Dictionar termeni psihopedagogie speciala

AMBLIOPIE (gr. amblys -tocit, slab, ops — ochi), termen folosit pentru a denumi
stările de diminuare accentuată a vederii,în special pe acelea care nu sînt datorate
erorilor de refracţie ale ochilor şi care deci nu pot fi corectate prin ochelari, sau a
acelor cazuri cînd nu se constată (aparent) leziuni în structura ochiului. A. poate fi
congenital sau dobîndită, temporară sau permanentă, iar în cazuri nefericite, poate
fi evolutivă, ducînd la orbire.

AMINOCENTEZA, monstre de lichid amniotic ce contine si celule ale feutsului

de la femeia gravid in aXVI- a saptamna.

APRAXIE (gr. a — fără, praxis— acţiune), sindrom neuropsihic constînd în

tulburarea proprietăţii coordonatoare, elaborată ontogenetic, cari; combina in
conformitate cu un scop perlormanţele gnozice şi activităţile motorii ale unor
formaţiuni relativ integre din punct de vedere al funcţiilor elementare (M.
Goldenson, '1970). După Ed.C'laparede

AUDIOMETRU, dispozitiv pentru măsurarea componentelor proceselor auditive;

constă din generator de sunete, amplificator, atenuator, conducor aerian sau
telefonie, microfon şi sistem de înregistrare (cu buloanc) a răspunsinilor
subiectului la stinmlii auditivi. După construcţie şi destinaţie s o distinga. tonal,
verbal .şi m-hij-loiial. Audiogramele sînt graficele pe care se Înscriu curbe ale
pragurilor absolute si relative, luate pentru fiecare diu tonuri la diverse niveluri de
intensitate, dar mai ales la nivelul minimei intensităţi perceptibile.

CECITATE, orbire, lipsă integral sau parţială a vederii; prin extensiune, absenţă
şi a altor funcţii scn/oriale sau comunicative.CauzeU; c. constau în afectarea
aparatului ocular, a căilor aferente sau a centrilor do proiecţie corticală. Se disting:
C. pentru forme şi alte însuşiri spaţiale, C. cfonuilicd sau acromatopsie, c. di iu ud
sau nietaiopie şi c. ii'icluni'i sau hemeralopie.C. este corticală cînd survine în urma
traumatizării ariilor 17, 18 şi 19 din occipital.Charcot şi apoi K. Goldsteiii au
descris c. psihică, care este de natură centrală şi survine în urma unei disiuncţii de
ordin neuropsihie.

CSE, cine sunt eu?

DEBILITATE MINTALĂ, forma cea mai uşoară de înapoiere sau deficienţă
mintală, şi, în genere, de slăbiciune a activităţii psihice.
DEFICIENT, persoană cu o lipsă, o lacună morfofuncţională înnăscută sau
survenită. Deficienţele sînt anomalii dar nu reprezintă ceva patologic. Se disting d.
senzoriali, motori şi mintali. Prin extensiune, se vorveşte şi despre d. morali.

DIAGNOSTIC, în înţelesul current al termenului, d. este o recunoaştere, o

identificare a unui proces, fenomen sau a unei individualităţi, pornind de la detalii
caracteristice. D. medical recunoaşte, in cazul concret, o anumită boală; d.
psihologic identifică semnele unui proces sau unor însuşiri, precizează apartenenţa
la un anume tip de personalitate etc.

DISGRAFIE, perturbare a învăţării scrisului, anomalie a activităţu grafice

exprimată în substituiri,omisiuni, inversări de litere şi silabe sau fuziuni de cuvinte.
D. se mai manifestă prin neregularitatea desenului literelor şi dispunerea lor
anarhică în pagină. Se consideră că la baza d. sînt deficienţe ale dezvoltării auzului
fonematie şi limbajului oral.

EREDITATE, traiu-misic de specificitate. <le ,,mf>aj.V specificate,de-a lungul

geuexaţiilur: „mesajele" sînt codate, în forma codului genetic, în acizii nucleici
(mai ales în cromozomi) şi sînt supuse combinărilor,erorilor de copiere, alterărilor
(mutaţii).

FEEDBACK (RETROACŢH'-NE, CONEXIUNE INVERSĂ),unul din

principiile ciberneticii,care desemnează informaţia provenită de la efector sau de la
„ieşirea" sistemului, semnalizînd 'diferite efecte, condiţii noi şi eficienţa acţiunii
executate sau a comenzii elaborate. Informaţia inversă se adresează ca mărime
informaţională din nou „intrării" sistemului pentru ca acesta să-şi modifice
activitatea în funcţie de scopul propus.

ETIOLOGIE, (gr. aitia-cauză, logos-ştiinţă), disciplină care studiază cauzele unui

fenomen (în speţă — maladii) dezvăluind originile şi evoluţia sa. Psihosomatica
susţine e. psihică a diverse maladii somatice.

GRAFOLOGIE, studiul scrisului în vederea determinării identităţii şi

particularităţii autorului lor. Termenul introdus de Michon (1872) care vorbeşte
despre o fiziologie grafică constînd din studiul mişcărilor, al funcţiilor, al
combinaţiilor trăsăturilor.
HIPERACUZIE, acuitate auditivă superioară, ieşită din comun; subiectul
înregistrează cele mai slabe sunete. Opus hipoacuziei.

HIPOACUZIE, diminuare a capacităţii auditive. Termenul este întrucîtva

ambiguu, deoarece desemnează toate formele de scădere a auzului, atît a celor
uşoare, discrete, cît şi a celor severe. în general, noţiunea este folosită în cazurile
acelor subiecţi care aud greu, care au auzul tulburat, dar care pot distinge sunetele
suficient să înţeleagă cuvîntul rostit. H. copilului poale influenţa negativ însuşirea
şi folosirea corectă a limbajului, iar mai tîrziu — şcolaritatea.

