Definiție termeni
Termen Dicționar de logopedie și
psihologie medicală
Veronica Bâlbâe,
Constantin Păunescu,
Margareta Tomescu
Iași, Pim 2004
1. ALEXIE
= pierderea capacităţii de a
înţele¬ge limbajul scris
asociată de regulă cu agnozii
şi afazii; este o formă de ag-
nozie vizuală, sinonimă cu
cecitatea ver¬bală. Sunt
diferite grade de alexie
por¬nind de la incapacitatea
de recunoaştere în lectură a
cuvintelor scrise până la ilizi-
bilitatea literelor şi a
cuvintelor. Alexia se
dovedeşte uneori de natură
conge¬nitală, numită şi
dislexie de evoluţie. Este
cauzată de leziuni cerebrale
la nive¬lul ariilor parastriate
care înconjoară sci-zura
calcanică. Necesită tratarea
conco¬mitentă a tuturor
cauzelor.
2. ALGEZIE
= proprietate neuropsihică de
a resimţi durerea. Pragul
algezie repre¬zintă pragul
sensibilităţii dureroase de
orice gen. Creşterea
rezistenţei şi im¬plicit a
pragurilor dureroase se
reali¬zează prin substanţele
analgezice sau anestezice.
3. AMAUROZĂ
= orbire, cecitate; lipsă in-
tegrlă sau parţială a vederii;
prin exten-siune absenţa şi a
altor funcţii senzoriale sau
comunicative. Cauzele
constau în afectarea
aparatului ocular, a căilor
afe-rente sau a centrilor de
Definiție
Paul Popescu
Neveanu/dictionar de
psihologie/edit.
Albatross/1978
= (gr. a – fara, lexis - citire)
destructurare a capacitatii de
a citi si intelege limbajul
scris, asociata de regula cu
agnozii sau afazii. Este o
forma de agnozie vizuala si
este sinonima cu cecitatea
verbala. Sunt diferite grade de
a. sau cecitate verbala
pornind de la incapacitatea
de recunoastere, in lectura, a
cuvintelor scrise, pana la
ilizibilitatea silabelor sau a
literelor. In cazul in care un
copil cu intelect normal se
dovedeste incapabil de a-si
insusi cititul se presupune o a.
congenitala. In aceeasi
situatie a relativei incapacitati
pentru lectura se recurge la
expresia dislexie de evolutie.
Necesita tratarea
concomitenta a tuturor
cauzelor
ALGEZIE,
proprietate neuro󰀭psihică de
a resimţi durerea.Pragul
algezic reprezintă
pragulsensibilităţii dureroase
de oricegen. Creşterea
rezistenţei şi impli󰀭cit a
pragurilor dureroase se
reali󰀭zează prin subs
AMAUROZĂ
v. ORBIRE
Definiție
LAROUSSE
DICŢIONAR DE
PSIHOLOGIE
NORBERT SILLAMY
Membru al Societăţii
franceze de psihologii
Traducere, avanprefaţă şi
completări privind
psihologia românească de
dr. LEONARD GAVRILIU
UNIVERS
ENCICLOPEDIC I.S.B.N.
973-9243-25-8 Bucureşti,
1998
ALEXIE, pierdere a
capacităţii de a înţelege
limbajul scris. Subiectul nu
prezintă de obicei tulburare
de limbaj* oral (vorbeşte
normal şi înţelege ceea ce i se
spune), poate chiar să scrie
corect, în mod spontan sau la
dictare, dar nu izbuteşte să
citească ceea ce a scris,
deoarece a „uitat"' sensul
cuvintelor scrise. Această
deficienţă specială a
percepţiei este datorată unei
leziuni cerebrale situată la
nivelul ariilor parastriate care
înconjoară scizura calcarină.
Alexia nu trebuie confundată
cu dislexia', care este o
perturbare a deprinderii de a
citi.
 proiecţie corti-cală.

4. AMBIDEXTRIE = capacitate umană, con¬trară AMBIDEXTRIE, IDEXTRIE, aptitudine de a se

dominaţiei funcţional-
operative a uneia din mâini şi
respectiv emisfere cerebrale,
asupra celeilalte; abilitate de
a se folosit în mod egal de
ambele mâini într-o
diversitate de acţiuni.
capacitate u󰀭mană (contrară servi cu aceeaşi dexteritate
dominanţei atât de mâna dreaptă cât şi de
func󰀭ţional󰀭operative a uneia cea stângă. Ambidextriile
din mîinişi respectiv emisfere veritabile sunt rare.
cerebrale, asu󰀭pra celeilalte) Majoritatea indivizilor care se
de a se folosi, în modegal, de bucură de această aptitudine
serviciul ambelor mîini sunt stângaci contrariaţi, care
într󰀭o diversitate de au reuşit să-şi educe în mod
coordonărisi acţiuni. Nu corect mâna lor nedominantă.
trebuie să uitămca dominanţa
unei emisfere cere󰀭 brale este
o 'achiziţie tîrzie a
pro󰀭cesului de hominizare. R.
Zazzospunea că: „din punct
de vedereal echilibrului
psihomotor, a. estecea mai
proastă formulă". Ajustă󰀭rile
motorii, organizarea
gestică,necesită o anumită
specializarediferenţiala între
dreapta şi stîn󰀭ga, direcţia,
dominanţa unei părţiasupra
celeilalte"... La copii, a.se
combate prin exerciţii
speciale,menite să asigure
dominanţa drep󰀭tei. Totuşi
uneori a. este utilă,de
exemplu în cazul
accidentăriiuneia din mîini,
cînd cealaltăpoate, cu
uşurinţă, să îndepli󰀭nească
funcţii complexe.
Paul Popescu
Neveanu/dictionar de
psihologie/edit.
Albatross/1978

5. ANOREXIE = stare patologică sau ANOREXIE, stare patologică ANOREXIE MENTALĂ,

nevro¬ză, constând în refuzul
alimentării; su¬biectul se
blochează parţial faţă de
aces¬tea, devine aproape
insensibil la foame. Este
psihogenă, se manifestă şi la
su¬gari în urma unui conflict
cu mama, şi la copilul 3-10
ani, explicabilă prin capricii,
hiperemotivitate, opoziţii
menite să atragă atenţia
adulţilor.
sau nevroză consumi din
refuzul alimentării. Subiectul
nu este
capabil să îngurgiteze
alimentele, se blochează
parţial faţă de acestea şi
devine aproape insensibil la
foame. A. este psihogenă (A.
Ridcau, 1971). La sugaci
refuzul sinului este pus pe
seama unui conflict latent cu
mama. La copiii de 3 —10
ani a. se explică variabil prin
hiperemotivitate, capricii,
spasme histeroide, opoziţii
menite să atragă atenţia
adulţilor, fobii alimentare. La
tinerele fete se întîlneşte
uneori după pubertate,
refuzul alimentării. Anorexia
mentală se observă îndeosebi
la adolescenţi şi la fete şi
femeile tinere (15-25 de ani),
în general virgine, dar uneori
şi la copiii mici şi chiar la
sugari. După W. H. Kaye
(1982), anorexicul nu
mănâncă din cauză că
senzaţia de foame dispare sub
influenţa unor morfine
endogene (endorfine'), a căror
prezenţă în talamus, în
cantitate sporită, a fost
obiectivată. Motivul
postirii.însă, nu este cunoscut.
Cu toate acestea, analiza
psihologică face să apară,în
aproape toate cazurile, un

6. ANOSMIE = (gr. an - fără, asme -
mi¬ros); pierderea parţial-
selectivă sau totală a
sensibilităţii olfactive,
cauzată de leziuni ale
receptorilor din fosele nazale
sau ale centrilor olfactivi din
lo¬bul temporal.
