Minidicionar de Termeni Psihopedagogie

MINIDICȚIONAR DE TERMENI
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ
Papuc (Dulcianu) Andreea Cornelia

Facultatea de Psihologie si Științe ale Educației
Psihopedagogie Specială
Anul I Grupa aII-a
1
A
ABILITARE - proces de achiziţie a unor deprinderi şi conduite socio-profesionale funcţionale destinate dezvoltării
diferitelor roluri pe care persoana le are în mediul comunitar, cu scopul de a îmbunătăţi eficienţa funcţională şi de
a creşte progresivautonomia persoanei cu cerinţe speciale.
Sursa: Alois Ghergut/“Sinteze psihopedagogie speciala”/edit.Polirom/2013
ABILITATE MANUALĂ - capacitate a unei persoane de a efectua manual acţiuni cu un scop bine precizat care
solicită precizie, dexteritate, adaptare suplă şi eficientă.
ACALCULIE - incapacitatea de a recunoaşte numerele, de a elabora semne numerice sau de a opera cu acestea
(pierderea operaţiilor aritmetice de bază), din cauza unor leziuni cerebrale.
ACALCULIE - Desemnează tulburările de calcul. Aceste tulburări nu sunt univoce. Ele pot fi urmările unei
perturbări care afectează identificarea, exprimarea şi mânuirea cifrelor, înscriindu-se de obicei într-o dezordine
afazică* fără să existe obligatoriu un paralelism între afazia verbală şi afazia numerică.
ROLAND DORON - FRANCOISE PAROT -DICTIONNAIRE DE PSYCHOLOGIE © Presses Universitaires de France, 1991
ACOMODARE OCULARĂ - modificare la nivelul globului ocular constând în modelarea curburii cristalinului
datorită acţiunii muşchiului ciliar, ceea ce permite formarea unei imagini clare pe retină şi perceperea obiectelor
situate la distanţe diferite.
ACOMODARE OCULARĂ - desemnează modificarea reflexă a curburii cristalinului în raport cu stimulii aflaţi la
distanţe variabile de ochi,ceea ce permite obţinerea unor imagini clare pe retină. Pentru obiecte apropiate
cristalinul se bombează mult, pentru cele îndepărtate tinde spre aplatizare, în cazul defectelor de construcţie ale
globului ocular, sau a modificărilor anatomopatologice ale muşchiului ciliar apare miopia sau presbitismul.
2
ACROMATOPSIE - alterarea capacităţii de percepere a culorilor, retina furnizând senzaţii care includ doar albul,
negrul şi nuanţe intermediare ; este adesea parţială, afectând doar una sau câteva culori şi se asociază cu
scăderea acuităţii vizuale generale, nistagmus şi nictalopie.
ACROMATOPSIE - (gr. a - fără,chronia — culoare, opsie —vedere), tulburare a vederii constînd în incapacitatea de
a percepe culorile. A. poate fi totala(mai rar întîlnită), cînd subiectul nu poate percepe nici o culoare, sau parţială,
cînd este afectată perceperea uneia sau a două dintreculorile fundamentale.
Sursa: Paul Popescu Neveanu/dictionar de psihologie/edit. Albatross/1978
ACT MOTOR - rezultat al unei activităţi individuale, conştiente sau instinctive, care are ca scop efectuarea unei
mişcări corporale.
ACT PSIHOMOTOR - rezultatul conjugării forţelor motrice cu cele psihice în realizarea unei acţiuni, manifestat
prin calitatea actului motor.
ACTIVITATI IDEOMOTRICE - ansamblu al modificărilor neuromusculare, evidente în timpul reprezentării unor