IDENTITATE, dimensiune central a concepţiei despre sine a individului,

reprezentînd poziţia sa generalizată în societate, derivînd din aparteneţa sa la.
Grupuri si categorii sociale, din statutele şi rolurile sale, din „amorsările sale
sociale" (Al. Kuhn).

INADAPTARE, nerealizare a adaptării la un minimum de cerinţe sociale de ordin

practic, şcolar sau moral din cauza unor deficienţe native sau survenite ale
copilului sau tînărului şi din cauze ce ţin de familie şi ambianţă. Este un fenomen
grav atît pentru societate cît şi pentru individ, care preocupă conducerile de stat şi
experţii în psihologie,pedagogie şi sociologie.

LABIOLECTURĂ, citire a vorbirii după mişcările buzelor şi limbii celui ce

vorbeşte. Aptitudine foarte dezvoltată la neauzitori.

LATERALITATL, predominare funcţională a unuia din segmentele simetrice ale

aparatului locomotor şi organelor de .simţ asupra altora, aşa cum, de regulă,
domină mîna dreaptă, tot aşa după cum o dovedeşte B. Ananiev, domină sub
anumite raporturi unul din ochi, una dintre urechi, fenomenul fiind necesar în
ordinea coordonării intrafuncţionale şi implicînd predominarea unor mecanisme
din emisfera cerebrală corespunzătoare.

LOGOPEDIE, ramură a medicinii și a pedagogiei care studiază, tratează și

corectează defectele de pronunțare și de emisiune vocală (mai ales la copii).

PERSONALITATE, subiectul uman considerat ca unitate biopsiho-socială, ca

purtător al funeţiilor epistemice, pragmatice şi a x i o l o g i c e . R e s t r i c t i v
p5ihijlu;;i,I consideră p. ca un macrosistem al invarianţilor informaţionali şi
operaţionali, ce se exprimă constant în conduitei şi sînt definitorii sau
caracteristici pentru subiect. P. este obiectul mai multor ştiinţe, fiecare din acestea
considerînd-o sub un unghi specific.

PSIHOMOTRICITATE, functie complexa, o aptitudine care integreaza atat

aspect al activitatii motorii cat si manifestari ale functiilor perceptive.

RAHITISM, boală caracteristică primei copilării, provocată de lipsa vitaminei D,

care produce tulburări în metabolismul fosforului și al calciului, cu repercusiuni, în
special, asupra sistemului osos.

RAŢIONAMENT IPOTETICODEDUCTIV,raţionament de tipul „dacă...

atunci...", în care punctul de plecare nu îl constituie o teză, adică o idee deja
admisă ca valabilă,, ei o ipoteză, adică. o idee a cărei valabilitate încă nu este (r-au
abia urmează sa fie) stabilită. Din punct de vedere psihologic, acest raţionament
presupune posibilitatea subiectului de a se detaşa de credinţele care alcătuiesc
punctul de vedere propriu, pentru a putea raţiona asupra unor enunţuri verbale
oarecare, apariţia lui fiind lega! ă. (după Piaget) de ilecentr.ire, fenomen opus^
egocentrismul ui.

REACTII MUSCULARE,blocarea unei miscari datorata retractiei si fibrozarii

unui muschi.
SCHIZOFRENIE (gr. schizein— a împărţi, a diviza, phrenns —spirit), termen
introdus de E.Bleuler (1911) pentru a desemna un grup de psihoze pe care H.
Kraepelin le cuprinsese sub denumirea de „demenţă precoce". S. este o psihoză
endogenă majoră caracterizată prin disocierea personalităţii. în multitudinea de
forme clinice, sindromul fundamental al disociaţiei care poate fi şi halucinator
delirantă, desfăşurîndu- se intricat cu autismul şi depersonalizarea, constituie
sistemul de referinţă şi identificare a s., a unui psihism parcă „explodat" în bucăţi,
devenind imprevizibil şi incomprehensibil. Sindromul disociativ constituie aşadar
semnul bazai sub care se desfăşoară patologia schizofrenică şi semnifică pierderea
unităţii coezive dintre componentele psihismului.

SEGREGAŢIE, diferenţiere netă, tranşantă, disociativă, în baza unui criteriu.

Separare şi grupare aparte cu aplicarea unor tratamente diferite. Termenul este
iolosit în psihologia percepţiei desemnînd detaşarea obiectului de fond,
structurarea obiectului în cîmp, fixarea însuşirilor preferenţiale etc. Analiza
intelectuală şi abstracţiunea procedează prin s. O tristă celebritate a dobîndit
termenul de s. în legătură cu teoriile şi practicile regimurilor reacţionare ce
procedează la s. după criterii antiumane şi iraţionale; privilegiind pe unii M
persccutînd pe alţii.

TIFLOLOGIE, ramură a defectologkt, ştiinţă înultidisciplinară care se ocupă de

orbire şi ambliopie, de geneza şi compensarea acestora prin tiflotehnică şi de
educarea, instruirea şi calificarea deficienţilor vizuali.
TORTICOLISTUL,retractia muschiului sternocleidomastoidian.

TRAUMATISM, eveniment negative foarte intens, ce survine în viaţa subiectului

— de natură fizică (lovitură, şoc) sau psihică şoc afectiv) — ce produce o
perturbare mai mult sau mai puţin profundă datorată incapacităţii subiectului de a
răspunde adecvat la situaţie. Se caracterizează prin apariţia unor situaţii şi stimuli
ce depăşesc capacitatea de toleranţă a subiectului. Psihanaliza insistă asupra
traumatismelor afective survenite in ontogeneză.