Digitally signed by

Library TUM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
of this document
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

PROCESE ŞI APARATE DE ARDERE

A GAZELOR COMBUSTIBILE

Indicații metodice pentru lucrări

de laborator

Chişinău
2018
0
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA URBANISM ŞI ARHITECTURĂ

DEPARTAMENTUL ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ, APĂ, GAZE
ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

PROCESE ŞI APARATE DE ARDERE

A GAZELOR COMBUSTIBILE

Indicații metodice pentru lucrări

de laborator

Chişinău
Editura „Tehnica-UTM”
2018

1
CZU 665.6(076.5)
T 75
Materialul cuprins în lucrarea de faţă a fost elaborat în
conformitate cu programul de învăţământ şi cu dotările existente în
laboratorul de gaze. Scopul lucrării este de a reuşi, prin diferite metode,
tehnici, echipamente şi tehnologii, a oferi studenţilor unele indicaţii şi
recomandări metodico-practice cu privire la efectuarea lucrărilor de
laborator. Indicaţiile metodice sunt destinate studenţilor cu învăţământ la
zi şi frecvenţă redusă a programului de studii 0732.4 Ingineria sistemelor
termice, de gaze și climatizare pentru clădiri, precum şi pentru studiile de
recalificare profesională pentru însuşirea disciplinei Procese şi aparate
de ardere a gazelor combustibile.

Autori: conf. univ., dr. Valentin TONU

conf. univ., dr. Constantin ŢULEANU
lector universitar Mariana HAIDUCOVA
Recenzent: inginer Iacov CAZACU
Redactor responsabil: conf. univ., dr. Constantin ŢULEANU
DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAȚIONALE A CĂRȚII
Tonu, Valentin.
Procese şi aparate de ardere a gazelor combustibile: Indicaţii metodice
pentru lucrări de laborator / Valentin Tonu, Constantin Ţuleanu, Mariana
Haiducova; Univ. Tehn. a Moldovei, Fac. Urbanism şi Arhitectură, Dep.
Alimentări cu Căldură, Apă, Gaze şi Protecţia Mediului. – Chişinău: Tehnica-
UTM, 2018. – 54 p.: fig., tab.
Bibliogr. la sfârşitul art. – 50 ex.
ISBN 978-9975-45-520-6.
665.6(076.5)
T 75
Redactor Eugenia BALAN
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 01.02.18 Formatul 60x84 1/16
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 50 ex.
Coli de tipar 3,25 Comanda nr.07
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
2004, UTM, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare și Sfânt, 168
Editura ,,Tehnica-UTM”
2045, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9
ISBN 978-9975-45-520-6 © UTM, 2018

2
 „Experiments are the only means of knowledge at our
disposal, the rest is poetry, imagination“.

Max Planck

„Experimentul este unica modalitate de înţelegere pe care

o avem la dispoziţie, restul este poezie, imaginaţie“.

Max Planck

3
 FIŞĂ DE INSTRUCTAJ PENTRU PREVENIREA
ACCIDENTELOR ÎN LABORATORUL DE GAZE

În laboratorul de gaze se execută o serie de lucrări de laborator,

folosind instalaţii consumatoare de combustibil gazos, iar uneori şi
aparate cu flacără liberă.
Condiţiile speciale de lucru pentru efectuarea unor lucrări
practice cum ar fi temperaturile înalte, dar şi utilizarea unor
substanţe inflamabile, pot conduce la apariţia unor accidente şi
evenimente nedorite precum incendii, explozii, intoxicaţii, arsuri
etc.
Pentru a putea evita astfel de situaţii, trebuie respectate
următoarele cerințe:
- cunoaşterea modului de funcţionare a aparatelor utilizate;
- luarea în considerare a proprietăţilor substanţelor folosite;
- solicitarea explicațiilor oricăror confuzii apărute pe
parcursul activităţii practice şi care ar putea avea consecinţe nefaste.
De asemenea, trebuie respectate următoarele reguli de bază:
1. Înainte de a începe lucrul la aparatele de consum de
combustibil gazos trebuie să vă convingeţi că robinetul până la
arzător este închis şi numai în cazul acesta să deschideţi robinetul de
la reţeaua de gaze a laboratorului.
2. După încetarea utilizării acestora, instalaţiile de consum de
combustibil gazos se vor opri şi se vor deconecta de la reţeaua de
gaze prin închiderea robinetelor.
3. După finisarea lucrării toate ustensilele care s-au folosit se
spală şi se lasă în starea lor iniţială. Locul de lucru trebuie păstrat
în perfectă ordine şi curăţenie!

4
 INTRODUCERE
În activitatea de laborator se foloseşte metoda
experimentului. Specificul metodei constă în faptul că studenţii
acţionează pe baza unui algoritm prin care cadrul didactic tehnic
precizează ce trebuie să facă şi cum să procedeze în desfăşurarea
experimentului.
Lucrările de laborator stimulează dezvoltarea gândirii
tehnice creatoare a studenţilor, îi ajută să-şi formeze un sistem de
priceperi şi deprinderi intelectual-tehnice în măsurarea diferitor
parametri (presiune, temperatură, debit etc.), în mânuirea-
instrumentarea datelor obţinute prin utilizarea aparatului logico-
matematic, contribuie într-o mare măsură la însuşirea tehnicii de
cercetare ştiinţifică.

STRUCTURA ŞI CONŢINUTUL DĂRII DE SEAMĂ

Darea de seamă conturează aspectul teoretico-practic al
lucrării de laborator. Ea cuprinde următoarele părţi componente:
notă introductivă, conţinut, concluzii, bibliografie.
Nota introductivă inserează unele aspecte, indicaţii
generale referitor la subiectul temei de laborator, care permit a
pătrunde în esenţa conţinutului.
Conţinutul, ca teză a lucrării, include următoarele aspecte:
 obiectivele de referinţă ale lucrării;
 necesarul de materiale, utilaje şi instrumente;
 indicaţii generale;
 descrierea instalaţiei experimentale;
 metodica (ordinea) de efectuare a experimentului şi
fixarea datelor;
 prelucrarea și interpretarea datelor experimentale.
Concluziile cuprind o totalizare cu privire la deciziile
inginereşti luate şi instrumentate în lucrarea de faţă.
În bibliografie se dau toate sursele folosite la cercetarea,
desfăşurarea şi interpretarea datelor experimentale.
5
 LUCRAREA DE LABORATOR NR.1

Tema: Studiul construcţiei şi principiului de funcţionare a

arzătoarelor atmosferice cu autoaspiraţie şi insuflare a aerului de
combustie pentru combustibilul gazos.

Scopul lucrării: familiarizarea şi aprofundarea

cunoştinţelor profesionale cu principalele caracteristici ale
arzătoarelor, precum şi obţinerea unor deprinderi intelectual-
tehnice în mânuirea lor.

Generalităţi
Procesul de ardere a gazului natural sau lichefiat în aparatele
de utilizare are loc într-un dispozitiv numit arzător.
Arzătoarele de gaze sunt dispozitive care servesc pentru
realizarea amestecului gaz–aer și la introducerea lui în spaţiul de
ardere numit focar, pentru o ardere cât mai completă și în deplină
siguranță, asigurând:
- amestecul gazului combustibil cu oxidantul (aer sau oxigen);
- transportul amestecului format spre locul de ardere;
- arderea propriu-zisă a amestecului.
Tipurile de arzătoare se clasifică în primul rând după modul
de introducere a aerului necesar arderii. Dacă aerul primar este
aspirat prin efectul de ejecție al combustibilului combinat cu
introducerea unui aer secundar prin depresiunea realizată în focar,
arzătorul este numit ,,arzător cu aer aspirat” sau ,,arzător
autoaspirant”. În cazul când există un ventilator care insuflă aerul
necesar arderii în mod forțat, sau ca urmare a tirajului aparatului de
utilizare organizat cu un aspirator al produselor de ardere, arzătorul
este ,,arzător cu aer insuflat”.
Pentru a utiliza corect tipul adecvat de arzătoare, trebuie
delimitate de la început particularitățile fiecărei categorii de
arzătoare.
6
 Comparația conduce la concluzia că utilizarea arzătoarelor
autoaspirante este indicată numai pentru debite mici de combustibil,
unde economia de investiție este preponderentă față de economia de
combustibil generată de posibilitatea de reglare optimă a procesului
de ardere. În tabelul 1.1 sunt date avantajele fiecărei categorii de
arzătoare, rezultând implicit și dezavantajele lor.

Tabelul 1.1. Avantajele arzătoarelor

Arzător autoaspirant Arzător cu aer insuflat
Avantaje avantaje
 are o construcție simplă, nu  consum de combustibil
este echipat cu ventilator, optimizat datorită reglajului
respectiv prețul de cost este riguros al proporției combustibil-
mult mai scăzut aer ce se menține constant în timp
 autoreglajul aspirației  posibilitatea de automatizare a
 autoreglare de admisie de debitului de gaz și aer la variații
aer la sarcini variabile de sarcini
 posibilitatea de realizare
tehnică pentru orice debite
 sensibilitate redusă la  posibilitatea de introducere în
fluctuațiile presiunii gazului trepte a aerului de combustie sau a
gazelor combustibile în focar
pentru a reduce emisiile de NOx
 posibilitatea de a realiza
focare în suprapresiune

Criteriile de clasificare a arzătoarelor sunt:

 destinația:
- arzătoare de uz casnic;
- arzătoare de uz industrial;
 modul de realizare a amestecului gaz–aer:
- arzătoare cu amestec prealabil;
- arzătoare fără amestec prealabil;

7
  presiunea nominală de admisie a gazului:
- între 20 și 50 mbar;
- între 50 și 200 mbar;
- între 200 și 500 mbar;
- peste 500 mbar;
 temperatura aerului de ardere:
- cu aer la temperatura mediului ambiant;
- cu aer preaîncălzit;
 presiunea din focar:
- cu ardere în aer liber (la presiunea atmosferică);
- cu depresiune;
- cu suprapresiune.
1. Arzătoare cu autoaspirație de presiune joasă
Aceste arzătoare pot funcționa cu gaze de presiune joasă, caz
în care aerul primar este parțial ejectat în camera de amestecare,
restul aerului necesar arderii participând la procesul de ardere în
calitate de aer secundar. Amestecul combustibil format în camera de
amestecare în formă de tub difuzor (tip injector) conține 30-70% aer
primar (α=0,3÷0,7), iar aerul secundar difuzează în zona de reacție
din atmosfera ambiantă. În figura 1.1 este reprezentată schema
clasică a unui arzător autoaspirant.