mişcări, care asigură controlul conştient asupra acţiunii în vederea atingerii scopului propus.
ADAPTARE - reacţie, conduită sau comportament care constituie o proprietate fundamentală a organismului de
a-şi modifica funcţiile şi structurile în raport cu schimbările cantitative şi calitative ale mediului în care trăieşte; se
poate vorbi de mai multe forme de adaptare: biologică, psihologică şi socială.
ADAPTARE - ansamblu de procese şi activităţi prin care se trece de la un echilibru mai puţin stabil, între organism
şi mediu, la un echilibru mai stabil; funcţionarea organismului prin înglobarea schimburilor dintre el şi mediu;
dacă aceste schimburi favorizează funcţionarea normală a organismului, acesta este considerat cafiind adaptat.
3
ADAPTARE PROFESIONALĂ - acţiune formativă sistematică şi limitată în timp care încearcă să aducă persoana cu
dizabilităţi la un nivel optim de dezvoltare profesională.
ADAPTAREA SOCIALĂ - relevă un proces complex de interacţiuni permanente, dinamice şi dialectice, între un
individ şi membrii societăţii care îi recunosc identitatea*, capacităţile*, locul şi statutul. Ea rezultă mai ales din
armonizarea între două mari sisteme de reglare, dintre care unul se referă la relaţiile interpersonale în grupuri
naturale şi instituţionale, iar celălalt la relaţiile formale cu organizarea socială şi sistemul ei de valori* dominante.
AFAZIE- sindrom neuropsihic constand in tulburarea sau pierderea functiilor psihice limbajului(expresiei sau
intelegerea semnalelor orale sau grafice) cu conservarea aparatelor periferice de executie sau de receptie ale
limbajului, fiind insotita deseori de tulburari intelectuale (primare sau secundare) si corespunzand unor regiuni
cerebrale localizate (M.I. Botez, Sen Alexandru, I.Drobota,1971)
AFAZIE -(fr. aphasie, engl. aphasia) Alterarea sau pierderea capacitatii de a vorbi sau de a intelege limbajul vorbit
sau scris. Se datoreste unei leziuni cerebrale fara interesarea organelor de fonatie. Sinonim - cecitate verbala (adj.
afazic)
Sursa: Dictionar medical, L.Manuila, A.Manuila, M. Nicolim; Edit. CERES, Bucuresti,1997
AGNOZIE -Tulburare a perceptiei datorata unor leziuni in zonele corticale ale analizatorilor si caracterizata prin
lipsa capacitatii de a recunoaste obiectele, persoanele, lucrurile etc., desi segmentul periferic si functiile
senzoriale elementare nu sunt afectate.
AGNOZIE - Imposibilitatea recunoasterii obiectelor dupa calitatile lor: forma, culoare, greutate, temperatura, etc,
desi functiile senzoriale elementare respective (vaz, auz, sensibilitate superficiala si profunda sunt intacte). (adj.
agnozic)
Sursa: Dictionar medical, L.Manuila, A.Manuila, M. Nicolim; Edit. CERES, Bucuresti, 1997
AGNOZIE VIZUALĂ - incapacitate de a recunoaşte vizual obiecte sau imagini cunoscute, incapacitatea de a citi etc
4
AGNOZIE AUDITIVĂ - se caracterizează printr-o audiţie aparent normală, însă persoana aude sunete sau zgomote
confuze (incapacitatea de a recunoaşte sunetele cu diferite semnificaţii); mai este cunoscută sub denumirea de
surditate verbală sau surditate psihică.
AGRAFIE - perturbare majoră a limbajului scris exprimată prin incapacitatea totală sau parţială d a scrie şi
datorată, de cele mai multe ori, unei întârzieri generale în dezvoltare; poate fi si o formă de apraxie datorată unor
disfuncţii la nivel cortical.
AGRAFIE - tulburare a limbajului scris ca urmare a unei dezordini cerebrale. Tulburarea poate să cuprindă trei
registre: cel al realizării şi aranjării literelor sau grafemelor, cel al conversiei foneme-grafeme, cel al cunoaşterii
ortografiei (reguli de acord, cuvinte numite neregulate pentru că depind de conversii convenţionale).
AGRAMATISM - tulburare a limbajului caracterizată prin pierderea capacităţii de a vorbi corect d1 punct de
vedere gramatical.
AGRAMATISM- tulburare a limbajului, caracterizată prin pierderea capacităţii de a vorbi corect din punct de
vedere gramatical.Astfel, flexiunea cuvintelor (modificarea cuvintelor după gen, număr şi caz) se face incorect sau
este absentă (verbele sînt folosite numai la infinitiv); frazele sînt greşit construite prin
lipsa acordurilor gramaticale.
ALALIE - absenţă sau slabă dezvoltare a vorbirii la persoanele care dispun de auz normal si posibilităţi de
dezvoltare intelectuală normală (nu pot fi încadrate în categoria persoanelor cu deficienţe mintale), cauzată de o
serie de disfuncţii ale zonelor corticale ale vorbirii; poate fi alalie senzorială, motorie sau mixtă, fiind cunoscută şi
sub denumiri de tipul audiomutitate (mutitatea celor care aud), muţenie idiopatică, afazie congenitală etc.
5
ALALIE - lipsă sau slabă dezvoltare a vorbirii la persoane ce
dispun de auz normal şi de posibilităţi de dezvoltare intelectuală comună şi care, de regulă, nu pot fi încadrate în
clasa debililor mintali. A. se datoreşte unor disfuncţii
ale zonelor corticale ale vorbirii. A. este de trei feluri: motorie, senzorială şi mixtă.
E. Verza (1969) a elaborat două metode de terapie a a„ prin învăţare, pornind de la sunete sau de la cuvinte.
ALEXÍE - s. f. Incapacitate de a citi, cecitate verbală provocată de unele leziuni în centrii nervoși. – Din fr. alexie.
Sursa: DEX – ONLINE consultat la data de 23.12.2020
ALEXIE-inabilitate şi incapacitate de a citi şi înţelege limbajul scris, consecutivă unei disoluţii perceptive vizuale
determinate de leziuni ale substanţei albe din lobul occipital, asociată frecvent cu agnozii şi afazii, în care
subiectul este capabil de a se exprima verbal sau în scris, dar nu poate înţelege sensul cuvintelor scrise; este o
formă de agnozie vizuală şi este sinonimă cu cecitatea verbală.
ALFABETUL BRAILLE-sistem convenţional de semne destinat comunicării nevăzătorilor, format din şase puncte în
relief, dispuse în trei perechi orizontale, una deasupra celeilalte, corespunzător simbolului fiecărei litere sau cifre
din scrierea obişnuită; a fost inventat de Louis Braille (1809-1882) profesor la Institutului pentru nevăzători din
Paris, el însuşi nevăzător.
ALFABETUL BRAILLE - este un sistem de scriere folosit de cei cu deficiențe de vedere. Literele sunt compuse din
puncte ieșite în relief care pot fi simțite cu ajutorul degetelor. Literele de la A la Z au fiecare semne
corespunzătoare în Braille.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Alfabetul_Braille consultata la data de 23.12.2020
6
ALFABETUL DACTIL - sistem convenţional de semne care este folosit pentru comunicare între persoanelor lipsite
de auz şi în care literele sunt figurate prin diferite poziţii ale degetelor; există două feluri de alfabet dactil care
implică, fie o singură mână, fie ambele mâini.
ALFABETUL DACTIL - sistem folosit pentru a forma o serie de litere necesare exprimării unui cuvânt pentru care
nu există un semn în limbajul mimico-gestual, cum ar fi nume de persoane, locații, un cuvânt tehnic, etc.
ANAMNEZA -(gr. anamnezis - amintire), in clinica medicala, investigare, fie directa a unui caz, fie a persoanelor
din anturajul acestuia, in scopul obtinerii de informatii privind antecedentele sale personale, sau accidentale
morbide precedente. In psihiatrie, prin a. se urmareste reconstituirea etiologiei respectivei psihopatii sau psihoze
in vederea unei psihoterapii adecvate. Prin extensie, in psihologie, a. se aplic analogic ca o secventa a biografiei
psihologice, in vederea stabilirii originii si conditiilor dezvoltarii unor particularitati individuale (trasaturi de
caracter, sentimente, capacitati, vocatie, etc.).
ANAMNEZA - Metoda de identificare si centralizare a informatiilor asupra antecedentelor subiectului pentru a fi
raportate la etiologia afectiunilor sale sau la situatia actuala; informatiile pot fi adunate si sistematizate de catre
medic, psiholog, asistent social sau alt specialist al profesiunilor auxiliare, direct de la subiectul in cauza sau prin
consultarea persoanelor din anturajul acestuia, interesand in mod special antecedentele medicale sau accidentele
morbide precedente.
ANARTRIE -forma extrema a disartriei (v.), manifestata prin imposibilitatea pronuntarii cuvintelor.
ANARTRÍE -s. f. Incapacitate patologică de a articula cuvintele. – Din fr. anarthrie.
7
ASISTENT PERSONAL - este persoana care supraveghează, acorda asistenţa si ingrijire copilului sau adultului cu
handicap grav, pe baza programului individual de recuperare si integrare socială a persoanei cu handicap,
elaborat de comisiile de expertiza medicala pentru adultii cu handicap si, respectiv, de comisiile de expertiză
medicală a copilului cu handicap, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3)-(5) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului
nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Sursa: Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 232 din 7 mai 2001- (Art. 1.)
ASISTENT PERSONAL -Ă, asistenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care asistă, care este de față la ceva. 2. S.
m. și f. Persoană care asistă pe cineva, care e de față pentru a da ajutor ♦ Grad didactic în învățământul superior,
inferior lectorului; persoană care are acest grad. – Din fr. assistant, lat. assistens, -ntis, germ. Assistent.
AUTISM -Sindrom patologic, aparut in copilarie, caracterizat printr-o stare de instrainare / retragere, o lipsa de
raspuns social si/sau interes fata de cei din jur, dificultati de comunicare si de limbaj, imposibilitatea de a dezvolta
un atasament normal si existenta unor cai bizare de a raspunde la stimulii din mediul inconjurator.
AUTISM - Pierdere de contact cu lumea exterioara, printr-o repliere in sine insusi, un mod de gandire detasat de
realitate si o predominanta a vietii interioare. Autismul poate fi manifestarea unei schizofrenii.
AUTISM - (gr. autos - insusi), dupa E.Bleuler, sindrom constand in replierea totala asupra propriei lumi launtrice,
mod de gandire necritica centrata pe subiectivitate si rupt de realitate, dominata de fantezie si reverii. Subiectul
refuza contactul cu persoane si obiecte externe si se refugiaza in lumea sa launtrica in care isi satisface dorintele
in plan imaginativ, se compenseaza afectiv prin fantasme care in cazuri patologice sunt duse pana la delir
halucinatoriu. A. cunoaste diverse grade de dezvoltare intre normal si patologic si apare, dupa A. Maslow, in doua
forme distincte: de a. agitat, in care subiectul incearca, in plan imaginar, experiente ce-l terorizeaza sau duc la
extaz, si de a. calm, de tip contemplativ, in care subiectul se complace idilic prin iluzionare sau consolare. A. este
un termen aplicat uneori situatiilor sau cazurilor de intoversiune accentuata, se intalneste destul de frecvent in
8
momentele critice ale psihogenezei (prima copilarie si inceputul adolescentei ) dar poate dobandi si forme
anormale. / Boala lui Langdon-Down / v. Mongolism
B
BOALA-categoria fundamentala a medicinii, greu de definit; in b. Gasim deficiente de activitate adaptare si
evolutie a organismului (si , la om, a persoanei); Marx scria ca b. este o viata limitata in libertatea ei. Substratul b.
poate fi o anomalie de dezvoltare, o leziune morfologica, o tulburare biochimica, etc. B. are aspecte de tulburare
subiectiva, implicatii etice si sociale. Nu exista frontiere nete si fixe intre b. si sanatate; exista si modele social-
culturale ale sanatatii. Trebuie deosebite b. psihice (nevroze, psihopatii, psihoze) de tulburarile psihice din bolile
curente (ex. in febra) sau de simptomele psihice ale bolilor, accidentelor, etc. (ex. durerea).
BOALA -sinonime latină: morbus, greacă: νόσος, nosos) este o stare particulară a organismului condiționată de
acțiunea nocivă a diverși factori determinanți din mediu și, caracterizată printr-un complex de modificări
morfologice și funcționale - locale și generale, cu caracter reactiv și lezional, ce tulbură regalarea și activitatea la
diferite niveluri funcționale. Prin acestea se realizează limitarea capacităților de adaptare, respectiv reducerea
capacității de muncă, printr-un proces ce afectează organismul în ansamblul unității sale biologice și sociale
complexe[1].
https://ro.wikipedia.org/wiki/Boal%C4%83 consultat la data de 23.12.2020
C
CADRE DIDACTICE ITINERANTE SI DE SPRIJIN - cadre specializate ale scolii speciale care desfasoara activitati de
recuperare si dezvoltare psihofiziologica a copilului cu dizabilitati si acorda asistenta psihopedagogica sau de
consiliere curriculara elevilor cu dizabilitati integrati individual in scoala obisnuita, in vederea depasirii
dificultatilor de invatare si de integrare scolara si socioprofesionala.
Sursa: Alois Ghergut / “Sinteze psihopedagogie speciala”/edit.Polirom/2005
9
CALITATEA VIEŢII - concept care reflecta conditiile de viata ale unei persoane in relatie cu locuinta, comunitatea,
locul de munca, starea de sanatate si gradul de bunastare; fenomen subiectiv care tine de subiectivitatea
perceptiei unei persoane si de experienta sa de viata.
CALITATEA VIEŢII - se referă la toate aspectele bunăstării indivizilor în societate. Cercetarea şi monitorizarea
calităţii vieţii în ţările UE şi ţările candidate.Ioan Mărginean
Sursa: www.caspis.ro/downloads/calit.vietii.UE.doc
CALITATEA VIEŢII -ansamblul elementelor care se referă la situaţia fizică, economică, socială, culturală, politică,
de sănătate etc., în care trăiesc oamenii, conţinutul şi natura activităţilor pe care le desfăşoară, caracteristicile
relaţiilor şi proceselor sociale la care participă bunurile şi serviciile la care au acces, modelele de consum
adoptate, modul şi stilul de viaţă, evaluarea împrejurărilor şi rezultatelor activităţilor care corespund aşteptărilor
populaţiei, precum şi stările subiective de satisfacţie/insatisfacţie, fericire, frustrare etc. (Mărginean I, 2002)
Sursa: Mărginean I, Calitatea vieţii percepute în România în Mărginean I, Bălaşa A, (2002):Calitatea Vieţii în România. Bucureşti:
Editura Expert. P61-84
CATATONIE -(de la cată -prepoziţie ce semnifică o distribuţie şi tonus-ioriă., tensiune),sindrom complex, de ordin
psihomotor, implicînd forma inerţiei sau stuporului c. (apropiat de catalepsie) şi forma acceselor motorii
paroxiste. Bolnavul trece, pe neaşteptate, de la o formă la alta şi aceasta, fie pe fondul conştiinţeiclare, fie în
condiţii de obnubillare, se manifestă prinrigiditate, negativism, mutism,anorexie, parabulie în alternanţăcu
supraexcitare, furie, agresivitate maniacală, urlete, e. este un simptom tipic pentru schizofrenie (mai ales, forma
catatonică), dar intervine uneori şi în encefalite,toxicoze, febră tifoidă ş.a. Se disting: c. lucidă şi c. oneroidă,şi
deasemenea c. ' Hrzie care apare prima dată la vîrsta adultă.Cea mai gravă formă este c.„mortală" care este
însoţită de febră, disfuncţii vegetative, modificări în formula sanguină, uremie.Poate fi provocată şiexperimental
prin substanţe psihodisleptice.
CATATONÍE -s.f. (Med.) Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în
anumite poziții, conduită stereotipă și stupoare mintală. [Gen. -iei. / < fr. catatonie, cf. gr. kata – în jos, tonos –
tensiune].
10
CECITATE- Incapacitate vizuala totala corespunzatoare unei acuitati vizuale sub 1/6 sau unui camp vizual sub 20
de grade; diminuarea acuitatii vizuale pana la pragul in care vederea reziduala este considerata a fi neglijabila.
CECITATE (engl. blindness)- Starea unei persoane lipsita de simtul vazului.
CECITÁTE- s.f. Absență a vederii datorită unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale căilor
nervoase sau ale centrilor vederii; ablepsie, orbire. ◊ Cecitate psihică = pierdere a capacității de recunoaștere a
obiectelor cu ajutorul văzului. Cecitate verbală = pierdere a capacității de a citi sau de a înțelege sensul limbajului
scris; alexie. Cecitate nocturnă = hemeralopie. – Din fr. cécité, lat. caecitas, -atis.
CERINŢE SPECIALE (nevoi speciale) – cerinţe specifice persoanei cu handicap sau cu dizabilităţi determinate
de existenţa handicapului, de natura şi gravitatea acestuia.
CERINTE EDUCATIVE SPECIALE - cerinte in plan educativ ale unor categorii de persoane, cerinte consecutive unor
disfunctii sau deficiente de natura intelectuala, senzoriala, psihomotrice, fiziologica etc. sau unor conditii
psihoafective, socioeconomice sau de alta natura (cum ar fi absenta medicului familial, conditii de viata precare,
anumite particularitati ale personalitatii copilului etc.) care plaseaza elevul intr-o stare de dificultate in raport cu
ceilalti din jur; aceasta stare nu-i permite o existenta sau o valorificare in conditii normale a potentialului
intelectual si aptitudinal de care dispune si induce un sentiment de inferioritate care accentueaza conditia sa de
persoana cu cerinte speciale; altfel spus, cerintele educative speciale solicita abordarea actului educational
pornind de la capacitatile elevului deficient sau aflat in dificultatea de a intelege si valorifica continutul invatarii, si
nu de pe pozitia profesorului sau educatorului care desfasoara activitatea instructiv-educativa in conditiile unei
clase de elevi mai mult sau mai putin omogene.
11
CERINTE EDUCATIVE SPECIALE -(C.E.S.) (Vrasmas) "desemneaza necesitatile educationale complementare
obiectivelor generale ale educatiei scolare, necesitati care solicita o scolarizare adaptata particularitatilor
individuale si/sau caracteristice unei deficiente (ori tulburari de invatare), precum si o interventie, prin
reabilitare/recuperare corespunzatoare".
Sursa :https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Copii-cu-nevoi-speciale-copii-83.php
CERINTE EDUCATIVE SPECIALE -(un concept care defineşte cerinţele specifice faţă de educaţie ale copilului
derivate sau nu dintr-o deficienţă.Aceste cerinte reies din particularităţile individuale de dezvoltare, învăţare,
relaţionare cu mediul, din experienţele anterioare ale copilului, din problemele sociale şi de existenţă ale lor.
Cerinţele educative speciale pot fi temporare sau se pot instala pentru totdeauna, apărînd la etapele cele mai
timpurii ale dezvoltării şi la toate nivelurile sistemului de educaţie.
Sursa: www.integration.ro consultat la data de 23.12.2020
CENTRU DE PLASAMENT – instituţie publică sau privată cu caracter socioeducativ şi medical unde sunt primiţi
şi asistaţi copii pe o perioadă variabilă, până la identificarea unor soluţii optime, în funcţie de situaţia
acestora.
CENTRU REZIDENŢIAL (de protecţie specială) – unitate de protecţie specială destinată mai ales persoanelor
adulte cu cerinţe speciale, unitate care, pe lângă serviciile de asistenţă (medicală, psihologică,
socială), asigură beneficiarilor cazare şi masă (de obicei, pe termen lung).
COMPENSARE – proces complex de reechilibrare a funcţionării organismului, în scopul adaptării la