7. ANXIETATE Anxietate = plasată în cadrul
emoţiilor, anxietatea a fost
definită, (J. Delay)
modificând o formulă a lui P.
Janet, ca „o teamă fără obiect
aparent". Se mani¬festă prin
stări de nelinişte, teamă, în
absenţa unor cauze care să le
provoace. Termenul este
sinonim al angoasei, cu
precizarea că în angoasă sunt
prezente modificări
fiziologice (transpiraţie,
sufo¬care, puls accelerat).
Anxietatea patolo¬gică, în
opoziţie cu cea normală, este
caracterizată prin excesul,
durata şi in¬tensitatea sa. Ca
simptom psihopatologic se
întâlneşte în melancolia
anxioasă, în nevroza
obsesivă, fobică, în debutul
psihozelor sau în afecţiuni
endocrine şi cardiace.
sindromul de anorexie
mentală, care poate să ajungă
la forme de mare gravitate, se
însoţeşte de infantilism şi este
înţeles ca o regresiune '
cauzată de dificultatea
evoluţiei spre autonomie şi
feminitate, dificultate
condiţionată mai ales de
mediul familial, dar şi de alte
cauze. A.m. poate exista
relativ autonom sau ca o
componentă a unor tulburări
psihice mai complexe.
Necesită psihoterapie şi,
uneori, asistenţă
endocrinologică.
(gr. an - fără, osme — miros),
pierdere parţial selectivă sau
totală a sensibilităţii olfactive.
Este cauzată de leziuni ale
receptorului din fosele nazale
sau ale centrilor olfactivi din
lobul temporal.
dragoste şi ură".
ANXIETATE, tulburare a
afectivităţii manifestată prin
stări de nelinişte, teamă şi
îngrijorare nemotivată, în
absenţa unor cauze care să le
provoace. A. se defineşte ca
„teamă fără obiect" spre
deosebire de fobie care este
„teamă cu obiect". Deseori a.
se manifestă sub forma unei
stări de frică cauzată de o
incertitudine în care subiectul
are impresia unei nenorociri
iminente, care planează
pretutindeni, îl înconjoară, îl
pătrunde, dar nu o poate
defini şi nici îndepărta. Stările
de a. sînt însoţite de
fenomene organo-funcţionale
ca: jenă precordială,
palpitaţii, greutate în
respiraţie, transpiraţie etc.
Psihologia existenţialistă se
ocupă mult de a. sau angoasă
ca formă foarte accentuată de
a. întrucît consideră că
aceasta este starea
permanentă a omului. Ca
simptom psihopatologic se
întîlneşte în melancolia
anxioasă. în nevroza
obsesivă, fobieft, în debutul
psihozelor sau în afecţiuni
endocrine şi cardiace.
conflict actual cu anturajul, în
special cu mama. Teama de
abandon, culpabilitatea legată
de trezirea sexualităţii
provoacă uneori acest
comportament, care semnifică
nostalgia trecutului, dorinţa
de a reveni la situaţia
infantilă. Tratamentul cel mai
eficace este o separare
temporară (rareori mai mare
de două luni) de mediul
familial şi o acţiune
psihoterapeutică aplicată
bolnavului şi părinţilor săi.
ANXIETATE, stare afectivă
caracterizată printr-un
sentiment de insecuritate, de
tulburare, difuz. Adesea
folosit ca sinonim al
angoasei, termenul anxietate
se deosebeşte de cel dintâi
prin absenţa modificărilor
fiziologice (senzaţie de
sufocare, transpiraţie,
accelerarea pulsului...), care
nu lipsesc niciodată în cazul
angoasei. Numeroase şcoli
încearcă să explice geneza
anxietăţii prin prisma
poziţiilor lor doctrinale.
Pentru teoreticienii învăţării
această stare ar fi o reacţie de
teamă condiţionată, o tendinţă
dobândită. Pentru
psihanalişti, dimpotrivă,
anxietatea s-ar explica prin
frustrările libidoului' şi
interdicţiile dictate de
Supraeu*; anxietatea ar fi
semnalul de pericol adresat
Eului* — adică personalităţii
conştiente — care, astfel
prevenit, poate reacţiona prin
măsuri adecvate sau
mobilizându-şi mecanismele
de apărare*.
8. BATERIE DE = sistem de probe stan-
TESTE dardizate, care vizează
diagnosticarea diverselor
însuşiri şi procese psihice, în
vederea prognozei adecvării
individului la o anumită
acţiune, profesiune, etc.
(Exemplu: bateria de teste
pentru inteli-genţă, pentru
personalitate, baterie de teste
pentru caracter Hartilorne-
Mai, Binet, Terman, FI.
Ştefânescu Goangă, Al Roşea
etc.)
9. BULIMIE = (sinonim hiperaxenie); exa-
gerarea instinctului alimentar;
foame continuă şi excesivă,
dincolo de necesi-tăţile
organice, cauzată de o
perturbare neuropsihică; se
presupune că de multe ori
apare ca o tendinţă de
supracompen-sare a unor stări
de frustraţie afectivă. Se
întâlneşte în bolile nevrotice,
demenţă, oligofrenie,
schizofrenie cronică.
10. CATATONIE = sindrom complex care cu-
prinde tulburări psihomotorii
şi pertur¬bări neurovegetative
(se întâlnesc une¬ori în boli
infecţioase, encefalite, dar
mai ales în schizofrenie. Se
carac¬terizează printr-o stare
de pasivitate, negativism
(refuzul de a vorbi, de a
mânca), dar şi prin acte de
violenţă, fu¬rie care îl fac
periculos pentru anturajul
său. Această stare poate fi
trecătoare, periodică, cronică.
Etiologia este ipote¬tică; ar fi
de origine psihologică, ca o
retragere din realitate,
asemenea autis-mului. După
alţii ar fi de origine
orga¬nică. Terapeutica:
neuroleptice sau şo¬cul
electric.
sistem de probe standardizate
care vizează diagnosticarea a
diverse însuşiri şi procese în
vederea unui scop unic, acela
privind prognoza adecvării
individului la o anumită
profesiune, activitate sau
funcţie socială. Testele din
B exemplu, pentru a se aprecia
tr-o b. de t. de selecţie
profesională trebuie iă lie
valide (să et>rele?e puteniir-
cu enteîinl reuşitei
profesional*-) şi
independente (să se
potrivească cît: mai puţin
unei" cu alfle). Sînt: larg
cunoscute şi larg utilizate b.
de t. pentru inteligenţă sau
pentru personalitate.
BULIM1E, simptom de
foarm continuă şi excesivă,
mult dincolo de necesităţile
organice şi cauzat de o
perturbare neuronsiliică. Se
presupune că, de cele mai
multe ori, b. apare ca o
tendinţă de supracompensarc
a unor stări de frustraţie
afectivă. Se întîlneşte în
stările nevrotice.
CATATONIE (de la cată
prepoziţie ce semnifică o
distribuţie şi tonus-ioriă.,
tensiune), sindrom complex,
de ordin psihomotor,
implicînd forma inerţiei sau
stuporului c. (apropiat de
catalepsie) şi forma acceselor
motorii paroxiste. Bolnavul
trece, pe neaşteptate, de la o
formă la alta şi aceasta, fie pe
fondul conştiinţei clare, fie în
condiţii de obnubillare, se
manifestă prin rigiditate,
negativism, mutism, anorexie,
parabulie în alternanţă cu
supraexcitare, furie,
agresivitate maniacală, urlete,
e. este un simptom tipic
pentru schizofrenie (mai ales,
forma catatonică), dar
intervine uneori şi în
encefalite, toxicoze, febră
tifoidă ş.a. Se disting: c.
lucidă şi c. oneroidă, şi
deasemenea c. ' Hrzie care
apare prima dată la vîrsta
BATERIE DE TESTE,
ansamblu de probe
psihometrice. Psihologul mi
utilizează în practică
niciodată un singur test.