Fig.1.1. Schema clasică a unui arzător autoaspirant

8
 În modelele de arzătoare autoaspirante, camerele pentru
amestecare de tip injector îndeplinesc următoarele funcţii:
 aspiră automat aer din atmosferă şi îl amestecă cu gazele;
 creează presiunea necesară pentru învingerea rezistenţelor
hidraulice ale capului arzătorului, tunelului şi suprapresiunii din
focar;
 condiționează viteza necesară de ieşire a amestecului
combustibil, care se adoptă din considerentele funcţionării stabile a
arzătorului.
Injectoarele sunt dispozitive perfecte de amestecare,
constructiv simple şi fiabile în funcţionare. Schema injectorului
folosit cel mai des în arzătoarele de presiune joasă este reprezentată
în figura 1.2.

Fig.1.2. Schema arzătorului cu injector:

1 – duză; 2 – confuzor; 3 – partea cilindrică a camerei de amestecare;
4 – difuzor; 5 – cap; 6 – regulator de aer primar; 7 – ajutaje;
8 – distribuitor tubular.

9
Injectorul este alcătuit din următoarele elemente:
 duză (1), din care se scurg gazele;
 camera de aspirație a aerului primar sau confuzor (2);
 gâtul injectorului sau partea cilindrică a camerei de
amestecare (3);
 difuzorul (4), unde se majorează presiunea amestecului
combustibil;
 regulatorul de aer primar (6).
Arzătoarele cu autoaspirație de presiune joasă se pot utiliza la
maşinile de gătit, cazanele mici secționale din fontă sau din țevi de
oțel, la cazanele mici de încălzire în blocuri sau la cuptoarele
tehnologice mici. În figurile 1.3-1.5 se dau câteva exemple de
modele de arzătoare autoaspirante.

Fig.1.3. Arzător unificat vertical cu flacără-pilot:

1 – placă de separare cu bordurare inelară; 2 – cap multijet
cu amestecător.

10
 Fig.1.4. Canale de admisie de tip fante foarte înguste racordate
la o rampă de gaz cu mai multe duze:
1 – electrod detecție flacără;
2 – electrozi aprindere; 3 – rampă de gaz; 4 – duze; 5 – distribuitor.

Fig.1.5. Exemple de arzătoare autoaspirante (vedere de ansamblu)

11
 La cazanele moderne, pentru ca tirajul coșului să nu
influențeze introducerea aerului secundar, se adoptă soluțiile:
a) se prevede o rupere de presiune la evacuarea gazelor din
cazan, după cum se arată în figura1.6, a);
b) se prevede un ventilator la ieșirea din cazan, așa cum se
arată în figura1.6, b).

a)

b)
Fig.1.6. a) ruperea de presiune la evacuarea gazelor din cazan;
b) ventilator la evacuarea gazelor din cazan.
12
 În orice caz, reglajul clapetei de admisie a aerului secundar
trebuie făcută cu multă atenție la punerea în funcțiune a arzătorului
și trebuie avut în vedere că la variații de presiune a gazului se
modifică debitul arzătorului și proporția de aer primar introdus prin
ejecție.
Esenţa funcţionării injectorului constă în următoarele:
- gazele se scurg prin duză în formă de jet liber cu viteza ν;
- în duză, energia potenţială a presiunii gazelor se transformă
în energie cinetică;
- jetul liber al gazelor se extinde sub un unghi α egal
aproximativ cu 25…29° şi la sfârşitul sectorului de aspiraţie a
camerei de amestecare, la distanţa de 2…2,8Dg de la ajutaj, jetul
este tăiat de pereţii injectorului (aici diametrul injectorului este
aproximativ cu 30% mai mare decât diametrul gâtului).
Elementul de aspiraţie este executat în formă de colector cu
îngustare bruscă. Diametrul colectorului are dimensiuni suficiente
pentru dezvoltarea normală a jetului de gaze. Viteza de admisie a
gazelor în colector este foarte mică, de aceea jetul de gaze
injectează practic aerul care se află în regim staţionar. Astfel de
dispozitive de amestecare se vor numi în continuare injectoare cu
viteză mică de injecţie. De regulă, toate aparatele de utilizare de tip
casnic cu ejecţie care au viteză mică de injecţie, sunt dotate cu
arzătoare de presiune joasă.
În figura 1.7 este reprezentată schema aerodinamică de
funcţionare a injectorului cu viteză joasă de injecţie.
Jetul de gaze are un regim turbulent de mişcare. Ca rezultat al
pulsaţiilor turbulente în secţiunea iniţială, moleculele de gaze ies
din jet în mediul ambiant, transmit impulsuri (cantitate de mişcare)
moleculelor lui şi îl impun să se mişte de-a lungul fluxului. În
acelaşi timp, în stratul-limită, aerul se turbionează, moleculele de
aer, la rândul lor, se încadrează în jetul de gaze şi se accelerează,
frânând jetul. Acest proces de captare a aerului, care se petrece în
stratul-limită al fluxului, încetează în locul tăierii lui. În continuare,
în sectorul de stabilizare a camerei de amestecare, în urma difuziei
turbulente, are loc echilibrarea câmpurilor de viteze şi a
concentraţiilor, dar raportul dintre gaze şi aer nu se schimbă.
13
 Fig.1.7. Schema aerodinamică de funcţionare a injectorului
cu viteză joasă de injecţie
În figura 1.8 sunt reprezentaţi grafic parametrii amestecului
gaz–aer (presiunea şi viteza) în elementele injectorului de presiune
joasă.

lc Ld

Fig.1.8. Amestecător injector pentru arzătoarele cu

autoaspiraţie de presiune joasă:
1 – duză; 2 – confuzor; 3 – cameră de amestecare; 4 – difuzor.
14
 Presiunea statică în limitele sectorului de aspiraţie practic se
păstrează constantă, iar în sectorul de stabilizare creşte. La început
sectorul de stabilizare al camerei de amestecare are formă lent
îngustată, care în continuare capătă formă cilindrică. Astfel de
formă asigură cea mai intensivă stabilizare cu pierderi minime. În
locul tăierii jetului, câmpul de viteze al fluxului se caracterizează
printr-o neuniformitate esenţială şi acest flux are energie cinetică
care prevalează valoarea energiei de stabilizare a fluxului cu acelaşi
debit şi câmp uniform de viteze.
Câmpul de viteze la intrarea în sectorul cilindric al camerei
de amestecare (fig.1.7) are un profil caracterizat printr-o
neuniformitate pronunţată, iar la ieşire câmpul de viteze se
uniformizează şi capătă caracter corespunzător regimului de
mişcare. În legătură cu aceasta, energia cinetică a fluxului se
micşorează şi se transformă parţial în energie potenţială. Ca rezultat
creşte presiunea statică (fig.1.8).
Aerul ejectat în agitatorul acestor arzătoare se numeşte aer
primar. Aerul secundar necesar realizării arderii complete este
introdus din mediul înconjurător. Debitul de aer primar ejectat în
arzător este reglat cu regulatorul de aer primar.
Pentru respectarea condiţiilor de stabilitate a procesului de
ardere (evitarea fenomenelor rupere şi retur a flăcării), arzătoarele
de gaze sunt calculate la un coeficient de ejecţie al aerului primar
deja determinat din necesarul real de realizare a arderii complete:
 pentru gaze petroliere lichefiate în mărime de 50-70%;
 pentru gaze naturale în mărime de 39-59%.
Gazul combustibil, ieşind din ajutajul arzătorului maşinii de
gătit, prin efectul ejecţiei aspiră aerul primar de combustie cu care
se amestecă până ajunge la capul arzătorului. Datorită formei
specifice a capului, capacului cu bordură şi a modului lor de
15
asamblare, se formează un spaţiu inelar din care amestecul gaz–aer
iese prin orificiile periferice, bordura condiţionând un inel de foc cu
rolul de stabilizare a flăcării.

2. Arzătoare cu aer insuflat pentru combustibilul gazos

În cazul în care condițiile economice (costul arzătorului/
costul consumului de combustibil) nu justifică alegerea unui arzător
cu aer autoaspirant, se folosește un arzător cu aer insuflat. Uzual se
realizează arzătoare în gama de puteri termice de 15 ÷ 15000 kW cu
următoarele caracteristici de funcționare:
 în gama puterilor mici, arzătoarele au reglaj într-o
singură treaptă;
 în gama puterilor medii, arzătoarele au reglaj în două
trepte;
 în gama puterilor mari, arzătoarele au reglaj modular.
În figurile 1.9, 1.10 şi 1.11 este reprezentat un arzător cu aer
insuflat model WG-5, producător – Weishaupt. Puterea arzătorului
variază în intervalul 12,5÷50 kW, iar presiunea de lucru 1÷3kPa.
Puterea arzătorului în funcţie de presiunea gazelor este dată în
tabelul 1.2.

