ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

ROMÂNIA ȘI PROVOCĂRILE
EDUCAȚIEI INTERCULTURALE

COORDONATOR: CONF. UNIV. DR. STĂICULESCU CAMELIA

ABSOLVENT: SAENCO S ZINAIDA

saenco1zina@gmail.com

București,
2017
 ”Omul este o fiinţă cu o singură aripă de aceea nu putem zbura decât în doi. Pentru asta
…caută un prieten”

Paulo Coelho

Trăim într-o lume a confuziilor, o lume care se află într-o permanentă mișcare, o lume
care de-a lungul anilor a fost transformată de schimbările ce s-au sacadat, lucrurile considerate a fi
morale în alte timpuri, precum deţinerea de sclavi, rasismul sau homofobia –ajungând a fi
respinse în zilele noastre de public. Totul din jurul nostru se schimbă, însă cu toate că conceptul
de “schimbare” devine tot mai întâlnit în present, valorile precum Adevăr, Frumos și Bine, pe
care vechii greci îşi întemeiau existenţa, rămân a fi de o inalterabilă actualitate.
Societatea contemporană se confruntă cu o serie de probleme majore precum resursele
limitate de materii prime și de energie, cu creșterea demografică, cu adâncirea decalajului dintre
țările bogate și cele sărace, cu deteriorarea continuă a mediului înconjurator și cu tensiunile
interetnice, fiind bine cunoscut faptul că acestea au drept sursă necunoaşterea suficientă a
actorilor prezenți pe aceeași scena din punct de vedere cultural.
Fiind parte componentă a Uniunii Europene, România este preocupată de problemele
comune ale comunității din care face parte, spațiul românesc fiind deasemenea populat de mai
multe grupuri minoritare, aşezate aici în diverse împrejurări istorice, reprezentând un mozaic
cultural.
După evenimentele din 1989, au apărut o serie de conflicte etno-culturale deschise, în
special între români şi maghiari sau români şi romi (chiar şi conflicte între români, subiecți ai
aceluiași grup etnic însă care aparţin unor confesiuni diferite (a se vedea disputele apărute între
ortodocşi şi romano-catolici)). În lucrarea prezentă se consideră că aceste disensiuni (reale,
virtuale sauimaginare) se pot atenua sau chiar aneantiza printr-o educaţie prealabilă pentru
interculturalitate, prin introducerea în învățământ a educației interculturale, care să producă
transformări adânci în raport cu specificul fiecărei țări, astfel crescând calitatea educației și
imprimând caracterul prospectiv.
În fața problemelor complexe ale societății românești actuale, tot mai multă lume
conștientizează importanța educației interculturale și consideră că aceasta reprezintă parte
esențială a demersului în soluționarea acestora. Societatea româneasca în ansamblul ei a devenit
treptat, pe parcursul ultimului deceniu, tot mai constientă de propria ei diversitate culturală și,
mai mult de atât, această diversitatea nu mai este considerată o fatalitate, un blestem al istoriei, ci
o oportunitate, o bogație ce trebuie să fie valorificată în beneficiul general. Umberto Eco afirmă
că “Frumuseţea cosmosului este dată nu numai de unitatea în varietate, ci şi de varietatea în
unitate”, raționament ce justifică ideea expusă anterior.
Esențialitatea educației interculturale este dată în primul rând de stabilitatea societății și
șansele ei de dezvoltare durabilă, întru-cât aceasta ne învață cum să traim în armonie împreună, în
același spațiu, și în al doilea rând, pentru că promovează egalitatea, respectul și deschiderea
spre comunicare cu „celalalt”. Dumnezeu ne-a creat în diversitate. Fiecare are calea sa şi trebuie
respectat (Dunga, 2016).
Prin implementarea proiectelor de educație interculturală în școli ar putea fi îmbunătăţit
aspectul relaţional al locuitorilor ţării noastre, conferind o dimensiune nouă raporturilor
interumane cotidiene și diminuând considerabil tendinţele egocentriste, pragmatismele extreme
precum şi fenomenele de marginalizare psiho-sociale.

1. EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ – CONSIDERAȚII TEORETICE.

Datorită intensificării fenomenului migrației, educația interculturală a devenit un concept

frecvent abordat atât la nivel național cât și internațional, acesta reprezentând un proces complex
ce cuprinde o serie de elemente și dimensiuni diferite, ceea ce sporește gradul de dificultate a
definirii și anticipării acestuia.

Termenul de educație interculturală are accepţiuni diferite din punct de vedere

pedagogic, fiind o problemă ce pune accent pe atitudine şi pe modul de abordare a diferențelor
culturale.

În literatura de specialitate “educația interculturală” are în vedere ca aceasta să formeze

persoane capabile să aprecieze diversele culturi, care se stabilesc intr-o societate tradițională și
deci să accepte să evolueze în contact cu aceste culturi, pentru ca această diversitate să devină un
element pozitiv, care să îmbogățească viața culturală, socială și economică a mediului. (C.
Cucoș, 2001, p. 159).

Interculturalitatea se impune în învăţământul modern ca o necesitate spre a răspunde

cerinţelor de educaţie ale societăţii contemporane, prin dezvoltarea interesului elevilor faţă de
aspecte interculturale, prin dezvoltarea atitudinii de empatie culturală şi interculturală, ceea ce
conduce la înţelegerea alterităţii şi a refuzului discriminării.

O altă definiție a acestui concept prezentată de autori straini este “educația interculturală
încearcă să raspundă, de fapt, provocării lumii contemporane, dinamicii societății în care trăim,
aceasta însemnând: interacțiune, schimb, comunicare, cooperare, penetrarea barierelor culturale,
solidaritate, încredere, respect reciproc, recunoașterea valorilor, a modurilor de viață, a
reprezentărilor simbolice care intervin la un moment dat între multiplele aspecte ale aceleiași
culturi și între culturi diferite în timp și spațiu ( P. Dassen, C. Perregoux, M. Rey, 1999, p. 39).

1.1. PERSPECTIVELE EDUCAȚIEI INTERCULTURALE

Una din perspectivele educației interculturale este cea a soluționării conflictelor
economice, istorice și sociale care includ o componentă culturală (Coord.Cace, 2007, p.62-70).
În urma realizării unor studii de observație, s-a constatat faptul că lipsa comunicării spirituale
generează și menține starea conflictuală și de tensiune, iar una dintre condițiile esențiale pentru
reducerea acestora este reprezentată de identificarea și menținerea liniilor de comunicare
interculturală.
Educația interculturală poate fi abordată din perspectiva conflictelor ca fiind o soluție
împotriva rasismului, intoleranței sociale și xenofobiei care poate fi folosită ca un instrument
de control a acestora. Educând populația în spirit intercultural, tendințele de disprețuire, de
neacceptare a opiniilor diferite, valorilor, comportamentelor și tradițiilor sunt evitate. Din acest
punct de vedere, interculturalismul este considerat a fi un instrument de promovare a șanselor
egale, de respectare a drepturilor omului și de dezvoltare a democrației.

O altă abordare a interculturalismului este din perspectiva relației dintre cultura

dominantă și subculturile diferitelor grupuri etnice, care traiesc în aceeași spațiu geografic,
respectând și transmițând valorile de bază ale culturii dominante.
În definirea acestei perspective trebuie sa pornim de la analiza conform căreia cultura
este un fenomen dinamic, reconstruit continuu pe baza diferitelor experiente ale generațiilor. O
anumită cultură are numeroase subculturi, cultura fiind rezultatul integrarii dinamice a culturii
dominante și a subculturilor, care pot fi reprezentate de: minoritățile etnice, persoanele cu nevoi
speciale, membrii unor generații, grupuri cu credințe religioase diferite de cele ale majorității,
persoane care practică o anumită profesie etc..

Cea de-a treia perspectivă este reprezentată de conturarea identității personale,

educația interculturală pornind de la observarea persoanelor care interacționează între ele.
Menținerea unei relații sociale poate fi un pic dificilă deoarece fiecare persoana are un mod
propriu de a gândi, de a acționa, de a simți și percepții diferite asupra realității.
Indivizii au capacitatea de a dezvolta strategii diferite în cadrul relațiilor interpersonale:
fie să își asume relații și deschidere față de alții, fie de retragere în sine, de apărare a identității și
culturii personale.
Identitatea apare ca rezultat al interacțiunii dintre dimensiunea socială și individuală a
ființei umane și este o structură complexa ce se formează pe parcursul întrgii vieți, prin
interacțiunea cu alte persoane, prin diferențiere și implică combinarea următoarelor elemente:
  modul în care ne vedem pe noi înșine, imaginea de sine;
 modul în care suntem percepuți de către cei ce ne înconjoară;
 modul în care suntem tratați de către cei din jur;
 modul de comportament prin care ne vor cunoaște ceilalți.
Un individ, un grup social, o comunitate poate avea mai multe identități în același timp,
anumite roluri sociale, stiluri de viață și manifestări colective.

