Sunteți pe pagina 1din 24

JUSTIȚIE

SUB SEMNUL
„ALCOOL WWW.ZDG.MD
E-MAIL: ZDG.REDACTIA@GMAIL.COM

SĂPTĂMÂNAL INDEPENDENT
DE INVESTIGAŢII

LA VOLAN”
NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
PREŢ 5 LEI

Serghei Gorelco a ajuns la spital cu doar câteva ore mai devreme


ca inima fiului său să înceteze să mai bată pentru totdeauna. 
De aproape un an, Andreea (nume modificat), în vârstă de numai
patru ani, își așteaptă în fiecare zi tatăl, fără să știe că acesta nu va
deschide ușa casei și nu o va mai lua în brațe niciodată.
Toate visurile Anastasiei despre o viață fericită alături de
Constantin s-au ruinat într-o dimineață de iarnă, când a primit un
telefon și i s-a spus că soțul ei a decedat.
Toate aceste vieți au fost strivite de șoferi care au urcat la volan în
stare avansată de ebrietate.

MARINA CIOBANU / ZDG


>>> P. 8-10 >>>
FOTO: IGOR IONESCU / ZDG

Legăturile șefului suspendat al Natalia Pavalachi:


„O persoană care se simte
PA Viorel Morari cu Vladimir bine în corpul său va avea
Plahotniuc și denunțurile lui și o viață sexuală activă,
Veaceslav Platon >>> P.4 >>> bună, împlinită”
>>> P. 14-15 >>>
OPINII ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
2
SONDAJ
3000 de tone de sârmă Scandal în Parlament. Socialiștii și democrații au votat majorarea
salariilor deputaților, de la 1 ianuarie, cu peste 4000 de lei: de la 13.
940 la 18. 130 de lei lunar, fără ca subiectul să fie discutat în plen.

ghimpată la Președinție... Opoziția parlamentară îi acuză pe socialiști că, „votând împreună


cu democrații Legea bugetului pentru anul 2020, au strecurat un
amendament prin care au mărit salariile parlamentarilor”, deși în
campania electorală „s-au lăudat alături de Igor Dodon” că vor mări
Acum 10 ani, pe Prut, cădeau gardu- societății se concentrase într-o singură pensiile și alocațiile sociale pentru cei cu venituri mici. Puși în fața
rile de sârmă ghimpată de pe trupul mișcare – Frontul Popular din Moldova faptului, socialiștii și Dodon au dat înapoi și au declarat că vor cere
României. Se întâmpla pe 10 februarie (FPM) – tot ce am avut mai bun și mai guvernului anularea majorărilor, în timp ce premierul Ion Chicu a
anunțat că nu va da înapoi.
2010, după 66 de ani de la ultima onorabil în mișcarea politică din R.
ocupație a Basarabiei, după 19 ani de Moldova, care acumulase în ea toată
la căderea Cortinei de Fier de pe Prut
și după 21 de ani de la căderea Zidului
elita intelectuală a vremii. Starea de
spirit a marii intelectualități, în special
CINE ÎMPARTE, PARTE-ȘI FACE?
Berlinului. Atât doar că Zidul Berlinu- scriitoricești, ajunsese aceeași stare de ALEXANDRU SLUSARI, DEPUTAT PPDA
lui a fost dat jos, bucată cu bucată, pe 9 spirit pentru toată societatea moldove- Tot ce se întâmplă în jurul acestui caz este un circ
noiembrie 1989, iar pe 3 octombrie 1990, PETRU GROZAVU nească (cu excepția, desigur, a fantomelor adevărat, care a discreditat și mai mult instituția Par-
în mai puțin de un an, nemții încheiau / ZDG sovietice, care încercau să tulbure apele lamentului... Și mă refer nu doar la socialiști. Noi, cei
procesul de reunificare a celor două Ger- în Basarabia și care, ulterior, s-au retras de la DA nu am cerut acest salariu, nu am știut de
manii, pe când Prutul rămâne și astăzi hotar între fie în Transnistria, fie în Rusia). FPM, prin starea lui acest amendament. Acum socialiștii bat în retragere,
cele două Românii. revoluționară de spirit, pusese Basarabia în mișcare, spun că vor cere anularea majorărilor, iar Dodon și-a
Demontarea sârmei ghimpate pe Prut s-a făcut de la mic la mare și ridicase toată lumea pe val. amintit că avem de plătit pensii, indemnizații... Nu
printr-o decizie de Guvern, la inițiativa Consiliului Unde-i Mișcarea? Unde-i Valul? Dacă în 1990, la vreau să spun că salariul unui deputat este unul exorbitant comparativ
raional Ungheni, care încă în 2008 pusese problema Primul Pod de Flori, acestei lumi i s-ar fi cerut să ia cu salariile miniștrilor, care primesc peste 20 de mii de lei, dar acest lucru
eliminării acestui simbol al unei „rușini istorice”. Prutul, îl lua. Dar nimeni nu i-a cerut. trebuia discutat colegial și calculat la nivelul inflației, cu o majorare de
Apariția partidelor politice în R. Moldova au 500, până la 1000 de lei. Dar așa, ceea ce fac acum socialiștii, Dodon și
distrus Mișcarea de Eliberare Națională, iar cu Chicu este circ. Nu cred că amendamentul la Legea bugetului s-a făcut
anii și starea de spirit a acestei Mișcări. Partidele, fără știrea lui Dodon. Ce va urma? Fie vor anula majorările, fie o să se
mai facă gălăgie o săptămână-două, Chicu o să spună că nu dă înapoi,
în dependență de lideri, și-au împărțit între ele
socialiștii o să dea vina pe acesta, Dodon se va face că uită și toate vor
„sferele de influență” (afacerile), unii s-au profi-
De pe umerii Prutului a fost dată rămâne așa cum sunt.
lat pe Unirea cu România, alții - pe statalitatea R.
jos povara a peste 360 de kilometri Moldova. De zeci de ani, lucrurile sunt speculate în ANDREI STRÂMBEANU, SCRIITOR
de sârmă ghimpată. Hotarul, însă, a gol și de unii, și de alții și, până la urmă, nu avem
rămas pe Prut. Sârma ghimpată nu Chestia asta cu salariile nu are nici o explicație: nici
nici una, nici alta. Unirea nu s-a produs, pentru
a dispărut din viața și din destinul logică, nici creștinească, nici omenească. Dodon se
că după Mircea Druc Mișcarea Unionistă nu a mai
nostru. Ea, pur și simplu, a fost laudă presei că săptămânal e în teritoriu, că lumea îl
avut un lider ambițios la Chișinău (poate va urma), primește cu plăcinte, cu un pahar de vin. Dar de ce
schimbată cu locul în muzee, în iar R. Moldova nu a devenit stat (și după 28 de ani Dodon nu spune că avem tot mai multe sate părăsite,
colecții personale, la fier vechi, este tot în tranziție), pentru că Rusia și „part-admi- că lumea fuge din satele noastre, că din pensiile pe
iar cea mai multă a „ajuns” în nistrațiile” proruse de la Chișinău vor să o țină în care le primesc, țăranii nici de înmormântare nu pot aduna un ban. Cum
Parlament, la Președinție... subdezvoltare pentru a nu o scăpa în UE și NATO. să mărești salariile deputaților cu 30% atunci când pensiile cresc cu 4-5%,
În concluzie: de jure, R. Moldova e stat, de facto – iar salariile bugetarilor - cu 7-8%... E oribil! Și e cu atât mai strașnic, cu cât
nu. Avem Constituție, Drapel, Stemă, Imn, Limbă aceste nedreptăți le fac cei pe care i-am ales să ne facă dreptate. Personal,
Comuniștii, însă, care erau la guvernare, au respins de Stat, Procuraturi, Curți de Justiție, Parlament, nu mă supăr pe socialiști sau democrați, pe Dodon sau Chicu, pentru că
inițiativa, catalogând-o drept „atentat la securitatea Guvern, Președinție... Dar dincolo de ele nu există de la ei nu avem de unde ne aștepta la mai mult... Ei au venit la putere să
statului”. Subiectul a fost readus pe ordinea zilei doi nimic, decât niște manechine sau marionete, care vândă și să fure. Dar supărarea mea cea mare e pe „ai noștri”, pe cei care
ani mai târziu, după căderea regimului Voronin și nu rezolvă, ci, dimpotrivă, fac probleme oamenilor. sunt în opoziție față de socialiști și Dodon. Da, am auzit critici în adresa so-
venirea la putere a Alianței pentru Integrare Euro- La noi cine se îngrijește de „poporul” acestui stat? cialiștilor, legate de salarii, dar mă întreb: câți dintre deputații din opoziție
peană (președinte ad-interim fiind Mihai Ghimpu, Exact: alte state. Moldovenii au umplut lumea nu au renunțat la cele 4000 de lei? Nu am auzit pe nimeni. Eu, în locul lor, aș
iar premier - Vlad Filat). De pe umerii Prutului a fost doar pentru că acasă nu ar avea ce mânca, ci pentru fi adunat la un loc toți acești bani și le-aș fi dat foc în plenul parlamentului.
scuturată povara a peste 360 de kilometri (trei mii că acasă nu-i are nimeni de oameni, iar ei nu mai Ăsta nu-i parlamentul nostru. Asta-i o gaură neagră pentru noi.
de tone) de sârmă ghimpată. Hotarul, însă, a rămas vor să fie robii unor nulități și clanuri depravate. La
SERGIU MOCANU, MIȘCAREA POLITICĂ ANTIMAFIE
în continuare pe Prut. Sârma ghimpată nu a dispă- noi, președintele de cine își bate capul? De el, de
rut din viața și din destinul nostru. Ea, pur și simplu, imaginea și de avuțiile sale, de confortul familiei și Faptul ca deputații, în sărăcia în care suntem, își pun
a fost transferată, schimbată cu locul: o parte - în de bursucii din jurul lui. Parlamentul? Guvernul? salarii mai mari e o treabă foarte urâtă. La fel de urâtă
muzee, în colecții personale, la fier vechi (cineva Cu mici excepții, fac același lucru. Din 1990, s-au ca și tot ceea ce fac socialiștii și Dodon, în afară de
asta. Dar nu aici sunt problemele cele mai mari. Im-
a făcut și bani din asta). Cea mai mare parte, însă, schimbat 5 președinți, 9 corpuri de legiuitori, 15
presia mea este că Dodon, Chicu, deputații socialiști
din această sârmă ghimpată a „ajuns” în Parlament, guverne (miniștri au fost sute). Unii pleacă, alții
jonglează în fața presei cu știri prin care să-i distragă
la Președinție, Guvern și peste tot, în instituțiile vin. Cei care vin, vin bugetari și pleacă (cu mici atenția de la lucruri mult mai grave. La ora actuală, are loc o luptă acerbă
statului, acolo unde s-a considerat necesar să nu excepții) milionari. Puterea în R. Moldova a ajuns între agenții economici - după plecarea lui Plahotniuc, de reîmpărțire a
se uite că Prutul, cu sau fără sârmă, este hotar. Igor pe mâna pungașilor, lașilor, trădătorilor și bandi- activelor care au aparținut fostei mafii. Iar deputații socialiști și Dodon
Dodon, președintele. Ce e cu el? De jos până sus e ților. Legile sunt pentru toți, dar lucrează numai acoperă în mare parte această reîmpărțire. Asta nu înseamnă că ches-
numai sârmă ghimpată. Chicu? La fel. E un al doilea pentru ei. Noi, voi, mulții, ce aveți cu ei și cu acest tia cu salariile nu este importantă. Este. Dar din scandalul ăsta, opoziția
Sangheli. Parlamentul – mă refer la Greceanâi și la stat din care ei au făcut colhoz, pe care îl fură care mare lucru nu va câștiga și nici socialiștii nu vor pierde tare mult ca imag-
majoritatea parlamentară, așa cum este, neoficiali- și cum îi tună. Poate ajunge? Poate ne ridicăm în ine. Problema e că electoratul socialiștilor, în esență prorus, este extrem
zată, dar cu aceeași încărcătură de sârmă ghimpată picioare? Poate ridicăm capul sus? Poate pornim, de tolerant și iertător cu ei..
în ea: dacă ar putea, ar reîntinde de mâine de-a ca la începutul anilor `90, în marșuri organizate
lungul Prutului nu unul, ci două rânduri de sârmă spre Prut și dincolo de el, până la Bruxelles? Poate GALINA BOSTAN, DIRECTOARE CAPC
ghimpată, nu 360, ci 720 de kilometri, nu trei mii de cerem Consiliului Europei (din moment ce Rusia Mie mi se pare absolut amoral ceea ce s-a întâmplat. O
tone, dar dublu față de ce a fost, chiar dacă fiecare a recunoscut public semnarea Pactului Ribben- majorare de salarii ar fi fost motivată dacă R. Moldova
al patrulea dintre ei poartă în buzunare pașapoarte trop-Molotov) nu doar denunțarea și condamnarea ar fi înregistrat anumite performanțe economice, dacă
românești. acestui pact criminal, ci și anularea consecințelor veneau niște investiții, se implementau reușit niște
Să ne amintim de marile evenimente ale renaș- lui și pentru România, așa cum s-a făcut și în raport reforme, ar fi crescut calitatea vieții... Orice majorare
terii naționale de la sfârșitul anilor `80, începutul cu alte state? trebuie să aibă explicații. Ei ce explicații au? Că miniștrii
anilor `90: primele Mari Adunări Naționale, Poduri În halul în care a ajuns, R. Moldova nu mai primesc mai mult decât deputații? Dar ei nu vor să își ralieze veniturile la
de Flori, Marșurile Unirii.... Eram la început de noi are nicio perspectivă ca stat. Cât putem să ne mai alte salarii, mai mici, nu mai mari decât ale lor? Ne mai convingem o dată
orizonturi, un început cu foarte multe necunos- mințim ori să ne lăsăm mințiți? Toată perspectiva în plus că autoritățile statului sunt foarte departe de nevoile cetățenilor.
cute și riscuri (URSS era încă în forță, kgb-ul nu-l R. Moldova este de a ajunge un poligon militar pe Statul nu poartă răspundere pentru nimic și nu oferă cetățeanului nimic,
în afară de probleme. Ar trebui să ne tragem niște concluzii.
lichidase nimeni), dar și cu foarte multă coeziu- mâinile Federației Ruse. Chiar atât de rău se vede de
ne națională. Toată forța și energia sănătoasă a la Strasbourg și Bruxelles? Sau de la Washington? PENTRU CONFORMITATE, P.G.

CONTACTE ZIARUL de GARDÃ ECHIPA REDACÞIEI IMPORTANT


TEL. Relaþii cu publicul: (022) 232633 sãptãmânal independent de investigaii, Director: Alina RADU Redactor-ºef: Aneta GROSU Redacþia nu poartã rãspundere pentru
TEL. Reporteri: (022) 815759 înregistrat la Camera Înregistrãrii de Stat Redactor-ºef adjunct: Victor MOªNEAG Politic: Petru GROZAVU conþinutul ºi corectitudinea anunþurilor
la 22 martie 2004, nr. publicate ºi a articolelor de autor.
FAX. (022) 232633 Reporteri: Aliona CIURCÃ, Anatolie EªANU, Marina CIOBANU, Diana GAÞCAN,
1004600020186 Redacþia ZdG nu îºi asumã obligaþia
ORANGE. 068322226 Diana SEVERIN, Marina GORBATOVSCHI, Daniela CALMΪ, Corina ªEREMET,
ADRESA REDACÞIEI sã publice toate scrisorile primite, nu
MOLDCELL. 079020007 TIPAR Nicoleta BRAGHIª, Cristina DULEA Design ºi machetare: Vitalie MUNTEANU se obligã sã rãspundã la scrisori ºi nu
str. Bucureºti, 36/2 E-MAIL zdg.redactia@gmail.com
MD2001, Chiºinãu, R. Moldova Tipografia “Edit Tipar Grup” SRL Promovare: Elena VOLCOVSCHI Relaþii cu publicul: Diana MARIAN se angajeazã sã le expedieze înapoi
PAGINÃ WEB. http.//www.zdg.md Comanda nr. 134 Tiraj 11 765 Redactor stilizator: Doina DUMBRÃVEANU-MUNTEANU adresantului sau terþelor pãrþi.

ZDG ESTE MEMBRU AL REȚELEI Ziarul este membru al Asociaþiei Presei

GLOBALE A JURNALIȘTILOR
Independente (API), iar API este afiliatã Asociaþiei
Mondiale a Ziarelor ºi a Producãtorilor (WAN IFRA)”
DE INVESTIGAȚIE (GIJN) “Publicarea materialelor marcate cu semnul “BP” a fost achitatã din bani publici”
3 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
WWW.ZDG.MD CRONICA
JOI, 6 FEBRUARIE ULTIMA ORĂ!
Doi moldoveni, blocați pe un vas
japonez de croazieră care a fost
plasat în carantină din cauza
coronavirusului

Dosar de îmbogățire ilicită


pe numele lui Viorel Morari
În timp ce se află în arest preventiv, proporții deosebit de mari, cu folosirea pre caracterul disproporționat al veni-
iar dosarul în care este bănuit de „abuz situației de serviciu”. De cealaltă parte, turilor declarate de ex-procurorul-șef al
La bordul vasului „Diamond Princess”, care a fost în serviciu și fals în acte publice” a fost Viorel Morari infirmă învinuirile care i se PA în raport cu situația materială reală
plasat în carantină, se află 1045 membri ai echipajului deja expediat pe masa judecătorilor, aduc și susține că prin acest dosar se a membrilor familiei și rudelor acestu-
și 2666 de pasageri, dintre care 2 cetățeni ai R. Moldova, procurorii i-au deschis un nou dosar fac presiuni asupra rudelor sale. ia”.
informează Ministerul de Externe. Vasul a fost plasat în șefului suspendat al Procuraturii Anti- Potrivit Procuraturii Generale (PG), Contactat de ZdG pentru o reacție,
carantină după ce cel puțin 10 călători au fost infectați corupție (PA). Potrivit procurorului ge- temei pentru inițierea noului dosar pe avocatul șefului suspendat al PA, Vasi-
cu noul coronavirus. „Pe 5 februarie, autoritățile japo- neral, Alexandr Stoianoglo, Viorel Mo- numele lui Morari au servit „materialele le Foltea, ne-a comunicat că Morari a
neze au anunțat despre plasarea în carantină pentru o rari a fost deja audiat și are calitate de jurnalistice, verificate și confirmate în fost audiat săptămâna trecută pe mar-
perioadă de 14 zile a membrilor echipajului și pasageri- bănuit într-un nou dosar deschis pentru cadrul procesului penal de către insti- ginea acestui dosar, însă neagă acuza-
lor vasului maritim, intrat în portul Yokohama pe data „îmbogățire ilicită” și „spălare de bani în tuțiile de stat abilitate, care relatau des- țiile ce i se aduc.
de 3 februarie. Doi dintre cei 2666 de pasageri și 1045
membri ai echipajului, aflați la bordul vasului menți- Dacă va fi găsit vinovat, omul de afaceri riscă până la 6
onat, sunt cetățeni ai R. Moldova. Cetățenii noștri au ani de închisoare sau amendă penală”, se spune în co-
informat Misiunea noastră Diplomatică despre faptul municatul CNA.
că ei cooperează cu autoritățile japoneze și efectuează
teste medicale zilnice. În momentul de față, aceștia nu
manifestă simptome ale virusului, iar starea generală Prietenul filantrop al primarului
de sănătate este bună. Ambasada R. Moldova la Tokyo
menține legătura permanentă cu cei doi moldoveni și
Ceban, care a plătit 60 de mii de lei
anunță că în cazuri de urgență, cetățenii țării noastre pentru a-i repara biroul
aflați în Japonia pot contacta misiunea la numărul +810
80 8850 7372”, se arată în nota MAEIE.
candidatul Mișcării Politice „Unirea”, Dorin Chirtoacă,
candidatul Partidului „Șor”, Vitalie Balinschi, dar și
VINERI, 7 FEBRUARIE candidatul independent Grigore Cobzac, exclus recent
din rândurile Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Astfel, în cursa electorală din circumscripția uninomi-
nală nr. 38 au fost înregistrați șase candidați, primele
Doi procurori anticorupție au trei poziții din buletinul de vot fiind ocupate de Ion
demisionat din sistem Mereuță, candidatul PDM, Ștefan Gațcan, candidatul
PSRM, Olesea Stamate, candidata PAS. Alegerile parla-
mentare noi din circumscripția electorală uninominală Marcel Nicolai, un fost coleg de facultate al prima-
nr. 38 vor avea loc la 15 martie a.c. Mandatul de depu- rului de Chișinău, Ion Ceban, este cel care a achitat
tat în circumscripția uninominală nr. 38 a rămas vacant pentru lucrările de reparație efectuate în cabinetul său
după ce deputatul Alexandru Botnari a decis să renunțe de la Primăria municipiului Chișinău. Informația a fost
la funcția de parlamentar în favoarea celei de primar. confirmată într-un răspuns oferit de Primăria Chișinău
pentru avocatul Vitalie Zama, prin platforma vreauinfo.
md. Anterior, Ceban susținea că cel care a plătit este un
LUNI, 10 FEBRUARIE prieten, fost coleg, care activează în domeniul IT.
ZdG a constatat că, în prezent, Nicolai este șef de de-
partament în cadrul „Code Factory Moldova”, companie
de outsourcing și consultanță în domeniul IT. Conform
Doi procurori anticorupție au fost eliberați din sis- Un fondator al unei companiei de informațiilor publice, Ion Ceban și Marcel Nicolai au stu-
tem în baza propriilor cereri de demisie. Este vorba
despre fostul interimar al PCCOCS, Dorin Compan și
construcții - reținut de CNA diat, în perioada 1997-2002, la Facultatea de Matematică
și Informatică a Universității de Stat din Moldova.
procurorul Lilian Rudei. Informația a fost confirmată
pentru ZdG de către procurorul din cadrul Procuraturii
Generale (PG), Maria Vieru. Dorin Compan a fost elibe-
rat din sistem, din proprie inițiativă, începând cu 7 fe-
MARŢI, 11 FEBRUARIE
bruarie. Acesta a avut telefonul deconectat, astfel încât
nu am reușit să-i aflăm reacția. Dorin Compan a exerci-
tat funcția de interimar al PCCOCS din septembrie 2019 BNM a ridicat regimul de intervenție
până în decembrie 2019. Începând cu decembrie 2019,
atunci când au avut loc verificările în cadrul Procura-
timpurie a „Moldindconbank”
turii Anticorupție (PA) și PCCOCS, Compan a revenit în Comitetul executiv al BN a decis, cu vot unanim, ridi-
funcția de procuror anticorupție. carea regimului de intervenție timpurie a BC „Moldind-
Procurorul Lilian Rudei a depus și el cerere de de- CNA anunță despre reținerea, într-un dosar de tra- conbank” SA. Decizia a fost luată odată cu aprobarea, pe 10
misie din proprie inițiativă, fiind eliberat din sistem în- fic de influență, a fondatorului unei companii de con- februarie 2020, a lui Nikolay Borissov și Penka Kratunova
cepând cu 27 ianuarie a.c. Potrivit magistrat.md, acesta strucții din Chișinău. ZdG a aflat că persoana vizată în calitate de membri ai Comitetului de conducere al „Mol-
a ocupat funcția de procuror anticorupție începând cu este omul de afaceri Vasile Chirică, care deține 95% din dindconbank”. Totodată, Victor Cibotaru, care a fost desem-
2005. Compania „Glorinal”. Potrivit CNA, acesta ar fi susținut nat de BNM în calitate de administrator temporar, a revenit
că are influență asupra responsabililor din cadrul Agen- la mandatul său de vicepreședinte.
ției pentru Supraveghere Tehnică și că îi poate deter- Astfel, BC „Moldindconbank” își reia activitatea inde-
Chirtoacă, Cobzac și Balinschi - mina să urgenteze recepționarea lucrărilor efectuate la pendentă în regim normal, fiind restabilită pe deplin funcți-
înregistrați în cursa pentru fotoliul blocul din str. Mihail Sadoveanu 15/1, acestea nefiind
finalizate. Pentru serviciile sale, el ar fi pretins de la de-
onalitatea organelor de conducere statutare. Consiliul băn-
cii a devenit funcțional pe 2 decembrie 2019, iar Comitetul
de deputat în circumscripția Hâncești nunțător 1 500 de euro. „Audiat de procurori, bănuitul de conducere - pe 11 februarie 2020. Regimul de intervenție
și-a recunoscut vina, iar procurorii l-au pus sub învinu- timpurie a fost instituit la „Moldindconbank” pe 20 octom-
Consiliul electoral al circumscripției electorale nr. ire, obligându-l să nu părăsească țara și să se prezinte brie 2016, după ce au fost constatate activități concertate
38 Hâncești i-a înregistrat în cursa electorală pentru fo- la organul de urmărire penală în caz de necesitate, fi- ale unui grup de persoane ce deținea 63,89% din capitalul
toliul de deputat pe trei noi candidați. Este vorba despre ind inițiată urmărirea penală pentru trafic de influență. social al băncii, fără permisiunea BNM.
ACTUAL
ZIARUL DĂ NR. 5 (746
ARUL DE GARDĂ
GARD
GAR 746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
4
DECLARAȚIA SĂPTĂMÂNII
300
de surse radioactive
au fost identificate în
2019 de către ofiţerii
Centrului Antiterorist al
SIS şi de reprezentanţii Băieții aceștia, nici nu știu cum să-i numesc, pre-
ședintele, prim-ministrul și fel de fel de miniștri, ei
Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţii
n-au maturitate, n-au înțelepciune și n-au res-
Nucleare şi Radiologice. Aceste surse reprezintă
ponsabilitate. Lor le pare că dacă le-a trăsnit ceva
materiale radioactive cu termenul de exploatare expirat,
în cap (e clar că cineva le șoptește, posibil că de
deţinute contrar normelor legale, precum şi cantităţi la Kozak, de la nu știu cine), cu asta o să schimbe
mari de deşeuri chimice toxice. Sursele radioactive au situația. La noi asta n-o să schimbe situația, iar
fost identificate atât la persoane fizice, cât şi la persoane politica pe care o duce președintele acesta, Dodon,
juridice, deţinătoare de aparate de zbor (peste 30 de ne readuce într-o oarecare măsură la situația de la
surse), precum şi în cadrul articolelor de uz casnic şi începutul anilor ‘90.
dispozitivelor de ordin industrial, peste 250 de surse
deţinute neautorizat sau pierdute din gestiunea unor
agenţi economici. Valeriu Muravschi, primul premier al Moldovei independente, pentru Radio Europa Liberă

Legăturile șefului suspendat al


PA Viorel Morari cu Vladimir Plahotniuc
și denunțurile lui Veaceslav Platon
PA limitându-se la audierea lui Plahotniuc și anturajul său în
Platon în calitate de martor, de- „furtul miliardului”, însă fostul
clarațiile căruia, de fiecare dată, lider al PDM nu a fost audiat ni-
erau catalogate drept „false și ciodată de PA.
calomnioase”.
Stoianoglo susține că scopul
principal al acestor acțiuni l-a
constituit interesul lui Viorel
Morari de a-și menține susține- „Prin urmare, realizând
rea politică și protectoare din scopul de a-l proteja pe
partea liderului PD, cu care se Vladimir Plahotniuc și
cunoștea personal. alte persoane, inclusiv
Potrivit PG, Platon a depus cu funcții de demnitate
mai multe sesizări și declarații în publică, din anturajul
ordine de procedură penală îm- acestuia, prin falsificările
potriva lui Vladimir Plahotniuc, realizate, Procurorul
și anume: Anticorupție a contribuit
la evitarea implicării
procesuale a acestora

P
în calitate de bănuiți pe
rocuratura Generală (PG) a finalizat urmărirea și pornirii urmăririi penale este o mai multe cauze penale
penală și a expediat în judecată cauza penală de chestiune pur tehnică, neînsem- vizând investigarea
nată, iar el, în calitate de procu- fraudei bancare, a comis
învinuire a fostului șef al Procuraturii Anticorupție
ror-șef, asumându-și toată res- amestec în activitatea PA
(PA), Viorel Morari, de abuz în serviciu, fals în acte ponsabilitatea, atenționându-l și a CNA, prin împiedicarea
publice și amestec în înfăptuirea urmăririi penale. despre importanța semnatarului cercetării rapide,
Miercuri, 12 februarie a.c., procurorul general, Alexandr plângerii. complete și obiective a
Stoianoglo, a oferit detalii din dosarul deja trimis în Astfel, în urma acestor acți- cauzei penale”, declară
uni, toate plângerile și declarați- – denunțul din 2 august 2016 Stoianoglo.
judecată prin care anunța că, între timp, pe numele
ile depuse anterior și ulterior de adresat DIICOT din România,
lui Viorel Morari a mai fost deschis un dosar penal - către Veaceslav Platon împotriva prin care a solicitat tragerea la
pentru îmbogățire ilicită și spălare de bani în proporții lui Plahotniuc au fost calificate răspundere penală a lui Plahot-
deosebit de mari, cu folosirea situației de serviciu. de PA ca fiind false și calomni- niuc, Candu, Iaralov, Andronachi FOSTUL PROCUROR
oase, fără a se interveni cu veri- și a altor persoane; GENERAL, EDUARD
denunț până în martie 2017”. ficări asupra faptelor semnala- – declarații incriminatorii în HARUNJEN, AUDIAT ÎN
CRISTINA DULEA / ZDG Șeful PG declară că, în martie te, în repetate rânduri, de către privința lui Plahotniuc depuse DOSARUL LUI MORARI
2017, pentru a-și ascunde ne- acesta, potrivit declarațiilor lui pe 9, 13 și 14 septembrie 2016
glijența în raport cu atribuțiile Stoianoglo. în cadrul dosarului gestionat de În cadrul acestui dosar, fostul
PRIMUL DOSAR AL ȘEFULUI funcționale și solicitarea lui Vla- PA; procuror general, Eduard Harun-
SUSPENDAT AL PA TRIMIS ÎN dimir Plahotniuc, cunoscând cu DOSARUL PORNIT DE DIICOT jen, și unul dintre foștii subal-
JUDECATĂ certitudine că plângerea nu co- ROMÂNIA PE NUMELE LUI terni ai șefului suspendat al PA,
respunde rigorilor legale, Viorel VLADIMIR PLAHOTNIUC, Viorel Morari, au avut calitate de
Potrivit rechizitoriului, la Morari i-a cerut unui subaltern TRANSFERAT LA PA martori, deoarece nu s-a consta-
sfârșitul lunii decembrie 2016, să înregistreze plângerea lui Pla- tat că acțiunile lor au fost comise
fostul șef al Procuraturii Anti- hotniuc cu data de 28 decembrie Dosarul pornit de DIICOT din interes material sau alte in-
corupție (PA) a recepționat, per- 2016 și a dispus, printr-o rezo- România în temeiul denunțu- terese personale – elemente obli-
sonal, de la fostul lider al PDM, luție, la fel cu o dată modificată, lui făcut de fostul deputat Vea- gatorii pentru a încadra juridic
Vladimir Plahotniuc, o plângere, examinarea plângerii fostului ceslav Platon, prin care acesta a fapta ca infracțiune, susține PG.
cu data de 26 decembrie 2016, lider al PD de către un procuror solicitat tragerea la răspundere Potrivit lui Stoianoglo, cei
prin care liderul PDM de atunci din subordinea lui Morari. penală a lui Vlad Plahotniuc și – denunțul din 31 octombrie doi martori nu știau despre sco-
solicita tragerea la răspundere Potrivit procurorului general, a altor persoane pentru o serie 2016, prin care solicita PA exa- pul urmărit de către fostul șef al
penală a fostului deputat Vea- Alexandr Stoianoglo, Morari i-a de infracțiuni deosebit de grave minarea și cercetarea penală a PA. Prin urmare, denunțul pro-
ceslav Platon pentru un denunț ordonat procurorului anticorup- de înșelăciune, șantaj, spălare lui Plahotniuc, Candu, Drăguțan, curorului subordonat și probele
calomnios, depus la DIICOT Ro- ție selectat să pornească urmări- de bani, preluarea ilegală a unor Politova, Iaralov și a altor per- materiale prezentate de către
mânia. rea penală (cu data modificată pe acțiuni ale unor bănci și societăți soane, care ar fi sustras un mili- acesta au determinat temeiul
Potrivit lui Stoianoglo, acte, aceasta fiind 30 decembrie comerciale din R. Moldova, a fost ard de dolari din sistemul bancar pornirii urmăririi penale pe mar-
plângerea lui Plahotniuc a fost 2016) în privința lui Veaceslav preluat de PA pe 27 aprilie 2018, al R. Moldova. ginea acestui caz.
dusă la sediul PA chiar de către Platon pentru denunț calomni- însă nici o acțiune procesuală Din toamna anului 2016, PA Șeful suspendat al PA, Viorel
„șeful acestei procuraturi spe- os, dându-i asigurări că proble- în raport cu persoanele vizate dispunea de informații concrete Morari, este cercetat în stare de
cializate, care însă a uitat de ma cu data înregistrării sesizării în dosar nu a fost întreprinsă, privind implicarea lui Vladimir arest preventiv.
5 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
ACTUAL
Guvernul a numit un nou ambasador INTERNAȚIONAL
al R. Moldova în Turcia
și a rechemat alți șase diplomați
Cabinetul de Miniștri a aprobat, pe 12 februa- funcție sub presiunea administrației republicane
rie a.c., rechemarea din funcție a șase ambasadori comuniste. Cei șase ambasadori rechemați din
ai R. Moldova din străinătate, aprobând și numi- funcții sunt: Mihai Gribincea – ambasador al R.
rea în funcție a noului ambasador al R. Moldova Moldova în România; Vitalie Rusu – ambasador al
în Turcia. R. Moldova în Cehia; Victor Osipov – ambasador al
Astfel, Guvernul l-a numit pe ex-bașcanul Gă- R. Moldova în Austria; Veaceslav Dobândă – am-
găuziei, Dumitru Croitor, în funcția de ambasa- basador al R. Moldova în Suedia; Denis Jelimalai
dor al R. Moldova în Turcia. Noul ambasador al R. – ambasador al R. Moldova în China; Ștefan Gorda
Moldova în Turcia este un politician găgăuz din – ambasador al R. Moldova în Bulgaria.
R. Moldova, care a deținut în perioada 1999-2002 Guvernul Chicu urmează să numească alți am-
funcția de bașcan al Găgăuziei, demisionând din basadori în țările vizate.
GERMANIA. Lidera Uniunii Creştin-Democrate
germane (CDU), Annegret Kramp-Karrenbauer, protejata can-
celarului Angela Merkel, nu va candida pentru funcţia de şef al
guvernului la viitoarele alegeri federale din 2021, transmit agen-
ţiile internaţionale de presă, citând surse din cadrul formaţiunii.
Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK, cum mai este cunoscută) a
comunicat conducerii partidului la Berlin şi despre faptul că va
demisiona de la şefia acestuia, a declarat un purtător de cuvânt
al CDU. AKK, în vârstă de 57 de ani, era creditată drept succesoa-
re a Angelei Merkel, când a fost aleasă la conducerea creş-
tin-democraţilor în decembrie 2018, în cadrul planului actualului
cancelar de a se retrage treptat de pe scena politică. Annegret a
avut însă dificultăţi în a-şi impune controlul asupra partidului şi
a fost afectată de o serie de scandaluri, cel mai recent fiind cel
din Turingia, când membri ai CDU au votat săptămâna trecută
alături de Alternativa pentru Germania (AfD, de extremă dreap-
ta) alegerea unui politician liberal ca prim-ministru al landului.
Kramp-Karrenbauer a afirmat că planifică un proces de selectare
a candidatului CDU la funcţia de cancelar în această vară, înainte