Tabelul 1.2. Puterea arzătorului în funcţie de presiunea

gazelor naturale
Denumirea indicilor Valoarea indicilor
Presiunea, în kPa 1–3 1,3 1
Puterea termică, în kW 50 46 40

16
 Fig.1.9. Construcţia arzătorului WG-5:
1 – buton de deblocare; 2 – supraveghetor de flacără; 3 – releu de presiune a
aerului; 4 – dispozitiv electronic de aprindere; 5 – fixator; 6 – ventil de reglare
a suportului; 7 – condensator al electromotorului; 8 – electromotor; 9 – capac;
10 – fixator; 11 – racord; 12 – ventil de reglare a obturatorului de aer; 13 –
flanşă; 14 – capul tubular; 15 – corpul colectorului de aer; 16 – multiblocul de
gaze; 17 – releu de presiune a gazului; 18 – robinet tip sferă; 19 – electrod de
ionizare; 20 – roata ventilatorului; 21 – obturator de aer.

Fig.1.10. Elementele de admisie a aerului

17
 Fig.1.11. Aparate de control al funcţionării arzătorului

Subiecte pentru verificarea cunoștințelor

1. Care este destinaţia arzătoarelor, expuneți clasificarea lor?

18
 LUCRAREA DE LABORATOR NR.2
Tema: Determinarea coeficientului de ejecţie al arzătorului
de gaze cu autoaspiraţie de presiune joasă.
Scopul lucrării: studierea şi aprofundarea cunoştinţelor
privind procesele de ardere a gazelor combustibile şi formarea unui
sistem de priceperi–deprinderi intelectual-tehnice în determinarea
coeficientului de ejecţie al unui arzător cu autoaspiraţie de
presiune joasă şi reglarea lui.
Asigurarea unei funcţionări stabile a arzătoarelor atmosferice
(de tip casnic) poate fi atinsă prin alegerea corectă a coeficientului
de ejecţie al aerului primar. Majorarea acestui coeficient conduce la
ruperea flăcării, iar reducerea lui conduce la înrăutăţirea calităţii de
formare a amestecului gaz–aer şi poate provoca o ardere incompletă
(efectul retur al flăcării).
Coeficient de ejecţie (α) se numeşte debitul de aer primar
aspirat de 1 m3N gaze injectate. Coeficientul de ejecţie poate fi
determinat pe cale experimentală prin două metode:
I – prin analiza chimică a amestecului gaz–aer;
II – prin utilizarea ecuaţiei conservării mişcării.

Descrierea instalaţiei experimentale

Elementul de bază al instalaţiei experimentale (fig.2.1) îl
constituie arzătorul de gaze cu autoaspiraţie de presiune joasă (8).
Pe reţeaua de gaze (racord flexibil), înainte de arzător sunt
prevăzute: robinetul (4); un ştuţ pentru racordarea manometrului cu
lichid (apă) în formă de U (6) şi un ştuţ pentru racordarea
termometrului (5). Tubul de prelevare (10) este prevăzut pentru
colectarea probelor amestecului de gaz–aer, la care printr-un ştuţ
este racordat manometrul cu lichid (apă) în formă de U (11), pentru
măsurarea presiunii amestecului gaz–aer.

19
 Pentru determinarea conţinutului de oxigen (O2) în
produsele de ardere şi în aerul înconjurător, se utilizează
analizatorul de gaze.

11
Fig.2.1. Instalaţia experimentală pentru determinarea coeficientului
de ejecţie al arzătorului cu autoaspiraţie de presiune joasă:
1, 7 – reţea de gaz; 2, 4 – robinete; 3 – contor de gaze; 5 – termometru;
6, 11 – manometru cu lichid (apă) în formă de U; 8 – arzător de gaze cu
autoaspiraţie de presiune joasă; 9 – cameră de amestecare de tip injector;
10 – tub de prelevare a probelor; 11 – robinet-regulator de sarcină termică
(debit).

Metoda I. Din secțiunea capului arzătorului se preia pentru

analiză amestecul de gaz–aer, apoi cu analizatorul de gaze se
determină conţinutul oxigenului (O2am) în acest amestec. Simultan
se măsoară și conţinutul de oxigen (O2a) din aerul încăperii. De
regulă, această mărime ar trebui să fie egală cu 21%.
Coeficientul de ejecţie al aerului se determină conform
relaţiei:
O am

α = a am 2
, (2.1)
 O2 -O2   V0
unde: V0 – debitul teoretic necesar de aer pentru realizarea arderii
complete a 1 m3 de gaze, determinat după puterea calorifică Pcic :
 pentru gazele naturale V0=9,52 m3/m3 (tab. 2.1);

20
  pentru gazele petroliere lichefiate (GPL):
dacă Pcic  104680 kJ/m3n, atunci V0  0,875  Pcic 1000 , m3/m3;
dacă Pcic > 104680 kJ/m3n, atunci V0  1,1  Pcic 1000 , m3/m3.

Metoda II. Pentru determinarea coeficientului de ejecţie al

aerului primar se utilizează ecuaţia conservării mişcării:
Wg  ρg =Wam   ρ g +A  ρa  , (2.2)
unde: A – coeficientul de ejecţie ce se determină astfel:

A=
 W -W   ρ
g am g
, (2.3)
Wam  ρ a
ρg – densitatea gazelor, kg/m3 (la tgaz=0°C și ρ= 0,73kg/m3).
Viteza de scurgere a gazelor din ajutajul arzătorului, Wg,
m/s, se determină conform relaţiei:

2  g  Pg
Wg =  , m/s, (2.4)
ρg
unde: φ – coeficient ce ia în consideraţie distribuirea neuniformă a
vitezei fluxului de gaze la ieşirea din ajutaj şi a rezistenţei în el,
care depinde de forma lui, acesta este adoptat 0,8÷0,87;
Pg – presiunea gazelor înainte de ajutajul duzei arzătorului,
mm.col.H2O (kPa).
Viteza de curgere a amestecului gaz–aer în interiorul
arzătorului, Wam, în m/s, se determină conform expresiei:

2  g  Pam
Wam = , (2.5)
ρam
unde: Pam – presiunea în capul arzătorului, în mm.col. H2O (kPa);
ρam – densitatea amestecului gaz–aer, kg/m3.

21
 Coeficientul de ejecţie al aerului primar se determină
conform formulei:
A S
α= , (2.6)
V0
unde: S = ρg/ρa, raportul densităţii gazelor combustibile către
densitatea aerului în condiţii normale, ρa = 1,293 kg/m3.

Succesiunea efectuării lucrării

1. Se deschide robinetul (4) de pe reţeaua de gaze şi se aprinde
flacăra arzătorului (8).
2. După stabilizarea arderii se măsoară temperatura tg,°C şi
presiunea gazelor Pg, mm.col.H2O înainte de ajutaj şi la capul
arzătorului.
3. Se controlează amestecul gaz–aer prin tubul de prelevare (10).
4. Experimentul se va efectua pentru următoarele ecarturi ale
presiunii gazelor din amonte înaintea arzătorului: 700, 1000,
1300, 1600 şi 2000 Pa. Rezultatele măsurărilor sunt redate în
formă tabelară (tab.2.1).

Tabelul 2.1. Rezultatele măsurărilor

Conţinutul
Presiunea gazelor sub

Coeficientul de ejecţie
Densitatea gazelor ρg,

Densitatea aerului ρa,

Temperatura gazelor,

Temperatura aerului,
Presiunea gazelor Pg,

plăcuţa de separare a

de oxigen al aerului primar α'

arzătorului Pam, Pa

O2,%
kg/m3

kg/m3
tg , 0 C

ta , 0 C
Pa

în amestec
în aer

O2am
O2a
Nr. exp.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

22
 Prelucrarea datelor experimentului
1. Se va determina coeficientul de ejecţie al aerului primar α'
conform relaţiilor (2.1÷2.6) pentru ambele metode şi se vor
compara mărimile obținute.
2. Se va construi graficul dependenţei α' = f(Pg).
3. În baza rezultatelor obţinute înscrise în tabelul 2.1 se vor trage
concluzii.

Subiecte pentru verificarea cunoștințelor

1. Ce se numeşte aer primar şi aer secundar?
2. Care sunt condiţiile de stabilitate a arderii? Efectele tur–retur ale
flăcării?
3. Ce se numeşte coeficient de ejecţie, necesitatea cunoaşterii lui.
4. În ce constă prima metodă de determinare a α'?
5. În ce constă a două metodă de determinare a α'?

23
 LUCRAREA DE LABORATOR NR.3
Tema: Determinarea pe cale analitică și experimentală a
temperaturii de ardere a amestecului de combustibil.
Scopul lucrării: obținerea deprinderilor practice la
efectuarea calculelor valorii temperaturii produselor de ardere a
gazelor combustibile și cercetărilor de determinare a variaţiei
temperaturii în amestecul carburant şi pe frontul de flacără la
instalația de laborator. Determinarea temperaturii produselor de
ardere poate fi efectuată prin două metode: analitică și
experimentală.

Generalităţi
Temperatura calorică de ardere Tc este definită ca
temperatura până la care s-ar fi încălzit produsele de ardere, dacă
toată căldura combustibilului şi a aerului s-ar consuma la încălzirea
lor.
Temperatura reală de ardere în focarele generatoarelor de
căldură, de regulă, se menţine în limitele 1000...1600°C. Ridicarea
temperaturii arderii peste 1600°C conduce la reacţii endotermice de
disociere parţială a produselor de ardere CO2 şi H2O în radicali de
CO şi OH conform ecuaţiilor:
1
CO 2  CO  O 2 ; (3.1)
2

1
H 2O  H 2  O2 ; (3.2)
2

1
H 2 O  H 2  OH . (3.3)
2

În figura 3.1 sunt indicate curbele de disociere a produselor de

ardere triatomice în funcţie de temperatură.

24
 a b

Fig.3.1. Curbele de disociere a produselor triatomice de ardere:

a) bioxid de carbon; b) vapori de apă.