solicitările mediului, pe baza legii unităţii şi interacţiunii părţilor componente ale unui sistem.
COMPENSARE sf [At: DA / Pl: ~sări / E: compensa] 1-2 Înlocuirea a ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal
ca valoare) Si: compensație. 3 Echilibrare Si: compensație. 4 Îndreptarea unui rău printr-un
bine Si: compensație. 5 Răsplătire Si: compensație. 6 Despăgubire. 7-8 (Fiz) Micșorare (sau anulare) a unui efect
12
sau a unei acțiuni Si: compensație. 9-10 (Med) Reducerea sau revenirea la o stare de funcționare normală, de
echilibru Si: compensație.
CONVULSIE – contracţie musculară generalizată şi involuntară cu mişcări dezordonate ale unui membru sau
ale întregului corp; contracţie musculară violentă, spasmodică, în absenţa controlului voluntar.
D
DEFICIENȚĂ - Insuficienta dezvoltare sau functionare a unui organ, sistem sau organism in ansamblu. Ex.
deficienta mintala, v. debilitate.
DEFICIENȚĂ -Pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri fiziologice,
anatomice sau psihologice; desemneaza o stare patologica, functionala, stabila sau de lunga durata, evidentiata
prin metode si mijloace clinice sau paraclinice (explorari functionale sau alte evaluari folosite de serviciile
medicale), ireversibila sub actiunea terapeutica si care afecteaza capacitatea de munca, deregland procesul de
adaptare si integrare la locul de munca sau in comunitate a persoanei in cauza.
DEFICIENȚĂ - (dupa Ph. Wood-1980) = pierderea sau alterarea unei structuri sau a unei functii (leziune
anatomica,tulburare psihologica ) rezultand in urma unei maladii, accident sau perturbare in evolutia normala
(batranetea), dar si ca urmare a unor carente psiho-afective (pierderea parintilor dar si neglijenta
psihopedagogica).Deficiente frecvente: auditive, vizuale, de limbaj,intelectuale etc.
Sursa: „Deficienta, incapacitate, handicap – ghid fundamental pentru protectia, educatia speciala, readaptarea si integrarea socio-
profesionala a persoanelor in dificultate” / prof. Dr. Constantin Rusu / edit. Pro Humanitate 1997
13
DEFICIENT- persoană cu o lipsă, o lacună morfofuncţională înnăscută sau survenită. Deficienţele sînt anomalii dar
nu reprezintă ceva patologic. Se disting d. senzoriali, motori şi mintali. Prin extensiune, se vorveşteşi despre d.
morali.
DEFICIÉNT-Ă -adj. Care este în deficit, în pierdere, în pagubă; care produce mai puțin decât trebuie.
// s.m. și f. Persoană cu unele defecte fizice sau psihice. [Pron. -ci-ent. / < fr. déficient, it. deficiente].
DEMUTIZARE – activitatea complexă de înlăturare a mutităţii cu metode şi mijloace specifice, prin

valorificarea căilor organice nealterate şi pe baza compensării funcţionale; are o componentă
didactică semnificativă şi presupune însuşirea celor trei componente ale limbajului: componenta
fonetică (articularea corectă a fonemelor şi a structurilor fonetice specifice fiecărei limbi), lexicul
(cuvintele care formează vocabularul unei limbi) şi structura gramaticală (setul de reguli care se
aplică în realizarea construcţiilor lexicale pentru o exprimare verbală corectă şi inteligibilă).
DIAGNOSTIC – proces complex de recunoaştere/identificare a unui proces, fenomen sau a particularităţilor

anatomice, fiziologice, psihologice şi patologice ale unei persoane folosind metode, procedee şi
tehnici specifice fiecărui domeniu care face obiectul diagnosticului; în sens larg putem vorbi despre o
tipologie diversă a diagnosticului: medical, funcţional, psihologic, pedagogic, social.
DIAGNOSTICUL PSIHOPEDAGOGIC -este stabilit de psiholog, psihopedagog sau pedagog şi constă în
realizarea psihodiagnozei, evaluare curriculară, prognostic şcolar şi profesional.
DIZABILITATEA/ DISFUNCTIA (INCAPACITATEA) -reprezinta orice restrangere, diminuare sau chiar o lipsa a unor
abilitati, capacitati actionale pe care ceilalti oameni le detin, prezinta, fara probleme in mod curent.
14
DIZABILITATE -Termen generic pentru deficiente, limitari de activitate si restrictii de participare, releva aspectul
negativ al interactiunii individ – context.
DIFICULTĂŢI DE ÎNVĂŢARE – particularităţi ale proceselor cognitive, limbajului, ortografiei şi citirii,

consecutive unor tulburări de percepţie, leziuni cerebrale, disfuncţionalităţi cerebrale minime etc.,
care afectează performanţa şcolară şi capacitatea copilului în înţelegerea şi asimilarea conţinuturilor
şcolare, fără a implica deficienţe senzoriale, mintale, neuromotorii, tulburări afective sau alte
afecţiuni organice grave.
DISARTRIE (gr. dys - greu, arilion — articulaţie), tulburare a. limbajului, caracterizată prin confuzie în articularea
cuvintelor, ca şi prin modificări ale ritmului, intonaţiei şi expresivităţii vocii. Se observă în unele boli ale sistemului
nervos, în paralizia generală progresivă, în unele intoxicaţii alcoolice. Este de origine cerebrală. Simptomele
dislalice grave sînt similare d. uşoare. Forma extremă a d. este anaitria, manifestată prin imposibilitatea
pronunţării cuvintelor.
DISARTRÍE s. f. tulburare de limbaj constând din articularea defectuoasă a cuvintelor. (< fr. dysarthrie)
DISCALCULIE-perturbare în mecanismele înţelegerii şi efectuării

operaţiilor de calcul la copii cu inteligenţă normală. D. este însoţită de tulburări ale
organizării spaţiale. Este o deficienţă tranzitorie şi remediala.
DISCALCULÍE- s. f. perturbare în învățarea calculului la copiii care posedă o inteligență normală. (< fr. discalculie)
DISFAZIE- în general, ceea ce în logopedie poartă denumire,! de „afazie", cu deosebirea că nu semnifică anularea
comunicării decît în cazuri foarte rare, bolnavii disfazici dorind întotdeauna să comunice. D. reprezintă tulburări
15
de limbaj (dis — diiicultate, tulburare, phasis — vorbire) care au la bază totdeauna o tulburare organică,
neuronală, de origine centrală, în generai fiind vorba de leziuni ale centrului vorbirii (în frontal 3, temporal şi
parietalul inferior), de natură vasculară, tumorală sau traumatică, în aprecierea tulburării comprehensiunii şi
expresiei limbajului, trebuie avut întotdeauna în vedere eliminarea unei stări psihotice, a unei stări profunde de
deteriorare cognitivă (demenţe) sau a unei nedezvoltări cognitive (oligofrenii). D. impun un tratament logopedic,
de reînvăţare a limbajului. în cadrul d. sînt descrise: surditatea verbală, intoxicaţia prin cuvîr.t, amnezia verbală,
parafazie, alexie sau cecitate verbală, dis^intaxia şi j.irgoiioj;j<'i;i.
DISFAZIE- (v. -fazie), s. f., tulburare a vorbirii; sin. afazie;
DISGRAFIE-perturbare a învăţării scrisului, anomalie a activităţii grafice exprimată în substituiri, omisiuni,