Cum se face justiție în dosarul


de a demisiona de la conducerea partidului.

lui Oleg Melniciuc, primul magistrat trimis


în judecată pentru îmbogățire ilicită

L
a o distanță de doi ani și jumătate de când a fost putea afecta desfășurarea cu im-
reținut, fiind suspectat de îmbogățire ilegală, parțialitate a procedurii penale”.
În circumstanțele în care
dosarul judecătorului Oleg Melniciuc a fost Melniciuc a revenit în funcție,
strămutat prin decizia Curții Supreme de Justiție CSM a depus un recurs la CSJ,
(CSJ) de la Judecătoria Chișinău acolo unde activează iar magistrații au decis, la 12
magistratul, la Judecătoria Anenii Noi. Deși este vizat în februarie a.c., să „ridice cauza
două dosare penale, fiind primul judecător care a ajuns de la examinarea admisibilității
pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită, Melniciuc
recursului” și să o remită la Cur- MAREA BRITANIE. Peste 3 milioane de cetăţeni
tea de Apel Chișinău, ca aceasta ai UE au depus cereri pentru a trăi şi a lucra în Regatul Unit după
continuă să-și exercite funcția. să-și motiveze decizia luată în Brexit, a anunţat Ministerul de Interne britanic. Potrivit autorităţi-
octombrie cu privire la anularea lor de la Londra, peste 2,7 milioane de solicitanţi au primit permi-
Dosarul penal pe numele lui din acest motiv fiind suspendat hotărârii CSM, prin care Melni- siunea de a rămâne în Regatul Unit. În perioada 28 august 2018-
31 decembrie 2019, a fost finalizat un număr de 2.450.220 de
Melniciuc a fost deschis în vara din funcție de către CSM, jude- ciuc a fost suspendat din funcție.
cereri. Dintre acestea, în cazul a 58% (1.430.820 persoane) a fost
anului 2017, la solicitarea procu- cătorul activează în continuare Dosarul în care Melniciuc
acordat statutul de rezident permanent. Pentru 41% (1.003.160
rorului general și a fost trimis pe la Judecătoria Chișinău, după ce este bănuit de trafic de influență
persoane) - cel de rezident temporar, care le oferă permisiunea
masa magistraților de la Judecă- Curtea de Apel Chișinău a decis, se află încă pe masa procurorilor. de a continua să trăiască provizoriu în Regatul Unit şi posibili-
toria Chișinău, acolo unde activa în octombrie 2019, să anuleze Potrivit Procuraturii Antico- tatea de a face o nouă solicitare după cel puţin cinci ani de trai
și Melniciuc, deși era în concediu hotărârea CSM prin care acesta rupție, în perioada 2013-2017, în această ţară. Un număr de 12.950 de cereri au fost nule sau
pentru îngrijirea copilului. Timp a fost suspendat. Printre cei trei activând în funcția de judecător, retrase, 3.280 au fost clasificate drept non-valide, iar unui număr
de un an, dosarul a stat pe masa judecători care au decis să anu- Melniciuc a inclus intenționat de şase persoane cu istoric infracţional „grav sau persistent” li
magistraților de la Judecătoria leze hotărârea CSM se află și Vla- date incomplete sau false, în de- s-a refuzat cererea de rezidenţă. Cele mai multe cereri au fost
Chișinău și abia în decembrie dislav Clima, care a fost coleg cu clarația sa de avere și interese depuse de persoane care trăiesc în Anglia (aproximativ 92%),
2019, atunci când Melniciuc a Melniciuc la Facultatea de Drept personale. Mai mult, în propri- 5% - în Scoţia şi câte 2% - în Irlanda de Nord şi Ţara Galilor. Din
revenit din concediu, CSJ avea să de la USM. etatea magistratului și familiei totalul cererilor recepţionate de autorităţile Regatului Unit, cele
decidă strămutarea judecării ca- În mai 2019, fostul procu- sale au fost depistate bunuri, mai multe (512.310) au fost depuse de cetăţeni polonezi, urmaţi
uzei penale la Judecătoria Anenii ror general, Eduard Harunjen, a valoarea cărora depășește sub- de români (435.690) şi de italieni (290.990).
Noi. Motivul invocat a fost cel că cerut membrilor CSM să-l sus- stanțial mijloacele dobândite și
Melniciuc activează în calitate pende pe Melniciuc din funcția s-a constatat, în baza probelor,
de judecător în cadrul Judecă-
toriei Chișinău, iar judecarea
de judecător pentru existența
bănuielii de săvârșire a traficului
că acestea nu puteau fi obținute
legal.
UCRAINA. Contrar dorinţei exprimate de Rusia de
a relua activitatea la nivel de ambasadori la Moscova şi Kiev,
cauzei de către instanța respec- de influență. Harunjen decla- Oleg Melniciuc a fost preșe- Ucraina nu intenţionează să trimită un ambasador în Federaţia
tivă ar putea trezi „suspiciuni de ra atunci că, în iunie-iulie 2017, dintele Judecătoriei Râșcani din Rusă în viitorul apropiat, menţionează într-un comunicat Minis-
către unii observatori indepen- Melniciuc, susținând că are in- iunie 2013, atunci când a fost terul de Externe ucrainean. Reacţia vine după o declaraţie făcută
denți cu privire la obiectivitatea fluență asupra judecătorilor, a numit, după mai multe contro- anterior de ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, potrivit
instanței”. pretins, acceptat și primit per- verse, prin decret prezidențial, căruia Rusia este dispusă să facă schimb de ambasadori cu
Prima ședință la Anenii Noi sonal 100 de mii de euro pentru de președintele Nicolae Timofti. Ucraina, dacă o astfel de decizie va fi luată de Kiev. „Nu planifi-
în dosarul lui Melniciuc a avut a-i face pe judecători să emită Anterior, acesta a deținut func- căm completarea postului vacant de şef al instituţiei diplomatice
loc pe 31 decembrie 2019, iar ur- o hotărâre favorabilă în folosul ția de vicepreședinte al acestei a Ucrainei în Federaţia Rusă”, subliniază MAE ucrainean. În martie
mătoarea este programată pen- unei persoane. În aceste circum- instanțe, fiind adesea în atenția 2014, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, Ucraina
tru joi, 13 februarie a.c. stanțe, având în vedere că fapta presei, care l-a criticat pentru l-a rechemat în ţară pe ambasadorul său la Moscova, Volodimir
comisă este incompatibilă cu comportamentul său. Melniciuc Ielcenko. De atunci, misiunea diplomatică ucraineană este con-
ÎNVINUIT ÎN DOUĂ DOSARE funcția de judecător, Harunjen a este finul de cununie al lui Mi- dusă de însărcinatul cu afaceri ad interim Ruslan Nimcinski. Am-
cerut CSM-ului să-l suspende din hai Poalelungi, fostul președinte basadorul rus Mihail Zurabov a fost revocat din Kiev în februarie
PENALE, MELNICIUC A
funcție pe Melniciuc, iar mem- al CSJ și fost președinte al Curții 2014, iar în iulie 2016 preşedintele Vladimir Putin l-a demis din
REVENIT ÎN SISTEM
funcţia de ambasador în Ucraina. Începând cu noiembrie 2016,
brii CSM au constatat că, „exer- Constituționale.
misiunea diplomatică rusă de la Kiev este condusă de însărcina-
Deși Melniciuc are statut de citarea în continuare a funcției
tul cu afaceri ad interim, Aleksandr Lukaşik.
învinuit în două dosare penale, de către judecătorul Melniciuc ar DIANA GAȚCAN / ZDG
EDITORIAL ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
6

La chimioterapie cu ministra Sănătății


I
eri, printre știrile cienților, au constatat că aceste
pe care le-am proceduri cauzează oboseală.
urmărit, am găsit Atât de mare, încât pacienții nu
și una îmbucurătoare, pot efectua nici cele mai simple
încurajatoare, chiar Și cum își imaginează ministra, chiar dacă activități. O altă stare comună
președintele Dodon a lansat inițiative, că sunt grețurile și vomitatul, greu
optimistă. Ministra de suportat. Și diareea, uneori
Sănătății, Muncii și acești bolnavi, împovărați de grețuri, vomă, incontrolabilă, e o stare aproape
Protecției Sociale, Viorica diaree, anemii sau hemoragii, pot hălădui comună pentru acești pacienți.
Dumbrăveanu, anunța cu ANETA GROSU / ZDG
pe coridoarele spitalului după cei câțiva lei Medicamentele citotoxice, indi-
compensați de stat, pentru drumurile pe care cate în chimioterapii, pot afecta
sentimentul împlinit al ANETA@ZDG.MD
măduva osoasă, cauzând anemii
satisfacției că mecanismul le fac spre și după chimioterapie? Dar cei care, sau chiar hemoragii. Aceleași
de compensare a serviciul de chimioterapie, me- poate, au rugat vreo rudă, un vecin sau au medicamente afectează cavi-
cheltuielilor de transport dicul eliberează un talonaș, după închiriat un automobil ca să ajungă în condiții tatea bucală, cauzând dureri și
pentru pacienții care care, cu acest bon, merge la con- mai bune până la spital și înapoi acasă, lor de leziuni. Da, în plus, aproape toți
tabilitatea Institutului Oncolo- pacienții supuși chimioterapiei,
efectuează în condiții de ce nu le sunt compensate cheltuielile de drum?
gic, unde i se restituie cheltuie- de obicei, în 2-3 săptămâni de
ambulatoriu servicii de lile tur-retur pentru transport”. tratament, se despart de podoa-
chimioterapie este simplu De altfel, presa afiliată șefu- ba capilară.
și extrem de accesibil. lui statului i-a atribuit acestu- Și cum își imaginează minis-
ia inițiativa de compensare de să nu-și imagineze cel puțin cum tri, poate ajungi acasă, de unde, tra, chiar dacă președintele Do-
Astfel, potrivit ministrei, ba- către stat a cheltuielilor pentru e să ieși de la o ședință de chi- în câteva săptămâni, revii pe don a lansat inițiative, că acești
nii pentru transport tur-retur vor transport tur-retur, suportate de mioterapie, să umbli pe la etajele același drum. bolnavi, împovărați de grețuri,
fi restituiți imediat după ședința persoanele cu maladii oncologi- Institutului Oncologic ca să-ți Dacă șeful statului s-ar putea vomă, diaree, anemii sau hemo-
de chimioterapie, direct la con- ce, care vin la Chișinău pentru ridici bănuții cheltuiți pe drum, să nu cunoască ce înseamnă o ragii, pot hălădui pe coridoare-
tabilitatea Institutului Oncolo- servicii de chimioterapie. Așa după care să urci în transportul chimioterapie, s-ar putea să nu le spitalului după cei câțiva lei
gic, după ce medicul curant îi va au și declarat. La inițiativa pre- public, la o stație oarecare de cunoască nici stările sau condiția compensați de stat, pentru dru-
elibera pacientului, după fiecare ședintelui, pacienților cu chi- pe strada Miorița, Grenoble sau în care se află un pacient oncolo- murile pe care le fac spre și după
ședință de chimioterapie, un bon mioterapie le vor fi compensate de pe Nicolae Testimițanu și să gic, după o astfel de intervenție, chimioterapie? Dar cei care, poa-
în baza căruia vor fi rambursați cheltuielile de drum. S-ar pu- ajungi la vreo gară auto, de unde ministra Sănătății ar trebui to- te, au rugat vreo rudă, un vecin
banii pentru transport. tea ca șeful statului să nu aibă să poți lua vreun transport până tuși să cunoască cel puțin câteva sau au închiriat un automobil ca
De fapt, declarația ministrei a habar ce înseamnă o ședință de acasă, în satul tău. Dacă reușești dintre stările unui pacient după să ajungă în condiții mai bune
fost una cu-adevărat stupefian- chimioterapie, la care trebuie să să parcurgi toate aceste etape, o sesiune de chimioterapie. până la spital și înapoi acasă,
tă. „Nu este nevoie de proceduri ajungi cu un autobuz de tip co- îți rămâne puțin de tot – să mai Nu altcineva, dar medicii, lor de ce nu le sunt compensate
ieșite din comun. Persoana trece mun, s-ar putea ca șeful statului parcurgi câteva sute de kilome- din observațiile lor asupra pa- cheltuielile de drum?

„Diplomația” lui Dodon


și ambasadorii tăcerii
M
arți, 11 februarie a.c., Igor Dodon a ieșit în fața
ambasadorilor R.Moldova și le-a tras mâța pe
spinare, în cel mai nediplomatic mod.

De ce stau ambasadorii cu școli diplomatice


„Funcția de ambasador nu școli diplomatice și ani de muncă
este funcția de a trimite pe cine- gârboviți în fața unui președinte și ani de muncă gârboviți în fața unui
va la pensie, la odihnă sau la sa- semidoct care-și face imagine pe președinte semidoct care-și face imagine
natoriu cum era primit la noi an- Youtube? Poate așa scrie în fișa pe Youtube? Poate așa scrie în fișa de post a
terior, la un loc mai călduț. Și eu de post a președintelui și a diplo- șefului statului și a diplomaților? Nu.
spun destul de sincer aici și foar- maților? Nu. ALINA RADU / ZDG
te dur - noi așteptăm de la voi re- Dacă ne uităm în atribuțiile ALINA.RADU@ZDG.MD
zultate. Nu sunteți la odihnă în președintelui R.Moldova, art. 77
afara țării”, s-a răstit președinte- din Constituție spune că „Pre-
le statului în adresa ambasadori- ședintele R.Moldova reprezintă Moldova nu sunt la odihnă sau și nu a reușit să viziteze semeț tribuabilă, în numele cetățenilor
lor adunați la Chișinău pentru o statul și este garantul suverani- la pensie”. În acest fragment, cancelariile vecinilor și cancela- din comunitatea ZdG, afirm că
ședință-fulger, pentru care am- tății, independenței naționale, selectat în mod special de Igor riile europene. Da, e o mare pro- ne e tare dor de ambasadori vo-
basadorii au străbătut mii de ki- al unității și integrității terito- Dodon, el explică de ce crede că blemă că și București-ul, și Kiev- cali, de diplomați verticali, care
lometri, din Japonia, China, dar riale a țării” și nu are atribuții ambasadorii dorm și lenevesc: ul, și multe alte capitale nu l-au să facă front comun împotriva
și din statele europene. de a umbla la ședințele Guver- „Dacă să punem un indicator primit pe Igor Dodon timp de unor lideri care se perindă pe la
Cuvintele grele, ca niște bu- nului, nici ale ministerelor. Iar la fiecare ambasadă, câți inves- aproape 4 ani. Dar asta nu a fost putere doar cu mâța-n sac și cu
căți de pavaj de la președinție, dacă umblă, nu este prerogativa titori ați atras în R.Moldova și problema diplomaților, de vreme mâna-n haznaua publică.
cădeau peste capetele aplecate sa să-i certe, nici să le măsoare care este dinamica schimbului ce în toți acești ani toți premierii A doua zi, Guvernul Chicu,
ale ambasadorilor. Nimeni nu-l performanța. De atribuțiile am- comercial, o să vedeți că nu fie- pe care i-a avut statul lui Dodon chipurile, a demis un șir de am-
privea în față. Unii - de rușine, basadorilor trebuie să se preo- care dintre dvs. o să aveți cu ce au mers în vizite oficiale în zeci basadori pe care Dodon i-a cer-
alții - de deznădejde. Pe mulți cupe ministrul de Externe, care să vă lăudați. (...) Fiți mai pro- de capitale. În acest caz, reiese că tat în ziua anterioară. Pe amba-
dintre ei îi cunosc personal, i-am potrivit Regulamentului stabilit activi. Insistați la președinte, la problema e a lui Igor Dodon, nu a sadori așa și nu i-a auzit nimeni.
întâlnit timp de 30 de ani pe la de lege „coordonează activita- ministru - să vină la foruri bila- diplomaților. Atâta timp cât oameni cu bibli-
diferite acțiuni, prin diferite ca- tea misiunilor diplomatice ale R. terale”. Da, asta e: Dodon vrea Nu pun mâna în foc pentru oteci și inteligență vor tolera să
pitale ale lumii. Despre unii știu Moldova în străinătate”. Dar mi- bani și vizite în cancelarii euro- niciunul dintre acești ambasa- fie chemați și umiliți în public,
că au studii selecte, experiență nistrul tăcea, iar Dodon jignea. pene care nu s-au întâmplat, dar dori. Dacă ei acceptă să lucreze lideri abuzivi ca Dodon vor creș-
diplomatică extinsă, biblioteci Pe pagina de Youtube cu nu- cine e vinovat? în acest sistem și să asculte abu- te, vor ocupa spații publice și se
serioase în lista de cărți citite și mele „Președintele Igor Dodon” Din alte surse am înțeles că zurile verbale ale unui asemenea vor menține în ele, sfidând inte-
abilități de muncă. a fost plasat un video care așa și Igor Dodon e de-a dreptul mâh- președinte - e problema lor. Dar, ligența micilor plătitori de taxe.
De ce stau ambasadorii cu este intitulat: „Ambasadorii R. nit, că la final de mandat el așa în calitate de cetățeană și con- Rămânem de Gardă.
7 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
VIAȚA REDACȚIEI
DE JOI
PÂNÃ JOI Ziua Îndrăgostiților
JOI, 6 FEBRUARIE
A telefonat Vera Eşanu, arătân-
du-se extrem de nemulţămită
poate ruina o relație
S
de taxele pe care chişinăuienii
trebuie să le achite pentru fântul Valentin,
diverse servicii. Vera Eşanu vedea că x sau y merg de Ziua
consideră că cei care formează
chiar dacă este Îndrăgostiților la restaurante de
preţurile ar trebui să nu uite o sărbătoare lux, concerte sau evenimente cu
cum sunt remuneraţi cetăţenii împrumutată în un standard ridicat, iar de cele
R. Moldova şi cât de greu se cultura românească, mai multe ori aceste experiențe
descurcă o parte dintre ei. vor fi idealizate înainte ca aces-
a devenit neoficial tea să se întâmple. Atunci inter-
Ziua Îndrăgostiților și vine un moment ciudat în viața
TOT JOI la români, devansând unui cuplu, deoarece partenerul
ne-a telefonat Tudor Maco-
venco. Ne-a spus că a citit cu „autohtonul” Dragobete. se va simți complexat că nu va
interes articolul despre ado- Cu toate acestea, studiile putea oferi iubitei o seară ma-
lescentele care devin mame. gică precum vede pe rețelele de
arată că 79% dintre socializare. Aceste comparații
Dl Tudor susţine că nu doar
familia, şcoala sau biserica oameni sărbătoresc Ziua pot duce la frustrări cu privire
sunt responsabile de acest fe- Îndrăgostiților, deoarece la modul nostru de a sărbători,
nomen, ci şi posturile TV care se simt constrânși de rii decât să nu se ridice la chiar dacă în acest moment a
mediatizează publicitate vul- așteptările partenerului: fost perfect plăcut și satisfăcă-
presiunea socială și
gară. „În lipsa părinţilor, copiii 1.Așteptări prea înal- tor”, declară psihologa.
pot urmări la televizor orice, comercială, potrivit te. „Pentru mulți, Sfântul 3. Acutizarea problemelor în
făcându-şi propriile concluzii”, statista.com. Valentin vine cu o mulți- cuplu. „Chiar dacă poate suna

79%
susţine Tudor Macovenco, un me de așteptări, inclusiv paradoxal, Ziua Îndrăgostiților
bun cunoscător al psihologiei Potrivit psihologului Lenke cadouri, mese speciale poate chiar să acutizeze pro-
copiilor, dat fiind că a muncit Iuhoș, din cauza presiunii socia- și localuri romantice. blemele pe care le avem deja în
mai mult timp pentru ei, în
le, care te îndeamnă să te racor- Cu toate acestea, cu cât cuplu, deoarece gândul ascuns
diverse colective teatrale.
dezi la cutumele societății – veș- așteptările sunt prea ri- adânc în subconștientul nostru
nicul „așa se face” – în perioada dicate, cu atât mai ușor - de “seară perfectă” - va ieși la
VINERI, 7 Sfântului Valentin, cu două săp- s-au creat premisele unei iveală și va fi extrapolat către
FEBRUARIE tămâni înainte și după sărbătoa- dintre oameni dezamăgiri, deoarece gândul de “relație perfectă”. În
A telefonat o cititoare din
re, există mult mai multe șanse ca
relațiile să se destrame, deoarece
sărbătoresc Ziua partenerul poate fi pus
față în față cu realitatea,
preajma sărbătorii de 14 februa-
rie, avem tendința de a exagera
Ungheni. Ne-a spus că în acest
an este abonată pentru prima mulți dintre noi în aceste zile nu Îndrăgostiților, care nu se potrivește cu unele gânduri, sentimente și
dată la ZdG. Doamna ne-a știm să ne comportăm „așa cum speranțele nerealiste ale fapte, deoarece suntem de pă-
sugerat că în ziar ar trebui trebuie”. „Mulți intră în panică deoarece se simt partenerei. De asemenea, rere că partenerul nu se ridică
să existe, neapărat, o pagină
de poezie, în care cititorii ar
în această perioadă, deoarece nu
știu care sunt așteptările parte-
constrânși de multe cupluri care aleg să
intre într-o relație spe-
la așteptările unei “relații per-
fecte”. De asemenea, coroborând
publica în special versuri cu nerului, le este teamă să nu dez- presiunea socială rând că totul va fi roz și emoțiile exagerate cu presiunea
subiecte politice. amăgească, probabil nu au atâția că băiatul îi va face toa- socială, sentimentele noastre
bani pentru cadouri sofisticate și comercială... te poftele, ajung până în negative se pot intensifica într-o
pe care le așteaptă partenerul și, stadiul în care pot apărea relație disfuncțională care poate
LUNI, 10 de cele mai multe ori, aleg calea dezamăgirile și disfunc- escalada în reproșuri, certuri sau
FEBRUARIE cea mai simplă: de a se eschiva și țiile în cadrul relației”, chiar despărțiri temporare sau
A telefonat, iar ulterior a de a găsi motive de ceartă, spe- explică psihologa Lenke definitive”, conchide psihologa
ajuns la redacţie un cetă- rând la despărțire temporară în Iuhoș. Lenke Iuhoș
ţean din raionul Călăraşi. Un preajma Zilei de 14 februarie”, ta afirmă că 3 factori esențiali 2.Comparația cu alții.
om simplu, care a decis să explică psihologa Lenke Iuhoș. îi împing pe bărbați să prefere „Datorită sau din cauza Facebo- Sursa:
„dezgroape” marea fraudă Mai mult decât atât, specialis- despărțirea în preajma sărbăto- ok sau Instagram, cu toții putem pluscommunication.eu
legată de bonurile patrimoni-
ale, care au îmbogăţit şi i-au

SCRISOAREA CITITORULUI
făcut „gospodari” pe o parte
dintre corupţii acestui stat.

Nu-i nimic mai rușinos decât


Omul s-a adresat mai multor
instituţii oficiale, a primit şi
câteva răspunsuri inutile,
după care a ajuns la un avo-
cat din oficiu, care i-a sugerat

să fii condus de-un mincinos


să se adreseze cu o cerere
la Procuratura Generală, ca
aceasta să investigheze ca-
zurile de îmbogăţire ilicită şi
de împroprietărire, pe seama

A
bonurilor patrimoniale ale
cetăţenilor. Cititorul ZdG a șa cum de câteva nu dea Domnul, să-l păstrăm. murdare, cu soarta celor min- orientarea? Oare chiar societa-
venit la redacţie să ne întrebe săptămâni am Acesta e atât de mincinos, țiți, umiliți și e tare dureros că tea noastră e profund bolnavă
dacă nu cumva ar trebui să fățarnic, toxic și viclean, până în mulți îl cred. El devine tot mai și nu conștientizează ce balaur
se solidarizeze mai multe vic- intrat într-un an
măduva oaselor, până-n mole- obraznic, mai periculos și acest hapsân și periculos a ieșit la su-
time ale acelui jaf şi să ceară nou, cu acest prilej, vă cula și atomul ființei sale. Acest lucru se întâmplă pentru că noi prafață și nu are de gând să se re-
ca statul să le facă dreptate. urez mult bine, sănătate, tip mincinos se prezintă ca fiind îi permitem, fără a analiza și a tragă din funcție? Oameni buni,
prosperitate și un viitor apărător al statalității noastre, conștientiza că acest tip a pier- dragi concetățeni, treziți-vă, in-
MARȚI, 11 mai bun decât prezentul. al valorilor noastre naționale. dut cu totul simțul responsabili- formați-vă din surse credibile,
Valori false, pe care ni le pre- tății și al realității. El își permi- păstrați-vă verticalitatea și dem-
FEBRUARIE Fiecare dintre noi trebuie să zintă nouă, împachetate într-un te luxul pe care nu și-l permit nitatea. Nu putem să-i încredin-
A venit la redacţie Simion Mos-
calu. Ne-a adus două scrisori.
fie conștient de faptul că un vii- ambalaj multicolor, garnisit cu șefii unor state bogate. Nu știi țăm un al doilea mandat - ar fi
Una - despre problemele de tor mai bun depinde de noi toți, mesaje de dragoste și grijă enor- ce să crezi, oare el nu cunoaște o catastrofă socială! El ne-a de-
sănătate ale fiului său, acu- de responsabilitatea noastră și mă pentru acest popor necăjit, situația reală a poporului sau o monstrat că nu își respectă pro-
zând medicii de incapacitatea de propria soartă. De altfel, nu umilit, rătăcit, buimăcit și min- ignoră total, făcându-și plăcerile misiunile, el s-a discreditat deja
de a-l trata şi cea de-a doua e, pur și simplu, un an nou. Am țit de tot felul de hoțomani. În personale? Cheltuind milioane cu primul mandat. Gândiți-vă la
scrisoare – despre intenţiile intrat în anul alegerilor prezi- același timp, el ne vinde, ca pe pentru vacanțe luxoase, de câ- viitorul nostru, al copiilor și ne-
şefului statului, Igor Dodon, de dențiale. Deocamdată, nu se știe o turmă, în interesul personal și teva ori pe an, oare nu-l mustră poților noștri! Ei nu ne vor ierta.
a acţiona în judecată ZdG. A zis dacă vom avea un scrutin sau de clan, afișând pe față un zâm- conștiința pentru faptul că sunt Gândiți-vă la Dumnezeu!
că ambele sunt foarte comple- două. Important este să ne gân- bet fariseic, respingător, de tră- atâția cetățeni flămânzi și goi
xe şi argumentate, insistând dim bine ce fel de președinte ne dător, asociat cu cel al Iudei. El în această țărișoară? Oare chiar Galina Bodorina,
neapărat să le publicăm. dorim. Pe acesta, pe care îl avem, e un clovn care joacă spectacole poporul nostru a pierdut cu totul pensionară
ANCHETE ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
8

