate de debitori. De
exemplu, art. 42 Cod com. stabileşte prezumţia de solidaritate a
debitorilor în obligaţiile comerciale, ca apoi să precizeze că
această prezumţie ”nu se aplică la comercianţi pentru operaţiuni
care, încât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ”, deoarece pentru
ei faptul juridic din care izvorăsc obligaţiile are caracter civil, ori în
dreptul civil, regula este că, obligaţiile sunt divizibile (conjuncte).
În literatura juridică s-a prezentat în acest sens, ca exemplu,
contractul de vânzare-cumpărare a unor produse agricole încheiat
de doi agricultori cu un comerciant. În situaţia dată răspunderea
agricultorilor faţă de comerciant, în privinţa nerespectării
obligaţiilor asumate nu va fi solidară, ci divizibilă, deoarece
obligaţiile izvorăsc dintr-un act care, pentru agricultori, nu este
faptă de comerţ (art. 5 Cod.com.).
Un alt exemplu de act de comerţ, mixt sau unilateral, este prevăzut
în art. 6 C. com care reglementează contractul de asigurare
“asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul
comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai
pentru asigurător“, ceea ce înseamnă că pentru asigurat sunt
acte civile.
2.3. Caracterul civil al operaţiunilor din domeniul
agriculturii
În mod tradiţional activitatea agricolă nu intră sub incidenţa
legii comerciale. În acest sens, art. 5 Cod .com. prevede: ,,Nu se poate
considera ca fapt de comerţ ...vânzarea productelor pe
care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul
său, sau cel cultivat de dânsul. Soluţia îşi găseşte justificarea în ideea
de protejare a agricultorilor, care nu au obligaţiile profesionale ale
comercianţilor, adică: de a se înmatricula în registrul comerţului,
de a ţine registre comerciale, de a li se aplica procedurainsolvenţei, etc.
Prin urmare, potrivit art. 5 Cod.com. vânzarea produselor astfel
cum au fost obţinute de cultivator este considerată act

22
civil, nu comercial .
În privinţa caracterului civil sau comercial al întreprinderii agrare
opiniile sunt împărţite.
În doctrina românească a prevalat opinia împărtăşită de
jurisprudenţa din perioada interbelică.
Referitor la societatea comercială agrară, prin Legea nr. 36/1991
privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
se precizează că proprietarii de terenuri agricole care beneficiază
de dispoziţiile legii fondului funciar nr. 18/1991, modificată, precum
şi alţi proprietari de terenuri agricole pot să-şi exploateze
pământul sub forme de asociere cum sunt: asociaţia simplă,
contractul de societate reglementat de Codul civil, societatea comercială
constituită în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale şi societatea agricolă. Asociaţia simplă, contractul de
societate reglementate de Codul civil şi societatea agricolă
(potrivit art. 5 alin.2 din Legea 36/1991) nu au caracter comercial ci au caracter
civil. Se recunoaşte caracterul comercial actelor şi operaţiunilor de
exploatare a terenurilor agricole de către o societate comercială
organizată potrivit Legii nr. 31/1991. Legea 36/1991 consacră o
derogare de la regula generală potrivit căreia caracterul comercial
al societăţii este dat de obiectul ei, în sensul recunoaşterii că
societatea poate fi comercială datorită formei sale juridice, chiar
dacă obiectul ei este civil

Capitolul 3 Subiectele dreptului comercial

3.1. Precizări prealabile
Subiecte ale raporturilor comerciale sunt comerciantii, persoane fizice,
persoane juridice (societati comerciale) şi necomercianţii.
Comercianţii sunt reglementaţi de următoarele acte
normative: Codul comercial, în art. 7, Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, Legea nr. 26/1990 privind la registrul
comerţului, republicată şi modificată, Ordonanţa de urgenţă

23
 nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de
către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, Legea nr. 509/2002 privind agenţii comercianţi
permanenţi, Legea nr. 161/2003 numai în privinţa grupurilor de interes
economic – comercianţi.
► Potrivit art. 7 din Codul comercial „Sunt comercianti aceia care fac
fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuită - persoana
fizică şi societătile comerciale-persoana juridică.
Prin urmare, dacă săvârşirea faptelor de comerţ are
caracter profesional persoana fizică care le săvârşeşte devine
comerciant (art. 7 Cod. com.). Odată dobândită această calitate
toate actele juridice încheiate de aceasta sunt prezumate a fi
comerciale (art. 4 Cod com.). Însă, dacă actele săvîrşite au caracter
accidental se supun legii comerciale, fără ca persoana care le
săvârşeşte să devină comerciant (art. 9 Cod com.).
► Articolul 34 Cod. com., prevede că registrele comerciale nu
se aplică colportorilor, comercianţilor care fac micul trafic
ambulant, cărăuşilor sau acelora al căror comerţ nu iese din
cercul unei profesiuni manuale. Prin această dispoziţie codul
comercial reglementează categoria aşa-numiţilor ,,micii
comercianţi,, care este scutită de obligaţia profesională a ţinerii
de registre comerciale datorită volumului redus al operaţiunilor
comerciale desfăşurtae de aceştia3.
►Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, ,,în vederea efectuării
de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot
asocia şi pot constitui societăţi comerciale,,.
► Potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă nr 44/2008,
persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice după cum
urmează :
a) individual şi independent, ca persoane fizice
autorizate. Persoana fizică autorizată, potrivit art 20 alin. 1, din
O.U.G. nr. 44/2008, poate avea, sau nu, calitatea de comerciant.
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi
individuale; Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii
individuale este comerciant persoană fizică de la data
înregistrării sale în registrul comerţului
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale. Întreprindera familială se

3 A se vedea, Stanciu Cărpenaru, op. cit. p. 69, şi operele citate acolo.

24
 înregistrează la registrul comerţului, dată de la care membrii
acesteia devin comercianţi persoane fizice.
► În afara categoriilor de comercianţi prevăzute de codul
comercial Legea 26/1990 republicată, include in categoria
comerciantior si regiile autonome.
Astfel, art 1 alin 2 din Legea nr. 26/1990 dispune „In sensul prezentei legi,
comerciantii sunt persoane fizice si asociatiile familiale (în prezent abrogate prin
O.U.G. nr. 44/2008) care efectueaza in mod obisnuit acte de comerţ,,
societătile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile
autonome şi organizţiile coopertiste.
Sintetizând dispoziţiile corespunzătoare din actele normative
enunţate mai sus comercianţii sunt :
- societăţile comerciale, potrivit 31/1990, companiile
naţioanle, societăţile naţionale,
- regiile autonome, înfiinţate prin reorganizarea unităţilor
economice de stat, potrivit Legii nr. 15/1990, în ramurile
strategice ale economiei naţionale4. Regiile autonome sunt
persoane juridice care funcţionează pe bază de gestiune
economică şi autonomie financiară.
- organizaţiile cooperatiste5, au personalitate juridică şi
îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor gestiunii
economice. Organizaţiile cooperatiste desfăşoară activitate de
producere şi desfacere de mărfuri şi de prestări servicii.
- societăţile cooperative, potrivit Legii nr 1/2005 privind
organizarea şi funcţionarea cooperaţiei6
- grupurile de interes economic reprezintă o asociere depersoane
fizice sau juridice în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii
economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii
rezultatelor activităţii respective (art. 118 alin. 1 din Legea nr.
161/2003. Grupul de interes economic are personalitate juridică ;
poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant.
-persoanele fizice, potrivit O. U.G. nr 44/2008, şi
anume, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari
ai unei întreprinderi individuale, membrii ai unei întreprinderi familiale
- persoane fizice, în calitate de ,,mici comercianţi,,.
4 A se vedea, H.G. 266/1993, privind ramurile şi domeniile în care funcţionează regii autonome de
interes naţional (M. Of. Partea I, nr. 156/1993); şi O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor
autonome (M. Of. Partea I, nr. 125/1997)
5 A se vedea, Legea nr. 566/2004, privind cooperaţia agricolă (M. Of. Partea I, nr. 1236/2004); O.U.G.
97/2000, privind organizaţiile cooperatise de credit (M. Of. Partea I, nr. 330/2000);
6 M. Of. Partea I, nr. 172/2005;

25
 - agenţii comercianţi permanenţi, potrivit Legii nr. 509/2003.
Nu au calitatea de comercianţi, dar pot fi subiecte ale
raporturilor comerciale :
►statul şi unităţile administrativ teritoriale – potrivit art 8
Cod com., meseriaşii şi ţăranii care îşi desfac produsele din
gospodăria proprie deoarece art. 1 alin. 3 din Legea 26/1990 coroborat cu art.
5 Cod com. dispune ca aceştia nu au obligaţia înregistrării în Registrul
Comertului.
► unele persoanele fizice autorizate, potrivit art. 20 alin. 1 şi 2
din Ordonanţa de urgenţă nr 44/2008.
►grupurile de interes economic care nu au calitatea de
comercianţi.

3.2. Comerciantul - persoană fizică autorizată - PFA, potrivit

Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008
Comerciantul persoană fizică autorizată - PFA desfăşoară orice
formă de activitate economică permisă de lege, folosind în
principal forţa sa de muncă şi aptitudinile sale profesională (art.2,
pct. i şi art. 19 alin. 1, din O.U.G. nr. 44/2008).
PFA este obligată să solicite înregistrarea în registrul comerţului
şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii
eonomice, fără ca prin aceasta să devină comerciant. Calitatea de
comerciant o dobândeşte în condiţiile art. 7 Cod. com.
►PFA are următoarele prerogative :
- poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA,
întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi
individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu
alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi
economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit
potrivit prezentei secţiuni (art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008). Această
colaborare trebuie să se facă în scopul exercitării actvităţii pentru
care a fost autorizată (art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008).
- poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu
cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în
acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate
economică decât cel pentru care PFA este autorizată.
- poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit
şi autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale.

26
 PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi
asigurări şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi
asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al
asigurărilor pentru şomaj.
►PFA are următoarele interdicţii :
- nu are dreptul să angajeze cu contract de muncă terţe
persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost
autorizată şi nici nu va fi considerată un angajat al unor terţe
persoane cu care colaborează, în condiţiile prevăzute de art. 16
din O.U.G. nr. 44/2008, chiar dacă colaborarea este exclusivă.
- nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător personă
fizică titular al unei întreprinderi individuale.
►Răspunderea PFA.
- PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de
afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu
întreg patrimoniul său.
- dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 Cod.
com., în caz de insolvenţă, PFA va fi supusă procedurii simplificate
prevăzute de Legea nr. 85/2006. Orice persoană interesată pote
face dovada calităţiide comerciant în cadrul procedurii insolvenţei
sau separate, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes
legitim.
- dacă PFA nu are calitatea de comerciant, creditorii îşi vor
executa creanţele împotriva acesteia în condiţiile dreptului
comun.
►Încetarea activităţii PFA. Potrivit art. 21 alin. 1, PFA
îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în
următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca
efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul
comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau
numai cu privire la anumite elelmente ale aseteia, în cazul
în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în
tors au în parte sau modificate actele care au stat la baza
înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin
hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul
comerţului (art. 25 alin. 1).

27
 Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru
conformitate cu originalul actelor doveditoare, după caz, se
depune la oficiul registrului comerţuluide pe lângă tribunalul unde
îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată

3.3. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al

întreprinderi individuale, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr
44/2008
Întreprinderea individuală este întreprinderea
economică, fără personalitate juridică, organizată de un
întreprinzător7.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii
individuale este este comerciant persoană fizică de la dat
înregistrării în registrul comerţului.
Prin înregistrarea în registrul comerţului întreprinderea
individuală nu dobândeşte personalitate juridică.
►Prerogativele comerciantului persoană fizică titular al
unei întreprinderi individuale. Întreprinzătorul persoană fizică:
- poate angaja terţe persoane cu contract individual de
muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, în calitate
de angajator persoană fizică, potrivit legii, pentru organizarea şi
exploatarea întreprinderii sale;
- poate colabora cu alte persoane PFA, cu alţi întreprinzători
persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane
juridice, pentru efectuatrea unei activităţi evonomice, fără ca
aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit. Întreprinzătorul
persoană fizică titular al întreprinderii individuale nu va fi considerat
un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, în condiţiile
prevăzute mai sus chiard acă colaborarea este exclusivă.
- poate cumula şi calitatea de salariat al unie terţe
persoane care funcţionează în acelaşi domeniu, ca şi într-un alt
domeniu dew activitate decât cel în care şi-a organizat
întreprinderea individuală.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale este asiguart în sistemul public de pensii
7 Întreprinderea economică este activitatea economică desfăşurată în mod
organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţa de muncă
atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în
cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 2 lit. f. din O.U.G. nr. 44/2008)

28
şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în
sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru
şomaj.
►Răspunderea întreprinzătorului persoană fizică titular
al unei întreprinderi individuale:
- răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de
afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu
întreg patrimoniul său.
- în caz de insolvenţă, va fi supus procedurii simplificate
prevăzute de Legea nr. 85/2006.
►Încetarea activităţii întreprinzătorului persoană fizică
titular al unei întreprinderi individuale.
Potrivit art. 27 alin. 1, întreprinzătorul persoană fizică
titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi
este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) prin deces;
b) prin voinţa acesteia
c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată
ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul
comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau
numai cu privire la anumite elelmente ale aseteia, în cazul
în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în
tors au în parte sau modificate actele care au stat la baza
înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin
hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul
comerţului (art. 25 alin. 1).
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru
conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se
depune la oficiul reistrului comerţului de pe lângă tribunalul unde
îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
În cazul în care întreprinzătorul decedează, moştenitorii
pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o
declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii
succesiunii. Dacă sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor
desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii
economice ca întreprindere familială.
Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu
obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de
succesor.

29
3.4. Întreprinderea familială
Întreprinderea familială este întreprinderea economică,
fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător
persoană fizică împreună cu familia sa (art. 2 lit. h, din O.U.G. nr.
44/2008).
Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi
membri ai unei familii.
Familia, este compusă din soţul, soţia, copii acestora care
au împlinit vârsta de 16 anila data autorizării întreprinderii
familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv (art. 2 lit.
d, din O.U.G. nr. 44/2008).
►Constiuirea întreprinderii familiale.
Întreprinderea familială se constituie în baza unui acord de
constituire înre membrii familiei. Acordul de constituire îmbracă
forma scrisă, ca o condiţie de valabilitate.
► Acordul de constituire trebuie să cuprindă clauze
referitoare la:
- numele şi prenumele membrilor şi a reprezentantului;
- data întocmirii acestuia;
- participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile
participării;
- cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale
întreprinderii;
- raporturile dintre membrii întreprinderii familiale;
- condiţiile de retragere;
Lipsa uneia din stipulaţiile prevăzute mai sus atrage
nulitatea absolută a acordului.
Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu
dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în
registrul comerţului, dar, prin acordul de constituire a întreprinderii
familiale, membrii acesteia, pot stipula constituirea unui
patrimoniu de afectaţiune.
Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor,
drepturilor şi obligaţiilor a membrilor întreprinderii familiale
(după caz, a persoanei fizice autorizate sau a titularului
întreprinderii individuale) afectate scopului exercitării unei
activităţi economice, constituită ca o fracţiune distinctă a
patrimoniului membrilor întreprinderii familiale (după caz, a

30
persoanei fizice autorizate sau a titularului întreprinderii
individuale) separată de gajul general al creditorilor personali ai
acestora.
Prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se
vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea
patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin
în unanimitate cotele de participare pot fi diferite de cele
prevăzute pentru participarea la veniturilenete sau la piederile
întreprinderii

►Statutul membrilor întreprinderii familiale

Membrii întreprinderii individuale sunt comercianţi
persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul
comerţului.
Aceştia răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile
contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu
patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în
completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de
participare.
Prerogativele membrilor întreprinderii familiale sunt :
- pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale ;
- pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane
care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt
domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au
organizat întreprinderea familială.
Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii
întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a
membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate să
includă şi acordul proprietarului bunului care face obiectul
actului.
Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au
dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj
►Interdicţii. Întreprinderea familială nu are dreptul
să angajeze terţe persoane cu contract de muncă.
► Statutul reprezentantului întreprinderii familiale
Reprezentantul întreprinderii familiale este desemnat prin acordul de
constituire.

31
 Reprezentantul va gestiona înteresele întreprinderii familiale şi va
lua deciziile privind gestiunea curentă a acesteia în temeiul
unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată.
Procura specială se semnează de toţi membrii întreprinderii care
au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu
capacitate de exerciţiu restrânsă.
Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii
familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea
prealabilă a membrilor , dacă valoarea bunului cu priovire
la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea
bunurilor care au fost afectate întreprinderii şi a sumelor
de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la dat actului.
Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor
Prin reprezentantul său, întreprinderea familială, poate
colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători
persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane
fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice,
făr ăca aceasta să-i schimbe statutul dobândit. Colaborarea se
face numai în scopul exercitării activităţii pentru care
întreprinderea familială a fost autorizată.
►Încetarea activităţii întreprinderii familiale
Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este
radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri :
- mai mult de jumătate din membrii acesteia au decedat ;
- mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer
încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere ;
- la cererea unei persaone fizice sau juridice prejudiciată ca efect al
unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului.
Radierea înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu
privire la anumite elelmente ale acesteia, în cazul în care prin
hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tors au în
parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu
privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărâre
judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul
comerţului (art. 25 alin. 1).
Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru
conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se
depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde

32
îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.
3.5. Comerciantul agent permanent, potrivit Legii nr. 509/2002
Potrivit 509/2002 agentul comerciant permanent este comerciantul pf sau pj
care in calitate de intermediar independent est imputernicit in mod statornic:
-sa negocieze afacerile pentru o altă persoană fizică sau persoană
juridică, numită comitent
-sa negocieze si sa incheie afaceri in numele si pe seama comitentului.
Agentul permanent isi desfasoara activitatea in schimbul unei remuneratii
primite de la comitent.
3.6. Condiţiile impuse comerciantului persoană fizică
Conditiile impuse comerciantului persoana fizica sunt de doua feluri:
a) conditii necesare protejarii persoanei interesate in realizarea
faptelor de comert – referitoare la capacitate juridica a persoanei respective.
b) conditii necesare protejarii intereselor generale, care se refera la
cauze de incapacitate sau incompatibilitate
c) condiţii necesare pentru desfăşurarea activităţii
comerciale (a actelor/faptelor de comerţ)
Conditiile impuse comerciantului persoana fizica rezultă din
următoarele acte normative:
- din art. 7 Cod.com. care prevede ,,sunt comercianţi aceia care
fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune
obişnuită,,;
- din art. 1 pct. 2, din Legea nr. 26/1990, modificată, privită în
lumina O.U.G. nr 44/2008, ,,comercianţii sunt: persoanele
fizice autorizate (cu respectarea dispoziţiilor art. 7 Cod. com),
întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii
individuale, membrii întreprinderii familiale, care
efectuează în mod obişnuit fapte de comerţ;
- din art. 2 lit. a, din O.U.G. nr 44/2008, care defineşte
activitatea economică, ca fiind, activitatea agricolă, industrială,
comercială desfăşurată (…), în scopul obţinerii unui profit;
- din art. 2 lit. f, din O.U.G. nr 44/2008, care defineşte
întreprinderea economică, ca fiind activitatea economică
desfăşurată în mod organizat (…), pe riscul întreprinzătorului.
- din art. 8 pct.1 lit. a, din O.U.G. nr 44/2008, care
impune condiţia de capacitate deplină de exerciţiu, pentru
persoanele fizice care desfăşoră activităţi economice, şi
anume: persoanele fizice autorizate întreprinzătorul
persoana fizică titular al întreprinderii individuale,

33
membrii întreprinderii familiale.
►Coroborând dispoziţiile de mai sus rezultă că o
persoană fizică pentru a deveni comerciant trebuie să
îndeplinească următoarele conditii:
1. persoana fizică trebuie să aibă capacitatea juridică
cerută de lege;
2. sa exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte
de comerţ;
3. activitatea comerciantului să aiba drept scop obţinerea
de profit excluzându-se în principal activitatea nelucrativă ;
4. comerţul astfel desfăşurat să fi realizat în nume
propriu (condiţie impusă de doctrină);
5. comerciantul persoană fizică sa acţioneze pe riscul său
(condiţie impusă de doctrină);
►Din art. 7 pct. 1, şi 8 alin 1, li. b, c, d, rezultă
condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească comerciantii -
persoanele fizice autorizate întreprinzătorul persoana
fizică titular al întreprinderii individuale, membrii
întreprinderii familiale - pentru a săvîrşi efective
activitatea comercială.
6. nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare,
vamale şi cele care privesc disciplina financuiar- fiscală, de natura
celor care se înscriu în cazierul fiscal;
7. au un sediu profesional declarat;
8. declaraţia pe propria răspundere că îndeplinesc
condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în
domeniul, sanitar-veterinar, protecţiei mediului, şi al protecţiei
muncii;
9. să fie înregistrat în registrul comerţului şi autorizat
potrivit legilor în vigoare O.U.G. nr. 44/2008.

1. Capacitatea comerciantului persoană fizică

Potrivit art.8 pct. 1, lit. a, din O.U.G. nr. 44/2008 pot desfăşura
activităţi economice în formele prevăzute de prezenta ordonanţă8,
persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor
fizice care solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi

8 PFA, întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii

întreprinderii familiale

34
economice ca PFA, ca întreprinzător titular de întreprindere
individuală şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv
vârsta de 16 ani, în caul membrilor întreprinderii familiale.
O persoană fizică dobândeste capacitatea de a fi comerciant de la
implinirea varstei de 18 ani. Nu au capacitatea de a fi comercianţi:
- minorul cu capacitatea de exercitiu restrânsă (14-18 ani), doar dacă încheie
anumite acte juridice (de la 16 ani) pentru care nu are nevoie de
încuviinţarea prealabilă a reprezentantului legal.
-interzişii judecatoreşti, deoarece nu au capacitate de exercitiu deplină,
neavând discernamantul faptelor pe care le realizează datorită stării de
alienaţie mintală.

Art 5 Cod com. precizează de altfel ca persoanele puse sub

interdicţie nu pot fi comercianţi nici nu pot continua un comerţ.
„ Prin urmare:
-comercianţii persoane fizice pot presta activitatea economică în
mod independent numai de la varsta de 18 ani, la aceasta varstă
dobândind capacitatea comercială.
- persoanele fizice pot presta activitati in cadrul întreprinderilor
familiale de la varsta de 16 ani in calitate membrii cu conditia sa nu
aibă calitatea de reprezentanţi ai acelor întreprinderi familiale.
In cadrul întreprinderilor familiale se regasesc comerciantii persoane fizice.
Întreprinderea familiala ca entitate juridica nu are personalitate juridică.
Femeia căsătorită înainte de 18 ani dacă a dobândit capacitate de
exerciţiu deplină nu poate dobândi şi capacitatea comercială.
Persoanele cu privire la care s-a constituit curatela (art. 152 Cod
fam.), deşi au discernamant nu pot să-şi apere singure interesele
datorită bolii, infirmităţii, sau batrâneţii.
Teoretic aceste persoane nu sunt incapabile cu privire la exercitarea
comerţului, practic, însa este greu de imaginat posibilitatea de a exercita
activităţi comerciale.

1.a. Incompatibilităţi. Nu pot fi comercianţi, datorită funcţiei pe care

o deţin: parlamentarii, funcţionarii publici în condiţiile impuse de statutul
propriu, potrivit Legii nr. 188/19999, magistraţii (judecătorii şi procurorii),
militarii etc.
Nu pot fi comercianţi, datorită profesiei, acele persoane care
exercită profesiuni liberale: avocţtii, notarii, medicii. Activitatea pe care

9 Legea funcţionarului public, republicată în 22.03.2004.

35
o desfăşoară nu are caracter speculativ, chiar dacă obţin câştig.
De asemenea, O.U.G. nr. 44/2008 stabileste expres ca prevederile acesteia
nu se aplică acelor activităţi economice pentru care legea a
instituit un regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare
sau alte interdicţii.
1. b. Decaderi. Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi
persoanele care au fost condamnate penal pentru una dintre
faptele (infractiunile) prevazute de lege (art. 1 lit. i – Legea nr. 12/1990
modificată). Trebuie să existe o hotarare judecatoreasca (de condamnare) în
acest sens.
Totodata O.U.G. nr. 44/2008 art. 8 pct. 1, lit. b prevede ca o persoana are
dreptul să desfăşoare activităţi economice - ca PFA, ca
întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderii individuale,
sau ca reprezentant, respectiv, membru intr-o întreprindere familială – dacă
nu au săvârşi fapte sanctionate de legile finainciare, vamale si cele care privesc
disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal.
1. c. Interdictii. Interdicţiile pot fi legale şi convenţionale.
Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face
obiectul comerţului (particular) privat şi care sunt monopol de stat
(prelucrea tutunului, prospectarea şi extracţia cşrbunelui, a minereurilor
feroase) sau activităţi care sunt considerate infracţiuni (fabricarea sau
comercializarea unor droguri sau narcotice în alt scop decât de medicament).
Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în
contract şi produc efecte numai între părţile constractante.
Exemplificăm în acest sens: 1) clauze de exclusivitate prin care un
distribuitor se obligă faţă de producator să nu vândă decât anumite
produse – în speţă, cele fabricate de producător.
2)clauze de nonconcurenţă cu privire la comerciantul agent comercial
permanent, căruia i se impune o anumită restrângere de activitate
prin această clauză.
b. Activitatea desfasurată de comeciantul persoana fizica, să fie
exercitată în mod obişnuit, cu titlu de profesie fapte ce
comerţ
Potrivit criteriului obiectiv de definire a comerciantului, persoana fizică
dobândeste aceasta calitate dacă săvârşeşte fapte de comerţ, şi în mod
excepţional fapte conexe (auxiliare) de comerţ.
Astfe, o persoana (comerciant) împuterniceşte o altă persoană să
desfăşoare comerţ în numele comerciantului. Persoana împuternicită nu
poate fi calificată comerciant.

36
 Persoana fizică trebuie sa detină calificarea – pregatirea
profesională sau, dupa caz, experienţa profesională necesară
pentru a desfăsura activitatea economică pentru care se solicita
autorizaţia. Calificarea se poate dovedi cu10:
a)diploma, certificatul sau adeverinţa de absolvire a unei institutii de
invatamant preuniversitar sau universitar,
b)certificat de calificare profesională sau de a unei forme de
pregatire profesională, organizată în condiţiile legii,
în vigoare la data eliberării acestuia,
c)certificat de competentă profesională,
d)cartea de meşteşugar,
e)carnetul de munca al solicitantului,
f)declaratia de notorietate cu privire la abilitatea de a desfăşura
activitatea pentru care se solicită autorizarea,
eliberată de primarul localităţii respective în mod
gratuit în cazul mesriilot radiţionale artizanale,
g)atestatul de recunoaştere a calificării şi/sau de echivalare
pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea
în străinătate,
h)atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în
străinătate, în afara sistemului de învăţământ,
i)orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

3. Desfasurarea comerţului pentru obţinerea unui

profit

Se exclude astfel o activitate nelucrativă. Ceea ce

intereseaza este intenţia comerciantului de a obtine profit.
(Comerciantul poate fi angajat în cadrul unei unităţi pe baza
contractului individual de muncă cu un salariu, concomitent cu
activitatea comerciala.)

4. Desfaşurarea comerţului în nume propriu

Persoana care exercită o activitate de comert în numele şi

pe seama altei persoane, nu dobandeşte calitatea de comerciant.
Astfel, nu sunt comercianti auxiliarii de comert – prepusul, procuristul,
vanzatorul, comisul-voiajor.

10 A se vedea Anexa la O.U.G. nr. 44/2008.

37
 O situaţie aparte o prezintă cazul agenţilor comercianţi permanenţi
potrivit Legii nr. 509/2002. În calitatea lor de intermediari sau împuterniciti ai
beneficiarului (comitentului agentilor) sunt mandataţi pentru:
- a negocia afaceri pentru comitentul persoană fizică sau juridică;
- a negocia şi încheia afaceri în numele şi pe seama comitentului.
Chiar daca agentul (comercial permanent) realizează acte în numele şi pe
seama comitentului agentul nu este prepus al comitentului (art 1 alin 5).
Agentul săvârşeşte acte de intermediere. În condiţiile în care le
realizează în nume propriu, potrivit art 3 Cod Com., face acte de comerţ
obiective.
Agentul are obligaţia de a acţiona cu bună credintă şi cu diligenta unui
profesionist (art 5 alin 2).

5. Desfăşurarea comerţului pe riscul comerciantului

Comerciantul acţionează pe riscul său şi ca regulă cu răspundere

nelimitată.
O.U.G. nr. 44/2008 reglementează pentru prima dată în
România, patrimoniul de afectaţiune ca fiind o fracţiune
distinctă a patrimoniului (bunuri drepturi şi obligaţii) unei
PFA, titularului de întreprindere individuală, membrilor
întreprinderii familiale afectate scopului exercitării activităţii
economice separată de gajul general al creditorilor
persoanli ai acestora.
Răspunderea nelimitată este carcteristică pentru comerciantul
persoană fizică – PFA, întreprinzător tiular de întreprindere
individuală. El răspunde cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta
a fost constituit, şi în completare cu patrimoniul său, adica cu toate
bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare care se găsesc
în patrimoniul său.
În cazul membrilor întreprinderii familiale legea instituie pe
lângă răspunderea nelimitată (cu patrimoniul de afectaţiune,
dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu patrimoniul său ) şi
răspunderea solidară şi indivizibilă pentru datoriile contractate
de reprezentantul întreprinderii familiale.
Creditorii ale caror creanţe izvorasc din faptele de comerţ ale
comerciantului se află in concurs şi pe aceeasi poziţie cu ceilalţi creditori ai
comerciantului, creditori ale căror creanţe izvorăsc din acte civile.

38
 6. Comerciantul nu au săvârşit fapte sancţionate de
legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financuiar-
fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

7. Comercaintul are un sediu decalarat. Pentru stabilirea sediului

profesional este necesar ca PFA, titularul de întreprinderii individuale sau
oricare alt membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să
deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia
acesta este declarat. Dreptul de folosinţă poate avea ca temei
juridic un contract de vânzare-cumpărare, testament, caz în care
comerciantul este proprietar, sau cun contract de locaţiune caz
în care comerciantul este locatar.
Desfăşurarea activităţilor economice prin intermediul unui
sediu permanent de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii
Europene sau ale Spaţiului Economic European se realizează cu
respectarea reglementărilor în vigoare privind sediul permanent.

8. Comerciantul trebuie să se înregistreze în registrul

comerţului şi să obtină autorizaţiile prevazute de lege.
Potrivit art. 8 pct. 1 lit. d ,,comerciantul trebuie să declare pe
propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de
funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul
sanitar, sanitar – veterinar, protecţiei mediului şi al
protecţiei muncii. Îndeplinirea condiţiilor de funcţionare se face
potrivit art. 5, 15 şi următoarele din Legea nr. 359/2004, privind
simplificarea formalităţilor de înregistrarea în registrul comerţului
a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale (în cazul nostru, ca
urmare a O.U.G. nr. 44/2008, PFA, întreprinzător individual,
întreprindere familială), persoanelor fizice, înregistrarea fiscală a
acestora, precum şi la autorizarea persoanelor juridice, cu
modificările ulterioare, atât pentru sediu profesioanl, pentru
fiecare punct de lucru, cât şi pentru activităţile
desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor
de lucru.
►Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de
autorizare a funcţionării se depune la registrul
comerţuluide pe lângă tribunalul din judeţul în care
solicitantul îşi stabileşte sediul profesional (art. 12 pct. 1,

39
O.U.G. nr. 44/2008). Cererea menţionată va fi însoţită de :
A. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare
în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării PFA,
care cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport, fotocopie certificată
olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;
2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra
sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat
certificat de moştenitor, contractd e vânzare-cumpărare,
declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act juridic carecoferă
dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;
3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste
îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de
legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-veterinar,
protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă
pregătirea profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor
prevederi speciale;
5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă
experienţa profesioanlă, dacă este cazul;
B. documentaţia de susţinere a cererii de
înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a
funcţionării a întreprinderii individuale, care cuprinde (anexa
din O.U.G. nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii
individuale- fotocopie certificată olograf de către titular privind
conformitatea cu originalul;
2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra
sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat
certificat de moştenitor, contractd e vânzare-cumpărare,
declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act juridic carecoferă
dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;
3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste
îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de
legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-veterinar,
protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care
atestă pregătirea profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit
unor prevederi speciale;

40
 5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care
atestă experienţa profesioanlă, dacă este cazul;
C. documentaţia de susţinere a cererii de
înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a
funcţionării a întreprinderii individuale, care cuprinde
(anexa din O.U.G. nr. 44/2008):
1. carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru-
fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea
cu originalul ;
2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra
sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat
certificat de moştenitor, contractd e vânzare-cumpărare,
declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act juridic carecoferă
dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;
3. declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care
să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută
de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-veterinar,
protecţiei mediului şi protecţiei muncii;
4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care
atestă pregătirea profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit
unor prevederi speciale;
5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care
atestă experienţa profesioanlă, dacă este cazul;
6. acordul de constituire încheiat de membrii familiei în
formă scrisă, ca o condiţie de validitate, şi procura specială, sub
forma unui înscris sub semnătură privată, prin care
reprezentantul este desmnat prin acordul de constituire să
gestioneze interesele întreprinderii familiale.
►Înregistrarea în registrul comerţului a PFA, a
întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale se face în
baza rezoluţiei motivate a directorului oficiului registrului
comerţului de pe lângă tribunal.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cuprinsul
cererii, documentaţiei şi a docimentelor care atestă pregătirea şi
experienţa profesională, directorul oficiului registrului comerţului
de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul
comerţului şi autorizarea funcţionării PFA, a întreprinderii
individuale şi a întreprinderii familiale

41
 Capitolul 4
Obligaţiile profesionale ale comercianţilor

4.1. Precizări prealabile

Cele mai importante obligaţii ale comercianţilor sunt :

înregistrarea la Registrul Comerţului şi întocmirea registrelor
comerciale.
Comercianţii, precum şi alte persoane fizice sau juridice,
prevăzute în mod expres de lege, sunt obligaţi :
1) înainte de începerea activităţii acestora, să ceară
înmatricularea în registrul comerţului. Prin înregistrare se
înţelege atât înmatricularea comerciantului, cât şi
înscrierea de menţiunilor, care conform legii se
menţionează în Registrul Comerţului;
2) în cursul exercitării comerţului, să ceară înscrierea
în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a
căror înregist are este prevăzută de lege( art.1 din Legea
nr.26/1990 republicată).Potrivit Legii nr.26/1990,
comercianţii sunt atât persoane fizice, cât şi asociaţiile
familiale ce efectuează în mod obişnuit acte de comerţ,
societăţile comerciale, companiile naţionale, regiile
autonome, grupurile de interes economic cu caracter
comercial şi organizaţiile cooperatiste (societăţile
cooperatiste, Legea nr.1/2005);
3) la încetarea comerţului, să ceară radierea din Registrul
Comerţului;
Prevederile Legii nr. 26/1990 referitoare la obligaţia inregistrării în
Registrul Comerţului nu se aplică meseriaşilor şi tăranilor care-şi
desfac produsele din gospodăria proprie (acest lucru rezultă şi din
art. 5 Cod comercial care prevede că: „vânzarea de produse
agricole de către producători/cultivatori nu este act de comerţ,
deci meseriaşii şi ţăranii nu sunt comercianţi).

4.2. Organizarea Registrului Comerţului

Oficiile registrului omerţului, se organizează în subordinea

Oficiului Naţional al Registrului comerţului şi funcţionează pe
lângă fiecare tribunal (art. 9 alin.1, Legea nr. 26/1990, rep. ).

42
 Oficiile registrului comerţului comunică Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului orice înmatriculare sau meţiune operată, în
termen de cel mult 15 zile de la efectuare (art. 9 alin. 3, Legea nr. 26/1990, rep.)
Comercianţii cer înmatricularea la Oficiul Registrului
Comerţului din judeţul sau municipiul Bucureşti unde-şi au sediul.
Oficiul Registrului Comerţului este obligat să elibereze pe
cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe
înregistrările efectuate în registru şi de pe actele prezentate,
precum şi certificatele constatatoare că un act sau fapt este, sau
nu este înregistrat.
Actele pentru care s-au solicitat de către persoane, copii, pot fi
cerute şi eliberate şi prin corespondenţă.
Înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor, de la
data efectuării lor în Registrul Comerţului, ori de la publicarea lor
în Monitorul Oficial al României, partea a IV- a.
Actele ori faptele neînregistrate, pentru care legea cere să fie
înregistrate nu pot fi opuse terţilor, cu excepţia cazului în care se
face dovada că ele erau cunoscute de aceştia.
Înregistrările în Registrul Comerţului se fac în baza unei
încheieri a judecătorului delegat, sau după caz a unei hotărâri
judecătoreşti irevocabile ( în afara cazurilor în care legea prevede
altfel).
Încheierile judecătorului delegat privind înmatricularea sau la
orice alte înregistrări în Registrul Comerţului sunt executorii de
drept şi sunt supuse recursului. Termenul de recurs este de 15 zile
şi pentru părţi, curge de la data pronunţării încheierii. Pentru orice
alte persoane interesate, termenul de recurs curge de la data
publicării încheierii, sau al actului modificator, actului constitutiv în
Monitorul Oficial al României.
Recursul se depune şi se menţionează la Registru Comerţului
unde s-a făcut înregistrarea.
Competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel
în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul
comerciantului. În cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ,
competenţa de soluţionare a recursului revine Curţii de Apel în a
soluţiona recursul, revine Curţii de Apel unde-ţi are sediul,
sucursala.
În termen de 3 zile de la data depunerii, Oficiul Registrului
Comerţului, înaintează recursul Curţii de Apel (în ambele cazuri).

43
 Motivele de recurs se pot depune la instanţă cu cel puţin 2
zile înaintea termenului de judecată. Dacă recursul este admis,
decizia instanţei de recurs va fi menţionată în Registrul
Comerţului.

4.3. Efectuarea înregistrărilor

Efectuarea înregistrărilor presupune o cerere de

înmatriculare a solicitantului în Registrul Comerţului:
A. Înmatricularea comerţului la începutul activităţii
1. cererea persoanei fizice autorizate, sau după caz, a
întreprinzătorrului persoană fizică titular de
întreprindere individuală, va cuprinde:
 nume, prenume, codul numeric personal, domiciliul,
cetăţenia, data şi locul naşterii, starea civilă, activitatea
comercială anterioară;
 firma comercială şi sediul acesteia;
 obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii
principale aşa cum sunt prevăzute în autorizarea pentru
exercitarea comerţului;
 numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru
exercitarea comerţului.
2. cererea întreprinderii familiale trebuie să cuprindă:
 numele şi prenumele fiecăruia dintre membrii, codul numeric
personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii;
 calitatea de membru al familiei;
 starea civilă şi activitatea comercială anterioară;
 datele de identificare ale persoanei care reprezintă asociaţia
în relaţiile cu terţii, care este de fapt membrul de familie din
iniţiativa căruia s-a înfiinţat asociaţia, sau împuternicitul
acestuia;
 firma comercială şi sediul acesteia;
 obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi activităţii
principale aşa cum sunt prevăzute în autorizarea pentru
exercitarea comerţului.
Pentru ambele cazuri (1,2), aceasta va trebui însoţită de actele
doveditoare ale datelor pe care le cuprind. Oficiul va înscrie la
Registrul Comerţului toate datele din cerere, iar pentru asociaţiile
familiale - codul unic de înregistrare atribuit conform legii.

44
 3. cererea societăţii comerciale va cuprinde datele
conţinute în mod obligatoriu în actul constitutiv şi va fi însoţit de
documentele doveditoare potrivit Legii nr./1990, modificată şi
republicată. Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele
din cerere, inclusiv codul unic de înregistrare atribuit conform
legii.
4. cererea de înmatriculare a unei regii autonome, companii
naţionale sau societăţi naţionale va trebui să cuprindă:
 actul de înfiinţare, denumirea, sediul şi, dacă este cazul,
emblema acesteia;
 obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi activităţii
principale;
 unităţile componente ce pot intra în relaţii contractuale cu
terţii, persoanele împuternicite să le reprezinte, precum şi
limitele împuternicirii acordate;
 numele, prenumele, domiciliul şi cetăţenia, data şi locul
naşterii persoanelor împuternicite să le reprezinte, precum şi
limitele împuternicirii conferite.
Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere,
inclusiv codul unic de înregistrare atribuit conform legii.
5. societăţile cooperative, reglementate de Legea nr. 1/2005
(organizaţii cooperatiste), se înmatriculează în Registrul
Comerţului cu respectarea reglementărilor privind cooperaţia
meşteşugărească, cooperaţia de consum, cooperaţia de credit
(Legea nr.1/2005).
Oficiul va înscrie la Registrul Comerţului toate datele din cerere,
inclusiv codul unic de înregistrare atribuit conform legii.
Cererea de înmatriculare se face în termen de 15 zile, termen
care începe să curgă diferit, în funcţie de momentul constituirii
solicitantului care cere înmatricularea:
a) de la data autorizării – pentru comercianţi, persoane fizice şi
asociaţii familiale;
b) de la data încheierii actului constitutiv – pentru societăţile
comerciale;
c) de la data actului de înfiinţare - pentru regiile autonome,
companiile naţionale, societăţile naţionale sau societăţile
cooperative.
Cererea de înmatriculare a unui comerciant persoană fizică
autorizată, respectiv, a întreprinzătorrului persoană fizică titular

45
de întreprindere individuală, va fi făcută personal sau prin
împuternicit cu procură specială şi autentică.
Cererea de înmatriculare a întreprinderii familiale se face de către
membrul de familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat asociaţia sau
împuternicitul acestuia cu procură specială şi autentică. Pentru
dovedirea specimenului de semnătură, comerciantul persoană
fizică autorizată, întreprinzătorrul persoană fizică titular de
întreprindere individuală, respectiv, reprezentantul întreprinderii
familiale semnează la Oficiul Registrului Comerţului în prezenţa
judecătorului delegat sau a directorului Oficiului sau a
înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura. Semnătura
comerciantului persoană fizică, respectiv a reprezentantului
întreprinderii familiale poate fi înlocuită în absenţa acestuia prin
prezentarea unui specimen de semnătură legalizat de notarul public.
Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului a unei
societăţii comerciale va fi semnată cel puţin de un administrator
sau, după caz, de reprezentantul acestuia sau de oricare asociat.
Cererea de înmatriculare în Registrul Comerţului pentru regiile
autonome, companiile naţionale, societăţile naţionale sau
societăţile cooperative va fi semnată de către persoanele
împuternicite să le reprezinte. Pentru dovedirea specimenului de
semnătură a administratorilor, a reprezentanţilor societăţilor
comerciale şi a persoanelor împuternicite să reprezinte regiile
autonome sau societăţile cooperative, persoanele autorizate
(administrator, reprezentant etc.) semnează la Oficiul Registrului
Comerţului în prezenţa judecătorului delegat sau a directorului
Oficiului sau a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura.
Cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare. La
orice înmatriculare se vor menţiona numărul şi data încheierii
judecătorului delegat.
B. Pe parcursul exercitării comerţului, comerciantul este
obligat să înregistreze menţiuni referitoare la:
a) donaţia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară
constituită asupra fondului de comerţ, precum şi orice act
prin care se aduc modificări înregistrărilor în Registrul
Comerţului sau care fac să înceteze firma în fondul de
comerţ;
b) numele, prenumele, cetăţenia şi codul numeric personal
pentru cetăţenii români, seria şi paşaportul pentru cetăţenii

46
 străini, data şi locul naşterii împuternicitului sau a
reprezentantului fiscal (dacă este cazul).
Dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită
sucursală, menţiunea se va face numai în Registrul unde va fi
înscrisă sucursala, iar semnătura împuternicitului sau
reprezentantului fiscal va fi dată în aceeaşi formă ca pentru
comerciantul persoană fizică, asociaţia familială, societăţile
comerciale, regiile autonome, companiile naţionale şi societăţile
naţional.
c) brevetele de invenţie, mărcile de febrică, de comerţ,
denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă, firma
emblemă şi alte semne distinctive asupra cărora societăţile
comerciale, regiile autonome, societăţile cooperative,
comerciantul persoană fizică sau asociaţia familială are un
drept;
d) hotărârea de divorţ a comerciantului, precum şi cea de
împărţire a bunurilor comune obţinute în cursul exercitării
comerţului (dacă este cazul);
e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de
instituire a curatelei acestuia, precum şi hotărârea prin care
se ridică aceste măsuri;
f) deschiderea procedurii de reorganizare juridică şi de faliment,
inclusiv înscrierea menţiunilor corespunzătoare procedurii;
g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului
sau cenzorului pentru fapte penale care-l fac nedemn sau
incompatibil să exercite această activitate;
h) orice modificare cu privire la actele, faptele şi menţiunile
înregistrate.
Comerciantul este obligat să solicite modificarea menţiunilor
prevăzute mai sus în cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor
supuse obligaţiilor de înregistrare. De asemenea, orice persoană
interesată poate cere înregistrarea menţiunilor prevăzute în
termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul
sau faptul supus înregistrării. Menţiunile se vor înregistra din oficiu
în termen de 15 zile de la primirea copiei legalizate a hotărârii
irevocabile, referitoare însă numai la actele şi faptele prevăzute
la literele e), f), g). Comerciantul nu este scutit de obligaţia de a
cere înregistrarea menţiunilor pentru faptul că efectuarea lor se
poate face şi la cererea altor persoane sau din oficiu.

47
 ♦ Înregistrarea sucursalei şi a filialei
Comerciantul care are sucursale trebuie să ceară
înmatricularea acestora la Oficiul Registrului Comerţului de la
sediul fiecărei sucursale. În cerere, pe lângă datele prevăzute de
Legea nr. 26/1990, pentru înmatricularea comerciantului se va
arăta şi oficiul unde a fost înmatriculată firma sediului principal.
Oficiul Registrului Comerţului de la sediul sucursalei va transmite
Oficiului Registrului Comerţului de la sediul principal al
comerciantului un extras de pe înregistrarea efectuată pentru a fi
menţionată în Registrul Comerţului respectiv.
♦ Înregistrarea în România a sucursalelor sau a filialelor unui
comerciant care au sediul principal în străinătate
Înfiinţarea în România a unei sucursale sau filiale de către
comerciantul care are sediul principal în străinătate este supusă
tuturor dispoziţiilor referitoare la înmatricularea, menţionarea şi
publicarea actelor şi faptelor cerute pentru comercianţii din ţară.
În acest caz, cererile de înmatriculare vor indica şi:
a) denumirea sucursalei şi numele sau denumirea, forma
juridică şi sediul comerciantului din străinătate;
b) numele şi calitatea persoanelor care pot reprezenta faţă de
terţi şi în justiţie pe comerciantul din străinătate, precum şi
al celor dintre ele care se ocupă nemijlocit de activitatea
sucursalei;
c) ultima situaţie financiară a comerciantului din străinătate
aprobată, verificată sau publicată potrivit legislaţiei statului
în care comerciantul îşi are domiciliul sau sediul.
Se vor înregistra, dacă este cazul, şi următoarele
menţiuni referitoare la:
a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extra – judiciare de
insolvenţă asupra comerciantului din străinătate;
b) dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi prenumele
lichidatorilor;
c) închiderea sucursalei.
Toate formalităţile corespunzătoare menţiunilor se vor face la
sediul Oficiului Registrului Comerţului de la sediul sucursalei. Dacă
o societate cu sediul în străinătate înfiinţează mai multe sucursale
în ţară, documentele de constituire şi alte acte ale aceleiaşi
societăţi necesare pentru înmatricularea unei sucursale se depun
numai la una dintre sucursale.

48
 C. Radierea înregistrărilor
Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei
înmatriculări ori printr-o menţiune în Registrul Comerţului are
dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare în tot sau
numai cu privire la anumite elemente ale acesteia.
Radierea se cere în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti
irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate
actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită
radierea dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă
menţionarea în Registrul Comerţului. Cererea de radiere se
depune şi se menţionează în Registrul Comerţului la care s-a făcut
înmatricularea comerciantului. Oficiul Registrului Comerţului în
termen de 3 zile de la data depunerii cererii o înaintează
tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului,
iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ – tribunalului acestui
judeţ. Tribunalul se pronunţă asupra cererii. Vor fi citaţi Oficiul
Registrului Comerţului şi comerciantul. Hotărârea judecătorească
de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu recurs.
Termenul de recurs curge de la pronunţare pentru părţile prezente
şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Radierea va fi efectuată
de Oficiul Registrului Comerţului care va publica hotărârea
judecătorească irevocabilă în Monitorul Oficial al României pe
cheltuiala părţii care a introdus cererea. Data înregistrării în
Registrul Comerţului este data la care înregistrarea a fost efectiv
operată în acest registru. Înregistrarea în registru se operează în
termen de 24 de ore de la data încheierii judecătorului delegat de
autorizare a înmatriculării. Comerciantul este obligat să
menţioneze pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice
alte documente întrebuinţate în comerţ şi numele sau denumirea,
sediul comercial, codul unic de înregistrare şi, dacă este cazul,
codul numeric personal. De la această cerinţă sunt exceptate
bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice care vor
cuprinde elementele prevăzute de legislaţia în domeniu.

Capitolul 5
Fondul de comerţ

49
 5.1. Precizări prealabile

În dreptul român, expresia ,,fond de comerţ,, este prevăzută în

art. 21 şi art. 42 din Legea 26/1990 privind registrul comerţului,
republicată şi modificată, precum şi în Titlul VI al Legii 99/1999
privind unele măsuri de acelerare a reformei economice. În prezent,
expresia este utilizată de legiuitor în Legea 11/1991 privind
combaterea concurenţei neloiale, aşa cum a fost modificată şi
completată prin Legea 298/2001.
Fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri mobile
şi imobile, corporale şi incorporale pe care un comerciant
le afectează desfăşurării unei activităţi comerciale, în
scopul atragerii clientelei şi obţinerii de profit.

5.2. Delimitarea noţiunii fondului de comerţ de alte

noţiuni

Fondul de comerţ şi patrimoniul. Fondul de comerţ are ca

izvor voinţa persoanei, iar patrimoniul are ca izvor legea.
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
comerciantului ce au valoare economică. Fondul de comerţ a fost
denumit în literatura economică drept patrimoniu comercial.
Această opinie este eronată deoarece o persoană nu poate avea
două patrimonii, unul comercial şi altul civil, ci numai unul singur.
Fondul de comerţ şi
întreprinderea. Întreprinderea priveşte nu numai bunuri ci şi
capital şi muncă. Deci întreprinderea înglobează elemente care
nu fac parte din fondul de comerţ, spre exemplu, forţa de muncă.

5.3. Elementele fondului de comerţ

Elementele fondului de comerţ sunt, corporale şi

necorporale.
Elemente corporale sunt:
- bunuri imobile, prin natură (cladiri), prin destinaţie
(instalaţii, utilaje, maşini). Actele de vânzare-cumpărare cu privire
la aceste bunuri sunt acte de comerţ;
- bunuri mobile corporale (materii prime, materiale, produse
rezultate din activitatea comercială chiar dacă rezultatul are o

50
legătură mai slabă cu fondul de comerţ, fac parte din acesta).
Elemente necorporale sunt: firma, emblema, clientela, vadul
comercial, brevete de invenţii, drepturi de autor, mărci de:
fabrică, comerţ, serviciu.
a. Firma este element de individualizare a comerciantului şi
constă în numele sau denumirea sub care un comerciant îşi exercită
comerţul şi sub care semnează (art.30 alin 1, Legea nr. 26/1990).
Firma comerciantului persoană fizică se compune din numele
comerciantului, scris în întregime, sau din numele şi iniţiala
prenumelui acestuia (art.31 alin.1, Legea nr.26/1990, rep. şi
modif. ) deci firma acestuia corespunde cu numele său civil.
Firma unei asociaţii familiale trebuie să cuprindă numele
membrului de familie la iniţiativa căruia se înfiinţează
asociaţia familială, cu menţiunea ,,asociaţie familială,,
scrisă în întregime.
Firma comerciantului societate comercială are conţinut
diferit în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale .
Firma societăţii în nume colectiv - SNC - se compune din numele
a cel puţin unuia dintre asociaţi plus menţiunea „societate
în nume colectiv” scrisă în întregime(art. 32, Legea nr.26/1990).
Firma societăţii în comandită simplă - SCS - se compune din
numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi
(nume şi prenume) plus menţiunea ,,societate în
comandită,, scrisă în întregime (art. 33, Legea nr.26/1990).
În scopul protejării terţilor, dacă numele unei persoane
străine de societate figurează în componenţa firmei societăţii în
nume colectiv ori a societăţii în comandită simplă aceasta devine
răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate obligaţiile societăţii.
Aceeaşi regulă se aplică şi comanditarului al cărui nume figurează
în firma unei societăţi în comandită (art. 34, Legea nr. 26/1990).
Firma societăţii pe acţiuni - SA – sau a societăţii în comandită
pe acţiuni - SCA - se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o
deosebi de firma altor societăţi, plus menţiunea scrisă în
întregime sau prescurtat societate pe acţiuni sau societate în
comandită pe acţiuni - după caz (art. 35, Legea nr. 26/1990).
Firma societăţii cu răspundere limitată - SRL – se comune dintr-o
denumire proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau
mai multor asociaţi, plus menţiunea scrisă în întregime SRL sau
perscurtat (art. 36, Legea nr. 26/1990).

51
 Firma sucursalei din România a unei societţi străine va trebui
să cuprindă şi menţiunea sediului principal din străinătate
(art. 37, Legea nr. 26/1990).
Firma comerciantului persoană juridică, se scrie în limba română
Firma se caracterizează prin noutate. Astfel, orice firmă nouă
trebuie să se deosebească de cele existente (art.38 alin.1, Legea
nr. 26/1990, rep. şi modif.).
Când o firmă nouă este asemănătoare cu o alta,
trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebească de
aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie
prin indicarea felului de comerţ exercitat sau în orice alt
mod. (art. 38 alin. 2, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).
Legea prevede că Oficiul Registrul Comerţului este obligat să
refuze înscrierea unei firme care, neintroducând elemente
deosebite în raport cu firme deja înregistrate, poate produce
confuzie cu acestea (art. 39 alin.1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.)..
Nici o firmă nu va putea cuprinde o denumire folosită
de comercianţii din sectorul public (art. 40, Legea nr. 26/1990,
rep. şi modif.). Prin înregistrare comerciantul dobândeşte un drept
de folosinţă exclusivă asupra firmeii. Firma dobândeşte şi valoare
economică. Poate fi înstrăinată numai împreună cu fondul de
comerţ.
Dacă se înstrăinează fondul de comerţ, cu orice titlu, dobânditorul
acestuia va putea să continue activitatea sub firmă anterioară,
care cuprinde numele unui comerciant persoană fizică, sau
al unui asociat al unei asociaţii familiale, societăţi în nume
colectiv ori comandită simplă, cu acordul expres al
titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi şi
cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a
calităţii de succesor (art.41 alin.1, Legea nr.26/1990, rep. şi modif.).
Păstrarea firmei precedente este permisă societăţii pe
acţiuni, în comandită pe acţiuni sau societăţii cu
răspundere limitată, fără menţionarea raportului de
succesiune (art. 41 alin.1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).

b. Emblema este un plus de de identificare a comerciantului. Dacă firma

are caracter obligatoriu, emblema are caracter facultativ.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte
un comerciant de altul de acelaşi gen (art. 30 alin.2, Legea nr.

52
26/1990, rep. şi modif.).
Emblema se caracterizează prin noutate. Astfel, orice
emblemă va rebui să se deosebească de emblemele
înscrise în acelaţi registru al comerţului, pentru acelaţi fel
de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţide pe
piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea (art. 43
alin.1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).
Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu
litere avînd mărimea de cel puţin jumătate din cea a literelor cu
care este scrisă emblema.
Emblema va putea fi folosită pe: panouri de reclamă,
facturi, scrisori, tarife, afişe, publicaţii ţi în orice alt mod,
cu condiţia să fie însoţită în mod vizibil de firma comerciantului (art.
43 alin.2, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).
Se înstrăinează şi separat şi împreună cu fondul de comerţ.
Dobânditorul va putea folosi emblema numai cu consimţământul
transmiţătorului.

c. Dispoziţii comune cu privire la firmă şi emblemă.

Firmele şi emblemele vor fi scrise în limba română (art. 30
alin.3, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).
Prin înscrierea firmei şi emblemei în registrul comerţului
titularul dobîndeşte un drept de folosinţă exclusivă asupra acestora.
Verificarea disponibilităţii firmei şi a emblemei se face de
către oficiul registrului comerţului înainte de întocmirea actelor
constitutive sau, după caz, de modificare a firmei sau a emblemei.
Firmele şi emblemele radiate din registrul comerţului sunt
indisponibile, în principiu, pentru o perioadă de doi ani de la data
radierii11

d. Clientela şi vadul comercial (achalandage-ul) – legea nu

cuprinde o reglementare referitoare la acestea. Clientela
reprezintă totaliatea. persoaneor fizice şi juridice care apelează în
11 Cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 41, Legea nr.26/1990, şi anume, în
situaţia dobândirii fondului de comerţ cu orice titlu când dobânditorul va putea
să continue activitatea sub firmă anterioară, cu acordul expres al titularului
precedent sau al succesorilor săi în drepturi, cu menţionarea raportului
de succesiune. Este însă vorba numai de firma care cuprinde numele unui
comerciant persoană fizică sau al unui asociat al unei asociaţii familiale,
societăţi în nume colectiv ori comandită simplă.

