Dumnezeu - o Ființă eternă, necreată?

În viața de zi cu zi, totul pare sa aibă un început. De fapt, legile științei ne

arată că până și lucrurile care par neschimbate în timpul vieții unui om, cum sunt
soarele si stelele, în realitate, sunt trecătoare.
Soarele consumă milioane de tone de energie solară în fiecare secundă; având în
vedere că acesta nu va exista pentru totdeauna, trebuie să fi avut un început.
Același lucru îl putem spune despre întregul Univers.

Când creștinii pretind că Dumnezeul Bibliei a creat Univesul și toate entitățile de

baza ce au viață, cineva ar putea pune o întrebare ce pare a fi logică: ”Cine l-a
creat pe Dumnezeu?”

Chiar primul verset din Biblie declară: „La început, Dumnezeu. . . .” Nu există
nicio încercare în aceste cuvinte de a dovedi existența lui Dumnezeu sau de a
presupune în vreun fel că Dumnezeu ar avea un început. De
fapt, în multe locuri din Biblie se arată foarte clar că Dumnezeu este în afara
timpului. El este etern, fără început sau sfârșit. El cunoaște toate lucrurile,
fiind de o inteligență infinită.1

Este totuși logic să accepți existența unei ființe eterne? Poate știința modernă,
care a produs tehnologia calculatoarelor, a navelor spațiale, şi a progresului
medical, să accepte o astfel de idee?
Ce să urmărim?

Dacă există cu adevărat un Dumnezeu infinit care a creat toate lucrurile așa cum
pretinde Biblia, ce fel de dovezi ar trebui să găsim? Cum am putea recunoaște mâna
creatoare a unui Dumnezeu atotputernic?

Biblia ne spune că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile - El este omniscient! Prin

urmare, El are o inteligență infinită. Pentru a recunoaște lucrarea mâinilor Lui,
este necesar să știi cum să recunoști dovada lucrării
inteligenței Lui.
Cum recunoaștem dovada intelingenței?

De ce oamenii de știință devin așa de entuziasmați când alături de oasele dintr-o

peșteră descoperă și unelte din piatră? Uneltele din piatră prezintă semne de
inteligență. Oamenii de știință recunosc că aceste unelte
nu se puteau proiecta singure, ci sunt produsul unei minți inteligente. Prin urmare
cercetătorii trag concluzia corectă că o creatură inteligentă este responsibilă
pentru făurirea acestor unelte.

Într-un mod asemănător nimeni nu ar concluziona uitându-se la Marele Zid Chinezesc,

Casa Albă din Washington D.C., sau Casa Operei din Sydney, că aceste structuri s-au
format datorită unor explozii dintr-o fabrică de cărămizi.
Rushmore Forming Rushmore Real

Nimeni nu ar crede că portretele președinților sculptate pe fața de granit a

Muntelui Rushmore sunt produsul a milioane de ani de eroziune. Noi putem recunoaște
proiectul unei minți creatoare. Pretutindeni în jurul
nostru vedem obiecte făcute de om: automobile, avione, calculatoare, case și așa
mai departe. Și totuși, nimeni nu ar sugera vreodată că asemenea obiecte sunt
produsul șansei și a timpului îndelungat. Peste tot vedem
semnele unei minți creatoare. Niciodată nu ne-am gândi că metalul, de unul singur,
s-ar transforma în motoare, transmisii, roți, și alte piese complexe necesare unui
automobil.
„Argumentul designului” este de multe ori asociat cu numele lui William Paley, un
cleric anglican care a scris despre subiectul acesta în ultima parte a secolului
XVIII. În special el este recunoscut pentru ilustrația
ceasului și ceasornicarului. Discutând comparația dintre o piatră și un ceas, el a
tras concluzia că „ceasul trebuie să fi fost făcut de cineva; cineva trebuie să fi
existat, în timp și spațiu, un meșteșugar sau meșteșugari,
care au creat ceasul pentru un anumit scop; cineva care a înțeles construcția lui
şi i-a conceput întrebuințarea.”2

Așadar, Paley credea că așa cum ceasul presupune un ceasornicar, tot așa designul
vieţuitoarelor presupune un Creator. Deși credea într-un Dumnezeu care a creat
toate lucrurile, Dumnezeul lui era un Maestru Designer care
nu mai este conectat cu Creația Lui, și nu Dumnezeul personal al Bibliei.3

Totuși, în zilele noastre, o proporție mare din populație, inclusiv oameni de

știință de renume, cred că toate plantele și creaturile, inclusiv inginerii
inteligenți care au făcut ceasuri, mașini, etc., sunt produsul unui
proces evolutiv, nu opera unui Dumnezeu Creator.4 Aceasta însă nu este o poziție
ușor de apărat, așa cum vom vedea în continuare.
Ființele vii - dovezi în favoarea designului!