Justiție sub semnul


„alcool la volan”
„Poate o să se schimbe legile atunci când o să păţească cei care le fac”
Serghei Gorelco a ajuns la spital cu doar câteva ore mai devreme ca inima xandr Selemet. Acesta explică și de libertate, instanța l-a lăsat
fiului său să înceteze să mai bată pentru totdeauna.  faptul că încălcarea regulilor de în libertate pe șofer, pe motiv că
securitate a circulației de către „executarea pedepsei cu închi-
De aproape un an, Andreea (nume modificat), în vârstă de numai patru o persoană în stare de ebrieta- soarea stabilită inculpatului nu
te, încălcare soldată cu decesul este rațională. Or, în cazul con-
ani, își așteaptă în fiecare zi tatăl, fără să știe că acesta nu va deschide
unei persoane, constituie, potri- damnării reale, va fi în imposi-
ușa casei și nu o va mai lua în brațe niciodată. vit Codului Penal, o infracțiune bilitate de a repara prejudiciului
comisă din imprudență. Prin ur- moral și material și nu va fi în
Toate visurile Anastasiei despre o viață fericită alături de Constantin s-au mare, aceasta poate fi pedepsită stare să ajute succesorii victimei,
ruinat într-o dimineață de iarnă, când a primit un telefon, prin care a fost doar cu executarea pedepsei în astfel va fi în detrimentul famili-
anunţată că soțul ei a decedat. penitenciar de tip deschis. ei victimei”.
Condamnatul a depus apel „Cred că mai sunt cazuri, nu
Toate aceste vieți au fost strivite de șoferi care au urcat la volan în stare împotriva sentinței respective, suntem doar noi cu asemenea
avansată de ebrietate. iar pentru 17 martie este fixată traume psihologice. Cred că nu
prima ședință la Curtea de Apel este normal ca în cazul în care
Cahul. Cea mai mare teamă a ta- o persoană decedează făptașului
tălui lui Artiom este că pedeapsa, să i se aplice o sentință ușoară.
pe care și așa o consideră mult Nu am fost de acord cu o aseme-
prea blândă, ar putea fi redusă. nea pedeapsă: patru ani la domi-
Pe 11 februarie a.c., Artiom urma ciliu. Persoana continuă să con-
să împlinească nouă ani. ducă. Adică ar putea să mai facă
victime. Nu a fost o lecție dură de
„CRED CĂ MAI SUNT CAZURI, viață ca cel puțin să i se ia permi-
NU SUNTEM NUMAI NOI” sul? Nu știu dacă există justiție
corectă în asemenea caz. Un om
MARINA CIOBANU / ZDG Un șofer beat criță a trans- și-a pierdut viața, iar altă per-
format în cioburi și viața altei soană continuă să ducă un mod
familii. Trei copii, dintre care doi de viață normal”, susține soția
Statisticile și știrile difuza- minori, au rămas fără tată. Fiica bărbatului decedat în accident,
te aproape zilnic despre șoferi cea mică are patru ani și nu în- căruia, prin decizia instanței, ar
identificați în stare de ebrietate țelege încă ce s-a întâmplat și de urma să-i fie achitate prejudicii
au devenit pentru cei mai mulți ce tatăl ei nu mai este acasă timp morale și materiale și câte 150 de
dintre noi doar cifre care ilus- de aproape un an. Mama acesto- mii de lei pentru fiecare copil.
trează un fenomen constant pre- ra încearcă să fie puternică și să „Până nu există o influență,
zent pe drumurile din țară. Din- ducă pe umerii săi toate proble- nu poate fi o sentință atât de
colo de aceste date, fiecare caz în mele familiei, în pofida durerii și blândă”, consideră femeia care
care un om și-a pierdut viața din a salariului de bugetar, mult prea a angajat un avocat ca s-o ajute
cauza unei persoane care a urcat mic pentru a crește și întreține să facă dreptate în dosarul morții
beată la volan este o tragedie pe de una singură trei copii, dintre soțului său.
care, probabil, nicio pedeapsă nu care unul - student.  Potrivit avocatului, instanța
o poate compensa. Femeia a solicitat să nu-i fie nu trebuia să accepte examina-
divulgată identitatea, pentru că rea cauzei în procedură simplifi-
„ EXISTĂM, PUR ȘI SIMPLU” șoferul beat, care în primăvara cată, ceea ce presupune din start
anului trecut a provocat acci- reducerea cu o treime a pedep-
Acum jumătate de an, copi- dentul în care soțul său, fiind pa- sei, deoarece în cadrul audierii
lăria lui Artiom a fost strivită, la sager, a decedat, este din aceeași șoferului în calitate de incul-
propriu, de lovitura unui auto- Locul unde se jucau cei cinci copii localitate și este fost funcționar pat acesta a declarat că nu ține
mobil condus de un tânăr aflat în în momentul în care șoferul beat public, iar viața de zi cu zi, „față minte circumstanțele în care s-a
stare de ebrietate. În acea seară, a pierdut controlul volanului și a în față” cu acesta este o încercare produs accidentul, dar admite
de 2 august, Artiom, fratele său derapat de pe traseu. prea grea. toate probele acuzării. 
mai mare și alți trei copii din Bărbatul, care la momentul „Există un șiretlic, dar în ho-
mahala se jucau pe marginea accidentului avea în sânge o con- tărârile plenare ale Curții Supre-
drumului de pietriș din preajma lege. Acesta a fost reținut și ulte- Comrat a aplicat-o la 12 decem- centrație de alcool de nouă ori me de Justiție cu privire la apli-
casei, când o mașină a intrat pe rior plasat în arest preventiv. brie 2019 pe numele șoferului mai mare decât nivelul minim carea procedurilor simplificate
contrasens și a ajuns pe partea În aceeași perioadă, Serghei beat, care conducea fără permis admis de lege, a fost condamnat expres este stipulat că inculpatul
opusă a drumului, acolo unde se Gorelco, tatăl lui Artiom, era ple- de conducere. la patru ani de închisoare în pe- trebuie să indice circumstanțele,
aflau copiii. Artiom a suportat cat, de numai nouă zile, la mun- Alexandru Capsamun a fost nitenciar de tip deschis, pedeap- cuvânt în cuvânt, cum este în ac-
cea mai puternică lovitură, fiind că în Federația Rusă. Bărbatul a condamnat la cinci ani și trei luni sa însă i-a fost suspendată pen- tul de învinuire. În cazul de față,
spitalizat de urgență în secția de luat în grabă avionul și a reve- de închisoare într-un peniten- tru un termen de patru ani, iar inculpatul s-a ridicat în sala de
reanimare, cu traumă cranio-ce- nit la Comrat, unde soția se afla ciar de tip deschis. Aceasta este, acum acesta se află în libertate ședințe și a spus că nu ține min-
rebrală. Fratele său și un prieten la spital alături de cei doi fii. La potrivit legislației, cea mai aspră și continuă să șofeze, chiar dacă te. Nu cred că este o abordare co-
s-au ales cu traumatisme de gra- doar câteva ore după ce a ajuns pedeapsă care putea fi aplicată instanța de judecată i-a anulat rectă”, precizează avocatul.
vitate medie, iar alți doi copii au acasă, Artiom a încetat din via- în privința șoferului, explică Ale- dreptul de a conduce mijloace de
fost diagnosticați cu vătămări ță. De atunci, pentru totdeauna, xandr Selemet, procurorul care a transport. „COSTICĂ ERA ÎN MAȘINA
ușoare. viața familiei Gorelco a fost îm- gestionat dosarul. Avocatul părții vătămate sus- DE URGENȚĂ, DAR ACEASTA
La volanul BMW-ului se afla părțită în două: „până” și „după” „Este sancțiunea maximă ține că încă în timpul urmăririi NU PORNEA”
Alexandru Capsamun, un tânăr accident.  care poate fi aplicată, întrucât penale bărbatul ar fi perfectat un
de 26 de ani din aceeași locali- „Existăm, pur și simplu. Nici inculpatul și-a recunoscut vina. permis de conducere românesc, Dezamăgită de legile și justi-
tate, satul Dezghingea, raionul nu pot să vorbesc…”, suspină Ce pedeapsă am solicitat, aceea respectiv, în prezent ar circula ția din R. Moldova este și fami-
Comrat. Bărbatul avea în sânge Serghei Gorelco printre lacrimi, a și fost aplicată de instanță”, liber pe traseele din R. Moldova. lia Meleca din comuna Coșnița,
o concentrație de alcool ce depă- despre acest „după” și despre precizează procurorul oficiului Chiar dacă familia a insistat raionul Dubăsari. Singurul fiu,
șea de șapte ori norma admisă de pedeapsa pe care Judecătoria Vulcănești al UTA Găgăuzia, Ale- asupra unei pedepse privative Constantin, în vârstă de 28 de
9 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
ANCHETE
ani, polițist în cadrul serviciului
patrulare al Secției Securitate
Publică a Inspectoratului de Po-
liție Dubăsari, a fost lovit mortal
de un șofer beat criță în diminea-
ța zilei de 3 februarie 2018. 
Constantin avea zi liberă și,
la scurt timp după ce soția sa,
Anastasia, a plecat la serviciu, a
ieșit la marginea satului pentru
a lua un microbuz spre Chișinău.
Avea nevoie de piese de schimb
pentru a-și repara automobilul.
La o distanță de numai o oră,
soția și părinții acestuia au fost
anunțați despre un accident în
care Constantin a avut de suferit.
„Am plecat în grabă la lo-
cul accidentului. Acolo era deja
mașina poliției și ambulanța. Pe
Costică nu l-am mai văzut, dar
încălțămintea era într-o parte,
scurta, plină de sânge, în altă
parte. M-am gândit: unde-i Cos- Șoferul, care la momentul producerii
tică? Mașina lui nu o vedeam. accidentului, avea o concentrație
M-am apropiat de soț și el îmi de alcool în sânge de nouă ori mai
spune: mă tem că îi gata cu Cos- mare decât nivelul minim admis
tică. El era în mașina de urgență, de legislație, a fost pedepsit cu
dar aceasta nu pornea. Băieții închisoare cu suspendare.
știau că era sfârșitul, dar nu pu-
teau să-mi spună. Știau că avu-
sesem un infarct. A început să se
adune lumea, să vină polițiști. Eu tenciar, unde la nivel internați- tenție a Autorității Naționale a
tot întrebam la urgență. Într-un onal condițiile sunt recunoscute Penitenciarului, explică că în pe-
sfârșit, a ieșit medicul și ne-a drept „inumane și degradante”, nitenciar de tip deschis persoa-
anunțat: cu părere de rău, l-ați a servit temei pentru ca incul- nele sunt doar supravegheate,
pierdut pe Costică! (...) Nu știam patul să depună recurs la CSJ și având posibilitatea să se depla-
încă care-i situația, cine l-a lovit, să ceară instanței compensarea seze liber în perimetrul instituți-
dar vedeam că șoferul, Alexei, aflării în aceste condiții prin re- ei, sunt cazate în spații locative,
beat criță, încerca să pătrundă în ducerea termenului de pedeapsă. nu în celule, iar după regimul
mașina de urgență să vadă ce-i CSJ a demis recursul și a trimis inițial de detenție, care durează
acolo, dar polițiștii îl dădeau îna- cauza la rejudecare. CA Chișinău o lună, au posibilitatea să dețină
poi, ca să nu mă rănească și mai a refuzat aplicarea mecanismu- telefon și bani, să muncească la o
tare. Numai eu strigam: „Vedeți lui de compensare a pedepsei, distanță maximă de 25 de km de
ce înseamnă beția la volan?”, iar iar șoferul a contestat și această instituție și să aibă zile de odih-
soțul mă liniștea, „Valea, nu stri- decizie la CSJ. La 29 octombrie nă sau concedii de maximum 12
ga că sunt mulți străini”, adică 2019, Alexei Condur a obținut, zile. În ultimul regim de deten-
șefi, dar eu i-am răspuns că nu- pentru a doua oară, o decizie de ție, cel de socializare, care func-
mi pasă”, povestește îndurerată rejudecare a dosarului la Curtea ționează cu maximum șase luni
mama lui Constantin, Valentina de Apel Chișinău. înainte de termenul de eliberare,
Meleca. „Tragem nădejdea că se va condamnații au dreptul să locu-
Șoferul beat s-a constatat că
e Alexei Condur, de 21 de ani, la
momentul accidentului, din ace-
schimba ceva, se va face vreo
lege și ne va fi și nouă mai ușor
pe suflet. Noi tot avem o piatră
STATISTICI iască cu familia.
În regimul de tip semiînchis,
condamnații se află permanent
eași localitate, Coșnița, Dubă-
sari. În acea dimineață de sâm-
bătă, el se îndrepta spre casă,
grea pe inimă. Cum așa? Furi un
ou, îți dă cinci ani, ucizi omul, îți
dă trei ani. Eu nu știu în ce țară
2019 sub supraveghere, după ce is-
pășesc o treime din termenul
pedepsei se pot deplasa fără es-
după ce toată noaptea se distra- este așa ceva? Nu știu ce să mai Peste 5 330 de șoferi au fost identificați în stare de ebrietate cortă în afara instituției, în raza
se cu prietenii în cafenele și a zic, câți nervi pierduți, câtă jale, la volan penitenciarului.
consumat alcool. Imediat după câtă suferință… Îți vine să faci Au fost pornite peste 4 000 de cauze penale (3095 - trimise în Ion Matușenco, avocat care
accident, polițiștii au stabilit că vreo nebunie. Ei habar nu au de instanță; 128 – clasate și încetate) gestionează mai multe dosare
Alexei avea o concentrație a va- oameni”, suspină Iurii Meleca, și circa 1330 de cauze contravenționale (640 de cauze trimise ce vizează starea de ebrietate la
porilor de alcool în aerul expirat tatăl lui Constantin, care lucrea- în instanță) volan consideră că, în cazul pe-
de aproape șase ori mai mare de- ză șofer în unitatea de pompieri S-au produs 157 accidente rutiere din cauza stării de depselor, problema o constituie
ebrietate la volan soldate cu:
cât nivelul minim admis de lege. din Coșnița. spațiul de interpretare pe care
36 persoane decedate;    
Alexei și-a recunoscut vina și a „Poate o să se schimbe legi- legea îl oferă judecătorului.
181 persoane traumatizate.
solicitat ca judecata să se facă le atunci când o să pățească cei „Nu trebuie să uităm faptul
în baza probelor administrate care le fac, când o să piardă un La 1 ianuarie 2020, 110 persoane ispășeau pedepse în că art. 264 este o infracțiune
la faza de urmărire penală, fapt suflet, cel mai apropiat de la ei penitenciare pentru că au urcat la volan în stare cu grad avansat care se caracterizează ca fiind
care, din start, i-a redus pedeap- din familie, dar nu dea Domnul, de ebrietate: săvârșită din imprudență, adică
sa cu o treime. că nu-mi doresc așa ceva. Dar 21 – în penitenciar de tip deschis; nu există intenție directă. Deci,
Deși procurorul a solicitat dacă-i răspundere, atunci tre- 71 – în penitenciar de tip semiînchis; acesta este un indice foarte im-
cinci ani de închisoare în peni- buie să fie răspundere. Eu mă 17 – în penitenciar de tip închis. portant la stabilirea pedepsei.
tenciar de tip semiînchis, instan- uit în țările europene. Am prie- Referitor la starea de ebrietate
ța l-a condamnat la trei ani de teni prin Spania, prin Anglia și La 1 ianuarie 2020, 99 de condamnați ispășeau pedepse în însă eu am o altă părere. Ar fi
închisoare în penitenciar de tip toți îmi spun, toți mă întreabă, penitenciarele din țară pentru încălcarea regulilor de securitate mult mai aplicabilă legislația
deschis și l-a privat de dreptul de după ultima sentință: „Cum s-a a circulației și exploatare a mijloacelor de transport, inclusiv de din România, care califică astfel
a conduce mijloace de transport întâmplat, Valentina, numai trei către persoane care se aflau în stare de ebrietate: de fapte drept „omor din impru-
pentru o perioadă de patru ani. ani? Să fi fost în Spania sau pes- 63 – în penitenciar de tip deschis; dență”. În R. Moldova încă nu
Totodată, l-a obligat să achite te hotare, acolo se dau ani!”. Da, 26 – în penitenciar de tip semiînchis; s-a dat o apreciere obiectivă pe
prejudicii de 200 de mii de lei fa- poate condițiile sunt mai bune în 10 – în penitenciar de tip închis. scară valorică. Mergem încă doar
miliei lui Constantin. închisori, dar oamenii sunt pe- pe art. 264, care datează încă din
Sentința a fost citită de Ju- depsiți. Dar trei ani?” se întreabă Codul din 1961. După părerea
decătoria Criuleni la 2 mai 2018, nedumerită mama lui Constan- tiției și luptă în instanță pentru mecanismului abstinenței de la mea, ar trebui să existe pedepse
dar a devenit executorie la 11 tin. pedepse mai aspre, autoritățile consumul de băuturi alcoolice mult mai aspre pentru infracțiu-
septembrie 2018, când a fost spun că legislația a fost înăsprită pentru o anumită perioadă. nile prevăzute de alin. 4 și 5 ale
menținută de Curtea de Apel CÂT DE ECHITABILE SUNT treptat, iar supraîncărcarea pe- Până atunci, șoferii beți sunt art. 264. (Alin. 4 al art. 264 din
Chișinău. În toată perioada PEDEPSELE nitenciarelor nu este o soluție, condamnați la închisoare în pe- Codul Penal prevede pedeapsă
această, Alexei Condur s-a aflat iar următorul pas care ar urma să nitenciar de tip deschis sau se- de la 4 la 8 ani de închisoare în
în arest preventiv, în Peniten- În timp ce familiile victimelor fie întreprins este sechestrarea miînchis.  penitenciar de tip deschis pentru
ciarul nr. 13 din Chișinău. Pre- accidentelor provocate de șoferi în folosul statului a mijloacelor Sergiu Mihailenco, șef al Di- încălcarea de către o persoană
cizarea este necesară pentru că aflați în stare de ebrietate în- de transport conduse de șoferi recției siguranță și regim peni- aflată în stare de ebrietate a re-
anume deținerea în acest peni- cearcă să înțeleagă deciziile jus- în stare de ebrietate și aplicarea tenciar a Direcției generale de- gulilor de securitate a circulației
ANCHETE ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
10
anului trecut 120 de persoane au tare a acesteia. În acest caz ne
trecut instruirea respectivă pen- referim la pedeapsa cu muncă
tru a putea recupera dreptul de a neremunerată. Șeful Inspecto-
conduce mijloace de transport, ratului Național de Probațiu-
pe când în R. Moldova există cir- ne, Andrei Iavorschi, susține că
ca 5 600 de șoferi cărora le-a fost drept serviciu pentru persoane-
anulat dreptul de a conduce sau le pedepsite cu muncă neremu-
au fost privați de acest drept. nerată, acestea au de executat
Inspectoratul Național de zilnic de la două la patru ore de
Probațiune este și instituția muncă.
care pune în aplicare orele de „De obicei, condamnații
muncă neremunerată în folosul pentru încălcarea regimului cir-
statului, pedepse care de un an culației rutiere sunt redirecțio-
substituie amenzile pentru con- nați la morgă și la spitale. Acolo
ducerea în stare de ebrietate cu ei execută muncă sub formă de
grad avansat, despre sancțiuni curățenie, aranjamente, adică
mai aspre. La acest moment, muncă mai puțin calificată. Ei
susține Andrei Iavorschi, este sunt direcționați acolo pentru
prematur să ne referim la impac- a avea un impact vizual ce ține
tul înlocuirii amenzii cu muncă de consecințele faptelor cu ca-
neremunerată. O analiză a ho- racter deviant. Neexecutarea
Polițistul Constantin Meleca avea 28 de ani tărârilor de judecată pronunțate muncii, și sunt cazuri destul
când un șofer beat l-a spulberat de pe marginea în acest an arată însă că șoferii de frecvente, atrage după sine
drumului, în timp ce aștepta un microbuz. continuă să urce repetat beți la schimbarea muncii în zile de
volan, în pofida acestei pedepse privațiune de libertate”, preci-
„mai aspre”. zează Andrei Iavorschi, care nu
Se întâmplă în cazul lui Vasi- exclude faptul că șoferii ar pu-
sau de exploatare a mijloacelor care sunt în afara Inspectoratu- tirea cadavrelor, iar altă sesiune le Rusu din Șerpeni, Anenii Noi, tea recurge la mită pentru a se
de transport). lui Național de Probațiune. Una are loc în instituții medicale, care de trei ori a urcat la volan, eschiva de la realizarea muncii,
Atât timp cât în norma impe- dintre sesiuni are loc la morgă, unde persoanele asigură timp fără a deține un permis de con- dar dă asigurări că procesul de
rativă din Codul Penal va fi pre- unde persoanele cărora le-a fost de cinci ore asistență victimelor ducere și fiind în stare avansată executare este monitorizat și
văzut „de la” și „până la”, acesta anulat dreptul de a conduce asi- accidentelor rutiere”, susține șe- de ebrietate, și de trei ori a fost există cazuri în care conducă-
este un spectru care dă posibili- gură asistență timp de cinci ore ful instituției, Andrei Iavorschi, pedepsit cu muncă neremunera- tori ai autorităților publice lo-
tate instanței să stabilească mi- la autopsie, toaletare sau pregă- care precizează că pe parcursul tă în folosul comunității. Pentru cale care nu au îndeplinit cores-
nimum și maximum, pe când ar a patra recidivă, procurorul a so- punzător supravegherea muncii
trebui să existe indicatori exacți. licitat absolvirea de pedeapsă a neremunerate au fost pedepsiți,
E un spațiu de manevrare, de in- inculpatului prin aplicarea Legii inclusiv prin privarea de drep-
terpretare, inclusiv, în defavoa- privind amnistia în legătură cu tul de a ocupa funcții publice.
rea părții vătămate și în favoarea aniversarea a 25-a de la procla-
inculpatului. Este rolul Comi- marea independenței R. Moldo- DE UNDE ÎNCEPE
siei juridice a Parlamentului de PAVEL VOICU, va. La rândul său, procurorul a REZOLVAREA PROBLEMEI
a analiza întreaga practică de considerat că „inculpatul poate
aplicare a pedepselor din ultimii MINISTRUL fi considerată o persoană ce ma- Ilie Bricicaru, directorul Ob-
cinci, zece ani, pe toate dosarele AFACERILOR INTERNE nifestă o căință activă” și a înce- servatorului de Siguranță a In-
cu respectiva încadrare juridică, tat procesul penal prin aplicarea frastructurii Rutiere din cadrul
iar CSJ să vină cu o recomanda- Legii privind amnistia.  Universității Tehnice a Moldovei,
re”, e de părere juristul. Cât de eficient luptă statul împotriva Este și cazul lui Piotr Cistov consideră că problema pedep-
O pedeapsă complementară fenomenului stării de ebrietate la volan? din Anenii Noi care, în septem- selor este importantă, doar că,
prevăzută de lege atât pentru brie 2019, pentru a șasea oară în prioritar, ar trebui ca statul să se
șoferii care au fost identificați la Noi considerăm că pedepsele care există astăzi sunt aspre, ultimii zece ani, a fost pedepsit axeze pe identificarea cauzelor
volan în trafic în stare avansa- dar cetățenii nu înțeleg că, după ce au consumat alcool, pot penal pentru că a urcat la volan consumului de alcool, iar înainte
tă de ebrietate, cât și pentru cei deveni atât infractori, cât și victime. Cred că este necesar de în stare avansată de ebrietate. De de a elabora politici ar trebui să
care au comis accidente cu victi- înăsprit unele pedepse și o să vin cu asemenea propuneri. Acest patru ori acesta a fost condam- facă statistică calitativă și ana-
me este anularea dreptului de a lucru nu înseamnă că ele se vor întâmpla, deoarece ele trebuie nat la muncă neremunerată în liză.
conduce mijloace de transport. să treacă expertizarea, iar apoi, susținute de Legislativ. Prin folosul comunității, iar o singură „În linii generale, în toa-
Veaceslav Sârbu, șef al Ser- urmare, pentru șoferii care conduc în stare de ebrietate și cei dată - la șapte luni de închisoare. tă lumea se consumă alcool, se
viciului Juridic al Inspectoratu- care comit accidente rutiere cu soldarea răniților și decedaților Acesta n-a stat însă în penitenci- încalcă regulile de circulație
lui Național de Patrulare, spune am să propun confiscarea unității de transport în instanța ar pentru că a obținut în instan- rutieră. E altceva atunci când
ce înseamnă acest lucru. „Este de judecată. (...) Ar trebui să ne pună în gardă anume acest ța de apel aplicarea amnistiei. țările dezvoltate au o analiză a
număr de 5 330 de persoane care au condus în 2019 în stare
perceput de unii că se anulează Pentru ultima recidivă, din iunie fenomenului. Nu putem vorbi
de ebrietate. Or, dacă în privința acestora sunt pornite dosare
pentru patru ani din conside- 2019,  prima instanță l-a sancți- despre prevenție, dacă nu facem
penale, transformăm R. Moldova într-o țară de condamnați.
rentul că după această perioadă, onat din nou cu muncă neremu- analiză, pentru că în cazul acesta
Lumea nu înțelege că aceasta este și o pată pe viitor.
dacă dorește, persoana poate să nerată în folosul comunității și facem prevenție cu ochii închiși,
redobândească dreptul de a con- doar recent Curtea de Apel Chi- iar consumul de alcool este un
duce. Pentru ca acest lucru să se Cum apreciați pedepsele non-privative de șinău a schimbat pedeapsa cu în- factor de risc. Cât de eficient este
întâmple, însă, urmează a fi în- libertate și în penitenciare de tip deschis chisoare într-un penitenciar de ca să majorăm amenzile? Din
trunite trei condiții cumulative: tip semiînchis, pentru un termen punctul meu de vedere nu este
să expire patru ani de la sentin- pentru șoferii care, fiind beți la volan, au de doar patru luni. rezonabil și nu aduce plusvaloa-
ța definitivă, persoana trebuie cauzat accidente cu decese și victime? Pe portalul instanțelor găsim re decât la bugetul de stat. 
să absolve cursurile de instruire și cazuri recente care au avut loc Acum câțiva ani, la nivel de
antialcool și antidrog, care sunt Dacă o să recurgem, drept sancțiuni, și la arest, și în acest an. Chiar dacă legislația Parlament, s-a propus crearea
desfășurate de Inspectoratul Na- condamnarea în penitenciar de tip închis, atunci ce facem: prevede privarea sau anularea cadrului legal pentru persoa-
țional de Probațiune și costă pa- umplem toate penitenciarele? Desigur, toate duc la consecințe. permiselor pentru șoferii care nele care recidivează și care au
tru mii de lei, iar ulterior să sus- Inițial, o să ne axăm asupra consecințelor. conduc în stare cu grad avansat un comportament agresiv, dar
țină examenul teoretic și practic de ebrietate, judecătorii le-au nu s-a mers până la capăt. Din
de obținere a permisului de dat undă verde persoanelor de punctul meu de vedere, este vor-
conducere în condiții generale.
De ce până astăzi, fiind cunoscută a urca din nou la volan, cu acte ba și despre o chestiune psiho-
Acest lucru înseamnă că, în ca- problema, s-a modificat legea în sensul în regulă,  invocând, printre al- logică. În toată lumea, pentru a
zul în care persoane deținea mai înăspririi pedepselor, dar nu s-au făcut tele, că „permisul de conducere obține dreptul de a conduce tre-
multe categorii ale permiselor este singura sursă de existență buie să treci un test psihologic,
de conducere, ea nu le redobân- studii și analize referitor la cât de echitabile a inculpatului și a familiei lui” care presupune inclusiv identifi-
dește pe toate concomitent, dar sunt acestea, având în vedere și faptul că de sau că „minoratul inculpatului carea anumitor vicii. În Moldova,
în condiții generale: categoria se consideră o circumstanță ex- acest lucru nu se face și recidiva
B, după expirarea unui anumit multe ori persoanele recidivează? cepțională” care poate fi luată în nu este pedepsită mai grav. Pe-
termen, poate obține categoria C calcul la aplicarea unei pedepse dalarea pe înăsprirea pedepselor
ș.a.m.d.”, explică Sârbu. Cred că contează în ce perioadă colegii mei polițiști au avut mai blânde. nu va aduce rezultat, probabil că
Programul antialcool și an- în vizor acest fenomen. De multe ori, însă, instabilitatea politică trebuie făcută regulă în procedu-
duce și la ceea că nu se realizează multe proiecte pe care noi
tidrog, „Drink and Drive” este MUNCA NEREMUNERATĂ: ra de analiză, trebuie să existe o
dorim să le implementăm. Dacă vorbim despre 2019, au fost trei
implementat de Inspectoratul LA SPITAL ȘI LA MORGĂ istorie a fiecărui șofer, să existe
guverne, toate au început reforma așa precum a înțeles acest
Național de Probațiune. „Pro- o analiză a tuturor încălcărilor,
fenomen. Durează până Executivul se adaptează, face analiză,
gramul probațional Drink & Dri- studiu. Aceasta a influențat foarte mult. Dincolo de conținutul unei iar după asta trebuie aplicată și
ve durează trei luni și este for- sentințe, există semne de între- prevenția polițienească”, explică
mat din 12 sesiuni, două dintre bare și privind modul de execu- Ilie Bricicaru.
11 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
OAMENI

Boala care mi-a furat copilăria 


nu a fost cuminte. El își aminteș-
te că acest gând nu venea neapă-
rat de la părinți ci, mai degrabă,
era vorba despre cultura pe care
o avem: „chiar și în povești se
spune despre asta: „dacă fugi
de acasă, de exemplu, primești o
pedeapsă”.
„Un copil înțelege din ceea
ce consumă - muzică, televizor
- că dacă face ceva rău, atunci
va fi pedepsit. Și eu vedeam asta
ca pe o pedeapsă, deși nu înțe-
legeam ce rău am făcut. Eu sper
că am fost foarte cuminte pen-
tru mama. Numai ea poate reda
prin ce a trecut și toată durerea
pe care a simțit-o pentru mine”,
mai adaugă Victor. După ce a aflat vestea, Victor sunt. Poate nu se termina totul
Punctul culminant a venit pe spune că nu se mai gândea la cu cancerul, poate nu mă tratau
când avea 17 ani. A ridicat niște sine, ci la faptul că mama sa va la 17 ani, poate ar fi fost mai rău,
lucruri mai grele și a început să fi mai liniștită, întrucât el nu va dar mama întotdeauna a rămas
aibă probleme cu spatele. Era la lângă mine, indiferent
evidența medicilor, toată lumea de ceea ce se întâmpla”,
știa despre cancer și atunci toți afirmă el.
s-au gândit că e vorba de tumoa- Victor susține că în

V
re. Aceasta a fost, de fapt, ultima toate discuțiile publi-
ictor Gârbu a fost aplaudat în picioare, după ce picătură. ce despre cancer rămân
a ținut, la începutul lunii februarie curent, un „Eram mereu în alertă. Ni- încă foarte multe lucruri
discurs emoționant la Comisia Europeană, în mic nu funcționa. Orice făceam, nespuse, inclusiv fap-
calitate de supraviețuitor în lupta cu cancerul. Lupta chestia aceea nu dispărea. Și tul că te trezești brusc
lui cu maladia a durat 17 ani. După cea mai importantă parcă făceam tot ce trebuie să matur. Că înțelegi cum
facă un bolnav de cancer. Atât consecințele a tot ceea ce
operație din viața sa, un doctor i-a spus mamei sale: că, pentru mine, lucrurile func- s-a întâmplat acționează
„Tocmai am extirpat o tumoare de mărimea unei ționau mai greu. Atunci, onco- asupra ta sau împotriva
mandarine din singurul rinichi al fiului dvs”. Acum, deși logul, împreună cu mama și cu ta. Astfel, el consideră că
Victor duce o viață perfect normală, spune că încă se alte persoane implicate în cazul e important să se discute
mai confruntă cu unele consecințe ale bolii. meu, au decis să încercăm chi- despre aceste lucruri.
rurgia. Să facem ceea ce s-a făcut „Nu trebuie să ții în
tine ceea ce te doare,
Cancerul i-a fost depistat la pentru că așa faci mai rău. Sunt
vârsta de doar 7 luni. Tot atunci persoane care au trecut prin
i-a și fost extirpat rinichiul. De aceeași experiență și poate solu-
atunci, Victor a continuat să ția lor e și a ta. Poate că nu e. Dar
crească având un singur rinichi. KATIE RIZVI, FONDATOAREA faptul că ei au reușit să obțină
Ulterior, pe când avea doi ani, ceva de undeva demonstrează că
s-a constatat că și pe rinichiul ASOCIAȚIEI „LITTLE PEOPLE” și tu poți”, consideră tânărul.
considerat sănătos creștea o tu- El adaugă că, în privința can-
„Am lucrat mult timp în acest domeniu. După ani de muncă
moare. cerului, puține lucruri sunt fixe
și discuții cu supraviețuitorii, am înțeles: cancerul nu e ca un
și e vital ca, atunci când un paci-
finiș la care ajungi și după care tragi linia. Cancerul a devenit
„ALȚI COPII JOACĂ FOTBAL, ALIONA CIURCĂ / ZDG ent sau un supraviețuitor decide
parte din tine. Nu există o radieră care să șteargă ceea ce s-a
IAR EU STAU CU PERFUZII…” întâmplat cu tine. Experiența prin care ai trecut îți marchează să meargă la un psiholog, trebu-
tere să meargă mai departe. personalitatea, prieteniile și dinamica familiei. Și pentru fiecare ie să caute pe cineva care e foar-
Pe când avea doar trei ani, „Ea e asistentă medicală, și-a acestea vor fi diferite. Pe lângă aceste efecte, mulți tineri trăiesc te bun în domeniul său.
Victor a început să fie oarecum început munca în traumatolo- cu frica recidivei. Se gândesc la faptul că spitalizarea, cancerul și „Eu am mers la un psiholog
conștient de diferențele dintre gie, ulterior a lucrat la Urgențe, tot ce s-a întâmplat cu ei ar putea reveni oricând și atunci ei ar abia prin anul trei de facultate.
el și alți copii. la chirurgie, în săli de operație. trebui s-o ia de la zero. Atunci, a trebuit să-mi achit sin-
„Am început să îmi dau sea- Cred că a avut atâtea operații, Asociația „Little People” are un serviciu activ în spitale. gur, student fiind, serviciile unui
ma că alți copii joacă fotbal, încât rezidenții, atunci când le Psihologii și voluntarii noștri efectuează vizite zilnice copiilor. psiholog pe care l-am ales. Am
aleargă, fac lucruri pe care eu tremurau mâinile și nu știau ce Iar de curând am lansat un nou proiect intitulat „Sunt ok”. Am fost atent să aibă experiență cu
nu le fac. Eu stau cu o chestie în să facă, apelau la mama pentru recrutat 9 psihologi, care ar putea fi cei mai potriviți pentru pacienții bolnavi de cancer. Am
mine, care picură toată ziua și ajutor. La un moment dat, ea s-a grupul nostru țintă, întrucât nu oricine care deține o diplomă de purtat discuții câteva luni, și da,
primesc multe injecții. Mai târ- transferat la Oncologie și a lu- psiholog știe cum să interacționeze și să acorde o consultație m-a ajutat. Pot spune că, datori-
ziu, pe măsură ce începeam să crat peste 20 de ani în oncope- persoanelor afectate de cancer. În cazul acestora e foarte diferit. tă acelor servicii psihologice, am
înțeleg mai multe, am început diatrie. E o muncă foarte com- Platforma este gata, oamenii o pot accesa, iar noi trebuie doar fost ferit de unele prostii. E trist
să mă simt mai izolat în raport plicată. Încearcă să nu te atașezi să verificăm ca persoanele respective să fie într-adevăr pacienți că nu se găsesc astfel de instru-
ori supraviețuitori de cancer, astfel încât platforma respectivă de
cu alți copii. Începeam să disting de toți copiii care vin acolo și să mente la îndemâna tuturor celor
consultații să nu fie utilizată de alte persoane. După verificările
diferențele: ce fac ei și ce nu pot realizezi că unii dintre ei, după care au nevoie”, adaugă Victor.
de rigoare, oferim un cod și oamenii se pot înregistra pe site și
face eu alături de ei”, își amin- câteva săptămâni sau luni, plea- A plecat din R. Moldova acum
își pot alege un terapeut cu care să înceapă a lucra”.
tește tânărul. că și, pur și simplu, nu mai revin 7 ani, după ce a obținut o bur-
Nu a mers prea des la grădi- niciodată. Nu știu cât caracter să de studii în România. Acum,
niță. La școală au fost, de aseme- trebuie să ai ca să poți rămâne face un master și muncește la
nea, perioade când a trebuit, pur acolo, alături de acele persoane, București. Speranța lui e că, în
și simplu, să întrerupă studiile să le oferi toată căldura, să îi faci cu celălalt rinichi, într-o oareca- provoca atât de multe probleme prezent, lucrurile stau mai bine
și să stea la spital. „Mă ajutau și confortabili în acel mediu plin re măsură, doar că pentru tu- financiare. acasă, în pofida haosului gene-
colegii cu temele, și profesorii. de medicamente și suferință pe moare. Astfel, la 17 ani, am fost „Mă simțeam vinovat, deși ral. „Oncologia nu e o chestie pe
Dacă nu puteam, veneam mai care nu-l înțeleg”, subliniază el. internat la Spitalul Republican. nu știu dacă purtam vreo vină care se poate și trebuie să se facă
târziu să dau tezele și examenele. Am fost pregătit câteva luni. pentru asta. Vedeam însă câte politică”, conchide el.
Profesorii au fost foarte înțelegă- „VEDEAM ASTA Apoi, s-a produs operația. După probleme provoc. Înțelegeam că În fiecare an, pe data de 15
tori cu mine și m-au ajutat cu ce CA PE O PEDEAPSĂ, operație, m-am recuperat foarte nu toată lumea are copil cu pro- februarie, este marcată Ziua in-
au putut”, își amintește Victor. DEȘI NU ÎNȚELEGEAM mult timp... Dar, ușor-ușor, am bleme de la naștere. Sunt foarte ternațională a copilului bolnav
Cât despre mama sa, Vic- CE RĂU AM FĂCUT” învățat să fac din nou lucrurile mulți care aleg, dacă copilul din de cancer, care a fost inițiată în
tor spune că numai ea știe pe care le făceam în mod obiș- naștere e cu probleme, să conti- anul 2002 de Childhood Cancer
câte nopți nedormite a avut, Pe măsură ce creștea, în ca- nuit. De atunci, am fost declarat nue sau nu cu acel copil. Mama, International. În 2018, peste 80
câte lacrimi au fost vărsate pul lui Victor își făcea loc ideea cancer free (fără cancer - n.r.)”, totuși, a ales să fie alături de de copii din R. Moldova au fost
și de unde a putut aduna pu- că poate este pedepsit pentru că rezumă tânărul. mine și să mă crească așa cum diagnosticați cu cancer.
REPORTER SPECIAL ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
12
Foto: Ecaterina Alexandr / ZDG

Natalia Braga și cei trei feciori ai săi:


Andrieș, Vaniușa și Pavlușa

Ne-a rămas o mână de hrișcă,


dar Dodon așa și nu a răspuns
Ș
ase suflete din satul Solonceni, Rezina, printre care via Ucrainciuc, asistenta socială. răspuns: „Am răcit cu toții, avem vizorul autorităților locale. Vom
și un copil de doi ani, își duc traiul din pensia de I-am promis mamei că vom gripă, dar vă așteptăm”. Am în- depune tot efortul pentru a le
invaliditate a capului familiei, de 321 de lei, și din face cazul public și vom aștepta trebat-o dacă i-a văzut un me- oferi sprijin”. Precum a afirmat
ca cineva să reacționeze. Peste dic, cum anume se tratează, iar Violina, în curtea Primăriei cresc
alocația copiilor. Uneori, la această sumă se mai adaugă câteva zile, Natalia a revenit cu ea ne-a oferit un răspuns care, la câțiva brazi. Acolo ne întâlnește
și salariul tatălui, care nu muncește permanent din cauza un alt mesaj. „Scuzați-mă, vreau drept vorbind, ne-a șocat: - „Ne Silvia Ucrainciuc, asistenta so-
stării precare de sănătate. În diminețile bune, pâinea să vă întreb: ați reușit să adunați tratăm cu sărăcia noastră. Am cială. Funcționara ne conduce
și ceaiul reprezintă masa copioasă a acestei familii. La ceva produse pentru noi? Mi-e împrumutat de la vecină două ri- spre casa familiei Braga, aflată la
tot mai greu, nu am cu ce să-mi dichi, iar de la magazin am luat, o margine de sat. De cum se ză-
amiază, copiii mănâncă la școală, iar seara, de multe ori,
hrănesc copiii”. Atunci am înțe- pe datorie, un borcănaș cu miere. rește dealul din marginea satului,
adorm înfometați. După ce a cerut ajutor mai multor les că trebuie să acționăm mai Copiilor le dau suc de ridiche cu înțelegem care este casa acestei
organizații, dar și unor persoane importante din stat, convingător și să cerem direct miere, în timp ce noi, cei mari, familii - ultima, căci se zărise for-
mama copiilor a scris și la ZdG. Mesajul mamei ne-a ajutorul unei organizații de ca- bem ceai fierbinte. Nu avem bani fotă mare. În grabă, mama strân-
emoționat atât de mult, încât, în scurt timp, am identificat ritate. Din start, la apelul nostru să ne tratăm cu medicamente, și gea rufele de pe culme, iar băieții
au reacționat membrii platformei apoi, pentru medicamente e ne- deschideau porțile. În liniștea
un partener care s-a oferit să aducă familiei cele necesare
„Parteneriat pentru fiecare copil”. voie și de mâncare consistentă - după-amiezii, din hornul casei
- produse alimentare, produse de igienă, haine și jucării. Cei din cadrul platformei au ce- nu avem nici bani, nici mâncare. vechi se roteau nori subțiri de
rut o listă de produse de care are O să trecem peste gripă și așa - cu fum. Mai târziu, aflăm că acesta
nevoie familia. Modestă din fire, ridiche și miere, cum am mai tre- e singurul foc zilnic al căminului,
„MI-E TOT MAI GREU,
Natalia a cerut câte 2 kg de făină, cut, suntem obișnuiți”, ne-a răs- întrucât nu sunt lemne pentru
NU AM CU CE SĂ-MI
orez și paste făinoase. Totuși, cei puns Natalia. Astfel am înțeles că mai multă căldură.
HRĂNESC COPIII”
de la „Parteneriat pentru fiecare trebuie să ne grăbim.
„Bună ziua! Iertată să-mi fie copil” au decis să cumpere mai Am pornit spre Rezina într-o „AM AȘTEPTAT ACEASTĂ ZI
îndrăzneala, ajutați-ne vă rog, multe produse, detergenți, dar și zi ploioasă de luni. „Pentru noi, CA PE ZIUA DE PAȘTE”
dacă puteți. Am patru copii și sunt jucării pentru familia din Rezina. ploaia e semn bun. Se vor bucu-
zile când nu am ce pune pe masă. Cu o listă întocmită riguros de ra și părinții, și micuții”, se arătă Gardul vechi, dărăpănat, îm-
Soțul este invalid, are o pensie de acasă, Violina Lavric, managera convinsă Violina. Satul Solonceni prejmuiește bucata de vale unde
321 lei. Ajutați-ne, vă rog frumos”. în comunicare a platformei, a ple- se întinde pe malul Nistrului. Pe e situată casa, cotețul în care se
MARINA GORBATOVSCHI / Cum să treci cu vederea un astfel cat la cumpărături. Coșul pentru ulițele amorțite parcă n-am găsit mișcă cele câteva orătănii - șase
ZDG de mesaj? Cum să nu te întrebi cumpărături se umplea văzând cu un suflet care să ne fi spus unde-i găini și două rațe, ograda nămo-
ce fel de viață trăiește familia din ochii - orez, hrișcă, paste făinoase, Primăria. Ploaia, dar și ceața ve- loasă și grădina deluroasă. La
Zilnic, prin apeluri telefonice Solonceni, având doar 321 de lei terciuri, ulei, cartofi, ceapă, varză, nită dinspre Nistru, îi ținea acasă, căsuța scundă, acoperită de țigle
sau mesaje trimise pe rețelele de – pensia de invaliditate a capului biscuiți și bomboane, detergenți, probabil. cârpite sărăcăcios cu șindrilă, se
socializare sau prin e-mail, citi- familiei? Cum poate arăta o masă jucării și pături – toate se adu- „Unde cresc brazi, acolo e adaugă o anexă. A fost construi-
torii ZdG cer să fie auziți. Cel mai a celor șase membri ai familiei? naseră într-un munte de produse Primăria”, presupunea Violina. tă vara trecută, pe datorie, - zice
frecvent, aceștia reclamă cazuri Am încercat să aflăm mai multe alimentare și lucruri de primă ne- Timpul pe care l-a petrecut cu- Natalia. De la atâtea ploi apa în
de corupție, drepturi încălcate, despre condițiile lor de trai, dar și cesitate care acoperiseră tot spa- treierând prin satele Moldovei două cu noroi se ridicase mai sus
dar și tot felul de plângeri. Era să obținem o confirmare oficială țiul din mașina instituției. a învățat-o multe. Povestește că de nivelul temeliei și exista riscul
mijlocul lunii ianuarie, când în a celor relatate de mama copiilor. tot umblând dintr-un sat în al- să alunece. „Se ducea casa la vale.
mesageria redacției a apărut un Solicitată de ZdG, asistenta soci- „NE TRATĂM CU SĂRĂCIE” tul, a memorat orarul de muncă Am luat 20 000 de lei în credit ca
răvaș ce nu putea fi lăsat neob- ală din sat a confirmat cele scrise al primarilor și al asistentelor să construim această verandă
servat. Era mesajul scurt al unei de Natalia Braga, mama copiilor. I-am dat marea veste Nata- sociale, precum și răspunsurile și iaca în fiecare lună trebuie să
mame ajunse în pragul disperării „Este o familie nevoiașă, dar liei - venim peste câteva zile. O mai că identice ale acestora: „Si- achităm câte 700 de lei”, se plân-
și venea din s. Solonceni, Rezina. decentă”, ne-a comunicat Sil- voce tristă, puțin răgușită, ne-a tuația familiei respective este în ge Natalia. La colțul casei, se vede
13 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
REPORTER SPECIAL
un mic culcuș făcut din cârpe și aveam în casă era o mână de hriș- la vacanță. Cum să vină, drumul
zdrențe vechi – adăpostul câine- că și mă gândeam: „Dacă, Doam- e scump, dar după majorare s-a
lui. Drumul spre poartă și ograda ne ferește, nu veniți, sunt prăpă- mai scumpit încă. Ne vedem cu
sunt înecate de noroi. Natalia po- dită. Era să mă duc la magazin să dânsa doar în vacanțe”.
vestește că, de dimineață, băieții cer ceva pe datorie. Mă străduiesc
au împrăștiat nisip pe unde le-a să nu iau pe datorie mai mult de ARE GRIJĂ SĂ-ȘI IA
ajuns - „nu era cu putință să intre 200 de lei, ca să am cum îi întoar- MEDICAMENTELE ȘI ARE UN
mașina în ogradă de nu le spu- ce”, mărturisește femeia. Natalia COMPORTAMENT ADECVAT
neam băieților să arunce nisip mai povestește că tuturor celor
peste glodul ăsta”. cărora le-a scris despre necazul Când am mers la ei, soțul Na-
În familia Braga cresc cinci său îi răspundeau sub forma unor taliei nu era acasă. Uneori, când
copii, patru dintre care sunt mi- promisiuni fade și scurte care în- se simte mai bine, lucrează în
nori. Cel mai mare are 20 de ani, cepeau cu „o să încerc”, „ne vom sat la un magazin cu materiale
lucrează la un depozit în Chișinău strădui”, „poate”. Alții, precum de construcție. Acesta se află la
și degrabă va deveni tată. Fiica are Igor Dodon și Vlad Plahotniuc, nu evidență la psihiatru și primește
16 ani și este studentă la o școa- i-au răspuns deloc. o pensie de invaliditate de 321 de Baia de vară
lă profesională. Acasă sunt doar „Când mai era Plahotniuc lei. Natalia își amintește cu amar Foto: Ecaterina Alexandr / ZDG
băieții - Vaniușa, în vârstă de 12 prin țară, i-am scris și lui. Tot se de perioadele când soțul său avea
ani, Andrieș - 11 ani și mezinul lăuda că ajută familiile nevoiașe crize. autoritățile locale le acordă spri- băieții se vor întoarce de la lec-
care abia a împlinit doi anișori. și am îndrăznit să-i scriu. N-am „Avuse o criză severă și a jin în funcție de posibilități, atât ții. Îmi crește inima când văd pe
În ogradă ne întâlnesc smeriți Va- familiei Braga, cât și celorlalte 28 plită ceaunul plin cu mâncare.
niușa și Andrieș, nu au mers azi la de familii care se află la evidență. Nici soțului nu-i venea a crede
școală, ne-au așteptat cu sufletul „Li s-a acordat ajutor social că ne-ați adus atâtea bunătăți și
la gură. Ușa casei se deschide cu în sumă de 364 de lei și ajutor și-a ales și haine pe potriva sa”,
un scârțâit prelung și din prag ne pentru perioada rece a anului. ne tot povestea Natalia, vădit
cercetează cu o privire scrutătoare Cunoaștem situația acestor fa- emoționată.
Pavlușa. Pentru o clipă, se oprește milii și ne străduim să-i ajutăm. Ea ne-a mai spus că i-a trimis
din cântat și scapă motanul din Îi anunțăm despre ajutoarele și fiicei, la Chișinău, câte ceva din
brațe. Înțelege că i-am adus ceva sociale și îi ajutăm la întocmirea produsele alimentare.
și pornește spre mașină să caute cererilor pentru a putea beneficia „I-am trimis și ei macaroane,
ce-i acolo. Rând pe rând, mașina de servicii”, povestește asistenta terciuri, conserve și biscuiți. A
se golește, iar anexa familiei se socială. zis că o să-i ajungă toate până la
umple de produsele mult aștep- Silvia Ucrainciuc consideră vacanță. Acum coc plăcințele din
tate. Mama, Natalia, nu-și găseș- că autoritățile ar trebui să acor- care o să-i trimit ei și feciorului”,
te cuvintele și, ca într-un carusel Produsele aduse de de mai mult sprijin și ajutor unor ne-a spus Natalia. Ne-a urat spor
de emoții pe care nu le mai trăi- ,,Parteneriate pentru astfel de familii. la muncă și ne-a rugat să mulțu-
se demult, se bucură și, totodată, fiecare copil’’ „Familiile din comună care se mim tuturor celor care au contri-
plânge. „N-am avut niciodată atâ- Foto: Ecaterina Alexandr / ZDG află la evidența asistenței soci- buit la această mare bucurie a lor.
tea produse în casă. Atâta bucurie ale se confruntă cu diverse pro-
mi-ați adus când mi-ați spus că mai primit niciun răspuns”, po- aruncat tot de prin gospodărie, bleme, fie cineva din părinți sau FAPTELE BUNE NU SE FAC
veniți. Am așteptat această zi ca vestește Natalia. le-a dus în drum. Ne-a alungat chiar copiii au grad de invalidita- DOAR LA SĂRBĂTORI
pe ziua de Paște”, șoptește Natalia Acum două săptămâni, când a pe toți de acasă, ne ascundeam la te, fie au mulți copii, ori chiar co-
printre lacrimi. rămas și fără lemne de foc, Nata- ferma din sat. Apoi a fost internat pii abandonați”, povestește Silvia Această fărâmă de bucurie și
Pe lângă produse alimentare, lia i-a scris și președintelui Igor la spital, timp de o lună. Acum, Ucrainciuc. speranță adusă în casa familiei
cei de la „Parteneriate pentru fi- Dodon.
ecare copil” le-au adus și câteva „Luna ianuarie a fost blândă,
pungi cu haine. „Sper ca măcar dar dacă dă frigul, în februarie, o
ceva să li se potrivească copiilor să înghețăm în casă. L-am rugat
și soțului”, zice Violina, despa- să ne ajute măcar cu doi sclado-
chetând pungile. „Am o mași- metri (metri cubi – n.r.) de lem-
nă veche de cusut, de la mama, ne, dar nu mi-a venit răspuns nici
dacă va trebui, o voi porni și o să până azi, are el treburi mai im-
ajustez hainele”, spune Natalia. portante”, susține Natalia. „Nu-i
„Aveți televizor?” „Avem unul nimic, aducem noi și cu schina-
vechi și dacă lucrează mai mult, rea (spatele – n.r.) de pe deal, de
începe a bâzâi. Nici nu-l mai co- la pădure, dar mă gândesc - iată
nectăm”, spune Andrieș. ZdG a putut să răspundă, dar
„Un coleg de-al nostru v-a președintele țării - nicidecum”,
dăruit acest televizor, e ca și nou. oftează femeia.
O să puteți urmări desene ani- „Nici când mi-ați spus că o
mate, emisiuni care vă interesea- să veniți nu mi-am imaginat că
ză”, - îi bucură Violina. Cu ochii ați putea să-mi aduceți atâtea”,
în pământ, băieții nu uită să mul- spune Natalia și iar o podidesc
țumească cu o smerenie de parcă lacrimile.
ar zice: „Nu ni se cuvin atâtea”. „O să mă străduiesc să ne Gospodăria
Femeile învelesc televizorul în- ajungă aceste produse pentru familiei Braga
tr-o plapumă, îl pun în roabă și-l vreo trei-patru luni, nici nu știu Foto: Ecaterina Alexandr / ZDG
duc spre pragul casei. unde să le depozitez”, mai adau-
„Poate chemați pe cineva din gă ea fericită. mereu are grijă să-și ia la timp La despărțire, Pavlușa, cu Braga nu ar fi fost posibilă fără
vecini să vă ajute”, o sfătuiește Duminica și în zilele de săr- medicamentele și are un com- zâmbetul până la urechi, ne-a implicarea organizației „Parte-
Violina. „Nu avem pe cine che- bătoare, Andrieș merge la bi- portament adecvat”. Natalia mai spus „la revedere”. Natalia ne-a neriate pentru fiecare copil” care,
ma, nu mai sunt bărbați în maha- serică, așa mai câștigă câte un mărturisește că de multe ori s-a mulțumit repetat și ne-a dorit de 25 de ani, activează în R. Mol-
la. Mulți au plecat, alții au ajuns colac, două bomboane. Le aduce gândit să divorțeze, dar pentru drum bun. dova.
la bătrânețe ori nu mai sunt în acasă și le împarte frățește. An- copii a ales să rămână împreună. „Să vă scoată Dumnezeu din „Scopul nostru este să asigu-
viață”, oftează Natalia. drieș zice că își dorește să devină „Voiam să mă despart de el, tot greul așa cum m-ați scos voi răm dreptul la o familie puterni-
preot. Vaniușa se visează polițist. dar copiii au nevoie de tată. Dacă pe mine. Drum bun!” că și fericită pentru fiecare copil.
„IATĂ ZDG A PUTUT Cuminți și miloși, aceștia mai Dumnezeu ne-a dat copii, trebu- Ne bucurăm că, împreună cu
SĂ RĂSPUNDĂ, DAR schițează câte un zâmbet sfios. ie să-i creștem împreună”, spune „ÎMI CREȘTE INIMA partenerii noștri, am reușit să le
PREȘEDINTELE ȚĂRII – Mama îi ascultă și oftează, își dă ea. CÂND VĂD CEAUNUL aducem strictul necesar - produ-
NICIDECUM” seama că posibilitățile lor sunt Andrieș și Vaniușa s-au retras PLIN PE PLITĂ” se alimentare, produse de igienă,
mici pentru visuri atât de mari. în casă, iar Pavlușa, într-o vese- haine și jucării. Considerăm că
Cu toate acestea, Natalia măr- „Cum a vrea Domnul, dacă ne va lie, tot face naveta de la pungile Peste câteva zile, Natalia ne-a această acțiune poate fi repetată
turisește că nu a crezut că cineva ajuta să vă ridicăm”, suspină ea. cu bunătăți - în casă la frați. În telefonat să ne spună că se simte și de alții. Să revenim mereu la
îi va auzi rugămintea. În acea zi, Fiica Nataliei învață în Chi- drumul său, tot mai cotrobăiește foarte îndatorată pentru un ase- fapte bune, nu doar în zilele de
copiii nu merseră la școală, așa șinău, la o școală profesională, prin cele aduse și găsește jucării menea ajutor și acum e bucuroa- sărbătoare. E important ca ori-
că micul lor dejun a fost ceai cu vrea să devină casieriță. Mare e ce-i sunt pe plac. să că micuții ei nu îndură foame. ce copil să se bucure de căldura
pâine goală. Mai mult Natalia nu durerea mamei când știe că fiica De darurile celor de la „Partene- părintească, căci unde copilul se
avea nimic în casă. „Au noroc că ei „trăiește de la bursă la bursă”. „ASEMENEA SITUAȚII NU riate pentru fiecare copil” s-a bu- simte cel mai bine, dacă nu aca-
merg la școală și mai mănâncă „Eu nu pot să-i trimit nimic SUNT O EXCEPŢIE PENTRU curat și soțul Nataliei. să, alături de părinți, de frați, de
acolo, altfel de multe ori ne cul- de acasă, nu am ce. Ea spune că FAMILIILE DIN R. MOLDOVA” „Dimineața le pregătesc ter- surori?”, întreabă retoric Violina
căm flămânzi, de mine nici nu o mai hrănesc fetele din cămin, ciuri, ceai, își iau biscuiți și la Lavric, manageră de comunicare
mai zic, mă gândesc lor să le ajun- în rest are doar bursa de 400 de Silvia Ucrainciuc , asistenta școală. Astăzi, am pregătit un în cadrul platformei „Parteneria-
gă câte ceva. Azi, singura ce mai lei. Ea nici nu vine acasă până socială din localitate, susține că borș cu varză să fie cald pe când te pentru fiecare copil”.
EXCLUSIV ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
14

O persoană care se simte bine


în corpul său va avea și o viață
sexuală activă, bună, împlinită
vorbim și despre lipsa libido-ului meile vor avea dorință de un act
sau a dorinței sexuale la bărbați. sexual atunci când se simt iubite
Apropo, bărbații tot pot să nu de partenerii lor în general, în
aibă dorință sexuală. Se consi- viața de zi cu zi, pe când bărbații,
deră că bărbații tot timpul au pentru a se simți iubiți, vor gene-
dorință sexuală, ceea ce nu este ra un act sexual.
adevărat. - Se spune că adeseori feme-
- Dar din ce cauză apar aces- ile simulează orgasmul. De ce se
te probleme? întâmplă asta?
- Pe bărbați - și așa e în toată - Uneori, femeile, pentru a
lumea - se pune mare presiune asigura partenerii lor de plăce-
atunci când e vorba de perfor- rea trăită în timpul actului, chiar
manță. Erecția e un proces fi- dacă această placere nu e înco-
ziologic care nu este condus de ronată cu un orgasm, sau pentru
voință. Asta îi face vulnerabili. a marca sfârșitul actului - vor
Cu cât mai mult un bărbat pune simula. Personal, sunt împotriva
presiune asupra performanței acestei practici. Din ce conside-
sale, cu atât va fi mai stresat și rent? Pentru că, după ce a trecut
va secreta mai multă adrenalină mai mult timp, ele nu mai pot re-
și, prin urmare, va eșua. Stresul cunoaște că toată perioada asta
e inamicul erecției. Dacă un băr- nu au ajuns la orgasm. În fran-
bat e stresat, nu se va declanșa ceză există expresia lâcher prise,
erecția. Deci, încercăm să dis- ceea ce în română ar însemna să
cutăm cu ei despre felul în care pierzi controlul și, atunci când ai
să-și trăiască un act sexual aici în spate o relație în care ai simu-
și acum, astfel încât să uite de lat un an, doi sau mai mulți, eu
erecție. Dacă persoana se simte nu știu cum poți să pierzi acest
bine în tot ce face, erecția apare, control și să te relaxezi, să îți
FOTO: ARHIVA PERSONALĂ nu are cum să fie altfel. În cazul spui că de acum încolo ești com-
ejaculării rapide, facem exerciții, plet împăcată cu sine.

N
atalia Pavalachi a plecat din R. Moldova pe când avea
20 de ani, după ce absolvise Facultatea de Drept. Au
urmat câțiva ani de studii în drept și psihologie la
Besançon, Franța. Apoi, a obținut o bursă de studii la Geneva,
Elveția, unde a făcut masteratul în Drept Internațional
Umanitar. Ulterior, însă s-a orientat spre sexologie și a reușit
să deschidă un cabinet de consultanță în Elveția.
În ajun de 14 februarie, marcată în Europa drept Ziua
Sfântului Valentin, ZdG a discutat cu Natalia Pavalachi despre
cele mai frecvente probleme cu care se confruntă cuplurile
atunci când vin la consultații, despre momentul în care ar
trebui să înceapă educația sexuală a tinerilor, dar și despre
importanța comunicării în relațiile interumane.

- Cum ați ajuns de la Drept dvs. cuplurile? Dar separat? Fe-


să faceți sexologie? meile și bărbații?
- Viața e prea scurtă, pentru - Dacă la un psiholog se
a face lucruri care nu ne pasio- adresează mai mult femeile, la
nează. Eu am avut nevoie de ceva un sexolog, în orice caz la mine,
timp ca să înțeleg că am dreptul observ contrariul: am mai mulți FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
și posibilitatea să fac ceea ce îmi bărbați în consultație, deoare-
place. Și uite așa, având studii în ce domeniul sexualității e unul xa, iar asta e foarte bine, pentru lucrăm asupra respirației, asupra - Și-atunci e important să se
drept și psihologie, am hotărât să foarte important pentru ei și mă că unul dintre aspectele terapi- tonusului muscular, astfel încât comunice într-o relație…
mă specializez și să activez în do- bucur că au curajul să apeleze ei e să poți vorbi ușor și deschis actul sexual să dureze mai mult. - Sexualitatea noastră e o
meniul care mă pasiona cel mai un specialist. Vin, de asemenea, despre sexualitatea ta. Deci, ju- Cu cât mai mult o persoană se va chestie foarte intimă. Deci, e și
mult. multe cupluri, numărul cuplu- mătate din cale pacientul deja a contracta să nu ejaculeze, cu atât un teren fertil pentru activiza-
- Ați reușit să deschideți și un rilor care vin fiind echivalent cu parcurs-o când a venit la mine, mai devreme se va produce asta. rea tuturor vulnerabilităților și a
cabinet în Elveția. A fost dificil? cel al bărbaților. De obicei, feme- pentru că astfel a dovedit că este Ca ejacularea să vină mai târziu, complexelor noastre. Trebuie să
- Și da, și nu. Eu am deschis ile când vin își aduc și partenerii. gata să vorbească despre ceea e nevoie ca bărbatul să aibă o înțelegem că dacă nu o să vorbim
cabinetul într-un moment al Rareori vin singure. ce i se întâmplă. Asta constituie respirație bună, să se relaxeze. despre un lucru, acesta nu se va
vieții în care nu aveam când să jumătate din reușita lucrului pe De cealaltă parte, femeile pot evapora. Și atunci când nu co-
stau să mă gândesc dacă am sau „DACĂ NU O SĂ VORBIM care îl facem. De fapt, rușinea, face mai multe lucruri în același municăm temerile și complexe-
nu curaj să fac asta. E ca și vorba DESPRE UN LUCRU, ACESTA presiunea și criticile sunt cele timp și nu se pot deconecta de la le noastre, proporțiile lor cresc,
ceea: îți dai seama că ești puter- NU SE VA EVAPORA” mai mari bariere pentru o viață serviciu, de la copii, de la casă, de odată cu trecerea timpului. Mai
nic doar atunci când știi că asta sexuală împlinită. la tot felul de conflicte. Femeii îi târziu, apar probleme, apare fri-
e singura opțiune. Am deschis - Până la urmă, cât de des- - Cu ce probleme vin cel mai ia mai mult timp să revină la cor- ca de intimitate și evitarea rela-
cabinetul când mă separasem de chiși sunt oamenii să vorbească des oamenii la dvs.? pul ei, la senzații și… să ajungă țiilor intime. O persoană care se
fostul meu partener și eram cu despre aceste probleme intime și - În cazul femeilor, cel mai la excitație. Dacă ajungi obosită simte bine în corpul său va avea
un copil mic. Prin urmare, tre- sensibile? des e vorba de lipsa dorinței se- seara târziu acasă, trebuie să ai o atitudine mult mai favorabilă
buia să deschid acest cabinet. Nu - Prima întâlnire întotdeauna xuale sau de faptul că nu au or- grijă de mai multe lucruri și mai privind sexualitatea. Evident că
aveam când să mă gândesc dacă e mai delicată. Pentru nimeni nu gasm. Vin și cu probleme de cu- trebuie să te trezești dimineața o persoană se va simți bine, dacă
sunt sau nu în stare, iar asta a este ușor să vorbească despre se- plu sau de comunicare. În cazul devreme, sigur că nu o să ai do- voi considera că arată bine. În fe-
picat tare bine. Un șut în fund e xualitate. Probabil, îi ajută faptul bărbaților, e vorba mai mult des- rință sexuală. În plus, e foarte lul acesta va reuși să se manifes-
un pas înainte, cum se zice. Așa a că eu vorbesc cu ei despre asta pre aspecte tehnice, să spunem important cum se comportă și ce te mai ușor. Iar asta e valabil și în
fost și în cazul meu. ca despre orice alt lucru firesc și așa - ejaculare rapidă sau lipsa face partenerul. Remarc în con- sens invers: cu cât mai frecven-
- Cât de des se adresează la natural. Ulterior, ei se pot rela- erecției. Din ce în ce mai des, sultațiile mele că, de obicei, fe- tă și mai împlinită e viața mea
15 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
EXCLUSIV
sexuală, cu atât mai bine se va
simți în propriul corp. Eu încă nu
am întâlnit pe cineva care să îmi
spună că are o sexualitate bună,
dar se consideră gras (ă), urât (ă),
și așa mai departe. O persoană
care se simte bine în corpul său
va avea și o viață sexuală activă,
bună, împlinită.

„NU CUNOAȘTEREA, CI
TABUIZAREA TEMEI E O
PROBLEMĂ”

- Afirmați odată că femei-


le pornesc în viața sexuală cu
stângul. De ce?
- Din cauza diferențelor. Bă-
ieții de mici își văd sexul și știu
ce avantaje le dă. Fetele vor-
besc mai mult despre al lor doar
atunci când începe menstruația.
În această perioadă mamele le
vorbesc despre schimbările din
corp și despre sexualitate. De
FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
fapt, asta nu e o perioadă ușoa-
ră, pentru că apar sângerările
și durerea, precum și asocierea țiune și dragoste în altă parte. altul. Să te abții numai de ace- mente interesante, dacă ar avea și să-l întrebi ce contraceptiv să
sângelui cu ceva murdar. În ge- - De la ce vârstă le putem ea că, în acel moment, asta va o astfel de abordare. iei e deja o întreagă expediție. E
neral, adolescența nu este o peri- vorbi tinerilor despre aspecte ce fi ceva fabulos, înseamnă să-ți nevoie ca informația cu privire
oadă ușoară, ci mai degrabă una țin de sexualitate? faci așteptări mult prea mari și “LA NOI, SĂ TE DUCI la contracepție să fie mai accesi-
dificilă. Toate astea, asociate cu - Informația trebuie ajustată nefondate. Dimpotrivă, probabi- LA MEDIC SĂ ÎNTREBI bilă. În Chișinău încă mai trea-
sărăcia de la noi (nu toate fete- în funcție de vârstă și de persoa- litatea că, după căsătorie, o să te DE CONTRACEPTIV E O că-meargă, dar ce acces la infor-
le dispun de resurse pentru a-și nă. În orice caz, ceea ce consider trezești cu mai multe probleme e ÎNTREAGĂ EXPEDIȚIE” mație au tinerii de la sate?
cumpăra, elementar, absorban- eu cel mai important e să înveți mai mare. Mi se pare sănătos ca - În R. Moldova, avem o rată
tele necesare), duc la presiuni că corpul îți aparține și că ni- o femeie, la 18 ani, să aibă relații - În R. Moldova, sunt comise mare a divorțurilor. Sunt oare
mari asupra fetelor și femeilor. meni nu are dreptul să te atin- sexuale, dar mi se pare foarte de- multe infracțiuni sexuale, inclu- relațiile intime o cauză a aces-
Nu de-ajuns că e dureros, dar ți gă, dacă nu vrei, sau să-ți ceară vreme ca o femeie să se căsăto- siv asupra minorilor. Ce factori tora?
se mai spune că trebuie să as- să faci lucruri împotriva voinței rească la 18 ani. determină acest fenomen? - Personal, chestia asta nu
cunzi, ca tata să nu știe și nici tale. Aceasta e mai important - Aceasta se întâmplă din mi se pare atât de dramatică.
băieții din clasă să nu afle. Toate de știut decât orice informație lipsă de informare, întrucât se Mai trist e să înțelegi că ai tră-
astea contribuie la faptul că fe- tehnică cu privire la felul în care vorbește despre rușine, în loc it toată viața cu omul nepotrivit
tele nu văd aceste metamorfoze funcționăm noi. de empatie. Mai e și faptul că o sau violent. E trist atunci când

P
ca pe ceva bun, deși, în sfârșit, - Nici maturii nu discută persoană care a fost abuzată se copilul vede cum unul dintre
au devenit femei. De exemplu, prea des despre sexualitatea lor. ărinții se va simți nu doar rușinată, ci și părinți consumă excesiv alco-
cine din anturajul nostru, atunci O bună parte dintre noi creștem vinovată, umilită și, prin urma- ol și să continui să trăiești în-
când a aflat că are menstrua- cu ideea că și corpul, și sexua-
tem că, dacă re, nu va vorbi despre ceea ce i tr-o astfel de căsnicie. Anumite
ție, a ajuns acasă și părinții au litatea noastră sunt lucruri de s-ar discuta s-a întâmplat. Mai e și lipsa de studii spun că a doua căsătorie
felicitat-o sau tata i-a adus un care trebuie să ne fie rușine și pe despre asta, curaj a unui copil de a le poves- e mult mai trainică. De altfel,
buchet de flori pentru a o felicita care trebuie să le ascundem... ti părinților despre ceea ce i se de când fac sexologie, îmi dau
cu această perioadă importantă - Dacă noi vedem inițial sexu-
inclusiv la întâmplă, pentru că se teme. La seama că în relații problemele
din viața sa? Aici, în Elveția, am alitatea noastră ca pe un păcat, școală, atunci noi, copilul e pedepsit pentru ce țin de sexualitate constituie
văzut asta. În R. Moldova, din ca pe o chestie negativă, atunci i-ar împinge pe orice boroboață și crede că, dacă vârful aisbergului. Prin urmare,
păcate, încă avem mult până să asta rămâne cu noi pe parcursul e victimă a unui abuz, e vina sa. trebuie să vezi ce se ascunde la
tineri să aibă mai
ajungem la asta. Profit aici să întregii vieți. Tocmai din aceas- Noi trebuie să educăm părinții baza acestuia: probleme de co-
mai spun, dragi femei, în tim- tă cauză e bine să învățăm că nu devreme sau mai să asculte copiii, să îi încuraje- municare, așteptări legate de
pul menstruației aveti dreptul e nimic rău sau păcătos în asta, des relații sexuale. ze, să îi facă să se adreseze pă- rolul bărbatului și al femeii sau,
de a intra în Biserică dacă doriți. că nu e ceva de ce trebuie să ne Or, acest lucru nu rinților cu orice fel de problemă. poate, alte așteptări exagerate.
Chiar vă rog, să nu vă fie rușine ascundem sau să ne rușinăm. Altminteri, copiii vor fi și mai Oamenii se căsătoresc și cred
de voi. Jumătate dintre pămân- Iar dacă nu știți ce să le spuneți este adevărat. singuri, și mai timizi în a cere că, gata, pot sta pe canapea, pe
teni sunt ființe care sângerează. copiilor voștri la această temă, ajutor celor din jur. În plus, e când lucrul asupra unei relații
- În alte țări, tinerii sunt atunci așa și explicați-le „stii, important și modul în care po- e unul constant. Tu te duci la
educați încă din școală cu privi- dragul/draga mea, nu știu ce să- lițiștii și judecătorii noștri sunt muncă bine îmbrăcat și vii seara
re la subiecte precum corpul lor, ți zic, pentru mine e o chestie - Cum arată o persoană care informați și ajută victimele în acasă, așteptându-te că totul va
sexualitatea. De ce credeți că, în foarte individuală, e posibil ca nu are o sexualitate împlinită? asemenea cazuri. Și să nu uităm fi ușor și toată lumea te va lăsa
R. Moldova, există această frică și tu, în cuplul tău, vei construi - Eu cred că o persoană frus- nici de prejudecăți: la noi, se în pace. Bun, dacă te-ai căsătorit
a părinților de a le vorbi copiilor acest aspect cum ți se va părea trată e o persoană care nu e feri- consideră că, dacă o fată poartă și ai acasă o bonă, plus o feme-
despre sexualitate? ție mai bine, cel mai important cită pe deplin. Probabil, acesta ar fustă scurtă, violul e justificat. ie de menaj, plus una care face
- Părinții se tem că, dacă s-ar e să te respecți și să faci lucruri fi răspunsul potrivit. Este blamată victima, iar viola- mâncare, într-adevăr vii acasă
discuta despre asta, inclusiv la care-ți aduc un sentiment de fe- - Despre ce mituri și stereoti- torului i se găsește justificare. și, decât a te odihni și a petrece
școală, atunci i-ar împinge pe ricire”. În rest, nimeni nu va cere puri auziți cel mai des în activi- Sunt multe aspecte care fac să timpul cu copiii, cu soțul, nu mai
tineri să aibă mai devreme sau să fiți super mari specialiști, doar tatea dvs.? crească rata infracțiunilor de ai alte chestii de făcut. Dar să ne
mai des relații sexuale. Or, acest asigurați-vă să nu le transmiteți - Cel mai des întâlnit stereo- acest fel. Pentru mine personal e uităm la realitățile din R. Mol-
lucru nu este adevărat. Ceea ce fricile și frustrările personale, în tip e că relațiile sexuale trebuie clar că, dacă discuțiile cu privi- dova, la femeile noastre… Dacă
împinge un adolescent să aibă rest orice răspuns din inimă veți să fie spontane. E un stereotip re la sexualitate nu ar fi tabu, ar într-un cuplu lucrurile nu se fac
relații sexuale precoce nu este da, va fi unul pozitiv. adânc înrădăcinat în gândirea fi mai puține frustrări și, poate, împreună, cot la cot, atunci sigur
informarea sa în legătură cu - Dar este normal ca parte- oamenilor și e o prejudecată la chiar și mai puțini agresori. Dacă că apar probleme de tot felul.
acestea, ci lipsa de afecțiune aca- nerii sau unul dintre parteneri nivel internațional. Cu ritmul de tu poți avea o relație amoroasă/ - În opinia dvs., această zi, a
să. Adică, cu cât mai mult copi- să nu facă sex înainte de căsă- viață pe care-l avem noi acum sexuală bună, de ce te-ai duce să Sfântului Valentin, consolidea-
lul crește într-o familie în care torie? ne organizăm pentru orice, dar agresezi sau să ataci pe cineva? ză relațiile de cuplu?
nu se simte liber să vorbească, - Eu respect alegerea fiecă- nu ne gândim să organizăm un Lipsa de informare, sărăcia, toa- - Nu e rău că există asemenea
în care nu se simte iubit și apre- rei persoane, însă copilului meu moment în care să fim în intimi- te carențele din familie - astea sărbători. Un cuplu poate și în
ciat, cu atât mai mult el va avea nu i-aș dori asta. Dacă fata mea tate cu partenerul. Am avea de duc la o societate de persoane această zi să-și adreseze cuvin-
tendința să caute această afecți- mi-ar spune că vrea să fie virgi- câștigat cu toții, dacă am regândi frustrate sau agresive. te de dragoste, să sărbătorească
une - aceasta transformându-se nă până la căsătorie, m-aș gândi aceste lucruri. Ce e rău în faptul - La noi, multe fete foarte frumos. Și asta e foarte bine. E
în sexualitate - în afara famili- că am scăpat ceva în educația ei. că un cuplu zice - uite, de ceva tinere nasc, pe când în Europa, problematic dacă un gest ro-
ei. Nu cunoașterea, ci tabuiza- Să fii virgin până la căsătorie e o timp, n-am reușit să fim numai de obicei, femeile aleg să nască mantic în cuplu se face numai în
rea temei este o problemă. Cu presiune enormă. Ș-apoi, care e noi în doi, pentru că este munca, mai târziu. Lipsa de informare a această zi. Dacă se sărbătorește
cât mai critici și mai exigenți beneficiul? O să fie mai puri? Ce sunt copiii, așa că hai să organi- tinerilor cu privire la sex contri- inclusiv în această zi, atunci to-
suntem față de sexualitatea vor obține astfel? Mie personal zăm o seară doar pentru noi, să buie la acest lucru? tul e bine.
noastră, cu atât mai mult îm- îmi pare că, în acest sens, orice avem un moment liniștit, cu mu- - Da, iarăși e vorba despre lip- - Vă mulțumim.
pingem tinerii, care nu sunt pre- cuplu trebuie să se cunoască, să zică, masaj, cu o cină în doi. Cred sa de informare și despre rușine.
gătiți pentru asta, să caute afec- știe dacă le convine un lucru sau că multe cupluri ar petrece mo- La noi, să te adresezi medicului ALIONA CIURCĂ / ZDG
DIASPORA ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
16