53
mod obişnuit la acelaşi comerciant (la FC al acestuia) pentru
procurarea de mărfuri şi servicii. Vadul comercial reprezintă
aptitudinea FC de a atrage clienţi (locul unde se află amplasat
imobilul, calitatea mărfurilor, serviciile, preţuri practicate,
comportarea personalului comerciantului). Se înstrăinează numai
împreună cu fondul de comerţ. În timp ce clientela apare ca un factor
obiectiv, ca un element material al fondului de comerţ, vadul
comercial se prezintă ca un factor subiectiv al acestuia. În
concepţia tradiţională sunt considerate ca fiind elemente identice.
După o altă opinie - pe care o împărtăşim – şi care este
majoritară în doctrina comercială cele două elemente sunt
distincte aflându-se într-o strânsă corelaţie. Clientela este
consecinţa vadului comercial.
e. Drepturile de proprietate industrială şi intelectuală sunt:
mărcile de fabrică de comerţ şi de servicii, brevete de învenţie,
desene şi modele ale produselor, know-how (savoir-faire), programe din
domeniul informaticii, drepturile de autor (ce rezultă din creaţia
ştiinţifică literară şi artistică).
Aceste elemente sunt regelementate fiecare în parte de legi speciale
mai puţin know-how-ul. Astfel, mărcile şi îndicaţiile geografice sunt
prevăzute de Legea 84/1998, modificată ; brevetele de învenţie de
Legea 64/1991; desenele şi modelele îndustriale de legea 129/1992;
drepturile de autor de Legea 8/1996, modificată.
f. Mărcile de fabrică sau de comerţ. Sunt semne, desene şi chiar
denumiri care individualizează produsele unui fabricant sau
mărfurile unui comerciant, deosebindu-le de ale altui fabricant sau
comerciant.
Condiţiile de valabilitate ale mărcilor sunt de fond şi de formă.
Condiţiile de fond sunt:
a.noutatea mărcii.Prin marcă se vor deosebi produsele unui
comerciant de ale altora, şi de mărcile legitim dobândite de
alţii. Condiţia noutăţii este relativă, spre deosebire de a brevetelor
de invenţie a cărei noutate este absolută.
b.specializarea mărcii constă în calitatea mărcii de a individualiza
şi de a distinge mărfurile unui comerciant. Nu este suficient ca
o marcă să fie nouă, originală, faţă de toate celelalte înscrise
şi folosite în aceeaşi ramură de comerţ sau industrie, ci
trebuie ca marca să distingă provenienţa mărfurilor sau
produselor uniu anumit comerciant.

54
 Condiţii de formă
Marca trebuie înregistrată la O.S.I.M. (Oficiul de stat pentru
învenţii şi mărci) înregistrarea avînd efect constitutiv cu privire
la dreptul de proprietate asupra ei.Marca pote fi înstrăinată şi
împreună şi separat de fondul de comerţ prin acte juridice ca:
vînzare – cumpărare, donaţie, testament etc. Marca se bucură de
protecţie dacă afost înregistrată la O.S.I.M. Protecţia juridică
produce efecte timp de 10 ani .
g. Brevetele de invenţie, fac parte din creaţiile noi (alături
de know-how, desene şi modele ale produselor –
industriale).Condiţiile de valabilitate ale acestora sunt de fond şi
de formă.
Condiţii de fond .Noutatea trebuie să fie absolută, adică invenţia
să fie originală.
Brevetele se împart în două categorii: principale şi de
perfecţionare.
Condiţii de formă.Brevetul trebuie înregistrat la O.S.I.M. Protecţia
asupra invenţiei opereză timp de 20 de ani.Acestea se transmit şi
împreună şi separat de fondul de comerţ.
h. Regimul creanţelor şi datoriilor. Creanţele şi datoriile
comerciantului nu fac parte din fondul de comerţ pentru că,
acesta este un ansamblu de elemente corporale şi incorporale,
deci nu constituie o universalitate juridică. Acestea nu se transmit
împreună cu fondul de comerţ în cazul înstrăinării acestuia.

5.4. Actele juridice privind fondul de comerţ

Operaţiunile juridice cu privire la fondul de comerţ sunt fapte

de comerţ obiective conexe (accesorii). Fiind o universalitate de
fapt mobiliară fondul de comerţ se poate transmite pe cale
succesorală în condiţiile prevăzute de Codul civil.
Vânzarea –cumpărarea fondului de comerţ presupune
vînzarea acestuia în întregime cât şi vânzarea separată a
bunurilor mobile şi imobile ce intră în componenţa fondului de
comerţ. Referitor la înstrăinarea imobilelor componente ale
fondului de comerţ îi sunt aplicabile regulile dreptului comun
referitoare la înstrăinarea imobilelor (inclusiv cele de la
publicitatea imobiliară). Vânzarea fondului de comerţ este un act
care trebuie înregistrat în registrul comerţului (menţiunea devine

55
opozabilă terţilor din momentul înregistrării). Firma, clientela şi
vadul comecial se înstrăinează numai împreună cufondul de
comerţ. Dreptul de autor şi emblema se înstrăinează separat de
acesta.
Transmitera ca aport a fondului de comerţ într-o societate
comercială – acest act se deosebeşte de vânzarea fondului de
comerţ deoarece nu comportă primirea unui preţ, în schimbul
fondului de comerţ. Asociatul va primi părţi sociale şi acţiuni în
funcţie de forma juridică a societăţii.
Locaţiunea fondului de comerţ – în schimbul unui preţ,
proprietarul fondului (ca locator) transmite locatarului folosinţa
asupra fondului de comerţ. Locatarul are dreptul să continue
exercitarea comerţului sub firmă proprie, exploatând fondului de
comerţ, dar, poate să continue activitatea şi sub firma anterioară
cu menţiunea însă a calităţii sale de succesor.
Locatarul este obligat să respecte destinaţia economică şi
funcţională a fondului de comerţ. Nu poate aduce schimbări în
organizarea şi structura FC decât cu acordul locatorului. Locatorul
are obligaţia să nu facă concurenţă locatarului prin desfăşurararea
unui comerţ de acelaşi gen.
Despre locaţiune se face menţiune în Registrul Comerţului. O
aplicaţie a acestui contract este locaţia de gestiune; gestiunea
presupune ansamblul de operaţiuni care asigură administrarea
bunurilor unei secţii, uzine, şi punerea lor în valoare.
Garanţia reală mobiliară asupra fondului de comerţ. Aceasta
poate să aibă ca obiect un bun mobil individualizat sau determinat
generic ori o universalitate de bunuri mobile, inclusiv fondul de
comerţ. Conţinutul şi caracteristicile garanţiei vor fi determinate
de părţi. Se constituie pe baza unui contract de garanţie. Se poate
constitui cu sau fără deposedarea de bunul care face obiectul
garanţiei. Legea cere îndeplinirea unei formalităţi de publicitate,
pentru protejarea dreptului real de garanţie dobândit de creditor.
Această cerinţă se consideră îndeplinită din momentul înscrierii
avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare.
Legea 26/1990 prevede obligaţia comerciantului de a cere
înscrierea în Registrul Comerţului a menţiunii privind constituirea
garanţiei reale mobiliare asupra fondului de comerţ. Menţiunea
devine opozabilă terţilor de la data efectuării ei în Registrul

56
Comerţului.

Capitolul 6
AUXILIARII DE COMERŢ

6.1. Precizări prealabile

Auxiliari de comerţ sunt de două categorii : dependenţi şi
autonomi sau independenţi.
Auxiliarii dependendenţi, depind de comercianţi aflându-se în
raporturi de muncă cu aceştia; în această categorie se includ :
prepuşii ,comişii pentru negoţ şi comişii călători pentru negoţ
Auxiliarii autonomi sunt independenţi faţă de comercianţii cu
care cooperează ; din această categorie fac parte : mijlocitorii
(intermediarii) şi agenţii de comerţ.
6.2.Reprezentarea
Pentru a înţelege raporturile dintre comercianţi şi auxiliarii
lor independenţi este necesar să analizăm instituţia care stă la
baza acestor raporturi. Instituţia se numeşte reprezentare, şi pentru
dreptul comercial are o importanta covârşitoare.
Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o
persoană numită reprezentant încheie un act juridic în numele şi
pe seama altei persoane numită reprezentat, efectele actului
astfel încheiat producându-se direct în persoana celui
reprezentat. În funcţie de izvorul său reprezentarea este de 2
feluri:
- legală (împuternicirea de reprezentare izvorăşte din lege) şi
- convenţională (împuternicirea de reprezentare izvorăşte
din convenţia părţilor). În funcţie de întinderea puterii de
reprezentare, deosebim reprezentarea totală (generală) care
conferă reprezentantului puterea de a încheia pentru reprezentat
toate actele juridice ale acestuia –cu excepţia celor strict
personale şi reprezentarea parţială (specială) care conferă
reprezentantului puterea de a încheia fie numai un act juridic fie
numai anumite acte juridice.
Pentru a fi valabilă, reprezentarea trebuie să îndeplinească
trei condiţii: existenţa împuternicirii de reprezentare, intenţia de
a reprezenta, şi voinţa valabilă a reprezentantului.
- împuternicirea dată de reprezentat este un act unilateral;
ea pote fi constatată printr-un înscris numit procură.

57
Reprezentantul trebuie să acţioneze numai în limitele
împuternicirii primite de la reprezentat.
- reprezentantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a
reprezenta pe cel de la care a primit împuternicirea. Mai mult
reprezentantul trebuie să aducă la cunoştinţa terţului calitatea
sa de reprezentant.
- la încheierea actului juridic cu terţul reprezentantul îşi
manifestă voinţa sa proprie. Din acest motiv voinţa sa trebuie să
fie liberă şi neviciată, pentru ca actul juridic încheiat să fie valabil.
Încetarea reprezentării. Reprezentarea are caracter intuitu
personae. Dacă acest caracter este afectat de anumite împrejurări,
reprezentarea încetează. Împrejurările avute în vedere sunt:
revocarea împuternicirii, renunţarea la însărcinarea primită, moartea,
înterdicţia, insolvabilitatea sau aplicarea procedurii insolvenţei.
Reprezentantul nu are voie sa depăşească limitele
împuternicirii primite. Dacă actele încheiate de reprezentant
depăşesc împuternicirrea primită, folosesc (sunt utile) reprezentatului,
se încadrează în categoria reprezantării aparente şi sunt
considerate valabile. Aceste acte pot fi ratificate ulterior de reprezentant.
Reprezentarea indirectă. Acest tip de reprezentare,
presupune că reprezentatul dă reprezentantului împuternicire ca
acesta să încheie actul juridic cu terţul în nume propriu (proprio
nomine), dar pe seama reprezentatului. Efectele actului juridic se produc
astfel numai faţă de reprezentant pentru că l-a încheiat în nume
propriu. Dar adevăratul beneficiar al efectelor actului juridic este
reprezentatul, în temeiul raportului de reprezentare dintre
reprezentat şi reprezentant, deci efectele actului juridic se
produc în patrimonial reprezentatului. Reprezentarea indirectă
cu consecinţele arătate, a fost reglementată de lege în material
contractului de comision (art. 405-412 Cod com.)

6.3. Auxiliarii dependenţi.

Auxiliarii dependenti nu pot dobandi nicioadata calitatea de comercianti,
chiar daca săvârşesc acte de comerţ.
Intermedierea realizată de aceştia între patron
(reprezentat) şi tert are la bază, nu o imputernicire (procură) ci
un contract de muncă. Deci relaţia patron (comerciant) reprezentat
este de subordonare.

58
 Din categoria auxiliarilor dependenti fac parte: prepuşii
comercianţilor, comişii pentru negoţ (comerţ), comişii călători
pentru negoţ sau comisul voiajor.
Prepuşii comercianţilor. Potrivit art. 392 Cod com. ,,Prepus este
acela care este însărcinat cu comerţul patronului său,fie în locul
unde acesta îl exerctă, fie în alt loc,, .O persoană are calitatea de
prepus dacă :
-este împuternicit să efectueze toate operaţiunile pe care le
reclamă exercitarea comerţului patronului său,
-activitatea comercială este
desfăşurată la locul unde comerciantul îşi exercită comerţul (la
sediul comerciantului), sau în alt loc determinat (la sucursală, de
exemplu).
Prepusul reprezintă un alt ego al comerciantului. Puterile prepusului
sunt generale fiind jalonate de obiectul comerţului pe care este
împuternicit să-l exercite şi au caracter permanent, reprezentarea
fiind exercitată până la încetarea calităţii sale de prepus.
Puterile prepusului au însă anumite limite, în sensul că
acesta nu poate face acte care sunt străine comerţului pentru
care a fost însărcinat de comerciant. Cu ocazia încheierii actelor
cu terţii, prepusul este obligat să aducă la cunoştinţa acestora
calitatea sa de prepus (de reprezentant), iar dacă actul se
încheie în formă scrisă este obligat, lîngă numele şi prenumele
său, şi numele şi prenumele sau firma comerciantului să scrie pe
act menţiunea ,,prin procură,,. În caz contrar actul va fi considerat în
nume propriu, şi îl va angaja personal. Deoarece îl
înlocuieşte pe comerciant în comerţul său, prepusului îi revin
anumite obligaţii profesionale specifice comercianţilor. Astfel,
prepusul este obligat să ţină registre comerciale de contabilitate.
Iar potrivit art. 397 Cod com.,, prepusul este obligat să nu-l concureze pe
comerciant (obligat la clauza de nonconcurenţă),, prepusul nu poate, fără
învoirea expresă a comerciantului, să facă operaţiuni în numele
său propriu şi nici nu poate să ia parte, pe seama sa ori a altei personae,
la un comerţ de felul aceluia cu care a fost însărcinat. Asemenea
operaţiuni sunt considerate fapte de concurenţă neloială.
Calitatea de prepus încetează prin revocarea împuternicirii,
renunţarea prepusului, prin moartea, interdicţia, insolvabilitatea
şi aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului
comerciantului.

59
 Comişii pentru negoţ. Potrivit art. 404 Cod com., comişii pentru
negoţ sunt prepuşii pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor. Deşi
legea îi denumeşte prepuşi, nu au calitatea de prepuşi în sensul
precizat anterior. Calitatea de reprezentant a comişilor pentru
negoţ rezultă din împuternicirea expresă sau tacită a
comerciantului ori din natura funcţiei îndeplinite. Puterile acestor
reprezentanţi sunt limitate. Astfel, sunt salariaţi ai
comerciantului, fiind obligaţi să exercite comerţul numai în limita
spaţiului (localului) autorizat pentru acesta. Pentru operaţiunile
efectuate în afara localului are nevoie de împutrnicire specială
din partea comerciantului, altfel operaţiunile sunt încheiate pe
riscul lor. Art.404 Cod com. precizează în acest sens, că ,,Afară
de magazin ei nu pot cere plata creanţelor patronului fără
autorizaţie specială,,. În cazul vânzării de bunuri, ei pot cere şi
încasa preţul acestora, putând da chitanţă valabilă în numele
patronului lor (art. 404 Cod. com. )
Comişii călători pentru negoţ sau comişi voiajori. Spre
desebire de comişii pentru negoţ care aşteaptă într-un local autorizat
clientela, comişii călători pentru negoţ călătoresc în alte localităţi
pentru a găsi această clientelă (localităţile sunt stabilite de
obicei de comerciant -patron). Ei sunt salariţi ai comercianţilor,
fiind plătiţi prin salariu fix sau cu un comosion pentru fiecare
afacere încheiată.
Comercianţii însărcinează pe comişii călători pentru
negoţ ,,să trateze sau să facă operaţiuni de ale comerţului său
(art. 402 Cod. com.).
Aceşti reprezentanţi sunt însărcinaţi să caute şi să găsească
clienţi, să adune oferte sau comenzi, iar actele juridice perfectate
sunt încheiate în numele şi pe seama comerciantului. Calitatea
lor de reprezentanţi, care poate rezulta din circulare scrisori avize sau alte
documente ale comerciantului, trebuie adusă la cunoştinţa terţilor în
momenul încheierii actelor juridice cu aceştia, în caz contrar sunt
obligaţi personal faţă de ei.
Faţă de terţi, comerciantul va fi angajat prin actele juridice
ale comişilor pentru negoţ numai în limita puterilor conferite.
Comisul voiajor nu încheie actul juridic cu menţiunea „prin
procură” (această menţiune revine exclusiv prepuşilor), trebuie
totuşi să arate numele patronului pentru care lucrează (potrivit
art 403 C.com.).

60
 6.4. Auxiliarii independenţi – autonomi
Agenţii comerciali permanenţi.
Activitatea de întermediere comercială s-a realizat şi prin
intermediul unei alte categorii de auxiliari denumiţi agenţi de
comerţ. Deoarece Codul comercial n-a reglementat această
categorie în mod expres, statutul juridic al agenţilor de comerţ a
fost definit pe baza pricipiilor generale ale intermedierii
comerciale şi dispoziţiilor art. 402 Cod com. referitoare la comişii
călători pentru negoţ .
În prezent, Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali
permanenţi este cea care reglementează statutul juridic al
acestei categorii de comercianţi profesionişti.
Agentul comercial permanent este un comerciant persoană
fizică sau persoană juridică, care, în calitate de intermediar independent,
este împuternicit în mod statoric să negocieze sau să negocieze
şi să încheie afaceri pentru o altă persoană fizică sau juridică,
denumită comitent, în schimbul unei remuneraţii. Raporturile
dintre agent şi comitent nu sunt raporturi de muncă (prepuşenie)
ci se stabilesc prin contractul de agenţie. Dreptul agentului la
remuneraţie din partea comitentului este condiţionat nu numai
de încheierea prin intermediul său a operaţiunilor cu terţii ci şi de
executarea obligaţiilor rezultate din contractele de intermediere.
Mijlocitorul
Deşi activitatea de mijlocire este prevăzută în Codul
comercial la art. 3 pct. 12, ca faptă de comerţ nici condiţia juridică
a acestuia şi nici contractul de mijlocire nu sunt reglementate de
acesta .În dreptul comerţului internaţional, mijlocitorii poartă
denumirea de curtieri iar activitatea acestora se realizează prin
intermediul contractului de curtaj.
Milocitorul urmăreşte să pună faţă în faţă două persoane
care vor să încheie o afacere şi, graţie diligenţelor sale, să le
determine să încheie contractul avut în vedere, deci, pune în contact
cererea cu oferta.
Statutul juridic al mijlocitorului are următoarele
caracteristici:
- mijlocitorul nu este un reprezentant al părţilor, el pune în
legătură potenţialii contractanţi şi face demersurille pentru a-i
determina să încheie operaţiunea ;

61
 -mijlocitorul este un auxiliar independent, el prestează serviciile sale
unui număr nelimitat de persoane. Natura juridică a relaţiei
dintre mijlocitor şi respectivele persoane este cea a unui contract
de locaţiune de servicii.
-mijlocitorul este un comerciant profesionist, pentru că desfăşoară
activitate în nume propriu, şi această activitate constă în
operaţiuni pe care codul comercial le consideră fapte de comerţ -
art.3 pct. 12. În această calitate, mijlocitorului îi revin toate
obligaţiile profesionale ale comercianţilor.
Pentru operaţiunile încheiate prin intermediul lor, mijlocitorii
sunt remuneraţi, fie de ambele părţi, fie numai de una din ele, după
caz. Dreptul la remunaraţie se naşte din momentul în care părţile
puse în legătură au încheiat contractul. Dreptul mijlocitorului la
remuneraţie nu este legat de executarea contractului încheiat de
părţi.
În mod tradiţional, în categoria mijlocitorilor au fost incluşi
agenţii oficiali ai bursei, chiar dacă în materie bursieră există
reglementări specifice. Amintim în acest sens, Legea nr. 297/2004
privind piaţa de capital. Mijlocitorii sau agenţii oficiali ai bursei nu
lucrează în numele şi pe seama bursei, ci în nume propriu,
realizând operaţiuni de mijlocire potrivit insarcinarii primite.

5.5. Mijlocirea în operaţiunile imobiliare. Activitatea de

mijlocire în actele juridice care au ca obiect bunurile imobilea
fost reglementată de O. G. nr. 3/2000 privind organizarea
activităţii agenţilor imobiliari. O.G. nr. 3/2000 a fost respinsă de
Legea nr. 581/2003. Astfel că în prezent, activitatea de mijlocire în
operaţiunile îmobiliare este supusă regulilor generale privind
mijlocirea în activitatea comercială.

TITLUL II

Capitolul 1.
SOCIETĂŢILE COMERCIALE

1.1. Reglementare
Deoarece reglementarea privind societăţile comerciale
cuprinsă în Codul comercial era în mare parte depăşită, ea a fost
înlocuită cu o nouă reglementare, ce face obiectul Legii 31/1990,

62
republicată şi modificată, privind societăţile comerciale
Legea 31/1990, în prezent, este reglementarea generală a
societăţilor comerciale. Însă, pentru anumite domenii de activitate
au fost adoptate reglementări speciale, cum ar fi spre exemplu O.U.G.
nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, în
materie bancară, Legea 32/2000 privind activitatea de asigurare şi
supravegherea asigurărilor, modificată, în domeniul asigurărilor,
etc.
Reglementarea generală şi specială se completează cu dispoziţiile
codului comercial şi a ale codului civil. Astfel, legea nr. 31/1990, în
art. 291, precizează că aceasta se completează cu dispoziţiile
codului comercial.
Legea 31/1990:
- reglementează cinci forme juridice de societăţi comerciale -
societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă,
societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni,
societatea cu răspundere limitată; şi
-cuprinde atât regulile comune aplicabile acestora cât şi
regulile speciale fiecărei forme juridice, indiferent de obiectul de
activitate.
Legea 31/1990 reglementează şi societăţile comerciale cu
participare străină, cu completările dispoziţiilor O.U.G. nr. 92/1997,
privind stimularea investiţiilor directe.
Dispoziţiile generale (Legea nr. 31/1990) şi dispoziţiile
speciale (O.U.G. nr. 99/2006, 32/2000, modificată etc.) cu privire la
societăţile comerciale se completează cu prevederile Codului
comercial, ale Codului civil, ale Codului muncii şi ale legislaţiei
fiscale.
Există şi societăţi fără personalitate juridică, însă, au
reglementări proprii, spre exemplu, societăţile în participaţiune
(reglementate de Codul comercial) şi întreprinderile familiale (reglementate de
O.U.G. 44/2008).
Societatea comercială este în acelaşi timp contract şi persoană
juridică..
Vom analiza în continuare societatea comercială din
perspectiva laturii contractuale şi apoi din perspectiva calităţii sale
de persoană juridică

1.2. Contractul de societate

63
 Condiţii de fond. Condiţii de formă

1.2.1. Precizări prealabile. La baza societăţii comerciale stă,

indiferent de forma juridică a acesteia, contractul de societate şi/sau
statutul. Astfel, art. 5 din Legea nr. 31/1990 prevede că, societatea în
nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de
societate, iar societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu
răspundere limitată se constiuie prin contract de societate şi statut.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul
de voinţă al unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai
statutul.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma
unui înscris unic, denumit act constitutiv. Denumirea act constitutiv, potrivit
Legii nr. 31/1990 desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul
de societate şi/ sau statutul societăţii.
Pentru că, nici Codul comercial nici Legea nr. 31/1990 nu
cuprinde o definiţie a societăţii comerciale apelăm la dispoziţiile
Codului civil respectiv la art.1491 care reglementează contractul
de societate, adică societatea civilă.
Definiţie. Art.1491 Cod civil dispune: ,,Societatea este un
contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să
pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea
deriva,, În continuare art. 1492 Cod civil reglementează obiectul
contractului de societate, referire care întregeşte definiţia de mai sus.
Astfel ,,orice societate trebuie să aibă ca obiect un ce licit şi să fie
contractată spre folosul comun al părţilor . Fiecare membru al
societăţii trebuie să pună ceva în comun sau bani, sau alte lucruri, sau
industria sa,,.
Potrivit dispoziţiilor celor două articole (art. 1491 şi 1492)
literatura de specialitate a definit societatea ca fiind un contract în
temeiul căruia două sau mai multe personae (numite în continuare,
în mod ,,generic,, asociaţi indiferent de forma juridică a societăţii) se
înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a desfăşura
împreună o anumită activitate, în vederea realizării şi împărţirii
beneficiilor care vor rezulta . Din această definiţie rezultă că
societatea presupune existenţa unor elemente de care depinde
validitatea contractului şi delimitatrea lui de alte contracte: aportul
(valoarea patrimonială pe care asociaţii o pun în comun), obiectul
societăţii (activitatea comună la care se obligă asociaţii şi care

64
constituie), realizarea şi împărţirea beneficiilor la care participă
toţi asociaţii.
Caracterele juridice ale contractului de societate sunt
următoarele :
- caracterul plurilateral, la încheierea contractului participă două sau
mai multe persoane;
- caracterul oneros, presupune urmărirea de către fiecare asociat a
unui folos patrimonial;
- caracterul comutativ, asociaţii cunosc din momentul încheierii
contractului întinderea obligaţiilor lor;
- caracterul consensual, simplu accord de voinţă al părţilor este
sufficient pentru valabilitatea contractului, iar forma scrisă este
cerută numai pentru probă (ad probationem).

Societatea civilă şi societatea comercială. Deoarece

societatea civilă şi societatea comercială sunt două forme ale
societăţii, între ele există asemănări şi deosebiri.
Asemănări:
- sunt grupări de persoane şi de bunuri, cu scop patrimonial
(economic sau lucrativ). Din acest motiv art. 1491 Cod civil defineşte atât
societatea civilă cât şi societatea comercială.
- iau naştere prin contract de societate, ale cărui
elemente de valabilitate referitoare la aport, la obiectul de activitate, la
obţinerea şi împărţirea beneficiilor se regăsesc atât în contractul
de societate civilă cât şi în contractul de societate comercială.
- urmăresc realizarea şi împărţirea beneficiilor, au prin
urmare scop patrimonial (pecuniar).
- se deosebesc de asociaţii sau fundaţii ale căror
membri urmăresc un scop ideal, moral, nepatrimonial.
Deosebiri: Deosebirile privesc, obiectul de activitate, personalitatea
juridică, constituirea, funcţionarea.
-Obiectul de activitate al societăţii comerciale este comercial
fiind format din acte /fapte de comerţ. Din acest motiv în doctrina
juridică s-a precizat că obiectul de activitate comercial dă
comercialitate societăţii comerciale. Societatea civilă are obiect de
acivitate civil cu excluderea actelor / faptelor de comerţ
- Societatea comercială are personalitate juridică în
timp ce societatea civilă rămâne un simplu contract, nu
devine subiect de drept.

65
 - Constituirea şi funcţionarea celor două forme de
societăţi. În timp ce Legea 31/1990 în art. 2 stabileşte pentru societatea
comercială anumite forme juridice: societatea în nume colectiv,
societatea în comandită simplă, societatea în comandită pe
acţiuni, societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitatată,
societatea civilă nu depăşeşte cadrul contractual.
- În plus faţă de societatea civilă, societatea comercială:
• are şi anumite obligaţii profesionale care revin numai
comercianţilor: obligaţia de a se înmatricula în registrul
comerţului, de a ţine registre de contabilitate, de a desfăşura
activitatea comercială în limitele concurenţei licite, etc.
• intră sub incidenţa Legii nr. 85/2006 cu privire la procedura
insolvenţei. Definiţie. Societatea comercială este o grupare
de persoane constituită pe baza unui contract de
societate, care se bucură de personalitate juridică, în care
asociaţii pun în comun anumite bunuri, pentru exercitatea unor
fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului care
rezultă.

1.2.2. Condiţiile de fond ale contractului de societate

Contractul de societate face parte din categoria faptelor de
comerţ obiective conexe.
a. Ca orice contract şi contractul de societate trebuie să
îndeplinească condiţiile de fond, generale, esenţiale, de
valabilitate ale oricărei convenţii, condiţii impuse de
dispoziţiile art. 948 Cod civil, referitoare la consimţământul
valabil al părţilor care se obligă, la capacitatea de a contracta, la un obiect
determinat şi la o cauză licită.
b. Contractul de societate trebuie să îndeplinească şi condiţii ce
îl particularizează faţă de celelalte contracte, numite condiţii de
fond speciale, referitoare la: aportul asociaţilor, intenţia
asociaţilor de a colabora în desfăşurarea unei activităţi
comune (affectio societatis) şi realizarea şi împărţirea
beneficiilor

A) Condiţiile de fond, generale şi esenţiale, ale contractului de

societate
a. Consimţământul părţilor. Încheierea contractului de societate
presupune manifestarea de voinţă a părţilor în acest sens. Părţile

66
contractului de societate sunt asociaţii, în societăţile de persoane
sau acţionarii în societăţile de capitaluri. Pentru a produce efecte
juridice voinţa părţilor trebuie: să fie declarată, să fie făcută cu
intenţia de a produce efecte juridice, şi să nu fie alterată de vicii.
În cazul contractului de societate consimţământul părţilor are o
particularitate ce constă în intenţia de a desfăşura în comun o
activitate comercială numită şi affectio societatis.
Persoanele care încheie contractul (semnatarii acestuia), şi persoanele care
au rol determinant în constituirea societăţii au calitatea de
fondatori. Părţile contractului de societate (asociaţii) pot fi
persoane fizice, persoane juridice, române sau străine, comercianţi sau
necomercianţi.
De asemenea, persoana fizică-asociat poate avea în aceeaşi
societate şi calitatea de salariat.
Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să nu fie alterat de
următoarele vicii de consimţîmânt: eroare, dol, sau violenţă.
Eroarea (art. 954 C. civil) reprezintă falsa reprezentare a realităţii
la încheierea actului juridic. Dacă falsa reprezentare a realităţii
cade asupra persoanei asociatului în cazul unei societăţi de
persone, contractul este lovit de nulitate, pentru că la constituirea unei
astfel de societăţi se au în vedere calităţile personale ale
asociaţilor. În cazul societăţilor de capitaluri, acest tip de eroare –
asupra persoanei – nu are relevanţă pentru încheierea contractului,
deoarece societatea se constituie în considerarea capitalului şi nu
a asociaţilor.
Dolul (art. 960 C. civil) reprezintă inducerea în eroare a unei
personae pentru a o determina să încheie un act juridic. În cazul
contractului de societate, dolul viciază consimţământu lunui asociat
numai dacă provine de la toţi ceilalţi asociaţi sau de la personae
care reprezintă valabil entitatea colectivă şi are o anumită
gravitate, de exemplu, folosirea unui bilanţ fals pentru a determina
subscrierea acţiunilor unei societăţi.
Violenţa este un viciu care nu se întâlneşte în practica
constituirii unei societăţi comerciale. În cazul ivirii unei asemenea
situaţii, se vor aplica principiile dreptului comun (art. 955-959 C. civil)
Capacitatea părţilor. Pentru încheierea contractului de societate,
persoana fizică trebuie să aibă capacitatea cerută de lege pentru
încheierea actelor juridice, în condiţiile dreptului comun, adică
trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu.

67
 Această opinie are ca temei legal art. 6 alin. 2 din Legea nr. 31/1990
care prevede că nu pot fi fondatori persoanele care potrivit legii
sunt incapabile.
Obiectul contractului. Obiectul contractului în sensul dreptului comun (art. 962
C civil) este “acela la care părţile se obligă“. În materia societăţilor
comerciale noţiunea de obiect al contractului de societate este
reprezentată de activitatea societăţii desfăşurată prin intermediul
faptelor de comerţ. Mai mult asociaţii, potrivit art. 7 şi 8, punct c din
Legea 31/1990 trebiue să prevadă în contractul de societate
“obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a
activităţii principale”. Obiectul societăţii poate consta în
producerea şi comercializarea mărfurilor, executarea de lucrări ori
prestarea de servicii.
Cauza contractului. În privinţa cauzei contractului nu există un
punct de vedere unitar. Astfel, după unii autori cauza contractului
se confundă cu obiectul acestuia, după alţi autori sunt elemente
de fond distincte. Opinia pe care o împărtăşim este aceea potrivit
căreia “acest element psihologic care determină consimţământul
şi explică motivul încheierii actului juridic este “participarea
fiecărui asociat la rezultatele activităţii comerciale desfăşurate în
comun, adică împărţirea beneficiilor“. Cauza contractului, potrivit art. 968
C.civil, trebuie să fie licită şi morală, adică să nu încalce ordinea
publică şi bunele moravuri.
Nerespectarea condiţiilor de fond ale contractului de
societate atrage după sine nulitatea acestuia.

B) Condiţiile de fond –speciale- ale contractului de

societate
1. Aportul asociaţilor. În sens juridic, prin aport se înţelege
obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în
societate un anumit bun, o valoare patrimonială. Operaţiunea este
analizată în doctrină ca fiind un contract încheiat între asociaţi şi
viitoarea societate comercială, numită şi contract de aport.
În sens etimologic, aportul înseamnă bunul adus în societate de
către asociat. Potrivit art.1492 C.civil “fiecare asociat trebuie să
pună în comun sau bani, sau alte bunuri, sau industria sa“. Aportul poate
orice obiect sau bun cu valoare economică: în numerar, în natură şi în
industrie (prestaţii în muncă).
→ Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani. Potrivit art. 16 alin. 1

68
din Legea 31/1990, republicată şi modificată, aporturile în numerar
sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate.
Aportul asociatului la capitalul social nu este purtător de
dobândă (art. 68 din L. nr. 31/1990 rep.).
→ Aportul în natură are ca obiect:
- bunuri imobile, prin natură (terenuri, clădiri), prin destinaţie
(instalaţii, utilaje),
- bunuri mobile corporale (materii prime, materiale, mărfuri, etc), bunuri
mobile incorporale (creanţe, fond de comerţ, sau anumite
elemente din fondul de comerţ care se pot transmite separat de acesta:
emblema, brevete de invenţie).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de
societate comercială.
Aceste aporturi sunt vărsate prin transferarea
drepturilor corespunzătoare oligaţie de a da) şi prin
predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în
stare de utilizare (obligaţie de face), potrivit art.16 alin. 2 din
Legea 31/1990.
Se poate transmite către societate atât dreptul de proprietate
asupra bunului cât şi dreptul de folosinţă asupra acestuia. Potrivit
art. 65 alin. 1 din Legea 31/1990, “bunurile constituite ca aport în societate
devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în
registrul comerţului, în lipsă de stipulaţie contrară“.
Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct
de vedere economic, în vederea stabilirii părţilor de înteres, a
părţilor sociale sau acţiunilor cuvenite asociatului în scimbul
aportului (art.16. alin.2). Evaluarea se face fie de către asociaţi –pe
cale convenţională, fie de către experţi.
Evaluarea se face în mod obligatoriu de către experţi dacă:
- este vorba de o societate cu răspundere limitată cu unic
asociat. Astfel, valoarea aportului în natură va fi stabilită pe
baza unei expertize de speciaitate (art. 13 alin. 3, Legea nr.31/1990) ;
- în cazul societăţii pe acţiuni care se constituie prin
subscripţie publică
. dacă există aporturi în natură,
. avantaje acordate oricărei persoane care a
participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii
conducând la acordarea autorizaţiei,
. operaţiuni încheiate de fondatori pe seama

69
societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le
ia asupra sa. În aceste cazuri fondatorii vor solicita
judecătorului delegat numirea unuia sau mai multor
experţi (art. 26 alin.1) ;
- în cazul societăţii pe acţiuni12, judecătorul delegat va putea
dispune, prin încheiere, efectuarea unei expertize în contul
părţilor, precum şi administrarea unor dovezi. Judecătorul
delegat numeşte în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul
sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia
vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare
a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia
corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb,
precum şi alte elemente indicate de judecătorul delegat (art. 37 alin.
3 şi 38 alin. 1, Legea nr. 31/1990)
- în cazul majorării capitalului social prin aporturi în
natură. Astfel, adunarea generală care a hotărât aceasta va
propune judecătorului delegat numirea unuia sau mai
multor experţi pentru evaluarea acestor aporturi în
condiţiile art. 38 şi 39, Legea nr. 31/199013, potrivit art. 215 alin. 1
Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită
simplă şi cu răspundere limitată trebuie să prevadă printre alte
clauze ,,valoarea aportului în natură şi modul evaluării ,,(art.
7 pct. d, Legea nr. 31/1990 ), iar actul constitutiv al socieăţii pe acţiuni
şi în comandită pe acţiuni, ,,natura şi valoarea bunurilor constituite
ca aport în natură,, (art. 8 pct.e, Legea nr. 31/1990 ).
Aporturile în creanţe, potrivit legii au regimul juridic al
aporturilor în natură. Ele nu sunt admise :
- la societăţile pe acţiuni care se constituie prin
subscripţie publică,
- la societăţile în comandită pe acţiuni,
- la societăţile cu răspundere limitată. (art. 16 alin. 3, Legea
nr. 31/1990 ).
Aportul în creanţe se consideră vărsat (liberat) numai după ce
societatea a obţinut plata sumei de bani care face obiectul creanţei.
Dacă plata nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat,
12 Dacă există aporturi în natură, avantaje acordate oricărei persoane care a
participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea
autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se
constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa.
13 Idem

70
asociatul, în afară de daune, răspunde de suma datorată, cu
dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor (art. 84 alin.1 şi 2,
Legea nr. 31/1990).
Raporturile dintre asociat în calitate de cedent şi societatea
comercială în calitate de cesionar sunt cârmuite de regulile
cesiunii de creanţă din dreptul comun (art. 1391 C.civil). Spre
deosebire însă de dreptul comun, asociatul cedent răspunde
de solvabilitatea debitorului, potrivit art. 84, din Legea 31/1990.
→ Prestaţiile în muncă sau servicii nu pot constitui aport la formarea
ori la majorarea capitalului socia (art. 16 alin. 4, din Legea 31/1990).
Acestea au ca obiect munca sau activitatea pe care asociatul promite să o
efectueze pentru societate potrivit competenţei şi calificării
profesionale.
Prestaţiile în muncă sunt permise, cu titlu de aport, fără a putea
constitui aport la formarea sau majorarea capitalului
social, numai asociaţilor în societatea în nume colectiv şi
asociaţilor comanditaţi, deci asociaţilor cu răspundere nelimitată.
Caracteristicile prestaţiilor în muncă :
- nu sunt cuprinse în capitalul social, deoarece legea precizează,, nu pot
constitui aport la formarea capitalului social (art. 16 alin. 5, Legea nr.
31/1990). Prin urmare, nu constituie un element al gajului general al
creditorilor societăţii ;
- dau dreptul asociatului să partcipe la împărţirea beneficiilor şi a
activului social, şi îl obligă să participe la pierderi (art.16 alin. 5, Legea
nr. 31/1990);
- trebuie evaluate şi precizate în actul constitutiv.
Constituirea şi executarea aportului.
Asumarea obligaţiei de aport se numeşte subscriere14 la capitalul
social. Acest angajament se naşte:
- prin semnarea contractului de societate (în cazul societăţii în nume
colectiv, în comandită simplă, şi cu răspundere limitată şi a
societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni care se
constituie prin subscripţie simultană) sau,
- prin partciparea la subscripţia publică (în cazul societăţii pe
acţiuni şi în comandită pe acţiuni care se constituie prin
subscripţie publică) .

14Actul juridic al subscrierii de către asociat este un act de dispoziţie, cu efecte

asupra transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului de la asociat la societatea
comercială respectivă.

71
Capitalul subscris reprezintă totalitatea aporturilor cu care
asociaţii se obligă să contribuie la formarea capitalului social al
unei societăţi comerciale. Efectuarea aportului poartă denumirea
de vărsare a acestuia. Prin urmare, capitalul vărsat reprezintă
totalitatea bunurilor intrate efectiv în patrimoniul societăţii
comerciale, consecinţă a subscrierii asociatului la formarea
capitalului social. Executarea acestei subscrieri poartă denumirea de
vărsământ, corespunzătoare noţiunii de liberare .
Asociatul care întârzie să depună aportul social este răspunzător
de daunele pricinuite iar pentru cazul în care aportul a fost stipulat în
numerar legea prevede că asociatul “este obligat la plata
dobânzilor legale din ziua în care trebuia să se facă vărsământul” (
potrivit art. 65 alin. 2 din L. nr. 31/1990). Mai mult, potrivit art. 222 li. a, din
Legea 31/1990, nerespectarea obligaţiei privind efectuarea aportului
poate avea şi consecinţa excluderii asociatului din societate15.

2. Capitalul şi patrimoniul societăţii.

Aporturile asociaţilor în totalitatea lor, fără prestaţiile în
muncă, formează capitalul social. Capitalul social este denumit şi
capital nominal, reprezentând suma totală a valorii bunurilor cu
care asociaţii la o societate comercială contribuie la constituirea
patrimoniului acesteia. Aceste aporturi reprezintă elemente ale
patrimoniului societăţii.
Capitalul social, ca sumă a acestor aporturi, şi patrimonial
societăţii sunt două concepte srtâns legate între ele care, nu
trebuie confundate însă. Prin urmare:
- patrimoniul include totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
societăţii comerciale, fiind alcătuit din activ şi pasiv;
- capitalul social reprezintă o valoare constantă pe întrega durată
a existenţei societăţii –putând fi majorat numai în condiţii
prevăzute de lege, prin modificarea actului constitutive;
- patrimoniul se măreşte şi se micşorează în funcţie de
operaţiunile curente de înregistrarea profitului sau pierderilor
înregistrate în activitatea societăţii;
- capitalul este o parte a patrimoniului societăţii comerciale.
Capitalul social are dublă semnificaţie, contabilă şi juridică.

15 Legea vizează asociaţii din societatea în nume colectiv, din societatea cu

răspundere limitată, şi asociaţii comandităţi din ambele societăţi în
comandită.

72
 Din punct de vedere contabil reprezintă o cifră convenită de
asociaţi. Ca valoare a totalităţii aporturilor, capitalul este
evidenţiat la pasiv în bilanţul societăţii, pentru că la dizolvarea
acesteia aporturile trebuie restituite asociaţilor. De asemenea, nu
trebuie confundat capitalul cu activul patrimonial, pentru că în timp ce
capitalul figurează la pasiv, după cum am arătat, bunurile şi
aporturile în numerar figurează la activ.
Din punct de vedere juridic, capitalul social constituie gajul
general al creditorilor societăţii, reprezintă limita urmăririi de
către creditorii societăţii, deoarece aceştia au luat cunoştinţă de
capitalul social prin publicitatea contractului de societate .

3. Intenţia asociaţilor de a colabora pentru desfăşurarea

unei activităţi comerciale. Acest element psihologic, intenţional, îl
întâlnim în literatura juridică sub denumirea de affectio societatis.
Această voinţă de a colabora nu are relevanţă în cazul societăţii
cu răspundere limitată cu unic asociat. În privinţa acestei
societăţi, se poate vorbi doar de intenţia de a constitui o societate pe calea
aporturilor individuale ale unei singure personae în vederea desfăşurării
unei activităţi comerciale, în nici un caz de colaborare.
În privinţa celorlalte societăţi, cu doi sau mai mulţi asociaţi,
indiferent de forma juridică, affectio societatis presupune intenţia de
colaborare voluntară a acestora de a lucra în comun, suportând
tote riscurile activităţii comerciale. Colaborarea asociaţilor
presupune egalitate juridică între aceştia şi, în consecinţă, lipsa
oricăror raporturi de subordonare. Elementul psihologic affectio societatis
constituie un criteriu de distincţie între societatea comercială şi
anumite grupuri economice sau contracte.
4. Realizarea şi împărţirea profitului. Scopul constituirii
oricărei societăţi comerciale este acela de a realiza profit din activitatea
comercială pe care o desfăşoară şi de a-l împărţi între asociaţi
Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat se numeşte
dividend (art. 67 alin. 1, Legea 31/1990). Dacă societatea nu înregistrează
profit, ci pierderi, asociaţii trebuie trebuie să le suporte, datorită
elementului psihologic, affectio societatis, care-i uneşte.
Noţiunea de profit. Stricto-sensu profitul înseamnă câştigul
evaluabil în bani rezultat din orice activitate economică, care
măreşte patrimonial asociaţilor. În sens larg, profitul reprezintă nu
numai câştigul evaluabil în bani, ci şi ,,serviciile sau bunurile

73
procurate, în condiţii mai avantajoase decît acelea care s-ar obţine
individual,,. În timp noţiunea de profit a dobîndit un înţeles mai larg.
Astfel, profitul reprezintă şi evitarea unei pierderi sau realizarea unei economii,
obţinute spre exemplu prin intermediul societăţilor de asigurări
mutuale. Prin reglementarea asociaţiei de asigurare mutuală (art.
257-263) codul comercial român consacră concepţia largă a noţiunii
de profit.
Pentru a putea fi repartizat, profitul trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii :
- să fie real, adică, să se fi înregistrat un excedent faţă de
capitalul social, pentru că nu se vor distribui dividende decât din
profituri determinate potrivit legii (art. 67 alin.3 din Legea 31/1990)
- să fie util, adică să reprezinte profitul rămas după întregirea
capitalului social, când activul patrimoniului s-a micşorat în
cursul exerciţiului financiar. Astfel, dacă se constată o
pierdere a activului net, capitalul social va trebui reîntregit sau redus,
înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit (art.
69 din L. 31/1990) .
Dacă potrivit situaţiei financiare anuale nu există profit nu
pot fi distribuite dividende asociaţilor. În caz contrar, dividendele sunt
fictive, iar ceea ce se distribuie reprezintă o parte din capitalul
social, cu prejudicierea drepturilor creditorilor. Dividendele fictive repartizate
astfel trebuie restituite societăţii, dacă societatea dovedeşte că
asociaţii au cunoscut neregularitatea distribuirii sau, în
împrejurările existente trebuiau să o cunoască (art. 67 alin. 4, L.
31/1990).
Împărţirea profitului. Actul constitutiv trebuie să prevadă
,,partea fiecărui asociat la profit şi pierderi,,(art. 7 lit. f, din L. 31/1990)
sau ,, modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor,,
(art. 8 lit.k, L. 31/1990), ceea ce înseamnă că asociaţii sunt liberi
să decidă în privinţa împărţirii profitului. Dacă asociaţii nu
precizează în actul constitutiv modul de împărţire a profitului şi
de suportare a pierderilor, art. 67 alin.2 din Legea 31/1990
prevede că ,,dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu
cota de participare la capitalul social vărsat,, . Deci fiecare asociat va avea
beneficii şi va suporta pierderi, în funcţie de contribuţia sa la
constituirea capitalului social.
În privinţa prestaţiilor în muncă (în industrie) în lipsa unei
evaluări a acestuia, asociatul va avea dreptul la o cotă din profit şi

74
 pierderi, egală cu cea a asociatului care adus în societate cota
cea mai mică de capital (art. 1511 Cod. civil) .
În actul constitutiv sunt interzise clauzele leonine, acele înţelegeri care
stipulează în favoarea unui asociat totalitatea câştigurilor, sau
prin care s-a convenit ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie
scutiţi să participe la pierder. Articolul 1513 Cod civil prevede că
este nul contractul care stipulează o astfel de clauză.
Plata dividendelor. Dividendele se plătesc în termenul satbilit de
adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile
speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei
financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat16. În caz
contrar, societate va plăti daune-interese pentru perioada de
întîrziere la nivelul dobînzii legale, dacă prin actul constitutiv sau
prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care a aprobat
situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat nu s-a
stabilit o dobândă mai mare (art. 67 alin.2, L. nr.31/1990). Dreptul la
acţiunea de restituire a dividentendelor, plătite contrar
legii, se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii
lor (art. 67 alin. 5, L. 31/1990.).
Dividendele care se cuvin după data transmiterii acţiunilor aparţin
cesionarului, în afară de cazul în care părţile au convenit altfel. (art.
67 alin. 6, L. 31/1990.).

12.3.Condiţiile de formă ale contractului de societate

A. Forma scrisă a actului constitutiv.

Actul constitutiv al societăţii comerciale se încheie în formă
scrisă, sub semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii,
iar în cazul societăţii pe acţiuni şi societăţii în comandită pe
acţiuni care se constituie prin subscripţie publică de fondatori
(art. 5 alin.6 din L.nr. 31/1990) .
Actul constitutiv îmbracă formă autentică obligatorie, dacă :
- printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social
se află un teren ;
- se consituie o societate în nume colectiv sau în
16 Întrucât dreptul la dividende se întemeiază pe actul constitutive, obligaţia societăţii
privind plata devidendelor este o obligaţie comercială. În consecinţă dobânda
legală aplicabilă societăţii comerciale care nu a plătit dividendele la termen
este dobânda legală privind obligaţiile comerciale

75
 comandită simplă ;
- se constituie o societate pe acţiuni prin subscripţie
publică.
Prin depunerea la oficiul registrului comerţului, sau după
caz, prin autentificare actul constitutiv dobândeşte dată certă (art.5
alin. 7 coroborat cu art. 17 alin. 1, L. nr. 31/1990).
Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au rol
determinant în constituirea societăţii sunt consideraţi fondatori
(art.6 alin.1 L. nr. 31/1990). Calitatea de fondatori nu o pot avea persoanele
care, potrivit legii, sunt incapabile, sau care au fost
condamnate pentru una din infracţiunile economice17, şi pentru
infracţiunile prevăzute la art.143-145 din Legea nr.85/2006
privind procedura insolvenţei sau pentru cele prevăzute de
Legea nr. 31/1990.
B. Cuprinsul contractului de societate.
Articolele 7 şi 8 din Legea 31/1990 stabilesc cuprinsul actului
constitutiv al societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă,
şi cu răspundere limitată şi respectiv al societăţilor pe acţiuni şi
în comandită pe acţiuni. Contractul de societate cuprinde clauze
comune tuturor societăţilor comerciale dar şi clauze specifice,
potrivit formei juridice respective.
Clauzele comune privesc identificarea părţilor,
individualizarea viitoarei societăţi, caracteristicile societăţii,
gestiunea acesteia, drepturile şi obligaţiile asociaţilor, dizolvarea şi
lichidarea societăţii, etc.
Clauzele sunt:
1. Clauze referitoare la identificarea asociaţilor.
Contractul de societate trebuie să prevadă:
- datele de identificare18 ale asociaţilor; la societatea în comandită
simplă se vor arăta şi asociaţii comanditaţi (art. 7 lit.a);
- datele de identificare ale fondatorilor; la societatea în comandită pe
acţiuni vor fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi (art.8 lit. a);
2. Clauze referitoare la identificrea viitoarei societăţi.

17 Sunt avute în vedere infracţiunile: gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de

fals, înşelăciune, delapidare, dare sau luare de mită.
18 Datele de identificare includ, potrivit art.8, L, nr.31/1990, :
- pentru persoanele fizice: numele, prenumele, codul numeric personal şi, dacă este cazul,
echivalentul aestuia, potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, locul şi data naşterii,
domiciliul şi cetăţenia;
pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, naşionalitatea, numărul de înregistrare în
registrul comerţului sau codul unic de înregistrare, potrivit legii naţionale aplicabile.

76
 Aceste clauze privesc forma juridică a viitoarei societăţi (societate
pe acţiuni, societate în nume colectiv, etc.), denumirea (firma) şi sediul
social (art. 7 lit. b şi art 8 lit. b).
3. Clauze ce privesc caracteristicile societăţi. Aceste clauze
privesc:
- obiectul de activitate al societăţii cu precizarea domeniului şi a
activităţii principale (art. 7 lit.c, art. 8 lit.c) ;
- la societăţile în nume colectiv, şi în comandită simplă, se
va preciza ,,capitalul social, cu menţionarea aportului fiecărui
asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi
modul evaluării (art.7 lit. d) ;
- la societăţile cu răspundere limitată se vor preciza
numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi
numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul
său (art. 7 lit.d) ;
- la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, potrivit
art.8 lit. d, e, f,
▪ capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care
are un capital autorizat, cuantumul acestuia,
▪ natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în
natură, numărul de acţiuni acordate pentru acestea şi
numele sau după caz denumirea persoanei care le-a adus ca
aport,
▪ numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu
specificitatea dacă sunt nominative sau la purtător. Dacă
sunt mai multe tipuri de acţiuni, se vor arăta, valoarea nominală şi
drepturile conferite fiecărei categorii de acţiune,
▪ orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni.
▪ numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în
comandită pe acţiuni;
4. Clauze referitoare la conducerea şi gestiunea societăţii.
- la societăţile în nume colectiv, şi în comandită simplă, se vor
menţiona, asociaţii care reprezintă şi administrează societatea
sau administratorii neasociaţi, datele lor de identificare, puterile ce li s-
au conferit şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau
separate (art.7 lit.e),
- la societăţile cu răspundere limitată, dacă sunt numiţi cenzori
sau auditor financiar, se vor menţiona, datele acestora de
identificare ale primilor cenzori, respectiv, ale primului auditor financiar (art.7

77
lit.e, indice 1),
- la societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, potrivit art.8
lit. g, se vor menţiona,
▪ datele de identificare a primilor membrii ai consiliu de
administraţie, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere,
▪ puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor,
şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat ;
▪ datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar,
▪ clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi
controlul gestiuni societăţii de către organele statutare, numărul
membrilor consiliului de administraţie sau modul de stabilire a
acestui număr( art. 8 lit.i)
▪ puterile de reprezentare conferite administratorilor, şi, după caz,
directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează
să le exercite împreună sau separat .
5. Cauze privind durata societăţii (art.7 lit. h şi 8 lit. j). Actul
constitutiv trebuie să prevadă durata societăţii, care poate fi
determinată sau nedeterminată, în timp.
6. Clauze cu privire la modalitatea de participare la profit şi
pierderi concretizate în drepturi şi obligaţii ale asociaţilor/
acţionarilor.
-societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu
răspundere limitată trebuie să precizeze ,,partea fiecărui asociat
la beneficii şi la pierderi,, (art.7 lit. f);
- societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni trebuie să
prevadă ,,modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor,,
( art.8 lit. k ).
7. Clauze referitoare la înfiinţarea de sedii secundare.
Dispoziţiile art. 7 lit.g şi 8 lit.l sunt identice, în privinţa acestei clauze.
Astfel că, actul constitutiv al societăţilor comerciale indiferent de
forma juridică, va cuprinde menţiuni în legătură cu constituirea de
sedii secundare – sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte
asemenea entităţi fără personalitate juridică, atunci când se
înfiinţează odată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor
ulterioară, dacă se are în vedere pe viitor o atare înfiinţare de
către asociaţi.
8. Clauze cu privire la unele drepturi pe care le au acţionarii
în societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni (art. 8 lit.
m). Acest tip de clauze privesc numai societăţile pe acţiuni şi în

78
comandită pe acţiuni, după cum urmează :
- orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii
sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi
înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea
autorizaţieiîn cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor
astfel de avantaje;
9. Clauze privind ,,cuantumul total al sau cel estimativ al tuturor cheltuielor
pentru constituire ,,(art.8 lit.o), pentru actul constitutiv al societăţii
pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.
10. Clauze referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţii. Actul
constitutiv al societăţilor comerciale indiferent de forma juridică a
acestora, va cuprinde menţiuni referitoare la condiţiile în care
societatea îşi încetează activitatea, prin dizolvare şi lichidare (art.
7 lit.i şi art.8 lit. p). Asociaţii, de cele mai multe ori, reproduc
dispoziţiile legale sau fac trimitere la ele.

1.3 STATUTUL SOCIETĂŢII

Noţiune. Statutul societăţilor comerciale este un act de natură

consesuală, cu excepţia statutului care stă la baza societăţii cu
răspundere limitată cu unic asociat.
Statutul, şi contractul de societate pot fi încheiate separat
sau pot îmbrăca forma înscrisului unic. Şi împreună şi separat se
numesc acte constitutive. Ambele stau la baza societăţilor pe
acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată.
Societăţile pot opta între a încheia două acte constitutive
distincte -contract de societate şi statut –sau a încheia unul singur,
care să le cuprindă pe ambele (art. 5, L. 31/1990). Statutul s-a împus
societăţilor pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu răspundere
limitată datorită complexităţii acestor entităţi juridice, şi a
necesităţii dezvoltării clauzelor contractului de societate.
Fiind o convenţie între asociaţi, statutul trebuie să îndeplinească
condiţiile de valabilitate împuse de art. 948 Cod. civ. referitoare la:
consimţământ, capacitate, obiect şi cauză.
În privinţa condiţiilor de formă, statutul se încheie sub semnătură
privată sau în formă autentică potrivit condiţiilor cerute de art. 5
din Legea 31/1990.
Statutul nu repetă clauzele contractului de societate, ci le

79
dezvoltă. Dispoziţiile Legii 161/200319, a adăugat la art. 5, din Legii
31/1990 că: ,,în cazurile în care contractul de societate şi statutul
constituie acte distincte, acesta din urmă va cuprinde datele de
identificare ale părţilor şi clauze reglementând organizarea,
funcţionarea şi desfăşurarea activităţii societăţii,, .