Educația interculturală din perspectiva expusă anterior, presupune atât dezvoltarea

propriilor valori cât și respectul pentru diversitate și valorizarea culturilor diferite.

Perspectiva deschiderii față de valorile multiple vizează în principal integrarea

individuală într-o lume polimorfă și dinamică. Această abordare contribuie la dezvoltarea
individualității prin volorizarea unor trasaturi unice, care trebuie să fie cunoscute, dezvoltate și
care vin în sprijinul societății asigurându-i coerența, solidaritatea și funcționalitatea.
În acest caz putem vorbi despre educația multiculturală, menită să clarifice identitatea
etnică a persoanelor și să promoveze pluralismul cultural, aprecierea de către ceilalți, reducerea
prejudiciilor și stereotipurile, implicarea în egelă măsură în instituțiile sociale și societate
multiculturală, reprezentată de grupuri de culturi, etnii, naționalități, religii diferite care
locuiesc pe același teritoriu dar care nu este necesar să interacționeze, diferențele fiind văzute
deseori și utilizate ca un argument pentru discriminare.
Educația interculturală din perspectiva identității culturale a grupurilor sociale.
Grupurile sociale sunt dinamice și interacționează în permanență între ele. Pe baza acestor
interacțiuni, este posibil să apară fenomenul de aculturație, care reprezintă activitatea de a
împrumuta caracteristici patologice, comportamente sau valori dintr-un alt grup atunci când un
individ sau un grup este prins între două culturi diferite sau contradictorii și se simte respins în
special de propria sa cultură și nu de noua cultură (Coord. Cace, 2007, p.62-70).
Gradul de aculturație este influiențat de:
 nivelul și amplitudinea educației formale (ani obligatorii de învățământ școlar)
 amploarea domeniul interacțiunilor sociale și de muncă
 vârsta la începerea relațiilor cu diferite grupuri sociale
 statutul socio-economic al persoanelor care aparțin grupurilor

1.2. EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ: OBIECTIVE ȘI PRINCIPII

Societatea contemporană este o societate mobilă caracterizată prin diversitate și
schimbare. Problema coabitării împreună este din ce în ce mai abordată în societatea modernă și
reprezintă cel de-al treilea pilon al educaţiei, acesta referindu-se la deprinderea de a trăi
împreună cu ceilalţi, „prin dezvoltarea cunoaşterii celuilalt, a istoriei sale, a tradiţiilor şi a
spiritualităţii sale”( Delors, Paris, p.18). În condițiile existenței unei societăți democratice,
Comisia Internaţională pentru educaţia secolului XXI pune tot mai mult accentul pe dezvoltarea
unui proces de socializare sănătos, care să permită generațiilor să deprindă abilităţi de bază,
generând o convieţuire paşnică cu grupuri care revendică diferenţa, fie ea etnică, identitară,
culturală sau de interese, elemente vitale în dezvoltarea unei societăţi armonioase.

Obiectivul principal al educaţiei interculturale este considerat a fi dezvoltarea simțului

responsabilităţii sociale şi al solidarităţii față de grupurile defavorizate şi respectarea principiului
egalităţii în comportamentul zilnic prin facilitarea deprinderii abilităţilor de convieţuire în
societatea plurală a zilelor noastre.

Institutul Intercultural Timişoara în cadrul proiectului Dromesqere Euroskola, prezintă

obiectivele educaţiei interculturale într-o ordine crescătoare în funcție de complexitatea
abilităților necesare pentru îndeplinirea lor, acestea îndreaptându-se spre următoarele direcții:

 dobândirea cunoaşterii în domeniul culturii în general şi a culturii proprii în

particular, inclusiv în ceea ce priveşte impactul acesteia asupra comportamentelor
indivizilor şi grupurilor. Reflecţia asupra propriei culturi precede reflecţia asupra culturii
alterităţii.
 Cel de-al doilea obiectiv este conştientizarea cauzelor şi rădăcinilor propriilor
determinări culturale, a stereotipurilor, a prejudecăţilor proprii, precum şi
identificarea acestora la ceilalţi, fiind completat și întărit de cel anterior. Acesta vizează
deprinderea capacităţii de a relativiza perspectivele şi opiniile, precum şi dezvoltarea
abilităţii de comunicare cu ceilalţi.
 Succesorul celui de-al doilea obiectiv este formarea unor atitudini pozitive care să fie
aplicate în cadrul unei societăţi plurale: respectul pentru diversitate, pentru identitatea
celor percepuţi ca fiind diferiţi, şi implicit, negarea atitudinilor intolerante şi
discriminatorii faţă de aceştia.
 Cea de-a patra direcție de acțiune a educaţiei interculturale se referă la stimularea unei
participări active în sensul aplicării principiilor pluraliste şi a combaterii
rasismului, xenofobiei, şi a discriminării din orice punct de vedere.
Cercetând primul obiectiv, constatăm că necesită în general deprinderi legate de operaţii
cognitive: reflecţie, recunoașterea unor elemente culturale, conştientizarea anumitor procese, în
schimb, următoarele două obiective, necesită asumarea unui rol activ de către individ: respectul
pentru pluralitate şi respingerea atitudinilor discriminatorii.
 Și în final, ultimul obiectiv care presupune acţiuni concrete de implicare civică de
înfruntare a atitudinilor opuse principiilor educaţiei interculturale. Această trecere de la pasiv la
activ are loc concomitent cu internalizarea principiilor educaţiei interculturale de către persoana
expusă intervenţiei în acest sens. Fără internalizarea valorilor identificate la primele două
obiective, individul nu poate trece la acţiunea concretă, vizată de ultimele două obiective, iar
educaţiei interculturală nu-şi îndeplineşte în totalitate obiectivele propuse.

Acest demers presupune respectarea unui set de principii de bază, pe care le voi prezenta
în continuare:

 considerarea eterogenității ca normă, şi nu ca un handicap ce necesită sprijin

suplimentar. Această disparitate, ca negare a omogenităţii etnice, culturale, identitare şi
de interese reprezintă neacceptarea totalitarismului şi o modalitate de garantare a
valorilor societăţii deschise şi democratice. De reținut este faptul că educaţia
interculturală este un mijloc de deprindere a egalităţii și nu un mod de a atenua sau de a
compensa inegalităţile.
 indivizii, şi implicit grupurile din care fac parte, sunt supuse în permanenţă unui
proces de metisaj producător de diversitate continuă. Prin acest principiu se
evidențiază faptul că fiecare cultură este într-o schimbare continuă grație permeabilităţii
sale la influenţe din afară. Atunci când se asumă ideea de dinamică permanentă a oricărei
culturi, prejudecăţile de tip esenţialist şi stereotipurile intransingente devin mai
vulnerabile şi mult mai uşor de disociat.
 Promovarea unui anumit tip de dinamică de natură cognitivă a elevului ce constă în
deprinderea de a te pune în locul celuilalt, privind lucrurile din perspectiva
celuilalt., pe cât posibil, din punctul de vedere al celuilalt. Pornind de la premiza că
fiecare persoană este produsul propriei culturi, efectuarea acestei mişcări de deplasare, de
la centrul pe care îl reprezintă propria cultură şi propriile norme, spre exterior, pentru a
putea privi către valorile alterităţii pare a fi greu de pus în practică. Din acest punct de
vedere, nu există posibilitatea unei stări prin care individul se poate „elibera” în totalitate
de valorile internalizate prin educaţie. Însă ceea ce educaţia interculturală aduce în acest
proces de relativizare a propriilor valori este deprinderea deschiderii către cei ce ne
înconjoară, pentru a-i putea înţelege din prisma valorilor lor. (Meunier, Lyon, 2007, p.
12).
2. GLOBALIZARE ȘI EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ
Globalizarea şi identitatea naţională sunt realităţi ale lumii contemporane și un concept
frecvent abordat în zilele noastre, considerat aproape un clișeu al culturii populare.
 Fenomenul globalizării nu poate avea loc în afara unei societăți culturale performante
care să fie aptă de export cultural, de schimb de valori materiale, spirituale și să aibă capacitatea
de extindere.

2.1. MIGRAŢIA INTERNAŢIONALĂ ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRI

Având în vedere că globalizarea este un proces complex care se desfăşoară pe mai
multe paliere, studiile de specialitate au iniţiat concepţia conform căreia globalizarea acţionează
la nivelul a cinci domenii fundamentale: economie, politică, mediu, societate şi cultură. Atunci
când segmentăm dimensiunile mondializării este important să afirmăm că acestea nu pot fi
separate în mod clar una ce cealaltă.