Se poate constata că la temperaturi mai mari de 1500°C, în

produsele de ardere începe o creştere importantă a conţinutului de
CO şi H2 care evoluează puternic la temperaturi de peste 1700°C.
Aceasta trebuie luat în consideraţie la calculul proceselor de ardere.
De asemenea, pentru produsele de disociere, creşterea se produce la
temperaturi mai mari de 2500°C.
La temperatura de 1500°C, gradul de disociere a bioxidului de
carbon este de circa 1,5%, iar al vaporilor de apă – de circa 0,5%.
Azotul din componența combustibilului la temperaturi de
800÷1300°C și cel din mediul ambiant la temperaturi superioare de
1500°C, mai frecvent la 1900÷2000°C, interacționează cu oxigenul,
formând oxizi de azot.
De aceea, menţinerea temperaturilor înalte se permite numai în
cazul necesităţilor tehnologice, de exemplu la topirea metalelor,
fabricarea sticlei etc.

25
 Temperaturile înalte din sobele metalurgice şi de altă
destinaţie în procesele tehnologice se obţin prin încălzirea
preliminară până la 300...400°C a gazelor combustibile sau a aerului
introdus în arzător, iar în unele cazuri şi până la 800...1000°C.
Încălzirea gazelor combustibile nu ridică esenţial temperatura de
ardere, de exemplu: încălzirea gazelor naturale cu 300°C ridică
temperatura arderii lui doar cu 25°C. Însă, încălzirea aerului cu
300°C, efectuată în instalaţii termice speciale în baza căldurii
produselor de ardere, ridică randamentul instalaţiei şi temperatura
arderii cu 190°C datorită asigurării arderii mai complete a gazelor
naturale. Încălzirea aerului de combustie cu 400°C majorează
coeficientul utilizării combustibilului de 1,2÷1,4 ori.
Temperatura flăcării luminiscente difuzive constituie
1000÷1050°C şi este omogenă pe toată suprafaţa ei. Partea
interioară a flăcării difuzionale are o temperatură mai înaltă şi
atinge 1400°C la distanţa de aproximativ 2/3 din lungimea flăcării,
măsurată de la baza ei.

Metoda I. Determinarea pe cale analitică a temperaturii de

ardere a amestecului carburant
Temperatura de ardere a amestecului combustibil poate fi
determinată din ecuaţia bilanţului energetic al arderii:
Qi
t g.a.  , (3.4)
 
 Vg.a.  C g.a.
unde: Qi – căldura inferioară de ardere a gazelor combustibile, în
kJ / mN3 ;
Vg.a. – volumul componentelor gazelor de ardere, în m3/m3;
Cp – căldurile specifice ale componentelor gazelor de ardere,
în kJ/(m3oC).

În cazul în care se va evidenţia coeficientul de exces de aer,

căldura fizică a aerului şi a combustibilului introdus în procesul de

26
ardere, temperatura teoretică poate fi determinată din ecuaţia de
bilanţ termic:
Q i  I g  I a  I g.a. , (3.5)
unde: Qi – căldura inferioară de ardere a combustibilului gazos, în
kJ/m3N;
Ig – entalpia gazelor combustibile raportată la 1 m3 de
combustibil, în kJ/m3;
Ia – entalpia aerului introdus la ardere raportată la 1 m3 de
combustibil, în kJ/m3;
Ig.a. – entalpia gazelor de ardere raportată la 1 m3 de
combustibil, în kJ/m3.

Ecuaţia (3.5) poate fi scrisă în forma:

Qi   t g  Vg  C g   t a  Va  C a   t g.a.
k
 Vg.a.  C g.a. ; (3.6)
Q i  t g  Vg  C g  t a  Va C a
k
t g.a.  , (3.7)
VN 2 C N 2  VH 2O C H 2O  VCO 2 C CO 2  VO 2 C O 2

iar cu evidenţa pierderilor de căldură:

Q i  εQ i  Q i nc  t g  Vg  C g  t a  Va C a
t g.a.  , (3.8)
 Vg.a.  C g.a.
unde: Qi – căldura consumată în reacţiile endotermice de
disociaţie (=0% la 1500°C; =2,5% la 1700°C şi =7,0 % la
2000°C), în kJ/m3;
Qinc – căldura pierdută prin arderea incompletă a
amestecului gaz–aer, în kJ/m3.
Temperatura de ardere obţinută în condiţii reale este esenţial
mai coborâtă decât temperatura teoretică, deoarece la determinarea
ei se iau în considerare pierderile de căldură în mediul înconjurător,
durata şi metoda de realizare a proceselor de ardere, precum şi alţi
factori cum ar fi:
t r  η pir  t t , (3.9)

27
unde:  – coeficientul pirometric 0,65÷0,75 sau 0,80,9 pentru
agregatele de performanţă.
În figura 3.2 este reprezentată variaţia temperaturii
amestecului carburant în axa flăcării arzătorului Bunsen în
condiţiile lipsei pierderilor de căldură în atmosferă.
În condiţii reale de funcţionare a arzătorului Bunsen, utilizat
la maşinile de gătit, valorile temperaturilor în amestecul carburant şi
pe frontul de flacără diferă mult de cele reprezentate în figura 3.2.

Planul de așezare
a vasului

Fig. 3.2. Variaţia temperaturii amestecului carburant şi a

produselor de ardere în axa flăcării arzătorului Bunsen
în condiţiile lipsei pierderilor de căldură în atmosferă [1]:
1 – postament; 2 – corp; 3 – racord de gaz; 4 – duză;
5 – reglaj de aer; 6 – cameră de amestecare.

28
 Metoda II. Cercetarea variaţiei valorilor temperaturii în
amestecul carburant şi pe frontul de flacără realizat cu arzătorul
Bunsen la instalația de laborator.
Instalația de laborator (fig.3.3) include: reţeaua de gaze (1);
robinetele (2), (4); contorul de gaze (3); arzătorul de tip Bunsen (5);
baza conului flăcării arzătorului (6); conul interior al flăcării (7);
conul exterior al flăcării (8); sensorul de temperatură (9); tija
metalică (10); cablul electric (11); receptorul de curent continuu cu
indicator de temperatură (12). În cadrul lucrării de laborator se va
deschide robinetul (4) pe reţeaua de gaze şi robinetul-regulator de
sarcină termică (13), se va aprinde arzătorul (5). În continuare se
vor efectua măsurări la instalaţia de laborator cu ajutorul sensorului
de temperatură (9), deplasându-l atât de-a lungul axului flăcării, cât
şi în plan, în limitele fronului de flacără, conform planului de
măsurări (fig.3.4).

4
13

Fig.3.3. Instalaţia experimentală pentru determinarea variaţiei

temperaturii amestecului carburant şi a produselor
de ardere în flăcără:
1 – reţea de gaze; 2, 4 – robinete; 3 – contor de gaze; 5 – arzător de tip Bunsen;
6 – baza conului flăcării arzătorului; 7 – conul interior al flăcării; 8 – conul
exterior al flăcării; 9 – sensor de temperatură; 10 – tijă de metal; 11 – cablu
electric; 12 – receptor de curent continuu cu indicator de temperatură;
13 – robinet regulator de sarcină termică (debit), după caz.

29
 Fig.3.4. Punctele caracteristice ale flăcării în care se vor măsura
temperaturile amestecului carburant şi ale produselor de ardere:
1 – amestec carburant sau produse de ardere; 2 – front de flacără primar
sau secundar.

Rezultatele măsurărilor înregistrate de indicatorul de

temperatură (12) se vor include în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1. Rezultatul măsurărilor temperaturii în amestecul

carburant şi pe frontul de flacără
Numărul Numărul punctului pe planul orizontal
planului de măsurări
orizontal 1 2 3 4 5 6
1
2
3
4
5

30
 Rezultatele măsurărilor se vor analiza, se vor depune pe un
con de flacără similar celui din figura 3.4, se vor compara cu
valorile temperaturii din figura 3.2 și se vor trage concluziile
respective.

Subiecte pentru verificarea cunoștințelor

1. Ce se numeşte temperatură calorică de ardere a gazelor
combustibile?
2. Ce se numeşte temperatură reală de ardere a gazelor
combustibile?
3. Care este ordinea efectuării experimentului?
4. Care sunt concluziile formulate la finele lucrării de laborator?

Bibliografie
1. Tonu V., Ţuleanu C. Distribuția și utilizarea gazelor naturale
combustibile. Chişinău: Editura Academiei de Științe a Moldovei,
2007.

31
 LUCRAREA DE LABORATOR NR.4

Tema: Determinarea vitezei normale de propagare a

flăcării.
Scopul lucrării: obținerea deprinderilor practice la
efectuarea cercetărilor de determinare pe cale experimentală a
vitezei normale de propagare a flăcării.

Generalităţi
La aprinderea amestecului gaz–aer zona de ardere se
propagă pe tot volumul amestecului cu o anumită viteză numită
viteză de propagare a flăcării.
Se numeşte viteză normală de propagare a flăcării Un,
viteza de mişcare a frontului de flacără în direcţia normalei pe
suprafaţa ei, raportată la amestecul proaspăt încă neconsumat. Acest
proces este legat de cedarea căldurii din zona de ardere prin
conducţie termică amestecului gaz–aer staţionar sau în regim
laminar de curgere. Dat fiind că Un a flăcării este determinată de
proprietăţile fizico-chimice ale gazelor combustibile şi ale
amestecului gaz–aer, ea reprezintă o constantă fizico-chimică.
Factorii de bază care influențează viteza de propagare a flăcării
sunt:
 componenţa volumetrică a gazelor;
 presiunea gazelor;
 concentraţia combustibilului în amestec cu aerul;
 temperatura de preîncălzire a aerului şi a gazelor;
 metodele de aprindere.
Pentru determinarea vitezei de propagare a flăcării sunt
utilizate pe larg două metode: statică şi dinamică.
Metoda statică este descrisă în [1].
Metoda dinamică de determinare pe cale experimentală a
vitezei normale de propagare este bazată pe utilizarea arzătorului tip

32
Bunsen. Această metodă a fost aplicată pentru prima dată de Guy şi
Michelson, de aceea se numeşte metoda Guy–Michelson.
Conform acestei metode, amestecul combustibil arde liber în
atmosferă la capătul unui tub (arzător tip Bunsen) care asigură
realizarea curgerii laminare. Frontul de flacără are formă conică
datorită repartiţiei parabolice a vitezelor de propagare a flăcării,
generată de profilul parabolic al câmpului de viteze al amastecului
carburant în proces de pregătire pentru ardere.
În figura 4.1 este reprezentată schema flăcării arzătorului de
tip Bunsen. Ea constă din două conuri – interior şi exterior.