1.4. Formalităţile necesare constituirii societăţilor

comerciale

1.4.1.Precizări prealabile.
Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale sunt
întocmirea actului sau actelor constitutive în forma cerută de lege şi
înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii.
În cazul constituirii societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe
acţiuni prin subscripţie publică aceste formalităţi sunt precedate
de anumite operaţiuni speciale.
→1. Întocmirea actului sau actelor constitutive presupune:
- redactarea actului sau actelor constitutive şi, dacă e cazul,
- autentificarea înscrisurilor actelor respective.
► Redactarea actului constitutiv. Înscrisul este redactat de asociaţi în
cazurile în care legea permite ca acesta să se încheie în formă
scrisă sub semnătură privată. Actul întocmit sub semnătură
privată trebuie datat şi semnat de toţi asociaţii, iar în caz de
subscripţie publică de fondatori. Potrivit art. 5 alin. 7, din Legea
31/1990 actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea
la oficiul registrului comerţului.
La autentificarea actului constitutiv (în situaţiile prevăzute de art.5, L.
31/1990) sau, după caz, la darea de dată certă a acestuia se va
prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerţului
privind disponibilitatea firmei şi declaraţia pe propria răspundere
privind deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură
societate cu răspundere limitată (art. 17 alin 1, L. 31 /1990).
La acelaşi sediu vor putea funcţona mai multe societăţi, dacă este
îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) imobilul, prin structura lui, permite funcţionarea mai multor
societăţi în încăperi diferite
b) cel puţin o persoană este, în condiţiile legii, asociat în fiecare
19Legea nr. 161/privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea
corupţiei (M. Of., Partea I, 279 din 21. 04. 2003).

80
dintre societăţi;
c) dacă cel puţin unul dintre asociaţi este proprietar al imobilului
ce urmează a fi sediul societăţii (art. 17 alin.2 L. 31 /1990).
Notarul public va refuza autentificarea actului constitutive
sau, după caz, persoana care dă data certă va refuza operaţiunile
solicitate, dacă din documentaţia prezentată rezultă că nu sunt
îndeplinite condiţiile referitoare la disponibilitatea firmei şi la
declaraţia pe propria răspundere.
De obicei pentru redactarea actelor constitutive asociaţii apelează
la un avocat, notar sau la un serviciu specializat din cadrul
oficiului registrului comerţului.
►Autentificarea înscrisurilor actelor constitutive.
Redactarea înscrisului pentru care legea impune forma
autentică se face în condiţiile legii nr. 36 /1995 a notarilor publici
şi a activităţii notariale, potrivit art 44, numai de către notarii publici,
avocatul părţii interesate, consilierul juridic ori reprezentantul legal al
persoanei juridice, ori de serviciul specializat din cadrul oficiului registrului
comerţului.
Înscrisul actului constitutiv este prezentat notarului public pentru autentificare de
către persoana desemnată în calitate de administrator al societăţii
comerciale ori de către un asociat anume împuternicit.
Potrivit art. 5 alin. 5 din Legea 31 /1990, legea impune prezenţa tuturor
asociaţilor, personal sau prin mandatar, cu procură specială în
formă autentică.
La autentificarea actului sau actelor consitutive (sau la darea de dată
certă, în cazurile prevăzute la art.5 alin. 6) se va prezenta
dovada eliberată de oficiul registrului comerţului privind
disponibilitatea firmei, iar în cazul unei societăţi cu răspundere
limitată cu unic asociat declaraţia pe propria răspundere privind
deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu
răspundere limitată.
Verificarea disponibilităţii firmei (şi a emblemei) se face de către
oficiul registrului comerţului înainte de întocmirea actelor
constitutive sau, după caz de modificare a firmei şi/sau a
emblemei (art. 39 alin.8 din Legea nr. 26/1990 republicată). Dacă nu
sunt îndeplinite condiţiile referitoare la disponibilitatea firmei
(…) şi la declaraţia pe propria răspundere (…), notarul public va
refuza autentificarea actului constitutive sau, după caz,
persoana care dă dată certă va refuza operaţiunile solicitate.

81
 Procedura de autentificare a actelor constitutive ale societăţii
comerciale este reglementată de Legea 36 /1995 referitoare la
autentificarea înscrisurilor, în art. 58-67. Potrivit acestei legi
notarul public are competenţa să verifice legalitatea actelor
constitutive a căror autentificare o face. Astfel, art.6 din Legea 36 /
1995, prevede obligaţia notarilor publici de a verifica
actele pe care le instrumentează pentru a nu cuprinde
clauze contrarii legii şi bunelor moravuri. Dacă actul
cuprinde asemenea clauze notarul public îi va refuza autentificarea.
Notarul public, de asemenea, va verifica dacă sunt îndeplinite
condiţiile de fond şi de formă ale înscrisurilor redactate de părţi
ori de către reprezentanţii lor, având posibilitatea să le aducă
modificări şi completări corespunzătoare cu acordul părţilor.
Pentru autentificarea actului sau actelor constitutive se vor plăti
onorariile notariale legale potrivit art. 282 din Legea 31 /1990.
Ca urmare a întocmirii actelor constitutive viitoarea societate
comercială dobândeşte anticipat capacitate de folosinţă
restrânsă, mai exact de la data redactării înscrisului sub
semnătură privată, respectiv de la data autentificării acestuia.
Capacitatea de folosinţă restrânsă are în vedere numai
drepturile şi obligaţiile asociaţilor referitoare la constituirea valabilă a
societăţii comercial. Din momentul dobândirii capacităţii de
folosinţă societatea comercială dobândeşte şi capacitate de
exerciţiu. Aceasta din urmă presupune posibilitatea îndeplinirii
actelor juridice necesare constituirii valabile a societăţii
comerciale, de către administratorii societăţii (persoane anume
desemnate prin actele constitutive), şi în lipsa acestora de către
oricare dintre asociaţi.
→ 2. Înregistrarea şi autorizarea funcţionării societăţii
comerciale
Societatea comercială este supusă procedurii înmatriculării în
registrul comerţului, înregistrării fiscale şi autorizării funcţionării
pe baza declaraţiilor tip pe propria răspundere ale persoanelor
juridice, care au obligaţia să ceară înmatricularea în registrul
comerţului, în temeiul Legii nr, 359/2004 modificată şi completată
prin O.U.G.75/2004.
► Prin autorizarea funcţionării se înţelege asumarea de către
societatea comercială (numită de lege în art. 2 solicitantă) a
responsabilităţii privitoare la legalitatea defăşurării activităţilor

82
declarate.
► Prin înregistrarea în registrul comerţului se înţelege:
- înmatricularea societăţilor comerciale (a societăţilor
comerciale şi companiilor naţionale, a grupurilor de interes
economic, a regiilor autonome, a organizaţiilor cooperatiste şi a
sucursalelor înfiinţate de acestea);
- înscrierea de menţiuni, precum şi
- înregistrarea altor operaţiuni care se menţionează în
registrul comerţului potrivit legii.
În vederea efectuării înregistrării în registrul comerţului,
fondatorii, administratorii sau reprezentanţii societăţii (sau orice
persoană interesată) întocmesc o cerere de înregistrare, pe care o
depun la biroul unic din cadrul oficiului registrului comerţului de pe
lângă tribunal.
Înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a
judecătorului delegat sau a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Societatea comercială - ca şi celelalte persoane juridice
prevăzute de O.U.G. nr. 75/2004, numite solicitanţi - dobândeşte
personalitate juridică de la data înregistrării în registrul comerţului
a încheierii judecătorului delegat, prin care se dispun autorizarea
constituirii şi înmatricularea societăţii .
Actele înregistrate astfel în registrul comerţului devin opozabile
terţilor, cu excepţia cazurillor în care legea prevede condiţia
cumulativă a publicării acestora în Monitorul Oficial al României.
► La înmatriculare, societăţii comerciale (solicitantului) i se
eliberează certficatul de înregistrare, ce conţine numărul de
ordine din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare atribuit de
Ministerul Finanţelor Publice, însoţit de încheierea judecărorului
delegate.
La înregistrarea modificărilor actului constitutiv al societăţii
comerciale i se eliberează certificatul de înscriere de menţiuni,
însoţit de încheierea judecătorului delegat.
► Certificatul de înregistrare şi după caz, certificatul de înscriere
de menţiuni se eliberează în termen de 3 zile, respective 5 zile,
calculate de la data înregistrării (potrivit dispoziţiilor Codului de
procedură civilă dacă judecătorul delegate nu dispune altfel).
Certificatul de înregistrare conţinînd codul unic de
înregistrare reprezintă dovada că societatea comercială
(persoana juridică –solicitant) a fost luată în evidenţa

83
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi în
evidenţa organului fiscal. Legea nr. 359/2004, în art. 9 alin. 4
consideră că, societatea comercială (persoana juridică –solicitant)
a fost luată în evidenţa organului fiscal dacă certificatul de
înregistrare al acesteia conţine şi atributul “ R”.
Extrasul de registru emis de oficiul registrului comerţului de pe
lîngă tribunal (valabil 30 de zile de la emitere) este actul care
dovedeşte pe parcursul existenţei societăţii comerciale (persoanei
juridice-solicitant) starea acesteia – referitoare la: funcţionare,
insolvenţă, reorganizare judiciară, faliment sau suspendare
temporară a activităţii. Extrasul de registru se eliberează în cel
mult 24 de ore de la data înregistrării cererii.
►Atribuirea codului unic de înregistrare. Cererea pentru solicitarea
înregistrării fiscale se face prin depunerea acesteia la biroul unic
din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, iar
codul unic de înregistrare care se atribuie de Ministerul Finanţelor publice,
se acordă dacă cererea de înregistrare în registrul comerţului este
admisă de judecătorul delegate.
Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale transmit
direct sau prinintermediul Oficiului Naţional al Registrului
comerţului, pe cale electronică, Ministerului Finanţelor, datele
referitoare la înregistrările efectuate în registrul comerţului şi cele
conţinute în cererea de înrgistrare fiscală, în vederea atriburii
codului unic de înregistrare fiscalăde către Ministerul Finanţelor
publice .
Ministerul Finanţelor Publice atribuie pe baza datelor transmise
codul unic de înregistrare în termen de maxim 8 ore.
Pentru societăţile comerciale (ca şi pentru celelalte persoane
juridice – solicitanţi) structura codului unic de înregistrare se
stabileşte de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul
Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Justiţiei. Acest cod este utilizat
de toate sistemele informatice care prelucrează date privind
societăţile comerciale (şi celelalte persoane juridice - solicitanţi)
precum şi de acestea în relaţiile cu terţii, inclusive cu autorităţile
şi instituţiile publice, pe toată durata funcţionării lor.
►Publicarea în Monitorul Oficial. După efectuarea înmatriculării
societăţii comerciale în registrul comerţului, un extras20 al

20 Extrasul încheierii judecătorului delegate cuprinde următoarele elemente:

84
încheierii judecătorului delegate se comunică, din oficiu, Regiei
Autonome “ Monitorul Oficial ”, spre publicare, pe cheltuiala solicitantului.
Oficiul registrului comerţului va menţiona pe extrasul încheierii
judecătorului delegat codul unic de înregistrare atribuit şi numărul
de ordine în registrul comerţului. Acest document poate fi
transmis şi pe cale electronică.
Încheierea judecătorului delegat se publică integral în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a la cererea şi pe cheltuiala
solicitantului.
►Procedura autorizării funcţionării societăţilor comerciale.
În vederea eliberării certificatului de înregistrare sau, după caz, a
certificatului de înscriere de menţiuni de către biroul unic
din cadrul Oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal,
societatea comercială (solicitantul, potrivit art. 15 din Legea 359/2004)
are obligaţia să depună, odată cu cererea de înregistrare şi actele
doveditoare, declaraţia tip pe propria răspundere semnată de
asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz
(potrivit art 15 din Legea 359/2004) că:
- persoana juridică nu desfăşoară la sediul social sau la sediile
secundare, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani ;
- persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare
prevăzute de legislaţia specifică în domeniul prevenirii şi stingerii
incendiilor (P.S.I.), sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi
protecţiei muncii, pentru activităţile precizate în declaraţia- tip.
Datele din declaraţiile- tip se vor înregistra în registrul
comerţului de către oficiul registrului comerţului de pe lângă
tribunal (potrivit art 15 din Legea nr. 359/2004).
Procedura de autorizare a funcţionării pe baza declaraţiei-tip pe
propria răspundere se desfăşoară prin intermediul biroului unic
din cadrul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, la
care societatea comercială (solicitantul) are obligaţia înregistrării
sediului social secundar.
Oficiile registrului comerţului, efectuează următoarele activităţi:
- primesc, verifică, înregistrează cererile de înregistrare şi actele
depuse, precum şi declaraţiile tip;
- încasează taxele şi tarifele pentru operaţiunile effectuate de

numărul şi data încheierii; denumirea; sediul social şi forma juridică, numele

şi adresa fondatorilor, administratorilor şi, dacă este cazul, a cenzorilor;
domeniul şi activitatea principală; capitalul social; durata de funcţionare.

85
oficiile registrului comerţului, precum şi cele datorate altor
autorităţi implicate în procedura de înregistrare;
- ţin evidenţa declaraţiilor tip în sistem computerizat;
- transmit autorităţilor publice competente declaraţiile-tip, în
copie şi pe cale electronică, datele de identificare ale persoanelor juridice
înregistrate în registrul comerţului;
- completează şi emit în termen certificatele constatatoare
privind înregistrarea declaraţiilor-tip;
- urmăresc termenele prevăzute de Legea nr. 359/2004 modificată de
O.U.G.75/2004 şi eliberează societăţilor comerciale (solicitanţilor)
certficatele de înregistrare, certficatele de înscriere de menţiuni,
încheierile judecătorului delegate, ca şi certificatele constatatoare.
Certificatele constatoare se eliberează de biroul unic din cadrul
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal, pe baza
declaraţiilor-tip, odată cu certificatul de înregistrare sau certificatul
de înscriere de menţiuni.
Certificatul constatator reprezintă dovada că:
- s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere din care
rezultă că la sediul social sau secundar nu se desfăşoară
activităţile prevăzute în actul constitutive sau modificator;
- s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere din care
rezultă că sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzută de
legislaţia specifică (în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor –
P.S.I.- sanitar, sanitar - veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei
muncii, pentru activităţile declarate);
- s-a înregistrat declaraţia-tip pe propria răspundere din care
rezultă modificările intervenite faţă de declaraţia tip anterioară;
Oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal transmite
autorităţilor publice competente21 în vederea efectuării controlului
21 Autorităţile publice competente, potrivit art.17alin. 2 din O.U.G. 75/2004,
sunt :
- brigăzile şi grupurile de pompieri militari din subordinea ministerului
Administraţiei şi Internelor ;
- direcţiile de sănătate publică teritoriale din subordinea Ministerlui Sănătăţii
sau ministerele cu reţea proprie de sănătate publică ;
- Autoritatea Naţională Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
sau ministerele cu reţea sanitară veterinară proprie ;
- Autorităţile publice teritoriale de protecţie a mediului din subordinea
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor;
- inspectoratele teritoriale de muncă din subordinea Ministerului Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei.

86
copiile declaraţiilor-tip şi pe cale electronică, datele de identificare
a societăţilor comerciale (solicitanţilor ) în termen de 30 de zile de
la data înregistrării în registrul comerţului .
Dacă autorităţile naţionale constată nu sunt îndeplinite
condiţiile legale de funcţionare, notifică acest fapt societăţii
comerciale respective (solicitantului), la sediul înregistrat, acordând un
termen în vederea remedierii neregularităţilor constatate. În cazul în
care nu sunt remediate neregularităţile constatate, autorităţile publice
competente notifică oficiului registrului comerţului de pe lângă
tribunal, actul prin care s-a interzis desfăşurarea activităţii (în 3
zile de la emiterea acestuia).
Arhivarea tuturor documentelor aferente procedurii de autorizare a
funcţionării pe baza declaraţilor –tip pe propria răspundere este
asigurată de oficiile registrului comerţului.
►Preschimbarea certificatului de înmatriculare. Societatea comercială
(persoane juridice - solicitanţi) a avut obligaţia ca până la dat de 31
decembrie 2004 să-şi preschimbe certificatul de înmatriculare şi
cel de înregistrare fiscală cu noul certificate de înregistrare care
conţine codul unic de înregistrare, solicitând acest lucru oficiului
registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în a cărui
rază teritorialăîşi are sediul său secundar.
Procedura pentru autorizarea funcţionării pe baza declaraţiilor-
tip pe propria răspundere se aplică şi preschimbărilor22 .
Sancţiunea pentru neefectuarea preschimbării certificatului de
înmatriculare şi a celui de înregistrare conţinând codul unic de
înregistrare, este dizolvarea de drept a societăţilor comerciale
(persoane juridice -solicitanţi) respective.
Dizolvarea de drept se constată prin încheierea judecătorului
delegat, pronunţată la cererea oficiului Naţional al Registrului
Comerţului.
Încheierea judecătorului delegate se înregistrează la registrul
comerţului şi se comunică concomitant societăţii comerciale
(persoanei juridice -solicitant) la sediul social, Ministerului Finanţeor
Publice, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pe cale
electronică, şi se publică concomitant pe pagina de internet a
22 Autorizarea funcţionării societăţilor comerciale (persoane juridice
-solicitanţi) în cadrul procedurii de preschimbare sau la înfiinţarea sediilor
sociale secundare din alte judeţe, se solicită la oficiul registrului comerţului
de pe lângă tribunalul din judeţul în a cărui rază teritorială se află acest
sediu.

87
Oficiului Naţional al Registrului Comerţului precum şi la sediul
oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.
Oricare persoană interesată poate face recurs împotriva
încheierii de constatare a dizolvării de drept, în termen de 15 zile
de la publicarea efectuată.
Dacă nu s-a declarat recurs sau recursul a fost respins
societatea comercială introă în lichidare în condiţiile Legii 31/1990
privind societăţile comerciale republicată cu modificările şi
completările ulterioare.
Reprezentantul legal al societăţii copmerciale are obligaţia
numirii şi înregistrării în registrul comerţului a lichidatorului, în
termen de 6 luni de la data pronunţării încheierii de dizolvare, sau,
după caz, de la data respingerii recursului formulat împotriva acesteia.
Dacă societatea comercială nu numeşte un lichidator (sau
persoana juridică, asociaţia familială nu are reprezentant) în termen de 6
luni, la cererea oricărei personae interesate, judecătorul delegat
numeşte un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare şi
lichidare.
Lichidatorul va fi remunerat din averea persoanei juridice dizolvate, sau în lipsa
acesteia, din fondul de lichidare constitui potrivit Legii nr. 85/2006 privind
procedurainsolvenţei.
Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de
numire a lichidatorului, în termenul prevăzut de lege societatea
comercială (persoana juridică- solicitant) se radiază din oficiu din
registrul comerţului, prin încheiere a judecătorului delegate,
pronunţată le cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

1.5 Condiţiile de formă ale contractului de

societate - Formalităţile specifice pentru constituirea
societăţii pe acţiuni

1.5.1. Precizări prealabile

►Societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni se
constiuie prin contract de societate şi statut (art 5 alin 1 din
Legea 31/1990). Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate
separat sau sub forma înscrisului unic, denumit act constitutiv (art
5 alin. 3 din Legea 31/1990).
Potrivit art. 9 din Legea 31/1990 societatea pe acţiuni se constituie
prin două modalităţi:

88
1) subscripţie integrală şi simultană a capitalului social de
către semnatarii actului constitutiv, sau
2) prin subscripţie publică. În cazul constituirii prin subscripţie
publică actul constitutiv al societăţii pe acţiuni trebuie să îmbrace
forma autentică (art 5 alin. 6, din Legea 31/1990).
2.VII..b. Constituirea prin subscriere integrală sau simultană a
capitalului social..
► Pentru ca o viitoarea societate să se constituie prin subscripţie
simultană trebuie să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. art.
9 alin. 2, din Legea nr. 31/1990:
- existenţa a minimum 2 acţionari (art.10 alin.3); În cazul în care
societatea are mai puţin de 2 acţionari pe o perioadă mai lungă de
9 luni, orice persoană interesată poate solicita insatnţei dizolvarea
societăţii. Societatea nu va fi dizolvată dacă, până la rămânerea
irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, numărul minim
de acţionari prevăzut de Legea nr. 31/1990 este reconstituit.
-vărsarea prealabilă de către toţi semnatarii actului
constitutiv, a cel puţin 30% din capitalul social subscris. Diferenţa de
capital social subscris va fi vărsată :
a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în
termen de 12 luni de la data înmatriculării societăţii ;
b) pentru acţiunile emise pentru un aport în natură,
în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării;
Prin această modalitate 23capitalul social se formează prin
aporturile asociaţilor care înfiinţează societatea. Capitalul social al
societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni nu poate fi mai mic
de 90 000 lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la 2
ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de
schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în
lei a sumei de 25 000 euro (art. 10 alin.1, L. nr. 31/1990).
Cu excepţia cazului în care societatea este transformată într-o
societate de altă formă, capitalul social al societăţilor prevăzute
mai sus nu poate fi redus sub minimul legal prin adoptarea unei
hotărâri de majorare de capital în acelaşi timp cu hotărârea de
reducere a capitalului. În cazul încălcării acestor dispoziţii, orice
persoană interesată se poate adresa instanţei pentru a cere

23 Este o procedură simplă de constituire a societăţii pe acţiuni, caracteristică

de altfel şi celorlalte societăţi comerciale: în nume colectiv, în comandită
simplă şi cu răspundere limitată.

89
dizolvarea societăţii. Societatea nu va fi dizolvată dacă, până la
rămînerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de dizolvare,
capitalul social este adus la valoarea minimului legal prevăzut de
Legea nr. 31/1990.
Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic
de 2. În cazul în care societatea are mai puţin de 2 acţionari pe o
perioadă mai lungă de 9 luni, orice persoană interesată poate
solicita instanţei dizolvarea societăţii. Societatea nu va fi dizolvată
dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de
dizolvare, numărul minim de acţionari prevăzut de Legea nr.
31/1990 este reconstituit.
După subscrierea integrală a capitalului şi a efecuării
vărsământului de 30 % din capitalul social subscris, asociaţii vor
putea trece la constituirea societăţii pe acţiuni, prin încheierea actelor
constitutive şi îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege. În cazul
acestei modalităţi capitalul social al societăţii se formează în
acelaşi timp cu încheierea actelor constitutive.
1.5.2.Constiuirea continuată sau prin subscripţie publică.
►Această modalitate de constituire se iniţiază de asociaţii care nu
au suficiente mijloace financiare pentru a vărsa minimul cerut de
lege.
Condiţiile referitoare la constituirea societăţii pe acţiuni prin
subscripţie publică sunt prevăzute la art. 21 alin. 1şi 2, L. 31/1990,
după cum urmează :
- să existe minim 2 acţionari ;
- întregul capital social a fost subscris ;
- fiecare acceptant- persoană care acceptă subscrierea, numită în
continuare acceptant sau subscriitor - a vărsat în numerar
jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C.-S.A. ori
la o bancă sau la una dintre unităţile acestora. Restul de capital
subscris va trebui vărsat în termen de 12 lunide la înmatriculare.
-acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui
acoperite integral.
Vărsămintele astfel efectuate pentru constituirea societăţii
pe acţiuni prin subscripţie publică, vor fi predate persoanelor
însărcinate cu încasarea lor prin actul constitutiv, iar în lipsa unei
dispoziţii, persoanelor desemnate prin decizie a consiliului de
administraţie, respectiv a directoratului, după prezentarea
certificatului la oficiul registrului comerţului, din care rezultă

90
înmatricularea societăţii (art. 29 alin. 1).
Dacă constituirea societăţii nu a avut loc, restituirea
vărsămintelor se face direct acceptanţilor.
Capitalul social se formează astfel prin subscripţie publică
procedură iniţiată de fondatori prin oferta de subscriere adresată
oricărei persoane care are mijloace financiare şi doreşte să devină
asociat prin cumpărarea de acţiuni.
►Prospectul de emisiune. Primul act al fondatorilor este întocmirea unui prospect
de emisiune, care trebuie să cuprindă o informare completă asupra
datelor ce privesc viitoarea societate şi care să permită publicului,
ca în cunoştinţă de cauză, să facă subscrieri.
Astfel, prospectul de emisiune trebuie să conţină aceleaşi clauze
prevăzute pentru actul constitutiv (de la art. 8) mai puţin cele
privitoare la administratori şi directori, respectiv pe membrii
directoratului şi ai consilului de supraveghere, precum şi pe cenzori
sau, după caz, pe auditorul financiar.
Prospectul de emisiune trebuie să stabilească data încheierii
subscripţiei (art.18 alin.1 din L.nr. 31/1990).
Semnat de fondatori în formă autentică, prospectul de emisiune trebuie
depus la registrul comerţului din judeţul în care se va stabili sediul
societăţii, pentru ca judecătorul delegat (la oficiul registrului
comerţului) constatând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege să
autorizeze publicarea lui (art. 18 alin. 3 din Legea 31/1990).
Prospectele de emisiune care nu cuprind toate menţiunile
sunt sancţionate cu nulitate (art. 18 alin. 4 din L. nr. 31/1990). Legea
31/1990 nu reglementază conţinutul şi forma acestei publicităţi. În
practică publicitatea se face în presă.
►Subscrierea acţiunilor. Luând cunoştinţă, prin faptul publicării,
de conţinutul prospectului de emisiune, persoanele interesate îşi
manifestă voinţa de a deveni acţionari ai viitoarei societăţi, prin
cumpărarea de acţiuni. Actul subscrierii asimilat cumpărării
acţiunilor societăţilor comerciale şi considerat faptă de comerţ
obiectivă conexă de Codul comercial (în art.3 pct.4) este un
contract încheiat între subscriitori şi fondatori. Subscriitorii trebuie
să aibă capacitatea deplină de exerciţiu pentru a îndeplini un
astfel act.
Subscrierile de acţiuni se vor face pe unul sau mai multe
exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor, vizate de
judecătorul delegat (art. 19 alin. 1, Legea 31/1990).

91
 Subscrierea va cuprinde: numele şi prenumele sau denumirea,
domiciliul ori sediul subscriitorului; numărul, în litere, al acţiunilor
subscrise; data subscrierii şi declaraţia expresă că subscriitorul
cunoaşte şi acceptă prospectul de emisiune (art. 19 alin.2, L.nr. 31/1990).
În cazul în care subscrierile publice depăşesc capitalul
social prevăzut în prospectul de emisiune sau sunt mai
mici decât acesta, fondatorii sunt obligaţi să supună
aprobării adunării constitutive majorarea sau, după caz,
reducerea capitalului social la nivelul subscripţiei (art. 22, L.
nr. 31/1990).
Acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui
acoperite integral
► Rolul adunării constitutive şi al fondatorilor în
procedura de constituire a societăţii pe acţiuni prin
subscrepţie publică.
La adunarea constitutivă participă fondatorii şi persoanele care
acceptă subscripţia, numiţi acceptanţi sau subscriitori (art. 25 alin. 1,
art. 24 alin.1, etc.).
► Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenţi jumătate
plus unu din numărul acceptanţilor şi ia hotărâri cu votul
majorităţii simple a celor prezenţi (art. 25 alin. 4).
Fondatorii sunt persoanele care au obligaţia să întocmească
lista acceptanţilor, cu menţionarea numărului acţiunilor fiecăruia
(art. 23 alin.1). Lista va fi afişată la locul unde se va ţine adunarea,
cu cel puţin 5 zile înainte de adunare.
Adunarea constitutivă alege un preşedinte şi doi sau mai mulţi
secretari.
Participarea acceptanţilolor la adunarea constitutivă va fi
constatată pe liste, semnate de fiecare dintre ei şi vizate de
preşedinte şi de unul dintre secretari (art. 24 alin.1).
Înainte de a intra în ordinea de zi a adunării, oricare dintre
acceptanţi are dreptul să facă observaţii asupra listei afişate de
fondatori, iar adunarea constitutivă este cea care decide asupra
observaţiilor.
În adunarea constitutivă fiecare acceptant are dreptul la un
vot, indiferent de acţiunile subscrise. Acceptantul poate fi prezent la
adunare, sau reprezentat prin procură specială (art. 25 alin.1).
Nimeni nu poate reprezenta mai mult de 5 acceptanţi.
Acceptanţii care au constituit aporturi în natură nu au drept de vot

92
în deliberările referitoare la aporturile lor, chiar dacă sunt şi
subscriitori de acţiuni în numerar ori se prezintă ca mandatari ai
altor acceptanţi (art. 25 alin.3).

► Dacă există aporturi în natură, avantaje acordate

oricărei persoane care a participat la constituirea
societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea
autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama
societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le
ia asupra sa, fondatorii vor solicita judecătorului delegat
numirea unuia sau mai multor experţi (art. 26 alin. 1).
Raportul expertului sau experţilor va fi pus la dispoziţia
subscriitorilor, la locul unde urmează să se întâlnească adunarea
constitutivă.
Dacă valoarea aporturilor în natură, stabilită de
experţi, este inferioară cu o cincime aceleia prevăzute de
fondatori în prospectul de emisiune, oricare acceptant se
poate retrage, anunţându-i pe fondatori, până la data
fixată pentru adunarea constitutivă (art. 27 alin. 3).
Acţiunile revenind acceptanţilor care sau retras pot fi
preluate de fondatori în termen de 30 de zile sau ulterior, de alte
persoane, pe cale de subscripţie publică.
► La societăţile pe acţiuni, dacă există aporturi în natură,
avantaje rezervate oricărei persoane care a participat la care a
participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la
acordarea autorizaţiei, operaţiuni încheiate de fondatori pe seama
societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia
asupra sa, judecătorul delegat numeşte, în termen de 5 zile de la
înregistrarea cererii de înmatriculare, unul sau mai mulţi experţi
din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport
cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat
şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi
valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente
indicate de judecătorul delegat (art. 38 alin. 1).
Fondatorii vor depune raportul în termen de 15 zile de la
data aprobării sale la oficiul registrului comerţului. Registrul va
transmite o notificare cu privire la această depunere
Judecătorul delegat dispune efectuarea unei expertize în
contul părţilor, şi numeşte în termen de 5 zile de la înregistrarea

93
cererii unul sau mai mulţi experţi din liste experţilor autorizaţi.
Nu pot fi experţi, potrivit art 39 din Legea 31/1990:
- rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soţii
acestora care au constituit aportur în natură sau ai fondatorilor ;
-persoanele care primesc sub orice formă pentru funcţiile pe care le
îndeplinesc, alele decât aceea de expert, un salariu sau o
remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au constiuit aporturi
în natură (art. 39 din Legea 31/1990).

►În cadrul acestei proceduri adunarea constitutivă are

următoarele obligaţii (art. 28 din Legea 31/1990) :
- verifică existenţa vărsămintelor ;
- examinează şi validează raportul experţilor de evaluare a
aporturilor în natură; aprobă participările la beneficii ale
fondatorilor şi operaţiunile încheiate în contul societăţii ;
- discută şi aprobă actul constitutiv al societăţii ,membrii
prezenţi, reprezentând în acest scop, şi pe cei absenţi, şi
desemnează pe aceia care se vor prezenta pentru
autentificarea actului şi îndeplinirea fomalităţilor cerute
pentru constituirea societăţii ;
- numeşte primii membrii ai consiliului de administraţie,
respectiv ai consiliului de supraveghere, şi primii cenzori sau,
după caz, primul auditor financiar.
De asemenea, adunarea constitutivă este cea care va hotărî
asupra cotei din profitul net ce revine fondatorilor unei societăţi
comerciale care se constituie prin subcripţie publică; cota parte
din profit nu poate depăşi 6% din profitul net şi nu poate fi
acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la data constituirii
societăţii (art. 32 alin.1 şi 2 din Legea 31/1990).
Dacă se majorează capitalul social, drepturile fondatorilor pot fi
exercitate numai asupra profitului corespunzător capitalului social
iniţial (art. 32 alin. 3 din Legea 31/1990). De cota parte din profit de 6%
beneficiază numai persoanele fizice cărora li s-a recunoscut
calitatea de fondator prin actul constitutiv (art. 33 din Legea 31/1990).
Dacă societatea se dizolvă anticipat, fondatorii au dreptul să
ceară daune de la societate, numai în cazul în care dizolvarea s-a
făcut în dauna drepturilor lor. Dreptul la acţiunea în daune se
prescrie în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a a hotărârii adunării generale a

94
acţionarilor care a decis dizolvarea anticipată.
► Îndatoririle fondatorilor în procedura de constituire a
societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică. Răspunderea
fondatorilor şi a primilor administratori. În constituirea societăţii
pe acţiuni prin subscripţie publică un rolul determinant revine
fondatorilor, deoarece :
-întocmesc şi lansează prospectul de emisiune;
-organizează subscrierea acţiunilor;
- convoacă adunarea constitutivă.
Îndeplinind formalităţile referitoare la constituirea societăţii,
fondatorii iau asupra lor consecinţele actelor şi ale cheltuielilor
necesare constituirii acesteia, şi dacă societatea nu se constituie,
din orice cauză, ei nu se pot îndrepta împotriva acceptanţilor (art.
30 alin.1, L. nr. 31/1990).
După consituirea societăţii, fondatorii sunt obligaţi să predea
consiliului de administraţie, respectiv ai directoratului, documentele şi
corespondenţa referitoare la constituirea societăţii, în termen de 15
zile.
De asemenea, din momentul constituirii societăţii fondatorii şi
primii membrii ai consiliului de administraţie, respective ai directoratului
şi ai consiliului de supraveghere, sunt solidar răspunzători, faţă de
societate şi de terţi pentru:
-subscrierea integrală a capitalului social şi efectuarea
vărsămintelor stabilite de lege sau de actul constitutive;
-existenţa aporturilor în natură;
-veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii
(art. 31 alin.1 din Legea 31/1990).
Fondatorii sunt răspunzători de valabilitatea operaţiunilor
încheiate în contul societăţii înainte de constituire şi luate de
aceasta asupra sa (art. 31 alin. 2 din Legea 31/1990).
►De asemenea, alături de reprezentanţii societăţii şi de primii
membri ai organelor de conducere, de administrare şi de control
ale societăţii, fondatorii, răspund nelimitat şi solidar pentru
prejudiciul cauzat (art. 49, din Legea 31/1990) prin neregularităţile
ce rezultă din încălacarea cerinţelor legale de constituire a
societăţii (art. 46-48, din Legea 31/1990):
- cînd actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de
lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie
imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală

95
 pentru constituirea societăţii. În acest caz judecătorul
delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care
formulează o cerere de intervenţie, va respinge, prin încheiere,
motivat cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociaţii
înlătură asemenea neregularitate. Judecătorul delegat va lua
act în încheiere de regularizările efectuate. Dacă au fost
formulate cerei de intervenţie, judecătorul va cita
intervenienţii şi se va pronunţa asupra cererilor acestora
potrivit art.49 şi următoarele din codul de procedură civilă;
- când fondatorii sau reprezentanţii societăţii nu au cerut
înmatricularea societăţii în termen legal. În acest caz oricare
asociat pote cere oficiului registrului comerţului efecturea
înmatriculării, după ce, prin notificare sau scrisoare
recomandată, i-a pus în întârziere pe fondatori şi aceştia nu
s-au conformat în cel mult 8 zile de la primire. Dacă totuşi
înmatricularea nus-a efectuat în termenul precizat mai sus,
asociaţii sunt eliberaţi de obligaţiile ce decurg din
subscripţiile lor, după trecerea a 3 luni de la data
autentificării actului constitutiv, în afară de cazul în care
acesta prevede altfel. Dacă un asociat a cerut îndeplinirea
formalităţilor de înmatriculare, nu se va mai putea pretinde
de nici unul dintre ei eliberarea de obligaţiile ce decurg din
subscripţie.
- când au fost constatate unele neregularităţi după
înmatriculare .În acest caz societatea este obligată să ia
măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data
constatării acelor neregularităţi. Dacă societatea nu se
conformează, orice persoană interesată poate cere
tribunalului să oblige organele societăţii, sub sancţiunnea de
daune cominatorii să se regularizeze. Dreptul la cţiunea în
regularizare se prescrie printrecerea unui termen de unan
de la data înmatriculării societăţii.
După constituirea societăţii, adunarea generală nu va putea da
descărcare fondatorilor şi primilor administratori pentru
răspunderea ce le revine în cazurile precizate mai sus, timp de 5
ani, inclusiv în situaţiile în care:
- actele sau faptele, pentru nu s-a efectuat publicitatea
prevăzută de lege. Actele sau faptele respective nu pot fi
opuse terţilor, în afară de cazul în care societatea face dovada

96
 că aceştia le cunoşteau (art.50 alin.1din Lgea 31/1990).
- operaţiunile efectuate de societate înainte de a 16-a zi
de la data publicării în Monitorul Oficial al României partea a
IV-a a încheierii judecătorului delegat. Acestea nu sunt
opozabile terţilor, dacă dovedesc că au fost în imposibilitate de
a lua cunoştinţă despre ele (art. 50 alin.2 din Lgea 31/1990). Terţii
pot invoca însă actele sau faptele cu privire la care nu s-a
îndeplinit publicitatea, în afară de cazul în care omisiunea
publicităţii le lipseşte de efecte.
Potrivit att 52 din Legea 31/1990, societatea este obligată să verifice
identitatea dintre textul depus la Oficiul Registrului Comerţului
şi cel publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a sau în presă.
Dacă se constată neconcordanţă, terţii pot opune societăţii
oricare dintre texte, în afară de cazul în care societatea face
dovada că ei cunoşteau textul depus la oficiul registrului
comerţului.
De asemenea, fondatorii reprezentanţii şi alte persoane, care au
lucrat în numele unei societăţi în curs de constituire, răspund
nelimitat şi solidar faţî de terţi pentru actele juridice încheiate
cu aceştia în contul societăţii, în afară de cazul în care
societatea, după ce a dobândit personalitate juridică le-a
preluat asupra sa. Pentru a se sustrage de la obligaţiile
asumate, nici societatea şi nici terţii nu pot opune o
neregularitate în numirea reprezentanţilor, administratorilor sau a
altor persoane, care fac parte din organele societăţii, atunci când
această numire a fost publicată potrivit legii .
Societatea pe acţiuni constituită prin subscripţie publică
trebuie avizată în mod obligatoriu de către Comisia Naţională de
Valori Mobiliare, iar acţiunile emise de acestea cad sub incidenţa
prevederilor Legii 197/2004 privind piaţa de capital

1.6. Înmatricularea societăţii

1.6.1 Precizări prealabile

Societăţile comerciale se înmatriculează în registrul
comerţului, potrivit dispoziţiilor Legii 26/1990 ţi ale Legii nr.
359/2004, modificată prin O.U.G. nr. 75 /200424.
24 Potrivit acestor acte normative se înmatriculează şi societăţile şi companiile naţionale,
grupurile de interes economic, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste, precum şi
sucursalele înfiinţate de acestea.

97
 Înmatricularea în registrul comerţului este o
operaţiune de luare în evidenţă a comerciantului sau a
persoanei obligate să se înregistreze în registrul
comerţului25.
Înmatricularea societăţii comerciale se realizează în baza
unei cereri tip adreasate biroului unic din cadrul oficiului
registrului comerţului în a cărei rază teritorială se va afla sediul
societăţii26
Fondatorii, primii administratori sau, dacă este cazul, primii
membrii ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un
împuternicit al acesteia, vor cere înmatricularea societăţii în
termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv.
Înmatricularea se va face în registrul comerţului în a cărui rază
teritorială îşi va avea sediul societatea.
Potrivit art. 36 alin. 2, cererea de înmatriculare va fi însoţită
de:
a) actul constitutiv al societăţii;
b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv.
O astfel de dovadă se face prin înscrisuri emise de bancă ori de
C.E.C.;
c) dovada sediului declarat şi a disponbilităţii firmei; Această
cerinţă legală presupune dovada deţinerii în baza unui titlu legal a
spaţiului aferentsediului social, şi anume: contract de vânzare –
cumpărare, contract de închiriere, certificat de moştenire
(certificat de legatar, sau de moştenire legală).
Potrivit art. 17 alin. 2, din L. 31/1990, la acelaşi sediu vor
putea funcţiona mai multe societăţi, dacă este îndeplinită cel
puţin una dintre următoarele condiţii :
- imobilul, prin structura lui, permite funcţionarea mai multor
societăţi în încăperi diferite;
- cel puţin o persoană este, în condiţiile legii, asociat în
fiecare dintre societăţi;
- dacă cel puţin unul dintre asociaţi este proprietar al
imobilului ce urmează a fi sediul societăţii.
d) în cazul aporturilor în natură subscrise şi vărsate la constituire,
actele privind proprietatea, iar în cazul în care printre ele

25 A se vedea, Stanciu Cărpenaru, Drept commercial roman, Ediţia a VI-a revăzută şi

adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, pg, 99.
26 Modelul şi conţinutul cererii sunt stabilite prin ordinul ministrului justiţiei nr. 455/C/2006
(M. Of., Partea I, nr. 122/8. 02. 2006.

98
figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care
sunt grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi
aprobate de asociaţi;
f) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a primilor
administratori şi, după caz, a primilor directori, respectiv a
primilor membrii ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere
şi, dacă este cazul, aprimilor cenzori, care îndeplinesc condişiile
prevăzute de Legea nr. 31/1990. Declaraţia reprezintă dovada că
aceste persoane nu intră sub incidenţa interdicţiilor stabilite de
art. 6 alin. 2 şi art. 153 indice 14, din L. nr. 31/1990
g) alte acte sau avize prevăzute de legi speciale în vederea
constituirii. Pentru înmatricularea unor societăţi comerciale, legea
solicită existenţa unor avize şi autorizaţii prealabile, de exemplu,
autorizaţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor – pentru
societăţile de asigurare, autorizaţia provizorie a Băncii Naţionale a
României – pentru societăţile comerciale bancare, avizul de
princioiu şi autorizaţia Comisiei Naţionale a valorilor mobiliare –
pentru societăţile de servicii de investiţii financiare potrivit Legii
nr. 297/2004, privind piaţa de capital. Cererea de
înmatriculare se depune la oficiul registrului comerţului, în termen
de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv în forma cerută
de lege.
La data depunerii cererii de înregistrare, reprezentanţii societăţii
sunt obligaţi să depună la oficiul registrului comerţului
semnăturile lor, dacă au fost numiţi prin actul constitutiv, iar ce
aleşi în timpul funcţionării societăţii, în termen de 15 zile de la
alegere (art. 45 alin. 1).
1.6.2. Rolul judecătorului- delegat la oficiul registrului
comerţului în procedura de înmatriculare a societăţilor
comerciale.
Cererea de înmatriculare a societăţii se soluţionează de
judecătorul delegat27.
Potrivit art. 37 alin. şi 2, din L. nr. 31/1990 ,,la începutul fiecărui an
judecătoresc, preşedintele tribunalului va delega la oficiul
registrului comerţului unul sau mai mulţi judecători ai
tribunalului,,. Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit
27 Crenguţa Leaua, Unele aspecte privitoare la procedura necontencioasă şi rocedura
contencioasă de soluţionare a cererii de înmatrciculare a societăţii comerciale şi a cererilor
de înregistrare de menţiuni, în Dreptul,, nr. 2/2002, p. 86 şi urm.

99
legii, se înregistrează în registrul comerţului, se exercită de justiţie
printr-un judecător delegat (art. 37 alin. şi 1, din L. nr. 31/1990).
Prin urmare, respectarea condiţiilor de fond şi de formă pe
care trebuie să le îndeplinească actul sau actele constitutive este
examinată de judecătorul delegat. În cadrul acestei verificări
judecătorul delegat, va putea dispune, prin încheiere motivată,
efectuarea unei epertize, în contul părţilor, precum şi
administrarea altor dovezi (art. 37 alin. 3, din L. nr. 31/1990).
De asemenea, la societăţile pe acţiuni, judecătorul delegat
numeşte în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau
mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi, dacă există :
- aporturi în natură,
- avantaje rezervate oricărei persoane care a participat la
constituirea saocietăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea
autorizaţiei,
- operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se
constituie şi pe care urmează să le ia asupra sa (art. 38 alin. 1).
Experţii desemnaţi vor întocmi un raport cuprinzând
descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor
evidenţia dacă dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi
valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente
indicate de judecătorul delegat.
Raportul astfel întocmit va fi depus de către fondatori, în termen
de 15 zile de la data aprobării sale la oficiul registrului comerţului.
Registrul comerţului va transmite o notificare cu privire la această
depunere către regia Autonomă ,,Monitorul Oficial,,pentru a fi
publicată pe cheltuiala societăţii (art 38 alin. 2).
►În cazul în care cerinţele legale sunt îndeplinite,
judecătorul delegat, prin încheiere, pronunţată în termen de 5
zile de la îndeplinirea acestor cerinţe,
- va autoriza constituirea societăţii şi
- va dispune înmatricularea ei în registrul comerţului.
Încheierea de înmatriculare cuprinde, după caz, menţiunile
(clauzele) actului constitutiv prevăzute la art. 7 şi 8.
Societatea comercială este persoană juridică de la data
înmatriculării în registrul comerţului (art. 41 alin. 1).
Înmatricularea se efectuează în termend e 24 de ore de la data
pronunţării încheierii judecătorului delegat prin care se
autorizeazăn înmatricularea societăţii comerciale.

100
 ►Când actul constitutiv nu cuprinde menţiunile prevăzute de
lege ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziţie
imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerinţă legală
pentru constituirea societăţii, judecătorul delegat din oficiu sau
la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de
intervenţie, va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în
afară de cazul în care asociaţii înlătură asemenea neregularităţi
(art. 46 alin. 1). Reguralizările efectuate vor fi cuprinse în actul de
încheiere al judecătorului delegat.
Dacă au fost formulate cereri de intervenţie, judecătorul va
cita intervenienţii şi se va pronunţa asupra cererilor acesora în
condiţiile art. 49 şi următoarele din Codul de procedură civilă (art.
46 alin. 2).
Potrivit art. 60 alin. 1, încheierile judecătorului delegat cu
privire la înmatriculare sau la orice alte împrejurări în registrul
comerţuluisunt executorii de drept şi sunt supuse recursului.
Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la data pronunţării
încheierii pentru părţi şi de la data publicării încheierii sau a
actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV- a, pentru orice persoană interesată.

1.7. Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a

societăţii.
Încălcarea cerinţelor legale de constituire a societăţii, chiar
înmatriculată în registrul comerţului, are ca efect nulitatea. Această
sancţiune poate fi declarată de către Tribunal numai dacă (art.
56 din Legea 31/1990):
- lipseşte actul constitutiv sau nu a fost încheiat în formă
autentică;
- toţi fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data
constituirii societăţii ;
- obiectul de activitate al societăţii este illicit sau contrar ordinii
publice ;
- lipseşte încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a
societăţii ;
- lipseşte autorizaţia legală administrativă de constituire a
societăţii ;
- actul constitutive nu prevede denumirea, sediul societăţii, obiectul său
de activitate, aporturile asociaţilor şi capitalul social subscris;

101
 s-au încălcat dispoziţiile legale privind capitalul social minim,
subscris şi vărsat;
- nu s-a respectat numărul minim de asociaţi, prevăzut de lege.
Societatea comercială nu mai pote fi declarată nulă, în cazul
în care cauza de nulitate invocată în cererea de anulare, a fost
înlăturată înainte de a se pune concluzii în fond la tribunal.
Societatea încetează fără efect retroactive şi intră în lichidare
la data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulităţii
a devenit irevocabilă. Lichidatorii societăţii se vor numi prin
hotărâre judecătorească de declarare a nulităţii. Hotărârea
judecătorească prin care se constată nulitatea va fi comunicată
de Tribunal ,oficiului registrului comerţului, după care va fi
trimisă în vederea publicării, Monitorului Oficial al României, partea a
IV-a .

1.8. Condiţiile necesare constituirii sucursalelor şi filialelor

societăţilor comerciale
1.8.1.Precizări prealabile
Înfiinţarea sucursalelor şi filialelor poate fi hotărâtă fie în
momentul constituirii societăţii comerciale, printr-o clauză expresă
în cuprinsul acului constitutiv, fie ulterior, după constituirea societăţii, în
cursul existenţei acesteia, printr-un act modificator (act adiţional)
al actului constitutiv, în condiţiile art. 204 din Legea 31/ 1990.
1.8.2. Sucursala
Sucursala constituie o modalitate de extindere a societăţii comerciale
fondatoare, menită să producă sau să distribuie mărfuri, să
presteze servicii ori să execute lucrări pentru clientelă, contribuind la
realizarea obiectului ei specific de activitate.
Potrivit art. 43 alin. 1, sucursala este un dezmembrământ fără
personalitate juridică a societăţii comerciale ,,o modalitate
de descentralizare a activităţii societăţii mame care o patronează
,,făcând parte din structura organică a acesteia. Totuşi dispune de
o anumită autonomie, însă în limitele stabilite de societate.
Sucursala se înmatriculează, înainte de a-şi începe
activitatea, în registrul comerţului din judeţul în care va
funcţiona (art. 43 alin. 1). Dacă se înfiinţează într-o localitate
din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea
fondatoare, ea se va înmatricula în acelaşi registru al
comerţului, însă distinct, ca înmatriculare independentă (art.

102
43 alin. 2, din Legea 31/1990). Neavând personalitate juridică, sucursala
nu participă în nume propriu la circuitul civil.
Potrivit art. 43 alin 3, regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt
sediu secundar–agenţii, reprezentanţe, indiferent de denumirea lui
căruia societatea care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală.
Celelalte sedii secundare - agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru –
sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor
comerciale şi se menţionează numai în cadrul înregistrării
societăţii în registrul comerţului sediului principal.
Nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filiale (art.
43 alin. 4, din Legea 31/1990).
Reprezentantul sucursalei trebuie să depună semnătura sa la
registrul comerţului în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru
reprezentanţii societăţii (art. 45 alin. 2, din Legea 31/1990).
1.8.3. Filiala
Spre deosebire de sucursală, filiala este o societate comerciă
înzestrată cu personalitate juridică (art. 42 alin. 1, din Legea 31/1990),,
iar ,,particularismul care diferenţiază filiala de o societate
comercială fondatoare decurge din consideraţiuni economice,,
Astfel ,,capitalul filialei include în mod necesar aportul subscris şi
vărsat de una sau mai multe societăţi comerciale care o tutelează
pe ce dintâi,,. Aşadar pe plan economic filiala este dependentă de
societatea fondatoare, chiar dacă din punct de vedere juridic, este
subiect distinct de drept, autonom. Prin urmare, filiala are patrimoniu
propriu, distinct de cel al societăţii comerciale, încheind
contractele cu terţii în numele şi pe contul său. Potrivit art. 43 alin.5,
din Legea 31/1990 nu se pot înfiinţa sedii secundare sub
denumirea de filială.
Filialele se înfiinţează în una din formele juridice prevăzute de
art. 2, şi în condiţiile prevăzute pentru acea formă din Legea 31/1990:
societate în nume colectiv, în comandită simplă, pe acţiuni, în comandită
pe acţiuni,şi cu răspundere limitată. Condiţiile de constituire şi
regimul juridic al filialelor sunt aceleaşi ca pentru formele juridice
de societate comercială care le înfiinţează (art. 42 din Legea 31/1990).
Sucursalelor, filialelelor, agenţiilor şi reprezentanţelor înfiinţate
de societăţile comerciale străine în România le sunt aplicabile
dispoziţiile Legii 31/1990 referitoare la sucursale şi filiale.
Societăţile comerciale străine pot înfiinţa în România astfel de
dezmembrăminte, numai dacă acest drept este recunoscut de

103
legea statutului lor organic (art. 44 alin. 1, din Legea 31/1990).

1.9.Formele juridice ale societăţilor comerciale

1.9.1.Precizări prealabile
Am arătat că societatea comercială are două laturi, una
contractuală, care porneşte de la dispoziţiile art.1491 Cod civil şi
defineşte societatea în sensul de contract de societate, şi cealaltă
instituţională, potrivit căreia societatea este privită din prisma
calităţii sale de persoană juridică, de subiect de drept. Acest din urmă
aspect, referitor la personalitatea juridică a societăţii comerciale
este cel care priveşte formele juridice ale acesteia.

1.9.2. Clasificarea societăţilor comerciale

►Prima clasificare a societăţilor comerciale după anul 1989, a fost
realizată de Legea 15/1990 cu privire la transformarea
întreprinderilor de stat în societăţi comerciale şi regii autonome.
Potrivit acestei legi clasificarea s-a făcut în funcţie de titularul de
capital al societăţii comerciale. Astfel, societăţile comerciale
puteau fi:
-societăţi cu capital integral de stat ;
-societăţi cu capital mixt (de stat şi privat) ;
-societăţi cu capital integral privat.
În temeiul Legii 15/1990, Regiile Autonome, au luat fiinţă prin
reorganizarea unităţilor economice de stat în ramuri strategice ale
economiei naţionale. Ele au personalitate juridică, şi desfăşoară o
activitate comparabilă cu cea a societăţilor comerciale.
Prin O.U.G. nr. 30/2000 s-a modificat fundamental existenţa
Regiilor Autonome. Astfel o parte din regii s-a desfiinţat, o altă parte s-
a reorganizat sub forma unor societăţi naţionale sau companii naţionale,
deoarece avea ca obiect activităţi de interes public, iar cele
considerate a funcţiona în domenii esenţiale ce privesc interesele
statului au continuat să existe în forma iniţială. Potrivit Legii 15/1990
societăţile naţionale sau companiile naţionale sunt considerate a fi
societăţi comerciale
►Potrivit art.2 din Legea 31/1990, societăţile comerciale se vor
constitui în una din următoarele forme : a) societatea în nume colectiv ; b)
societatea în comandită simplă; c) societatea pe acţiuni ; d)
societatea în comandită pe acţiuni ; e) societatea cu răspundere

104
limitată.
În continuare art. 3 alin. 2 şi 3 instituie drept criteriu de clasificare a
celor 5 forme de societăţi comerciale ,,întinderea obligaţiilor pe
care asociaţii şi le asumă pentru datoriile contractate de societate
în cursul activităţii,,. Deşi obligaţiile sociale, indiferent de forma
juridică a societăţii comerciale, sunt garantate cu patrimonial social (art.3
alin.1), întinderea lor este diferită după cum urmează:
- asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii
comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în
comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi solidar pentru
obligaţiile sociale. Creditorii societăţii se vor îndrepta mai
întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi, numai dacă
societatea nu le plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la
data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta împotriva acestor asociaţi.
- acţionarii, asociaţii comanditari, precum şi asociaţii în
societatea cu răspundere limitată răspund numai până la
concurenţa capitalului social subscris.
Deosebim prin urmare, societăţi cu răspundere nelimitată, al căror
prototip este societatea în nume colectiv, şi societăţi cu răspundere
limitată, categorie din care fac parte societatăţile pe acţiuni şi cu
răspundere limitată.
Din punct de vedere al răspunderii asociaţilor societăţile în
comandită au o poziţie intermediară datorită prezenţei celor
două categorii de asociaţi/acţionari, care răspund diferit :
- comanditaţii care răspund nelimitat şi solidar pentru
obligaţiile sociale,şi
- comanditarii, a căror răspundere este limitată până la
concurenţa capitalului subscris.
►În literatura de specialitate s-au propus şi alte criterii de
clasificare :
- în funcţie de structura capitalului: societăţi al căror
capital este fracţionat pe părţi sociale, şi societăţi al căror
capital este fracţionat pe acţiuni.
Prin parte socială se înţelege cota din capitalul social, care se
cuvine asociatului, în schimbul aportului său în societate. Capitalul
social al societăţilor cu răspundere limitată este divizat pe părţi
sociale (art.7 pct. d, art. 193, 202, 203), iar al societăţilor în nume
colectiv, şi în comandită simplă, în părţi de interes.
Partea de interes este un drept de creanţă al asociaţilor

105
 împotriva societăţii, pentru dividente şi pentru cota parte
corespunzătoare din patrimoniul social, în caz de lichidare.
Deosebirea dintre părţile sociale şi părţile de interes este în
principiu, nominală. Considerăm că Legea 31/1990 nu
desemnează expres fracţiunile de capital social pentru
societatea în nume colectiv şi pentru societatea în comandită
simplă, deoarece pentru aceste entităţi juridice acelaşi act normativ
nu prevede un minim de capital social la constituire, deşi un
capital trebuie să existe, pentru a fi persoană juridică. În
literatură juridică străină nu se face distincţie între partea
socială şi partea de interes. Din spiritul Legii nr. 31/ 1990 însă
rezultă că părţile de interes nu se pot transmite nici între vii -
inter vivos, nici pentru cauză de moarte – mortis cauza. Părţile
sociale însă se pot transmite între vii, în condiţiile art. 202 alin. 2 şi
3, între asociaţi, iar către alte persoane din afară societăţii
numai dacă există aprobarea asociaţilor care reprezintă cel
puţin trei pătrimi din capitalul social, şi prin succesiune în
condiţiile art. 202 alin. 4.
Acţiunile reprezintă fracţiuni de capital social ale societăţilor
pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Prin contrast cu părţile de
interes/părţile sociale, acţiunile sunt transmisibile sau
negociabile. Ele sunt reprezentate prin înscrisuri sau titluri de valoare.
Acţiunile se transmit fie pe calea cesiunii de drept comun, fie
prin modalităţi specifice dreptului comercial, prin predarea lor
materială noului titular sau tradiţiune în cazul acţiunilor la
purtător, şi prin înscrierea operaţiunii în registrul societăţii
emitente, în cazul acţiunilor nominative.
Atât părţile sociale/părţile de interes cât şi acţiunile conferă
asociaţilor/acţionarilor dreptul de a participa la luarea
hotărârilor în organele de conducere ale societăţii, dreptul de a
încasa la finele fiecărui an de gestiune dividende, iar în caz de
retragere, excludere ca şi în ipoteza dizolvării şi lichidării
societăţii, dreptul, în schimbul aportului pe care l-au vărsat, la
contravaluarea corespunzătoare.
- în funcţie de obiectul de activitate: societăţi de producţie,
de distribuţie sau de circulaţie, societăţi de prestări servicii (de
transport, de consultanţă) şi de executări de lucrări. Acest criteriu de
clasificare cuprinde ,,o compartimentare mai detaliată a societăţilor
comerciale ,,în: societăţi bancare, de asigurare, de audit, de editură, de

106
turism,agricole etc., societăţi care intră sub incidenţa unor legi
speciale.
- în funcţie de posibilitatea emiterii unor titluri de valoare,
în: societăţi emitente şi societăţi care nu emit titluri comerciale de
valoare. În timp ce, societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni,
emit acţiuni şi obligaţiuni, societăţile în nume colectiv, în
comandită simplă, şi cu răspundere limitată, sunt entităţi juridice
neemitente
- în funcţie de preponderenţa elementului personal –subiectiv,
sau a celui patrimonial-obiectiv, societăţile comerciale se impart în
societăţi de persoane şi societăţi de capitaluri. Din prima categorie
fac parte societatea în nume colectiv şi în comandită simplă, iar din
cea de-a doua, societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni.
Această clasificare nu trebuie absolutizată, deoarece, nu
există tip de societate comercială, în care să nu existe îmbinat
elementul patrimonial, cu cel personal. Problema este a prevalenţei
elementului personal, sau patrimonial.
Alături de aceste societăţi Legea 31/1990 reglementează
societatea cu răspundere limitată care împrumută atât trăsăturile
caracteristice ale societăţilor de persoane cât şi acelea ale
societăţilor de capitaluri, în componenţa acesteia intrând în egală
măsură atât elemental personal cât şi elemental patrimonial.