Isaac Asimov, un anticreaționist înflăcărat, a declarat: „Omul are un creier de 1,3

kg care, din câte știm, este cel mai complex și ordonat aranjament de materie din
univers.”5 Este mult mai complex decât cel mai complicat
computer construit vreodată. N-ar fi logic să presupunem că dacă creierul uman, de
o inteligență deosebită, a fost designerul computerului, atunci și creierul uman a
fost, la rândul lui, produsul unui proces de design?”

Oamenii de știință care resping conceptul unui Dumnezeu Creator sunt de acord că
ființele vii dau dovadă de design. În esență, ei acceptă argumentul designului lui
Paley, dar nu pe Designerul lui Paley. De exemplu:
Dr. Michael Denton, medic și om de știință cu doctorat în biologia moleculară,
necreștin, concluzionează:

„Simpla universalitate a perfecțiunii, faptul că oriunde ne uităm, oricât de

profund, găsim o eleganță și ingenuitate de o calitate absolut transcedentală,
diminuează semnificativ ideea de șansă.

Alături de nivelul de ingenuitate și complexitate pe care le prezintă mașinăria

moleculară a vieții, chiar și obiectele noastre cele mai avansate apar stângace. Ne
simțim copleșiți, așa cum s-ar simți un neolitic
în prezența tehnologiei secolului douăzeci.

Ar fi o iluzie să credem că ceea ce cunoaștem în prezent este mai mult decât o

fracțiune din întregul design biologic. Practic în orice ramură a cercetării
biologice fundamentale, nivele tot mai avansate de
complexitate şi design sunt descoperite într-un ritm tot mai accelerat.”6

Dr. Richard Dawkins, titularul catedrei Simonyi Charles - Înțelegerea Publică a

Științei de la Universitatea Oxford, a devenit unul dintre cei mai de frunte
purtători de cuvânt al evoluționiștilor din lume.
El este renumit datorită cărților publicate de el, inclusiv The Blind Watchmaker
(Ceasornicarul orb), care apără teoria modernă a evoluției și încearcă să respingă
o dată pentru totdeauna noțiunea unui Dumnezeu Creator.
El a afirmat: „Am văzut că ființele vii sunt prea improbabile și prea frumos
proiectate' ca să fi apărut la întâmplare.”7

Nu este nicio îndoială că până și cel mai înflăcărat ateu admite că designul este
evident în animalele și plantele de pe planeta noastră. Dacă Dawkins respinge
„șansa” în design, ce pune el în locul „șansei”,
dacă nu acceptă un Dumnezeu Creator?
Deci, cine sau ce este designerul?

Evident, designul implică un designer. Pentru un creștin, designul pe care îl putem

observa în jurul nostru este consecvent cu explicația Biblie: „La început, Dumnezeu
a făcut cerurile și pământul” (Geneza 1:1),
și „Pentru că prin El [Isus Cristos] au fost făcute toate lucrurile care sunt în
ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie
dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost
făcute prin El și pentru El” (Coloseni 1:16).

Totuși evoluționiști ca Dawkins deși recunosc designul din viețuitoare, resping

idea oricărui Desginer/Dumenzeu. Cu referire la Paley, Dawkins afirmă că:

„Argumentul lui Paley este bazat pe cea mai bună documentație biologică
disponibilă la vremea lui și caracterizat de sincertitate și pasiune, dar este
greșit, complet greșit. Analogia dintre telescop și
ochi, dintre ceas și organisme vii, este falsă.”8

De ce? Pentru că Dawkins atribue designul ”forțelor oarbe ale fizicii” și selecției
naturale. Dawkins scrie:

„Împotriva tuturor aparențelor, singurul ceasornicar din natură sunt forțele

oarbe ale fizicii, deși desfășurate într-un mod special. Un ceasornicar adevărat
are previziune: el proiectează rotițe dințate
și arcuri, și planifică cum vor interacționa, gândindu-se în mintea lui la scopul
final. Selecția naturală, procesul orb, inconștient, automat, descoperit de Darwin,
și care știm că este explicația existenței
și aparent forma intenționată a întregii vieți, nu are niciun scop. Nu are nici
viziune, nici previziune, nici vedere. Dacă se poate spune că joacă rolul de
ceasornicar în natură, atunci este ceasornicarul orb [accentuare adăugată].”9