Pentru a asigura un diagnostic
cât mai exact, el foloseşte mai
multe probe diferite. De
inteligenţa unui copil se poate
servi de scara lui Wechsler',
de psihodiagnosticul lui
RorschaelV, făcându-1 să
execute şi câteva desene.
Datele astfel obţinute sunt
complementare; ele nu indică
doar nivelul intelectual al
subiectului, ci s. forma şi
calitatea gândirii sale. Există
baterii de teste de aptitudini şi
de personalitate
CATATONIE, sindrom
complex care cuprinde
tulburări psihomotoare şi
perturbări neurovegetative; se
întâlnesc în special în
schizofrenie şi uneori în
anumite boli infecţioase, cum
sunt encefalita psihozică
azotemică acută. Catatonia se
caracterizează, în esenţă,
printr-o stare de pasivitate
stuporoasă, conservarea
posturilor impuse (eatalepsie)
şi negativism (refuzul de a
vorbi, de a mânca etc.)
Impulsuri subite pun capăt
două uneori acestui tablou:
strigăte, acte de vio- lentă,
furie, care îl lac pe bolnav
periculos pentru anturajul
său.

11. COMPENSAȚIE Compensaţie = proces de
contraba-lansare a unei
deficienţe, insatisfacţii sau
nerealizări, la un loc, a unei
decom-pensări. La deficienţii
senzoriali se dezvoltă
compensatoriu, până la cele
mai înalte nivele, organele de
simţ vali¬de. Transferul
compensator, al cărui concept
a fost precizat de A Adler, D.
Damaschin, a fost asociat în
viaţa psi¬hică cu semnificaţia
unei legi de bază.
Compensaţia se realizează
prin eforturi orientate în
domeniul iniţial deficitar, fie
prin efort îndreptat asupra
unui alt domeniu în care
subiectul încearcă să obţină
rezultate excepţionale. C. se
poate realiza fie în formă
conştientă, fie inconştientă.
12. CONVULSIE Convulsie = contracţie bruscă
şi invo-luntară a muşchilor
datorată unei des-cărcări
neuronale. Sunt cunoscute
con-vulsii tonice şi clonice.
Primele se ca-racterizează
prin rigidizarea corpului, pe
când celelalte se manifestă
printr-o serie de mişcări
musculare ritmice. Sunt pre-
zente ambele în logonevroze,
în balbism, caracterizând un
creier hiperexcitabil.
13. CREPUSCULAR Crepuscular = sindrom al
tulburării conştiinţei,
caracterizat printr-o profundă
alterare a reflectării
senzoriale, cu păs¬trarea
automatismelor motorii, ceea
adultă. Cea mai gravă formă
este c. „mortală" care este
însoţită de
104
febră, disfuncţii vegetative,
modificări în formula
sanguină, uremie. <"• po?.i:e
fi provocată şi experimental
prin substanţe
psihodisleptice.
COMPENSAŢIE, proces sau COMPENSARE, acţiune de
mecanism de contrabalansare contrabalansare a unei
a unei deficiente, insatisfacţii deficienţe.
sau nercalizări
(decompensau-). La
deficienţii senzoriali se
dezvoltă compensatoriu, pînă
la cele mai înalte nivele,
organele de simţ valide. D.
Damaschin a elaborat
conceptul de transfer
compensator. A. Adler a
generalizat în viaţa psihică
fenomenul c, acordîndu-i
semnificaţia unei legi de
bază. C. se poate realiza fie
prin eforturi orientate în
domeniul iniţial deficitar, fie
prin eforturi orientate asupra
unui alt domeniu în care
subiectul încearcă să obţină
rezultate excepţionale. C. se
poate realiza fie în formă
conştientă, fie inconştientă.
Imaginaţia în anumite condiţii
îndeplineşte funcţia de e.
Persistenţa tendinţelor de c.
duce uneori la
supracompensare.
CONVULSIE, contracţie
bruscă şi involuntară a
muşchilor, datorată unei
descărcări neuronale. Se
disting convulsii tonice şi
convulsii clonice. Primele,
rare, se caracterizează prin
rigidizarea corpului, pe când
celelalte se constituie dintr-o
serie de secuse musculare
ritmice. în copilărie, când
creierul este hiperexcitabil,
convulsiile însoţesc adesea
febrele ridicate (40°C)
provocate de
CREPUSCULAR, sindrom al
tulburării conştientei
caracterizat printr-o profundă
alterare a reflectării
senzoriale, cu păstrarea
automatismelor motorii, ceea
 ce exprimă un aspect relativ
coordonat şi coerent al actelor
şi comportamentului
bolnavului. Este o alterare a
conştiinţei, care poate dura de
la câteva minute până la
câteva zile. Pe acest fond pot
apărea elemente halucinator-
delirante şi anxie¬tate, care
duc la o stare de agitaţie
psiho-motorie. Starea
crepusculară poate apă¬rea
în: diencefaliză, epilepsie,
isterie, tu¬mori de lob
temporal etc.
14. DACTILOLOGIE Dactilologie = modalitate de
comunicare prin mişcări
convenţionale, cu ajutorul
degetelor, pe baza alfabetului
dactil inventat de L. Epee,
utilizat în mutitate. Conţine
atâtea semne digitale câte
litere sunt în alfabetul limbii
respective. Ast¬fel, cuvintele
se comunică pe cale vizua¬lă.
Este înlocuită prin
demutizare, mai ales în
relaţiile cu normalii prin
labio-lectură. Pentru orbii -
surzi, un mod de comunicare
tactilă (prin dermografie
-trasare de litere pe palma
celui ce recep¬ţionează).
Olga Scarodoskaia (oarbă
-surdo - mută), a scris cartea
„Lumea în percepţia mea".
(Vezi Anexa A - Fig. 13)
15. DALTONISM Daltonism = tulburare
congenitale a percepţiei
vizuale cromatice, constând
în imposibilitatea de a
percepe culorile roşu
(protanopia) şi verde
(deuterano-pia). Wagel
Dalton, cel care a descris
această anomalie, suferea el
însuşi de această boală.
Aceasta se explică prin¬tr-o
defecţiune constitutivă a
sistemului vizual (cele 2
culori se confundă între ele).
Cercetări recente au arătat
corela¬ţii existente între
bolile afective şi defectul de
percepţie cromatică, semnal
biologic al unor tipuri
depresive.
ceoferă un aspect relativ
coordonat şi coerent actelor şi
comportamentului
bolnavului.
DACTILOLOGIE, sistem de
comunicare a cuvintelor cu
ajutorul degetelor, folosit de
surdomuţi. Fiecare literă este
desemnată printr-un gest
digitalopalmar. Este deci un
alfabet „manual" conţinînd
atîtea semne digitale cîte
litere sînt în alfabetul limbii
respective. Astfel, cuvintele
se comunică pe cale vizuală.
D. este intens folosită la
copiii surzi pentru formarea
limbajului şi demutizare.
Ulterior ea îşi pierde din
importanţă, tinzînd să fie
înlocuită, mai ales în relaţiile
cu normalii, prin labiolectură.