Primul festival de
film românesc din Anglia

L
a sfârșit de noiembrie 2019, la Birmingham, chin, Raluca Racean Gorgos și
un orășel cu multe canale și oameni creativi Eduard Topertzer.
din Anglia, pentru prima dată a fost organizat În opinia mea, Eugen Da-
maschin, regizorul filmului
Festivalul de Film Românesc „Inception”. Echipa RUDA „Beautiful Corruption”, are o
(„Românii Uniți din Anglia”) de ceva timp tot căutau istorie aparte. Cine nu cunoaș-
niște modalități simple de organizare a unui astfel te, încercați să aflați cât de ușor
de festival, dar e știut lucru că nu întotdeauna pot fi e să faci un film în Moldova.
identificate căile ușoare, așa că ne-am înarmat cu multă Vedeți interviurile cu Eugen ca
să înțelegeți de ce acest film ar
răbdare și am pornit la drum. trebui să fie accesibil pentru
toată lumea.
De altfel, atunci când nu ai vechi, n.r.), cu localuri, clădiri Filmele au avut subtitrări în
parte de sponsorizări sau fon- istorice, multă artă, buticuri engleză, astfel încât au râs și au
duri e complicat să organizezi mici și izolate, dar și diverse plâns la un loc englezi, români,
un eveniment de calitate. Poate cinematografe, unde se proiec- spanioli și... eu, bineînțeles.
noi nu dispuneam de suficiente tează filme vechi, filme de artă, Raluca și Eduard sunt regi-
surse financiare, însă cea mai filme pentru câini și stăpânii zori români, autorii scurtme-
mare comoară, evident, sunt lor, se organizează festivaluri trajelor „The bed is broken” și
oamenii. Cu acest prilej am des- pentru susținerea creației loca- „Stuart”, filme care îți aruncă în
coperit că sunt atât de mulți oa- le etc. față adevărul și realitatea crudă.
meni devotați și generoși, care Deseori mă întreb: „Oare E vorba de adevăruri pe care le
înțeleg foarte bine de ce sacri- care ar fi „Old Town”-ul Chiși- cunoaștem, dar le punem cum-
ficii e nevoie atunci când ți-ai năului nostru? va deoparte în mintea noastră.
propus să faci artă... E foarte „Mockingbird Cinema” a zarea următoarelor evenimente. șuiera prin buzunare, am cam Eugen, Raluca și Eduard
important să stabilești relații fost cinematograful ideal pen- Având cinematograful asi- intrat în panică și ne gândeam ne-au oferit gratis filmele, fapt
cu ei și să le menții, deoarece tru Festivalul nostru. Alper, gurat, am pornit la vânătoarea deja la un crowdfunding... pentru care noi, cei din echipa
niciodată nu știi de unde sare stăpânul stabilimentului, fiind de filme. Acest proces a fost Ei bine, aici am vrut sa RUDA, precum și toți cei care
iepurele. implicat în industria filmului unul mai dificil, întrucât unii ajung cu toată povestea aceas- ne-au fost alături, le mulțumim
În cazul nostru, iepurele a de ceva timp, ni l-a pus la dis- regizori aveau prețuri ustură- ta: există oameni minunați din suflet.
sărit dintr-un cartier al orașului poziție în mod gratuit, con- toare. În cazul festivalului nos- care vor să ajute, care vor să se
vechi. Fiecare oraș are o regiu- diționându-ne să venim și să tru de film, care se afla la prima implice și să facă schimbări. Și ANA MADAN,
ne numită „Old Town” (orașul susținem comunitatea în organi- ediție, și având vântul care ne aici mă refer la Eugen Damas- MAREA BRITANIE

„Acasă nu aveam cu cine vorbi în română”


Povestea unei tinere de la sudul R. Moldova, care a învățat româna după ce a ajuns în Marea Britanie
Natalia Mileșan din sudul R. unde, datorită circumstanțelor, că cineva va râde de felul în care
Moldova a învățat să vorbească a reușit să învețe limba română. vorbesc românește. În fiecare zi,
limba română în Marea Brita- „Am venit în Marea Britanie colegii mei spuneau cuvinte pe
nie, unde a ajuns acum doi ani. printr-o agenție și am lucrat în care eu încercam să le memorez”,
Tânăra este originară din satul Hounslow, în calitate de cameris- povestește femeia.
Iserlia, raionul Basarabeasca, tă. După jumătate de an, am decis La scurt timp după ce a ajuns
unde atât grădinița, cât și școala să renunț la acest loc de muncă, în Bedford, Natalia și-a întâl-
din localitate sunt, potrivit ei, pentru că era prea greu. M-am nit viitorul soț, pe Ionuț, origi-
cu predare în limba rusă, scrie transferat în alt oraș, Nottingham, nar din Târgu Mureș. Nunta au
radiochisinau.md. Prin urmare, unde mi-am găsit de lucru într-un făcut-o la ea în sat, cu oaspeți
nici la școală și nici acasă Na- depozit de electrocasnice. Lucrul ardeleni, care ajunseseră în R.
talia nu avea cu cine învăța să era sezonier, astfel încât, după ce Moldova pentru prima dată. Re-
vorbească românește. s-a încheiat sezonul, am decis să cent, Natalia l-a adus pe lume pe
Acum doi ani, ea a decis mă mut în orașul Bedford. Aco- David, primul copil al familiei.
să plece peste hotare, alegând lo am stat în aceeași casă cu alți De la ei am învățat limba română. besc, așa cum puteam. Am reușit
drept destinație Marea Britanie, cinci colegi originari din România. Ca să ne înțelegem trebuia să vor- să depășesc bariera psihologică Sursa: radiochisinau.md
17 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
ÎNTRE EST ȘI VEST

MESAJ SUEDEZ PENTRU R. MOLDOVA


PETER ERIKSSON,
MINISTRUL COOPERĂRII
INTERNAȚIONALE PENTRU
DEZVOLTARE

A
nul 2019 a marcat
a 10-a aniversare
a Parteneriatului
Estic, când Suedia,
împreună cu Polonia, a
inițiat acest parteneriat
în cadrul UE, devenind un
partener puternic pentru
țările din regiune. Pe
măsură ce am sărbătorit
primii 10 ani împreună,
am avut timp să reflectăm
asupra succeselor noastre
comune. Multe au fost, dar
multe mai urmează să fie
realizate!

Relațiile dintre Suedia și R.


Moldova le depășesc pe cele din
cadrul Parteneriatului Estic. Pri-
ma noastră cooperare a început
în 1996, prin intermediul Agen-
ției de Dezvoltare Sida. De-a
lungul anilor, cooperarea noas-
tră pentru dezvoltare, împreună
cu Moldova, a avut succes. Aș societății moldovenești sunt frâ- economică; 2) democrație, drep-
menționa doar câteva exemple: nate de infrastructura învechită, turile omului, statul de drept; 3)
în prezent, se observă o mișcare de insecuritatea energetică și de mediu și schimbările climatice.
către o societate în care există provocările serioase de mediu. Pentru o eficiență continuă

D
mai multă egalitate între bărbați in 1996, Suedia este un partener de dezvoltare Toate aceste domenii au nevo- a cooperării noastre, trebuie să
și femei, acestea având șanse pe termen lung pentru populația R. Moldova, ie de acțiuni guvernamentale, fim siguri că relația noastră cu
egale să crească și să se dezvolte prin intermediul Agenției Suedeze de Cooperare de investiții și există mai multe Guvernul R. Moldova se bazează
ca indivizi și cetățeni activi; se- Internațională pentru Dezvoltare (Sida). Ambasada modalități de a interacționa cu ferm pe valorile noastre comune
sizăm o îmbunătățire a protec- Suediei la Chișinău gestionează un buget anual de comunitatea internațională din privind drepturile omului, statul
ției împotriva violenței în fami- aproximativ 110 milioane SEK (aproximativ 10 milioane acest domeniu. Suedia este unul de drept, democrația și buna gu-
lie; dezvoltarea întreprinderilor EUR). Asistența suedeză este în concordanță cu Strategia dintre inițiatori și cel mai mare vernare. Acestea sunt întrebări
turistice, IT, textile și industria bazată pe rezultate privind cooperarea în domeniul donator bilateral al Parteneria- pe care le voi adresa în timpul
vinurilor la scară mică; sporirea reformelor cu Europa de Est, Balcanii de Vest și Turcia tului Europei de Est pentru Efi- întâlnirilor mele în Moldova.
cunoștințelor și a gradului de 2014-2020 și promovează integrarea europeană prin trei ciență Energetică și Mediu (E5P) Vedem că pluralismul în par-
conștientizare a provocărilor și domenii: – un fond constituit din mai ticiparea politică are o impor-
a soluțiilor de mediu; îmbună- • integrarea economică consolidată cu UE și mulți donatori, care finanțează tanță deosebită. Nu în ultimul
tățirea administrării impozitelor dezvoltarea economiei de piață; proiecte de îmbunătățire a efi- rând, ar trebui încurajată partici-
și sporirea veniturilor fiscale. • democrație consolidată, o respectare mai bună cienței energetice, de tratare a parea mai multor femei, precum
Sunt trei domenii în care văd a drepturilor omului și un stat mai dezvoltat în apei și a apelor uzate, iluminatul și a minorităților, la toate nive-
nevoia unui angajament mai conformitate cu statul de drept; stradal, gestionarea deșeurilor și lurile. Au fost făcuți pași impor-
solid din partea Guvernului R. • un mediu înconjurător mai bun, impact redus transportul urban. Moldova este tanți pentru o reprezentare mai
Moldova: asupra climei și sporirea rezistenței la schimbările eligibilă pentru sprijinul E5P, iar egală și salutăm creșterea numă-
1. Implicarea societății civile climatice și mediu. proiectele sunt în derulare la rului de femei alese în alegerile
și cultivarea unui peisaj media- Parteneriatul estic (EaP) este cadrul politic pentru Chișinău și Bălți. Implementa- de anul trecut, precum și modi-
tic liber și pluralist sunt esen- relațiile dintre UE și cele șase țări partenere din Europa rea tehnologiilor moderne este ficările pentru a o facilita. Aces-
țiale pentru dezvoltarea unei de Est (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova calea de urmat pentru a oferi R. te progrese trebuie protejate și
societăți democratice și trebuie și Ucraina). EaP a fost lansat în 2009 - Suedia fiind unul Moldova moduri ecologice de dezvoltate.
asigurate, inclusiv în contextul dintre inițiatori - și a însemnat o concentrare sporită a generare a căldurii și energiei Ca și actor principal în proce-
R. Moldova. Iată de ce lucrăm UE asupra legăturilor mai strânse cu țările partenere. și să-și asigure independența sul de cooperare internațională
cu organizațiile societății civile. Acordurile de asociere (AA), inclusiv Zonele de Liber energetică. pentru dezvoltare, Suedia este
Obiectivul este de a sprijini dez- Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), sunt destinate În calitate de ministru al prezentă în R. Moldova, deoarece
voltarea internă a organizațiilor să deschidă calea către cooperarea aprofundată cu Cooperării pentru Dezvoltare considerăm că țara are un poten-
locale independente din diferite instituțiile UE, adaptarea la cadrul legal comun al UE și Internațională, în ultimul an, țial enorm, iar această cooperare
domenii și de a le ajuta să contri- accesul sporit la piața UE, precum și un schimb mai larg am vizitat mai multe țări par- ne avantajează pe toți. Muncind
buie mai bine la edificarea unei de cunoștințe, idei și experiență. În urma Parteneriatul tenere din Estul Europei și mă împreună, contribuim la o lume
societăți democratice deschise. Estic și acordurilor, au fost înregistrate multe rezultate bucur că a venit rândul Moldo- mai bună și mai sigură. Dedi-
În egală măsură, mass-media și pozitive, cum ar fi o creștere semnificativă a comerțului, vei. Obiectivul Parteneriatului cația pe care Suedia o simte în
jurnaliștii trebuie să poată și să UE fiind în prezent principalul partener comercial al Estic și al cooperării suedeze oamenii din Moldova, în efortul
li se permită investigarea și ra- Moldovei, precum și călătoriile fără vize către UE pentru pentru dezvoltare este ca țările lor de a moderniza și consolida
portarea liberă a realității. cetățenii moldoveni. din parteneriat să se apropie de societatea este autentică și de
2. Suedia se așteaptă la o UE. Integrarea în UE este esenți- neclintit.
performanță reală a conducerii ală pentru Moldova în contextul Prin urmare, să privim înapoi
R. Moldova în reforma sectoru- dezvoltării democrației, statului la parteneriatul nostru îndelun-
lui justiției, în dezvoltarea unor acțiuni puternice împotriva co- lor de reformă dedicate și oneste de drept, deschiderii și pluralis- gat și să profităm de ceea ce am
procese democratice solide și rupției. Este esențială atragerea și va urmări îndeaproape pro- mului, precum și pentru o dez- învățat. Să nu ne eschivăm de la
în lupta împotriva corupției. investițiilor și creșterea venitu- gresul, dar suntem pregătiți, de voltare economică durabilă. În viitoarele provocări. Convinge-
Nu poate fi supraevaluată im- rilor din impozitul de stat care asemenea, să ne revizuim anga- prezent, oferim sprijin Moldovei rea mea fermă este că, dacă Mol-
portanța unei funcții judiciare, pot facilita creșterea bunăstării jamentul dacă rezultatele tangi- în eforturile sale de integrare dova reușește cu reformele sale,
a unor instituții statale de în- în societate. Suedia este pregă- bile nu vor fi vizibile. europeană prin programe în trei cetățenii R. Moldova și ai UE vor
credere și previzibile și a unei tită să ofere asistență inițiative- 3. Progresele în dezvoltarea domenii-cheie: 1) dezvoltare avea doar de beneficiat.
TRĂIND DE GARDĂ ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
18

Cum își fac drum spre secțiile de votare


persoanele cu dizabilități din R. Moldova

T
imp de zeci de ani, despre educația civică și infor- ne-a spus Vasile Savca din Cău- zultatele unui audit al accesi- tatea. Iar ghidul de reglementare
izolarea persoanelor marea alegătorilor includ și tra- șeni. Vasile a fost unul dintre cei bilității vor fi sumbre, a fost un în materie de construcții din 1
cu dizabilități, lipsite ducerea în limbajul semnelor. 16 monitori ai accesibilității cu șoc să constatăm că doar 1% din iunie 2014 prevede cerințe clare
de drepturi sociale, a fost În 2018, an preelectoral în care am făcut echipă anul trecut clădirile evaluate sunt pe deplin pentru a asigura accesibilitatea
R. Moldova, PNUD a susținut o pentru a evalua accesibilitatea accesibile. în spațiul public.
considerată o practică campanie civică de informare spațiilor publice. În total, au fost Înainte de această evalua- În aceste condiții, de ce R.
firească în R. Moldova, a sute de persoane cu dizabili- 36 de voluntari care au comple- re, CEC nu deținea niciun fel de Moldova încă mai luptă cu inac-
fostă parte a URSS. tăți auditive, intelectuale și psi- tat un chestionar al accesibilită- date privind accesibilitatea sec- cesibilitatea clădirilor publice?
Acum circa 20-30 de ani, ho-sociale privind drepturile lor ții, vizitând 612 secții de votare țiilor de votare din R. Moldova, Experții în drepturile omului
persoanele cu dizabilități electorale. Ca informația să fie din cele 1969 deschise la alege- iar dacă analizăm și constatăm constată că populația nu con-
mai accesibilă și mai atractivă, știentizează cât de gravă este
„erau invizibile” în spațiul am elaborat ghiduri personaliza- problema accesibilității, conside-
public, unora chiar le era te disponibile în română, rusă și rând că aceasta nu-i privește sau
rușine să spună deschis că engleză: versiuni audio și Braille, ÎN CONCLUZIE: nu-i afectează direct. Primarii
un membru al familiei are accesibile pentru persoanele cu și autoritățile locale deseori nu
dizabilități de vedere, precum Accesibilitatea spațiilor publice nu este doar pentru per- acordă prioritate accesibilității
o dizabilitate. soanele cu dizabilități. În realitate, sunt afectate mai multe
și un ghid ușor de citit, ușor de și această problemă rămâne la
înțeles - pentru persoanele cu persoane, și anume: persoane în etate, copii, părinți cu bebe- coada listei. O altă îngrijorare
De mai mulți ani, de când dizabilități psiho-sociale și inte- luși în cărucioare, femei însărcinate, bicicliști și persoane cu se referă la faptul că arhitecții și
persoanele cu dizabilități își re- lectuale, o premieră absolută în dizabilități temporare; inginerii nu stăpânesc încă toate
vendică drepturile, societatea a R. Moldova. Accesibilitatea poate fi îmbunătățită cu cheltuieli minime. criteriile pentru a asigura accesi-
înțeles că participarea la alegeri Cu toate acestea, mai rămâ- bilitatea locațiilor. De asemenea,
și implicarea politică e o moda-
litate de promovare a drepturilor
ne o provocare - cea a spațiilor
publice accesibile, deoarece ma-
RECOMANDĂRI: este nevoie de mult mai multă
presiune socială pentru ca auto-
lor. În R. Moldova, sunt peste 180 joritatea clădirilor publice care Respectarea strictă a condițiilor de accesibilitate și im- ritățile centrale să asigure măsuri
de mii de persoane cu dizabilități găzduiesc secții de votare sunt punerea conditio sine qua non pentru darea în exploatare de accesibilitate, dar și punerea
sau 5,1% din populație (conform inaccesibile: nu există rampe de a imobilelor noi; în aplicare a legii.
ultimelor date oficiale din 2017), acces, toalete adaptate, ușile fi- Includerea modulelor privind accesibilitatea și designul Un mit pe care încercăm să-l
dintre care 170 de mii sunt ale- ind înguste, iar coridoarele - în- universal în programele educaționale ale specialităților din deconspirăm este legat de faptul
gători. În general, R. Moldova tunecoase. În aceste condiții, cel domeniu; că accesibilitatea ar necesita mulți
organizează alegeri cam o dată mai des, persoanele cu dizabili- Crearea unui „sistem de alerte” în domeniul accesibilității, bani din bugetele locale. În discu-
la 2 ani: parlamentare, locale ge- tăți solicită acasă urna mobilă. la care cetățenii ar putea semnala nereguli, iar autoritățile țiile cu autoritățile locale, experții
nerale sau prezidențiale. Uneori Această opțiune e recomandată ar putea interveni în timp util pentru remedierea acestora; în ceea ce privește accesibilita-
și mai des, dacă luăm în calcul și pentru persoanele cu anumite Instruirea funcționarilor electorali și a reprezentanților tea oferă drept exemplu o bandă
alegerile anticipate. condiții fizice grave și nu este administrațiilor publice locale în domeniul accesibilității; adezivă galbenă simplă, care costă
Așa că, din 2012, în parteneri- potrivită în toate cazurile. Unii Utilizarea resurselor de crowdsourcing și crowdfunding între 50 și 100 de lei maximum, dar
at cu Comisia Electorală Centrală dintre alegători susțin că se simt pentru proiectele de accesibilitate. care aplicată corect, ajută enorm
(CEC), susținem eforturile de a limitați în drepturi și chiar le este de mult persoanele cu deficiențe
crea condiții pentru ca persoane- rușine să voteze acasă, sesizând de vedere, inclusiv vârstnicii, să
le cu dizabilități să voteze în spa- și tentative de a li se influența se deplaseze în siguranță. Aceasta
ții accesibile. În 2016, am reușit alegerea. rile parlamentarele din februarie că 60% din clădirile publice care lipsește însă în majoritatea clădiri-
să dotăm toate secțiile de votare „După accidentul pe care l-am 2019. găzduiesc alegeri sunt instituții lor publice. Un exemplu pozitiv în
cu plicuri șablon pentru buleti- avut, timp de un an și jumătate, PNUD Moldova a apelat de de învățământ, concluziile sunt acest sens servește Liceul „Mește-
nele de vot care să permită votul mi-a fost rușine să ies în public. mai multe ori la exercițiul user și mai dezolante. rul Manole” din Căușeni, care as-
secret și accesibil al persoanelor Când mergeam la spital, așteptam safari, atunci când persoanele R. Moldova are toate actele în tăzi reprezintă o instituție sută la
cu deficiențe de vedere. Or, până mereu toată lumea să plece, ca să cu dizabilități testează gradul de regulă la capitolul asigurării ac- sută accesibilă.
atunci, aceste persoane puteau ies din mașină și să intru în spi- accesibilitate al unei instituții, cesibilității, inclusiv angajamen-
vota doar dacă erau asistate de tal sau în altă instituție, unde mă întrucât nu este nimeni mai bun te internaționale. Țara a ratificat, PNUD va continua să coopereze
cineva care le citea buletinul de aflam. Pur și simplu, îmi era ruși- pentru a observa punctele slabe în iulie 2010, Convenția ONU cu autoritatea electorală și admin-
istrația locală pentru a îmbunătăți
vot și le ajuta să aplice ștampila. ne. În perioada mea de recuperare, atunci când vine vorba de acce- privind drepturile persoanelor
accesibilitatea clădirilor publice. De
De asemenea, în secțiile de au fost organizate două scrutine. Și sibilitate. Exact așa am reușit să cu dizabilități, care stabilește asemenea, vom susține un proces
votare unde votează mai multe atunci am votat acasă și nu m-am îmbunătățim accesibilitatea în obligația statului-parte de a asi- de bugetare sensibil la nevoile per-
persoane cu deficiențe de auz a simțit deloc bine în acea situație. Casa ONU din Moldova, dar și gura accesibilitatea persoanelor soanelor cu dizabilități.
fost asigurată traducerea mimi- Așa că, de atunci, m-am deplasat adaptarea într-un sector de poli- cu dizabilități. Astfel, Legea nr.
co-gestuală. Din 2014, toate șe- de fiecare dată la secția de votare ție comunitară devenit model în 60 privind incluziunea socială a Eva Bounegru,
dințele CEC din ziua alegerilor, și m-am simțit împlinit și egal în Chișinău. persoanelor cu dizabilități con- manageră de proiect,
iar din 2016, și videograficele drepturi cu orice altă persoană”, Și chiar dacă bănuiam că re- ține dispoziții privind accesibili- PNUD Moldova
19 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
TRĂIND DE GARDĂ

Un ALT FEL de a fi al femeilor de la Centrul de plasament


temporar pentru persoanele cu dizabilități din Bălți
50 de beneficiare ale Cen- ție și relaxare în CPTPD Bălți;
trului de plasament temporar Elaborarea unei curricule
pentru persoane adulte cu di- „terapie ocupațională”, reieșind
zabilități din Bălți și-ar dori să din interesele beneficiarelor;
danseze, să cânte, să facă mai Organizarea și desfășurarea
mult sport și să vizioneze mai continuă a activităților de ocu-
multe filme. Acestea sunt doar pare a timpului liber pentru a
o parte dintre activitățile care susține și a încuraja dezvoltarea
le-ar aduce bucurie și le-ar ajuta personală a beneficiarelor, com-
să se relaxeze, susțin reprezen- portamentului non-agresiv, po-
tanții Asociației obștești „Cen- sibilitatea identificării unei vo-
trul de Instruire și Dezvoltare cații, dezvoltarea capacităților,
Personală ANIMA” din Bălți. În talentelor, etc.;
premieră, Asociația a realizat Organizarea și desfășurarea
o cercetare ce demonstrează atelierelor de creație prin utili-
că beneficiarele simt nevoia să zarea mai multor tehnici, cum ar
participe la mai multe ateliere fi: desen, pictură, împletit, cusut,
creative și de dezvoltare. Astfel, aplicații, origami sub formă de
30 de beneficiare au menționat ateliere de grup;
că „se simt bine” la Centrul de Organizarea și desfășurarea
plasament, 10 – că „se simt activităților sportive și de dans
foarte bine”, iar alte 10 – că cuprinsă între 20 și 84 de ani. (CPTPDB), care încă nu au fost simple, pentru a satisface una
„se simt rău”. PASIUNILE Pentru a realiza această cerce- acomodați la Locuințele prote- din nevoile de ocupație și mobi-
În fiecare zi, beneficiarele au BENEFICIARELOR tare și a afla care sunt necesită- jate, sau cei care niciodată nu litate;
activități ordinare, printre care țile lor, le-au fost adresate șapte vor putea merge la aceste locu- Organizarea și desfășurarea
trezitul, spălatul, luarea meselor. Câteva dintre beneficiarele întrebări simple. Întrebările au ințe, din motive întemeiate, ră- activităților de grup pentru sa-
Pe lângă aceasta, 29 de persoa- Centrului au reușit să-și dez- fost deschise și semi-deschise, mân în umbră, fără activități de tisfacerea nevoii de comunicare
ne au menționat că fac plimbări volte pasiunile și abilitățile. De pentru a stimula răspunsurile. dezvoltare continuă, de ocupare din partea beneficiarelor;
afară, 15 își petrec timpul în odăi, exemplu, Elena Caras are 58 de În urma completării chestiona- a timpului liber și de socializa- Organizarea și desfășurarea
iar 28 fac curățenie. Trei dintre ani, iar de 12 ani este găzduită rului, au fost identificate nevo- re. Acest lucru a fost identificat activităților de vizionare de fil-
beneficiare au afirmat că își îm- în Centrul de plasament tem- ile acestora și acțiunile care pot în urma cercetării desfășurate me tematice (cu dezbateri);
part timpul vizionând filme. porar pentru persoane adulte fi întreprinse pentru a le sati- în cadrul CPTPDB în toamna Organizarea și desfășurarea
Șapte beneficiare preferă să cu dizabilități din Bălți. A învă- sface. anului 2019. În temeiul rezul- la Centrul de plasament a con-
comunice cu cei din jur, iar două - țat să tricoteze de la mama sa și Chestionarul a fost re- tatelor cercetării, au fost elabo- certelor muzicale cu reprezen-
citesc Biblia. La aceeași întrebare asta face zilnic. „Nu mi-e urât, alizat în perioada octom- rate un șir de recomandări către tanți din interior, din exterior
patru beneficiare au spus că sunt pentru că lucrez”, susține feme- brie-noiembrie 2019 de că- ANAS și MSMPS. Unele dintre sau mixt;
pasionate de plimbări și de alte ia. Aceasta împletește cu dibă- tre echipa de implementare a acestea sunt: Organizarea și desfășurarea
activități cotidiene. În timpul li- cie mănuși și ciorapi pe care le proiectului „Голос женщин Introducerea „Terapiei ocu- sesiunilor de întâlnire cu speci-
ber, beneficiarele ar mai prefera dăruiește celorlalte beneficiare. с психоневрологического paționale” în obiectivele stra- aliști din diferite domenii, pre-
să danseze, să asculte muzică, să Tatiana Lozan are 41 de ani центра” de la Centrul de In- tegice ale instituției/ politicilor ponderent din domeniul drept,
vizioneze spectacole la televizor, și suferă de dizabilități locomo- struire și Dezvoltare Personală publice în domeniu; psihologie, medicină și acorda-
să cânte, să participe la ateliere torii. De șase ani, este benefi- „Anima” și aplicat la Centrul Majorarea statelor de per- rea primului ajutor;
hand-made, să crească flori, să ciara Centrului de plasament de plasament temporar pentru sonal cu cel puțin 3 funcții cu Diversificarea programelor
croșeteze, să gătească sau să- temporar pentru persoane persoane adulte cu dizabilități responsabilități de organizare, în funcție de necesitățile reale și
și petreacă timpul liber într-un adulte cu dizabilități din Bălți. din Bălți. În urma realizării realizare și coordonare a terapiei actuale ale rezidenților.
mod mai dinamic și mai util. Tatiana tricotează și ea. Este acestei cercetări a fost format ocupaționale beneficiarilor din
Reprezentanții CIDP Anima pasiunea ei, dar și modul în care un grup din șapte femei, care au CPTPD Bălți; Acest material a fost re-
susțin că, pe lângă organizarea câștigă niște bănuți. Aceasta participat la trei sesiuni de in- Aprobarea deschiderii unei alizat cu sprijinul financiar
vizionărilor de filme, dans și susține că ar fi util un spațiu formare în cadrul cărora au aflat linii bugetare speciale pentru al UE, în cadrul programului
muzică, e necesară organizarea special amenajat pentru acti- despre drepturile lor și modul procurarea materialelor necesa- «Поддержка новых лидерок
și desfășurarea unor întâlniri vități de recreere și dezvoltare de comunicare cu administrația re pentru atelierele de hand-ma- и правозащитниц уязвимых
cu specialiști din diferite dome- personală. „Atunci când oamenii instituției unde sunt plasate în de din cadrul programului „Te- женщин в Украине, Беларуси,
nii, preponderent din domeniul pleacă de aici în afară, ei nu știu vederea promovării intereselor rapie ocupațională” pentru Молдове, Грузии и России»
drept, psihologie sau medicină, cum să se comporte”, argumen- și satisfacerii necesităților lor. beneficiari; implementat de IREX EURO-
deprinzând remedii de acorda- tează femeia. Politica dezinstituționaliză- Acomodarea, dotarea și PE&Украинский Женский
re a primului ajutor. La fel, sunt Cele 50 de beneficiare ale rii, promovată de stat, a creat o deschiderea unei săli de tera- Фонд. Conținutul său este
binevenite sesiunile informative Centrului de Plasament tempo- lacună în care beneficiarii Cen- pie ocupațională cu elemente responsabilitatea exclusivă a AO
privind oportunitățile de angaja- rar pentru persoane adulte cu trelor de Plasament Temporar de art-terapie pentru benefici- CIDP „Anima” și nu reflectă nea-
re la muncă în Bălți sau online. dizabilități din Bălți au vârsta pentru Persoane cu Dizabilități ari, cu titlu de sală de ocupa- părat punctele de vedere ale UE.
PROGRAME TV
ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
20
LUNI, 17 FEBRUARIE MARŢI, 18 FEBRUARIE MIERCURI, 19 FEBRUARIE JOI, 20 FEBRUARIE VINERI, 21 FEBRUARIE SÂMBĂTĂ, 22 FEBRUARIE DUMINICĂ, 23 FEBRUARIE

TVR Moldova TVR Moldova TVR Moldova TVR Moldova TVR Moldova TVR Moldova TVR Moldova
6,55 Imnul României 6,00 Punctul pe azi (R)* 6,00 Punctul pe azi (R) 6,00 Punctul pe azi (R) 6,00 Punctul pe azi *(R) 6,00 Punctul pe azi (R) 6,00 Politică și delicateţuri cu Mircea
7,00 Matinalii (I) 6,55 Imnul României 6,55 Imnul României 6,55 Imnul României 6,55 Imnul României 6,55 Imnul României Dinescu (R)
10,00 Obiectiv comun (R)* 7,00 Matinalii (I) 7,00 Matinalii (I) 7,00 Matinalii (I) 7,00 Matinalii (I) 7,00 Tezaur folcloric. 6,55 Imnul României
11,00 Femei de 10, bărbați de 10. 10,00 Obiectiv comun (R)* 10,00 Obiectiv comun (R)* 10,00 Obiectiv comun (R)* 10,00 Obiectiv comun (R)* 7,50 Discover Romania* 7,00 Universul credinței (I)
13,00 Telejurnal Moldova 11,00 Cap compas 11,00 Natura si aventura Talk show realizat în direct, în studioul 11,00 Regatul sălbatic 8,00 Ferma 8,00 Universul credinței (II)
13,30 EUROPA 360* 11,30* Un doctor pentru 11,30* Un doctor pentru 11,00* Drumuri aproape 11,30 Un doctor pentru dumneavoas- 8,50 Discover Romania * 9,00 Pro Patria
14,00* Telejurnal *Meteo dumneavoastră. dumneavoastră . 11,30 Un doctor pentru dumneavoas- tră 9,00 M.A.I aproape de tine 9,30 Pescar hoinar
14,55* Vorbește corect! Redifuzare 13,00 Telejurnal Moldova 13,00 Telejurnal Moldova tră 13,00 Telejurnal Moldova 9,30 Lumea Azi 10,00 În grădina Danei
15,00 Cântec și poveste 13,30 Izolați în Romania 13,30 # Creativ 13,00 Telejurnal Moldova 13,30 Parlamentul Romaniei 10,00 Mic dejun cu un campion * 10,35 Viața satului (I)
15,55 DiaspoRadar 14,00 Telejurnal *Meteo (înregistrat) 14,00* Telejurnal *Meteo (înregis- 1,30 Parlamentul României 14,00* Telejurnal *Meteo (înregis- 10,50 Discover Romania * 11,50 Minutul de agricultura
16,00 Memorialul Durerii * 14,55* Vorbește corect! (Redifuzare) trat) *Sport (înregistrat) 14,00* Telejurnal *Meteo (înregis- trat) *Sport (înregistrat) 11,00* Teatru National de Televiziune 12,00 Viața satului (II)
16,50 Discover România * 15,00 Cântec şi poveste 14,55* Vorbește corect! (Redifuzare ) trat) *Sport (înregistrat) 14,55* Vorbește corect! Redifuzare 12,30 Portret Octavian Cotescu(R) 13,00* Documentar
17,00 Obiectiv comun * 15,55 DiaspoRadar 15,00 Cântec și poveste *Studioul 14,55* Vorbește corect! .Redifuzare 15,00 Cântec și poveste 13,00* Documentar Pârjolirea Lumii 13,50 Discover Romania
18,00 Telejurnal Moldova 16,00 Profesioniștii… cu Eugenia Vodă teritorial Iași 15,00 Cântec și poveste 15,55 DiaspoRadar (La guerre des as, Franța, 2017) 14,00 Telejurnal *Meteo (înregistrat)
19,00 Punctul pe azi * 16,50 Discover România 15,55 DiaspoRadar 15,55 DiaspoRadar 16,00 Aventura urbană. 13,55 Discover Romania * *Sport (înregistrat)
19,55 Vorbește corect! Redifuzare 17,00 Obiectiv comun * 16,00 Destine ca-n filme 16,00 Garantat 100% 16,50 Discover Romania * 14,00* Telejurnal *Meteo 14,30 La un pas de Romania *
20,00* Telejurnal * Știri +*Tema zilei 18,00 Telejurnal Moldova 16,50 Discover România * 16,50 Discover Romania * 17,00 Obiectiv comun 14,30 Pe urmele istoriei 15,00* Festivalul Ioan Macrea
21,00* Romania 9 *Talk-show 19,00 Punctul pe azi * 17,00 Obiectiv comun * 17,00 Obiectiv comun * 18,00 Telejurnal Moldova 15,00 Drag de România mea! 16,45 Discover Romania
21,50 Câștigă România! Redifuzare 19,55 Vorbește corect! (Redifuzare) 18,00 Telejurnal Moldova 18,00 Telejurnal Moldova 19,00 Punctul pe azi 17,00 Down the Road. Aventura * 17,00 Ora regelui
22,40* Câștigă România! Redifuzare 20,00* Telejurnal * Știri +*Tema zilei 19,00 Punctul pe azi * 19,00 Punctul pe azi * 19,55* Vorbește corect! Redifuzare 17,50 Discover Romania * 17,50 Discover Romania
23,30 Avocatul Dumneavoastră 21,00 România 9 * 19,55 Vorbește corect! (Redifuzare ) 19,55 Vorbește corect! Redifuzare 20,00* Telejurnal * Știri +*Tema zilei 18,00 Telejurnal Moldova 18,00 Telejurnal Moldova
1,00 Cântec şi poveste (.R) 21,50 Câștigă România! Redifuzare. 20,00 Telejurnal * Știri +*Tema zilei 20,00 Telejurnal * Știri +*Tema zilei 21,00 Pe urmele istoriei 19,00 Politică și delicateţuri 19,00 Conexiuni
1,55 Diaspo Radar 22,40 Câștigă România! Redifuzare. 21,00 România 9 * 21,00 Romania 9 21,30 Dăruiește Românie ! 19,50 Discover Romania 20,00* Telejurnal * Știri
2,00 Femei de 10, bărbați de 10 (R). 23,30 Investiți în România! 21,50* Câștigă România! .Redifuzare 21,50 Câștigă România! .Redifuzare 23,00* Film MĂCELARUL (Le 20,00* Telejurnal * Știri 21,00 Rețeaua de idoli. Redifuzare
Prima parte 1,00 Cântec şi poveste (R) 22,50 Câștigă România! .Redifuzare 22,50 Câștigă România! .Redifuzare boucher, Franţa-Italia, 1970) 21,00 Moștenirea clandestină. 21,.50 Discover Romania
3,00 Femei de 10, bărbați de 10 (R). 1,55 DiaspoRadar 23,30 Articolul VII 23,30 A doua Românie * Moderator Regia: Claude Chabrol Episodul 1 22,00* Documentar
Partea a II-a 2,00 Cap compas (R) 1,00 Cântec și poveste(R) *Studioul Corina Dobre 0,45 Discover Romania * 21,50 Discover Romania 22,55 Discover Romania
4,00 Obiectiv comun (R)* 2,30 Un doctor pentru dumneavoas- teritorial Iași 1,00 Cântec și poveste (R) 1,00 Cântec și poveste (R) 22,00* Documentar(R) Producător Cecilia Melinescu
5,00 Telejurnal Moldova(R) tră (R) 1,55 DiaspoRadar 1,55 DiaspoRadar 1,55 DiaspoRadar 23,00* Film Romanesc, CONCURS 23,00* Film Romanesc FILANTROPI-
Translator mimico gestual 4,00 Obiectiv comun (R)* 2,00 Natura şi aventura(R) 2,00 Drumuri aproape (R) 2,00 Aventura urbană.(R) România, 1982 CA România, 2002