Definită ca proces de lărgire, adâncire şi grăbire a interconectării globale, globalizarea

este situată într-un spaţiu al schimbării, cu „legarea şi extinderea activităţii umane peste regiuni
şi continente“. (Held, Mcgrew, Goldblatt, Perraton, 2004, p. 39)

Acest process de globalizarea privit din perspectiva migraţiei, este un fenomen vechi,
care a precedat formarea statelor naţiune (de exemplu: exodul de etnici germani din Europa de
Est şi din UniuneaSovietică în perioada de după cel de-al doilea război mondial sau fluxurile din
Peninsula Iberică şi Italia către Europa de Nord din anii 50 sunt considerate o formă de
regionalizare sau de migraţie regională).

În present, migraţia reprezintă un fenomen mondial, iar continentul european nu face

excepţie: toate ţările europene fiind ţări de provenienţă, tranzit şi destinaţie, în proporţii diferite.
Cercetările recent realizate privind populaţia de imigranţi care trăieşte în spaţiul economic
european estimează mai mult de 20 de milioane de străini, excluzându-I pe cei deja naturalizaţi
sau pe cei ilegali, adică aproximativ 5,3% din populaţie (Sussmuth, Weidenfeld, 2004). În aceste
condiţii, migraţia trebuie percepută ca parte a realităţii economice şi sociale europene, fenomen
care necesită dezvoltarea de politici ce urmăresc integrarea şi coeziunea socială. Încă de la
începutul anilor 1990, problema migraţiei cetăţenilor ţărilor terţe către statele membre ale
Comunității Europene a crescut în importanţă, nu doar la nivelul fiecărui stat membru, ci şi la
nivelul întregii Uniuni.

În contextul intensificării procesului de circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă, se

intensifică concomitant două nevoi esențiale a fi satisfăcute într-o societate pluriculturală și
anume: necesitatea de a educa populației migratoare, prin adoptarea unei politici de asigurare
a tratamentului corect al imigranților pe teritoriul statelor-membre şi garantarea unor drepturi şi
obligaţii comparabile cu cele ale cetăţenilor Uniunii Europene și nevoia de dezvoltare a
educației interculturale, prin politici educative şi culturale deschise nu numai la valorile
naţionale, ci şi la valorile internaţionale care să valorizeze toate particularităţile, modelele
comportamentale, atitudinile ce caracterizează elevii sau grupurile şcolare în situaţia
interculturală. Aspectele menționate ma sus urmăresc atingerea unui scop comun și anume
integrarea imigranților în societatea multiculturală.

O educaţie aptă să ia în consideraţie sau mai mult de atât, să se bazeze pe diferenţă şi să

se deschidă diverselor valori pare extrem de benefică şi singura capabilă să răspundă nevoilor
Europei de astăzi şi de mâine. Încă din 1950, Louis Meylan, anunţă virtuţile unei educaţii
interculturale: “o perfectă loialitate, respectul persoanei umane, toleranţa, simpatia...,
sociabilitatea, generozitatea şi spiritul de întrajutorare” (1968, p.171).

Educaţia interculturală îi vizează pe toţi elevii, autohtoni sau emigranţi, şi caută să-i
sensibilizeze la respectarea diversităţii, toleranţă, solidaritate. Educaţia interculturală corespunde
unei opţiuni ideologice şi politice care, departe de dificultatea unei alegeri clare în sistemele de
valori (absenţă care se reproşează uneori educaţiei actuale), face această pledoarie pentru a
pregăti viitorii cetăţeni în perspectiva unei vieţi armonioase în societăţile multiculturale ( Dasen,
1999, p. 38-39).

2.2. GLOBALIZARE DIN PERSPECTIVA DIFERENȚELOR CULTURALE.

EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ BAZATĂ PE O ETICĂ A DIVERSITĂȚII ȘI
UMANISM AL DIVERSULUI

În zilele noastre se resimte tot mai mult o intensificare a manifestațiilor rasiste, a

atitudinilor de ostillitate și intoleranță față de minorități, generate de diferențele culturale și
globalizare.

Fiecare om este diferit în felul său, diferențele fiind definite de gen, vârstă, orientare
sexuală, credințe, personalitate, opinii, comportamente etc., însă analizând aceste caracteristici,
putem constata originea unor demersuri comune, prin care, în această lume a diversității, prin
interacțiunea lor, să remarcăm noi soluții care sa reprezinte fundamentul principiilor de acțiune și
să promoveze astfel egalitatea, demnitatea și dreptatea.

Malcolm Forbes în una dintre lucrarile sale, a afirmat că “Diversitatea este arta de
gândi independent împreună” ceea ce consider a fi adevărat, deoarece toți împărțim aceeași
lume, același spațiu, același cer, împărtășim aceleași idei de bază ale existenței umane și în final,
toți tindem spre atingerea unui obiectiv suprem, o lume mai buna, o viață mai fericită.

Este necesar ca educația interculturală să aibă la bază o etică a diversității și umanism al

diversului (Cozărescu, 2006, p.45).

Etica diversităţii constă în relaţia dintre subiecţi şi nu în acţiunea asupra celuilalt, chiar
daca aceasta acţiune este corectă, altruistă sau caritabilă. Deplina asimetrie în cadrul relaţiei îi
transformă pe unii în actori, pe alţii în agenţi şi dezvoltă o relaţie de putere, reală sau fictivă, ca
însăşi sursă de violenţă, potenţială sau exprimată. Este vorba de a acţiona împreună şi nu
asupra celuilalt. Exerciţiul de solidaritate este susceptibil și întotdeauna va fi nevoie de
reconstruit şi de reechilibrat. Acest lucru face ca acţiunea să devină educativă, dificilă (dar
bogată) căci ea nu se bazează pe un raţionament de stăpânire a celuilalt.

Reflectarea etică meditează asupra identității pentru toţi participanții şi asupra nevoii
de comunicare; lucrul asupra sinelui şi asupra Celuilalt (modul în care privim, spre exemplu, pe
cei aflaţi la „periferia” societăţii: ne limităm la chestionare, anchete, studii) ceea ce explică cel
puţin parţial impasul în care se află politicile de integrare, politicile şcolare, de incluziune socială
şi educative.

Educaţia care nu se îndreaptă spre o ţintă etică nu este decât o pragmatică educativă,
care pentru a reuși va cere întotdeauna mai multe reglementări, contracte, constrângeri,
programe, exigenţe. Creșterea numărului de iniţiative și a proiectelor în toate ariile (şcoală, viaţă
politică, viaţă socială) exprimă obligatoriu necesitatea de a lucra asupra sensului.

Societatea civilă este chemată să umple printr-un proiect al societăţii în ansamblu vidul
etic; miza este dublă:

 instaurarea valorilor democratice într-o societate din ce în ce mai eterogenă cât şi a

raportărilor susceptibile de a constitui fundamentul comun minim al unei voinţe de a
trăi împreună
 gândirea unei legături civice care să presupună o pluralitate a facilităţilor fără excluderi
reciproce. Identitatea europeană nu o exclude pe cea naţională, care nu o exclude pe cea
regională ş.a.m.d. Morala unei societăţi nu este morala aplicată unei societăţi, ci însuşi
fundamentul societăţii.
Pentru ca o coordonare la nivelul acţiunii să fie posibilă, se presupune existenţa unei
coerenţe la nivel de valori, nu numai la nivel de acţiune.
Această coerenţă necesită un acord stabilit pe baze recunoscute de toţi actorii, acord
obţinut prin dezbatere şi comunicare. (Cozarescu,2006)

2.3. EDUCAȚIA MULTICULTURALĂ SI INTERCULTURALĂ ÎNTR-O

SOCIETATE GLOBALĂ

Întreagă lume se află într-un plin proces de redefinire iar schimbările ce au loc la nivel
global în societatea contemporană afectează atât teoriile cât şi practicile educaţionale.
Pentru a înțelege mecanismele de funcționare a educației în societatea actuală este nevoie
ca cadrele didactice să-și raspundă la câteva întrebări precum: Cum trebuie să arate educaţia într-
o lume globală? Ce tip de personalitate trebuiesă formeze? Care sunt principiile de bază? Cum
trebuie să predăm într-o clasă multiculturală?
Din perspectivă multiculturală, Grantt susține că „toţi elevii trebuie să beneficieze de o
educaţie care în mod continuu afirmă şi susţine diversitatea umană - care încorporează istoria şi
cultura tuturor grupurilor rasiale” (Grantt, 1990, citat de Nedelcu, 2008, p. 31).
Pe de altă parte, pentru a înţelege ce reprezintă educaţia interculturală, Dasen (1999, p. 38-
39) consideră că este necesar să cunoaștem ceea ce nu înseamnă educaţia interculturală și anume:
 Nu este vorba de o educaţie compensatorie pentru străini, vizând rezolvarea problemelor
copiilor de imigranţi;
 nu este o nouă disciplină şcolară, la nivel instituţional, aceasta implicând alegerea unui
model de integrare, mai degrabă decât unul de asimilare;
 nu se confundă cu lecţiile axate pe limba şi cultura de origine pentru elevii imigranţi.
Educaţia interculturală se adresează deci tuturor elevilor, ajutându-i să internalizeze
valori precum: respectul pentru diversitate, toleranţa, solidaritatea, cooperarea,echitatea etc..