Dactilograful este un mod de
comunicare tactilă cu orbii
surzi, prin aplicarea palmei
unuia asupra palmei celuilalt
pentru d., sau prin
dermografie, trasarea de litere
pe palma celui ce
recepţionează.
DALTONISM, cecitate
cromatică parţială constînd
din incapacitatea de a vedea
roşul şi verdele, acestea fiind
confundate în
tre ele. D. se explică printr-o
defecţiune constitutivă a
sistemului vizual.
16. DEPRESIE Depresia = cel mai frecvent
fenomen patologic; se
caracterizează printr-o
scădere a tonusului de
activitate psihică şi motorie,
însoţită de o stare
sufleteas¬că astenică, de
tristeţe exagerată, de
deprimare şi fatigabilitate
sporită, de anxietate. Este o
reacţie firească în situ¬aţii
dificile din viaţă: moartea
cuiva, insuccese, certuri,
despărţiri, divorţ etc. Sunt
posibile la orice vârstă;
abundă în adolescenţă şi
bătrâneţe. Este necesară o
distincţie a acestei stări: • cea
uzuală, la care ne-am referit,
în care nu lipseşte obiectul
suferinţei şi • între aspectul
psihopatologic, în care
lipseşte obiectul suferinţei şi
chiar starea pervertită,
deformată a suferinţei -
„obiectul pro¬priei sale
suferinţe", care îşi are
rădăci¬nile în modul de
structurare al persona¬lităţii
lor. în genere, cei deprimaţi
au tendinţe de autoreproş şi
vină; scade atât ritmul
gândirii, cât şi claritatea ei; au
gânduri negre (moarte,
suicid), ne¬vroze ciclotimice
etc.
17. DISMNEZIE Dismnezie = tulburările
funcţiei mnezi-ce, de natura
cantitativă şi calitativă
(hipomnezie, paramnezii
(iluzii), amne¬zii de fixare,
de evocare). Orice aspect
calitativ presupune şi
existenţa unui grad de
dismnezie cantitativă.
18. ECOLALIE Ecolalie = fenomen patologic
de „vor¬bire după ecou" ce
constă în repetare automată a
cuvintelor şi gesturilor
interlocutorului. Dacă redă
toată propoziţia
interlocutorului se numeşte
ecofrazie.
19. FOBIE Fobie = nevroză; afecţiune
psihogenă caracterizată
printr-o frică involuntară,
iraţională, deosebit de
intensă, genera¬toare a unui
DEPRESIUNE, stare psihică
morbidă, caracterizată printr-
o scădere a tonusului de
activitate psihică şi motorie,
însoţită de o dispoziţie
sufletească astenică, de
tristeţe exagerată, de
deprimare, fatigahilitate şi
anxietate. Este întîlnită într-o
formă gravă în unele boli
psihice, în sţ>ecial în psihoza
maniaco-depresivă. Relativ
frecvent întîlnite sînt formele
uşoare de d. apărute ca o
reacţie firească la situaţii
dificile de viaţă (moartea unei
persoane dragi, divorţ,
certuri, insuccese) sau în
urma unei munci istovi
toare, a unui regim alimentar
sever. Asemenea stări de d.
pot apare la orice vîrstă, dar
mai ales în adolescenţă şi la
vîrstele înaintate. Unele stări
de d. neocazionale, şi care îşi
au rădăcinile în modul de
structurare a personalităţii,
necesită o schimbare a
condiţiilor de viaţă şi
activitate, şi, totodată,
tratament psihoterapeutic.
DISMNEZIE, perturbare a
memoriei. Se referă la
slăbirea unora din procesele
memoriei cum ar fi fixarea,
retenţia, recunoaşterea sau
reproducerea. Unii autori
folosesc termenul cu un
înţeles global, cuprinzînd atît
hipomneziile cît şi
hipermnezia.
ECOLALIE, fenomen
patologic de „vorbire după
ecou", de repetare automată a
cuvintelor şi gesturilor
interlocutorului. Se numeşte
ecofrazie cînd constă din
repetarea propoziţiilor. Se
intîlneşte la debili, în stări
demenţiale etc.
FOBIE, teamă patologică,
obsesivă, de intensitate
disproporţionată, cu obiect
precizat. F. apare ca o reacţie
de o intensitate exacerbată
 comportament permanent de
evitare, evoluând pe fondul
unei anxie¬tăţi concentrice
(anticii greci considerau f.
teamă, panică sau frică
morbidă).
20. INANIȚIE Inaniţie = stare patologică de
depresie a funcţiilor vitale şi
psihice; epuizare cau¬zată de
lipsa cronică de hrană.
Survine în urma unei
privaţiuni obiective de hrană
sau a refuzului ei, datorită
hipobulimiei şi anorexiei.
Când se pierd 2/5 din
greu¬tatea organismului,
moartea este imi¬nentă.
21. ISTERIE Isterie = formă de nevroză
caracterizată prin
hiperexpresivitate somatică a
idei¬lor, a imaginilor şi a
efectelor inconşti¬ente. Deşi
boala a fost descrisă de
Hipocrate încă din antichitate,
abia la sfârşitul sec. al XVl-
lea a fost conturată de către
Charcot, care precizează aşa
nu¬mitele „crize de isterie"
cu o simptoma¬tologie
precisă, survenind la intervale
precise. O caracteristică
aparte este ma¬rea
sugestibilitate; este o boală
lipsită de un substrat neuronal
sau organic, inclusă prin
sugestie şi susceptibilă de a
dispare prin persuasiune
(contrasugestive) (Ba-binski).
faţă de stimuli
inofensivi ţi nu suferă
procesul normal de estompare
şi obi..):ii*itr ri dimpotrivă
devine din ce ui ,.,. tiuti
întărită de contactul cu
obiutul sau situaţia fobică. Ea
nu pna te fi explicată sau
raţionali/,it,"i şi scapă
controlului voluntar, h faţa
acestor stări de anxiet,:i.
paroxistică se constituie de c]
mai multe ori conduite de
apir.n, cum sînt: conduita de
evitaugăsirea unui truc sau
diferite stratageme
securizante. După H. Ev. f.
reprezintă o sistematizare sin
deplasare a anxietăţii asupra
unui obiect, persoane sau
situaţii. F. impune individului
forme de reacţii specifice, o
„luptă contra-fobicâ". care nu
sînt altceva decît mecanisme
de descărcare tensională. !•'.
este întîlnită în toate formele
de nevroză, ca şi în
depresiune, melancolie,
deliruri sistematizate ete.
INANIŢIE, stare patologică
de depresiune a funcţiilor
vitale şi psihice; epuizare
cauzată de lipsa cronică de
hrană. Survine în urma unei
privaţiuni obiective de hrană
sau a refuzului ei, datorită
hipobulimiei şi anorexiei.
Cînd se pierd 2/5 din
greutatea organismului
moartea este iminentă.
ISTERIE (HISTERIE), formă
(Ic nevroză caracterizată pri.n
hiperexpre-ivitate somatică,
a. ideilor, a imaginilor şi a
afectelor inconştiente. Boala
a fost cunoscută şi descrisă,
încă clin antichitate de către
Hipocrat, dar a fost conturată
în limitei*1 nos<>grnfiei
moderne abia la sfîrMf'.;!
secolului al XfX-lea, de că're
Charcot, care o considera ca o
bua.!ă somatică, care ar
aparţin." neurologiei. Iii desei
ie aşa-nuniilele „crize de
isterie", care survin la
anumite intervale şi se
manifestă printr-o
simptomatologie precisă.