inversări de litereşi silabe sau fuziuni de cuvinte. D. se mai manifestă prin neregularitatea desenului literelor
şi dispunerea lor anarhică în pagină. Se consideră că la baza d. sînt deficienţe ale dezvoltării auzului fonematie şi
limbajului oral. deficiente motorii -:i.in unele cizuri, perturbai i emoţionale.D. se combate prin terapie
logopedică.
DISGRAFIE-tulburare de invatare a scrisului, in absenta unei deficiente intelectuale, senzoriale
sau tulburari psihiatrice.
http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/disgrafie_7067
DISLALIE -(gr. dys — dificil, lalein — a vorbi), tulburare a vorbirii, caracterizată prin deficienţe în pronunţarea unor
sunete sau grupe de sunete, vorbirea în ansamblul ei fiind normală. Formele de d. sînt variate: imposibilitatea
pronunţării unor sunete (r, s, z, j etc.), pronunţarea deformată, neclară, incorectă a unor sunete, înlocuirea
sunetelor care nu pot fi pronunţate cu alte sunete (r prin 1, v prin f), vorbire nazonantă etc, manifestări care ne
determină deseori să apreciem vorbirea cuiva ca fiind srsîită, peltică sau pe nas. D. este frecvent înlilnita în
copilărie. Este cauzata de anomalii sau leziuni , ale mecanismelor de fonaţie (ale limbii, din ţilor, buzelor, vălului
16
palatin et. de factori psihologici (imitări1 d. către copil a tulburărilor de voitare a părinţilor) sau de o educaţie
necorespunzătoare. ('< mutarea acestor tulburări se realizează prin aplicarea, unor metode şi procedee speciale
psihopedagogice de către logoped.
DISLALÍE- s. f. (Med.) Greutate în pronunțarea cuvintelor. – Din fr. dyslalie.
DISLEXIE- Dificultate specifică achiziţiei lecturii*,dislexia se manifestă prin frecvenţa şi persistenţa ezitărilor,
incomprehensiunilor, erorilor, inversiunilor de silabe, confuziilor de litere, mutilărilor de cuvinte, greşelilor
de limbaj scris, care vor persista adesea până la învăţarea ortografiei, toate acestea în ciuda unui nivel intelectual
normal. Aceste anomalii în achiziţionarea automatismelor lexicale şi grafice rămân într-un anumit sens
necunoscute. Deşi dezordinile afective sunt reţinute de mult timp de numeroşi autori (o mai mare frecvenţă
a dezordinilor afective, cel mai adesea de tip nevrotic, fiind constatate la dislexici în raport cu populaţiile-martori
sau de control), unii consideră că, chiar dacă ele există, aceste dezordini afective sunt secundare unei dezordini de
tip constituţional în favoarea căreia putem reţine caracterul familial al cazurilor de dislexie, frecvenţa mai mare
(oricare ar fi studiile) la băieţi şi în fine unele elemente neurofiziologice. Totuşi rămâne de ştiut dacă este vorba
de transmiterea ereditară a unei incapacităţi particulare de percepere a lecturii sau dacă corespunde unor
tulburări familiale mai generale privind limbajul sau organizarea cognitivă. In faţa acestor puncte de vedere
diferite, un mare număr de clinicieni actuali încearcă să rezolve această problemă fie scindând dislexia în două
grupe de patogenii diferite, fie considerând dislexia o dezordine plurifactorială. In practică, asocierea
unei reeducări ortofonice* şi a unei psihoterapii este metoda terapeutică preconizată numai dacă nu există vreo
tulburare afectivă care trebuie cercetată cu grijă. A. Braconnier
ROLAND DORON - FRANCOISE PAROT DICTIONNAIRE DE PSYCHOLOGIE © Presses Universitaires de France, 1991
DISLEXÍE- sf [At: DN2 / Pl: ~ii / E: fr dyslexie] Tulburare nervoasă, constând în dificultatea de a citi și a înțelege
ceea ce se citește.
17
DISMELIE -Este o tulburare de dezvoltare a embrionului, care conduce la dezvoltarea anormala de membrelor.
Sursa: Santé Guérir : Encyclopédie médicale ||DYSMELIE
DISMELIE - s. f., dezvoltare anormală a membrelor;
DIZARMONIC-Termen care, luat în sens general, exprimă decalajul tranzitoriu dintre diferitele sectoare aflate în
joc în dezvoltarea* copilului.Mai precis : 1. adjectiv folosit pentru explicarea, în debilităţile* şi deficienţele*
mentale, a variaţiei posibile în cadrul tulburărilor intricate care reprezintă insuficienţa intelectuală, tulburările de
personalitate şi tulburările instrumentale. Această dizarmonie se poate concepe dintr-o perspectivă statică:
debilitatea dizarmonică, sau dintr-una dinamică: deficienţa dizarmonică în care locul fiecăruia dintre aceste
elemente se poate modifica în funcţie de evoluţie. Dizarmonia evolutivă subliniază, alături de tendinţa puternică
la gândirea simbolică, importanţa dificultăţilor din viaţa afectivă şi relaţională; 2. termen utilizat în legătură cu
anumite tulburări de adolescenţă, pentru caracterizarea insuficienţelor grave ale procesului de simbolizare
(dispraxie, disgnozie, discronie) la adolescenţi nedebili, dar psihopaţi. Referinţa psihopatologică este fie aceea a
sechelelor de carenţă* afectivă precoce, fie cea a unui proces depresiv contemporan cu tulburările.A. Braconnier
DOBÂNDIREA DE ABILITĂŢI – schimbări intervenite la nivelul individului ca o consecinţă a măsurilor

terapeutice, recuperatorii şi a receptării modificărilor ambientale produse de intervenţia
serviciilor/programelor de sprijin/suport, care favorizează un nivel optim de autonomie şi participare
a persoanei cu cerinţe speciale la activităţi socioprofesionale.
E
ECOLALIA - Termen medical care păstrează din definiţia ecoului caracterul de repetare. Aceste fenomene de
repetare se observă în câmpul limbajului; se vorbeşte de ecolalie pentru a desemna la un subiect repetarea
automată a cuvintelor care i se adresează, fără să pară că le înţelege sensul. Acest fenomen este
18
considerat automat căci este involuntar, fără intenţie aparentă şi rupt de activitatea în curs. Pur descriptiv, acest
termen poate la fel de bine să califice un semn frecvent al unor boli neurologice (mai ales demenţele*) sau să
desemneze un simptom* al unor patologii psihiatrice, mai ales al schizofreniilor*. Identic din pună de vedere
descriptiv, el este probabil diferit din punctul de vedere al mecanismelor sale de producere
de la o patologie la alta.M.-C. Hardy-Bayle
ECOLALIA - s. f. Simptom al unor boli nervoase care se manifestă prin repetarea ca un ecou a cuvintelor
interlocutorului. ♦ Repetarea automată a vorbelor altuia. – Din fr. écholalie.
ENCEFALITA -proces inflamator afectand portiuni cerebrale, datorita unor cauze variate: virale, bacteriene,
chimice ( mai ales infectioase, dar si toxice, ca in alcoolism, sau alergice), subacute sau cronice. Dupa straturile
sau componentele cerebrale afectate, e. antreneaza diverse tulburari vegetative, motorii, intelectuale si
psihocomportamentale.
ENCEFALITA -Actiune inflamatorie cu etiologie variata a tesutului nervos central caracterizata prin leziuni
alternative ale celulelor gliale si tulburari ale functiilor cerebrale.
ETIOLOGIE - (gr. aitia-cauză,logos-ştiinţă), disciplină care studiază cauzele unui fenomen (înspeţă — maladii)
dezvăluind originileşi evoluţia sa. Psihosomatic am susţine e. psihică a diverse maladii somatice.
ETIOLOGÍE - s. f. Ramură a medicinii care studiază cauzele și factorii care determină apariția diverselor boli. [Pr.: -
ti-o-] – Din fr. étiologie.
ETIOLOGIE – sistem de cauze care determină apariţia unor stări anormale sau a unor afecţiuni/boli,
evidenţiind originea şi evoluţia acestora; include factori genetici, fiziologici, psihologici, de mediu,
socioculturali etc.; în funcţie de localizarea sistemului cauzal, putem întâlni etiologie endogenă (de
19
origine internă, din interiorul organismului) şi etiologie exogenă (de origine externă, din afara
organismului).
EXPERIMENT PSIHOPEDAGOGIC- metodă a pedagogiei şi psihologici pedagogice constînd din modificarea unor
elemente de conţinut, metodică sau organizare în procesul instructiv-educativ în vederea surprinderii efectelor
produse asupra evoluţiei psihice, şi comportamentului elevilor. E.p. se desfăşoară în condiţiile fireşti ale activităţii
şcolare şi deci nu cu un caracter artificial.
F
FACTORI FACILITATORI – factori din mediul unei persoane care, prin absenţa sau prezenţa lor, ameliorează
funcţionarea şi reduc dizabilitatea; exemplificări: existenţa ambilor părinţi, familie nucleară, familie
lărgită, familie organizată (căsătorie), relaţii intrafamiliale armonioase, familie percepută ca mediu
securizant de către copil, stare de sănătate bună a familiei, condiţii materiale suficiente care asigură
minimul de calitate vieţii, mediul educaţional favorizant, participare şi integrare în viaţa comunitară,
accesul la servicii (de sănătate, educaţionale, sociale, speciale) în funcţie de nevoi, existenţa
resurselor comunitare şi sociale, cât şi managementul eficient al acestora, politici coerente integrative
de protecţie a copilului şi a familiei etc.
H
HANDICAP -Dezavantaj social, rezultat dintr-o deficienta sau incapacitate, care limiteaza sau impiedica
indeplinirea unui rol intr-un context social, cultural, in functie de varsta, sexul sau profesia persoanei respective;
altfel spus, handicapul este o functie a relatiei dintre persoanele cu incapacitate si mediul lor de viata, fiind
20
evidentiat atunci cand aceste persoane intalnesc bariere culturale, fizice sau sociale, impiedicandu-le accesul la
diferite activitati sau servicii sociale care sunt disponibile in conditii normale celorlalte persoane din jurul lor.
HANDICAP -dezavantaj, rezultand dintr-o deficienta sau incapacitate, care impiedica sau pune in imposibilitate pe
individ sa-si indeplineasca un rol normal (in raport cu varsta, sexul, factorii sociali si culturali)
profesionala a persoanelor in dificultate” / prof. Dr. Constantin Rusu / edit. Pro Humanitate 1997
HANDICAPARE - denumire data situatiilor in care unii subiecti sunt dezavantajati in raport cu semenii lor, datorita
faptului ca au o deficienta senzoriala, motorie, mintala sau orice alta infirmitate. In categoria handicapatilor sunt
inclusi subiectii care sunt orbi, surzi, surdomuti, a celor cu infirmitati motorii (schiopi, paralitici), precum si cei cu
diferite forme de inapoiere mintala. In dorinta de a veni in ajutorul acestor subiecti, au fost create diverse
metode si procedee educative, care sa le usureze situatia, si care sa-i apropie cat mai mult posibil de omul fara
deficiente. Tehnica moderna este din plin folosita in construirea unor instrumente, diapozitive, echipamente, care
coroborate cu procedeele educative contribuie la reducerea gradului de deficienta sau la facilitarea proceselor de
compensare. Educatia deficientelor se face in institutii speciale, unde se realizeaza pentru copil un invatamant
adaptat infirmitatii respective, iar pentru adult se depun eforturi in vederea readaptarii lui la o noua profesiune.
Prin extensie, handicapata este considerata orice persoana care este pusa intr-o situatie foarte dezavantajoasa ei.
HEMERALOPIE -defecţiune a vederii, numită popular „orbul găinilor", constînd din absenţa capacităţii de vedere
crepusculară şi nocturnă, datorită blocării congenitale su.i survenite a sistemului batonaşelor din retină, în
condiţiile funcţionării normale a vederii diurne prin intermediul sistemului conurilor. H. poate fi datorată şi
avitaminozei A.
HEMERALOPIE -Insuficienţă de adaptare la obscuritate, manifestându-se printr-o deficienţă a vederii nocturne
sau crepusculare (vedere scotopică, chiar mesopică). Se disting hemeralopii congenitale, cu ereditate dominantă
21
sau recesivă, şi hemeralopii dobândite prin avitaminoză A sau prin degenerescentă retiniana. „ _ .R. Genicot
HIPERACUZIE - acuitate auditivă superioară, ieşită din comun; subiectul înregistrează cele mai slabe sunete. Opus
hipoacuziei
HIPERACUZIE-hiperacuzii, s. f. Acuitate auditivă ieșită din comun. – Din fr. hyperacousie.
HIPOACUZIE- diminuare a capacităţii auditive. Termenul este întrucîtva ambiguu, deoarece desemnează toate
formele de scădere a auzului, atît a celor uşoare, discrete, cît şi a celor severe. în general, noţiunea este folosită în
cazurile acelor subiecţi care aud greu, care au auzul tulburat, dar care pot distinge sunetele suficient să înţeleagă
cuvîntul rostit. H. copilului poale influenţa negativ însuşirea şi folosirea corectă a limbajului, iar mai tîrziu —
şcolaritatea.
HIPOACUZÍE - s.f. Slăbire a acuității urechii, a auzului; surditate. [Pron. -po-a-, gen. -iei. /
< fr. hypoacousie, cf. gr. hypo – sub, akouein – a auzi].
HIPOACUZIE – diminuare a capacităţii auditive care influenţează negativ însuşirea şi folosirea corectă a
limbajului.
HIPOTONIE - stare de slab tonus muscular sau nervos; opusa hipertoniei.