Gradul de deschiderea al şcolii, şi implicit a profesorilor, către valorile educaţiei

interculturale, nu pot avea decât efecte formative deosebite. Peretti aprecia că educaţia pentru
diversitate induce efecte ameliorative identificabile în trei zone distincte (Peretti 1993, citat de
Nedelcu, 2008, p. 183-184):

1. Nivelul cognitiv - cunoaşterea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului,

deschidere internaţională, accentuarea comunicării şi interdependenţelor, posibilităţii de
utilizare a limbilor materne ale grupurilor minoritare;
2. Nivelul capacităţilor şi aptitudinilor - formarea capacităţii de comunicare
interculturală, a aptitudinii de relaţionare cu alteritatea, întărirea spiritului critic faţă de
identitatea proprie, raţionalizarea propriului universrelaţional.
3. Nivelul modelelor educative - impunerea unui sistem educaţional cooperativ, care
reuneşte multiple dimensiunispirituale ale comunităţii, crearea premiselor egalităţii
şanselor pentru indivizi şi comunităţi, prin strategii şipolitici coerente, deschiderea către
internaţionalizarea informaţiilor provenite dinspre diferite civilizaţii, trecute şi prezente.
Analizând principalele documente de politică educaţională în şcoala românească, putem
observa faptul că în ultimii ani s-a acordat o atenţie sporită promovării şi valorificării diversităţii
culturale, entice și religioase, reflectate prin schimbarile ce au avut loc la nivelul unor programe
şi manuale şcolare, însă care nu sunt suficiente pentru realizarea unei educaţii interculturale de
calitate.
 În contextul unei societăţi globale, caracterizate prin pluralism cultural, educaţia
interculturală trebuie să fie o componentă intrinsecă a ethosului şcolii și nu doar o disciplină
opţională iar misiunea educatorilor să fie de a cultiva în rândul elevilor respectul pentru
diversitate, toleranţa, spiritul de solidaritate, de a le forma conduite şi atitudini interculturale
antirasiale.

Formarea interculturală nu mai poate fi neglijată astăzi, iar misiunea complexă a

educaţiei, evidenţiată în Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în
secolul XXI, este de a ajuta la conturarea „unui nou umanism, care să conţină ocomponentă etică
esenţială şi să contribuie substanţial la cunoaşterea şi respectarea culturiişi valorilor spirituale ale
diferitelor civilizaţii, ca o indispensabilă contragreutate la oglobalizare care altfel nu ar fi privită
decât în termeni economici şi tehnologici” (Delors, 2000, p. 37).

2.4. VALORIZAREA ROLURILOR SOCIALE ALE EDUCAȚIEI

INTERCULTURALE

Un model de referinţă pentru organizarea oricărui tip de serviciu şi o dovadă a modelului

în care un concept teoretic poate susţine organizarea şi elaborarea unui serviciu social este
Teoria Valorizării Rolurilor Sociale, concepută de academicianul german-amrican Wolf
Wolfensberger.

Dinamica devalorizării semenilor, ca manifestare socială constantă

Fiecare din noi “judecăm” în mod conştient sau inconştient, punând totul în termeni de
bun/rău, pozitiv/negativ, în consecinţă, persoanele analizate fiind evaluate pozitiv sau negativ.
Evaluarea pozitivă a unei persoane e valorizatoare și constă în atribuirea unor calități valoroase,
iar cea negativă, devalorizatoare și se poate produce la două nivele ale societăţii:

1. la nivel individual: fiecare posedă o „listă” cu persoane devalorizate „a priori”.

2. la nivelul unei comunităţi sau societăţi în ansamblu - de exemplu, minorităţile etnice,
rasiale.
Devalorizarea socială este universală... Singurul element variabil fiind identitatea celui
care este devalorizat, aceasta variind în funcţie de cultură. Câteva exemple care pot fi atribuite
culturii noastre actuale şi valorilor ei sunt:

 aprecierea prosperitatății, bogăţiei materiale, proprietăţilor, și devalorizarea sărăciei;

 valorizarea sănătății şi frumuseţii fizice și respingerea bolilor, deficiențelor fizice;
 venerarea tinereţii şi noului, devalorizarea îmbatrânirii și învechirii;
 Competența, independența și inteligența sunt puternic valorizate, incompetența și
dependența sunt devalorizate
  Valorizarea productivității şi contribuţiei materiale, depreciera neproductivității şi
inutilității.
Pentru a identifica cine riscă să fie devalorizat în societatea noastră, trebui să fim
conștienți de propriile valori culturale și cu cât valoare este situată la un nivel mai înalt în
sistemul de valori societăţi, cu atât aceasta va dori să-i identifice pe cei ce sunt la marginea
valorii respective.

În societatea contemporană , susceptibile de a fi devalorizate sunt:

 Persoanele cu handicap;
 Persoanele cu un comportament confuz (prea active sau prea puţin active, cele cu
comportament autodistructiv).
 Persoanele care se revoltă împotriva ordinii sociale (dizidenţi, şomeri, cei care încalcă
legea).
 Persoanele care au puţine competenţe sau ale căror capacităţi nu sunt utile societăţii.
 Alte categorii de grupuri care nu sunt asimilate culturii din diverse motive şi care sunt în
pericol de devalorizare:membrii minorităţilor etnice, membrii minorităţilor relogioase,
mai ales dacă iau atitudine contra sistemului politic/ cultural și imigranţii ilegal, mai ales
dacă aparțin unui grup etnic devalorizat. (Wolfensberger, 1991)
Persoanelor devalorizate de către societate li se atribuie de către aceasta roluri negative, ce
confirmă și justifică atribuirea unei etichetete de persoana „fără voloare”, principalele roluri
defaimatoare fiind:

 persoana devalorizată deoarece este percepută ca nefiind „de-al tău”.

 persoana devalorizată percepută ca dezumanizată "
 persoana devalorizată fiind considerată primejdioasă
 persoana devalorizată fiind considerată demnă de milă
 persoana devalorizată fiind considerată o povară.
Pornid de la definiția conform căreia valorizarea socială este dezvoltarea, punerea în
valoare, menţinerea şi/sau apărarea rolurilor sociale valorizate pentru o persoană sau pentru un
grup social, valorizarea rolurilor sociale capătă sens mai ales pentru două categorii sociale:
categoria celor deja devalorizaţi și categoria celor care au fost valorizaţi, dar pe care
împrejurările i-au adus în situaţia de a fi „aruncaţi” într-o identitate socială devalorizată.
Pentru a ajuta aceste persoane, este necesar să acționăm în numele lor şi împreună cu ei, în
următoarele direcții:

 pentru persoana deja devalorizată, găsirea sau crearea unui rol social valorizat și ulterior
menţinerea acestuia;
  pentru persoana valorizată, dar care prezintă riscul de devalorizare, consolidarea şi
apărarea rolurile sale sociale valorizate.
Rolurile sociale pot fi valorizate prin raportarea la două strategii preventive principale;

1. Ameliorarea imaginii sociale a persoanelor, cu scopul de a fi percepute într- o manieră

mai pozitivă şi de a li se oferi roluri valorizate, ca şi oportunităţi pozitive, care vor putea,
la rândul lor, să le promoveze competenţele şi să ducă la creşterea calităţii vieţii.
2. Dezvoltarea competenţelor, cu scopul de a se permite îndeplinirea anumitor roluri
valorizate şi al atribuirii de roluri valorizate, care cer anumite competenţe (Dumitru,
2006, p 81-84).

3. EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ ÎN ROMÂNIA

3.1. ISTORICUL EDUCAŢIEI INTERCULTURALE ÎN ROMÂNIA
Preocuparea pentru educaţia interculturală în România a apărut recent, cu toate că
spațiul românesc și întreaga regiune balcanică,de alfel, a fost reprezentat dintotdeauna de o
diversitate etnică şi culturală. În literatura de specialitate a fost consemnat faptul că în anul 1841,
Gazeta de Transilvania raporta un număr de 1260 de şcoli integral maghiare sau integral
româneşti („962 de şcoli ungureşti, 298 româneşti”) şi doar 13 şcoli mixte, ceea ce reprezintă
doar 1% din totalul instituţiilor şcolare în cadrul cărora s-ar fi putut promova contactul interetnic
şi intercultural (Nedelcu, 2008, p. 73)

După căderea regimului communist, minorităţile etnice din România au participat activ la
procesul de afirmare a identităţii lor culturale, scopul politic al recunoaşterii statutului de
minoritari fiind asigurarea protecţiei acestora în cadrul politicilor naţionale. Pași importanți în
dezvoltarea educaţia interculturală au constituit adoptarea Legii Învăţământului din 18 iunie
1995, modificată ulterior, care prevede dreptul minorităţilor de a studia în limba maternă întreaga
curriculă şcolară, în condiţii specific și înființarea unui department nou în cadrul Ministerului
Educaţiei, adresat învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, şi constituirea unei reţea de
unităţi de învăţământ şi de secţii cu predare în limbile germane și maghiară.