Moldova 1 Moldova 1 Moldova 1 Moldova 1 Moldova 1 Moldova 1 Moldova 1


06:05 Rapsodia satului. 06:05 Cuvintele Credinței 06:05 Unda Bugeacului 06:05 Svitanok. 06:05 Petalo romano 06:05 Global 3000. DW. Germania 06:05 Cuvintele Credinței. *Realizatori
06:35 La datorie 06:50 Filler. Slovacia 06:35 Lecturi a la carte 06:35 World Stories. DW. Germania 06:35 Tezaur 06:30 Chișinăul de ieri și de azi. Iu. Proca, A. Primovici
06:55 Bună dimineaţa! 06:55 Bună dimineaţa! 06:50 Filler. Secvențe japoneze. 06:50 Filler. Secvențe japoneze. 06:50 Promo + Filller. Grecia 06:45 Să luăm aminte... Filler. 06:50 Promo + Filler
07:00 ŞTIRI. 07:00 ŞTIRI Regenerare revoluționară a oaselor. 06:55 Bună dimineaţa! 06:55 Bună dimineaţa! 06:55 Bună dimineaţa de weekend! 06:55 Bună dimineața de weekend!
09:00 ȘTIRI (rus.) 09:00 ŞTIRI (rus.) 06:55 Bună dimineaţa! 07:00 ŞTIRI 07:00 ŞTIRI 09:00 ȘTIRI (rus.) 07:00 ȘTIRI
09:10 ,,IUBIRE DE ARGINT”. 09:10 ,,IUBIRE DE ARGINT”. Serial. 07:00 ŞTIRI 09:00 ŞTIRI (rus.) 09:00 ŞTIRI (rus.) 09:10 Reporter pentru sănătate. 09:00 ȘTIRI (rus)
09:55 Moldova de Patrimoniu 09:55 La datorie 09:00 ŞTIRI (rus.) 09:10 ,,IUBIRE DE ARGINT”. 09:10 ,,IUBIRE DE ARGINT”. Serial. 09:30 Magazinul copiilor. 09:10 Musafirul. *Realizator D. Alexei
10:25 Lecturi a la carte. 10:15 Vector European 09:10 ,,IUBIRE DE ARGINT”. Serial. 09:55 Zona Ars cu Valeria Barbas. Ep. 26 Turcia, 2005 10:00 ,,CHIBI MARUKO CHAN”. 09:40 Lecturi a la carte
10:45 Bună seara! 10:45 Rapsodia satului. 09:55 Reporter pentru sănătate 10:20 Medalion muzical. 09:55 Chișinăul de ieri și de azi 10:55 Filler. Secvențe japoneze. 09:55 Dresscode.
11:45 Arts 21. DW. Germania. 11:15 Musafirul 10:15 Tezaur 10:30 Chișinăul de ieri și de azi. 10:15 Portrete în timp. 11:00 Fii tânăr! 10:00 Ring Star. Concurs muzical.
12:15 ,,ROBINSON CRUSOE”. 11:45 Made in Germany. 10:30 Chișinăul de ieri și de azi 10:45 Butonul roșu 10:45 Moldova în direct 11:30 Proiecte de viitor. 11:00 Erudit cafe
13:00 MIEZUL ZILEI 12:15 Chișinăul de ieri și de azi 10:45 Moldova în direct 11:45 Euromaxx. DW. Germania 11:45 La drum! DW. Germania 12:00 Moldova de Patrimoniu. 11:40 Abraziv
13:40 Pur și simplu (rus.) 12:25 Săptămâna sportivă 11:45 Check - in. DW. Germania 12:10 Purtătorii de cultură 12:15 Lecturi a la carte 12:30 Musafirul 12:00 La drum! DW. Germania
13:55 Cine vine la noi. 13:00 MIEZUL ZILEI 12:10 Focus Europa. 12:40 Reporter pentru sănătate 12:30 Purtătorii de cultură 13:00 MIEZUL ZILEI 12:30 Știință și inovare
14:50 ,,PENTRU FIUL MEU”. 13:40 Pur și simplu (rus.) 12:40 Eroi printre oameni. 13:00 MIEZUL ZILEI 13:00 MIEZUL ZILEI 13:30 Ion Negură la o aniversare. 13:00 MIEZUL ZILEI
15:35 SUA 13:55 Cine vine la noi. 13:00 MIEZUL ZILEI 13:40 Pur și simplu (rus.) 13:40 Pur și simplu (rus.) 15:40 ,,Moldovean ca mine nu-i...” 13:30 O demivorbă cu Ilona Spătaru.
15:40 Reporter pentru sănătate 14:50 ,,PENTRU FIUL MEU”. Serial. 13:40 Pur și simplu (rus.) 13:55 Cine vine la noi. 13:55 Cine vine la noi. 16:40 Norvegia 14:00 Rapsodia satului.
16:05 Zona ARS cu Valeria Barbas 15:35 Euromaxx. DW. Germania 13:55 Cine vine la noi. 14:50 ,,PENTRU FIUL MEU”. Serial. 14:50 ,,PENTRU FIUL MEU”. Serial. 16:45 Shift - viața în era digitală. 14:30 Tezaur. *Realizator I. Ropot
16:30 Japonologia pentru toți. 16:00 În ritm de dans 14:50 ,,PENTRU FIUL MEU”. Serial. 15:35 Eroi printre oameni. 15:40 Medalion muzical. 17:00 ȘTIRI (rus.) 15:00 C. Moscovici.
17:00 ŞTIRI (rus.) 16:30 Unda Bugeacului. 15:35 Made in Germany. 15:50 Erudit cafe 15:55 Filler. Secvențe japoneze. 17:15 Art club.(rus.) 15:55 ,,Gurie Mitropolitul”.
17:20 Cine vine la noi. 17:00 ŞTIRI (rus.) 16:00 Fii tânăr! 16:30 Petalo romano. 16:00 Ring Star. Concurs muzical 17:45 La noi în sat. 17:00 ȘTIRI (rus)
18:15 ,,IUBIRE DE ARGINT”. Serial. 17:15 Lumea splbatică. Ep.2 16:30 Svitanok. * Realizator D. Rusu 17:00 ŞTIRI (rus.) 17:00 ŞTIRI (rus.) 18:30 Check - in. DW. Germania 17:15 Purtătorii de cultură.
19:00 MESAGER. 17:20 Cine vine la noi. 17:00 ŞTIRI. (rus.) 17:15 Lumea sălbatică. Ep.4 17:15 Lumea sălbatică. Ep. 5 19:00 MESAGER. Program +Meteo 17:45 Chișinăul de ieri și de azi.
19:35 Filler. Europeo 18:15 ,,IUBIRE DE ARGINT”. 17:15 Lumea sălbatică. Ep.3 17:20 Cine vine la noi. 17:20 Cine vine la noi. 19:35 Promo + Filler. Europeo 18:00 Evantai folcloric.
19:40 Pur și simplu 19:00 MESAGER. 17:20 Cine vine la noi. 18:15 ,,IUBIRE DE ARGINT”. 18:15 ,,IUBIRE DE ARGINT”. Serial. 19:40 Lecturi a la carte. 18:55 Europeo.
19:55 Vector European. 19:35 Filler. Cehia 18:15 ,,IUBIRE DE ARGINT”. Serial. 19:00 MESAGER. 19:00 MESAGER. Program +Meteo 19:55 O seară în familie. *Realizatori 19:00 MESAGER STOP - CADRU.
20:25 Focus Europa. 19:40 Pur și simplu Ep. 25 Turcia, 2005 19:35 Filler. 10 locuri..C. Șchopu. 19:35 Promo + Filler. Europeo 20:55 O poezie pe zi. 20:10 ,,ROBINSON CRUSOE”.
20:55 O poezie pe zi. 19:55 Moldova în direct 19:00 MESAGER. 19:40 Pur și simplu. 19:40 Pur și simplu 21:00 ȘTIRI 20:55 Filler. Europeo
21:00 ŞTIRI 20:55 O poezie pe zi. 19:35 Filler. Suedia. 19:55 Moldova în direct 19:55 Bună seara! 21:15 ,,Pod de Crizanteme: Târgov- 21:00 ŞTIRI + Meteo
21:15 Săptămâna sportivă. 21:00 ŞTIRI. 19:40 Pur și simplu 20:55 O poezie pe zi. 20:55 O poezie pe zi. iște - Chișinău”. P.I 21:15 Prin muzică în Europa.
21:50 Chișinăul de ieri și de azi 21:15 Dialog social 19:55 Butonul roșu 21:00 ŞTIRI 21:00 ŞTIRI 22:20 ŞTIRI (rus.) 23:15 ŞTIRI (rus)
22:00 ŞTIRI (rus.) 21:45 Profil de savant. Anatol Țurcan. 20:55 O poezie pe zi 21:15 Moldova de Patrimoniu 21:15 Zona ARS cu Valeria Barbas. 22:35 Zapovednik. Jurnal satiric. 23:30 Zapovednik. Jurnal satiric. DW.
22:15 ,,PENTRU FIUL MEU”. Serial. 22:00 ŞTIRI (rus.) 21:00 ŞTIRI 21:45 Shift - viața în era digitală. 21:40 World Stories. DW.Germania 22:50 ŞTIRI EXTERNE 23:45 EUROPA ÎN CONCERT.
23:00 ŞTIRI EXTERNE 22:15 ,,PENTRU FIUL MEU”. 21:15 La noi în sat 22:00 ŞTIRI (rus.) 21:55 Filler. Europeo 23:15 ,,Pod de Crizanteme: Târgov- 00:30 Tezaur
23:25 Evantai folcloric. Ioana Radu 23:00 ŞTIRI EXTERNE (GLAVNOE). 22:00 ŞTIRI (rus.) 22:15 ,,PENTRU FIUL MEU”. Serial. 22:00 ŞTIRI (rus.) iște - Chișinău”. P.II 01:00 Mexic

TV8 TV8 TV8 TV8 TV8 TV8 TV8


6:00 POLITIСA Nataliei Morari 6:00 POLITIСA Nataliei Morari 6:00 Cutia Neagră cu Mariana Raţă 6:00 POLITIСA Nataliei Morari 6:00 Cutia Neagră cu Mariana Rata 6:00 POLITIСA Nataliei Morari 6:00 Итоги
7:30 Неделя 7:15 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 7:15 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 7:15 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 7:15 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 7:15 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 6:25 Internetu Grăieste
8:00 Такое утро 8:00 Такое утро 8:00 Такое утро 8:00 Такое утро 8:00 Такое утро 8:00 Америка. Большое 7:40 Семейный фильм “Астерикс:
9:00 Х/ф “Зачем мы женимся 9:00 Новости с Яной Степаненко 9:00 Новости с Яной Степаненко 9:00 Новости с Яной Степаненко 9:00 Новости с Яной Степаненко Путешествие Земля Богов” 2014г.
снова?” 2010г. 9:30 Iubeşte Viaţa 9:30 Iubeşte Viaţa 9:30 Iubeşte Viaţa 9:30 Iubeşte Viaţa 9:00 Новости с Яной Степаненко 9:05 CHECK IN.
11:10 “Битва виноделов” 10:10 Х/ф “Однажды в Голливуде” 10:10 Х/ф “Пенелопа” 2006г. 10:10 Х/ф “Тихая гавань” 2013г. 10:10 Х/ф “На глубине 6 футов” 9:30 Iubeşte Viaţa 9:30 Х/ф “Дом гнева” 2005г.
12:00 Ştiri pe scurt 12:00 Ştiri pe scurt 12:00 Ştiri pe scurt 11:45 TeleShopping 12:00 Ştiri pe scurt 10:15 Х/ф “Возьми ребенка 11:10 “Битва виноделов”
12:15 Х/ф “На другом конце 12:15 Х/ф “В последний раз” 2006г. 12:15 Х/ф “Медовый месяц 12:00 Ştiri pe scurt 12:15 Х/ф “В стране женщин” напрокат” 1995г. 12:00 Egoist cu Angela Brașoveanu
провода” 2008г. 14:00 Ştiri pe scurt Камиллы” 2008г. 12:15 Х/ф “Я и ты и все, кого мы 14:00 Ştiri pe scurt 12:00 Reporter de gardă 13:00 Autoblog
14:00 Ştiri pe scurt 14:15 Х/ф “Окупация” 2018г. 14:00 Ştiri pe scurt знаем” 2005г. 14:15 Х/ф “Выстрел в пустоту” 12:15 DRIVE IT. 13:30 TOMORROW TODAY.
14:15 Х/ф “Страховщик” 2014г. 15:00 Новости. Коротко 14:15 Х/ф “Трамбо” 2015г. 14:00 Ştiri pe scurt 15:00 Новости. Коротко 12:40 Egoist cu Angela Brașoveanu 14:00 Х/ф “Белый шквал”
15:00 Новости. Коротко 15:15 Х/ф “Окупация” 15:00 Новости. Коротко 14:15 Х/ф “Жених напрокат” 2011г. 15:15 Х/ф “Выстрел в пустоту” 13:35 Autoblog 16:20 Punct și de la Capăt
15:15 Х/ф “Страховщик” 17:30 Ştiri cu Diana Popa 15:15 Х/ф “Трамбо” (продолжение) 15:00 Новости. Коротко 16:45 Iubeşte Viaţa 14:00 Х/ф “Миф” 2005г. 17:05 Х/ф “Дорогой Джон” 2010г.
16:45 Iubeşte Viaţa 18:00 Итоговая программа 16:45 Iubeşte Viaţa 15:15 Х/ф “Жених напрокат” 17:30 Ştiri cu Diana Popa 16:00 Пятое время года 19:00 Х/ф “Двое - это слишком”
17:30 Ştiri cu Diana Popa 19:00 Stirile TV8 cu Angela Gonţa 17:30 Ştiri Diana Popa 16:45 Iubeşte Viaţa 18:00 Итоговая программа 16:30 Internetu Grăieşte 21:00 Неделя
18:00 “Top Gear” 19:45 Х/ф “Медовый месяц 18:00 Итоговая программа 17:30 Ştiri cu Diana Popa 19:00 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 18:00 “Битва виноделов” 21:30 Х/ф “Альфа Дог” 2018г.
19:00 Stirile TV8 cu Angela Gonţa Камиллы” 2008г. 19:00 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 18:00 Итоговая программа 19:45 Х/ф “Любовный менеджмент” 19:00 Х/ф “Яркая звезда” 2009г. Роковая случайность, смертельная
19:45 Х/ф “В последний раз” 21:30 Cutia Neagră cu Mariana Raţă 19:45 Х/ф “Я и ты и все, кого мы 19:00 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 21:30 POLITIСA Nataliei Morari 21:00 Итоги трагедия, и вся его жизнь
21:30 POLITIСA Nataliei Morari 22:45 Новости с Яной Степаненко знаем” 2005г. 19:45 Х/ф “В стране женщин” 22:45 Новости с Яной Степаненко 21:30 Х/ф “В центре внимания” летит под откос. Оказавшись за
22:45 Новости с Яной Степаненко 23:15 Х/ф “Пенелопа” 2006г. 21:30 POLITIСA Nataliei Morari 21:30 Cutia Neagră cu Mariana Raţă 23:15 Х/ф “Голые перцы” 2014г. 0:00 “Битва виноделов” решеткой, он должен научиться
23:15 Х/ф “Однажды в Голливуде” 1:00 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 22:45 Новости с Яной Степаненко 22:45 Новости с Яной Степаненко 1:00 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 1:00 Internetu Grăieşte жить по новым законам.
1:00 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 1:40 Cutia Neagră cu Mariana Raţă 23:15 Х/ф “Тихая гавань” 2013г. 23:15 Х/ф “На глубине 6 футов” 1:40 POLITIСA Nataliei Morari 2:30 Autoblog 0:00 Punct și de la Capăt
1:40 POLITIСA Nataliei Morari 2:50 Ştiri cu Diana Popa 1:00 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 1:00 Ştirile TV8 cu Angela Gonţa 2:50 Ştiri cu Diana Popa 3:00 Punct și de la Capăt cu Vasile Botnaru
2:50 Ştiri cu Diana Popa 3:15 POLITIСA Nataliei Morari 1:40 POLITIСA Nataliei Morari 1:40 Cutia Neagră cu Mariana Raţă 3:15 Cutia Neagră cu Mariana Raţă 4:00 Iubeşte Viaţa 1:00 Egoist cu Angela Brașoveanu
3:15 Cutia Neagră cu Mariana Raţă 4:30 Америка. Большое 2:50 Ştiri cu Diana Popa 2:50 Ştiri cu Diana Popa 4:30 Америка. Большое 4:45 Reporter de gardă 2:00 Cutia Neagră cu Mariana Raţă
4:30 Пятое время года Путешествие 3:15 Cutia Neagră cu Mariana Raţă 3:15 POLITIСA Nataliei Morari Путешествие 5:00 Америка. Большое 3:00 POLITIСA Nataliei Morari
5:00 Новости с Яной Степаненко 5:00 Новости с Яной Степаненко 4:30 Ждем в гости с Зурабом Двали 4:30 Пятое время года 5:00 Новости с Яной Степаненко Путешествие 4:00 Итоги

ProTV ProTV ProTV ProTV ProTV ProTV ProTV


06:00 Știrile PROTV (r) 06:00 Știrile PROTV (r) 06:00 Știrile PROTV (r) 06:00 Știrile PROTV (r) 06:00 Știrile PROTV (r) 06:00 Știrile PRO TV Chișinău(r) 06:00 Știrile PRO TV (r)
07:00 Știrile PROTV 07:00 Știrile PROTV 07:00 Știrile PROTV 07:00 Știrile PROTV 07:00 Știrile PROTV 07:00 Știrile PRO TV 07:00 Știrile PRO TV
09:15 Gusturile se discută (r) 09:15 O seară perfectă (r) 09:15 O seară perfectă (r) 09:15 O seară perfectă (r) 09:15 O seară perfectă (r) 08:45 O seară perfectă (r) 10:15 Film:
10:45 Vorbește lumea 10:45 Vorbește lumea 10:45 Vorbește lumea 10:45 Vorbește lumea 10:45 Vorbește lumea 10:00 Teleshopping 13:00 Gusturile se discută (r)
13:00 Știrile PROTV 13:00 Știrile PROTV 13:00 Știrile PRO TV 13:00 Știrile PROTV 13:00 Știrile PROTV 10:15 Film: Doctor Dolittle: 14:30 Film: Gospodar fără pereche (r)
13:30 Știrile PROTV 13:30 Știrile PROTV 13:30 Știrile PROTV 13:30 Știrile PROTV 13:30 Știrile PROTV 12:00 In Profunzime 16:30 Film: Imperiul leilor (r)
14:15 Lecții de viață 14:15 Lecții de viață 14:00 Teleshopping 14:15 Lecții de viață 14:15 Lecții de viață 13:30 Românii au talent (r) 18:00 România, te iubesc!
15:15 Social: La Măruță 15:15 Social: La Măruță 14:15 Lecții de viață 15:15 Social: La Măruță 15:15 Social: La Măruță 17:45 Gusturile se discută 19:00 Știrile PRO TV
17:00 Știrile PROTV cu Loreta Lisnic 17:00 Știrile PROTV cu Loreta Lisnic 15:15 Social: La Măruță 17:00 Știrile PROTV cu Loreta Lisnic 17:00 Știrile PROTV cu Loreta Lisnic 19:00 Știrile PRO TV 20:00 Știrile PRO TV
17:45 O seară perfectă 17:45 O seară perfectă 17:00 Știrile PROTV cu Loreta Lisnic 17:45 O seară perfectă 17:45 O seară perfectă 20:00 Știrile PRO TV 21:00 Film: Pantera neagră
19:00 Știrile PROTV 19:00 Știrile PROTV 17:45 O seară perfectă 19:00 Știrile PROTV 19:00 Știrile PROTV 21:00 Film: Pirații din Caraibe 23:45 Film: Îngerii și demonii
20:00 Știrile PRO TV 20:00 Știrile PRO TV 19:00 Știrile PRO TV 20:00 Știrile PRO TV 20:00 Știrile PRO TV 22:45 Film: Goosebumps 00:30 Știrile PRO TV (r)
21:00 Film: Hitman: Agentul 47 21:00 Las fierbinți 20:00 Știrile PRO TV 21:00 In Profunzime cu Lorena Bogza 21:00 Românii au talent 01:00 Știrile PRO TV (r) 01:10 Las Fierbinți (r)
23:00 Pe bune ?! 22:00 Film: Ticăloși fără glorie 21:00 Imperiul leilor 22:00 Gospodar fără pereche 00:00 Știrile PRO TV (r) 01:40 Pe bune ?! (r) 03:10 Film:
00:00 Știrile PRO TV (r) 00:00 Știrile PRO TV (r) 23:00 Pe bune ?! 00:00 Las Fierbinți 00:40 Film: Lumea de dincolo 02:40 Film: Doctor Dolittle 05:10 Film: Pantera neagră (r)

Jurnal TV Jurnal TV Jurnal TV Jurnal TV Jurnal TV Jurnal TV Jurnal TV


6:00 Jurnalul saptamanii 6:00 Jurnalul orei 6 6:00 Jurnalul orei 6 6:00 Jurnalul orei 6 6:00 Jurnalul orei 6 6:00 Jurnalul orei 6 6:00 Jurnalul saptamanii
7:00 Retete si Retele 7:00 Retete si Retele 7:00 Retete si Retele 7:00 Retete si Retele 7:00 Retete si Retele 7:00 Uimitoarele anotimpuri 7:00 Uimitoarele anotimpuri
8:00 Popcorn Show 8:00 Popcorn Show 8:00 Popcorn Show 8:00 Popcorn Show 8:00 Popcorn Show 8:00 M-Adam 8:00 Paparazzi
10:15 Fii Sanatos 10:15 Fii Sanatos 10:15 Fii Sanatos 10:15 Fii Sanatos 10:15 Fii Sanatos 9:00 Top Gear 9:00 Top Gear
11:45 Cabinetul din umbra 11:45 Ora Expertizei 11:45 О нас 11:45 Secretele Puterii 11:45 Cabinetul din umbra 10:15 Retete si Retele 10:15 Retete si Retele
13:00 Asfalt de Moldova 13:00 Sclava Alba Ep.5 13:00 Sclava Alba Ep.6 13:00 Sclava Alba Ep.7 13:00 Sclava Alba Ep.8 11:15 Fii Sanatos 11:45 Fii Sanatos
14:00 Lampa fermecata 14:00 Lampa fermecata 14:00 Lampa fermecata 14:00 Lampa fermecata 14:00 Lampa fermecata 12:45 Din lumea filmelor 12:45 Filme si Staruri
15:00 Jurnalul orei15 15:00 Jurnalul orei15 15:00 Jurnalul orei15 15:00 Jurnalul orei15 15:00 Jurnalul orei15 13:15 Sclava Alba Ep.5 13:15 Sclava Alba Ep.7
15:15 Fii Sanatos 15:15 Fii Sanatos 15:15 Fii Sanatos 15:15 Fii Sanatos 15:15 Fii Sanatos 14:00 Sclava Alba Ep.6 14:00 Sclava Alba Ep.8
17:00 Jurnalul orei17 17:00 Jurnalul orei 17 17:00 Jurnalul orei17 17:00 Jurnalul orei17 17:00 Jurnalul orei17 15:00 Ce mai fac vedetele 15:00 Ce mai fac vedetele
17:15 Sclava Alba Ep.5 17:15 Sclava Alba Ep.6 17:15 Sclava Alba Ep.7 17:15 Sclava Alba Ep.8 17:20 Savoare la Maximum 15:30 Paganell 15:30 Dora Show, Colectie
18:00 Retete si Retele 18:00 Retete si Retele 18:00 Retete si Retele 18:00 Retete si Retele 18:00 Retete si Retele 16:00 Savoare la Maximum 16:30 Paganell
19:00 Jurnalul orei 19 19:00 Jurnalul orei 19 19:00 Jurnalul orei 19 19:00 Jurnalul orei 19 19:00 Jurnalul orei 19 17:00 Paparazzi 17:00 M-Adam
20:00 Ora Expertizei 20:00 О нас 20:00 Secretele Puterii 20:00 Cabinetul din umbra 20:00 Cealalta Basarabie 18:00 Cealalta Basarabie 18:00 Три миллиона
21:30 Ce mai fac vedetele 21:30 Cealalta Basarabie 21:30 Bilet intr-o singura directie Ep.6 21:30 Mc Mafia ep.5 21:00 Bilete de speranta, best of 19:00 Jurnalul saptamanii 19:00 Patrula
22:00 Colectie Ora de ras 22:30 Doi Noi ep.7 22:00 Colectie Dora Show 22:30 Filme si Staruri 21:40 Mc Mafia ep.6 20:00 Dora Show 20:00 Dora Show
23:00 Jurnalul orei 23 23:00 Jurnalul orei 23 23:00 Jurnalul orei 23 23:00 Jurnalul orei 23 22:30 Три миллиона 21:00 Ora de ras 21:00 Ora de ras
0:00 Fii Sanatos 0:00 Fii Sanatos 0:00 Fii Sanatos 0:00 Fii Sanatos 23:30 Colectie Dora Show 22:00 Doi Noi, ep.7 22:00 Doi Noi - In culise
1:30 Secretele Puterii 1:30 О нас 1:30 Secretele Puterii 1:30 Cabinetul din umbra 0:30 Cealalta Basarabie 22:30 Din lumea filmelor 22:30 Filme si Staruri
3:00 Jurnalul orei 3 3:00 Jurnalul orei 3 3:00 Jurnalul orei 3 3:00 Jurnalul orei 3 1:30 23:00 Film artistic 23:00 Film artistic
21 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
CIRC ÎN TRAMVAI
HOROSCOP
BERBEC
Nu te poţi pune de acord cu persoana iubită, pentru că tu ai o viziune asu-
pra unor evenimente, iar celălalt crede altceva. La originea neînţelegerilor
voastre se află diferenţele mari de gusturi şi o varietate mare de sentimente,
pentru că ceea ce ţie îţi poate genera plăcere, poate declanşa respingere în
sufletul celuilalt. Trebuie să staţi de vorbă ca să vă exprimaţi mai clar dorin-
ţele, pentru că e posibil să vă doriţi amândoi acelaşi lucru, la un moment dat,
dar nu ştiţi să spuneţi clar ce simte fiecare.

TAUR
Rutina acestei zile te transformă într-un mic roboţel copleşit de probleme
cotidiene. Nu-ţi vezi capul de treburi mărunte, dar de care nu poţi scăpa deo-
camdată. S-au adunat prea multe şi trebuia, odată şi-odată să te ocupi de ele,
altfel s-ar fi creat un maldăr de sarcini care, la un moment dat, ar fi devenit o
povară. Apleacă-te prioritar asupra lor, pentru că, dacă reuşeşti să le termini
azi, ştergi de pe lista de restanţe mai multe puncte mici dintr-un foc şi brusc
ţi se va părea că eşti mult mai liber.

GEMENI
Oboseala ta a ajuns la nivel maxim. Sigur, ai avea nevoie de o pauză, dar e o
pauză binemeritată, pentru că ai muncit mult ca să ajungi aici iar rezultatele
se văd deja bine conturate. Dacă simţi că te lasă puterile, ia un răgaz ca să-ţi
încarci bateriile, ca nu cumva să clachezi chiar pe ultima sută de metri. Ba
chiar o astfel de pauză este binevenită, deoarece te detaşezi un pic de miezul
evenimentelor şi poţi să descoperi dacă ai scăpat ceva din vedere. Ai şi tu
nevoie de un moment de respiro! Profită de el.