A) Societăţile de persoane. Societatea în nume

colectiv: trăsături caracteristice.
- Temeiul juridic al societăţiilor de persoane este contractul
de societate, care are caracter intuitu personae; asociaţii se unesc în
baza cunoaşterii şi încrederii reciproce.
- Componenţa firmei trebuie să conţină numele tuturor,
numai al unuia sau al unora dintre asociaţi, deci are un puternic caracter
personal.
- Legea 31/1990 prevede un număr mic de asociaţi, minim 2,
şi maxim limitat 50.
În literature juridică sunt considerate societăţi închise datorită
preponderenţei elementului personal. În sprijinul acestei afirmaţii
stau dispoziţiile art 87 alin. 1 ,,Cesiunea aportului de capital social
este posibilă dacă a fost permisă în actul constitutive,, pentru că
cesiunea aportului presupune înlocuirea asociatului (titularului
aportului) cu o altă persoană, fapt care aduce atingere caracterului

107
intuitu personae al societăţii .
- Legiuitorul nu prevede un minim de capital social, deşi societatea
trebuie să aibă un capital pentru a dobândi calitatea de persoană
juridică.
- Asociaţii pot aduce orice tip de aport: în numerar, în natură şi
prestaţii în muncă sau industria lor. În legătură cu prestaţiile în
muncă însă, legea face o precizare ,,asociaţii în societăţile în nume
colectiv şi asociaţii comanditaţi se pot obliga la prestaţii în muncă
cu titlu de aport social, dar care nu pot constitui aport la formarea sau la
majorarea capitalului social. În schimbul acestui aport, asociaţii au
dreptul să participe, potrivit actului constitutiv la împărţirea
beneficiilor şi a activului social, rămânând totodată, obligaţi să
participe la pierderi,, (art. 16 alin. 5,).
-Capitalul social este divizat în ,,părţi de interes,, care nu sunt
transmisibile (în principiu) şi negociabile. Partea de interes se poate
transmite doar pentru cauză de moarte. Astfel, dacă un asociat a
decedat, şi în actul constitutiv este prevăzută o clauză de
continuare a activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului
decedat, partea acestuia se poate transmite prin moştenire
succesorului/succesorilor (art 230 alin. 1). Această dispoziţie se aplică
societăţilor în nume colectiv, a celor cu răspundere limitată şi
societăţilor în comandită simplă, în caz de deces al unuia dintre asociaţii
comanditaţi (art. 229 alin. 1). Deci moştenitorul /moştenitorii pot
rămâne în societate în calitate de asociat.
-Asociaţii în societăţile în nume colectiv răspund
nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale. Răspund
nelimitat, în sensul că fiecare asociat răspunde şi cu bunurile sale
personale, însă numai după ce creditorii socoali se vor îndrepta
împotriva societăţii şi numai dacă aceasta nu plăteşte în termen
de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere (art. 3 alin. 2). Prin
urmare, asociaţii dacă se văd acţionaţi de creditorii sociali înainte
de a fi fost acţionată societatea pot invoca beneficiu de
discuţiune.
Al doilea aspect al răspunderii este solidaritatea asociaţilor faţă
de creditorii sociali. Aceştia pot urmări pe oricare asociat pentru
acoperirea creanţei lor. Între asociaţi însă, obligaţiile sunt
divizibile, în sensul că asociatul care a plătit, va avea acţiune în
regres împotriva celorlalţi coasociaţi (debitori), fiecare urmând să
răspundă în funcţie de modul cum au convenit să participe la

108
beneficii şi pierderi.În lipsa unei asemenea stipulaţii contractuale,
asociaţii răspund proporţional cu cota de participare la capitalul
social.
- Legea nu instituţionalizează o adunare generală
propriu-zisă. Voinţa societăţii este reprezentată hotărârile adunării
generale a asociaţilor. Hotărârile adunării asociaţilor se adoptă de
regulă cu unanimitate de vot.
Dacă actul constitutiv nu prevede altfel, administrarea societăţii
se face de către unul sau mai mulţi administratori ales/aleşi de
către asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului
social (art. 77 alin.1). Administratorii sunt aleşi dintre asociaţi. Potrivit
art. 75, fiecare administrator are dreptul să reprezinte societatea,
afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv.
-Controlul de gestiune se realizează de asociaţii care nu
au calitatea de administratori, prin urmare, nefiind necesari cenzori ai
societăţii.
-Dizolvarea societăţii în nume colectiv se face atât
pentru cauze generale, comune, tuturor societăţilor comerciale
(art. 227) cât şi pentru cauze specifice (art. 229 alin.1). Acestea sunt
cauze care privesc exclusiv calitatea asociatului, deci elementul personal
al societăţii, şi anume: falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau
decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul
asociaţilor s-a redus la unul singur.

B) Societatea în comandită simplă: trasături

caracteristice
-Societatea în comandită simplă prezintă multe analogii cu
societatea în nume colectiv, totuşi ceea ce o deosebeşte de
aceasta este este faptul că alături de asociaţii care răspund
nelimitat şi solidar pentru pasivul social numiţi în acest tip de
societate comanditaţi şi cărora li se aplică regimul juridic al
asociaţilor din societatea în nume colectiv, coexistă o categorie de
asociaţi numiţi comanditari, a căror răspundere este limitată la
aportul lor.
-Fiecare categorie de asociaţi are o poziţie juridică specifică
în organizarea funcţională a societăţii, şi anume:
▪ firma societăţii se compune din numele a cel puţin unuia
dintre asociaţii comanditaţi ;
▪ numai asociaţii comanditaţi pot avea calitatea de

109
administratori ai societăţii (art.88 );
▪ asociaţii comanditari au puterea de comandă a societăţii, o
finanţează fără să participe direct la coordonarea şi administrarea
patrimoniului acesteia.
Societatea în comandită simplă este valabil constituită dacă are
cel puţin 2 asociaţi, dintre care unul comanditat şi altul
comanditar. Societatea se dizolvă pentru aceleaşi caze specifice
ca şi societatea în nume colectiv (faliment, incapacitate, retragere,
excludere sau decesul unuia dintre asociaţi) dacă acele cauze
privesc pe singurul asociat comanditat sau comanditar.

C) Societăţile de capitaluri. Societatea pe acţiuni: trăsături

caracteristice.

- Temeiul juridic al societăţii pe acţiuni este contractul

de societate şi statutul, care are un puternic caracter intuitu pecuniae,
elemental personal chiar dacă există în acest tip de societate este
estompat în favoarea elementului patrimonial –capitalul.
Contractul şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic,
denumit act constitutiv.
- Societatea pe acţiuni se constituie alături de subscripţia
simultană ca posibilitate pentru toate tipurile de societăţi şi prin
subscripţie publică pe baza unui prospect de emisiune.
- Firma se compune dintr-o denumire, prin urmare numele
asociaţilor nu mai intră în componenţa acesteia ca în cazul firmei
societăţilor de persoane, datorită irelevanţei elementului personal
- Clădite pe noţiunea de capital, de unde şi nevoia de a avea
un număr mare de acţionari, legiuitorul prevede un număr minim
de 2 acţionari şi un maxim nelimitat.
- Din acelaşi motiv Legea 31/1990 prevede şi un minim de
capital la constituire, de 90 000 lei echivalentul a 25 000 euro.
- Datorită limitării elementului personal, prestaţiile în muncă
nu pot fi aduse ca aport în societate permiţându-se numai
aporturile în numerar sau în natură.
- Capitalul social este fracţionat pe acţiuni, reprezentate
prin titluri de valoare, negociabile şi transmisibile, atât pe pieţe
financiare organizate (cum sunt bursele de valori), cât şi pe pieţe
organizate atunci când acţiunile nu sunt cotate la bursă. Acţiunile
se pot transmite numai dacă au fost în întregime liberate, adică atunci

110
când aporturile au fost vărsate integral.
- Societatea pe acţiuni este o societate emitentă. Ea emite ca
titluri de valoare, pe lângă acţiuni, şi obligaţiuni. Obligaţiunile
încorporează o îndatorire a societăţii de a rambursa o sumă
împrumutată de aceasta. Ca şi acţiunile sunt reprezentate prin
titluri de valoare, negociabile, şi transmisibile.
- Răspunderea acţionarilor este limitată până la
concurenţa capitalului social subscris. Pentru societăţile care se
constituie prin subscripţie simultană – capitalul vărsat să nu fie
mai mic de 30% din capitalul social subscris, iar principala
obligaţie a acţionarilor se referă la plata diferenţei de capital
social subscris:
- în termen de 12 luni de la data înmtriculării pentru
acţiunile emise pentru un aport în numerar ;
- în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării,
pentru acţiunile emise pentru un aport în natură.
Pentru societăţile care se constituie prin subscripţie publică
capitalul social să fie integral subscris, iar obligaţia fiecărui
acceptant este de a vărsa în numerar jumătate din valoarea
acţiunilor subscrise la C.E.C. – S.A., sau la o bancă. Restul de
capital social subscris va trebui vărsat în termen de 12 luni de la
înmatrculare.
- Voinţa societăţii este reprezentată de adunarea
generală a acţionarilor, prin hotărârile sale. Aceasta poate fi
ordinară şi extraordinară. Hotărârile adunării generale se adoptă
pe principiul majorităţii voturilor acţionarilor.
- Societatea pe acţiuni poate opta pentru unul din cele
două sisteme de administraţie: sistemul unitar sau dualist.
Potrivit sistemului unitar societatea este administrată de unul
sau mai mulţi administratori (art 137 alin. 1). Când sunt mai mulţi
administratori, ei constituie un consiliu de administraţie. Acesta poate
delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe
unul dintre ei director general (art. 143 alin.1).
În condiţiile sistemului dualist, societatea pe acţiuni este
administrată de un directorat şi de un consiliu de supraveghere.
Conducerea societăţii revine în exclusivitate directoratului.
Directoratul reprezintă societatea în raport cu terţii şi stă în
justiţie (art. 153, ind. 3 alin. 1). Acesta îşi exercită atribuţiile sub
controlul consilului de supraveghere. Consiliul de supraveghere

111
reprezintă societatea în raport cu directoratul.
- Controlul gestiunii administratorilor se face de trei cenzori şi un
supleant dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr
mai mare (art. 159 alin. 1).
Situaţiile financiare ale societăţilor comerciale supuse
obligaţiei legale de auditare vor fi auditate de către auditori financiari
–persoane fizice sau personae juridice (art.160 alin.1).
- Societăţile comerciale pe acţiuni care optează
pentru sistemul dualist de administrare sunt supuse auditului
financiar (art. 160 alin.1 ind.1).
La societăţile comerciale ale căror situaţii financiare anuale
nu sunt supuse, potrivit legii auditului financiar, adunarea generală a
acţionarilor va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea
cenzorilor, după caz.
- Pe lângă cauzele generale, comune, de dizolvare a
societăţilor comerciale, societatea pe acţiuni se dizolvă şi datorită
unor cauze specifice. Acestea sunt următoarele :
▪ dacă în urma unor pierderi, constatate de consiliul de administraţie,
respectiv directorat, activul net, determinat ca diferenţă între totalul
activelor şi totalul datoriilor societăţii, s-a diminuat la mai puţin
de jumătate din valoarea capitalului social subscris. În această
situaţie consiliul de administraţie, respectiv directoratul va convoca
de îndată adunarea generală extraordinară, pentru a decide dacă
societatea trebuie dizolvată (art. 153 ind. 24) ;
▪ când capitalul social se reduce sub 90 000lei (minimul prevăzut de lege)
pentru o perioadă mai lungă de 9 luni (art. 10 alin. 1 şi 2);
▪ când societatea pe acţiuni are mai puţin de 2 acţionari pentru o
perioadă mai lungă de 9 luni (art. 10 alin. 3);
Societatea se dizolvă dacă aceste cauze depăşesc termenul de
9 luni de la data:
- pentru primele două situaţii, a constatări pierderii sau
reducerii capitalului social şi acesta nu este reîntregit sau sau
redus la suma rămasă ori la mnimul legal sau când societate nu se
transformă într- altă formă la care capitalul social existent
corespunde ;
- în a treia situaţie, aconstatării reducerii numărului de
acţionari.

D) Societatea în comandită pe acţiuni: trăsături

112
caracteristice.
Societate în comandită pe acţiuni împrumută trăsăturile
societăţii pe acţiuni. Astfel, potrivit art 187 societatea în
comandită pe acţiuni este reglementată de dispoziţiile referitoare
la societatea pe acţiuni, cu excepţia celor referitoare la sistemul dualist de
administrare.
Acţionarii comanditaţi răspund nelimitat şi solidar pentru
obligaţiile sociale, şi numai ei pot fi administratori ai societăţii (art.
188 alin. 1).
Comanditarii răspund în limita aportului la capitalul social.
Asociaţilor comanditaţi li se aplică dispoziţiile referitoare la
asociaţii din societatea în nume colectiv (art. 80-83) iar comanditarilor,
dispoziţiile cu privire la comanditarii (art.89-90) din societăţile în
comandită simplă.

E) Societatea cu răspundere limitată: trăsături

caracteristice.
Societatea cu răspudere limitată este entitatea juridică care
îmbină în cea mai mare măsură elementul personal cu cel patrimonial.
Dn acest motiv a fost numită în literatura juridicăcă ,,un tip hibrid
de societate care împrumută atât trăsături ale societăţilor de
personae cât şi din acelea ale societăţilor de capitaluri ,,.
Societatea cu răspundere limitată a apărut mai târziu în
activitatea comercială. Prima dată a fost reglementată în anul
1896, în Germania. A fost preluată apoi în Franţa, în anul 1925. În temeiul
legii din 6 martie 1906, funcţiona în Bucovina un număr important de
societăţi cu răspundere limitată, iar din 1990 prin Legea 31/1990, s-au
înfiinţat şi în România.
Asemănări cu societăţile de persoane.
- Contractul de societate are caracter intuitu personae, bazîndu-se pe
faptul că asociaţii se cunosc şi au încredere între ei. Din acest motiv,
legiuitorul prevede un număr limitat de asociaţi, minim 2 (1 pentru
scocietatea cu răspundere limitată cu uniuc asociat) şi maxim, 50.
- Capitalul social ese împărţit în părţi sociale care nu sunt
reprezentate prin titluri de valoare, negociabile. Ca principiu nu sunt
transmisibile, legea prevăzând condiţii restrictive în acest sens
(art.202). Astfel, părţile sociale se pot transmite:
▪ între asociaţi (alin.1);
▪ şi către persoane din afara societăţii, u aprobarea asciaţilor

113
care reprezintă cel puţin trei pătrimi in capitalul social (alin.2) ;
▪ prin succesiune, societatea este obligată la plata părţii sociale
către succesori conform ultimului bilanţ aprobat.
- Societatea este administrată de unul sau doi
administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul
constitutiv sau de adunarea generală (art. 197 alin.1).
Dispoziţiile referitoare la administrarea societăţilor în nume
colectiv (art. 75, 76, 77 alin. 1 şi 79), se aplică în mod
corespunzător şi societăţilor cu răspundere imitată
- Societatea cu răspundere limitată se dizolvă pentru
cauze comune, generale tuturor societăţilor, dar şi pentru
cauze specifice societăţilor de persoane: faliment, incapacitate,
excludere, deces al unui asociat dacă societatea rămâne cu un singur
asociat şi în actul constitutiv nu există clauză de continuare a
activităţii societăţii cu moştenitorii asociatului decedat, sau dacă
nu se hotărăşte transformarea.
Asemănări cu societăţile de capitaluri.
-Temeiul juridiic al societăţii cu răspundere limitată este
contractul de societate şi statutul (art.5 alin.1).
- Firma se compune dintr-o denumire oarecare.
-Legiuitorul prevede un minim de capital social la constituire, respectiv
200 lei, chiar dacă este mult mai mic decât la societăţile pe
acţiuni.
-Aporturile la capitalul social pot fi în numerar şi în natură. Nu
sunt admise aporturile în creanţe (art. 16 alin. 3) şi prestaţiile în
muncă.
-Hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală (art.191
alin. 1).
-Dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, pentru cenzorii
societăţilor pe acţiuni se aplică şi cenzorilor din societăţile cu
răspundere limitată (art. 199 alin. 4) Dacă numărul asociaţilor
trece însă de 15 numirea cenzorior este obligatorie. (art. 199 alin. 3)
-Asociaţii au limitată răspunderea la capitalul social, ca şi
acţionarii în societatea pe acţiuni.

F) Societatea cu răspundere limitată cu unic asociat.

Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin
actul de voinţă al unei singure persoane (art.5 alin. 2). Suntem în
prezenţa unei societăţi unipersonale, a cărei denumire corectă a

114
adoptat-o legislaţia franceză ,,întreprindere unipersonală cu
răspundere limitată,,.
Temeiul juridic al societăţii îl constituie numai statutul (art. 5
alin. 2).
O persoană fizică sau persoană juridică nu poate fi asociat
unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată (art.14
alin. 1). Iar societatea cu răspundere limitată alcătuită dintr-o
singură persoană, nu poate fi asociatul unic într-o altă societate cu
răspundere limitată (art.14 alin.2).
Asociatul unic în societatea cu răspundere limitată:
▪ are drepturile şi obligaţiile ce revin adunării generale a
asociaţilor (art.13 alin. 1);
▪ iar dacă este administrator, are obligaţiile prevăzute de lege
pentru această calitate (art. 13 alin.2).
Dacă asociatul unic aduce la constituirea capitalului aporturi în
natură, valoarea lor va trebui stabilită pe baza unei expertize de
specialitate (art. 13 alin.3).

1.10. Funcţionarea societăţilor

comerciale

1.10.1. Precizări prealabile

Potrivit art. 1, din L. 31/1990, societatea comercială este persoană
juridică (...). În această calitate, întruneşte cele trei elemente
constitutive ale personalităţii juridice: patrimoniu, organizare şi
scop.
▪► Patrimoniu propriu, distinct de patrimonial asociaţilor.
Bunurile aduse ca aport de asociaţi ies din patrimoniul lor şi
trec în patrimoniul societăţii, ceea ce determină pe creditorii
personali ai asociaţilor să nu mai poată exercita nici un drept de
urmărire aupra lor. Deci, creditorii sociali nu vor veni în concurs cu
creditorii personali. Se realizează astfel, separarea patrimoniului
asociaţilor de acela al societăţii. În sprijinul acestei afirmaţii vin
dispoziţiile art. 66 alin. 1 care prevăd ,,pe durata societăţii,creditorii
personali ai asociaţilor pot să-şi exercite drepturile lor numai
asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului după bilanţul
contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar
cuveni prin lichidare,,. Aliniatul 2 al aceluiaşi articol confirmă acest
lucru: ,,creditorii personali ai asociatului pot totuşi popri, în timpul

115
duratei societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare
sau pot sechestra şi vinde acţiunile debitorului lor,,. Prin
posibilitatea popririi părţilor sociale sau a sechestrării acţiunilor,
creditorul personal nu face decât să exercite un drept asupra unui
bun propriu al asociatului. Iar acţiunile şi părţile sociale sunt
elemente patrimoniale ale asociatului şi nu fac parte din
patrimonial societăţii; o ultimă precizare referitoare la bunurile
aduse ca aport de către asociaţi este aceea că, formează gajul
general al creditorilor sociali. Din momentul constituirii societăţii
aceste bunuri formează garanţia creditorilor a căror creanţă s-a
născut dintr-o obligaţie directă a societăţii.
▪► organizare de sine stătătoare. Structura
organizatorică a societăţii comerciale indiferent de forma juridică
a acesteia presupune, fără distincţie :
- organe reprezentate prin adunarea generală a
asociaţilor/acţionarilor care formează voinţa societăţii; adunarea
generală este organul deliberativ al societăţii; Adunările generale
sunt ordinare şi extraordinare (art. 110 alin. 1)
- organele de gestiune curentă sau organele de
administraţie; administratorii/consiliul de administraţie/consiliul de
supraveghere, care pot delega atribuţii de conducere către directori,
sau după caz directorat (în cazul societăţilor pe acţiuni);
- organele de control, reprezentate de cenzori, sau după caz, de
auditori interni; sunt organe chemate să verifice respectarea legii, a
actelor constitutive şi a deciziilor adunării generale a
asociaţilor/acţionarilor ;
Funcţionarea societăţii comerciale este asigurată
astfel de organe: deliberative, executive şi de control.
▪►un scop determinat. Scopul constiuirii oricărei societăţi
comerciale este obţinerea de profit, realizat prin realizarea obiectului
de activitate, respectiv a actelor sau faptelor de comerţ. Şi în
materia societăţilor comerciale funcţionează principiul specialităţii
capacităţii de folosinţă, potrivit căruia, adaptat la această materie,
sunt valabile numai actele sau faptele de comerţ încheiate de
societatea comercială, care sunt circumscrise obiectului de activitate pentru
care aceasta s-a constituit.

1.10.2. Reguli comune privind funcţionarea societăţilor

comerciale

116
 Funcţionarea societăţii comerciale este reglementată de
Titlul III din Legea 31/1990. Acest titlu cuprinde ,,Dispoziţii comune,,
pentru toate tipurile de societăţi (în Capitolul I) şi ,,Dispoziţii
specifice,, cu privire la fiecare tip de societate în parte (în Capitolele II-VI),
referitoare la funcţionarea societăţilor comerciale .
Dispoziţiile comune cuprind prevederi referitoare la:
▪ regimul juridic al bunurilor aduse ca aport în societate;
▪ dreptul asociaţilor la dividende ;
▪ administratorii societăţii ;
▪ obligaţiile societăţii cu privire la anumite acte emise de aceasta.
▪►Regimul juridic al bunurilor aduse ca aport în societate.
Patrimoniul societăţii este format din totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor cu caracter patrimonial care aparţin societăţii.
În activul patrimonial intră drepturile patrimoniale reale şi de
creanţă. Aceste drepturi privesc:
-bunurile aduse ca aport de asociaţi la constituirea societăţii;
reamintim că din momenul intrării lor în patrimonial societăţii
formează gajul general al creditorilor sociali.
-bunurile dobândite de societate ulterior constituirii ;
- beneficiile nedistribuite.
În pasivul patrimonial intră obligaţiile patrimoniale ale
societăţii, denumite şi obligaţii sociale, care pot fi contractuale sau
extracontractuale.
Referitor la bunurile aduse ca aport de asociaţi, devin proprietatea
acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului,
afară de cazul în care s-a convenit altfel prin contractul de societate (art.
65 alin.1). În schimbul acestor bunuri asociaţii primesc părşi de
interes, părţi sociale sau acţiuni, în funcţie de forma juridică a
societăţii comerciale. Dacă asociatul întârzie să depunăaportul
social, este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost
stipulat în numerar, asociatul este obligat şi la plata dobânzilor legale
din ziua în care trebuia să se facă vărsământul (art. 65 alin. 2).
Aportul asociaţilor la capitalul socal indiferent de obiectul său nu
este purtător de dobândă (art. 68).
Bunurile dobândite de societate ulterior constituirii, sunt rezultat al
înfăptuirii obiectului de activitate, respectiv al actelor sau faptelor
de comerţ.
Bunurile societăţii pot face obiectul unor acte de dipoziţie

117
încheiate de reprezentanţii societăţii în temeiul puterilor conferite
prin actul constitutiv, sau prin hotărârile organelor statutre ale
societăţii. Pentru aceste acte legea nu solicită o procură specială şi
autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziţie trebuie
încheiate în formă autentică (art. 70 indice 1, din Legea nr.
31/1990)
Beneficiile nerepartizate sau profitul net al societăţii reprezintă
scopul asociaţilor şi unul din elementele esenţiale ale contractului
de societate.
O cotă parte din profit se plăteşte fiecărui asociat şi constituie
dividend (art. 67 alin. 1), iar cel puţin 5% din acest profit, se va prelua, în
fiecare an, pentru formarea fondului de rezervă, până ce acesta va
atinge minimum a cincea parte din capitalul social (art. 183 alin. 1).
▪► Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de
participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu
se prevede altfel (art. 67 alin. 2). Termenul de plată al dividendelor
este stabilit de adunarea generală a asociaţilor, sau după caz, prin
legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei
financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat. În caz de
întârziere a plăţii dividendelor, societatea comercială va plăti
daune- interese, la nivelul dobînzii legale, dacă prin actul
constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acţionarilor care
a aprobat situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar încheiat
nu s-a stabilit o dobândă mai mare.
Dividendele nu se vor putea distribui decât din profituri determinate potrivit
legii (art. 67 alin. 3).
Dividendele care se plătesc cu încălcarea dispoziţiilor legale,
se restituie, dacă societatea dovedeşte că asociaţii au cunoscut
neregularitatea distribuirii sau trebuia să o cunoască, dat fiind
împrejurările existente. În acest sens, legiuitorul prevede şi un drept
de restituire a dividendelor, care se prescrie în termen de 3 ani de la data distribuirii
lor
În cazul transmiterii acţiunilor prin cesiune, dividendele, care se
cuvin după data transmiterii acţiunilor, aparţin asociatului, dacă
părţile n-au convenit altfel. Deşi legea foloseşte expres
,,transmiterea acţiunilor,, considerăm că putem asimila acestei
dispoziţii şi părţile sociale, dacă sunt îndeplinite condiţiie
prevăzute în art. 202, ţinând cont de faptul că aceste prevederi fac
parte din capitolul ,,Dispoziţii comune,,referitoare la toate formele

118
juridice de societăţi comerciale .
Pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite
drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile asociatului, după
bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-
ar cuveni prin lichidare (art. 66 alin. 1) .
În timpul duratei societăţii creditorii asociatului pot popri părţile ce
s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare sau pot sechestra şi vinde
acţiunile debitorului lor (art. 66 alin. 2).
▪►Fondul de rezervă. Dacă fondul de rezervă, după
constituire, s-a micşorat din orice cauză, legea cere reconstituirea lui, tot
prin preluarea a minimum 5% din profit, până la valoarea corespunzătoare
plafonului legal, respectiv, la o cincime din capitalul social (art. 183 alin. 2).
În fondul de rezervă se include excedentul obţinut prin
vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, dacă
acest excedent nu este întrebuinşat la plata cheltuielilor de
emisiune sau destinat amortizărilor (art. 183 alin. 3).
Fondul de rezervă prevăzut la art. 183 este numit şi rezervă
legală, are caracter obligatoriu. Legiuitorul nu arată destinaţia rezervei
legale şi nici natura sa juridică. Literatura juridică însă, a precizat
că ,,fondul de rezervă este destinat să umple pierderile de capital
social şi să ajute societatea, în alte împrejurări grele:
-rezerva reprezintă ca şi capitalul, cazul general al creditorilor sociali;
-nu poate fi folosită decât la acoperirea golurilor capitalului
social în anii deficitari, cu condiţia ca, îndată ce în exerciţiile finaniare
ulterioare anilor deficitari se înregistrează beneficii, fondul de
rezervă să fie completat, până la atingerea plafonului stabilit de
lege (a cincea parte a capitalului social);
-nu poate fi folosită pentru distribuirea de dividende, în anii în
care nu se înregistrează profit, ci pierderi, pentru că s-ar aduce
atingere capitalului social;
-figurează în bilanţ la pasiv, pentru că are aceeaşi natură
juridică ca şi capitalul social. Rezerva legală este o prelungire a
capitalului social ;
-dacă asociaţii/acţionarii se retrag din societate au dreptul să
ceară să fie calculată cota lor asupra întregului active social,
cuprinzindu-se în acesta şi rezervele.
Raţiunea prevederii rezervei legale nu stă numai în tendinţa de
ocrotire a acţionarilor (spre exemplu, în cazul pierderii capitalului social),
ci şi în spiritual de protecţie a creditorilor, deoarece în societatea

119
în care asociaţii au răspundere limitată la valoarea capitalului
social, creditorii nu au altă garanţie decât existenţa reală a
acestuia.
Alături de rezervele legale, actul constitutive poate să prevadă şi
constituirea unor reserve denumite facultative.
Rezervele facultative nu fac parte din din capitalul social, ci din activul
patrimonial. Ele sunt profituri raportate, mai precis, partea din profit
nerepartizată sub formă de dividende, a căror împărţire a fost
amânată pentru anii în care profitul nu este îndestulător.
Destinaţia lor este hotărâtă de adunarea generală ,,fie pentru
realizarea de investiţii, fie pentru desfăşurarea unor activităţi de
marketing sau pentru acoperirea unor pierderi din activul
patrimonial generate de împrejurări obiective care implică un risc.
▪►Administratorii societăţii comerciale.
Gestiunea curentă a societăţii comerciale de orice fel o
asigură administrtorii. Potrivit art. 70 alin.1, adinistratorii pot face toate
operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de
activitate al societăţii, afară de restricţiile arătate în actul
constitutive. Ei sunt obligaţi să ia parte la toate adunările
generale, la consiliile de administraţie şi la organele de conducere
similare acestora (art. 70 alin. 2).
Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt
reglementate de dispoziţiile referitoare la contractul de mandat şi de
cele special prevăzute în Legea 31/1990, art. 72.
○ Obligaţiile administratorilor :
-obligaţia de a participa la toate adunările societăţii, la consiliile de
administraţie şi la organele de conducere statutare, adică sunt
implicaţi în structura organizatorică a societăţii comerciale.
Structura organizatorică a societăţii comerciale, indiferent de
forma juridică a acesteia, cuprinde fără distincţie :
a. organele reprezentate de voinţa a asociaţilor/acţionarilor, respectiv,
de adunarea generală;
b. organele de gestiune curentă sau organele de administraţie ;
c. organele de control, sunt cenzorii sau auditorii .
- obligaţia pentru administratorii care reprezintă societatea de a
nu transmite acest drept, cu excepţia situaţiei în care această
facultate li s-a acordat în mod expres .În cazul nerespectării
acestei interdicţii societatea poate pretinde de la cel substituit
beneficiile rezultate din operaţiune. Îar dacă îşi substituie altă

120
persoană fără dreptul de a o face, aministratorul răspunde în
solidar cu persoana substituită pentru eventualele pagube
produse societăţii.
○ Răspunderea administratorilor.
Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru
(art. 73 alin.1):
a. realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi ;
b. existenţa reală a dividendelor plătite;
c. existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere ;
d. exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale ;
e. stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutive le impun.
Persoanele care potrivit legii nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori,
directori, membri ai consiliului de supraveghere şi ai directoratului,
cenzori asau auditori financiari, iar dacă au fost alese, sunt
decăzute din drepturi (art. 73 indice 1 din Legea nr. 31/1990).
Obligaţiile societăţii în privinţa unor acte emise de aceasta
.
Art. 74 alin. 1 prevede că în orice factură, ofertă, comandă, tarif,
prospect şi alte documente întrebuinţate în comerţ care emană de
la o societate comercială, trebuie să se menţioneze denumirea,
forma juridică, sediul, şi codul unic de înregistrare.
De la această obligaţie sunt exceptate bonurile fiscale emise de
aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele
prevăzute de legislaţia în domeniu.
Va trebui să se menţioneze, de asemenea:
- pentru societatea cu răspundere limitată, capitalul social,
- iar, pentru societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, şi
capitalul social din care cel efectiv vărsat potrivit ultimei situaţiei
financiare anuale aprobate.
Prin itermediul menţiunilor cuprinse în actele societăţii,
terţii iau cunoştinţă de elementele de identificare ale societăţii
comerciale şi de garanţiile pe care societatea le oferă pentru
îndeplinirea obligaţiilor asumate.
Dacă societate deţine o pagină de internet proprie toate
informaţiile precizate anterior vor trebui publicate şi pe pagina de
internet a societăţii.

1.10.3 Reguli specifice referitoare la funcţionarea

societăţilor comerciale

121
Aspectele specifice cu privire la funcţionarea societăţilor
comerciale privesc menţiuni referitoare la asociaţi, în privinţa:
- aporturilor lor,
- a drepturilor, îndatoririlor şi răspunderilor lor în cadrul participării
la structura organizatorică a societăţii, respectiv, în organele de
conducere, de administraţie (gestiune ) şi de control.

A) Funcţionarea societăţilor în nume colectiv.

○ Aportul asociaţilor. Obiectul aportului nu cunoaşte nici o

restricţie .Acesta poate fi, în bani, în natură, creanţe, în muncă.
Aporturile în bani sunt obligatorii, iar aporturile în natură sunt doar
admise (art. 16 alin. 1 şi 2). Cînd aportul la capitalul social - aport în bani
sau în natură (bunuri) - aparţine mai multor persoane, acestea sunt
obligate solidar faţă de societate, fiind obligate să desemneze un
reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor ce decurg din
acest aport (art. 83).
În privinţa aportului în creanţe Legea nr. 31/1990 în art. 84 alin. 1
face precizarea că, asociatul care a depus, una sau mai multe
creanţe nu este liberat de obligaţia de aportare cât timp
societatea nu a obţinut de la debitorul cedat plata sumei pentru
care au fost aduse. Următorul alineat ,,introduce o formă de
garantare a creanţelor societăţii în nume colectiv,, ,în sensul că
,asociatul răspunde atât de suma datorată ,cu dobânda legală din
ziua scadenţei creanţelor, cât şi de daunele provocate,dacă plata
nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat .
Prin faptul aportării în creanţe, asociatul dobândeşte calitatea de
cedent, societatea în nume coleciv de cesionar, iar debitorul asociatului, de
debitor cedat.
Prestaţiile în muncă sau în industrie pot fi aduse cu titlu de aport social,
dar nu pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social (art.16 alin
5). În schimbul acestui aport asociaţii au dreptul să participe la
împărţirea beneficiilor şi a activului social şi sunt obligaţi să
participe la pierderi.
○ Drepturile şi îndatoririle asociaţilor în cadrul participării
acestora la structura organizatorică a societăţii.
▪Administraţia sau gestiunea societăţii. Administratorii.
Societatea în nume colectiv poate avea unul sau mai mulţi

122
administratori aleşi de către asociaţii care reprezintă majoritatea
absolută a capitalului social, din rândul acestora, sau numiţi prin actul
constitutiv.
Aceeaşi asociaţi care aleg administratorii, fixează şi puterile,
durata însărcinării şi eventuala lor remuneraţie, afară numai dacă
în actul constitutiv nu se prevede altfel.Revocarea
administratorilor sau limitarea puterilor lor, se face cu aceeaşi
majoritate cu care au fost aleşi, cu excepţia cazului în care au fost
numiţi prin actul constitutiv.
Un administrator poate avea iniţiativa unei operaţiuni ce
depăşeşte limitele operaţiunilor obişnuite comerţului pe care îl
exercită societatea, numai dacă înştiinţează pe ceilalţi
administratori, înainte de a o încheia. În caz contrar va răspunde
individual pentru pierderile ce rezultă din această operaţiune.
Oricare administrator are dreptul să facă opoziţie referitor la
operaţiunea respectivă, însă, în privinţa acesteia vor decide
asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului
social .Operaţiunea încheiată în contra opoziţiei făcute este
valabilă faţă de terţii cărora nu li se va fi comunicat această
opoziţie.
Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator,
afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv.
Administratorii pot lucra împreună sau separat.Dacă în actul
constitutiv se prevede ca aceştia să lucreze împreună, decizia
trebuie luată în unanimitate. Numai în caz de divergenţă între
administratori, vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea
absolută a capitalului social. Poate decide şi un singur administrator
în lipsa celorlalţi, dar numai pentru actele urgente, a căror neîndeplinire
ar cauza o pagubă mare societăţii.
○ Adunarea generală.
Organul suprem de conducere al societăţii este adunarea
generală formată din toţi asociaţii. Este organul de deliberare şi
decizie care exprimă voinţa socială hotărând în toate problemele
esenţiale ale activităţii societăţii,inclusiv în numirea celorlalte
organe ale acesteia : administratori şi cenzori .
Deoarece, în cazul societăţii în nume colectiv Legea 31/1990 nu
instituţionalizează adunarea generală ca organ al societăţii,
deciziile în privinţa tuturor problemelor referitoare la existenţa
societăţii se iau de către asociaţi în temeiul regulilor care

123
guvernează adunarea generală, în afara cazurilor în care aplicarea
lor ar contraveni specificului acestei societăţi comerciale.
○ Drepturile asociaţilor societăţii în nume colectiv .
▪ au putere de decizie în ceea ce priveşte viaţa societăţii în nume
colectiv :
- aleg administratorii, le fiează puterile, durata însărcinării,
remuneraţia (art. 77 alin.1),
- revocă administratoriişi le limitează puterile (art. 77 alin.2),
-rezolvă divergenţele dintre administratori (art. 76 alin. 1),
-aprobă situaţia financiară anuală (art. 86).
▪ au dreptul să folosească fondurile societăţii numai în limita
fixată pentru cheltuielile făcute sau pentru cele ce urmează să le
facă în iteresul societăţii (art.81 alin.1). În caz contrar asociatul
este răspunzător de sumele luate şi de daune .Actul constitutiv
poate stipula că asociaţii pot lua din casa societăţii anumite sume
pentru cheltuielile lor particulare (art.81 alin. 3);
▪ au dreptul la beneficii. Actul constitutive trebuie să prevadă printre
clauzele sale ,,partea fiecărui asociat la beneficii ,,(art.7 pct.f).
Asociaţii au dreptul la cota parte din profit –dividende-care se
plăteşte proporţional cu cota de participare la capitalul social
vărsat, dacă prin actul constitutive nu se prevede altfel;
▪ pot hotărî, în caz de dizolvare a societăţii, odată cu această
operaţiune, şi modul de lichidare a societăţii, atunci când sunt de
accord cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului
societăţii şi când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui
în acord cu creditorii (potrivit art. 235, decizia se ia cu cvorumul şi
majoritatea prevăzută pentru modificarea actului constitutiv);
▪ în caz de lichidare asociaţii în societatea în nume colectiv sunt
cei care îi numesc pe lichidatori ,dacă prin actul constitutive nu se
prevede altfel (art.262 pct.1);
▪ după terminarea lichidării ,asociaţii au dreptul sa li se restituie
din activul rămas valoarea aporturilor efectuate la constituirea
societăţii (art.262 pct. 1);
▪ fiecare asociat are dreptul să efectueze controlul gestiunii
societăţii .
○ Obligaţiile asociaţilor în societatea în nume colectiv :
▪ să aducă în societate bunurile ce formează obiectul aportului lor
.
Din acest motiv, asociatul care întârzie să depună aportul social

124
este raspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost
stipulat în numerar, este obligat şi la plata dobânzilor legale din ziua
în care trebuia să facă vărsământul(art.65 alin.2). Articolul 222
alin.1 prevede o sancţiune mai gravă pentru neîndeplinirea
acestei oblgaţii,şi anume ,,asociatul care, pus în întârziere ,nu adduce
aportul la care s-a obligat poate fi exclus din societate.
Când aportul la capitalul social aparţine mai multor persoane,
cestea sunt obligate solidar faţă de societate şi trebuie să
desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea drepturilor ce decurg
din acest aport (art. 3).
Dacă aportul asociatului constă în una sau mai multe
creanţe, cesta nu este liberat cât timp societatea nu a obţinut
plata sumei pentru care au fost aduse (art.84 alin.1). Dacă plata
nu s-a putut obţine prin urmărirea debitorului cedat, sociatul
răspunde, pe lângă daunele pricinuite, de suma datorată plus
dobânda legală din ziua scadenţei creanţelor (art.84 alin.2).
▪ să nu facă concurenţă societăţii – obligaţia de nonconcurenţă.
Asociatul în societatea în nume colectiv
-nu poate avea calitatea de asociat într-o altă
societate cu răspundere nelimitată, ncurentă, sau care are acelaşi
obiect de activitate,
-nu poate să facă operaţiuni în contul lor sau al
altora cu privire la acelaşi fel de comerţ sau într-unul asemănător,
ără consimţământul celorlalţi asociaţi (art.82 alin 1).
Legea consideră că s-a dat consimţământul în privinţa lor,
acă participarea la aceste operaţiuni a fost cunoscută de ceilalţi
asociaţi sau operaţiunile fiind anterioare actului constituirii nu au
fost interzise continuarea lor (art 82 alin 2).
Dacă se constată încălcarea acestor prevederi, societatea are
dreptul:
- să decidă că operaţiunea s-a efectuat în contul ei,
- să ceară despăgubiri sau, şi cel mai grav
- să excludă pe asociat (art.82).
▪ de a nu folosi patrimoniul societăţii în interes personal.Asociatul
nu are voie să întrebuinţeze capitalul, bunurile sau creditul
societăţii în interes propriu sau în interesul altei persoane ,fără
consimţământul scris al celorlalţi asociaţi .În caz contrar este
obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat din aceasta
şi să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate. Asociatului i se

125
poate fixa prin actul constitutiv o limită a cheltuielilor pe care le
poate efectua di fondurile societăţii în interesul acesteia, altfel
răspunde de sumele luate şi de daune. De asemenea, se poate stipula
prin actul constitutiv posibilitatea, pentru asociat, de a lua din casa societăţii
anumite sume pentru interes personal .
▪ răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii. Deşi, potrivit
art. 3 alin.2, asociaţii în societatea în nume colectiv răspund
nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale, şi potrivit art.85
alin.1, pentru operaţiunile îndeplinite în numele societăţii de
persoanele care o reprezintă, pentru obligaţiile societăţii
răspunderea revine mai întâi societăţii.
Răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile societăţii are
caracter subsidiar ,deoarece,potrivit art.3 alin. 2, creditorii societăţii se vor
îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei, şi numai
dacă societatea nu le plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la
data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta împotriva acestor
asociaţi .
Asociaţii au beneficiu de discuţiune, asemănător celui
prevăzut de codul civil, în favoarea fidejusorului, dacă sunt urmăriţi
mai întâi de creditori. Beneficiu de discuţiune reprezintă
posibilitatea pe care legea o conferă asociatului de a cere creditorului
care a pornit executarea contra sa, să urmărească mai întâi bunurile
societăţii (debitorului) şi numai în măsura în care nu şi-a acoperit
integral creanţa să-l urmărească pe el. Răspunderea asociaţilor
este o răspundere nelimitată şi solidară (art.85 alin.3):
-este nelimitată, fiindcă asociatul urmărit va răspunde
pentru creanţa debitorului, cu toate bunurile sale, mobile şi imobile,
prezente şi viitoare (art.718 Cod civil);
-este solidară, pentru că asociatul urmărit va răspunde
pentru întreaga creanţă a creditorului, neputând invoca beneficiu de de
diviziune.Astfel ,dacă sunt mai mulţi asociaţi, creditorul se poate
adresa oricărui asociat pentru executarea integrală a obligaţiei
datorate de toţi creditorului. Se caracterizează prin aceea că,
datoria nu se divide între asociaţii societăţii.
Hotărârea judecătorească obţinută împotriva societăţii este
opozabilă fiecărui asociat.
►Cesiunea aportului de capital social
Cesiunea aportului de capital social este posibilă numai dacă a fost
permisă prin actul constitutiv (art. 87 alin. 1).

126
 În literatura juridică s-a arătat că aportul la capitalul social se
poate cesiona ,,chiar în lipsa unei atare stipulaţii în actul
constitutive, dacă există consimţământul tuturor celorlalţi asociaţi
(…) dacă nu sunt afectate interesele lor. Deoarece Legea 31/1990,
republicată şi modificată, nu reglementează condiţiile cesiunii,
considerăm că acestei opreaţiuni îi sunt incidente dispoziţile
generale ale cesiunii de creanţă din codul civil, respectiv
dispoziţiile art. 1391-1398.
O condiţie specială impusă de caracterul intuitu personae al
societăţii în nume colectiv este existenţa consimţământului
asociaţilor, dat prin contractul de societate sau ulterior încheierii acestuia
.Cesiunea aportului de capital social este un contract prin care
cedentul –asociat se obligă în schimbul unui preţ să transmită
partea sa de capital cesionarului.
Pentru ca operaţiunea să fie opozabilă terţilor trebuie
îndeplinite următoarele formalităţi :
-contractul trebuie încheiat în formă autentică ;
-contractul de cesiune se înregistrează în registrul comerţului
potrivit art. 21 din Legea 26/1990 republicată. Cesiunea îşi va
produce efectele din ziua efectuării menţiunii privind acest act în
registrul comerţului.
-cesiunea trebuie notificată societăţii (debitorul cedat).
Deşi cedentul nu mai are calitatea de asociat, ca urmare a
efectuării cesiunii, Legea 31/1990 în art.8 alin 2 nu-l consideră
liberat de ceea ce datorează societăţii din aportul său de capital .
Asociatul cedent rămâne obligat faşă de terţi pentru
operaţiunile făcute de societate, până la dat înregistrării cesiunii în
registrul comerţului (art.87 şi art 225 alin.1). Iar dacă la această
dată sunt operaţiuni în curs de executare, asociatul este obligat să
suporte consecinţele, şi nu-şi va putea retrage partea care i se
cuvine decât după terminarea acelor operaţiuni (art.225 alin.2).
►Controlul gestiunii societăţii.
Controlul gestiunii societăţii este realizat de asociaţii care nu
au calitatea de administratori.

B) Funcţionarea societăţii în comandită simplă

Specificul funcţionării societăţii în nume colectiv este dat de
existenţa celor două categorii de asociaţi: comanditaţi şi

127
comanditari, deoarece fiecare categorie de asociaţi are drepturi şi
obligaşii deosebite în cadrul societăţii .
Deoarece, potrivit art. 90, dispoziţiile referitoare la funcţionarea
societăţii în nume colectiv –respectiv art. 75,76 alin. 1, art. 77, 79, 83,
84, 86 şi 87 - se aplică şi societăţii în comandită simplă, înseamnă
că :
- societatea poate fi reprezentată de fiecare administrator,
iar în cazul societăţii în comandită simplă numai de asociaţii
comanditaţi (art.75) ;
- administratorii comanditaţi pot lucra împreună sau separat,
iar dacă lucrează împreună deciziile se iau în unanimitate (art.76
alin.1) ;
- deciziile se iau prin votul asociaţilor care reprezintă
majoritatea absolută a capitalului social în cazul :
◦ alegerii administratorilor, a fixării puterilor lor,a duratei
însărcinării , a remuneraţiei acestora (art. 77 alin.1);
◦ revocării administratorilor, a limitării puterilor lor (art.
77 alin.2) ;
◦ divergenţei dintre administratori (art. 76) ;
◦ aprobării situaţiei financiare anuale (art.86) ;
◦ deciziilor referitoare la introducerea acţiunii în răspundere
administrativă (art. 86) .
- asociatul –comanditat sau comanditar, care într-o operaţiune
determinată, are, pe cont propriu sau pe contul altuia, interese contrare
acelora ale societăţii nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie
privind aceste operaţiuni;
- dacă aportul social aparţine mai multor persoane –comanditat,
comanditar –acestea sunt obligate solidar faţă de societate. Ele
sunt obligate să desemneze un reprezentant comun pentru exercitarea
drepturilor ce decurg din acest aport (art. 83);
- asociatul –comanditar, comanditat –care a depus ca aport una
sau mai multe creanţe nu este liberat cât timp societatea nu a
obţinut plata sumei pentru care au fost depuse (art. 84);
- cesiunea aportului de capital social este posibilă dacă a fost
permisă prin actul constitutiv (cu toate consecinţele ce decurg din
această operaţiune);
-asociatul comanditat sau comanditar au obligaţia să
efectueze aportul. Nerespectarea acestei obligaţii atrage
răspunderea asociaţilor (art. 65 alin. 2) şi chiar excluderea acestuia

128
din societate (art. 217 lit.a).
Drepturile asociaţlor comanditaţi
Administraţia societăţii în comandită simplă este încredinţată
unuia sau sau mai multor asociaţi comanditaţi (art.88).Iar dreptul de a
reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, deci exclusive
comanditaţilor (art.75).
-Comanditatul poate folosi capitalul, bunurile sau creditul societăţii
în folosul său sau în în acela al unei alte persoane, numai cu
consimţământul scris al celorlalţi comanditaţi, în caz contrar este
obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să
plătească despăgubiri pentru daunele cauzate (art. 80).
-Comanditatul poate folosi fondurile societăţii dar nu mai mult
decât i s-a fixat pentru cheltuielile făcute sau pentru cele ce
urmează să le facă în interesul societăţii. În caz contrar este
răspunzător pentru de sumele luate şi de daune .Actul constitutiv
poate prevede dreptul asociaţilor comanditaţi de a lua din casa
societăţii anumite sume pentru cheltuielile particulare (art. 81).
- Comanditaţii sunt obligaţi nelimitat şi solidar pentru
operaţiunile îndeplinite în numele societăţii de persoanele care o
reprezintă (art. 85).
Legea 31/1990 prevede şi în privinţa comanditarilor anumite
drepturi, şi anume :
- poate încheia anumite operaţiuni în contul societăţii numai
în baza unei procuri speciale pentru operaţiuni determinate dată
de reprezentanţii societăţii şi înscrisă în registrul comerţului .În
caz contrar ,comanditarul devine răspunzător faşă de terţi
,nelimitat şi solidar ,pentru toate obligaţiile societăţii contractate
de la data operaţiunii încheiate de el ( art.89 alin.1) ;
- are dreptul să îndeplinească servicii în administraţia internă
a societăţii ,să facă acte de supraveghere, să participle la numirea
şi la revocarea administratorilor (când legea prevede acest lucru,
potrivit art. 89 alin 2) ;
-are dreptul să acorde autorizarea administratorilor pentru
opreaţiunile ce depăşesc puterile lor;
are dreptul să ceară copii de pe situaţiile financiare şi să
cotroleze exactitatea lor prin cercetarea registrelor comerciale şi a
documentelor justificative (art.89 alin. 3).
Controlul gestiunii societăţii .
Gestiunea societăţii poate fi controlată de oricare asociat

129
comanditat care nu are calitatea de administrator, sau de oricare asociat
comanditar,care în temeiul art.189 alin. 3 are posibilitatea de a cerceta
registrele comerciale şi documentele justificative

C) Funcţionarea societăţii pe acţiuni

Cu privire la funcţionarea societăţii pe acţiuni Legea 31/1990
are în vedere aspectele referitoare la:
◦ titlurile de valoare emise de societăţile pe acţiuni: acţiunile
şi obligaţiuile;
◦ organele societăţii pe acţiuni, reprezentate de:
- adunările generale;
- administraţia societăţii;
- auditul financiar, auditul intern şi
cenzorii;
◦ registrele societăţii şi situaţiile financiare anuale;

► Titlurile de valoare sau valorile mobiliare emise de

societăţile comerciale.
În societatea pe acţiuni, capitalul social este reprezentat pe
acţiuni emise de societate (art. 91 pct. 1 din Legea nr. 31/1990).
Acţiunile emise de societăţile pe acţiuni
Noţiune. Potrivit art. 10 alin. 1, capitalul social al unei
societăţi pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90 000 lei. Acesta
este reprezentat prin acţiuni (art. 91 alin. 1).
Din perspectiva Codului civil, art. 474, acţiunile sunt calificate drept
bunuri mobile prin determinarea legii, iar alin. 2 al aceluiaşi articol
precizează că sunt bunuri mobile prin determinarea legii numai în
ceea ce-i priveşte pe asociaţi şi numai pe durata existenţei
societăţii.
Noţiunea de acţiune are mai multe accepţiuni :
a. este o fracţiune a capitalului social. Fracţiunile de
capital social trebuie să fie de o valoare egală, acordând
posesorilor drepturi egale (art. 94 alin. 1) ;
b. dreptul ce poartă asupra acestei fracţiuni de capital,
rezultă din calitatea de acţionar a persoanei din cadrul
raportului juridic de tip societar; raportul juridic este stabilit
între acţionar şi societate şi este născut ca urmare a aportului
efectuat;

130
 c. este un, titlu de valoare28, ce încorporează drepturile şi
obligaţiile izvorâte din calitatea de acţionar. Calificarea de
valoare mobiliară a acţiunii este legată de instituţia
societăţii cotate şi a ofertei publice. Acţiunile emise prin
ofertă publică şi înregistrate ca atare în evidenţele
C.N.V.M., fac parte din categoria valorilor mobiliare,fiind
reglementate astfel atât de Legea societăţilor comerciale
cât şi de Legea 297/2004. Aceste acţiuni se mai numesc
şi ,,acţiuni cotate,, ele se tranzacţionează pe pieţele
organizate de capital, sub controlul şi supavegherea
C.N.V.M., şi numai prin intermediari autorizaţi.
►Caracterisicile acţiunii
a. O acţiune are o valoare nominală, stabilită prin actul
constitutiv. Acţiunile nu pot fi emise pentru o sumă mai
mică decât valoarea lor nominală (art. 92 alin. 1).Valoarea
nominală a unei acţiuni nu va putea fi mai mică de 1000 lei.
La momentul constituirii societăţii are valoarea nominală
stabilită de actul constitutive. Pe parcursul funcţionării
acesteia, valoarea nominală a unei acţiuni poate să crească
sau poate să scadă ,,după cum activul net este mai mare sau
mai mic decât capitalul,,;
b. Acţiunile trebuie să fie de valoare egală, acordând, prin
28 Conceptul de ,,valoare mobiliară,, a fost limitat iniţial la acţiunile şi
obligaţiunile emise de societăţile comerciale. În prezent, în doctrina juridică
comercială se arată că acest concept înglobează tot mai multe instrumente
negociabile, cât mai originale: obligaţiunile convertibile în acţiuni, instrumentele
financiare derivate, titlurile nenumite, cum ar fi titlurile participative şi certificatele
de investitor, etc.
Valorile mobiliare numite - descrise şi reglementate de lege, lasă din ce în ce mai
mult loc pe piaţă valorilor mobiliare nenumite al căror regim juridic este prevăzut de
societatea emitentă. Valorile mobiliare din perspective instituţiei tradiţionale a
titlurilor de credit sau de valoare sunt instrumente specifice de drept comercial care
încorporează drepturi şi obligaţii .Titlul de valoare este un înscris cu valoare
comercială prin care se constată existenţa unei obligaţii comerciale ce urmează a fi
executată la o anumită scadenţă.Până la scadenţă, creanţa nefiind exigibilă, i se
acordă debitorului un credit. Titlurile comerciale de valoare sunt:
- titluri representative ale mărfurilor (ce încorporează dreptul asupra unei
mărfi): poliţa de încărcare, scrisoarea de trăsură, conosament, recipisa de depozit,
warantul, etc. ;
- titluri ce dau dreptul la o prestaţie din partea debitorului, care poate consta
într-o sumă de bani (titluri de rentă, bilete de loterie, de bancă, bonuri de tezaur,
cecuri, bilete la ordin) o marfă (ordine în producte) un serviciu (documente de
transport, mărci poştale timbre) ;
-titluri de participare: acţiunile, obligaţiunile, certificatele de investitor, etc.

131
 urmare, posesorilor drepturi egale (art. 94 alin 1). De la această
regulă există o excepţie, potrivit art. 94 alin. 2, în sensul că actul
constitutiv poate prevede emiterea acţiunilor preferenţiale
care conferă titularilor drepturi diferite (în condiţiile art. 95 şi
96) ;
c. Acţiunile sunt indivizibile (art. 102 alin. 1). O acţiune
nominativă poate deveni proprietatea mai multor persoane, caz în
care societatea nu este obligată să înscrie transmiterea atât timp
cât acele persoane nu vor desemna un reprezentant unic pentru
exercitarea drepturilor rezultând din acţiune.
Când acţiunea la purtător aparţine mai multor persoane, acestea
trebuie să desemneze un reprezentant comun. Dacă acţiunea
nominativă sau la purtător este proprietatea indiviză sau comună a
mai multor persoane, acestea sunt răspunzătoare în mod solidar
pentru obligaţia de efectuare a vărsămintelor datorate.
d. Acţiunile sunt titluri negociabile. La constiuirea societăţii sau
în momentul emiterii lor au o valoare nominală sau de
emisiune. Ulterior acestor momente, acţiunile au o valoare mai
mică sau mai mare, care reprezintă valoarea reală. Deci
acţiunea încorporează o anumită valoare, care poate fi
diferită în raport de criteriul de valoare adoptat, fiind
considerate titluri de valoare, denumite şi valori mobiliare. Ele se
pot transmite în condiţiile legii, prin mijloacele dreptului
comercial, transmisibilitatea acţiunii fiind de esenţa
acesteia. Datorită posibilităţii transmiterii lor sunt
calificate ca titluri negociabile. Nu sunt considerate titluri de credit
perfecte, ci titluri speciale, denumite de literatura juridică titluri
corporative, societare sau de participaţiune.