Primul proiect intercultural în domeniul educaţiei „Educarea copiilor din comunităţile de

romi: formarea cadrelor didactice ce lucrează cu copii romi”, a fost implementat de Institutului
Intercultural Timişoara, un adevărat pionier în domeniul interculturalităţii din România în
parteneriat cu organizaţia Romani CRISS, Centre de Recherches Tsiganes Paris, Institutul de
Ştiinţe ale Educaţiei și GREF Franţa, care are ca țință formarea cadrelor didactice care lucrează
cu copii romi prin organizarea unor seminarii. Acesta s-a desfășurat în perioada iunie 1996 şi
ianuarie 1998, unul dintre obiectivele de bază ale proiectului fiind îmbunătăţirea relaţiilor dintre
şcoală şi comunităţile de romi, iniţiativă fiind urmată de proiectul EURROM, care a vizat
integrarea culturii romilor în educaţia şcolară şi extraşcolară, între 1998 şi 2001.

3.2. NEVOIA DE EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ ÎN ROMÂNIA

În societatea românească, se simte o nevoie stringentă de schimbare, și cand zic acest
lucru, nu ma refer la reformularea normelor, înfăptuirea reformelor, deoarece modificarile legilor
instituționale în fiecare an, nu fac decât să dezorienteze și mai mult beneficiarii sistemulti de
învățământ, neștiind ce surprize îi așteaptă în viitor.

După revoluția din 1989, când monologul a cedat locul dialogului social, nevoia de
inovare a apărut în toate sferele de activitate, inclusiv în educație. Pornind de la premisa că
perioada de tranziție necesară pentru a trece la o altă etapă a durat prea mult, peste 20 de ani,
transformările ce au avult loc la nivelul școlii românești s-au produs rapid și fără sens, aceste
modificări fiind considerate a fi înfăptuite de către miniștrii înlocuiți aproape anual, doar de
dragul de a fi săvârșite. Această idee este foarte bine remarcată într-un fragment din Raportul
UNESCO care menționează că “prea multe reforme consecutive înseamnă moartea reformei,
deoarece acestea nu acordă sistemului timpul necesar pentru a se adapta la schimbare și nu
permit părților implicate să se angreneze în acest proces. Mai mult, eșecurile din trecut ne arată
că mulți reformatori adoptă o abordare care este prea radicală, fie prea teoretică, ignorând ceea
ce ne poate învăța experiența sau respingând realizările din trecut. Nicio reformă nu poate avea
succes fără cooperarea și participarea activă a profesorilor.”

În contextul intensificării procesului de migrație după aderarea României la Uniunea

Europeană și a creșterii numărului de parteneriate educaționale între țări, sa conturat tot mai mult
și nevoia de educație interculturală, în prezent un termen tot mai vehiculat devenind conceptul
de “mozaic cultural”.

Un alt fapt care ma duce cu gândul la nevoia de educație interculturală în România este
rata de abandon școlar. Conform statisticilor efectuate de către Institutul Național de Statistică,
peste 75% dintre copiii romi nu finalizează învățământul gimnazial, iar 43% dintre copiii cu
dizabilităţi nu sunt înscrişi în nicio formă de învăţământ, fenomen care generează efecte
negative atât la nivel de individ, cât şi asupra întregii societăţi.

În spațiul românesc se resimte deficiența comunicării interculturale și a integrării

culturale, ceea ce mă face să cred ca este necesar să se facă o schimbare, nu doar pe hârtie, ci cu
implicarea tuturor subiecților cointeresați să-și schimbe mentalitatea.

Articulaţia interculturală a sistemului şcolar ar constitui un mijloc eficace pentru trecerea

la o societate democratică, deschisă şi permisivă, deopotrivă pluralistă şi solidară. Înseşi
fenomenele de intoleranţă politică, economică etc. pot fi stăvilite prin promovarea
comportamentelor interculturale.

3.3. LIMITE / BARIERE ALE EDUCAȚIEI INTERCULTURALE ÎN

ROMÂNIA
Cu toate încercările de a ameliora situația minorităților naționale în domeniul educației,
există totuși încă o serie de bariere greu de eliminat.

În educaţiei formală, predomină încă o abordare monoculturală şi o perspectivă

unilaterală asupra culturii majoritare și istoriei acesteia, referinţele la grupurile culturale
minoritare, etnice şi religioase fiind rare. Pentru a exemplifica această situație, aducem în
discuţie acostarea critică a lui Constantin Cucoş şi Teodor Cozma referitoare la abordarea
unidimensională, inflexibilă şi stereotipică a conflictelor turco-române în istoria predată în şcoli,
prin care este înrădăcinată „duşmănia”, fără nicio încercare de a reda multitudinea punctelor de
vedere. Astfel, un copil din clasele primare, care învaţă despre turci ca fiind „cotropitorii” ţării
sale, ajungând la adolescență, nu va simți nevoia de a interacționa cu acești, emaginea lor fiind
devalorizată de manualele școlare.

O altă barieră în implementarea educaţiei interculturale este superficialitatea cu care

sunt abordate materiile opţionale în școli și stadiul întârziat de introducere al acestora,
ceea ce nu permite elevului să internalizeze principiilor promovate de educaţia interculturală.

Institutului Intercultural Timişoara, constată cu regret că deseori, activităţile de promovare

a interculturalităţii se limitează doar la „spectacole folclorice multiculturale”, ceea ce întărește
ideia superficialității cu care sunt puse în practică principiile educaţiei interculturale. În
contextul unei mentalităţi caracterizate de închidere faţă de valorile alterităţii, lipsa unui veritabil
dialog intercultural și limitarea schimburilor interculturale devine problematică nu numai
deprinderea principiilor educaţiei interculturale de către elevi, ci şi formarea iniţială (sau
continuă) a cadrelor didactice în acest domeniu. Din acest punct de vedere, influenţele sunt
multiple: persistenţa atitudinilor stereotipice negative asupra minorităţilor etnice şi culturale este
stimulată pe de o parte de mass media, mediul familial şi social, şi pe altă parte, de manualele şi
curricula şcolară, dar şi de lipsa unor politici clare în domeniul educaţiei interculturale.

F. Oullet susține că “proiectele de educație interculturală, animate de intenții generoase

de respectare a diferențelor pot în realitate accentua problemele interacțiunii sociale pe care
urmărește să le soluționeze.” (Oullet, Paris, 1991, p. 85)

O altă limită importantă a educației interculturale este dezinteresul politic față de acest
pilon esențial al educației, ce constă în acţiunile timide întreprinse de autorităţi și nivelul scăzut
al politicilor publice axate spre interculturalism. Pentru a susține opinia expusă mai sus ne vine
în ajutor programul Anul European al Dialogului Intercultural, lansat la Bucureşti, în anul
2008, în care României şi-a creat o strategie proprie pentru activităţile desfăşurate în cadrul
evenimentului, capitolului „Educaţie” fiindui consacrate trei rânduri şi jumătate, care conţineau
obiective superficiale şi neoperaţionalizate, ceea ce reflectă o foarte slabă conştientizare a rolului
educaţiei în promovarea dialogului intercultural și o slabă voiţă a clasei politice majoritare din
România de a acţiona în mod concret pentru propovăduirea acestuia.

3.4. SITUAȚIA ACTUALĂ A PRINCIPALELOR MINORITĂȚI DIN

ROMÂNIA
Copiii și adolescenții au nevoi și dreptul ca acestea să le fie satisfăcute. Acest drept este
stipulat în convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului și cuprinde dreptul la
timp liber, la joacă, dreptul de a participa la viața culturală, de a avea un standard de viață
adecvat, de a beneficia de cea mai bună cu putință sănătate și asistență medicală; de a fi protejat
împotriva abuzurilor şi a exploatării sexuale. Şi, în fine, dar în nici un caz in ultimul rând, copiii
şi adolescenţii din toată lumea au dreptul la educaţie.

Pentru a ne contura o imagine clară despre structura etnică a populaţiei în România, ne vin
în ajutor statisticile efectuate în cadrul recensământului populației din anul 2011.

