RECENZIE DE CARTE

Titlul lucrării: Educație și frontiere sociale: Franța, România, Brazilia, Suedia

Volum coordonat de: Monique de Saint Martin și Mihai Dinu Gheorghiu
Editura: Polirom 2011, Iași, România
Nr. de pagini: 262
ISBN: 978-973-46-1872-9

Cuvinte cheie: anchetă, bricolaj, clase sociale, educație, frontiere sociale

Lucrarea Educație și frontiere sociale: Franța, România, Brazilia, Suedia este rezultatul
unui efort colectiv al unei echipe internaționale de cercetători, efort coordonat de Monique de
Saint Martin și Mihai Dinu Gheorghiu care au coroborat munca de teren desfășurată pe durata a
trei ani în patru țări: Franța, România, Brazilia și Suedia.
Volumul inițial al lucrării a apărut în Franța în anul 2010 cu titlul Éducation et frontières
sociales. Un grand bricolage publicată de editura pariziană Michalon. Ediția în limba română,
lucrarea care face obiectul prezentei recenzii, a fost publicată în anul 2011 de editura Polirom și
prezentată pentru prima dată publicului larg din România, la Iași, în data de 18 ianuarie 2012.
Alături de coordonatorul lucrării, Mihai Dinu Gheorghiu, profesor la Facultatea de Psihologie și
Științele Educației din cadrul Universității Al. Ioan Cuza din Iași, profesor asociat în cadrul
Centrului de Sociologie Europeană din Paris, au participat la lansare prestigioase nume
românești din zona cercetării psihosociologice cum sunt profesorii Adrian Neculau1, Nicu
Graviluță2 și psihologul Iulian Glica (Suplimentul de cultură, 2012).
Lucrarea respectă în cea mai mare parte conținutul ediției din limba franceză, principala
modificare vizând atribuirea unei ponderi mai importante cercetării realizate în România. O
atenție specială s-a acordat traducerii în limba romană, realizată de poetul și editorialistul Dinu
Adam.
Cartea este structurată în trei părți și zece capitole, precedate de o introducere care
prezintă conceptul central al lucrării, cel de frontieră socială. Reținem în continuare câteva
elemente care definesc conceptul.
Frontierele sociale jalonează lumea socială marcată și împărțită, ele „delimitează grupuri

