ION LUCA CARAGIALE ESTE considerat a fi cel mai mare

dramaturg si scriitor satiric al literaturii noastre .

Opera lui Caragiale se incadreaza in realism ,curent literar si artistic,
aparut in secolul al XlX-lea, ca reactie impotriva romantismului, realismul se
caracterizeaza prin oglindirea veridica si obiectiva a realitatii, cu toate
aspectele ei (economice,, sociale, politice etc.). Personajul realist poate
reprezenta o categorie umana sau sociala..

D-ale Carnavalului este o comedie de moravuri, a cărei premieră a avut loc în

data de 8 aprilie 1885, la Teatrul Naţional din Bucureşti. 
Personajul principal din opera literara D-ALE CARNAVALULUI este
Cracanel.Acesta este caracterizat ,pe de o parte,prin mijloace directe ,autorul
urmarind maniera in care acesta este perceput de cei din jur .
Crăcănel este un bărbat slab, fricos şi nehotărât.
înşelat de femeie, el este gata s-o mai ierte încă o dată, aşa cum făcuse şi
cu predecesoarea ei. Atacat de Pampon, nu este în stare să se opună fizic, ci
ameninţă cu scandalul. Deşi fricos, el are simţul onoarei şi nu concepe să
treacă cu vederea afrontul adus de Pampon: „- A! Asta nu poate rămâne
jos...”Este patetic şi teatral în exprimarea propriilor slăbiciuni, izbucnind
deseori în plans , pentru că are „naturelul simţitor”.
Pe de alta parte un rol deosebit de sugestiv in conturarea imaginii
personajului il are caracterizarea indirecta ,trasaturile acestuia reiesind din
reacttile si relatiile cu cei din jur. In scena IX a actului II, relaţia dintre cele
două personaje se schimbă de mai multe ori.
Prima schimbare este chiar la începutul scenei. Crăcănel îl caută,
printre măştile de la bal, pe Iancu Pampon, care-l pălmuise anterior, luându-l
drept „Bibicul”, presupusul amant al iubitei sale. Vrea să-i ceară explicaţii, să
ştie pentru ce a fost pălmuit. Dar la bal toţi sunt mascaţi. Crăcănel găseşte o
soluţie ingenioasă pentru a afla care este cel căutat. Se dă pe lângă fiecare
bărbat cu mască din bal şi-i zice: „Eu sunt Bibicul, nene Iancule!”  În sfârşit,
la începutul scenei IX îşi găseşte omul. Lucrurile iau însă o întorsătură
neaşteptată pentru Crăcănel. Pampon nu se mulţumise cu palmele pe care i le
administrase presupusului rival şi-l căuta şi el, la rândul lui, pentru a
continua ce începuse. Prin urmare rolurile se schimbă instantaneu, în relaţia
vânător - vânat. Crăcănel este la început cel care deschide ostilităţile,
atacându-şi victima, „tare şi cu un ton de sfidare melodramatică”:
„Eu sunt Bi-bi-cul...”
 Imediat însă, din vânător el se transformă în vânat, căci Pampon îl
aştepta şi este mai puternic şi mai agresiv:
PAMPON (...): Şi eu te căutam, Bibicule! (se repede)
CRĂCĂNEL (dându-se după o masă): Să nu dai! să nu dai! fac scandal...
Chem poliţia... stai să ne desluşim!
Comicul este desăvârşit. Crăcănel cutreierase tot balul căutându-l pe
Iancu Pampon şi, acum, când îl găsise, era obligat să fugă de el, să nu ia
bătaie.
Alergându-l în jurul mesei, Pampon află până la urmă că totuşi
Crăcănel nu e Bibicul, rivalul său la dragostea Didinei. Aici are loc a doua
schimbare în relaţia dintre cele două personaje. Ei îşi dau seama, cu stupoare,
că, de fapt, se află de aceeaşi parte a baricadei, amândoi fiind victimele
Bibicului:
PAMPON: Care va să zică este un Bibicul, care devine în chestie de
traducere şi pentru mine şi pentru d-ta...
CRĂCĂNEL: Fireşte...
A treia schimbare în relaţia celor doi, mai mult o schimbare de nuanţă,
apare în momentul în care lui Pampon, înduioşat de soarta bietului Crăcănel,
tradus pentru a opta oară în dragoste, i se face milă de el şi începe să-l
încurajeze:
PAMPON (cu tărie): Nu mai plânge, nu şade frumos, un volintir ca d-ta...
Aşadar, relaţia dintre cei doi, aşa de tensionată la începutul scenei, se
transformă radical până la sfârşit. Pampon şi Crăcănel, din inamici
înverşunaţi, devin aliaţi împotriva misteriosului rivalul comun: Bibicul. Mai
mult, Pampon, care la începutul scenei îl aştepta pe Crăcănel ca să-i rupă
„şalele”, ajunge, la sfârşit, să-l ocrotească şi să-l încurajeze pe acesta cu grijă
de frate mai mare.
In concluzie ,Cracanel este un personaj ale carui trasaturi fizice si
morale sunt bine evidentiate portretul sau fiind emblematic pentru categoria
umana reprezentata , cea a omului, lovit în mod repetat de cine îi este mai
drag pe lume, dar care are totuşi puterea să-şi păstreze nealterată credinţa în
dragoste .