Bernheim este imul din cei
care-1 contrazic pe Chareot,
Sunt mai multe forme de
isterie: • de conversie, unde
conflictul psihic se ex-primă
în simptome somatice
(paralizii, anestezii, nod în
gât); • de angoasă, a că¬rei
simptom central este fobia; •
de apă¬rare contra
reprezentărilor ce i-ar
produ¬ce stări afective
negative; • hipnoidă; •
traumatică; • de retenţie; • de
apărare şi isterie colectivă
(mai ales într-o colecti¬vitate
izolată).
observînd că simptomatologia
este identică, pentru ci
bolnavii îşi împrumută
simptomele imitînd. D< ei el
surprinde maiva
sugestibiiitate, ca o
caracteristică, a i. liabinski
lansează definiţia i., care este
valabilă în mare măsură şi
azi: i. este o boală lipsită de
un substrat neuronal sau
organic, indusă prin sugestie
şi susceptibilă de a dispare
prin persuasiune
(contrasugestie). Psihanaliza
consideră că i. are drept cauză
conflictele refulate care se
manifestă în diferite
simptome. Deci simptomele i.
ar constitui fenomene de
„conversie" pe plan somatic a
conflictelor inconştiente —
fapt pentru care Freurt a
denumit această formă de
nevroză „i. de conversie."
Structurile per
:oi; iliiătii î. se cirac teri-
fa ?:1 t,.:n p:iti..pl L-.uicimte
şi sil",- jii:,ilii ,i., H. liv, in
acest sen:, vori,in-i ii. s( nici
uri le conHklua ie şi (!.• ,1,.,
i,, . hlarea personalităţii.
M:\nih i, rile i. apar sub
formă de t < >n.-111i:
expiesive, dar sini ,,{"'< <\'-i
•' •'•••• personalitatea patoli
i;;n a ;, j de aspectele
cnracteriale In:,.! mentale ale
i.: sugestii,ilitat, mitomanie şi
diferite tulbura; i I. nivelul
analizatorilor, la ni\-,i;;i
motricitatii şi prin ciemon-
irativitate (ceea ce în literaturi
,•:.< specialii ate este
cunoscut su!i denumirea de
„teatraiism al i.",. I. se insera
pe un fond afectiv M
voliţional def'.'Ctuos, bolnavii
i. prezentînd o permeabilitate
ai'ntivă (poechilotimic), o
imposibilitate de conservare a
stării afective anterioare într-
o situaţie afectivă deosebită.
Astfel, conduitei,' i. sînt
efecte simbolice, pe plănui
conştiinţei a unor trebuinţe
inconştiente de a împrumuta
de la altui, imaginea de sine.
Psihanaliza distinge o serie de
forme ale i.: a) i. de conversie
— unde conflictul psihic se

22. LIPOTIMIE Lipotimie = pierderea bruscă
a cunoş-tinţei însoţită de
abolirea funcţiilor mo¬torii,
doar cu menţinerea funcţiilor
cir¬culatorii şi respiratorii.
23. MANIE Manie = (manie - nebunie);
termen cu sensuri multiple; în
limbajul colocvial este folosit
pentru a defini o pasiune de
nestăvilit, uneori ciudată (ex.
subiectul colecţionează
obiecte lipsite de valoare
economică sau estetică);
uneori se folo-seşte şi pentru
acţiuni impulsive, necon-
exprimă în simptome
somatice (paralizii, anestezii,
nod în gît etc.) b) i. de
angoasă — termen utilizat
pentru a desemna o nevroză
al cărei simptom central este
fobia; c) i. de apărare.
caracterizată prin tendinţa
subiectului de a se apăra
contra reprezentărilor ce i-ar
produce stări afective
negative. Cînd Freud constată
că apărarea există în orice
formă de I., el renunţă la
termen; i. de retentie (Breuer
şi Freud), caracterizată prin
aceea că starea patologică
este produsă
384
I
de faptul că în condiţii
nefavorabile stările afective
negative n-au putut suferi o
abreacţie; e) i. hipnoidă
(Breuer şi Freud), cînd starea
patologică îşi are originea în
stările hipnoide; f) i.
traumatică (descrisă de
Charcot); simptomele sînt de
natură somatică (mai ales
paraliziile) apar după o
perioadă de latenţă şi sînt
consecutive unui traumatism
fizic, fără a exista însă o
legătură mecanică între acesta
şi simptomele apărute. H. Fy,
vorbind de personalitatea
nevroticului se referă la
structurile conflictuale şi .la
dedublarea personalităţii, care
este cel mai bine evidenţiată
în i. Conduitele i. sînt efecte
simbolice pe planul
conştiinţei a unor trebuinţe
inconştiente de a împrumuta
de la altul imaginea de sine.
LIPOTIMIE, pierdere bruscă
a cunoştinţei însoţită de
abolirea funcţiilor motorii,
însă cu menţinerea funcţiilor
circulatorii şi respiratorii.
MAN1L (gr. iiniiiiii -•
nebunie), termen cu sensuri
multiple. în
limbajul colocvial este folosit
pentru a denumi o pasiune de
nestăvilit, uneori ciudată, cum
este -de ex. -- colecţionarea
unor obiecte lipsite de valoare
economică .sau estetică (se
citează impropriu „mania"
 trolabile (cleptomanie,
piromanie, dro-momanie). în
sens ştiinţific, m. este o stare
mintală întâlnită în multe boli
psi¬hice, în special în psihoza
depresivă, ca¬racterizată prin
creşterea exagerată a
ac¬tivităţii psihice şi motorii
printr-o stare de bună
dispoziţie nemotivată:
vorbeşte continuu în ritm
exagerat, este agitat, ideile se
schimbă rapid, se mişcă fără
rost, râde nemotivat,
gesticulează, trece repede de
la o activitate la alta, dar în
permanenţă este preocupat de
ceva. Aceste stări maniacale
pot alterna cu stări depresive.
Maniacul se cred mereu
persecutat.
24. MIOPIE Miopie = tulburare a vederii
(vedere scurtă), caracterizată
prin imposibilitatea de a
vedea obiectele aflate la o
oarecare distanţă. Este
cauzată de creşterea capa-
cităţii de refracţie a
cristalinului sau alungirii
globului ocular, care
determină focalizarea razelor
paralele într-un punct aflat
înaintea retinei, astfel încât
imagi¬nea apare neclară,
estompată. Se corec¬tează cu
ajutorul lentilelor divergente.
25. MNEMOTEHNICĂ Mnemotehnică = ansamblul
de proce¬dee la care se
recurge în scopul memo¬rării
unor date disparate, dificile.
De obicei se recurge la
mnemotehnică pen¬tru a
oferi acestor date un sens,
pentru a le integra în sisteme
ordonate.
pentru creşterea lalelelor in
Olanda). Termenul este
folosit şi pentru formarea
unor cuvinte desemnînd unele
afecţiuni mintale caracterizate
prin acţiuni impulsive,
necontrolabile (cleptomanie,
piromanie, dromomanie etc).
în sens strict ştiinţific, m. este
o stare mintală îrttilnită în
unele boli psihice, îndeosebi
în psihoza mamaco-
depresivă, raracttri/ată printr-
o creştere exagerată a
activităţii psihice şi motorii şi
prinţr-o stare de bună
dispoziţie nemotivată.