1
Profesor titular la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei,
membru fondator al Observatoire Européen des Répresentations Sociales;
2
Profesor titular la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultăţii de Filozofie și Științe Social-politice,
Coordonator al Seminarului de Cercetare Interdisciplinară a Religiilor şi Ideologiilor (S.C.I.R.I.);
1
sociale, spații de tranzit, zone de schimb, precum și locuri de excludere sau segregare” (p. 13).
Frontierele sociale sunt uneori vizibile, de natură materială (un fluviu, o stradă, un cartier),
alteori sunt instituite și oarecum ascunse (precum diferențele de drepturi, poziție sau origine
socială). Funcțiile pe care le îndeplinesc frontierele sociale sunt deopotrivă de „dominare,
disciplinare sau de segregare”, cât și de „protecție socială, de apărare a unui teritoriu, de
menținere a unei identități comune” (p. 15). Scopul lucrării este acela de a descrie procesele de
învățare care contribuie la formarea și ajustarea lor permanentă, autorii concentrându-și atenția
asupra educației nonformale desfășurată în cadrul asociațiilor extrafamiliale și informale, în viața
familială de zi cu zi, fără a face, însă, abstracție de educația școlară, instituționalizată.
În primul capitol Frontiere sociale. De la reflecție la punerea în practică a unui concept,
autorii Mihai Dinu Gheorghiu și Denis Merklen realizează o trecere în revistă a teoriilor care
conturează termenul de frontieră socială. Conceptul a fost utilizat inițial de Charles Tilly. Potrivit
lui, frontierele sunt mecanisme sociale care explică mobilitatea și schimbarea (p. 35). Frederick
Barth explică dinamica frontierelor sociale, acestea nefiind „etanșe, nu sunt niciodată ocluzive, ci
mai mult sau mai puțin fluide” (p. 34). Ele permit definirea apartenenței la un grup și delimitarea
lui. Potrivit lui Andreas Wimmer, frontierele sociale se constituie doar când cei implicați au
„hărți mentale” similare, când „felurile de a vedea lumea corespund modalităților de acțiune în
lume” (p. 35). Michele Lamont consideră frontierele „marcaje morale produse de hărțile mentale
ale membrilor diferitelor clase sociale”, caracterul simbolic al acestora fiind subliniat în lucrările
lui Christian Topalov (p. 36). Frontierele sociale pot fi, în același timp, frontiere geografice,
politice, frontiere între state și frontiere între diferite clase sociale. Indivizii și grupurile sunt
implicate într-un amplu proces de securizare în interiorul propriilor granițe.
Educația este plasată de autori în centrul celui de-al doilea capitol. Pascale Gruson și
Judit Vari realizează o prezentare retrospectivă a principalelor teorii care au marcat reformele
educaționale din Franța și Statele Unite. Îi avem ca exponenți pe Emile Durkheim cu a sa viziune
magistrocentristă care postulează necesitatea asimetriei dintre educatori și copii, privilegindu-i
pe primii, și John Dewey care consideră că „învățarea nu are valoare doar dacă lasă un loc
reciprocității și întrebărilor sau inițiativelor copilului” (p. 53). Autorii evidențiază rolul decisiv al
educației în ceea ce privește raportarea la propriile frontiere, dorite sau impuse, dar și efectele
discriminatorii ale sistemului educațional care contribuie în anumite situații chiar la instituirea
unor noi frontiere sociale (p. 55).
Partea doua a lucrării, formată din patru capitole, tratează in extenso rezultatele anchetei
realizate în Franța la familii de imigranți (capitolul III), și familii aparținând claselor populare
(capitolul IV), claselor de mijloc (capitolul V) și burgheziei (capitolul VI). Anchetele realizate și
prezentate în lucrare pun în lumină trei motive. Primul vizează poziția ocupată de familiile
2
studiate în spațiul geografic și social, al doilea motiv tratează timpul și spațiul, evidențiind istoria
fiecărei familii, al treilea motiv fiind rezervat relațiilor dintre generații față în față cu educația pe
care au primit-o părinții și o transmit mai departe copiilor.
Ultima parte, intitulată Diversitatea jocurilor de frontieră: Brazilia, Suedia, Franța,
România, prezintă o analiză comparată a transformărilor care au avut loc în cele patru țări.
Transformările sunt marcate de dimensiuni, experiențe politice și preconcepții destul de diferite
de la o țară la alta.
Astfel, reforma sistemului de învățământ din Brazilia pare să fi contribuit la accentuarea
frontierelor dintre clasele sociale. Învățământul de stat nu reușește să concureze cu cel privat, în
privința calității și diversității programelor educaționale (pp. 157-158). Clasele sociale superioare
se remarcă prin preferința pentru învățământul privat în detrimentul celui subvenționat de stat
încă accesibil și claselor populare. Angajată într-o dinamică de creștere economică și dezvoltare
tehnologică, Suedia, prin intermediul sistemului bancar, creditează cu dobândă mică
împrumuturile pentru efectuarea studiilor. Acest lucru pare să susțină creșterea claselor mijlocii
și diminuarea păturilor populare, jumătate din populație aparținând claselor mijlocii. În Franța,
frontierele care despărțeau clasele sociale la începutul secolului XX au devenit în mod manifest
mai puțin etanșe. Frontiere considerate „stabilite și stabile au fost bulversate” de schimbările din
domeniul economic și tehnologic (p. 183). Clasa socială de mijloc din România este încă afectată
de tranziția către economia de piață și democrație. Stabilitatea sau creșterea nu caracterizează
clasa mijlocie, ea reprezintă mai curând o frontieră, fiind alcătuită din „grupuri sociale în
ascensiune sau în declin” caracterizate prin „diversitate, mobilitate, prin aspirații, prin diferențele
pe care le revendică fată de clasele populare, prin normele și valorile pe care îți dorește să le
împartă cu păturile superioare” (p. 191).
Ancheta transpusă în această lucrare a fost judicios desfășurată din punct de vedere
metodologic. În cadrul capitolelor sale, regăsim ilustrativ ample fragmente din cadrul
interviurilor realizate în cele patru țări. Caracterul științific și aplicativ recomandă lucrarea
Educație și frontiere sociale: Franța, România, Brazilia, Suedia specialiștilor și studenților
aparținând mai multor arii de cunoaștere socio-umană: psihologie socială, sociologie
educațională, antropologie, pedagogie comparată, asistență socială, filosofie.

Bibliografie
Suplimentul de cultură, (2012). Intilnire cu Mihai Dinu Gheorghiu la Libraria Orest Tafrali din
Iasi. http://www.suplimentuldecultura.ro/index/afisStire/3304 [accesat în data de 3.04.2012].
Monique de Saint Martin & Mihai Dinu Gheorghiu (Coord.), (2011). Educație și frontiere
sociale: Franța, România, Brazilia, Suedia. Iași: Polirom.
3