Fig.4.1. Conul flăcării laminare şi a vitezei de

propagare a frontului de flacără:
1 – con interior; 2 – con exterior.

Conul interior reprezintă suprafaţa frontului „oprit”

(stabilizat), unde arde amestecul format în baza aerului primar.
Frontul de flacără „oprit” demonstrează că în toate punctele, pe
suprafaţa conului interior, se respectă egalitatea dintre viteza de
propagare a flăcării Un (care este îndreptată în interiorul conului) şi
viteza normală a fluxului Wfl de amestec gaz–aer.
În conul interior decurge arderea cinetică. În cel exterior are
loc arderea părţii gazelor rămase, care intră în reacţia de oxidare cu
oxigenul, arderea desfăşurându-se după principiul difuzional.
33
 Conul interior în realitate reprezintă un con geometric
circular drept, la rădăcina flăcării fiind puţin mai larg ca ajutajul
arzătorului, iar în vârf având o curbură lentă. Pe măsura apropierii
de baza conului, viteza flăcării se micşorează ca rezultat al
schimbului intensiv de căldură la pereţii arzătorului. Diferenţa
dintre diametrul bazei conului şi al arzătorului este egală
aproximativ cu dilatarea termică şi aerodinamică a bazei flăcării la
ieşirea din arzător.
Relaţii de calcul
Considerând că conul interior este un con geometric circular
drept, Un – mărime constantă pe toată înălţimea lui, iar câmpul de
viteze ale amestecului gaz–aer uniform, se poate obţine relaţia
pentru determinarea vitezei normale de propagare a flăcării.
În regim staţionar de ardere trebuie respectată următoarea
egalitate:
U n  A c =U  A a , (4.1)
unde: Un – viteza normală de propagare a flăcării, m/s;
Aa – suprafaţa secţiunii de ieşire din arzător;
U – viteza fluxului amestecului combustibil gaz–aer;
Ac – suprafaţa frontului de flacără (conului de ardere).

Q am
Deoarece, A a =π  R 2 ; A c =π  R  h 2 +R 2 , U=
,
  R2
iar consumul de amestec combustibil Qam este determinat de relaţia:

Qam  Qg 1     V0  ,
Qg 1     V0 
atunci: Un = , (4.2)
  R  h2  R2
unde: Qg – consumul de gaze;
α՛ – coeficientul aerului primar (coeficient de exces de aer);
R – raza bazei conului, în cm;
h – înălţimea conului interior, în cm;
V0 – cantitatea teoretică de aer necesar pentru arderea
a 1 m3 gaz.

34
 Pentru a determina viteza normală de propagare a flăcării pe
cale experimentală este suficient a măsura consumul de gaze Qg,
raza bazei conului arzătorului R, înălţimea conului interior h,
alegerea coeficientului de exces de aer primar α', precum şi
determinarea cantităţii teoretice de aer necesar pentru arderea
completă a 1 m3 de gaze naturale V0.
Pentru o simplificare a calculului, experimental vom efectua
o deschidere completă a regulatorului de aer primar al arzătorului
Bunsen, în urma căruia coeficientul de exces de aer α' se va apropia
de valoarea 1, α'=1. Atunci produsul α'×V0 va obţine valoarea
adoptă din tabelul 4.1, în funcţie de tipul combustibilului gazos.
În acest caz, ecuaţia pentru determinarea vitezei normale de
propagare a flăcării este simplificată şi va lua forma:
Q Ng 10,52
Un = , (4.3)
  R  h2  R2

unde: QNg – consumul de gaze adus la condiţiile normale.

Tabelul 4.1. Caracteristicile de ardere a gazelor simple

Debitul Volumul produselor
m3/m3 de ardere
Tipul Formula reacţiei de
dioxid de
carbon
oxigen

gazului ardere
apă

azot

total
aer

Hidrogen H2+0,5O2=H2O 0,5 2,38 - 1,00 1,88 2,88

Monoxid
CO+0,5O2=CO2 0,5 2,38 1,00 - 1,88 2,88
de carbon
Metan CH4+2O2= CO2+2H2O 2,0 9,52
1,00 2,00 7,52 10,52
Etan C2H6+3,5O2= 2CO2+3H2O 3,5 16,66
2,00 3,00 13,16 18,16
Propan C3H8+5O2= 3CO2+4H2O 5,0 23,80
3,00 4,00 18,80 25,80
Butan C4H10+6,5O2= CO2+5H2O 6,5 30,94
4,00 5,00 24,44 33,44
Pentan C5H12+8O2= 5CO2+6H2O 8,0 38,08
5,00 6,00 30,08 41,08
Acetilenă C2H2+2,5O2= 2CO2+H2O 2,5 11,90
2,00 1,00 9,40 12,40
Hidrogen 1,0(S
H2S+1,5O2= SO2+H2O 1,5 7,14 1,00 5,64 7,64
sulfurat O2)

35
 Schema instalaţiei experimentale

4
9
Fig. 4.2. Instalaţia experimentală de determinare a vitezei
normale de propagare a flăcării:
1 – reţea de gaze; 2, 4 – robinete; 3 – contor de gaze; 5 – arzător de tip Bunsen;
6 – baza conului flăcării arzătorului; 7 – conul interior
al flăcării arzătorului; 8 – conul exterior al flăcării arzătorului;
9 – robinet-regulator de sarcină termică (debit).

Teoretic, înălţimea frontului de flacără se determină conform

relaţiei:
2
 U 
h=R    -1, (4.4)
 Un 
unde: U – viteza fluxului amestecului combustibil gaz–aer, cm/s.
Metodologia efectuării experimentului
Gazele din reţeaua de gaze (1) sunt livrate spre contorul de
gaze (2) în care este montat termometrul pentru măsurarea
temperaturii gazelor. Presiunea efectivă a gazelor se determină cu
manometrul. Din contor, gazele sunt livrate spre arzătorul de gaze
(5). Pentru măsurarea înălţimii conului interior flacăra este
reflectată pe o oglindă cu gradaţie.
36
 Succesiunea efectuării lucrării
1. Se purjează reţeaua de gaze (racord flexibil) şi se aprinde flacăra
arzătorului (5).
2. Se stabileşte presiunea recomandată înaintea arzătorului (5).
3. Cu ajutorul regulatorului de aer primar se stabileşte regimul
„optim” de funcţionare a arzătorului.
4. După stabilizarea flăcării se măsoară înălţimea conului interior
(7) al flăcării (h,cm) cu gradaţia oglinzii, temperatura (t, °C) şi
presiunea gazelor (P, Pa), conform indicaţiilor contorului
electronic instalat pe reţeaua de gaze.
5. Rezultatele măsurărilor se înscriu în tabelul 4.2.
Notă. Pentru determinarea vitezei normale de propagare a flăcării,
Un, este necesar a efectua cel puţin 5 măsurări.

Tabelul 4.2. Datele şi rezultatele măsurărilor

Datele şi rezultatele măsurărilor
Raza arzătorului,

Volumul de gaze

raport. la starea
Nr. măsurărilor

experimentului,

Debitul de gaze

Viteza normală
de propagare a
norm.Vn, m3/s
Înălţimea con.
interior h, cm
Pg, H2O (kPa)

consum.V,m3.
Pres. gazelor,

flăc., Un cm/s
Temperatura
gazelor tg,0C

Durata

τ, sec.
R, cm

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Prelucrarea rezultatelor experimentale

1. Se recalculează consumul de gaze consumat:

V 3
Vr = , m /sec. . (4.5)
τ  

37
 2. Valoarea consumului de gaze recalculat obţinută se aduce la
condiţii normale prin relaţia:
273+t GAZ B0
Vr0 =Vr   ,  m3 / sec  , (4.6)
273 B1
unde: V0r – consumul gazelor raportat la condiţiile normale,
m3/sec;
Vr – consumul gazelor obţinut prin experiment, m3/sec;
t – temperatura gazelor, °C;
B0 – presiunea barometrică în condiţii normale egală cu
101,325 kPa (760 mm.col.Hg);
B1 – presiunea barometrică în condiţiile experimentului,
în kPa (în mm.col.Hg).

3. Cu ajutorul formulei 4.3 se va determina viteza normală de

propagare a flăcării.
4. Pentru o mai bună caracterizare a preciziei experimentului se
compară valoarea vitezei de propagare a flăcării obţinută pe cale
experimentală cu cea din tabel (Untab=0,28 m/sec.).
5. Se determină, totodată, eroarea absolută (∆=Unexper. - Untab) şi
eroarea relativă [δ=(∆/ Untab)∙100%] de calcul al experimentului.
Subiecte pentru verificarea cunoștințelor
1. Ce se numeşte viteză normală de propagare a flăcării?
2. Care este ordinea efectuării experimentului?
3. Relaţia de calcul care determină viteza normală de
propagare a flăcării.
Bibliografie
1. Manualul de instalații. Instalații sanitare. București: Editura
ARTECNO, 2002.
2. Ţuleanu C., Tonu V. Distribuția și utilizarea gazelor naturale
combustibile. Chişinău: Editura Academiei de Științe a
Moldovei, 2007.
3. N.A. Skaftîmov. Osnovî gazosnabjenia. - L.: Nedra, 1985.
4. A.A. Ionin. Gazosnabjenie. - M.: Stroizdat, 1981.