Bolnavul maniacal manifestă
o activitate tumultuoasă:
vorbeşte continuu, într-un
ritm accelerat, ideile se
schimbă rapid, este agitat, se
mişcă fără rost, rîdc
nemotivat, este vesel,
optimist, gesticulează, este
permanent preocupat de ceva,
trece repede de la o activitate
la alta. în psihoza maniaco-
depresivă stările maniacale
pot alterna cu stările
depresive. Boala necesită
internare în spital şi tratament
psihiatric. V. PERSEC\ ŢIE.
MIOPIE (gr. niyops, mvein
— a închide; ops — ochi),
tulburare a vederii, denumită
în limbajul curent vedere
scurtă, caracterizată prin
imposibilitatea de a vedea
obiectele aflate la oarecare
distanţă. Este cauzată de
creşterea capacităţii de
refracţie a cristalinului sau
alungirii globului ocular, care
determină focalizarea razelor
paralele, într-un punct aflat
înaintea retinei, astfel îneît
imaginea apare neclară,
estompată. M. se corectează
cu ajutorul lentilelor
divergente.
MNEMOTEHNICĂ,
ansamblu de procedee la care
se recurge în scopul
memorării unor date disparate
dificile. De regulă, se recurge
la m. pentru a conferi pe cale
artificială un sens
materialelor de memorat,
pentru a le integra în sisteme
ordonate. De pildă, într-un

26. MONOSEMIE 21 Monosemie 21 = reprezintă
una dintre aberaţiile
cromozoniale sub forma unui
mozaicism, care semnifică o
întârziere psihică obligatorie
(Q. I. între 35-50) şi un aspect
displastic facial (fante
palpe¬brale antimolgoniene,
micro şi retrogna-ţie, nas
voluminos, pavilioane
malforma-te şi asimetrice) şi
hipertonie musculară, deseori
generalizată.
27. MUTACISM Mutacism = manifestare
deliberată, vo-luntară, a unei
persoane de a refuza
comunicarea, datorită unei
stări afective negative acute,
de dispreţ, de opoziţio-nism.
Se întâlneşte la copii şi tineri
normali, ca o manifestare de
protest sau ca atitudine de
supraestimare a valorii
propriei persoane. Cauze care
determină mutacismul:
neîncrederea, reticenţa,
protestul - mai ales la
oligofreni, de¬menţi,
psihopaţi.
28. NANISM Nanism hipofizar = tulburare
HIPOFIZAR de creşte¬re în general şi de
dezvoltare, determina¬tă de
insuficienţa secretorie a
hormonu¬lui somatotrop. De
obicei acestor tropi li se
asociază hormonii
tireostimulanţi ade-
nocorticotropi şi hipofizari,
ajungându-se la un tablou
clinic complex, în care
nanismul armonic este însoţit
de infanti-lism sexual şi de o
pubertate tardivă. Semnele de
număr de telefon se încearcă
descoperirea unei reguli de
construcţie a lui sai> a unui
raport cu alte cifre
semnificative pentru subiect.
Tot aşa, diverse denumiri de
obiecte pot fi inserate îiilr-o
povestire. M.nu este decisivă
pentru dezvoltai ea memoriei
454
455
M
şi îndeplineşte, în raport cu
aceasta, doar funcţii auxiliare.
MONGOLISM (BOALA
'LUI LANGDON-DOWN),
boală congenitală,
caracterizată prin întîiziere în
dezvoltarea psihică «i
corporală şi printr-o
conformaţi.' deosebită a feţei.
Copiii bolnavi sînt afectuoşi,
cu o tendinţă pronunţată spre
imitaţie, dar nivelul mintal
este foarte redus. Majoritatea
cazurilor se datoresc unei
anevu ploidii — unui
cromozom suplimentar
(trisomie 21).
MUTACISM, manifestare
deliberată, voluntară, în care
individul refuză comunicarea
în virtutea unei tendinţe
simulatorii sau datorită unei
stări afective negative acute, a
unei atitudini de dispreţ, de
supraestimare, de
opoziţionisiii. M. este întîlnit
la per
soane normale, în special la
tineri ca manifestare de
protest, si îmbracă forme
particulare la oligofreni,
demenţi şi psihopaţi, ca
expresie a unei poziţii
obsesive.
NANISM, insuficienţă
marcată în creştere a
organismului faţă de media
de înălţime a vîrstei şi speciei
respective, ca urmare a
tulburărilor funcţionale
endocrine sau a unor boli
ereditare. N. hipofizar se
explică printr-un deficit al
secreţiei hipofizare a
hormonului de creştere. N.
hiperhipofizar, mai rar, se
explică prin osificarea
pretimpurie a cartilajelor de
 creştere pot fi sesizate de la
2-3 ani; faciesul este de tip
infantil, vo¬cea de copil,
scheletul nedezvoltat. Hipo-
glicemia provocată relevă
mari întârzieri în revenirea la
normal. De asemenea, ra-
diografia de şa turcească
evidenţiază mo-dificări în
cazul existenţei tumorilor
hipofizare. Conştientizarea
deficitului de către subiect
aduce tulburări psihice:
devine suspicios,
hipersensibil, depresiv, cu
dificultăţi de inserţie socială,
timizi şi cu o patologie de tip
nevrotic, mai ales în
adolescenţă.
29. NICTALOPIE Nictalopie = (în popor -
"Orbul găini-lor"); cecitate
nocturnă - scăderea acuită¬ţii
vizuale, cu vedere
crepusculară noc¬turnă, prin
aparatul bastonaşelor; se
ma¬nifestă şi prin absenţa
vederii diurne şi cromatice,
cauzată de nefuncţionarea
sistemului conurilor. Este o
anomalie congenitală. Se
datorează unei avitami¬noze
(vit. A) sau cauze toxice, între
care este încriminat
alcoolismul cronic.
30. NISTAGMUS Nistagmus = oscilaţii ale
globilor ocu¬lari în direcţii
orizontal-rotativ, cu ca¬racter
pendular, cu ritm şi
amplitudine egală şi durată de
câteva secunde. Nu
în¬totdeauna are semnificaţie
patologică, cum ar fi
nistagmusul ocupaţional,
întâl¬nit de obicei la mineri.
Formele de nis¬tagmus
ereditar, periodic, alternant
ver¬tical, au semnificaţie
patologică.
31. PARALIZIE Paralizie = pierderea totală
sau o dimi-nuare importantă a
motilităţii; pertur¬barea
inervaţiei şi incapacitatea
muş¬chilor de a se contracta,
în urma diso¬cierii între
aferentaţie şi eferentaţie.
creştere, printr-o pubertate
precoce.
NICTALOPIE' (ORBUL
GĂINILOR), absenţa vederii
diurne şi cromatice, cauzată
de nefuncţionarea sistemului
conurilor, cu menţinerea
vederii crepusculare şi
nocturne prin aparatul
bastonaşelor; anomalie
congenitală.
NISTAGMUS (gr. nystagiues
aţipire), stare patologică şi
sincronică a globilor oculari
ce se deplasează rapid pe
verticală, orizontală sau
rotativ; se datoreşte
contracţiilor spastice ale
muşchilor ochilor, perturbare
cu originea în creierul mic şi
aparatul vestibular; stări de
n.'pot interveni facultativ şi la
normali, în urma fixaţiei
îndelungate a ochilor asupra
unor obiecte apropiate.
Nistagmograful, dispozitiv de
înregistrare a mişcărilor
ochilor, în urmărirea sau
lectura unor obiecte şi a
textelor.