Totuși, Dawkins concede că „cu cât un lucru este mai improbabil din punct de vedere
statistic, cu atât mai puțin putem crede că s-a întâmplat doar datorită unei șanse
oarbe. Superficial, alternativa șansei
este evident un Designer Inteligent.”10

Cu toate acestea, el respinge idea unui „Designer Inteligent” și oferă în schimb

următorul „răspuns”:

„Răspunsul, cel al lui Darwin, vine prin transformări graduale, pas cu pas, de
la începuturi simple, de la entități primordiale suficient de simple ca să fi
apărut la întâmplare. Fiecare schimbare
succesivă din procesul evolutiv gradual a fost suficient de simplă, raportată la
predecesoarea sa, ca să se fi produs din întâmplare.

Dar întreaga secvență de pași cumulativi nu este nicidecum un proces

întâmplător, luând în considerare complexitatea produsului final raportat la
punctul de pornire. Procesul cumulativ este direcționat
de supraviețuira neîntâmplătoare, care este selectivă, și nu aleatorie. Scopul
acestui capitol este acela de a demonstra puterea acestei selecții cumulative ca
proces fundamental neîntâmplător.11

În esență, Dawkins nu face nimic mai mult decât să insiste că selecția naturală12
și mutațiile13 puse laolaltă alcătuiesc mecanismul procesului evolutiv. El crede că
aceste procese sunt neîntâmplătoare
și direcționate. În realitate, acesta este un mod sofisticat de a spune că evoluția
este ea însăși designerul.
Poate selecția naturală să producă design?

Viața se bazează pe informație. O mare parte din această informație se află în

moleculele ereditare, ADN, care alcătuiesc genele unui organism. De aceea, pentru a
dovedi că selecția naturală și mutațiile
sunt mecanismele de bază ale procesului evoluției, trebuie demonstrat că aceste
procese produc informația responsabilă pentru design, care este evident în
viețuitoare.
Dog Kind

Oricine înțelege biologia la un nivel de bază recunoaște, desigur, la fel ca și

Darwin, că selecția naturală este un proces logic și observabil. Totuși, selecția
naturală operează doar în informația care
deja există în gene -nu produce informații noi.14 De fapt, aceasta este în
conformitate cu relatarea biblică referitor la origini, și anume cu faptul că
Dumnezeu a creat genuri (sau soiuri) distincte de
animale și plante, care urmau să se reproducă fiecare după genul lui.

Este adevărat că putem observa o mare varietate în cadrul unui gen și putem vedea
rezultatele selecției naturale. De exemplu, lupii, coioții și câinii dingo s-au
dezvoltat dea lungul timpului ca rezultat
al operării selecției naturale asupra informației genetice ale genului lup/câine.
Dar ideea este că nu a fost produsă nicio informație nouă - aceste varietăți de
câini au rezultat dintr-un rearanjament,
sortare și separare a informației din genul original de câine. Nu s-a observat
niciodată ca un gen să se schimbe într-un altul cu totul diferit, cu informație
care nu exista anterior.15 Fără input
inteligent care să crească informația, selecția naturală nu poate funcționa ca
mecanism al evoluției.

Denton confirmă aceasta când afirmă:

Nu putem sublinia suficient faptul că evoluția prin selecție naturală este

comparabilă cu rezolvarea unei probleme fără nicio ghidare inteligentă, fără
absolut niciun input inteligent. Nicio
activitate care implică input inteligent nu poate fi analoagă cu evoluția prin
selecție naturală.16

Fără o modalitate de a dezvolta informația, selecția naturală nu poate funcționa ca

mecanism al evoluției. Evoluționiștii ar fi de acord cu aceasta, dar ei cred că
mutațiile cumva ar furniza
informația nouă cu care selecția naturală să opereze.
Pot mutațiile să producă informații noi?

Oamenii de știință știu acum că de fapt răspunsul este ”nu!”. Dr. Lee Spetner, om
de știință cu o înaltă calificare, care a predat teoria informației și comunicării
la Universitatea Johns Hopkins,
arată în cartea sa, Not by Chance, o lucrare științifică foarte bine documentată,
că acest răspuns este evident:

În acest capitol voi aduce câteva exemple de evoluție, și anume mutații, și voi
arăta cum informația nu este dezvoltată. . . În toată literatura despre științele
despre viață pe care am citit-o,
nu am găsit niciodată o mutație care să adauge informație.17

Toate mutațiile care au fost studiate la nivel molecular arată o reducere a

informației genetice, și nu o dezvoltare a ei.18

NTD (noua teorie a lui Darwin) pretinde că ar explica cum informația din
viețuitoare s-a dezvoltat prin evoluție. Diferența biologică esențială dintre un om
și o bacterie este informația pe
care o conțin. Toate celelalte diferențe biologice decurg din aceasta. Genomul uman
are mult mai multă informație decât genomul bacteriei. Informația nu se poate
dezvolta prin mutații care pierd
informație. O afacere nu poate face profit ieșind tot în deficit [subliniere
adăugată]19.