HIPOTONÍE s. f. 1. scădere a presiunii osmotice. 2. diminuare a tonicității musculare. (< fr. hypotonie)
22
I
IMBECILITATE - deficienţă grava în dezvoltarea mintală; estr congenitală şi se situează, sub raportul gravităţii,
între debilitatea mintală şi idioţie. Se apreciază că dezvoltarea mintală a unui imbecil nu depăşeşte nivelul mintal
al unui copil normal de 7 ani. Cel afectat de i. este, parţial, educabil. El poaufi învăţat să so autoservească, să
respecte normele de comportare igenice şi civilizate şi chiar să efectueze operaţii simple, de
muncă manuală.
IMBECILITATE - arierare mentală ce corespunde la o vârstă mentală situată între 3 şi 7 ani şi la un coeficient
intelectual între 30 şi 50.Imbecilul este incapabil să-şi poarte de grijă pentru nevoile sale şi să înveţe să
citească.Libajul oral şi memoria sunt puţin dezvoltate, are nevoie de supraveghere constantă.
Sursa :dictionar-medical/definitie-imbecilitate.html consultat la data de 23.12.2020
INADAPTARE- nerealizare a adaptării la un minimum de cerinţe sociale de ordin practic, şcolar sau moral din
cauza unor deficienţe native sau survenite ale copilului sau tînărului şi din cauze ce ţin de familie şi ambianţă. Este
un fenomen grav atît pentru societate cît şi pentru individ, care preocupă conducerile de stat şi experţii în
psihologie, pedagogie şi sociologie. După R. Lafon, fenomenul de i. cuprinde atît de handicapaţii (deficienţii)
motori, senzoriali şi intelectuali cît şi pe copiii şi tinerii cu grave perturbări de comportament. în
afara i. cauzată de infirmităţi şi disfuncţii somatice există o alta de ordin psihic implicînd perturbări ale
afectivităţii, insta- bilitate, puerilism, iniaturitate, intelect de limită, logopatn. intîrzieri si . de asemenea, prin
erori de educaţie, stări prenevrotice şi prepsihotice, deformări caracteriale, vagabondaj şi delincventă.
Combaterea şi remisiunea fenomenelor de la copii şi tineri implica şcoli speciale, sisteme de reeducare şi, în
genn)h», măsuri de optimizare a, familiei şi activităţii de integrare socială. Psihologii au sarcini privind depistarea
şi diagnosticarea cazurilor şi, de asemenea, propunerea metodelor de compensare, reeducare şi psihoterapie.
INADAPTARE- (in-adaptare este un cuvant compus, construit din aplicarea negatiei contradictorii „in„ =non sau
ne ) pozitivitatii notelor conceptuale ale adaptarii.
23
profesionala a persoanelor in dificultate” / prof. Dr.Constantin Rusu / edit. Pro Humanitate 1997
INADAPTARE – consecinţa directă a deficienţei sau incapacităţii care diminuează ori limitează gradul de
manifestare socială a persoanelor cu dizabilităţi; se poate manifesta sub diverse forme: inadaptare
propriu-zisă, marginalizare, inegalitate, segregare, excludere.
INCAPACITATE – o pierdere, o diminuare totală sau parţială a posibilităţilor fizice, mintale, senzoriale etc.,
consecinţă a unei deficienţe care împiedică efectuarea normală a unor activităţi. Indiferent de forma
de manifestare (fizică, senzorială, mintală etc.), incapacitatea conduce la modificări de adaptare, la un
anumit comportament adaptiv, la performanţe funcţionale care determină forme, mai mult sau mai puţin grave,
de autonomie personală, profesională sau socială; altfel spus, incapacitatea reprezintă
perturbarea capacităţii de îndeplinire normală a unei activităţi sau a unui comportament şi poate avea
un caracter reversibil sau ireversibil, progresiv sau regresiv.
INCAPACITÁTE- s. f. Lipsă de capacitate, neputință de a face ceva; p. ext. lipsă de aptitudini, de pregătire, de
îndemînare; nepricepere, nedestoinicie. Înfățișînd în roman pe unul din nobilii cei mai buni, Turgheniev pare a-și
fi propus a arăta incapacitatea aristocraților ca pătură socială conducătoare. SADOVEANU, E. 239. ◊ Incapacitate
de muncă = neputința de a munci (din cauza unei boli sau a unui accident). Cetățenii Republicii Populare Romîne
au dreptul la asigurare materială la bătrînețe, în caz de boală sau incapacitate de muncă. CONST. R.P.R. 37. ♦
(Jur.) Starea unei persoane care nu are capacitatea legală de a-și asuma sau a exercita (fără încuviințare) anumite
drepturi sau obligații.
INFIRMITATE - diminuare sau lipsă a unor funcţii importante ale organismului; poate fi congenitală sau dobîndită.
I. este incurabilă însă organismul poate fi supus unei reeducări sau compensări. I. poate fi motrice, mentală, viscerală (insuficienţele
mentale, hemiplegiile, ataxia, cecitatea şi surditatea, diabetul, cardiopatiile şi pneumopatiile).
24
INTEGRARE – includerea persoanelor cu cerinţe speciale în procesele sociale generale şi într-un mediu cât
mai normal posibil; presupune planificarea riguroasă şi controlată a unui mediu în care persoanele cu
dizabilităţi să poată beneficia efectiv de principiul egalităţii şanselor în raport cu persoanele obişnuite
din jur.
INTEGRÁRE - s. f. 1. acțiunea de a (se) integra; integrație. ◊ reuniune a mai multor părți într-un singur tot. ◊
fuzionare a unor întreprinderi economice. ♦ ~ economică = proces de intensificare a interdependențelor
economice dintre diferite state ale lumii. 2. (mat.) determinarea integralei unei funcții sau a soluției unei ecuații
diferențiale. 3. capacitate a sistemului nervos de a realiza interacțiunea între diferite părți ale organismului, ca și
între acesta și mediul ambiant. (< integra)
INTEGRARE- proces biologic, neurologic şi psihic de cuprindere,asimilare, implicare a unui element (impuls,
semnal, operaţie, informaţie) de către alt element unificator şi supraordonat. C';.'-
prindere şi închidere într-au tot a ceva ce devine astfel parte componentă a întregului fi dobindcţl: proprietăţi
speeiice rezultate di ainteracţiunea şi interdependenţa cu celelalte părţi componente. I. aceeasi caracteristică
pentru activitatea sistemului nervos (J.H. Jacks.m, Ch. Sherington, l'avlov; şi e.-tr totodată un principiu al activităţii
psihice considerate: ca sistem hipercomplex cu organizare ierailiică.
Aşa cum cortexul implicat in i. tuturor proceselor ce se realizeazăin instanţele nervoase tubordoinle
lot aşa conştiinţa, ginIdirea, sentimentele integrează actele psihice elementare prin asimilare (la o schemă) sau
comprimare (însumare) şi prin raportare dinamică la un model simbolic superior. întotdeauna i. se realizează
prin sinteză şi simbolizare. în acest sens este edificatoare relaţia dintre noţiune şi seria percepţiilor
corespunzătoare, dintre noţiunea de gen şi cea de speţă. j, Vîgotski punea i. la baza modelului denumit „piramida
noţiunilor". C.G. Jung explică prin i. elaborarea personalităţii care astfel apare ca un suprasistem.
Conexiunileinverse mijlocesc mereu proceselede i.
25
K
KINETOTERAPIE – acţiune întreprinsă în vederea refacerii organismului după unele afecţiuni şi traumatisme
care au influenţă negativă asupra mobilităţii segmentelor corpului, prin folosirea mişcării sub diferite
forme de tratament.
KINETOTERAPÍE- s. f. Ansamblu de tratamente pentru redarea funcției unor părți ale corpului prin mobilizare, la
persoanele accidentate sau bolnave. – Din fr. kinetothérapie.
L
LATERALITATE- predominare funcţională a unuia din segmentele simetrice ale aparatului locomotor şi organelor
de .simţ asupra altora, aşa cum, de regulă, domină mîna dreaptă, tot aşa după cum o dovedeşte B. Ananiev,
domină sub anumite raporturi unul din ochi, una dintre urechi, fenomenul fiind necesar în ordinea coordonării
intrafuncţionale şi implicînd predominarea unor mecanisme din emisfera cerebrală corespunzătoare. După B.
Ananiev prin asimetria funcţională a organelor perechi de simţ se realizează accentuări cu rol foarte important în
perceperea tridimensională a spaţiului şi în genere în selectivitatea
psihică.
LATERALITATE – prevalenţa funcţională a unuia dintre segmentele simetrice ale corpului (dreaptă sau stângă)
LIMITĂRI ALE ACTIVITĂŢII – dificultăţi pe care o persoană cu dizabilităţi le poate avea în executarea
activităţilor; pot oscila de la forme uşoare la forme severe în ceea ce priveşte calitatea, cantitatea şi
maniera de execuţie.
LOGOPEDIE – disciplină psihopedagogică de studiere şi reeducare sau terapie corectivă a limbajului prin
26
metode şi procedee specifice, adecvate fiecăreia dintre tulburările de limbaj.
LOGOPEDIE- disciplină psihopedagogică consacrată studierii şi reeducării sau terapiei corective
a limbajului deficient sau handicapat 1. propune metode procedee adecvate fiecăreia din tulburările de limbaj.
M
MANAGEMENT (al unităţii de protecţie specială) – proces complex de planificare, organizare, conducere,
coordonare a activităţilor şi administrare a resurselor (materiale, umane, financiare etc.) la nivelul
unităţilor/instituţiilor de protecţie specială a persoanelor cu cerinţe speciale, în baza prerogativelor
legale.
MANAGEMENT DE CAZ – metodă de coordonare a tuturor activităţilor de asistenţă şi intervenţie desfăşurate
în interesul persoanei aflate în dificultate şi al familiei sale.
Această metodă contribuie la reducerea problemelor care pot apărea din cauza fragmentării serviciilor
şi intervenţiilor, fluctuaţiei de personal sau coordonării inadecvate a ofertanţilor de servicii necesare
persoanei în dificultate.
MACROCEFALIE – anomalie caracterizată printr-un craniu cu dimensiuni superioare datelor antropometrice