PARALIZIE, disfuncţie
musculară, incapacitatea
muşchilor de a se contracta,
în urma perturbării inervaţiei,
a disocierii dintre aferentaţie
şi eferentaţie. Poate fi
organică, periferică (atonică,
 Poate fi: • organică periferică
(atonică, atrofîcă); • centrală
(spastică, prin leza¬rea
fasciculului piramidal), dar şi
• his-teroidă sau emoţională,
de natură psi¬hogenă, în
prezent s-a elaborat terapia de
restabilire a aferentaţiei prin
masaje, mişcări ale
membrului imobilizat,
stimulaţii tactile şi electrice.
32. PLACEBO Placebo = efectul terapeutic
al unei substanţe indiferente,
care este admi-nistrată
subiectului în chip de
medica¬ment (sau drog) şi
produce numai pe bază de
sugestie efectele
corespunză¬toare. Placebo
este introdus obligatoriu ca
substanţă monitor când se
testează eficacitatea
farmacodinamică a unui
medicament nou.
33. SCHIZOFRENIE Schizofrenie = boală
veche cât omeni¬rea însăşi
(gr. schizein - a împărţi, a
diviza + prenos - spirit);
termen intro¬dus de E.
Bleuer (1911) în care
înglo¬bează un grup de
psihoze. Schizofrenia este o
psihoză endogenă majoră
carac¬terizată prin disocierea
personalităţii. Are o
multitudine de forme clinice,
prin care sindromul
halucinator-deli-rant, întrucât
cu autismul şi
depersona¬lizarea constituie
sistemul de referinţă şi
identificare. Patologia
schizofrenică semnifică
pierderea unităţii coezive
dintre componentele
psihismului. Diso¬ciaţia
dezorganizată a dinamicii
psihi-ce, destrămarea
coordonatelor spaţio-
temporare şi a cauzalităţii (se
anulează legătura între
sentimente şi cauza lor).
Tabloul simptomatic se
întregeşte cu indiferentism
atrofică), centrală (spastică.,
în cazul lezării fascicolului
piramidal) dar şi histeroidalâ
sau emoţională, de natură
psihogenă. V. Behtcrev a
dovedit că o serie de forme
ale p. sînt cauzate de
întreruperea impulsurilor
aferente de la muşchi, de
desensibilizarea acestora,
ceea ce face imposibilă
închegarea reacţiilor
circulare. în consecinţă, s-a
elaborat terapia, de restabilire
a aferentaţiei prin masaje,
mişcări ale membrului
imobilizat, stimulaţii tactile şi
electrice.
PLACEBO, denumirea
efectului terapeutic al unei
substanţe indiferente earc este
administrată subiectului în
chip de medicament sau drog
şi produce, numai pe bază de
sugestie, efectele
corespunzătoare. P. este
introdus obligatoriu, ca
substanţă monitor, ori de cîte
ori .se testează eficacitatea
Jarmacodinamieă a unui
medicament nou.
SCHIZOFRENIE (gr.
schizein — a împărţi, a
diviza, phrenns — spirit),
termen introdus de E. Bleuler
(1911) pentru a desemna un
grup de psihoze pe care H.
Kraepelin le cuprinsese sub
denumirea de „demenţă
precoce". S. este o psihoză
endogenă majoră
caracterizată prin disocierea
personalităţii. în multitudinea
de forme clinice, sindromul
fundamental al disociaţiei
care poate fi şi halucinator-
delirantă, desfăşurîndu-se
intricat cu autismul şi
depersonalizarea, constituie
sistemul de referinţă şi
identificare a s., a unui
psihism parcă „explodat" în
bucăţi, devenind imprevizibil
şi incomprehensibil.
Sindromul disociativ
constituie aşadar semnul
bazai sub care se desfăşoară
patologia schizofrenică şi
semnifică pierderea unităţii
coezive dintre componentele
psihismului. Disociaţia
afectiv, idei delirante ne-
sistematizate sau slab
sistematizate, bi-zarerii,
ambivalenţă, automatism
men¬tal, stereotipii etc.
Debutul este de obi¬cei
timpuriu, bolnavul evoluând
spre o deteriorare intelectuală
şi afectivă pro-gresivă, care
ajunge în fazele avansate într-
un stadiu demenţial. Există şi
for¬me de debut „explozive"
cu o prăbuşire a tuturor
formelor logice şi cu invazia
formelor delirante. Indiferent
de forma de debut, totdeauna
caracteristica prin¬cipală este
atipia faţă de celelalte
enti¬tăţi nosografice clasice,
ca dinamică şi conţinut.
Cauzele acestei boli nu sunt
încă elucidate, vizând aspecte
genetice, constituţionale,
endocrinologice, de mediu
social, de mediu familial,
psiho¬logic şi alţi factori,
cum ar fi cei infec-ţioşi sau
morfopatologici. în grupul
acestor psihoze sunt incluse
atât cazurile cele mai grave,
cât şi cele mai discrete
(subclinice). Formele clinice
se
deosebesc în aşa măsură între
ele, încât o formă de
schizofrenie seamănă mai
degrabă cu o altă boală
clinică decât cu o formă de
schizofrenie. Trei forme
clasice sunt mai distincte:
paranoidă, catotonică şi
hebefrenică. Această
clasificare nu este absolută, ci
relativă, în sensul că se poate
converti în alta. Schizofrenia
are în general un caracter
progresiv, continuu sau
uneori întrerupt, ducând la
degrada¬rea totală sau
parţială a sistemului psihic
înseamnă dezorganizare
generalizată a dinamicii
psihice, destrămarea
coordonatelor spaţio-
temporale şi a cauzalităţii,
anularea legăturii dintre
sentimente şi cauzele lor.
631
Această „modalitate de
comunicare deranjată" (von
Gebsatel), semnifică de fapt
progresiva negare a realului,
adică derealizarea şi
depersonalizarea. Autismul ca
alt simptom major la s. este o
formă aparte şi gnu â a
depersonalizării, ca un fel de
introversiune extremă, o
repliere pe sine şi o
necomunicabilitate în spatele
căreia se ascunde fie o lume
săracă axată pe imaginar, fie
o lume bogată, dar disociată
şi delirantă. Tabloul
simptomatic se întregeşte cu
indiferentism afectiv, sau
nerezonanţă afectivă, idei
delirante nesistematizate sau
slab sistematizate, bizarerii,
ambivalenţă, automatism
mental, stereotipii etc.
Debutul s. este de obicei
timpuriu, bolnavul evoluînd
spre o deteriorare intelectuală
şi afectivă progresivă,
ajungînd să aibă în fazele
avansate un aspect demenţial.
Formele de debut se
manifestă de obicei prin
pierderea progresivă a
fluidităţii şi prcvizibiîităţii
comportamentului, a
caracterului de apartenenţă şi
comunicare, printr-o
modificare a caracterului,
care contrastează cu
antecedentele personalităţii
premorbide. Există însă şi
forme de debut „explozive",
cu o furtunoasă prăbuşire a
tuturor barierelor logice şi cu
invazia masivă a gîndirii
delirante. Pentru toate
formele de debut însă,
indiferent de structura şi
modelul lor, clinica a marcat
întotdeauna caracteristica
esenţială ş.a. atipia şi
diferenţa de dinamică şi
continui: faţă de celelalte eiiii
tăţi nosografice clasice.