Structura etnicā a populaţiei în România, 2011

89.47 %
Români: 19,399,597
Maghiari: 1,431,807 6.60 %
Romi (Ţigani): 535,140 2.46 %
Ucraineni: 61,098 0.28 %
Germani: 59,764 0.27 %
Ruşi-lipoveni: 35,791 0.16 %
Turci: 32,098 0.14 %
Tătari: 23,935 0.11 %
Sârbi: 22,561 0.10 %
Slovaci: 17,226 0.07 %
Bulgari: 8,025 0.03 %
Croaţi: 6,807 0.03 %
Greci: 6,472 0.02 %
Evrei: 5,785 0.02 %
Cehi: 3,941 0.01 %
Polonezi: 3,559 0.01 %
Italieni: 3,288 0.01 %
Chinezi: 2,243 0.01 %
Armeni: 1,780 0.0 %
Ceangăi: 1,266 0.0 %
Alta etnie: 16,850 0.07 %
Etnie nedeclarată: 1,941 0.0 %

Fig. 1: Structura etnicā a populaţiei în România, 2011

 Sursa: http://www.edrc.ro/recensamant.jsp?language=0
Conform graficului de mai sus, observăm faptul că maghiarii sunt cel mai mare grup
etnic minoritar, reprezentând 6,6% din totalul populației, fiind urmat de populația Roma cu
aproximativ 2,46%, respectiv 535 140 de persoane. Aceasta are o istorie grea în România, fiind
veniți cu mult timp în urmă din India și deseori fiind etichetaţi peiorativ drept “ţigani”, sunt cea
mai mare minoritate fără țară din Europa, care astăzi trăiesc la marginea societății, excluși de
prea multe ori de la locurile de muncă, de la serviciile sociale şi participarea politică.

Până la căderea regimului comunist din România, romilor li s-a refuzat statutul de
minoritate naţională, aceștia obținând acest drept abia dupa 1990, de atunci începând să-și
înființeze propriile instituţii culturale, să publice ziare în Romanes, limba lor, și să se organizeze
în asociaţii şi partide. Situaţia socială a etniei respective a decăzut însă odată cu declinul
industriei socialiste, mulţi dintre membrii acestei comunități, pierzându-și slujbele, deteriorându-
se de asemenea şi situaţia în ceea ce priveşte drepturile omului, datorită agresiunilor, atacurilor
fizice şi chiar revoltelor de masă ce au avut loc împotriva Romilor.

Ulterior, în scopul ameliorării situației și apărării drepturilor minorității Roma, În

România a fost înființată în anul 2004, Fundaţia Copiilor Pestalozzi, existentă în numeroase
alte ţări ale lumii, care asigură copiilor și adolescenţilor dezavantajaţi acces la educaţie,
promovând coexistenţa interculturală paşnică, la baza căreia se află recunoaşterea şi integrarea
diferenţelor culturale. Principalul obiectiv al acesteia este de a facilita accesul la educație a
copiilor și adolescenţilor din minorităţile dezavantajate social, în principal Romă, să frecventeze
școala și să-și termine educația obligatorie, fără de care şansele lor în viaţă sunt diminuate
drastic.

Educaţia interculturală schimbă de asemenea percepția profesorilor, a părinţilor, a

autorităţilor locale. Înţelegerea diferențelor culturale și integrarea minorităţilor contribuie la
reducerea stresului zilnic și al atitudinii agresive, atât a elevilor cât și a părinților, profesorilor și
comunitații în general.

3.5. PROPUNERI DE IMPLEMENTARE A EDUCAȚIEI INTERCULTURALE

ÎN ȘCOLILE DIN ROMÂNIA

Educaţia interculturală presupune promovarea unor politici şcolare care să permită

egalizarea şanselor în educaţie şi a unor strategii de valorificare a diferenţelor culturale pentru a
le transforma în resurse pedagogice. Principalele propuneri de implementare a educației
interculturale în școală sunt:
 în zonele multietnice, adoptarea formărilor în domeniul educaţiei interculturale ca
programe prioritare de formare ale ministerului, şi facilitarea şi îmbunătăţirea accesului
cadrelor didactice la aceste programe.
 conceperea de programe şi proiecte de durată, multisectoriale şi de profunzime, care să
susţină şi să faciliteze pătrunderea interculturalităţii, în special în şcolile multietnice.
 organizarea de grupuri de lucru şi de evenimente de diseminare a practicilor pozitive
aplicate de alte organizaţii în domeniul promovării interculturalităţii.
 încurajarea, prin învăţământ, a gândirii critice şi a reflecţiei asupra propriei culturi,
propriilor comportamente, propriilor determinări culturale ale cadrelor didactice şi a
consecinţelor acestora în plan social asupra grupurilor minoritare. Aceasta se poate
realiza, pe lângă adoptarea ca principiu transcurricular, prin promovarea, în rândul
tinerilor, a dezbaterilor pe marginea tematicii interculturalităţii.
 încurajarea elaborării materialelor de educaţie interculturală de tip „ghid” pentru elevi şi
cadre didactice.
 Activități de punere în contact a grupurilor socio-culturale diferite ce vizează integrarea
comunităților minoritare ca parte integranta a societății;
 Initierea de politici educative, culturale active și interventioniste prin liberalizarea
grupurilor școlare, dezvoltarea resurselor educative și culturale în teritoriu (biblioteci,
muzee, cluburi pentru tineret, radiouri locale, locuri de creație artistică și de exprimare
culturală), dezvoltarea locurilor și nivelelor de concertare și de participare în vederea unei
gestionări sociale a școlii.
 parteneriate cu diferite școlii din alte zone sau medii sociale;
 organizarea activităților într-un mod democratic dând astfel elevilor posibilitatea să se
exprime liber, să dialogheze ținand cont de ceilalți, lasându-i să-și asume responsabilități;
 oferirea tuturor elevilor șanse egale, prin participarea la activități extracurriculare,
evitând marginalizarea sau izolarea elevilor;
 utilizarea frecventă a centrelor de documentare, a bibliotecii școlare: activități sustinute
în incinta bibliotecii;
 participarea la diferite evenimente culturale și sărbători locale;
 organizarea de activitați sportive în care să fie implicați elevi din diferite grupuri socio-
culturale;
 activități vocale și corale: serbări susținute de elevii talentați ai școlii cu diverse ocazii;
serbări caritabile susținute de elevi cu scopul de a-și ajuta colegii suferinzi de boli grave
sau defavorizați social;
 organizarea vizitelor la diverse monumente istorice, excursii.
 4. REALIZAREA UNUI PROIECT, CARE SĂ FIE IMPLEMENTAT ÎN

ȘCOLI PRIVIND EDUCAȚIA INTERCULTURALĂ

TITLUL PROIECTULUI: Educația nu are culoare sau etnie

GRUPUL ȚINTĂ: Elevii claselor V-VIII ai Școlii Gimnaziale Nr. 136

LOCAȚIA: Bucureşti , Sectorul 5, Str. Prelungirea Ferentari, Nr. 68

DURATA PROIECTULUI: 3 luni

IDENTIFICAREA PROBLEMEI: Nevoia de educație interculturală și riscul de segregare pe

clase

JUSTIFICAREA PROIECTULUI

Necesitatea implementării proiectului “Educația nu are culoare sau etnie” este

justificată prin situația în care se află sistemul de învățământ din România actualmente și a
problemelor cu care acesta se confruntă. Pornind de la premisa că suntem un popor multietnic,
membri ai Uniunii Europene, problemele majore ale societății sunt și problemele noastre, fapt
pentru care trebuie sa ne implicăm și să îmbunătățim lucrurile împreună.

Este tot mai evident faptul că, în condiţiile unei tranziţii îndelungate, dar şi a
neajunsurilor socio-economice şi a derapajelor inerente unei democraţii în formare, neglijarea
instituţionalizarii şi legislaţia uneori discriminatorie au dus la marginalizarea populaţiei de etnie
rromă şi chiar la o recrudescenţă a discriminării şi rasismului.

Ca o consecinţa a neincluderii în politicile publice şi ca alternativă la insensibilitatea

instituţiilor statului, o mare parte a populaţiei de rromi din ţara noastră, în absenţa resurselor de
dezvoltare individuală, a fost silită să-şi adapteze tehnicile de supravieţuire pentru a nu fi
stigmatizată şi etichetată ca o naţie de delicvenţi.

În contextul noii reordonări a Europei, a considerării ca ,,moştenire comună” a acesteia,

romii au devenit un stimul de reflecţie a tuturor instituţiilor europene, un criteriu de aderare
pentru ţările care îşi doresc lucrul acesta. De aceea, în momentul actual, problematica educaţiei
interculturale, a educației copiilor romi constituie una dintre provocările importante pentru
mediile politice, socio-culturale şi civice din ţara noastră şi nu numai. În această abordare
globală, segmentul cel mai vulnerabil, copiii romi, constituie o prioritate evidentă în opţiunile de
politică educaţională internaţională, fapt reflectat, de altfel, şi printr-unul dintre principiile de
bază cuprinse în Convenţia drepturilor copilului, lege adoptată de ONU la 20 noiembrie 1989.

Convenţia privind Drepturile copilului încorporează, mai mult decât orice alt document,
întregul spectru al drepturilor omului: civile, politice, economice, sociale şi culturale şi prevede o
dezvoltare completă a potenţialului copilului într-o atmosferă de demnitate, libertate şi justiţie.
România a ratificat în septembrie 1990 această Convenţie ONU cu privire la Drepturile copilului
creând necesitatea cunoaşterii şi respectării acestora de către întreaga societate.