corespunzătoare vârstei, consecutiv hidrocefaliei sau prezenţei unor sindroame specifice (sindromul
Sotos, sindromul Ruvalcaba, sindromul acrocalosal, agenezia de corp calos, sindromul Dandy-
Walker, boala Canavan, boala Alexander, sindromul X fragil etc.).
MACROCEFALÍE- macrocefalii, s. f. Malformație congenitală caracterizată prin alungirea craniului și dezvoltarea
lui excesivă în comparație cu corpul. – Din fr. macrocéphalie.
Sursa: DEX-ONLINE consultat la data de 23.12.2020
27
MICROCEFALIE – anomalie caracterizată printr-un craniu cu dimensiuni inferioare datelor antropometrice
corespunzătoare vârstei, din cauza sinostozei premature a suturilor craniene, infecţiilor intrauterine, radiaţiilor,
sindroamelor cu dezvoltare anormală, bolilor degenerative, fenilcetonuriei materne şi alcoolismului matern.
MIOPIE- (gr. niyops, mvein — a închide; ops — ochi), tulburare a vederii, denumită în limbajul curent vedere
scurtă, caracterizată prin imposibilitatea de a vedea obiectele aflate la oarecare distanţă. Este cauzată de
creşterea capacităţii de refracţie a cristalinului sau alungirii globului ocular, care determină focalizarea razelor
paralele, într-un punct aflat înaintea retinei, astfel îneît imagineapare neclară, estompată. M. se corectează cu
ajutorul lentilelor divergente.
MIOPÍE- miopii, s. f. Tulburare a vederii caracterizată prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la
distanță; miopism. ♦ Fig. Incapacitate de a vedea lucrurile în toată complexitatea lor. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myopie.
Sursa: DEX-ONLINE consultat la data de 23.12.2020
MONGOLISM- afectiune congenitala caracterizata printr-o importanta intarziere in dezvoltare si un facies care
evoca tipul mongol. Aceasta maladie mai este numita si "sindromul Down" (de la numele medicului englez care a
descris-o in 1866) sau "trizomie 21", intrucat din 1959, in urma cercetarilor lui R. Turpin, J. Lejeune si M. Gauthier,
se stie ca ea se datoreaza prezentei supranumerare a unui cromozom (trei cromozomi 21, in loc de doi, cum este
normal). Incepand de la varsta de treizeci de ani, se observa la mongolieni aceleasi leziuni cerebrale (placi senile,
degenerescenta neurofibrilara si granulovaculara) ca in maladia lui Alzheimer. Inca nu se cunosc cauzele acestei
aberatii cromozomice relativ frecvente (aproximativ 1 la 650 de nasteri). Varsta parintilor, mai ales cea a mamei,
are un rol cert aici: o treime din mongolieni se nasc din mame in varsta de peste patruzeci de ani. Sunt in general
copii docili si afectuosi, sensibili la muzica, uneori perfectibili, la care o familie devotata, ajutata de o echipa
specializata, poate sa dezvolte anumite posibilitati.
28
MONGOLÍSM- s. n. Boală congenitală cauzată de prezența unui cromozom suplimentar și care se caracterizează
prin debilitate mintală și printr-un facies de tip mongoloid (2). – Din fr. mongolisme.
Sursa: DEX consultat la data de 23.12.2020
MONGOLISM -(BOALA 'LUI LANGDON-DOWN), boală congenitală,caracterizată prin întîiziere în dezvoltarea
psihică Sicorporală şi printr-o conformaţi.'deosebită a feţei. Copiii bolnavi Sînt afectuoşi, cu o tendinţă
pronunţatăspre imitaţie, dar nivelulmintal este foarte redus. Majoritateacazurilor se datoresc unei anevu ploidii
— unui cromozom suplimentar(trisomie 21).
MUTISM -Califică o absenţă a limbajului în afara circumstanţelor organice lezionale care împiedică facultatea
vorbirii (surdo-mut, afazic, purtător de leziuni ale sistemului fonator) şi excluzând stările de lipsă a achiziţiei. Un
număr considerabil de circumstanţe psihopatologice pot induce un mutism şi pierderea indiciului preţios pe care-
1 constituie discursul în clinica psihiatrică face adesea dificilă detectarea cauzei mutismului. Condiţiile în care a
survenit simptomul şi comportamentul* observabil al bolnavului capătă, în acest context, o deosebită
importanţă.
MUTÍSM s.n. Stare a celui care este mut. ♦ Atitudine de tăcere; muțenie; (p. ext.) tăcere încăpățânată.
[< fr. mutisme, cf. lat. mutus – mut].
MUTITATE- stare defectuasă caracterizată prin imposibilitatea vorbirii. M. este datorată unei leziuni în zona
corticală a limbajului, asociată cu leziuni ale aparatului auditiv.
MUZICOTERAPIA- Utilizarea muzicii pentru tratamentul maladiilor mentale datează din Antichitate, dar
muzicoterapia n-a luat forma sa actuală decât în jurul anilor 1950. In sens larg, termenul se aplică tuturor
tehnicilor psihomuzicale bazate pe catharsis* sau pe condiţionare*, în care sunetul şi muzica sunt asociate cu alte
tehnici (relaxare*, hipnoză* etc). într-un sens mai restrâns, muzicoterapia este definită prin utilizarea sunetului şi
29
a muzicii ca mediere într-o psihoterapie* individuală sau de grup, implicând o parte de verbalizare, chiar de
interpretare*. Procedeele comportă în special ascultarea (muzicoterapie receptivă) şi producţia sonoră şi
muzicală cu ajutorul instrumentelor puse la dispoziţia pacientului/ pacienţilor (muzicoterapie activă). Indicaţiile
sunt variate, mergând de la tulburările psihotice* cele mai masive la tulburări legate de sfera muzicală (cântat
fals, lipsă de ureche, lipsa simţului ritmului). J.-M. Petot
MUZICOTERAPÍE -s. f. Tratament al unor boli nervoase cu ajutorul audițiilor muzicale. – Din fr. musicothérapie.
Sursa: DEX consultat la data de 23.12.2020
N
NISTAGMUS -(gr. nystagiues -aţipire), stare patologică şi sincronică a globilor oculari ce se deplasează rapid pe
verticală, orizontală sau rotativ; se datoreşte contracţiilor spastice ale muşchilor ochilor, perturbare cu originea
în creierul mic şi aparatul vestibular; stări de n.'pot interveni facultativ şi la normali, în urma fixaţiei îndelungate a
ochilor asupra unor obiecte apropiate. Nistagmograful, dispozitiv de înregistrare a mişcărilor ochilor, în urmărirea
sau lectura unor obiecte şi a textelor.
NISTAGMUS – oscilaţii ritmice ale globilor oculari care se deplasează rapid pe verticală, orizontală sau
circular, din cauza unor contracţii spastice ale muşchilor globilor oculari cu origine în cortex şi în
aparatul vestibular.
O
ONTOGENEZĂ- procesul de dezvoltare individuală (după unii, întreaga desfăşurare a vieţii de la naştere şi pînă la
moarte), în plan organic, neuropsihic şi psihosocial, în decursul o. se produce maturarea şi intervine adaptarea şi
integrarea socială, educaţia şi instrucţia, care au un rol decisiv în construirea conştiinţei şi personalităţii umane.
30
Legea iui Haeckel: „ontogenia repetă filogenia" referitoare la forme şi pusă în evidenţă prin studiul embrionului,
are în psihologie o valoare cu totul relativă.
ONTOGENEZĂ – dezvoltare individuală a organismelor vii care cuprinde toate transformările organismului,
de la stadiul de embrion şi până la sfârşitul existenţei sale.
ORTOFONIE- vorbire corect coordonată. Specialiştii care-i învaţă să vorbească pe copiii surzi sînt denumiţi
ortofonişti.
ORTOFONIE – domeniu de activitate care se ocupă cu emisia corectă a sunetelor/fonemelor şi învăţarea
pronunţiei de către elevii cu deficienţe de auz, în vederea realizării comunicării orale inteligibile.
ORTOFONIE -In sens etimologic, reeducare a vorbirii*. Mai general, acest termen desemnează câmpul vast al
terapeuticilor limbajului*. La intersecţia psihologiei, medicinei, pedagogiei* şi lingvisticii*, ortofonia acoperă
ansamblul demersurilor referitoare la reeducarea* atât a limbajului oral, cât şi alimbajului scris, la copii ca şi la
adulţi.
P
PALILALIE- vorbire repetată involuntar şi inutil; acelaşi cuvînt sau frază este repetată de mai multe ori în şir.
PALILALÍE -s. f. (Med.) Tulburare a vorbirii care constă în repetarea involuntară a unuia sau a mai multor cuvinte
dintr-o frază. – Din fr. palilalie.
PARAFAZIE -Perturbare afazică a limbajului oral care duce la utilizarea unui cuvânt eronat fie în cursul discursului,
fie în timpul repetiţiei, fie atunci când se denumeşte ceva. Raporturile între cuvântul indicat şi cuvântul eronat,
31
subînţelegând transformări, devieri, permit să fie deosebite: parafazii fonemice (sau literale) care afectează
unităţile sonore (sau foneme) ale cuvântului — ciolocată pentru ciocolată —; parafazii verbale (înlocuirea unui
cuvânt cu altul) printre care se constată parafazii semantice în care cuvântul eronat şi cel just au relaţii de sens,
parafazii morfologice în care cuvântul eronat are o formă sonoră apropiată de cea a cuvântului just.
PARAFAZÍE- parafazii, s. f. (Med.) Tulburare maladivă de vorbire caracterizată prin substituirea și deformarea
cuvintelor. – Din fr. paraphasie.
PARALIZIE- disfuncţie musculară, incapacitatea muşchilor de a se contracta, în urma perturbării inervaţiei, a