►Cuprinsul acţiunii (art. 93). Acţiunile trebuie să

cuprindă următoarele menţiuni:
- denumirea şi durata societăţii;
- data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului
sub care este înmatriculată societatea, codul unic de
înregistrare şi numărul Monitprului Oficial al României, Partea
a IV-a, în care s-a făcut publicarea;
- capitalul social, numărul acţiunilor şi numărul lor de ordine,
valoarea nominală a acţiunilor şi şi vărsămintele efectuate ;
- avantajele acordate fondatorilor.

132
 Acţiunile nominative trebuie să cuprindă şi:
- numele, prenumele, codul numeric personal şi domciliul
acţionarului persoană fizică;
- denumirea, sediul, numărul de înmatriculare şi codul unic
de înregistrare ale acţionarului persoană juridică, după caz.
Acţiunile trebuie să poarte semnătura a 2 membri ai
consiliului de administraţie, respectiv ai directoratului, sau, după
caz, semnătura administratorului unic, respectiv a directorului
general unic.

►Tipuri de acţiuni
1. → După modul de transmitere, acţiunile sunt
nominative şi la purtător.
Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe
suport hârtie, sau, în formă dematerializată, prin înscriere în cont, caz în
care se înregistrează în registrul acţionarilor. Acţiunile emise în formă
dematerializată (prin înscriere în cont) sunt definite în doctrina juridică
drept bunuri mobile incorporale.
Acţiunile pe suport hârtie pot fi emise şi sub forma unor titluri
cumulative pentru mai multe acţiuni (art. 92 alin. 5). Acţionarului i se
poate elibera un înscris care să cuprindă mai multe acţiuni. Dacă
nu a emis şi nu a eliberat acţiuni în formă materială, societatea
din oficiu sau la cererea acţionarilor le va elibera câte un
certificat de acţionar. Acesta trebuie să cuprindă datele
prevăzute de lege referitoare la cuprinsul acţiunilor, atât
nominative cât şi la purtător, potrivit art. 93 alin. 2 şi în plus:
- numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, proprietate a
acţionarului,
-poziţia la care acţionarul este înscris în registrul acţionarilor
şi, după caz,
-numărul de ordine al acţiunilor (art. 97).
Indiferent de tipul lor –nominative sau la purtător –acţiunile
au următorul cuprins :
-denumirea şi durata societăţii,
-data actului constitutiv, numărul din registrul comerţului sub care
este înmatriculată societatea, codul unic de înregistrare şi numărul
Monitorului Oficial al României, Parta a IV-a, în care s-a făcut publicarea,
-avantajele acordate fondatorilor.
Tipul acţiunilor –nominative sau la purtător - este determinat prin

133
actul constitutiv. Dacă actul constitituiv nu determină felul
acţiunilor, acestea vor fi nominative.
Acţiunile neplătite în întregime sunt întotdeauna
nominative (art. 92 alin. 2).
Legea 31 1990 prevede şi posibilitatea convertirii
acţiunilor, a celor nominative în acţiuni la purtător şi invers,
prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor, luată
în condiţiile art. 115 (art. 92 alin. 4).
2. → Articolul 94 reglementează categorii de acţiuni,
denumite ordinare, care conferă posesorilor drepturi egale (alin. 1),
şi care cuprind toate tipurile de acţiuni: nominative, la purtător,
dematerializate, pe suport hârtie, şi categorii de acţiuni care conferă
drepturi diferite denumite (alin. 2), acţiuni preferenţiale, cu
dividend prioritar fără drept de vot, ce conferă titularului (art. 95
alin. 1):
-dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului
distribuibil al exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări;
În caz de întârziere a plăţii dividendelor, acţiunile preferenţiale vor
dobândi drept de vot, începând de la data scadenţei obligaţieie de
plată a dividendelor ce urmează a fi distribuite în cursul anului
următor sau, dacă în anul următor adunarea generală hotărăşte
că nu vor fi distribuite dividende, începând de la data publicării
respectivei hotărâri a adunării generale, până la plata efectivă a
dividendelor restante(art. 95 alin. 4).
-drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare,
inclusiv dreptul de a participa la adunarea generală, cu excepţia
dreptului de a participa şi de a vota, în temeiul acestor acţiuni,.
Acţiunile preferenţiale, nu pot depăşi o pătrime din
capitalul social şi vor avea aceeaşi valoare nominală ca şi
acţiunile ordinare (art. 95 alin. 2). Nu pot fi titulari de acţiuni
preferenţiale: reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii.
Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare pot fi convertite
dintr-o categorie în alta prin hotărârea adunării generale
extraordinare a acţionarilor (art. 95 alin. 4), luată în condiţiile art. 115.
Acţiunile cu dividend prioritar fără drept de vot nu pot fi
deţinute de către administratoriii, directorii, respective membrii
directoratului şi ai consiliului de supraveghere.
3. O altă categorie de acţiuni sunt acţiunile proprii dobândite
de societăţile comerciale. În principiu, potrivit art. 103 alin.1,

134
societatea nu poate dobândi propriile acţiuni, fie direct, fie prin
persoane care acţionează în nume propriu, dar pe seama altei
societăţi, decât dacă hotărăşte adunarea generală extraordinară a
acţionarilor.
În acest sens, adunarea generală extraordinară autorizează :
- dobândirea acţiunilor proprii de către societate ;
- modalităţile de dobândire ;
-numărul maxim de acţiunice urmează a fi dobândite ;
-contravaloarea lor minimă şi maximă;
-perioada efecuării operaţiunii, care nu va putea depăşi 18
luni de la data publicrii hotărârii adunării generale în Monitorul
Oficial al României, partea a IV-a.
Societatea dobândeşte propriile acţiuni cu autorizarea
adunării generale extraordinare numai dacă (art. 103 alin. 3, 4, 5) :
-valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor
aflate în portofoliul său nu poate depăşi 10% din capitalul social
subscris;
- acţiunile sunt integral liberate şi capitalul social subscris
este integral vărsat;
-plata acţiunilor dobândite în acest fel se face numai din
profitul distribuibil şi din rezervele disponibile ale societăţii, cu
excepţia rezervelor legale ,înscrise în ultima situaţie financiară
anuală aprobată .
Raportul de gestiune care însoţeşte situaţia financiară anuală
va trebui să arate, potrivit art.103 alin.6 :
-motivele care au determinat dobândirea de acţiuni proprii ;
-numărul, valoarea nominală, contravaloarea acţiunilor
dobândite;
-fracţiunea de capital social pe care acţiunile o reprezintă.
Dacă acţiunile proprii sunt dobândite în altfel de condiţii
decât cele prevăzute de Legea 31 1990, republicată şi modificată,
ele vor trebui înstrăinate în modul stabilit de adunarea generală
extraordinară în termen de cel mult un an de la data subscrierii lor.
Acţiunile neînstrăinate în acest termen vor trebui anulate,
societatea fiind obligată să reducă corespunzător capitalul social.
Restricţiile referitoare la dobândirea propriilor acţiuni de
către o societate comercială, prevăzute la art 103, nu sunt
aplicabile dacă societatea dobândeşte un număr determinat de
acţiuni proprii, integral liberate, în vreuna dintre următoarele situaţii

135
(art.104):
-cu scopul de a reduce capitalul social, prin anularea unui număr de
acţiuni proprii de o valoare corespunzătoare reducerii;
-pentru cesionarea către personalul societăţii a unui număr
de acţiuni proprii, în limitele şi în condiţiile aprobate de adunarea
generală a acţionarilor;
-prin efectul succesiunii universale sau al fuziunii ori al unei
hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o procedură de urmărire
silită împotriva unui debitor al societăţii;
-cu titlu gratuit;
-în scopul regularizării cursului acţiunilor proprii pe piaţa
bursieră sau pe piţa organizată extrabursieră, dar numai cu avizul
Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare.
O societate nu are dreptul să acorde avansuri, sau
împrumuturi şi nici să constituie garanţii în vederea subscrierii sau
dobândirii propriilor acţiuni de către un terţ (art.105 alin.1).
Potrivit legii, dobândirea propriilor acţiuni se poate face şi prin
constituirea de garanţii reale mobiliare asupra propriilor acţiuni,
fie direct,fie prin persoane care acţionează în nume propriu dar pe
seama societăţii (art.105 alin 2).Acţiunile astfel dobândite vor fi
contabilizate separat.
Acţiunile proprii dobândite de societate, cu autorizarea
adunării generale extraordinare a acţionarilor, potrivit art.103, nu dau
drept la dividende, şi nici la la vot în adunările generale pe durata
posedării lor de către societate (art.107).
►Condiţiile de emitere a acţiunilor.
a. Acţiunile pot fi emise :
- numai la o sumă cel puţin egală cu valoarea lor nominală
(art. 92 alin.1) ;
- numai după înmatricularea societăţii în registrul comerţului,
deoarece potrivit art. 93 alin. 1 pct. b cuprinsul acţiunii trebuie să prevadă
numărul din registrul comerţului sub care este înmatriculată
societatea.
b. Nu se vor putea emite noi acţiuni şi nu se va putea majora
capitalul social până nu vor fi complet plătite cele din emisiunea
precedentă (art. 92 alin.3).
-Acţiunile emise de o societate pe acţiuni, ca urmare a
subscripţiei prin ofertă publică de valori mobiliare sunt supuse
reglementărilor aplicabile pieţei organizate pe care acele acţiuni

136
sunt tranzacţionate (art. 91 alin.3) în conformitate cu Legea 297/ 2004
privind piaţa de capital .
►Transmiterea acţiunilor.
◦ Dreptul de proprietate asupra acţiunilor nominative emise atât în
formă materială cât şi asupra celor emise în formă de
dematerializată se transmite prin declaraţie făcută în registrul
acţionarilor şi prin menţiunea făcută pe titlu, semnată de cedent şi
de cesionar sau de mandatarii lor (art. 98 alin. 1).
În cazul transmiterii acţiunii emise în formă materială se face
menţiune despre transmitere şi pe titlu.
Acţiunile emise în formă dematerializată şi tranzacţionate pe
o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de
tranzacţionarese transmite potrivit prevederilor legislaţiei pieţei
de capital.
Subscriitorii şi cesionarii ulterori răspund nelimitat şi solidar
pentru plata acţiunilor timp de 3 ani, termen care începe să curgă de
la data când s-a făcut menţiunea de transmitere în registrul
acţionarilor.
Potrivit art.108, acţionarii pot înstrăina aţiunile lor şi prin ofertă
publică, astfel ,,acţionarii care oferă spre vânzare acţiunile lor prin
ofertă publică sunt obligaţi să întocmească un prospect de ofertă
în conformitate cu pevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
◦ Dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se
transmite prin simpla tradiţiune –predare, a acestora (art. 99).
◦ Prin actul constitutiv se pot prevede şi alte forme de
transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor (potrivit
art.98 alin.1),după cum se pot stipula restricţii convenţionale
privind transmiterea acestora. ,,În măsura în care clauzele de restrângere a
transmisiunii nu fac decât să reglementeze această operaţiune ele
sunt valabile (…) trebuie introduse, însă, în actul constitutiv odată
cu întocmirea ,fără să fie nevoie de modificarea acestuia,,.
◦ Transmiterea acţiunilor poate fi restricţionată şi prin lege
,astfel că ,potrivit art 103 alin.1 ,,societatea nu poate dobândi
propriile acţiuni ,, decât cu aprobarea adunării generale
extraordinare a acţionarilor, şi cu respectarea dispoziţiilor imperative
impuse de Legea 31/1990.
►Garanţia reală mobiliară asupra acţiunilor.
Nu numai acţiunile proprii dobândite de societate pot forma

137
obiectul unei garanţii reale mobiliare, ci şi celelalte tipuri de
acţiuni.
Consituirea de garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor se
face prin întocmirea unui înscris sub semnătură privată.
Acesta trebuie să cuprindă :
-cuantumul datoriei,
-valoarea şi categoria acţiunilor cu care se garantează,
-menţionarea garanţiei pe titlu, în cazul acţiunilor la purtător
şi nominative în formă materială, semnată de creditor şi debitorul
acţionar sau de mandatarii acestora.
Garanţia se înregistrează în registrul acţionarilor ţinut
de consiliul de administraţie, respectiv directorat, sau, după caz,
de societatea independentă care ţine registrul acţiuonarilor.
Creditorului în favoarea căruia s-a constituit garanţia reală
mobiliară asupra acţiunilor i se eliberează o dovadă a înregistrării
acesteia.
De asemenea, garanţia se înregistrează şi la Arhiva Electronică
de Garanţii Reale Mobiliare, dată de la care devine opozabilă terţilor
şi dobândeşte rangul în ordinea de preferinţă a creditorilor.

►Consecinţele neplăţii vărsămintelor. Anularea

acţiunilor.
Dacă acţionarii nu au efectuat plata vărsămintelor pe
care le datorează (în condiţiile cerute pentru constituirea
simultană, şi prin subscripţie publică, respectiv art. 9 alin. 2 lit. a
şi b, şi art. 21), societatea îi va invita să-şi îndeplinească
această obligaţie, printr-o somaţie colectivă, publicată de
două ori, la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial al României,
Partea aIV-a, şi într-un ziar de largă răspândire.
În cazul în care nici în urma acestei somaţii acţionarii nu vor
efectua vărsămintele, consiliul de administraţie repectiv
directoratul, va putea decide fie urmărirea acţionarilor pentru
vărsămintele restante, fie anularea acestor acţiuni nominative.
Decizia de anularese va publica în în Monitorul Oficial al
României, Partea aIV-a, cu specificarea numărului de ordine al
acţiunilor anulate.
În locul acţiunilor anulate vor fi emise noi acţiuni purtând acelaşi
număr, care vor fi vândute. Sumele obţinute din vânzare vor fi
întrebuinţate pentru acoperirea cheltuielilor de publicare şi de

138
vânzare, a dobânzilor de întârziere şi a vărsămintelor neefectuate;
restul va fi înnapoiat acţionarilor. Dacă din preţul obţinut nu se
acoperă toate sumele datorate societăţii şi dacă vânzarea nu se
realizează datorită lipsei cumpărătorilor, societatea se va putea
îndrepta împotriva subscriitorilor şi cesionarilor. Dacă nu s-au
realizat sumele datorate nici în urma acestor formalităţi, se va
proceda de îndată la reducerea capitalului social în proporţie cu
diferenţa dintre acesta şi capitalul existent.

►Drepturile şi obligaţiile acţionarilor

Când acţiunea nominativă aparţine mai multor
persoane drepturile ce decurg din acţiune vor fi exercitate de
un reprezentant unic desemnat de ceilalţi coproprietari (art.
102 pct. 2). Dacă acţiunea este la purtător, şi apaţine mai
multor persoane de asemenea, trebuie să-şi desemneze un
reprezentant comun (art. 102 pct. 3).
→Drepturile acţionarilor
1. Dreptul de a participa la adunările generale ale
acţionarilor
Acţionarii au dreptul să participe la adunările generale, direct
sau prin reprezentanţi. Pot participa prin reprezentare, în baza unei
împuterniciri29 acordate pentru respectiva adunare generală
(art. 125 pct. 1)
Acţionarii care nu au capacitate de exerciţiu, precum şi
persoanele juridice pot fi reprezentaţi/reprezentate prin
reprezentanţii lor legali care, la rândul lor, pot da altor
persoane împuternicire pentru adunare generală (art. 125
pct. 2).
Au dreptul de a participa la adunările generale şi titularii
de acţiuni preferenţiale (art. 95 pct. 2, lit. b)
2. Dreptul acţionarilor de a adresa consiliului de
administraţie respectiv directoratului, întrebări în
scris, referitoare la activitatea societăţii, înaintea datei
de desfăşurare a adunării generale, Răspunsurile vor fi date
în cadrulo adunării generale. În cazul în care societatea
deţine o pagină de internet proprie, în lipsa unei dispoziţii
29 Procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul
prevăzut de actul constitutiv, sub sancţiunea pierderii exerciţiului de vot în acea
adunare. procurile vor fi reţinute de societate făcându-se menţiune despre aceastaq
în procesul verbal (art. 125 alin. 3 Din Legea nr. 31/1990.

139
 contrare în actul constitutiv răspunsul se consideră dat dacă
informaţia solicitată este publicatăpe pagina de internet a
societăţii, la secţiunea ,,Întrebări frecvente,, (art. 117 ind. 2
pct. 3)
3. Dreptul acţionarilor de a participa în adunările
speciale.
Titularii fiecărei categorii de acţiuni se reunesc în adunări
speciale, de exemplu, adunarea specială a titularilor de
acţiuni nominative, de acţiuni la purtător, de acţiuni
preferenţiale, şi altele (art. 96).
Actul constitutiv al societăţii este cel care stabileşte condiţiile
în care se convoacă, se întrunesc şi se desfăşoară aceste
adunări.
Orice titular al unor asemenea acţiuni are dreptul să participe
la aceste adunări (art. 96).

4. Dreptul la vot în adunările generale

Acţionarii exercită dreptul la vot în adunarea generală,
proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă (art. 120), cu
excepţia prevăzută la art. 101 alin.1 care precizează ,,orice
acţiune dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă prin actul
constitutive nu se prevede altfel.
Actul constitutiv poate limita numărul voturilor aparţinând
acţionarilor care posedă mai mult de o acţiuni (art. 101 pct. 2).
Acţionarilor, care nu sunt la curent cu vărsăminele ajunse la
scadenţă, li se suspendă exerciţiul dreptului la vot (art. 101 pct. 3).
Titularii de acţiuni preferenţiale nu au dreptul de vot în
adunările generale (art. 95 alin. 2). Totuşi, în caz de întârziere a
plăţii dividendelor, acţiunile preferenţiale vor dobândi drept de
vot30, în condiţiile prevăzute anterior.
Referitor la acţiunile proprii subscrise de societatea
comercială (art. 103 şi 103 ind. 1), pe toată durata posedării lor
de către aceasta dreptul de vot pe care îl conferă este suspendat.
Dreptul de vot conferit acţiunilor grevate de un drept de

30 În caz de întârziere a plăţii dividendelor, acţiunile preferenţiale vor dobândi

drept de vot, începând de la data scadenţei obligaţieie de plată a dividendelor ce
urmează a fi distribuite în cursul anului următor sau, dacă în anul următor adunarea
generală hotărăşte că nu vor fi distribuite dividende, începând de la data publicării
respectivei hotărâri a adunării generale, până la plata efectivă a dividendelor
restante (art. 95 alin. 4).

140
uzufruct aparţine uzufructuarului în adunările generale ordinare şi
nudului proprietar în adunările generale extraordinare (art. 124
alin.1). Iar dacă acţiunile sunt grevate cu garanţii reale mobiliară,
dreptul de vot conferit acestora aparţine proprietarului (art. 124 pct. 2).
Acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin
reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respeciva
adunare generală (art. 125 pct. 1).
Este interzisă cedarea dreptului de vot ca şi exercitarea
acestui drept în alt mod decât cel prevăzut de lege. Astfel, Legea,
31/1990, precizează expres:
- dreptul de vot nu poate fi cedat (art. 128 pct. 1) ;
- orice convenţie prin care acţionarul se obligă a aexercita
dreptul de vot în conformitate cu instrucţiunile date sau propunerile
formulate de societate sau de persoanele sau de persoanele cu atribuţii de
reprezentare este nulă (art. 128 pct. 2).
5. Dreptul acţionarilor la dividende.
Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de
participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu
se prevede altfel (art. 67 alin. 2), în termenul stabilit de adunarea
generală a acţionarilor sau, după caz, prin legile speciale, dar nu ami târziu
de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente
exerciţiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea va plăti o
daune-interese pentru perioada de întârziere, la nuvelul dobânzii
legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării
generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă
exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare.
Acţiunile proprii subcrise de societatea comercială nu dau
dreptul la dividende pe perioada deţinerii lor de către societate
(art. 105 alin. alin.1)
Acţiunile preferenţiale dau dreptul la un dividend prioritar,
aşa cum am arătat anerior.
6. Dreptul acţionarilor de a consulta, raportul cenzorilor, sau
după caz, al auditorului financiar, care se depune la sediul
societăţii şi la cel al sucursalelor în cele 15 zile care preced întrunirea
adunării generale, (art. 184 alin.1).
Acţionarii au dreptul să ceară consiliului de administraţie,
respectiv directoratului pe cheltuiala lor, copii de pe aceste documente (art.184
alin.2). Sumele percepute nu pot depăşi costurile administrative
implicate de furnizarea acestora.

141
 7. Dreptul acţionarilor asupra părţii cuvenite din
lichidarea societăţii.
Potrivit art. 268 alin.1, după terminarea lichidării, lichidatorii
întocmesc situaţia financiară finală, prin care arată partea ce se
cuvine fiecărei acţiuni din repartizarea activului societăţii, însoţită
de raportul cenzorilor sau, după caz, raportul auditorilor financiari .

○Obligaţiile acţionarilor.
1. Principala obligaţie a acţionarilor este de a efectua
vărsământul subscris.
-Art. 8 lit.d, prevede în acest sens că ,,la constituire, capitalul
social subscris, vărsat de viecare acţionar, nu va putea fi mai mic de
30% din cel subscris. Dferenţa de capital social subscris va fi vărsată,
pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12
luni de la înmatriculare, iar pentru acţiunile emise pentru un aport în
natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.
-Sau, pentru societatea pe acţiuni care se constituie prin
subscripţie publică, se impune ,,ca întregul capital social să fi fost
subscris şi fiecare acceptant să fi vărsat în numerar jumătate
din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C.-S.A., sau la una
dintre unităţile acesteia. Restul de capital social subscris va
trebui vărsat în termende 12 luni de la înmatriculare,,.
2. Dacă o acţiune este proprietatea indiviză sau comună a
mai multor persoane, acţionarii răspund nelimitat şi solidar pentru
efectuarea vărsămintelor datorate (art. 102 alin. 4).
De altfel, potrivit art. 109, situaţia acţiunilor trebuie să fie cuprinsă
în anexa la situaţia financiară anuală şi, în mod special, să se
precizeze dacă ele au fost integral liberate şi, după caz, numărul
acţiunilor pentru care s-a cerut fără rezultat, efectuarea
vărsămintelor.

Obligaţiunile
Obligaţiunea este un titlu comercial de valoare, negociabil, emisă de
societatea pe acţiuni, care încorporează o creanţă pe termen lung
asupra acesteia.
Obligaţiunile conferă titularilor de obligaţiuni -numiţi
obligatari – drepturi de creanţă, egal, ce corespund valorii nominale a
obligaţiunilor.
Regulamentul C.N.V.M. nr. 5/2003cu privire la ofertele publice de

142
valori mobiliare denumeşte obligaţiunile emise de societăţile
comerciale drept ,,obligaţii corporatiste .
►Natura juridică a obligaţiunii
Natura juridică a obligaţiunii se poate defini prin comparaţie cu
cea a acţiunii:
1. Acţiunea este o fracţiune egală a capitalului social,
Obligaţiunea este fracţiune egală a unui împrumut
unic pe care-l face societatea emitentă.
2. Posesiunea acţiunii conferă titularului calitatea de
asociat/acţionar, din care rezultă posibilitatea pentru acesta de a
exercita anumite drepturi patrimoniale (dreptul la beneficii, dreptul la
partea din patrimoniul societăţii după lichidare) şi nepatrimoniale
(dreptul de a participa la adunările generale, dreptul la vot).
Posesinea obligaţiunii conferă calitatea de creditor,
obligatarului, cu posibilitatea pentru acesta de a exercita drepturile
referitoare la suma ce reprezintă valoarea obligaţiunii subscrise, la
dobânzile aferente acesteia.
3. Raportul juridic ce stă la baza emisiunii de acţiuni este un
raport societar cu efecte juridice deosebite, diferit de raportul
juridic care dă naştere emisiunii de obligaţiuni: împrumut,
convertirea unui debit ce rezultă dintr-un cont curent, convertirea
unor acţiuni în obligaţiunii, dare în plată.
Acţiunile şi obligaţiunile au în comun:
- natura de titluri comerciale de valoare, egociabile ,,cu corolarul
circulaţiei,,;
- regimul lor juridic al obligaţiunilor din aceeaşi emisiune, este
unitar: obligaţiunile, ca şi acţiunile, potrivit art. 168 lit. f sunt nominative şi
la purtător iar prospectul de emisiune publicat de administratorii
societăţii trebuie să indice tipul acestora.
Ca şi acţiunile, obligaţiunile nominative pot fi emise: în formă
materială, pe suport hârtie, sau în formă dematerializată, prin
înscriere în cont (art. 67 alin. 3). Obligaţiunile la purtător pot fi emise numai
pe suport hârtie.
Drepturile încorporate în titlu aparţin şi pot fi exercitate
numai de posesorul titlului (art. 1909 Cod civil) al cărui nume nu este
menţionat pe titlu. Obligaţiunea nominativă are menţionate pe
titlu: numele, prenumele şi domiciliul obligatarului, respective,
denumirea şi sediul acestuia .

143
 ►Conţinutul obligaţiunii.
Titlurile obligaţiunilor trebuie să cuprindă datele prevăzute în
legislaţia pieţei de capital (Legea 297/2004 privind piaţa de
capiatl).
Obligaţiunile trebuie să poarte semnătura a 2 membri ai
consiliului de administraţie, respective ai directoratului, sau, după
caz, semnătura administratorului unic, respectiv a directorului general unic
(art. 170 pct. 4 coroborat cu art. 93 pct. 4)
►Condiţiile emiterii de obligaţiuni
- Emiterea de obligaţiuni este hotărâtă de adunare a
generală extraordinară (art. 113 lit. l ).
- Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de
2,5 lei (art. l67 alin. 1 ).
- Obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o
valoare egală şi acordă posesorilor lor drepturi egale (art. l67 alin.
2).
- Valoarea nominală a obligaţiunilor converibile în acţiuni va
trebui să fie egală cu cea a acţiunilor (art. l70 alin. 5).
Pentru a emite obligaţiuni prin ofertă publică (de vânzare)
administratorii unei societăţi comerciale vor publica un prospect
de emisiune aprobat de C.N.V.M. (art. l83 alin.1din Legea 297/2004).
Deoarece legea nu precizează unde se publică prospectul de
emisiune, acesta se va publica în presă.
Oferta publică de vânzare va fi făcută printr-un intermediar
autorizat să prestaze servicii de investiţii financiare (art. l83 alin.2
din Legea 297/2004).
Prospectul de ofertă va cuprinde informaţii necesare
investitorilor, pentru a realiza o evaluare în cunoştinţă de cauză
privind :
- situaţia activelor şi pasivelor,
-situaţia financiară,
-profitul sau pierderea,
-perspectivele emitentului –a societăţii comerciale – şi ale entităţii
care garantează îndeplinirea obligaţiilor asumate de emitent, dacă
este cazul, precum şi a drepturilor aferente respectivelor valori
mobiliare-obligaţiuni (art.l84 alin.1 din Legea 297/2004),
Prospectul de ofertă aprobat de C.N.V.M. este valabil 12 luni
după publicare, putând fi folosit în cazul mai multor emisiuni, în acest
interval, cu condiţia actualizării acestuia (potrivit art. 179 din Legea

144
297/2004).
►Subscrierea obligaţiunilor .
Obligaţiunile vor fi subscrise pe exemplarele prospectului de emisiune.
Valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată
(art. 170 pct. 1 şi 2)
►Transmiterea obligaţiunilor.
○ Dreptul de proprietate asupra obligaţiunilor nominative
emise în formă materială se se transmite prin declaraţia făcută în
registrul obligaţiunilor şi prin menţiunea pe titlu, semnată de
cedent şi de cesionar; părţile pot fi reprezentate şi prin mandatari.
○ În cazul obligaţiunilor dematerializate, dreptul de proprietatea se
transmite prin declaraţia făcută în registrul obligaţiunilor, semnată de
cedent şi de cesionar sau de mandatarii lor.
○ Transmiterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor la
purtător se face prin simpla remitere materială, respectiv prin
tradiţiunea acestora .Cesiunea obligaţiunilorla purtător, ca şi a
acţiunilor la purtător, are caracteristicile unui contract real.
Posesorul de bună credinţă al titlului este considerat
proprietar, fiind în drept să exercite drepturile incorporate în
acesta (potrivit art.1909 Cod civil).
○ Obligaţiunile emise prin ofertă publică se transmit în
condiţiile Legii 297/2004, art. 183-192.
›►Drepturile deţinătorilor de obligaţiuni.
Deţinătorii de obligaţiuni, în calitatea lor de creditori ai
societăţii, beneficiază de anumite drepturi:
1. de a se întruni în adunările generale ale obligatarilor, care se
organizează şi funcţionează după principiile adunării generale ale
acţionarilor (art. 171);
2. de a rambursa la scadenţă sau anticipat, obligaţiunile, cu
dobânzile aferente (art. 176 alin.1 şi 2) ;
3. de a converti obligaţiunile existente în alte tipuri de
obligaţiuni, sau în acţiuni ale societăţii emitente, în condiţiile
stabilite în prospectul de ofertă publică (art. 176 alin. 3) ;
Dreptul de a se întruni în adunări generale.
Legea 31/1990, reglementează posibilitatea organizării
obligatarilor în adunări generale, în vederea apărării drepturilor
lor.
Convocarea adunării generale se face pe cheltuiala societăţii
care a emis obligaţiunile, la cererea unui număr de deţinători care

145
să reprezinte a patra parte din titlurile emise şi nerambursate.
După ce au fost numiţi reprezentanţii deţinătorilor de obligaţiuni şi
aceştia pot cere convocarea adunării generale.
Adunării generale a obligatarilor – în ceea ce priveşte
formele, condiţiile, termenele convocării, depunerea titlurilor şi
votarea, i se aplică dispoziţiile prevăzute pentru adunarea
ordinară a acţionarilor.
La adunarea generală a obligatarilor au dreptul să participe
toţi deţinătorii de obligaţiuni din aceeaşi emisiune. Obligatarii pot fi
reprezentaţi în adunare prin mandatari, în privinţa cărora legea
introduce o restricţie, în sensul că, nu pot avea această calitate
,,administratorii, directorii, respective, membrii directoratului, ai consiliului de
supraveghere ori cenzorii sau funcţionarii societăţii (art. 171 alin. 5).
Potrivit art. 172 alin.1, adunarea generală a deţinătorilor de
obligaţiuni, în condiţiile în care este legal constituită este
îndreptăţită:
a. să numească un reprezentant al deţinătorilor de
obligaţiuni şi unul sau mai mulţi suplenţi, cu dreptul de a-l
reprezenta faşă de societate şi în justiţie ,fixându-le remuneraţia;
aceştia nu pot lua parte la administrarea societăţii ,dar vor putea
asista la adunările sale generale ;
b. să îndeplinească toate actele de supraveghere şi de
apărare a intereselor lor commune sau să autorizeze
unreprezentant cu îndeplinirea lor ;
c. să constituie un fond, format dintr-o parte a dobânzilor cuvenite
obligatarilor, pentru cheltuielile necesare apărării drepturilor lor;
stabileşte regulili pentru gestiunea acestui fond;
d. să se opună la orice modificare a actului constitutiv sau a
condiţiilor împrumutului, prin care s-ar putea aduce atingere
drepturilor deţinătorilor de obligaţiuni ;
e. să se pronunţe asupra emiterii de noi obligaţiuni.
Hotărârile adunării vor fi aduse la cunoştinţa societăţii, în
termen de cel mult 3 zile de la data doptării lor.
Pentru validitatea deliberărilor hotărârea se ia după cum
urmează:
-în vederea numirii reprezentantului obligatarilor, a îndeplinirii actelor de
supraveghere şi constituirea fondului necesar cheltuielilor,
hotărârea se ia cu o majoritate reprezentând cel puţin o treime
din titlurile emise şi nerambursabile;

146
 -în vederea executării opoziţiei la modificarea actului
constitutiv sau a condiţilor împrumutului şi pentru emiterea de noi
obligaţiuni, este necesară prezenţa în adunare a deţinătorilor
reprezentând cel puţin două treimi din titlurile nerambursate şi
votul favorabil a cel puţin patru cincimi din titlurile reprezentate
de adunare.
Hotărârile adunării sunt aduse la cunoştinţa societăţii, în
termende cel mult 3 zile de la adoptarea lor.
Hotărârile adoptate de adunarea obligatarilor sunt opozabile
şi deţinătorilor de obligaţiuni care nu au luat parte la adunare sau
care au votat contra. Aceştia sunt îndreptăţiţi :
-să ceară înserarea în procesul verbal al şedinţei, faptul că nu
au participat la adunare sau că au votat contra ;
-să atace în justiţie hotărârile adunării obligatarilor.
Termenul şi efectele aplicabile acţiunii în justiţie împotriva
hotărârilor adunării generale a obligatarilor de către cei
îndreptăţiţi sunt aceleaşi ca pentru acţiunea în justiţie împotriva
hotărârilor adunării generale a acţionarilor (art. 132-133).
›►Rambursarea obligaţiunilor.
Obligaţiunile se rambursează de societatea emitentă :
- la scadenţă,
- anticipat, înainte de scadenţă.
○ La scadenţă fiecare titular de obligaţiune va primi suma de bani
corespunzătoare valorii nominale a obligaţiunii şi dobânda
aferentă menţionată pe titlu, lângă tabloul plăţilor în capital şi
celelalte date (prevăzute de art. 168).
○ Înainte de scadenţă, pot fi rambursate obligaţiunile din aceeaşi
emisiune şi cu aceeaşi valoare nominală, prin tragere la sorţi. În
acest caz rambursarea se face la o sumă superioară valorii lor nominale,
stabilită de societate şi anunţată public cu cel puţin 15 zile înainte
de data tragerii la sorţi.
›►Convertirea obligaţiunilor.
Obligaţiunile convertibile, existente pot fi preschimbate în alt
tip de obligaţiuni sau în acţiuni ale societăţii emitente. Condiţiile în
care pot fi convertite obligaţiunile sunt stabilite în prospectul de
ofertă publică, ceea ce înseamnă că obligaţiunile convertibile în
acţiuni trebuie să fie emise în urma unei oferte publice.
Conversiunea obligaţiunilor în acţiuni este un atribut al
adunării generale extraordinare a acţionarilor (art.113 pct. k).

147
Aceasta are ca rezultat majorarea capitalului social al societăţii cu
valoarea obligaţiunilor convertite.

Organele societăţii pe acţiuni.

Elementul constitutiv al personalităţii juridice al societăţii
comerciale, respectiv al societăţii pe acţiuni este dat de existenţa
organelor deliberative, de executare şi de control :
- adunarea generală a acţionarilor, organ deliberativ, prin
excelenţă colectiv, reprezintă voinţa colectivă a societăţii prin
intermediul hotărârilor sale;
- administraţia societăţii pe acţiuni este asigurată, de
adminiostratori potrivit sistemului unitar, după caz, de consiliu de
supraveghere şi directorat potrivit sistemului dualist.
- cenzorii, după caz , auditorii, organ de control, care verifică
activitatea organelor de gestiune .
Prin urmare, societatea comercială este organizată şi
funcţionează pe principiul separaţiei de competenţe între
elementele de structură, specializarea de funcţii arătată este însă
relativă. De exemplu adunarea generală are şi un rol de control al
activităţii organelor de gestiune propriu-zise (art. 111. pct. 1, lit.d), sau
dreptul consiliului de administraţie de a participa la elaborarea
voinţei sociale în limitele stabilite de adunarea generală, de lege, sau de
actul constitutiv.

►Adunările generale ale acţionarilor.

Adunarea generală este organul suprem de decizie al
societăţii, care cuprinde toţi acţionarii, pentru a forma şi exprima
voinţa socială.
Adunările generale sunt de două feluri: ordinare şi extraordinare
(art. 110 alin.1). Acestea se ţin la sediul societăţii, în localul indicat în
convocare, dacă actul constitutiv nu prevede altfel (art. 110 alin.2).
→ Convocarea adunării generale
Adunarea generală este convocată de consiliul de
administratie, respectiv de directorat ori de câte ori este necesar, în condiţiile
prevăzute de actul constitutiv. Întrunirea acesteia va avea loc
în cel puţin 30 zile de la publicarea convocării în Monitorul Oficial al
României, Partea a –IV (art. 117 alin. 1 şi 2).
Convocarea se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-

148
a ,şi într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în
care se află sediul societăţii, sau din cea mai apropiată localitate.
Convocarea se face în următoarele moduri, dacă nu sunt
interzise prin actul constitutiv sau prin lege şi dacă toate acţiunile
sunt nominative (art. 110 alin. 4) - numai prin scrisoare
recomandată,
- sau, dacă actul constitutiv permite, având încorporată, ataşată
sau logic asociată semnătura electronică, prin scrisoare transmisă pe
cale electronică, extinsă, expediată cu cel puţin 30 de zile înainte
de data ţinerii adunării, la adresa acţionarului, înscrisă în registrul
acţionarului. Schimbarea adreseinnu poate fi opusă societăţii,
dacă nu ia fost comunicată în scris de acţionar.
Aceste modalităţi de convocare nu pot fi utilizate dacă sunt
interzise prin actul constitutiv al societăţii sau prin dispoziţii
legale.
Convocarea are următorul cuprins:
- locul şi data ţinerii adunării,
- ordinea de zi, cu menţionarea explicită explicită a tuturor
problemelor ce vor face obiectul dezbaterilor adunării.
Dacă pe ordinea de zi figurează numirea administratorilor
sau a membrilor consiliului de supraveghere, în convocare se va
menţiona ca listă cuprinzând informaţii cu privire la numele,
localitatea de domiciliu şi calificarea profesională ale persoanelor
propuse pentru funcţia de administrator se află la dispoziţia
acţionarilor, putând fi consultată şi completată de aceştia.

Acţionarii reprezentând, individual sau împreună, cel

puţin 5% din capitalul social, au dreptul de a cere introducerea unor noi
puncte pe ordinea de zi.
Cererile se înaintează consiliului de administraţie, respectiv
directoratului, în cel mult 15 zile de la publicarea convocării în
vederea publicării şi aducerii la cunoştinţa celorlalţi acţionari31.
→ Am arătat că adunarea generală poate fi convocată
de consiliul de administraţie, respetiv directorat, ori de câte ori este
nevoie, în conformitate cu actul constitutiv.
Consiliul de administraţie, respectiv directoratul este
obliga să o convoace de îndată, la cererea acţionarilor ce

31 A se vedea, în continuare. art. 117 ind. 1, pct. 1şi 2, din Legea nr. 31/1990, rep şi
modif.

149
reprezint, individual sau împreună, cel puţin 5% din din
capitalul social sau o cotă mai mică, dacă în actul constitutiv se
prevede astfel şi dacă cererea cuprinde dispoziţii ce intră în
atribuţiile adunării.
Adunarea generală va fi convocată în termen de cel mult 30
de zile şi se va întruni în termen de cel mult 60 de zile de la data
primirii cerereii.
Dacă consiliul de administraţie, respectiv directoratul nu
convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii va
putea autoriza convocarea adunării generale de către
acţionarii care au formulat cererea.
Prin încheierea de autorizare instanţa are dreptul:
- să aprobe ordinea de zi,
-să stabilească data de referinţă pentru acţionarii îndreptăţiţi
să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul adunării generale,
- data ţinerii adunării generale
- să stabilească dintre acţionari persoan care va prezida
adunarea generală.
Preşedintele şi secretarul vor semna un proces-verbal prin
care se constată
-îndeplinirea formalităţilor de convocare,
-data şi locul adunării generale, acţionarii prezenţi,
-numărul acţiunilor,
-dezbaterile în rezumat,
-hotărârile luate,
-declaraţiile făcute de acţionari în şedinţă, la cererea acestora.
La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi
listele de prezenţă a acţionarilor. Procesul-verbal se va trece în registrul
adunărilor generale (art. 131 alin. 2 şi 3).
→Atribuţiile adunărilor generale
○Atribuţiile adunării generale ordinare
Adunarea ordinară se întruneşte cel puţin odată pe an, în cel
mult 5 luni de la încheierea exerciţiului financiar (art. 111 alin. 1).
În afară de problemele înscrise pe ordinea de zi, adunarea generală
ordinară este obligată (art. 111 alin. 2) :
a. să discute, să aprobe, sau să modifice situaţiile financiare
anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administraţie, respectiv
de directorat şi de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după
caz, de auditorul financiar, şi să fixeze dividendul ;

150
 b. să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie,
respectiv ai consiliului de supraveghere, şi cenzorii ;
c. în cazul socieăţilor ale căror situaţii financiaresunt
auditate, să numească sau să demită auditorul financiar şi să
fixeze durata minimă a contractului de audit financiar ;
d. să fixeze remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs
membrilor consiliului de administraţie, respectiv membrilor consiliului de
supraveghere, şi cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul
constitutiv ;
d. să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de
administraţie, respectiv a directoratului;
e. să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz,
programul de activitate ,pe exerciţiul financiar următor ;
f. să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia
sau a mai multor unităţi ale societăţii.
Pentru ca deliberările adunării ordinare să fie valide este
necesară prezenţa acţionarilor care să deţină cel puţin o
pătrime din numărul total de drepturi de vot.
Adoptarea hotărârilor se realizează pe baza principiului
majorităţii, şi anume ,,hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate
(dacă actul constitutiv sau legea nu prevede cerinţe mai ridicate de
cvorum şi majoritate, potrivit art. 112 alin.1),,.
Dacă adunarea n-a putut lucra, deoarece n-au fost îndeplinite
condiţiile referitoare la deliberările adunării şi la adoptarea
hotărârilor, adunarea se va întruni după a doua convocare.
Problemele puse la ordinea de zi a celei dintâi adunări vor putea fi
deliberate de către adunarea ordinară convocată a doua oară,
indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri cu majoritatea
voturilor exprimate. Pentru a doua convocare, actul constitutiv nu
poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate mai ridicată
(art. 112 alin.2).

→ Atribuţiile adunării generale extraordinare

Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori
este necesar a se lua o hotărâre pentru (art. 113) :
a. schimbarea formei juridice a societăţii ;
b. mutarea sediului societăţii ;
c. schimbarea obiectului de activitate al societăţii;
d. înfiinţarea sau desfiinţarea unor sedii secundare:

151
sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără
personalitate juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede
altfel;
e. prelungirea duratei societăţii ;
f. majorarea capitalului social ;
g. reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin
emisiune de noi acţiuni h. fuziunea cu alte societăţi sau
divizarea societăţii ;
i. dizolvarea anticipată a societăţii ;
j. converisa acţiunilor nominative în acţiuni la purtător şi
invers;
k. conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă ;
l. conversia unei categorii de obligaţiuni în altă categorie sau
în acţiuni;
m. emisiunea de obligaţiuni ;
n. oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă
hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării
generale extraordinare.
O parte din atribuţiile adunării generale extraordinare,
referitoare la, mutarea sediului (b), schimbarea obiectului de activitate (c)
majorarea capitalului social (f), va putea fi exercitată prin delegaţie
şi de către consiliul de administraţie, respectiv directorat,
dacă s-a prevăzut acest lucru în actul constitutiv, dacă
există o hotărâre a adunării generale extraordinare în acest sens.
(art. 114 alin. 2).
Pentru validitatea deliberărilor adunării generale
extraordinare, dacă actul constitutiv nu prevede altfel, este
necesară:
- la prima convocare, prezenţa acţionarilor deţinând cel
puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot,
- la convocările ulterioare, prezenţa acţionarilor
reprezentând cel puţin o cincime din numărul total de
drepturi de vot
Hotărârile se iau cu votul majoritatea voturilor deţinute
de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.
Decizia de modificare a obiectului principal de activitate, de
reducere sau majorare a capitalului social, de schimbare a
formei juridice, de fuziune, de divizare sau de dizolvare a
societăţii se ia cu o majoruitate de cel puţin două treimi din

152
 drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau
reprezentaţi.
Actul constitutiv poate să prevadă cerinţe de cvorum şi
de majoritate mai mari.
›Adunarea specială
Titularii unei anumite categorii de acţiuni se pot
organiza în adunări speciale: adunarea specială a titularilor
de acţiuni nominative, adunarea specială a titularilor de
acţiuni la purtător, etc.
Modificarea drepturilor sau obligaţiilor referitoare la o
categorie de acţiuni se face numai după ce hotărârea
adunării generale a fost aprobată de către adunarea specială
a deţinătorilor de acţiuni din aceeaşi categorie.
Dispoziţiile privind convocarea, cvorumul şi
desfăşurarea adunării generale ale acţionarilor se aplică şi
adunărilor speciale.
Hotărârile adoptate de către adunările speciale sunt
supuse aprobării adunării generale corespunzătoare.

›Participanţii la şedinţele adunării generale

La adunarea generală participă acţionarii, personal sau prin
reprezentare. Acţionarii pot fi reprezentaţi de alţi acţionari, în
baza unei procuri speciale. Procura specială poate fi dată şi altui
coproprietar ,în următoarele cazuri:
- dacă acţiunea este nominativă şi devine proprietatea
mai multor persoane, acestea vor desemna un reprezentant unic pentru
exercitarea drepturilor rezultând din acţiune ,respective pentru a
participa la şedinţele adunării generale;
- dacă acţiunea este la purtător şi aparţine mai multor
persoane, acestea trebuie să desemneze un reprezentant comun.
Acţionarii care nu au capacitate legală şi persoanele juridice pot
fi reprezentaţi prin reprezentanţii lor legali, care la rândul lor, pot da
procură specială altor acţionari (art. 125 alin.2).

›Exercitarea dreptului la vot

Potrivit art. 120, acţionarii exercită dreptul lor de vot în
adunările generale, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le
posedă . Cu toate acestea ,actul constitutiv poate limita numărul
voturilor aparţinând acţionarilor care posedă mai mult de o

153
acţiune .
Există şi situaţii speciale în privinţa exercitării dreptului la
vot:
1. în cazul acţiunilor grevate de un drept de uzufruct, dreptul de
vot conferit de aceste acţiuni, aparţine :
- uzufructuarului ,în adunările generale ordinare ;
- nudului proprietar,în adunările generale extraordinare .
2. în cazul acţiunilor asupra cărora sunt constituite garanţii
reale mobiliare, dreptul de vot, aparţine
- proprietarului .
Legea instituie o interdicţie în privinţa exercitării dreptului de
vot al administratorului şi anume ,,administratorii nu pot vota în
baza acţiunilor pe care le posedă, nici personal ,nici prin mandatar,
descărcarea gestiunii lor sau o problemă în care persoana sau
administraţia lor ar fi în discuţie ( art.126 alin.2). Pot vota însă
situaţia financiară anuală, dacă, deţinând cel puţin jumătate din
participarea la capitalul social, nu se poate forma majoritatea
legală fără votul lor.
La adunarea generală, acţionarii care posedă acţiuni la
purtător au dreptul de vot numai dacă le-au depus la locurile
arătate prin actul constitutiv sau prin înştiinţarea de convocare, cu
cel puţin 5 zile înainte de adunare. Depunerea la timp a acţiunilor
va fi constatată de către cenzori printr-un proces verbal. Actiunile vor
ramane printr-un proces verbal. Actiunile vor rămane depuse cel
mult 10 zile de la data adunării generale.
Acţionării indreptăţiţi sa exercite dreptul de vot (si celelalte
drepturi )sunt cei înscrişi in evidenţele societăţi sau în cele
furnizate de registrul indepedent privat al acţionarilor
corespunzătoare datei de referinţă. Data de referinţă este stabilită
de aministratorul unic sau consiliul de administraţie pentru
acţionarii care au dreptul să fie înştiinţaţi şi să voteze în cadrul
adunărilor generale. Această dată nu va depăşi 60 de zile înainte
ziua la care adunarea generală este convocată pentru prima oară
(art.123 alin. 2 ).
Acţionarul va trebui să se abţină de la deliberările privind
operaţiunea în care ,are,fie personal, fie ca mandatar al unei alte
persoane un interes contrar aceluia al societăţii (art. 127 alin.1).
Nerespectarea acestei dispoziţii atrage răspunderea acţionarului
de daunele produse societăţii, dacă, fără votul său,nu s-ar fi

154
obţinut majoritatea cerută.
În sfârşit, dreptul de vot nu poate fi cedat. Astfel că, este nulă orice
convenţie care priveşte exercitarea într-un anumit fel a dreptului
de vot (art.128).

›Desfăşurarea şedinţei
Şedinţa adunării generale se va deschide de către
prezedintele consiliului de administraţie sau de către acela care îi
ţine locul, în ziua şi la ora arătate în convocare.
Adunarea generală va alege dintre acţionarii prezenţi, unul
până la trei secretari.Secretarii au în cadrul adunării generale
următoarele atribuţii :
- verifică lista de prezenţă a acţionarilor;
- indică capitalul social pe care îl reprezintă fiecare;
- indică procesul-verbal întocmit de cenzori, pentru
constatarea numărului acţiunilor depuse;
- indică îndeplinirea formalităţilor cerute de lege şi de actul
constitutiv pentru ţinerea adunării generale.
Adunarea generală are dreptul să decidă ca operaţiunile ce
intră în competenţa atribuţiilor secretarilor să fie supravegheate
sau îndeplinite de un notar public ,pe cheltuiala societăţii .
Procesul-verbal al şedinţei adunării generale va fi întocmit de
către unul dintre secretari.
Preşedintele va desemna dintre funcţionarii societăţii unul
sau mai mulţi secretari tehnici pentru a lua parte la executarea
operaţiunilor prevăzute în sarcina celorlalţi secretari, aleşi iniţial
de adunare.
Preşedintele şi unul dintre secretari vor semna un proces-
verbal care constată îndeplinirea formalităţilor de convocare:
- data şi locul adunării generale;
- acţionarii prezenţi;
- numărul acţiunilor;
- dezbaterile în rezumat;
- hotărârile luate;
- declaraţiile făcute de ei în şedinţa la cererea acţionarilor
(art.37 alin.).
La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum şi
listele de prezenţă a acţionrilor .
Procesul-verbal va fi trecut în registrul adunării generale.

155
›Hotărârile adunării generale
Hotărârile luate de adunările generale,n limitele legii
sau actului constitutiv, sunt obligatorii pentru acţionarii care
nu au luat parte la adunare sau au votat contra.
Hotărârile vor fi executate numai după îndeplinirea
formalităţilor ,care le face,în acelaşi timp, şi opozabile faţă
de terţi:
1. hotărârile vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul
registrului comerţului, pentru a fi menţionate în registru, după
care
2. vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Dacă aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv,
se va publica numai actul adiţional ce cuprinde textul
integral al clauzelor modificate.
Anularea hotărârilor
În termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, hotărârile contrare legii sau actului
constitutive pot fi atacate în justiţie de oricare dintre
acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau
care au votat contra şi au cerut să se însereze în procesul-
verbal al şedinţei acest lucru (132 alin. 2).
Dacă se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la
acţiune este imprescriptibil ,iar cererea poate fi formulată şi
de orice persoană interesată.
Acţiunea în anularea hotărârii adunării generale se va
introduce la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul
societatea. Dacă au fost introduse mai multe acţiuni în
anulare, ele pot fi conexate. Cererea se va judeca în camera de consiliu.
Pentru a fi opozabilă terţilor hotărârea irevocabilă de
anulare va fi menţionată în registrul comerţului şi publicată
în în Monitorul Oficial al României.
Instanţa, la cererea reclamantului, suspendă pe calea
ordonanţei preşedenţiale, executarea hotărârii atacate, odată
cu intentarea acţiunii în anulare. Preşedintele, încuviinţând
suspendarea, poate oblige pe reclamant la o cauţiune. În
termen de 15 zile de la pronunţare, se poate face recurs
împotriva ordonanţei de suspendare.

›Retragerea din societate a acţionarilor

156
 Dacă acţionarii nu sunt de acord cu hotărârile luate de
adunările generale referitoare la schimbarea obiectului
pricipal, la mutarea sediului sau la forma societăţii au dreptul
să se retragă din societate.
Odată cu retragerea din societate acţionarii au dreptul
să obţină de la societate contravaloarea acţiunilor pe care le
posedă, la valoarea medie determinată de către un expert
autorizat, prin folosirea a cel puţin două metode de evaluare
recunoscute de standardele europene de evaluare (E.V.S) ( art.
134).
Acţionarii, odată cu declaraţia de retragere, vor preda
societăţii acţiunile lor (art. 134 alin. 3), pe care societatea le va
dobândi în condiţiile art. 103 alin. 7.
.................................................................................................................
...............................................................................................
►Administraţia societăţii pe acţiuni
Legea nr. 441/2006 a adus o serie de modificări substanţiale
ale structurii consiliului de administraţiei al societăţilor pe
acţiuni şi statutului administratorilor acestui tip de
societăţi.
1. Crearea a două sisteme de administrare a
societăţilor pe acţiuni: sistemul unitar şi sistemul dualist
(ultimul, opţional):
A. Sistemul unitar (administrarea societăţii este realizată de
consiliul de administraţie).
Notăm o serie de caracteristici ale acestuia:
- separaţie între funcţia neexecutivă, de control (administrator
neexecutiv) şi cea executivă (directori) – separaţie obligatorie, în
cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac
obiectul unei obligaţii legale de audit;
- consiliul de administraţie are o serie de competenţe de
bază care, pe de o parte, nu îi pot fi retrase prin actul constitutiv
sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor1 şi pe care, pe
de altă parte, consiliul nu le poate delega directorilor
societăţii – art. 142 alin (2);
- în cazul delegării funcţiei executive către directori,
administratorii neexecutivi constituie majoritatea în
Consiliul de administraţie (art. 1381);
- noţiunea de director (un concept nou) reprezintă

157
administratorul sau persoana din afara Consiliului de administraţie
căreia i-au fost delegate din partea Consiliului de
administraţie atribuţii de conducere a societăţii (noua lege
înlocuieşte comitetul de direcţie - organ colegial, cu reguli stricte,
rigide de întrunire şi luare a deciziei – cu directorii - activitate şi
răspundere individuală, nu colegială – art. 143 alin. (5);
- număr minim de administratori (în cazul societăţilor pe
acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac obiectul unei obligaţii
legale de auditare) – art. 137 alin. (2);
- prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a
acţionarilor se poate prevedea că unul sau mai mulţi membri ai
consiliului de administraţie trebuie să fie independenţi (legea
prevede, cu titlu exemplificativ, criterii de evaluare a
independenţei administratorilor) – art. 1382
a) În domeniile de competenţă expres rezervate de lege în
sarcina consiliului de administraţie adunarea generală poate
interveni doar indirect, prin numirea sau revocarea
administratorilor şi prin stabilirea, în acest fel, a componenţei
consiliului de administraţie.
b) Crearea de comitete consultative în cadrul consiliului de
administraţie (ex. comitet de audit, comitet de remuneraţie) –
comitetul de audit este obligatoriu pentru societăţile supuse
auditării; comitetul de audit include un administrator independent,
aşadar societăţile supuse obligaţiei de auditare, aşadar
consiliul de administraţie al societăţilor pe acţiuni obligate la
auditare trebuie să aibă şi un administrator independent – art. 1402 -
raporturile dintre societate şi administratori (directori sau
administratori neexecutivi) sunt guvernate de regulile mandatului,
neputându-se încheia pentru îndeplinirea acestui mandat un contract de
muncă.
B. Sistemul dualist (administrarea societăţii este realizată de
Directorat şi Consiliul de Supraveghere).
Notăm o serie de caracteristici ale acestuia:
i. Directoratul
- membrii directoratului sunt numiţi de consiliul de supraveghere;
ei nu pot fi concomitent membri ai consiliului de supraveghere – art. 1532;
- membrii directoratului pot fi revocaţi oricând de către consiliul
de
supraveghere, sau dacă se prevede astfel în actul constitutiv, de

158
către adunarea generală a acţionarilor;
- asigură, în exclusivitate, conducerea societăţii pe acţiuni - art.
1532 alin. (1);
- exercită funcţia de reprezentare legală – art. 1533;
Poate avea calitatea de membru al comitetului de audit oricare dintre
administratorii neexecutivi, dar legea impune ca măcar unul dintre
ei să aibă „experienţă în aplicarea principiilor contabile sau în audit
financiar.” (art. 1402 alin.2).
Termenul „experienţă” folosit de lege nu implică, în mod
necesar, ca această persoană să aibă calitatea de auditor, expert
contabil, întrucât sarcina comitetului de audit nu este cea de a realiza auditul
intern sau de a întocmi situaţiile financiare, ci de a organiza
activitatea de audit intern, audit financiar, raportând în acest sens
şi formulând recomandări şi propuneri către Consiliul de
Administraţie şi AGA, propuneri ce vor fondamenta decizia acestora
de numire a auditorului financiar, de contractare a auditului
intern, de alegere a măsurilor menite a îmbunătăţi performanţa
economică a societăţii. Experienţa relevantă va fi apreciată de
Consiliu în momentul numirii administratorului în poziţia respectivă,
Consiliul urmând să informeze Adunarea generală a acţionarilor cu
privire la alegerea sa.
Administratorii care vor forma comitetul pot fi remuneraţi
suplimentar, în raport cu ceilalţi membri ai Consiliului de
administraţie, pentru activitatea desfăşurată în cadrul acestui
comitet (care nu constă în derularea activităţii de audit intern, ci
în organizarea auditului intern şi financiar al societăţii, în
monitorizarea şi raportarea către Consiliul de administraţie şi
Adunarea generală a acţionarilor cu privire la activitatea şi
concluziile auditorilor interni). Remuneraţia administratorilor este
stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a Adunării
generale, dar remuneraţia suplimentară (inclusiv pentru
atribuţii în cadrul unui comitet) poate fi fixată şi prin
decizie a Consiliului de administraţie.
Legea nr. 31/1990, în varianta anterioară adoptării Legii nr.
441/2006, prevedea că „Obligaţiile şi răspunderea
administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la
mandat şi de cele special prevăzute în această lege„ în consecinţă
elementul de noutate al reglementării recent adoptate este
extinderea acestui tip de contract la directori (insă, director în sensul legii

159
441/2006, administratori sau persoane din afara Consiliului de
administraţie cu competenţe de conducere delegate de la
Consiliul de Administraţie) .
Directorul general şi/sau alţi directori (dacă aceştia deţin
atribuţii delegate din partea Consiliului de administraţie) vor încheia
cu societatea un contract de administrare (management), contract încheiat
nu pentru ca sunt cumulate două atribuţii de administrator şi de
director general/director, ci pentru că funcţia de director
general/director implică delegarea unor atribuţii din partea
Consiliului de administraţie, care obligă la stabilirea unor
raporturi caracterizate de principiul revocabilităţii.
ii. Consiliul de supraveghere:
- membrii consiliului de supraveghere sunt numiţi de către
adunarea generală a acţionarilor - art. 1566 alin. (1);
- numărul membrilor consiliului de supraveghere este stabilit prin
actul constitutiv, neputând fi mai mic de 3 şi nici mai mare de 11 -
art. 1566 alin. (3);
- membrii consiliului de supraveghere pot fi revocaţi oricând de
adunarea generală a acţionarilor - art. 1566 alin. (4);
- membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membri ai
directoratului art. 1538 alin. (1); în cadrul consiliului de supraveghere pot fi create
comitete consultative (ex.: audit, remunerare, nominalizare); în cazul
societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare anuale fac
obiectul unei obligaţii legale de auditare financiară, crearea unui
comitet de audit în cadrul consiliului de supraveghere este
obligatorie –art. 153.
Efecte ale modificării regimului juridic al raporturilor între
administratori/directori şi societatea comercială pe acţiuni
Potrivit art. 1371 alin. 3, administratorii şi directorii, în sensul Legii nr.
31/1990 nu pot încheia cu societatea un contract de muncă
pentru îndeplinirea mandatului, ci un contract de administrare/management.
Această modificare a regimului juridic atrage o serie de
consecinţe în plan fiscal şi al modului de percepere/virare a
contribuţiilor la sistemele de asigurări sociale.

