. Marian D.

Ilie TIMIȘOARA 2005 Elemente de pedagogie generală, teoria curriculum-ului şi teoria instruirii
1. clasa de elevi reprezintă „spaţiul destinat eminamente procesului instructiv-educativ, având ca finalitate dezvoltarea
proceselor intelectuale şi a motivaţiei pentru studiu în condiţiile unei omogenităţi relative a compoziţiei interne a
colectivului” (Romiţă, B.I., 2000, p.50).
2. Curriculum-ul cuprinde ansamblul elementelor esenţiale, relevante, golite de amănunte inutile, elemente ale realităţii
educaţionale din şcoală atât la nivel de reprezentare teoretică şi reprezentare a acţiunii practice, cât şi la nivel de
activitate efectiv desfăşurată, imprimând o continuă reconsiderare şi reconcepere contextuală a acestora, considerate
ca unice şi irepetabile.
3. Evaluarea educaţională reprezintă o activitate componentă a procesului de învăţământ, alături de predare şi învăţare,
care prin compararea rezultatelor obţinute cu obiectivele propuse şi planificate, urmăreşte autoreglarea şi
eficientizarea procesului educativ.
4. evaluarea este o componentă, predominant formativă, a procesului de învăţământ, care prin compararea rezultatelor
obţinute cu obiectivele propuse şi planificate, urmăreşte autoreglarea şi eficientizarea procesului didactic;
5. Finalităţile macrostructurale reprezintă orientări axiologice, pe termen mediu şi lung, ale sistemului de învăţământ la
scară globală. Aceste finalităţi sunt specificate în documentele de politică educaţională, precum Legea Învăţământului,
reflectând tendinţa de evoluţie ascendentă a societăţii ca suprasistem înglobator al sistemului de învăţământ.
6. Finalităţile microstructurale reprezintă orientări teleologicaxiologice ale procesului de învăţământ, prezente sub trei
dimensiuni: generale, specifice şi operaţionale (în viziune didactică) sau cadru, de referinţă şi operaţionale (în viziune
curriculară). Între cele trei concepte ale celor două viziuni, didactică şi curriculară, nu există, după cum vom vedea în
secţiunea a III- a acestui capitol, o echivalenţă totală, cu excepţia (şi ea oarecum parţială) a obiectivelor operaţionale.
7. Idealul educaţional reprezintă finalitatea educaţională cu gradul cel mai înalt de generalitate, reflectând proiectul de
personalitate dezirabil la un moment dat, într-o societate dată. Idealul este mai cu seamă un concept teoretic-posibil şi
mai puţin unul practic-posibil. Chiar dacă între teoretic-posibil şi practic-posibil rămâne totdeauna un gol ideatic, nu
putem nega importanţa primului (teoretic-posibil) în determinarea unui proces de actualizare şi reactualizare
permanentă a celui din urmă. Prin urmare, nu putem nega importanţa idealului pentru procesul educativ. „Un ideal nu
este altceva decât concepţia unei perfecţiuni care nu s-a întâlnit în experienţă ... ideea unei educaţii care să dezvolte în
om toate dispoziţiile sale naturale” (Kant, 1992, p.12, citat de C, Cucoş, 1999, p44).
8. Învăţarea este definită psihologic ca o modalitate superioară de adaptare a individului la mediu şi a mediului la individ,
a cărei esenţă constă în asimilarea activă de informaţii (aspect informativ) şi restructurare psihocomportamentală
(aspect formativ).
9. Lectia Pedagogul ceh, părintele didacticii moderne, considera lecţia – formă de organizare a procesului de învăţământ
– fiind cea mai mica unitate a activităţii şcolare şi o plasa ca o verigă a sistemului integral al activităţilor dintr-o şcoală
(adap. E., Surdu, 1995, p.250). formă principală de organizare a procesului didactic: un sistem logic şi psihologic de
secvenţe, concretizate în una sau mai multe acţiuni didactice, desfăşurate într-o atmosferă de colaborare activă între
educator şi elevii săi, pe durata unui timp didactic bine determinat (de regulă 50 min.) şi în virtutea realizării unor
obiective educative prestabilite.
10. Metoda de evaluare este calea aleasă de subiectul evaluator pentru a culege datele necesare procesului de evaluare.
Marea majoritate a metodele de evaluare sunt, de fapt, adaptări specifice, particularizări, ale metodelor didactice, fie
ele clasice sau moderne. Există şi metode strict evaluative: chestionarul, testul etc.
11. Metodologia didactică reprezintă ansamblul metodelor şi procedeelor didactice posibil de utilizat în procesul de
învăţământ. „În calitate de teorie stricto sensu, metodologia instruirii precizează natura, funcţiile şi clasificările posibile
ale diferitelor metode de învăţământ” (Cucoş, C., 2002, p.286).
12. mijloace didactice se înţelege ansambluri de instrumente / obiecte folosite în desfăşurarea procesului de învăţământ
pentru a-i creşte randamentul în realizarea unor scopuri ca: transmiterea de cunoştinţe, formarea de priceperi şi
deprinderi, dezvoltarea de abilităţi şi formarea / dezvoltarea de atitudini.