În ceea ce priveşte copiii romi, MECT a elaborat şi implementat în parteneriat cu alte

organisme internaţionale (UNICEF, Romani CRISS, Fundaţia PHEONIX şi alte ONG-uri) o
serie de proiecte care vizează stimularea participării şcolare a copiilor rromi pentru evitarea
abandonului şcolar deoarece peste 75% dintre copiii rromi nu finalizează învățământul
gimnazial, din cauza gradului scăzut de integrare socială și a diverselor motive expuse anterior
(conform statisticilor efectuate de către Institutul Național de Statistică).

O altă provocare pentru societatea românească este reprezentată de nevoia de educație

interculturală, resimțindu-se deficiența comunicării și a integrării culturale ce generează riscul
segregării etnice în școlile românești.

La nivelul învăţământului gimnazial, acţiunile intreprinse în acest scop sunt mai puţin
popularizate, şi prin urmare este binevenită iniţierea unor astfel de proiecte, mai ales în școlile în
care copiii romi nu formează o majoritate.

Analizând raportul de cercetarea “Monitorizarea aplicării măsurilor împotriva segregării

școlare în România” efectuat de către Laura Surdu pentru organizaţia Romani CRISS am
constatat că o mare parte din instituțiile școlare se confruntă cu riscul de segregare pe clase sau
chiar școli printre care se regăsesc și trei școli din București: Şcoala generală nr. 136, Şcoala
generală nr. 141 “I.C. Brătianu”, Şcoala general nr. 148.

Studiind raportul anual de evaluare internă pe anul școlar 2015-2016 a Școlii Gimnaziale
Nr. 136, am constatat faptul că 174 de elevi din numărul total al acestora sunt de etnie rromă,
reprezentând un procent de 39.64 % (anexa 1), ceea ce denotă faptul că există riscului de
segregare pe clase a elevilor (anexa 2).

Toţi cetăţenii români au drept egal la educaţie, la toate nivelurile şi toate formele,
indiferent de gen, rasă, naţionalitate, religie sau afiliere politică şi indiferent de statutul social sau
economic. Acest drept este prevăzut în Legea învăţământului nr. 84/1995. În instituţiile de
învăţământ publice educaţia este gratuită şi statul garantează dreptul la educaţie în interesul
individului şi al societăţii.
 Proiectul “Educația nu are culoare sau etnie” se dorește a fi un cadru adecvat de
manifestare a copiilor ce fac parte din grupuri entice diferite și sunt cuprinși în învățământul
gimnazial, contribuind prin diversele activități la dezvoltarea abilităților de comunicare, la
emanciparea rromilor și implicit la o mai bună integrare a acestora în societate. Toate aceste
activități se vor desfășura prin acțiuni creative de educație non-formală, ceea ce va conduce la
dezvoltarea talentelor și deprinderilor proprii a copiilor din categoriile defavorizate, aceștia fiind
acceptați de majoritari, nemaisimțindu-se marginalizați, devenind mai toleranți unii față de
ceilalți, nemaifiind agresivi sau chiar violenți .

Prin derularea acestor activități dorim să sensibilizăm comunitatea locală din București
prin înțelegerea și valorizarea acestui tip de educație, printr-o participare activă a principalilor
actori (instituțiile locale, școala, ONG-urile) în procesul de pregătire și dezvoltare a activităților.

Atât la nivel național cât și internațional există nenumărate prejudecăți și stereotipuri în

rândul elevilor față de etnia romă. Prin acest proiect dorim să schimbăm comportamentul
elementar referitor la concepția privind educația de bază a membrilor comunităților de romi din
zona selectată și să diminuăm gradul de devalorizare socială sau chiar eliminarea acesteia.

Orice majoritate este formată din minorităţi. Abilităţile de comunicare şi socializare,

promovarea şi păstrarea identităţii culturale sunt obiective ale educaţiei contemporane. Totodată
cunoaşterea istoricului şi culturii etniilor care împart acelaşi teritoriu conduce nemijlocit la
formarea spiritului tolerant, la cooperare socială şi la descurajarea celui discriminatoriu.

SCOPUL PROIECTULUI: este de a îmbunătăţi comunicarea, încrederea, înţelegerea și

stimularea toleranţei reciproce între grupurile etnice diferite şi facilitatea accesului liber la
educaţie şi la exprimare a copiilor şi tinerilor prin intermediul activităţilor multiculturale şi
educative în spiritul respectului faţă de diversitate.

OBIECTIVE:

O1: Stimularea deschiderii elevilor claselor V-VIII ai Școlii Gimnaziale Nr. 136 spre
diversitate culturală şi varietate etnică prin descoperirea frumuseţii şi unicităţii culturilor fiecărei
etnii;

O2: Evidențierea dialogului intercultural ca oportunitate de a contribui și beneficia de pe

urma unei societăți dinamice și diverse, nu doar în ceea ce privește spațiul românesc, ci și cel
european și alte părți ale lumii;

O3: Integrarea și construirea unei identități multiculturale;

 O4: Dobândirea abilităţilor de comunicare şi socializare de către elevii claselor V-VIII ai
Școlii Gimnaziale Nr. 136;

O5: Satisfacerea unor nevoi comunitare specifice educației.

BENEFICIARII DIRECŢI ŞI INDIRECŢI PROIECTULUI:

 Elevii claselor gimnaziale;

 Cadrele didactice;
 Comunitatea locală.
PARTENERI:

 Școala Generală Nr. 136;

 Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității "Nicolae Titulescu" din
București
 Centrului pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială (CEDS);
 Fundaţia Roma Education Fund România;
 Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi;
 Centrul Romilor Amare Rromentza;
 Centrul cultural O Del Amenca;
SPONSORI: Primăria sectorului 5 București

ACTIVITĂȚI:

Activitatea nr. 1

a. Titlul activităţii: Activităţi educaţionale cu caracter intercultural;

b. Data: 2-8 octombrie 2017

c. Locul desfăşurării: Școala Gimnazială Nr.136

d. Descrierea activităţii: Conturarea unei imagini despre grupurile etnice vizate prin
interacțiunea cu elevii și prezentarea principalele caracteristici ale :

 simbolurilor (drapel, imn, port) celor două grupuri etnice;

 ocupațiile acestora;
 obiceiurile de Craciun, Paște și alte sărbători legale;
Activitatea nr. 2

a. Titlul activităţii: Prezentarea a două filmulețe prin care se evidențiază valorile culturale
ale etniilor vizate

b. Perioada: 09-15 octombrie 2017

c. Locul de desfăşurare: Școala Gimnazială Nr.136

d. Descrierea activităţii: Vor fi prezentate 2 filmulețe scurte prin care să fie evidențiate
principalele obiceiuri și tradiții din cadrul fiecărei etnii cu ocazia diferitelor sărbători.

După rularea filmelor va urma o mică dezbatere prin care elevii vor prezenta care sunt aspectele
interculturale cunoscute și ce au aflat nou din prezentarea anterioara.

Activitatea nr. 3

a. Titlul activităţii: Organizarea unor jocuri și exerciții interactive prin care elevii să
colaboreze

b. Perioada: 16-22 octombrie 2017

c. Locul de desfăşurare: Școala Gimnazială Nr.136

d. Descrierea activităţii: Elevii fiecarei clase vor fi grupați în grupuri a cate 5 persoane și vor
primi:

mici fișe de lucru prin carea vor învăța câteva cuvinte și expresii uzuale în limba rromani

puzzle-uri în care vor fi prezentate tradiții și obiceiuri

Activitatea nr. 4

a. Titlul activităţii: Pregătirea unei serbări caritabile. Stabilirea numerelor artistice pe

clase.

b. Perioada: 23-29 octombrie 2017

c. Locul de desfăşurare: Școala Gimnazială Nr.136

d. Descrierea activităţii: Fiecare clasă va pregăti cel puțin un număr artistic care să le reprezinte
tradițiile și obiceiurile. Acestea vor fi prezentate în ultima săptămană, pe 22 decembrie.

Activitatea nr. 5

a. Titlul activităţii: Stabilirea detaliilor în privința desfășurării activității artistice caritabile.

b. Perioada: 30 octombrie-05 noiembrie 2017

c. Locul de desfăşurare: Școala Gimnazială Nr.136

d. Descrierea activităţii: Elevii împreuna cu dirigintele clasei și coordonatorul activității vor

decide ce numere v-or fi prezentate în cadrul concertului și v-or stabili detaliile logistice
necesare realizării acestuia.

Activitatea nr. 6
a. Titlul activităţii: Realizarea unei expoziții cu genericul Toamna de aur

b. Perioada: 06-19 noiembrie 2017

c. Locul desfăşurării: Sala de Festivităţi a Școlii Gimnaziale Nr.136

d. Descrierea activităţii: Fiecare clasă va realiza fie o compoziție floristică, fie una din frunze
sau legume și fructe care să redea imaginea toamnei. Elevii de etnii diferite vor avea ocazia să
interacționeze, sa colaboreze și să contribuie la realizarea unor obiective comune, ceea ce va
duce la consolidarea relațiilor și sporirea gradului de toleranță reciprocă.