Oamenii de știință evoluționiști nu pot să ocolească această concluzie, la care

mulți oameni de știință, inclusiv Dr. Spetner, au ajuns acum. Mutațiile nu
funcționează ca mecanism al procesului
evolutiv. Spetner sumarizează aceasta în felul următor:

Neo-Darwiniștii ar vrea să credem că schimbări evolutive mari pot rezulta

dintr-o serie de evenimente minore dacă acestea au loc de suficient de multe ori.
Dar dacă toate aceste evenimente
pierd informație, ele nu pot fi pași în tipul de evoluție pe care NTD încearcă s-o
explice, oricâte mutații ar avea loc. Oricine crede că macroevoluția poate fi
efectuată de mutații care pierd
informație este ca un comerciant care a pierdut câte puțini bani la fiecare
vânzare, dar s-a gândit că recuperează vânzând multă marfă. . . Nu s-a observat
nici măcar o mutație care să adauge
puțină informație la genom. Aceasta arată cu siguranță că nu avem acele milioane
peste milioane de potențiale mutații pe care le cere teoria. De fapt s-ar putea
foarte bine să nu avem nici una.
Eșecul de a observa măcar o mutație care să adauge informație este mai mult decât
doar un eșec în a găsi suport pentru această teorie. Acest eșec este dovada
împotriva teoriei. Avem aici o
provocare serioasă pentru teoria neo-Dawrinistă [subliniere adăugată].20

Această concluzie este confirmată și de Dr. Werner Gitt, director și profesor la

Institutul Federal German de Fizică și Technologie. Ca răspuns la întrebarea:
”Poate informația nouă să-și
aibă originea în mutații?”, el spune:

Această idee este centrală în reprezentările evoluției, dar mutațiile pot cauza
modificări doar în informația existent. Nu se poate adăuga informație, și de obicei
rezultatele sunt
injurioase. Tipare noi pentru funcții noi sau organe noi nu pot apărea; mutațiile
nu pot fi sursa unei informații noi (creative) [subliniere adăguată].21

Deci dacă selecția naturală și mutațiile sunt eliminate ca mecanisme care produc
informația și designul sistemelor vii, atunci trebuie găsită altă sursă.

Dar mai sunt alte probleme, chiar mai de bază, pentru cei care resping pe Dumnezeul
Creator ca sursa informației.
Mai multe probleme!

Imaginați-vă că sunteți așezat în scaunul unui avion cu 747 de locuri, citind

despre construcția acestei aeronave. Sunteți fascinat de faptul că acest aparat de
zbor este alcătuit din
șase miloane de piese, dar apoi vă dați seama că nici o parte nu poate zbura de una
singură. Acest gând poate fi foarte neplăcut dacă zburați cu 805 km/h la o
altitudine de 10.668 de metri.
Human Cell

Totuși, vă puteți liniști gândidu-vă la faptul că deși nici o parte a avionului nu

zboară individual, când sunt asamblate ca o mașinărie completă, zboară. Putem
folosi construcția unui
avion ca analogie pentru a înțelege mecanismele de bază ale biochimiei celulelor
care fac posibilă funcționarea organismelor.

Oamenii de știință au descoperit că în interiorul unei celule sunt mii de

”mecanisme biochimice”. Un exemplu ar putea fi capacitatea celulei de a percepe
lumina și de a o transforma în
impulsuri electrice. Dar ceea ce oamenii de știință credeau că este un proces
simplu care are loc în interiorul celulei, ca acela de a percepe lumina și de a o
transforma în impulsuri
electrice, este de fapt un proces foarte complicat. Doar pentru ca acest singur
exemplu să funcționeze, numeroase componente trebuie să fie fiecare la locul
potrivit, la momentul potrivit,
în concentrația potrivită, altfel procesul nu ar avea loc. Cu alte cuvinte, așa cum
toate părțile aeronavei 747 trebuie să fie asamblate înainte ca aceasta să zboare,
toate aceste părți
ale acestor ”mecanisme biochimice” din celule trebuie să fie potrivite, altfel nu
funcționează. Și sunt literal mii de asemenea ”mecanisme” într-o celulă care sunt
vitale pentru funcționarea ei.