disocierii dintre aferentaţie şi eferentaţie. Poate fi organică, periferică (atonică, atrofică), centrală (spastică., în
cazul lezării fascicolului piramidal)dar şi histeroidalâ sau emoţională, de natură psihogenă. V. Behtcrev a dovedit
că o serie de forme ale p. sînt cauzate de întreruperea impulsurilor aferente de la muşchi, de desensibilizarea
acestora, ceea ce face imposibilă închegarea reacţiilor circulare. În consecinţă, s-a elaborat terapia, de restabilire
a aferentaţiei prin masaje, mişcări ale membrului imobilizat, stimulaţii tactile şi electrice.
PARALIZÍE- paralizii, s. f. (Med.) Boală care se manifestă prin pierderea totală sau parțială a posibilității de mișcare
și a sensibilității corpului sau a unei părți a lui; dambla. ♦ Paralizie infantilă = poliomielită. – Din fr. paralysie.
PAREZĂ – deficit motor parţial, de intensitate uşoară sau moderată; paralizie parţială, incompletă,
manifestată prin diminuarea forţei musculare care permite mişcări de amplitudine redusă; poate avea
mai multe forme: hemipareză (este afectată o jumătate a corpului), monopareză (afectat un singur
membru/segment), parapareză (afectate membrele inferioare) şi tetrapareză (sunt afectate toate
membrele corpului).
32
PARÉZĂ -s.f. Lipsă de activitate a unui organ. ♦ (p. ext.) Paralizie ușoară incompletă, care permite mișcări de
amplitudine redusă; parezie. [Cf. fr. parésie < gr. paresis – slăbire].
PERSOANE CU HANDICAP – sunt, potrivit legii, „acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor
lor fizice, senzoriale, psihice, mintale, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale laviaţa socială,
potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi culturali proprii, necesitând măsuri de protecţie specială în
sprijinul integrării lor sociale şi profesionale” (Legea nr. 519/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 102/1999, privind protecţia specială a persoanelor cu handicap).
PERSOANE CU HANDICAP (Persoană) care are o infirmitate. 2. (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-
o întrecere (sportivă). – V. handicapa.
PREVENIRE – proces de eliminare/limitare a cauzelor care au favorizat sau au determinat apariţia unei
deficienţe, de identificare a mijloacelor şi practicilor care să micşoreze gravitatea dizabilităţilor, astfel
încât să se ajungă la o intervenţie precoce asupra efectelor acestora, precum şi de reducere a
consecinţelor şi prejudiciilor asociate cu dizabilitatea.
PREVENIRE- sf [At: LEG. EC. PL. 279 / Pl: ~ri / E: preveni1] 1 Avertizare făcută cuiva asupra consecințelor neplăcute
sau primejdioase ale unor acțiuni. 2 Luare din timp a unor măsuri pentru a evita, a împiedica, a opri dificultăți,
neplăceri, primejdii viitoare Si: (rar) prevenție (7). 3 (Rar) Îndeplinire cu solicitudine a unor dorințe, intenții,
înainte ca acestea să fi fost formulate de cineva Si: (înv) prevenință (1).
PROGRAM DE ABILITARE – reuniune structurată de obiective şi acţiuni destinate persoanelor cu dizabilităţi, cu

scopul final de a dezvolta la maximum potenţialul fizic, psihic şi social al acestora.
33
PSIHOPEDAGOGIE -Termen a cărui apariţie la începutul secolului al XX-lea nu poate surprinde, întrucât părea de
la sine înţeles atunci raportul privilegiat al pedagogiei* cu psihologia, considerată capabilă de reînnoirea
cunoaşteriisubiectului educaţiei: copilul. Acest privilegiu este contestat la sfârşitul secolului. Realităţile educaţiei
ţin tot atât sau chiar mai mult de o sociopedagogie, a cărei absenţă din inventarul ştiinţelor ar demonstra forţa
ideologiei psihologiste. Psihopedagogia este una dintre abordările posibile ale situaţiei educative, cea care ia în
Termen a cărui apariţie la începutul secolului al XX-lea nu poate surprinde, întrucât părea de la sine înţeles atunci
raportul privilegiat al pedagogiei* cu psihologia, considerată capabilă de reînnoirea cunoaşterii subiectului
educaţiei: copilul. Acest privilegiu este contestat la sfârşitul secolului. Realităţile educaţiei ţin tot atât sau chiar
mai mult de o sociopedagogie, a cărei absenţă din inventarul ştiinţelor ar demonstra forţa ideologiei psihologiste.
Psihopedagogia este una dintre abordările posibile ale situaţiei educative, cea care ia în consideraţie
componentele sale psihologice : caracteristicile indivizilor şi grupelor de apartenenţă, relaţiile profesor-elev.
articularea conţinuturilor şi metodelor cu procesele individualizate ale învăţării* etc. D. Hameline
R
REABILITARE – proces global şi continuu de intervenţie iniţiat pentru a sprijini persoanele cu dizabilităţi în
dezvoltarea personală şi integrarea totală obţinută pe baza unor obiective definite şi cu durată
limitată; altfel spus, o reuniune coerentă de mijloace, servicii de sprijin şi de asistenţă acordate într-o
manieră simultană sau succesivă persoanelor cu dizabilităţi pentru reinserţia socială a acestora;
procesul trebuie să aibă ca finalitate includerea persoanei într-o viaţă profesională şi socială cât mai
normală posibil, orientată către un loc de muncă plătit, adaptat capacităţilor sale şi în care să îşi poată
valorifica la maximum potenţialul aptitudinal şi profesional.
REABILITARE BAZATĂ PE COMUNITATE (RBC) – termen care acoperă serviciile oferite persoanelor cu dizabilităţi
34
şi familiilor acestora în comunitate sau chiar la domiciliu, şi nu în centre sau instituţii specializate;supervizorii (în
acest caz, conceptul se referă la voluntari sau persoane din comunitate care au o pregătire specială) pot efectua
vizite la domiciliul familiilor sau se pot întâlni cu persoanele care prezintă dizabilităţi şi cu familiile acestora în
centre locale pentru a le oferi consultanţă şi sprijin.
REPREZENTANT/APARŢINĂTOR AL PERSOANEI CU DIZABILITĂŢI/HANDICAP – persoană din afara unităţii de

protecţie specială care acţionează în numele şi în interesul beneficiarului de servicii (persoana cu dizabilităţi),
atunci când respectivul nu poate face acest lucru; poate fi un membru al familiei, un prieten sau o altă
persoană împuternicită în acest sens.
S
SERVICII DE DEZVOLTARE PERSONALĂ ŞI SOCIALĂ – reprezintă serviciile orientate, în mod special, asupra
obiectivelor care includ promovarea activă a interacţiunilor şi relaţiilor între beneficiari, precum şi asupra
dezvoltării capacităţilor care să ducă la implicarea autonomă în cadrul comunităţii a acestora; include acţiuni care
pun în valoare funcţionarea independentă, formarea la beneficiari a deprinderilor personale, maturizarea fizică şi
emoţională, socializarea, comunicarea, dezvoltarea capacităţilor cognitive şi vocaţionale.
SERVICII DE SPRIJIN – reprezintă, în general, toate acele intervenţii care au incidenţă asupra mediului fizic şi
social şi, indirect, asupra reabilitării sau integrării unei persoane cu dizabilităţi în viaţa socială şi comunitară;
echipamente sau alte servicii proiectate şi dezvoltate pentru a ajuta beneficiarii să realizeze obiectivele de
autonomie şi independenţă personală şi integrare în comunitate.
SINCINEZIE – mişcare involuntară a unui membru, asociată cu mişcarea voluntară a membrului de partea
35
opusă, care afectează coordonarea motorie a segmentelor corpului prin tremurături şi spasme,parazitând
anumite acte motorii.
SINCINEZÍE - s.f. (Med.) Mișcare automată, involuntară a unui membru paralizat al corpului cu ocazia unei mișcări
voluntare a unui membru sănătos. [Gen. -iei. / < fr. syncinésie, cf. gr. syn – cu, kinesis – mișcare].
SINDACTILIE – malformaţie congenitală caracterizată prin prezenţa degetelor unite/alipite la nivelul mâinii
sau piciorului.
SINDACTILÍE- s. f. Malformație congenitală a mâinii sau a piciorului constând în lipirea a două sau a mai multor
degete între ele prin sudarea părților moi, oasele rămânând separate. – Din fr. syndactylie.
SINDROM DOWN- afectiune malformativa datorata unei aberatii cromosomiale (cel mai frecvent trisomia 21)
caracterizata prin arierare mentala si anomalii morfologice, din care cea mai caracteristica este faciesul
mongoloid, ochii bridati, radacina nasului aplatizata, buze groase, gura cazuta; se pot asocia si alte malformatii ale
inimii, oaselor, etc. Sinonim mongolism (Y John. medic londonez 1828 - 1896)
SINDROM LANGDON DOWN – afecţiune genetică cromozomială caracterizată prin dismorfie particulară,
întârziere în dezvoltarea psihică şi aberaţie cromozomială (trisomia cromozomului G 21).
SINDROM USHER – grup eterogen de mutaţii autozomale recesive, având drept consecinţă surditatea/hipoacuzia
congenitală, asociată cu retinopatia pigmentară progresivă.
36
SINDROMUL USHER - este o afecțiune genetică ce presupune asocierea hipoacuziei neuro-senzoriale cu retinita
pigmentară. Deși este considerat ca fiind o boală rară, sindromul Usher este cea mai frecventă afecțiune care
asociază surditatea și orbirea, fiind caracterizată prin surdocecitate.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sindromul_Usher
SPASM – contracţie bruscă, puternică, repetitivă, involuntară a unui muşchi sau grup de muşchi, asociată
cu alte mişcări involuntare care parazitează activitatea.
SPASM – este o contracție involuntară bruscă ce poate avea loc la nivelul unui mușchi, al unui grup de mușchi sau
al unui organ (de exemplu, spasmul arterial coronarian). Un spasm muscular poate fi cauzat de multe condiții
medicale, inclusiv distonia. De cele mai multe ori, este cauzat de un dezechilibru hidroelectrolitic.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Spasm
SPINA BIFIDA – malformaţie congenitală a canalului vertebral, întâlnită mai ales în regiunea lombo-sacrală
şi caracterizată prin lipsa suturilor la nivelul arcurilor vertebrale.
SPINA BIFIDA – malformatie congenitala a coloanei vertebrale caracterizata prin lipsa de sudura a arcurilor
vertebrale, situat de obicei in regiunea lombara si sacrala.
http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/spina-bifida_2418
STRABISM – tulburare de coordonare a musculaturii oculare extrinsece, caracterizată prin deviaţia axei
vizuale la nivelul ochiului, urmată de afectarea vederii binoculare.
STRABISM – (din greacă στραβός strabos "încrucișat") este o afecțiune oculară în care se manifestă o deviație a
unei axe oculare în raport cu cealaltă. Aceasta implică de obicei o lipsă de coordonare între mușchii extraocular
care împiedică focalizarea fiecărui ochi la același punct în spațiu și previne buna vedere binoculară, fiind afectată
negativ percepția în profunzime a spațiului. Strabismul poate fi fie o tulburare neurologică de coordonare a
ochilor fie o tulburare musculară. Ochiul mai slab de obicei după un timp încetează să mai trimită semnale
37
creierului, rezultând astfel fenomenul de ambliopie. Poate apărea la 2-5 % dintre copii. Strabismul poate fi
transmis ereditar.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Strabism
SURDITATE- pierdere totală sau parţială a capacităţii de a auzi, cauzată de boli sau anomalii ale
diverselor segmente ale analizatorului auditiv.
SURDITÁTE- surdități, s. f. 1. Infirmitate congenitală sau dobândită, care constă în imposibilitatea (totală sau
parțială) de a percepe sunetele; surzenie.
SURDITATE DE PERCEPŢIE- este determinată de leziuni ale cohleei şi ale căilor nervoase. Audiţia este foarte
diminuată pentru vocea înaltă şi abolită pentru vocea şoptită.
SURDITATE DE TRANSMISIE - este cauzată de leziuni ale aparatului timpano-oscicular. Audiţia este uşor
modificată pentru vorbirea puternică şi foarte diminuată pentru vorbirea şoptită, corespunzîncl triadei lui Bezold;
ridicarea limitei inferioare acîmpului auditiv; 2) mărirea conductibilităţii osoase (Rinne negativ); 3) Weber
labralizat la urechea cea mai surdă.
SURDITATE PSIHICĂ (AGNOZIE AUDITIVĂ) formă de surditate în care percepţia auditivă funcţionează. Deficitul
constă în neputinţa de a identifica sursele sonore şi de a-l diferenţia (de ex. : nu distingi sunetul unui clopot de cel
produs de un motor ele automobil).
SURDOMUTISM - Surditate congenitală sau precoce care împiedică achiziţia* normală a limbajului*.Datorită unei
pedagogii* speciale, surdomuţii pot dobândi, începând de la 5 sau 6 ani, un limbaj gestual pe care-1 folosesc între
ei şi pot să utilizeze în parte şi limba orală. Copiii surdomuţi cunosc mai puţine cuvinte decât copiii de aceeaşi
vârstă care aud. Până la vârsta de 6 luni, vocalizările* lor nu se deosebesc de cele ale copiilor care aud. Ei reuşesc
mai puţin bine decât cei care aud în experienţele asupra percepţiei de figuri complexe implicând etichete verbale
38
şi de asemenea în cele asupra extensiunii conceptelor*. Totuşi gândirea operatorie* se dezvoltă în cazul lor cu
mai puţină întârziere decât la nevăzători. J. Piaget, datorită opiniei sale asupra caracterului subordonat al
limbajului în dezvoltarea operatorie, tinde să pună accentul pe rezultatele care minimizează această întârziere.
Unele observaţii recente contribuie la a-i da o importanţă mai marcată. în sfârşit, trebuie subliniat faptul că
limbajul surdomuţilor folosit în Statele Unite (ASL, Ameslan sau American Sign Language) a putut fi predat cu un
anumit succes la cimpanzei. E. Jalley
T
TAHIFEMIE- formă patologică de hiperactivitate verbală, constînd în accelerarea exagerată a ritmului verbal,
îngreunînd astfel mult comprehensibilitatea comunicării. Apropiat ca sens de termenul tahilalie în care se reflectă
ritmurile accelerate ale civilizaţiei tehnice. Simptom în stările maniacale.
TAHIFEMÍE - tahifemii, s. f. (Med.) Manifestare patologică constând în accelerarea exagerată a ritmului vorbirii. –
Din fr. tachyphemie.
TAHILALIE – tulburare de ritm în vorbire care se caracterizează prin pronunţie rapidă a sunetelor şi cuvintelor,
îngreunând astfel posibilitatea de înţelegere a mesajelor în actul comunicării.
TAHILALIE – tahilalii, s. f. (Med.) Vorbire precipitată, cu debit mare de cuvinte, care conduce la articulare
defectuoasă și incompletă. – Din fr. tachylalie.
TELEOPSIE- fenomen ce însoţeşte tulburările vizuale în spaţiu, tradus prin supraestimarea profunzimii (adîncimii),
celelaltedimensiuni spaţiale rămînînd intacte.
39
TELEOPSÍE s. f. defect de vedere constând în perceperea obiectelor la o distanță mai mare decât sunt în realitate.
(< engl. teleopsie)
TERAPIE – formă de intervenţie condensată şi intensivă care urmăreşte ameliorarea capacităţilor de