38
 LUCRAREA DE LABORATOR NR.5
Tema: Determinarea sarcinii termice a arzătorului de gaze
cu autoaspiraţie de presiune joasă.
Scopul lucrării: fixarea şi aprofundarea cunoştinţelor
despre bazele teoretice de ardere a gazelor, obţinerea deprinderilor
intelectual-tehnice în determinarea pe cale experimentală a sarcinii
termice a arzătorului de gaze cu autoaspiraţie de presiune joasă.
Generalităţi
Arzătoarele de gaze sunt dispozitive care servesc la
realizarea amestecului gaz–aer pentru o ardere completă şi în
deplină siguranţă. Una din caracteristicile termotehnice ale
arzătoarelor este sarcina termică.
Sarcină termică se numeşte cantitatea de căldură obţinută în
urma arderii gazelor într-o anumită unitate de timp. Sunt definite
sarcină termică nominală, maximală şi minimală:
- nominală se consideră sarcina la care arzătoarele reflectă
indicii majori ai randamentului (adică se realizează o ardere
completă la un randament înalt);
- maximală se consideră sarcina care constitue 0,9 din sarcina
termică corespunzătoare nivelului superior de funcţionare stabilă a
arzătorului, la care în elementele constructive ale aparatului nu apar
tensiuni termice, indicii menţionaţi rămânând neschimbaţi, iar
conţinutul de oxid de carbon în produsele de ardere nu depăşeşte
0,03%;
- minimală se consideră sarcina termică care determină
nivelul inferior de funcţionare stabilă a arzătorului cu coeficientul
de exces de aer α=1,1 la care indicii menţionaţi rămân neschimbaţi,
iar conţinutul de oxid de carbon în produsele de ardere nu depăşeşte
0,03%.
Nivelul inferior şi superior de funcţionare a arzătorului se
stabilesc prin experiment la care se mai înregistrează arderea stabilă
completă fără ruperea şi returul flăcării.
Randamentul arzătoarelor cu autoaspiraţie de presiune joasă
se adoptă în intervalul =55÷65%.

39
 Instalaţia pentru determinarea sarcinii termice

Fig.5.1. Instalaţia pentru determinarea sarcinii termice:

1 – rețea de gaze naturale; 2, 4 – robinete; 3 – contor de gaze;
5 – manometru cu lichid tip U; 6 – tijă; 7 – arzător de tip casnic;
8 – vas cu apă; 9 – robinet-regulator de sarcină termică (debit), după caz.

Relaţii de calcul
Sarcina termică a arzătorului de tip casnic se determină
conform relaţiei următoare:
Pc  V
N arz. = ci n , în kW, (5.1)
3600

unde: Narz. – sarcina termică a arzătorului, în kW;

Vn – debitul de gaze consumat, (m3 /h), raportat la
condiţiile normale P=760 mm.col.Hg şi t=0°C.

Debitul de gaze orar consumat de arzător se determină cu

ajutorul contorului de gaze conform cerinţelor GOST 8.234-78.

40
 Debitul de gaze V' consumat orar în condiţiile
experimentului pe durata de timp  (min.) se determină conform
indicaţiilor contorului, în m3/h:
τ
V=  m f -mi   , m3 /h, (5.2)
60
unde: V' – debitul de gaze consumat;
mf – indicaţiile contorului la finele experimentului (finale);
mi – indicaţiile contorului la începutul experimentului
(iniţiale);
 – durata experimentului, min.

Debitul de gaze măsurat (consumat) raportat la condiţiile

normale se determină conform relaţiei următoare:
273 P +P - P
Vn =V   b G P , m3N /h, (5.3)
 273+t G  Pb
unde: tG – temperatura gazelor, (t,°C), se va determina conform
datelor contorului electronic de gaze;
Pb – presiunea barometrică, în kPa (mm.col.Hg);
PG – presiunea gazelor se determină cu manometrul cu lichid
(5), în mm.col.H2O;
Pp=PH2O – presiunea vaporilor de apă, în kPa (mm.col.H2O),
se determină conform temperaturii gazelor, (t,°C)
(anexa nr.1).
Deoarece presiunea gazelor P se măsoară cu manometrul cu
lichid în formă de U în mm.col.H2O, apare necesitatea de a
recalcula acest indice în kPa:
PG  PGA  9,81  103 ; PG  PGA /13, 6 , (5.4)
unde: P – presiunea gazelor în contor, în mm.col.H2O;
Puterea calorifică inferioară de calcul a combustibilului
gazos Pci, kcal, (kJ/m3N) poate fi determinată conform componenţei
procentuale:
Pci =27650n+8190 , (5.5)

41
iar dacă se ia în kilocalorii, (kcal/ m3N):
Pcic =6600n+1950, (5.6)
unde: n – numărul care se determină conform relaţiei:
1CH 4 +2C2 H 6 +3C3 H8 +4C4 H10 +...
n= , (5.7)
100-B
unde: B – conţinutul de impurităţi balastice în combustibilul
gazos, %.

Metodologia de efectuare a experimentului

1. Se deschide robinetul de siguranță al rețelei de gaze (în cazul
racordului rigid se deschide şi armătura), gazele se transmit spre
aparatele de consum şi se aprinde unul din arzătoare.
2. Cu ajutorul regulatorului de aer primar al arzătorului se
stabilește regimul de ardere, încât să fie respectat principiul
stabilizării arderii fără fenomene de rupere şi retur al flăcării la
modificarea presiunii gazelor naturale în limita 0,5÷1,5 cu robinetul
de reglare a sarcinii termice (pentru gazele petroliere lichefiate
0,66÷1,2) din mărimea nominală. După necesitate, se efectuează
reglarea aerului primar pentru asigurarea unei arderi mai complete.
Pe parcursul experimentului se vor respecta următoarele cerinţe:
a) temperatura aerului în încăpere t=20±50C;
b) conţinutul de bioxid de carbon (CO2) în mediul laboratorului
nu mai mult de <1% (în încăpere nu se permite curent de aer);
c) abaterile admisibile ale parametrilor:
 ale presiunii ± l mm.col.H2O;
 ale puterii calorifice inferioare de calcul ± 5%;
 ale densităţii ±5%.
3. Peste 2÷3 min. după stabilizarea arderii sunt înregistrate
indicaţiile aparatelor:
 presiunea barometrică Pb, în kPa (mm.col.Hg), conform
indicaţiilor barometrului metrologic;

42
  presiunea gazelor Pg, în kPa (mm.col.H2O), conform
indicaţiilor manometrului;
 temperatura gazelor t,°C se adoptă conform indicaţiilor
contorului electronic de gaze instalat pe reţeaua de gaze;
 indicaţiile contorului de gaze la începutul experimentului,
mî;
 indicaţiile contorului la finele experimentului, mf;
 durata experimentului (se cronometrează) , min.
Experimentul se efectuează pentru diferite valori ale presiunii
(P1=60 mm.col.H2O, P2=90 mm.col.H2O, P3=120 mm.col.H2O).
Toate măsurările experimentului sunt incluse în tabelul 5.1.

Tabelul 5.1. Rezultatele măsurărilor

Rezultatele măsurărilor Rezultatele în
(experimentului) urma calculelor
Durata experimentului

indicaţiile
presiunea
Nr. experimentului

contorului

Narz kcal/h (kW)

Nr.arzătorului

Pp=PH2O, kPa
(mm.c.H2O)

(mm.c.H2O)
(mm.c.Hg)

Pc, kcal/m3n
Pb, kPa

Pg, kPa

mf, m3

mi, m3

Vn, m3n /h

(kJ/m3n)
V', m3/h

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Prelucrarea rezultatelor
În baza măsurărilor se determină presiunea gazelor în contor
Pg, kPa (mm.col.H2O), debitul de gaze V', (m3/h) şi Vn, (m3n/h)
raportat la condiţiile normale. Conform componenţei procentuale a
combustibilului gazos, se determină puterea calorifică inferioară Pc,
kcal/m3n (kJ/m3n). Pe baza datelor obţinute se determină sarcina
termică a arzătorului, Narz, kcal/h, (kW).

43
 Remarcă. În scopul asigurării securității, înainte de a începe
experimentul, este strict necesar a verifica etanşeitatea tuturor
îmbinărilor prin metoda tradiţională (aplicarea emulsiei de săpun).
Existenţa bulelor de aer denotă că îmbinările nu sunt etanşe,
neetanşeitatea trebuind lichidată urgent până a începe experimentul.

Subiecte pentru verificarea cunoștințelor

1. Care sunt caracteristicile termotehnice ale arzătorului?
2. Numiţi tipurile de sarcină termică.
3. Ce se numeşte sarcină termică nominală?
4. Ce se numeşte sarcină termică maximă?
5. Ce se numeşte sarcină termică minimă?
6. Ce relaţii de calcul utilizăm la determinarea sarcinii termice?
7. Care este metoda de trecere a debitului de gaze la condiţii
normale?

Bibliografie
1. Ionin A.A. Gazosnabjenie. - M.: Stroizdat, 1989.
2. Scaftîmov N.A. Osnovî gazosnabjenia. - L.: Nedra, 1975.
3. Ţuleanu C., Tonu V. Distribuția și utilizarea gazelor naturale
combustibile. Chişinău: Editura Academiei de Științe a Moldovei,
2007.