Care este semnificația acestui fapt? Foarte simplă: este imposibil ca niște
chimicale să evolueze în sisteme vii.

Oamenii de știință știu că viața este construită pe aceste ”mecanisme”. Dr. Michael
Behe, Profesor Asociat de Biochimie la Universitatea Lehigh din Pennsylvania,
descrie aceste ”mecanisme
biochimice” ca exemple ale ”complexității ireductibile”:

Acum este rândul științei fundamentale a vieții, biochimia modernă, să

deranjeze. Simplitatea care a fost odată considerată fundația vieții s-a dovedit a
fi o fantomă; în schimb, celula
conține sisteme de o complexitate ireductibilă teribilă. Realizarea care rezultă de
aici că viața a fost concepută de o minte inteligentă este un șoc pentru noi, cei
din secolul douăzeci,
care ne-am obișnuit cu ideea că viața este rezultatul unor simple legi naturale.
Dar alte secole au avut și ele șocurile lor, și nu este niciun motiv să presupunem
că noi ar trebui să fim
scutiți de așa ceva [subliniere adăugată].22

O altă ilustrație ar fi următoarea: imaginați-vă că loviți un țânțar.

Sample Image
Sample Image
Sample Image

Apoi gândiți-vă la întrebarea: De ce a murit țânțarul? Vedeți, țânțarul zdrobit are

toate chimicalele necesare vieții la care un evoluționist ar putea spera vreodată
într-o supă primordială.
Totuși știm că nimic nu va evolua vreodată din această ”supă” primordială. Atunci
de ce a murit țânțarul? Pentru că zdrobindu-l l-ați dezorganizat.

Odată ce ”mecanismul” țânțarului a fost distrus, organismul nu mai poate exista. La

nivel celular, literal mii de ”mecanisme” trebuie să existe înainte ca viața să fie
posibilă.

Aceasta înseamnă că evoluția din chimicale este imposibilă. Evoluționistul Dawkins

recunoaște această problemă a necesității unui ”mecanism” ca punct de pornire când
afirmă:

Un aparat Xerox este capabil să copieze foile după care a fost fabricat, dar nu
se poate produce spontan. Morfemele biologice se pot replica în mediul potrivit
alcătuit creat de un
program computerizat, dar nu pot să-și scrie propriul program sau să construiască
un computer care să-l scrie. Teoria ceasornicarului orb este extrem de puternică
având în vedere că ne
putem atribui replicarea, și prin urmare selecția cumulativă. Dar dacă replicarea
are nevoie de un mecanism complex, deoarece singurul mod cunoscut de noi prin care
un mecanism complex
poate să apară este prin selecția cumulativă, avem o problemă.23

O problemă într-adevăr! Cu cât ne uităm mai în profunzime la cum funcționează

viața, cu atât mai complicată devine problema, și cu atât mai mult vedem că viața
nu putea să apară prin
sine însuși. Viața necesită nu doar o sursă de informație, ci și ”mecanismele”
complexe ale chimiei vieții care trebuie să existe chiar de la bun început.
O problemă și mai mare!

Unii oameni de știință și profesori au încercat să evite problemele de mai sus

speculând că atâta timp cât toate chimicalele care alcătuiesc molecula eredității
(și informația pe care
o conține) s-au adunat laolaltă într-un moment din trecut, viața ar fi putut începe
în acel moment.

Viața este construită pe informație. De fapt, doar într-una din trilioanele de

celule care alcătuiesc corpul omenesc, cantitatea de informație din genele ei ar
umple cel puțin 1.000
de cărți de 500 de pagini de informație tipărită. Oamenii de știință cred că acest
fapt este foarte subestimat.

De unde a venit toată această informație? Unii încearcă să explice în felul

următor: imaginați-vă că un profesor ia toate literele alfabetului, de la A la Z,
și le pune într-o pălărie.
Apoi transmite pălăria elevilor din clasă și fiecare ia pe rând o literă la
întâmplare.

Este ușor să vedem că există posibilitatea (oricât de îndepărtată) ca trei studenți

consecutivi să extragă litera B, apoi Ă și în final Ț. Puneți literele acestea
împreună și aveți
un cuvânt: BĂȚ. Astfel, profesorul concluzionează, acordând suficient timp, oricât
de improbabil ar părea, că există întotdeauna posibilitatea ca să se formeze o
serie de cuvinte
care alcătuiesc o propoziție, și în cele din urmă chiar o enciclopedie. Atâta timp
cât moleculele s-au adunat în ordinea corectă pentru compuși ca ADN-ul, atunci
viața ar fi putut începe.