RAC până acasă, dar nu știm care din-


A sosit momentul unei decizii prin care arăţi că eşti dispus să schimbi maca- *** ***
zul de acum înainte. Spui stop, îţi iei adio de la o stare de lucruri care nu mai tre noi este.
poate continua, considerând că o astfel de soluţie e cea mai bună. A duce Doi copii stau de vorbă. Pri- Trei bărbați vorbesc despre
mai departe ceva ce nu mai are vreun rost, ce nu mai are nimic de oferit, mul spune cu mândrie: cadourile pe care le-au luat soți-
ar însemna doar un consum inutil de energie şi timp, dar nu mai merită. Fii – Tatăl meu e inginer. El face *** ilor de Sfântul Valentin.
pregătit să pui punct final şi apoi să porneşti spre altceva. Ca la orice punct
de turnură, mai ales de asemenea calibru, e normal să fii debusolat şi să nu
nave spațiale! Al tău ce face? Turistul într-un sat din Arde- Primul: - Cadoul meu ajunge
ştii ce te aşteaptă, dar eşti decis să faci acest pas acum. Succese! – Ce zice mama! al. la o suta în 8 secunde. I-am luat
Auzi, bade, în satul ăsta, unde un Porsche.
LEU *** fierbeți voi palincă? Al doilea: - Ce i-am luat eu
Ceea ce ar fi trebuit să meargă într-o direcţie excelentă ajunge într-un punct Fiul de 6 ani îl întreabă pe ta- D-apăi, domnule, dragă, vezi ajunge la o sută în cinci secunde.
critic în care tot norocul se poate întoarce pe dos. Ai mare grijă, pentru că te
cam joci cu şansa ta şi cum nu eşti foarte sigur pe tine, rişti să pierzi şi lucru- tăl lui: dumneata biserica aia? I-am luat un Ferrari.
rile bune la care ai ajuns. Este o şansă extrem de fragilă, pe care nu o poţi – Tată, cum am apărut pe Da. Al treilea: - Ce i-am luat eu
valorifica aşa cum ar trebui din cauza unor piedici, dar nu cumva tu însuţi ţi-ai lume? No, numa acolo nu! ajunge la o sută într-o secundă.
pus beţe în roate? Altădată ai dat cu piciorul unor ocazii favorabile. Abia acum
vezi cât de mult ai pierdut, dar e prea târziu să mai profiţi de ocazia ratată. – Barza te-a adus, fiul meu. I-am luat un cântar.
– Tată, sunt atâtea femei fru- ***
FECIOARA moase în jur si tu umbli cu ber- Un purice intră văl-vârtej ***
Nu e bine să te bucuri de răul altuia, dar dacă necazul lui vine ca urmare a ze? într-un bar, comandă un whisky Soția ministrului discută cu o
unor fapte rău intenţionate ale acestuia, nu poţi să nu jubilezi, când îl vezi că- dublu, îl dă peste cap, merge la prietenă:
şi plăteşte propriile fapte. Chiar dacă nimeni nu e perfect, nici chiar tu, un om
cinstit prin definiţie, mai apelezi uneori la gesturi necinstite, ai un sentiment *** etaj, iese pe balcon și sare. Ateri- Nu știu ce cadou să-i iau lui
ciudat de satisfacţie uşor maliţioasă că ţi-ai dat rivalul la o parte, iar acesta Doi pensionari stau de vorbă zează pe burtă, în praf: bărbată-miu!
suferă consecinţele fostelor sale erori. A venit vremea ca acesta să plătească în parc pe o bancă: - La naiba, iar mi-au furat Cumpără-i o pălărie.
pentru ce ţi-a făcut, dar ai grijă să nu-i întorci lui gestul printr-un fapt la fel de
reprobabil. Nu proceda ca el doar din răzbunare! – Tu de când nu ai mai făcut câinele… Nu, că asta i-am luat anul trecut.
dragoste cu o femeie? Cumpără-i atunci o carte.
BALANȚĂ – Să-ți spun drept, de când *** Nu, că mai are una!
Teama altora are efecte neplăcute şi asupra ta pentru că te influenţează în am ieșit la pensie! - De ce cade primul elefant
sens negativ. Când auzi de la ei doar poveşti triste despre tot felul de pro- – Și eu la fel! din copac? ***
bleme nerezolvate, nu poţi rămâne ca o stană de piatră şi începi să suferi
alături de ei, scoţând la lumină şi propriile tale motive de supărare. Lucrurile
– Să știi că ăștia ne-au pus - Pentru că era mort! Iubitule, înainte să ne căsăto-
ar merge mult mai bine dacă ai lupta cu propriile temeri, pentru că cei din jur ceva în pensii... - De ce cade al doilea elefant rim, mereu îmi cumpărai bijuterii
chiar mizează pe sensibilitatea ta şi încearcă să te domine emoţional printr-o din copac? și cadouri scumpe… Cum se face
adevărată campanie de intimidare. Nu trebuie să le dai satisfacţie, tu eşti mai *** - Era legat de primul! că acum nu îmi mai cumperi?
puternic!
Mamă, te rog, nu mai intra în - De ce cade al 3-lea elefant Unde ai mai pomenit tu pes-
SCORPION cameră să mă învelești... din copac? car care să dea mămăligă la pește
Nu are rost să alimentezi disputele care riscă să se mai încingă în jurul tău, Dar mi-e teamă să nu ră- - Credea că e un fel de joc și după ce l-a prins?!
chiar dacă ai avea şi tu multe de zis. Cea mai bună soluţie este toleranţa, ca cești... că era rândul lui!
atare prefă-te că nu vezi şi nu auzi nimic care să te enerveze. Nu merită să-ţi
strici buna dispoziţie cu cine ştie ce conflict nesemnificativ. Lasă marile con- Da, mamă, dar îmi dezvelești ***
fruntări de idei şi de forţe pentru o altă zi, când ambiţia şi dorinţa de a câştiga soția! *** Ultimul răcnet în materie de
îşi vor găsi locul. Dar nu aici şi nu acum! Leul voia să mănânce o frip- electrocasnice sunt cele perso-
*** tură așa că face o adunare în pă- nalizate. Mi-a luat nevasta un
SĂGETĂTOR Pe 14 februarie se spun mai dure și anunță toate animalele aspirator pe care e scris numele
Te apleci asupra unui proiect de anvergură la serviciu, care va înainta greu,
dar succesul final depinde de fiecare pas pe care-l faci pe parcurs. Şi azi vei multe minciuni decât pe 1 apri- că se ține un concurs de bancuri: meu și mi-a zis:
repurta o mică victorie care va conta, în final, la reuşita spre care te îndrepţi, lie. - Ăla care zice un banc și e Mitică, ăsta e numai al tău,
tocmai de aceea faci totul serios, cu dorinţa de a nu lăsa nimic nerezolvat. unul singur care nu râde o să fie de-acum nu-l mai atinge nimeni!
Atenţia pe care o acorzi fiecărui detaliu îşi va arăta eficienţa atunci când vei
pune punct, dar deocamdată mai e cale lungă până la rezultatele scontate. *** friptură.
Eşti pe drumul cel bun. Se întâlnește un dirijor cu Vine iepurașul, zice un banc ***
Dumnezeu. și toată pădurea era pe jos de Sună telefonul la miezul
CAPRICORN Dirijorul: râs, numai girafa stătea serioasă. nopții! Bărbatul: - Dacă e pentru
Eşti stimulat de o ambiţie nouă care te va ajuta să-ţi atingi mai uşor scopul,
chiar dacă unii spun că e aproape imposibil. Optimismul combinat cu en-
- Doamne… ajută-mă să de- Văzând asta leul îl mănâncă pe mine, nu sunt acasă.
tuziasmul şi încrederea maximă în reuşita acestui plan te vor împinge de la vin cel mai bun dirijor! iepuraș… Nevasta răspunde: - E acasă.
spate, ca atare mergi mai departe cu capul sus, pentru că eşti pe calea cea Dumnezeu îl întreabă: Vine vulpea și zice un banc, Bărbatul: - Ce ți-am spus, fe-
bună. Primeşti tot felul de semne bune ca o garanţie că visul cel mare va de- - Fiule, ți-ar plăcea să fii diri- nimeni nu râde în afară de girafă meie?
veni curând realitate, dar eşti conştient că nimic nu ţi se oferă pe tavă peste
noapte. E nevoie de efort susţinut şi de o energie maximă investită în acest jorul corului meu de îngeri și cei care era pe jos de râs… Nevasta: - A fost pentru
scop, pe care îl vei atinge! mai buni compozitori precum De ce râzi, girafo? o întreabă mine!
Mozart, Beethoven, Schubert să leul. ***
VĂRSĂTOR scrie pentru ține? De bancul iepurașului… Mămico, mi-ai spus că înge-
La câtă pasiune pui tu în relaţiile cu cei din jur, te-ai aştepta ca şi ceilalţi să-ţi
răspundă la fel, dar te înşeli. Nu ai parte nici de amabilitatea sperată, nici de Dirijorul: rașii au aripioare și pot zbura!
semne de afecţiune sau de simpatie, de parcă ai atrage alături de tine ina- - Ar fi cel mai extraordinar *** Desigur, scumpa mea.
mici, nu prieteni. Fii deci mai atent cum te dedici lumii pentru că, orice ai face, lucru! Ea: - Iubitule, am visat Aseară, când tu nu erai, am
tot va ieşi cineva şifonat şi îşi va elibera nervii asupra ta. Fii sigur că azi nici nu
merită să investeşti atâta energie în relaţiile cu cei din preajma ta, pentru că,
Dumnezeu: azi-noapte că mi-ai cumpărat de auzit cum tata îi spunea bonei
mai devreme sau mai târziu, îşi vor arăta latura ostilă. Dacă dispar din cercul - Pregătește-te, mâine la 10 Sfântul Valentin un colier super, „îngeraș”. Ea când o să zboare?
tău de amici, nu-i bai! ai prima repetiție! din perle... Mâine dimineață, scumpo,
El: - Așteaptă dragă, până di- mâine dimineață.
PEȘTI *** seară și o să ai o surpriză! ***
Combină cu succes cele două calităţi ale tale de care, cel puţin azi, dai dovadă
din belşug: e vorba de tenacitate, rezistenţă, prudenţă la care se adaugă un După miezul nopții, sună ci- Vine seara, bărbatul se în- Care sunt cele trei minciuni
plus de tupeu şi de dorinţă de a schimba ceva. Din această combinaţie de neva la ușă. Bubulina se duce toarce de la serviciu și îi oferă pe care le spune un student?
forţe nu poate ieşi decât un rezultat excelent care va sta la baza succeselor somnoroasă să deschidă. În fața iubitei sale un cadou ambalat 1.De mâine mă apuc de învățat.
tale viitoare. Lasă timiditatea şi modestia deoparte, pentru că acum câştigă
cei îndrăzneţi, cei care fac un pas în faţă cu încredere maximă în propria ușii erau patru bărbați, beți criță. frumos. Emoționată, ea îl des- 2.Mâine îți aduc cursurile.
valoare. Tu te poţi afla azi printre ei! – Stimată doamnă, noi am chide și înăuntru găsește cartea 3.Împrumută-mi o sută de lei
venit să-l conducem pe soțul dvs. „Interpretarea viselor”. până mâine.
AVIZIER ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
22
Judecătoria Chișinău, sediu Centru, solicită prezența în 30 de zile de la publicarea acestui aviz, în bir. 309, za civilă la cererea de chemare în judecată depusă Judecătoria Edineț sediul Briceni informează pe Os-
lui Ferenţ Ivan, domiciliat în mun. Chișinău, str. Ceta- bd. Ștefan cel Mare Sfânt 162, pentru a-i fi înmânată de OCN „Victoria Credit” SRL către Popreaga Mihail tafii Nicolai Valeriu, a.n. 10.08.1989, domiciliat în s.
tea Albă, nr.132, în ședința de judecată care va avea cererea de chemare în judecată și actele anexate, în Anatolie, privind încasarea datoriei. Ședința de jude- Bulboaca, rl Briceni, că la 26.02.2020, orele 14:00, în
loc pe 12.03.2020, ora 16:00, în bir. 309, bd. Ștefan cel cauza civilă examinată în procedura cererilor cu va- cată va avea loc la 04.03.2020, ora 11-00 în incinta sediul Briceni, sala de ședințe 1, et. 1, va fi examinată
Mare și Sfânt 162, în legătură cu examinarea cauzei loare redusă nr. 2-21332/19, pornită la cererea depu- Judecătoriei Orhei, str. Vasile Mahu 135, bl. 1 sala nr cererea de chemare în judecată cu valoare redusă de-
civile nr.2-22333/19, pornită la cererea de chemare în să de OCN Express Urgent Credit SRL împotriva Viori- 11. În caz de neprezentare, cauza va fi examinată în pusă de către OCN „Victoria Credit” împotriva lui Osta-
judecată depusă de Medvedcova Alexandra împotriva căi Mamaliga privind încasarea datoriei. lipsa părții citate. fii Nicolai Valeriu privind încasarea datoriei.
lui Ferenţ Ivan privind încasarea pensiei de întreținere Judecătoare Alina Brăgaru Judecătoare Aurelia Procopişina
pentru copilul minor.
Judecătoare Alina Bragaru Se dispune citarea publică a pârâtului Iaroșevschi Judecătoria Strășeni (sediul central), în temeiul art. Judecătoria Edineț sediul Briceni, informează pe
Grigore, domiciliat în Chişinău, str. Alba Iulia 12, ap. 108 și 27603 CPC al RM, solicită prezentarea cet. Gamureac Alina Gheorghe, a.n. 21.02.1993, domi-
Judecătoria Căușeni, sediul Central, citează în ședință 24, la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, bd. Ștefan Melnic Dumitru, domiciliat în mun. Strășeni, str. Ale- ciliat în satul Bulboaca raionul Briceni că la data de
de judecată pe Nadejda Babici, în calitate de pârâtă cel Mare și Sfânt 162, bir. 806, pe 07 aprilie 2020, ora xei Şciusev 20, în legătură cu examinarea cauzei ci- 26.02.2020 orele 13:50 în sediul Briceni, sala de șe-
la examinarea cauzei civile la cererea de chemare în 12:00, în cauza civilă la cererea în judecată depusă de vile înaintate de OCN „Victoria Credit” SRL vs. Melnic dințe nr. 1 et. 1 se va examina cererea de chemare în
judecată depusă de Victor Răilean împotriva Nadej- OCN Express Urgent Credit SRL vs Iaroșevschi Cristi- Dumitru privind încasarea datoriei, în procedură scrisă judecată cu valoare redusă depusă de către OCN „Vic-
dei Babici, privind declararea nulității actului juridic. na ș.a. privind încasarea datoriei. cu privire la cererile cu valoare redusă. Se informea- toria Credit” împotriva lui Gamureac Alina Gheorghe
Ședința e programată pentru 12.03.2020, ora 13.15, Judecător Iurie Potânga ză cet. Melnic Dumitru că, din momentul publicării cu privire la încasarea datoriei.
or. Căușeni, str. Ștefan cel Mare, 86, sala nr. 3. În caz prezentului aviz publicitar, are dreptul în termen de Judecătoare Aurelia Procopişina
de neprezentare, cererea va fi examinată în lipsa dvs. Se dispune citarea publică a pârâtului Iaroșevschi 30 de zile să primească copia cererii de chemare în
Judecătoare, Svetlana Bragarenco Cristina domiciliată în Chișinău, str. Paris 38/1, ap. judecată și de pe înscrisurile anexate la ea, precum și Judecătoria Căușeni sediul Ștefan Vodă solicită
10, la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, bd. Ștefan să prezinte referința și probele necesare în susținerea prezența lui Tiora Serghei Valeriu, a.n. 31.01.1991
Judecătoria Bălți, sediul Central solicită prezența lui cel Mare și Sfânt 162, bir. 806, pe 07 aprilie 2020, ora obiecțiilor sale. cu viza de domiciliu în r. Ștefan Vodă s.Tudora, la
Mazurov Eugeniu, cu ultimul domiciliu în r. Leova, s. 12:00, în cauza civilă la cererea în judecată depusă de Judecător Igor Chiroşca 24.03.2020, orele 11:30 în incinta judecătoriei or.
Baiuș, pe 10.03.2020 la ora 12:00, pe adresa Bălți, str. OCN Express Urgent Credit SRL vs Iaroșevschi Cristi- Stefan Vodă, str.Grigore Vieru 6, biroul 2, la ședința
Hotinului 43, bir. 14, în legătură cu examinarea cauzei na ș.a. privind încasarea datoriei. Judecătoria Soroca sediul Florești solicită prezența judiciară pe cauza civilă nr.2-678/2019 la cererea de
civile în baza cererii de chemare în judecată depusă Judecător Iurie Potâga cet. Bumbac Octavian domiciliat în or. Florești str. chemare în judecată depusă de OCN „Victoria Credit”
de Palamarciuc Liudmila către Mazurov Eugen privind Răutului 6 în calitate de pârât la ședința de judecată SRL către Tiora Serghei Valeriu cu privire la încasarea
stabilirea paternității. Sunteți invitat în instanță în cali- Judecătoria Ungheni cu sediul în mun. Ungheni, str. fixată la data 06 aprilie 2020 ora 14.00 în sala nr 3 datoriei. Prezența Dvs la data și ora sus indicată este
tate de pârât. În caz de neprezentare, cauza va fi exa- Națională 10/1 solicită pârâților Angela Crasnojon, cu în legătură cu examinarea cauzei civile la cererea de obligatorie, în caz de neprezentare cauza se va exami-
minată în lipsa pârâtului. Persoanele care dispun de viza de domiciliu rl. Ungheni, s. Bușila și cu adresa de chemare în judecată depusă de OCN, Credits 2All SRL na în lipsa Dvs.
informația privitor la locul aflării lui Mazurov Eugeniu domiciliu temporar în mun. Ungheni, str. Fiodor Musa- împotriva lui Bumbac Octavian cu privire la încasarea Judecător D. Dubcoveţchi
să se prezinte în instanța de judecată la ora și data tov 34, ap. 3 și Vadim Crasnojon, cu viza de domiciliu datoriei. În caz de neprezentare a pârâtului, cauza va fi
indicată. în Glodeni, s. Petrunea, în termen de 30 de zile calen- examinată în lipsa acestuia. Judecătoria Chișinău, sediul Centru anunță pe Ce-
Judecător Alexandru Roşca daristice, calculat de la data publicării prezentei citații, Judecătoare Svetlana Bucur botari Maxim cu ultimul domiciliu mun. Chișinău,
să prezinte instanței judecătorești și reclamantului o str. Trandafirilor, 13/4 ap.14, că este invitat în ședin-
În temeiul executării titlului executoriu privind înca- referință și copii de pe înscrisurile necesare în susți- Judecătoria Căușeni (sediul Central) conform art. 108 ța de judecată care va avea loc în sediul instanței de
sarea datoriei aflate în procedura de executare, exe- nerea pozițiilor sale, în cauza civilă nr. 2-2210/2019 in- CPC citează în ședința de judecată publică în calitate pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162, et. 9, bir. 910, la
cutorul judecătoresc Nicolae Pașa anunță, pentru tentată la cererea de chemare în judecată înaintată de de pârât pe Bichir Cristian în cauza civilă la cererea 03.03.2020, ora 12:00, în calitate de pârât, în cauza ci-
03.03.2020, ora 11.30, licitația publică care va avea OCN Express Urgent Credit SRL către Angela Crasno- de chemare în judecată depusă de OCN „Credits2ALL” vilă la acțiunea ÎM „Orange Moldova” SA împotriva lui
loc în incinta Biroului Executorului Judecătoresc Ni- jon, Vadim Crasnojon privind încasarea datoriei. A SRL împotriva lui Bichir Cristian cu privire la încasarea Cebotari Maxim privind încasarea datoriei. În caz de
colae PAŞA, str. Zelinski 1, Chișinău, în vederea vin- menționa pârâtului dacă nu va depune referința în ter- datoriei, pentru data de 19 martie 2020, ora 10.35, pe neprezentare, examinarea cauzei va avea loc în lipsa
derii 1/2 cotă-parte din bunul imobil ce constă din menul stabilit de judecător va fi decăzut din dreptul de adresa Căușeni, str. Ștefan cel Mare 86, sala nr. 5. În dvs.
apartamentul nr. 63, cu două odăi, suprafața 40.5 a o prezenta ulterior și soluționarea cererii se va face caz de neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa Judecător Valentin Lastaveţchi
m.p., nr. cadastral 0100106.127.01.063, amplasat în baza materialelor anexate la dosar. dvs.
pe str. Nicolae Titulescu 2, Chișinău, ce aparține cu Judecătoare Rodica Costru Judecător Sergiu PLEŞCA Judecătoria Orhei sediul Rezina solicită prezența în
drept de proprietate debitorului Faqieh Feras Sule- calitate de pârât a lui Uncu Alexei Nicolae, născut la
iman, 13.02.1976 a/n, c/p 2002054000193. Prețul Se dispune citarea prin publicitate a pârâtei Hrebtani Judecătoria Drochia, sediul Râșcani solicită prezența 16.05.1999, cu ultimul domiciliu cunoscut s.Ghiduleni
bunului imobil constituie 138 412,80 de lei. Dori- Ecaterina la Judecătoria Chișinău sediul Centru, bd. cet. Vremeș Valeriu Nicodim, a.n. 29.07.1953, domi- r. Rezina, pentru ziua de 05.03.2020, ora 10:45, în lo-
torii de a participa la licitație prezintă următoarele Ștefan cel Mare și Sfânt 162, et. 7, sala 706 pentru ciliat în r. Rîșcani, s. Nihoreni, str. Dmitrie Cantemir, calul Judecătoriei Orhei sediul Rezina, pe adresa or.
documente: 1. Cererea de participare la licitație, cu data 13.04.2020 la ora 11:30, pentru examinarea ce- nr.32, în calitate de pârât pentru data de 03.03.2020, Rezina str. Voluntarilor nr.3, sala de ședință nr.1, unde
indicarea prețului propus pentru bunul scos la lici- rerii de chemare în judecată înaintată de OCN Express ora 09.00 pe cauza civilă intentată la cererea de che- va avea loc examinarea cererii de chemare în judecată
tație. 2. Copia documentului de plată care confirmă Urgent Credit S.R.L împotriva lui Hrebtani Ecaterina cu mare în judecată depusă de către OCN „Top Credit” înaintată de ÎM „Orange Moldova” împotriva pârâtului
depunerea acontului de 5% din valoarea bunului ce privire la încasarea sumei și compensarea cheltuieli- SRL cu privire la încasarea datoriei. În caz de nepre- Uncu Alexei cu privire la încasarea datoriei și a cheltu-
constituie 6 920,64 lei și dovada de achitare a taxei lor de judecată. zentare cauza va fi examinată în lipsa Dvs. ielilor de judecată. În caz de neprezentare, cauza va fi
de participare la licitație în mărime de 60 lei la con- Judecătoare Irina Ţonov Judecător Sergiu Godorogea examinată în lipsa pârâtului Uncu Alexei.
tul Executorului Judecătoresc IDNO 43244012 cont Judecător Igor Negreanu
curent special nr. MD59ML000000000225191944 Se dispune citarea prin publicitate a pârâților Călu- Judecătoria Orhei, sediul Rezina, în conformitate cu
la BC „Moldinconbank” SA sucursala Onest, MOLD- găreanu Alexandru și Tărchilă Viorelia la Judecătoria art.108 din CPC, solicită prezentarea în calitate de Judecătoria Chișinău, sediul Centru înștiințează pârâ-
MD2X319 Chișinău. 3.Copia actului de identitate. 4. Chișinău, sediul Centru, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pârât, a lui Frunze Eugeniu Pantelemon, născut la tul, cet. Tichie Diana cu dom. în Chișinău, șos. Hân-
Declarația referitor la lipsa interdicțiilor pentru partici- 162, et. 7, sala 706 pentru data 13.04.2020 la ora 28.05.1988, cu ultimul domiciliu cunoscut s.Cuizău- cești, 57 A, ap. 16 despre examinarea cauzei civile in-
parea la licitație art. 131 CEx. Primirea cererilor și a 11:30, pentru examinarea cererii de chemare în jude- ca r-ul Rezina, pentru ziua de 27 februarie 2020, ora tentată de ÎM „Orange Moldova” SA privind încasarea
documentelor se încheie la 02.03.2020, cu o zi înain- cată înaintată de OCN Express Urgent Credit SRL îm- 08:30, în localul Judecătoriei Orhei sediul Rezina, pe datoriei. Examinarea prezentei cauze va avea loc în
te de data licitației. Termenul-limită de înregistrare a potriva lui Călugăreanu Alexandru și Tărchilă Viorelia adresa or. Rezina str. Voluntarilor, 3, sala nr.1, unde va lipsa participanților la proces conform prevederilor
prezenței și primirii biletului este data de 03.03.2020, cu privire la încasarea sumei și compensarea cheltu- avea loc examinarea cererii de chemare în judecată art. 276-3 CPC al RM.
ora 11.00. Informații suplimentare la tel.0(22)811-492, ielilor de judecată. înaintată de OCN „Victoria Credit” SRL împotriva lui Judecător Denis BĂBĂLĂU
mob. 069365797, Nicolae PAŞA. În atenția Faqieh Fe- Judecătoare Irina Ţonov Frunze Eugeniu privind încasarea datoriei și a cheltu-
ras Suleiman 13.02.1976 a/n, c/p 2002054000193. ielilor de judecată. În caz de neprezentare, cauza va fi Judecătoria Orhei sediul Rezina solicită prezența
În atenția Cotorobai Tatiana Anatolie 06.10.1984 a/n, Se dispune citarea prin publicitate a pârâtului Botea examinată în lipsa dvs. în calitate de pârât a lui Pascal Ana Alic, născut la
c/p 2000042169451. Se aduce la cunoștință copro- Mircea la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, bd. Ște- Judecător Igor Negreanu 03.11.1990, cu ultimul domiciliu cunoscut s.Horodiște
prietarului Cotorobai Tatiana Anatolie 06.10.1984 a/n, fan cel Mare și Sfânt 162, et. 7, sala 706, pe data de r-nul Rezina, pentru ziua de 05.03.2020, ora 11:45, în
c/p 2000042169451, că în conformitate cu art.553 al. 13.04.2020, ora 12:15, pentru examinarea cererii de Judecătoria Orhei sediul Rezina solicită prezența în localul Judecătoriei Orhei sediul Rezina, pe adresa or.
2 Cod Civil, urmărirea cotei-părți din bunurile proprie- chemare în judecată înaintată de OCN Express Urgent calitate de pârât, a lui Stolerencu Efim Anatolie, năs- Rezina str. Voluntarilor nr.3, sala de ședință nr.1, unde
tate comună pe cote-părți prevede că, în cazul vân- Credit SRL împotriva lui Botea Mircea privind încasa- cut la 01.12.1993, cu ultimul domiciliu cunoscut s. va avea loc examinarea cererii depuse de ÎM „Orange
zării silite a unei cote-părți, executorul judecătoresc rea sumei şi compensarea cheltuielilor de judecată. Ghiduleni, rl Rezina, pe 27 februarie 2020, ora 08:45, Moldova” împotriva pârâtei Pascal Ana privind înca-
va notifica pe ceilalți coproprietari cu cel puțin 10 zile Judecătoare Ţonov Irina în localul Judecătoriei Orhei sediul Rezina, pe adresa sarea datoriei și a cheltuielilor de judecată. În caz de
înainte de data vânzării. La preț egal, coproprietarii vor Rezina, str. Voluntarilor, 3, sala nr.1, unde va avea loc neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa dvs.
avea dreptul de preemțiune la adjudecarea cotei-părți. Judecătoria Căușeni, sediul Ștefan Vodă, str. Grigo- examinarea cererii de chemare în judecată înaintată Judecător Igor Negreanu
Executor judecătoresc Nicolae Paşa re Vieru 6 bir 5 solicită prezentarea dnei Gavrilovici de OCN „Victoria Credit” SRL împotriva lui Stolerencu
Mariana pentru data de 03 martie 2020 ora 09.30 la Efim privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de ju- Judecătoria Căușeni (sediul Central) citează în ședin-
Se dispune citarea publica a pârâtului Tofan Raisa la ședința judiciară în calitate de pârâtă pe cauza civilă decată. În caz de neprezentare, cauza va fi examinată ța de judecată pe cet. Turcinscaia Liuba Nicolae c/p
ședința de judecată care va avea loc pe 12.03.2020, privind încasarea datoriei, intentată la cererea lui OCN în lipsa pârâtului Stolerencu Efim. 2000018023451, domiciliat în or.Căușeni, str. Unirii
ora 12:30, Judecătoria Chișinău (sediul Centru), str. Express Urgent Credit SRL. În caz de neprezentare, Judecător Igor Negreanu 3A, ap.52 pentru examinarea cererii de chemare în ju-
Ștefan cel Mare și Sfânt 162, et.7, sala nr. 804, în cau- cererea va fi examinată în lipsa dvs. decată depuse de ÎM „Orange Moldova” SA cu privire
za civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Judecătoare Aliona Postu Judecătoria Orhei, sediul Șoldănești (str. Victoriei-18, la încasarea datoriei. Ședința va avea loc la data de
ÎMGFL nr 16 către Tofan Raisa cu privire la încasarea or. Șoldănești), solicită prezența cet. Cașineanu Ion, 24.04.20 ora 10:50. Pe adresa: or. Căușeni, str. Ștefan
datoriei. Judecătoria Cimișlia, sediul Leova solicită prezenta- domiciliat s.Glingeni, r.Şoldăneşti, care are calitatea cel Mare 86 sala de ședințe nr. 2. În caz de neprezen-
Judecătoare Livia Mitrofan rea cet. Pîrlea Iurie Dumitru, domiciliat în rl Leova, s. de pârât pe cauza civilă la cererea cu valoare redusă tare cauza se va examina în lipsa dvs.
Cupcui, pe 26.03.2020, ora 08:45, la ședința de jude- a OCN „Dacreditare” către Caşineanu Ion privind înca- Judecătoare Ana Costiuc
Judecătoria Chișinău, sediul Centru (bd. Ștefan cel cată pe adresa Leova str. Unirii, nr. 32, sala de ședințe sarea datoriei contractuale și cheltuielilor de judecată,
Mare și Sfânt 162, bir 805) solicită prezența dnei Svet- nr. 2, et. 1, în calitate de pârâtă, în cauza civilă la cere- care va avea loc la data de 28.02.2020, ora 11:45. În Judecătoria Cimișlia, sediul Leova solicită prezenta-
lana Șvera și dlui Iuri Panpuh, în calitate de pârât, în rea de chemare în judecată depusă de OCN „Victoria caz de neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa rea cet. Veringă Grigore, domiciliat în or. Leova, str.
ședința de judecată care va avea loc la 13.04.2020 ora Credit” SRL, privind încasarea datoriei. În caz de ne- dvs. Gribov 4 ap. 8, pentru data de 17.03.2020, ora 08:15, la
15:00, pe cauza civilă intentată la cererea de chema- prezentare, cererea va fi examinată în lipsa dvs. Judecătoare Elvira Lavciuc ședința de judecată pe adresa: or. Leova str. Unirii, nr.
re în judecată depusă de ÎMGFL nr. 16 din Chișinău Judecătoare Silvia Guriţanu 32, sala de ședințe nr. 2, etajul 1, în calitate de pârât, în
împotriva Svetlanei Șvera și a lui Iuri Panpuh, interve- Judecătoria Edineț, sediul central, solicită prezența cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă
nient accesoriu SA Termoelectrica privind încasarea, Judecătoria Chișinău sediul Centru invită pârâtul Da- lui Chifiriuc Svetlana, cu ultimul domiciliu cunoscut de ÎM „Orange Moldova” SA privind încasarea datori-
în mod solidar, a datoriei. În caz de neprezentare, ce- vid Feodora a.n. 26.04.1962 cu ultimul domiciliu Chi- în mun. Edineț, or. Cupcini, str. Renașterii, nr. 9, ap. 11 ei. În caz de neprezentare, cererea va fi examinată în
rerea va fi examinată în lipsa dvs. șinău, Grenoble 1, ap. 21, pe 10.03.2020, orele 10:00, la data de 06 martie 2020 ora 08:10 în incinta Judecă- lipsa pârâtului.
Judecător Andrei Ojoga bir. 404, la acțiunea depusă de „Servcomloc” SRL pri- toriei Edineț, sediul central sala de ședință nr. 5 (mun.
vind încasarea datoriei. Edineț, str. Ștefan Vodă 1) pentru participare în calita-
Pârâtul Gevorgyan Gayane, a.n. 11.02.1970, este citat Judecător Alexandru Sandu te de pârât la examinarea cauzei civile la cererea de Se dispune citarea prin publicitate a pârâtului Susa-
pe 17 martie 2020, ora 09.00, de către Judecătoria chemare în judecată depusă de OCN „Victoria Credit” renco Veaceslav domiciliat în Chișinău, str. Ialoveni
Chișinău, sediul Centru, situată pe bd. Ștefan cel Mare Judecătoria Chișinău, Sediul Centru solicită prezența SRL mun.Chișinău împotriva lui Chifiriuc Svetlana pri- 98/2, ap. 32 la Judecătoria Chișinău, sediul Centru,
și Sfânt 162, bir. 317, pentru a participa la examinarea cet. Romanciuc Evghenii, în calitate de pârât, domici- vind încasarea datoriei și altor cheltuieli. bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 162, bir. 806, pe data de
cauzei civile intentată la cererea de chemare în jude- liat în Chișinău, str. Muncești 170, ap. 8, la Judecătoria Judecătoare Maria Iftodi 07 aprilie 2020, ora 14:30 în cauza civilă la cererea
cată semnată de lichidatorul ÎMGFL nr. 16 din Chiși- Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 162, bir. 307, în legătură depusă de OCN „Dacreditare” SRL vs Susarenco Vea-
nău în procedura falimentului împotriva lui Gevorgyan cu examinarea cauzei civile nr. 2-22098/19 la cererea Judecătoria Hâncești, sediul central solicită prezența ceslav privind încasarea datoriei.
Gayane, Haceatrean Așot, intervenient accesoriu SA de chemare în judecată înaintată de ÎM „Orange Mol- cet. Lilicu Victor dom. în rl Hâncești, sat. Voinescu pe Judecător Iurie Potânga
Termoelectrica privind încasarea datoriei. dova” împotriva lui Romanciuc Evghenii privind înca- 26 februarie 2020, ora 09:45, în incinta Judecătoriei
Judecător Grigore Manoli sarea datoriei. Se explică lui Romanciuc Evghenii că, Hâncești, sediul central, biroul nr.2 în calitate de pârât Judecătoria Orhei, sediul Rezina solicită prezența în
din momentul publicării acestui aviz, are dreptul, în de pe cauza civilă nr. 2-1513/19, la cererea formulată de calitate de pârât a cet. Tulba Arcadie, cu ultimul domi-
Judecătoria Căușeni, sediul Central, solicită prezenta- zile, să primească copia de pe cererea de chemare în IM „Orange Moldova” SA privind încasarea datoriei. În ciliu cunoscut s. Tîpova, r-nul Rezina pentru ziua de 10
rea în ședința de judecată a pârâtului Vasiliev Anatolii judecată și de pe înscrisurile anexate, să prezinte in- caz de neprezentare examinarea cauzei civile va avea martie 2020, orele 11:00 în localul Judecătoriei Orhei,
locuitor or. Tiraspol, str. Iunasti 14/2, ap.57, la exami- stanței și reclamantei o referință, copii de pe înscrisuri loc în lipsa dvs. sediul Rezina, pe adresa or. Rezina, str. Voluntarilor 3,
narea cauzei civile la cererea de chemare în judecată și o cerere reconvențională în condițiile art. 172 și 173 Judecătoare Lilia Roic-Botezatu sala 4, unde va avea loc examinarea cererii depuse de
depusă de Vasiliev Victoria împotriva lui Vasiliev Ana- Cod de procedură civilă, dacă valoarea acțiunii recon- OCN „Dacreditare” împotriva lui Tulba Arcadie, privind
tolii cu privire la desfacerea căsătoriei, care va avea venționale nu depășește valoarea admisibilă și con- Judecătoria Edineț sediul Dondușeni solicită prezen- încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cauza va fi
loc pe data de 05.03.2020 la ora 08:55 pe adresa or. dițiile legale de exercitare a cererii inițiale cu valoare tarea cet. Bîrcă Ruslan, domiciliat în s.Briceni, r-nul examinată în lipsa dvs.
Căușeni str. Ștefan cel Mare 86, sala de ședință nr. 3. redusă. Se explică pârâtei că neprezentarea referinței, Dondușeni, pentru data de 24.02.2020, ora 09:20, la Judecătoare Dorina Cebaniţa
Prezența Dvs este obligatorie. În caz de neprezentare a copiilor de pe înscrisurile necesare în 30 de zile din ședința judiciară (or. Dondușeni, strada 31 august
examinarea cauzei va avea loc în lipsa Dvs. momentul publicării acestui aviz, duce la soluționarea 1989, nr. 19, sala de ședința 2, et.2) la cererea de che- Judecătoria Criuleni solicită prezentarea pârâtului,
Judecătoare Svetlana Bragarenco cererii în baza materialelor anexate, fără convocarea mare în judecată depusă de ÎM ”Orange-Moldova” SA Negară Maxim, a.n. 1991, domiciliat în r1 Criuleni, sat.
părților în ședință. împotriva lui Bîrcă Ruslan cu privire la încasarea da- Dubăsarii-Vechi pe 28 februarie 2020, ora 12:00, la șe-
Judecătoria Căușeni, sediul Central solicită prezenta- Judecător Dimitriu Serghei toriei. În caz de neprezentare cererea va fi examinată dința de judecată (or. Criuleni, str. 31 august 70) pe
rea în ședința de judecată a pîrîtului Leliuhin Andrei, în lipsa dvs. cauza civilă intentată la acțiunea OCN Dacreditare că-
locuitor rl Căușeni, s. Taraclia la examinarea cauzei Judecătoria Cimișlia sediul Cimișlia solicită prezen- Judecătoare Lucia Danilişin tre Negara Maxim privind încasarea datoriei. În caz de
civile la cererea de chemare în judecată depusă de ța pârâtului Oboroceanu Ion Mihail, domiciliat în r. neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa pârâtului.
Leliuhin Alina împotriva lui Leliuhin Andrei cu privire la Cimişlia s. Selemet, la ședința judiciară pe cauza ci- Judecătoria Orhei, sediul Șoldănești (str. Victoriei-18, Judecătoare Alina Arapu-Buţco
desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copi- vilă: OCN „Victoria Credit” SRL către Oboroceanu Ion or. Șoldănești), solicită prezența cet. Braga Vasile, do-
lului minor și încasarea pensiei de întreținere, care va privind încasarea datoriei, stabilită pentru data de miciliat s.s. Găuzeni, r.Şoldăneşti, care are calitatea de Judecătoria Bălți sediul Sângerei solicită prezența lui
avea loc la data de 09.04.2020 la ora 11.40 pe adresa 09 martie 2020 ora: 16:00 pe adresa or. Cimişlia, str. pârât pe cauza civilă la cererea cu valoare redusă a Dragan Igor în calitate de pârât, la ședința judiciară
Căușeni, str. Ștefan cel Mare 86, sala de ședință nr. C.Stamati I, sala nr.1, etajul nr.2. În caz de neprezenta- OCN „Victoria Credit” către Braga Vasile privind înca- stabilită pentru data de 27.02.2020 la ora 09.30, în bir.
3. Prezența este obligatorie. În caz de neprezentare, re examinarea cauzei va avea loc în lipsa dvs. sarea datoriei contractuale și cheltuielilor de judecată, 12, str. Testimițeanu 4, or. Sângerei, pe cauza civilă la
cauza se va examina în lipsa dvs. Judecător Gheorghe Burdujan care va avea loc la data de 04.03.2020, ora 14:45. În acțiunea înaintată de ÎM ORANGE MOLDOVA S.A. vs.
Judecător Svetlana Bragarenco caz de neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa DRAGAN IGOR GHEORGHE - Acţiuni privind încasarea
Judecătoria Orhei citează, în conformitate cu art. 108 dvs. datoriei.
Judecătoria Chișinău sediul Centru, solicită prezența al CPC al R. Moldova, pe pârâtul Popreaga Mihail Judecătoare Elvira Lavciuc Judecătoare Hristina Craveţ
Mamaliga Vioricăi, domiciliată în rl Cahul, s. Brânza, Anatolie, domiciliat în r. Orhei sat. Braviceni, în cau-
23 ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
AVIZIER
Judecătoria Bălți sediul Sângerei solicită prezența lui Judecătoria Chișinău Sediul Centru solicită prezența dreptul, în 30 de zile, să primească copia de pe cere- civilă la cererea înaintată de IM „Orange Moldova” SA
Ceban Andrei Fiodor în calitate de pârât, la ședința cet. Ghilaș Angela Vasile și Samson Stanislav Ni- rea de chemare în judecată și de pe înscrisurile anexa- către Virstiuc Ion privire la încasarea datoriei. În caz
judiciară stabilită pentru data de 27.02.2020 la ora colai, în calitate de copârâți, domiciliați în Chişinău, te la ea, are dreptul să prezinte instanței judecătorești de neprezentare cauza se va examina în lipsa dvs.
09.10, în biroul 12, str. Testimițeanu 4, or. Sângerei, str. N. Titulescu 30, ap. 5, la Judecătoria Chișinău, bd. și reclamantei o referință, copii de pe înscrisuri și o ce- Judecătoare Cristina Rîmari
pe cauza civilă la acțiunea înaintată de OCN AMIGO Ștefan cel Mare 162, bir.307, în legătură cu examina- rere reconvențională în condițiile art. 172 și 173 CPC,
CREDIT SRL vs. CEBAN ANDREI FIODOR privind înca- rea cauzei civile nr. 2 19607/19 la cererea de chemare dacă valoarea acțiunii reconvenționale nu depășește Judecătoria Soroca sediul Florești solicită prezența
sarea datoriei. în judecată înaintată de ÎMGFL 1 împotriva lui Ghilas valoarea admisibilă și condițiile legale de exercitare a cet. Albot Lilia Gheorghe domiciliat în Florești, str. Da-
Judecătoare Hristina Craveţ Angela și Samson Stanislav privind încasarea datoriei. cererii inițiale cu valoare redusă. cia 17, ap.16 în calitate de pârât la ședința de judecată
Se explică lui Ghilaș Angela și Samson Stanislav, că Judecător Galuşceac Eduard din 30 martie 2020, ora 10.00, sala nr.3, la examinarea
Judecătoria Criuleni solicită prezentarea pârâtului, din momentul publicării acestui aviz publicitar, ultimii cauzei civile la cererea de chemare în judecată depu-
Tusî Mihail, a.n. 1979, domiciliat în r1 Criuleni, sat. au dreptul, în termen de 30 de zile, să primească copia Livadari Maria, cu adresa în Chișinău, str. Columna să de ÎM Orange Moldova SA împotriva Lilei Albot pri-
Steţcani pe 28 februarie 2020, ora 10:00, la ședința de de pe cererea de chemare în judecată și de pe înscri- 135, ap. 14, este chemată în 30 zile de la data publică- vind încasarea datoriei. În caz de neprezentare, cauza
judecată (or. Criuleni, str. 31 august 70) pe cauza civi- surile anexate la ea, termen în care ultimii au dreptul rii acestui aviz, la Judecătoria Chișinău Sediul Centru, va fi examinată în lipsa dvs.
lă intentată la acțiunea lui ÎM „Orange Moldova” către de a prezenta instanței judecătorești și reclamantei o bd. Ștefan cel Mare, 162, pentru a-i fi înmânate cere- Judecătoare Svetlana Bucur
Tusî Mihail privind încasarea datoriei. referință, copii de pe înscrisurile necesare, precum și o rea de chemare în judecată și actele anexate, în cauza
Judecătoare Alina Arapu-Buţco cerere reconvențională în condițiile art. 172 și 173 Cod civilă examinată în procedura cererilor cu valoare re- Judecătoria Soroca, sediul Florești solicită prezența
de procedură civilă, dacă valoarea acțiunii reconven- dusă intentată de ÎMGFL-13 către Livadari Maria ș.a. cet. Radu Mariana domiciliată în or. Florești, str. Da-
Judecătoria Criuleni solicită prezența pârâtului Stahi ționale nu depășește valoarea admisibilă și condițiile privind încasarea datoriei. cia 34 ap.22 în calitate de pârât la ședința de judecată
Alina, a.n. 1989, domiciliat în r. Criuleni, s. Slobo- legale de exercitare a cererii inițiale cu valoare redu- Judecător Dragoş Crigan fixată la data 30 martie 2020 ora. 10.30 în sala nr.3
zia-Duşca pe 28 februarie 2020, ora 11:00, la ședința să. Se explică copârâţilor că neprezentarea referinței, în legătură cu examinarea cauzei civile la cererea de
de judecată (or. Criuleni, str. 31 august 70) pe cauza a copiilor de pe înscrisuri în 30 de zile din momentul Judecătoria Drochia sediul Glodeni solicită prezența chemare în judecată depusă de ÎM Orange Moldova
civilă intentată la acțiunea lui ÎM „Orange Moldova” că- publicării acestui aviz, duce la soluționarea cererii în lui Ciornîi Andrei, a.n. 08.05.1979, c/p 961809897364, SA împotriva Marianei Radu cu privire la încasarea da-
tre Sathi Alina privind încasarea datoriei. baza materialelor anexate, fără convocarea părților. domiciliat în rl Glodeni, s.Sturzovca la ședința de jude- toriei. În caz de neprezentare a pârâtului, cauza va fi
Judecătoare Alina Arapu-Buţco Judecător Serghei Dimitriu cată care va avea loc la 04 martie 2020 la ora 10:10, în examinată în lipsa acestuia.
incinta Judecătoriei Drochia: sediul or Glodeni, strada Judecătoare Svetlana Bucur
Judecătoria Anenii Noi, sediul Central, (Or. Anenii Noi, Judecătoria Drochia sediul Glodeni solicită prezența Ștefan cel Mare-7, bir 3, în calitate de pîrît pe cauza
str. Mărțișor, nr.15 ) solicită prezența cet. Coteț Alina Evgheniei Blagova, născută la 05 aprilie 1989, c/p civilă nr.2-827/2019 la cererea de chemare în judeca- Judecătoria Soroca sediul Florești solicită prezența
Filaret (cu ultimul domiciliu în r. Anenii Noi, s. Botnă- 2005009012513 și a lui Alexei Blagov născut la 18 tă înaintată de către OCN „Amigo Credit” SRL către cet. Copacinschii Carolina domiciliat în or. Florești
rești) și a cet. Coteț Iuri Ivan (cu ultimul domiciliu în decembrie 1989, c/p 2005009061315, domiciliați în Ciornii Andrei cu privire la încasarea datoriei. În caz de or. Ghindești str. Livezilor Dacia 17 ap.16 în calitate de
r. Anenii Noi, s. Țînțăreni) la ședința de judecată din Glodeni, str. V. Lupu nr. 57, ap. 11 la ședința judicia- neprezentare cauza se va examina în lipsa dvs. pârât la ședința de judecată fixată la data 30 martie
03.03.2020, ora 11:30, în cauza civilă intentată la ce- ră din 04 martie 2020 la ora 9:30, în or. Glodeni, str. Judecătoare Alina Ţihonschi 2020 ora. 11.00 în sala nr.3 în legătură cu examina-
rerea depusă de „Mobiasbanca-OTP Group” S.A. către Ștefan cel Mare nr. 7, bir 3, în calitate de pârâți pe rea cauzei civile la cererea de chemare în judecată
Coteț Alina Filaret și Coteț Iuri Ivan privind încasarea cauza civilă nr. 2-800/2019 la cererea de chemare în Judecătoria Orhei sediul Rezina solicită prezentarea depusă de ÎM Orange Moldova SA împotriva Carolinei
datoriei. În caz de neprezentare cererea va fi examina- judecată, înaintată de AEÎ „Viișoara-Domnească” către în calitate de pârâtă a lui Martinciuc Tatiana, născut Copacinschii cu privire la încasarea datoriei. În caz de
tă în lipsa Dvs în baza materialelor anexate la dosar. Evghenia Blagova, Alexei Blagov și Emilia Iliev privind la 29.03.1987, cu ultimul domiciliu cunoscut raionul neprezentare a pârâtului, cauza va fi examinată în lip-
Judecător Andrei Mocanu încasarea datoriei. În caz de neprezentare cauza se va Rezina, satul Piscărești pentru ziua de 03.03.2020 ora sa acestuia.
examina în lipsa dvs. 09:30, în localul Judecătoriei Orhei sediul Rezina, pe Judecătoare Svetlana Bucur
Judecătoria Anenii Noi, Sediul Central (or. Anenii Noi, Judecătoare Alina Ţihonschi adresa or. Rezina str. Voluntarilor nr.3, sala nr.4, unde
str. Mărțișor nr. 15, bir. 8 ) solicită prezența cet. Cebo- va avea loc examinarea cererii de chemare în judeca- Judecătoria Cimișlia, sediul Central, prin prezenta,
tari Silvia Nicolai (cu ultimul domiciliu în r-nul Anenii Se dispune citarea publică a pârâților Vengher Galina tă înaintată de avocatul Pascari Corneliu în interesele solicită prezentarea cet. Cuțitaru Maria în ședința de
Noi, s. Beriozchi, str. Tineretului 11, ap. 2 ) la ședința și Vengher Anatol, cu domiciliul mun. Chișinău, str. OCN ”Credits 2 ALL” SRL împotriva pârâtului Martini- judecată care va avea loc la pe data de 03.03.2020
de judecată din 16.03.2020, ora 10:00, în cauza civi- M. Viteazul 2A, ap. 8, la ședința de judecată, care va ciuc Tatiana privind încasarea datoriei. În caz de ne- ora 11:30, în sala 5, et. 1, or. Cimișlia, str. Constantin
lă intentată la cererea depusă de „Mobiasbanca-OTP avea loc pe data de 10.03.2020 ora 11:40, Judecătoria prezentare, cauza va fi examinată în lipsa pârâtului. Stamati 1, în calitate de pârât la cererea înaintată de
Group” S.A. către Cebotari Silvia Nicolai, Chiperi Edu- Chișinău (sediul Centru), bd. Ștefan cel Mare și Sfânt Judecătoare Veronica Cuculescu ÎM „Orange Moldova” SA către Cuţitaru Maria privind
ard privind încasarea datoriei. În caz de neprezentare 162, et. 8, bir. 810, cauza civilă la cererea de chemare încasarea datoriei. Prezența destinatarului este obli-
cererea va fi examinată în lipsa Dvs. în baza materia- în judecată depusă de ÎMGFL nr. 13 din Chișinău, în Judecătoria Bălți sediul Sângerei solicită prezența gatorie în caz de neprezentare, cauza va fi examinată
lelor anexate la dosar. procedură de faliment, către Vengher Galina și Ven- pârâtului Boboc Mihail, a.n. 27.06.1998, domiciliat în lipsa părții absente.
Judecător Nicolae Ghedrovici gher Anatol, privind încasarea în mod solidar a datoriei în sat. Drăgănești, r. Sângerei pe 03 martie 2020, ora Judecătoare Veronica Carapirea
pentru serviciile locativ-comunale. 11:00 în ședința judiciară (str. Testemițeanu nr. 4, bir.
Judecătoria Ungheni, Sediul Central (r. Ungheni, str. Judecător Sergiu Suvac 14, Sângerei) pe cauza civilă la cererea de chemare în Se solicită prezența pârâților Croitor Nicolae Alexandru,
Națională, nr. 10) informează cet. Filisenco Inga Ilia judecată intentată de OCN „Amigo Credit” către Boboc a.n. 28.04.1956, domiciliat mun. Chișinău, bd. Moscova
(cu ultimul domiciliu în r-nul Ungheni, s. Zagarancea ) Judecătoria Chișinău (sediul Centru) anunță pe Şa- Mihail privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de ju- 7/2, ap. 54 și Calcăi Dumitru, a.n.23.06.1968 domiciliat
că pe rolul instanței se află spre examinare, fără par- betnic Iuri cu ultimul domiciliu în mun. Chișinău, str. decată. În caz de neprezenţă, cauza va fi examinată mun. Chișinău, satul Hulboaca, str. V. Alecsandri 27 în
ticiparea părților, cauza civilă nr. 2-2180/2019 la cere- Alexandrescu nr. 17 ap.105, că este invitat în ședința în lipsa dvs. ședința de judecată care va avea loc la data de 03 mar-
rea depusă de „Mobiasbanca-OTP Group” SA către Fi- de judecată care va avea loc în sediul instanței de pe Judecător Adrian Clevada tie 2020, ora 15:00 în incinta Judecătoriei Chișinău, se-
lisenco Inga Ilia privind încasarea datoriei. Se propune bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162, et 9, bir 910, la data diul Centru, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162, bir.504, în
pârâtului să prezinte instanței referința și probele de de 09.03.2020, ora 15:30, în calitate de pârât, în cauza Judecătoria Drochia sediul Glodeni solicită prezența cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată
care dispune, în 30 zile din data publicării acestui aviz. civilă la acțiunea ÎMGFL nr.13 în procedura falimentu- lui Alexei Buza, născut la 17 septembrie 1984, c/p depusă de OCN „DTD-Vest” SRL împotriva lui Croitor Ni-
Judecător Constantin Chilian lui împotriva Şabetnic Iuri cu privire la încasarea da- 2001009209542, domiciliat în Glodeni str.V.Lupu, 57, colae, Calcăi Dumitru cu privire la încasarea datoriei și a
toriei. În caz de neprezentare, examinarea cauzei va ap.9, la ședința judiciară din 04 martie 2020 la ora cheltuielilor de judecată.
Judecătoria Strășeni, Sediul Călărași (or. Călărași, str. avea loc în lipsa dvs. 09:00, în or Glodeni, str. Ștefan cel Mare-7, bir 3, în cali- Judecătoare Larisa Lavric
Alexandru cel Bun, nr. 153, sala nr. 1, et. 2 ) solicită pre- Judecător Valentin Lastaveţchi tate de pârât pe cauza civilă nr.2-782/2019 la cererea
zența cet. Racu Petru Ion (cu ultimul domiciliu în or. de chemare în judecată, înaintată de O.C.N. „Victoria Judecătoria Chișinău, Sediul Centru, str. Zelinski 13,
Călărași, str. Ștefan cel Mare, nr. 2, ap. 1 ) și cet. Dimi- Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Republica Mol- Credit” SRL către Alexei Buza cu privire la încasarea sala nr 6-7 citează public pe Elena Vornic cu ultimul
triu Ana Pavel (cu ultimul domiciliu în r-nul. Călărași, dova solicită prezentarea pârâților: Ciursina Janna, datoriei. În caz de neprezentare cauza se va examina domiciliu în Chișinău, str. Grădinilor 58, ap. 34, pe 12
s. Sipoteni ) la ședința de judecată din 03.03.2020, ora a.n.16.05.1966, Ciursin Igor, a.n.09.10.1957 la șe- în lipsa dvs. mai 2020, ora 11:30, privind examinarea cererii depu-
10:00, în cauza civilă intentată la cererea depusă de dința de judecată care va avea loc la 29.04.2020 ora Judecătoare Alina Ţihonschi se de lichidatorul SC Vendomatica SRL, în procedura
„Mobiasbanca-OTP Group” S.A. către Racu Petru Ion 11:30, în bir. 410, bd. Ştefan cel Mare 162, mun. Chi- falimentului - Palii Diana privind atragerea la răspun-
și Dimitriu Ana Pavel privind încasarea datoriei. În caz șinău în legătură cu examinarea cauzei civile ÎMGFL Judecătoria Strășeni sediul Călărași, dispune cita- dere subsidiară a organelor de conducere ale debito-
de neprezentare cererea va fi examinată în lipsa Dvs nr.13 din Chișinău, în proces de insolvabilitate, privind rea publică a pârâtului Arhip Vladimir Gheorghe, a.n. rului insolvabil SC Vendomatica SRL - Elena Vornic.
în baza materialelor anexate la dosar. încasarea datoriei. 05.08.1994, domiciliat în s. Sadova, r. Călărași, în ve- Judecător Veaceslav Nicula
Judecătoare Silvia Ţurcan Judecător Viorica Puica derea participării la examinarea pricinii civile intentate
la cererea de chemare în judecată depusă de OCN ”OK Judecătoria Chișinău, Sediul Central, solicită prezen-
Judecătoria Orhei sediul Telenești solicită prezenta Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Republica Moldo- Credit” SRL către Arhip Vladimir privind încasarea da- tarea în calitate de terț poprit a lui Verbițchi Alexei
cet. Cucoș Andrian, născut la 21/08/1982, domiciliat va solicită prezentarea pârâtului Lomeico Vadim, a.n. toriei, în cadrul ședinței de judecată stabilite pentru 10 la cererea de validare a popririi depusă de lichidato-
în r-nul Ștefan Vodă, s. Răscăieți în calitate de pârât, 11.05.1960 la ședința de judecată care va avea loc la martie 2020, ora 11:30 care se va desfășura în incinta rul procesului de insolvabilitate SRL “5 Comunicare
pentru data de 04 martie 2020 ora 15:00 la ședința 02.04.2020 ora 11:00, în bir. 410, bd. Ștefan cel Mare Judecătoriei Strășeni, cu sediul în or. Călărași, str. Ale- Nouă”, Palii Diana față de terțul poprit Verbițchi Alexei
de judecată din cadrul Judecătoriei Orhei sediul Te- 162, mun. Chișinău în legătură cu examinarea cauzei xandru cel Bun, 153, sala nr. 3, et. Se explică că, publi- privind încasarea sumei, examinarea căreia va avea
lenești, et.II sala nr.3 pe cauza civilă nr. 2-552/19 (2- civile ÎMGFL nr. 13 despre încasarea datoriei. carea în presă se consideră citare legală, iar în cazul în loc pe data de 26.03.2020 ora 12.30 în bir 14 str. Zelin-
19161079-38-2-10102019) intentată de OCN „DTD- Judecătoare Viorica Puica care partea nu se prezintă în judecată și nu comunică ski 13, mun. Chișinău. În caz de neprezentare, exami-
Vest” SRL împotriva lui Danu Gheorghe Cucoș Andrian instanței motivul neprezentării sau dacă motivele sunt narea cauzei va avea loc în lipsa acestuia.
cu privire la încasarea datoriei. În caz de neprezentare Judecătoria Chișinău (Sediul Centru), solicită prezen- considerate de instanță ca fiind neîntemeiate, nu so- Judecătoare Mariana Fondos-Fraţman Mariana
a pârâtului, cauza va fi examinată în lipsa acestuia. tarea a lui Buga Natalia - Maria - Vlada (cu ultimul licită examinarea pricinii în lipsa sa, instanța o exami-
Judecător Gheorghe Popa domiciliu cunoscut: mun. Chișinău, str. Nicolae Iorga nează în lipsa acestuia. Judecătoria Chişinău sediul Centru solicită prezen-
16, ap. 37) în bir. 405, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 162, Judecătoare Elena Bolocan ța lui Şişcanu Petru, domiciliat în mun. Chişinău, or.
Judecătoria Chișinău, sediul Centru (bd. Ștefan cel în legătură cu examinarea cauzei civile nr. 2-23740/19 Durleşti, str.- la 2 Balcani 18/1, în şedința de judecată
Mare și Sfânt 162, bir. 805) solicită prezența Galinei la cererea de chemare în judecată depusă de către ÎM- Judecătoria Strășeni sediul Călărași, dispune comu- din 06 aprilie 2020, ora 16:30, în bir. 303, bd. Ştefan
Sulimova și a lui Dumitru Tanmoșan, în calitate de pâ- GFL nr. 13 din Chișinău în procedura falimentului îm- nicarea publică a pârâtului Mişoglu (Loghin) Mihail, cel Mare şi Sfânt 162, la examinarea cauzei civile nr.
râți, în ședința de judecată din 30.03.2020 ora 15:00, potriva lui Buga Natalia - Maria - Vlada, cu participarea a. n. 30.06.1987, r-nul Călărași, s. Hirova cu privire la 2-110595/19, pornită la cererea de chemare în judeca-
pe cauza civilă la cererea depusă de ÎMGFL nr.4 din intervenientului accesoriu SA „Termoelectrica”, privind examinarea cauzei civile intentate la cererea de che- tă depusă de Şişcani Daria împotriva lui Şişcanu Petru.
Chișinău împotriva Galinei Sulimova și a lui Dumitru încasarea datoriei, în procedura scrisă cu privire la mare în judecată depusă de OCN ”Dacreditare” SRL Judecător Octavian Dvornic
Tanmoșan, intervenient accesoriu SA Termoelectrica cererile cu valoare redusă. Se explică lui Buga Natalia către Mişoglu (Loghin) Mihail cu privire la încasarea
privind încasarea, în mod solidar, a datoriei. În caz de - Maria - Vlada că din momentul publicării prezentului sumei de 13440 lei cu titlu de datorie contractuală Se admite cererea creditorului SA „Sigma” în proces
neprezentare, cererea va fi examinată în lipsa dvs. aviz publicitar, ultima are dreptul în termen de 30 de și a sumei de 403,20 lei cu titlu de taxă de stat achi- de insolvabilitate, privind repunerea în termen a cererii
Judecător Andrei Ojoga zile să primească copia de pe cererea de chemare în tată la depunerea acțiunii, dosarul nr. 2-19202453- de validare a creanțelor, faţă de SRL „Mediamax TV”.
judecată și de pe înscrisurile anexate la ea, termen în 48-2-20122019, unipersonal și în cadrul ședinței de Se stabileşte o şedinţă specială de validare a creanțe-
Judecătoria Chişinău Sediul Centru aduce la cunoș- care ultima are dreptul de a prezenta instanței jude- judecată stabilite fără participarea părților, care se va lor SA „Sigma” (în proces de insolvabilitate), pe chel-
tința lui Yevdokimov Igor, că este pârât în cauza civilă cătorești și reclamantei o referință, copii de pe înscri- desfășura în cadrul Judecătoriei Strășeni, cu sediul în tuiala acestuia, pentru data de 18 martie 2020, ora
nr. 2-5180/19 la cererea de chemare în judecată de- surile necesare, precum și o cerere reconvențională or. Călărași, str. Alexandru cel Bun, 153, bir, nr. 8, în ter- 11.00, la Judecătoria Chişinău, str. Zelinski 13, bir. 1.
pusă de ÎMGFL 3, intervenient accesoriu „Termoelec- în condițiile art. 172 și 173 CPC, doar dacă valoarea men de 30 de zile de la comunicarea publică a acțiunii, Se obligă lichidatorul SRL „Mediamax TV” să depună
trica” SA privind încasarea datoriei și a cheltuielilor acțiunii reconvenționale nu depășește valoarea admi- dată care se calculează de la data publicării avizului în în instanţă, până la 28 februarie 2020, tabelul defini-
de judecată și urmează să se prezinte în termen de sibilă și condițiile legale de exercitare a cererii inițiale mass media. Se comunică pârâtului că este în drept tiv al creanțelor în privința acestui creditor. Încheierea
30 zile din momentul publicării prezentului aviz în ca- cu valoare redusă. să prezinte până la data respectivă în adresa Judecă- poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău,
drul Judecătoriei Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 162, Judecător Eduard Galuşceac toriei Strășeni, cu sediul în or. Călărași, str. Alexandru în termen de 15 zile de la comunicare, prin intermediul
bir.319, pentru a primi copia de pe cererea de chema- cel Bun, 153, bir nr. 08, și a reclamantului o referință, Judecătoriei Chişinău sediul Centru.
re în judecată, de pe înscrisurile anexate la ea și a lua Judecătoria Chișinău, sediul Centru solicită prezența precum și copii de pe înscrisurile anexate, poate de- Judecător Nicolae Şova
cunoștință de materialele cauzei. Svetlanei Golban și Anei Maria Roşca (cu ultimul do- pune o cerere reconvențională în condițiile art. 172 și
Judecător Igor Pulbere miciliu cunoscut în Chișinău, str. G. Alexandrescu 9 A, 173 CPC doar dacă valoarea acțiunii reconvenționale Judecătoria Străseni sediul Centru solicită prezentarea
ap. 37+38) în bir. 405, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 162, nu depășește valoarea admisibilă și condițiile legale lui Munteanu Mihail, a.n. 21.03.1990, Străşeni, str. Vero-
Se dispune citarea publică a pârâtului Gamazinschi în legătură cu examinarea cauzei civile nr. 2-20761/19 de exercitare a cererii inițiale cu valoare redusă, pre- nica Micle 22, ap. 25, pe 18.03.2020, ora 09:00, în şe-
Serghei domiciliat în Chișinău, str. Zelinski 5/7, ap. la cererea de chemare în judecată depusă de către cum și că ambele părți sunt în drept de a înainta cere- dinţa judiciară la Judecătoria Străşeni, bir. 7 (str. Ştefan
69 la Judecătoria Chișinău sediul Centru bd. Ștefan ÎMGFL 13 din Chișinău în procedura falimentului îm- re scrisă privind examinarea cererii în ședință publică, cel Mare, 86) în calitate de pârât în cauza civilă privind
cel Mare și Sfânt 162, bir. 806, pe 31 martie 2020, ora potriva Golban Svetlana și Roşca Ana Maria, privind iar dacă, după ce a fost comunicată cererea de che- încasarea pensiei de întreţinere a copilului minor. În caz
09:00 în cauza civilă la cererea de chemare în judeca- încasarea în mod solidar a datoriei, în procedura mare în judecată pârâtul nu depune referință, precum de neprezentare, cauza va fi examinată în lipsa dvs.
tă depusă de ÎMGFL 1 vs Gamazinschi Serghei privind scrisă cu privire la cererile cu valoare redusă. Se ex- și ambele părțile nu înaintează cerere scrisă privind Judecătoare Silvia Slobodzean
încasarea datoriei. plică lui Golban Svetlanei și Roșca Anei-Maria că din examinarea cererii în ședință publică, soluționarea
Judecător Iurie Potânga momentul publicării acestui aviz, au dreptul, în 30 de cererii se face în baza materialelor anexate la dosar.
zile, să primească copia de pe cererea de chemare în Judecătoare Elena Bolocan
Judecătoria Chișinău sediul Centru citează pe Osad- judecată și de pe înscrisurile anexate, au dreptul să ANUNȚ
ciuc Anatolii în ședința de judecată care va avea loc prezinte instanței și reclamantei o referință, copii de Judecătoria Ungheni sediul Ungheni, str. Națională,
în sediul instanței de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, pe înscrisuri și o cerere reconvențională în condițiile 10/1, solicită pârâtului Dascalov Tatiana, cu viza de Primăria satului Cojușna, raionul
162, et. 9, bir. 910, la 02.03.2020, ora 12:30, în calitate art. 172 și 173 CPC, dacă valoarea acțiunii reconven- domiciliul în r. Nisporeni s. Șișcani, în 30 de zile calen- Strășeni anunță concurs pentru ocupa-
de pârât, în cauza civilă la acțiunea ÎMGFL 2 împotri- ționale nu depășește valoarea admisibilă și condițiile daristice, calculat de la data publicării acestei citații,
va lui Osadciuc Anatolii privind încasarea datoriei. În legale de exercitare a cererii inițiale cu valoare redusă. să prezinte instanței și reclamantului o referință, pre- rea funcției publice vacante de:
caz de neprezentare, examinarea cauzei va avea loc Judecător Eduard Galuşceac cum și copii de pe înscrisurile necesare în susținerea Specialist (perceptor fiscal).
în lipsa dvs. pozițiilor sale, în cauza civilă nr. Dacreditare SRL Das-
Judecător Valentin Lastaveţchi Judecătoria Chișinău, Sediul Centru solicită prezen- calov Tatiana privind încasarea datoriei. A menționa Sursa de obținere a informației pri-
tarea lui Lesnic Emilia și Lesnic Natalia, cu ultimul pârâtului dacă nu va depune referința în termenul vind concursul :
Judecătoria Chișinău, sediul Centru solicită prezența domiciliu cunoscut în Chișinău, str. Mitropolit Dosof- stabilit de judecător, va fi decăzută din dreptul de a o
cet. Litvinov Dmitrii, ultimul domiciliu cunoscut în Chi- tei 97, bl. 1, ap. 14, în bir. 405, bd. Ștefan cel Mare și prezenta ulterior și soluționarea cererii se va face în • panoul publicitar al primăriei ;
șinău, Titulescu, 1, ap. 78, în ședința de judecată din Sfânt 162, în legătură cu examinarea cauzei civile nr. baza materialelor anexate la dosar. • telefon de contact
23.03.2020, orele 11:00, în sala de ședință nr. 313, bd. 2-22832/19 la cererea de chemare în judecată depusă Judecătoare Rodica Costru
Ștefan cel Mare 162, Chișinău, în legătură cu examina- de ÎMGFL nr. 13, Chișinău, în procedură de faliment 0(237)42236; 42238;
rea cauzei civile nr. 2-16062/19 la cererea de chemare împotriva lui Lesnic Emilia și Lesnic Natalia, interveni- Judecătoria Drochia, sediul Glodeni solicită prezen- • pagina web : www.cojusna.md.
în judecată depusă de ÎMGFL 1 către Litvinov Dmitrii, ent accesoriu SA „Termoelectrica”, privind încasarea tarea lui Virstiuc Ion, a.n. 20.07.1986, r.Glodeni, sat.
privind încasarea datoriei. datoriei, în procedura scrisă cu privire la cererile cu Balatina la ședința judiciară, care va avea loc pe data
Judecător Denis Băbălău valoare redusă. Se explică lui Lesnic Emilia și Lesnic de 27.03.2020, la orele 09:30, în or Glodeni, str. Ștefan Primar Igor Crăciun
Natalia că din momentul publicării acestui aviz, are cel Mare 7, bir 2, et: 1, în calitate de pârât pe cauza
WEEKEND ZIARUL DE GARDĂ NR. 5 (746
746)) JOI, 13 FEBRUARIE 2020
24