►Auditul financiar ,auditul intern, cezorii

Precizări prealabile .Potrivit art.160 alin.1,situaţiile
financiare anuale ale societăţilor comerciale ,care intră sub
incidenţa reglementărilor contabile armonizate cu directivele

160
europene şi standardele internaţionale de contabilitate vor fi
audiate de către auditorii financiari –presoane fizice sau
juridice ,în condiţiile Legii nr.31/1990 rep.În acest sens,
Legea societăţilor comerciale distinge două aspecte :
- societăţile comerciale ,ale căror situa ţii financiare
anuale sunt supuse ,potrivit legii ,auditului
financiar.Societăţile comerciale vor organiza auditul intern
potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari
din România în acest scop.
- societăţile comerciale ale căror situaţii financiare nu
sunt supuse ,potrivit legii ,auditului financiar.În acest caz
,adunarea generală ordinară a societăţilor comerciale vor
hotărî contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor
după caz .
›Desemnarea cenzorilor .La început ,cenzorii sunt aleşi de
adunarea constitutivă (art.159 alin.1),iar după constituire vor
fi numiţi de adunarea generală (art.162 alin.3).Societatea pe
acţiuni va avea trei cenzor şi tot atâţea supleanţi ,dacă prin
actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare .În toate
cazurile însă numărul cenzorilor trebuie să fie impar.
›Calitatea cenzorilor .Cenzorii pot fi acţionari ,cu excepţia
cenzorului expert contabil sau contabil autorizat ,care poate
fi terţ ce exercită profesia individual ori în forme asociative.
Astfel,poate fi cenzor o persoană fizică sau o persoană
juridică.
Dintre cenzorii societăţii pe acţiuni ,cel puţin unul dintre
ei trebuie să fie contabil autorizat,în condiţiile legii sau
expert contabil.
›Incompatibilităţi în raport de calitatea
cenzorilor(art.161alin.2). Nu pot dobândi această calitate ,iar dacă
au fost aleşi ,decad din mandatul lor :
a. rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv sau
soţii administratorilor ;
b. persoanele care primesc sub orice formă pentru alte
funcţii decât aceea de cenzor ,un salariu sau
remuneraţie de la administratori sau de la societate
sau ai căror angajatori sunt în raporturi contractuale
sau se află în concurenţă cu aceasta ;
c. persoanele care potrivit legii sunt incapabili sau care

161
 au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă
,abuz de încredere ,fals,uz de fals ,înşelăciune
,delapidaremărturie mincinoasă ,dare sau luare de
mită,precum şi alte infracţiuni prevăzute de Legea
nr.31/1990 (persoanele cărora le este interzisă
funcţia de administratorşi calitatea de fondator
,potrivit art.138);
d. persoanele care ,pe durata exercitării atribuţiilor
conferite de această calitate ,au atribuţii de control
în cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al altor
instituţii publicecu excepţia situaţiilor prevăzute
expres de lege .
›Mandatul cenzorilor. Mandatul cenzorilor este de 3 aniputând fi
realeşi .Legea prevede ca cenzorii să-şi exercite persoal mandatul
lor .
›Pierderea calităţii de cenzor. În caz de deces ,împidicare
fizică sau legală , încetare sau renunţare la mandat a unui
cenzor ,supleantul cel mai în vârstă îl înlocuieşte ( art.162 alin.1).
Dacă în modul arătat numărul cenzorilor nu se poate completa,
cenzorii rămaşi numesc alte persoane în locurile vacante ,până la
întrunirea celei mai apropiate adunări generale .Dacă nu mai
rămâne în funcţie nici un cenzor, administratorii vor convoca de
urgenţă adunarea generală ,care va proceda la numirea altor
cenzori.
› Drepturile şi obligaţiile cenzorilor.Cenzorii au
următoarele drepturi :
- să fie convocaţi la şedinţele consiliului de administraţie
( art.151 alin.5);
- să participe la adunările administratorilor fără dret de vot
( art.164 alin.2) ;
- să fie remuneraţi cu o îndemnizaţie fixă, determinată prin
actul constitutiv sau de adunarea generală care i-a numit
(art.161 alin.3);
- să li se acorde orice alte sume sau avantaje, pe lângă
remuneraţie – ca şi administratorilor, numai în baza unei
hotărâri a adunării generale ( art.153 alin.1) ;
- să obţină lunar de la administratori o situaţie despre mersul
operaţiunilor ( art.164 alin.1).
Pentru îndeplinirea mandatului lor cenzorii au următoarele

162
obligaţii ( art.154 alin.2 şi 3):
- să depună, înainte de preluarea funcţiei ,a treia parte din
garanţia cerută pentru administratori. Sunt exceptaţi de la
această obligaţie cenzorii experţi conabili sau contabili
autorizaţi, dacă fac dovada încheieii asigurării de răspundere
civilă profesională (art.159 alin.5) ;
- să supravegheze gestiunea societăţii ;
- să verifice • dacă situaţiile financiare sunt legal întocmite şi
în concordanţă cu registrele ,
• dacă registrele sunt ţinute regulat,
• dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a
făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi
prezentarea situaţiilor financiare ( art.163 alin.1). Referitor la
obiectul acestor atribuţii de control şi asupra propunerilor pe
care le vor considera necesare cu privire la situaţiile financiare
şi repartizarea profitului, cenzorii vor prezenta adunării
generale un raport amănunţit (art.163 alin. 2). Situaţiile
financiare anuale pot fi aprobate de adunarea generală numai
dacă aceste sunt însoţite de raportul cenzorilor ,sau după caz,
al auditorilor financiari ( art.163 alin.3).
Potrivit art. 163 alin 4,cenzorii sunt obligaţi :
- să facă, în fiecare lună şi pe neaşteptate,inspecţii casei şi să
verifice existenţa titlurilor sau valorilor ce sunt proprietatea
societăţii sau au fost primite în gaj, cauţiune ori depozit;
- să convoace adunarea ordinară sau extraordinară ,când n-a
fost convocată de administratori ;
- să ia parte la adunările ordinare şi extraordinare ,putând
face să se insereze în ordinea de zi propunerile pe care le
vor crede necesare ;
- să constate regulata depunere a garanţiei din partea
administratorilor ;
- să vegheze ca dispoziţiile legii şi ale actului constitutiv să fie
îndeplinite de administratori şi lichidatori.
- să aducă la cunoştinţa administratorilor neregulile în
administraţie şi încălcările dispoziţiilor legale şi ale
prevederilor actului constitutiv pe care le constată;
- să aducă la cunoştinţa adunării generale cazurile considerate
mai importante.
Cenzorilor le este interzis să comunice acţionarilor în particular

163
sau terţilor datele referitoare la operaţiunile societăţii
constatate cu ocazia exercitării mandatului lor (art.164 alin.3) .
›Modul de lucru al cenzorilor .Potrivit art 159 alin.3 ,,Cenzorii
trebuie să-şi exercite personal mandatul lor. Cenzorii pot
lucra ,împreună sau separat .
Cenzorii vor delibera împreună pentru îndeplinirea obligaţiei
prevăzute de art.163 alin.2, iar în caz de neînţelegere cenzorii
au dreptul să facă rapoarte separate ,cu obligaţia de a le
prezenta adunării generale (art. 165 alin. 1).
Pentru toate celelalte obligaţii ,cenzorii au dreptul să lucreze
separat (art.165 alin.2).Deliberările şi contestările făcute în
exerciţiul mandatului lor ,cenzorii le vor trece într-un registru
special.
›Răspunderea cenzorilor. Potrivit art.166 alin.1,,întinderea şi
efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile
mandatului ,,.Răspunderea cenzorilor este prin urmare
contractuală .
Cenzorii răspund solidar faţă de societate ,potrivit art. 73
alin.1 :
- realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi ;
- existenţa reală a dividentelor plătite ;
- existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere ;
- exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale ;
- stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea ,actul constitutive le impun.
Acţiunea împotriva cenzorilor aparţine şi creditorilor
societăţii ,care o vor putea exercita numai în caz de deschidere
a procedurii reglementate de Legea 64/1995 privind procedura
reorganizării judiciare şi a falimentului ,republicată (art. 73
alin.2).
Potrivit art. 155 alin. 1, acţiunea în răspundere contra
cenzorilor sau auditorilor financiari aparţine adunării generale,
care va delibera în prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel
puţin jumătate din capitalul social ,iar hotărârile să fie luate de
acţionarii ce deţin majoritatea absolută a capitalului social
reprezentat în adunare (dacă actul constitutiv nu prevede
altfel).
Cenzorul răspunde penal:
-dacă nu convoacă adunarea generală în cazul în care
este obligat prin lege să o facă (art.276); Răspund în aceleaşi

164
condiţii persoana care a cceptat sau a păstrat însărcinarea de
cenzor ,contrar art 161 alin.2.şi persoana care a acceptat
însărcinarea de expert cu încălcarea art. 39 din L.S.C. (art. 277
alin.1).
-dacă încalcă dispoziţiile Legii 31/1990 referitoare la
incompatibilitate -ca şi fondatorul, administratorul, directorul,
directorul executiv (art. 277 alin.3).
Cenzorii răspund civil şi penal şi în condiţile Legii 85/2006,
privind procedura insolvenţei
Experţii de gestiune
Legea 31/1990 ,prevede în art.136 alin.1,posibilitatea
,,pentru unul sau mai mulţi acţionari , deţinând cel puţin 10%
din acţiunile reprezentând capitalul social, să ceară individual sau
împreunăinstanţei să desemneze unul sau mai mulţi experţi
,însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea
societăţii, şi să întocmească un raport, care să le fie înmânat şi,
totodată, predat oficial cenzorilor societăţii, spre a fi analizat
,,şi a se propune măsuri corespunzătoare,,.
Prin urmare la cererea unei minorităţi de
acţionari,,gestiunea societăţii poate fi analizată de experţi
-desemnaţi de instanţă .Onorariile experţilor de gestiune vor fi
suportate de societate, cu excepţia cazurilor în care sesizarea a
fost făcută cu rea credinţă.

› Registrele societăţii pe acţiuni şi situaţiile financiare

anuale
Societatea pe acţiuni trebuie să ţină următoarele registre
(art.177 alin.1):
a. un registru al acţioarilor ,în care trebuie să se
menţioneze, după caz ,numele şi prenumele ,codul numeric
personal,denumirea,domiciliul sau sediul acţionarilor cu acţiuni
nominative ,precum şi vărsămintele făcute în contul
acţiunilor.Evidenţa valorilor mobiliare emise de o societate
deţinută public ,tranzacţionte pe o piaţă reglementată ,va fi
ţinută de o societate de registru autorizată de C.N.V.M.,potrivit
Legii 297/2004.
b. un registru al şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale
;
c. un registru al şedinţelor şi deliberărilor consiliului de

165
administraţie ;
d. un registru al şedinţelor şi deliberărilor comitetului de
direcţie ;
e. un registru al deliberărilor şi constatărilor făcute de
cenzori în exercitarea mandatului lor ;
f. un registru al obligaţiunilor ,care să arate totalul
obligaţiunilor emise şi al celor rambursate ,precum şi
numele şi prenumele denumirea,domiciliul sau sediul
titularilor,cînd ele sunt nominative .Evidenţa obligaţiunilor
emise în formă dematerializată şi tranzacţionte pe o piaţă
organizată va fi ţinută potrivit Legii 297/2004.Registrele
menţionate vor fi ţinute diferit ,după cum urmează :
- registrele prevăzute la alin.1 lit.a,b,c şi f vor fi ţinute
prin grija consiliului de administraţie ;
- registrul prevăzut la lit.d prin grija comitetului de
direcţie ;
- registrul prevăzut la lit.e prin grija cenzorilor.
Administratorii sau după caz registru independent au obligaţia
(art.178 alin 1 şi 2):
-să pună la dispoziţia acţionarilor şi a oricăror solicitanţi
registrele acţionarilor şi extrase de pe ele ,la cerere,pe
cheltuiala acestora ;
-să pună la dispoziţia acţionarilor şi a deţinătorilor de
obligaţiuni ,registrele şedinţelor şi deliberărilor adunării
generale şi a obligaţiunilor .
Registrul acţionarilor şi registrul obligaţiunilor se pot
ţine manual sau în sistem computerizat .
Pentru ţinerea registrului acţionarilor respectiv al
obligaţiunilor în sistem computerizat şi efectuarea
înregistrărilor şi a altor operaţiuni legate de acest registru
,societatea comercială poate contracta cu o societate de registru
independent privat.
Ţinerea celor două registre de către o societate de
registru independent autorizat este obligatorie în cazurile
prevăzute de lege .În cazul în care registrul acţionarilor este
ţinut de către o societate de registru independent autorizată
este obligatorie menţionarea în registrul comerţului a firmei
şi a sediului acesteia precum şi a oricăror modificări
intervenite cu privire la aceste elemente de identificare .

166
 Situaţia financiară anuală
Situaţiile financiare anuale se vor întocmi,vor fi
verificate sau auditate în condiţiile prevăzute de lege
(art.182 alin.1 şi 2).
Administratorii sunt obligaţi să prezinte cenzorilor sau
auditorilor financiari,cu cel puţin o lună înainte de ziua
stabilită pentru şedinţa adunării generale ,situaţia financiară
anuală pentru exerciţiul financiar precedent ,însoţită de
raportul lor şi de documentele justificative (art.181).
Situaţiile financiare anuale ,împreună cu rapoartele
administratorilor ,cenzorilor sau ale auditorilor financiari vor
rămâne depuse la sediul societăţii şi cel al sucursalelor ,în
cele 15 zile care preced adunării generale ,pentru a fi
consultate de acţionari .
Acţionarii au dreptul să ceară consiliului de
administraţie ,pe cheltuiala lor,copii de pe situaţiile
financiare anuale şi de pe celelalte rapoarte .
Administratorii au obligaţia ca,în termende 15 zile de la
data adunării generale, să depună o copie de pe situaţiile
financiare anuale ,însoţite de raportul lor,raportul cenzorilor
sau raportul auditorilor financiari,precum şi de procesul
verbal al adunării generale la oficiul registrului comerţului,
precum şi la Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile
prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991,republicată ,cu
modificările ulterioare .
Pentru societăţile comerciale care au o cifră anuală de
afaceri de peste 100 miliarde de lei, se va publica în
Monitorul Oficial al României un anunţ prin care se confirmă
depunerea acestor acte ,pe cheltuiala societăţii şi prin grija
oficiului registrului comerţului.
Faptul că adunarea generală aprobă situaţiile financiare
anuale, nu împiedică exercitarea acţiunii în răspundere
împotriva administratorilor, directorilor, cenzorilor sau auditorilor
financiari.

D) Funcţionarea societăţilor în comandită pe acţiuni

Societatea în comandită pe acţiuni este asimilată în privinţa
reglementării, societăţii pe acţiuni (art.187 din LSC), cu
excepţia dispoziţiilor prevăzute de Legea 31/1990.

167
 Particularitatea funcţionării societăţii în comandită pe acţiuni
este dată de prezenţa celor două categorii de asociaţi
,comanditaţi ,care răspund nelimitat şi solidar pentru pasivul
social ,şi comanditari ,a căror răspundere este limitată .
Asociaţilor comanditaţi din societatea în comandită pe acţiuni
li se vor aplica dispoziţiile referitoare la drepturile şi obligaţiile
asociaţilor în societatea în nume colectiv şi comanditaţilor în
societate în comandită simplă (art.80-83 ).
Asociaţilor comanditari din societate în comandită pe acţiuni
le sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la la drepturile şi
obligaţiile asociaţilor comanditari din societate în comandită
simplă (art. 89-90 ).
›Administraţia societăţii. Administratori ai societăţii în
comandită pe acţiuni pot fi numai asociaţii comanditaţi
.Administratorii pot fi revocaţi numai de adunarea generală a
acţionarilor ,printr-o hotărâre luată cu majoritatea stabilită
pentru adunările extraordinare .În locul administratorului
revocat ,decedat sau pentru care a încetat exercitarea
mandatului său adunarea generală ,cu aceeaşi majoritate
alege o altă persoană .Numirea trebuie aprobată şi de ceilalţi
administratori ,dacă sunt mai mulţi .Noul administrator devine
comanditat.
Răspunderea administratorului revocat.Administratorul
revocat răspunde nelimitat faţă de terţi pentru obligaţiile pe
care le-a contractat în timpul administraţiei sale
.Administratorul are însă dreptul să exercite acţiune în regres
împotriva societăţii
Asociaţii comanditaţi ,care nu sunt administratori ,nu au
dreptul să participe la deliberările adunărilor generale pentru
alegerea cenzorilor ,chiar dacă posedă acţiuni ale societăţii .

E) Funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată

› Adunarea asociaţilor.Precizări prealabile. Legea

nr.31/1990 ,în cazul societăţii cu răspundere limitată ,nu face
distincţie între adunarea generală ordinară şi adunarea generală
extraordinară ca în privinţa societăţii pe acţiuni .Însă adunarea
generală a asociaţilor hotărăşte în condiţii de cvorum şi majoritate

168
diferite ,în funcţie de problemele ce formează obiectul ordinii de
zi.
› Convocarea adunări generale.Convocarea adunării
generale se face de către :
-administratori.Aceştia sunt obligaţi să ceară convocarea cel puţin
odată pe an sau de câte ori este necesar ,la sediul social ;
-un asociat sau un număr de asociaţi reprezentând cel puţin ¼ din
capitalul social.Ei au dreptul să ceară convocarea ,ocazie cu care trebuie să arate
scopul acesteia.
Actul constitutiv poate prevede şi forma în care să se facă
convocarea .În lipsa acestei stipulaţii,convocarea se face prin
scrisoare recomandată,cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată
pentru ţinerea acesteia cu menţionarea ordinii de zi.
› Exercitarea dreptului de vot şi adoptaea
hotărârilor.Voinţa societăţii este exprimată prin intermediul
hotărârilor care se iau în adunarea generală.
Dreptul de vot în adunarea asociaţilor se exercită
proporţional cu participarea asociaţilor la capitalul social - fiecare
parte socială dă dreptul la un vot .Un asociat nu poate exercita
dreptul său de vot în deliberările adunării asociaţilor, referitoare la
aporturile sale în natură sau la actele juridice încheiate între ele şi
societate (art.193 alin.2).
Dreptul de vot se exercită, atât prin participare directă ,cât şi
prin corespondenţă ,dacă actul constitutiv prevede o dispoziţie în
acest sens (art.192 alin.2).Potrivit art.193 alin.1 şi 2,adunarea
generală decide :
- prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi
şi a părţilor sociale ,în afară de cazul în care, în actul constitutiv se
prevede altfel ;
- prin votul tuturor asociaţilor, pentru hotărârile ce au ca
obiect modificarea actului constitutiv, în afară de cazul în care ,în
lege sau în actul constitutiv se prevede altfel .
Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre
valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute ,adunarea
convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi
numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de
asociaţii prezenţi (art.193 alin.3).
› Obligaţiile adunării asociaţilor.Adunarea asociaţilor are
următoarele obligaţii principale(art.194 alin.1) :

169
 a. să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească
repartizarea profitului net ;
b. să îi desemneze pe administratori şi cenzoru ,să îi revoce
şi să le dea descărcare de activitatea lor ,precum şi să decidă
contractarea auditului financiar ,atunci când acesta nu are
caracter obligatoriu ,potrivit legii ;
c. să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru
daunele pricinuite societăţii ,desemnând şi persoana însărcinată
să o exercite ;
d. să modifice actul constitutiv.
› Administraţia societăţii .Societatea cu răspundere
limitată este administrată de unul sau mai mulţi administratori
,numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală
.Administratorii pot fi asociaţi sau neasociaţi.
Asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului
social ,au dreptul,potrivit art.177 alin1 :
-să aleagă unul sau mai mulţi administratori dintre ei ;
-să fixeze puterile administratorilor ,durata însărcinării ,şi
eventuala lor remuneraţie ,afară numai dacă prin actul constitutiv
nu se dispune altfel.
Dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui
administrator ,în afară de stipulaţie contrară (art.75).
Administratorii pot lucra împreună sau separat .
Dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze
împreună,decizia trebuie luată în unanimitate ;în caz de
divergenţă între administratori ,vor decide asociaţii care
reprezintă majoritatea absolută a capitalului social (art.76 alin.1).
Pentru actele urgente ,a căror neîndeplinire ar cauza o
pagubă mare societăţii ,poate decide un singur administrator ,în
lipsa celorlalţi ,care se găsesc în imposibilitate chiar
momentană ,de a lua parte la administraţie .
› Registrul asociaţilor-obligaţia administratorilor .
Societatea cu răspundere limitată trebuie să ţină ,prin grija
administratorilor ,un registru al asociaţilor ,în care se vor înscrie
,după caz ,numele şi prenumele ,denumirea ,domiciliul sau sediul
fiecărui asociat ,partea acestuia din capitalul social ,transferul
părţilor sociale ,sau orice altă modificare cu privire la acestea.
Orice daună pricinuită prin nerespectarea acestei obligaţii atrage
răspunderea personală şi solidară a administratorilor.

170
 Registrul astfel ţinut poate fi cercetat de asociaţi şi creditori .
Legea 31/1990 precizează că dispoziţiile referitoare la
societatea pe acţiuni se aplică şi societăţii cu răspundere
limitată ,în privinţa :
-întocmirii situaţiilor financiare ;
-a fondurilor de rezervă ;
-a reducerii capitalului social .
După aprobarea de către adunarea generală a asociaţilor
,situaţiile financiare vor fi depuse de administratori la direcţiile
generale la efinanţelor publice competente .Un exemplar al
situaţiei financiare anuale va fi depus la Oficiul registrului
comerţului,de către administratori în termen de 15 zile de la data
adunării generale ,însoţit de raportul lor ,al cenzorilor sau al
auditorilor financiari precum şi de procesul –verbal al adunării
generale la Ministerul Finanţelor Publice (art.185 alin.1).
› Obligaţia de nonconcurenţă ce revine
administratorilor şi asociaţilor.
1.Administratorii nu pot primi ,fără autorizarea adunării
asociaţilor ,mandatul de administrator în alte societăţi concurente
sau avînd acelaşi obiect de activitate ,nici să facă acelaşi comerţ
ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane
fizice sau juridice sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru
daune .
2.Asociatul care ,într-o operaţiune determinată ,are ,pe cont
propriu sau pe contul altuia ,interese contrare acelora ale
societăţii nu poate lua parte la nici o deliberare sau decizie privind
această operaţiune .În caz contrar asociatul este răspunzător de
daunele pricinuite ,dacă fără votul său ,nu s-ar fi obţinut
majoritatea cerută (art.79 alin.1).
› Controlul de gestiune al societăţii –cenzorii.Adunarea
asociaţilor poate numi unul sau mai mulţi cenzori,în cazul
societăţilor ale căror situaţii financiare nu intră sub incidenţa
reglemetărilor contabile armonizate cu directivele europene şi
standardele internaţionale de contabilitate (art.160
alin.1).Societăţile comerciale ale căror situaţii financiare intră sub
incidenţa reglementărilor contabile armonizate(...) vor fi auditate
de auditori financiari –persoane fizice sau persoane juridice.
Dacă numărul asociaţilor trece de 15,numirea cenzorilor este
obligatorie .

171
 În lipsă de cenzori , fiecare dintre asociaţi ,care nu este
administrator al societăţii poate exercita controlul de gestiune ca
şi asociatul din societatea în nume colectiv (art.199 alin.1) .
Legea prevede că dispoziţiile referitoare la cenzorii societăţii
pe acţiuni se aplică şi cenzorilor din societăţile cu răspundere
limitată (art.199 alin.4).
›Transmiterea părţilor sociale.Din punct de vedere al
structurii capitalului societatea cu răspundere limitată este o
societate de persoane .Societatea cu răspundere limitată nu emite
titluri negociabile .În acest sens art.200 din Legea nr.31/1990
,precizează că societatea cu răspundere limitată nu are dreptul să
emită obligaţiuni.
Capitalul social al societăţii este divizat pe părţi sociale .Deşi
părţile sociale nu sunt titluri negociabile ,legea prevede
posibilitatea transmiterii lor,numai dacă actul constitutiv o
prevede.
Părţile sociale se pot transmite:
-între asociaţi ,fără nici o condiţie în privinţa aprobării
transmiterii ;
-către persoane din afara societăţii ,dacă transmiterea a fost
aprobată de asociaţii reprezentând cel puţin3/4 din capitalul
social.
În cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune ,există
următoarele posibilităţi:
-dacă moştenitorul acceptă succesiunea ,şi în actul
constitutiv există o clauză de continuare a activităţii societăţii cu
moştenitorii asociatului decedat ,acesta devine asociat .În cazul în
care s-ar depăşi maximul legal de asociaţi din numărul
succesorilor ,aceştia vor fi obligaţi să desemneze un număr de
titulari ce nu va depăşi maximul legal (art.202 alin.4 );
-dacă moştenitorul acceptă succesiunea şi în actul constitutiv
nu există o clauză de continuare a activităţii societăţii cu
moşteniorii asociatului decedat ,societatea este obligată la plata
părţii sociale către succesori ,conform ultimului bilanţ contabil
aprobat ;
-dacă moştenitorul nu acceptă succesiunea ,existenţa sau
inexistenţa clauzei de continuare a activităţii societăţii cu
moşteitorii asociatului decedat ,nu are nici o relevanţă,pentru că
acceptarea moştenirii este o facultate ,nu o obligaţie .iar clauza

172
are caracte obligatoriu numai faţă de asociaţi.
Transmiterea părţilor sociale se face , de obicei ,între vii ,cu
titlu oneros ,pe calea cesiunii .Cesiunea părţilor sociale presupune
încheierea unui contract de cesiune ,între asociatul cedent şi
asociatul cesionar .Legea solicită îndeplinirea unor formalităţi de
publicitate:
-înscrierea contractului de cesiune în registrul comerţului ;
- înscrierea contractului de cesiune în registrul de asociaţi al
societăţii (art.203 alin.1).
Transmiterea părţilor sociale este opozabilă terţilor numai
din momentul în scrierii în registrul comerţului.

Excluderea şi retragerea asociaţilor

Titlul V din Legea nr 31/1990 republicată reglementează
excluderea şi retragerea asociaţilor din societatea în nume
colectiv ,în comandită simplă sau cu răspundere limitată .
Poate fi exclus din societate :
a. asociatul care ,pus în întârziere ,nu aduce aportul la care s-a obligat
(art.222 alin.1din L.31/1990 rep.) .Această dispoziţie are în vedere
asociaţii din societatea cu răspundere limitată ,din societatea în
nume colectiv şi asociaţii comanditari şi comanditaţi din
societatea în comandită simplă ;
b. asociatul (cu răspundere nelimitată ) în stare de faliment –
dacă este persoană juridică ,sau care a devenit legalmente
incapabil –dacă este persoană fizică (art.222 alin.1).Această
dispoziţie are în vedere asociaţii în societatea în nume colectiv,şi
asociaţii comanditaţi în societatea în comandită pe acţiuni şi în
societatea în comandită simplă.
c. asociatul (cu răspundere nelimitată )care se amestecă fără
drept în administraţia societăţii (art. 222 alin.1).
d. asociatul care, fără consimţământul scris al celorlalţi
asociaţi întrebuinţează capitalul,bunurile sau creditul societăţii în
folosul său sau al unei alte persoane (art.80).
e. asociatul care , fără consimţăntul celorlalţi asociaţi
• ia parte ca asociat cu răspundere nelimitată în alte
societăţi concurente sau având acelaţi obiect de activitate ,
• face operaţiuni pe cont propriu sau al altora, în
acelaţi fel de comerţ sau într-unul asemănător (art.82).

173
 f. asociatul debitor ,în cazul în care creditorii particulari ai
asociaţilor dintr-o societate în nume olectiv fac opoziţie împotriva
hotărârilor adunării asociaţilor de prelungire a duratei societăţii
peste termenul fixat iniţial, dacă au drepturi stabilite printr-un titlu
executoriu anterior hotărârii(art.206). Dacă opoziţia a fost admisă,
asociaţii sunt obligaţi să decidă, în termenul stabilit de art. 206 alin.2,
dacă renunţă la prelingire sau exclud din societate pe asociatul
debitor al oponentului.
Cazurile de excludere enumerate sunt aplicabile şi
comanditaţilor în societăţile în comandită pe acţiuni (art. 222 alin.2).
Iar în privinţa caracterului enumerării cazurilor de excludere
a asociaţilor prevăzute în art.206 alin.2,opiniile sunt împărţite
,între aceeia care consideră că enumerarea este limitativă şi
aceeia care consideră că enumerarea este exemplificativă .

Hotărârea judecătorească de excludere a asociaţilor

Excluderea poate fi cerută de societatea comercială însăşi
sau de oricare asociat. Excluderea se pronunţă prin hotărâre
judecătorească.Dacă excluderea este cerută de un asociat, se vor
cita societatea ,prin reprezentantul acesteia ,şi asociatul pârât .Prin
hotărârea de excludere ,instanţa va dispune şi cu privire la
structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi (art.223
alin.3).
Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune în termen
de 15 zile ,la oficiul registrului comerţului pentru a fi înscrisă iar
dispozitivul hotărârii se va publica la cererea societăţii în
Monitorul oficial al României,partea a IV-a.

Drepturile ,obligaţiile şi răspunderea asociatului

exclus
Asociatul exclus are dreptul :
-la beneficii până în ziua excluderii sale ,însă nu va putea
cere lichidarea lor până ce acestea nu sunt repartizate conform
prevederilor actului constitutiv(art.224 alin.1).
- la o sumă de bani care să reprezinte valoarea unei părţi
proporţionale din patrimoniul social (art.224 alin.2).
Asociatul exclus este obligat:
-să suporte pierderile până la ziua excluderii sale
-faţă de terţi, pentru operaţiunile făcute de societate până în

174
ziua rămânerii definitive a hotărârii de excludere. Asociatul este
obligat să suporte consecinţele operaţiunilor în curs de executare,
din momentul excluderii, şi nu-şi va putea retrage partea ce i se cuvine
decât după terminarea acelor operaţiuni

Excluderea asociaţilor din societatea în comandită

simplă şi comanditaţilor în societatea în comandită pe
acţiuni
Poate fi exclus din societate:
a. asociatul comanditar şi comanditat care puşi în întârziere
nu aduc aportul la care s-au obligat,
b. asociatul comanditat în stare de faliment (persoană
juridică) sau care a devenit legalmente incapabil (persoană fizică),
c. asociatul comanditat care se amestecă fără drept în
administraţie (art. 80 şi 82 din L.31/1990).
d. asociatul administrator-comanditat-care comite fraudă în
dauna societăţii sau care se serveşte de semnătura socială sau de
capitalul social în folosul lui sau al altora.

Retragerea asociatului din societate

Retragerea din societate este prevăzută în art 226 ,pentru
asociaţii în nume colectiv, ,în comandită simplă sau în societatea
cu răspundere limitată ,iar în art.134 pentru acţionari .
Asociatul se poate retrage:
- în cazurile prevăzute în actul constitutiv,
- cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi,
- în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează
acordul unanim, pentru motive temeinice. Temeinicia motivelor
este apreciată în baza unei hotărâri pronunţată de tribunal,
supusă numai recursului ,în termen de 15 zile de la
comunicare .
Acţionarii se pot retrage din societate dacă nu sunt de acord
cu hotărârile luate în adunarea generală cu privire la
schimbarea obiectului principal de activitate ,la mutarea
sediului sau la forma societăţii .
Acţionarii retraşi din societate au dreptul să obţină de la
societate contravaloarea acţiunilor pe care le posedă, la
valoarea medie determinată de către un expert autorizat, prin
folosirea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute

175
 de standardele europene de evaluare (E.V.S.).Odată cu
declaraţia de retragere, acţionarii vor preda societăţii
acţiunile pe care le posedă (art.134 alin.3). Ca urmare a
retrageii acţionarilor ,acţiunile acestora vor fi dobândite de
societate în condiţii art. 107 alin. 7.

1.10. Modificarea actului constitutiv al societăţii

comerciale

1.10.1Precizări prealabile. Actul constitutiv ce stă la baza

unei societăţi comerciale poate fi modificat :
- prin hotărârea adunării generale adoptată în condiţiile legii ;
- printr-un act adiţional la actul constitutiv ;
- prin hotărârea instanţei judecătoreşti ,în condiţiile art.223
alin.3 şiart.226 alin.2.
Modificarea actului constitutiv prin hotărârea adunării generale şi
printr-un act adiţional este rezultatul voinţei asociaţilor .
>Hotărârea de modificare a actului constitutiv este luată pentru
societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni de
către adunarea generală extraordinară ,care va putea delega
exerciţiul atribuţiilor referitoare la această modificare
consiliului de administraţie sau administratorului unic (art.113
şi art.114 din Legea 31/1990).Modificarea decisă astfel priveşte
:mutarea sediului social ,schimbarea obiectului de activitate
,majorarea capitalului social ,reducerea capitalului social sau
reîntregirea lui prin emisiune de acţiuni ,conversia acţiunilor
dintr-o categorie în cealaltă (art.113 lit.b,c,f,g,j ).
Hotărârea de modificare se ia în condiţiile de cvorum şi
majoritate cerute pentru adunarea generală extraordinară
(art.115din Legea 31/1990).
> Modificarea actului constitutiv printr-un act adiţional este
obligatorie pentru societatea în nume colectiv şi societatea în
comandită simplă ,deoarece pentru aceste societăţi legea nu
instituţionalizează adunarea generală .
> Hotărârea instanţei judecătoreşti pentru modificarea actului
constitutiv intervine numai în cazul excluderii sau retragerii unui asociat din
societatea în nume colectiv ,societatea în comandită simplă sau societatea
cu răspundere limitată (în condiţiile art.223 alin.3 şi art.226
alin.2).

176
 Forma actului modificator.De regulă ,actul de modificare se
întocmeşte în forma înscrisului sub semnătură privată .În mod
excepţional ,actul modificator îmbracă forma autentică
,obligatorie ,atunci cân acesta are ca obiect :
- majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în
natură a unui teren;
- modificarea formei juridice a societăţii într-o societate în
nume colectiv sau societate în comandită simplă ;
- majorarea capitalului social prin subscripţie publică .
Dacă modificarea actului constitutiv priveşte schimbarea
denumirii societăţii ,legea solicită prezentarea dovezii eliberată
de oficiul registrului comerţului privind disponibilitatea firmei
,iar dacă are în vedere continuarea societăţii cu răspundere
limitată cu asociat unic ,legea solicită declaraţia pe propria
răspundere privind deţinerea calităţii de asociat unic într-o
singură societate cu răspundere limitată (art.17 alin.1).
Procedura de înregistrare a actului modificator presupune două etape :
1.înregistrarea actului modificator - cu trimiterile la textele
modificatoare ale actului constitutiv - în registrul comerţului pe
baza încheierii judecătorului delegat .În cazurile prevăzute de
art.223 alin.3 şi art.226 alin.2 ,înregistrarea se face pe baza
hotărârii irevocabile de excludere.
2.trimiterea din oficiu a actului modificator ,spre publicare ,în
Monitorul oficial al României ,partea a IV-a ,de către registrul
comerţului ,pe cheltuiala societăţii.
Pentru societatea în nume colectiv sau comandită simplă
actul modificator al actului constitutiv în formă autentică ,se
depune la oficiul registrului comerţului şi se menţionează în
acest registru ,fără a fi obligatorie publicarea în Monitorul Oficial
al României.
Dacă se aduc mai multe modificări actului constitutiv ,fie
concomitent ,fie succesiv ,acesta va fi actualizat cu toate
modificările la zi,şi,în această formă ,va fi depus la oficiul
registrului comerţului .
Modificârile actului constitutiv al societăţii nu atrag creare
unei persoane juridice noi.

Opoziţia creditorilor particulari ai asociaţilor împotriva

modificării actului constitutiv de prelungire a duratei

177
 societăţii .Modificarea actului constitutiv ca urmare a prelungirii duratei
societăţii poate afecta creditorii particulari ai asociaţilor dintr-o
societate în nume colectiv ,societate cu răspundere limitată
sau societate în comandită smplă .Aceştia pot face opoziţie –în
condiţiile art.62 din Legea nr .31/1990- împotriva hotărârii
adunării asociaţilor de prelungire a duratei soietăţii peste
termenul fixat iniţial ,dacă au drepturi stabilite printr-un titlu
executoriu anterior hotărârii. Dacă opoziţia a fost admisă
asociaţii trebuie să decidă, în termen de o lună de la data la
care hotărârea a devenit irevocabilă ,dacă înţeleg să renunţe la
prelungire sau să excludă din societate pe asociatul debitor al
oponentului .În acest cazdrepturile cuvenite asociatului
debitor ,vor fi calculate pe baza ultimului bilanţ contabil
aprobat .

Cazuri de modificare a actului constitutiv al societăţii

comerciale

Precizări prealabile.Capitalul social este fix pe durata

existenţei societăţii,el putând fi micşorat - astfel încât să nu se
reducă sub minimul prevăzut de lege - sau mărit în condiţiile
modificării actului constitutiv .
Referitor la , reducerea capitalului social sau reîntregirea
acestuia Legea 31/1990 face următoarele precizări în :
-art.69 ,,Dacă se constată o piedere a activului net ,capitalul
social va trebui reîntregit sau redus înainte de a se putea face vreo repartizare
sau distribuire de profit ,,
- art.158 ,,Dacă administratorii unei societăţi pe acţiuni sau
societăţi în comandită pe acţiuni ,constată că, în urma unor
pierderi ,activul net determinat ca diferenţă între totalul
activelor şi datoriile societăţii reprezintă cel puţin de
jumătate din valoarea capitalului social ,vor convoca
adunarea generală extraordinară ,pentru a hotărî, reîntregirea
capitalului social ,reducerea lui la valoarea rămasă sau dizolvarea
societăţii ,,
- art.22 ,,În cazul constituirii societăţii pe acţiuni sau societăţii
în comandită pe acţiuni prin subscripţie publică ,dacă
subscrierile publice depăşesc capitalul social prevăzut în
prospectul de emisiune sau sunt mai mici decât acesta

178
 ,fondatorii sunt obligaţi să supună aprobării adunării
constitutive majorarea sau ,după caz ,reducerea capitalului
social la nivelul subscripţiei ,,
- art.209 ,, Când societatea a emis obligaţiuni ,nu se va putea
proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute
acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor ,decât
în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate ,,

Reducerea capitalului social .Capitalul social poate fi redus dacă este

sau nu motivat de pierderi .Reducerea capitalului social este
motivată de pierderi dacă (art.207 alin.1) :
a. se micşorează numărul de acţiuni sau de părţi sociale ;
b. se reduce valoarea nominală a acţiunilor sau a părţilor
sociale ;
c. societatea dobândeşte propriile acţiuni ,urmată de
anularea lor.
Reducerea capitalului social nu este motivată de pierderi
,prin (art.207 alin.2) :
a. scutirea totală sau parţială a asociaţilor de vărsămintele
datorate ;
b.restituirea către acţionari a cotei părţi din aporturi
,proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată
egal pentru fiecare acţiune sau parte socială ;
c.alte procedeee prevăzute de lege.
Reducerea capitalului social este decisă prin hotărârea
adunării asociaţilor.Potrivit art.208 alin.1 reducerea capitalului
social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua
în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al
României ,Partea a IV-a .Hotărârea de reducere a capitalului social
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii(art.208 alin.2):
-să respecte minimul de capital social ,atunci cînd legea îl
fixează ;
-să arate motivele pentru care se face reducerea ;
-să arate procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Dreptul de opoziţie al creditorilor societăţii al cărei capital se
reduce
În condiţiile art.62,orice creditor al societăţii ,a cărei creanţă
este constatată printr-un titlu anterior publicării hotărârii ,poate
face opoziţie(art.208 alin.3)

179
 Împotriva hotărârii de reducere a capitalului social poate face
opoziţie orice creditor al societăţii ,cât şi creditorii chirografari
.Creditorii chirografai ale căror creanţe sunt constatate prin titlui
anterioare pubblicări hotărârii pot să obţină pe calea opoziţiei
exigibilitatea anticipată a creanţelor lor la data expirării
termenului de două luni ( pentru hotărârea de reducere a
capitalului social ) în afară de cazul în care societatea a oferit
garanţii reale sau personale acceptate de creditori
Capitalul poate fi redus şi prin emisiune de obligaţiuni .Se va
putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute
acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor numai în
proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate (art.209).

Mărirea capitalului social

Capitalul social al unei societăţi comerciale poate fi mărit
prin :
a. emisiunea de noi acţiuni ;
b. majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în
schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură .
>Mărirea capitalului social prin emisiune de noi acţiuni
O condiţie pentru majorarea capitalului social deci pentru
emiterea de noi acţiuni este ca acţiunile din emisiunea precedentă
să fi fost complet plătite (art.92 alin.3).
De asemenea ,acţiunile emise pentru majorarea capitalului
vor fi oferite spre subscriere ,în primul rând acţionarilor
existenţi ,proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă
,aceştia putându-şi exercita dreptul de preferinţă numai în
interiorul termenului hotărât de adunarea generală dacă actul
constitutiv nu prevede alt termen .După expirarea acestui termen
acţiunile vor putea fi oferite spre subscriere
publicului(art.216alin.1).Operaţiunea de majorare a capitalului
social efectuată fără acordarea dreptului de preferinţă către
acţionarii existenţi ,este lovită de nulitate absolută .
Dreptul acţionarilor de subscriere a noilor acţiuni poate fi
ridicat ,în total sau în parte , pentru motive temeinice , de către
adunarea generală (art.217 alin.1). În acest caz,convocarea
adunării generale trebuie să cuprindă :
- motivele majorării capitalului social ;
- persoanele cărora urmează a li se atribui noile acţiuni ;

180
- numărul de acţiuni atribuit fiecăreia dintre aceste persoane ;
- valoarea de emisiune a acţiunilor şi bazele fixării acesteia ;
Noile acţiuni emise în scopul majorării capitaluui social pot
fi reprezentate de aporturi în natură sau de aporturi în numerar.
Dacă noile acţiuni reprezintă aporturi în natură ,dreptul de
preferinţă al acţionarilor încetează .
Noile acţiuni, emise atât în schimbul aporturilor în
numerar cât şi în schimbul aporturilor în natură ,vor trebui
plătite la data subscrierii ,în proporţir de cel puţin 30% din
valoarea lor nominală şi integral ,în termen de cel mult 3 ani de
la data publicării în Monitorul Oficial al României ,Partea a IV-
a ,a hotărârii adunării generale (art.220 alin.1). Cîn d s-a
prevăzut o primă de emisiune ,aceasta trebuie integral plătită
la data subscrierii.
Acţiunile noi ,emise pentru majorarea capitalului soial
,sunt liberate.potrivit art.210 alin.2,din Legea 31/1990 :
-prin încorporarea rezervelor,cu excepţia rezervelor
legale;
-prin încorporarea beneficiilor ,sau a primelor de emisiune ;
-prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra
sociatăţii cu acţiuni ale acesteia .
Diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi
incluse în rezerve ,fără a majora capitalul social.
>Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nimunale
a acţiunilor existente în schimbul unor aporturi în
numerarşi/sau în natură .
Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale ale
acţiunilor poate fi hotărâtă numai cu votul tuturor acţionarilor
,în afară de cazul când este realizată prin în corporarea
rezervelor ,sau a beneficiilor .
Hotărârea adunării generale extraordinare pentru majorarea
capitalului social se va publica în Monitorul Oficial al
României ,Partea a IV-a,acodându-se pentru exerciţiul dreptului
de preferinţă untermen de cel puţin o lună ,cu începere din
ziua publicării .
>Societatea pe acţiuni îşi poate majora capitalul social ,cu
respectarea dispoziţiilor prevăzute pentru constituirea
societăţii (art.212 alin.1,Legea 31/1990),în caz de constituire
simultană sau subscripţie publică.

181
 În caz de subscripţie publică ,prospectul de emisiune
,purtând semnăturile autentice a doi administratori,va fi depus
la registrul comerţului din judeţul în care îşi are sediul
societatea (art.212 alin.2,şi art.18 din Legea 31/1990 ).
Potrivit art.212 alin.2, prospectul de emisiune va trebui să
cuprindă :
-data şi numărul înmatriculării din registrul comerţului ;
-denumirea şi deiul societăţii ;
-capitalul social subscris şi vărsat ;
-numele şi prenumele administratorilor,cenzorilor şi
domiciliul lor ;
-ultima situaţie financiară aprobată ,raportul cenzorilor sau
raportul auditorilor financiari ;
-dividendele plătite în ultimii 5 ani sau de la constituire
,dacă ,de la această dată ,au trecut mai puţin de 5 ani ;
-obligaţiunile emise de societate ;
-hotărârea adunării generale privitoare la noua emisiune de
acţiuni ,valoarea totală a acestora ,numărul şi valoarea lor
nominală ,felul lor ,relaţii privitoare la aporturi ,altele decât în
numerar,şi avantajele acordate acestora ,precum şi data de la
care se vor plăti dividendele.
Judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului
,constatând îndeplinirea condiţiilor legale referitoare la
conţinutul prospectului de emisiune ,la semnăturile autentice
ale administratorilor ,la stabilirea datei încheierii subscripţiei, va
autoriza publicarea prospectului de emisiune (art.18
alin.4).Dacă prospectul de emisiune nu cuprinde toate
menţiunile arătate ,acceptantul va putea invoca nulitatea
acestuia ,dacă nu a exercitat în nici un mod drepturile şi
obligaţiile sale de acţionar (art.212 alin.3 din Legea 31/1990).
>Capitalul social al unei societăţi poate fi mărit şi prin ofertă
publică în condiţiile Legii 297/2004 privind piaţa de capital
(art.213).În acest caz ,administratorii sunt solidar răspunzători
de exactitatea celor arătate în prospectul ,de emisiune ,în
publicaţiile făcute de sociatate sau în cererile adresate oficiului
registrului comerţului ,în vederea majorării capitalului social .
>Majorarea capitalului social se face şi/sau prin aporturi în natură
:
-atât în cazul emisiunii de acţiuni noi,

182
 -cât şi în cazul majorării valorii nominale a acţiunilor
existente .
Adunarea generală extraordinară care a hotărât majorarea
capitalului social prin aporturi în natură va trebui să numească
unul sau mai mulţi experţi pentru evaluarea acestor aporturi
(art.215 alin.1).Legea 31/1990 interzice aporturile în creanţe
pentru majorarea capitalului social .
După depunerea raportului de expertiză ,adunarea generală
extraordinară va fi convocată din nou şi în funcţie de
concluziile experţilor ,poate hotărî majorarea capitalului
social.Hotărârea adunării generale trebuie să cuprindă :
-descrierea aporturilor în natură ,
-numele persoanelor ce efectueză aporturile în natură ,
-numărul acţiunilor ce se vor emite în schimbul aporturilor în
natură.
Hotărârea adunării generale poate fi luată în mod valabil numai
în prezenţa a trei pătrimi din numărul titularilor capitalului
social ,cu votul unui număr de acţionari care să reprezinte cel
puţin jumătate din capitalul social (art.217 alin.3).Hotărârea
adunării generale privind majorarea capitalului social are efect
numai în măsura în care a fost dusă la îndeplinire în termen de
un an de la data sa (art.219).
>Ca şi societatea pe acţiuni ,societatea cu răspundere
limitată îşi va majora capitalul ,cu respectarea dispoziţiilor
privitoare la constituirea acestei societăţi (art.221 din Legea 31/1990) .

1.11. Fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale

1.11.1Precizări prealabile .Fuziunea sau divizarea societăţilor

comerciale se poate realiza în baza modificării actului constitutiv
hotărâtă de adunarea generală extraordinară (art.113 pct.1).
Fuziunea şi divizarea sunt cunoscute în literatura juridică drept
procedee tehnico-juridice de restructurare a societăţilor
comerciale.Având acelaşi scop de modificare a societăţii acestea
sunt reglementate de Legea 31/1990.
1.11.2. Noţiunea de fuziune / divizare.
Fuziunea societăţilor comerciale se face prin două modalităţi
absorbire sau contopire .
> Absorbţia presupune înglobarea de către o societate a

183
uneia sau mai multor societăţi. Societăţile astfel absorbite îşi
încetează existenţa .
> Contopirea presupune reunirea a două sau mai multe
societăţi ,care-şi încetează existenţa pentru a alcătui o societate
nouă ,care ia fiinţă în acest mod .
Patrimoniul unei societăţi comerciale poate fi împărţit
integral sau poate suferi o desprindere .
Primul caz de împărţire integrală ,numit divizare ,presupune :
- împărţirea întregului patrimoniu al unei societăţi comerciale
care îşi încetează existenţa între două sau mai multe societăţi
existente sau care iau astfel fiinţă (art.238 alin.3) .
Al doilea caz de împărţire parţială ,numit desprindere ,
presupune că :
- o parte din patrimoniul societăţii comerciale care nu-şi
încetează existenţa se desprinde ,şi se transmite către una
sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă .
Pot fuziona sau se pot diviza :
- societăţi de aceeaşi formă juridică ;
- societăţi de forme juridice diferite (art.238 alin.4) ;
- societăţi în lichidare ,pentru care nu a început repartiţia între
asociaţi a părţilor ce li s-ar cuveni din lichidare (art.238 alin.5) .

1.11.3 Condiţiile fuziunii şi divizării societăţilor

comerciale.
Fuziunea /divizarea se hotărăşte de fiecare societate în parte
,în condiţiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al
societăţii . Dacă , prin fuziune sau divizare ,se înfiinţează o
nouă societate aceasta se constituie în condiţiile prevăzute de
Legea 31/1990 pentru forma de societate convenită .
∙ În vederea realizării fuziunii/divizării administratorii
întocmesc un proiect,în baza hotărârii adunării generale a
acţionarilor a fiecăreia dintre societăţile care participă la fuziune
sau la divizare.
∙ Proiectul de fuziune /divizare,potrivit art.241 din Legea 31/1990 ,trebuie
să cuprindă :
a) forma, denumirea şi sediul social al tuturor societăţilor
participante la operaţiune ;
b) fundamentarea şi condiţiile fuziunii sau ale divizării ;
c) stabilirea şi evaluarea activului şi pasivului ,care se transmit

184
 societăţilor beneficiare ;
d) modalităţile de predare a acţiunilor sau al părţilor sociale
şi data de la care acestea dau dreptul la dividente ;
e) raporul de schimb al acţiunilor sau al părţilor sociale şi
dacă este cazul, cuantumul sultei ; nu vor putea fi schimbate
pentru acţiuni emise de societatea absorbantă acţiunile
societăţii absorbite al căror titular este, direct sau prin personae
iterpuse, societatea absorbantă ori însăşi societatea
absorbită ;
f) cuantumul primei de fuziune sau de divizare ;
g) drepturile care se acordă obligatarilor şi orice alte
avantaje speciale ;
h) data situaţiei financiare de fuziune /divizare ,care va fi
aceeaşi pentru toate societăţile participante ;
i) orice alte date care prezintă interes pentru operaţiune .

Capitolul 2 OBLIGATIILE COMERCIALE

2.1 Trasaturile obligatiilor comerciale.

1.Solidaritatea obligatiilor
1a. Solidaritatea codebitorilor (art 42 C.com.)

Solidaritatea este definita ca acea modalitate a obligatiilor care impiedica

diviziunea lor, chiar daca prin natura lor sunt divizibile.
Solidaritatea debitorilor reprezinta in plus o garantie pentru creditori care
poate urmari pe debitorul solvabil realizandu-si astfel creanta.
Solidaritatea (in dreptul civil) este de doua feluri:
I.solidaritate activa – reprezinta o pluralitate de creditori
II.solidaritate pasiva – reprezinta o pluralitate de debitori

In dreptul comercial exista dispozitii numai cu privire la solidaritatea

pasiva.
Caracterele soldaritatii sunt:
o fiecare codebitor solidar este obligat la plata intregii datorii,
fata de acelasi creditor, creditorul putand urmari pe oricare
dintre codebitori (la alegerea sa) pentru intreaga creanta.
o In raporturile dintre codebitorii solidari obligatia este divizata,
fiecare raspunzand pro parte (numai pentru partea sa)
o Debitorul care a platit intreaga datorie sau mai mult decat
datora dobandeste un drept de regres impotriva celorlalti

185
 codebitori solidari.

Solidaritatea poate fi:

I.legala – cand opereaza in virtutea legii
II.conventionala – este stabilita de comun acord de catre partile
contractante

In drepul civil obligatia solidara nu se prezuma si trebuie stipulata expres in

contract.
In dreptul comercial, insa obligatia solidara se prezuma, fiind o prezumtie
legala potrivit art 42 CC: „in obligatiile comerciale, codebitorii sunt tinuti
solidariceste, afara de stipulatiune contrarie.
Justificarea acestei prezumtii legale consta in necesitatea asigurarii
creditului existent in relatiile comerciale.
Codul comercial a instituit si solidaritatea fidejusorilor, ai garantilor
persoanali ai debitorului.

1b. Solidaritatea fidejusorilor. In dreptul civil fidejusorul este tinut numai

pentru obligatiile debitorului, numai in sibsidiar daca debitorul principal nu face
plata si nu este solidar cu acesta recunoscandu-i-se beneficiul de discutiune si de
diviziune (daca sunt mai multi fidejusori, potrivit art 1652 si urm C Civil).
In dreptul comercial, de regula, garantii personali ai debitorului raspund
solidar (nemaiavand nici dreptul de discutiune nici de diviziune).
De retinut ca prezumtia de solidaritate a debitorului poate fi inlaturata
numai intr-o stipulatie expresa a partilor.
Cu toate acestea nu se poate deroga de la solidaritatea instituita de legiuitor
in privinta:
o asociatiilor in societatile in nume colectiv (SNC)
o asociatiilor comanditati in societatile in comandita simpla
o a administratorilor societatilor comerciale
o a lichidatorilor care nesocotesc dispozitiile referitoare la
lichidare
o a mandatarilor comerciali.

Solidaritatea debitorilor – in dreptul comercial – este argumentul potrivit

careia in aceasta materie se ocroteste in primul rand creditorul acordand prioritate
creditului.

2.5. Fructificarea de drept a banilor

Potrivit articolului 1073 C Civil, „oricine se obliga la efectuarea unei

186
prestatii, este indatorat sa o indeplineasca sub sanctiunea daunelor-interese. Daca
prestatia consta intr-o suma de bani, daunele sunt prezumate (deci nu trebuie
dovedite de creditor), ele se exprima sub forma dobanzilor aferente sumelor
neachitate. In dreptul civil regula este ca daunele – interese sub forma dobanzilor
sunt datorate numai din momentul in care debitorul a fost pus in intarziere (cerere
de chemare in judecata, somatie, notificare)
Dobanda nu curge prin simplul fapt al ajungerii la termen (art 1088, alin 2
C Civil cu doua exceptii:
o In cazul restituirii platilor sumelor nedatorate daca „...............”
este de rea credinta (art 937 Cod civil ) sau
o In cazul neindeplinirii obligatiilor de varsare a aporturilor
datorate de asociati catre societate.

Numai in aceste doua situatii, in dreptul civil, dobanda curge de drept.