13. Normativitatea unui domeniu, cel educaţional în cazul nostru, cuprinde ansamblul principiilor, normelor şi regulilor ce
reglementează modul de structurare şi de acţiune optimă în cadrul acelui domeniu.
14. Obiectivele educaţionale reprezintă ipostaza cea mai concretă a finalităţilor educaţiei, precizând tipul de schimbări
regăsibile la nivelul educabilului, precum şi schimbările concrete pe care le anticipează şi în final le realizează procesul
de învăţământ.
15. Operaţiunea de operaţionalizare a finalităţilor educaţionale presupune detalierea, concretizarea şi contextualizarea
(mai cu seamă în viziunea curriculară, cea pe care o vom aborda în această subtemă) acestora până la starea în care
pot fie puse efectiv în practică şi regăsibile în comportamentul elevului. „A operaţionaliza un obiectiv educaţional
înseamnă, în esenţă, a-l formula atât de concret şi precis încât schimbările evolutive preconizate în educabil să devină,
în orice caz, observabile de către educator şi, pe cât posibil, şi măsurabile de către acesta” (Ungureanu, D., 1999,
p.140).
16. predare ca şi activitate a cadrului didactic se înţelege ansamblul acţiunilor desfăşurate de acesta în cadrul lecţiei prin
care organizează, conduce şi îndrumă activitatea de învăţare a elevilor
17. principiul didactic poate fi definit ca teză cu caracter general şi director, expresie a legităţii procesului educativ care
orientează cursul activităţii comune a educatorului şi educatului în virtutea realizării obiectivelor educaţionale
urmărite
18. Procedeul de evaluare reprezintă tehnica practic-aplicativă folosită de cadrul didactic pentru culegerea datelor
necesare procesului de evaluare
19. Procedeul didactic reprezintă o secvenţă a metodei, un simplu detaliu, o tehnică mai limitată de acţiune, o
componentă sau chiar o particularizare a metodei. O metodă apare ca un ansamblu corelat de procedee considerate a
fi cele mai oportune pentru o situaţie dată de învăţare.
20. Procesul de învăţământ poate fi definit ca activitatea fundamentală ce are loc în cadrul sistemului de învăţământ,
organizată şi planificată sub îndrumarea şi conducerea unor persoane specializate, prin care se realizează obiectivele
educaţionale, privind formarea personalităţii. Procesul de învăţământ este definibil ca ansamblul activităţilor de
predare – învăţare – evaluare, activităţi comune cadrului didactic şi elevilor săi; desfăşurate cu ajutorul unei
metodologii şi a unor mijloace didactice specifice în virtutea realizării unor obiective educative, stabilite anterior.
21. Proiectarea didactică reprezintă procesul deliberativ de fixare mentală a paşilor ce vor fi parcurşi în realizarea
instrucţiei şi educaţiei” (Cucoş, C., 1999, p.119).
22. Relaţia educaţională se constituie în ansamblul de interacţiuni didactice şi nondidactice stabilite între cadrul didactic şi
elevii săi în vederea realizării obiectivelor educaţionale propuse.
23. Scopul educaţional reprezintă puntea de legătură dintre idealul educaţional şi obiectivele educaţiei, prezentând
modelul dezirabil de personalitate în fiecare din dimensiunile sale esenţiale. Între ideal şi scop există o relaţie de
continuitate, cel din urmă detaliind la nivel de conţinut pe cel dintâi, ceea ce se va întâmpla cu fiecare scop
educaţional (căci, vorbind numeric scopul se concretizează în mai multe formulări, spre deosebire de ideal care are
una singură) atunci când intră în relaţie cu obiectivele educaţionale.
24. sistem de învăţământ poate fi definit astfel: ansamblul instituţiilor de învăţământ şi educaţie (de stat şi private),
organizate pe baza unor principii şi corelate funcţional, în care se realizează instruirea şi educarea omului potrivit
idealului educaţional dintr-o societate anume şi într-un moment istoric concret.
25. sistem înţelegem un ansamblu de elemente organizate ierarhic care converg spre realizarea unei finalităţi comune şi
care se află în relaţii de interacţiune şi interdependenţă.
26. strategia didactică poate fi definită ca ansamblul metodelor educaţionale, mijloacelor didactice, formelor de
organizare a clasei şi experienţelor de învăţare propuse educabililor în vederea îndeplinirii obiectivelor cadru şi de
referinţă ale procesului instructiv-educativ.
27. tactica didactică reprezintă modalitatea de îmbinare a metodelor, mijloacelor didactice, formelor de organizare a
clasei şi a tipului de învăţare solicitat educabilului în virtutea îndeplinirii unui obiectiv operaţional al unei anumite
lecţii. Deci, pentru fiecare obiectiv operaţional putem concepe şi urma o anumită tactică didactică.
28. tehnologie didactică: sens restrâns – ansamblul mijloacelor audiovizuale utilizate în practica educativă; sens larg –
ansamblul structural al metodelor, procedeelor şi mijloacelor de învăţământ puse în mişcare în actul paideutic,
respectând o strânsă corelare cu obiectivele urmărite, conţinutul învăţământului ce urmează a fi transmis, formele de
organizare a colectivului de educabili şi experienţele de învăţare solicitate acestora