La suprafață, acesta pare un argument logic. Totuși, este o fisură fatală la baza
acestei analogii. Secvența de litere, B-Ă-Ț, este un cuvânt pentru cine? Pentru
cineva care vorbește
Română, Engleză, Franceză, Germană sau Chineză? Este un cuvânt doar pentru cineva
care cunoaște limba. Cu alte cuvinte, ordinea literelor nu are nicio semnificație
dacă nu este un
sistem lingvistic deja pus la punct care să facă ordinea respectivă să aibă o
semnificație.

În ADN-ul unei celule, ordinea moleculelor este de asemenea nesemnificativă, cu

excepția faptului că în biochimia celulei este un sistem lingvistic (alte molecule)
care dau
semnificație ordinii. Fără aceste sisteme lingvistice, ADN-ul nu are nicio
semnificație, și nici sistemul lingvistic nu poate funcționa fără ADN. O altă
complicație este
faptul că sistemul lingvistic care citește ordinea moleculelor din ADN este el
însuși specificat de ADN. Acesta este încă unul din acele ”mecanisme” care trebuie
să existe
și să fie pe deplin formate, altfel viața n-ar funcționa!
Poate informația să apară din non-informație?

Deja am demonstrat că informația nu poate proveni din mutații, un așa numit

mecanism al evoluției, dar există o altă cale prin care informația poate să se
nască din
materie? Dr. Werner Gitt spune destul de clar că unul din lucrurile pe care le știm
cu singuranță datorită științei este că informația nu poate să se nască din
dezordine
prin șansă. Întotdeauna este nevoie de (mai multă) informație pentru a produce
informație, și, în cele din urmă, informația este rezultatul inteligenței:

Un sistem de coduri este întotdeauna rezultatul unui proces mental (are nevoie
de o origine inteligentă sau inventator) . . . . Trebuie subliniat că materia nu
poate
genera niciun cod. Toate experiențele arată că este nevoie de o ființă creatore
exercitându-și voluntar liberul-arbitru, cunoașterea, și creativitatea.24

Nu există nicio lege naturală prin care materia poate să dea naștere la
informație, și niciun proces fizic sau fenomen al materiei care poate să o facă.25

”Nu se cunoaște nicio lege naturală, proces sau serie de evenimente care pot să
cauzeze informația să provină de la sine.”26

Atunci, care este sursa informației?

Putem prin urmare să concluzionăm că bagajul uriaș de informație din ființele vii
trebuie să fi avut ca sursă o inteligență, care trebuie să fi fost cu mult
superioară nouă.
Dar atunci, unii vor spune că o astfel de sursă ar fi trebuit să fi fost la rândul
ei cauzată de o inteligență/informație superioară ei.

Totuși, urmărind acest raționament, cineva ar putea întreba de unde provine această
informație/inteligență superioară. Și apoi, de unde provine următoarea? S-ar putea
extrapola
astfel la infinit, doar dacă nu este o sursă infinită de inteligență dincolo de
întelegerea noastră finită. Dar nu asta indică Biblia când citim: ”La început
Dumnezeu. . . ”?
Dumnezeul Bibliei nu este legat de limitările timpului, spațiului, sau de orice alt
fel.

Chiar și Richard Dawkins recunoaște că:

Odată ce putem pur și simplu să postulăm complexitatea organizată, chiar măcar

complexitatea organizată a ADN-ului/motorul de replicare al proteinei, este relativ
ușor
să o invocăm pe aceasta ca generatoarea unei complexități și mai organizate. Acesta
este, de fapt, subiectul central al acestei cărți. Dar desigur, orice Dumnezeu
capabil
să proiecteze inteligent ceva atât de complex ca ADNul/ mecanismul de replicare a
proteinei, trebuie să fi fost cel puțin la fel de complex și organizat ca şi acest
mecanism.
Cu atât mai mult dacă îl presupunem capabil de funcții avansate cum ar fi să
asculte rugăciunile și să ierte păcatele. Dacă explici originea ADN-ului/mașinăria
proteinei invocând
in Designer supranatural, de fapt nu explici nimic, pentru că originea Designerului
rămâne neexplicată. Trebuie să spui ceva de genul ”Dumnezeu era acolo
dintotdeauna”, și dacă îți
permiți un astfel de subterfugiu leneș, atunci poți la fel să spui ”ADN-ul era
dintotdeauna acolo”, sau ”Viața era dintotdeauna acolo”, și așa pui punct.27

Deci, care este poziția logic de apărat? Aceea că materia a existat dintotdeauna
(sau a început să existe prin sine însuși, fără nici un motiv) și că apoi, prin
sine însăși,
materia s-a aranjat în sisteme de informație împotriva a tot ce s-a observat în
știința reală? Sau o Ființă eternă, Dumnezeul Bibliei, sursa inteligenței
infinite28, a creat sistemele
de informație pentru ca viața să existe, ceea ce este în conformitate cu știința
reală?