In dreptul comercial, datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc
dobanda de drept din ziua cand devin exigibile” (art 43 CC), ceea ce inseamna ca
debitorul este de drept in intarziere prin simpla ajungere la termen.
Orice suma de bani aflata in mana comerciantului trebuie sa produca bani.
Acesta dispozitie (art 43 CC) se aplica numai daca este vorba de o obligatie
comerciala care consta intr-o suma de bani.
Dobanzile comerciale se aplica daca sunt intrunite conditiile:
o Obligatia este comerciala (izvoraste dintr-un fapt de comert
obiectiv – art 3 CC, dintr un fapt de comer subiectiv – art 4
CC, sau dintr un fapt de comert unilateral sau mixt – art 56
CC)
o Obligatia consta intr o suma de bani
o Obligatia este lichida – adica reevaluarea ei este determinata
o Obligatia este exigibila – adica a ajuns la scadenta

Anatocismul
Anatocismul – sau dobanda la dobanda este acea intelegere prin care partile
contractante convin ca dobanda sa se capitalizeze, adica sa se adauge la suma
datorata si sa se calculeze din nou dobanda.
Anatocismul a fost interzis prin Decretul – lege privind stabilirea
dobanzilor si inlaturarea cametei inca din 1938. Atat din raporturile de drept civil
cat si in raporturile de drept comercial, cu exceptia contractului de cont curent,
reglementat de codul comercial, in art 370-373.
Aceasta interdictie a fost prevazuta si prin decretul-lege nr. 311/1954.
Anterior actelor normative din 1938 si D. 311/1954, anatocismul era
permis in materie comerciala, iar in privinta raporturilor de drept civil, se

187
aplicasera dispozitiile codului civil, respectiv, art 1089, alin 2:
o Dobanda la dobanda sa fi fost prevazuta in contract sau prin
cerere de chemare in judecata.
o Dobanda la dobanda se putea acorda numai pe timp de un an
implinit, cu exceptia veniturilor datorate cu titlu de amenzi,
chirii, rente viagere, restituire de fructe, acestea producand
dobanzi din ziua intelegerii contractuale sau din ziua chemarii
in judecata.

In materie comerciala anatocismul este permis. In prezent potrivit O.G.

9/2000, art 8, alin 1 „dobanda se va calcula numai asupra cuantumului sumei
imprumutate”, cu exceptia prevazuta de art 8, alin 2:
 Dobanzile se pot capitaliza si se pot produce dobanzi in
termenul unei conventii speciale incheiate in acest sens,
dupa scadenta lor dar numai pentru dobanzi datorate pe
cel putin un an.

Asadar anatocismul este permis numai daca sunt indeplinite conditiile:

 Sa existe un contract de imprumut
 Sa existe o conventie speciala privind anatocismul
 Conventia privind anatocismul trebuie sa intervina dupa
data scadentei
 Anatocismul se calculeaza numai pentru dobanzi
datorate de cel putin un an

Nu se aplica anatocismul in cazul contractului de cont curent si in cazul

cand legea prevede astfel (art 8, alin 3, OG 9/2000).
Cumulul dobanzilor cu despagubirile:
o Potrivit art 1088 C Civil „cumulul dobanzilor cu desagubirile
in principiu nu este admis, cu exceptiile:

- I. Prevazute codul civil

 In privinta fidejusorului (cautiunea reala) care a
platit datoria are dreptul de regres (recurs) impotriva
debitorului principal (art 1669 C Civil)
 In materia contractului de societate asociatul care
intarzie sa depuna capitalul social (in numerar)
datoareaza pe langa dobanda legala din ziua in care
trebuia sa efectueze scazamantul plus daune
(despagubiri) cauzate societatii.

188
 1II. Prevazute de codul comercial si legislatia special:
2Mandatarul care intrebuinteaza in alte scopuri sumele
primite din contul mandatatului, datoreaza in afara de
dobanzi si daune – interese. (art 383 CC)
2Art 84, alin 2 din L. 31/90 republicata
3Art 65, alin 2 din L. 31/90 republicata

Asadar in raporturile juridice de cod comercial dobanda poate fi cumulata

cu despagubirile atat in cazul intarzierii in executare cat si in cazul neexecutarii
obligatiilor contractuale, care constau in sume de bani.

Cumulul dobanzilor cu penalitatile.

Problema cumulului dobanzilor cu penalitatile se simplifica potrivit
reglementarilor actuale in materia dobanzilor (OG 99/2000 modificata prin L.
356/6.06.2002).
Daca fapta debitorului consta in intarziere in exectuarea obligatiilor
contractuale sau legale banesti, debitorul datoreaza dobanzi sau penalitati care
nicicum nu se pot cumula.

2.3 Neexecutarea contractelor bilaterale. Inexistenta termenului de gratie.

In obligatiile comerciale judecatorul nu poate acorda termenul de gratie
permis de art 1021 C Civil, potrivit art 44 CC.
Daca una din parti si-a executat obligatiile, iar cealalta nu le-a executat si
nici nu este pe cale sa le indeplineasca, partea care si-a onorat obligatiile are doua
posibilitati (in dreptul civil):
1Fie sa ceara executarea contractului (cat mai este posibil)
2Fie sa ceara rezolutiunea contractului si daune interese compensatorii.

In cea de-a doua situatie, judecatorul poate acorda un termen de gratie,

inauntrul caruia partea care nu si-a indeplinit obligatia, sa o poata favoriza. (art 2
CC)
Aceasta regula are caracter supletiv, partile pot prevedea in contract ca
rezolutiunea sa se produca de drept.

In dreptul comercial o asemenea regula, cea de la art 1021 C Civil, este

incompatibila cu activitatea comerciala.
Numai partea care si-a executat obligatiile poate acorda celeilalte un
termen de gratie. Acest termen este unic si daca nici de aceasta data obligatiile nu
sunt indeplinite, rezolutiunea opereaza de plin drept si orice executare peste

189
termen devine inadmisibila.
Rezolutionarea in cazul termenului esential.
Termenul esential – este acel termen care are o importanta decisiva in
executarea constractului fiind considerat ca element determinant la incheierea
acestuia.
Termenul este esential in urmatoarele situatii:
1Prin natura insasi a contractului – spre exemplu, contractul de raport
sau operatiunile la bursa si in special contractele de vanzare de
titluri, de credit sau de valuta, la termen. Executarea la data stabilita
in contract este esentiala fata de posibilitatea variatiei cursului
valutar.
2Prin vointa partilor contractuale – exprimarea vointei trebuie sa fie
neechivoca, spre exemplu, in contractul de vanzare, daca marfa
trebuie transportata si icnarcata pe un anumit vas, la o data fixa.

Codul comercial reglementeaza termenul esential in art 67 CC, in cazul

contractului de vanzare cumparare ca modalitate a contractului.
Practica a extins insa aceasta regula la toate obligatiile comerciale.

Rezilierea contractelor cu executarea succesiva.

In cazul contractelor cu executare succesiva, rezilierea pentru
neindeplinirea obligatiilor de catre una din parti, produce efecte pentru viitor.
La primaindeplinire i executarea obligatiilor intervine rezilierea care
desfinteaza contractul.

2.4. Proba obligatiilor comerciale.

In principiu, in dreptul comercial, obligatiile se dovedesc cu aceleasi
mijloace ca si obligatiile civile. In materie comerciala formalismul (reclamat de
dreptul comun pentru mai multe operatiuni juridice) este diminuat, dar nu
inlaturat in totalitate.
Potrivit art 46 CC, obligatiile comerciale si libero-actiunile se dovedesc cu:
acte autentice, acte sub semnatura privata, facturi acceptate prin corespondenta,
prin telegrame, prin registrele partilor, prin martori ori de cate ori instanta
judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testiomoniala, chiar in cazurile
prevazute in art 1191 CC.
In sfarsit obligatiile comerciale pot fi dovedite prin orice alte mijloace de
proba admise de legea civila.

CONTRACTUL COMERCIAL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

190
 SECŢIUNEA I. NOŢIUNE ŞI CARACTERE JURIDICE
1. Precizări prealabile. Aspectele generale ale contractului de
vânzare-cumpărare referitoare la elemente, la încheiere şi
executare, sunt reglementate în Codul civil – art. 1294-1404.
Codul comercial cuprinde numai aspectele specifice ale
contractului, în art. 60-73, cu privire la: preţul vânzării, transferul
dreptului de proprietate asupra lucrului vândut şi al riscurilor,
consecinţele nerespectării obligaţiilor ,etc. Prin urmare ,în materie
comercială, contractului de vânzare-cumpărare i se vor aplica
dispoziţiile Codului civil completate cu acelea ale codului
comercial. Ca reglementare în codul civil este cel mai detaliat contract,
iar ca utilizare, cu precădere, în domeniul comercial, este cel mai
răspândit, deoarece constituie instrumentul juridic prin care se
realizează circulaţia mărfurilor. În plus, în enumerarea legală a
actelor juridice de comerţ, realizată de art. 3 C.com., vânzarea de
mărfuri figurează pe primul loc, doctrina juridică apreciind în acest
context că, “întregul comerţ se reazămă pe vânzare”.
2. Noţiune. În lipsa unei definiţii specifice în Codul comercial,
definim vânzarea – cumpărarea comercială, pornind de la prevederile
art. 1294 C.civil, ca fiind acordul de voinţa prin care una dintre părţi
numită vânzător, transmite celeilalte părţi numită cumpărător, un
drept (în principal de proprietate) în schimbul unei sume de bani, numită preţ, la
care adăugăm elementul economic, funcţional – comercialitatea –
care o individualizează în raport cu vânzarea-cumpărarea civilă.
3. Comercialitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Distincţia faţă de vânzarea-cumpărarea civilă. Vânzarea-cumpărarea

191
comercială este prevăzută în art. 3 pct. 1 şi 2 şi delimitată de
vânzarea-cumpărarea civilă, în art. 5 C.com. Astfel, art. 3 pct. 1
şi 2 precizează în mod sintetic următoarele: “Legea consideră ca
fapte de comerţ: cumpărările de producte32 sau mărfuri spre a se
revinde (...); asemenea şi cumpărarea de obligaţiuni ale statului,
spre a se revinde (...); vânzările de producte (...) închirierile de mărfuri
(...) când vor fi cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere. Vânzarea-
cumpărarea comercială, se deosebeşte de vânzarea-cumpărarea
civilă, după cum s-a precizat în doctrină, prin:
- limitarea obiectului său la bunuri mobile corporale şi
incorporale, cu excluderea imobilelor;
- adăugarea unui element, care lipseşte vânzării-cumpărării
civile, de natură economică, ce constă în intenţia de interpunere
în schimb a bunurilor. Sub acest aspect, vânzarea-cumpărarea
comercială este o verigă în lanţul producţiei şi al schimbului de
bunuri, care circulă astfel de la producător la consumator, sau
chiar în cadrul producţiei. Obiectul vânzarii-cumpărarii comerciale
este reprezentat numai de bunuri mobile, după expresia folosită
de art. 3 C.com. din mărfuri sau producte s-au, obligaţiuni ale statului,
titluri de credit, spre deosebire de vânzarea-cumpărarea civilă care
poate avea ca obiect şi bunuri imobile. Bunurile ce formează
obiectul contractului pot fi vândute în forma în care au fost
cumpărate sau după ce au suferit transformări (fie în natură, fie

32În literatura juridică s-a precizat că noţiunea de producte, în dreptul commercial

este mai largă decât cea din dreptul civil, deoarece desemnează, produsele naturale
ale pământului, care se obţin prin cultură sau exploatare directă (cereale, legume,
lemne, etc.), precum şi produsele animalelor (lapte, lână ,etc.). Noţiunea de producte în
dreptul comercial se apropie de noţiunea de fructe naturale, folosită în dreptul civil.

192
după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, potrivit art. 3 pct. 1).
Intenţia de revânzare (de interpunere în schimb a bunurilor) este
trăsătura caracteristică a vânzării cumpărării comerciale. Astfel,
pentru a fi comerciale:
- cumpărarea trebuie să fie făcută în scop de vânzare sau
închiriere, iar
- vânzarea trebuie să fie precedată de o cumpărare comercială,
adică de o cumpărare în scop de revânzare sau închiriere.
Delimitarea vânzării cumpărării comerciale de aceea civilă este
realizată şi de dispoziţiile art. 5 C.com.:
1. în privinţa obiectului operaţiunii: “actele de vânzare a productelor
pe care proprietarul sau cultivatorul le realizează de pe
pământul său, ori cultivat de acesta”, sunt acte juridice
civile
2. în privinţa lipsei intenţiei de revânzare în momentul
cumpărării produselor, echivalent cu lipsa scopului de a obţine
profit: “Nu se poate considera ca fapt de comerţ
cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face
pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, ori a
familiei; de asemenea, revânzarea acestor bunuri “(pentru
că intenţia iniţială nu a fost de revânzare ci pentru
folosinţa de către cumpărători, n.n.)
Intenţia de revânzare sau închiriere trebuie să îndeplinească
trei condiţii, pentru ca vânzarea-cumpărarea să fie comercială: să
existe în momentul cumpărării, ceea ce înseamnă că, manifestată
ulterior acestei date operaţiunea are caracter civil; să fie adusă la

193
cunoştinţa contractantului, (printr-o manifestare de voinţă
expresă care rezultă din mijloace de probă comerciale (facturi, de
exemplu) sau în lipsa acesteia, intenţia de revânzare să rezultă
din împrejurari de fapt(cantitatea mare de produse, mărfuri); să
poarte în principal asupra obiectului cumpărat (fructele ce
formează – obiectul principal al vânzarii, sunt ambalate pentru a fi
transportate, ambalajul fiind accesoriu care facilitează vânzarea).
În doctrina juridică s-a arătat că succesiunea cronologică a
celor două operaţii, de cumpărare şi de vânzare, legate prin
intenţie, este necesară pentru ca vânzarea – cumpărarea ca
operaţiune să se transpună de pe planul dreptului civil pe acela al
dreptului comercial. De asemenea transmiterea proprietăţii
nefiind de esenţă ci de natura contractului de vânzare-cumpărare,
urmează a se califica “vânzare- cumpărare şi contractul prin care,
în schimbul unui preţ, se transmite un alt drept, decât dreptul de
proprietate.
Astfel, se poate transmite: un drept real (un drept de superficie, de uzufruct –
art. 1534 C.civ.), un drept de creanţă şi alte drepturi încorporale (art.
1391 C.civ. şi art. 1392 C.civ.); o universalitate juridică (o
moştenire, art. 1399 C.civ.); un drept litigios (art. 1402 C.civ.). Nu pot
forma obiect al contractului de vânzare-cumpărare: drepturile
personale nepatrimoniale (dreptul la nume, la domiciliu);
drepturile patrimoniale cu caracter strict personal (dreptul real de
uz, de abitaţie); drepturile intuitu- personale (dreptul la pensie,
dreptul la întreţinere).
Pe planul dreptului comercial, se poate transmite prin

194
vânzare: pe lângă dreptul de proprietate cu privire la bunuri
mobile (produse, mărfuri), o universalitate de fapt mobiliară –
fondul de comerţ; anumite elemente încorporale ale fondului de
comerţ (emblema, drepturile de proprietate industrială).
3. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-
cumpărare. Contractul comercial de vânzare-cumpărare are
următoarele caractere juridice (ca şi contractul civil de vânzare-
cumpărare):a) sinalagmatic (încheierea lui dă naştere la obligaţii
reciproce pentru ambele părţi).b) cu titlu oneros, (ambele părţi
urmăresc obţinerea unui folos patrimonial). Vânzătorul urmăreşte
să primească preţul în schimbul bunului vândut, iar cumpărătorul
să obţină bunul în schimbul preţului.33c) comutativ, ca regulă34
(părţile cunosc existenţa şi întinderea obligaţiilor (prestaţiilor) lor
din momentul încheierii contractului). d) consensual, de regulă.
(Contractul este considerat valabil încheiat prin simplu acord de
voinţa al părţilor, fără a fi nevoie de îndeplinirea unei formalitaţi
sau de predarea bunului vândut.) De la această regulă, există şi
excepţii, prevăzute în legi speciale, potrivit cărora vânzarea devine
un contract solemn35. Înscrisului sub semnătură privată i s-a
asimilat înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat,
ataşat sau i s-a asociat, logic, o semnătură electronică extinsă,

33 Fiind un contract sinalagmatic i se vor aplica efectele specifice referitoare la

aceasta categorie de contracte: rezoluţiunea sau rezilierea contractului, excepţia de
neexecutare (exceptio non adipleti contractus) şi riscul contractului.
34 Excepţional contractul poate căpata caracter aleatoriu, de exemplu, cumpărarea
unui drept litigios, existând “şansa” de câştig sau pierdere.
35 Spre exemplu terenurile de orice fel- indiferent că sunt situate în intravilanul sau
extravilanul localităţilor. A se vedea în acest sens, Legea 54/1998, art. 2alin.1

195
bazată pe un certificat calificat şi generat cu ajutorul unui
dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice (art. 5, din
L. 455/2001 privind semnătura electronică).36 e) translativ de
proprietate, în principal, din momentul încheierii lui, având ca efect
strămutarea dreptului real din patrimoniul vânzătorului în
patrimoniul cumpărătorului. Dacă bunul este individual determinat
(res certa), prin efectul realizării acordului de voinţă şi
independent de predarea bunului vândut şi de plata preţului, are
loc nu numai încheierea contractului, ci operează şi transferul
dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător (în acest
sens sunt şi dispoziţiile art. 1295 C.civ.). Cumpărătorul suportă şi
riscul pieirii lucrului din momentul dobândirii dreptului de
proprietate, potrivit principiului res perit domino (art. 971, 1156, 1335
si 1358 alin 2 C.civ.), independent de faptul predării, dacă
vânzătorul dovedeşte intervenirea unei cauze străine,
exoneratoare, de natură fortuită, a pieirii lucrului. Vânzătorul va
suporta riscul pieirii bunului numai dacă a fost pus în întarziere cu
privire la obligaţia de predare a lucrului (art. 1074 alin 2 C.civ.) şi
nu reuşeşte să dovedească că lucrul ar fi pierit şi la cumpărător
dacă l-ar fi predat la termen. Dacă bunul este determinat generic (res
genera), dreptul de proprietate se transmite în momentul
individualizării bunului, prin cântărire, măsurare, numărare,
36 Dispoziţiile legale similare au fost adoptate în majoritatea statelor, pe de o parte
pentru a facilita încheierea contractelor prin e-mail sau www, şi pe de altă parte
pentru a reduce riscurile de falsificare. Art. 6 din aceeaşi lege, prevede ca înscrisul
în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat logic o semnătură
electronică, recunoscut de cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic
între cei care l-au subscris şi între cei care le prezintă drepturile

196
operaţiune care se face, în principiu,în momentul predării. Riscul
pieirii fortuite a bunului înainte de predare este suportat de
vânzător (res perit debitori), care este debitorul obligaţiei de
predare, a unui bun de aceeaşi calitate şi cantitate cu cel care a
pierit (genera non pereunt).
Transmiterea imediată a dreptului de proprietate şi a
riscurilor din momentul încheierii contractului, operează dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
a) vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut ;
b) contractul să fie perfect valabil încheiat ;
c) trebuie să fie vorba de bunuri individual determinate
(bunuri certe).
În cazul bunurilor de gen, transferul dreptului de proprietate şi al
riscurilor se realizează în momentul individualizării bunului prin
cântărire, măsurare, numărare. Individualizarea are loc în
momentul predării bunului. Riscul pieirii fortuite aparţine
vânzătorului care va fi obligat să predea cumpărătorului un bun
de aceeaşi calitate şi cantitate cu cel care a pierit.
În raporturile comerciale, s-a precizat în doctrină,că individualizarea
poate fi realizată, în lipsă de stipulaţie contrară, de către vânzător
– în mod unilateral – deoarece legea noastră nu cere participarea
ambilor contractanţi. Din acest motiv, spre deosebire de
raporturile civile, (art. 1300 C.civ.) pentru individualizare este
insuficientă separarea mărfii din masa bunurilor cu aceleaşi
caracteristici generice şi afectarea ei executării unui anumit
contract. Modalitaţile de individualizare sunt diferite după cum

197
livrarea implică circulaţia mărfii sau a documentelor care o
reprezintă (conosament, recipisa de depozit etc.).În primul caz, în
care marfa circulă în materialitatea ei, individualizarea se realizează
în momentul îndeplinirii obligaţiei de predare – fie cumpărătorului,
fie transportatorului.În cazul în care vânzarea se consumă prin
circulaţia documentelor reprezentative ale mărfii, predarea este
considerată îndeplinită prin remiterea acestora cumpărătorului. În
ambele cazuri, transmiterea dreptului de proprietate opereaza ex
nunc, adică în momentul individualizării mărfii prin predare sau
prin remiterea documentelor care o reprezintă. Potrivit clauzelor
stipulate, transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor, pot
fi localizate în timp, la o altă dată, mai devreme sau mai târziu, în
funcţie de interesele părţilor.
d) lucrul trebuie să existe. Transferul dreptului de proprietate

cu privire la bunurile viitoare (ce urmează a fi

confecţionate sau recolta viitoare)37, poate opera, numai în
momentul în care au fost executate, dacă sunt bunuri
individual determinate, iar dacă sunt de gen, după
individualizare38.
e) părţile să nu fi amânat transferul proprietaţii printr-o

clauză specială ,pentru un moment ulterior încheierii contractului. În

cazul vânzării afectate de termen sau condiţie,
proprietatea se va transmite în momentul împlinirii
termenului sau realizării condiţiei39.
37 A se vedea, infra, la obiectul contractului
38 In literatura juridică s-a precizat ca în cazul vânzării unei recolte viitoare, proprietatea
se transmite din momentul în care aceasta este gata de recoltat.
39 În cazul vânzării unui teren, sau unei constructii dreptul de proprietate se

198
 SECTIUNEA II. CONDIŢII DE VALIDITATE
1. Capacitatea juridică a părţilor.
Referitor la capacitatea de folosinţă, potrivit art. 1306 C.civ.,
pot cumpăra toţi cei cărora nu le este oprit de lege. Regula este,
deci, capacitatea, iar incapacitatea este excepţia. Cazurile de
incapacitate sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi sunt
calificate de doctrina şi practica de specialitate ca fiind
incapacitaţi speciale, sau “prohibiţii sau interdicţii de a
cumpăra”40. Interdicţiile se grupează în două categorii:a) privitoare
la persoana care vinde sau care cumpără; b) stabilite în funcţie de
natura bunurilor sau de destinaţia lor. Interdicţiile referitoare la
persoane, în funcţie de locul reglementării, sunt: a1) generale,
prevăzute în Codul civil; a2) speciale, prevăzute într-o lege specială,
respectiv în Codul comercial si Legea nr. 31/ 1990, modificată şi
republicată.
a1. Interdicţiile referitoare la persoana care vinde sau cumpără,
prevăzute în Codul civil. Vânzarea între soţi este interzisă (art.
1307 C.civ.)41. Sancţiunea nerespectării acestei interdicţii potrivit
opiniei majoritare, exprimată în doctrina şi în practica

transmite în momentul întocmirii contractului în forma autentică. Dreptul de

proprietate trebuie înscris (înregistrat) în registrul de publicitate imobiliară, respectiv
în cartea funciară.
40 Prohibiţia sau interdicţia de a cumpăra trebuie să fie legală şi expresă; C.S.J.
s.civ. dec. nr. 2524/ 1993, rev. Dreptul nr. 12/ 1994, p. 60
41 Interdicţia are scopul de a apăra principiul revocabilităţii donaţiilor între soţi şi de a
ocroti interesele moştenitorilor rezervatori, ale moştenitorilor care beneficiază de
raportul donaţiilor şi ale creditorilor satului vânzător împotriva unor acte de vânzare-
cumpărare frauduloase ale soţilor

199
judecătoreasca, este nulitatea relativă42.
∙ Potrivit art. 1308 pct. 1 C.civ., tutorii nu pot cumpăra
bunurile persoanelor de sub tutela lor atâta timp cât nu au fost
descărcate de gestiune. Interdicţia priveşte şi vânzarea de bunuri
de către minor (art. 128 C.fam.).43
∙ Mandatarii, atât convenţionali, cât şi legali, împuterniciţi a
vinde un lucru nu pot să-l cumpere (art. 1308 C.civ. pct.2), pentru
că, de regulă, nu se admite ca o persoană să cumuleze calitatea
de vânzător cu aceea de cumpărător44.
∙ Administratorii bunurilor statului, comunelor, oraşelor,
municipiilor sau judeţelor nu pot cumpăra bunurile aflate în
administrarea lor (art. 1308 pct. 3 C.civ.).
∙ Funcţionarii publici şi cei din comisiile de licitaţii45 nu pot
cumpăra bunurile statului sau ale unitaţilor administrativ –
teritoriale care se vând prin mijlocirea lor (art. 1308 pct.4 C.civ.).
Încălcarea acestei interdicţii este sancţionată cu nulitatea relativă.
∙ Judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot deveni cesionari
(cumpăratori) de drepturi litigioase care sunt de competenţa Curtii
de apel, în a cărei circumscripţie îşi exercită funcţia sau profesia46.
42T.S., col.civ., dec. nr. 867/ 1995, în Culegere de decizii ale Tribunalului suprem, 1955, vol. I, p. 63
43 Interdicţia acţionează pe durata tutelei ; o dată cu descărcarea tutorelui de
gestiunea sa, interdicţia încetează (art. 141/ C.fam.)., încălcarea acestei interdicţii
se sancţioneaza cu nulitatea relativă.
44 De la această regulă, în literatura juridică, s-a precizat excepţia “instituţiei
mandatui cu sine însuşi” admis de legiuitor în măsura în care nu sunt lezate
interesele mandantului (reprezentatului), adică nu există conflict de interese.
45 C.S.J. s.civ., dec. nr. 219/ 1992, in Deciziile Curtii Supreme de Justitie, 1990 – 1992, p. 49 – 51
46 În cazul judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie interdicţia se referă la
întreg teritoriul ţării.

200
Sancţiunea pentru încălcarea acestei interdicţii este nulitatea
absolută.
∙ Cetaţenii străini si apatrizi nu pot dobândi dreptul de
proprietate asupra terenurilor47 (art. 41 alin. 2 Constitutie). În
schimb, dacă investesc în România constituind o societate
comercială care, potrivit legii 105/ 1992 (cu privire la raporturile
de drept international privat) este persoană juridica română,
acestea pot dobâdi terenuri, chiar dacă asociat unic este un
cetăţean străin sau apatrid.48
Persoanele insolvabile nu pot cumpăra bunurile care se
vând prin licitaţie publică (art. 535 Cod.proc.civila).
a2. Interdicţiile de a încheia contractul de vânzare-cumparare
prevazute în Codul comercial şi în Legea nr.31/ 1990,modificată
şi republicată.
Interdicţia încheierii de către prepus a unor operatiuni de
natura comerţului cu care este însărcinat. Potrivit art. 397 C.com.
“Prepusul nu poate, fără învoirea expresă a patronului, a face
operaţiuni, nici a lua parte în socoteala sa proprie sau a altuia, la
alte negoţuri de natura aceluia cu care este insărcinat. În cazul
încălcarii acestei interdicţii prepusul este obligat să plătească

47 O incapacitate specială de cumpărare este prevazută de Legea 54/ 1998 (privind

circulatia juridică a terenurilor) în art. 2 alin 2: Proprietatea funciară a dobanditorului
nu poate depăşi 200 ha teren agricol in achivalent arabil, de familie sub sanctiunea nulitatii.
48 Potrivit art. 44 alin. 2 din Constituţia României (revizuită) cetăţenii străini şi
apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai în
condiţiile aderării României la UE şi conform altor tratate internaţionale la care
România erte parte, pe bază de reiprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege
organică, precum şi prin moştenire legală.

201
despăgubiri patronului. De asemenea, “patronul are dreptul să
reţină pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operaţiuni”.
Interdicţia are ca finalitate ocrotirea intereselor comercianţilor
împotriva unei concurenţe neloiale.
Interdicţia pentru asociaţii cu răspundere nelimitată –
asociaţii în societaţile cu nume colectiv, asociaţii comanditaţi în
societaţile în comandită simplă şi pe acţiuni – de a încheia unele
operaţiuni contrare intereselor societaţii comerciale. Temeiul legal
este art. 82 din Legea 31/ 1990, care prevede: asociaţii nu pot lua
parte, ca asociaţi cu raspundere nelimitată, în alte societaţi
concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă
operaţiuni în contul lor sau al altora, în acelaşi fel de comerţ sau
într-unul asemănător, fără consimţământul celorlalţi asociaţi;
consimţământul se consideră dat dacă participarea sau
operaţiunile fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute
de ceilalţi asociaţi şi aceştia nu au interzis continuarea lor.
Încălcarea acestei interdicţii dă dreptul societaţii să excludă pe
asociat, să considere operaţiunile efectuate de acesta în contul ei
sau să ceară despagubiri. Acest drept se stinge după trecerea a
trei luni din ziua când societatea a avut cunostinţă fără să fi luat
vreo hotărâre.
b. Interdicţiile referitoare la natura bunurilor şi destinaţia lor
se vor analiza la obiectul contractului.
Referitor la capacitatea de exerciţiu a părţilor care încheie
contractul, aceasta trebuie să fie deplină atât pentru vânzător cât
şi pentru cumpărător, deoarece vânzarea cumpărarea este un act

202
de dispoziţie.49
2. Consimţământul părţilor.
Faza premergatoare exprimării consimţământului părţilor în
vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, în materie
comercială, este numită în doctrina juridică “masa tratativelor”, în
care participanţii fără a se obliga juridiceşte, negociază liber
conţinutul eventualului contract. Încheierea contractului de
vânzare-cumpărare poate fi precedată însă, şi de o fază în care
numai o parte/ sau ambele părţi se poate obliga din punct de
vedere juridic. Actele juridice corespunzătoare acesteia sunt:
promisiunea unilaterală de vânzare; promisiunea bilaterala de vânzare;
pactul de preferinţă; dreptul de preemţiune50.
Promisiunea unilaterală de vânzare (sau de cumpărare)51, este
un antecontract prin care o parte, numită promitent, se obligă faţă
de cealaltă parte, numită beneficiar, să-i vândă un anumit bun la
data când acesta din urmă se va hotărî să-l cumpere52. Este
operaţiunea juridică în care: promitentul/ vânzător se obligă să
vândă. Deci, aceasta trebuie să aibă capacitatea necesară pentru
a înstrăina (capacitate deplină de exerciţiu); în timp ce
beneficiarul/ cumpărător, are numai un drept de opţiune, fără a-şi

49 Persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restransă, trebuie

să încheie contractul prin ocrotitorul legal, respectiv cu încuviintarea acestuia şi, în
toate cazurile, cu autorizaţia autorităţii tutelare.Dacă sunt nerespectate conditţile cu
privire la capacitate, contractul de vânzare cumparare este lovit de nulitate
relativă.Reprezentantul legal poate confirma ulterior contractul încheiat
50 Dreptul de preemţiune este un drept prioritar la cumpărare .Astfel,potrivit Legii
nr. 54/1998,în cazul în care proprietarul unui teren agricol situat în extravilan
,intenţionează să-l vândă ,au dreptul preferenţial de cumpărare ,la preţ egal,
coproprietarii ,proprietarii vecini şi arendaşul
51 Promisiunea unilaterală de cumparare este mai rar întâlnită în practică.
52 Se deosebeste de simpla oferta care este un act juridic unilateral.

203
da consimţământul pentru cumparare (dacă se va hotărî).Dacă în
interiorul termenului de opţiune beneficiarul acceptă promisiunea,
vânzarea în principiu devine perfectă din acel moment, cu
excepţia cazului când, datorită naturii bunului ce formează
obiectul promisiunii ( de exemplu, un teren ) pentru validitate se cere
îndeplinirea formei autentice. Dacă înaintea împlinirii termenului de
opţiune promitentul nu retrage promisiunea, va fi obligat să
plătească daune interese, dacă se dovedeşte că prin această
retragere s-a cauzat beneficiarului un prejudiciu. Fiind o convenţie
consensuală, promisiunea unilaterală de vânzare se poate dovedi
cu orice mijloc de probă (în condiţiile art. 1191 şi urm. C.civ.).
Promisiunea bilaterală de vânzare. Promisiunea bilaterală
(sinalagmatică) este un antecontract prin care două parţi,
promitentul/ vânzător şi promitentul/ cumpărător se obligă să
încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare la un preţ
stabilit53 şi cu îndeplinirea formalităţilor prevazute de lege54.Dacă
promitentul-vânzător nu-şi respectă obligaţia şi vinde bunul unei
terţe persoane, promitentul-cumpărător nu poate cere predarea
bunului, deoarece nu a devenit proprietar , iar vânzarea încheiată
cu o terţa persoană este valabilă. Promitentul-cumpărător nu
poate cere decât daune interese.În ipoteza în care bunul nu a fost
înstrăinat de către promitentul-vânzător - se află deci în
53Promisiunea bilaterală de vânzare işi produce efectele juridice numai daca preţul
este determinat sau determinabil. T.S. Sibiu, dec.civ.nr. 504/ 1992, Dreptul, nr. 1/
1993, p. 71 .
54 Dacă obiectul promisiunii este un teren, contractul se va întocmi în formă
autentică, iar dreptul de proprietate transmis cumpărătorului se va înscrie în cartea
funciară pentru opozabilitate faţă de terţi.

204
patrimoniul lui - promitentul-cumpărător poate să-l acţioneze în
justiţie şi să-i pretindă executarea obligaţiei asumată prin
antecontract, respectiv de a perfecta contractul. Promitentul-
vânzător, având o obligaţie de “a face”, poate fi constrâns la
executarea ei prin obligarea la plata daunelor cominatorii, amenzi
civile, pentru fiecare zi de întârziere, socotite până în momentul
perfectării contractului. Instanţa, în lumina principiilor de executare
în natură a obligaţiilor şi de reparare în natură a pagubelor, poate
pronunţa în temeiul art. 1073 si 1077 C.civ., o hotărâre care să
ţină loc de contract de vânzare-cumpărare55 şi care va avea
caracter constitutiv de drepturi, operând transferul proprietaţii de
la data când rămâne definitivă56.
Pactul de preferinţă. Este o variantă a promisiunii de vânzare
prin care proprietarul unui bun se obligă ca, în cazul în care se va
hotărâ să vândă, să acorde preferinţa unei anumite persoane, la
un preţ egal. Proprietarul nu se obligă să vândă bunul, ci numai să
acorde preferinţă, dacă se va hotărî în acest sens. Deoarece, prin
pactul de preferinţă nu se transmite dreptul de proprietate,
răspunderea promitentului faţă de beneficiar intervine numai în
cazul în care nu-i acordă preferinţa, prin încheierea contractului
de vânzare-cumpărare cu o terţă persoană. Răspunderea
vânzătorului promitent este angajată faţă de beneficiarul
promisiunii numai în privinţa daunelor interese. Contractul de
55 C.S.J. s.civ.dec.nr. 2614/ 1994, in Dreptul nr. 8/ 1992, p.80; C.S.J. s.civ. dec.nr. 222/ 1993, nr. 8791/
1993, nr. 2221/ 1993, nr. 2339/ 1993, în Jurisprudenţa C.S.J. 1993, p.46-48, p. 41-42,
42-46, p. 48-53, nr. 765/ 1993, in Dreptul nr. 7/ 1994 p. 75-76 nr. 1356/ 1993 în
Dreptul nr. 7/ 1994, p.78-79,nr. 1448/ 1993, in Dreptul 7/ 1994, p. 76-77
56 C.S.J. s.civ., dec.nr. 2199/1992, in Deciziile C.S.J. 1990-1992, p.51-53; C.S.J. s.civ., dec.nr. 179/ 1993,
în Dreptul nr. 12, 1993,p. 85

205
vânzare încheiat cu terţul rămâne, în principiu, valabil cu excepţia
cazului în care s-a făcut în frauda beneficiarului promisiunii şi cu
complicitatea terţului achizitor.
În literatura juridică s-a precizat că, în materie comercială,
vânzarea cumpărarea îmbracă, deseori, forme simplificate:
comanda scrisă, urmată de executare de îndată sau comanda
scrisă urmată de acceptare tot în forma scrisă. De asemenea
reprezintă manifestare de voinţă în scopul încheierii contractului,
întocmirea unei facturi cu privire la marfa care face obiectul
acesteia. În acest sens, practica judecătorească a admis că ,în
vederea celerităţii operaţiunilor comerciale, suntem în prezenţa
unui contract de vânzare-cumpărare dacă din cuprinsul facturii
rezultă calitaţile de vânzător şi cumpărător, obiectul vânzării şi
preţul57.În această lumină, dacă cumpărătorul a preluat marfa prin
delegatul ei, a acceptat facturile şi nu a formulat obiecţiuni privind
cantitatea sau calitatea mărfii înseamnă că, şi-a dat acordul
pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, refuzul de
plată a preţului fiind în acest caz nejustificat58.
Practica judiciară, aplicând uzanţele comerciale, a făcut
precizări şi în legătură cu valoarea juridică a tăcerii în materie
comercială. A statuat astfel că, tăcerea păstrată un anumit
interval de timp de la primirea facturii valorează acceptare, iar
precedentele devin uzanţe atunci când sunt confirmate ca atare

57 Trib. Bucureşti, s.com., dec.nr. 181/ 1993, în Culegere de practică judiciară

comercială ,1990 – 1998, Ed. AllBack, 1999, p. 326.
58 Trib. Bucureşti, s.com., dec.nr. 2151/ 1997, în Culegere de practică judiciară
comercială ,1990-1998, op.cit. p. 327-328.

206
printr-un act sau fapt de comerţ59. De asemenea, în literatura
juridică s-a precizat că manifestarea de voinţă poate rezulta şi din
remiterea materială a titlurilor reprezentative ale mărfurilor, a
titlurilor comerciale de valoare (acţiuni, obligaţiuni), dacă acestea
sunt la purtător sau din girul titlurilor reprezentative de mărfuri “la
ordin” cum ar fi conosamentul.
Dreptul prioritar la cumpărare. Se poate vorbi de un drept
prioritar la cumpărare, în materie comercială: 1. dreptul care-l
au asociaţii unei societaţi cu răspundere limitată, în cazul
transmiterii părţilor sociale către persoane din afara societăţii.
Astfel, potrivit art. 202 alin 2 din Legea nr.31/1990 “Transmiterea
către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost
aprobată de asociaţii reprezentând cel puţin trei pătrimi din
capitalul social”; 2. acţiunile emise pentru majorarea capitalului
social vor fi oferite spre subscriere ,în primul rând acţionarilor
existenţi ,proporţional cu numărul acţiunilor pe care le
posedă,aceştia putându-şi exercita dreptul de preferinţă numai în
interiorul termenului hotărât de adunarea generală, dacă actul
constitutiv nu prevede alt termen. După expirarea acestui
termen ,acţiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului(art.
216 alin. 1din Legea nr.31/1990).
Viciile de consimţământ în materie comercială
Dolul în această materie, potrivit uzanţelor comerciale,
aşa cum s-a precizat în doctrină, nu se apreciază cu aceiaşi
rigurozitate ca în dreptul civil. În mod obişnuit comercianţii, pentru

59 Trib. Bucureşti, s.com., dec.nr. 493/ 1997, în Culegere de practică judiciară

comercială ,1990-1998, op.cit. p. 321.

207
a-şi promova produsele folosesc clipuri publicitare care nu
corespund întotdeauna calitaţii bunurilor pentru care fac reclama.
Asa-numitele “vânzări agresive” impuse consumatorului/
cumpărătorului printr-o publicitate exagerată sau chiar
înşelătoare, sunt de natura să vicieze/ agreseze, consimţământul
acestuia fiind de natură să-l defavorizeze în executarea
contractului. În aceste cazuri, instanţa de judecată va aprecia
dacă mijloacele folosite de comercianţi sunt sau nu dolosive.
Nici dolul prin reticenţă nu are în toate cazurile efectul juridic
al anulării contractului de vânzare- cumpărare. Dacă numai
vânzătorul ar fi fost în măsură să cunoască defecţiunile de calitate
ale produselor şi nu le-a adus la cunoştinţa cumpărătorului, s-ar
pune problema anulării contractului. Şi în acest caz instanţa va fi
în măsură să aprecieze dacă se pune problema anulării
contractului sau a angajării răspunderii vânzătorului pentru viciile
bunului vândut – defecţiuni de calitate ale bunului – în condiţiile
art. 1352 C.civ. În prezent, reglementările adoptate în domeniul
protecţiei consumatorului au modificat substanţial concepţia
asupra dolului.
3. Obiectul contractului de vânzare-cumpărare
Obligaţiile reciproce ale parţilor formează obiectul
contractului de vânzare-cumparare. Acestea sunt: predarea lucrului
vândut, de către vânzător şi plata preţului, de către cumpărător.Dacă
lucrul vândut şi/ sau preţul lipsesc sau nu îndeplinesc condiţiile
cerute de lege, contractul este lovit de nulitate.
a) Lucrul vândut. Obiectul (lucrul) contractului de vânzare-

208
cumpărare60 trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie
în circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului, să poată
exista în viitor, să fie determinat sau determinabil, vânzătorul să fie
proprietarul lucrului vândut.
a.1. Să fie în comerţ. Din coroborarea art. 1310 C.civ. cu art. 963
C.civ. rezultă că pot fi vândute numai bunurile care se află în
comerţ, afara dacă legea opreşte această prin norme exprese.
Înseamnă că, per a contrario, nu pot forma obiectul acestui contract
bunurile care – potrivit legii – nu sunt în comerţ, adică se află în
afara circuitului civil (extra commercium).Prohibiţia înstrăinării
poate fi absolută61 şi relativă62.
a.2. să existe în momentul încheierii contractului sau să
poată exista în viitor. Vânzarea este nulă absolut dacă lucrul a
pierit în totalitate, înainte de încheierea contractului, deoarece
obligaţia vânzătorului este lipsită de obiect (art. 1311 C.civ.). Dacă
în momentul încheierii contractului lucrul există numai în parte,
cumpărătorul are posibilitatea, fie să renunţe la contract, fie să
obţină reducerea parţială de preţ.
Vânzarea este valabilă dacă are ca obiect un lucru (art. 965)
care nu are existenţă în momentul încheierii contractului, dar este
de natură să existe într-una din zilele următoare încheierii lui

60 A se vedea, supra, obiectul contractului de vânzare cumpărare comercială

61Nu se poate stabili prin convenţie (prin voinţa omului) prohibitia înstrăinării unui
bun. O asemenea clauză contractuală, s-a precizat în doctrină, în mod exceptional,
ar fi valabilă dacă are natura garantării executării unei obligaţii. Prin urmare, “numai
legea poate să scoată un bun din circuitul civil”.
62 A se vedea, supra, clasificarea bunurilor.

209
(lucrul se va confecţiona, de exemplu)63. În cazul nerealizării lucrului în
viitor, contractul ramâne valabil, dar vânzătorul va pierde preţul şi
va fi obligat la plata daunelor interese pentru neexecutarea
obligaţiei asumate,dacă nu dovedeşte o cauză străină
,exeneratoare de răspundere (art. 1082 C.civ.).
În literatura juridica s-a precizat de asemenea, că demarcaţia
dintre vânzarea de bunuri viitoare şi contractul de antrepriză este greu
de făcut datorită contradicţiei dintre art. 1413 si 1478 C.civ. Din
art. 1413 reiese că vânzarea poate avea ca obiect numai bunuri
ale vânzătorului sau procurate de el în scop de prelucrare;
contractul nemaifiind vânzare ci antrepriză, dacă marfa este
fabricată, chiar parţial, cu materialele cumpărătorului. În schimb,
din art. 1478, rezultă că există vânzare chiar şi în situatia în care
dobânditorul/ cumparatorul, pune la dispozitie, parţial, materialul,
substanta. Ceea ce însemna că bunurile viitoare pot fi
confecţionate în cadrul unei vânzări propriu-zise, fie cu materialul
vânzătorului, fie într-o anumită măsură cu cel al cumpărătorului.
Dintre cele două reglementări citate, literatura de specialitate
consideră că numai art. 1478 defineşte corect vânzarea. Prin
urmare, putem deosebi vânzarea de antrepriza în funcţie de
ponderea pe care o deţine substanţa fizică în raport de activitatea
productivă. Astfel, dacă munca încorporată în marfa viitoare
constituie un accesoriu al materiei prelucrate, contractul
reprezintă vânzare; dacă prestaţia necesară în cursul fabricării
constituie principalul, iar materialul procurat de cumpărător este
accesoriu, suntem în prezenţa contractului de antrepriză. Interesul
63 O moştenire viitoare nu poate face obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

210
distincţiei dintre cele doua operaţiuni, s-a precizat în literatura de
specialitate, are şi importanţa practică, deoarece cumpărătorul
este ocrotit, potrivit legii, împotriva viciilor ascunse ale mărfii, pe
când benenifiarul unei lucrări executate va suporta riscurile ce
decurg din neconformitatea obiectului fabricat, în lipsa unor
clauze adecvate în contractul de antrepriză (art. 948 şi 964).
a.3. Să fie determinat sau determinabil (art. 948 si 964
C.civ.) ,licit64 şi posibil. Nerespectarea acestor condiţii atrage
nulitatea absolută a contractului încheiat.
a.4. Vânzătorul să fie proprietarul bunului vândut. În doctrina
de specialitate şi în practica judecatorească, s-a pus întrebarea,
ce se întamplă dacă vânzătorul înstrăinează un bun individual
determinat65 care aparţine altei persoane.66. În proiectul Codului
comercial din 1938 (art. 393) se precizează că “vânzarea lucrului
altuia este valabilă”. Vânzătorul este obligat să dobândească
lucrul şi să îl predea cumpărătorului, în caz contrar răspunde de

64 Dacă obiectul este ilicit, deoarece provine din contrabandă, iar cumparatorul a
cunoscut această provenienţă, în caz de confiscare, nu poate cere restituirea
preţului plătit, care va fi de asemenea confiscat: T. Jud. Satu Mare, dec.nr. 462/
1976, R.R.D., nr.1/ 1978, p.64
65 Problema nu se pune în cazul bunurilor de gen sau a celor viitoare, deoarece
proprietatea se transmite prin individualizare: cântărire, măsurare, deci la predare.
66 Soluţiile adoptate în doctrină sunt diferite, după cum consimţământul părţilor a
fost viciat de eroare sau încheierea contractului a avut loc în cunoştinţă de cauză. În
primă ipoteză, dacă părţile sau numai cumpărătorul a fost în eroare, se admite că
vânzarea este anulabilă (sancţionată cu nulitate relativă), şi că lucrul vândut
aparţine vânzătorului. În a doua ipoteză, ştiind că lucrul vândut este proprietatea
altei persoane, problema anulabilitaţii pentru eroare nu se pune. În acest caz,
părerile sunt împărtiţe, considerându-se pe de o parte că vânzarea este valabilă
mergând până la buna credinţă a vânzătorului ce s-a obligat să procure lucrul
cumpărătorului, şi pe de altă parte, că vânzarea este nulă absolut deoarece are o
cauza ilicita, reprezinta o operatie speculativă.

211
daune. Deşi codul nostru comercial nu reglementează vânzarea
lucrului altuia67, doctrina dreptului comercial a adoptat teza
valabilităţii acestui contract, considerând ca acordul de voinţă al
părţilor trebuie interpretat în sensul că acestea nu au urmărit
transmiterea imediată a dreptului de proprietate asupra lucrului,
ci vânzătorul s-a obligat să procure lucrul respectiv şi să îl predea
cumpărătorului. Obligaţia vânzătorului este în acest caz obligaţie
de “a face”.Această opinie este considerată de doctrină ca fiind
“mai potrivită exigenţelor activităţii comerciale”.
b) Preţul. Preţul trebuie să corespundă valorii lucrului vândut.
Trebuie fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer şi serios.
Nerespectarea acestor condiţii atrage sancţionarea contractului cu
nulitatea absolută.
b.1. Preţul stabilit în bani este de esenţa vânzării.68
b.2. Preţul este determinat, potrivit art. 1303 C.civ., dacă
cuantumul lui este hotărât de părţi în momentul încheierii
contractului, şi este determinabil dacă parţile precizează în contract
anumite elemente cu ajutorul cărora preţul va putea fi determinat
în viitor, de exemplu, în funcţie de calitatea produselor, de cursul
zilei la termenul prevăzut pentru predarea bunului, de cotaţia
bursei. Preţul este determinabil şi atunci când stabilirea lui este
lăsată la aprecierea unui terţ ales de comun acord de către părti
sau de o persoană desemnată de părţi. Prin urmare, un contract

67 Nu a reprodus art. 59 din Codul comercial italian din 1882, care recunoaşte valabilitatea unui
astfel de contract.
68 Dacă vânzătorul acceptă un alt lucru sau un serviciu, nu suntem în prezenta unui
contract de vânzare-cumpărare, ci a unui contract de schimb, dare în plata etc.

212
ce cuprinde un preţ determinabil, este considerat perfect valabil.
Prevederile art. 60 C.com. se prezintă în acest sens: “vânzarea pe un
preţ nedeterminat în contract este valabilă dacă părţile au
convenit asupra unui mod de a-l determina în urmă”.69
Legiuitorul recunoaşte valabilitatea vânzării, doar atunci
când preţul nu s-a prevăzut în contract, considerând că acesta s-a
perfectat “pe adevaratul preţ sau pe preţul curent”, în condiţiile
art. 40 C.com. (art. 61 C.com.).
Potrivit art. 40 C.com. adevaratul preţ sau preţul curent (al
productelor, mărfurilor, transporturilor, al primelor de asigurare,
cursul schimbului..., este acela stabilit de listele bursei sau
mercurialele70 locului unde contractul a fost încheiat, sau în lipsă,
dupa acelea ale locului celui mai apropiat sau după orice altfel de
probă.
În contractul de vânzare-cumpărare comercială preţul poate
fi determinat şi de o terţa persoană numită arbitru, de către art.
61 alin 2 C.com. Arbitrul poate fi arătat în contract sau poate fi
desemnat ulterior.Astfel, “dacă persoana desemnată sau aleasă
nu voieşte sau nu poate primi (în sensul de imposibilitate – n.s.),
părţile trebuie să procedeze la o nouă numire, iar “dacă părţile nu
se învoiesc (în privinţa persoanei arbitrului n.s.) numirea se face

69Determinarea preţului, în contract, se poate face şi prin trimiterea la un act

normativ care stabileşte preţul legal, al unui produs de exemplu, preţul benzinei.
70 Preţurile nu se mai stabilesc prin mercuriale. A se vedea in acest sens, Legea
concurenţei (M.Of. P.I. nr. 88/ 30.04.1996) art. 5 si 6 prin care se interzice
impunerea direct sau indirect a preţurilor de monopol si de dumping ori a altor
condiţii contractuale neloiale.

213
de către justiţie” (art. 61 pct.3, 4).71
Clauze contractuale privind preţul. În literatura juridică s-a
precizat că anumite clauze privind preţul au determinat crearea
unor adevărate varietăţi de vânzare (vânzarea cu plată preţului în
rate, clauza de rezervă a proprietaţii, vânzarea prin abonament).
- Indexarea preţului. Părţile pot să prevadă în cuprinsul
contractului o clauză prin care preţul ce urmează a se plati să
depindă de un anumit indice convenit de către parţi. Indicele va
determina o variaţie a preţului, în sensul măririi sau micşorării lui.
- Revizuirea preţului. Dacă potrivit art. 60 C.com. părţile pot
stabili şi ulterior preţul datorat de cumpărător, înseamnă că preţul
stabilit iniţial poate fi modificat ulterior, dacă există o clauza
contractuală în acest snes. Revizuirea preţului contractual se
prezintă mai ales sub forma clauzei de reactualizare a preţului în
funcţie de evoluţia cursului de schimb valutar72.
- Clauza de rezervă a proprietaţii (pactum rezervati dominii).
Vânzarea cu plata în rate este de cele mai multe ori combinată cu
clauza privind rezerva proprietaţii. În principiu, părţile pot să
amâne transmiterea proprietaţii printr-o stipulaţie expresă. De
exemplu, vânzătorul transmite dreptul de proprietate asupra
lucrului vândut la momentul achitării ultimei rate a preţului
datorat de cumparător. În concluzie, transferul proprietaţii se face
71 Soluţia determinării preţului vânzării de o terţă persoana este reglementată şi în
materia vânzării-cumpărării civile (art. 1304 C.civ.) însă cu deosebiri. Astfel, dacă
părţile nu se învoiesc în privinţa alegerii arbitrului contractul va fi lipsit de un
element esenţial – preţul, caz în care nu mai există nici vânzare. În orice caz, preţul
stabilit de arbitru nu poate fi contestat de părţi.
72 C.A. Braşov, dec.civ. nr. 35/ 1996, în Culegerea de practică judiciară, 1996 p. 130

214
ulterior realizării acordului de voinţă.
- Vânzarea cu plata preţului în rate, presupune ca plata să se
facă prin achitarea unui avans (care variază între 30-50%) din
preţul bunului, iar diferenţa să fie fracţionată în rate lunare. La
preţul convenit se adaugă dobânda şi cheltuielile accesorii
vânzării. Dreptul de proprietate şi riscurile pieirii fortuite se
transmit de la vânzător la cumpărător în momentul semnării
contractului de vânzare-cumpărare.
- Vânzarea prin abonament, constă în prestaţii periodice (lunar,
săptămânal) de bunuri (jurnale, reviste etc.) în schimbul unui preţ.
Plata preţului se face, fie inainte de predarea bunului (abonament
de ziar), fie după predare, în raport de consum (de apă, de
electricitate). Vânzarea prin abonament presupune o reducere de
preţ, spre deosebire de preţul unor livrări separate.
b.3. Preţul să fie sincer şi serios. Preţul sincer este preţul real,
pe care părţile să-l fi stabilit nu în mod fictiv ci în scopul de a fi
cerut şi plătit. Preţul este fictiv, când din intenţia părţilor rezultă
că, nu este datorat. Dacă preţul este fictiv, contractul este nul ca
vânzare-cumpărare73, deoarece îi lipseste preţul.
Forma vânzării.Prin însaşi consimţământul părţilor ce poartă
asupra bunului şi preţului, contractul de vânzare-cumpărare este
perfect valabil încheiat74.Nefiind condiţionat de întocmirea unui
înscris, de remiterea bunului sau a preţului, de îndeplinirea
vreunei formalităţi, contractul de vânzare-cumpărare, după cum

73 Contractul poate fi valabil ca donaţie deghizată, daca sunt îndeplinite condiţiile

legale în materia donaţiei
74 A se vedea ,supra, caracterul consensual al contractului de vânzare- cumpărare.

215
bine s-a precizat şi în doctrina juridică, este principalul instrument
juridic de încheiere a tranzacţiilor comerciale în condiţii de
celeritate (rapiditate)75.
SECTIUNEA 3. EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE-
CUMPARARE
3.1. Interpretarea clauzei contractuale.Efectele contractului de
vânzare-cumpărare sunt obligaţiile părţilor. Pentru stabilirea
acestor obligaţii, Codul civil conţine o dispoziţie în legatură cu
interpretarea clauzelor, art. 983 C.civ. “dacă înţelesul unui
contract este îndoielnic interpretarea se face în favoarea
debitorului”, care nu se aplică însă pentru vânzare, deoarece, art.
1312 C.civ. precizează: “clauzele neclare se interpretează
totdeauna împotriva vânzătorului, deci în favoarea
cumpărătorului”. Fiind o regulă derogatorie de la dreptul comun
(în materia interpretării contractului) se va aplica numai în
subsidiar, în măsura în care instanţa de judecată nu poate stabili
adevărul în funcţie de celelalte reguli de interpretare în dreptul
comun.
3.2. Obligaţiile vânzătorului.
Vânzătorul are o singura obligaţie de a da, şi două obligaţii

75 În anumite vânzari, legiuitorul comercial impune totuşi forma scrisă, cum ar fi cele
care poartă asupra proprietăţii unui vas în construcţie, la care se adaugă
formalitatea transcrierii în registrele căpităniei portului (art. 491 C.com.). Lipsa înscrisului
afectează însă securitatea tranzacţiilor, determinând litigii între parteneri referitoare
la forma, conţinutul ţi interpretarea contractului. Dispoziţii speciale însă prevad
obligativitatea formei scrise pentru anumite forme de vânzare de exemplu, vânzarea
în rate sau vânzările de bunuri de valori mari. De obicei, însă, atunci cand o
dispoziţie legală prevede forma scrisa, aceasta este cerută ad probationem.