14 februarie:
Cum poți face o cerere în căsătorie

suri afirmative de la tineri îndrăgostiți. Spune că succesul


este întemeiat pe detalii. Acestea fac diferența, creând o
atmosferă miraculoasă, pe placul oricărei domnișoare.
Cele 300 de cereri în căsătorie au fost făcute în avioane
de curse mici, în baloane cu aer cald, în zbor cu para-
panta, în timpul unor escapade la mare sau în prezența
unui artist preferat. Cuplurile preferă și restaurantele,
unde pot servi o cină în doi, locurile pitorești, departe
de larma urbană, excursii la castele, vinării sau plimbări
în aer liber.
Apropo, deseori, tinerii se întreabă de ce, de obicei,
băieții sunt cei care cer în căsătorie domnișoarele și nu
invers. De altfel, sunt țări în care se întâmplă și invers. În
Regatul Unit și în Irlanda, bunăoară, în ziua de 29 februa-
rie, când e un an bisect, cum este și 2020, orice tânără
Ce este o cerere în căsătorie? De cele mai multe ori, ți-a făcut propunerea?”, tinerii au început să acorde o își poate cere în căsătorie iubitul. Tradiția vine încă din
ea este considerată un ritual, implicând oferirea unui atenție specială acestui moment mult așteptat, iar dom- secolul V, când Sf. Brigid s-a plâns Sf. Patrick că femeile
inel de logodnă și adresarea întrebării: „Vrei să fii șotia nișoarele să-și dorească scenarii rupte din povești, care trebuie să aștepte prea mult până când bărbații le cer în
mea?” sau, mai nou, „Will you Marry me”? (varianta en- să le transpună într-o atmosferă unică, un fel de start căsătorie. Legea adoptată atunci prevedea că orice bărbat
gleză a aceluiași mesaj). pentru viața în doi. care a refuzat propunerea în această zi va trebui să achite
Și pentru că 90% dintre femei spun că cei care i-au Cristina Postolachi, fondatoarea proiectului „Cereri o amendă.
văzut inelul pe deget au întrebat, în primul rând, „Cum în căsătorie”, are în palmaresul său peste 300 de răspun- Tudorița Postolachi, studentă la Jurnalism, USM

135 de muzicieni de pe ambele maluri ale Nistrului,


printre care 95 de copii, au participat la Tiraspol la un
concert comun, organizat cu susţinerea Uniunii Europene
Cor de copii, muzică rock, orchestră sim- colul s-a desfășurat în cadrul turneului Music
fonică – oricare dintre ele ar da fiori specta- Connecting People, organizat de MNYO.
torilor. În perioada septembrie – octombrie 2019,
Vineri, 7 februarie, toate au fost adunate MNYO a susținut concerte și flashmob-uri mu-
pe o scenă ca să creeze o atmosferă cu adevă- zicale în mai multe localități din stânga Nis-
rat electrizantă. Moldovan National Youth Or- trului - Tîrnăuca, Carmanova, Rîbnița, Ofatinți,
chestra (MNYO), condusă de Andriano Marian, Dubăsari, Rașcov și Camenca - pentru circa
s-a lărgit pentru o seară cu 10 interpreți din 1000 de spectatori.
stânga Nistrului. În lunile iunie și iulie 2020 urmează să aibă
Corul Firicel de la Tiraspol și-a unit forțe- loc alte două mari concerte. În total, turneul va
le cu corul Sonor de la Chișinău într-o singură avea un parcurs de 2 500 km și va reuni peste
voce puternică, în stare să aprindă orice spirit. 100 de instrumentiști din Moldova, precum și
Iar șapte soliști din regiune, acompaniați din UE, SUA, Rusia și Ucraina.
de instrumentiști și copii, au interpretat piese UE sprijină desfășurarea acestor activi-
celebre ale unor trupe legendare, precum Qu- tăți prin intermediul Programului UE „Măsuri
een, Nirvana, BI-2, Scorpions, Beatles și altele. de Promovare a Încrederii”, implementat de
Acestea au fost ingredientele concertului PNUD. Scopul programului este apropierea
Rock Symphony, care a avut loc la Tiraspol, și oamenilor de pe cele două maluri ale râului
care a avut ca scop să adune împreună muzici- Nistru prin implicarea lor în proiecte comune
eni de pe ambele maluri ale Nistrului. Specta- de dezvoltare.

S-ar putea să vă placă și