Dacă știința reală sprijină ceea ce spune Biblia despre un Dumnezeu Creator etern,
atunci de ce nu este acest fapt acceptat? Michael Behe răspunde astfel:

Al patrulea și cel mai important motiv pentru care știința are rezerve în a
îmbrățișa teoria designului inteligent este de asemenea bazat pe considerații
filozofice. Mulți oameni,
inclusiv mulți oameni de știință respectați și importanți, nu vor să fie nimic
dincolo de natură. Nu vor ca o ființă supranaturală să afecteze natura, oricât de
scurtă sau constructivă
ar fi putut fi interacțiunea. Cu alte cuvinte . . . ei aduc un angajament filosific
a priori științei lor, care reduce genul de explicații pe care ei le vor accepta
despre lumea fizică.
Uneori aceasta duce la un comportament destul de ciudat.29

Blind Faith

Sâmburele problemei este acesta: dacă cineva acceptă că este un Dumnezeu care nea
creat, atunci suntem ai acelui Dumnezeu. Dacă acest Dumnezeu este Dumnezeul
Bibliei, El are drept de
proprietar asupra noastră și prin urmare dreptul de a stabili regulile după care
trebuie să trăim. Mai important, El de asemenea ne spune în Biblie că suntem
răzvrătiți față de El,
Creatorul nostru. Din cauza acestei răzvrătiri (numită păcat), trupurile noastre
fizice sunt condamnate la moarte; dar vom continua să trăim veșnic, fie cu Dumnezeu
sau fără El
într-un loc de judecată. Dar vestea bună este că Creatorul nostru ne-a pus la
dispoziție și un mijloc de a scăpa de păcatul și răzvrătirea noastră, așa că cei
care vin la El cu
credință și pocăință pentru păcatul lor pot primi iertarea din partea unui Dumnezeu
Sfânt și pot petrece veșnicia cu El.
Dumnezeu este temelia științei și rațiunii

Așa după cum am mai afirmat, Biblia ia existența lui Dumnezeu ca un fapt dat. Nu
încearcă niciodată să dovedească existența lui Dumnezeu, și asta pentru un motiv
foarte bine
întemeiat. Când dovedim un anumit lucru din punct de vedere logic, arătăm că
trebuie să fie adevărat pentru că decurge logic din ceva cu autoritate. Dar nu
există nimic cu
mai multă autoritate decât Dumnezeu și Cuvântul Său. Dumnezeu cunoaște absolut
totul. Deci este logic să ne bazăm vizunea noastră asupra lumii și vieții pe ceea
ce Dumnezeu
a scris în Cuvântul Său.

Unii oameni pretind că a porni de la Cuvântul lui Dumnezeu nu este științific. Dar
în realitate nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Credința în Dumnezeu este de
fapt
temelia gândirii logice și a investigației științifice. Gândiți-vă: de ce este
posibilă gândirea logică? Sunt legi ale logicii pe care le folosim când raționăm.
De exemplu,
este legea non-contradicției, care afirmă că nu poţi să ai un ”A” și un ”non-A” în
același timp și în aceeași relație. Toți ”știm” că aceasta este adevărat. Dar de ce
este
adevărat, și cum știm asta?

Biblia aduce lumină asupra acestor întrebări: Dumnezeu este consecvent cu El

însuși. El nu se contrazice, așa că această lege a logicii decurge din natura lui
Dumnezeu. Și
Dumnezeu ne-a creat după chipul Său; de aceea știm această lege instinctiv. Ea a
fost pusă în noi. Gândirea logică este posibilă deoarece Dumnezeu este logic și El
ne-a făcut
după chipul Lui. (Desigur, din cauza blestemului sub care am căzut, uneori facem
greșeli în logica noastră.)

Dar dacă Universul este pur și simplu un accident al sorții, atunci de ce să fie
posibilă gândirea logică? Dacă creierul meu este doar un produs al mutațiilor
(ghidate
doar de selecția naturală), atunci de ce să cred că poate determina ce este
adevărat? Vizunea seculară, evoluționistă asupra lumii nu poate da socoteală pentru
existența gândirii logice.