216
de a face. Obligaţia de a da -de a transmite proprietatea lucrului-
nu este prevazută de codul civil, deoarece, transferul proprietaţii
şi al riscurilor se produc din momentul acordului de voinţă,
respectiv momentul încheierii contractului.
Obligaţiil de a face sunt de a preda lucrul vândut
cumpărătorului şi de a-l garanta pe cumpărător contra viciilor de
calitate ale acestuia şi contra evicţiunii. În raporturile comerciale, spre
deosebire de cele civile, în principiu, nu se pune problema
răspunderii pentru evicţiune, deoarece transmiterea poartă, de
regulă, asupra unor bunuri mobile corporale, astfel încât,
cumpărătorul devine proprietar de îndată potrivit art. 1909 C.civ. ,
care precizează că posesia de bună credinţă, în privinţa lucrurilor
mobile, valorează titlu de proprietate.
Părţile pot stabili în contract şi alte obligaţii, de exemplu,
suportarea cheltuielilor vânzării, putând aduce modificari
obligaţiilor reglementate de lege.
3.2.1. Predarea lucrului vândut. Predarea presupune punerea
lucrului vândut la dispozitia cumpărătorului (este reglementată de
art. 1314-1334 C.civ., care conţin norme dispozitive în acest
sens). În legatură cu această obligaţie este necesar să se clarifice
anumite aspecte legate de: executarea predării, termenul şi dovada
predării, locul predării, cheltuielile de predare, obiectul predării, obligaţia
accesorie predării, sancţiunea nerespectării acestor obligaţii.
Executarea predării presupune intrarea în stăpânirea (în
detenţia) efectivă a cumpărătorului, a lucrului vândut (art. 1316
C.civ.). Literatura juridică de specialitate a făcut distincţia între

217
predarea reală şi predarea simbolică a lucrului. Predarea reală se
realizează când bunurile în materialitatea lor sunt puse efectiv la
dispoziţia cumpărătorului sau predate carauşului, care efctuează
transportul acestora până la destinaţie. Predarea simbolică se
face diferit, potrivit situaţiei bunurilor:
- predarea bunurilor depozitate în docuri sau antrepozite, se face prin
înmânarea titlurilor reprezentative ale mărfurilor către
cumpărător (a recipisei de depozit ,de exemplu)
- predarea bunurilor care se află în cursul călătoriei pe apă,
se face prin remiterea (predarea) poliţei de încărcare
(conosamentul).
Bunurile care se predau cumpărătorului vor fi însoţite de
factură, în care se precizează: cantitatea, calitatea, preţul etc.
Factura poate fi transmisă şi separat. Potrivit art. 46 C.com.,
factura constituie un mijloc de probă în caz de litigiu.
În privinţa termenului şi a dovezii predării, se aplică regulile
generale referitoare la executarea obligaţiilor.
Potrivit art. 1319 C.civ., predarea se face la locul unde se află lucrul
vândut în momentul contractului. Regula se aplică dacă lucrul
vândut poate fi localizat din momentul încheierii contractului.
Potrivit regulilor generale (art. 1104 C.civ.) predarea trebuie să se
facă la domiciliul debitorului (vânzătorului).
În raporturile comerciale de vânzare cumpărare se aplică regulile
stabilite de art. 59 C.com., referitoare la locul de executare a
obligaţiilor comerciale, care sunt parţial diferite de cele ale codului
civil. Astfel,“predarea trebuie să fie executată în locul arătat

218
prin contract de către parţi, sau în lipsă (notarea n.s.) în locul care
ar rezulta din natura operaţiunii, ori din intenţia părţilor
contractante. În lipsă de clauză expresă în acest sens “predarea
se va face la locul unde cel ce s-a obligat îşi avea sediul comercial
sau cel puţin domiciliul sau resedinţa , la momentul încheierii
contractului (art. 59 alin.2 C.com.). Dacă urmează a se preda un
lucru individual determinat, care dupa cunoştinţa părţilor se găsea
într-o altă parte în momentul formării contractului, atunci
predarea se va face în acel loc (art. 59 alin.3).
Cheltuielile de predare care presupun: cântărirea, măsurarea,
numărarea sunt în sarcina vânzătorului, iar cele ale ridicării – de
încărcare, descărcare – sunt în sarcina cumpărătorului (art. 1317)
dacă nu s-a stabilit altfel în contract.
Referitor la obiectul predării, vânzătorul este obligat să predea
bunul vândut “în măsura determinată prin contract” (art. 1326
C.civ.).Dacă este vorba de un lucru individual determinat şi care există
în momentul încheierii contractului ,acesta se predă “în starea în
care se află în momentul vânzării” (art. 1324 C.civ.)
Bunul este determinat generic se va preda în starea existentă în
momentul individualizării lui (cântărire, măsurare, numărare) prin
predare.
În privinţa obligaţiilor accesorii predării, în lipsă de stipulaţie
contrară, vânzătorul este obligat să predea o data cu lucrul
vândut şi fructele percepute după momentul transferării dreptului
de proprietate (art. 1324 C.civ.)
În ipoteza în care lucrul vândut nu se predă în momentul

219
încheierii contractului, vânzătorul este obligat să-l conserve până
în momentul predării (art. 1074 C.civ.) deoarece predarea trebuie
să se facă în starea în care se afla în momentul încheierii
contractului (art. 1324).Este avută în vedere şi ipoteza în care
proprietatea s-a transmis cumpărătorului şi vânzătorul este
obligat să păstreze bunul. Cheltuielile de depozitare efectuate de
vânzător vor fi suportate de cumpărător.
Neexecutarea obligaţiei de predare datorită culpei
vânzătorului, dă dreptul cumpărătorului (art. 1320 C.civ.):
- să ceară executarea în natură a obligaţiei, prin “punerea
sa în posesie”;
- să invoce excepţia de neexecutare (excepţia non adimpleti
contractus), în cazul în care nici cumpărătorul nu şi-a
îndeplinit propriile obligaţii;
- să ceară rezoluţiunea contractului cu obligarea
vânzătorului la plata daunelor interese (art. 1321 C.civ.)
- să procure bunul de la o terţă persoană pe cheltuiala
vânzătorului (art. 1077), dacă este vorba de bunuri
determinate generic.
3.2.2. Obligaţia de garanţie a vânzătorului.
Obligaţia de garanţie are două aspecte (art. 1336 C.civ.).
Vânzătorul trebuie să-l garanteze pe cumpărător de liniştita
folosinţă a lucrului, deci contra evicţiunii76 şi de utila folosinţă a
lucrului, contra viciilor - de calitate.
Evicţiunea reprezintă pierderea proprietaţii lucrului – în total
sau în parte – sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea
76 Provine din limba latină, evictio – onis ,care înseamnă deposedare.

220
prerogativelor sale de proprietar. Codul civil prevede ca
vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător de
evicţiunea totală sau parţială a bunului vândut, precum şi de
sancţiunile care n-au fost declarate la încheierea contractului (art.
1337 C.civ.).77
Răspunderea pentru evicţiune în materie comercială.
Răspunderea pentru evicţiune, aşa cum s-a precizat şi în literatura
juridica, este reglementată în mod vădit în Codul civil pentru
bunuri imobile, prin terminologia folosită de acesta: fond (art. 1346, art.
1348) sau imobil (art. 1348, 1349).Dat fiind că vânzarea comercială
are drept obiect numai bunurile mobile, problema evicţiunii în
materie comercială nu se pune, iar în materie de vânzare
mobiliară, deţinerea materială a unui bun este ocrotită de
dispoziţiile art. 1909 C.civ. ,care permit deţinătorului să se opună
revendicării unui terţ. Un caz tipic, este precizat în literatura
juridică, când este interzis vânzătorului să tulbure liniştita
folosinţă a cumpărătorului, prin executarea aceluiaşi comerţ sau a
unui comerţ asemănător în zonele în care îşi desfaşoară
activitatea întreprinderea vândută. Un alt exemplu este tulburarea
manifestată asupra mărfurilor cumpărate, exercitată de către un
terţ, derivând dintr-un gaj, constituit înaintea
predării.Răspunderea pentru evicţiune funcţionează ,în materie
comerciălă,în cazul vânzării unui fond de comerţ .Fondul de
comerţ constituie un ansamblu de bunuri mobile şi imobile,
corporale şi necorporale ,utilizate de comerciant în vederea

77 Obligaţia de garanţie contra evicţiunii există nu numai faţă de cumpărător, ci şi

faţă de subdobânditor. (art. 282 C.civ.)

221
desfăşurării activităţii sale78 .Vânzarea fondului de comerţ,în
întregime, presupune şi vânzarea bunurilor imobile care intră în
componenţa acestuia .În practica judiciară s-a precizat că ,,
întrucât imobilul face parte din fondul de comerţ ,actul cu privire
la acesta este comercial 79
,,care bineânţeles că va fi supus
regulilor privind vânzarea imobilelor (publicitatea în registru de
carte funciară, potrivit Legii nr. 7/1996) ,inclusiv a celor privind
răspunderea pentru evicţiune (în sarcina vânzătorului ) în
condiţiile dreptului comun (dreptului civil).
Obligaţia de garanţie pentru viciile lucrului vândut.Vânzătorul
trebuie să asigure cumpăratorului folosinţa utilă a lucrului. Viciile
ascunse ale bunului îl fac impropriu pentru întrebuinţare sau îi
micşorează valoarea. Potrivit art. 1352 C.civ., vânzătorul răspunde
pentru viciile ascunse ale lucrului, în sensul că, dacă ar fi ştiut de
existenţa lor cumpărătorul nu ar mai fi cumpărat sau ar fi plătit un
preţ mai mic.
În materie comercială, legiuitorul prin art. 70 C.com.
completează dispoziţia cuprinsă în art. 1325 C.civ. precizând
următoarele: “Cumpărătorul unor mărfuri sau producte provenind
dintr-o altă piaţă, este dator să denunţe vânzătorului viciile aparente
în timp de 2 zile de la primire, ori de cate ori un timp mai lung n-ar
fi necesar din cauza condiţiilor excepţionale în care se află lucrul
vândut sau persoana cumpărătorului. El este dator să denunţe
viciile ascunse ale lucrului în cele dintâi 2 zile de la descoperirea lor.
Odată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit a
78 art.1 pct.c din Legea nr.298/2001,M.O.12.06.2001,care modifică şi completează
Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale
79S.U. ,dec.nr.183/1939,în Practica judiciară în materie comercialî,vol.I ,p.228.

222
reclama ceva pentru viciile lucrului vândut”.
Prin urmare, în vânzarea-cumpărarea comercială, vânzătorul
răspunde: pentru viciile aparente dacă sunt denunţate în
termen de 2 zile de la primirea bunului şi pentru viciile ascunse
cu excepţiile prevăzute de lege.
Pentru a fi angajată răspunderea vânzătorului pentru viciile
lucrului, viciul trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii80: 1.să
fie ascuns (art. 1352 C.civ.)-numai în raporturile civile, pentru că
în cele comerciale răspunderea este angajată şi pentru viciul
aparent (art. 70 C.com.); 2.să fi existat în momentul încheierii
contractului, chiar dacă predarea lucrului se face ulterior ;3.să fie
grav, cumpărătorul să fie în imposibilitatea de a folosi bunul
datorită defecţiunilor de calitate.Aceste condiţi trebuie dovedite
de către cumpărător.
În cazul dovedirii viciilor lucrului, sancţiunea este, fie,
rezoluţiunea contractului de vânzare, printr-o acţiune în garanţie
numită acţiune redhibitorie81, viciile fiind numite “redhibitorii”, fie,
reducerea preţului proporţională cu reducerea valorii bunului,
printr-o acţiune estimatorie.
Doctrina de specialitate şi practica judiciară prevăd şi
posibilitatea “remedierii defecţiunilor” (înlăturării viciilor) de către
sau în contul vânzătorului “când această reparare este posibilă” şi

80 Obligatia de garantie pentru vicii se aplica pentru orice vânzare, cu doua exceptii:
- în cazul vânzării prin licitaţie publică, care se face prin intermediul justiţiei
(art. 1360 C.civ.)
în cazul vânzării unei moşteniri, vânzătorul răspunde pentru calitatea sa de
moştenitor, nu pentru viciile lucrurilor din masa succesorală (art. 1399 C.civ.)
81 Trib. Suprem, col.civ., dec.nr. 1604/ 1989, în rev. Dreptul nr. 4-5/ 1991, p. 74 si urm.

223
când o asemenea soluţie nu contravine întereselor
cumpărătorului82.
Acordarea de daune interese.83 În cazul viciilor lucrului, vânzătorul
este obligat să plătească daune interese numai dacă
cumpărătorul dovedeşte că vânzătorul a fost de rea- credinţă.
Dacă este de bună credinţă va restitui numai preţul şi cheltuielile
vânzării.Dacă lucrul a pierit însa din cauza viciilor, vânzătorul este
obligat să restituie preţul şi cheltuielile vânzării, iar dacă a fost de
rea credinţă poate fi obligat şi la plata daunelor interese. (art.
1358 alin.1)
Dacă lucrul a pierit fortuit, vânzătorul nu răspunde pentru
vicii (art. 1358 C.civ. alin.2)
Termenul de intentare a acţiunilor. Potrivit art. 5 din Decretul
nr. 167/ 1958 “dreptul la acţiune cu privire la viciile ascunse ale
unui lucru transmis (…) se prescrie prin împlinirea unui termen de
6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie”. Rezultă că, in
cazul in care viciile au fost ascunse cu viclenie, termenul este
general de prescriptie, adica de 3 ani. Termenele încep să
curgă, de la data descoperirii viciilor, însa cel mai târziu de la
împlinirea unui an de la predarea lucrului sau de 10 ani pentru
construcţii (art. 29 din Legea 10/ 1995, privind calitatea in
constructii).Garanţia pentru vicii poate fi modificată pe cale
convenţională prin:
⇨ clauza de limitare sau de înlaturare a garanţiei pentru vicii, care

82 T.S. s.civ., dec. nr. 1604/ 1989, p. 75

83 În cazul evicţiunii, indiferent că este de “bună” sau de “rea” credinţă, vânzătorul
răspunde pentru daune.

224
este valabilă, şi îşi produce efecte numai dacă vânzătorul a fost de
bună credintă, adică nu a cunoscut viciile, potrivit art. 1354 C.civ.
⇨ clauza de agravare a obligaţiei de garanţie care nu
comporta limitări (poate privi, vicii aparente, vicii apărute ulterior
vânzării etc.)
3.3. Obligaţiile cumpărătorului
Cumpărătorul are două obligaţii principale: de plată a
preţului şi de luare în primire a lucrului vandut. Tot cumpărătorul
suportă cheltuielile vânzării, dacă în contract nu s-a prevazut altfel.
3.3.1. Plata preţului. Potrivit art. 1361 C.civ., cumpărătorul
este obligat să plătească preţul la locul şi în momentul în care se
face predarea lucrului vândut (art. 1362 C.civ.). În materie de vânzare,
Codul civil cuprinde o derogare de la regulile generale sub două
aspecte:
1. în privinţa locului plăţii – plata se face la locul unde se face
predarea lucrului vândut (fie unde se afla in momentul vânzării,
fie la domiciliul vânzătorului, în timp ce, potrivit regulilor generale,
se face, în lipsă de stipulaţie contrară, la domiciliul debitorului –
art. 1104 C.civ. Deci, obligaţia de plată a preţului în materie de
vânzare este portabilă (la domiciliul creditorului- vânzătorului) şi
nu cherablă.
2. în privinţa momentului (datei) plăţii, plata se poate cere
numai în momentul predării lucrului vândut, astfel încat, termenul
prevăzut pentru predarea lucrului profită şi cumpărătorului (în
dreptul comun, în lipsă de termen, plata se cere imediat).
Dispoziţiile Codului civil, referitoare la aceste aspecte sunt

225
supletive, voinţa părţilor fiind până la urmă cea care stabileşte
locul şi data plăţi preţului. Plata preţului se face integral, potrivit
principiului indivizibilităţii plăţii. Părţile pot stabili şi un termen
pentru plata preţului – caz în care suntem în prezenţa unei vânzări
pe credit (în rate), dar şi în acest caz, cumpărătorul trebuie să
plătească datoria în întregime – la scadenţă (art. 1101 C.civ.).,
numai dacă părţile n-au stabilit să plătească suma de bani
fracţionat, la termene succesive. Termenul de prescripţie
pentru plata preţului începe sa curgă de la data stabilită în
contract pentru plata ultimei rate şi pentru ratele neplătite
anterior84. Referitor la acest aspect, în literatura juridică s-a
considerat că pentru fiecare rată de preţ scadentă, curge un nou
termen de prescriptie, potrivit art. 7 alin.3 şi art. 12 din Decretul
nr. 167/ 1958, dar oricum nu se poate susţine ca a fost vorba de o
vânzare succesivă.În toate cazurile de vânzare pe credit,
cumpărătorul poate plăti suma şi cu anticipaţie, caz în care
dobânda va fi calculată şi datorată pâna la termenul prevăzut în
contract cu excepţia situaţiei in care vânzătorul consimte
recalcularea ei in funcţie de data plăţii.
Dovada plăţii se face potrivit art. 46 C.com. Dacă plata preţului s-
a facut prin virament bancar dovada se va face numai prin extras de
cont bancar.
Obligarea cumpărătorului la plata dobânzilor. Potrivit art.
1363 C.civ. cumpărătorul este obligat să plătească dobanda până
la efectiva achitare a preţului, dacă sunt întrunite cumulativ

84 Trib. Suprem, s.civ.dec.nr. 1927/ 1975, în Repertoriu de practică judiciară în

materie civilă, 1975-1980, p. 86.

226
urmatoarele condiţii:1.dacă există convenţie în acest sens;2.dacă
lucrul vândut şi predat este producător de fructe (civile sau
naturale) ; în toate celelalte cazuri, numai din momentul punerii in
intârziere a cumpărătorului printr-o notificare. Dobânda se va
calcula din momentul notificării făcute cumpărătorului85.
În raporturile comerciale, potrivit art. 43 C. com., debitorul este de
drept în întarziere şi datorează dobânzi din momentul scadenţei
obligaţiei de plată şi până la data plăţii efective.
Sancţiunea neplăţii preţului.În cazul în care, cumpărătorul
nu-şi execută total sau parţial obligaţia de plată a preţului,
vânzătorul poate alege între mai multe posibilităţi:
- sa ceară obligarea cumpărătorului la executarea în natură a
obligaţiei, care este intotdeauna posibilă, deoarece are ca
obiect o sumă de bani;
- să invoce excepţia de neexecutare (art. 1322 C.civ.), fiind
în situaţia de a refuza predarea lucrului, chiar dacă
cumpărătorul a devenit proprietar;
- sa ceară rezoluţiunea contractului potrivit regulilor generale (art.
1020-1021 si 1101 C.civ.)86.
Contractul poate prevede şi un pact comisoriu, caz în care
rezoluţiunea se produce de drept pentru neplata preţului (fără
intervenţia justiţiei, însă numai după punerea în întarziere a

85Dobânda legală se va stabili în baza ,O.G.9/2000,modificată prin Legea nr

356/2002
86 Dacă există pericolul de a se pierde lucrul, instanta poate acorda un singur
termen de graţie la expirarea căruia se produce rezoluţiunea de drept a contractului,
dacă cumpărătorul nu plăteşte (art. 1366 C.civ.), fără punere în întârziere.

227
cumpărătorului – art. 1367 C.civ.)87. Acţiunea în rezoluţiunea
vânzării este o acţiune reală (art. 1368 C.civ.), deoarece
urmăreşte chiar bunul in cauză, nu persoana cumpărătorului.
Efectele acesteia se produc şi în privinţa subdobânditorilor de
drepturi asupra aceluiaşi bun88.
Dacă bunul vândut este un bun mobil, acţiunea în rezoluţiune
trebuie intentată in termen de 8 zile de la predare (art. 1730
C.civ.)
Rezoluţiunea contractului. Rezoluţiunea contractului de
vânzare-cumpărare în materie comercială se produce de drept
(ope legii). Acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 67 C.com.:
“când mai înainte de expirarea termenului fixat pentru executarea
convenţiei, una din părţi a oferit celeilalte predarea lucrului
vândut sau plata preţului şi aceasta nu-şi îndeplineşte la termenul
fixat obligaţia sa, atunci condiţia rezolutorie se împlineşte de
drept în favoarea părţii care îşi executase obligaţia . În lipsă de
asemenea oferte sau stipulaţii exprese, rezilierea contractului se
reglementează dupa dispoziţiile Codului civil cu privire la condiţia
rezolutorie tacită. În ambele cazuri cel în culpă răspunde de
daunele interese cauzate. Rezoluţiunea de drept a contractului se
produce dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii (art. 67
C.com.):
- una din părţi, creditorul, să facă oferta celeilalte părţi, în
87 Art. 1367 este aplicabil nu numai in materia vanzarii de imobile ci si de bunuri imobile
88 Cu trei excepţii: autorităţilor publice care dobandesc bunul prin expropiere sau alt
mod de dobândire a proprietăţii de stat; terţului adjudecatar în cazul vânzării silite;
terţilor dobânditori de drepturi reale asupra lucrului vandut care şi-au conservat
dreptul pentru a fi opozabil terţilor.

228
 timp util, cu privire la predarea lucrului vândut sau la plata
preţului;
- oferta să fi fost facută mai înainte de expirarea termenului
convenit pentru executarea contractului ;
- cele doua obligaţii să aibă acelaşi termen de executare.
Dacă în contract s-au prevazut termene diferite,
rezoluţiunea contractului nu se mai produce de drept.
Codul comercial prevede şi un alt caz de rezoluţiune – pentru
expirarea termenului esenţial (art. 69). Această rezoluţiune, s-a
precizat în literatura juridică, reprezintă o aplicare în materie
comercială a soluţiei consacrată de art. 1370 C.civ., care priveşte
rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru
nerespectarea de către cumpărător a termenului stabilit pentru
ridicarea bunurilor care se deterioreaza uşor, datorită naturii lor
(perisabile). Deoarece rezoluţiunea contractului pentru
nerespectarea termenului esenţial, constituie o măsură de
favoare, partea în folosul căreia s-a stipulat termenul, poate să
renunţe la efectele rezoluţiunii, cerând executarea chiar după
împlinirea termenului. Ea trebuie să înştiinteze cealaltă parte, în
termen de 24 de ore de la expirarea termenului (art. 69 C.com.).
Executarea vănzării – Executarea coactivă . Codul comercial a
reglementat un mijloc mai eficient de executare, mai rapid decât
executarea silită potrivit dispozitiilor dreptului comun, cu
participarea părţii interesate în obţinerea executării
obligaţiei.Acest mijloc de executare este denumit în doctrina
juridică executarea coactivă.Astfel,în cazul cumpărării unui bun

229
mobil, dacă cumpărătorul nu-şi îndeplineste obligaţia de preluare
a acestuia, vânzătorul are posibilitatea, fie de a depozita bunul “la o
casa acreditată de comerţ (depozit pe cheltuiala cumpărătorului –
numită şi măsură conservatorie), fie să vândă bunul (numită în
doctrină măsură executorie).Dacă vânzătorul vinde bunul,
vânzarea se va face prin licitaţie publică sau chiar la preţul curent
“pe piaţă” de către un ofiţer public însarcinat cu asemenea acte.
Dacă pretul obţinut din această vânzare este mai mic decât cel
convenit iniţial în contract (prima vânzare), diferenţa în minus va
fi imputată cumpărătorului. La această diferenţă se pot adauga
daune interese (art. 68 alin.3). În ipoteza vânzătorului, care nu-şi
execută obligaţia de predare a lucrului, “cumpărătorul are dreptul
de a face să se cumpere lucrul de către un ofiţer public însărcinat
cu asemenea acte. Cumpărătorul are, prin urmare, dreptul să-şi
procure bunul prin intermediul unui agent oficial. O asemenea
executare este posibilă numai dacă lucrul vândut are ca obiect
bunuri determinate generic. Cumpărătorul este obligat să-l
inştiinţeze pe vânzator de această executare. Dacă la cumpărarea
efectuată prin agentul oficial s-a plătit un preţ mai mare decat cel
convenit în contract (iniţial), cumpărătorul are dreptul să pretindă
diferenţa de la vânzator şi, dacă a suferit un prejudiciu, are
dreptul şi la despăgubiri (art. 68 alin.4). Executarea coactivă, în
situaţiile menţionate, trebuie efectuată imediat după împlinirea
termenului.
3.3.2. Luarea în primire a lucrului vândut.
Cumpărătorul este obligat să ia în primire lucrul vândut la

230
locul şi la termenul la care vânzatorul este obligat să-l predea,
suportand cheltuielile ridicării de la locul predării. În cazul
neîndeplinirii obligaţiei de către cumpărător, vanzătorul are
dreptul:
- să-l someze pe cumpărător să ia în primire bunul
cumparat – cu autorizarea justitiei – obligându-l la plata
daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întarziere;
- să depoziteze bunul la el sau în alt loc, pe cheltuiala
cumpărătorului (art. 1370 C.civ.)
- să ceară rezoluţiunea contractului cu plata daunelor
interese. În cazul în care obiectul contracatului constă în
produse perisabile, neîndeplinirea obligaţiei de luare în
primire la termenul fixat determină rezoluţiunea
contractului, de drept, în favoarea vanzătorului, fără
somaţie sau punere în întarziere.
3.3.3. Suportarea cheltuielilor vânzării
În lipsă de stipulaţie contrară, cumpărătorul plăteşte ca
accesoriu al preţului, cheltuielile vânzării (art. 1305 C.civ.). Aceste
cheltuieli sunt reprezentate de: taxe de timbru, de autentificare –
onorariu notarial, publicitate etc.. Regula cu privire la suportarea
cheltuielilor de catre cumpărător vizează numai raporturile dintre
vânzator-cumparator şi succesorii lor în drepturi. Dispoziţiile art.
1035 C.civ. nu se aplică în raport cu terţii. Astfel, potrivit art. 7 din
Decretul nr. 199/ 1995, asupra taxelor de timbru, părţile “sunt
solidar obligate la plata taxelor de timbru aferente unor
convenţii”. Deci prevederile art. 1035 C.civ. şi înţelegerea dintre

231
părţi, nu sunt opozabile statului care este reprezentat prin
administraţia financiară. Legiuitorul a urmărit să protejeze
interesele statului, indiferent de înţelegerea părţilor contractante.
SECTIUNEA 4. VARIETĂTI DE VÂNZARE
1. Vânzarea după greutate, număr sau măsură.Această
varietate de vânzare are ca obiect lucruri de gen, dintr-un lot
determinat, dintr-un gen limitat fiind necesar a se proceda fie la
individualizarea bunurilor prin: cântărire, numărare sau măsurare
(vând 100 kg cartofi cu 3000 lei/kg), fie la determinarea
preţului.Vânzarea este perfectă (pentru ambele ipoteze) din
momentul în care părţile au căzut de acord cu privire la lucru şi
preţ, adică din momentul realizării acordului de voinţă (art. 1300
C.civ.). Dreptul de proprietate şi riscurile se transmit după
individualizarea bunurilor, prin numărare, cântărire, măsurare.
Până la efectuarea operaţiunilor (de cântărire, numărare,
măsurare) proprietatea şi riscurile nu se transmit fiindcă bunul nu
este individualizat sau nu este determinat preţul.
Delimitarea faţă de vânzarea cu grămada (în bloc – art. 1299
C.civ.) Această varietate de vânzare are ca obiect o cantitate
determinată prin masa ei (porumbul dintr-un hambar); preţul se
stabileşte pentru întreaga cantitate, în bloc (art. 1299
C.civ.).Deoarece obiectul este deja individualizat proprietatea şi
riscurile se transmit asupra cumpărătorului din momentul
încheierii contractului.
2. Vânzarea pe încercate. Potrivit art. 1302 C.civ., vânzarea pe
încercate este un contract care se încheie din momentul realizării

232
acordului de voinţă, în care se prevede condiţia suspensivă a
încercarii lucrului de către cumpărător. Cumpărătorul nu poate
refuza bunul, pe motiv că nu-i place, ci numai dacă în mod
obiectiv este necorespunzător (în caz contrar condiţia ar fi pur
protestativă şi vânzarea ar fi nulă conform art. 1010 C.civ.).
Vânzatorul însă poate cere expertiza.Până la îndeplinirea condiţiei
– riscul pieirii fortuite a lucrului este în sarcina vanzătorului care
este proprietar sub condiţie rezolutorie, deoarece vânzarea sub
condiţie suspensivă nu este translativă de proprietate.După
îndeplinirea condiţiei cumpărătorul devine proprietar al lucrului (în
mod retroactiv, adică din ziua încheierii contractului).
Delimitarea faţă de vânzarea pe gustate (art. 1301 C.civ.).În
cazul acestei varietăţi de vânzare, contractul se consideră încheiat
numai după ce cumpărătorul gustă lucrul şi este de acord să-l
cumpere. În acest caz, cumpărătorul poate să refuze bunul pe
motiv că nu-i place. Această vânzare nu este o vânzare sub
condiţie, deoarece fiind pur potestativă şi vânzarea ar fi nulă. De
aceea, “vânzarea” pe gustate32 nu există înainte de a-şi fi dat
acordul cumpărătorul, după analizare.
3. Vanzarea cu arvună. Reprezinta o varietate a
contractului de vânzare-cumparare, care cuprinde o clauză de
arvuna cu funcţie de garanţie. Arvuna este o sumă de bani pe
care una din părţi o dă celeilalte cu ocazia încheierii unui contrcat,
ce reprezintă de regulă o parte din preţ. În caz de neexecutare a
contractului din culpa uneia din părţi, aceasta urmeaza să piardă
suma dată sau să restituie dublul sumei primite.

233
Arvuna îndeplineşte funcţia clauzei penale deoarece evaluează
anticipat cuantumul daunelor interese compensatorii35. Dacă contractul
este dus la bun sfarşit, arvuna este o parte integrantă a prestaţiei
părţii care a dat-o. Arvuna nu se confundă cu acontul care
reprezintă o sumă de bani plătită de cumpărător vânzatoruluiţ
anticipat (avans la preţ). Acontul nu are rol de clauză penală şi în
caz de neexecutare a contractului, trebuie restituit. Statuarea
asupra caracterului de arvună sau acont a sumei platite de
cumpărător, vânzatorului, este o chestiune de fapt asupra căreia
urmează să se pronunţe instanţa de judecată.

4. Vânzarea prin consignaţie Potrivit art. 1 din Legea nr. 178/

19342, “Contractul de consignaţie este convenţia prin care una
dintre părţi, numită consignant, încredintează celeilalte părţi,
numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe
socoteala consignantului”. Interpunându-se între furnizor şi cumpărător,
consignatarul îndeplineşte funcţii de intermediar. Din acest punct
de vedere consignaţia se analizează ca o specie a contractului de
comision. În lumina acestei opinii, consignantul are poziţia juridică
de comitent, iar consignatarul pe aceea de comisionar. În
realitate, consignatarul are atribuţii mai limitate, deoarece încheie
numai acte de vânzare şi îşi asumă o serie de obligaţii ce decurg din
faptul că devine depozitar.
Contractul se întocmeşte în formă scrisă, ad validitatem, spre
deosebire de vânzare. O altă deosebire faţă de contractul de
vânzare- cumparare este aceea că nu se transmite consignantului

234
proprietatea bunurilor ce i-au fost incredinţate în scopul desfacerii
pe propria piaţă comercială, el nefiind cumpărător (art. 3).
Dreptul de proprietate al bunului trece direct de la
consignant la terţa persoană.
Obligaţiile părţilor.Consignantul este obligat: sa predea
consignatarului mărfurile ce urmează a fi vândute, la termenele
de livrare, în condiţiile convenite (ca orice vânzător); să restituie
cheltuielile făcute de consignatar cu ocazia îndeplinirii însărcinarii
primite ; să plăteasca remuneraţia consignatarului.
Consignatarul este obligat : să ia măsurile necesare pentru păstrarea şi
conservarea bunurilor primite; să asigure bunurile ce i-au fost
încredinţate ; să comunice consignantului (fără întârziere) viciile
mărfurilor; să procedeze la vânzare în termenele şi condiţiile
convenite.Cheltuielile de conservare şi de desfacere a bunurilor
sunt în sarcina consignatarului în lipsă de stipulaţie contrară (art.
10).Dacă in contract nu s-a prevazut nimic în legatură cu preţul de
vânzare al marfurilor/ bunurilor, art. 11 din Legea nr. 1/ 1934,
prevede că acestea urmează să se vandă”la preţurile curente ale
pieţei”. Consignatarul trebuie să vândă mărfurile numai în
numerar şi numai prin excepţie, pe credit, fiind obligat să-l
informeze pe consignant, periodic, despre mersul operţiunilor.
Remuneraţia consignatarului. Consignatarul are dreptul sa
reţină, cu titlu de beneficiu, diferenţa dintre preţul convenit cu
consignantul şi cel efectiv realizat din vânzările cu terţii
cumpărători, desigur mai mare89.
Raporturile dintre consignatar şi terţii
89 Nu are drept de retenţie, pentru că îşi ia comision din preîul vânzării

235
cumpărători.Consignatarul este direct obligat faţă de
cumpărătorul cu care a contractat (ca şi cum afacerea ar fi a sa
proprie).Consignantul nu are acţiune împotriva cumpărătorilor cu
care a contractat consignatarul şi nici aceştia nu au acţiune contra
consignantului.Consignantul are dreptul, în mod unilateral : să
modifice oricând condiţiile vânzării către terţi (art. 11 alin 2) ; să
revoce contractul în orice moment (art. 3 alin. 2) ; să ridice
oricând toate sau o parte din bunurile încredinţate
consignatarului, fără preaviz, chiar încheiat pe durată
determinată.
Contractul de consignaţie poate înceta pe lângă situaţiile
prezentate, şi prin insolvabilitatea ori falimentul părţilor.
5. Vânzarea după “mostră”. Mostra reprezinta un etalon al
mărfii, ce poate fi propusă de cumpărător prin comandă, sau de
vânzător prin ofertă. În literatura juridică s-a precizat că, din
momentul în care au fost reciproc acceptate, devin mostre
contractuale, sau de referinţă (mostre-martor). Fiecare dintre părţi
va păstra mostra până la data livrării. Ea poate fi incredinţată şi
unui terţ. Vânzarea dupa mostră diferă de vânzarea “pe
încercate” (art. 1302 C.civ.) deoarece oferă criterii obiective de
comparare, cu excluderea aprecierii subiective a cumpărătorului
şi pentru că dreptul de a încerca marfa pe care şi-l rezervă
cumpărătorul, afecteaza contractul de o condiţie suspensivă.
Vânzarea după mostră nu este afectată de nici o condiţie, are
caracter pur şi simplu, din moment ce părţile nu au convenit altfel.
Prin folosirea mostrei, părţile nu mai sunt obligate să descrie

236
calitatea mărfii în conţinutul contractului. Dovada conformităţii
dintre marfă şi mostră revine vanzătorului, iar dacă se iveşte un
dezacord, se recurge la expertiză.
6. Vânzarea “după catalog”. În literatura juridica s-a precizat că
vânzarea “după catalog” reprezintă o modalitate frecventă pentru
stabilirea calităţii produsului. Textul catalogului cuprinde o
descriere amănunţită a mărfii, însoţită de desene necesare pentru
determinarea obiectului vândut.

Contractul comercial de mandat

I. Definiţie .Particularităţi
Mandatul comercial este contractul în temeiul căruia o
persoană -mandatar, se obligă să încheie în numele şi pe seama
altei persone –mandant, care i-a dat împuternicire, anumite acte
juridice, care pentru mandant sunt fapte de comerţ90.
Particularităţile mandatului comercial în raport de mandatul civil
sunt următoarele :
- obiectul contratului de mandat comercial constă în acte de
comerţ ,pentru mandant ;mandatul civil are drept obiect acte
civile ;
-mandatul comercial este cu titlu oneros ,afacerile
comerciale sunt întotdeauna remunerate ; mandatul civil se
90 Codul comercial nu defineşte contractul de mandat ci doar conţine unele elemente ce-l
caracterizează în art.374,, Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale
pe seama şi socotela mandantului .Mandatul comercial nu se presupune gratuit.Definiţia o
putem da apelând la art1532 din Codul civil care reglementează contractul civil de mandat
‘’Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de aface ceva
pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea “.

237
prezumă a fi gratuit ;
- caracterul oneros al mandatului comercial ,îl transformă în
contract bilateral. Mandatul comercial nu poate fi revocat pe cale
unilaterală ca mandatul civil;
-mandatul comercial se prezintă sub două forme:cu
reprezentare(directă) şi fără reprezentare (indirectă)91 - deoarece
reprezentarea nu este de esenţa mandatului comercial ,ci numai
de natura lui.Mandatul civil este numai cu reprezentare .În ambele
situaţii mandatarul este reprezentant, iar mandantul este
reprezentant .În cazul mandatului cu reprezentare mandatarul
încheie actul cu terţul în numale şi pe contul mandantului (nomine
alieno), ceea ce înseamnă că acţiune împotriva terţului pentru
neexecutarea împuternicirii are doar mandantul (şi invers), în timp
ce în cazul mandatului fără reprezentare mandatarul încheie actul
cu terţul în nume propriu (proprio nomine) şi pe contul
mandantului, iar acţiune împotriva terţului are şi mandantul şi
mandatarul fără reprezentare. Aplicaţie a mandatului fără
reprezentare în dreptul comercial este contractul de comision.
-mandatul comercial ia naştere numai prin convenţia
părţilor; mandatul civil are ca izvor , legea 92
,împuternicirea dată
de instanţă93,convenţia părţilor
-întinderea împuternicirii ,în cazul mandatului comercial
,este determinată prin acordul părţilor fără rigurozitatea
precizărilor pe care le impune dreptul civil. Mandatarul poate încheia
91 Despre reprezentare a se vedea supra ,,Auxiliarii de comerţ”.
92 Este numită şi reprezentare legală .Intervine în cazul incapabilului :minorul sub 14 ani şi
cel pus sub interdicţie judecătorească ( şi alte cazuri prevăzute de lege )
93 Este numită reprezentare judiciară .Este cazul sechestrului judiciar .În litratura juridică
există şi o oinie contrară

238
astfel, acte juridice care nu sunt expres prevăzute în imputernicire,şi
care sunt considerate valabile, dacă, sunt utile pentru
mandant.Ele se încadrează în noţiunea de mandat aparent şi
ulterior încheierii lor, aceste acte pot fi ratificate de mandant. Mai
mult mandatarul comercial se bucură de o oarecare independenţă
cât priveşte conţinutul împuternicirii sale deoarece,art. 375
C.com. prevede : mandatul pentru o anume afacere cuprinde şi
împuternicire pentru toate actele necesare executării lui, chiar când
nu ar fi anume arătate. Mandantul are posibilitatea să confirme
oricând actele săvârşite de mandatar cu depăşirea împuternicirii
date .
-Codul comercial reglementează în favoarea
mandatarului ,o garanţie,” un privilegiu asupra lucrurilor ce le
deţine ,de la ,şi pentru mandant ,până în momentul în care acesta
din urmă achită mandatarului tot ce datorează “.Astfel ,art.387
C.com.prevede că”Mandatarul ,pentru tot ce i se datorează din
executarea mandatului său,şi chiar pentru retribuire sa ,are un
privilegiu special.Acest privilegiu se exercită asupra lucrurilor
mandantului pe care mandatarul le deţine pentru executarea
mandatului ,sau care se găsesc la dispoziţia sa ,în magazinele sale
sau în depozite publice sau pentru care el poate proba prin
posesia legitimă a poliţei de încărcare sau a scrisorii de cărat ,ce i
s-a expediat (alin.1 ).Creanţele prevăzute mai sus au precădere
asupra oricăror alte creanşe contra mandantului şi chiar contra
vânzătorului ce revendică ,cu toate că plăţile şi cheltuielile vor fi
făcute înainte sau după ce lucrurile au intrat în posesia

239
mandatarului (alin.2 ) “În situaţia în care mandantul a fost supus
procedurii reorganizării judiciare şia falimentului ,privilegiul
mandatarului asupra bunurilor cumpărate pe seama mandantului
se exercită potrivit Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei.
Dacă bunurile mandantului au fost vândute de către mandatar
privilegiul subzistă asupra preţului (alin.2). Privilegiul trebuie înscris la
Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, pentru a-i fi asigurată
opozabilitatea faţă de terţi (art. 36 Titlu VI al Legii nr. 99/1999).
II. Încheierea contractului de mandat. Condiţii de fond şi de formă.
Condiţiile de fond ale contractului sunt: consimţământul,
capacitatea ,obiectul şi cauza .
Consimţământul. Contractul se încheie valabil prin simplu
acord de voinţă al mandatarului şi mandantului.Este deci un
contract consesual .
Mandatul poate fi expres au tacit .Este tacit atunci când
acceptarea mandatului rezultă din executarea lui (et.1533 alin2
Cciv. )
Capacitatea. Mandantul trebuie să aibă capacitate
comercială ,deoarece actele sunt încheiate în contul său şi pentru
el. Mandatarul încheind actele juridice cu terţul nomine alieno, în
pricipiu, nu ise cere să aibă calitatea de comerciant. Numai în cazul
mandatului fără reprezentare ,mandatarul trebuie să aibă
calitatea de comerciant, deoarece încheie contractul cu terţul în
nume propriu .
Obiectul contractului. Obiectul contractului de mandat este prevăzut
în art.374 C.com.: „tratarea de afceri comerciale „ ,deci fapte de

240
comerţ.
Cauza. Cauza contractului trebuie să fie reală ,licită morală,să nu
contravină regulilor de convieţuire socială .Deci cauza trebuie să
îndeplinească condiţiile generale tuturor actelor juridice, în
privinţa cauzei .
Forma contractului. Deşi Codul civil în art.1533 nu prevede o anumită
formă ” mandatul poate fi expres au tacit“ de la care nici codul comercial şi
nici codul civil nu prevăd reguli derogatorii în această privinţă, în
practică mandatul se exteriorizează printr-unînscris numit
„procură”94..
III..Efectele contractului de mandat .
Obligaţiile mandatarului.
1.Mandatarul este obligat să execute mandatul, în
conformitate cu instrucţiunile mandantului. În principiu
,mandatarul execută mandatul personal. Părţile pot să prevadă
însă în contract posibilitatea ca mandatarul să îşi poată substitui o
terţă persoană, care va executa, fie toate, fie o parte dintre actele cu
care afost însărcinat. Mandatarul va răspunde şi pentru faptele
celui care i s-a substituit ,dacă nu a avut dreptul să facă această
substituire sau dacă, fiind autorizat să o facă ,şi-a ales în acest
scop o persoană necorespunzătoare sau insolvabilă. În acest caz
ne raliem opiniei potrivit căreia „mandatarul nu-şi poate substitui

94 În funcţie de întinderea puterilor conferite procura ca şi mandatul poate fi generală

sau specială.Este generală ,când mandatarul este împuternicit să încheie toate actele
juridice ,cu excepţia acelora pentru care legea impune existenţa mandatului special
.În aceasstă categorie intră : acte de administrare ,de conservare( art.1536 ali.1
C.civil.).”Mandatul concceput în termeni generali cuprinde numai actele de
administraţie” .Este specială,când mandatarul este împuternicit să încheie un anumit
act juridic ,şi pentru actele de dispoziţie “ când e vorba de înstrăinare ,ipotecare sau
de îndeplinirea unor acte ce trec peste administraţia ordinară “ .

241
în executarea contractului o altă persoană decât cu autorizarea
expresă a mandantului, caz în care mandatarul va răspunde faţă
de mandant numai în caz de lipsă de diligenţă în alegerea
substitutului, sau în instrucţiunile pe care i le-a dat acestuia .
Mandatarul este obligat să arate terţilor împuternicirea sa (art. 384 C.
com).
2. Mandatarul este obligat să informeze mandantul ,la
cererea acestuia ,despre mersul operaţiunilor pe care le
întreprinde. Această obligaţie se poate îndeplini atât pe
parcursul executării mandatului, prin dări de seamă periodice,
informări 95
, cât şi în momentul în care mandatul a fost executat,
caz în care “mandatarul este dator a încunoştiinţa fără întârziere“,
potrivit art. 382 alin.2 Cod com.
Obligaţiile mandantului.
1.Potrivit art. 385 C.com. ,mandantul este obligat să pună la dispoziţia
mandatarului „mijloacele necesare pentru ndeplinirea mandatului„. Această
îndatorire, s-a precizat în literatura juridică, constă în, a procura
mandatarului atât mijloace băneşti, cât şi informaţii, documentaţie
necesară, desene sau material publicitar, de natură a contribui la
îndeplinirea în cele mai bune condiţii a împuternicirii primite.
Mandantul este obligat a plăti remuneraţia cuvenită
mandatarului,datorită caracterului oneros al contractului. Suma ce
se datorează mandatarului ,pentru executarea mandatului, potrivit art. 386
C.com., se stabileşte prin convenţie ,sau în lipsă ,de către instanţa
de judecată, după împrejurări .

95 În literatura juridică s-a precizat că aceste modalităţi care pot varia în funcţie de
voinţa părţilor şi de natura operaţiunilor întreprinse .

242
Mandantul este obligat atât să restituie mandatarului cheltuielile
făcute cu executarea mandatului ,cât şi să-l despăgubească
pentru pierderile suferite cu acest prilej. Se poate observa că, şi-n
acest caz ,în lipsă de stipulaţie derogatorie în dreptul comercial
,se aplică dispoziţiile codului civil, şi anume ,mandatarul trebuie
să-l desdăuneze pe mandatar :
-de anticipaţiile şi spezele făcute pentru îndeplinirea
mandatului(art.1547),
-de pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii însărcinării primite
(art.1547).
4. Încetarea contractului de mandat
Contractul de mandat încetează prin :
-expirarea termenului fixat pentru executarea sa (dacă părţile au
fixat un astfel de termen ) ;
-executarea completă a împuternicirii primite ;
-moartea mandatarului ,deoarece este un contract încheiat intuitu presonae ;
-revocarea mandatarului de către mandant ;
-renunţarea mandatarului ;

CONTRACTUL DE REPORT

1. Noţiunea contractului de report

Potrivit art. 74 C.com., contractul de report consta in cumpararea pe bani

gata a unot titluri de credit, care circula in comert si revanzarea simultana cu
termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aseeasi

243
specie.
Contractul de report este o fapta de comert obiectiva conexa (accesorie), a
carei comercialitate este data de obiectul sau – titlurile de credit (art. 3 pct.3
C.com.).
In opinia doctriniara comuna96, reportul consta intr-o dubla vanzare de titluri,
una care se executa imediat, platindu-se pretul pe bani gata, iar cea de-a doua pe un
pret determinat, dar cu termen. In ambele operatiuni este necesara predarea reala a
titlurilor. Prin urmare, contractul de report este un contract real. Cele doua vanzari
formeaza un act juridic complex, un report contractual unic, care-i confera
particularitatea. Desi contractul de report presupune doua vanzari, se deosebeste de
vanzare-cumparare prin urmatoarele97 2 :
a) pretul la care face referire art. 74 C.com. este echivalentul serviciului adus
de reportator, care furnizeaza banii, sau de reportat, atunci cand “acesta satisface
nevoia de titluri a raportatului. Deci, pretul prevazut de art. 74 C.com. nu este
echivalentul bunului nevandut.
b) reportul este un contract real, care presupune predarea efectiva a titlurilor,
in timp ce vanzarea este un contract consensual, proprietatea transferandu-se prin
simplu acord de vointa al partilor.

c) reportul vinde ”temporar”, cu intentia manifestata, o data cu vanzarea, de

a-si relua titlurile ; prin vanzare, insa, dreptul de propietate se transmite definitiv.
d) reportatul urmareste sa obtina un imprumut, nu un echivalent real al
titlurilor ca in cazul vanzarii, prestatiile echivalente, sunt in intentia partilor,

96 I.L. Georgescu, vol.III op cit p.129; St. Carpenaru, op cit p. 489; Smaranda Angheni, Magda Volonciu,
Camelia Stoica, op.cit. p.419; I.N. Fintescu, op.cit., vol. I p.421 si urm.; C. Petrescu Ercea, op.cit. p.75.
97 I.L.Georgescu, vol.I p. 219 si urm.; I.L. Georgescu vol.III p.192, 130.

244
vanzarea fiind un contract comutativ.
In temeiul contractului de report, o persoana care detine titluri de credit,
numita reportat, da in report (vinde temporar) aceste titluri unei alte persoane,
numita reportator (un bancher, de obicei), in schimbul unui pret care se plateste
imediat98.
Prin acelasi contract, partile se inteleg ca la un anumit termen, reportatorul sa
revanda reportatului titluri de credit de aceeasi specie, primind un pret determinat.
Pretul serviciului prestat de reportator, ce urmeaza a fi platit de reportat, se
numeste premiu sau prêt de report.
Conditiile contractului de report.
Contractul de report presupune urmatoarele conditii 99 :
a) existenta unui acord de vointa intre reportat si reportator ;
b) simultaneitatea manifestarilor de vointa privind vanzarea si revanzarea sa
aiba loc intre aceleasi persoane – reportat si reportator ;
c) titluri de credit care circula in comert (actiuni, obligatiuni) sa formeze
obiectul vanzarii si revanzarii.
Efectele contractului de report
Contractul de report produce urmatoarele efecte :
⇨ transferul dreptului de proprietate asupra unor titluri de credit de aceeasi
specie ; contractul este translativ de proprietate (transferul dreptului de proprietate
este supus dispozitiilor dreptului comun).
⇨ fructele civile (dividende, dobanzi) se cuvin, de regula, reportatorului, dar
partile pot sa prevada expres ca fructele sa revina reportatului (art. 74 alin 4
C.com.).
Incetarea contractului de report

98 St. Carpenaru, op.cit. p.489 ; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op.cit. p.419.
99 Idem

245
 Ca urmare a producerii efectelor sale contractul de report inceteaza. Efectele
se produc la termenul stabilit de parti.
Potrivit legii, partile pot prelungi durata contractului cu obligatia de a pastra
conditiile initiale (art. 75 C.com.).
Daca la expirarea termenului reportului partile lichideaza diferentele spre a
face separat platile lor si reinnoiesc reportul asupra unor titluri de credit ce difera
prin calitatea sau specia lor sau pe un alt pret, atunci se considera ca partile au
incheiat un nou contract de report (art. 76 C.com.). Contractul de report poate fi
astfel reinnoit.
Operatiunea inversa reportului ce intervine pentru satisfacerea nevoilor pe
termen, de credit ale unei persoane se numeste deport.
Persoanele interesate in operatiunea de deport urmaresc sa realizeze un
anumit stoc de actiuni in vederea exercitarii dreptului de optiune la o noua
emisiune, ori pentru a obtine majoritatea de voturi in adunarea generala a
actionarilor100

CONTRACTUL DE CONT CURENT

Noţiunea contractului de cont curent

”Prin contractul de cont curent, părţile se înţeleg ca, în loc să
achite separat şi imediat creanţele lor reciproce, izvorâte din
prestaţiile facute de una către cealalta, lichidarea să se facă la un
anumit termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi

100 Belu Magdo Monalisa, Drept comercial, Ed. HG Bucureşti 2003 p.253-254 ;
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op.cit. p. 420.

246
debitoare”101.
Contractul de cont curent este faptă de comerţ obiectivă
conexă, care dobandeste comercialitate datorita legaturii cu o
operatiune calificata de lege ca fiind comerciala (art. 6 C.com.).
Se prezuma a fi comercial (art. 4 C.com.) daca se incheie intre comercianti
ale caror operatiuni comerciale se transpun prin prestatii reciproce102.
În ceea ce priveşte pe necomercianţi, contul curent nu este
considerat fapta de comerţ afara dacă are o cauza comercială
(art. 6 alin 2).
Pe parcursul derulării contractului părtile nu se desemneaăa
şi nu se comportă ca debitor sau creditor exclusiv. Însa, la
încheierea contului operaţiunea finală diferentiază pe creditor de
debitor, făcând ca cele doua mase omogene de credit şi debit să
se compenseze şi să dea naştere soldului creditor103
Părtile care încheie contractul de cont curent poartă
denumirea de corentişti, iar prestaţiile, remize sau remise.
Prestatiile sunt acele operatiuni104 prin care o parte pune la dispozitia
celeilalte parti o valoare patrimoniala de orice fel, urmand ca suma cuvenita
transmitatorului sa fie depusa in cont curent105.
Suma de bani trecută în cont îşi pierde individualitatea,
deoarece se contopeşte cu sumele înregistrate în cont, la activ
sau la pasiv, dupa caz. Numai la scadenţă prin adunarea separată
101 St. Cărpenaru, op.cit.p. 492; I.L. Georgescu , Contul curent, în Revista de drept
comercial nr. 2/ 1996, p.12-15; I.N. Finţescu, op.cit.,vol. I, p. 429.
102 Belu Magdo – Monna Lisa, op.cit. p.398.
103 Curtea de casatie III, dec. Nr. 33/ 1931, in Practica judiciara in materie comerciala, vol.I, p.92.
104 Aceste operatiuni pot consta in : vanzare-cumparare mandat, asigurare, transport etc.
105 Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op.cit. p. 421.

247
a posturilor de la activ şi de la pasiv, se va putea şti care dintre
cele două părţi este debitoare, şi care, bineînţeles va trebui să
achite soldul.
Caracterele juridice ale contractului
Contractul de cont curent are urmatoarele caractere juridice106 :
⇨ este bilateral, deoarece partile se obliga sa se crediteze reciproc pentru
prestatiile efectuate ;
⇨ este cu titlu oneros, deoarece sumele trecute in cont produc dobanzi ”in
debitul primitorului, de la data inscrierii” potrivit art. 370 pct. 3 C.com.
⇨ este consensual, deoarece se incheie prin simplul acord de vointa al
partilor ;
⇨ este cu executare succesiva, prin remiterile reciproce si alternative ;
⇨ intuitu personal, deoarece identitatea persoanei cu care se incheie este
determinanta pentru incheierea lui ;
⇨ accesoriu, deoarece se incheie in vederea executarii altor contracte intre
aceleasi parti. Daca este incheiat intre doua banci este un contract autonom107 .
Forma uzuala a contractului de cont curent este cea bancara, adica a
contractului incheiat intre o banca si propriul sau client in vederea fructificarii
banilor.
Efectele contractului de cont curent
Unele efecte ale contractului de cont curent sunt considerate principale –
transferul dreptului de proprietate, novaţia, indivizibilitatea şi
compensaţia (art. 370 C.com.), iar altele secundare – curgerea
dobânzilor şi drepturile la comision şi alte cheltuieli.
Efectele principale
106 Idem
107 Toate societatile bancare sunt obligate sa deschida conturi curente la Banca Nationala a Romaniei
(art. 16, O.U.G. 99/2006

248
 Ca efect al contractului de cont curent prin inscrierea in cont a unei remiteri
avand ca obiect o anumita valoare patrimoniala, va opera transmiterea dreptului de
proprietate privind valoarea respectiva intre transmitator si primitor (art. 370
C.com.).
Novatia.
Contractul de cont curent opereaza si o novatie, obligatia initiala se stinge si
este inlocuita cu o noua obligatie, al carei temei este contractul de cont curent (art.
1128 C.civil).
Potrivit contractului initial, cel care a primit marfa datora pretul. Acest pret a
fost trecut in cont ca o creanta a celui care a transmis marfa astfel incat obligatia
initiala de plata a pretului a fost inlocuita cu o noua obligatie care apare in cont, sub
forma de credit si debit (art. 370 pct.1 C.com.)108 .
Indivizibilitatea
Sumele înscrise în cont pe baza prestaţiilor făcute îsi pierd
indivizibilitatea, ele se contopesc într-un tot indivizibil109 .
Prin urmare, până la data încetarii contului, între părţi nu există
nici creanţe, nici datorii şi nici una din părţi nu poate formula vreo
pretenţie faţă de cealalta parte110.
Compensaţia
Contractul de cont curent are ca efect şi o compensaţie (art.
370 pct.2 C.com.). deci, datoriile reciproce ale partilor se sting
pana la concurenţa debitului şi creditului, urmand a se plăti
eventuala diferenţă111.
108 Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op.cit. p. 423.
109 Cas.II, dec. Nr. 612/ 1937, in Practica judiciara
110 Tribunalul Judeţean Iasi, dec.civ. nr. 643/ 1993, in ”Revista de drept comercial”
nr. 4/1993, p. 81.
111 Stanciu Carpenaru, op.cit. p. 494.

249
 Efectele secundare
Curgerea dobanzilor. Potrivit art. 370 pct. 3, pentru sumele
trecute in cont, curg dobânzi în favoarea celui creditat, de la data
înscrierii fiecarei operaţiuni până la încetarea contractului.
Dobânzile sunt comerciale şi se socotesc pe zi, dacă părtile nu s-
au înţeles altfel (art. 370 pct. 3 alin 2).
Dreptul la comision si alte cheltuieli. În temeiul art. 371 C.com. ”existenta
contului curent nu exclude drepturile de commision si plata cheltuielilor pentru
afacerile insumate in contul bancar. Comisionul poate fi nu numai un rezultat al
operatiunii bancare ci poate fi datorat si pentru alte operatiuni (pentru vanzare,
mandat, transport etc)
Daca cel care primeste prestatia indeplineste anumite servicii care in mod
obisnuit se platesc, partea in cauza are dreptul sa se crediteze cu suma ce i s-ar fi
cuvenit112.
De asemenea, partea care a facut anumite cheltuieli pentru operatiunea
trecuta in cont, de exemplu, cheltuieli de posta, vama etc., are dreptul sa se
crediteze în cont cu sumele respective.
Închiderea contului curent.
Închiderea contului curent si lichidarea diferentei vor avea
loc la termenele scadente stabilite prin convenţie şi, în lipsă, la 31
decembrie a fiecărui an (art.372 C.com.).
Închiderea contului curent poate avea loc, la intelegerea partilor si
in cursul executării contractului.
În ambele situaţii se produce compensarea maselor
indivizibile de credit si debit si stabilirea unui sold final, creditor in
favoarea unui corentist si debitor in sarcina celuilalt.
112 Idem

250
 Desfiinţarea contului curent.
Contractul de cont curent se desfiintează :
⇨ pe cale conventională, cand părţile stabilesc un termen,
potrivit art. 373 pct. 1.
⇨ ca efect al caracterului intuitu personal : prin retragerea
uneia din părţi, în lipsă de convenţie (art. 372 pct. 2) ; prin
falimentul uneia din părţi (art. 373 pct. 3).
Aceste două cazuri desfiinţează contractul de drept.
Contractul de cont curent se desfiinţează la cererea uneia din
părţi, datorită morţii şi interdicţiei sau incapacităţii legale a
celeilalte părţi (art. 373 alin.2).

251