Compozițiile vor fi evaluate de către comisia prestabilită iar cele mai creative vor fi premiate.

Activitatea nr. 7

a. Titlul activităţii: Concurs de eseuri cu tema „Viața în comunitatea din care fac parte.
Aspecte interculturale. ”

b. Perioada: 19 noiembrie-03 decembrie 2017

c. Locul de desfăşurare: Școala Gimnazială Nr.136

d. Descrierea activităţii:

Elevii, sub îndrumarea cadrelor didactice:

 se informează din diverse surse documentare despre istoricul şi cultura etniei din care fac
parte;
 identifică diferenţele culturale ale etniilor în raport cu populaţia majoritară;
 realizează un eseu cu tema „Viața în comunitatea din care fac parte. Aspecte
interculturale ”
 trimit eseurile pe adresa de email a coordonatorului proiectului sau le predau în format
fizic profesorului. Jurizarea eseurilor se realizează în perioada 4-10 decembrie de către o
comisie prestabilită, formată din 3 cadre didactice din cadrul școlii și condusă de
reprezentant din cadrul proiectului.
Eseurile vor fi publicate într-o revistă în format electronic cu titlul „Aspecte
interculturale în spaţiul românesc”

Activitatea nr. 8

a. Titlul activităţii: Desfășurarea repetițiilor cu scopul îmbunătățirii numerelor artistice

b. Perioada: 04-17 decembrie 2017

c. Locul de desfăşurare: Școala Gimnazială Nr.136

d. Descrierea activităţii: Fiecare clasă va repeta numerele ce vor fi prezentate în cadrul serbării
și de asemenea vor pregăti costumele necesare.

Activitatea nr. 9

a. Titlul activităţii: Desfășurarea serbării propriu-zise.

b. Perioada: 22 decembrie 2017

c. Locul desfăşurării: Sala de Festivităţi a Școlii Gimnazialăe Nr.136

d. Descrierea activităţii:

 Se vor invita parinții, partenerii, cadrele didactice, elevii și voluntarii dornici să priveasca
rezultatul efortului depus;
 Se vor prezenta numerele artistice iar la final vor fi expuse rezultatele concursurilor ce au
avut loc în perioada de desfășurare a proiectului;
 se vor oferi premiile;
 la finalul serbării se vor colecta bunuri pentru copiii orfani.
Activitatea nr. 10

a. Titlul activităţii: Diseminarea rezultatelor proiectului.

b. Perioada: 22 decembrie 2017

c. Locul desfăşurării: Sala de Festivităţi a Școlii Gimnazialăe Nr.136

d. Descrierea activităţii:

 se vor evidenţia punctele tari ale proiectului și dificultăţile întâmpinate în desfăşurarea

acestuia;
 se va analiza gradul de atingere al obiectivelor propuse;
 partenerii îşi vor exprima părerile în legătură cu acest proiect (organizare, implicare,
rezultate);
 se vor aplica elevilor implicaţi în proiect chestionare de monitorizare şi evaluare privind
participarea în cadrul proiectului. Se vor analiza chestionarele aplicate.
Activitatea de diseminare urmăreşte dacă rezultatele proiectului sunt utile iniţierii altor
proiecte asemănătoare sau unor activităţi în viitor.

Graficul activitățior
 activitatea 10

activitatea 9

activitatea 8

activitatea 7

activitatea 6

activitatea 5 Data finalizării

activitatea 4

activitatea 3

activitatea 2

activitatea 1

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Fig. 2: Graficul activitățior

Sursa: Sursă proprie
RESURSE NECESARE:

Resurse umane: 17

Resurse financiare: 12757,79 lei din care 7500 lei - cheltuieli salariale, 2092,79 lei – premii
oferite copiilor, 2565 lei - daruri de Crăciun, 500 lei- alte cheltuieli ( brad, jucarii, apă), 100 lei
cheltuieli cu transportul .

Resurse materiale: săli pentru desfășurarea activităților, videoproiector, puzzle-uri, carnețele,

pixuri, costume sau elemente necesare decorării costumelor pentru serbare, ghiozdane, rechizite,
cărți, set CD jocuri educative, autocar, dulciuri.

IMPACTUL ESTIMAT AL IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI ASUPRA GRUPULUI

ŢINTĂ, ASUPRA ŞCOLII ŞI ASUPRA PARTENERILOR:

În consecinţă, prin implementarea acestui proiect ne propunem să atingem următoarele

deziderate:

 formarea şi valorificarea competenţelor în planul creativităţii și al relaţionării;

 autocunoașterea;
 dezvoltarea interesului şi facilitarea identificării sociale a copilului, trezindu-i conştiinţa
şi ajutându-l să se simtă parte integrantă a comunităţii sociale din care face parte;
 eliminarea grupurilor care se consideră marginalizate și integrarea lor;
 dobândirea de competențe interculturale care să permită elevilor să devină cetățeni
responsabili și activi
 crearea unui climat de înţelegere, toleranţă și comunicare empatică;
 elevii sunt capabili sa realizeze un echilibru intre identitatea etnica si identitatea
nationala.
 CONCLUZII

Educaţia interculturală, aşa cum este ea aplicată în şcoala românească, de cele mai multe
ori nu corespunde unei reale înţelegeri a scopurilor şi filosofiei sale. În învățământul românesc
lipseşte respectul şi înţelegerea pentru conceptul de alteritate, în special atunci când acest
„celălalt” este etnia romă, asupra căreia persistă o etichetă bine pusă, un puternic stigmat, şi a
cărei poziţie vulnerabilă în societatea noastră nu este conştientizată.

Școala este cea care ar trebui să conştientizeze faptul că interacţiunea culturilor depăşeşte
granițele coexistenţei unor oameni de diferite culturi în acelaşi spaţiu fizic. Acestă conviețuire
duce la crearea unei noi culturi, sincretice, care acceptă, respectă şi include elemente esenţiale
ale fiecărei culturi. Scopul validat al practicării interculturalităţii în Școala Gimnazială nr. 136
este acela de a face mai atractivă şcoala, prin oferirea unor activităţi noi şi dinamice, prin
intermediul cărora avem șansa să îmbunătăţim comunicarea, înţelegerea și stimularea toleranţei
reciproce între diferitele grupuri etnice şi ușurarea accesului liber la educaţie şi la exprimare a
copiilor şi tinerilor.

Pentru o școală mai atractivă este nevoie să acordăm o atenție sporită ingredientelor de
bază ale educaţiei interculturale, acestea fiind empatia, toleranța, înţelegerea parcursul istoric şi
cultural al trăirilor celuilalt.

Un prim pas pentru promovarea educației interculturale în școli este conştientizarea

rolului interculturalităţii şi a potenţialul acesteia în procesul educativ de către cadrele didactice.
Ca instrument de îmbunătăţire a calităţii activităților educative şi promovare a diversității, a unui
mediu incluziv, se recomandă conştientizarea necesităţii de adoptare a principiilor de educaţie
interculturală, acestea nefiind privite și utilizate doar drept unelte pentru a face şcoala mai
atractivă pentru elevi, fără a transforma esenţa schimburilor interculturale între diferitele etnii
prezente în şcoală și necesității de revizuire a conceptului de educaţie interculturală, prin
proiecte noi care abordează răspânditele teme precum discriminare, multiculturalism, rasism,
xenofobie sau alte domenii conexe, prin activități care stimulează comunicarea și acceptarea
celui de “alături”.

Prin proiectul expus anterior, urmărim aspectele enumerate mai sus referitoare la educația
interculturală din școli, indiferent de mediul căruia aparține, urban sau rural și consider că
activitățile incluse în proiectul respectiv sunt demne de urmat. Acestea reprezintă un bun
exemplu necesar a fi practicat într-o bună parte din școlile din România, printer care și Școala
Gimnazială Nr. 136, în care exista risc de segregare ridicat sau chiar segregare pe clase.
 În urma implementării proiectului “Educația nu are culoare sau etnie” se așteaptă
îmbunătățirea abilităților de comunicare și o mai bună integrare a acestora în societate,
activitățile propuse desfășurându-se prin acțiuni creative de educație non-formală, care vor
stimula dezvoltarea talentelor și deprinderilor proprii a copiilor din categoriile defavorizate,
aceștia nemaifiind marginalizați ci acceptați de majoritari fiind incluși în societate, devenind mai
toleranți.

În final, consider că un citat ce se potrivește perfect temei lucrării date și pentru că uneori
un exemplu face cât o mie de cuvinte, aș dori să o citez pe Juliana Mallart, în opinia căreia “Nu
există diversitate fără identitate, după cum nu există identitate fără diferenţe”.