Cauzele acestei boli nu sînt
cunoscute cu exactitate,
etiopatogenia vizînd aspecte
genetice, constituţionale,
endocrinologice, de mediu
social, în special cel familial,
psihologic şi alţi factori, cum
ar fi cei iniecţioşi sau cei
morfopatologici. Din punct
de vedere clinic, s. se
caracterizează printr-un
polimorfism extrem, atît sub
aspectul manifestărilor cît şi
sub aspectul intensităţii şi
amplitudinii simptomelor. în
grupul acestor psihoze sînt
incluse atît cazurile cele mai
grave, cît şi cele mai discrete,
„subclinice". în acelaşi timp,
diferitele forme clinice de s.
se deosebesc în aşa măsură
unele de altele, îneît o formă
clinică de s. seamănă mai
degrabă cu o altă boală
psihică decît cu o altă formă
de s. Totuşi particularităţile
de evoluţie şi de grupare a
simptomelor psihopatologice,
care se regăsesc în anumită
măsură într-un număr de
cazuri, permit izolarea unor
forme clinice. Preluînd de la
E. Kraepelin cele trei forme
clinice clasice, s. paranoidă,
catatonică şi hebefrenică, E.
Bleuler adaugă şi forma
simplă, subliniind că nu este
vorba de delimitarea unor
forme de boală, ci de grupări
de simptome. G. Ionescu
remarcă faptul că această
clasificare nu este absolută, ci
relativă, în sensul că o formă
de s. se poate converti în alta.
Deci cele patru forme de s.
acceptate şi a/.i (în marc
măsură) sînt: forma siinj'li'i,
caracterizată, prin degradare
intelectuală, izolare de
63S
realităţi' şi MiT<v."iiantn
afeilhă pri" ab< >lii ••< ţ"
'l.ni/.H n tcu.p > n.de şi
dmjjii1 ac in.-i '-pir un scop,
astfel incit viaţa p.-.ilncă M1
desfăşoară după un model de
hazard sau indiferenţă..
Această, f.>rniă se iiintaîează
insidios, iar degi ad-'.rea
psihică este progresivă; J",•/:!
(( lichefrc niră ;v. Iwbefreuie

34. SINDROM Sindrom = complex de semne
şi simp-toame intercalate în
mod sistematizat şi
comprehensibil, astfel încât
să repre¬zinte sintetic
caracteristicile comune ale
mai multor entităţi
patologice. Sin¬dromul
orientează medicul spre sfera
investigaţiilor suplimentare,
care, îm¬preună cu semnele
şi simptomele con¬stante,
sunt menite să ajute la
stabilirea diagnosticului.
Orientarea spre diag¬nostic
se face astfel sub o formulă
indi¬viduală, procesul
culegerii de date
su¬plimentare amplificând
sau diminuând probabilitatea
diagnosticului ipotetic. Se
ajunge astfel după un prim
contact al terapeutului cu
pacientul la formu¬larea
„diagnosticului" de sindrom.
j; Jcnua caialonică,
caracterizată prin fenomene
motorii bizare: stare de
imobilitate totală sau
păstrarea unei poziţii
incomode timp îndelungat,
negativism etc; forma pai-
anoii/ri, caracterizată prin
prezenţa ideilor delirante,
sărace în conţinut,
nesistematizate, bazate pe o
„logică" inferioară, datorită
degradării psihice generale.
Sînt prezente şi halucinaţiile.
Structura logică a gîndirii în
s. este atît de profund
perturbată îneît şi „cel mai
logic" delir este inevitabil
„ilogic" (D. Ogodescu şi E.
Pamfil). Gîndirea delirantă nu
este susţinută de intenţii,
pentru că nu este capabilă de
reflectare anticipatorie şi se
dezvoltă întrun cadru spaţio-
temporal nepolarizat de
realitate. S. are în general un
caracter progresiv, continuu
sau uneori întrerupt, ducînd la
degradarea totală sau parţială
a sistemului psihic.
SINDROM, ansamblu bine
dederminat, coerent, de
simptom1 şi semne
itilcrcorelale, care
caracterizează mai multe
afecţiuni (entităţi morbide)
posibile (nu una singură),
puţind, însă, sublinia o
modalitate patologică.
Agnoziile, afaziile, apraxiile,
sindroamelo de acţiune
exterioară, sînt printre cele
mai cunoscute. Mai este de
menţionat s. comofional,
datorat unor explozii, şocuri,
fără implicaţii lezionale ce se
traduce prin: aprosexie,
astenie, oboseală, senzaţii de
cădere în gol, cefalee. în
cazul leziunilor masive de lob
frontal, după Kleist, apare s.
apaticokineticoabulic
exprimat în reducţia
mişcărilor, vid mintal,
dezagregare progresivă a
activităţii. S. parietal superior
(A. Thomas) constă din
hemipareză localizată,
reducţie (corespunzătoare
părţii afectate) a sensibilităţii
tactile şi ineroceptive,
bradikinezie, agnozie verbală
ş.a. S. occipital se constată
prin grave tulburări ale
văzului (hemianopsie,
cecitate psihică, agnozie
vizuală şi spaţială) şi prin
apariţia, unorhalucinoze. S.
temporal, (Wartemberg) este
implicat în epilepsia
temporală şi constă din
mişcări automate,'repetate
paroxistic de a apuca, de a se
freca etc, toate fiind însoţite
de momente de eclipsă a
conştiinţei. S. temporoplicei
curbe, de origine vasculară,
se obiectivează prin afazie
Vernicke şi apraxie ideatorie.
657
S. jr-C!l{!>!-l<'i>..ir, de
aSCllî'Mlf.l 'II o i 1
ifil'i^i'" \ :>•:,' ni ir.i. (••.('•• •
i (• >i•lila ,i, I«i(." uii.i rj."-iII
uliii i t ( chi ,il ,i antrenează
simptoino de inexpresiviiato
facială, atonalitate a vn< ii,
ris sau plîns sp.'ismoilic
nemotivaf, nievs nesigur ş.a.
In s. uii.xt ttilaniic şi
hipotalamic se trădează prin
hemiplegie moderată,
regresiva, perturbaţii ale
sensibilităţii viscerale,
hemianopsie omonimă ş.a. S.
talavaopevfurat, descris do O.
Sager, este mai puţin grav,
împlichul mişcări
dezordonate, tulburări de
sensibilitate la mînă,
hemisiudroni cerel)elos. O
maladie degenerativă a vîrstci
copilăriei osie manifestată
prin s. de al ax ia
talangietaxie cu multiple
siinptome: bipertomie,
distomie do mişcări, facies
atonic, asinergie, dizartrio ş.a.
Cu o apariţie la vîrsteie
presenile, s. ncurastenifonn
vascular este un rezultat al
apariţiei insuficienţei
circulatorii arteroscleroticc
cerebrale. Implică
manifestările binecunoscute
de fatignbilitate, cefalee,
nervoziLate, labilitate
afectivă, apatie, cenestopatie,
nevroză astenică incipientă
sau pronunţată. Inventarul s.
esto foarte mare şi încă
neincheiat, constituind

35. STRABISM Strabism = defect de
coordonare a ve¬derii
binoculare constând în
dificultăţi de convergenţă sau
divergenţă a celor două axe
vizuale. Este cauzat fie de
afectarea nervului
oculomotor, fie de dispoziţia
asimetrică a ligamentelor
musculare oculomotorii. în
primul caz, tratamentul este
pedagogico - medical, în cel
de-al doilea defecţiunea poate
fi corectată numai chirurgical.
preocuparea unei ramuri
specializate
numai statistic. STRABISM,
defect de coordonare a
vederii binocularc, constînd
din dificultăţi de convergenţă
sau divergenţă a celor două
axe vizuale. Este cauzat fie
do afectarea nervului
oculomolur lie.
de dispoziţia asimetrică a
ligamentelor musculare
oculomotorii. în primul caz,
tratamentul este pedngogico-
medical, în cel dc-al doilea
defecţiunea poate fi corectată
prin intervenţie chirurgicală.