De asemenea, doar o viziune biblică asupra lumii poate da socoteală pentru

existența științei -studiul lumii naturale. Știința depinde de faptul că universul
se supune
unor legi ale ordinii care nu se schimbă arbitrar. Dar de ce să fie așa? Dacă
Universul ar fi doar un accident, de ce să se supună legilor ordinii și logicii
-sau oricăror legi?
Și de ce să nu se schimbe mereu aceste legi, dacă atâtea alte lucruri se schimbă?
Biblia explică acest lucru. Sunt legi ale ordinii pentru că Dătătorul legilor este
logic și
El susține Universul într-un mod logic și consecvent. Dumnezeu nu se schimbă; așa
că El susține Universul într-un mod consecvent. Doar o viziune biblică asupra lumii
poate
explica existența științei și tehnologiei.

Acum, înseamnă oare asta că un necreștin este incapabil să gândească logic sau să
fie om de știință? Nicidecum. Dar o astfel de persoană este inconsecventă.
Necreștinul trebuie
să ”împrumute” principiile biblice de mai sus pentru a studia știința sau pentru a
gândi logic. Dar aceasta este inconsecvență. Necredinciosul trebuie să folosească
idei biblice
pentru a folosi știința și rațiunea, în timp ce neagă autoritatea Bibliei.
Și cine L-a creat pe Dumnezeu?

Prin definiție, o Ființă eternă a existat dintotdeauna - nimeni nu L-a creat.

Dumnezeu este Cel care există prin Sine Însuși - marele ”Eu Sunt” al Bibliei.30 El
este în afara
timpului; de fapt, El a creat timpul. Gândește-te în felul următor: tot ce are un
început necesită o cauză. Universul are un început și de aceea necesită o cauză.
Dar Dumnezeu
nu are un început fiindcă El este în afara timpului. Deci, Dumnezeu nu are nevoie
de o cauză. Nu este nimic ilogic când ne gândim la o Ființă care a existat
dintotdeauna, oricât
de greu ar fi pentru noi să înțelegem pe deplin.
Ai putea argumenta: ”Dar asta înseamnă că trebuie să accept aceasta prin credință
pentru că nu pot înțelege complet.”

Citim în Epistola către Evrei: ”Și, fără credință, este cu neputință să fim plăcuți
Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că
răsplătește pe cei ce-L caută.” (11:6)

Atunci, ce fel de credință este Creștinismul? Nu este o credință oarbă așa cum cred
unii. De fapt, evoluționiștii care neagă Creatorul sunt cei ce au o ”credință”
oarbă.31 Ei trebuie
să creadă în ceva (de exemplu, că informația poate să se nască din dezordine prin
șansă) care este contrar științei adevărate.

Dar Cristos, prin Duhul Sfânt, deschide ochii creștinilor ca să poată vedea că
credința lor este reală.32 Credința creștinilor este o credință ce poate fi apărată
în mod logic.
Din acest motiv Biblia spune foarte clar că oricine nu crede în Dumnezeu nu are
scuze: ”În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea
Lui se văd lămurit,
de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de
El. Așa că nu se pot dezvinovăți” (Romani 1:20).
Cum știm că Creatorul este Dumnezeul Bibliei?

Poți să crezi ideile failibile ale oamenilor că nu există Dumnezeu, sau poți să
crezi Cuvântul perfect al lui Dumnezeu, cele 66 de cărți ale Bibliei, care susțin
că există. Problema
este simplă; este o chestiune de credință - Dumnezeu există sau Dumnezeu nu există.
Ca și creștin este entuziasmant să știi că Biblia nu este doar o altă carte de
religie, ci este
Cuvăntul unui Dumnezeu Creator, așa cum pretinde.33

Numai Biblia explică de ce este frumusețe și urâciune; de ce este viață și moarte;

de ce este sănătate și boală; de ce este dragoste și ură. Numai Biblia dă o
relatare adevărată
și sigură despre originea tuturor entităților de bază necesare pentru viață și
întregul univers.

În repetate rânduri, relatarea istorică a Bibliei a fost confirmată de arheologie,

biologie, geologie, și astronomie. Nu s-a găsit nicio contradicție sau informație
eronată pe
paginile ei, chiar dacă a fost scrisă de-a lungul a sute de ani de mai mulți autori
insipirați de Duhul Sfânt.

Oameni de știință de diferite domenii au produs sute de cărți și casete apărând

acuratețea Bibliei și afirmația ei că ne este revelată de Creator. Ea ne spune nu
numai despre
cine suntem și de unde venim, dar ne aduce și vestea bună despre cum putem să
petrecem eternitatea cu Domnul și Mântuitorul nostru. Fă primul pas și pune-ți
credința în Dumnezeu și Cuvântul Lui.