44
 LUCRAREA DE LABORATOR NR.6
Tema: Determinarea căldurii utile degajate la arderea
combustibilului gazos cu arzătorul cu autoaspiraţie de presiune
joasă şi a randamentului lui ().
Scopul lucrării: familiarizarea studenţilor cu metodele şi
instalaţia de laborator pentru determinarea căldurii utile (Qp)
degajate la arderea combustibilului gazos cu arzătorul cu
autoaspiraţie de presiune joasă şi a randamentului lui ().
Obținerea deprinderilor intelectual-tehnice în determinarea
caracteristicilor termotehnice pe cale experimentală Qp şi .
Generalităţi
Se numeşte căldură utilă degajată la arderea
combustibilului gazos (în continuare – căldura utilă a arzătorului)
cantitatea de căldură cedată corpului încălzit la arderea gazelor într-
o unitate de timp. Pentru determinarea căldurii utile a arzătoarelor
de tip casnic se utilizează un vas standard din aluminiu de formă
cilindrică (fig.6.1) umplut cu o cantitate determinată de apă. Acest
vas, amplasat pe arzătorul supus cercetării, la aprinderea gazelor
recepţionează căldura cedată de flacăra arzătorului. Căldura flăcării
arzătorului se va determina prin formula:
Qarz =Q A +Q v +Q m.î ,  kJ  , (6.1)
unde: QA – căldura consumată la încălzirea apei în vas, în kJ;
Qv – căldura consumată la încălzirea vasului, în kJ;
Qm.î – căldura cedată mediului înconjurător, în kJ.

Cantitatea de căldură necesară pentru încălzirea apei se

calculează conform relaţiei (QA):
Q A =G A  c A  t 2 -t1  ,  kJ  , (6.2)
unde: GA – greutatea apei în vas, în kg;
cA – capacitatea termică specifică a apei, 4.19 kJ/kgꞏK;
t2, t1 – temperatura apei, corespunzător, la începutul şi finele
experimentului, °C sau K.
45
 Cantitatea de căldură consumată la încălzirea vasului se
calculează prin relaţia:
Q v =G v  c v  t 2 -t1  ,  kJ  , (6.3)
unde: Qv – căldura recepţionată de vas, în kJ;
Gv – greutatea vasului, în kg;
cv – capacitatea termică specifică a materialului vasului
(aluminiului), 0.462 kJ/kgꞏK;
t2, t1 – temperatura vasului, corespunzător, la începutul şi
finele experimentului, °C sau K, care se adoptă egală cu
temperatura apei iniţiale şi finale.

Cantitatea de căldură cedată de suprafaţa vasului în mediul

înconjurător:
Q m.î =Qcm.î -Q Rm.î , [kJ], (6.4)
unde: Q cm.î – căldura cedată de vas mediului înconjurător prin
convecţie. Această căldură nu se ia în evidenţă, dat fiind că vasul de
apă este spălat de gazele de ardere;
Q Rm.î – căldura cedată de vas mediului înconjurător prin
radiaţie poate fi determinată prin relaţia:
 T1  4  T2  4 
Q m.î =ε  co  Fv    ,  kJ  ,
R
 - (6.5)
 100   100  
unde: ɛ – coeficientul de negreală a corpului absolut negru [2];
co – coeficientul de radiaţie a corpului absolut negru,
co=5,68 kJ/(m2K4);
Fv – suprafaţa schimbătorului de căldură, în m2;
T1 – temperatura termodinamică a suprafeţei vasului, în K:
t +t
T1 = 1 2 +273,  K  ,
2
unde: t1 – temperatura iniţială a vasului, în °C;
t2 – temperatura finală a vasului, în °C;
T2 – temperatura termodinamică a mediului înconjurător,
în K.

46
 Determinarea randamentului , %, a arzătorului
cu autoaspiraţie de presiune joasă
Se numeşte randament al arzătorului raportul căldurii utile
Qp, în kW, şi a sarcinii termice Narz, în kW, definită în lucrarea de
laborator nr.5, adică:
Q
η= p 100, 0 0 , (6.6)
N arz
Schema instalaţiei experimentale

13

Fig.6.1. Instalaţia experimentală pentru determinarea căldurii utile

şi a randamentului arzătorului cu autoaspiraţie de presiune joasă:
1 – reţea de gaze (racord flexibil); 2, 4 – robinete; 3 – contor de gaze;
5 – manometru cu lichid (apă) în formă de U; 6 – tijă metalică;
7 – termometru; 8 – capac; 9 – amestecător (agitator); 10 – vas din aluminiu;
11 – arzătorul aparatului de utilizare; 12 – alimentator de curent continuu;
13 – robinet-regulator de sarcină termică (debit), după caz.
Metodologia de efectuare a experimentului
Gazele din reţeaua de gaze (1), trecând prin contorul de gaze
(3) destinat pentru măsurarea debitului, prin robinetul de siguranță
47
(4), curg spre arzător. În schema instalaţiei este prevăzut un
termometru (7) pentru măsurarea temperaturii apei ta, 0C, şi un
manometru cu lichid (apă) în formă de U (5) pentru măsurarea
presiunii gazelor Pg (mm.col. H2O). Din contorul de gaze (3),
gazele sunt admise în arzătorul (11) al aparatului de utilizare
(maşina de gătit), pe care este amplasat un vas de aluminiu de formă
cilindrică (10) (dc = 220 mm) umplut cu apă şi astupat cu capacul
(8), echipat cu agitatorul (9) printr-o amestecare continuă (20÷25
amestecări pe min.).

Ordinea de execuţie a experimentului

1. Se deschide robinetul (2) de pe conducta de gaze (1), robinetul
(4), se aprinde arzătorul (11) şi timp de τ=5 min. se dă
posibilitatea de a fi încălzite toate elementele constructive.
2. Se determină temperatura aerului înconjurător t, °C.
3. Se determină greutatea vasului umplut cu apă (10) (3÷4 kg) şi a
agitatorului (9) Gv, în kg.
4. Vasul umplut cu apă se amplasează pe grila arzătorului (11).
5. Se înregistrează indicaţiile iniţiale ale contorului mi, m3,
temperatura apei, t1 °C şi se conectează cronometrul.
6. Pe tot parcursul experimentului se amestecă cu agitatorul (9)
(20÷25 amestecări pe min.).
7. La atingerea temperaturii finale t2=80÷900C, se fixează durata
experimentului, min., indicaţiile finale ale contorului mf, m3 şi
temperatura finală a apei t2 , 0C.

Prelucrarea datelor experimentale

Experimentul se efectuează nu mai puţin de 3 ori. Prelucrarea
dalelor experimentale se efectuează conform relaţiilor (6.1÷6.6).
Încălzirea apei are loc în 3 rate (etape): ti ÷30°C; 30÷70°C;
70÷90°C. Datele măsurărilor şi rezultatele sunt introduse în
tabelul 6.1.

48
 Tabelul 6.1. Rezultatele măsurărilor
Datele măsurării Rezultatele experimentului
temperatura, greuta-

Puterea calorică Pci kJ/m3

0
C tea, kg

Debitul de gaze Vgn, m3

Suprafaţa sch.căldură
Pg, kPa (mm.c.Hg)

Durata ex. τ, min.

Nr. crt.

Narz , QA, Qv, Qm.î, Qarz, QP,

F m2
kW kJ kJ kJ kJ kW
taer tgaz t1 t2 GA Gv

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

Subiecte pentru verificarea cunoștințelor

1. Ce se numeşte căldură utilă a arzătorului?
2. Care este relaţia de calcul pentru determinarea căldurii utile
a flăcării arzătorului?
3. Ce se numeşte randament al arzătorului?
4. Ce relaţii de calcul se folosesc la determinarea căldurii utile
a arzătorului.

Bibliografie
1. Ionin A.A. Gazosnabjenie. - M.: Stroizdat, 1989.
2. Pavlov V.G. i drughie. Cotelinîe ustanovki i teplovîe seti.
М.: Stroiizdat, 1977.
3. Skaftîmov N.A. Osnovî gazosnabjenia. - L.: Nedra, 1981.

49
 ANEXĂ
Corectarea condiţiilor de stare t = 20°C şi P = 101,325 × 10-3, MPa
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
t, °C 0 2 4 6 8 10 12 13 14 15 16 17
PVA. × 10-3, MPa 0,608 0,701 0,807 0,927 1,064 1,21 1,383 1,476 1,582 1,689 1,795 1,915
(Pa + Pt) × 10-3, MPa 101,08 1,0642 1,0555 1,0468 1,0380 1,0292 1,0205 1,0116 1,0071 1,0025 0,9979 0,9934 0,9888
101,21 1,0656 1,0569 1,0481 1,0394 1,0306 1,0218 1,0129 1,0084 1,0038 0,9992 0,9947 0,9901
101,35 1,0671 1,0583 1,0496 1,0408 1,0320 1,0232 1,0143 1,0098 1,0052 1,0007 0,9961 0,9915
101,48 1,0685 1,0597 1,0510 1,0422 1,0334 1,0246 1,0156 1,0111 1,0065 1,0020 0,9974 0,9928
101,61 1,0698 1,0611 1,0523 1,0435 1,0347 1,0259 1,0169 1,0124 1,0078 1,0033 0,9987 0,9941
101,745 1,0713 1,0625 1,0537 1,0449 1,0361 1,0273 1,0183 1,0138 1,0092 1,0046 1,0001 0,9954
101,878 1,0727 1,0639 1,0551 1,0463 1,0374 1,0286 1,0196 1,0151 1,0105 1,0060 1,0014 0,9968
102,01 1,0741 1,0653 1,0565 1,0477 1,0388 1,0300 1,0210 1,0165 1,0119 1,0073 1,0027 0,9981
102,14 1,0755 1,0667 1,0578 1,0490 1,0401 1,0313 1,0223 1,0178 1,0132 1,0086 1,0040 0,9994
102,28 1,0769 1,0681 1,0593 1,0505 1,0416 1,0327 1,0237 1,0192 1,0146 1,0100 1,0054 1,0008
102,41 1,0783 1,0695 1,0607 1,0518 1,0429 1,0341 1,0250 1,0205 1,0159 1,0113 1,0067 1,0021
102,54 1,0797 1,0709 1,0620 1,0532 1,0443 1,0354 1,0264 1,0218 1,0172 1,0126 1,0080 1,0034