afirmare a disponibilităţilor de muncă şi învăţare ale unei persoane cu dizabilităţi, în limita
posibilităţilor sale intelectuale şi/sau fizice, prin măsuri complexe şi complementare de natură
medicală, psihologică, pedagogică şi socială, pentru a satisface exigenţele unui mediu de viaţă
obişnuit; din această perspectivă putem întâlni mai multe tipuri de terapie: terapie ocupaţională,
terapie cognitiv-comportamentală, terapie centrată pe client, terapie de timp liber, terapia mediului,
terapie de expresie, terapie prin joc etc.
TERAPÍE s. f. Metodă folosită pentru a vindeca o anumită boală.
TRISOMIE - Patrimoniul genetic al fiinţei umane este constituit din 22 perechi de cromozomi*, numerotate de la 1
la 22, cărora trebuie să li se adauge doi cromozomi sexuali. Trisomiile constituie o aberaţie cromozomică,
datorată unor accidente în cursul meiozei sau în timpul primelor diviziuni ale zigotului. Mai precis, la trisomici se
poate detecta un cromozom supranumerar în anumite poziţii ale cariotipului. Până în prezent s-a putut observa
un al treilea cromozom în poziţiile 13, 18 sau 21. Aceste trei aberaţii genetice sunt însoţite întotdeauna de o
înapoiere mentală profundă. Trisomiile 13 şi 18 sunt rare, desigur pentru că ele prezintă un mare risc de
mortalitate neonatală, chiar embrionară. Trisomia 21 sau mongolismul este cea mai frecventă (1 la 650 sau 700
de naşteri). îmbătrânirea maternă este singurul factor etiologic cunoscut până în prezent.
TRISOMIE - Stadiu genetic patologic caracterizat prin prezenta in celule a unui cromozom supranumerar asezat in
vecinatatea celor doi cromozomi omologi de acelasi tip. Se manifesta clinic prin malformatii diverse, adesea
complexe, care variaza dupa grupul la care apartine cromozomul supranumerar.
40
TUTELĂ – responsabilitate acordată unei instituţii sau unei persoane care are sarcina de a suplini absenţa
părinţilor/familiei unui copil; se poate prelungi după majorat în anumite cazuri de deficienţă mintală.
TUTELÁ- vb. I. tr. A avea grijă, a proteja, a supraveghea; a patrona. [< it. tutelare].
V
VÂRSTĂ MENTALĂ - termen introdus de Binet pentru a diferenţia nivelul intelectual infantil de vîrsta cronologică.
V.m. se stabileşte însă prin calculul statistic al performanţelor intelectuale de care sînt capabili copiii normali la
anumite vîrste, obţinînd astfel un sistem de etalon are aproximat genetic. în testările individuale se constată apoi
dacă este o coincidenţă între vîrsta cronologică şi v.m,, dacă aceasta este superioară sau inferioară
primei.
VÂRSTĂ MENTALĂ- Varsta mentala se stabileste insa prin calculul statistic al performantelor intelectuale de care
sunt capabili copiii normali la anumite varste, obtinand astfel un sistem de etalonare aproximat genetic.
https://www.psychologies.ro/cuvant/virsta-mentala?v=f5b15f58caba
41
Bibliografie:
 Alois Ghergut/“Sinteze psihopedagogie speciala”/Editura Polirom/2013
 Paul Popescu Neveanu/dictionar de psihologie/Editura Albatross/1978
 Roland Doron - Francoise Parot/ Dictionnaire De Psychologie © Presses Universitaires de France, 1991
 Deficienta, incapacitate, handicap – ghid fundamental pentru protectia, educatia speciala, readaptarea si
integrarea socio-profesionala a persoanelor in dificultate” / prof. Dr.Constantin Rusu / edit. Pro Humanitate
1997
 Santé Guérir : Encyclopédie médicale ||DYSMELIE
 Mărginean I, Calitatea vieţii percepute în România în Mărginean I, Bălaşa A, (2002):Calitatea Vieţii în
România. Bucureşti: Editura Expert. P61-84
 Dictionar medical, L.Manuila, A.Manuila, M. Nicolim; Edit. CERES, Bucuresti,1997
 https://dexonline.ro/
 https://www.psychologies.ro
 https://ro.wikipedia.org
 https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Copii-cu-nevoi-speciale-copii-83.php
 www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical
42

Minidicionar de Termeni Psihopedagogie

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Minidicionar de Termeni Psihopedagogie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINIDICȚIONAR DE TERMENI

Papuc (Dulcianu) Andreea Cornelia

ACTIVITATI IDEOMOTRICE - ansamblu al modificărilor neuromusculare, evidente în timpul reprezentării unor

COMPENSARE – proces complex de reechilibrare a funcţionării organismului, în scopul adaptării la

DEMUTIZARE – activitatea complexă de înlăturare a mutităţii cu metode şi mijloace specifice, prin

DIAGNOSTIC – proces complex de recunoaştere/identificare a unui proces, fenomen sau a particularităţilor

DIFICULTĂŢI DE ÎNVĂŢARE – particularităţi ale proceselor cognitive, limbajului, ortografiei şi citirii,

DISCALCULIE-perturbare în mecanismele înţelegerii şi efectuării

DISGRAFIE-perturbare a învăţării scrisului, anomalie a activităţii grafice exprimată în substituiri, omisiuni,

DOBÂNDIREA DE ABILITĂŢI – schimbări intervenite la nivelul individului ca o consecinţă a măsurilor

HIPOTONIE - stare de slab tonus muscular sau nervos; opusa hipertoniei.

MACROCEFALIE – anomalie caracterizată printr-un craniu cu dimensiuni superioare datelor antropometrice

PARALIZIE- disfuncţie musculară, incapacitatea muşchilor de a se contracta, în urma perturbării inervaţiei, a

PROGRAM DE ABILITARE – reuniune structurată de obiective şi acţiuni destinate persoanelor cu dizabilităţi, cu

REPREZENTANT/APARŢINĂTOR AL PERSOANEI CU DIZABILITĂŢI/HANDICAP – persoană din afara unităţii de

TERAPIE – formă de intervenţie condensată şi intensivă care urmăreşte ameliorarea capacităţilor de

S-ar putea să vă placă și