50
102,68 1,0812 1,0723 1,0635 1,0546 1,0457 1,0368 1,0278 1,0233 1,0186 1,0140 1,0094 1,0048
102,81 1,0825 1,0737 1,0648 1,0560 1,0470 1,0381 1,0291 1,0246 1,0199 1,0153 1,0107 1,0061
102,94 1,0839 1,0751 1,0662 1,0573 1,0484 1,0395 1,0304 1,0259 1,0212 1,0166 1,0120 1,0074
103,075 1,0854 1,0765 1,0676 1,0587 1,0498 1,0409 1,0318 1,0272 1,0226 1,0180 1,0134 1,0087
103,21 1,0868 1,0779 1,0690 1,0601 1,0512 1,0422 1,0332 1,0286 1,0240 1,0193 1,0147 1,0100
103,34 1,0882 1,0793 1,0704 1,0615 1,0525 1,0436 1,0345 1,0299 1,0253 1,0206 1,0160 1,0113
103,47 1,0895 1,0806 1,0717 1,0628 1,0538 1,0449 1,0358 1,0312 1,0266 1,0219 1,0173 1,0126
103,61 1,0910 1,0821 1,0732 1,0643 1,0553 1,0463 1,0372 1,0327 1,0280 1,0233 1,0187 1,0140
103,74 1,0924 1,0835 1,0745 1.0656 1,0566 1,0476 1,0385 1,0340 1,0293 1,0247 1,0200 1,0153
103,87 1,0938 1,0848 1,0759 1,0669 1,0579 1,0490 1,0399 1,0353 1,0306 1,0260 1,0213 1,0166
104,01 1,0953 1,0863 1,0774 1,0684 1,0594 1,0504 1,0413 1,0367 1,0320 1,0274 1,0227 1,0180
104,14 1,0966 1,0877 1,0787 1,0697 1,0607 1,0517 1,0426 1,0380 1,0333 1,0287 1,0240 1,0193
104,27 1,0980 1,0891 1,0801 1,0711 1,0621 1,0531 1,0439 1,0393 1,0346 1,0300 1,0253 1,0206
104,41 1,0995 1,0905 1,0815 1,0725 1,0635 1,0545 1,0453 1,0407 1,0360 1,0314 1,0267 1,0220

50
 Anexă (continuare)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
t, °C 0 2 4 6 8 10 12 13 14 15 16 17
PVA. × 10-3, MPa 0,608 0,701 0,807 0,927 1,064 1,21 1,383 1,476 1,582 1,689 1,795 1,915
(Pa + Pt) × 10-3, MPa 104,54 1,1009 1,0919 1,0829 1,0739 1,0648 1,0558 1,0467 1,0421 1,0374 1,0327 1,0280 1,0233
  104,67 1,1023 1,0933 1,0843 1,0752 1,0662 1,0572 1,0480 1,0434 1,0387 1,0340 1,0293 1,0246
104,8 1,1036 1,0946 1,0856 1,0766 1,0675 1,0585 1,0493 1,0447 1,0400 1,0353 1.0307 1,0259
104,94 1,1051 1,0961 1,0871 1,0780 1,0690 1,0599 1,0507 1,0461 1,0414 1,0367 1,0321 1,0273
105,07 1,1065 1,0975 1,0884 1,0794 1,0703 1,0612 1,0520 1,0474 1,0427 1,0380 1,0334 1,0286
t, °C 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29
PVA. × 10-3, MPa 2,035 2,167 2,354 2,461 2,607 2,766 2,939 3,126 3,325 3,525 3,737 3,95
(Pa + Pt) × 10-3, MPa 101,08 0,9842 0,9795 0,9743 0,9700 0,9653 0,9604 0,9555 0,9505 0,9454 0,9403 0,9352 0,9300
101,21 0,9855 0,9808 0,9756 0,9713 0,9665 0,9617 0,9568 0,9518 0,9467 0,9416 0,9364 0,9313
101,35 0,9869 0,9822 0,9770 0,9726 0,9679 0,9631 0,9582 0,9531 0,9480 0,9429 0,9378 0,9326
101,48 0,9882 0,9835 0,9783 0,9739 0,9692 0,9644 0,9594 0,9544 0,9493 0,9442 0,9390 0,9339
101,61 0,9895 0,9848 0,9796 0,9752 0,9705 0,9656 0,9607 0,9557 0,9505 0,9454 0,9403 0,9351
101,745 0,9908 0,9861 0,9809 0,9765 0,9718 0,9669 0,9620 0,9570 0,9518 0,9467 0,9416 0,9364
101,878 0,9921 0,9874 0,9822 0,9778 0,9731 0,9682 0,9633 0,9583 0,9531 0,9480 0,9428 0,9377

51
102,01 0,9935 0,9887 0,9835 0,9791 0,9744 0,9695 0,9646 0,9595 0,9544 0,9493 0,9441 0,9389
102,14 0,9947 0,9900 0,9848 0,9804 0,9757 0,9708 0,9659 0,9608 0,9557 0,9505 0,9454 0,9402
102,28 0,9961 0,9914 0,9862 0,9818 0,9770 0,9722 0,9672 0,9622 0,9570 0,9519 0,9467 0,9415
102,41 0,9974 0,9927 0,9875 0,9831 0,9783 0,9734 0,9685 0,9634 0,9583 0,9531 0,9479 0,9428
102,54 0,9987 0,9940 0,9888 0,9843 0,9796 0,9747 0,9697 0,9647 0,9595 0,9544 0,9492 0,9440
102,68 1,0001 0,9954 0,9901 0,9857 0,9809 0,9761 0,9711 0,9660 0,9609 0,9558 0,9505 0,9454
102,81 1,0014 0,9967 0,9914 0,9870 0,9822 0,9774 0,9724 0,9673 0,9621 0,9570 0,9518 0,9466
102,94 1,0027 0,9980 0,9927 0,9883 0,9835 0,9786 0,9736 0,9686 0,9634 0,9583 0,9530 0,9478
103,075 1,0040 0,9993 0,9940 0,9896 0.9848 0,9799 0,9750 0,9699 0,9647 0,9596 0,9543 0,9491
103,21 1,0054 1,0006 0,9954 0,9909 0,9861 0,9813 0,9763 0,9712 0,9660 0,9609 0,9556 0,9504
103,34 1,0067 1,0019 0,9967 0,9922 0,9874 0,9825 0,9775 0,9724 0,9673 0,9621 0,9569 0,9517
103,47 1,0080 1,0032 0,9979 0,9935 0,9887 0,9838 0,9788 0,9737 0,9685 0,9634 0,9581 0,9529
103,61 1,0094 1,0046 0,9993 0,9949 0,9901 0,9852 0,9802 0,9751 0,9699 0,9647 0,9595 0,9543
103,74 1,0106 1,0059 1,0006 0,9961 0,9913 0,9864 0,9814 0,9763 0,9711 0,9660 0,9607 0,9555

51
 Anexă (continuare)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
  103,87 1,0119 1,0072 1,0019 0,9974 0,9926 0,9877 0,9827 0,9776 0,9724 0,9672 0,9620 0,9567
104,01 1,0133 1,0086 1,0033 0,9988 0,9940 0,9891 0,9841 0,9789 0,9737 0,9686 0,9633 0,9581
104,14 1,0146 1,0098 1,0045 1,0001 0,9953 0,9903 0,9853 0,9802 0,9750 0,9698 0,9646 0,9593
104,27 1,0159 1,0111 1,0058 1,0014 0,9965 0,9916 0,9866 0,9815 0,9763 0,9711 0,9658 0,9606
104,41 1,0173 1,0125 1,0072 1,0027 0,9979 0,9930 0,9880 0,9828 0,9776 0,9724 0,9672 0,9619
104,54 1,0186 1,0138 1,0085 1,0040 0,9992 0,9943 0,9892 0,9841 0,9789 0,9737 0,9684 0,9632
104,67 1,0199 1,0151 1,0098 1,0053 1,0005 0,9955 0,9905 0,9853 0,9801 0,9749 0,9697 0,9644
104,8 1,0212 1,0164 1,0111 1,0066 1,0017 0,9968 0,9918 0,9866 0,9814 0,9762 0,9709 0,9657
104,94 1,0226 1,0178 1,0124 1,0079 1,0031 0,9982 0,9931 0,9880 0,9827 0,9775 0,9722 0,9670
105,07 1,0239 1,0191 1,0137 1,0092 1,0044 0,9994 0,9944 0,9892 0,9840 0,9788 0,9735 0,9682

52
52
 CUPRINS

Fișă de instructaj pentru prevenirea accidentelor

în laboratorul de gaze .................................................................. 4
Introducere ..................................................................................... 5
Structura şi conţinutul dării de seamă......................................... 5

Lucrarea de laborator nr.1. Studiul construcţiei şi

principiului de funcţionare a arzătoarelor atmosferice
cu autoaspiraţie şi insuflare a aerului de combustie
pentru combustibilul gazos .............................................................. 6

Lucrarea de laborator nr.2. Determinarea coeficientului de

ejecţie a arzătorului de gaze cu autoaspiraţie de presiune joasă.. 19

Lucrarea de laborator nr.3. Determinarea pe cale analitică

și experimentală a temperaturii de ardere a amestecului
de combustibil ............................................................................... 24

Lucrarea de laborator nr.4. Determinarea vitezei normale

de propagare a flăcării ................................................................. 32

Lucrarea de laborator nr.5. Determinarea sarcinii termice

a arzătorului de gaze cu autoaspiraţie de presiune joasă ............ 39

Lucrarea de laborator nr.6. Determinarea căldurii utile

degajate la arderea combustibilului gazos cu arzătorul
cu autoaspiraţie de presiune joasă şi a randamentului lui ()..... 45

Anexă............................................................................................ .50

53